Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR. 8 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE - RAȚIUNEA PATRIOTICĂ ȘI PUNCTUL DE VEDERE CRITIC ÎNTR-UN DIALOG VIOREL ROMAN – ION OLTEANU sau „UN DIALOG BUCUREȘTI –BREMEN”
PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI GEOPOLITICE ROMÂNEȘTI:Redefinirea frontiereleor, Interviu cu Dr. Călin Georgescu - Preşedintele Clubului de la Roma, pe Europa ; articole de Daniela Gîfu, Alex. CETĂȚEANU, Viorel ROMAN
PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI GEOPOLITICE ROMÂNEȘTI: articole de Adrian BOTEZ, Adrian SEVERIN si Nota Redacției
ACOLO ȘEZUM ȘI RÂSEM-PLÂNSEM LA REALITĂȚILE ROMÂNEȘTI – articole de Corneliu LEU, Matei UDREA,Mihai GIURGEA, Doru BUȘCU, Paul WOOD
ACOLO ȘEZUM ȘI RÂSEM-PLÂNSEM LA REALITĂȚILE ROMÂNEȘTI – articole de Anghel RUGINĂ, Justin CARMACK, Virgil CIUCĂ
RELANSĂM CONCURSUL DE MONOGRAFII VULCANA-BĂI; ACTUALITATEA LITERARĂ, CULTURALĂ ȘI ARTISTICĂ – recenzii de: Mircea RÎBINSCHI, Elena TRIFAN, Dan LUPESCU, Ion PACHIA-TATOMIRESCU despre : Dinu MAREȘ, Ion IANCU-VALE, Viorel COMAN, Octavian DOCLIN
PROZĂ DE BEDROS HORASANGHIAN ȘI SONETE DE THEODOR RĂPAN, CU UN PREAMBUL ÎNAMORAT DE ȘTEFAN DUMITRESCU - Partea I
PROZĂ DE BEDROS HORASANGHIAN ȘI SONETE DE THEODOR RĂPAN, CU UN PREAMBUL ÎNAMORAT DE ȘTEFAN DUMITRESCU - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea II

 

 ROMÂNIA ȘI RĂZBOAIELE CRIMEII

 

 UN PREAMBUL

 

 

 

                                            Redefinirea frontierelor?!

     Daniela Gîfu

Eram la Cologne/Germania la o pre-evaluare a unui proiect pentru unul dintre apelurile deschise pe HORIZON 2020, un program-cadru de cercetare și inovare, (aviz celor care vor să aplice pentru atragerea de fonduri nerambursabile). Simultan, Putin semna tratatul de anexare a Crimeii la Federația Rusă. În cadență militară, sub privirea liderilor proruși ai regiunii, a semnat fără nici o tresărire. Kremlin, 18 martie 2014. Totul s-a mișcat extrem de precipitat. Documentul a fost ratificat joi de Duma de Stat şi vineri de Consiliul Federaţiei, cele două camere ale parlamentului federal rus. Începe războiul, îmi spuneam. Încă o fac. Nu știu de ce, dar mereu sunt în alertă. Orice eveniment ciudat pe plan modial îmi pare că are legătură cu această lege de ratificare.

Devine Crimeea o problemă internațională?

Să vedem ce evenimente anunța presa internațională cu puțin timp înainte. 8 martie 2014, dispariția avionului Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines. Aparent, un accident ca multe altele. Încep să circule ipoteze, ba că ar fi survolat Insulele Maldive, ba că se deplasa pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, în direcția opusă față de cea prevăzută. La bordul avionului, se aflau doi ucrainieni și un rus. Mai mult, la examinarea simulatorului de zbor confiscat la domiciliul pilotului avionului, se constată ștergerea unor date. O operațiune de căutare în 11 țări, care a atras implicarea echipelor de salvare din 14 țări, informații de la radare din 26 de țări, comparată cu atentantul terorist de la 11 septembrie 2011. Și, care, rămâne la fel de neelucidat, cel puțin la nivel de opinie publică.

