Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SĂRBĂTOAREA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE Memoriu către Comisiile Parlamentare privind instituirea Zilei Naţionale a Limbii Române - Ovid Densuşianu despre limba română
UN DEMERS DE DEMNITATE ROMÂNEASCĂ DIN PARTEA UNUI PRLAMENTAR; Apelul domnului senator Iulian Urban
NISTE SUBLINIERI ALE REPREZENTANTULUI UNEI FIRME ELVETIENE IN ROMANIA, CITATE DE DL. SENATOR
PATRIMONIUL CULTURAL PRIN FAPTA PERSONALA
ADUNAREA GENERALA A ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA - Declaraţia partidelor parlamentare privind agenda comunelor
PACTUL NAȚIONAL PENTRU AUTONOMIE LOCALĂ
APELUL REVISTEI ,,ALBINA ROMÂNEASCĂ\"
SPRE A NU DA UN ASPECT TRIUMFALIST CELOR AFIRMATE PÂNĂ AICI: - Articole de Dan Ghelase şi Nicolae Iuga
EUGEN DORCESCU
GEORGE STANCA
GEORGE ROCA
IOAN LILĂ
LA BISTRIŢA-NĂSĂUD, UN BARON AL LUI DRACULA (SAU, MAI DEGRABĂ, AL LUI Bram Stocker)
FESTIVALUL ,,ROMEO ŞI JULIETA\" LA MIZIL
PREMIANŢI LA FESTIVAL
OPINII ALE PARTICIPANŢILOR
ANUNT PENTRU CEI INTERESATI DE DIGITALIZAREA LITERATURII
LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
sectiunea 2 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
secţiunea 3 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
APEL CĂTRE TOATE ORGANIZAŢIILE CARE ÎNTRUNESC SCRIITORI DE LIMBA ROMÂNĂ
ARMELE DE LA CIOROGÂRLA UN REPORTAJ CU MULTE ŞI FOCOASE BOMBE prezentat din cartuşierele de diverse culori ale poetului şi generalului în rezervă NICOLAE ROTARU
 LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE

dialog preluat de la  www.aslrq.ro


moderator : Ionuţ Caragea

(secţiunea 2)

 

 

Angela Furtună - Google a devenit un univers cultural extrem de complex. O paradigmă şi o epocă. Un stil vintage. O modă subliminal contagioasă. Un statut. Un tip de matematică şi un curent filosofic. O pedagogie şi o religie. Nu degeaba engleza americană deja operează constant cu tipuri de gugăliri, iar urban-dicţionarele – frecventate asiduu de tineri -,  definesc familii uriaşe de cuvinte din care pomenesc câteva: Googleability, Googleable, Googlearning, Googlearthaphobia,  Googleatrophy, Googleballs, Googlebate, Googlebating, Googlebation,  Googlebator,  Googlebayamazon,  Googleberries, Googleblockinforshizzlenizzle, Googlebomb, Googlebox, GoogleBrain, Googlecentric, Googlective,  Googlectual,  Googlee,  Googlefest,  Googlefied, Googleheim, Googlehoff, Googleholic, GOOGLEILLITERATE, Googleism, Googleization, Googleless, Googlelicious, GOOGLEMIN, Googlemite, Googlenesia, Googlenet, Googleologist, Googleosophy, Googlepause, GooglePedia, Googlephant, Googlephile, Googlephobe, Googleplex. Data de 1998 nu mi se pare elocventă. Fenomenul a început cu mult înainte, în Occident, şi numai Estul Europei sau lumea a treia au venit mai târziu, să zicem, în anii 90 sau 2000. Literatura, însă, nu cunoaşte o taxinomie Google diferită de taxinomiile sale obişnuite. Literatura ataşată Internetului (prin mecanisme de hipertext, prin spaţii de editare şi biblioteci online) nu trebuie privită separat de literatura în ansamblu. Mai degrabă aici este necesar să aplicăm teoria transdisciplinarităţii, aşa cum o predică în manifest la ora actuală savantul român Basarab Nicolescu, şi aşa cum au pus-o în circulaţie acum cincizeci de ani Jean Piaget sau Edgar Morin ori Eric Kantsch. Transdisciplinaritatea tocmai la acest sat planetar în care trăim astăzi se referă, îl articulează la condiţia umană actuală şi îi descrie tipurile de provocări. Aplicată literaturii din Google, transdisciplinaritatea îi poate descrie devianţa şi devierea de la criteriile clasice, dar şi rigoarea şi deschiderea inovativă. La fel cum se ocupă de dimensiunea poetică a existenţei pe Google, cultul personalităţii pe Google, dictatura şi totalitarismele de pe Google, ştiinţa şi cultura pe Google, shopping pe Google etc., transdisciplinaritatea este o şansă pentru omenire de a nu suferi blocaje în faţa tehnologiilor de mare viteză (cele Internetice, y compris), ci dimpotrivă de a accepta cu seninătate noile provocări cu care ele intervin în viaţa omului. 

