Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi

 40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI
PETRE STOICA

 

 REŞEDINŢĂ DE PLASĂ

I

Bariera se ridică agale,
căruţe cu păsări, cu fructe, cu mac
intră în oraşul mic, salutate
de cocoşul cu trâmbiţa spartă.

Huruie storuri de case bogate
şi mâini dolofane aşează-n ferestre
plăpumi azurii peste care
cresc norii pernelor albe.

Frizerii stau în stradă, plictisiţi
încă înainte de începerea zilei,
ar spune ceva dar preferă
să privească amoraşii de piatră.

Căruţele cântă din osii uscate
şi ajung în piaţa cu bidoane de lapte,
altele caută judecătoria de ocol
unde ţăranii coboară
şi intră în curte cu biciul în mână.

Lângă monumentul cu vultur
apar funcţionarii lins pieptănaţi,
dispar în misterioasele coridoare
împodobite cu genţi şi avize.

Soarele îneacă podoaba vitrinelor,
de ani fără număr
ciorchinii roşcovelor atârnă blajin
printre perii si funii de cânepă.

În fânul căruţei e aşezat un sicriu,
o femeie a cumpărat lumânări pentru nuntă
şi strânge în palma crăpată
batista cu bani.

Din ceasul preturii cad smalţuri crăpate.
Aerul e dulce, de candel,
bătrânul fotograf s-a prăbuşit pe ziar
şi vorbeşte vorbeşte în somn.


În cârciumă negustorii încheie contracte,
cineva ţipă fantastic, răstoarnă o masă
şi sparge sticla cu vin.

Avocaţii mai aleargă în hainele lor de lustrin
decolorate de soare,

frizerii orbesc în oglinda pătată de muşte.

Golite, căruţele pleacă spre câmpuri,
of, oraşul mic rămâne în urmă
cu turnul pompierilor in care
nu se zăresc niciodată măruntele focuri
zilnic izbucnite aici.

II

Din norul serii, zmeuriu,
cad porumbei întorşi de pe câmp;
umbrele mănâncă repede
afişele cu anunţuri de târg.

Servitoarele târăsc spre casă
copii cu bucle de îngeri.
Viorile subţiri din chioşc
intonează Tango notturno.

Tac valţurile morii ţărăneşti,
lângă fabrica de cărămidă
salariaţi cu şepci cadrilate
intră în camere mici.

Soţia primarului priveşte
circul ambulant care trece
cu pitici, cu umbrele, cu tobe
şi o maimuţă închisă în ladă.

Funcţionarii cu mustăţi de catran
vin în parc să consume
covrigi cu chimen, să asculte
melodiile sublime din chioşc.

Nebunul înconjură fiecare pom,
oprit pe podul de lemn
vede capul Ofeliei plutind
ca nufărul pe apa murdară.

Pudră, ţânţari, transpiraţie,
vârtej de valsuri răcoroase;

directorul băncii spune glume,
râsul său înghite luna
şi, obosite, soţiile funcţionarilor
scot fluturi din bere.

DE PE VREMEA FILMULUI MUT

Lui Cornel Ungureanu

Aşteptăm gâtuiţi de emoţie.
În sală e miros de tutun şi carbid.
Lovim puternic din palme; deodată
lumina se stinge şi uşile se închid.

Pe pânza ca o batistă uriaşă de doliu
apar maimuţe, lei, rinoceri,
admirăm piramidele grave
şi faraonii dezgropaţi din tăceri.

După pauza de zece minute
vasul Titanic se scufundă-n ocean
în timp ce orchestra adunată pe punte
suflă din alămuri cu mare elan.

Ni se arată şi războiul cu burii,
vedem explozii, arme, râuri de sânge.
Cu fitilul aprins trece suspinul prin sală,
lângă tata cineva plânge.

Ieşim cu felinarele în stradă,
lacrimi ne curg într-una pe faţă.
Nimeni nu vorbeşte pe drum.
Florile salcâmului sunt stele de gheaţă.

