Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR.7 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE: Comentează: Daniela Gîfu, Mihai Berca, Radu Golban, Adrian Severin
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea I
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea II
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea III
ȚARA ȘI POEȚII EI DIN LUMEA LARGĂ Melania Rusu Caragioiu –Canada; Nicholas Andronescu –SUA, Galina Furdui-Basarabia ; Luca Cipolla-Italia ; IonuțCaragea-Canada
Actualitatea literară, artistică și editorială Eveniment: Antologia dedicată Zilei Limbii Române; Luciditatea unui fost premier; Poezia lui Mihai Nenoiu Recenzii și prezentări de Marian Barbu, Gheorghe Anca, Viorel Roman, Mihaela Rotaru, Adrian Botez, Lucian Bureriu; Maria Fitcal; Larisa Ileana Casangiu, Constantin Stancu, Vlad Pohilă,Ovidiu Creangă, Constantin Dobrescu, Constantin Teodorescu-Kitchener, Cătălin Moldoveanu, Mircea Botiș DESPRE: Pusi Dinulescu, Aurel Rogojan, Radu Botiș, Theodor Codreanu, Florentin Smarandache, Elisabeta Iosif, Marian Popa, Ioana Stuparu, Mihaela Burlacu, Adrian Botez, Iacob Cazacu-Istrati, Dumitru Ichim, Rev ista „Zeit”, Societatea „Tinerimea română”. Partea I
Actualitatea literară, artistică și editorială - Partea II
Convorbire literară care nu privește guvernul- Corneliu Leu raspunde unor intrebari puse de Florentin Popescu
SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - LA SFÂRȘIT DE AN O ANTOLOGIE VINE CU BUCURIE
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI prezintă FOLCLORUL INTERNETIST al lui Florentin Smarandache
 PARTEA A DOUA:

...ȘI CUM  VEDEM  NOI  UNELE REALITĂȚI CARE I-AR PRIVI PE CEI DE AFARĂ:




 Constantin Schifirneţ

Ideile lui Mihail Manoilescu: Biblie a industriaşilor brazilieni


       
   

           
  Mihail Manoilescu

Există personalităţi de referinţă din ştiinţa şi cultura română ale căror idei au influenţă puternică în afara ţării, dar sunt ignorate sau subestimate în spaţiul autohton.  Un caz tipic, în acest sens, îl reprezintă savantul Mihail Manoilescu.




Inginer, economist, sociolog, politolog şi istoric, profesor la Institutul politehnic din Bucureşti, catedra ,,Economie politică - Organizare şi Raţionalizare”, Manoilescu este o personalitate de excepţie. A lăsat o operă impresionantă cu titluri din variate domenii, şi, din acest punct de vedere, l-am comparat cu N. Iorga (în ,,Mihail Manoilescu: o viziune monografică despre burghezia română”, studiu introductiv la M. Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Editura Albatros, 2002). Există mărturii ale Nataliei Manoilescu Dinu despre talentul său excepţional de pictor. După o evaluare a lui Valeriu Dinu, Manoilescu a publicat 128 de titluri, iar despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti, Cf.  Valeriu Dinu, Schiţă de portret, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, coordonator Vasile C. Nechita, Editura Cugetarea, Iaşi, 1993, p. 14.

În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea "Théorie du protectionism et de l’échange international". Paris: Giard. Cartea a fost tradusă în limba portugheză în 1931, în limba germană în 1937, iar în limba română abia în anul 1986, în traducerea din limba germană de Valeriu Dinu, cu titlul Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional. Această lucrare este ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală” după aprecierea lui Costin Murgescu (Mersul ideilor economice la români, vol. I, 1987, p. 413).
În anii treizeci şi patruzeci ai secolului trecut lucrările sale au fost publicate în Spania, Portugalia, Brazilia şi Chile.

Ideile sale despre economie au fost foarte populare şi au fost aplicate în America Latină, şi, prin urmare, lucrările sale au fost puncte de referinţă obligatorie în cercurile industriale braziliene în anii '20 şi începutul anilor '30, fapt remarcat apăsat de către Joseph Love, profesor de istorie la Universitatea Illinois, Urbana-Champaign, în Theorizing Under development: Latin America and Romania, 1860-1950, 1990 şi Crafting the Third World: Theorizing, Underdevelopement in Rumania and Brazil. Stanford, California: Stanford U. Press, 1996 (tradusă în limba română, Făurirea lumii a treia: teorii şi teoreticieni ai subdezvoltării în România şi Brazilia, Editura Univers, 2002).

 
Este recunoscut rolul gândirii sale în stabilirea strategiilor de dezvoltare economică, în special în Brazilia, şi, în consecinţă, după cum afirmă B. Fausto: "e cujas idéias foram uma espécie de Bíblia para boa parte dos industriais brasileiros, (ideile lui au fost un fel de Biblie pentru cea mai mare parte a industriaşilor brazilieni)" (Fausto B, ,,Estado novo no contexto internacional", în: Pandolfi D (ed.) Repesando o Estado Novo. Rio de Janeiro: Ed. Fundação Getulio Vargas, 1999, p. 18). O apreciere similară nu întâlnim în exegeza românească, foarte reticentă, de altfel, faţă de accentuarea originalităţii şi contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei.  Teoria lui Manoilescu despre decalajul de dezvoltare dintre societăţile industrializate şi agrare s-a constituit ca răspuns la teoriile evoluţioniste despre modernizare. Opera lui Manoilescu a fost importantă, în spaţiul iberic şi în Brazilia deoarece doctrina sa economică a oferit argumente industriaşilor din Brazilia de a recurge la protecţionism drept cale de dezvoltare a economiei în aceste zone. Se consideră că ideile sale au stat la baza constituirii organizaţiei Economic Commission for Latin America (ECLA). Doctrina lui Manoilescu a cunoscut reacţii critice din partea unor autori din America Latină, dar el a continuat să fie prezent în spaţiul iberic prin publicarea lucrărilor sale, de pildă, în Chile, "Productividad del trabajo y comercio exterior," Economía, VIII, 22-23, 1947..


În analiza economică, Manoilescu a plecat de la premisa decalajului de productivitate a muncii din societăţile agrare faţă de ţările industrializate, încât el susţine că productivitatea în industrie este superioară celei în agricultură, printr-un raport de patru la unul, deoarece valoarea capitalului pe lucrător în industrie este mult mai mare a decât celui în agricultură. In acest  caz, ţările industriale, cu o productivitate naţională superioară câştigă în relaţiile comerciale internaţionale pe seama ţărilor agrare din cauza productivităţii muncii lor mai scăzute. De aceea, se impune dezvoltarea industrială a ţărilor agricole prin o politică de protecţie a propriilor materii prime faţă de comerţul internaţional. Peste decenii, această teză a savantului român va fi dezvoltată  în scrierile teoreticienilor dependenţei şi ai subdezvoltării.