O acțiune împotriva rușilor? Intoxicări mediatice? Cine și în ce scop le comandă?

Privind în trecut Crimeea a fost parte integrantă a Rusiei până la cedarea ei Ucrainei în anul 1954 de liderul superputerii URSS, Nikita Hruşciov. Decizie care îl va marca pe cel ce avea să devină liderul Rusiei, Vladimir Putin. Într-o formă mult redusă, după destrămarea URSS din anul 1991 și formarea unor state independente (Rep. Moldova, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Georgia, Armenia, Uzbekistan, Kirghizia, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kazahstan, Belarus, Kârgâzstan). În lunga-i “așteptare” a prins momentul prielnic “reparării” acestei mișcări neconstituționale. Nici o ezitare. “Când Crimeea a ajuns dintr-o dată în componenţa altui stat (după dezmembrarea URSS), Rusia a simţit atunci nu doar că a fost furată, ci jefuită”, a mai afirmat liderul rus.
Coincidență sau nu, însuși fiul celui care cedase Crimeea Ucrainei, Serghei Hrușciov, fost profesor de istorie în SUA (SÂC!), susținea - cu câteva zile, culmea tot în 8 martie, înainte de tratatul de ratificare, într-un interviu difuzat de cotidianul spaniol El Mundo - că, dacă tatăl său ar mai fi în viaţă, le-ar spune locuitorilor din această peninsulă să voteze la referendumul care va avea loc la 16 martie şi să revină la Rusia. În încercarea de a-i reabilita imaginea lui Nikita Hrușciov, fiul explică că tatăl său a cedat Crimeea Ucrainei pentru a compensa în acest fel Kievul pentru foametea la care i-a supus Stalin pe ucraineni sau că a fost un dar pe care Nikita Hruşciov l-a făcut soţiei sale, care provenea din vestul Ucrainei.
Moscova invocă asemănarea situației din Crimeea cu cea din Kosovo, unde NATO a intervenit în anul 1999. O provocare a experimentării armamentului nuclear de care dispune cele două puteri? În consecință, se așteaptă și acum intervenția NATO, care întârzie să apară. Barack Obama a declarat că analogia cu Kosovo, unde mii de persoane erau masacrate de guvernul lor, este o comparaţie care nu are nici un sens. Desigur, rămâne să vedem dacă spusele liderului de la Casa Albă, acum într-o poziție de pacifist convins (SÂC!) nu e chiar o descriere a propriei stări: Rusia este o putere regională care îşi pune în dificultate vecinii nu din considerentul forţei sale, ci din cel al slăbiciunii sale.

Dar ce face România? Pro sau contra intervenției militare românești?

Vocile celor două Palate din România sunt iarăși în contradicție cu privire la implicarea României în acest context. Ponta crede că este extrem de important ca toate ţările Uniunii Europene să aibă o poziţie foarte clară faţă de ceea ce reprezintă în mod indiscutabil o criză pe plan european şi ceea ce poate duce, din nou, la ceea ce a fost în trecut, un război rece. Deci, lucrurile nu seamănă între ele şi din punctul nostru de vedere cred că trebuie sprijinită Ucraina, Moldova, ca şi Georgia, în drumul lor democratic spre integrare europeană, în schimb ce Băsescu combate “poziția dubioasă” a premierului afirmând că țara noastră nu va interveni militar la est de Prut. (…) ceea ce s-a întâmplat în Crimeea este o proiecție pentru un posibil scenariu în Rep. Moldova.
Pare-se că strategia lui Putin e pe termen lung, acesta având ca obiectiv refacerea URSS. Confirmă inclusiv voci din Țările Baltice: Putin nu se va opri dacă nu este oprit cu forţa. Este un nebun. Președinta Litaniei, Dalia Grybauskaite declara în cadrul unui summit European pe tema situației din Ucraina: Rusia de astăzi este periculoasă. Rusia de astăzi este imprevizibilă. (…) Este vorba despre redefinirea frontierelor.
Cu adevărat, este posibil să se creeze un precedent și pentru situația din Republica Moldova, - să ne amintim de Basarabia “furată” pe bucăți de ruși (sudul ei în 1877 și restul în 1940) -, și unirea cu România. Sunt două aspecte de luat în seamă, care – în fapt – reprezintă reacțiune la acțiune. Dacă Moldova ar reveni la România, atunci ar deveni teritoriu NATO, ceea ce ar însemna înfurierea Rusiei manifestată prin orice operațiune (tăierea resurselor pentru Moldova, spre exemplu). Pe de altă parte, Republica Moldova vrea să intre în Uniunea Europeană (UE), care nu acceptă state cu probleme, cum este cea cu Transnistria (vezi cazul Cipru).

