Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ prezintă cel de al doilea caiet de dezbateri, opinii și considerentereferitoare la nevoile României pe anul 2012.Semnează: MAGDALENA ALBU, MIHAI BERCA, EUGEN COJOCARU, DANIELA GÎFU, DWIGHT LUCHIAN PATTON, ADRIAN SEVERIN- Partea I
Partea II
ION BĂIEȘU - douăzeci de ani – cât un veac de la trecerea lui!
ACTUALITATEA POEZIEI Versuri de Toma George MAIORESCU, Dan LUPESCU, Adrian BOTEZ, George BACIU
Actualitatea culturală, literară, editorială și artistică.Articole de: Bogdan-Costin GEORGESCU, Maria BĂLAȘA, Dacian DUMITRESCU, Al Florin ȚENE, Ioana STUPARU, Viorel ROMAN, Adrian BOTEZ, Isabela VASILIU-SCRABA, Georgeta RESTEMAN Despre: Radu TUDORAN, Mo YAN, Lucia OLARU NENATI, N.A.CONSTANTINESCU, Al. HUSAR, Georgeta BLENDEA-ZAMFIR, Stefan SCHEIL, Florentin SMARANDACHE, Mircea DINUTZ, H. PATAPIEVICI, Gabriela CALUTIU-SONNENBERG - Partea I
Partea II
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea I
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI Semneaza:Dan Lupescu, Mihai Berca, Sergiu Gabureac, Victor Roncea, Florica Bud, Constantin Lupeanu,Ion Lila- Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
ACTUALITATEA POEZIEI



                         Toma George 
           Maiorescu

Conversie energetică
în depresia getică
din amonte-n aval
prin satul global
1
Hoitul transpirat
vînăt de echimoze
se legăna-n balansoar
cu sîrmă ghimpată-n
osmoze
Labele umflate-burete
Alergase poate peste puteri
în vînători de erete
poate-l obosise goana după aur
coridoarele subterane și secrete
galeriile umede și-mbîrligate
legînd cianhidrice Palate
ca să iasă tornadă
pe ușa din dos
tocmai în meandricul Barbados
Dar după lungi rătăciri
prin casa labirinticului Centaur
în orizontul oțios cețos se ivește în sfîrșit
magicul
dacicul
aureolatul
Tezaur.
Fantomatic enigmatic carismatic pâclos
dar de aur.
2
Sau
pur și simplu
i se administrase o finală corecție
cînd dîrdiind de spaimă letală și erecție
sughiță în genunchi morocănos
un NU sufocat
și bău înecat spumos
sîngele din palma crestată pînă la os
al Marelui Boss.
El continuă să refuze
ostil și căznit
să plătească persoane-meduze
chiar dacă i se servea ultima lecție
despre lumea nălucilor în prospecție
deci cum e când nu achiți
comisionul cuvenit
sau taxa de protecție
3
Dacă nu mai sufla
l-au pudrat cu făină de orez treizero
l-au culcat într-un octoedru
roșu de cedru
coșciug capitonat în catifea violet-regal
cu mînere de platină
și aer condiționat
cu suflul reglat
pe Celsius și Fahrenheit totodată
generos și egal
4
Pe mînă i-au lăsat ornamental
distinctiv și decisiv
pentru condiția sa social-politică
să țină și loc de lari
ceasul antioxidant digital și celular
Rolexul Rolexul
și factura acestuia
de 10.000 dolari
5
Au plîns în hohote pe bune și drept
smulgîndu-și părul (uneori reciproc)
și bătîndu-se cu pumnul în piept
(cutume curente)
familia rudele prietenii devotați
pînă la moarte
și boschetarii din cartierele adiacente
Se ciocneau talgere de alamă
se sufla vîrtos în tromboane
se vestea subtextual și iminenta
dispariție de seamă
din turnul sonor
al ultimelor clopote ca dangăt de-aramă.
 
