Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR.9 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRAȚIA REALĂ - Partea I
CAIETUL NR.9 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRAȚIA REALĂ - Partea II
ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE DE AN ELECTORAL ,,SE MERITĂ" AMINTITE NIȘTE DURERI - Partea I semnează: Corneliu LEU, Radu GOLBAN
ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE DE AN ELECTORALSE MERITĂ AMINTITE NIȘTE DURERI- Partea II semnează: Ion MĂLDĂRESCU, Neli ORĂȘANU, Dragoș ȘEULEANU, Adrian BOTEZ, Anrew SIMS, Viorel CIUBOTARU
ANIVERSARE-82-CORNELIU LEU - Un lung interviu cu Florentin POPESCU
ANIVERSARE -82- CORNELIU LEU
ACTUALITATEA CULTURALĂ,LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ Articole de: Adrian BOTEZ, Constantin LUPEANU, Florin GRIGORIU, Elena TRIFAN, Ion PACHIA-TATOMIRESCU, Cristian Petru BĂLAN. Despre: Mira LUPEANU, ANTOLOGII, Ion Marin ALMĂJAN, Nicolae NEGULESCU, Constantin STANCU, Elena Daniela RUJOIU, Olimpia SAVA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III

 

 
 

 Eugene COJOCARU
(Stuttgart)

Iohannis și Ponta doi pioni ai jocurilor ruso-germane?

Ambii resping ideea reunirii celor doua state românești și vor apropiere de Rusia
 luni, 02 Iunie 2014 București, România/RGN
 
Jocurile din spatele scenei politice capătă contur pe măsură ce România se apropie de alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. Anihilarea jucătorilor care ar putea servi interesele naționale românești și înlocuirea lor cu marionete ale intereselor neromânești intră în ultima etapă.
 
În această cheie poate fi deslușit și ultimul gest al lui Crin Antonescu de renunțare la candidatura la alegerile prezidențiale și propulsarea astfel a unui candidat care este departe de a reprezenta interesele naționale românești.
 
După ce prespusul candidat al stângii din România, Victor Ponta, a comparat România în demersul ei firesc de reunire cu cel de-al doilea stat românesc, cu URSS, dovedind o necunoaștere crasă a Istoriei naționale și după ce a vorbit de "cele două popoare" din R. Moldova și România, reluând astfel tezele lui Stalin, iată că și presupusul candidat al dreptei din România, devine Claus Iohannis ale cărui viziuni antinaționale tocmai și le exprimase pe larg pe 16 mai în Adevărul Live, preluat de paginadepolitică.ro.
 
Firul roșu ale declarațiilor celor doi : refuzul proiectului național de reunire al celor doua state românești și apropierea de Rusia. Evident ambele idei îmbrăcare în tot felul de povești despre UE, NATO și parteneriatul strategic cu SUA.
 
Declarațiile lui Victor Ponta citate de Mediafax:
 
"În momentul în care au decis că vor să vină împreună cu noi spre Europa, cred că asta trebuie susţinut. Iar dacă la un moment dat, în timpul vieţii noastre, mai târziu, vor decide ambele popoare mai mult decât atât, nu pot decât să mă bucur. Dar, haideţi să ne uităm la ce se poate face rapid şi ceea ce se poate face în mod real, fără să punem în discuţie graniţe şi lucruri greu de acceptat pentru alte ţări din zonă", a conchis Ponta.
 
El a spus că pe termen mediu şi lung este realizabilă aderarea la UE a Moldovei. "Pe termen scurt şi mediu este realizabil, posibil şi corect să sprijinim Moldova să se integreze în UE, să aibă un sistem de securitate care să fie garantat - ei au în Constituţie că nu pot fi membri NATO, ai unei alianţe militare. Un sistem care să garanteaze faptul că nu stau tot timpul cu teama că sunt invadaţi de cineva. Şi să-i compatibilizăm cât mai mult cu ce înseamnă economia românească, educaţia românească. (...) Deci, o integrare, noi nu suntem Uniunea Sovietică, să luăm pe cineva cu forţa", a afirmat Victor Ponta,
 
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-intrebat-despre-unirea-cu-republica-moldova-sa-o-sprijinim-in-aderarea-la-ue-romania-nu-e-urss-12647754
 
Poziția lui Victor Ponta trebuie pusă și în contextul evoluțiilor extrem de grave care țin de destructurarea statului român prin retrocedări ilegale în Transilvania, ai căror beneficiari sunt legați de Ungaria sau de UDMR-ul, adus la guvernare de Ponta, dar și de războiul asimentric de ocupare la nivel de simboluri a teritoriului, unde Victor Ponta ține partea UDMR în privința steagurilor secuiești de exemplu.
 
Coordonarea Ungariei și Rusiei în slăbirea frontierei NATO și UE prin slăbirea României este deja de notorietate.
 
Iată declarația făcută și de Klaus Iohannis pe subiectul reunirii cu R.Moldova:
 
„Nu cred că trebuie să fie obiectiv naţional, cum și moldovenii ne-au spus-o clar că ei nu-și doresc o unire cu România. Părerea mea este că trebuie să respectăm acest lucru. Nu putem să pornim de la abordarea că noi dacă suntem mai mici decât alții să ne respecte, dar dacă sunt unii mai mici ca noi, să ne impunem punctul de vedere. Nu este fair. Istoriile României şi ale Moldovei au evoluat separat, diferit. Trebuie să fim conştienţi de asta, trebuie să fim conștienți de faptul că mixul etnic din Moldova nu mai e cel din anii patruzeci. Este altceva. Trebuie să-i vedem cum sunt ei azi, nu cum au fost acum 60 de ani sau acum 160 de ani. Aici, cred că cea mai rezonabilă abordare este să-i luăm ca atare, cum sunt ei, să vedem ce vor. Ce vrem noi? Noi evident ne dorim apropierea de România și cred că este un lucru foarte bun dacă s-ar produce apropierea Moldovei de UE, chiar o includere în UE, care ar împinge limita estică a Uniunii (...) Iar cu unirea, eu personal aș lăsa-o mai încet".
 
„Eu nu cred că România trebuie să aibă o politică de convingere a moldovenilor să se unească cu România. Eu cred că România trebuie să aibă o politică de parteneriat față de Moldova, parteneriat privilegiat, special, cum doriți, dar între parteneri egali. Nu să ne impunem noi ce vrem noi de fapt și să credem că după un timp vor crede și ei acest lucru".
 
http://www.paginadepolitica.ro/ce-vrea-iohannis-la-extern-cu-unirea-as-lasa-o-mai-incet/
 
Dincolo de faptul că Iohannis vehiculează minciuni utilizate de agentura rusă și germană din România și de la Chișinău nu putem să nu obsevăm că germanul Iohanis vede că "Istoriile României şi ale Moldovei au evoluat separat, diferit" dar nu pomenește nimic de Țara sa mamă, Germania, care i-a adus acasă, peste noapte, pe cei 17 milioane de est-germani, adică Germania de Est, care culmea, evoluase istoric decenii întregi, diferit de Germania de Vest!
 
Cu alte cuvinte Iohanis vrea să ne spună că "ce este bun pentru noi, germanii, pentru voi românii nu se poate!"
 
Faptul că între 70 % și 80% din populația României este de acord cu reunirea României cu R. Moldova (trei sondaje de opinie diferite au demonstrat acest lucru), iar evoluțiile identitare din cel de-al doilea stat românesc sunt confirmate de ultimului sondaj realizat de Centrul Român de Studii și Strategii care arată că peste 50% din repondenții din R. Moldova sunt favorabili reunirii cu România (
http://www.ziare.com/europa/moldova/peste-50-la-suta-dintre-moldoveni-vor-unirea-cu-romania-sondaj-crss-in-r-moldova-1290210),
 
cei mai importanți doi, potențiali candidați la președenția României ignoră acest masiv semnal dat de poporul român de pe cele doua maluri ale Prutului.
 
Întrebarea care se pune este de care interese ascultă cei doi, dacă pe cele românești le ignoră?
 
O a doua întrebare care se pune este aceea dacă România și interesele naționale românești vor rămâne prizoniere a doi candidați care nu servesc aceste interese și nici România? (Să nu cumva să credem cumva că Mihai Răzvan Ungureanu ar fi ieșirea din capcană. Este produsul aceleiași axe Berlin-Moscova.)
 
Ar fi grav, iar frontul american care se sprijină pe România în fața expansiunii rusești în sudul Europei și Balcani ar fi serios zdruncinat. Acesta este și motivul pentru care SUA trebuie să gândească de doua ori înainte de a gira pe unul din cei doi și să contribuie cât mai curând prin rezultatele monitorizării făcute asupra corupție din zonă, la curățarea României, dar și Basarabiei de corupți, dar și de agenții Moscovei. Unii din ei bine ascunși în spatele unor așa zise interese ale minorităților
 
 
 

 

 Ion Măldărescu
 


                      PAGINI CENZURATE, PAGINI OCULTATE
 
 
 „Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi”. Mircea Eliade
 
“Vreme trece... vreme vine!” Omenirea evoluează... Spre bine, spre rău? Dar asta-i altă poveste. În zilele noastre nu se derulează numai o transformare firească a structurilor si a institutiilor ci şi crearea unei noi caste, stăpână atotputernică a destinului celorlalţi şi al controlării istoriei, conştientă fiind de sensul şi de absurditatea ambelor, dar ignorându-le deopotrivă. (foto: români basarabeni deportaţi)
 “Ne-am născut într-o lume controlată de forţe nevăzute care au invadat şi care manipulează omenirea de mii de ani. Nu, acesta nu este un scenariu de la Hollywood, este chiar ceea ce trăim în prezent. Dacă privim în jur, am putea crede că ceea ce vedem este “real”. De fapt trăim în iluzie, o iluzie proiectată să ne menţină într-o închisoare mentală, emoţională şi spirituală.” (David Icke, COPIII MATRICEI, Bucureşti, Ed. DAKSHA, 2008)
Au trecut anii…   Numeroase documente, sau aspecte ale celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii au fost fie uitate, fie mistificate de către “fabricanţii” de istorie, fie ocultate de cei interesaţi, însă ştergerea memoriei este definitivă numai dacă raţiunea umanităţii dă semne de oboseală. Din când în când, memoria trebuie reînprospătată.
Constat în ultima vreme, că despre unele din aceste momente ale istoriei, se aminteşte din ce în ce mai rar, iar atunci când se întâmplă, apare doar o scurtă notiţă, cu caracter informativ. Ici-colo, câte un contemporan “nonconformist” încăpăţânat, încearcă să scuture colbul aşternut de trecerea vremii, să şteargă uitarea şi să le readucă la lumina zilei.
 S-au scurs 69 de ani de la semnarea ne-denunţatului, deci a încă actualului Pact Molotov-Ribbentrop, 68 de ani de la pierderea unor provincii româneşti şi împunerea Diktatului de la Viena, mai bine de 64 de ani de la bombardarea, cu cruzime a  oraşului Dresda şi tot atâţia ani de la necondamnata trădare a regelui Mihai I,  63 de ani de la explozia primei bombe atomice americane la Hiroshima…
Poate vă întrebaţi care raţionamentul selectiei acestora? Toate s-au consumat, de-a lungul anilor, în timpul celei mai mari conflagra omenirii şi în împrejurări cu conexiuni de cauzalitate; să le luăm pe rând :
 
PACTUL MOLOTOV – RIBBENTROP
 
La 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania, urmărindu-şi propriile scopuri şi aparent căzând de acord,  au parafat nefericitul tratat, cunoscut sub numele  „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Consecinţele acestuia au fost dezastruoase pentru România, iar unele mai dăinuie şi astăzi. Urmare a prevederilor pactului, Uniunea Sovietică a prezentat României ultimatumul prin care aceasta din urmă era obligată să părăsească pământurile strămoşeşti ale Basarabiei şi ale nordului Bucovinei, într-un interval imposibil de realizat şi pe care chiar sovieticii l-au călcat în picioare.
Sub conducerea Regelui Carol al II-lea Consiliul de Coroană a hotărât abandonarea cetăţenilor români şi a teritoriilor amintite, fără opunerea unei minime rezistenţe, hotărâre condamnată de întreaga populaţia românească. Dintre puţinii care au avut demnitatea de a se împotrivi acestei decizii voi aminti pe marele savant Nicolae Iorga şi pe generalul Ion Antonescu.
La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau românilor să părăsească teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat Romaniei o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, de către autoritaţile române să fie realizată în patru zile.
Populaţia din teritoriile menţionate au fost anunţate abia în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Cernăuţi, Chişinău, Tighina şi Cetatea Albă. Nu fusese luată nici o măsură prealabilă, deşi cu luni de zile înainte, factorii de răspundere ştiau, că Uniunea Sovietică avea în vedere reanexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru. Nerespectând termenul pe care l-au impus în a doua nota ultimativă, sovieticii au ocupat oraşele Cernăuţi şi Chişinău încă din data de 29 iunie 1940.
Mulţi români nevinovaţi au căzut victime abuzurilor Armatei Roşii, comise asupra celor care încercau să se refugieze dincoace de Prut, una din dureroasele amintiri fiind măcelul românilor seceraţi fără milă de gloanţele grănicerilor sovietici, la Fântâna Albă, în Bucovina. Purtau în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină). Erau neînarmaţi şi aveau asupra lor doar merinde pentru drum. Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi este puţin probabil să se afle vreodată, dar puţinii supravieţuitori amintesc de un număr cuprins între 3.000 şi 5.000 de săteni. După masacru răniţii au fost târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind încă în viaţă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var. După câteva zile, mii de familii au fost urcate în trenuri şi deportate în Siberia, numai pentru  „vina” de a fi români. 
Nu după mult timp în ziarul „Universul” a apărut impresionantului articol al marelui savant Nicolae Iorga (foto stânga jos ), sub titlul „DE CE ATÂTA URĂ?” pe care îl redau:
 „Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
 „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România - declaraţie din anul 1946)
Apreciez deosebit de relevant şi comentariul lui Paul Goma din lucrarea sa,  „BASARABIA ŞI „PROBLEMA”:
„Nu am auzit să fi existat vreun singur evreu, atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina „Săptămânii roşii” (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat verbal - necum să se opună – coreligionarilor beţi de ură  (de rasă, nu de clasă) care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniţi în refugiu... (...) Fireşte, „nu toţi Evreii”, scriind despre cauza masacrării Evreilor de către Români, între anii 1941 şi 1943, „ignoră” adevărul cronologic, istoric, acela care spune:
- întâi a avut loc cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, evacuarea tragică (pentru Români şi numai pentru ei), între 28 iunie şi 2 iulie 1940;
- abia apoi, la 29 iunie 1941 a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros - victime : Evreii din România
Adevărul spune: „evacuarea” armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Eveilor, nu a Ruşilor ocupanţi - o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină; şi încă mai spune: agresiunea EVREILOR în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat „Ochiul-prim”, iar ce s-a întâmplat după un an de zile - inadmisibil, reprobabil - „Ochiul-scos”. „Ochiul-scos” a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”
Referitor la pogromul de la Iaşi, Mihai Pelin combate cu documente afirmaţiile nefondate şi nereale, făcute în presa vremii de publicistul Curzio Malaparte: „Fapt dovedit, principala răspundere a masacrului de la Iaşi revine elementelor din Organizaţiile TODT şi SS, existente în oraş, chiar dacă generalul german Eugen Ritter von Schöbert nu părea a fi un nazist înfocat...” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986, documente,p.576).
DIKTATUL DE LA VIENA
Între 28 iunie şi 7 septembrie 1940, România a pierdut 99.926 kmp cu 6.829.288 locuitori. Prin acordul de la Craiova, a retrocedat Bulgariei Cadrilaterul, iar la 30 august 1940 României i-a fost impus Diktatul de la Viena, prin care a fost silită să cedeze 43.492 km² din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei.
S-a abătut o avalanşă de crime, torturi şi violuri comise de trupele şi organizaţiile horthyste împotriva locuitorilor români din localităţile ocupate: în noaptea de 13/14 septembrie 1940, „Comuna Ip a fost a fost teatrul unui sălbatic act de violenţă. La începutul nopţii echipe de ostaşi unguri, însoţite de iredentişti şi membri ai Gărzii Naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi, fără a ţine seamă de sex şi vârstă, i-au împuşcat cu focuri de armă şi de mitralieră. Femeile au fost batjocorite, iar copii spintecaţi (…) după măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate cu căruţele - unii încă mai respirau - şi îngropate într-o groapă comună, de 35/25 m, peste care s-a turnat var şi apoi pământ. ” Au căzut victime 157 de români, copii, femei, bătrâni şi bărbaţi. (Arhiva MAI, fond documentar, dosar nr. 10, vol. 16, p.217)
Au urmat atrocităţi comise de armata horthystă, de Poliţia Regală Maghiară şi de diverse organizaţii ungureşti, maltratarea şi expulzarea preoţilor şi a intelectualilor români.
Iată ce scria publicistul american, Milton G. Lehrer, martor al unor astfel de atrocităţi, în lucrarea sa LES ASSASINATS: „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungureşti, la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade. După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele”.
Un martor ocular descrie scenele de groază care au urmat: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi îi aruncau, de vii, în văpaia focului (casele care ardeau n.a.), arzând de vii în chinuri groaznice şi mare jale răsuna în tot locul de plânsetele lor” Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni). (Arhiva MAI fond documentar, dosar 541, vol.122)
 