Putem sta liniștiți la declarațiile prezidențiale că nu vor degenera aceste întâmplări?

Traian Băsescu le spune românilor să stea liniștiți cu privire la o posibilă agresiune a Rusiei sau a Ucrainei, în contextul tensiunilor din Crimeea. Vladimir Putin afirma, imediat după ratificarea alipirii Crimeei la Rusia, urmat de un concert festiv în Piața Roșie, nu-i credeţi pe cei care vă sperie cu Rusia şi spun că vor urma şi alte regiuni după Crimeea. Nu avem nevoie de o divizare a Ucrainei, nu avem nevoie de acest lucru.

Ne întrebăm care este – totuși – acel “lucru” pe care-l dorește Putin în continuare în calitatea sa de lider al Rusiei, acum lărgită?

Desigur, e o întrebare retorică. Chestiune de timp, aș zice. Americanii încă nu  reacționează, în afara celor două-trei modeste apariții media. NATO este pe punctul de a-și pierde credibilitatea dacă nu va reacționa în apărarea statelor membre. Iar, Ucraina este o importantă problema de securitate din Europa.

 

 PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI GEOPOLITICE ROMÂNEȘTI

 

 

 

                De-aici, de alături, de la Roma:

 

  Dr. Călin Georgescu - 
                       
  Preşedintele Clubului de la Roma,  pe  Europa:
                        "În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie"

 


   Dr. Călin Georgescu, cu care ducem discuția de mai jos, este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la adevărata ei condiţie. Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o şansă pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.
                                                                                             D. Morărașu


„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”
|
Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?
Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului - accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată: acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă umană“ - un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educaţionalde statcontribuie şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

Aţi identificat „reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă bazaţi în acest scenariu?

A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.

„Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”

Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?
Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dar „Ion” şi „Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii, naturale?

Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

„200 de companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”

Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?
Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“ mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?

„România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”

Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?
România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe datorie.

Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?

Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.

Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?

Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.

„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”

Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?

Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.

În context economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?

România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9 regiuni bio-geografice ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi, în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.

„Ţăranul român reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale”

Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?
Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului. Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt. Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.

În acest caz, de ce nu sprijină băncile din România ţărănimea?

Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, intri în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic. Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!

Se ştie că aţi elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?

În primul rând, trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă. România deţine Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document. SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD stabileşte cadrul de manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi programată şi garantată decât pe termen lung. Dificultăţile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară. Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.

„Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?
Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o conciliere naţională.
V-aţi declarat îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?
După 1990, statul român s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de 1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“, ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„România este un vultur închis într-o colivie”

Astăzi, toţi politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?
Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala românească actuală este în suferinţă. Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate să-şi întindă aripile, să zboare. Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu 4. Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare, în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd în România!
Analizând sfertul de veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?
Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara. Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.

„Roşia Montană şi gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale şi jefuitoare de suflete”

La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a retrocedat?

„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi. Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De 25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.

În acest context, cum vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de realizare, economia
românească?

În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum. Sunt afaceri antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungeşti, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice şi corporatiste. Este greţos! Şi un ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.

Este pământul ţării de vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au nimic împotriva vânzării pământului către străini.

Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop, populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr şi pui.

Ce aţi dorit să spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască vertical“?

Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită. Pentru menţinerea verticalităţii, familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.

„Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”

De ce credeţi că România este o ţară „condamnată la neputinţă”?

Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea unui neam demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.

Ce nădejde aveţi în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?

Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie, şi nu spectacol ieftin. La ora actuală, în România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloşia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală. Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!

 

 

                    DINTR-UN UNGHI ÎNDEPĂRTAT:

                                                 Alexandru Cetățeanu

                              Pornind de la două interviuri în China

Refuzul guvernanţilor prosovietici ai Ucrainei de a apropia țara de Uniunea Europeană, a dus la proteste, victime nevinovate, fuga (ruşinoasă dar sănătoasă !) a preşedintelui rusofil  Viktor Ianukovici la Moscova și...confuzie generală. Noul guvern provizoriu al Ucrainei, bănuit de simpatie pentru Occident, a produs  mare nemulțumire guvernului rus în frunte cu preşedintele Putin. S-a decis a se acționa puternic. Peninsula Crimeea nu a fost niciodată făcută cadou Ucrainei (asta este realitatea), ci a fost dată spre administrare Republicii Sovietice Socialiste Ucraina (acum 60 de ani !) de Nikita Hrusciov (urmașul lui Stalin), care a petrecut o parte a vieții  în Ucraina și se simțea ucrainean.  Dar RSS Ucraina  era parte a URSS în anul 1954 (cand s-a operat modificarea teritorială) până în anul 1991 şi Rusia vrea înapoi Crimeea, ca fost teritoriu rusesc sute de ani, cumva și ca pedeapsă pentru scăparea de sub control a Ucrainei (motiv neexplicat clar, dar ușor de presupus). La un divorţ, fiecare îşi ia înapoi zestrea; cu tancuri şi soldaţi pe străzi, dar prin Referendum rapid, fixat pe 16 martie. Un factor agravant al situaţiei, este sărăcia la care a ajuns Ucraina cu ”ajutorul” guvernanţilor ei, asemănătoare cu cea din România. Cum fiecare om vrea o viaţă mai bună,  este uşor de dedus că la referendumul din peninsula Crimeea, populaţia majoritară rusofonă și rusofilă a Crimeii, va opta masiv pentru unirea (sau mai bine zis reunirea) cu Federaţia Rusă, urmaşa demnă a URSS. Ca o paranteză -  Insula Şerpilor a fost luată cu forţa României de Stalin  şi făcută de asemena cadou RSS Ucraina (cadou pe care Ucraina zilelor noastre vrea să-l păstreze !)  şi nu se ştie ce va decide marea putere militară de la răsărit în această privință.  Rămâne de văzut.
Guvernul R.P. Chineze,  nu s-a pronunţat încă de ce parte se află referitor la situaţia din Ucraina.  Situaţia a  fost şi este prezentată corect și destul de neutru de ziarele chinezeşti, care nu ies din vorba PCC. Reprezentanţi înalţi ai guvernului s-au pronunţat împotriva sancţiunilor pentru  Federaţia Rusă. În rest, se prezintă echidistant evoluţia evenimentelor. De exemplu, în ziarul în limbă engleză Global Times (Timpuri globale) de astăzi, 14 martie, se publică  două interviuri interesante, puse unul lângă altul şi cu aproximativ acelaşi număr de cuvinte. Unul este cu ambasadorul Rusiei la Beijing, Andrey Denisov, iar altul cu ambasadorul Ucrainei la Beijing, Oleg Dyomin.