Petre Flueraşu - Google este pentru omul modern ceea ce era Biblia odată pentru oamenii trecutului. Este un fenomen, care se manifestă în absolut toate domeniile, deci şi în cel literar. Informaţiile la care Google ne facilitează accesul contribuie la o mai bună înţelegere a creatorilor şi la o interconectivitate sporită. Ambele conduc spre o nouă literatură, coerentă, inovativă şi adaptată perfect publicului modern. Dacă nu mă credeţi, just Google it ;) 

Radu Botiş - Pozitiv. 

George Nimigeanu - Iată o întrebare la care nu ştiu să răspund.Presupun, totuşi, că un scriitor actual simte o acută necesitate de a se informa, cum simte şi necesitatea de a ieşi „în lume”. Informarea  presupune un  mare consum de timp, pentru depistarea surselor, pentru citirea  şi consemnarea şi fişarea lor, pentru selectarea celor mai importante şi mai  semnificative secvenţe din  aceste surse pentru opera pe care o are în proiect, tocmai pentru a  „încărca ” valoric  propria  lucrare, susţinându-şi opiniile (ideile). Căutarea în sine a surselor, în noianul de lucrări apărute în lume, este o acţiune fagocitară asupra timpului limitat de care dispune omul zilelor noastre în sfera cultural-literară de interes. Rapiditatea informării, calitatea surselor, temeinicia informaţiilor şi validitatea lor şi indicarea celor mai prestigioase nume de autori şi titluri de lucrări este o altă latură a muncii de documentare care mănâncă timpul unui cercetător, indiferent de domeniul de activitate, deci şi a celor din domeniul literar-cultural. Aşa stând lucrurile, Google se dovedeşte un instrument absolut necesar, pentru depistarea rapidă a surselor de informare. Doar limba în care este exprimată „sursa” ar putea fi o piedică, translaţia dintr-o limbă în alta nefiind la îndemâna oricui. Demn de subliniat este faptul că, pentru traducători, poliglotismul este un atu formidabil, accesul lor la surse fiind net superior în faţa celor care vorbesc doar limba lor maternă. Cunoaşterea limbilor străine devine, astfel, determinantă în „multiculturalism.” 

Mircea Gheorghe - Nu cred că  motorul de căutare Google poate fi un "spaţiu global de evoluţie a literaturii". Mi se pare un non sens. Google este un instrument, un mijloc de acces la informaţie. În spaţiul real,  el corespunde unui mijloc de transport ultra rapid.  Google în domeniul circulaţiei informaţiei este similar cu avionul în domeniul circulaţiei oamenilor. 

Marius Chelaru - Cred că mare parte din răspuns am dat-o deja. Nu cunosc situaţia la nivel mondial, dar eu folosesc Google. Nu ştiu dacă este neapărat (şi) un spaţiu global de „evoluţie” al literaturii moderne, dar cu certitudine oferă multe posibilităţi celor care lucrează în domeniul acesta/ publică literatură. 

Ionuţ Caragea – Google este cel mai cunoscut şi cel mai folosit motor de căutare pe Internet din ultimii ani. Şi-a impus într-un timp record supremaţia, surclasând concurenţa, după cum se poate constata într-un top prezentat de Seoconsultants.com. În anul 2008 Google acapara 71.9% dintre utilizatorii de Internet, urmat la mare distanţă de Yahoo cu 17.7%, MSN Live cu 4.10% şi Ask cu 3.35%. Evident, nu se mai poate vorbi de Google doar ca şi căutare pe Internet. Multitudinea de aplicaţii şi programe precum Google Groups, Google Chrome, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop, etc. au transformat motorul iniţial de căutare într-un conglomerat informaţional şi multimedia, un adevărat spaţiu multicultural. Nu m-ar mira ca Google să pună în practică, într-o bună zi, şi un sistem de operare, concurent lui Microsoft Windows. Pe de altă parte, referitor la principiul evoluţiei, Herbert Spencer spunea că toate evenimentele din natură, inclusiv dezvoltarea culturală, parcurg drumul de la simplu la complex. Putem extrapola acest principiu şi la mediul virtual, noua înfăţişare a naturii umane, sau la Google, ca şi cale direct-evolutivă?  