6
(În acest loc
o paranteză mică
nu strică:
nu-i vorba numai de clopote
se fură totul grăbit în tropote
contul din carduri
fierul forjat din garduri
moștenirea pentru care tremuri
șinele de sub trenuri
 
credința speranța încrederea
de pe ziduri iedera
țițeiul din mare
munții de sare
bugetul din jocuri piramidale
borduri ciment dale
autostrăzi magistrale
rinichi și alte organe pentru transplant
măști de sicofant fildeș de elefant
cabluri de cupru de pe stîlpi de lumină
filoane metalifere din mină
spitale incunabule intabulări
rîuri și gări
ouăle de sub cloșcă
țuica din budanele-ploscă
spaima de taină de faimă de relevanță
moratorii și nonbeligeranță
acțiuni de bursă și cînturi
idei ce pîlpîie-n gînduri
strugurii viilor
neprihănirea copiilor

Se înlocuiesc cu falsuri tablouri
în seifuri incasabile capete de bour
muribunzilor li se smulg dinții-n carate
viitorul promis în rate
patrimoniul și sacre odoare
pămîntul de sub picioare
și cerul se-ngroapă în zgură
sufletul ni se smulge din inimă
of Doamne ține-ne ține-mă
se fură și vorba din gură
cu zâmbet impasibil cu ură
iar cînd limba română se fură
ce mai aștepți:
e harababură
cum ar spune “băieții deștepți”
țeparii tunarii șmenarii șpăgarii
vămuitorii jefuitorii mituitorii
dijmuitorii spoliatorii fraudarii
prăduitorii de identitate
de vise de celule stem
manipulatorii
întru blestem)

7
Unii cu degetele încleștate pe farfurii de plastic
figurează poze umil-agresive
alții arzînd lumînări de ceară
- lacrimi fictive -
așteaptă să vadă
dacă pomana mortului
(plecat să se certe cu îngerii
pe o temă lubrică
ne-afectînd însă ordinea publică)
va onora sau nu
rangul prefigurat și admis
în văile verzi din Paradis

8
După un timp indecis determinat
de comentarii bîrfitoare
sau osanale venale
absorbite rapid de fonduri structurale
- efect colateral al radicalilor liberi -
mortul dezgropat
dezafectat
depomădat
răsucit într-o rînă pe-un hotar de lan
rînjește cu jenă
și halenă
de porțelan
Cineva
careva
dar neîndoios un valoros
capital uman
fluturînd o cocardă
avea să controleze
între beci și mansardă
depozitul mortuar
mascat cu simeze
în cimitirul aurifer de la Certeze
și dacă nu cumva arătătorul imperativ
al țiferblatului cardinal
va accesa într-adevăr corect și selectiv
ora exactă
în austera zonă Ro
din satul global.

9
De altminterea
mintea rea
evocă o fantomă rătăcitoare
(trăgînd după sine un cîine negru
și regretul unui octoedru
de cedru)
o stafie ce bîntuie încă
tuneluri subterane tăcut și cerbice
amușinînd filoane din stîncă în stîncă
și pleznind furibund din bice
(să nu apară Centaurul
să-ți sugă din sînge aurul)






  DAN LUPESCU
Ţine minte, Zoroastru !

   I.
Ţine minte, Zoroastru !
Niciodată nu fi-voi albastru
mit
aburind oglinda
 din tinda
 în care, duminica, Bunul,
 Străbunul
 îşi rădea barba
cenuşă ţepoasă a săptămânii –
cu briciul ascuţit noaptea
pe Cornul Lunii...

  II.
În ochii lui Merlin şi Milarepa
privea fix, mistuitor,
spulberând stepa
ce şuieră-n coama îngerilor
imberba
Rapsodie a salcâmilor roşii –
erupţie în zori când cucoşii
taie-n zig-zag cerul de foc,
fierăstrău iute, fără noroc:
Faceţi, erelor, ielelor, faceţi loc,
Ciuleandra genunilor
din nou să o joc...
      

   III.
Sub pleoapa strămoşilor
cursă-n pământ,
coclită în vaier de vânt,
Timpul dintâi îl fluier, îl cânt –
dulău bătrân, îl asmut
contra balaurului pierdut
în faldurile basmului durut
din matusalemic mamut
pe care temerar, solidar îl strămut
din Regele Ubu – Rex Ubu
în Muntele Gugu,
din exotic Uagadugu
în totemul uger de stea nevăzut
la care sug cirezile sfincşilor tăcuţi
şi munţii munţilor muţi,
muţi până simt laptele clipei trecând
din ei în copii, în părinţi
împietriţi
cu sângele istoriei în dinţi...
IV.
Sub noptatice gene de astru,
te avertizez, Zoroastru:
Niciodată nu fi-voi albastru
mit
altoind oglinda
pe tija ce zvâcneşte în ghinda
stejarului ce am fost –
o, maică, mă ştiu pe de rost
munţii şi apele, câmpiile toate
în Marele Lup Alb îngemănate...