Ambasadorul rus, susţine că « este prea de vreme » să se prevadă rezultatul referendumului din 16 martie din Republica Autonomă Crimeea, dar că Rusia va respecta « fully » orice rezultat, indiferent care o fi el...  La întrebarea – ce va face Rusia, dacă Ucraina se va orienta către ”Western camp” ?,  ambasadorul răspunde că indiferent de orientare, Rusia consideră Ucraina un stat ”frate” şi este interesată să existe stabilitate în zonă, că actualul guvern nu este total legitim, dar oricum, Rusia doreşte să menţină legături strânse cu Ucraina. În privinţa ”ameninţărilor cu sancţiuni” ale USA şi UE, pentru a pedepsi « principiile şi linia corectă a Rusiei » , ambasadorul subliniază că ambele tabere vor suferi, ba chiar că Rusia va fi afectată mai puţin decât USA şi UE. Subliniază că liderii şi miniştri de externe ai Chinei şi Rusiei au discutat despre « criza din Ucraina »  şi mulţumeşte Chinei pentru « poziţia echilibrată şi principială » în această criză, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două ţări au ajuns la « new heights » (noi înălţimi) în cooperare. Ambasadorul regretă incapacitatea occidentului de a percepe « changing reality » (realitatea care se schimbă) şi să admită că nu este posibil să-şi impună voinţa oriunde pe glob. Mai subliniază că USA distorsionează faptele şi că există cazuri când aplica « standarde duble » în politica internaţională.
Ambasadorul ucrainean Oleg Dyomin, susţine că Referendumul din 16 martie este împotriva legilor Ucrainei şi împotriva legilor internaţionale, că rezultatul va fi  invalid şi nu va fi recunoscut de Ucraina. Noul guvern al Ucrainei nu vrea să aibe relaţii mai apropiate cu occidentul, ci « misiunea lui numarul 1 » este să strângă cooperarea cu Rusia în diferite domenii, incluzând sectoarele economic şi cultural, dar vrea un sistem economic mai deschis, aşa cum are şi China, să crească relaţiile prieteneşti cu  « all parties » (toate părţile).  Rusia a ameninţat că va retrage alimentarea Ucrainei cu gaze naturale ieftine – şi reporterul chinez întreabă cum se va descurca Ucraina. Ambasadorul răspunde că Ucraina şi-a planificat reducerea importului de energie din Rusia cu 40% faţă de anii 2012 şi 2013 şi că va lua energie din Vest şi din Asia Centrală. În plus, subliniază cooperarea cu China, de la care va importa tehnologie pentru a produce energie. Reporterul chinez mai întreabă de ce este Ucraina frustrată pe drumul spre democraţie, de la independența din 1991, până în prezent. Ambasadorul răspunde că Ucraina nu are experienţă în a construi o ţară, că modernizarea industriei s-a produs prea încet, că nu există cerere pentru produsele ucrainene şi guvernul a fost infestat cu corupţie, împiedicând un mediu de afaceri corect. În final,ambasadorul subliniază bunele relaţii cu China, şi suportul pe care îl aşteaptă de la China pentru a nu se produce separarea Crimeii de Ucraina. Compară diviziunea Crimeii de Ucraina cu o eventuală separare a provinciei Xinjiang de China.
Ca observator ne partinic al conflictului, îmi permit să constat dorinţa ambelor părţi de a câştiga simpatia Chinei în acesta situaţie critică.  Rezultatul unui referendum cu armata pe străzi este  discutabil.  Ce nu putea să ”prevadă” ambasadorul rus, îmi permit să prevăd eu : o mare majoritate a crimeenilor vor vota pentru intrarea în Federaţia Rusă. Ce va urma, este mai greu de prevăzut.  Republica Moldova ar putea profita de pledoaria rusă de a se rezolva problemele de separare, de aderare la o tara sau alta  prin referendum şi să facă un referendum de reunire cu România, dacă ar exista o dorinţă reală în acest sens. Dar, o « sărăcie » (România)  plus altă « sărăcie » (Republica Moldova) nu ar da decât două săracii unite…
Epilog : (17 martie, 2014)