3. Ce părere aveţi despre convieţuirea Internet-carte, în condiţiile în care Google facilitează accesul la orice autor şi orice operă literară?  

Alexandru Florin Ţene - După părerea mea, Internetul dăunează procesului de formare a deprinderilor legate de lectură. Acest mod de transmitere rapidă informează, însă mai puţin îmbie cititorul să citească profund o operă literară. După o statistică efectuată în Statele Unite s-a constatat că pasionaţii de Internet  din rândul copiilor obţin la şcoală rezultate inferioare celor obţinute de colegii lor care petrec mai puţin timp în faţa calculatorului. În continuare cartea va rămâne adevăratul suport al operei literare. 

Ileana Floran - Este un mariaj reuşit între Internet şi carte. Cărţile virtuale sunt extrem de binevenite, mai ales în ţările în care, din cauza costurilor, doritorii nu au acces facil la literatură. 

Veronica Balaj - Relaţia Internet-carte este cât se poate de benefică, fără să încline balanţa prea mult spre una sau spre cealaltă dintre părţi. Cărţile îşi au farmecul lor, constituie o istorie, Internetul vine, precum am mai spus, ca o subliniere şi o completare cerută de viteza informaţiilor aflate în circuitul contemporan. Bibliotecile tradiţionale fac parte dintr-o anume istorie a omenirii şi nu putem ignora sau anula acest capitol existenţial, iar bibliotecile virtuale îşi au rolul, scopul şi locul lor într-o devenire a istoriei culturii.  

Gabriel Mirea - Întâi întrebarea trebuie nuanţată. Asta se întâmplă numai operelor ieşite de sub protecţia copyright-ului şi e valabil mai ales pentru cele de origine engleză. Există în continuare foarte multe cărţi din alte limbi rămase inaccesibile, literatura română fiind văduvită de aceste noi suporturi. Oricum, senzaţia accesului la peste 20 de milioane de cărţi, cifră pe care o promova Google ca realizare acum o jumătate de an este copleşitoare. Rămâne în continuare de identificat un dispozitiv cu care să se poată citi toată această bibliotecă imensă de pe net. 

 Laurenţiu Bădicioiu - Google este util folosirii – în mod didactic – a unor fragmente literare, în niciun caz lecturii integrale a unei opere, mai ales de mari dimensiuni. El poate eventual doar stimula gustul pentru lectura adevărată, cu foşnet şi miros de carte proaspătă sau cu adiere de parfum de epocă... Poezia însă este marea câştigătoare... J 

Maria Popescu Butucea - Cred că vor coexista o vreme, dar curând Internetul va deveni principala formă de comunicare şi de acces la orice şi oriunde şi pentru toţi cei educaţi să o facă.