V.
Stalagmita trecutului picură,
sus, tot mai sus picură,
invers,
într-a viitorului stalactită
nu clipe de aur,
ci dinamită...


     

 
 
VI.
Surori şi fraţi,
regi, stăpâni şi argaţi,
nu strigaţi, nu mai strigaţi
în Peştera Umbrelor adormite
căci râul – dragon curgător, de aur
fierbinte – îl aruncaţi
din străfunduri de timp în Luna păgână
pe care doar Bendis o îngână
şi ne duce, peste tot ne duce,
ne-aduce, de mână,
cu zâna bună ce ne tot amână...

VII.
Pe tărâmul de taină ajuns,
pletele sânzienele am tuns...
Cu nuieluşa de alun, fântânii
singur îi dibui izvoarele, sânii
bulboanelor doldora de lapte
pentru Cel născut în miez de noapte,
lângă ieslea timpului
fără de moarte...


VIII.
De iezii
amiezii
se lasă visate,
noapte de noapte,
ţâţele
Fecioarei Maria
alăptând pe Mesia...


IX.
Trei iezi, cucuieţi,
trei magi înzăuaţi
în cămaşa de raze
a Timpului născut din Prunc...
De ce, Doamne, de ce să arunc
briciul bunicului în ritm de bărbunc ?


X.
Minte să ţii, Zoroastru:
În Tracia, sub fiecare castru,
pulsează obârşiile neamului meu,
miticul Timp, sângele-albastru,
Coloana-nfrunzită în cer,
totem fulgerând lupul-dragon,
coama de leu-paraleu
a poetului trac Orfeu,
cu lira-i îmblânzind fiarele -
atunci, acum şi mereu...
Ţine minte, Zoroastru,
munţii noştri
de chihlimbar, sare şi alabastru !...


Craiova, 16 aprilie 2012/ A doua zi de Paşti




  Adrian Botez

ACELE CASE VECHI

acele case vechi – cu camere enorme – elegante
grote-ale munţilor minţii – camere pline de fotolii
cu patină aurie de tronuri regeşti: aşezate în
semicerc – discutau – pe-atunci
tacticos – luându-şi pauze
senioriale-n discurs – cu
vehement vaticinar - focul din vatră

acele case vechi – în care mi-am rătăcit copilăria – printre
picioarele de leu miriapod ale mesei din
centrul palatin – acele case
vechi – mastodont graţioase miracole - păstrând în
numele lor taina
piramidelor şi aripile strânse-ale
sfinxului – niciun fir de
praf – pe matusalemică
memoria lor

acele case vechi – care nu mai există  - nici măcar precum
aburi de vrajă - pentru
oamenii  - aparent vii – ai
indiferenţei de stat – pe mine m-aşteaptă febril – mie
îmi pregătesc  - cu apusă duioşie – regatul paşilor pentru
strada care duce la
havuzul amintirilor
azurii – cum numai
visul păunilor
***


CÂNDVA

cândva – pe aceste meleaguri oameni iubeau
cândva – pe aici treceau regi şi sfinţi
cândva – sori pe-aici se-ntreceau - rânchezau
cândva – râdeau şi cântau pe-aici zeii-părinţi

...lacrimi de lună erau distilate
şi orbii pe harfe se răstigneau
ştime în valuri jucau răzgâiate
flăcăii  - pe numele-adevărate
le strigau – le iubeau - le mirau – le răpeau
pe când la urechi şi în păr le şopteau
poveşti şi minuni auriu-deşucheate

...au fost veri frumoase pe-aceste tărâmuri
pescăruşii scriau epopei peste ape
centaurii beau - de copite să scape
cobolzii ţeseau la covoare de rime
scântei luminau munca-ntinsă pe rinuri
şi ape şi frunze-unduiau peste vise şi crime...