22 IUNIE 1941
 Franţa şi Anglia, aliaţii tradiţionali ai României erau mult prea preocupaţi de propria situaţie, iar în condiţiile amintite, alinierea României la Reich devenise singura opţiune rămasă disponibilă pentru recuperarea teritoriilor pierdute.
Având girul tuturor românilor, la 22 iunie 1941 Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu, a dat celebrul ordin de zi: „OSTAŞI, VĂ ORDON TRECEŢI PRUTUL! ” luptând alături de trupele germane împotriva URSS. Armata Română a fost întâmpinată cu multă bucurie şi recunoştinţă de populaţia românească din Basarabia şi Bucovina.
Cunoscutul scriitor Constantin Virgil Gheorghiu, a cărui probitate morală nu poate fi pusă la îndoială, a fost puternic marcat de realităţile din Basarabia, care stătuse doar un an în raiul comunist sovietic. În volumul-document ARD MALURILE NISTRULUI , cu subtitlul: „Reportaj de război din teritoriile dezrobite” autorul descrie, fără a le îndulci, o multitudine de aspecte ale tratamentului la care au fost supuşi românii de dincolo de Prut până în iunie 1941. Biserici pângărite, crime, maltratări, abuzuri, supunerea la umilinţe greu de descris, din partea bolşevicilor năvălitori şi mai cu seamă din partea localnicilor evrei. Dar  veţi afla mai multe decât v-aş putea relata eu din lectura fragmentului următor, extras din paginile cărţii sale,: „Aflu că dincolo de Nistru sunt mii de basarabeni tineri care muncesc făcând şosele pentru retragerea ruşilor. Supraveghetorii sunt evrei din Basarabia. Cea mai mică greşeală, cel mai nevinovat cuvânt spus de vreunul din aceşti români basarabeni dezlănţuie furia evreului care-i comandă.
Cu câteva zile înainte de a se retrage armatele bolşevice, evreii din Căuşani au strâns din sate câteva sute de căruţe în care au încărcat averile şi le-au trecut Nistrul. Ţăranii care le-au condus căruţele nu s-au mai întors. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Evreii le spuseseră că or să-i împuşte. Nici la Căuşani, nici la Ursoaica, nici în satele de pe întinderea Bugeacului şi pe malul Nistrului nu am mai întâlnit decât câteva vite. Fuseseră luaţi toţi caii, toţi boii, toate oile şi căruţele, cirezi de mii de vite (...) Un ţăran tânăr, Oltu Boris îl chema, a fost luat de evrei pentru a lucra la şosele, dincolo de Nistru. Cu o noapte înainte fugise trecând Nistrul înnot, în pielea goală, împreună cu alţi doi prieteni.
-  (...) Da, am venit în pielea goală, numai noi şi sufletele noastre...
- În sectorul în care lucram eu era comandant unul Herşcu, care fusese negustor aici, la Ermoclia. În fiecare zi împuşca Herşcu câte unul de-ai noştri. Acolo, în taberele de muncă silnică nu exista altă pedeapsă decât împuşcarea. Evreul comandant era mai puternic decât orice dictator. Ne spunea că după ce vom termina şoseaua, are să ne împuşte pe toţi, fiindcă suntem basarabeni trădători.
- Dar de mâncare vă dădeau?
- O sută de grame de pâine pe zi. Asta era hrana pe care trebuiau să ne-o dea, dar nu ne-o dădeau nici pe-asta. Trăiam din mila românilor de dincolo de Nistru. Ne făceau câte o mămăligă pe care o mâncam goală, pe furiş.” (Constantin Virgil Gheorghiu. ARD MALURILE NISTRULUI. Bucureşti, ed. GEEA, 1993, p.185-185)
Prin forţa împrejurărilor, România s-a aflat, fără voia ei, în hăţişurile marii conflagraţii a celui de-al doilea război mondial. Trecerea Prutului de către Armata Română a avut sprijinul întregii populaţii şi al partidelor politice. Mai târziu s-au auzit voci care au contestat trecerea armatelor române peste Nistru.
Era oare posibilă oprirea la Nistru ? Din ce se ştie astăzi şi după cum afirmă chiar autorii tratatului de ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX, apărut la Editura Enciclopedica, sub egida Academiei Române, în 2008, răspunsul este negativ. Legile aspre ale războiului nu permit jumătăţile de măsură.
Era posibilă oprirea Armatei Române la graniţa de vest a ţării? Ce-au căutat militarii români în Ungaria, dar în Cehoslovacia? Răspunsul este acelaşi ca şi în primul caz. Diferenţa constă în faptul că la începutul războiului am fost aliaţi cu Germania, iar în al doilea, „aliaţi”, cu de-a sila, cu Uniunea Sovietică.
„Toate sacrificiile făcute în luptele pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei (aproape 200.000 de militari români) au fost inutile. Victoriile româneşti nu au fost recunoscute, ci atribuite numai trupelor sovietice”. (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986).
 Nu trebuie ignorat nici faptul, aparent nesemnificativ, că trupelor româneşti le-a fost blocată intrarea pe teritoriul Germaniei, un motiv în plus de a nu-i fi recunoscut României, statului de ţară cobeligerantă, cu consecinţele cunoscute astăzi.
S-au consumat cisterne de cerneală pentru a fi „descrise” „crimele” românilor pe frontul de est, exagerându-se voit „chestiunea evreiască” şi numărul victimelor. Se impune să ştim că cele mai multe „dovezi” prezentate pentru a susţine aceste acuzaţii s-au materializat prin „mărturii” subiective ale unor „martori”, mai mult sau mai puţin oculari, sau prin relatări indirecte.
În mod deliberat sunt ignorate sau ocultate, afirmaţiile unor mari personalităţi evreieşti, din acele vremuri tulburi ale războiului, cum este şi cazul declaraţiei ce urmează:
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda (...) declar următoarele: „ (...) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei... Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:
- Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
- El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
- Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”
Este inuman şi regretabil că un singur om a murit, pentru „vina” de a fi român, german, ungur, evreu sau rus. Este evident şi incontestabil faptul că s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor dovezi, deseori aflate sub semnul incertitudinii al subiectivismului şi chiar al falsului.

13/14 FEBRUARIE 1945- DRESDA
Dacă tot am pomenit de abuzuri,  voi relata  unul din acte al civilizatei aviaţii aliate împotriva oraşelor germane.
În 1942, W. Churcill a primit de la profesorul Lindeman un plan de bombardament aerian al oraşelor germane, prin care era luată în considerare atacarea unui număr de 58 de oraşe germane, cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori fiecare; lansarea de fiecare bombardier al aviaţiei britanice în medie a 40 de tone de bombe ar fi permis distrugerea unui număr cuprins între 4000 şi 8000 de imobile, lăsând, după estimări cam o treime din populaţia Germaniei, fără adăpost. Bombele lansate împotriva Germaniei au atins înspăimântătoarea cantitate de 1.215.300 tone de bombe. (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Buc., Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988).
Desigur, veţi spune: „Era război! Care pe care!” Aşa să fie?
Redau mai jos două declaraţii edificatoare:
„Trebuie să subliniez că Luftwaffe a acţionat conform legilor războiului. Nu a atacat decât obiective militare. Dacă au existat civili ucişi sau răniţi, aceasta s-a datorat faptului că se aflau în apropierea obiectivelor respective. Este important ca acest lucru să se ştie în Franţa şi în Anglia, pentru a nu se recurge la represalii nejustificate (...)”. (Raportul generalului Armengaud, ataşat al Forţelor franceze la Varşovia, 14 septembrie 1939).
La 30 octombrie 1940 Churchill afirma:
 „Respectând regula după care obiectivele noastre sunt pur militare, populaţia civilă, aflată în apropierea acestora, trebuie să simtă în aceeaşi  măsură greutatea războiului. Nu este vorba de o schimbare fundamentală a politicii. Nici o declaraţie publică nu va trebui făcută despre acest subiect!” (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988, p.166).
În cadrul programului menţionat anterior se numără şi bombardamentul asupra oraşului Dresda, în luna februarie a anului 1945, raid de teroare al aviaţiei aliate, îndreptat exclusiv împotriva populaţiei civile şi apreciat de istorici drept O PATĂ PE BLAZONUL BRITANIC. Raidul asupra Dresdei a fost executat, din ordinul generalului Harris, precedat fiind de cele asupra oraşelor Brawnschweig din octombrie 1944 (soldat cu 80.000 de morţi şi 300.000 de persoane rămase fără adăpost) şi asupra Berlinului, la 3 februarie 1945 (25.000 morţi). (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Dresda, capitala Saxoniei, oraş fără obiective militare, care adăpostea o populaţie CIVILĂ de peste un milion de persoane, printre care se aflau numeroşi refugiaţi, a constituit ţinta bombardierelor aliate. Atacul s-a produs în două etape: prima, un atac masiv cu bombe, a doua, un atac consecutiv împotriva formaţiunilor de ajutor şi apărare germane.
„In noaptea de 13/14 februarie 1945, 1.400 de bombardiere britanice din clasa “Lancaster” aparţinând Grupului 5 din Royal Air Force, au aruncat asupra oraşului 650.000 bombe incendiare şi 3.000 de proiectile explozive de mare putere. Recurgând la o statistică macabră, se poate constata că aliaţii au utilizat o bombă la fiecare doi germani, o rată cu adevarat “apocaliptică”. Din 28.010 de imobile - cât avea Dresda înaintea bombardamentelor, au fost distruse circa 95%, iar numărul morţilor variază după sursă, între 120.000 si 150.000, cei mai mulţi, civili.
Raidul a fost urmat de un al doilea val de bombardiere al Flotei a 8-a americane, la mijlocul zilei următoare, această operaţiune „complementară”, total inutilă ducând la întreruperea, pentru doar trei, zile a circulaţiei feroviare.” (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Măcelul civililor germani a fost condamnat chiar în Camera Comunelor, prilej cu care Churchill a afirmat: „Consider că a sosit momentul să revizuim politica de bombardare a oraşelor germane, fondată doar pe intenţia de a răspândi teroarea (...). Altfel, vom prelua o ţară complet distrusă...”
 
 6 AUGUST 1945 – HIROSHIMA  - Japonia militaristă îşi prelungea, neputincioasă, agonia. Deşi zilele războiului „cald” erau numărate, Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere. 
LITTLE BOY, băieţelul, aşa a fost botezată  prima bombă atomică, cea lansată la Hiroshima, în dimineaţa zilei de 6 august 1945. Nu era chiar aşa de micuţ cum sugerează numele; avea 4,25m lungime şi cântărea cam 4.500 de kilograme.
 Explozia „băieţelului” a dezvoltat o energie echivalentă cu cea  a cca. 25.000 tone de trinitrotoluen. Efectele bombei i-au făcut să se cutremure şi pe creatorii ei: profesorul Oppenheimer, generalul Groves, laureatul premiului Nobel, Enrico Fermi şi pe mulţi alţii, care abia atunci au perceput adevărata noţiune a apocalisei.
Ora 8, 15 minute, 17 secunde. A izbucnit o lumină, un fulger care a orbit 300.000 de oameni şi a făcut să dispară orice umbră chiar şi din cele mai întunecate unghere. După globul de foc a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, pentru cei aflaţi mai aproape, ea transformându-se în tăcere veşnică.   Suflul provocat de explozie a atins o viteza de 1300 de km pe oră dinspre sfera de foc, smulgând din temelii, pe o raza de mulţi km patraţi, casele care mai rămăsesera în picioare. Vântul  de foc care se pornise, se întorcea către centrul exploziei pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea irespirabil, iar apa râurilor   s-a evaporat...
Rezultatele bombardamentului de la Hiroshima: 78.150 morţi, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi (fără a-i include pe cei care au pierit, în chinuri, zeci de ani după explozie n. a.). Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc deşertului atomic, pe o suprafata de 11 km patraţi - 17.000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morţi şi dispăruţi. (Castelani Gigante, 6 august 1945-ISTORIA BOMBEI ATOMICE, Bucureşti, E.P.,1968)
Cunoscutul cotidian „Le Figaro” scria, la 10 august 1945, sub semnătura lui François Mauriac: „Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.”
 
