Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi

Încheiem această scurtă încercare biografică mai citând din: ,,Calvarul româniei creştine’’ de Sergiu Grosu - Edition France Empire, Paris 1987: ,,La 28 februarie 1948, Patriarhul Nicodim a murit într-un mod total misterios ca şi alţi doi demnitari ortodocşi dispăruţi, după ştirea agenţiei ,,Cortina de Fier ‘’,  ca urmare a actelor de teroare comunistă: fostul mitropolit al Moldovei Irineu Mihălcescu şi episcopul Grigorie Leu al Huşilor’'
Iar, aflându-se în Europa de uciderea sa, postul de radio BBC din Londra lua atitudine anunţând în 1949:
,,Urmare a terorii comuniste, trecerea în nefiinţă a Episcopului Grigorie Leu subliniază opiniei publice internaţionale o dublă crimă: şi fizică, prin martiriul unui înalt prelat ortodox, dar şi morală, prin anihilarea unui mare propăvăduitor al adevărurilor naţionale româneşti’’.

Îmi mai permit aici divagaţia unei amintiri în legătură cu unchiul meu, Episcopul Grigorie Leu. Era în august 1944 în timpul ofensivei ruseşti pe linia Iaşi-Chişinău. Nemţii îşi retrăseseră câteva unităţi de blindate ducându-le pe frontul de vest, armata română rămăsese descoperită, frontul aliniat la Iaşi vreme de câteva luni era spart de armata roşie înaintând spre linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi - cea mai apropiată posibilitate de regrupare a armatelor noastre. Deci Moldova intra în întregime în mâna duşmanului.
Comandamentul militar care se retrăgea a făcut apel la retragerea generală punând un tren la dispoziţia administraţiilor judeţene şi a instituţiilor importante pentru a le duce în spatele frontului. Episcopia Huşilor a primit şi ea loc, dar Episcopul a trimis doar odoarele refuzând compartimentul care i se rezervase. şi a explicat: comandamentul nu avea posibilitatea să pună trenuri la dispoziţia întregii populaţii care era astfel obligată să rămână sub ocupaţie. Păstorul avea datoria să rămână cu turma - iar el era păstorul. Atunci, ţărani din zeci de sate moldovene pornite în bejenie cu carele lor s-au strâns în jurul lui şi au făcut o mare tabără pe dealurile Bârladului în care preoţii deveneau  popi de tabără ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, iar Episcopul lua rostul strămoşului nostru Mihail Leu Blagocinul. Când, pe drumurile dinspre Prut au apărut avangărzile armatei roşii, Episcopul a strâns în jurul său întregul sobor de preoţi, a aşezat cântăreţii în şiruri pentru a duce cuvântul printre mulţimea de oameni şi când au ieşit la iveală tancurile a început o slujbă solemnă de încredinţare a zecilor de mii de suflete strânse pe dealurile din jururi în grija Domnului. Mulţimea ocupa un spaţiu imens părând duşmanului o întreagă armată. Dar nevăzându-se armament au fost trimişi cercetaşi să constate despre ce era vorba. Iar cercetaşii, oricât de la Comsomol, când au văzut imensa slujbă la care se rugau preoţii şi oamenii de rând au îngenunchiat şi s-au trezit în ei simţurile pravoslavnice. Acelaş lucru s-a întâmplat şi cu batalioanele şi regimentele care au venit ulterior. Au îngenunchiat cu toţii şi au ascultat slujba: De-o parte a altarului sub cerul liber miile de ţărani moldoveni, de partea cealaltă miile de ocupanţi din armata anticristului, împăcaţi pentru o clipă sub slujirea divină. Reveniţi la sufletele lor curate, soldaţii ruşi alungau diavolul leninist îngenunchind şi făcându-şi semnul crucii. Înaintarea sovietică s-a oprit acolo, pe dealurile Bârladului, evenimente grave s-au produs în toată ţara a cărei istorie avea să ia un alt mers. Dar imaginea aceea cu mulţimea în bejenie pe dealuri moldave, având în mijloc un episcop în odăjdii ce slujeşte cu soborul său iar  armata ocupantă ce înaintează pe văile Prutului, oprindu-se şi îngenunchind în străfulgerarea amintirilor curate din sufletul ei pervertit, rămâne în memoria creştină a lucrurilor.   