Angela Furtună - Părerea bună pe care o am despre această convieţuire, care reprezintă o îmbogăţire pentru cultura omenirii, nu poate anula cele câteva critici: scriitura neglijentă pe Internet este adesea o impietate, iar absenţa actului critic competent (care nici în presa scrisă nu prea mai este funcţional, din păcate) transformă literatura de pe Internet, dintr-un posibil ocean de frumuseţe şi savoare literară, într-o mare moartă şi sufocată de toate dejecţiile planetei. Lucrurile, în artă, trebuie făcute aşa cum trebuie, îmi spunea mai demult Eugeniu Coşeriu, înţelegând prin aceasta că "ştiinţa şi epistemologia nu oferă o „cheie” şi ar fi foarte periculos să ofere „chei”. Singurul fapt care se poate sublinia aici este acela că în cultură avem anumite tradiţii pe care trebuie să le dezvoltăm, că în toate activităţile culturale oamenii, toate fiinţele umane implicate, sunt active ca agenţi ai culturii, şi că, deci, toţi înţeleg şi cunosc ce este cultura, în toate formele ei, ce este arta, ce este limbajul, ce este ştiinţa, în toate formele ei, chiar dacă nu fac ei înşişi multă cultură, ştiinţă, artă s.a. În cultură lucrurile se petrec diferit faţă de ştiinţele naturii. Cu adevărat, în ştiinţele naturii trebuie să ştim ce s-a stabilit ca valabil până la noi, plecând tocmai de la acel adevăr. În ştiinţele culturii, avem tradiţii ce ne duc foarte departe. Trebuie să identificăm cum s-au dezvoltat aceste tradiţii, precum şi în ce direcţii vom continua a le dezvolta. Deşi s-au făcut greşeli, devieri, trebuie să înţelegem că fiecare a vrut să spună ceva cu privire la ceea ce ştia, pentru că omul, prin natura sa, ştie ce este cultura ca activitate a omului. Deci, dacă se poate semnala ceva care nu este o cheie, ci este un sens, un principiu, ar fi acest principiu al tradiţiei şi al noutăţii în tradiţie, ca dezvoltare a tradiţiei". Aşadar, nimic nou sub soare, ci numai drumul de la clasic la modern şi calea modernului către clasicizare. Cândva, Googlegenesis va fi demodat, pe cât este de avangardist în zilele noastre.O lume care dezvoltă tehnologii şi civilizaţii paralele, ce nu se exclud (Gutenberg şi Google) şi nu se concurează neloial îmi convine.În fond, planeta suportă o creştere demografică pe care nu o mai poate controla cu mijloacele clasice de ieri. Iar educaţia şi cultura scrisă pot fi preluate într-o anumită măsură de Google, cu costuri reduse şi cu beneficii uriaşe. Se pare că nu avem de ales: ori acceptăm această oportunitate tehnologică şi o dezvoltăm, ori acceptăm ca umanitatea să se divizeze din nou: pe de o parte,  elita informaţională şi internautizată, care vorbeşte un limbaj iar pe de altă parte,  pauperii informaţiei care, dacă ar fi lăsaţi să se îndepărteze prea mult de cultura actuală a ciberspaţiului ar putea deveni un fel de rezervaţie supusă, cu timpul, unor mari discriminări şi genociduri.

Petre Flueraşu - Cartea nu va dispărea, cel puţin nu în următorul secol. Dar da, pe măsură ce Internetul se dezvoltă din ce în ce mai mult, observăm cum cărţile se impun mai greu. Probabil că prima consecinţă vizibilă a acestui fenomen va fi dispariţia scriitorilor mici, care refuză să se adapteze pieţei. Ne îndreptăm, fie că vrem, fie că nu, spre o societate axată exclusiv pe consum şi servicii, iar literatura va trebui să se încadreze în aceste două categorii, fie să poată fi consumată ca şi entertainment, fie să ofere un serviciu, iar aici nişa de cărţi practice începe deja să acapareze piaţa. 

Radu Botiş – Aş vedea totul ca şi o completare reciprocă. 

George Nimigeanu - Cartea este bine şi frumos s-o ai în bibliotecă iar sursa de informare poate sta şi în calculator, pe birou, între cele două „mijloace” neexcluzându-se raportul de convieţuire, ci, din contră, raporturile fiind de completare reciprocă. Şi totuşi cartea are în plus şi o componentă de „imagine”, cu conotaţii psiho-estetice care, hai să zicem, „dă bine”. Ţinând în mână o carte încerci sentimente de satisfacţie, retrăieşti momente care pot fi legate de acea carte, ori de momentul cumpărării ei, sau de momentul lansării, de momentul întâlnirii cu autorul care a avut amabilitatea sa vă acorde un autograf, autorul fiind un vechi prieten, sau o cunoştinţă apropiată care îţi poate deveni prieten. Sau poate că autorul este un om de care te leagă nişte întâmplări din trecut, întâmplări mai mult sau mai puţin fericite, etc.etc. Deci, cartea este „altceva”. Iar eu sunt adeptul cărţii, fără a exclude cealaltă formă de existenţă literară. Iar ca autor, ştiţi foarte bine, trăieşti alte satisfacţii când îţi ţii cartea ta în mână, faţă de satisfacţia pe care o încerci ştiind că ai o carte gata ...în calculator. 