23 AUGUST 1944 - BUCUREŞTI
S-au împlinit 64 de ani de la invazia sovietică şi instaurarea comunismului în Romania, realizată cu nemijlocitul sprijin regal,  şi consolidată cu ajutorul “baionetelor sovietice” - aceleaşi care, trei ani mai târziu  l-au forţat să abdice. Opera a fost desăvârşită de Ana Pauker,  Emil Bodnăraş, Petru Groza şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului birou al lui Mihai I, urmaţi de Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu... M. Roller & Co.
În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Btătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate incheia un armistiţiu rezonabil cu aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-i comunica sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia, chiar a doua zi, armistiţiul, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: “Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate.” Acest lucru reiese şi din depoziţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: “După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu.” Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.
   La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi comunişti, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: “...Răspundeţi: acceptaţi sau nu. Nu mai poate interveni din partea dvs încă o amânare!”, Generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, a răspunzând surăzâtor: “Drăguţă... eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă.” 
  Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului,  Regele a decis să facă el armistiţiul, “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul - a spus Regele - ne va ţine iar sub papuc.” (Memoriile lui Brătianu).
Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa - prin telefon -  a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor - aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta - făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif - o încăpere îngustă, fără aerisire - în interiorul căreia, i-a spus  să aducă o măsuţă şi două scaune. ”În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”.  Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar “Coroana” s-a rostogolit lamentabil.
Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal nu mai lasă loc niciunei îndoieli.
Asupra dialogului purtat la Palatul Regal şi a celor întâmplate în după-amiaza zilei de 23 august 1944, declaraţiile sunt foarte controversate şi contradictorii. Singurul supravieţuitor al evenimentelor care ar putea relata derularea “filmului” arestării Mareşalului este fostul suveran, dar “Majestatea Sa” nu are nici un interes să fie aflat întregul adevăr; păstrează tăcerea şi ... nu va vorbi niciodată.
Regele a nesocotit  opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului - şi de facto al Armatei - a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc.
Regele şi complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă ale ţării.
După marea infamie - arestarea Mareşalului - Regele a mai comis imensa eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a proclamaţiei întocmite de comunişti şi care a echivalat cu capitularea necondiţionată a României. Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944, să ia în prizonierat între 130.000 şi 170.000 de ostaşi şi ofiţeri români, aceştia adăugându-li-se celor  luaţi anterior. (Raportul M.St. M. al Armatei Române din 1945).
  De teama represaliilor germanilor, dovedind “marele său curaj” Regele a plecat din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub control sovietic.  Dorind cu orice preţ să se transforme din personaj de decor, în erou,  Regele Mihai a decis să culeagă laurii personali pe seama altora. Cum a fost recompensat pentru trădarea sa? A obţinut doar satisfacţii efemere: URSS i-a acordat cea mai mare distincţie sovietică, pe care doar Stalin, Eisenhower, Montgomery şi marii comandanţi sovietici o mai deţineau - Ordinul „VICTORIA”. 
Decretul care însoţea distincţia, menţiona: 
„Pentru actul curajos al cotiturii hotărâtoare a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă, în clipa în care nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, Regele României, se decorează cu ORDINUL VICTORIA.
Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, M. Kalinin, Secretarul Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945”. (Ştind că regelui îi plac motoarele, i-a trimis cadou şi două avioane).
În 1946 Monumentul Ostaşului Sovietic era dezvelit în prezenţa Regelui Mihai I, a premierului Petru Groza, a Anei Pauker şi a altor fruntaşi politici ai vremii.
Cu o „oarecare” întârziere, la 10 mai 1947, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a înmânat Regelui Mihai, Medalia şi Decretul Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, acordate de Preşedintele Statelor Unite, Harry Truman.
Consecinţele acelui nefericit 23 AUGUST 1944 – ZI A TRĂDĂRII NAŢIONALE s-au repercutat asupra a sute de mii de români, deportaţi sau aruncaţi în inchisori unde doar foarte puţini au mai suprevieţuit. Scriitorul Ştefan Dumitrescu, referindu-se la complotişi, scria: „(...) au săvârşituna dintre cele mai mari ticăloşii din istoria poporului român, de când este acesta în vatra sa” ... caracterizând actul actul trădării: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. (Ştefan Dumitrescu, DELIRUL vol. II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004) 
În România postdecembristă, cuvântul TRĂDARE  a fost înlocuit cu găselniţa-surogat DEFECTARE. În acest fel TRĂDAREA este astăzi promovată, neoficial, ca politică de stat.
Fostul suveran, revenit în România după decenii îşi trăieşte ultimii ani de viaţă condus de alţii, aşa cum a trăit în copilărie, în adolescenţă şi în anii tinereţii. Niciodată nu a dat socoteală pentru trădarea sa.  Generalului Pacepa i-au fost înapoiate averea, gradul şi solda pentru serviciile aduse altora. A fost absolvit de orice vină, ba s-au făcut auzite voci demente care îl declară erou...  Din păcate, exemplele pot continua.

EPILOG
Privind retrospectiv, putem construi similitudini, ca şi diferenţe între soarta Mareşalului Ion Antonescu şi a altor protagonişti ai celui de-al doilea război mondial:
Hitler s-a sinucis. Mussolini a fost împuşcat de “partizanii” comunişti.
Mareşalul Mannerheim, deşi a luptat împotriva ruşilor încă din 1918, iar în anii 1939-1940 le-a administrat o ruşinoasă corecţie, deşi a fost aliat cu Hitler, nu a fost judecat, de vreun “Tribunal al poporului” finlandez, nu a fost condamnat şi cu atât mai puţin executat, ba mai mult, în anul 1944 a fost ales Preşedinte al Finlandei, demnitate pe care a deţinut-o până în anul 1946. Astăzi statuia lui ecvestră tronează în piaţa Parlamentului Finlandei, din Helsinki.
 
 
 
Miclos Horthy, „amiralul fără flotă” - aflat şi el de partea Axei - s-a purtat abominabil cu ne-maghiarii: români, slovaci, ruteni, sârbi şi evrei. Nu a fost trimis în faţa vreunui „Tribunal al poporului”, nu a fost condamnat şi nici asasinat de ai lui. După război, a fost adăpostit într-un castel din Germania, apoi mutat în Portugalia. Nu a fost „vânat” de Simon Wiesenthal, de vreun român, de vreun sârb sau de altcineva. Şi-a dat obştescul sfârşit în linişte, nederanjat de nimeni. Spre onoarea conaţionalilor lui, a fost reabilitat şi reînhumat în Ungaria, cu funeralii naţionale. Nimeni nu s-a împotrivit.
Stalin a fost cel mai mare criminal din istoria omenirii, dar evreii se prefac a nu cunoaşte acest adevăr incontestabil. Abia după dispariţia dintre cei vii, crâmpeie de adevăr au început să iasă la lumină şi, parţial, să fie difuzate în văzul lumii. Nici un tribunal internaţional nu a îndrăznit sa-i judece faptele comise, în schimb pe Milosevici-sârbul, nu s-au sfiit să-l „sinucidă”, după ani de temniţă în care nu au reuşit să-l ingenuncheze...  „Vânătoarea de vrăjitoare” continuă.
EX Regele Mihai I. „Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au aruncat ca pe o măsea stricată, Regele nu mai era decât un infirm moral. Nici Stalin, nici Truman nu au mai mişcat vreun deget pentru el.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371).
A trăit în străinătate până după evenimentele din decembrie 1989. În urmă cu câţiva ani guvernele postdecembriste i-au „restituit” o serie de bunuri, unele neaparţinându-i vreodată şi i-au acordat favoruri cuvenite foştilor şefi de stat. În contradicţie cu orice legi şi protocoale, a fost inventată “Casa regală” a Republicii România,  iar „Majestatea Sa” a declarat-o pe una din fiicele sale - soţie a  „principelui” de mucava, Duda -  „moştenitoarea  tronului”.
Mareşalul Ion Antonescu a dus un război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recâştigarea teritoriilor răpite de URSS în 1940.
La 23 august 1944 mareşalul-martir al românilor, Ion Antonescu a fost trădat de regele său şi predat, în plin conflict militar inamicului. Regele Mihai a participat doar la sărbătorirea succeselor, reponsabilitatea lăsând-o numai pe umerii Mareşalului.
După arestarea nedemnă de către rege şi camarila sa,  Ion Antonescu a  fost predat ruşilor şi transportat în Uniunea Sovietică, unde, paradoxal, (în prima perioadă a detenţiei) a fost tratat cu respectul cuvenit unui mare conducător militar  - ceea ce nu s-a întâmplat în cazul românilor lui.  În mai 1946, Mareşalul a fost adus în ţară unde a fost „judecat” de  „Tribunalul poporului” - o mascaradă sub regie străină, derulată sub presiunea lozincilor străzii - şi condamnat la moarte. De fapt (ca şi arestarea Mareşalului)  sentinţa fusese hotărâtă înainte de înscenarea „procesului”.
Testamentul politic al Mareşalului, expus în ultima şedinţă a „Tribunalului”, din care redau un scurt fragment, ar trebui să ne pună pe gânduri, el fiind la fel de actual şi poate, chiar în viitor:
„Scump popor român,
(...) Acest război care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial în anul 1914.
Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dvs. Şi urmaşii dvs. Veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României.
Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz, dinainte orice graţiere. În felul acesta voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.” (Gh. Buzatu, ROMÂNIA, CU ŞI FĂRĂ ANTONESCU, Iaşi, Ed.Moldova, 1991).
În ultimul cuvânt care i-a fost acordat, Mareşalul a spus:
„Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol.
Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.
Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” .” (Ioan Dan, „PROCESUL” MAREŞALULUI ION ANTONESCU, Bucureşti, Ed.Lucman, 2005, p.434)
Luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca! ... urmează calea pe care ţi-a hărăzit-o propriul dumnitale destin. Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986,p. 511).
 Regele i-a refuzat Mareşalului până şi dreptul de a mai trăi. Nu a aprobat cererea de graţiere semnată de mama Mareşalului, doamna Baranga şi de avocatul apărător, Constantin Bălăceanu, dând curs, sine die, executării sentinţei aşa numitului „Tribunal al poporului”. Cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 64 de ani, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Pichi Vasiliu au fost supuşi  unei „execuţii-măcel”.
Ceea pentru ceilalţi protagoniştii învinşi ai celui de-al doilea război mondial este posibil - recercetarea şi reanalizarea evenimentelor în stare de luciditate - pentru mareşalul Ion Antonescu este interzis. Găsiţi domniile voastre răspunsul adecvat la această dilemă. Până şi regelui Carol al II-lea i-au fost reînhumate, cu onoruri oficiale, rămăşiţele pământeşti. Oare ale Mareşalului unde or fi?
În timpul celui de-al doilea război mondial nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, ci şi ne-evreii - iar aceştia sunt cu mult mai numeroşi - în ţările de sub influienţa sovietică supravieţuitorii evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria primilor miniştri ai României, constituie încălcarea oricăror uzanţe diplomatice, un act de ştergere a memoriei românilor şi un abuz inacceptabil de măsluire brutală a istoriei.
Ariel Sharon, fostul prim ministru al Israelului a ordonat masacrul comis asupra civililor palestinieini din taberele de refugiaţi de la Sabra şi Shatilla, din lagărele Libanului ocupat de Israel (numărul victimelor neevreilor masacraţi nu este accesibil publicului,  el ridicându-se la mii de victime). Ariel Sharon nu a fost pus, niciodată sub acuzare pentru faptele comise, de către aceleaşi organizaţii care îl acuză pe Ion Antonescu.
Bune sau mai puţin onorante, faptele, evenimentele şi personalităţile istoriei unui popor nu pot fi radiate cu un creion, asemenea celebrului instrument de scris al lui Molotov, care a trasat noua  graniţă a României. Din păcate, guvernele româneşti nu au avut demnitatea de a se opune, astfel încât, mareşalul Ion Antonescu este condamnat şi ucis în fiecare nouă zi.
 
Fac apel, încă odată la Nicolae Iorga:  „DE CE ATÂTA URĂ?”

                                                                                              Ion Măldărescu

                                                                                      (in  revista „ART-EMIS” )


 

 

 PRIMIM O PRELUARE DE PE:
https://www.facebook.com/groups/diasporarounita/
 
 
 
 
       NOI CEI DIN DIASPORA SCHIMBAM REGULILE! VRETI VOTUL

                   NOSTRU? ACESTEA SUNT CONDITIILE!

 

Candidatule! Asculta ce vreau eu, inainte de a-mi face tu o oferta !
 
1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009 pentru reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.
 2. Imprescriptibilitatea infractiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.
 3. Demnitarii si familiile lor (copii, parinti), sa isi asume obligatia de a folosi doar sistemul public de sanatate. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Doar asa s-ar putea schimba ceva in sistemul public de sanatate.
 4. Copiii/nepotii demnitarilor vor invata doar in sistemul public de invatamant de stat. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Poate asa se va schimba ceva in invatamant.
 5. Orice pedeapsa primeste un demnitar pentru infractiuni comise in timpul mandatului, sa fie dublata.
 6. Averea demnitarilor care nu poate fi justificata, sa fie confiscata, la fel si a rudelor care nu o pot justifica.
 7. Parlamentarii care nu au initiat nicio lege pe toata perioada mandatului, sa restituie 50% din sumele primite ca si indemnizatie. Nu sunt acolo doar pentru a incasa un salariu pe care multi dintre noi, nu il au.
 8. Interzicerea totala a traseismului politic. Pleci din partid, renunti si la functia obtinuta .
 9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitarii Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, sa nu mai aibe dreptul de a candida pentru functii publice timp de 10 ani.
 10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunta in privinta cercetarii unui demnitar.
 11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au inchis prin prescriere, ale fostilor si actualilor demnitari.
 12. Cheltuielile parlamentului sa fie reduse cu 50% fata de nivelul actual. Un stat sarac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.
 13. Produsele/serviciile din institutiile de stat sa fie in proportie de 70% produse in Romania .
 14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infractiuni deosebit de grave.
 15. Inasprirea pedepselor din codul rutier. Despre cat de aspre sa fie, sa-i intrebam pe cei care si-au pierdut copiii sau parintii in accidente rutiere.
 16. Puscariasii sa munceasca pt. cazare, mancare, ingrijire medicala. Ei ne fura, ne talharesc, ne violeaza copii sau parintii si noi ii tinem pe banii nostril! In puscarie, munca sa fie obligatorie, mai putin cauzele medicale certe.
 17. Castrarea pedofililor si a violatorilor.
 18. Pentru traficantii de droguri, inchisoare pe viata.
 19. Marirea alocatiei pentru copii la cel putin 150 lei.
 20. Parintii care nu-si trimit copiii la scoala, sa fie decazuti din drepturi.
 21. Interzicerea exploatarii zacamintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului inconjurator.
 22. Reimpadurirea terenurilor defrisate, costurile urmand sa fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrisat sau trebuiau sa apere padurile, nu sa le distruga!
 23. Interzicerea vanzarii pamantului agricol romanesc catre straini. Copiii si nepotii nostri, vor trebui sa-si creasca copiii. Noi daca avem astazi pamant romanesc, avem datorita strabunilor nostri care nu l-au vandut, ci s-au jertfit sa-l pastreze.
 24. In procesele castigate la CEDO , daunele sa fie platite de catre judecatorii care au dat sentintele. Nu trebuie sa platim noi pentru ca si-au bagat ei bani in buzunare.
 25. Executarea silita a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.
 26. Tranzactiile in cash intre persoane fizice, sa nu fie limitate de suma. In actul de vanzare-cumparare sunt parti: notarul, vanzatorul, cumparatorul. De ce trebuie sa primeasca banca un comision?
 27. Inlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de tigan.
 28. Deschiderea unui proces impotriva tuturor guvernantilor, a celor care se fac vinovati de distrugerea industriei.
 29. Depolitizarea autoritatilor de reglementare si control (fisc, media, protectia consumatorului, etc).
 30. Desecretizarea tuturor contractelor civile facute cu statul roman. Contractele de achizitie din bani publici sa fie transparente si sa nu fie acceptata nicio forma de secretizare
 31. “Catedrala Neamului” sa devina in totalitate scoala pentru copiii defavorizati, camin pt. batranii fara ajutor si spital social – administrarea si costurile sa fie in sarcina Bisericii Romane.
 32. Anularea subventiilor de la buget catre cultele religioase.
 Voi vota cu cel care stie sa raspunda asteptarilor mele. Daca cineva considera ca ceea ce am scris mai sus, contravine Constitutiei, legislatiei (multe legi fiind facute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez ca asta va trebui sa faca cel care imi cere votul si care astfel se obliga: sa initieze legi, sa le corecteze pe cele gresite, sa gaseasca solutii, asa incat lucrurile sa functioneze in favoarea cetateanului.

