Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
RĂDĂCINILE NAZISTE ALE BRUXELLES UE - PAUL ANTHONY TAYLOR, ALEKSANDRA NIEDZWIECKI, MATTHIAS RATH și AUGUST KOWALCZYK
România sub invazia mârlăniei” : o alertă sociologică de Nicolae Grosu și Ionel Danciuc
Sfaturi americane despre conexiunea intre naţiuni si trecutul lor istoric, cu referiri la Romania
ZIUA LIMBII ROMÂNE DOCUMENTARUL DESFĂȘURĂRII EDIȚIEI 2014- partea I
ZIUA LIMBII ROMÂNE DOCUMENTARUL DESFĂȘURĂRII EDIȚIEI 2014- partea II
Continuarea convorbirii Corneliu Leu – Florentin Popescu
Actualitatea literară, culturală, editorială și artistică- ARTICOLE DE: Melania RUSU-CARAGIOIU, Augustin BUZURA, Ion JIANU, Elena TRIFAN,Mihaela ROTARU, Petru SOLONARU, Adrian BOTEZ, Stelian GRIGORE, Aurel ROGOJAN, Magdalena ALBU, Mircea CIUBOTARU DESPRE: Anton SOARE, Marin SORESCU, Adrian BOTEZ, Petru SOLONARU, Ioan VASIU, Viorel ROMAN, Lena CONSTANTE,Costin CLIT, I.A.FIGHER, Gheorghe BACIU
ÎNSEMNĂRI PE MARGINEA UNUI CICLU DE ROMANE DE CORNELIU LEU Vlad LEU - REPERE CINEMATOGRAFICE ÎN PROZĂ ȘI REPERELE PROZEI VĂZUTE CA FILM
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III

         ZIUA LIMBII ROMÂNE

DOCUMENTARUL DESFĂȘURĂRII
                   EDIȚIEI 2014

 

                          ZIUA LIMBII ROMÂNE


legiferată prin Legea nr. 53 promulgată în anul 2013,
 sărbătorită în fiecare an la 31 august și pregătită prin
activități permanente desfășurate de

                 „CASA LIMBII ROMÂNE”

              un proiect cultural inițiat de
                        CORNELIU  LEU

                           și pus în operă de

                        GRUPUL DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ
 

                

 

                                                        ZIUA LIMBII ROMÂNE

                    PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR  ANULUI 2014


PARTENERII NOȘTRI DIN  GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ ORGANIZEAZĂ ACȚIUNILE ÎN COMUNITĂȚILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI;

ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, FILIALELE EI JUDEȚENE, PRIMĂRIILE LOCALITĂȚILOR PARTENERE, INSTITUȚIILE CULTURALE ȘI ȘCOLARE  ORGANIZEAZĂ ACȚIUNILE DIN ȚARĂ

ÎN BUCUREȘTI, ACADEMIA ROMÂNĂ, PRIN SECȚIA DE FILOLOGIE ȘI LITERATURĂ ȘI BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE ORGANIZEAZĂ ÎN SALA ACESTEIA DIN BULEVARDUL DACIA O EXPOZIȚIE DE CARTE VECHE ROMÂNEASCĂ . VERNISAJUL  VA AVEA LOC ÎN ZIUA DE 29 AUGUST, EXPOZIȚIA RĂMÂNÂND DESCHISĂ PÂNĂ ÎN LUNA SEPTEMBRIE

FUNDAȚIA FRAȚII GOLESCU INAUGUREAZĂ LA MUZEUL TĂRANULUI ROMÂN UN CHIOȘC AL PRESEI DE LIMBA ROMÂNĂ CARE APARE ÎN COMUNITĂȚILE DE PESTE HOTARE, ÎN ZIUA DE 30 AUGUST, orele 18

Primăria Sectorului 3 vă invită de  ZIUA LIMBII ROMÂNE în  Parcul Titan-Parcul Artelor.
  “ BRÎNCOVEANU ȘI CANTEMIR-300 DE ANI”-Expoziția in aer liber de istorie și artă românească dedicată  marilor domnitori și în egală măsură marilor arhitecți ai spiritului românesc, va deschide la ora 18,00  evenimentul Ziua Limbii Române.
        Invitatul special al evenimentului vine din Basarabia, în persoana marelui compozitor EUGEN DOGA, creatorul muzicii din filmele “Maria Mirabela”, “Anna Pavlova”  “Șatra”, “ Patul lui Procust”, “ Lăutarii” și multe altele  care au avut un mare succes în România.