Mircea Gheorghe - Google facilitează accesul doar la anumiţi autori şi opere literare. E imens de multă literatură pe Internet dar infinit mai multă există în afara lui. Tendinţa este ca echilibrul să se realizeze şi prin încărcare inversă: există pe Internet o cantitate din ce în ce mai mare de literatură care nu va exista niciodată  şi în afara lui.Dar Internetul cu motoarele lui de cercetare - printre care Google - nu este comparabil cu cartea într-o privinţă elementară. El nu este capabil să asigure continuitatea dintre generaţii. Dacă mâine, printr-o minune s-ar putea trece toate cărţile şi toţi autorii din lume pe suporturi numerice şi de aici pe Internet şi apoi s-ar distruge bibliotecile fizice, faptul ar echivala cu o prăbuşire a civilizaţiei în cîteva decenii. Fiindcă astăzi eu pot citi, de exemplu, o carte tipărită acum 150 de ani dar nu mai pot citi un articol pe care l-am descărcat în urmă cu 16 ani, înainte de a dispărea de  pe Internet,  pe o dischetă flexibilă din plastic de 5,5 " . Nu mai pentru ea nici lector la ordinator! Şi nici WordPerfectul 4.2, formatul în care l-am salvat,  nu mai poate fi citit de vreun ordinator din zilele noastre. Ar fi posibilă probabil conversiunea lui în word dar ce bătaie de cap! Or nu am dificultăţile cu o carte indiferent cît ar fi de veche. Chiar şi un incunabul este perfect lizibil pentru cine cunoaşte alfabetul! Ce va fi Internetul peste 50, sau peste 100 de ani, şi cu ce programe şi cu ce instrumente de lectură vom mai citi Dialogurile lui Platon pe care le găsim în zilele noastre pe Internet? Din fericire, nu le găsim doar acolo! Ţine cineva socoteala informaţiei care s-a pierdut din momentul în care au apărut Windows 95, şi browserele grafice, Internet Explorer, Mozaic şi Netscape înlocuind sistemul de exploatare DOS şi navigarea prin gofer?  Din amândouă punctele de vedere se observă că Internetul este obligat să convieţuiască în toată umilitatea cu cartea după cum şi cartea trebuie să convieţuiască inteligent cu Internetul. Să-şi dezvolte  mutual forţele  şi să-şi corijeze tot mutual slăbiciunile. 

Marius Chelaru - Am o părere despre ce şi cum ar putea fi în viitor, în linii mari, dar la momentul de faţă cred că trebuie să vedem realitatea aşa cum este. Adică această convieţuire este guvernată, încă, de nişte limitări, multe normale/ corecte (dacă ne referim la „acces” cum ar fi cele ţinând de spaţiul legislativ – mă refer la 1.) legile dreptului de autor, de pildă; 2) cred că încă mai căutăm în ce priveşte „legislaţia Internetului”), altele care ţin şi de prejudecăţi, de limitele de timp/ bani (în multe locuri culegerea pe calculator este încă o problemă; cărţile mai vechi trebuie scanate şi asta costă sau este imposibil încă în unele locuri), cunoştinţe tehnice etc. Cred însă că în scurt timp vor apărea şi schimbări de atitudine, în sensul că tot mai mulţi vor înţelege că Internetul poate şi trebuie să fie folosit, pentru că  oferă infinite posibilităţi. Dar şi temeri, evident – se ştie că există şi o „cenzură politică” a spaţiului virtual. Aici sunt încă multe de spus, dar cred că prin ceea ce este, Internetul oferă mai multe grade de libertate. Depinde cum vor fi ele folosite, cât de creativ. 