...cine mai ştie pe unde sunt astăzi
duhuri-păianjeni  - împletind nostalgii
nu mai suport să văd oameni – când ştiu că mărirea
nu stă-n coroanele reci: cununìi
nu se mai fac – sfinte – decât dacă-nchizi ochii
şi-asculţi – cu auz de-odaliscă - -adâncirea
în foşnetul feciorelnicei – unicei rochii visate:
aceea-a celestei regine – Uimirea
aceea-a veşnicei Izvorâri Amânate

...cine mai ştie – cine mai ştie
unde e sânge – unde e glie
unde sunt vise – unde-i chilie
unde sunt valuri – unde-i beţie
unde e viaţa – sorbind curăţie...
unde e cer şi unde-i otravă
unde-i regina cu rima bolnavă...

...cine mai ştie – cine mai ştie
dacă măcar ea-lumina e vie
dacă la patu-i veghez poezie...
cine mai ştie – cine mai ştie...


GLASURI INUTILE

oamenii vin când îi cheamă Dumnezeu – nu
când se cheamă unii pe alţii

e prea mare gălăgie inutilă în lume
de parcă toate maimuţele şi-au aflat o
religie

astupaţi găurile prostiei – pentru Dumnezeu! -
ca să se audă doar Glasul Lui – singurul
utilizabil şi
garantat câştigător
***
 

O LUME

nu pot fi nici pedant nici înţelept
când lumea-i tristă de propria-i trădare
sunt mii de feţe – însă niciun piept
învolburat de suflet a strigare

atât urât se caţără pe-obraze
cât de hidoase-s gurile ca rect
...unde-au fost zeii şi-ale lor extaze
când cosmosul se prăbuşea-n direct?

toţi sorii – îngroziţi – tăcură-n glastre
lumina le-a căzut printre urzici
şi după ei se luară alte astre

sfinţii s-au fâstâcit  - feştile tot mai mici
...nu mai veghezi – Îţi stă în gât vecia:
desfiinţează pielea – deodat' cu râia...
***


PARADOXURI BANALE

toate războaiele s-au sfârşit – de aceea
oamenii încep să se ucidă cu
sete – gospodăreşte

de atâta linişte ameninţătoare – se aud
clar – răspicat – vocile
tuturor crimelor - strigând – pe rând -  „prezent” – deşi
unele sunt trecute  - altele
viitoare - soaţe
rimelor

astăzi nu există – mâine-i
neroadă bocitoare: la ce bun
atâta scrisoare?

nimeni nu poate face nimic – decât
să asasineze ceea ce crede că
nu seamănă cu sine: nu este reuşită crimă - decât
sinuciderea

e atât de rău – încât începe să fie
bine: a reînceput – irodică
mistică - pruncuciderea
***

DORINŢE-N SURDINĂ

mieri de lumină-n teii asfinţind spre veşted
amână umbrele - dar nu şi cânt de lebezi
plouă cu îngeri - ca şi când te lepezi
prin largi spirale se întorc la neted
nu mai voiesc decât blândeţe-n stingeri

abia-mi doresc – cât zbaterea de flutur
să nu mă doară ploaia cea de îngeri
de stropii ei să plâng şi să mă bucur

veniţi şi însoţiţi-mă-n uitare
lumine calde ale scurt-nefirii
şi-apoi zvâcniţi – cu tot cu mine - -n ceruri!

aşa durerile vor fi cu mult mai rare
şi moartea-i va cânta în stih iubirii
...m-au alungat istorii de măceluri!
***


CÂNTECUL CUCULUI

unde zbori – cuc răsfăţat
de izbelişte lăsat
pe cărări de codri?

unde zbori şi unde-mi duci
cucule rege-ntre cuci
soartă şi fraţi modri?

“la cireşul de lumină
din desişul de sulfină
cerbii păzesc leagăn

o cireaşă – stea gingaşă
arde-aleasă -
vârf de cânt şi tragăn!

acolo vin şi-şi alină
soarele şi luna plină
dorurile grele!

la izvoarele fecioare
picotesc stelele-odoare
în oglinzi rumoare…!

hai şi vină
lin şi lină
lângă somn de iele

cer şi dalbă jele
după ele
vin la Hrist - duios Îi cântă!

priviţi fraţi
şi suraţi:
trece-n licăr Maica Sfântă!

…adăpaţi
cerbi rămuraţi -
călăuză luaţi ”!

