Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
VĂ PREZENTĂM UN PORTAL DESPRE CULTURA ROMÂNIEI
EDITURA NOASTRA ON LINE
DEMERSUL NOSTRU LEGISLATIV PRIVIND INSTITUIREA ZILEI NATIONALE A LIMBII ROMÂNE
EPIGRAMELE LUI 2009 DE C.BERBENTE
PROF. DR. VIOREL ROMAN DE LA UNIVERSITATEA DIN BREMEN DESCRIE CRIZA
INTERVIU MARIA-DIANA POPESCU - LUCIAN HETCO
DESPRE VOTUL UNINOMINAL - PROFESORUL DAN BRUDAŞCU
FORME SI EXPRESII SEMNATE PANAITE CHIFU
INSCRIPŢIE LA TOMA GEORGE MAIORESCU
VALERIU MATEI ...CĂMAŞA LUI GRIGORE VIERU
GEORGE ROCA... RECVIEM PENTRU GRIGORE VIERU
INTERVIU CU NICOLAE DABIJA DE CLAUDIU TÂRZIU
MELANIA CUC ÎN 3 CĂRŢI COMENTATE DE NICOLAE GEORGESCU
VICTORIA MILESCU PREFAŢATĂ DE FLORENTIN POPESCU
O NOUĂ REVISTĂ ”ACASĂ”
NOUA CARTE A LUI LIICEANU
LIVIU IOAN STOICIU: PE MÂNA CUI A ÎNCĂPUT UNIUNEA SCRIITORILOR
APEL CĂTRE PRIMARII COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Noua carte a lui Liiceanu, aşa şi-aşa
În sfârşit, l-am citit şi eu pe Liiceanu! Mi-am dat seama că n-am pierdut mare lucru amânând atât întâlnirea cu acest domn. Volumul „Scrisori către fiul meu” (editura Humanitas, 2008) mi-a prilejuit o lectură aşa şi-aşa. Dacă ar fi să caracterizez în câteva cuvinte edificatoare noua carte a lui Gabriel Liiceanu, atunci cred că acest reper este concludent şi judicios: aşa şi-aşa. Încă de la bun început, autorul probează că nu are vocaţie de prozator. Metafora e plecată în ţările calde, iar destăinuirile n-au nici un pic de tensiune. Epistolele cuprind experienţe americăneşti, suedeze, nemţeşti, onirice, sentimental-erotice, olfactive, spitaliceşti, filozofice, familiale, şcolăreşti, fireşte, nu puteau fi omise cele „comuniste”, categorisite drept un supliciu moral repulsiv, abominabil, introspecţii superioare sau pur şi simplu platitudini scrise degajat, cât mai colocvial şi fără nici o reticenţă – confesiunile mergând până la dezvăluirea unor intimităţi funambuleşti –, sunt deficitare din punct de vedere literar şi îl trădează pe eseistul tern, care încearcă să compenseze acest handicap printr-o francheţe antrenantă. Din cele şaisprezece scrisori care alcătuiesc această carte, grupate în două capitole, American Story şi Cearta ta cu viaţa, exclează beletristic numai a şaptea, Biserica baptistă de pe strada 8, inclusă în prima parte. Gabriel Liiceanu reuşeşte în această schiţă un impecabil reportaj, dominat de o imagistică pregnantă. Talentul său descriptiv impresionează mai ales prin deconcertanta şi sensibila evocare a mamei. Recunosc că m-aş fi aşteptat la o carte eclatantă de la început până la final. Dar şi la o anumită pedanterie stilistică.
Ultima învăţătură a lui Gabriel Liiceanu către fiul său Ştefan se referă, gnomic, la interesul pe care îl urmăreşte orice individ făcând bine: „Ajutăm, pentru că ştim că la rândul nostru ne vom trezi în situaţia în care vom avea nevoie de acelaşi ajutor din partea altuia.” O concepţie similară am întâlnit, apriori, şi la Mircea Eliade.
Aşadar, volumul „Scrisori către fiul meu” nu însumează cine ştie ce literatură spectaculoasă. Dar merge. În nici un caz însă nu este o carte de aşezat în prim-planul raftului bibliotecii, la vedere, ci undeva izolat, în rândul secund.

Alexandru DUMITRIU

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971