Manoilescu a demonstrat, în lucrările sale teoretice referitoare la schimbul internaţional, că ştiinţa economică clasică a fost falsă şi tendenţioasă, fiindcă preconiza diviziunea muncii şi a producţiei care împarte popoarele în industriale şi agricole. El arăta că ştiinţa de import este falsă şi tendenţioasă având ca substrat tendinţa de exploatare a popoarelor agricole. Philippe C. Schmitter, după ampla analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprinde concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de ,,fascism”.  Manoilescu este considerat ,,cel mai original şi stimulativ teoretician corporatist.” Neoliberal în teoria şi politica economică, Manoilescu a creat o teorie unitară şi originală cu privire la protecţionism şi schimburile internaţionale, recunoscută rapid în mediile economice, politice şi intelectuale internaţionale. Amintim unele dintre ideile ce au avut un ecou puternic în rândul specialiştilor: lipsa de universalitate a teoriei costurilor absolute a lui Adam Smith şi David Ricardo, imposibilitatea realizării diviziunii şi schimburilor internaţionale, specializarea ţărilor agricole şi participarea lor la schimburile internaţionale, diviziunea internă şi internaţională pe criteriul beneficiului naţional, achiziţionarea directă, adică productivă şi nu indirectă - comercială, a bunurilor şi serviciilor necesare existenţei şi progresului lor, industrializarea tuturor ţărilor lumii derivată din superioritatea intrinsecă a industriei faţă de agricultură, încurajarea, susţinerea şi apărarea întreprinderilor şi ramurilor nou create printr-un protecţionism ştiinţific (cf. Vasile C. Nechita, Introducere, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, 1993).

Manoilescu a urmărit elaborarea unui program industrial legitimat de o doctrină protecţionistă. Dintotdeauna el a văzut în stat instituţia fundamentală de edificare a industriei naţionale. Economistul român a sesizat dificultăţile întâmpinate de principala clasă socială capabilă să industrializeze – burghezia - de aceea căuta soluţii şi nu vedea decât implicarea statului în înfăptuirea actului de industrializare.
Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, declara, într-un inverviu acordat „Formula As”, că economia modernă a Braziliei îşi datorează fundamentele lucrărilor de specialitate ale lui Mihail Manoilescu: „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. [...] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi (ieftine) şi importuri (scumpe) etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne.“
Mihail Manoilescu a susţinut protecţionismul ca  modalitate de a dezvolta economia de tip industrial în societăţile agrare. După marea criză din 1929, în Brazilia cartea lui a reprezentat baza teoretică a justificării  protecţionismului, în timp ce în România el avea de înfruntat ostilitate din partea autorităţilor, fiind în imposibilitate, chiar în cele câteva luni, în 1931, ca guvernator al Băncii Naţionale, să aplice propria viziune despre scoaterea ţării din criză.
Explic discordanţa dintre receptarea inconsistentă a operei lui Manoilescu în România şi adoptarea ideilor sale de mari economişti din America Latină sau acreditarea lor de către exegeţi occidentali prin diferenţa dintre cultura ideologică şi cultură pragmatică.
În cultura română, prioritate a avut criteriul ideologic de evaluare a ideilor, asociate necondiţionat cu acţiunile autorilor lor în spaţiul public.  În România nu s-a putut aplica doctrina protecţionismului a lui Manoilescu fiindcă ea nu a fost acceptată în contextul geopolitic de fiinţare a statului român, căruia, după 1944,  i s-a impus, din afară, un alt model de dezvoltare. În Brazilia şi în alte ţări din America Latină elitele politice şi intelectuale au dovedit  pragmatism în gândire şi acţiune, încât au avut libertatea de a adopta teoria lui Manoilescu ca fundament al strategiilor de dezvoltare economică
Ar fi multe de învăţat din destinul savantului român. Îndemnul ambasadorului Braziliei la Bucureşti, Jeronimo Moscardo este îndreptăţit: "România nu trebuie să fie modestă. România este o mare putere culturală". Rămâne ca elitele româneşti să accepte această realitate.


 
 ION COJA


                 Ce trebuie să știe americanii despre români?



1.    Binele făcut de români Statelor Unite ale Americii

2.    Ce soi de oameni sunt românii?
3.    Cu ce ne-au dezamăgit americanii?
4.    Ce probleme au românii de rezoolvat? Ce câștig ar avea americanii dacă i-ar ajuta pe români?
5.    America are nevoie de români?


Textul care urmează se adresează americanilor interesați de existența românilor, americanilor care au cât de cât tangență cu românii. Precum și românilor care trăiesc printre americani.

Autorul textului consideră că în Statele Unite există mai multe Americi, cel puțin două, dintr-un punct de vedere strict românesc: America lui Franklin Roosevelt și alta, cu totul alta, America generalului George Patton. Știm de asemenea că America în care românii și-au pus deseori nădejdea este în pierdere de teren, atât în ...America, cât și în lume. Din fericire, acea Americă pe care mulți români au avut-o în vedere și în suflet ca pe un model la scară planetară, este totuși încă puternică, este capabilă să revigoreze „visul american” și să relanseze încrederea întregii omeniri în capacitatea ființei umane de a-și decide soarta, de a se salva de la auto-distrugere.

Globalizarea, ca proces inevitabil, noi o vedem ca pe o universalizare a eforturilor de a ne cunoaște cât mai bine unii pe alții, de a ne asuma cu seninătate toate cele petrecute în istorie, și de a pune adevărul la temelia unei lumi mai bune: cea de mâine. Omenirea este pentru prima oară pusă în situația de a nu mai putea lăsa lucrurile să se desfășoare la întâmplare sau după proiectele „discrete” ale unor entități învrăjbite sau concurente. Se apropie ceasul când vom constata că „așa nu se mai poate”! Și altă cale nu există decât calea adevărului și a transparenței totale în viața politică, în relațiile internaționale.

Consider că acest moment s-a ivit și în relațiile dintre România și America, că se impune reconsiderarea unor date și proiecte care privesc ambele părți. Ce mă face să cred asta? Faptul că dezamăgirea românilor este mai mare ca oricând în privința „americanilor”. Încrederea românilor în americani este azi mai mică decât oricând. E cazul să ne întrebăm de ce s-a ajuns aici. La fel, să ne întrebăm dacă americanii au nevoie de încrederea noastră în America!

Așadar, ce trebuie să știe americanii despre români?

1. Binele făcut de români Statelor Unite ale Americii
În anul 1944, cetățenii americani de origine română au construit, prin colectă publică, un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal; guvernul Statelor Unite i-a dat un nume simbolic: „General George Pomutz”. Nava americană s-a aflat în exploatare până în anul 1970.
De ce acest nume? Cine a fost GEORGE POMUTZ?
A fost un militar și un diplomat american cu performanțe excepționale. Ca general în Armata Nordului s-a distins prin fapte de bravură militară atât de deosebite încât la sfârșitul războiului civil, la parada Victoriei ținută la Washington, românului George Pomutz i s-a încredințat onoarea de a deschide defilarea trupelor victorioase, călare pe un armăsar alb...

Sunt mulți americanii care știu că Alaska a fost proprietatea Imperiului Rus și a fost cumpărată de guvernul federal de la Rusia, pe la 1867, pentru o sumă ridiculă: 7 milioane dolari. Este probabil cea mai bună tranzacție încheiată de Statele Unite în toată istoria lor. Dar sunt foarte puțini americanii care știu cine a inițiat și negociat această tranzacție: același român, venit în America în 1850, trimis la Petersburg să reprezinte interesele Statelor Unite. Pe numele său românesc GEORGE POMUȚ. Ca diplomat a adus țării sale de adopție un beneficiu imens, incomparabil cu serviciile aduse de alți americani. Pentru memoria acestor fapte excepționale se poate spune că s-a făcut mult prea puțin din partea americană și română. Viitorul cel mai apropiat ne obligă să reparăm această nedreptate.
Propunerea noastră este promovarea prin filme documentare și artistice a personalității excepționale a lui GEORGE POMUȚ, a amintirii acestui mare erou.

Mai bine cunoscută este personalitatea lui NICOLAE TESLA, pe care mulți îl consideră cel mai mare inventator din istoria lumii. Ba unii zic că invențiile sale cele mai importante încă nu au fost puse în aplicare și sunt ținute sub lacătul secretului de stat. Statul american... NICOLAE TESLA a fost și el român, din ramura sudică a poporului român: era istro-român. Activitatea lui Tesla în America a avut un rol important în propulsarea industriei și economiei Americii pe primul loc din lume.