…l-ascultai
cuc din plai
monastiri clădind

din sulfini
dor de spini
şi dintr-un colind -

ş-am ajuns
ici la voi
teafăr şi doinind!
***


PE AUTOSTRADA FLUIDĂ

la fericire – unii ca noi ăştia (deasupra capului
cu stea neagră reflectată în bălţi) - n-avem dreptul

iar fericire reloaded - nu există

respiră – te rog – şi pentru mine – câteva clipe
până mă întorc de după colţ

daţi drumul mai tare la muzici – la
bâlciuri: oricum – noi însemnaţii cu
muchia securii – tot nu contăm în
peisaj

cine regretă ceva – e un prost: ca să ai ce regreta – trebuie
să ai faţă de cine să regreţi: El – Plutonierul Major al
Cerului – e prea ocupat cu strânsul în braţe al
macrocosmicelor chicotinde – desfrânate
astre - sferice
bordeluri de campanie
universală

noi nu suntem decât
zaţul de la fundul ceştii de
cafea – pe care El – Obositul de cu Noapte – şi-o
permite – în fiece dimineaţă a
lumii – întins pe şezlongul de serviciu: apoi – azvârle
zaţul – serbezit
şi-mpuţit – la găleata de gunoi

…nu ne rămâne decât
să ne descurcăm cu travestirile şi cu
travestiurile: se zice că
ies şi ceva bani – de dat
peştilor şi
luntraşilor – de la intrarea pe
diversele derivaţii ale
autostrăzii fluide
***



APRINDE O LUMÂNARE PENTRU MINE

aprinde o lumânare pentru mine
omule: sunt un suflet pierdut – şi
la lumina ei voi ajunge acolo unde
nu ştiu

aprinde o lumânare pentru mine: nu-mi eşti
frate – dar poţi fi – oricând
mai neputincios decât orice frate al meu

aprinde o lumânare pentru
mine: la lumina ei – vei putea vedea cât de
departe - în rău - se poate ajunge
***

DOINA FRUNZEI GALBENE

frunză galbenă pe ram
suspinând amurg de lume
unde-am fost şi unde stam
e acum pustiu de strune

au cântat mii lăutari
astă vară şi-ncă-o vară
îmblânzit-am icusari
în palmele de ocară

frunză ruginie-n apă
trec turmele şi s-adapă
dar nimeni aici nu ştie
să-mi aprindă o făclie...

făclioara dorului
pe prundul pământului
la izvorul muntelui
la urcuşul fratelui...

frate – frunză scuturată
m-a răpit cel râu la vale
viaţa mi-e viţă uscată
luna-n stele – doina-n jale!
...şi-am tocmit alt frăţior
să-mi ţină feştila dreaptă
dar de-o fi ca să nu mor
beznă-n lume - umbră-n faptă:

roagă-te de moartea mea
să fie lumină grea
cât s-o poarte muntele
şi s-o mute mumele


 
după umbră – după umbră
să se ţină câinele
să nu-mi piardă urmele
după umbră – după umbră...

ascultaţi căţei de-afund
cum ghicesc toţi dor mărunt -
...huiesc toţi pe drumul meu
ce mi l-a dat Dumnezeu

...dalb e semnul: plec şi eu...

...nu-s nici spini şi nici sulfină
numai colo o lumină
nu-s nici scai şi nici răceală
numai de vânt câte-o pală

dar feştila nu se-nclină
ajunsă la rădăcină:
pălălăi - din când în când
cresc - şi sufletul mi-e blând...
***


ÎMI VINE SĂ PLÂNG DE CIUDĂ

îmi vine să plâng de ciudă – când
citesc despre poeţii-soldaţi – despre
filosofii-eroi - precum
Socrate
Xenofon Eschil Tucidide Pindar...
au fost odată ca
niciodată – poeţi-soldaţi
poeţi-de-cetate-apărători – iar nu
piraţi – nu
scursori – trădători – umplând pieţele lumii de
cotcodăceli şi de
găinaţ în culori - şi de alte
duhori

îmi vine să plâng de ciudă – când
toţi sfinţii lumii îmi recită din jertfele
lor – când observ că fereastra s-a acoperit de
luminat nor: Hristos stă de vorbă cu
fraţi înarmaţi – săbii-cuvinte şi
priviri-de-vultur – fulgere sinaite
crunte şi sfinte – se înfăşor pe braţe – de la gât
în sus – şi dau
onor