De la ora 18,30 publicul din sectorul 3 și nu numai, este invitat la un regal muzical. Concertul extraordinar “MUZICA TINEREȚII NOASTRE “ prezentat pentru prima data în aer liber, într-un parc din Capitală, va fi susținut de maestrul Eugen  Doga împreună cu Orchestra Simfonică București, dirijată de Tiberiu Soare  și grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga avându-i ca soliști pe soprana Ana Cebotari și  tenorul Andrei Lazăr. Piese celebre  din marea creație muzicală semnată de Eugen Doga. Laora 20,00  va intra în scenă cunoscuta formație ZDOB și ZDUB din Chișinău. Eveniment realizat cu sprijinul Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova.


            Evenimentele dedicate Zilei Limbii Romane sunt organizate de Primaria Sectorului 2, in parteneriat cu Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Uniunea Scriitorilor din Romania, Muzeul National al Literaturii Romane si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti Sector 2.
Dizertatii, prelegeri, programe artistice, concursuri de poezie, cenacluri, recitaluri de poezie vor avea loc pe 30 august, intre orele 11.00 si 13.00, in cluburile si centrele Primariei Sectorului 2.
De asemenea, pe 30 august, intre orele 18.00 si 22.00, va avea loc, in parcul Plumbuita, spectacolul de muzica si lumini "Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim".
Totodata, pe 31 august, de la ora 9.30, va avea loc o depunere de coroane la mormantul lui Mihai Eminescu si la mormintele scriitorilor romani din Cimitirul Bellu.
Targul de carte romaneasca va avea loc in perioada 29 - 31 august, intre orele 11.00 si 20.00, iar, pe 31 august, va avea loc, in Parcul Lunca Florilor si Parcul Florilor, un spectacol de poezie, muzica si dansuri romanesti in interpretarea copiilor, membri ai centrelor de zi de tip after - school si din sistemul de protectie al Primariei Sectorului 2.


         UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA, membru fondator al Grupului de Inițiativă, organizează la cinematograful „Studio” de pe bd. General Magheru, duminică 31 august la orele 17,30 GALA FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE ECRANIZĂRI la care va acorda premiile pentru regie, scenariu și imagine filmelor înscrise în concurs. Covorul roșu va conduce spre o bogată manifestare artistică care va celebra filmele premiate ca și cele din repertoriul universal invitate de onoare: ”ORA 25”, „CONDAMNAT LA VIAȚĂ” ȘI „PATUL LUI PROCUST”


        UNIUNEA NAȚIONALĂ A MUZICIENILOR INTERPREȚI DIN ROMÂNIA, membru fondator al Grupului de Inițiativă, organizează la ATENEUL ROMÂN duminică 31 august orele 19,30 un recital de muzică și poezie la care participă scriitori, artiști și muzicieni din România și din Republica Moldova omagiind limba în care s-au născut, pe care o vorbesc și o cultivă. Cu acest prilej, în foaierul Ateneului, Editura Academiei Române organizează o expoziție de carte dedicată Zilei Limbii Române

 

 Festivalul Ecranizărilor Literare la Uniunea Cineaştilor

 

Cu ocazia Sărbătorii Limbii Române, Uniunea Cineaştilor din România, în colaborare cu Fundaţia “Episcopul Grigorie Leu”, organizează Festivalul Ecranizărilor Literare la Cinema Studio, în perioada 29-31 august.

 


     “De la literatură la film. Construcţii artistice specifice ecranizării cinematografice” este tema unui workshop, la care sunt invitaţi regizorul Alexa Visarion şi regizorul Sergiu Prodan, din Republica Moldova, autorul ecranizării Patul lui Procust, după romanul omonim al lui Camil Petrescu.
În cadrul Festivalului Ecranizărilor Literare vor fi proiectate filme al căror scenariu este adaptarea unui roman.

