Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
NU S-AR CUVENI O GREVĂ A GÂNDIRII? Se întreabă Liviu ANTONESEI
FARSE ALE GUVERNARILOR DE STÂNGA CU PLUSĂRI DIN PATRIMONIUL ROMÂNESC
DESPRE PERSONALITATEA LUI Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare II
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare III
Marian PETCU: “PHILOBIBLON” – CEA MAI MARE REVISTĂ DIN ROMÂNIA
Tiberiu COSOVAN: „BUCOVINA ÎNARIPATĂ” SE ÎNALŢĂ SPRE CER
Anca GOJA: TEATRUL ARARAT
Lucreţia BERZINTU -INTERVIU CU LUIZA CALA
SFERICITATEA ETERNĂ A GENIULUI, EMINESCU - Magdalena ALBU
IMAGINEA SATULUI ROMANESC IN CREATIA LITERARA DIN DIN VOIVODINA
CRITICUL DE POEZIE - UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? eseu de Al. Florin ŢENE
ACCESUL ELEVILOR LA MAREA LITERATURĂ - Prof. Carmen CĂTUNESCU
INTERVIU CU „UN MARE EVADAT” -SCRIITORUL AUSTRALIAN DE ORIGINE ROMÂNĂ, V. NICHOLS - George ROCA
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU - George ANCA:
Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab - Dan LUPESCU
Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H. îşi avea locul în centrul României de azi- Dr. Napoleon SĂVESCU
SEMNUL CRUCII - Adina Livia CHIRILA
NAŞTEREA FILMULUI, ARE EA O DATĂ CUNOSCUTĂ ? - Vlad LEU
Cum staţi cu inima? - Ionuţ CARAGEA