îmi vine să plâng de ciudă – amintindu-mi de
părinţi – sfinţi - de
rude şi veacuri din care încă se scurge-nfocată
agheasma - dar eu – cu gura-nsetată – degeaba
mă-ntind să ling stropi de lumină şi
aprigă viaţă senină: la senin şi la foc – cu
gura mea nu ajung deloc - eu
biet lepros al putrefactei
istorii - zemuiesc de duhori – rup stinghii de
aţă - în
poiata unor vremuri de
sarcastică piaţă
***

TOAMNĂ GROTESCĂ

un şontâc de soare spârc
călăreşte-un cocostârc
şi-abureşte peste smârc
apucând luna de sfârc

nu mai ştii soi de copaci
toţi sunt mucoşi şi săraci
şi-nroşiţi şi mici şi maci
halal lume de haraci

nu mai ştii copii să faci
unu-i viu şi altul canci
trece-o cioară peste bară
şi cu oasele pe-afară

ba e lună ba e soare
ba e rost de-amurg şi doare
ba e soare ba e lună
ba e boala cea mai bună

stejarii-au dat în oftìcă
şi lumina cea mai mică
te calcă pe inimă
cu-oala de funingină

broderiile de toamnă
s-au zdrenţit pe orice doamnă:
este o mizerie
supărată perie

nu face să-ţi ieşi din piele
fie-i melcului obiele
nu face să huhuieşti
când moartea pe drum zăreşti...

bogdaproste maică mare
că făcuşi cap la vărare -
bogdaproste proastă mică:
dăduşi vara pe nemică!
***


O FRUNZĂ

o frunză – doar o frunză-a mai rămas pe ram
şi-i e atât de frică să-şi dea drumul:
n-a învăţat-o nimeni cum e fumul -
iar moartea altora nu-nseamnă niciun dram

o frunză – doar o frunză ruginită
stă singură şi-ndură gând de crimă
şi nu-i găseşte vântului o rimă
ca să-şi justifice căderea în ispită

o frunză – doar o frunză: ce patetic!
priveşte-n jos cu groază – cataleptic
măsoară înălţimi şi putreziri:

se-ntreabă dacă-acolo fi-vor amintiri...
...o frunză – doar o frunză: ştiţi ce-i mila
n-o plângeţi – vă vomaţi pe îngeri sila
***


LUI ANATOL

câte camere – câte case – câte patrii ori galaxii
eşti în stare să laşi în urmă – orfane şi goale?
câte sorţi ai văzut leşinând – pe covoarele magiilor negre -
moale?
câte nopţi ţi-ai extras din pistoale
pe câţi morţi ai refuzat să-i plângi şi să-i storci de regrete domoale
anatoale?

cât de singur e demonul tău – aiurând la ferestre?
cât de goale-ţi sunt privirile-ţi goale?
o – degeaba se-îngână pe ele – funeste
vechi cântările sublimelor creste:
tu ai surzit de groază - şi orbitele tale s-au umplut de
gunoi şi de viermi şi de spaime – de vântoase de
bezne – uitatele bezne-ale tale
anatoale

vine o stea – şi tu fugi sub pământ
vine pe mare de fulger hristos – şi tu fugi în mormânt
vine un rug – tu refuzi jurământ
vine şi judele – cu artificii aprinse în păr – aruncate peste
orice grotă-ori cavou – şi e noaptea de după chircitul amurg
şi toatele curg
...laptele negru-al privirilor tale ţi-l scurg
toate ielele ştimele iesmele – toate sunt şi dansează şabatul demente
peste şine de părăsită cale ferată
pustiu înierbată – cu vagoane condamnate fierului vechi şi
cloacă de zloate - dărâmate pătrunse de nori şi de noapte - până la
oasele-ngheţate-ale tablei – bătrânici
rebegite - scofâlcit resemnate la
şoapte preacoapte - să intre - până la capătul nevăzut - cu picioarele şi roţile-n bezna
pământului de pe ostroavele-antarctice – în muzici de
talere – nabucodonosorice trâmbiţe şi chimvale şi
iernatice flori de cavale
o – anatoale

...peste toate căzutele ierni şi măsele de
smulsă – acvatică minte strigoaie – străină pasăre
de pene – tacticos – se
despoaie: a plănuit şi – îngrijat – potrivit
cuibul
...oare ce va ieşi din ouăle clocite de bezne de iasme
de tine – ce va ieşi dintre ciolanele tale în sunet de vale
biet - respingător ciuruc de lume agale
biet trecut de toate vămile-astrale
îmblânzitule – biet spânzurat de serviciu
o - anatoale?

