Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi

 Zicînd “Dumnezeu să ne ierte”, ajungem  la rubrica  noastră  de interviuri

 Irina NECHIT - INTERVIU  CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ

Irina NECHIT: Stimate Vlad Pohilă, felicitări pentru cartea „Şi totuşi, limba română!...”, apărută recent la Editura „Prometeu”. În cele aproape 500 de pagini ale volumului, am impresia, personajul principal al scrierilor tale este limba română, prezentată în cele mai diferite contexte. Cum trebuie să scrie astăzi un autor, ca să nu banalizeze „tema limbii”?

Vlad POHILĂ: „Tema limbii” nu poate fi banalizată, bagatelizată nicicând, nicăieri, cu atât mai puţin acum, la noi, unde româna se află în nişte condiţii specifice, cu precădere nefaste. Cine se apucă să scrie despre limbă română – că o elogiază, că o apără de prigoană, că încearcă să o cultive – ar face bine să abordeze faţete de maximă sensibilitate, aspecte ce ar viza pe vorbitorii ei autentici, nu pe cei „de serviciu” sau rătăciţi. Şi, esenţial – despre limbă e necesar să se scrie corect. 

IN: dedici volumul tău unor personalităţi marcante. Cum i-ai cunoscut? Prin ce te-a fascinat fiecare dintre ei?

VP: I-am cunoscut în timpuri şi în circumstanţe extrem de diferite, fiecare însă m-a fascinat şi m-a influenţat adânc, într-o anumită etapă a vieţii: istoricul Sava Iancovici-Gârleanu, fiindu-mi unchi prin alianţă, m-a marcat în adolescenţă şi în tinereţe, prof. Raoul Şorban – după absolvirea facultăţii, pe lingvista Mioara Avram am cunoscut-o din 1988. De altfel, despre fiecare am scris cu diferite ocazii, în această carte consacrându-le câte un eseu.

IN: Te rog, enumeră limbile pe care le cunoşti. Mai înveţi şi alte limbi?


VP: Tradiţional, se consideră că a cunoaste o limbă străină înseamnă a citi, a scie, a vorbi în această limbă. Contează însă foarte mult să cunoşti, să simţi esenţa, „fiinţa” unei limbi, ca şi condiţiile, anturajul în care ea se dezvoltă, funcţionează. Dacă acceptăm un criteriu mixt de apreciere a cunoaşterii limbilor străine, atunci pot pretinde că ştiu vreo cinci idiomuri slave, trei romanice şi cele două – câte există, acum - baltice. Altele nu mai studiez, mulţumesc şi pentru atâta! - doar graţie acestor limbi am descoperit universuri nebănuite, am ajuns pe „miraculoase tărâmuri” ale adevărului şi frumosului. Recomand tuturor să studieze orice limbă, dacă au vreo posibilitate. Totodată, e bine să se ştie că nu vei învăţa uşor şi nu vei utiliza eficient nici un grai străin dacă nu-l cunoşti suficient pe cel matern. 

IN: Cum supravieţuieşte un filolog rafinat într-un mediu lingvistic extrem de poluat? Dă-mi un exemplu de frază schimonosită sau de rusism agresiv, pe care le-ai auzit zilele acestea în stradă.

VP: Supravieţuiesc şi eu la fel cu toţi colegii mei de breaslă: nu mă mai satur de bogăţia şi de frumuseţea limbii române; sunt despretat că acest miracol este tratat de mulţi conaţionali cu nemeritată neglijenţă, indiferenţă; cred în izbânda limbii noastre, aici, unde a cunoscut vremuri şi mai grele. Mutilări ale românei şi abuz de rusisme se comit la noi peste tot... Mai trist e că unii tineri utilizează cu o penibilă „savoare” rusisme, calchieri din rusă sau forme aberante. Mă refer acum doar la tot felul de cuvinte incidente, „de umplutură”, care ne-au invadat limbajul, de ex.: „kaneşna” (adică: bineînţeles, fireşte, desigur...), "davai" (hai, zii, porneşte...), „tî şto?” (ce te-a apucat?, ce ţi-a venit?, ce-i cu tine?), „nu tî daioş!” (hai că eşti tare!, eşti grozav!, eşti dat naibii!), „kaif!” (o plăcere!, o splendoare! etc.). Traducerile sugerate între paranteze - doar unele echivalente -, ne demonstrează că avem destule mijloace de a înfrunta agresiunea limbii ruse, suficient să dorim, să fim ceva mai demni şi la acest capitol.