 Accesul elevilor la marea literatură


Accesul elevilor la marea literatură este îngreunat. Ei nu ştiu – majoritatea –  să deosebească beletristica de valoare de cea noncalitativă; în plus, la terminarea liceului, ca şi în clasa a IX-a, dovedesc că nu au nici un apetit pentru literatura autentică, decât dacă li se oferă subiecte captivante, ceea ce se întâmplă să facă mai des romanele de consum decât celelalte. Obiectul ,,limba şi literatura română” vehiculează nişte definiţii vagi, nu luminând fenomenul beletristic, ci estompându-l, învăluindu-l.
În cadrul programei de clasa a IX-a au fost introduse câteva elemente de teorie, care, în loc să dezbată din ce unghi trebuie abordată creaţia literară şi să releve cum ar putea fi ea evaluată, comentată, re-creată prin actul comprehensiunii şi al criticii, aduc date complementare despre stiluri funcţionale, specii, genuri cu exemplificare obligatorie pe anume opere literare. Natural, toate acestea sunt interesante şi merită să fie ştiute, probabil în cadrul unei materii, numită ,,teoria literaturii”  putând fi, eventual, opţională.
În aceeaşi ordine de idei, literatura nu reprezintă o aglomerare de fapte epice, aşa cum nu poate fi calofilie, axându-se pe frumuseţea limbajului ori pe instrumentalitatea lui. Asta nu înseamnă că nu o să mai găsim un dascăl (prea) riguros care să ceară elevilor rezumatul sau întâmplările importante în capitolul nu ştiu care din romanul X, nu înseamnă că nu vom întâlni elevi iubitori de artă şi literatură copiind cu pasiune citate ,,scrise frumos”.
O definiţie completă, modernă a dat-o literaturii Roland Barthes: ,,Înţeleg prin literatură nu un corp sau o suită de opere, şi nici aspectul ei comercial sau instituţional, ci graful complex al urmelor unor practici: practica scriiturii. Deci urmăresc în ea în primul rând textul, adică ţesătura de semnificanţi ce alcătuieşte opera; şi aceasta pentru că textul este însăşi ivirea limbii, iar limba trebuie combătută, detronată în chiar interiorul ei: nu prin mesajul pe care, ca instrument, îl vehiculează, ci prin jocul de cuvinte pe care îl pune în scenă. Voi spune deci la fel de bine literatură, scriitură sau text”.
La o privire superficială, definiţia pare prea complicată şi, deci, inutilă, însă complexul poate deveni simplu prin înţelegere; şi apoi, e atât de important în studiul unui obiect să porneşti de la o definiţie completă, dar corectă. Aşa cum se ştie că literatura este scrisă pentru iniţiaţi şi marea literatură nu trebuie înţeleasă de toată lumea, tot astfel o definiţie vagă, pe înţelesul tuturor, în special al profanilor, nu va face decât să ocolească esenţialul sau ceea ce numea Barthes ,,ţesătura de semnificanţi’’.
  Adevăratul studiu al literaturii ar trebui să ne releve altceva. În alte ţări, există şcoli superioare de creaţie literară, care iniţiază în arta de a compune un poem, o proză scurtă sau un roman. Poate că şi la noi ar trebui ca liceul să ne înveţe măcar să re-creăm textul, pentru că înţelegerea vine, după spusele lui Călinescu, numai prin crearea operei a doua oară.
Deocamdată, pentru noi literatura se înfăţişează ca o jucărie mirifică al cărei mecanism nu îl cunoaştem, nu îl ştim şi se pare că nu ne interesează după ce criterii funcţionează. Suntem mulţumiţi că ne încântă cu privirea, că o putem descrie exterior, fară să ştim ce minuni ascunde interiorul.
Trecând de partea teoretică, manualul se ocupă cu studierea unor opere grupate tematic ori în funcţie de gen, specie, sunt selectate poezii, nuvele, povestiri, romane ori piese de teatru din diferite perioade, astfel încât elevul citeşte când literatură postmodernistă, când literatură veche, ieşind, în final, un ghiveci nu se ştie cât de picant atâta timp cât desertul e servit împreună cu ciorba, iar sarmalele cu îngheţată.
Nu există un tabel sinoptic orientativ, o cronologie, un studiu sistematic al curentelor şi epocilor în evoluţia literaturii. Această prezentare duce la ambiguitate, confuzie, bâjbâială. Rămâne de apreciat faptul că în toată această selecţie s-au păstrat cât de cât valorile.
Slavă Domnului, ne cunoaştem marii scriitori, marii literaţi şi le admirăm forţa, naturaleţea, harul. Un lucru rămâne de neînţeles: cum un prozator ori poet de valoare poate fi predat în cel mult şase ore. Ceea ce se studiază în şcoli devine, la un moment dat, istoria capodoperelor. Literatura nu înseamnă numai scriitori mari, afirmă un cunoscut critic contemporan, la care aş adăuga: nici numai operele celebre aparţinând unui genial creator. Pentru o înţelegere a evoluţiei, pentru o viziune de ansamblu avem nevoie şi de amănunte, detalii, decor, ce fac tabloul istoriei literare complet şi complex.
De aceea, opera marilor clasici ar trebui studiată integral. Aşa cum în anatomia umană nu poate fi mai important studiul aparatului cardiovascular decât cel al sistemului osos, tot astfel personalitatea unui scriitor nu ar trebui trunchiată, mutilată. De exemplu, nuvela ,,Moara cu noroc’’ n-o descoperim noi în ansamblul operei lui Slavici. Ea ni se dă pur şi simplu spre a fi studiată. Nu e de mirare că oferindu-i-se elevului ,,pe tavă’’ o anume operă, chiar o anume interpretare, el să nu fie în stare în final să spună măcar dacă  ,,Moara cu noroc’’ e nuvelă ori roman sau dacă Lică Sămădăul a murit împuşcat ori ars (?)... Studiind integral opera unui artist, avem posibiltatea să ne situăm faţă de ea afectiv şi apoi obiectiv – obiectivitatea aceasta fiind superioară celei iniţiale, propriu-zise şi care se poate traduce, nefericit, uneori, prin detaşare, indiferenţă, lipsă de interes.
Astfel, procedând, nu va fi nici o supraaglomerare de material, pentru că, privind evoluţia literaturii, s-ar putea merge pe opţiuni. În şcoală, fenomenul literar preclasic, de pildă, trece fulgerător pe dinaintea liceanului ca un diapozitiv alb-negru, aproape şters. Pentru a re-crea noi înşine un peisaj literar interesant, n-avem nevoie de o vedere fugitivă, de ansamblu. Imaginea unui oraş poate fi reconstituită prin cunoaşterea în amănunt a unor obiective interesante. Tot aşa, tabloul perioadei paşoptiste, de exemplu, ar putea fi reprodus prin studiul aprofundat al unui scriitor paşoptist, la alegere (care prezintă interes în ochii elevului). Inserarea în manual a unor aglomerări de date şi titluri de opere, despre care ni se „spune” câte ceva (un comentariu vag şi laconic), obligaţia profesorului de specialitate de a preda tot ce se cere, ca şi aceea a elevului de a îngurgita cantitatea uriaşă de date, nu fac altceva decat să creeze în mintea adolescentului triste amintiri, despre care nu va mai vrea mai târziu să vorbească niciodată.
Nu s-ar realiza oare un splendid portret  paşoptist cunoscând profund şi adecvat activitatea, opera (atât de admirată de cel mai mare poet al nostru) lui Andrei Mureşanu, bunăoară...? Mureşanu, pe care Eminescu îl consideră idealul patriotismului fierbinte, dar despre care tot elevul ştie deocamdată că a scris “Un răsunet”… şi cam atât. Sau oricare scriitor paşoptist, venind cu contribuţia sa proprie, cu originalitatea sa.
Interesul pentru literatura veche se naşte greu, câteodată deloc, însă, dacă există, cât o scânteie, de ce să-l omorâm din faşă?! În studiul literaturii nu trebuie să existe lecţii, să se dozeze materia (învăţaţi de aici până aici), ci să fie o continuitate firească, o înţelegere profundă, un dialog real.
La fel de complicată poate fi şi perioada contemporană, dacă nu mai complicată, căci selecţia e arbitrară şi nu întotdeauna se afirmă criteriul valoric, fiind înlocuit de cel al impresiei. În ceea ce priveşte această etapă a literaturii, fiindcă nu există o perspectivă am putea fi mai reticenţi.
Iată, în interesul elevilor pe care  îi instruim, dar mai ales al nostru personal, v-am propus să privim literatura cu alţi ochi. Mesajul acesta va fi receptat acum sau peste zece ani. În orice caz, declar cu toată consideraţia că aştept cu răbdare, cu foarte multă răbdare.


Carmen Cătunescu

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971