Ionuţ Caragea - într-un eseu din volumul de poezii „Omul din cutia neagră”, intitulat „Cartea în trecut, prezent şi viitor”, vorbeam despre „fenomenul global de cultură care este monopolizat de către armele manipulării: Internetul şi televiziunea. Într-o lume în care viaţa se măsoară la oră, asistăm la o neglijare îngrijorătoare a cărţii. Noul ne învaţă să respirăm mai repede, să ne hrănim mai repede, să iubim mai repede. Preludiul unei lumi grăbite durează cel mult o răsfoire de ziar în autobuz sau în metrou. Nici nu realizăm că suntem sclavii unei informaţii de tip hot dog. Cine a mai murit, cine s-a mai despărţit… Unii dintre noi chiar au ajuns să-şi programeze viaţa în funcţie de horoscop. Acasă, butonul de la telecomandă ne poartă în lumea mirifică a filmelor. Câteva beri şi câteva pungi de chipsuri sau snakuri ne ţin de urât. Încă ne plictisim? Un simplu click ne oferă satisfacţia garantată a jocurilor pe calculator. Orgasmul intelectual (sau fizic) este atins prin mijloace cât mai practice, cât mai moderne. Upgrade-uri peste upgrade-uri ne învaţă să privim fiecare zi ca pe un level către next level. Siteurile Internet ne asigură fie mijlocul cel mai facil de-a intra într-o bibliotecă virtuală, fie bucuria unei bâjbâieli într-o lume artificială, plină de nickuri sau clone. Totul de dragul interacţiunii, al fricii de singurătate şi al economiei de timp. Un singur scroll ne permite să răsfoim întreaga operă a unui autor. Gata, l-am citit şi pe ăsta… şi nici nu ne-a luat prea mult timp… să mergem la bibliotecă să ne abonăm, să cărăm cărţile după noi, pretutindeni… Nici nu realizăm promiscuitatea poetică. Deţinem controlul perfect şi totuşi ne aflăm în declin. E ceva ce lipseşte. Nu ştim ce anume şi de ce…Cum reuşeşte cartea să supravieţuiască în acest colaps cultural? Cartea nu are nici butoane, nici tastatură, nici beculeţe, nici ecran cu cristale lichide sau plasmă, nici cameră web, nici emoticons…Probabil cartea este pilda vieţii noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Ea reuşeşte să recreeze lumea negru pe alb. Industriile cinematografice şi IT au cartea la temelie. Şi totuşi o neglijăm. Nu realizăm că pagina aceea de hârtie ne păstrează normali. Informaţia nu este un hot dog. Trebuie să învăţăm să dialogăm cu noi înşine. Avem nevoie de intimitatea pe care cartea ne-o oferă, altfel vom stagna, vom fi sclavii dependenţelor cotidiene. Vom alerga pe loc ca nişte cobai în cuşcă şi vom crede că asta e cursa vieţii noastre, Rat Race. Nu ne vor creşte niciodată aripi. Nu ne vom folosi niciodată imaginaţia aşa cum trebuie. În faţa noastră se vor derula mesaje cu repeziciune, dintre care le vom selecta doar pe cele care ne satisfac funcţiile şi nevoile de bază.Nimic nu se compară cu a ţine cartea în mână. Fără carte rămânem limitaţi şi înfieraţi în modernism. Începând cu pipăitul coperţilor, vom simţi cartea cum vibrează. Prefaţa este ca o introducere în viaţă, conţinutul ca o oază în mijlocul deşertului, postfaţa ca o amintire plăcută. Vom lua cuvintele şi le vom aşeza unele peste altele, construind imagini durabile, la fel ca aceea a nemuritoarei Ana zidită de către meşterul său. Vom rămâne cu memoria intactă, fără goluri, fără reclame, fără influenţe şi mesaje subliminale. Vom fi naturali, vom fi OAMENI. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiţi.”În eseul de mai sus, şi în perioada unei relaţii mai delicate cu fenomenul NET, vorbeam despre latura periculoasă, despre dependenţă, cu toate că Internetul are avantaje incontestabile atunci când este folosit chibzuit, ca mijloc şi nu ca scop în sine. Însă ce ne rezervă cu adevărat acest mijloc de comunicare (şi nu numai?). Să fie calul troian al umanităţii sau Matrix-ul unei altfel de evoluţii? Odată pătrunşi în Second Life voi mai dori să ne întoarcem? Cumva, sufletul nostru menţine în echilibru cele două talere ale balanţei, Lumea Virtuală şi Lumea Reală. Nu putem fi reticenţi când vine vorba de evoluţia tehnologică, aşa cum nu putem nega istoria multimilenară a cărţii. Totuşi, Internetul este încă la faza de experiment. Pe propria noastră fiinţă. Trebuie să fim atenţi. 

4. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanţi spre trecerea la universul Cyber-poetry?  

Alexandru Florin Ţene - Unii specialişti susţin că viitorul ne va oferi trei tipuiri de scriitori şi poeţi: scriitorul uman care, asemenea predecesorilor săi din secolele trecute, scrie cu stiloul pe hârtie şi publică lucrările în cărţi, format tradiţional, scriitorul neuman care, cu ajutorul calculatorului electronic, complementează sau chiar înlocuieşte activitatea scriitorului şi poetului, şi consumatorul de cultură care, folosind tehnologia viitorului, este propriul său furnizor de produse culturale.

Ileana Floran - Desigur. E factorul decisiv.

 Veronica Balaj - Cred că este factorul care condiţionează cyber-poetry. 

Gabriel Mirea - S-ar putea ca odată cu apariţia hârtiei electronice cartea să devină doar spaţiu virtual, să se umple de linkuri, de animaţii, de muzică. Cartea va deveni într-o oarecare măsură propriul interpret. Poezia va găsi noi forme de spectacol, este deja în plină recucerire a stadioanelor, iar cuvântul pus în context sinestezic poate avea un efect inimaginabil.  Cu ajutorul netului, poetul îşi redescoperă condiţia de mag. 

