Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi
 

FAMILIA SI PERSONALITATEA

EPISCOPULUI GRIGORIE  

S-a născut la 2 mai 1881 în familia preotului Sachelar Constantin Leu, proaspăt întors din războiul de la 1877 şi uns parohul bisericii cu hramul Sfântul Ilie din comuna Ţuţcani, judeţul Covurlui. Avea în linie directă numai ascendenţi preoţi şi dascăli de ţară, până la străbunicul blagocin Mihail Leu, popă de tabără al lui Ştefan cel Mare, cu piatra de mormânt datată 1507. Alţi ascendenţi ai familiei - care-şi împart între dânşii satele sunt pomeniţi de un uric de la 26 iunie 7054 (1546), Ştefan cel Mare dă un uric la 24 noiembri 1492 lui Ivancu şi Vascu - fii lui Leu, în 1458, acest Vascu - scris Vasco Leu după grafia poloneză, se află la Cameniţa în bejenie cu Petru Aron, iar în divanele lui Alexandru cel Bun şi Iliaş, hrisoavele îi pomenesc pe postelnicii Leu la 20 iunie 1438, 24 februarie 1437, 23 mai 1436, la 10 februarie, 3 iunie şi 1 septembrie 1429, la 15 aprilie şi 16 februarie 1428, în anul de la facere 6929, adică 1421, la 1402 şi în 30 iunie 1392. Numele de Leu conjugat cu Postelnicu apare şi la generaţii mai noi, de după Mihai Blagocinul: Gorie Leu (Leoag) când postelnic şi când vornic de poartă şi şătrar, apare la 1650 şi la 1659, alte documente sunt din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu şi a domniilor fanariote. În timpul lui Grigorie Ghica şi al lui Constantin Mihai Racoviţă, sub binecuvântarea mitropolitului Nichifor, apare în legătură cu înscrisurile mânăstirii Adam un Grigore Postelnicu Leu, iar sub Grigore Ghica, Ion Leu sin ot Postelnicu fiind dascăl al şcolii şi bisericii din comuna |uţcani face un înscris privind nişte branişti ale locuitorilor de pe valea Horincei în legătură şi cu propriile lui moşteniri de la , către prezidentul judecătoriei Covurlui care nu este altul decât Alexandru Ioan Cuza. Ceea ce înseamnă că suntem în anii 1849-1850. şi tot în legătură cu Vodă Cuza îl găsim pe Ion Leu-sin Postelnicu la Dobrovăţ pentru secularizarea averii mănăstireşti.Botezat cu numele Gheorghe de către tatăl său, viitorul episcop-martir face şcoala primară cu neamurile sale care erau dascăli, este luat la mănăstirea Neamţ de către un neam al nostru care era stareţ - ierodiaconul Teodosie Branişte, ajunge la seminarul de la Roman şi termină cursul superior al seminarului din Iaşi de unde, cu binecuvântarea mitropolitului Partenie pleacă la Kiev să studieze teologia. Se întoarce la Cancelaria Episcopiei de Galaţi, este uns preot şi păstoreşte parohia Oancea unde este şi director de şcoală, iar din 1907 îl găsim la Bucureşti ca preot Spiritual al Seminarului Central unde începe să publice lucrări privind problemele sociale ale Bisericii precum , clerului>, , ceea ce îl va duce mai târziu la proiectul unui curs la graniţa dintre doua discipline, lucru insolit pe atunci: , care-l apropie şi-l leagă cărturăreşte de Dimitrie Gusti. Războiul mondial îl aduce confesor militar şi protopop organizator al serviciilor religioase ale armatei iar, la încheierea păcii transformă un spital militar în înaltă şcoală teologică şi, cu sprijinul viitorului patriarh, episcopul de Caransebeş Elie Miron Cristea şi al Mitropolitului Pimen Georgescu pregăteşte dintre foştii rezervişti cu care s-a ajutat în confesionatele armatei, preoţi pentru numeroasele parohii care au nevoie de ei în Provinciile Alipite. Pregăteşte aici promoţiile care aveau să asigure imediat spiritualitatea naţională pe întreg teritoriul României Mari. S-a mutat apoi în Basarabia, unde arhiepiscop al locului era încă ierarhul uns de Patriarhia ţaristă-Atanasie, l-a ajutat din plin pe acesta să introducă canoanele sinodului autocefaliei române şi a organizat învăţământul teologic românesc dovenind chiar el rectorul Seminarului teologic din Ismail ceea ce îl face pe Nicolae Iorga să scrie:<În vechiul Ismail românesc, episcopul Melchisedec a adus grija întoarcerii la românism a acelui mal dunărean. Basarabia de Jos am pierdut-o şi opera trebuie luată de la capăt. Este meritul arhiereului Grigorie Leu că a făcut-o.