From: Nely Orasanu <nely@petolescu.com>
Organization: Nely
Reply-To: Nely Orasanu <
nely@petolescu.com>
Date: Sunday, 4 May, 2014 9:05 PM

 

 

 

                                 O VESTE EXCEPTIONALA TRECUTA SUB
                           TACERE DE CONDUCEREA ROMANIEI !


Anton Lixandroiu, cetatean american si roman, a obtinut dupa ani de procese, ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru HOLOCAUSTUL savarsit asupra romanilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este ca cei de la Bruxelles au spus initial ca "nu pot lua in considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului International dat fiind ca aceste crime s-au petrecut inainte de infiintarea acestui tribunal" Dupa acest raspuns imbecil, A.L. s-a adresat ONU, cerand ca toti criminalii judecati la sfarsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, sa fie reabilitati, deoarece acestia au facut crime inainte de infiintarea Tribunalului International. Raspunsul si rezultatul bomba, a fost ca UNGARIA SI-A CERUT IERTARE IN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premiera ! In Romania stirea a fost lasata deoparte. Sa nu se supere UDMR-ul. FELICITARI ANTON LIXANDROIU !

 

Vestea este exceptională!
Domnul Lixandroiu este unchiul de mama al sotiei mele, Simina, ziarist la Radio Romania. Este un patriot adevarat. Fiul sau, militar al armatei SUA, poarta pe uniforma si steagul Romaniei. Acest ofiter american a cerut sa nu fie trimis in razboiul din Iugoslavia pentru ca s-ar putea sa fie obligat sa traga contra romanilor. Cererea lui, depusa cu o seara inainte de plecare spre Iugoslavia, a fost acceptata, iar imediat dupa aceea a fost decorat pentru onestitate si atitudine civica exemplare. A lucrat la Ambasada SUA din Bucuresti mai multi ani.Domnul Lixandroiu este din Dragoslavele, Judetul Arges. In prezent, starea sanatatii sale nu este foarte buna. Se afla in SUA.
 Cu emotie si colegialitate,
Dragos Seuleanu

 

 Adrian BOTEZ

BLAJINII/ROHMANII/URICII ŞI „MEMENTO MORI”/”ODIN ŞI POETUL” -

               sau:  OARE AR FI PUTUT SĂ MOARĂ ZALMOXIS?



I-OPINIILE BISERICII CREŞTIN-ORTODOXE


La 7-8 zile după Sfântul Paşte Ortodox (adică, duminica sau/şi lunea următoare, după Luminata Duminică a Paştelui Ortodox!) – există o sărbătoare stranie: „Paştele Blajinilor” i se spune.
Există, deci, în Tradiţia Ortodoxă (cât despre celelalte forme de creştinism european, din Occident, ele nu-şi înţeleg propria doctrină, d-apoi să li se mai ceară şi „respectarea Tradiţiei”?!) sud-est europeană (şi, în primul rând, la valaho-români!) o problemă extrem de interesantă: cine sunt „blajinii” – zişi şi „rohmani”, sau „urici”? Dar asupra acestei probleme, Biserica manifestă o discreţie destul de mare...Să (între)vedem, totuşi!
“Părintele Ioan Herţa, paroh al bisericii <> din satul Slobozia Mare, Cahul, ne-a spus că Paştele Blajinilor este, în primul rând, sărbătoarea închinată celor adormiţi şi de aceea se mai numeşte Paştele celor adormiţi. În unele localităţi, Paştele Blajinilor se prăznuieşte în Duminica Tomei, în altele - după Săptămâna Luminată. De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă, împreună cu preotul, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. În unele localităţi, se practică de a merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde sunt sfinţite de către preot şi se împart tuturor, în special celor sărmani şi oropsiţi.

Tot de Paştiele Blajinilor, potrivit părintelui Ioan Herţa, în unele localităţi creştinii merg la cimitir înainte de răsăritul soarelui, "precum s-au dus mironosiţele la mormântul Mântuitorului nostru, cu miresme şi toate cele pregătite". "La fel, şi enoriaşii, în zilele de azi, vin la morminte, aprind candele pentru cei adormiţi, tămâind mormintele şi împărţind pomeni pentru amintirea lor", a spus preotul.

Creştinismul i-a "adoptat" pe Blajini, transformându-i într-o categorie aparte

Tradiţia sărbătoririi Paştelui Morţilor este legată şi de numele Blajinilor, considerate fiinţe mitice. Potrivit site-ului crestin-ortodox.ro, credinţele despre blajini sunt multe şi contradictorii. SE SPUNE CĂ BLAJINII AR FI REPREZENTĂRI ALE OAMENILOR PRIMORDIALI SAU ALE STRĂMOŞILOR, CĂ EI AR FI LUAT PARTE LA FACEREA LUMII ŞI CĂ, DE ATUNCI, SUSŢIN STÂLPII DE SPRIJIN AI PĂMÂNTULUI. CREŞTINISMUL I-A ADOPTAT, TRANSFORMÂNDU-I ÎNTR-O CATEGORIE APARTE. AU CALITĂŢI MORALE DEOSEBITE, PRECUM BUNĂTATEA, BLÂNDEŢEA ŞI SIMPLITATEA, CARE-I FAC ADEVĂRATE MODELE PENTRU OAMENI. EI SUNT FOARTE BUNI LA SUFLET, CREDINCIOŞI, BLÂNZI ŞI ÎNŢELEPŢI. SE CREDE CĂ BLAJINII SE BUCURĂ FOARTE MULT DE ACEASTĂ SĂRBĂTOARE ŞI DE LEGĂTURA DINTRE EI ŞI OAMENI, CARE SE MENŢINE PRIN INTERMEDIUL ACESTUI PRAZNIC” – cf. basarabeni.ro.

Sau: “Iată ce a spus despre Paştele Blajinilor părintele Valeriu Potoroacă, paroh al bisericii <>, din Chişinău, într-un interviu acordat agenţiei Info-Prim Neo:<< Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar trimite la vreun eveniment sau la vreo lege, prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare. (…)Pe parcursul anului bisericesc sunt stabilite anumite zile pentru pomenirea deosebită a celor răposaţi. Una din aceste zile este Paştele Blajinilor şi, deoarece nu este rânduită în mod strict canonic, în diferite regiuni ale lumii ortodoxe este ţinută la diferite date, începând cu luni după Duminica Tomei (8 zile după Paşti) până la Duminica Mare. La unele popoare ortodoxe această sărbătoare lipseşte.
(…)Pe parcursul anului bisericesc sunt stabilite anumite zile pentru pomenirea deosebită a celor răposaţi. Una din aceste zile este Paştele Blajinilor şi, deoarece nu este rânduită în mod strict canonic, în diferite regiuni ale lumii ortodoxe, este ţinută la diferite date, începând cu luni după Duminica Tomei (8 zile după Paşti) până la Duminica Mare. La unele popoare ortodoxe această sărbătoare lipseşte”.
Nicolae Băieşu, doctor în filologie şi etnograf a spus astfel cu privire la originea cuvântului “blajin”, într-un articol publicat de săptămânalul  Timpul: <> şi <>, ori aproape de rai, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei. Se zice că blajinii descind din Set – unul din fiii lui Adam. Totodată, se crede că ei umblă goi, sunt oameni scunzi, buni la suflet, paşnici, înţelepţi şi foarte credincioşi. SE HRĂNESC NUMAI CU FRUCTE. Bărbaţii se întâlnesc cu femeile doar o dată pe an, timp de câteva zile la Paşti, când SE ÎMPERECHEAZĂ (PENTRU PROCREARE). Blajinii NU ŞTIU SĂ CALCULEZE TIMPUL, SĂ ŢINĂ SĂRBĂTORI. Semnul că a venit Paştele este SOSIREA PE APĂ (APA SÂMBETEI) A COJILOR DE OUĂ ROŞII PE CARE CREŞTINII LE ARUNCĂ PE UNDELE CURGĂTOARE ÎN VINEREA ORI SÂMBĂTA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR>>.
Părintele Valeriu Potoroacă susţine, însă, astfel:<<Înţelesul cuvântului «blajin» e clar. Iar în slavonă «blajenâi» înseamnă «fericit». Cei răposaţi cu adevărat sunt fericiţi în comparaţie cu noi, pentru că ei au trecut în viaţa veşnică «unde nu este nici durere, nici scârbă, nici suspinare» >> / cf. revista Moldova creştină.
Sau: “Paştele Blajinilor sau <>, este ziua în care se face pomenirea la cimitir a tuturor celor dragi care nu mai sunt printre noi. În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni, se întind mese la cimitir lângă biserică sau, în unele regiuni, chiar şi în câmp. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.
Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în a opta zi după Paşti. Creştinii aduc bucuria Învierii lui Hristos, trăită în Săptămâna Luminată şi celor adormiţi. Pomenirea celor dragi care nu mai sunt vii trebuie să se facă cu bucurie.
Pentru Paştele Blajinilor se fac pregătiri din timp şi la cimitir şi acasă. Femeile vin la cimitir, curăţă buruienile uscate de pe morminte şi vopsesc crucile. Acasă roşesc iarăşi ouă, pentru <>.
De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă împreună cu preotul spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. Oamenii merg la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare şi vin, iar după ce bucatele sunt sfinţite de către preot se împart tuturor, în special celor săraci. Se crede că fîrîmiturile care cad din mâncăruri şi vinul care se varsă nu sunt pierdute, ci ajung la cei care nu mai sunt printre noi” – cf. Dorina Garabajiu, Ce semnifică Paştele Blajinilor şi cum se pregătesc moldovenii pentru pomenirea celor morţi.

Sau: “Paştele Blajinilor (din prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paştelui) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământul.
Dincolo însă de legende, mai trebui spus că blajinii au fost adoptaţi de creştinism pentru calităţile lor morale: buni, blânzi, simpli şi înţelepţi.
Paştele Blajinilor nu este însă doar o metaforă. În această zi se face praznic pentru cei plecaţi în lumea de Apoi, se depun ofrande pe morminte, se fac pomeni în cimitire, pentru că se spune că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor se pot bucura de mâncărurile pregătite de familii special pentru ei. Paştele Blajinilor mai este cunoscut şi ca Prohoadele, Lunea Morţilor sau Paştele Morţilor”– cf.
www.etno.ro.

Şi: “Paștele sau Paștile Blajinilor este o sărbătoare religioasă, considerată de unii ca fiind creștină, iar de alții ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne cu influențe creștine considerabile. Sărbătorită preponderent, în Europa de Sud-Est, această sărbătoare are la bază pomenirea celor decedați, și anume a rudelor și prietenilor apropiați.
De obicei, Paștele Blajinilor se sărbătorește după 7 sau 8 zile de la Paștele propriu-zis, Duminica și Lunea respectiv.
Țara unde sărbătoarea ia cea mai mare amploare este Republica Moldova, unde ziua de luni la o săptămână după Paștele creștin-ortodox este declarată ca fiind zi liberă” – cf. Wikipedia.

…Ce concluzii (parţiale, fireşte!) putem trage, în legătură cu atitudinea Bisericii Ortodoxe “de zid” (oficiale), faţă de aceşti “blajini”?

În primul rând (şi acesta este un merit foarte important, în raport cu ceea ce s-a întâmplat în Biserica Creştină Romano-Catolică, în veacuri nu demult trecute!), este de observat că Biserica Ortodoxă nu respinge, categoric, cultul “blajinilor” – ci-l impinge într-un soi de “surdină a discreţiei”. Nu-l respinge nu pentru că i-ar fi ei deosebit de simpatici  “blajinii”, ba se află şi preoţi care se cam “zburlesc”, cu destul parapon, la acest cult/la această Tradiţie (“Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar trimite la vreun eveniment sau la vreo lege, prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare” – zice preotul Valeriu Potoroacă), dar, se pare că nici nu-i dă mâna să-i ia de rău pe enoriaşi, pentru faptul că ţin această Tradiţie. Şi, după cum se vede clar, încearcă, prin diplomaţie, să împace şi capra, şi varza, făcând eforturi considerabile, de a-i “încreştina” pe “blajini”, aducându-i, cu binişorul, în preajma înţelesurilor şi tâlcuirilor din Sfintelor Scripturi Creştine (“Înţelesul cuvântului «blajin» e clar. Iar în slavonă «blajenâi» înseamnă «fericit». Cei răposaţi cu adevărat sunt fericiţi în comparaţie cu noi, pentru că ei au trecut în viaţa veşnică «unde nu este nici durere, nici scârbă, nici suspinare»”). Oricum, chiar dacă, vezi bine, constată, şi ea, marea ciudăţenie a acestor “blajini” (în raport cu dogma creştină) şi nepotrivirea lor, integral, cu  tipicul şi mentalitatea cultică creştin-ortodoxă  - le caută şi le află, într-o oarecare măsură, trăsături morale, prin care să împace dogma creştină şi cu Tradiţia “păgână” (“CREŞTINISMUL I-A ADOPTAT, transformându-i într-o categorie aparte. au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. ei sunt foarte buni la suflet, credincioşi, blânzi şi înţelepţi. se crede că blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic”  ” – spune Părintele Ioan Herţa) şi să-i şi adopte (pe “blajini”) şi să-i integreze, oarecum, în acest tipic, în lumea duhovnicească creştină: “Tot de Paştiele Blajinilor, potrivit părintelui Ioan Herţa, în unele localităţi creştinii merg la cimitir înainte de răsăritul soarelui, "PRECUM S-AU DUS MIRONOSIŢELE LA MORMÂNTUL MÂNTUITORULUI NOSTRU, CU MIRESME ŞI TOATE CELE PREGĂTITE" – sau: “(…) enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă, ÎMPREUNĂ CU PREOTUL, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. În unele localităţi, se practică de a merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde sunt sfinţite de către preot şi se împart tuturor, în special celor sărmani şi oropsiţi”.