Laurenţiu Bădicioiu - În mod cert da. Însă poezia pe Internet are prea mult de-a face cu tehnologia. Este alt fel de poezie. Nu ştiu unde va duce ea. 

Maria Popescu Butucea - Desigur. Poezia nu se exprimă doar în cuvinte ci şi în imagini sunete, culori. Mai ales non-exprimabilul poate fi surprins mai bine în faţa ecranului cu multele sale posibilităţi de exprimare. Nu se pierde nimic din profunzimea meditaţiei, reflecţiei, cum aud la mulţi profesori de  literatură, bătrâni şi tributari vechilor practici, dogmatici şi închistaţi. Îmi pare rău pentru ei. Viitorul nu le mai aparţine. Curând poezia va fi cu totul altfel datorită Cyber-ului.  

Angela Furtună - Fără îndoială că are un caracter decisiv. Cyber-poetry este, în fond, un subcapitol al poeziei care s-a dezvoltat pe suport Internetic şi prin mecanismele hipertextualismului. Dacă va avea sau nu va avea relevanţă de durată, dacă va genera valoare, audienţă, critică favorabilă şi durabilitate în timp, aceasta este deja problema generală a oricărei forme de literatură.

Petre Flueraşu - Cyber-poetry înseamnă în esenţă Internet, pentru că în absenţa comunicării, mediul online practic nu există. Deci da, este de departe cel mai important factor. 

Radu Botiş - De ce nu. George Nimigeanu - La această întrebare chiar nu ştiu ce să răspund. Bănuiesc eu ceva, dar nu mă hazardez, pentru că nu citesc poeme (cărţi) pe Internet. Mă oboseşte enorm chiar şi scrierea textelor mele. Îmi place însă cartea ţinută  în mână, aşa cum o ştiu încă de când am păţit pragul şcolii. Rămân la cartea-obiect. 

Mircea Gheorghe - Cyber-poetry nu poate exista fără Internet. Dar Cyber-poetry nu va fi niciodată un univers ci doar o parte a universului literaturii, în general, şi a poeziei, în special.   

Marius Chelaru – Da. Acum, desigur, depinde cum vedem acest univers, cum vedem relaţia cu suportul clasic, pe hârtie etc. 

Ionuţ Caragea - În primul rând, ce este poezia? O definiţie propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") drept o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.”            În al doilea rând, ce înţelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiţii luate de pe Slideshare.net, Cyper-poetry este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă şi tehnologie.            Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.            În volumul „M-am născut pe Google” am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple : „Iubirea nu este decât un mouse pe care experimentăm clickuri”, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie.”, Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…Câteodată mă rog la Dumnezeu şi primesc email cu locurile În care pot descoperi Fericirea.” Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea Cyber-Poetry aşa cum Pc-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.

5.  Se poate spune că odată cu apariţia Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârşite?   

Alexandru Florin Ţene - În anul 1999 publicam în Curierul primăriei Cluj-Napoca un amplu articol în care afirmam apropiata dispariţie a postmodernismului şi apariţia noului curent globmodernul. Dacă postmodernismul în România promova o limbă de lemn şi sub masca ideilor absconse(vezi generaţia 80) făcea jocul regimului comunist-criminal, globmodernul îmbină tradiţionalismul cu modernul. Poate şi Internetul a contribuit la dispariţia perimatului postmodernism. Paradoxal, asistăm la naşterea globmodernului care deja s-a născut. Acum încercăm să-l teoretizăm. Societatea globmodernă nu este caracterizată de o cultură înaltă, ci de o cultură de masă şi activităţi multinaţionale în cuprinsul unei pieţe internaţionale. Ileana Floran - Asta nu, eu cred într-o evoluţie paralelă.

 Veronica Balaj - Nu, nu aş crede aceasta. Merg pe ideea nuanţărilor şi atunci, e clar că Internetul poate sublinia clipa, trăirea poeticească a unui moment, mai ales că postmodernismul în poezie a accesat adesea prezentarea fragmentară a lumii, mergând la esenţă prin formule poetice noi, adesea atingând experimentul. Un joc al fanteziei creatoare exersat de-a lungul istoriei literare, după cum se ştie cu mai mult sau mai puţin succes. Mobilitatea circuitului ideilor pe Internet poate chiar favoriza acest joc al fanteziei postmoderniste. Regulile sunt mobile, nimic static, deci exact în consens cu lumea virtuală. 

