Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi

                   

EPISCOPUL MARTIR

GRIGORIE LEU
60 DE ANI DE LA SĂVÂRŞIREA
MARTIRIULUI PĂMÂNTESC
ŞI A TRECERII LUI LA DOMNUL

 

 

GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ

DIN ORTODOXIA ROMANĂ

Există, în fibra constitutivă a marilor oameni ai neamului sensul îndatoririi lor faţă de ţară şi populaţie, mai presus decât ambiţiile puterii trecătoare. Să ne gândim la testamentul lui Ştefan cel Mare, la care nu numai pohta lui Mihai Viteazul  era, ci a ţării, la neaplecarea dinspre lumina creştină a capetelor Brâncovenilor decât sub securea călăului, la înţelepciunea celor care-şi deziceau rangurile personale când găseau calea întăririi doar prin domn străin şi la refuzul lui Antonescu de a-şi aresta adversarii politici prin celebra rezoluţie pe referatul Siguranţei prin care recunoaşte că nu el este singura soluţie, ci ţara trebuie să aibă mai multe căi, tocmai spre a fi sigură că se poate salva.La fel au gândit şi au acţionat acei membrii ai Sinodului Bisericii Autocefale Ortodoxe Române în situaţia disperată în care duşmanul ne ocupa nu numai ţara, dar încerca acelaşi lucru şi cu diaspora. şi, fiindcă o încercare prin Biserică, prin supunerea parohiilor româneşti tocmai forţelor oculte cu care duşmanul îşi regiza provocările în lumea liberă şi crea agenturi comuniste printre emigranţi, ortodoxia română a încercat salvarea prin îndatorirea misionară pe care Episcopul Grigorie a dat-o celor doi preoţi trimiţându-i la românii din lumea liberă. Tocmai spre a întări sufleteşte acolo rezistenţa, înainte ca cel rău să se poată infiltra.Cine au fost ei ? Care dintre înalţii prelaţi au consimţit la această taină pe care le-o propunea fratele lor întru hirotonire, Episcopul Grigorie al Huşilor, nu s-a aflat niciodată din gura  fiului său, preot si acesta, pe care l-a trimis în străinătate ca să alerteze parohiile diasporei romanesti spunţndu-le că guvernul comunist vrea să le aservescă direct Moscovei, adică KGB-istilor in sutană trimisi de spionajul sovietic spre a distruge comunitătile de romîni care puteau păstra nestinsă flacăra ortodoxiei lor adevărate si nu sub o SOVROMPATRIARHIE, cum numise public Episcopul Grigorie încercarea guvernului comunist si a pseudoprelatilor impusi de acesta in Sfantul Sinod. Fiul si-a făcut datoria, a ajuns a fi recunoscut drept Intaistătător al Bisericii ce-i întrunea pe toti emigrantii romani din Europa si Orientul Apropiat si si-a dus munca misionara pana ce dusmanul moscovit impotriva caruia lupta l-a rapit, l-a dus si l-a ancheta tin sediul KGB-ului de la Lubianka, apoi l-a trimis la Bucuresti cu rechizitoriul de condamnare la moarte gata făcut, pentru ca un tribunal marionetă al securitătii să hotărască această sentintă deja hotarată. Dar niciodată, in nici o anchetă, el n-a spus cine au fost cei din jurul tatălui său, cu toate că s-a încercat să I se smulgă o declaratie chiar si după rostirea sentintei,  chiar  execuţia fiindu-i amânată pentru aceasta,  anchetarea lui continuănd inuman şi antijuridic, chiar şi după ce e dată sentinţa capitală. Tăcerea lui asupra acestui subiect ca şi asupra secretelor de organizare a diasporei, a acţiunilor politicienilor importanţi şi a comunitătilor de romîni, este consemnată cu evidenţă, iar refuzul lui este declarat pe faţă tocmai ca o provocare la pedeapsa supremă pentru a se asigura cât mai repede că nu vor scoate de la el nici o informaţie prin care să fie periclitată continuarea rezistenţei.   