…Biserica Ortodoxă a convertit, oarecum, sărbătoarea “blajinilor/rohmanilor”, într-un cult al strămoşilor, cult al morţilor – ceea ce, în sine, nu e deloc rău: “Paştele Blajinilor sau , este ziua în care se face pomenirea la cimitir a tuturor celor dragi care nu mai sunt printre noi. În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni, se întind mese la cimitir lângă biserică sau, în unele regiuni, chiar şi în câmp. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană”.
Ceea ce-a făcut şi ce face Biserica Ortodoxă este un lucru bun, în esenţă. Imediat după aşa-zisa “cucerire romană” a Daciei (Marea/Suprema  Minciună a Istoriei noastre valaho-româneşti!), adică la începutul veacului doi, după Hristos - apăruseră, pe pământul Daciei, aşa-numitele “Collegia fabrorum”, grupări de iniţiaţi în Sacra Tradiţie Eternă – care lucrau pentru “împăcarea” celor două etape ale Duhului religios geto-dacic: etapa zalmoxiană şi etapa creştină – care ar fi însemnat, de fapt, aflarea şi dezvăluirea miezului de veşnicie şi de sacralitate, comun, din ambele  faze ale evoluţiei Duhului religios dacic. Nu avem date prea multe despre cum au evoluat lucrările acestor “Collegia fabrorum” – dar, ceea ce ştim sigur, este că ele nu şi-au încetat lucrarea lor de înaltă spiritualitate: în veacul al XIX-lea, Ion Creangă, care făcea parte dintr-o “sectă/organizaţie secretă de povestaşi” (ne spune Vasile Lovinescu) refuză să adapteze basmele sale, la creştinismul canonic (deşi el era dascăl şi diacon, pe la diverse biserici ortodoxe din Iaşi!), şi păstrează, în ele, elementele de Tradiţie Eternă şi Sacră, în aşa măsură, încât această Tradiţie poate fi studiată şi recuperată, parţial, chiar din basmele crengiene (ceea ce se şi străduieşte să facă, nu fără rezultate cu totul deosebite, esoteristul valaho-român Vasile Lovinescu, în lucrarea “Creangă şi Creanga de Aur”!).

E adevărat că Biserica Ortodoxă “de zid” (oficială) încearcă, mai curând, să asimileze şi să “topească”, fără prea multă cumpănire (şi fără prea multă înţelegere, “dar fără prea multe fasoane”, cum cred, unii preoţi mai mărginiţi spiritual, că chiar ar fi cazul!), elementele Tradiţiei  Zalmoxiene, în  Tradiţia Creştină - fără un discernământ prea rafinat şi fără o cunoaştere aprofundată şi luminată a adevăratelor “punţi”, care, cu adevărat, există şi leagă zalmoxianismul de creştinism (EXISTĂ ACESTE PUNŢI! - cu mult mai mult, chiar, decât îşi închipuie slujitorii altarului Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!). Dar nici nu se poate afirma că ar fi existat, cândva, vreo prigonire a non-dogmaticei credinţe în “blajini”! Tot e ceva! – ba, chiar, Biserica Ortodoxă se poate institui, cu fruntea sus, în model de convieţuire spirituală şi de toleranţă, pentru bisericile occidentale, din care Sfânta Tradiţie a fost alungată brutal, sau distrusă cu totul! Nivelul Sacru se “răzbună”, în felul său “dharmic” (adică, printr-un mechanism, logic şi legic, de reacţiune spirituală, care apare ignoranţilor drept nivel punitiv: nu, ci singuri ne pedepsim, atunci când nu respectăm divinitatea din noi!).
…Din păcate, nouă nu ne sună deloc bine cuvântul “toleranţă”, atunci când este vorba de problemele Duhului: CEVA ORI ESTE ADEVĂRAT, ORI NU ESTE! Nu au nevoie de mila nimănui (preot sau mirean), nici Zalmoxis, cum nici Dumnezeu-Hristos!




II-OPINIILE SPECIALIŞTILOR ETNOGRAFI/ETNOLOGI


…Şi iată ce informaţii, cu totul deosebite de încercările “pacifiste” (iar nu profund înţelegătoare!) ale Bisericii Ortodoxe, aflăm, prin intermediul etnologilor şi etnografilor: “Paştele Blajinilor (din prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paştelui) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământul” – cf.
www.etno.ro.

…Dar este cazul, pentru a afla mai multe şi în mod mai corect, să mergem chiar la sursele de informaţie, ale celor ce lucrează la site-ul de etnologie şi etnografie valahă: în primul rând, la lucrarea lui ROMULUS VULCĂNEASCU – Mitologie română.


…Să vedem, deci, ce spun autenticii oamenii de specialitate, despre “blajini/rohmani/urici”:
“III-ANTROPOGONIA. 5-URICII. Ultima specie umană, conform antropogoniei române, sunt URICII (numiţi uneori rohmani şi blajini), opuşi ca dimensiune şi ca fire uriaşilor: mici cât o şchioapă, buni, cinstiţi şi drepţi, ducând o viaţă de privaţiuni, de pustnici şi sfinţi. Deşi în parte coexist cu oamenii, ei sunt meniţi să înlocuiască pe pământ spiţa actuală a oamenilor.
În folclorul mitic românesc, URICII sunt înfăţişaţi uneori ca primii oameni creaţi de Fărtaţi, dar lăsaţi în taină, undeva, ca rezervă a creaţiei. Ideea primogenităţii antropogonice a uricilor contrazice însă întreaga structură germinativă a antropogoniei române. Cum am constatat până în prezent,  creaţia mitică a oamenilor a fost experimentată în patru timpi mitici, prin patru spiţe umane: 1-CĂPCĂUNII, 2-URIAŞII, 3-OAMENII PROPRIU-ZIŞI şi 4-URICII. (…) În gigantomahie, oamenii şi URICII au sărit în ajutorul Fărtaţilor – oamenii luptând efectiv cu uriaşii, iar URICII reparând stricăciunile făcute de uriaşi, în cer şi pe pământ.În timp ce uriaşii începuseră să dărâme cerul, URICII reconstruiau în grabă stâlpii cerului, proptind cerul jur-împrejurul pământului (…) Fărtatul a dezlănţuit fulgere şi trăsnete şi un potop care i-a înecat aproape pe toţi uriaşii. Uriaşii care au scăpat de potop s-au zbătut de moarte, provocând cutremure groaznice, încât pământul s-a clătinat pe apele cosmic, gata să se scufunde. URICII, acum ajutaţi de Nefărtat, au început să construiască repede alţi stâlpi, pentru sprijinirea pământului, pe care i-au fixat PE SPINĂRILE A PATRU PEŞTI URIAŞI (n.n.: deja, Biserica Ortodox-Creştină putea să “ciulească urechea”, pentru că PEŞTELE este mitonimul esoteric al Lui Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii!). Aşa se face că uriaşii au pierit, în această luptă pornită de ei (…). Aşa se face că oamenii au pus stăpânire pe pământ, iar URICII s-au retras la marginea pământului, după stâlpii cerului, în Ostroavele Apei Sâmbetei. Aici floclorul mitic le menţionează încă prezenţa, în aşteptarea sorocului lor, când, după dispariţia spiţei oamenilor propriu-zişi, vor putea lua ei în stăpânire întregul pământ (…)Fărtatul îi ţine în rezervă pe URICI (s.n.), ca făpturi blajine, drepte şi cinstite, cu care va putea încheia seria EXPERIMENTELOR ANTROPOGONICE[s.n.] (…). URICII vor fi ultimele făpturi terestre. (…) Prin rădăcina UR- şi prin sufixul –IC, mitonimul UR-IC se opune mitonimicului UR-IAŞ şi, în consecinţă, subliniază contrastul dintre cele două mărimi astfel exprimate. Aceasta pentru că uriaşii intră, prin gigantismul lor, în peisajul încă neumanizat al macrocosmosului – şi invers, URICII, prin micimea lor, intră în peisajul umanizat al cosmosului redus la Terra. (…) Ce inseamnă la origine fiecare mitonim: URIC, ROHMAN şi BLAJIN? (…) Etimologia mitonimului URIC pare a fi mai puţin controversată. Mitonimul BLAJIN prezintă două ipoteze: una slavă şi una tracă. Ipoteza slavă se referă la termenul BLAJIN, care înseamnă EVLAVIOS. (…) Termenul de BLAJIN, deşi slav, este adoptat numai de românii din Moldova, slavii îl folosesc pe cel de ROHMAN. Ipoteza tracă a lui Constantin Daniel îi prezintă pe BLAJINI ca pe nişte HOMINES RELIGIOSI, sau ABIOI, cum îi descrie Homer în Iliada. (…)ABIOI sunt de origine traco-getică. Numele lor, dat de greci, A-BIOI, înseamnă <> (A+BIOI: FĂRĂ FORŢĂ, FĂRĂ VIOLENŢĂ), deci oameni blajini. Istoricii greci îi considerau , pe ABIOI -  HIPERBOREENI (…). În aceste condiţii, Constantin Daniel susţine că ABIOII sunt traco-geţi, adică nord-dunăreni, carpatici. (…) În schimb, mitonimul ROHMAN e confruntat de mai multe ipoteze (…).Ipoteza lui Th. Speranţia îl derivă din apelativul ROMAN.  Ipoteza indiană a lui I. J. Hanuş: termenul ROHMAN e un fel de metateză a termenului BRAHMAN, adică OM SFÂNT. (…)Cea mai veridică, mai sugestivă şi inedită – ipoteza lui Gabriel Ştrempel (după ce trece în revistă 5 legende: 1-ROHMANI – un popor migrator nedeterminat etnic; 2-români care au fugit de popoarele migratoare, români colonizaţi peste mare, înainte de a fi creştini; 3-făpturi ce ţin de cultul morţilor; 4-făpturi mirifice create de huţuli şi, în fine, 5-urmaşii lui Sith/Seth, care trăiesc în preajma raiului pământesc) – analizează scrierea medievală CETANIA LUI SVETI ZOSIMA, tradus din limba rusă, în sec. XIII (…). Un călugăr Zosima i-a întâlnit peste apa Ermilisului – pe care el, ca fiinţă sfântă,  l-a gtecut pe <>, de ramuri - şi cum Ermilisul nu putea fi  trecut de nimeni, când i-a văzut, pe malul celălalt, pe oamenii mici şi goi, şi-a dat seama că are în faţa lui pe ROHMANI. Ei i-au zis că se trag din cetatea Ierusalimului – părintele lor, Rohman, era rege acolo (fiu al lui Asaf!) – dar după moartea lui Rohman s-a ridicat un împărat la Ierusalim, din alt neam şi care nu voiau să respecte poruncile prorocului Ieremia. Ca să nu se amestece cu ei şi cu cele rele, rohmanii au refuzat să se supună noii stăpâniri. Ca urmare, au fost azvârliţi în temniţă, de unde i-a tras de păr, afară, spre libertate, un înger – i-a eliberat să plece undeva unde să-şi poată respecta legile binelui. (…)
Ca personaje mitice, URICII îndeplinesc 3 funcţii mitice, aproape unanim acceptate de cercetători:
1-de PARTICIPANŢI INDIRECŢI LA COSMOGONIE, şi anume la întărirea cerului cu stâlpi de piatră scumpă furnizaţi de ei şi cu stâlpi tot din piatră scumpă, pentru susţinerea pământului pe apele cosmice.   Stâlpii cereşti i-au aşezat la marginea cerului, unde Apa Sâmbetei înconjoară pământul de 3 ori, ca un şarpe încolăcit, iar stâlpii pământului i-au fixat pe 4 peşti mari, care înoată lin în apele cosmice.
2-URICII AU GRIJĂ DE ÎNTREŢINEREA ACESTOR DOUĂ PERECHI DE STÂLPI “PÂNĂ LA COADA VEACULUI”, şi sunt consideraţi participanţi continui la soteriologia mitică, la salvarea specie umane, prin posture şi rugăciuni. Sunt consideraţi uneori semi-divinităţi, alteori homines religiosi.
3-URICII AJUTĂ SUFLETELE ÎN MAREA TRECERE., DE PE LUMEA ASTA PE LUMEA CEALALTĂ, zădărnicind toate piedicile puse în calea lor de Vămile Văzduhului şi Apa Sâmbetei (Apa Morţilor).

Pentru aceste servicii aduse sufletelor morţilor, românii le-au dedicat un cult discret, într-o sărbătoare modestă: PAŞTELE BLAJINILOR/PAŞTELE ROHMANILOR – sărbătoare care alcătuia în trecut un complex de rituri şi practice, din care s-au păstrat numai relicve etnografice şi reminiscenţe folclorice: prima luni, după Duminica Tomei, care era, de fapt, Lunea Morţilor, consacrată pomenilor pascale (la români numai sâmbetele sunt închinate pomenii morţilor), a căpătt cu timpul numele de Paştele Morţilor. (…) Blajinii ajută constant pe oameni să fie buni şi drepţi, combătând escatologia lumii sau dispariţia lumii, provocată de răutatea, devenită între timp tot mai activă, a Nefărtatului pe pământ. Luptă împotriva marilor distrugeri, a cataclismelor universale, <>.  (…) Nu vor să încheie antropogonia cu ei, chiar dacă după ei ar veni <>” – Romulus Vulcănescu, Mitologie română, cap. III-Antropogonia, subcap. 5-Uricii, Ed. Academiei Române, Buc., 1987, pp. 260-264 .