Un alt motiv bine întemeiat pentru care americanii ne poartă sau ar trebui să ne poarte recunoștință nouă, românilor, este legat de felul cum s-au purtat românii cu aviatorii americani căzuți prizonieri în România în WW 2. În urma raidurilor aviatice anglo-americane întreprinse în Balcani și în România, un mare număr de aviatori americani, de pe avioanele doborîte, s-au salvat prin parașutare, în felul acesta ajungând prizonieri în țara bombardată. Soarta lor a fost foarte diferită în funcție de locul în care se parașutau: dacă ajungeau la Nord de Dunăre, în România, erau salvați! Dacă ajungeau la sud de Dunăre, în Bulgaria sau Jugoslavia, ori în Ungaria, erau pierduți!...

În aceste țări, de cele mai multe ori aviatorii americani au pierit în chinuri îngrozitoare. În câteva cazuri ei au fost supuși unui supliciu barbar: au fost îngropați în pământ până la gât, unul lângă altul, iar apoi terenul respectiv a fost arat... Autoritățile anglo-americane, inclusiv guralivul de Churchill, au avut la vremea aceea reacții și comentarii de o violență verbală extraordinară, cu efecte minime...

În România au fost făcuți prizonieri aproape 1500 de aviatori anglo-americani. Dintre aceștia nici măcar unul nu a avut ceva de reclamat în privința condițiilor de detenție. Au fost  mult peste cele mai optimiste așteptări. De altfel, toți participanții la aceste raiduri aviatice aveau instrucțiuni precise, cum să procedeze ca să ajungă ...prizonieri la români, la autoritățile românești. Este acesta un capitol puțin cunoscut, deloc umilitor pentru prizonierii americani, care încarcă conștiința publică americană cu datorii de recunoștință față de poporul român, față de autoritățile acelor ani! Din păcate, aceste sentimente nu s-au arătat niciodată, nici măcar la momentul cel mai potrivit: atunci când mareșalul Ion Antonescu a fost judecat și condamnat la moarte pentru crime de război imaginare... Nu s-a prezentat ca martor niciunul dintre aviatorii americani, să spună că în România guvernată de Ion Antonescu prizonierii aliați, inclusiv cei sovietici, au avut parte de respectul datorat inamicului învins... Întârzie să se producă reacția oficială a Statelor Unite față de comportamentul românesc, de o umanitate unică în analele celui de al Doilea Război Mondial! În analele istoriei din toate timpurile chiar!

În fine, mai amintim că în SUA trăiesc câteva sute de mii de români, stabiliți la date diferite. Guvernul federal american ține o evidență amănunțită a tuturor cetățenilor, inventariați inclusiv după apartenență etnică. Se fac calcule exacte privind contribuția fiecărei etnii la bunăstarea generală a Țării: plata taxelor, prezența la vot etc. Dar și implicarea în activități antisociale, infracțiuni etc. După informațiile noastre, românii din Statele Unite, luați ca entitate, alcătuiesc un segment etnic de elită al Americii, cu o contribuție exemplară la bunul mers al lucrurilor! Constatare valabilă și pentru românii din Canada.

2. Ce soi de oameni sunt românii?
Ca orice popor, românii pot fi și ei definiți în mai multe feluri, potrivit cu calitățile și defectele lor. Una dintre definiții ar putea fi aceasta: românii sunt, foarte probabil, poporul cel mai vechi și mai statornic din Europa. Românii, spre deosebire de poporul american, sunt un popor care „s-a plimbat” foarte puțin pe suprafața planetei. Idealul românesc este legat de obârșie, de baștina natală, de vatra familiei. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”! Așa sună o vorbă românească cunoscută de toți românii.
O altă definiție posibilă, care i-ar putea interesa pe americani: românii sunt poporul cel mai anti-comunist din Europa! Între cele două atribute există o strânsă legătură: faptul că sunt vechi în istoria acestei planete i-a făcut pe români să nu se lase încântați și amăgiți de propaganda mincinoasă a comuniștilor! Această propagandă a prins la majoritatea popoarelor europene. Cel mai puțin la români însă! Românii pun preț pe stabilitatea regimului politic, sunt conservatori și nu se încred în așa zisul „spirit revoluționar” care, în fapt, nu urmărește altceva decât schimbarea actorilor, a privilegiaților, iar nu schimbarea sistemului, a raporturilor dintre oameni. „Schimbarea stăpânului, bucuria nebunului” – așa sună un alt proverb românesc.

Anti-comunismul românilor, pe care istoricii și politologii întârzie să-l recunoască, să-l studieze și să-l onoreze cum trebuie, s-a fost probat în mai multe ocazii, uneori chiar în momente decisive din istorie. Dacă revoluția bolșevică din Rusia nu s-a extins în toată Europa, așa cum plănuiau bolșevicii lui Lenin, meritul principal revine românilor. Lenin și armata sa de „revoluționari” au făcut eforturi continue să „exporte” revoluția, să extindă victoria proletariatului asupra capitalismului și în alte țări, în primul rând în statele  europene din vecinătatea Rusiei. Dintre aceste țări, numai România nu s-a lăsat manipulată de propaganda bolșevică și a contribuit decisiv la anihilarea „exportului” de revoluție!
       Confruntate în 1917-1918 cu valul („avântul”) revoluționar care cuprinsese nu numai anumite segmente sociale, dar și importante contingente din rândul militarilor, autoritățile din fostul imperiu habsburgic au apelat la ofițerii români și la trupele de soldați români din componența armatei imperiale pentru a restabili ordinea publică. Din toată armata imperiului habsburgic numai militarii români, soldați și ofițeri deopotrivă, nu au plecat urechea la propaganda comunistă! Grație lor în armata imperială habsburgică s-a păstrat un nucleu de luciditate și responsabilitate care a stopat pandemia de bolșevism în Austria și Cehia, la Viena și Praga.
      În Ungaria, revoluția bolșevică a reușit însă, și a dus la instalarea la Budapesta a „puterii sovietelor”, sub comanda teroristului Bela Kun, individ sangvinar, tarat, aflat în totală ascultare față de Lenin și Comintern, cu al căror sprijin financiar și militar a reușit să răstoarne „capitalismul” din Ungaria. Cu același sprijin a încercat să extindă bolșevismul și în țările învecinate, în România cu precădere!
      În mod paradoxal, reprezentanții marilor puteri occidentale, aflați la Versailles în discuții despre viitorul Europei și al omenirii, nu au sesizat pericolul de contaminare a Europei cu morbul bolșevic, și au adoptat o atitudine de expectativă, practic de încurajare a acțiunilor lui Bela Kuhn & comp. Ba mai mult, i-au atenționat pe guvernanții români să nu cumva să intervină împotriva guvernului bolșevic din Ungaria.
      Din fericire, la București guverna o elită de politicieni cu o viziune istorică corectă, în frunte cu Ionel Brătianu. Familia Brătianu a oferit României și Europei, între 1848 și 1948, o dinastie de politicieni lucizi, patrioți, care au înțeles cursul istoriei și s-au afirmat categoric în sprijinul autenticei democrații, împotriva imposturii comuniste, bolșevice. Astfel că fără a aștepta OK-ul Occidentului, ba chiar împotriva intențiilor și recomandărilor Occidentului, Ionel Brătianu a trimis armata română să facă ordine în Ungaria, să-i alunge pe criminalii bolșevici instalați la guvernarea Ungariei, care deja se făcuseră vinovați de nenumărate, mii și și mii, de crime. Misiunea a fost îndeplinită cu brio, românii i-au alungat pe bolșevici din Ungaria și astfel s-a pus capăt procesului de extindere a revoluției bolșevice, a comunismului sovietic, în restul lumii. Din păcate acest proces se va relua cu mare succes după al doilea Război Mondial, în mare măsură și din vina Statelor Unite, ca urmare a înțelegerii la care a ajuns președintele democrat Franklin Roosevelt cu I.V. Stalin. Înțelegere prin care președintele democrat s-a dezis de orice principiu democratic!... În anii aceia s-a vădit cel mai bine existența celor două Americi! America lui Roosevelt a trădat Europa de Est. I-a trădat, în fapt, și pe americani!
      Un cuvînt aparte pentru comportarea Armatei Române ca armată de ocupație, atât în Ungaria, cât și, cu alte ocazii, în alte țări. România a dus în istoria ei numai războaie de apărare. Defensiva deseori se continuă prin ofensivă, prin pătrunderea pe teritoriul inamic. Este un capitol onorabil în istoria noastră felul cum militarii români s-au purtat pe teritoriul inamic ca armată de ocupație, în Ungaria, în Bulgaria, în URSS... Nu s-a petrecut în aceste împrejurări niciun abuz, nicio ilegalitate, nicio abatere de la legile internaționale, nicio faptă pentru care să ne fie vreodată rușine! Dimpotrivă, comportamentul soldatului român a fost întru totul exemplar. Puține sunt armatele despre care se poate spune același lucru...
      Semnalăm un detaliu din istoria tragică a Rusiei, un detaliu util celor care vor să priceapă ce fel de oameni sunt românii: după abolirea monarhiei, țarul Nicolae al II-lea a fost arestat, interzicându-i-se să mai iasă din palatul în care l-au surprins evenimentele. În aceste condiții, regimentul de gardă al țarului, alcătuit din soldați din toate regiunile Rusiei, a aderat la revoluție și l-a părăsit pe țar. Numai soldații români, recrutați din Basarabia ocupată de ruși la 1812, nu l-au părăsit pe țar, numai românii (dar și cecenii!) din regimentul de gardă și-au onorat jurămîntul de credință!... E bine să se știe și cine au fost cei care au acceptat să-l asasineze pe țar și întreaga sa familie, inclusiv copilașii minori: au fost prizonieri și dezertori maghiari din armata Imperială habsburgică. Printre ei și Imre Nagy, viitorul lider comunist...