PROFESORII DE GIMNAZIU

Ei s-au retras în cimitirul
cu îngeri de bronz înverzit;
azi memoria mea
îi ridică din morminte
redându-le siluetele vechi:

Vara, pe străzile oraşului mic…
Sunt îmbrăcaţi în haine sobre
lucind de atâta şi atâta călcat,
la gâtul lor mereu transpirat
atârnă lavalierele
ca nişte păsări căzute în praf…

O, iată-i acasă, martiri ai chinului zilnic,
în camere cu umbre mucegăite
tuşesc uşor, vorbesc fără sens,
taie lemne în curte
sau tac lângă soţiile lor
legate la frunte din pricina
migrenelor fără sfârşit:
lefuri mici, fetele nici azi măritate…

Spre seară, cu învierea zorelelor
ei tresar şi ies în strada răcorită
intrând în cazinoul suav tapetat.
Acolo aşează ceasul pe masa de marmoră
- de fapt ce timp să măsoare? –
comandă o turcească, frunzăresc “Universul”
şi-n clipa aleasă în urmă cu două decenii
încep să discute la flacăra focului scăzut
despre Napoleon şi amantele sale.

O, viata lor
citită în oglinda restului de cafea
presărat cu scrum de ţigară:
misterioase litere spun
o poveste nespus de amară.

În drum spre căminele strâmte
trecătorii îi salută cu teamă ascunsă
domnii profesori îşi ridică meloanele grele de praf
şi le raspund cu zâmbet prietenos
căci ei, îmbătrâniţi înainte de timp
nu mai au energia să fie prea răi…

ROATA NOROCULUI

Venim la roata norocului neagră şi roşie
semnele ei sunt albe ca ochii destinului
din malul zilei ies crocodilii-cu gura deschisă
caută roata norocului vor s-o înghită

numai unul câştigă sticla de şampanie

este o după-amiază cu aripi obosite
nici o adiere nu te clinteşte din loc
odecolon şi pudră şi transpiraţie acră
mierea melodiei La Paloma ne curge pe buze

numai unul câştigă sticla de şampanie

roata se opreşte cu scrâşnet de iad vlăguit
unul primeşte suave flori de mătase
pentru nunta cu moliile altul apucă
glastra cu muşte uscate anul trecut
soldatul câştigă oglinda: priveşte în ea
şi faţa şi-o vede acoperită cu lut

cine câştigă sticla de şampanie?

Pe fundul poşetei mai găseşti o monedă
o aruncăm cu nepăsare de prinţ a săracului

seara târziu
cu mierea melodiei La Paloma pe buze
plecăm spre casă cu puşculiţa de ghips-
in ea să strângem bani să plecăm pe altă planetă

LA SCUFUNDAREA VASULUI TITANIC

Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roşie
era ultima lovitura dintr-o partidă de biliard
brusc bilele s-au smuls îndărăt

brusc s-au stins şi luminile roz, de pluş
credeam că-i o farsă aici pe Atlantic
masa plutea ca la o şedinţă de spiritism

pasagerii începuseră să alerge pe punte
era o turma de gazele gonită de un tigru nevăzut
poate printre noi apăruse o hidră

eram cu toţii fiii miraculosului veac douăzeci
încrezători în forţa aburilor în iubire şi sport
eram cu toţii mistuiţi de jarul
valsului Fascination

am fugit pe punte cu tacul în mână-nu stiu de ce
poate să mă apăr de beznă-nu ştiu
chipurile pasagerilor era marmoreenele măşti
de la balul din palatele morţii

unii alergau cu jobenul în mână – nu ştiu de ce
poate să se apere cu ele de beznă – ca mine
cineva ducea sub braţ o casetă cu bijuterii
 caseta părea un alb sicriu de copil
cineva târa dupa el un olog
cineva îşi smulgea părul din cap şi părul lua foc
cineva zbura cu aripi de liliac uriaş
uitaserăm că plutim pe ocean
că suntem numai păienjeni pe firele subţiri ale lumii