pui de viperă şi pui de astru
pui de lumină albastră şi de dezastru
...pui răgetul vieţii să-ţi descânte de moarte cu
spartele-ulcici şi oale
bre anatoale
***


COPILUL DIN STEA
închinată nepotului meu de la Cluj-Napoca – OCTAVIAN
IOAN

copilaş suit pe stea
cu floare – lumină grea:
în grădină-i iarnă rea
vino tu cu floarea ta

copilaş cu păpădie
las' să ardă o făclie
să vezi suflete de nori
pe acolo pe-unde zbori

copilaş cu ochi de sori
nu e moarte ca să mori
nu e rai să nu te doară
sunt doar păsări de ocară

blând copil cu ochii-n flori
scaldă-te în roi de zori
nu căta la cer ori lună
cată doar spre zarea bună

trece-albina peste vise
bâzâind a paradise
pune-o-n palmă să-ţi adune
tot polenul de pe strune

...o - copil de vreme rea
bea curat lacrima mea
o - copile cu mâini rune
bea amara-mi rugăciune

la margine de pădure
te-aşteptai din vremuri sure
dar la margine de câmp
scuturai şi lumi şi timp

mă îmbăt cu zborul tău
sfânt copil ferit de rău
cu îngerii chefuiesc
lângă tine mă trezesc

eşti copil sufletul meu
rătăcit la vremi de greu
...regăsit suit pe stea
printre purpură şi nea

cu el mă-ncumet privire
morţii mele să-i fiu mire...
înc-o fire şi-nc-o fire
pân' la capăt de-orice ştire
***


OMUL BEZNEI

astre aspre-mi fripseră retina
m-am întors în scorbura din suflet
nu mă mai închin la raze – iar lumina
în zadar mototoleşte al său umblet

sunt vecin căţelului de-adâncuri
economisesc în cârtiţi noaptea
orb romantic – pipăi lumii soartea
de mi se-nglodează-n palme smârcuri

nu mă vezi – dar rădăcina vieţii
e în şuierul de şerpi şi-n târâtură
nu mă vrei – dar creşti umbra săgeţii
cu cât minţi – cu cât sporeşti în ură

...nu-ncerca să linguşeşti bureţii:
nu mai plâng nici dacă verşi oceanul
nu m-arăt nici de-nfrunzeşti ocheanul!
***


CICĂ PLOUĂ

m-au muşcat frunzele de mâini – îmi curg
prin palme balele lor furioase
verzi-înspumate – înveninate - grăbit
parfumate

cică plouă: margini de lume
margini de imensă răbdare
spontan – mi se aprind palmele şi
explodează : ţăndări de palme îţi dau să bei – când

ţi-e sete – după atâta dement - epuizant efort al
cerului de a ploua cu cenuşi - cu uitare
sălcie – searbădă – sinucigaşă uitare
grele – mustoase de ură – palmele mele-nfrunzite

zemoase – cum perele moi – înmuiate de
febra verii trecute – păstrată – cu spaimă sacră – în
palatele subterane ale fructelor: ochii mei
plesniţi de atâta coacere – răscoacere

tescuită înţelepciune – cu care-mi vopsesc
ţipător îmi
vopsesc - exasperarea
nu mai am niciun strop de

răbdare – nu mai am niciun strop de
zeamă de lume
o - zei nătângi – fructele mele nu plâng – fructele
mele vă blestemă şi în frescă vă zugrăvesc - ca pe

o noapte cu stele-explodate – lăţite vâscos
pe tipsiile cerului
...câtă ospitalitate neroadă – cleioasă - cosmică
recepţie de suflete
.
..cică plouă: sunt exasperările mele de
arbore singuratic – uriaş nemaivăzut arbore - în care
au năvălit – s-au azvârlit - terorizaţi mistic - spre a se salva de
toamnă – toţi arborii verii

sunt lacrimile fierbând de
furie – ale ochilor mei larg – obscen de
larg căscaţi – precum
răsfrântele – cu toată carnea lor roşie sângerândă
indecentele vintre ale unei moarte lehuze
***



  George BACIU

AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC
Am învăţat să trăiesc după ce am murit.
Glia din oase e un ulcior cu inima poveste
spusă odinioară de buzele iubitei în asfinţit.
Cândva ne iubisem în iarba de sub ferestre
la casa de sub subsuoara felinarului
îmbrăţişat de fluturi
şi se mirau cucuvelele de-atâtea săruturi,
şi treceau frunzele prin ochii vântului.
Am învăţat să trăiesc după ce am murit
în gândul tău limbut, ca un dicţionar învechit
unde în loc de prefaţă
sunt eu, un substantiv cu chef de viaţă.