      După 1945, fără voia poporului român și împotriva sentimentelor acestuia, România a devenit stat comunist. Statele Unite au partea lor de vină pentru anii care au urmat, de suferință și umilințe la care românii au fost supuși! Cu toate acestea, românii și-au legat de mult așteptata intervenție salvatoare a Statelor Unite cele mai aprinse speranțe. Formula Vin Americanii a fost să-i îmbărbăteze pe toți românii care nu s-au atașat ideilor bolșevice, nu au acceptat jugul sovietic, fiecare opunându-se într-un fel sau altul bolșevismului de stat.
      În fruntea rezistenței anti-comuniste s-au aflat partizanii din munții României, tineri studenți, ofițeri sau țărani, a căror luptă deschisă împotriva ocupantului bolșevic a constituit un fenomen unic în lagărul comunist. Din păcate, lupta tineretului român anti-comunist, sprijinită de românii din Occident și de populația civilă, a fost sabotată chiar de cei care pretindeau că o susțin logistic și financiar: serviciile secrete din Occident. Un important șef al acestor servicii, celebrul Kim Philby,  s-a ocupat cu organizarea ajutorului pentru partizanii din munții României. În fapt, a informat serviciile sovietice de toate mișcările acestor partizani, ceea ce a dus la arestarea și executarea multor tineri de mare valoare umană și, în final, la lichidarea acestei rezistențe anti-comuniste care a durat aproape 15 ani! Putem oare să uităm ajutorul otrăvit al Occidentului, dat singurei forme de rezistență anticomunistă autentică din lagărul socialist, ocupat de Armata Roșie?!... Putem să-i uităm pe acei tineri căzuți victime ale trădării și neglijenței Occidentului?!
      Într-un fel, chiar și guvernarea lui Nicolae Ceaușescu poate fi apreciată, pentru caracterul ei anti-sovietic, ca anti-bolșevică și pro-americană! Din păcate, serviciile speciale sovietice s-au priceput să strice relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu Casa Albă, au reușit să inoculeze guvernanților americani ideea că Nicolae Ceaușescu, cu politica sa de autonomie și de deschidere spre Occident, spre America, joacă teatru, face un joc convenit cu Moscova! În realitate, România ca țară, și Ceaușescu ca lider politic, au fost izolați și sabotați în interiorul lagărului socialist, al așa zisei comunități frățești socialiste! Eram „corpuri străine” în acest conglomerat politic controlat de Moscova! Încercarea lui Ceaușescu de a stabili bune relații cu SUA a fost pe placul poporului român! A se vedea primirea făcută lui Richard Nixon la București! La acest nivel popular a funcționat o percepție corectă a realității politice. Citez în acest sens o anecdotă foarte semnificativă din România acelor ani:
      Într-o mașină oficială se aflau Nixon, Brejnev și Ceaușescu. La o răscruce de drumuri, Nixon îi comandă șoferului „Ia-o la dreapta!” Brejnev: „Ia-o la stânga!” Ceaușescu: „Tovarășe șofer, semnalizează stânga și ia-o mata la dreapta!”...
     Recomandăm autorităților americane interesate și doritoare să cunoască adevărul despre România să se  încreadă în cercetările și analizele efectuate de istoricul american LARRY WATTS.    

3. Cu ce ne-au dezamăgit americanii?
Azi se știe că toată disidența anti-comunistă din țările socialiste a fost organizată și întreținută de KGB! Singura rezistență anti-comunistă și anti-sovietică a fost în România! Dar de lucrul acesta Casa Albă nu și-a dat seama la timp. A dat mai mult credit lui Lech Walesa și Vaclav Havel decât lui Nicolae Ceaușescu!... Nu a descoperit decât după 1990 că Lech Valesa și sindicatul „Solidaritatea” erau invenții ale KGB... Ca și Vaclav Havel, alt agent KGB! Abia de curând America a înțeles că Nicolae Ceaușescu era „pe bune” anti-sovietic și, prin asta, era în esență un anti-bolșevic...
      Din păcate, nu numai Casa Albă s-a înșelat, ci și mulțimi de români, victime ale dezinformării și manipulării din mass media occidentală, bine controlată de KGB. Inclusiv cele două posturi de radio, Europa Liberă și Vocea Americii, care au funcționat pe cheltuiala Statelor Unite, dar au făcut politica URSS, dictată de agenții KGB infiltrați în redacția respectivelor posturi de radio... O politică anti-românească în primul rând, nu anti-comunistă sau anti-sovietică.
      Este America vinovată pentru ușurința cu care KGB și-a făcut treaba?... Este America vinovată pentru opera criminală de dezinformare făcută la Europa Liberă în folosul URSS? Și dacă da, care dintre cele două Americi poartă această vină? În niciun caz America lui George Patton! Acestei Americi ne adresăm! În America lui George Patton ne punem mai departe speranțele!
     