îmbrăcaţi pe jumătate goniţi din culcuş
îndrăgostiţii se lipeau unul de altul
de parcă veneau calareţii sălbatici să-i târască în stepele lunii
 

căpitanul vasului veghea coborârea solemnă
în criptele apei dar căpitanul murise încă de ieri
poate murise într-o veche bătălie navală
poate era amiralul îngerilor negri din cer

era un tumult de parcă veneau barbarii
să stingă luminile cu gaz aerian ale veacului douăzeci
să-i fure altarele şi toate ideologiile
să-şi lase urina în pinacotecile sale
să-i siluiască fecioarele

dar nu erau decât valurile, maiestuoase
în nepăsarea lor noi eram doar păienjenii
tremurând pe firele subţiri ale lumii

pe punte capela sufla din alămuri eroic
marşuri de nuntă arii de paiaţă valsuri de moarte
cu Verdi a căzut şi ultima pagină
sărisem în apă cu tacul în mână – nu ştiu de ce

apoi am rămas în singurătate
neputincios şi speriat asemenea primului om
în peşteră – dupa facerea lumii

planetele îmi picurau stilete în ochi
lângă mine cădeau meteorii groazei
veniră însă şi zorile sfinte
înălţând un imn de triumf
după drumuri lungi cu alţi corăbieri
am revenit norocos în Ithaca

de atunci în grădinile lumii s-au născut şi alţi filozofi
s-au scufundat şi alte vase s-au scufundat
ţări în supunere au pierit ideologii şi statui-şi zorile
au mângâiat ruinele fumegânde rănile calde

şi azi regret partida de biliard
în care urma să fiu victorios
când bila albă se îndrepta spre bila roşie
şi brusc cele doua bile s-au smuls îndărăt


ÎN OROLOGIU E FOARTE TÂRZIU


Bunica a fost cândva în California acolo
oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat
e la noi în Balcani bunica s-a întors de mult
melancolică priveşte acum pe fereastră
daliile sunt nişte capete de pudel din curte
adie miros de varză bunica era o femeie
aproape înaltă sclipea ca alamurile fanfarei
din chioşc în orologiu e foarte târziu
şi un vapor cu aburi se scufundă încet
în gravura de sus.

ÎN CLIPA SUBLIMĂ A NAŞTERII MELE

lui Max Demeter Peyfuss

Când m-am născut era o iarnă teribilă
în clipa sublimă tata juca pe undeva biliard
scrie de altfel şi în marile cronici ale istoriei
dar nu asta vreau sa comunic în pastorala mea
adresată preacredincioşilor crescători de albine
ci faptul că tocmai în clipa sublimă a naşterii mele
arhanghelul curţilor vestea de pe gard
trecerea ultimului vas cu zbaturi
pe Mississippi în jos


BUNICA SE AŞEAZĂ ÎN FOTOLIU

Trag cu praştia în pereţi şi cad asemenea frunzelor
portretele vechi vai ce frumos e marinarul acela
oprit la Damasc, se ridică pulberea anilor neagră
dar bunica se aşează în fotoliu nu-i pasă
ea s-a acomodat cu poemele fără rima şi cu noul
stil de viata al pietonilor grăbiţi bunica auzise
în luna decembrie şi povestea cu bomba atomică
nu-i pasă că toate din lume cad prada revizuirilor
de cate ori deschidem televizorul nostru cel sfant
bunica se aşează în fotoliu şi priveşte cuminte
debarcarea elefanţilor anul trecut

ÎN DONJONUL ACADEMIEI DE LITERE

Inutil să mă convingeţi că n-a fost aşa
domnişoarele cultivau plăcerile sportului
încă din timpul lui Richard Coeur de Balancoire
instalat în donjonul Academiei de Litere
eu însumi arbitrasem o partidă de tenis
ce lent ce lent se deplasau păuniţele
în malacoavele lor măturând fără jenă ciupercile
şi mingea trecea de la rachetă la rachetă
cu graţia unui salut adresat în grădinile publice
toamna spre amurg, după fiecare meci ofeream
câte-o cupă umplută cu dulceaţă de coacăze
seara pe terasă domnişoarele primeau complimente
din partea barbişoanelor cu decoraţii şi ordine
pierdute sau câştigate la Waterloo păcat
că nu aţi asistat la discuţie

ÎN JURUL UNUI GHERIDON PONOSIT

Dacă rămâi la fel de gingaşă ca în luna de miere
deschid revista cenuşie depusă în bazarul din scrin
şi-ţi cumpăr corsetul oferit cu îndemnuri naïve
în reclama publicată în urmă cu aproape nouă decenii
trupul tău va cunoaşte o sărbătoare fără sfârşit
şi toate femeile moderne din oraşul nostru gentil
vor afla cu invidie de cadoul meu cumpărat
de la casa de mode a moliilor mici de argint
apoi plecăm pe o insulă pustie şi-n mijlocul ei
ne lăsăm filmaţi în jurul unui gheridon ponosit
tu în chip de Diana iar eu cu mustaţi preluate
de la cel mai frumos străbunic