Referendumul a avut loc, şi aşa cum putea să anticipeze oricine (mai puţin ambasadorul Federaţiei Ruse la Beijing (!)…) marea majoritate a ruşilor caucazieni (între 93 și 95 %, cine știe ?), au votat pentru unirea cu « Mama Rusia », ţară puternică (militar) şi bogată în resurse naturale, în speranța unei vieți mai bune.  Când scriu aceste rânduri, rezultatul final al referendumului nu s-a comunicat, dar nici nu au importanță cifrele exacte – ”zarurile au fost aruncate” !  China, aşa cum era de aşteptat, a rămas neutră – s-a abţinut să ia o poziţie asupra conflictului dintre Rusia şi Ucraina la Consiliul de Securitate al ONU, dar ziarele chinezeşti informează corect (în continuare) cititorii asupra situaţiei existente.  Se subliniază că China ar fi fost ipocrită dacă ar fi votat de partea Rusiei, ştiindu-se că în anul 2005 s-a votat « Legea Anti secesiune », care permite utilizarea forţei militare împotriva Taiwan-ului, dacă acesta ar face referendum de separare, sau ar încerca separarea în orice fel. Deci, ar fi fost normal un clar NU din partea Chinei, unui referendum ca cel organizat de ruşii din Crimeea cu ajutorul Rusiei. Dacă însă China ar fi fost de partea Rusiei, ar fi încurajat forţele separatiste din Tibet şi din provincia Xinjiang să organizeze eventuale referendumuri de separare de China, cu toate că sunt considerate total ilegale.  Să nu mai vorbim de ajutorul primit de China de la Ucraina, să « fenteze » embargoul de armament, impus de Occident încă  din anul 1989. Se dau exemple (Global Times din 17 martie) : primul purtător chinezesc de avioane ”Liaoning”,  a fost cumpărat de China din Ucraina în anul 1998; primul avion de vânătoare chinezesc (de portavion), Shenyang J-15 a fost perfecţionat după prototipul avionului rusesc SU-33, cumpărat de la aceiaşi sursa în anul 2001;  cel mai puternic distrugător chinez foloseşte turbine cu gaz cumpărate de la compania ucraineană Zorya-Mashproiekt în 1990. Şi totuşi, China nu a fost de partea Ucrainei – chiar dacă nu ar fi schimbat practic nimic -  ruşii au folosit la Consiliul de Securitate al ONU dreptul de veto, pentru a merge înainte cu planul lor.  Pe de altă parte, o poziție fermă față de  Rusia în acestă situație delicată, precum şi față de restul ţărilor din C.S. al ONU, ar fi dezis cumva principiile de neamestec în afacerile interne ale altor state – aşa cum China promovează în mod cinstit și cu tărie în politica sa externă.  Evident,  nu doreşte nici să  producă un precedent și să se creeze argumente pentru un amestec din exterior  în provinciile chinezești  autonome, Tibet (așa cum procedează în mod ciudat Statele Unite, bagând în seamă separatiștii tibetani) sau Xinjiang. Am dedus din presa chineză că încă se mai speră în rezolvarea problemei Ucrainei pe cale diplomatică, prin tratative, respectându-se integritatea teritorială a acesteia, dar cu un statut de neutralitate și față de Federația Rusă și față de West.
Întrebarea care se pune în mod firesc este următoarea :  când are dreptul şi când nu are dreptul o etnie să facă referendum de separare, independență sau afiliere cu o altă ţară?  Care sunt regulile ?  Oare s-ar putea elabora în acest sens reguli universale, recunoscute de toate tările planetei ? Provincia Quebec a avut şi are acest drept (daca populația va alege un guvern majoritar separatist). Cehia şi Slovacia au avut. Cecenia, nu. Palestina, nu. Kosovo, da…şi exemplele de “da” şi “nu” pot continua.  Încurcătură planetară !
Să fie pace pe pamânt ! Asta trebuie să dorim și trebuie să luptăm cu toate puterile noastre pentru acest deziderat. Când se ajunge la război, nu mai există logică, compasiune și respect pentru viețile omenești, nu mai există sentimente umane, decât ură și dezastru. Un război cu arme nucleare nu are câștigători. Ferească Dumnezeu, Budha, Shiva și orice Divinitate de așa ceva.