...Evident, multe amănunte şi expresii din cartea lui ROMULUS VULCĂNESCU (în special, cea referitoare la „experimentul divin”) i-au „trezit la treabă” chiar pe „fanii” extraterestrismului! Dar au fost destui şi dintre amatorii  care şi-au adus aminte de Agartha şi de Shambala  (speculând spusele lui ROMULUS VULCĂNESCU în acest sens! ), de Avalon  - precum şi despre vasta teorie a „pământului gol pe dinăuntru”  - nelipsind, însă, şi interpretările mult mai profund esoterice, privind INSULA ŞERPILOR  şi DACIA-CENTRU SUPREM AL TRADIŢIEI TERESTRE (teoria bine documentată şi argumentată, a esoteristului român, VASILE LOVINESCU):
-„ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică.(…) Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele  Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze  România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat”! „Apa trece , pietrele rămân” - spune tradiţia românescă şi  acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor,puţini şi bătrâni care mai ştiu  legendele  şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia  - se încăpăţânează  cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sfântului Graal şi inviolabilitatea  misteriosului Avalon, locul unde se ascunde acesta” – Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rozmarin, Buc., 1994. .
-“In mitofolclorul romanesc, Blajinii se numara printre cele mai curate fiinte, ducand o viata casta, aproape monahala. Sunt un soi de ingeri, luand parte la facerea lumii, si sustinand stalpii de sprijin ai Pamantului. Li se mai spune si Rohmani, Rogmani, Urici sau Oameni Rosii. Ei traiesc dincolo de lumea vazuta, pe Celalalt Taram, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Se spune ca, dupa Judecata de Apoi, ei vor reveni pe pamant, pe care il vor face ca un colt de Rai. Se mai spune ca Apa Sambetei ocoleste de trei ori pamantul, ca un sarpe facut de trei ori colac. Iar apoi intra in pamant si merge pana in iad si duce acolo sufletele celor rai. Asa e scris, ca sufletele pacatosilor sa se adune pe fata apelor, iar apele sa le duca spre Apa Sambetei. si de aceea e bine sa faci cruce si sa sufli peste apa din rauri, cand te scalzi, si sa sufli peste apa din donita si sa versi putin din ea, pana nu bei, ca sa fuga si sa se scurga sufletele pacatosilor, care s-au adunat pe fata apei.
Numele de Rohmani vine din limba traca, fiind atestat intr-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, talmacit prin "Domnul Luminii; Sfantul Luminos" (cf. rom. sant "sfant"; rumen; romanita "musetel"; albanezul sundoj "a domina"), intarit de antroponimul, de asemenea trac, Eurymenes, confirmand calitatile sub care se prezinta in mitofolclorul nostru.
Femeile si fetele lor sunt asa de frumoase incat, prin Bucovina, se spune despre o pamanteanca mai chipesa ca "este frumoasa ca o Rohmanita". Blajinii, respectiv Rohmanii, nu locuiesc in case ca noi, pentru ca ei nu au case, ci traiesc la umbra pomilor, umbla goi si se hranesc cu poame. Dupa moarte, merg de-a dreptul in Rai, unde petrec apoi laolalta cu ingerii si sfintii.
Prin unele sate din Bucovina se spune ca "Rohmanii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte şi trăiesc într-un pârâu; femeile şi fetele lor cântă foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase". Blajinii se roaga permanent pentru noi, necerand nimic pentru ei. De aceea, romanii le sunt recunoscatori, consacrandu-le o mare sarbatoare populara, anume Pastele Blajinilor sau Pastele Rohmanilor, care se tine de obicei la o saptamana dupa Pastele ortodox. Ca sa le anunte Rohmanilor  evenimentul, oamenii trimit pe ape curgatoare, in Vinerea Mare sau in Sambata Pastelui, coji de oua inrosite si incondeiate. Plutind pe ape, cojile vor ajunge intr-o saptamana la Apa Sambetei, vestindu-i pe Blajini ca a venit vremea sa sarbatoreasca si ei Pastele. Acolo, pe Ostroavele Albe, cojile se fac iarasi oua intregi, cu care se hranesc Rohmanii, despre care se spune ca mananca foarte putin, un ou ajungandu-le la 12 dintre ei. Dupa datina, cojile de oua sunt aruncate in aple curgatoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei batrane.
Dupa ospat, Blajinii si Blajinele se dragostesc, ramanand impreuna intre 6 si 30 de zile. Apoi, pana la Pastele urmator postesc si duc o viata casta. De altfel, barbatii si femeile de acolo traiesc separat si se intalnesc o data pe an, la Pastele lor, cand se pot casatori. Copiii sunt crescuti de mame pana ce merg in picioare, dupa care baietii sunt crescuti de barbati iar fetele de femei.
Pentru pamanteni, Pastele Rohmanilor este si un prilej de pomenire a mortilor. In aceasta zi se pun bucate si flori pe morminte, se impart pomeni, se intind mese in cimitir, langa biserica sau in camp, la iarba verde, ramasitele fiind lasate acolo spre a se hrani cu ele sufletele mortilor, indeosebi ale celor care nu au avut parte de o inmormantare cum se cuvine. Se spune ca de Pastele Blajinilor sufletele mortilor sunt slobode si pot gusta din mancarurile pregatite chiar pentru ei si date de pomana. Inainte de aceasta sarbatoare se fac din vreme anumite pregatiri si la cimitir si acasa. Femeile cu copiii  vin la cimitir si curata buruienile de pe morminte, le aduna tarana la cele vechi si le oranduiesc frumos, precum vopsesc sau varuiesc crucile. Unii rasadesc pe morminte liliac sau stanjenei. Femeile au grija si de mormintele strainilor, morti sau gasiti morti, despre care se stie ca nu au pe nimeni care sa-i pomeneasca. Acasa, pe langa altele, rosesc si incondeiaza iarasi oua, pentru Blajini.
In ziua de Pastele Rohmanilor, fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.Pastele Blajinilor se tine mai cu seama si pentru ferirea de dureri de picioare si de maini, precum si pentru rodirea tarinilor. Romanii ies prin lunci si dumbravi, unde se afla poieni ierboase, cu fel de fel de mancaruri si bauturi, cum ar fi: pasca, oua rosii si incondeiate, miei fripti, slanina, rachiu si vin. Apoi petrec toata ziua mancand, band si dansand. De aceea, la aceste petreceri sunt adusi si lautari.
Se crede ca firimiturile din mancaruri care cad, ca si rachiul sau vinul care se varsa nu sunt pierdute, ci aceia ucisi de hoti, cei impuscati, cei spanzurati, cei inecati, mananca si beau din ele si se infrupta si ei macar cu atat. Deci cu cat mai multe firimituri cad si cu cat mai multe picaturi se varsa, cu atat e mai bine si mai placut lui Dumnezeu” – cf. Adrian Bucurescu, art. Paştele Blajinilor, în România liberă, 23 aprilie 2009.
***



III-AFIRMAŢII EMINESCIENE, CLARE ŞI FERME!


...Am înşirat toate opiniile mai importante şi relevante (întâi pe cele ale unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Valaho-Române, apoi, pe cele ale specialiştilor etnologi/etnografi valaho-români), cu privire la aceşti misterioşi „BLAJINI/ROHMANI/URICI”. Dar, atunci, de ce n-am fi obligaţi, moral, să subliniem şi contribuţia INIŢIATULUI EMINESCU (l-a iniţiat, întru tracism, însuşi părintele modern al tracismului: NICOLAE DENSUŞIANU!), la dezlegarea marelui secret al acestor „semi-divinităţi” (căci aşa le zice şi le şi consideră ROMULUS VULCĂNESCU!)? Iată ce spune Eminescu în poemul postum Memento mori, dar şi în alt poem postum, Odin şi Poetul:
1-MEMENTO MORI:
„Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale,/Dintre stânce arcuite în gigantice portale/Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit ¬/Și Zamolx, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri,/Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri,/A lui oaste luminoasă îl urma din răsărit (…)/Zeii daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,/Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale./Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;/Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,/În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere/Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie duios”.

2-ODIN ŞI POETUL:
-„ O, mare, mare înghețată, cum nu sunt/De tine-aproape să mă-nec în tine!/Tu mi-ai deschide-a tale porțialbastre,/Ai răcori durerea-mi înfocată/Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide/A tale-albastre hale și mărețe;
Pe scări valuri coborând în ele,/Aș saluta cu aspra mea cântare/Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei.
/ „Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri",//Râzând Odin și ridicându-și cupa/M-ar saluta. ¬ Și haina ceea lungă
Și albă creții ar arunca de neauă/Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt./ „Un scaun pentru bard" ¬ și-n scaunul nalt
De piatră, cu sprijoanele lui nalte,/Eu m-aș simți că-s uriaș./Și zeii mângâind lungele barbe,/Nălțând privirea-n bolțile antice/Spre a-și aminti dulci suveniri,/M-ar asculta spunându-le de lumea/Cea de PITICI, ce viermuiește astăzi/Pe țărâna ce-au locuit-o ei(…)/Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă/Ridică cupa lui cu mied: ¬ „Ascultă,/Nu mi-i ști spune ce mai face țara/Ce Dacia se numea ¬ regatul meu?/Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră,/Cu murii de granit, cu turnuri gote,/Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"/„Nicicum, o, Decebal. (…)/„(Poetul)Am răsărit din fundul Mărei Negre,/Ca un luceafăr am trecut prin lume,/În ceruri am privit și pe pământ/Și-am coborât la tine, mândre zeu,/Și la consorții tăi cei plini de glorii./De cântec este sufletul meu plin (…)/(Odin) ... Din cupa mea de aur bea auroră/S-între seninul blândei diminețe/În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci/Portalele nalte de la hale/Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri/De neauă albă, ca argint din Ophir,
Cu bolți mai nalte decât însuși cerul./Acolo printr-acele lungi coloane/Suspendă lampe mari ca niște albe lune
Ce împlu lumea visurilor mele/Cu o lumină dulce, albă, caldă./Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite,/Cărările-s de pulbere mai albă/Ca-argintul cel de viu. ¬ Un aer/Blând argintiu îți va îmfla tot părul,//Vei răsufla miroase dulci de crin,/Talarul tău va lumina în noapte ¬/Prin hale vei zări blândele-mi zâne,/Și-atunci să cânți. Vei ști ce e frumos (…)/Și Odin își deschise ochii albaștri/Și mari, râzând cu ei ¬ iar zeii/Lin șoșoteau între ei bătrânește
Și surâzând își aduceau aminte/De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse/În negura secolilor trecuți".

...La Eminescu, „Apa Sâmbetei” este Marea Neagră. Pentru că Marea Neagră se instituie, la Eminescu, în Hotarul dintre Lumi – dar şi în TEMELIA MORAL-EXISTENŢIALĂ a UMANITĂŢII. POETUL devine un nou „SVETI ZOSIMA”, evocat de Romulus Vulcănescu (atunci când dezvoltă teoria lui G. Ştrempel!) – cu diferenţa că Poetul este, prin însuşi harul său divin (har legat de Logos-ul Demiurgic), un SEMI-INIŢIAT – care, deci, va trebui să suporte, din partea ZEITĂŢILOR ROHMANICE  - INIŢIEREA COMPLETĂ!
Dar Marea Neagră se instituie şi într-un loc de retragere şi de „conservare” a zeităţilor zalmoxiene ( „zeii vechi și mândri ai Valhalei” – Empireul getic şi cel gotic se confundă!), respinse de aşa-zişii „noi oameni”, în frunte cu slujitorii „noii” religii (pentru zalmoxieni, cei care ştiau despre ÎNVIERE, nu era nimic, esenţial, NOU – ci totul intra intra într-o continuitate sacrală, de profunzime!), cea creştină. De observat că zeii lui Odin-Zalmoxis/Decebal (regele DECEBAL, fiind DEPLIN INIŢIAT ZALMOXIAN, se identifică, sacral, cu ZALMOXIS!) nu oferă doar „servicii psihopompe” – ci-l re-modelează spiritual, pe cel care a ajuns la ei/Poetul (în urma unui gest, disperat şi categoric, de abstragere din lumea prea profund coruptă, moral-spiritual, de la Faţa Pământului  – urmat de adoptarea unei poziţii retrospective, faţă de spiritualitatea terestră!): îl re-învaţă elementul central al Tradiţiei: neofitul-Poet  să-şi re-dobândească FRUMUSEŢEA ARMONICĂ a SPIRITULUI. Căci numai Poetul, exponent al Logos-ului Umano-Divin, poate să intre în rezonanţă cu Antropogonicii Zei „submarini” (de fapt, trecuţi DINCOLO DE MAREA/APA SÂMBETEI! – dincolo de Styx, într-un fel de „limb al aşteptării”: să nu uităm ciudata, dar  plina de adevăr afirmaţie, în esenţa ei,  a lui ROMULUS VULCĂNESCU: „Fărtatul îi ţine în rezervă pe URICI ,  ca făpturi blajine, drepte şi cinstite, cu care va putea încheia seria EXPERIMENTELOR ANTROPOGONICE”).
Deci, conform iniţierii eminesciene:
1-URICII sunt, de fapt, ZEII DACICI!
2-Cum afirma şi Paul Barbăneagră, în serialul său celebru, Architecture et Géographie sacrée ("Arhitectură și geografie sacră") – zeii au fost, la început, reprezentaţi cu COZI DE ŞARPE (adică, aparţinând de RĂDĂCINA LUMII, de zona Tainelor/Misterelor Cosmogonice!); de aceea,  COADA DE PEŞTE/”I+CH+THEOS” A ROHMANILOR (“Rohmanii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte şi trăiesc într-un pârâu; femeile şi fetele lor cântă foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase” – cf. Adrian Bucurescu) trimite, în mod egal, la IISUS HRISTOS-“ICHTHEOS”, cât şi la idea de STĂPÂNITORI AI MISTERELOR DEMIURGIEI.  Înfăţişarea lor “sirenoidă” şi  “cântecele lor fascinant-melodioase” nu fac decât să sublinieze, mai apăsat, apartenenţa lor la Tainele Oceanului Cosmic ORIGINAR “AMNIOTIC” (factor pasiv, de amprentare demiurgică INFINITĂ!)  - PARADISUL – precum  şi la CÂNTECUL DEMIURGIC ORIGINAR – FASCINANTA PARASHABDA/”VIBRAŢIA ORIGINARĂ”, DEMIURGICĂ !!!
3-Zalmoxis, dimpreună cu paredrul său „gotic” („ducii daci erau conducătorii goţilor”, afirmă Iordannes Gotul , în lucrarea sa fundamentală,  Getica!), Odin, aflaţi într-un ospăţ al luminii, dincolo de „valurile” Apei Sâmbetei/Mării Negre-HOTAR ÎNTRE LUMI – aşteaptă să le vină, din nou, rândul, în Istoria Evoluţiei Spirituale a Terrei, pentru a-şi afirma, explica şi impune normele lor moral-spirituale superioare (dintre care se desprinde, categoric, LEGEA FRUMUSEŢII ARMONICE  - care se exprimă prin DREPTATE, BUNĂTATE-ca-ÎNŢELEGERE SUPERIOARĂ şi prin ECHILIBRU SACRU EXISTENŢIAL).
4-Atlanţi sau nu, ZALMOXIS-ROHMANUL („Domnul Luminii; Sfântul Luminos") şi ai lui nu pot muri/dispărea, pentru că ei stau la TEMELIA LUMII VIITOARE – care va fi Lumea Armoniei/CÂNT.  Poetul „scufundat până la Temelia-Hotar al Sâmbetei” spune: „De cântec este sufletul meu plin” – iar Odin/Zalmoxis îl confirmă, dar îl şi amendează, prin afirmaţia că Autenticul Cântec/Logos Cosmogonico-Antropogonic nu poate fi cunoscut, în esenţa lui, decât după Iniţierea Deplină întru FRUMUSEŢE SACRALĂ „BLAJINO-ROHMANICĂ” – „blânde zâne” (n.n.: zeităţi): „Vei răsufla miroase dulci de crin,/Talarul  tău va lumina în noapte ¬/Prin hale vei zări blândele-mi zâne,/ȘI-ATUNCI SĂ CÂNȚI. VEI ȘTI CE E FRUMOS”.
5-Diferenţierea sufixionară a  lui ROMULUS VULCĂNESCU, legată de „ur-iaşi”, respectiv, de „ur-ici” , nu-şi are valabilitate şi relevanţă, în lumea sacră, atotrelativizatoare (a se observa că, în lumea zeilor, înseşi urcarea şi coborârea nu au sens – ci „înălţarea” şi „coborârea”” se identifică, întru  infinit şi eternitate: „[Zeii zalmoxieni]Se reped pe TREPTE NALTE și COBOR în sure hale”): ZEII-„BLAJINI/ROHMANI/URICI” sunt entităţi calitativ-spirituale copleşitoare (pot fi, deci, EXTREM-CONDENSATE!), ele nu se măsoară, deci, cu metrul, ci sunt evidenţiabile prin efectul acţiunii lor co-demiurgice.  NANISMUL şi GIGANTISMUL sunt parametri MORALI, la Eminescu – dar sunt valabili, şi aceştia, numai pentru lumea „aceasta”, umano-desacralizată, din spaţio-temporalitatea istoriei (de)căzute,  „viermuinde”: „M-ar asculta spunându-le de LUMEA/CEA DE PITICI, ce VIERMUIEȘTE ASTĂZI/PE ȚĂRÂNA ce-au locuit-o ei(…)”. Deci, ZEII au locuit în „lumea aceasta” – dar misiunea lor, de a prezerva rezultatele cosmogoniei şi ale antropogoniei, se va evidenţia într-un viitor nedefinibil, dar înscris în legea categoricului necesar. Ei/ZEII/”BLAJINII/ROHMANII/URICII sunt „blajini”, adică  nu urăsc nimic (nimic din ce-a fost - deci, cu atât mai puţin, din ce va fi, adică se va înscrie în parametrii spirituali ai Zodiei lor Moral-Spirituale: „Și Odin își deschise ochii albaștri/Și mari, râzând cu ei ¬ iar zeii/Lin șoșoteau între ei bătrânește/Și surâzând își aduceau aminte/De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse/În negura secolilor trecuți" – „râsul” lui Odin şi „surâsul” celorlalţi zei zalmoxieni anuţă, deja, valenţele demiurgice şi re-demiurgice ale existenţei lor BLÂND-SFÂNT-AUTORITARE, la cârma universului!) – pentru că EI CUNOSC TOTUL, de la Facere şi până la...RELUAREA FACERII, SUB ZODIILE ROHMANICE – adică, AUTENTIC şi NECLINTIT SFINTE – conform teoriei lui Constantin Daniel, despre „rohman-brahman”!