ŞAMBELAN LA CURTEA CONIACULUI
lui Mircea Scarlat


Doamne cât de trist am fost aseară
literele mele au luat-o razna prin ploaie
m-a salvat în cele din urmă credeti-mă
amintirea unei vieţi trăite de mult
eram şambelan la curtea coniacului
scriam partituri de dragoste şi iarna
mă duceam la french cancan pe atunci
stăpâneam şi aerostate cu heliu parcă mă văd
suflând în trâmbiţă deasupra oraşului
în prezent sunt un biet poet premiat
cu frunze de urzici Doamne cât de trist
am fost aseară pe când alergam prin ploaie
dupa ultima literă


ÎN STAGIUNEA VIITOARE


Gata trag cortina spectacolul meu s-a sfârşit
nu sunt clovn pentru cât aţi plătit e destul
v-am arătat peştişorul japonez din acvariu
meditând la soarta avioanelor de tip supersonic
am făcut între versuri şi câteva salturi mortale
dar nu le-aţi văzut am adus câteodata pe scenă
capra fonograful broasca blajină şi inima mea
vă rog îndreptaţi-vă acum spre casele voastre
în lume e-o veselie mare şi plouă şi plouă mereu
casa mea e numai un turn de hârtie subţire plecaţi
în stagiunea viitoare vă arăt şi câteva mostre
de coarne de diavol tuturor salut

 

ŞI CÂND NE TREZIM

Plouă argintiu şi toate se înnegresc
şi lemnul crucii şi chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezeşte-e steag
de doliu albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai şi rugină
cresc negri bureţi pe indicatoarele drumurilor
şi bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până şi stelele din vis
dormim îmbraţişaţi ca să nu răcim
şi când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naşte pietre albe
eşti încă tu şi foarte palidă mă întrebi
de ce acum


DE CE NU ÎNŢELEGEŢI

Nu mai deschideţi plicurile sunt toate goale
doar în palmele discipolilor se află ceva poate
bucăţi de cretă fărâme de adevăr sau chiar lipitori
mai bine plimbaţi-vă de-a lungul râului leneş
priviţi cum lunecă prin iarbă şarpele sprinten
duce pe cap semnul magic al viitorului sorbiţi-i
otrava şi nu mai deschideţi nimic plimbaţi-vă
calmi curând coboară porumbeii Bibliei acolo
sub crucea vântului vă cresc în liniştea umbrei
unghii de mort de ce nu înţelegeţi odată de ce nu
dansaţi tangoul preferat

E TIMPUL BEATITUDINII

Noapte bună fericire şi trage zăvoarele grele
să nu intre furnicile vietăţile acestea blindate
îţi mănâncă idealurile trage perdelele jupoaie pielea
lupului din oglindă ora e foarte mentolată foarte altfel
luna îşi infoaie coada verzuie sub plăpumi uzate
bătrânii căsătoriţi recită alfabetul e timpul beatitudinii
ascultă cum îţi creşte barba de cupru în haţişul ei
apostolii aruncă sămânţa încercării mai ştii
poate în zori te scoli răzvrătit dar fii fără grijă
potopul se amână cu câteva zile cisternele
sunt încă pe drum

PUTEŢI CUMPĂRA O CARTE DE VIS

De vreme ce aţi venit la târgul de toamnă
vizitaţi-mi taraba cercetaţi-mi concepţia
de viaţă iată doamnelor iată stimaţi cântăreţi
am borcane cu homunculi de expus în birouri
am oglinzi care va arată un suflet curat puteţi
cumpăra o răzătoare pe care să vă radeţi în voie
inteligenţa şi hreanul harul hramul vă rămân
neatinse pe nimic puteţi cumpăra o carte de vise
( trandafiri de vei visa sub şenilele tancului
în curând vei şuiera ) la acelaşi preţ convenabil
vă ofer portrete de caporali teozofi puteţi cumpăra
o minunată mască de gaze o puneţi cu grijă
pe faţă în zori când ieşiţi voioşi în pădure
la cules de ciuperci scuzaţi-mă doamnelor domnilor
întrucât papagalii sunt produs de import
planetele se trag pe ascuns