Festivalul Ecranizărilor Literare:

Vineri, 29 august:
Ora 10.00 - O poveste de dragoste, Lindenfeld, regia Radu Gabrea
Ora 12.30 - O noapte furtunoasă, regia Mihai Manolescu  
0ra 15.00 - Calea şoaptelor, regia Andrei Magalie
Ora 17.30 - Domnişoara Christina, regia Alexandru Maftei
Ora 20.00 - Funeralii fericite, regia Horaţiu Mălăele
Sâmbătă, 30 august
Ora 10.00 - Zi că-ţi place, regia Cornel Mihalache
Ora 12.30 - Puzzle, regia Andrei Zincă
0ra 15.00 - Efectule Genovese, regia Jon Gostin
Ora 17.30 - O vară foarte instabilă, regia Anca Damian
Ora 20.00 - Sunt o babă comunistă, regia Stere Gulea
     Duminica, 31 august, la Cinema Studio, are loc Sărbătoarea Limbii Române. Despre “Filmul în dialog cu literatura” vor vorbi scriitorul Nicolae Iliescu şi criticul de film Călin Stănculescu. Participă actorii Alexandra Velniciuc, Jeannine Stavarache, Marina Procopie, Eusebiu Ştefănescu, Nicolae Urs şi Ştefan Velniciuc.

Trei filme invitate de onoare:

ORA 25 după romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu, produs de Carlo Ponti, în regia lui Henry Verneuil, cu Anthony Quinn și Virna Lisi
CONDAMNAT LA VIAȚĂ după nuvela lui Titus Popovici, regia Bogdan Dumitrescu-Dreyer, cu  Gerard Depardieu și Harwey Keitel
PATUL LUI PROCUST după romanul lui Camil Petrescu, regia Sergiu Prodan, Viorica Meşină cu Gheorghe Dinică , Medeea Marinescu , Maia Morgenstern, Oleg Yankovskiy

Cele Cele  ZECE FILME din concurs în ordinea celei mai recente premiere

- O poveste de dragoste
- Domnișoara Cristina
- O vară foarte instabilă
- Sunt o babă comunistă
- Funeralii fericite
- Puzzle
- Zi că-ți place
- Calea Șoaptelor (tv)
- Efectul Genovese (tv)
- O noapte furtunoasă (tv)

JURIUL EDIȚIEI 2014


Mircea BUNESCU
Nicolae ILIESCU
Corneliu LEU  -  cu drept la un al doilea vot decizional
Vasile NEAGOE
Călin SĂNCULESCU  - selecționerul înscrierii în concurs
Ștefan VELNICIUC

 

S-AU ACORDAT URMĂTOARELE PREMII ALE UNIUNII CINEAȘTILOR :
Pentru regie :
Radu GABREA-„O poveste de dragoste” și Horațiu Mălăele- „Funeralii fericite”
Pentru scenariu :
Anca DAMIAN-„O vară foarte instabilă” și Adrian Lustig –„Puzzle”
Pentru imagine :
Radu Aldea-„Domnișoara Cristina”

 

 

 

                                                                                      I N V I T A Ț I E
 
           Anul acesta, pentru a sărbători cuvios Ziua Limbii Române (31 august) am decis să prezentăm câteva publicații de limbă română din provinciile istorice. Eroismul jurnaliștilor care le editează este impresionant. În unele regiuni ( R. Moldova ) găsim publicații  remarcabile; în altele ( Transnistria, Sudul Dunării, Timocul sau Sudul Basarabiei ) nu există presă în limba română, cum nu există, radio, televiziune, școală sau liturghie în română. De aceea nu facem o prezentare valorică, acționând, mai degrabă la îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu : " Scrieți băieți, scrieți orice, dar scrieți în românește". Mulțumiri Departamentului Politici pentru relația cu românii de pretutindeni, care ne-a dat o mână de ajutor pentru a completa, pe cât se poate, colecția de ziare pe care o oferim publicului bucureștean.
           Vă invităm vineri, 29 august 2014, ora 18:00, la Clubul Țăranului  la deschiderea primului "Chioșc de ziare" de acest fel. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi consultate până pe data de 12 septembrie 2014.

 

 Ziua  Limbii  Române“, sărbătorită  la  Orăştie

 

Peste 50 de persoane au participat la manifestarea organizată duminică 31 august 2014, cu prilejul „Zilei Limbii Române“. Sala de şedinţe, aflată la parterul Casei de Cultură, a devenit aproape neîncăpătoare pentru orăştienii care au ţinut să fie prezenţi la această adevărată sărbătoare naţională.
În cadrul simpozionului, care s-a derulat la începutul acestei emoţionante manifestări, au vorbit Ramona Vasiu, care a dat citire mesajului adresat de primarul Ovidiu Bălan, (plecat într-o delegaţie la Sliedrecht - Olanda), viceprimarul Doru Popa, protopopul ortodox Narcis Terchet, profesoara Elena Făieran, scriitorul şi jurnalistul Ioan Vasiu şi profesoara Doina Dunu.