Decepția cea mai mare am trăit-o după 1990. Noi i-am așteptat pe americani ca pe cavalerii dreptății sociale, și ne-ar fi plăcut să „se amestece în afacerile interne ale României” pentru a impune principiile democrației, al libertății și legalității. Ne-am fi așteptat să-i vedem pe americani intrând în relații de colaborare cu românii cei mai serioși, mai onorabili! Am sperat să-i vedem pe americani că resping rezultatele unor alegeri trucate, că refuză să-i recunoască ca reprezentanți ai poporului român pe impostorii cocoțați la guvernare cu sprijinul aceluiași nepieritor KGB. Infractori dovediți la legea penală, hoți sau/și asasini, cu mâinile pătate de sânge, ne conduc de 23 de ani, iar America nu are nimic de obiectat.
      Decepție a produs și calitatea umană a ambasadorilor SUA în România după 1990!...
      Nu s-a făcut vizibil efortul Americii de a găsi în România interlocutori valabili, sensibili la valorile care stau la baza societății americane. Am asistat stupefiați și mâhniți cum America îi ia în serios pe niște golani, pe mincinoșii și șarlatanii aduși la guvernarea României prin diversiunea catalogată în fals ca revoluție! Ca și când Casa Albă nu avea de unde să afle ce știe tot poporul român despre guvernanții de după 1990! Mult mai nocivi pentru Țară decât cei de dinainte de 1990! Nici un gest din partea Americii prin care să se arate solidară cu românii normali, onești, competenți, voitori de bine pentru ceilalți, pentru Țară! Ei sunt majoritatea în România, iar cei ce ne guvernează, ducând Țara din dezastru în dezastru, sunt o minoritate constituită în gașcă politică dinainte de 1990! Cât va mai continua Casa Albă să dea mâna cu acești impostori?!
     Așteptăm de la autoritățile americane să sprijine societatea civilă din România și din diaspora românească. Să identifice, prin mijloace specifice, care sunt partenerii români doritori și capabili să dea naștere unei mișcări de renaștere națională autentică, mișcare prin care românii să-și primenească clasa politică, să repună statul român pe o linie de conduită cu adevărat europeană, creștină și democratică.

Introducerea în România, după 1990, a economiei de piață și a democrației, a pluralismului politic, putem spune că este un eșec! Un eșec extrem de dureros pentru români. România a avut până în 1990 o economie de stat autarhică, capabilă să asigure cele mai importante nevoi ale societății la un nivel onorabil. După 1990, odată cu decizia politicienilor de a băga Țara în Uniunea Europeană, România a fost obligată să-și privatizeze economia, în realitate să o distrugă, iar ce nu s-a distrus s-a vîndut pe bani puțini unor persoane străine, alogene. Cu timpul, am descoperit că în spatele așa-zișilor investitori străini stau mai ales evrei și ruși! În momentul de față controlul rusesc (și evreiesc) asupra economiei românești este mai strict și mai cuprinzător decât în anii când România a fost ocupată de Armata Roșie și împânzită de consilieri sovietici...

4. Ce probleme au românii de rezolvat? Ce câștig ar avea americanii dacă i-ar ajuta pe români?
A. Problema economică a României este re-industrializarea. Ajutorul american poate fi decisiv, cu condiția de a fi gestionat de oameni potriviți, atât americani, cât și români. Identificarea partenerilor valabili nu este ușoară, dar nici imposibilă, dacă te ocupi serios de selecția cadrelor, de recrutarea lor. Antrenarea societății civile din România este una din cheile succesului. Atâta vreme cât clasa politică continuă să rămână străină de interesul național ea trebuie ocolită în relațiile economice, în proiectele economice comune, care vor avea o componentă, o susținere americană.
      O bună colaborare se poate face între români și americani în domeniul informaticii. Există deja premize, create spontan, fără vreun proiect ad-hoc. Lucrurile pot căpăta o dezvoltare extraordinară printr-un proiect amplu, care să includă toate componentele unei astfel de colaborări româno-americane pe piața mondială. Interesul este reciproc, nu ar presupune o atitudine de bunăvoință din partea americană, ci stricta înțelegere a interesului! Românii au dovedit că sunt partenerii cei mai interesanți din Europa în acest domeniu. S-ar putea ca americanii să aibă mult mai mult de câștigat decât românii! Cu atât mai bine!

B. Problemele politice ale României sunt multiple. E nevoie de implicarea Statelor Unite în câteva.
1. În politica internă. În România s-a instaurat dictatura partidelor mafiote, cele care s-au succedat la guvernare după 1990. Această dictatură este greu de înlăturat din pricina legislației. Legile din România par democratice, par copiate după cele occidentale. În realitate, legile românești cuprind „mici detalii în care se ascunde diavolul”! Detalii care fac inoperantă legea sub aspectul libertății și al democrației. Astfel, legea partidelor, lege esențială, mai importantă decât Constituția, este astfel gândită încât permite autorităților să decidă care partide să fie recunoscute ca partide, care să fie acceptate să participe la alegeri, și care partide nu!... Condiția „listelor de semnături”, necesare la înscrierea partidelor și în fiecare an electoral, lasă soarta partidelor la discreția serviciilor speciale, secrete, care pot decide soarta partidelor, pot decide limitele în care funcționează în România libertatea de asociere! Contactul Americii cu adevărata opoziție din România se impune ca necesitate stringentă, prioritară. Numai așa Casa Albă va ști în ce fel să intervină pentru normalizarea și democratizarea autentică a vieții politice din România. O asemenea intervenție va fi apreciată de toți românii de bună credință.

C. Politica externă. În momentul de față există în Europa două state românești, în care limba de stat este limba română, iar populația majoritară este de etnie română: România și Republica Moldova. Dorința celor două state de a se uni, de a se re-uni, este cât se poate de firească. Din păcate, această perspectivă, dreptul românilor de a se regăsi într-un singur stat, nu stârnește decât antipatie, în toate cancelariile europene, în mediile politice intenaționale. Oarecum este de înțeles această atitudine: cele mai multe state europene au de făcut față unor tendințe centrifuge. Sunt confruntate cu dorința unor comunități etnice de a se separa politic, de a-și constitui un stat propriu. Asemenea pretenții separatiste au fost formulate în Franța, în Italia, Marea Britanie, Spania, Belgia, Ucraina, Rusia, Danemarca, Turcia. Suntem singura țară din Europa aflată în situația de a putea pe just temei pretinde o extindere teritorială. Fără a dăuna altui stat! Moldova fiind și ea dispusă la acest pas atât de firesc! Mai devreme sau mai târziu acest pas va fi făcut! Românii speră că SUA ne vor sprijini în acel moment!

D. Există în SUA interese potrivnice unirii României cu Moldova?
În perioada interbelică au existat asemenea interese, ale unor cercuri americane sioniste influente, aflate în bună conlucrare cu evreii comuniști din URSS. Acești evrei comuniști au elaborat – mai exact spus au preluat proiectul mai vechi al constituirii unui stat evreiesc în Estul Europei, pe o bună parte din teritoriul istoric de locuire al românilor: Basarabia și Bucovina, plus Galiția. Realizarea acestui proiect a devenit posibilă în 1940 ca efect al tratatului Molotov-Ribentropp, atunci când în iunie 1940 URSS a ocupat samavolnic Basarabia și Bucovina. Nu știm dacă Hitler și ai săi știau de acest proiect sionisto-cominternist. Nu știm nici de ce Stalin l-a abandonat în ultima clipă.
      Nu știm nici dacă nu cumva din pricina acestor cercuri evreiești, în anii interbelici, Statele Unite nu au recunoscut oficial apartenența la România a teritoriului dintre Prut și Nistru.
      Din fericire, lucrurile s-au simplificat în 1948 când s-a constituit statul Israel în Palestina, ceea ce a dus, automat, la abandonarea proiectului unui stat Evreisc pe teritoriul dintotdeauna românesc. Drept care sperăm că în momentul de față nu există în Statele Unite niciun interes major pentru ca unirea dintre România și Republica Moldova (Basarabia) să se mai amâne. O unire care să înglobeze și Transnistria, precum și Bucovina, în hotarele din 1939.