ŞI NU UITA ŞI NU UITA

Stam întinşi pe ţărmul mării noi baritonii
veacului cu aripi de nailon desigur cu toţii iubim
nisipul şi soarele dintre valuri apar sirenele cu sex
otrăvit visăm avem nostalgia gramofonului cu pâlnie
de pe vremea când doamnele volanaşe domnişoarele polka
se-mbăiau în costume metafizice poftim o bomboană cu mentă
să uiţi trecutul să accepţi staniolul autentic poftim
o barcă să pleci fără busola să pleci fără nimb
s-a aflat cu precizie că ultima iluzie s-a dizolvat
luna e numai o piatra ponce un disc oarecare
poleit cu cenuşă lasă computerul şi intră în mare
şi nu uita niciodată destinul planctonului

TREFLĂ PE TREFLĂ

Poeţilor Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea

Stam la o masă aşternută cu amurg de coniac
printre picioarele noastre aleargă animale teribile
dar numai în zori ucidem tigrul acum
pândim armonia cuvântului carnea sa
e mentă smochină ori smirnă şi iată
că pământul ne slăveşte pe toţi
de ce să ne mănânce vulturul acela
o şi e vară şi toamnă şi iarnă şi încă
ne aflăm în acest carusel dar nu vă speriaţi
toate drumurile duc mâine la râul
care ne spală moartea adunată pe faţă
şi desigur vom fi
treflă pe treflă

O CASETĂ CU ŞERPI

lui Adam Puslojic

Lângă roza vânturilor cu lira sub braţ
poetul fumeaza nori şi arată drumuri inverse
unii îl cred şi-şi mută turma de oi înspre lupi
unii pe vreme senină deschid umbrela şi fac astenie
alţii se duc să cultive grâu sau mac şi culeg
pietricele dorm liniştiţi în loc de vară au iarnă
şi prăjesc pe plită elegia belşugului bravo poetul
compune un nou sistem de irigare şi-i trage pe sfoară
pe cei care vor să-l tragă pe apă bravo şi bravo
cel deprins cu nuanţele galbene salută poetul
de armindeni ii trimite o casetă cu şerpi
dar ochiul magic se-aprinde

PE UNDEVA ÎN DERIVĂ

Doamnă de unde veniţi până ieri
şi eu eram în derivă aveţi picioare
atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă
de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoala
şi aveţi un portret generos nu sunteţi cumva Ofelia
nu fecioara aceea palidă a fost mâncată de raci
dumneavoastră aveţi piper sub piele aveţi şi sex
şi zece unghii-porunci legaţi-mă de picioarele
proprii târâţi-mâ pe aleile iadului altfel
vă rup portretul am zis


ÎN ORIŞICE CAZ

Poate că după-amiaza e mai generoasă decât ni se pare
cu degete însorite ne oferă primele seminţe
care cad molcom din păstăile salcâmilor
ar trebui să le păstrăm în sicrie de cărţi
să reapară viaţa printre ideile moarte
în orişice caz rufele atârnate în curte
sunt steguleţele unei corăbii plutind
printre atâtea vise îţi vine să urli când vezi
copilul scărpinându-şi urechea absent

acum când seminţele cad generoase acum
când poţi pleca oriunde pe corabia
alcătuită din nimicurile frumoase
ale toamnei şi fără catarg

DIN BUCĂTĂRIA NOASTRĂ

Iubito din bucătăria noastră dispare treptat
mirosul metafizic al legumelor însăşi perdeaua
asistă atentă la transformările umbrelor calme
persistă pretutindeni un gust de sare umedă
se întunecă pâinea frumoasă a zilelor
iar peştele verii boleşte în fântâna din cer
auzi cum clopoţeii de lemn pe sfori de vânt
anunţă o trecere şi mai adâncă? dispare treptat
urma de argint a păianjenului de pe tavan roagă-te
îngerului închis în gutuie să nu ne lase cumva
în frigul din somn despărţiţi


