ÎN LOC DE EPILOG: TELEFONUL SALVATOR
Ne luaserăm orice gând de sprijin guvernamental și unica noastră consolare rămăsese înțeleapta concepție a liberalismului creator din secolul al nouăsprezecilea, pe care Brătienii au adus-o în țară și au pus-o în practică spre inaugurarea celei mai fecunde perioade din istoria progresului românesc: prin noi înșine! Ne evaluam modestele forțe de care dispuneam și recapitulam toate promisiunile de participare pe care le primiserăm din partea persoanelor particulare, a modestelor autorități locale, a organizațiilor neguvernamentale, a redacțiilor celor care cu bani proprii susțin fenomenul cultural, spiritual și de creație românească, a parohilor, bibliotecarilor, directorilor de școli, animatorilor artistici din localități însemnate sau neînsemnate, dar unite printr-un curent de opinie publică pozitivă care încă reușește să se opună marasmului politicianisto-acaparator al unui sistem lipsit și de Dumnezeu și de morală și de cultură și de sentimente civice, cultivând arbitrariul egoist până la corupție. Dar telefonul care suna avea menirea să ne risipească aceste sentimente sumbre pentru că un glas de prestanță militară declinându-și gradul și funcția de comunicare cu publicul din cadrul Ministerului Apărării Naționale ne anunța: - Am un răspuns de trimis la memoriul dumneavoastră; dați-mi o adresă unde să vi-l expediez. - Puteți să ni-l dați pe e-mail - am exultat nerăbdător. - Nu pot să vi-l dau pe e-mail; am nevoie de o adresă la care să-l trimit recomandat, ca să semnați confirmarea de primire. - Bine înțeles – m-am gudurat eu – vă dau și o adresă, dar vă rog să înțelegeți că mai sunt câteva zile și, dacă aflăm acum răspunsul, avem timp să acționăm, să facem pregătirile... să... - Eu am nevoie de confirmare – a venit, inflexibil, răspunsul. - O veți avea, dar vă rog să înțelegeți că și eu am nevoie să cunosc cât mai repede răspunsul; suntem în plină organizare! - Bine. Vi-l citesc. Răspunsul este că, întârziindu-se din motive obiective cu răspunsul peste data prevăzută de regulament, veți primi răspunsul peste două săptămâni, așa cum se prevede în alt capitol de regulament, dacă avem confirmarea că ați primit în timp util acest răspuns prin care vă anunțăm că vă vom răspunde ulterior... - „Ulterior”?!... Domnule – am rostit eu stupefiat către înaltul grad căruia mă adresam – dar nu există nici un „ulterior”; ziua e fixată prin Lege la 31 august care cade în mai puțin de o săptămână; toate pregătirile se fac pentru atunci! - La noi e fixat prin regulament termenul de două săptămâni, așa că nu pot altfel. Dați-mi vă rog adresa! - V-o dau, sigur că v-o dau; v-o dau cu toată dragostea; v-o dau imediat... dar, vă rog, vă rog mult, faceți ce puteți și obțineți răspunsul pentru mâine, sau poimâine; pe urmă, e prea târziu!... Vă rog, faceți efortul... - Nu pot. Regulamentul... Atunci n-am mai răbdat; i-am spus că fac ceva pe regulamentul lui; că nu-i dau nici o adresă; că pe mine mă interesează răspunsul propriu zis și nu răspunsul la care să-i dau o confirmare că am înțeles să aștept două săptămâni când, până la sărbătoarea noastră fixată prin Lege, mai e una!... Și, cred că i-am mai spus mai multe lucruri fiindcă l-am intimidat. Sau, poate chiar l-am alarmat, fiindcă a început și el să țipe: -Cum să nu-mi dați confirmare, domnule?! Păi eu am procedat regulamentar ca să vă anunț că, depășind numărul de zile regulamentare pentru răspuns, în baza confirmării dumneavoastră avem dreptul să amânăm termenul cu încă două săptămâni! - Iar eu n-am să vă dau confirmarea și n-am să vă dau dreptul să amânați termenul; e o zi de sărbătoare națională stabilită prin Lege! Așa am strigat eu, chiar mai tare decât el, făcându-l să devină deodată grav rugător: -Domnule, vă rog să înțelegeți: tot prin Lege e stabilit că dacă nu anunțăm amânarea cu două săptămâni în termenul prevăzut, noi nu mai primim leafa!... Ce naiba?... Oameni suntem!... Dați-mi adresa, vă rog!...
...Cred că restul nu mai contează. Poate, cel mult, curiozitatea cititorului dacă, până la urmă i-am dat adresa, sau confirmarea de primire. Cum să nu i le dau când omul ăsta - cu grad destul de mare și, pesemne, leafă pe măsură de la buget – mi-a oferit o asemenea conversație nu numai caracteristică, dar care poate deveni chiar simbolică pentru starea națiunii într-un asemenea sistem statal și cu o asemenea morală guvernamentală?! _____________
STIMAȚI PARTENERI, COLABORATORI ȘI CONFRAȚI,
CELE CE AȚI CITIT MAI SUS CONSTITUIE UN CAPITOL DIN „CARTEA ALBĂ” A EXPERIENȚEI SOCIAL-POLITICE PE CARE AM AVUT-O ÎN PRIMUL AN AL ORGANIZĂRII UNOR MANIFESTĂRI PENTRU IMPUNEREA ÎN ȚARĂ ȘI ÎN LUME A SĂRBĂTORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE. CONSIDERÂND-O, PÂNĂ LAURMĂ, O EXPERIENȚĂ FASTĂ, AM DORI CA, ALĂTURI, SĂ PUBLICĂM COMENTARII PRIMITE DE LA DUMNEAVOASTRĂ, PRIN CARE SĂ AJUNGEM A DEFRIȘA MAI BINE DRUMUL DE AFIRMARE A MANIFESTĂRILOR VIITOARE ȘI A ORICĂREI INIȚIATIVE DE INTERES NAȚIONAL. VĂ AȘTEPTĂM OPINIILE LA ADRESA DE E-MAIL: leuc@upcmail.ro
|