E. Ce se va întâmpla dacă România și Basarabia se vor uni?
Repet: nicio cancelarie europeană nu va privi cu simpatie acest act de justiție. Nimeni nu va ține seamă de faptul că noi, românii, suntem poporul cel mai vechi și cel mai numeros din regiune. Nu-i va impresiona nici faptul că etnicii români, care trăiesc ca minoritate etnică în țările din jurul României, sunt de trei ori mai numeroși decât minoritarii etnici din România! Ci se vor uita pe hartă și vor vedea o țară care li se va părea exagerat de mare! În aceste condiții mulți vor începe a da atenție propagandei iredentiste maghiare care nu încetează în a susține teza falsă a unor drepturi ungurești asupra Transilvaniei. De aceea, credem, eforturile noastre, ale românilor, de a convinge comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite, cu privire la justețea Unirii celor două state românești, România și Republica Moldova, trebuie dublate de efortul de a respinge propaganda revizionistă a Budapestei. În anii ce urmează sunt semne că această propagandă va bate monedă pe ideea că Transilvania trebuie să fie un stat independent, că numai așa se pot rezolva conflictele etnice din regiune! Poziția Statelor Unite în aceste dispute ar putea să fie decisivă. De aceea ne întrebăm care ar putea să fie motivele pentru care SUA ar susține refacerea României Mari? Motivele pentru care ar alege să sprijine drepturile românilor și nu pretențiile ungurilor! Pe scurt, în cine ar merita americanii să investească, pe cine să-i dorească să le fie aliați de nădejde?

În acest punct al discuției este cazul să intervenim cu următoarea informație: cine vrea să înțeleagă „fenomenul românesc” trebuie să știe că de mai multă vreme, de aproape un secol, resentimentele și interesele anti-românești ale unor vecini și con-locuitori au căpătat caracter instituțional. Anti-românismul este o realitate de care prietenii noștri trebuie să țină seama, oricât li s-ar părea de nerealistă această ipoteză. Preocuparea de a submina și sabota, de a calomnia și discredita tot ce este românesc a devenit profesie stabilă, preocuparea specifică a unor instituții cu buget de la guvern, cu proiecte și sarcini de serviciu precise, cu colaboratori strecurați în structurile administrative românești, inclusiv cele guvernamentale. Îndeosebi pe plan internațional se duce o susținută campanie de denigrare și calomniere a românilor, a istoriei lor, a drepturilor pe care le au, a realității românești. După 1990 acest anti-românism a devenit extrem de activ, de inventiv, pe măsură ce structurile românești de securitate națională au fost în mare măsură desființate sau deturnate de la adevărata lor menire.
     Cine este interesat de „desființarea” noastră, ca stat, ca popor cu o istorie mai mult decât onorabilă? Cine se află în spatele acestui ansamblu de diversiuni? ...E greu de spus cine nu se află!
     Nu sunt puțini cei cu care istoria ne-a pus în contact și care au fost în stare să recunoască loialitatea, ospitalitatea și omenia românească! Unii au fost în stare să ne răspundă cu aceleași sentimente!... Alții însă...
      În fruntea celor care nu încap pe lumea asta din pricina noastră se află liderii politici de la Budapesta, indivizi complexați, marcați de eșecurile repetate în istorie ale unor proiecte imposibile și ridicole. Proiecte făurite fără nicio bază istorică, fără niciun reazem în realitatea faptelor. Un astfel de proiect este „Ungaria Mare”, revenirea la Ungaria de „dinainte de Trianon”. O Ungarie care nu a existat niciodată și nu are niciun temei să existe vreodată!
      Budapesta, atât de falimentară în proiectele ei politice, s-a priceput în schimb să pună pe picioare un loby anti-românesc foarte eficient în Occident, inclusiv în Statele Unite. Acest loby s-a pus deseori la dispoziția Moscovei fără ca americanii să-și dea seama la timp. Anti-românismul unguresc este un factor de care guvernanții americani trebuie să țină seama în relațiile lor cu România și Ungaria! Nu așteptăm de la americani să combată diversiunile mediatice ungurești, dar așteptăm de la guvernanții americani să nu se lase captivi ai acestor diversiuni dezonorante pentru cei care le desfășoară. Și deseori păguboase pentru cei care le iau în serios!
      Așteptăm de la americani să caute și să afle adevărul! Știm că americanii sunt un popor care a jertfit pe altarul adevărului. În „meciul” dintre români și maghiari, confruntare promovată de cercurile maghiare, nădejdea noastră este în aflarea adevărului. Ungurii au dobândit o mare experiență în diversiuni și strategii anti-românești. Le-au practicat și împotriva altor popoare cu care istoria i-a pus în contact. Toată politica lor, îndeosebi în ultimii 150 de ani, se bazează pe auto-amăgire, minciună și înscenare frauduloasă. Putem oricând produce dovezile necesare. Așteptăm de la americani, ca și de la cancelariile marilor puteri, să găsească timp pentru a se edifica asupra situației din Ungaria și țările învecinate acesteia, țări pe care propaganda maghiară le acuză în permanență că nu respectă drepturile minoritarilor maghiari. Ne punem la dispoziția oricui dorește să cunoască adevărul privind contenciosul româno-maghiar!

5. America are nevoie de români?
În concepția noastră, Statele Unite au nevoie de România numai dacă îi interesează un partener european de încredere, cu un potențial etnic considerabil, care cunoaște ce este loialitatea și respectul angajamentelor asumate. Poziția geografică (geopolitică) a României a făcut-o de multe ori să sufere. În lumea de mâine, se pare că se ivesc condițiile ca România să mai și beneficieze de pe urma acestei poziții.
Nota bene! Noi nu vrem să fim un cap de pod, un avant-post al Americii în coasta Rusiei! Dacă dorim relații bune cu SUA este și pentru că noi sperăm, contăm chiar, în viitorul cel mai apropiat, pe o conlucrare ruso-americană sinceră,  menită a îndepărta și corecta consecințele nefaste ale istoriei ultimului secol! Ale celor două războaie mondiale, ale revoluției din 1917.
      Avem sentimentul, convingerea chiar, că puțini americani dintre milioanele de americani anti-comuniști își dau seama că poporul care a suferit cel mai mult de pe urma revoluției bolșevice, a comunismului, este poporul rus! De lucrul acesta încep să-și dea seama și rușii! Adevărul despre cine și cum a făcut Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, adevărul despre declanșarea și desfășurarea celor două războaie mondiale, adevărul despre „căderea comunismului” din anii 1989-1991, va pune pe baze noi relațiile dintre SUA și Rusia, dintre Rusia și țările europene trecute prin „experimentul bolșevic”. Va fi să descoperim o mulțime de interese comune, concomitent cu regăsirea rădăcinilor noastre comune!
      Cum bine spunea un mare român, rolul istoric uriaș al Rusiei este să extindă Europa până la Vladivostok (Petre Țuțea), să europenizeze Siberia. Se vădește azi că Rusia s-a împotmolit în realizarea acestui proiect. Ea trebuie sprijinită și ajutată în numele solidarității europene, al autenticei Europe, pentru a duce la capăt acest proiect! America, stat creat de europeni în primul rând, are toate motivele să se implice în acest proiect. Proiect la care au visat mulți români. Este proiectul cel mai realist, pe care ni-l impune cunoașterea adevărului istoric și scrutarea lucidă a viitorului.