SPRE ORE FESTIVE

Nu ştiu dacă scrie în ziarele cartierului prin vecini
mâine va fi botez cu nume de zăpadă moale şi cetină
cuţitele se avântă în carnea roză din maşina de tocat
ies viermişorii tubulari aşteptând întâlnirea decisivă cu piperul ceapa şi sarea
în orişice caz cuptorul e-un altar încărcat de arome
aripi îi cresc copilului în coconul de scutece vai
să nu zboare cumva bunicul păzeşte damigeana gustă puţin
mătuşa se închină la minunile zahărului
linge cu fervoare cratiţa sărbătoarei albastră

mâine fotograful va umple încă o filă în albumul
familiei sicriul acela mic din antreu secta
rozătoarelor adepte ale hârtiei durabile


DURERE

A încetat şi zgomotul piuliţei zgomotul acestui
clopot afurisit din biserica bietei gospodine
lingurile tigăile s-au înecat în balta chiuvetei
pe faţa de masă pluteşte duh de sosuri din timpuri
uitate iar luna pune aura gândacului negru
încremenit pe făraş acest tron al gunoiului

în timp ce gospodina doarme goneşte
pe un caluţ de cartof

 

PE-O VREME CU RITMURI DE PLOAIE

Aţi intrat chiar acum in cămară
căutaţi un obiect părăsit în urmă cu ani
vă scrutează brusc cineva din penumbră
e numai un craniu galben blânda gutuie
poate vă bântuie o amintire totu-i posibil
pe-o vreme cu ritmuri de ploaie fără-ndoială
bătătorul de covoare în ajunul sărbătorilor mari
e tridentul unui zeu pe oceane de praf vai
obiectul căutat a ieşit prin urechea memoriei
doar sufletul lui mai pluteşte îndărătul
borcanelor cu priviri impasibile totu-i

posibil pe-o vreme cu ritmuri de ploaie
spune însăşi gărgăriţa diafan exilată
în săculeţul acesta cu boabe de mazăre


FOARTE SOMNOROŞI

Ştiu bine că nu mă înşeală educaţia estetică:
acolo pe cerul întunecat al dulapului
păianjeni foarte somnoroşi scârbe păroase
citesc ziare vechi două-trei le-ajung
pentru-o noapte din atâta trudă numai
ies fire plase viclene sau pânze acoperind
ultimul strop de lumină furişată
în cearcănul îngerului de ghips de fapt
singura fiinţă vie printre atâţia morţi
care totuşi umblă fac mulţi copii
şi mănâncă fructe ieftine

şi cum să nu crezi melancolia gramofonului?


MAŞINA DE CĂLCAT


Oare când a eşuat această navă spuneţi-mi
încă i se vede capul de cocoş de la proră
era o maşină de călcat alimentată cu jar
trecea imperială pe marea rufelor albă
pavilionul cu volănaşe adia în briză venind
din grădină mătasea valsa cu libelula-n verandă
nimic nu sugera furtunile modei din zare
când eşuase nava când o aruncase-n ungher
talazul vieţii tace amiralul beznei păianjenul
şi maşina de călcat se scufundă încet
în adâncimile de rugină în memoria timpului
discret absorbindu-ne

DAMIGEANA

Damigeana este obiectul răsfăţat din casa noastră
umblăm cu ea de parcă am ţine în braţe un copil abia născut
entuziasmul nostru faţă de acest obiect
înfăşurat în scutece de nuiele subţiri
scade odată cu descreşterea greutăţii sale
văzând-o golită până la ultima picatură
ne cuprinde o melancolie firească şi-n cele din urmă
o aşezăm în locuri sacre ferind-o de obiectele invidioase şi dure
în anumite momente îi facem spălături interioare
şi nasul nostru din fire curios
îi sărută buzele de sticlă prin care
va trece poate chiar mâine acel lichid preţios
capabil să lipeasca aripi viselor de mult obosite
sau fericirii numai bănuite să-i dea
certitudinea unui nume de floare

DIALECTICA 

Lui Gheorghe Grigurcu

Amintiţi-vă pe vremea aceea se purta canotieră
au trecut însă câteva veacuri subtile şi totuşi
în podul casei domneşte o dezordine decentă
nu i se poate reproşa nimic liliacului faptul
că atârnă ca o zdreanţă putredă nici patefonului
nu i se poate şterge dintr-o dată patima blazării moderne
şi obiectele pier au şi ele o geografie interioară
parcursă de cariile impulsionate de setea cunoaşterii
când ele mor din pricina modei mâna dumneavostră
le depune în cripta din podul casei şi vine
îngerul un porumbel care vegheaza deasupra

spre deosebire de oameni obiectele uneori reînvie
când bunica îndrăgeşte cuvântul majolica să zicem