Am relatat aceasta tot ca argument: Tăria credinţei care dădea o hotărâre aspră şi neînduplecată tuturor gesturilor acelui om cu suflet bun şi duios de adevărat părinte, cel ce avea să fie, din nefericire, ultimul vlăstar din spiţa marilor Vlădici a căror personalitate marchează istoria Moldovei. Tăria sa perseverentă şi sinceră, cu vorba deschisă care, dacă a putut îngenunchea o armată întreagă în faţa simbolurilor Bisericii sale, oare, când a strigat anunţând pericolul bolşevizării ortodoxiei noastre, nu a găsit ascultare la fraţii săi ierarhi, inclusiv la prospătul patriarh ?!
Nu-mi vine să cred şi, tocmai din acest motiv, înclin a considera că strădania şi martiriul lui au fost lucrarea Domnului asupra unui întreg Sfânt Sinod care a putut să aibă în sânul său şi un Toma Necredinciosul şi un Iuda pe care propria-i căinţă să-l ducă la ştreang şi chiar un Petru al clipelor de lepădare, pentru că scriptura nu ne va sfinţi dintr-o dată, dar, în întregul ecleziastic pe care-l reprezintă, nu a putut decât să aprobe şi să încurajeze rezistenţa pe canoanele noastre proprii, pentru care Episcopul Grigorie îşi trimitea fiul în străinătate. Trebuia prea multă mârşăvie şi necredinţă, ca să nu înţelegi şi să nu aprobi spiritul de tradiţie al luptei lor, chiar dacă propaganda comunistă punea etichetele ei cu invective caracteristice. Sau mai mult: tocmai pentru că anticristul pune asemenea etichete cum ar fi sau , înseamnă că lucrurile stau exact invers şi conştiinţa creştină te obligă să le înţelegi ca atare. Că au existat Iude, e firesc. Dar nu pe acelea vrem să le dezvăluim deoarece în faţa Marii Judecăţi nu au cum se ascunde. Dar sufletele curate sau ajunse la curăţenie care-au gândit într-un întreg românesc, ar merita să fie stiute! Avem, întru aceasta, iesite la iveală mai recent, documentele sedintei Sfantului Sinod de la sfarsitul lunii decembrie 1946, la care se referă relatarea oficiosului”BISERICA ORTODOX{ ROMAN{“ pe ianuarie-martie 1947, sedintă in care plenul ierarhilor de atunci l-au judecat pe proaspătul lor cosinodal Iustinian Marina, ajuns vicar la Mitropolia Moldovei, pentru politizarea unor actiuni bisericesti în favoarea Partidului Comunist si a unor măsuri în acest sens luate fără binecuvantarea sefului său ierarhic, mitropolitul titular Irineu Mihălcescu. Era o perioadă încă pluripartidă, cand exprimarea nu ajunsese a fi total încătusată, iar fortele nationale încă nui pregetau să-si afirme convingerile.Ca dovadă că printre cei din prima linie se afla Episcopul Grigorie Leu, este faptul că, în acelasi an, razbunarea pentru acest act al Sinodului vine asupra lui, un deputat din noua Adunare Natională aleasă chiar în acea perioadă prin alegerile falsificate grosolan de comunisti, cerand de la  tribuna noului parlament “muncitoresc”, trimiterea acestui episcop nationalist care nu permite propovăduirea noilor idei, în judecata Tribunalului Poporului.
Dar episcopul-martir nu avea teamă de asa ceva. El continua sa trimită icoane si carti de rugaciuni dincolo de Prut, parin vadurile si la casele de romani dreptcredinciosi cunoscute numai de calugarii lui care, poposind acolo faceau si slujbe secrete. Si nu se afia sa-i spuna primului ministru al comunistilor ca il va pedepsi Dumnezeu daca lasa credinta romanească să fie dirijata de o “SOVROMPATRIARHIE”.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971