Din submeniul de download al acestui portal internet, poate fi descărcată “Cartea episcopilor cruciati”, care descrie martiriul celui de al doilea episcop din familia Leu, cel cunoscut sub numele de Vasile-Victor. Acum revenim la personalitatea puternică a tatălui său, Episcopul Grigorie, fost vicar al Mitropoliei Moldovei, fost întăistătător la Argeş şi la Huşi,  al cărui rol de mentor naţional al unor asemenea idei de rezistenţă prin Biserică era bine cunoscut. Episcopul Grigorie al Huşilor străduise mereu pentru a închide calea dusmanoaselor idei ateiste către simtirea romţnească. El nu recunoştea limitarea eparhiei sale la Prut considerând-o o formă administrativă între state, care nu avea cum să limiteze drepturile spirituale ale Bisericii Naţionale. În tiparniţa sa de la Huşi el scotea pastorale, îndemnuri şi cărţi de rugăciune pe care călugării basarabeni adăpostiţi de el după refugiu, le treceau prin vadurile Prutului ducându-le fraţilor lor din Basarabia ai căror preoţi fuseseră deportaţi. Ca senator de drept, câtă vreme a mai avut cuvântul, el a luptat cu guvernarea împotriva cotelor puse ţăranilor şi împotriva pensionării preoţilor, modalitate prin care Guvernul Groza voia să scape de liderii spirituali pe care-i aveau satele. Iar când şi-a dat seama de forţa străină prin care se încerca deturnarea bisericilor din emigraţie, a apelat la toţi cei apropiaţi şi a devenit sufletul unei mişcări de apărare a identităţii autocefaliei noastre, pe toată extinderea ei, în ţară şi străinătate, angajându-şi chiar fiul în această misiune riscantă.Iar fiul lui a prelua misiunea, a bătutu întreaga Europă ţnfiintand atţt parohii ale romanilor cat si  emisiuni religioase in limba romana, prin care realiza pri eterul undelor radio o uniune bisericească între toti dreptcredinciosii neamului nostru. In bisericile romanilor de dincolo de Cortina de fier, el duminica de duminica oficia slujbe la care participau pe calea undelor si toti cei de dincoace, înfăptuind astfel BISERICA DIN ETER care a dat unitate simtirii crestine romanesti  în toată perioada de opresiune comunistă. Si, avea grijă ca, acolo, în încheierea fiecărei slujbe, să-si citeze tatălcare, între timp, aici, fusese ucis la 1 martie 1949 prin crimă păgană a guvernării promoscovite: Arhiepiscopul Vasile-Victor Leu işi încheia fiecare predică de la sfârşitul serviciului religios pe care-l prezenta duminica la BBC - sau la alte posturi de radio unde-l duceau drumurile sale arhiereşti: radio Paris, radio Roma, radio München (ce conţinea germenii Europei Libere), radio Salzburg, radio Istambul, radio Atena şi altele -  cu: Prin aceasta, ambii, tată şi fiu, intrau deschis şi pe faţă în lupta lor cruciată. Să încercăm, totuşi, din documentele existente, să vedem pe cât posibil, cine erau şi celelelte personalităţi împlicate. Lista este lungă şi începe cu fraţii întru ierarhie arhierească ai Episcopului Grigorie: Patriarhul Nicodim care a trăit până la începutul lui 1948, Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei - câtă vreme a vieţuit  în retragerea pe care i-o impusese Gheorghiu Dej înlocuindu-l cu omul său care l-a găzduit la Vâlcea, apoi, Mitropolitul Nifon Criveanu obligat şi el să se retragă din scaunul de întâistătător al Olteniei şi chiar urmaşul acestuia, mai docilul mitropolit Firmilian, Mitropolitul Tit Simedrea păstrându-şi simbolic, în ţară, spre neplăcerea ocupanţilor, titlul de prelat al Bucovinei, episcopul Policarp Moruşca, titular al Bisericii misionare din America, unde nu i s-a mai dat voie să plece şi episcopul Partenie Ciopron mutat