Gabriel Mirea - Mai degrabă nu. Postmodernismul a ajuns deja un univers şi mă simt încurcat să încerc să-l definesc rapid. Aş simţi că nu-i pot surprinde esenţa şi nici nu ştiu dacă are una sau mai multe. Da, va dispărea în sensul că vor apărea alte nume de curente. Şi nu, nu va dispărea fiindcă presupune experienţa concretului, formulările textualiste, ironia. Toate acestea se regăsesc şi în poezia de tip cyber. Laurenţiu Bădicioiu - Hm... Ce este postmodernismul? Au încercat mulţi să-l definească. Chiar şi modernismul ridică dificultăţi în înţelegere şi încadrare ideologică. Nu cred că postmodernismul este pe sfârşite, dimpotrivă, el trăieşte într-un nonşalant englezesc prezent continuu... 

Maria Popescu Butucea - Cred că da. Postmodernismul e pe sfârşite prin întoarcerea la naturaleţea exprimării şi datorită marilor posibilităţi şi niveluri ale Internetului. 

Angela Furtună - Ah, nu. Dimpotrivă. Paradigma aşa-numitei culturi noi încă nu şi-a consumat ciclul. Atenţie la precizarea făcută de Fredric Jameson încă din anii 70 când spunea că apariţia postmodernismului, legată de cel de al treilea stadiu de dezvoltare a capitalismului, înseamnă abolirea totală a referinţei şi instaurarea unei ere a semnului pur, dominată de "liberul joc al semnificanţilor". Internetul este însoţit de un meta-discurs legitimator, care stabileşte criterii şi convenţii ce îi guvernează existenţa de entitate aciuată pe lângă casa omului: pet-ului, bibliotecii, bucătăriei, sălii de fitness sau de meditaţie îi ataşăm astăzi Internetul, şi astfel se structurează, în jurul acestor planete, noua noastră existenţă. Cât se poate de, încă, tardiv...postmodernă, totuşi. 

Petre Flueraşu - Odată cu apariţia Internetului, şi mai ales odată cu fenomenul web 2.0, zilele oricărui curent artistic s-au sfârşit. Viitorul aparţine creatorilor şi nu curentelor. Pentru că oamenii citesc cărţi, nu curente literare. 

Radu Botiş - Mai repede aş vedea ideea de complementaritate. Posibil. 

George Nimigeanu - Modernismul, postmodernismul, ca  toate modelele, sunt aspecte formale trecătoare;  ele se manifestă  în mod temporar, în funcţie de „curent”, apoi dispar. Domnişoara (fie ea poezie sau proză) rămâne !, condiţia  fiind  aceea de a fi „sănătoasă, frumoasă şi pe placul... publicului cititor, iubitor de literatură.” Şi nu are cum să nu fie pe placul cititorului dacă ea, literatura, exprimă general-umanul, sub toate înfăţişările lui, inclusiv în relaţie cu adevărul  absolut sau cotidian al momentului, cu problematica transcendenţei sau a banalităţii de zi cu zi, a individului, grupului şi / sau societăţii, în general sau particular. Scoaterea din realitate şi transgresarea în imaginarul abscons, experimentalismul  -  de dragul experimentului  -  jocul de-a cuvintele, de dragul  jocului (nu de  dragul ideii, a sugestiei productive, care deschide uşi şi ferestre, care sparge stratul de nori, pentru a se vedea  cerul, înscrierea „în modă”, pentru că asta „se poartă”, mersul cu gloata, cu trupa şi în pas cadenţat, de dragul trupei şi a cadenţei, este un mod păgubos de „a fi ” - mai ales  în „spaţiul literaturii”. Aşa cred eu. În rest, fiecare după cum crede şi ...poate. 

Mircea Gheorghe - Ca toate mişcările literare care au precedat-o, postmodernismul dispare datorită propriei dinamici interne. Internetul poate contribui la accelerarea acestei dinamici. Dar atenţie: postmodernimsul este un concept cu o geometrie variabilă. El înseamnă ceva la francezi,  şi altceva la italieni, la sud-americani ori la români. Mai mult decât o estetică literară, el este o orientare şi o atitudine ale căror balize se află în  literatura şi în istoria naţională. Post-modernismul lui Orhan Pamuk, scriitorul turc, distins cu premiul Nobel în 2006,  e altceva decât postmodernisml lui Mircea Cărtărăscu sau al lui Jorge Luis Borges.  

 

   (continuare în secţiunea 3)

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971