 

 Viorel ROMAN
                       Romanii in Razboaiele din Crimeia


Vladimir V. Putin, urmasul imparatilor romani, bizantini, seful Federatiei si Bisericii pravoslavnice, protectorul tuturor ortodocsilor, raspunde chemarii majoritatii populatiei si ocupa Crimeia. Ca in Kosovo, dupa dezmembrarea religioasa a Jugoslaviei in ortodocsie, romano-catolicism si islam. Se dezmembreaza si Ucraina, va continua apoi eliberarea tuturor ortodocsilor de influenta occidentala? Romani din Crimeia, Ucraina sunt afectati, ca toti moldo-valahii, care din totdeauna sunt ostaticii Chestiunii
(religioase) Orientale: Rusia, protectoarea ortodocsilor de la Pacea de la Kuciuc Kainargi (1774), aspira pe aceasta cale la tronul de la Constantinopol a Imperiului Roman de Rasarit, Bizantin, Otoman, ceea ce nu pot accepta in nici un caz crestinii occidentali si musulmanii.

Primul razboi al Crimeii (1853-1856) a inceput cu o cearta a calugarilor greci si latini la Ierusalim. Sultanul e de partea catolicilor, tarul de cea a ortodocsilor, asa ca rusii ocupa imediat Moldova si Tara Romaneasca. Englejii, francezii, italienii si turcii opresc avantul spre sud al Rusiei si ii scot pe moldo-valahi de sub protectoratul rus si le permit unirea sub Cuza. Mai mult chiar, romanii il aduc pe tron pe printul Carol, un catolic, inacceptabil pentru pravoslavnici. Anglia Franta si Rusia sleite de puteri dupa razboi nu pot opri ascensiunea rapida a Imperiului German, care n-ar fi fost posibila altfel, situatie care a generat apoi doua razboaie mondiale pentru a readuce Germania la un nivel tolerabil si reface si in Europa suprematia anglo-americana in vest si cea ruso-pravoslavnica in est.

Al doilea razboi, sau batalia pentru Crimeia (1943-1944) a sovieticilor cu trupele germano-romane a fost o catastrofa pentru ultimii (dintre romanii: 25.000 morti si 5.000 raniti) si inceputul sfarsitului orientarii spre vest. Regele Mihai incerca sa se salveze prin arestarea lui Antonescu, conducatorului armatei si predarea lui inamicului, care-l ucide. Ex-regele este inca in viata si considera tradarea ca ceva firesc ca si guvernantii de la Bucuresti care-i dau despagubiri. Dupa razboi, Romania este dezmembrata in doua state conduse din nou de oamenii Moscovei, care lichideaza elita provestica si Biserica unita cu Roma, 2.000 de biserici sunt orientate cu baioneta spre al treia Roma. In Lagarul ortodoxo-comunist, in spatele Cortinei de Fier, panortodoxia si panslavismul domina pana in 1989.

Al treilea razboi al Crimeii (2014) este postmodern, nu se respecta dreptul international si nu se mai trage nici un foc de arma, dar dupa succesele rusilor din Siria si Crimeia, Chestiunea (religioasa) Orientala e pe ordinea de zi. La Istambul s-au intalnit intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe pentru a pregati un Sinod Pan-Ortodox - ultimul a avut loc in 787 - in care Putin va da tonul si romanii din Crimeia, Bucovina, Hertza, Transnistria, Moldova sunt in primejdie de a ajunge din nou sub rusi. Romania e in UE/NATO, asa ca „Izolationismul nationalist al Patriarhiei Romane“ este criticat in Vocea Rusiei, pe buna dreptate. Intre Roma si Moscova, moldo-valahii trebuie sa se decida, pentru ca proiectul a patra Roma la Bucuresti a sucombat odata cu Ceausescu, la ordinul Moscovei.

 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971