IN: Unii intelectuali vorbitori de rusă afirmă că limba imperială ar putea exista în armonie cu limba naţională în Basarabia. Ce crezi despre asta?
 
VP: Nu poate exista armonie între cântecul unei mierle şi scrâşnetul şenilelor de tanc blindat... – cam acesta e raportul, la noi, între „limba de stat” şi limba rusă. „Bilingvismul armonios” este cea mai stupidă invenţie a birocraţiei şi pseudointelectualităţii şovine din Rusia, care s-a transformat în politică de stat, apoi într-o obsesie imperialistă: de a deznaţionaliza popoarele „mai mici”, de a rusifica limbile "mai slabe” din URSS, acum din CSI. Naţiunile care au scuturat jugul colonial – finlandezii, la începutul sec. XX; egiptenii sau algerienii, la mijlocul aceluiaşi veac; balticii, la finele lui – şi-au reorientat politica, şi-au redresat economia, dar au stăruit şi să ferească la maximum limba, cultura naţională de presiunea ce venea din metropole. La noi se cochetează mereu, pe toată linia, cu metropola, încât ideea unei distanţări necesare, pe o anumită perioadă, de centrul imperial, este tratată cu suspiciune, ba chiar cu duşmănie.

IN: Cum se va derula competiţia dintre limba băştinaşilor şi cea a colonizatorilor pe teritoriul Republicii Moldova? Poţi face o prognoză?
 
VP: Deocamdată, suntem nişte perdanţi, nişte ghinionişti sau poate nişte nevrednici în această competiţie grea, inegală, cu arbitri subiectivi, dacă nu adversari declaraţi ai spiritualităţii noastre. O limbă se menţine, se consolidează şi se dezvoltă într-un spaţiu geopolitic propriu, cât mai ferit de influenţe străine. Când ne vom afla într-un asemenea spaţiu, se vor înfiripa şi speranţele.   

IN: În ce condiţii apare revista „BiblioPolis”? În calitate de redactor-şef al ei, eşti, probabil, la curent cu situaţia cărţii din republică. Se citeşte mult în Basarabia? Cum ajung (dacă ajung) cărţile româneşti în biblioteci?

VP: „BiblioPolis” apare sub auspiciile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” în condiţii, slavă Domnului, bune, fiind un proiect menajat de dna dr. Lidia Kulikovski, director general al BM. Munca la revistă îmi procură o reală satisfacţie intelectuală şi, desigur, mă ajută să cunosc starea cărţii la noi. Se citeşte, în genere, acum, mai puţină literatură artistică deşi, nu sunt neglijate romanele (nici poemele) în vogă, se pare însă că mai ales cele traduse. În schimb se foloseşte foarte multă literatură de referinţă – dicţionare, enciclopedii, îndreptare... Cărţile din România ajung la noi tot mai anevoios, deoarece li se pun bariere tot mai grele: de la restricţii şi percheziţii la vamă până la preţuri exorbitante, inaccesibile multor doritori de a citi româneşte.  

IN: Te consideri şoarece de bibliotecă? Dar şoareci vii ai văzut în biblioteci? Cum ai luptat cu ei?

VP: Mă simt formidabil în bibliotecă – şi încep referirea cu biblioteca personală. Şoareci vii am văzut chiar  la Sediul Central al BM „Hasdeu”. Mici, dar flămânzi, ei bagă în boale bietele bibliotecare ce aşteaptă, deznădăjduite, reparaţiile, renovările absolut necesare.

IN: Unde trăieşte lingvistul Vlad Pohilă? În ce mod izbuteşte să-şi adune un venit? Mănâncă de trei ori pe zi? Are un calculator performant, cafea de calitate şi aer condiţionat?

VP: Muncesc mult, deci, supravieţuiesc... Mănânc – de când mă ştiu – pe apucate, dar ştiind, din tinereţe, de la francezi, că e bine să mânânci de mai multe ori pe zi, încerc să fiu măcar aici „niţel francez”. Am o rablă de calculator, e mai mult o maşină de scris. O instalaţie antifum, uneori are şi rol de aer condiţionat... Nu m-am lipsit însă niciodată de plăcerea de a bea o cafea bună - ca şi de a citi o revistă sau o carte care îmi suscită interesul.  

IN: Următorul tău articol este tot despre limba română?

VP: Totul începe şi totul culminează, în existenţa mea, cu fascinaţia pentru limba mamei, adică pentru română. Abia după aceasta urmează „extensiile tematice” în munca mea de gazetar.  

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971