LOCUL BLESTEMAT DIN CURTE

Lui Victor Felea

Un rest dintr-o sticlă de lampă cu petrol
cioburile farfuriei de la nunta din anul trecut
un pantof cu limba aspră atârnând într-o parte
cana de ceai a copilariei voastre sărmane
o potcoavă o cheie o furculiţă un cui un lacăt o cutie de conserve o sapă tocită
şi atâtea obiecte
încă neidentificate de memoria mea

cine spune că aici este iadul bezna
ocolită de miracolul vieţii
cine spune oare ?
chiar acum o păpădie soarele acesta terestru
în mijlocul lor îşi revarsă lumina
sfântă şi plină de mierea tandreţei

cine spune oare ?


DEASUPRA LOR

Aceste pietre
deasupra lor un strat de frunze
deasupra frunzelor negura
deasupra negurei cerul
aceste pietre
sub ele
sunt câteva litere câteva semne
nimeni nu le va găsi niciodată.


CEVA

Mihaelei Şchiopu


Acolo în grădină
printre ridichi şi foi de salată
printre cioburi de sticlă şi bulbi putreziţi
printre ietre şi pene de cintezoi
într-o zi am găsit
ceva ce găseşti numai o singură dată în viaţă
ceva fără formă ceva fără gust şi culoare
ceva topindu-se ca literele soarelui pe apă
ceva mai frumos decât genele iubitei
ceva cald şi dureros ca o melodie depărtată
ceva…

acolo în grădină
ceva ce găseşti numai o singură dată în viaţă

 

CU OCHEANUL

Lui Peter Motzan


Păcat că această dimineaţă nu este mai limpede
ai putea urmări cu ocheanul
întâlnirea găinii cu blândeţea cuţitului
întâlnirea oilor cu lupul
întâlnirea naufragiatului cu rechinul
întâlnirea beregatei cu briciul
întâlnirea hoţului cu poliţistul
întâlnirea foamei cu omleta
întâlnirea degetului cu spinul

acolo pe pajişte ai putea urmări
întâlnirea păpuşii cu moartea

 

DACĂ TOTUŞI

Lui Ion Cocora


Melancolia se învaţă în fiecare zi
dacă nu te-ai născut cu fluturele acesta pe degete
ascultă zornăitul alunelor
şi recită oda transhumanţei
sau exersează vesel în vis
aria vânzătorului de păsări
dar nu ironiza niciodată înalta catedră
de la care vorbeşte cu patos
capra cu ochelari dacă totuşi
mai crezi în mecanismele vântului
seara
când trec soldaţii cântând

 


ÎN EGALĂ MĂSURĂ

Aş vrea să se ştie o dată pentru totdeauna
că nu doresc să-mi impun preferinţa
pentr-un anumit anotimp
mie îmi plac în egală măsură
atât albastrele mustăţi ale pândarului
cât şi straturile de pătrunjel catifelate până toamna târziu
desigur că îndrăgesc în mod deosebit
serile de iarnă când dovleacul e pus în cuptor
iar berbecul bate cu coarnele în iesle
o dată de trei şi chiar de zece ori
amintindu-ne că e timpul să mai bem un pahar
în numele dreptului sacru
de-a opta pentr-un anumit anotimp

 

TIMP STRĂVECHI ŞI AER DULCE


Crengile sălciilor împreunate ca nişte rime elastice
o pisică moartă paie şi haine vechi plutesc pe apă
timp străvechi încremenit în scorburi inundaţiile
de altădată nisipul lustruieşte oasele înecaţilor
cine a lăsat pe mal o roată de bicicletă ruginită
aerul e dulce răsucesc uşor între degete ismă şi spun
e bine că pe aici va trece curând şi factorul poştal
vom descifra împreună adresele peştilor şi toată
semnificaţia liniştei


EXTRASE DIN VOLUMUL “ULTIMUL SPECTACOL” CARE VA FI PREZENTAT IN CURAND DE EDITURA NOASTRĂ ON LINE
 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971