 
 

Radu GOLBAN


                          DESPRE LICENȚELE UNUI PARTENERIAT



La egalitate de timp, după două decenii de regim ceaușist şi încă două decenii de regimpostdecembrist suntem martorii unei transformări de la un stat naţional-comunist care lupta cândva împotrivacolonialismului pe mapamond,într-o regiune fără statalitate în căutare după stăpânire străină... Pentru a înţelege mai bine acest anacronism în politica de subdezvoltare a României trebuie să ne asigurăm de adevăratele
calităţi ai partenerilor şi eventual prietenilor noştri din Europa.
Desigur joacăşi modul incalificabil în care România şi-a negociat aporturile cu Uniunea Europeana un rol central, însă conservarea naţional-comunistă antedecembristă de asemenea a împiedicat dezvoltarea unui sistem de apărare auto-imunitar, capabil să identifice pericolele pseudo-culturale ale unei noi hegemonii în Europa. Necunoscând aşadar dimensiunea umanistă şi pacifistă a noii hegemonii, am ajuns să ne îmbrăţişăm stăpânii de mâine în cea mai feroce naivitate. Pentru a evita ca efectul unei "gripe europene" asupra noastră,în lipsa de anticorpi să aibă la figurat același efect precum l-a avut la propriu asupra triburilor Pieilor Roşii, împingându-i în rezervate, trebuie să ne imunizăm şi să cunoaştem mai bine virusul hegemonial.

Printre cei mai agresivi viruşi europeni, capabil să distrugă un continent întreg este proiectul"Mitteleuropa" de la 1915 al geopoliticului german Friedrich Naumann (1860-1919). Pentru înfiinţarea unui „Imperiu Central European” sub conducere germanăNaumann a dezvoltat o serie de idei şi recomandări atât de universale pentru Germania încât nu se puteau limita doar la începutul secolului al XX-lea. România reprezenta în viziunea acestuigeostrateg german o sferă de interes veritabilă pentru aplicarea unei politici morale de cotropire deghizând hegemonia Germaniei în umanism, ademenindu-ne cu lozinci pentru un viitor glorios în rândul naţiunilor europene. Naumann era convins că soarta a decis că există popoare care conduc şi popoare care sunt conduse, ne-fiind în stare să se conducă singure.De profesie predicator, Naumann cunoştea prea bine strategia de misionare aplicatăîn colonii, încadrată perfect înmitul civilizatoriu faţă de înapoiaţi înrobindu-i pe un fond cultural relativ credul, prin abuziva elogiere a imperfecţiunii.

Teologismul imperialiştilor din jurul lui FriedirchNaumann este identic cu conceptul lipsit de alternativă,sub forma unui fetiş cioroital politicienilor de la Bruxelles.Ceea ce trăim astăzi în capitalele europene înrolateîn acest proiect, este după cum îl numea acest vestit liberal german, un „imperialism neoficial”. Prelucrarea factorilor decizionali ai unui stat în aşa măsura încât să acţioneze cu celeritate la aşteptările de colonizare şi penetrare pacifistă (termiunstehnicus german este „penetrationpacifique”)este odată descifrat un mecanism relativ simplu. Similar strategiei de stăpânire a lumii noi, mai întâi de toate stă culpabilizare culturală, explicându-ne odată dezindustrializaţi că răul în lume se trage de la noi înşine, fiind incapabil să percepem valoarea mântuitoare a noului stăpân. Doar printr-un proces de autoflagerare, astăzi sub forma unei justiţii discreţionare, ajungem să ne măcinăm copleşiţi de imperfecţiunea îndoctrinată. Această stare firesc să ne paralizeze şi să ne răpeascăşi de ultima şansăde a dezvolta o strategie pentru a înceta acest proiect de dezbinare naţională alias „integrare europeană”.

Problema este mai puţin relaţia României cu o Europă, bazată pe raporturi egale între naţiuni şi state suverane cât strategia subversivă de transformare a suveranităţii în ficţiune - valabilă la Naumann ieri şi pusă azi de Berlin în aplicare. Exact aici intervine şi impactul strategiei lui Naumann de cucerire paşnică a ţărilor sortite stăpânirii străine...

Un început ar fi si să combatem acest virus prin acţiuni de salubritate politică: Atunci când vom arăta fundaţiei germane Friedrich Naumann la Bucureşti că locul ei in viaţa publică românească nu poate fi mai sigur decât cel al britanicilor în fostele colonii,ne va respecta şi Europa. Dar pentru acest lucru avem nevoie şi de politicieni care să nu mai frecventeze în manieră de pelerini edificiul cultural al înrobirii naţionale în spiritul imperialismului german.
 

 
Despre datele recensământului din 2011, facute publice în 2013


Concret, populatia stabila a tarii a ajuns la 20 de milioane de suflete, cu 7% mai mica decat in 2002.



Si asta din doua cauze: nasterile sunt mai rare, iar multi dintre romanii cu putere de munca pleaca in strainatate.

20.122.000 de romani. Atatia am mai ramas in tara, din care mai bine de jumatate sunt femei.
Tudorel Andrei, presedinte INSSE: "Pe parcursul ultimilor 10 ani, scaderea este consistenta, procesul de aderare a determinat o reducere a populatiei stabile de peste un milion si jumatate."
Grav este ca cifrele arata o scadere continua a numarului de nou-nascuti.

Preocupate de cariera sau, dimpotriva, cu frica zilei de maine, femeile din Romania nu mai fac copii. Natalitatea scade de la an la an, iar dovada stau din nou cifrele. In octombrie 2011, aveam 193.000 de nou nascuti, fata de 260.000, cati erau la recensamantul din 1992.

In plus, medicii spun ca dintre multi bebelusi au probleme, pentru ca vin pe lume inainte de termen.
Dr. Ana Culcer, sef sectia Neonatologie Spitalul Universitar Bucuresti: "E si stresul matern, unele femei sunt malnutrite, unele nu se investigheaza, nu au bani se mearga la doctor."
Asadar, in ultimii 20 de ani, tot mai putini bebelusi au sosit pe lume, iar asta se reflecta clar si in generatia adolescentilor din prezent. Emotiile la romana din liceu le mai simte doar 5% din populatia tarii noastre, procent reprezentat de tinerii intre 15 si 19 ani.

Iar asta nu e tot. O buna parte din populatia activa, care contribuie la PIB-ul Romaniei, este si ea mai mica. Numarul celor care au intre 25 si 35 de ani a scazut.
Concluzia este ca avem o populatie imbatranita si ca ponderea pensionarilor creste in detrimentul tineretului. Ne laudam astfel cu 16% dintre noi ca fiind persoane de peste 65 de ani. In plus si speranta de viata este tot mai mare, tinand cont ca in octombrie 2011, in Romania erau 800 de centenari fata de 200, in urma cu 21 de ani.
Si totusi, sociologii mai trag un semnal de alarma. Pe fondul unui ritm lent al nasterilor, ce se va intampla cand "decretii", adica cele mai numeroase generatii din anii '60, vor ajunge la pensie?
Mircea Kivu, sociolog: "Va fi de-a dreptul fara solutie, pentru ca, practic, generatiile mici vor fi cele active, care vor trebuie sa sustina generatile acelea mari."

De la pensionari ne intoarcem la scoala. Aproape o patrime dintre romani au declarat ca au studii superioare. De doua ori mai multi comparativ cu situatia din 2002.

Asta nu inseamna insa ca ne-am transformat intr-un popor de doctori docenti. Aproape jumatate dintre noi au un nivel scazut de educatie, adica au terminat doar scoala primara, gimnaziala sau nici macar atata. 233.000 de romani s-au declarat in fata recenzorilor analfabeti.