     Au încântat asistenţa, cu vocea lor, George Văidean, Felicia Andreşoiu, acompaniată de soţul său Ioan Andreşoiu, precum şi Dora Ciama, acompaniată de nepotul său, Axel Ciama. Momentul artistic, oferit de aceştia, a cuprins romanţe şi cântece din „grădina sufletului românesc“, unele reuşind să emoţioneze până la lacrimi asistenţa.
Un alt spaţiu generos a fost acordat de către organizatori prezentării a doi dintre scriitorii orăştieni.

Astfel, profesoara Livia Fumurescu a prezentat în cuvinte elogioase date biografice şi referiri la opera literară a scriitoarei Ileana Lucia Floran, pentru ca după aceea doamna Ileana Lucia Floran să se refere la volumele tipărite în decursul ultimilor ani de scriitorul Vic.Virgil Bălan, prezentând totodată şi fragmente dintr-un interviu pe care acesta i l-a acordat cu doar câţiva ani în urmă.

     Toţi cei prezenţi la această sărbătoare a Limbii Române au putut vedea o interesantă expoziţie de carte, cu opere alese din comoara literaturii române, amenajată în sală şi organizată de Biblioteca Municipală „Sebastian Bornemisa“. Se cuvine să evidenţiem prezenţa scriitoarei octogenare Raisa Boiangiu, din Hunedoara, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care a primit, în semn de recunoştinţă şi preţuire, un buchet de flori şi o diplomă de onoare oferite de Filiala 43 Orăştie a Societăţii „Limba noastră cea română“ Chisinău, a cărei membră este. De asemenea, a fost prezentă  şi poeta Adriana Tomoni din Deva, care a recitat două dintre poeziile sale, una închinată limbii române şi cealaltă dedicată oraşului Paliei. Înainte de a încheia acest scurt reportaj, trebuie spus că, deşi aproape toţi cei 19 consilieri locali ai municipiului au fost invitaţi, în sală au fost prezenţi doar trei dintre aceştia. Principalul organizator al manifestării a fost Filiala 43 Orăştie a Societăţii „Limba noastră cea română“ Chişinău, având sprijinul Consiliului Local şi Primăriei, Casei de Cultură şi Bibliotecii Municipale. Preşedintele Filialei 43 Orăştie a societăţii menţionate mai sus, profesorul Miron Simedrea s-a implicat direct, cu seriozitate şi dăruire, pentru organizare, fiind în acelaşi timp amfitrionul şi prezentatorul manifestării ce s-a caracterizat, în ansamblu, printr-o pronunţată notă patriotică.


     De reţinut că municipiul Orăştie s-a remarcat şi în acest an, organizând o manifestare dedicată „Zilei Limbii Române“, spre deosebire de alte oraşe hunedorene, care au trecut cu vederea, prea uşor, peste această importantă sărbătoare.
 

 
 CORNU – O COMUNĂ PRAHOVEANĂ DEDICATĂ ZILEI LIMBII ROMÂNE
 
                                         
 
                                           
 
                                                                   
 

                       A doua ediţie a Zilei limbii române, celebrată la Cluj-Napoca

 

Asociaţia Inima Ardealului continuă demersul iniţiat anul trecut, când în România şi la Cluj s-a celebrat pentru prima dată, după 1989, Ziua limbii române, eveniment sărbătorit la aceeaşi dată şi în Republica Moldova, încă din 1990. Astfel, vineri şi sâmbătă, 29, respectiv 30 august 2014, în Parcul Central Simion Bărnuţiu din Cluj-Napoca, va fi organizat un stand « Continuă povestea - Continuă poezia », unde trecătorii vor putea completa poveştile şi poeziile unor celebri autori români, bazându-se pe cărţile puse la dispoziţie de către organizatori, care cuprind inclusiv traduceri în limbi străine ale acestora. Duminică, 31 august 2014, cu începere de la ora 16,00, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, va avea loc o dezbatere culturală cu participarea preşedintelui Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Dr. Irina Petraş, a Prof. univ. dr. Adriana Stoichiţoiu-Ichim - Departamnetul de Lingvisticǎ, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, a Lect. univ. dr. Ana-Maria Teodorescu –

 Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi a Prof. Univ. dr. Ilie Rad, conducătorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.Tot duminică, 31 august 2014, de la ora 18,00, în faţa Centrului de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, va avea loc concertul legendarului Cor bărbătesc din Finteuşul Mare, iar de la ora 21,00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, vor fi lansate zeci de lampioane.Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca şi susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

 
                                               RÂMNICU-VÂLCEA
 
 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971