din Alba Iulia unde nu mai putea funcţiona o episcopie a armatei. Aceştia erau cei care fuseseră deja izolaţi de administraţia bisericească luânduli-se eparhiile, dar rangul arhieresc păstrându-le locul în Sfântul Sinod. Congener al lor rămas în funcţie, recunoscut de ei din trecut ca lider de iniţiativă naţională, Episcopul Grigorie a devenit pionul principal al curentului care se opunea modificării statutului Bisericii, îngrădirii drepturilor ei spirituale asupra ţării şi neamului, nerecunoaşterii jurisdicţiei ei canonice asupra românilor din afara graniţelor. Aceşti prelaţi rămaşi fără eparhie, plus doi episcopi basarabeni ale căror nume nu mi-le amintesc, puteau fi întâlniţi deseori la Huşi sau la mănăstirile eparhiale ca oaspeţi de taină ai Episcopului Grigorie iar, uneori în preajma sinoadelor, se întâlneau la casa din Bucureşti a vărului meu Vasile, care se afla chiar în preajma Patriarhiei. Tot asemenea oaspeţi de care îmi amintesc - desigur în perioadele când nu erau arestaţi vreunii - erau prietenii cărturari ai Episcopului Grigorie - Dimitrie Gusti, I.Al. Brătescu-Voineşti, Emil Gârleanu, Păstorel şi Ionel Teodoreanu, Lucian Blaga, Dr. Paulescu, Ion Marin Sadoveanu, I.D. Ştefănescu, Nicolae Lungu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Constantin Silvestri, Pan Halipa, George Gregorian, Ion Sân Giorgiu, Mircea Vulcănescu, Constantin Bobescu, Dimitrie Cuclin, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, miniştrii liberali Radu Roşculeţ, George Vântu, Bujoiu.                    Închei această listă cu Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului care, nu ştiu de ce , a trăit în ultimii ani un fel de autoclaustrare în reşedinţa metropolitană de la Sibiu unde unchiul meu îl vizita, cu episcopul Chesarie al Tomisului, pe care l-am pomenit la întrevederea de la Medgidia, episcopul Valerie Moglan al Clujului, arhiereul Şarpe, locotenent în sacunul de la Curtea de Argeş după plecarea unchiului meu la Huşi şi episcopul Nicolae al Oradiei scos abuziv din scaun, încheindu-şi apoi viaţa pământească într-o mânăstire de domiciliu obligatoriu.Până aici am reconstituit din memorie şi din menţionări fără legătură cu anchetatul; dar numele prietenilor lui, chiar dacă el refuză categoric să-i implice cu ceva, sunt smulse meticulos de anchetator: vin întâi prelaţii din generaţia sa, care i-au fost colegi de seminar ori de teologie: Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului, episcopul Antim Nica al Dunării de Jos, episcopul Policarp Moruşca al Maramureşului, episcopul armean Vasile Boldian, profesorii de teologie Nichifor Crainic, preotul Ion Ravenţa, arhimandritul Laurenţiu Busuioc, şi preotul Dumitru Chirilă, preotul Gh. Vintilescu director-consilier al Sinodului, preotul Constantin Nonea directorul-consilier al Mitropoliei Moldovei, preotul dumitru Veştemeanu director în ministerul Cultelor, preoţii Victor Popescu şi Ionel Boboca de la biserica Radu Vodă, Constantin Pistol de la biserica Icoanei, Ion Hagiu de la biserica Cuţitul de Argint, Ion Constantin Sârbu din Parcul Călăraşi, Ion Gălăţeanu biserica Domenii, Ion Solomei şi diaconul Gh. Pantiru de la biserica Sf. Spiridon - Iaşi, Ilie Gheorghiţă directorul seminarului din Iaşi, Gh. Gheorghiu de la biserica Uspenia din Botoşani, Ion Popovici şi Vasile Vasiliu protopopi de Neamţ, preotul Ion Smărescu de la biserica Sf. Gheorghe - Piteşti, preotul Pavel Ginaru din Rm. Vâlcea, preotul Teodor Voineagu şi tatăl meu, avocatul Ion Leu din Medgidia, preotul Ion Mărculescu din Cuza Vodă, preoţii