Celor din tara li se adauga 2,2 milioane de romani care isi construiesc un viitor in lumea larga: aproape jumatate dintre ei traiesc in Italia, iar restul in Spania, Germania sau Marea Britanie.
Primele date oficiale ale Institutului National de Statistica
Recent, Andrei Tudorel declara la prima conferinta de presa de cand a preluat mandatul de presedinte al Institutului National de Statistica ca datele complete privind recensamantul vor fi publicate abia in 2014. "La recensamant nu vom putea da toate datele. Finalizarea recensamantului este programata pentru 2014, cand se vor publica si cele cinci carti. In iulie vom anunta informatiile relevante, strict necesare pentru recensamantul populatiei", a mai spus Andrei.
Recensamantul populatiei a fost puternic politizat inca de la faza de culegere a datelor, cand opozitia din 2011 a boicotat procesul, reclamand ca datele solicitate de statisticieni ar urma sa fie utilizate in scop electoral.
Ulterior, rezultatele recensamantului au capatat o importanta politica mult mai dramatica, miza fiind validarea referendumului privind demiterea presedintelui Traian Basescu. La acel moment, mai multi politicieni au acuzat INS ca ar tergiversat finalizarea referendumului.
La sfarsitul anului trecut, INS a anuntat o ajustare semnificativa a datelor privind PIB pentru 2011, cu un minus de 20 de miliarde lei, care a starnit o reactie dura din partea Guvernului, finalizata prin decizia premierului Victor Ponta de a-l demite pe presedintele de atunci al institutului, Vergil Voineagu.
Primele rezultate oficiale anuntate de Institutul National de Statistica
La 20 octombrie 2011 populatia stabila a Romaniei era de 20.121.641 persoane, din care 10.333.064 femei (51,4%). Fata de situatia existenta la recensamantul anterior, populatia stabila a scazut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), in principal din cauza migratiei externe.
Primele 6 judete, cu exceptia Municipiului Bucuresti (1.883,4 mii), ca numar de populatie stabila sunt:
-► Iasi (772,3 mii), Prahova (762,9 mii), Cluj (691,1 mii), Constanta (684,1 mii), Timis (683,5 mii) si Dolj (660,5 mii persoane)
Judetele cu cel mai mic numar de persoane ce fac parte din populatia stabila:
-► Covasna (210,2 mii), Tulcea (213,1 mii), Salaj (224,4 mii), Mehedinti (265,4 mii), Ialomita (274,1 mii) si Giurgiu (281,4 mii) sunt

Distributia populatiei stabile pe medii de rezidenta
In municipii si orase traiesc 10.859 mii persoane, reprezentand 54,0% din totalul populatiei stabile. Fata de situatia de la penultimul recensamant, ponderea populatiei stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale in detrimentul mediului rural.

Structura populatiei pe grupe de varsta
La 20 octombrie 2011, copiii (0-14 ani) detin o pondere de 15,9% in totalul populatiei stabile, populatia tanara (15 - 24 ani) reprezinta un procentaj de 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formeaza majoritatea (55,7%), iar persoanele in varsta de 65 ani si peste reprezinta 16,1% din total. Persoanele in varsta de 85 ani si peste detin o pondere de 1,3% in totalul populatiei stabile.
Structura etnica si confesionala a populatiei stabile a Romaniei
La recensamantul din 20 octombrie 2011, inregistrarea etniei, limbii materne si a religiei s-a facut pe baza liberei declaratii a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care nu au vrut sa declare aceste trei caracteristici, precum si pentru persoanele pentru care informatiile au fost colectate indirect din surse administrative, informatia nu este disponibila pentru aceste 3 caracteristici.
Ca urmare, structurile prezentate in continuare pentru cele 3 caracteristici etno-culturale sunt calculate in functie de numarul total de persoane care si-au declarat etnia, limba materna si respectiv religia si nu in functie de numarul total al populatiei stabile.
Informatia privind etnia a fost disponibila pentru 18.884,8 mii persoane (din totalul celor 20.121,6 mii persoane). S-au declarat romani 16.792,9 mii persoane (88,9%). Populatia de etnie maghiara inregistrata la recensamant a fost de 1.227,6 mii persoane (6,5%), iar numarul celor care s-au declarat romi a fost de 621,6 mii persoane (3,3%).
Grupurile etnice pentru care s-a inregistrat un numar de persoane de peste 20.000 sunt: ucraineni (50,9 mii persoane), germani (36,0 mii), turci (27,7 mii), rusi – lipoveni (23,5 mii) si tatari (20,3 mii persoane).
Fata de recensamantul din anul 2002 s-a inregistrat o crestere a ponderii populatiei de etnie roma (de la 2,5% la 3,3%) si o descrestere a ponderii populatiei de etnie germana (de la 0,28% la 0,20%).
Potrivit liberei declaratii a celor 18.891,6 mii persoane care au declarat limba materna, structura populatiei dupa limba materna se prezinta astfel:
-> pentru 90,9% limba romana reprezinta prima limba vorbita in mod obisnuit in familie in perioada copilariei, iar in cazul a 6,7% dintre persoane limba maghiara reprezinta limba materna;
-> limba romani a reprezentat limba materna pentru 1,3%, iar limba ucraineana pentru 0,3% din totalul populatiei stabile pentru care aceasta informatie a fost disponibila.
-> limbile turca, tatara sau rusa reprezinta (fiecare) limba materna pentru o persoana din 1000 care fac parte din populatia stabila.
Alta limba materna decat cele prezentate mai sus a fost declarata de catre 0,5% din populatia stabila.
Structura confesionala a fost declarata de 18.861,9 mii persoane din totalul populatiei stabile si arata ca 86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxa; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolica, 3,2% de religie reformata, iar 1,9% penticostala.
Ponderi intre 0,4% - 0,8% au inregistrat urmatoarele religii: greco-catolica (0,8%), baptista (0,6%) si adventista de ziua a saptea (0,4%). Persoanele de alta religie decat cele prezentate mai sus reprezinta 1,8% din total. S-au declarat „fara religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul populatiei.

Structura populatiei stabile pe stari civile
Aproape jumatate din populatia stabila1 sunt persoane care au starea civila legala de casatorit(a). Sunt casatoriti 4.818,4 mii barbati si 4.868,8 mii femei. Doua persoane din 5 nu au fost niciodata casatorite, persoanele vaduve reprezinta o zecime din totalul populatiei stabile, iar persoanele divortate detin o pondere de 4,2%.
In uniune consensuala au declarat ca traiesc 745,5 mii persoane.
Structura dupa nivelul de instruire absolvit
Din totalul populatiei stabile de 10 ani si peste, 44,2% au nivel scazut de educatie (primar, gimnazial sau fara scoala absolvita), 41,4% nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maistri) si 14,4% nivel superior. La 20 octombrie 2011 erau 245,4 mii persoane analfabete.
Persoane plecate pe perioada indelungata in strainatate
Numarul persoanelor plecate in strainatate pentru o perioada de cel putin un an, dar care nu fac parte din populatia stabila, este de 727,5 mii si, evident, nu cuprinde decat o parte a numarului de emigranti externi. Sub-inregistrarea semnificativa a fost cauzata de faptul ca, la momentul critic al recensamantului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu intreaga familie in strainatate si nici nu au existat alte persoane (in tara) care sa declare informatiile solicitate despre acestia.
Datele definitive ale recensamantului s-au obtinut prin prelucrarea datelor individuale din formularele de inregistrare a persoanelor din gospodarii si locuinte si prin colectare indirecta din surse administrative.


 
 
 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971