IV-CONCLUZIILE NOASTRE...


...Deci, în persoana „BLAJINILOR/ROHMANILOR/URICILOR” nu avem de-a face doar cu „ABIOI”/”HOMINES RELIGIOSI”, ci cu ZEI AUTENTICI! În cazul lui Eminescu, se afirmă, clar, că avem de-a face cu „ODIN”, ipostaza neo-lingvistică a VECHIULUI ÎNTEMEIETOR DE LUME - ZALMOXIS!
...Pentru cei care se mai întreabă (poate că şi dintre preoţii creştin-ortodocşi, de azi!), ce s-a întâmplat cu Zalmoxis şi ale lui zeităţi, în primul rând, cu dubla lui ipostaziere (Apollon-Cel ALB şi Artemis-Cea ROŞIE! – „DALBII PRIBEGI”, PRIN COSMOSUL CREAT DE EI!)  - şi dacă este posibil ca ei, ZEII (în primul rând, ZALMOXIS!), să fi dispărut-„murit”  - răspunsul lui EMINESCU este unul cât se poate de ferm şi clar: NU! – EI NICI N-AU MURIT, NICI N-AR FI PUTUT SĂ MOARĂ, pentru că au o MISIUNE SUPREM-COSMICĂ şi DEMIURGICĂ: ei aşteaptă sfârşitul istoriei noastre „căzute” (dar, totodată, ei fac tot posibilul ca Sfârşitul Lumii să nu fie unul violent, ci să se realizeze, steiner-ian, printr-o evoluţie, către un nou nivel spiritual, DEFINITIV SUPERIOR!) – pentru a-şi începe, ei înşişi, „mandatul oficial” de autoritate cosmică („mandat” care va consta în ridicarea şi menţinerea unei lumi a Bunătăţii şi a Luminii Dreptăţii! - ...astfel, Apocalipsa Ioanică va căpăta noi forme, termene şi sensuri).
...Adică, ar zice doctorul Rudolf Steiner, azi: se va ajunge la „STADIUL VULCAN”, în care cei BUNI-BLAJINI-PRO-SPIRITUALI vor prospera, vertiginos, întru Duh, iar cei RĂI-ANTISPIRITUALI se vor auto-elimina din lume, devenind, pur şi simplu...PROŞTI!!! Şi noi n-am zice că acele vremuri sunt prea departe, având în vedere gradul ameţitor de prostie, care se manifestă, azi, pe Terra; mai rămâne ca respectiva „prostie” să fie şi sancţionată, iar nu răsplătită...cu „atenţia şi  interesul opiniei publice” – cea  formată, evident, din grămezi enorme de gură-cască!
...Se pare că geto-dacii sunt, cu adevărat, poporul cel mai sfânt şi mai instruit spiritual, din cosmos – şi vor fi, din nou, Centrul Suprem al Tradiţiei Spirituale, pe Terra.
…Ceea ce ar însemna că, de fapt, “BLAJINII-ROHMANII-URICII” -  putem deveni şi NOI, dacă ne vom  iniţia în Tradiţia Zalmoxiano-Creştină!

 

 - Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile, capitala fiind Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet.

  - In cartea "Mitologia romana" Romulus Vulcanescu in capitolul "Pamantul muma" vorbeste despre lumea alba (in care traiesc oameni), din care fac parte si Ostroavele albe.

"Acesti urici locuiau la marginea lumii intr-un Ostrov alb sau in mai multe Ostroave albe din albia Apei Sambetei. Ostroavele rohmanilor sau blajinilor s-au ridicat din Apa Sambetei in conditiile cosmogonice ale ridicarii pamantului din apele primordiale. Ceea ce inseamna ca in conceptia mitica ostroavele simbolizeaza pamanturi neintinate, iesite in stare pura din Apa Sambetei, care la randul ei este o apa sacra, numai ca gradul ei de sacralitate tine de impuritatea ei progresiva in directia Iad. Dupa o legenda straveche, Apa Sambetei izvoraste dintre radacinile bradului cosmic si inconjoara pamantul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad. La izvoarele ei este pura si sus pe pamant e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara pamantul, gradul ei de puritate scade, iar cand intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele blajinilor, in unele sate, pe malurile apelor curgatoare se puneau in blide de lemn coji de oua, faramituri de cozonac si lumanarele carora li se dadea drumul pe apa, ca sa ajunga pe Apa Sambetei in Ostroavele Albe la rohmani sau blajini, ca sa serbeze si ei Pastele.. .....Uricii albi tineau multe posturi albe si se imbracau in alb, semn al puritatii lor sufletesti. ....La romani doliul alb pentru batrani (codalbi) s-a mentinut pana in vremea noastra in unele sate din Baragan si Carpatii estici."

„Maura Anghel despre Paştele Blajinilor
    Paştele Blajinilor, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor este o sărbătoare populară cu dată mobilă, dedicată spiritelor strămoşilor. Rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din tezaurul folcloristic al neamului nostru.
BLAJINII (ROHMANII SAU RUGMANII) SÎNT REPREZENTĂRI MITICE ALE PRIMILOR OAMENI DE PE PĂMÎNT. SE SPUNE CĂ BLAJINII TRĂIESC SUB PĂMÎNT, PE TĂRÎMUL CELĂLALT, DINCOLO DE APA SÎMBETEI. SE SPUNE CĂ EI AU LUAT PARTE LA FACEREA LUMII ŞI CĂ SUSŢIN STÎLPII DE SPRIJIN AI PĂMÎNTULUI. IMAGINAŢI CA OAMENI BLONZI ŞI SOCOTIŢI URMAŞII LUI SET (AL TREILEA FIU AL LUI ADAM ŞI AL EVEI), BLAJINII DUC O VIAŢĂ CUVIOASĂ ŞI LIPSITĂ DE GRIJI, ÎNTEMEIATĂ PE VIRTUTE ŞI PE INCAPACITATEA DE A FACE RĂU. Bărbaţii se întîlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a procrea. Băieţii sînt crescuţi de mame pînă merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbaţii. Blajinii sînt credincioşi, buni la suflet, blînzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe.
În popor se crede că locuiesc pe malurile unor rîuri mari sau lîngă ostroave sau la hotarul cu Raiul şi că în ţara lor este mereu cald. Blajinii nu ştiu să calculeze sărbătorile, de a căror sosire sînt anunţaţi de către oameni. Ei ştiu că este Paştele atunci cînd văd că sosesc pe Apa Sîmbetei coji de ou roşu aruncate special de gospodine pe ape în vinerea sau sîmbăta din Săptămîna Patimilor. Cînd văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează Paştele, iar oamenii prăznuiesc Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, împart pomeni, întind mese în cimitir, lîngă biserică sau în cîmp, la iarbă verde.
Dupa cum am putut citi, dovezi despre existenta Agarthei sunt nenumarate, atat din vechime cat si din zilele noastre. (...)Doamne , ajuta ca aceste lucruri sa se intample cat mai repede !


  - “Numele Avalonului derivă din  celticul afal/abal ce se tălmăceşte cu înţelesul măr.Prin urmare, Avalonul este „ insula merelor”. Or, mărul în tradiţia celtică este considerat Arborele Vieţii ce susţine şi leagă între ele cele trei tărâmuri  fiindu-le în acelaşi timp sursă a hranei spirituale. Conform legendelor celtice acest măr creşte pe o insulă din Cealaltă Lume purtând pe ramurile sale fructele imortalităţii, din care dacă mănâncă cineva, se vindecă de orice boală şi  devine cunoscător al  tainelor de dincolo de lume ( iniţiat). Din acest punct de vedere  Avalonul este  identic cu  Centrul Spiritual Suprem, cu Paradisul Terestru care este identic cu Centrul Lumii.  Mai mult, el este identic  cu  Grădina Hesperidelor, unde cresc merele de aur, pe care autorii antici o plasează în regiunile hiperboreene  în apropiere de Coloanele lui Hercule, situate  la Okeanos Potamos, vechea denumire a Istrului ( Dunărea)”.
  - „Cele mai puternice orase subterane:
POSID – primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori;
SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori;
RAMA – langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori;
SHINGWA – la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori;
    TELOS – langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra”.

  - Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:  “În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
PREAFERICIŢII SAU BLAJINII ERAU URMAŞII ATLANŢILOR, CUNOSCUŢI ŞI SUB NUMELE DE RĂMĂNI. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

  - Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI).
A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută.

7  - Talar n. haină neagră și lungă până la călcâie (purtată de preoți și călugări

 

 

 Forumul Social Roman

 (www.gc.forumul-social.ro    carpathianes@forumul-social.ro)

prin reprezentantul său dl.  Constantin Cretu , atrage atenția asupra acestui articol publicat în portalul Stiri necenzurate-http://www.stirinecenzurate.ro
 
 
 
       Iata ce avem, si n-avem voie sa stim...
 
Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu
 
 
Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni - dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate,
S- a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului.
 
 
Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.
 
 
 
250 de tone, doar la Rosia Montana

Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit - punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate  ... Cum?
 
 
 
Inca este mult aur in subteran

Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secret, dar acum le are toata lumea. Firmele straine au gasit  metale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. Acum,statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in con cesie,
 ne-a spus dr. ing. Neagu.
 
 
Prima harta a bogatiilor romanesti dateaza din 1925

In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant.
 
Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul.
 
 
 
Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus capretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
 
 
 
Privatizarea rezervelor este tinuta la secret

Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei. Raspuns:
Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (...) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate.
 Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.
 
 
 
Datorie externa, 92,1 miliarde

In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.
 
Record pentru pretul aurului

Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Dezvaluiri Libertatea

Secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html
 
============================
 
 
Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur
======================
 
Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. "Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca.
 
 
 
Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.
 
 
 
Suntem pe locul cinci in lume

"Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic",ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.
 
 
Țara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza

Conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage . Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.
"Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul", ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%.

 
Exclusiv

Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html
 
 

 

 

 CIRCULĂ PE INTERNET:

 

Despre o carte a lui Anrew Sims
 
Ceva foarte adevarat....TREBUIE SA NE IMPUNEM SA CUMPARAM NUMAI PRODUSE ROMANESTI, DIN PIATA, DE LA PRODUCATORI SAU DIN MAGAZINELE MICILOR INTREPRINZATORI.
Motto : Am vrut in UE, unde curge doar
lapte simiere, dar realitatea o vezi in timp !

A fost odata un oras mic numit, sa zicem, Zalau. In acest mic oras oamenii isi faceau
cumparaturile la cateva mici magazine, isi cumparau fructele si legumele din piata, hainele de la mici croitori saufabricute locale si isi construiau casele cu mici constructori din zona. Cativa mici comercianti au inceput sa prospere si au inceput sa investeasca bani in constructii, in propriile magazine sau in noi afaceri generand noi afaceri. Alti mici intreprinzatori au acoperit noua cerere cu firme mici de constructii, cu mici sere si evident
au angajat parte din populatia orasului. Incet - incet, orasul nostru se dezvolta si incepuse sa se formeze o micuta clasa de mijloc a carei putere de cumparare crestea de la an la an.

Intr-o zi in centrul orasului un lant international de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin. In acelasi timp, agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor, insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod, dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viata. Prima data oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul si uriasul magazin. Era ceva ca in filme..ca in modul de viata vazut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperitatii si a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca.

Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare.

Incet -incet, orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje, au inceput sa cumpere mai mult, si mai mult. Disperati, micii comercianti au constatat ca volumul vanzarilor le scadea pe zi ce trece. Au redus intial preturile. Unii chiar au rezistat cativa ani. Dupa un timp, insa, supermarketul a inceput sa scada pretul si sa faca promotii, in mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianti au fost nevoiti sa inchida magazinele. Multi oameni au ramas someri. Batalia pentru preturi s-a ascutit si mai mult, sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul "Codex Alimentarius" menit sa sustina ieftinirea produselor din supermarket. Preturile in supermarket au scazut si mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice, carnea nu mai era perisabila, fiind injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie
aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune, ducand astfel la falimentul
micilor fabricute locale.

Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri. Taranii si-au parasit campurile si si-au abandonat serele. Banii incasati pe cumparaturi au fost transferati in alte tari  si nu s-au mai intors in economie.

Ministri importanti in guverne se laudau cu noile investitii compensand in acelasi timp cu
imprumuturi lipsurile din bugete si neintelegand ce se intampla, preocupati mai mult de propriile afaceri capusa sau furtisaguri.

Dupa cativa ani ..
Anii au trecut peste micul oras Zalau. Tinerii in lipsa de locurilor de munca si in lipsa
perspectivelor au ales sa plece in orase mai mari la studii si in cea mai mare parte in afara tarii la munca de jos. Au fost numiti "sclavii Europei" si au invatat ce inseamna umilinta, chiar ei descendenti directi ai dacilor de la Porolissum. Constructorii s-au imprastiat in toate colturile lumii, croitoresele pricepute au ajuns ingrijitoare in tarile Europei.

Acum magazinul din centrul Zalaului arata vechi si obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate si nimeni nu mai pune pret pe calitate. Marfa este din ce in ce mai proasta si mai putin diversificata. Cativa producatori internationali domina rafturile cu "mancarea zombie". Populatia ramasa s-a imbolnavit din cauza alimentatiei chimizate si lipsita de valoare nutritive. Cei care au ramas sunt imbatraniti intr-un oras umbra a ce a fost odata. Cladirile sunt in paragina, blocurile sunt pe
jumatate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani imprumutati de FMI. Saracia a cuprins intregul orasel numit odata Silvania de la frumoasele paduri care il inconjurau.
 