> Şi nu fusese uşor. Ierarhii care ţineau de fosta Patriarhie ţaristă aveau înclinaţiile lor care, până la urmă, l-au făcut pe Atanasie să-i aibă sufragani doar pe ruşii albi şi să meargă după ei în occident, dar teologii rămaşi de pe urma lui confundau riturile; convulsiile ameninţau Biserica şi preotul misionar avea nevoie de multă înţelepciune. Au venit în jurul lui mulţi tineri cărturari deveniţi apoi bine cunoscuţi în viaţa publică, iar în 1926 Iorga îi recunoştea prin aceste cuvinte succesul unei strădanii de şase ani; strădanii culminând cu înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei. La acel ceas, preotul Gheorghe Leu, fusese hirotonisit în arhiereu, uns vicar al Mitropoliei Moldovei cu numele de Grigorie Leu-Botoşăneanul şi devenea membru al Sfântului Sinod, cu care prilej rostea un cuvânt plin de premoniţia destinului său:(Revista nr.3(358) martie 1925 - Arhiereul Grigorie Leu: - discurs de recepţie la 4 februarie 1925). Rostită atunci doar ca un act de conştiinţă misionară, această dorinţă avea să-şi demonstreze retorica premoniţiei cu un sfert de veac mai târziu, prin întinderea pe cruce nu numai a mâinilor sale, ci şi ale fiului său, prin încoronarea cu spini a martiriului lor de episcopi cruciaţi. Războiul cu nevoile spirituale ale oastei, Marea Unire, cu nevoile de preoţi pe care el a trebuit să-i formeze, Basarabia având o ierarahie bisericească pe care ţarismul încercase să o înstrăineze iar bolşevismul o molipsise cu secte anarhice, l-au ţinut strâns de munca misionară, didactică şi profesorală. Acum, arhieria - prin aducerea lui la Iaşi ca vicar şi egumen al Spiridoniei, ca o mână tânără pe care se sprijină în ultimii săi ani de viaţă înţeleptul Mitropolit Pimen pe care-l ajutase  în actele Marii Uniri a Bisericii Ortodoxe române odată cu ţara -  îl reaşează şi la preocupările sale cărturăreşti. Anii de la Iaşi, ca vicar iar după trecerea lui Pimen Georgescu, chiar la cârmele Mitropoliei, sunt şi cei mai rodnici pentru opera sa preferată. Studiul teologico-social îl îndeamnă spre opere nenumărate întrunite într-un mare ciclu de studii cu o singură direcţie: Întărirea Bisericii şi prosperitatea naţională prin Ea. Multe dintre lucrări au chiar asemenea titluri iar cauzele sociale sunt adânc şi modern analizate ceea ce atrage în jurul ideilor promovate de el, cu conlucrare şi admiraţie prietenească un Iorga, un Petrovici, un Gusti, un Rădulescu-Motru, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, I.E.Torouţiu, Tzigara-Samurcaş, Brătescu - Voineşti, N. Tonitza, Nichifor Crainic, I.D. Ştefănescu, Iuliu Valaori, Scarlat Struţeanu, C. Tăslăoanu, George Murnu, Radu Rosseti, Geoge Voievidca, Radu Gyr, Vasile Pârvan, George Brătianu, Const. Lapedatu, Eugen Boureanul, George Topârceanu, George Lesnea. ca să nu mai vorbim de universitarii ieşeni, de teologii de la Chişinău la a căror facultate a străduit şi de cei mai importanţi politicieni - de la Duca, Titulescu şi Mihalache până la Octavian Goga care i ai neamului precum Episcopul Grigorie>. În aceste condiţii, când devine vacant scaunul de episcop al Argeşului, laolaltă liberalii Brătieni, Bălăceni şi alte familii celebre din zonă, împreună cu ţărăniştii lui Mihalache, dar şi cu casa Regală a cărei criptă este mânăstirea lui Manole, îi cer să vină aici întâistătător şi îl instalează cu mantie liliachie în 1936.Episcopia Argeşului în afara marii ei importanţe istorice o avea şi pe cea misionară - la seminariile şi şcolile ei pregătindu-se în secolele trecute preoţii şi cântăreţii de limbă română pentru parohiile ortodoxe din Transilvania, aici venind să se formeze cu duh naţional tinerii slujitori ardeleni. Episcopul Grigorie a continuat această tradiţie misionară, adaptând-o la epoca modernă când diaspora noastră avea nevoie de păstori în multe colonii din lume şi a obţinut de la Palat, de la Patriarhie şi de la Guvern burse şi întâlniri pastorale de vară pentru aceştia, devenind întâistătătorul lor duhovnicesc. Din acest motiv, desigur, în 1940, când dragostea de Moldova şi de zonele de dincolo de Prut pe care le-a păstorit, îl fac să ceară a fi înscăunat la Huşi, Patriarhul Nicodim spune:.Şi astfel a venit la Huşi <în anul 1940 când pe lume nu era pace> după cum arată inscripţia sa din pronaosul Catedralei Domneşti, fiind instalat în scaun la 28 iulie, zi înscrisă în calendar de către Episcopia de astăzi, pentru pomenirea martirului ei, martirizat prin crimă păgână a anului 1949, după cum scrie Prea Fericitul Teoctist pe care vrem să-l cităm alături de ceilalţi capi ai Bisericii noastre citaţi mai înainte

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971