Dima, Popoiu şi Blănaru din Bârlad, arhimandritul Ambrozie Filiuţă, fost vicar şi ieromonahii Partenie, Mina, Silvan şi diaconul Dragoş Alexandrescu de la Huşi. Lângă aceştia apar cu caracter dubitativ numele unor miniştrii ai cultelor din guvernul Groza: Stanciu Stoian şi Mihai Ralea. Dar şi cu ei, totuşi, ca profesori universitari aparţinători de cultura română, cred că s-au putut discuta unele aspecte ale problemei. Ralea, cunoscut fiind din Huşi, avea relaţii cu vărul meu Vasile, iar Stanciu Stoian cu preotul Gâldău.  Pentru că, în ciuda interdicţiei moscovite, problema identităţii noastre spirituale îşi făcea loc indiferent de sloganurile prosovietice şi, ca dovadă că momentele pe care le evocăm noi aici au avut şi rezonanţă dar au avut şi făclieri printre cei pomeniţi mai înainte şi printre alţii care le-au urmat, este faptul că, douazeci de ani mai târziu, chiar dacă ne aflam tot sub guvernare comunistă, în revista   nr.XXV-1973, studiul al academicianului dispărut  Nestor, Mitropolitul Olteniei putea vorbi despre şi despre afirmând nestingherit faptul că şi .Se schimba, deci, ceva chiar în oficialitatea acelui regim, precum Apostolul zice despre păgânii cei fără lege. Iar asta, ca dovadă că sămânţa a încolţit la noua generaţie de prelaţi, iar  ceea ce era considerat act de trădare conducând la martiriul Episcopului Grigorie Leu şi a fiului său Vasile Victor Leu, s-a dovedit act de înaltă demnitate şi de morală cerştină, şi chiar de salvare naţională în acel moment când, cu orice chip, flacăra rezistenţei nu trebuia lăsată să se stingă. Ea a avut ecou chiar la generaţia următore, când regimul era încă puternic.. Dar simţămintele cu adevărat patriotice rânduite atuncea în taină de câţiva bărbaţi de conştiinţă care s-au simţit datori a acţiona au dat tărie şi rezistenţă Bisericii în îndatorirea ei faţă de neam şi au condus la posibilitatea de reînnodare a celor mai sfinte tradiţii chiar sub apăsarea vechii orânduiri, aflându-şi slujitori care au dus destinul românesc mai departe.Cine sunt însă ei este mai greu de aflat de vreme ce anchetatul refuză categoric să spună vreo vorbă în legătură cu aceasta. Prin actul său el i-a salvat şi de la pedeapsă, salvând şi continuitatea ideii; dar le-a adus şi dezavantajul de a nu putea fi cunoscuţi astăzi. Cunoscuţi nominal, vreau să spun, deoarece, categoric lucru, ca entitate colectivă de oameni ai unei înalte conştiinţe ei sunt, clar, unii dintre cei citaţi mai înainte. Ca animator al lor, ca făclier al lor, cum spunea un înalt ierarh, rămâne cunoscut Episcopul Grigorie care, însă, a avut de plătit cu viaţa pământească pentru această notorietate publică. Din acest motiv, dacă el tot a devenit cunoscut şi a plătit cu viaţa încheiată prin martiriu, fiul său refuză categoric a divulga numele celorlalţi, oricât de dură  ar fi fost ancheta la care a fost supus şi aici şi la Moscova din momentul răpirii lui din lumea liberă. Fapt important pentru noi, astăzi, este adevărul de necontestat că, în sânul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, a existat un grup puternic de ierarhi care s-au opus cât au putut bolşevizării ţării şi descreştinării populaţiei, unii până la sacrificiul suprem, alţii rămânând cel puţin mărturisitori neabătuţi, al căror exemplu s-a continuat la celelalte generaţii în aşa fel încât, chiar sub apăsarea dictaturii atee, conştiinţa Ortodoxiei ca  Biserică Naţională a Românilor s-a perpetuat întru salvarea Credinţei şi a tradiţiei strămoşeşti. 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971