La tara populatia ramasa s-a refugiat in bautura si a abandonat munca campului pentru ca nu mai  existau beneficii. Societatea murea incet, lent...si normalitatea, morala, cultul muncii si demnitatea odata cu ea. Romania ca tara isi tragea greu ultima rasuflare, sufocata de involutie

Si totusi ..dupa ani de zile de saracie, indobitocire si coruptie un grup de tineri a hotarat
sa schimbe lucrurile. In multe cazuri era prea tarziu dar merita incercat ...o sa va povestesc odata despre acest grup

Concluzii

Aceasta poveste trista este adevarata. Am putea sa o extrapolam la nivelul intregii Romanii.
Dragii mei avem o putere incredibila pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginati-va ce s-ar intampla daca de maine nu am mai merge sa cumparam nimic din supermarketuri.
Imaginati-va ce ar fi daca de maine am cumpara atent doar produse si servicii romanesti.
Incet - incet micile afaceri ar prinde viata, incet - incet s-ar crea mai multe locuri de munca,
incet - incet ar creste prosperitatea sociala, nivelul impozitelor, masele de manevra electorale s-ar reduce si in final am trai mai bine.
Ati observat cum supermarketurile se extind peste tot, in fiecare orasel, in fiecare cartier pana la ultima mie de oameni? Adevarate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt tevi prin care se scurg banii in afara Romaniei. Majoritatea romanilor isi fac cumparaturile in weekend.
De aceea am ales sa postez acest articol azi.


Credeti ca aveti control asupra vietii voastre ? Credeti ca traiti intr-un sistem autonom si
indeterminat ? Va inselati - realitatea este ca traiti intr-o societate determinista. Ok. Puteti sa o numiti daca vreti colonie - mda, multi cred ca exagerez cand spun ca Romania este o
colonie. Intr-o zi o sa povestim si despre asta si o sa facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect. Realitatea este ca sunt putine lucruri pe care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului in care cumparam. Se indoieste cineva ca intre prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit? Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii?

In incheiere va lansez o ghicitoare.
Cum se numeste un om care lucreaza la o companie care este actionara la o banca la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani si care este actionara printr-un fond de investitii la un lant de la magazine de la care omul nostru isi cumpara alimentele necesare?
P.S. Va recomand cu caldura cartea lui Andrew Simms
 


La fel circulă și cele cu identificarea de mai jos:  
Ion G
0726 38 66 38
-- Regards, Profira Vidrascu, Iasi, 0733649704

 

Este un documentar fain. Autorul este un membru al familiei Gamble,care este coactionar la Procter & Gamble, deci omul a riscat enormpentru a semna acest documentar in care, de fapt, s-a implicat alaturide sotia lui.  Merita vazut si apoi, la final, dati raspunsul la urmatoarele intrebari:1. Recunoasteti ca printre primele ,,bunatati" castigate de Romania dupa decembrie 1989 au fost: - distrugerea fondului national de seminte (de usturoi, pepeni, rosii,mere, cartofi, etc.). De exemplu, stiati ca la Suceava exista pe vremuri o biblioteca nationala de seminte de cartofi? Ca pe la sfarsitul anilor 90 au venit cercetatori din Argentina pentru acumpara seminte de carrtofi din acest fond national? Credeti ca mai  exista acest depozit de seminte? Conform legislatiei protectoare a UE  este interzis si se sanctioneaza aspru, mentinerea si detinerea de  seminte de plante, legume, cereale, altfel decat cele admise de UE!  - distrugerea sistemului farmaceutic national - fara comentarii,  faptele sunt mai mult decat concludente - distrugerea recenta a  Institutului National Cantacuzino, sub coordonarea competenta a unui  reprezentant al UDMR, cu rang de secretar de stat la Ministerul  Sanatatii - va mai aduceti aminte de scandalul cu vaccinarea fortata a  tinerelor fete pentru a le ,,apara" aparatul de reproducere? Nu este  un atentat la adresa populatiei Romaniei si a mostenirii noastre? Dar  recentele scandaluri cu vaccinurile din Danemarca ce au provocat boli  sidecese? Eu nu as permite familiei mele sa mai foloseasca vaccinurile  impuse de guvern, cu tot riscul asumat!  - nu mai amintim distrugerea economiei, a sistemului de invatamant -  apropo de asta, dupa recentele cazuri de agresiuni aproape de crime  din scoli trebuie sa apara curand, in massmedia guvernamentala, alte  cazuri de aceasta data cu semnale de revolta a profesorilor impotriva  elevilor care isi bat joc de ei, ca dupa aceasta sa se puna problema  unei legislatii dure de coercitie a copiilor in scoli - este etapa  care va duce la scoaterea de generatii de copii docili, ascultatori si  supusi, buni sclavi de munca!  2. Recunoasteti ca tara este condusa, de fapt si sub forma mascata, de  Mugur Isarescu si nu de Ponta sau Basescu? Datoria noastra nationala  este de peste 100 de miliarde de dolari, in care intra si datoriile  bancilor straine, stiati asta?  3. Recunoasteti ca unii dintre dvs., v-ati lacomit la credite cu  buletinul pana in 2008 si acum nu puteti scapa de cardul de credit?  Nu-i asa ca sunteti constient (si va este si frica, organic, din ce in  ce mai puternic pe masura ce puterile va slabesc) ca veti lasa acest  card de credit mostenire copiilor vostri care vor ,,beneficia" de jale  dupa dvs.? Cum de mai continuati sa platiti datoriile scadente cu  altele imprumuturi, mai impovaratoare?  Mai sunt multe spus, din cele ce ni se intampla zilnic, dar mai bine  cititi si priviti acest documentar, mai ales analizati in ce masura  puteti Participa direct la solutiile care sunt prezentate in final!  Semnez, alaturi de colegul care mi-a trimis acest documentar, ca pe  vremuri, cu invitatia ,,citeste si da mai departe! dar ai grija sa nu  te prinda!"  THRIVE este un documentar neconvenţional care ridică vălul asupra a  ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea noastră, face legatura, mai  clar decât în alte locuri, între fizică, cosmologie, geometrie.  Dureaza 02:12:03  Secretul codului THRIVE - film de vazut urgent...... de văzut! (până  nu dispare de pe site-uri...) sau  http://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs&feature=player_embedded

 


CA O CONCLUZIE

Extragem din cartea lui Viorel Ciubotaru - "Ideal National"

"O non-valoare dintre cele mai răspîndite este hedonismul – un crez, o atitudine faţă de propria existenţă care consideră că plăcerea personală, oricare ar fi aceasta, este unica valoare suigeneris, unica valoare care poate fi numită la propriu „valoare”. Maximizarea plăcerii în paralel cu minimizarea efortului este unicul sens al vieţii. Încă prin anii ’60, savanţii americani au făcut o experienţă sugestivă. Unui motan i s-a implantat în creier un electrod care excita, cînd era acţionat, centrul plăcerii. După ce a fost ţinut mai mult timp fără acces la vreo pisică, după ce a fost hămesit de foame şi sete, i s-a dat drumul într-o cuşcă în care se aflau următoarele lucruri: o treucuţă cu hrană, alta cu apă, o pisicuţă bine hrănită şi dornică şi un buton cît talpa labei motanului care, dacă era apăsat de labă, pornea electrodul implantat în centrul plăcerii din creierul motanului. În prima zi motanul s-a hrănit şi s-a adăpat, apoi s-a odihnit fără să ia seama la pisică. A doua zi, după o odihnă prelungită de după o hrană copioasă, motanul a luat-o în seamă şi pe pisică. După ce s-a obosit cu pisica, din întîmplare a călcat pe „butonul plăcerii”. Îndată a intrat pe cîteva minute în transa plăcerii. A treia zi el a mîncat puţin şi îndată a trecut la buton. Îl apăsa la fiecare două-trei ore, intra în transa plăcerii pe vreo 10-15 minute, apoi se odihnea vreo două-trei ore pînă la următoarea transă. A patra zi motanul nu se mai dezlipea de butonul plăcerii, ci îndată ce îşi revenea din transă, nu se mai odihnea, ci iarăşi şi iarăşi apăsa pe buton. A cincea zi motanul a  murit. De plăcere.

Hedoniştii sînt exact ca şi acest motan. Diferenţele dintre veveriţa din roată şi motanul cu butonul sînt două: veveriţa nu căpăta mare plăcere din alergat şi obosea. Motanul, în schimb, nu se obosea şi căpăta plăcere maximă. Dar el a avut o soartă mai tragică, el a murit, sleindu-se în plăceri, iar veveriţa continua să alerge în neştire.
Publicitatea, mass-media şi politicienii educă populaţia în spiritul butonului plăcerii: cumpără cutare serviciu, pentru că tu meriţi ! Votează-mă pe mine, că eu îţi voi procura plăcerea cea mai mare ! Întreaga propagandă a bunăstării caută să-şi transforme victimele în nişte motani conectaţi la salariile plăcerii, la profiturile plăcerii, la dregătoriile plăcerii ... Viaţa este prezentată ca o cuşcă de aur cu mai multe butoane – în funcţie de motanii din cuşcă. De fapt, după ce motanul a
prins de gustul „butonului”, de cuşcă nu mai era nevoie: ea fiind înlăturată, motanul oricum ar fi rămas nedezlipit de butonul existenţei sale, mai exact, al morţii sale ...
* * *
Aservirea individului de către non-valori, adică „consacrarea” vieţii lui distracţiilor, îl transformă treptat într-un animal social. Evitarea efortului, în primul rînd a efortului mintal, îi paralizează capacitatea de a discerne, de a raţiona, adică de a gîndi şi de a judeca. Se ştie din întreaga experienţă a omenirii că fără efort omul nu se poate desprinde din starea sa biologică cu care el se naşte. Adevărat că nu orice fel de efort asigură depăşirea stării biologice, a nevoilor biologice.
Limitarea eforturilor la satisfacerea nevoilor biologice, animalice nu poate genera alt gen de nevoi. Ridicarea ştachetei trebuinţelor individuale de-asupra nevoilor biologice, orientarea spre nevoi superioare cum sînt, în creştere, cele economice, politice, sociale, culturale, spirituale, îl
înomeneşte pe om, îi formează statutul de om. Dar formarea unor nevoi superioare celor biologice, mai ales celor de nivel cultural şi celor de nivel moral-spiritual, precum şi satisfacerea acestor nevoi, cere un efort deosebit, un efort conştient, susţinut, strict orientat spre rezultatele ţintite.
Hedonistul, individul aservit non-valorilor, nu poate decît să se bălăcească în mocirla lor. Chiar şi pentru a-ţi întreţine igiena elementară zilnică este nevoie de efort. Nevoia de igienă este
proprie majorităţii animalelor, chiar şi multor insecte. Dară-mi-te însuşirea unor noi concepte, a unor valori autentice, fie şi instrumentale, reclamă eforturi superioare. Or, tocmai asemenea eforturi sînt respinse de hedonişti ca nişte eforturi absurde. Ce plăcere îmi va produce să aflu şi, mai ales, să aplic vreo valoare din Idealul Naţional ? Ele doar sînt valori colective ! Ce plăcere pot avea eu din faptul că colectivitatea mea se va simţi într-un sens mai bine ? Sau de ce să îmi
reduc plăcerile de dragul vieţii unor potenţiali urmaşi ai colectivităţii mele din care eu fac parte printr-un accident genetic/genital ?
Non-valorile formează condiţiile necesare pentru instaurarea în societate a apatiei mintale, volitive, ceea ce reprezintă, la rîndul său, o condiţie necesară pentru stabilitatea clasei
politice legitimizate prin votul universal-direct-secret-egal-liber, a liniştii ei sociale şi politice în activitatea ei de stoarcere a resurselor ţării şi a populaţiei ei în folos propriu.
* * *
Non-valorile sînt foarte importante pentru clasele politice ale regimurilor bazate pe manipulare în masă. Implantarea non-valorilor în conştiinţa de masă a electoratului reprezintă
strategia de bază a dominaţiei iresponsabile, democratice. Fără o asemenea strategie de guvernare a vulgului nu este posibilă aplicarea programelor gen „pîine şi circ!”. Iar aceste
programe sînt extem de importante: aplicarea lor abate electoratul de la necazurile reale pricinuite lui de către guvernanţi. Îi creează o stare de euforie, de veselie şi, în final, chiar de recunoştinţă faţă de guvernanţi pentru „relax-ul" oferit. După asemenea anestezii, alegătorul îşi mai refulează nevoile şi este mai înclinat să-i voteze pe ofertanţii de „relax”-uri. Tocmai de aceea posturile de TV sînt pline de emisiuni distractive, de anesteziere a gîndirii, de eliberare a ei de orice logică, de griji reale, de căutarea cauzelor reale ale necazurilor cotidiene.
Tocmai de aceea „sponsorii” (aceiaşi proprietari de partide şi de mass-media) investesc milioane în industria distracţiilor – începînd cu muzica „uşoară” (de fapt, hiper-uşuratică), şi terminînd cu saltimbanci şi măscărici de bîlci, care o fac pe „satiricii” şi „umoriştii” „populari”, aclamaţi de gloata îndobitocită, – ca să-i ofere electoratului „motănit” butonul plăcerii, butonul uitării de sine, butonul morţii – spirituale, morale, culturale, intelectuale, sociale, politice.
Guvernanţii sînt bucuroşi să-şi vadă turmele chiuind şi dănţuind în neştire ba la „ziua berii”, ba la „ziua vinului”, ba la „ziua oraşului” sau la „ziua independenţei” sau chiar la „zîua linghii”. Si nu este deloc întîmplător că petrecăreţilor nici că le pasă de prilejul oficial la care ei sînt „serviţi” cu produse de „showbiz”. După cum nu le pasă nici de sensul real al votului lor de a doua zi sau de peste cîteva zile sau săptămîni. Concertele electorale nu se deosebesc, practic, prin nimic de
celelalte concerte prilejuite de sărbători mai „serioase” sau deloc serioase. Aceleaşi „valori” (cu o uşoară, aproape neglijabilă excepţie în cazul unor evoluţii de ziua limbii noastre) „de mahala”, de pură „zghihuială” sînt băgate insistent în sufletele şi minţile gloatelor adunate. Cultura autentică, adică cea care asigură prin metodele sale specifice accesul la valorile autentice, este expulzată din responsabilitatea statului. Şi este firesc acest lucru: statul, privatizat/”reiderizat” de clasa politică cotropitoare, este vital interesat să-şi înstrăineze total electoratul de orice valoare a Idealului Naţional, de cultura autentică. Dacă, nu cumva, mai multe
segmente de alegători încearcă să compare faptele guvernanţilor cu vreo valoare, fie şi una inferioară, dar din ierarhia celor ce conduc spre Idealul Naţional, atunci îndată iese la iveală incompatibilitatea de esenţă între interesele guvernanţilor şi cele ale segmentelor alegătorilor.
Atunci e începutul sfîrşitului uzurpatorilor. Atunci începe să se trezească populaţia. Atunci ea începe să se structureze ca popor.
Şi acum devine clar de ce ministerul educaţiei, mass-media, ministerul culturii, publicitatea produc non-valori cu nemiluita, intoxicînd populaţia, paralizîndu-o. Aceste instituţii nu fac
altceva decît să execute comanda stăpînilor săi – proprietarii de partide şi mass-media – de paralizare a voinţei şi a gîndirii judicioase a populaţiei. Ea este redusă la proletariatul de altădată din Imperiul Roman faţă de care clasa politică avea numai două „obligaţii” să-i ofere pîine şi spectacole: „Panem et circenses !”

 

 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.
 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971