EŞTI AŞA DE FRUMOASĂ
Eşti aşa de frumoasă!
că noaptea-ţi prinde trupul între genunchi
ca pe o frunză căzută în apus.
Eşti aşa de frumoasă!
ca un pârâu în care se scaldă luna
după ce norii au iubit-o pe-ascuns.
Eşti aşa de frumoasă!
ca un psalm lipsit de sfinţenie,
într-un fior de rugăciune, curs.


CURRICULUM VITAE
Alaltăieri, vorbele-mi erau păsări,
zburând spre umbra lucrurilor
răsărită în privirea pământului.
Ieri, vorbele-mi erau păsări
cu aripile rupte-n silabele îmbrăţişărilor
atârnate la gâtul sărutului.
Azi, vorbele-mi sunt păsări
râzând amuzante în hamacul vânturilor
ce mi-au haiducit înţelesul destinului.
Mâine, vorbele-mi vor fi păsări
cu trupul lăută pe lacrima stelelor,
cântând recviemul asfinţitului.


EŞTI TRESTIA CE RÂDE
Eşti trestia ce râde
când pleoapa vântului îi rupe trupul.
Lacul plânge ca un îndrăgostit,
arborii se destramă în vreascuri,
seara e o fereastră
prin care trece luna terfelită,
cu pardesiu mov şi furou de paparudă.
Eşti trestia ce râde
când pantomima umbrei îi ciobeşte chipul.
Toamna sătulă de iubit
îşi aruncă inima în teascuri,
noaptea e o fereastră
prin care trece frunza ruginită
şi gândul ploii cu basca udă.
Eşti trestia ce râde
când dimineaţa îi descheie bluza,
pivindu-i sânii în şoapta apei
din pumnul lacului ce plânge ca un îndrăgostit.
Eşti trestia ce râde
pe genunchii obosiţi ai emoţiei
din sânul toamnei sătulă de iubit.


SE URCĂ IARNA ÎN COPACI
Se urcă iarna în copaci şi ninge,
îngheaţă timpul ameţit pe-un vânt,
sub muchia nopţii luna îşi prelinge
surâsul părului cărunt.
Se urcă iarna în copaci şi ninge,
trosnesc pe buze resturi de cuvânt,
te-mbrăţişez cu un colind ce-şi plânge
sonata părului cărunt.
Se urcă iarna în copaci şi ninge,
la tine-n vise un e-mail sunt.
Cu viscolul privirii ţi-aş atinge
nechezul părului cărunt.
Se urcă iarna în copaci şi ninge,
şi te-aş iubi ca pe un ţurţur frânt,
e încă iarnă în copaci şi ninge
cu fulgi de tine, pe pământ.


ŢI-AŞ SPUNE
Ţi-aş spune că te iubesc,
dar numai viaţa mea murită
ţi-a strigat inima ceresc
cu vocala aiurită,
într-o noapte de trupesc.
Ţi-aş umbla pe sân cu ninsul
mirat în dunga zării mate,
să mă biciuie întinsul,
nedestăinuit de şoapte,
cu care-mi săruţi cuprinsul.


DOARĂ MUCHIA
Doară muchia-ţi mă sună
floare tristă, floare lună.
Doară muchia-ţi mă plânge,
floare tristă, floare sânge.
Doară muchia-ţi mi-e strană,
floare tristă, floare rană
Numai tu, din flori făcută,
îmi eşti nai şi alăută.
Peste ochiul meu, privitul,
ce-ţi deşiră nefinitul.


DIMINEAŢĂ
Dimineaţa cu buricul alb
mergea pe străzi.
Privea pantomima statuilor
furişate sub basca săruturilor
noastre încă proaspete.
Ne întâlneam lângă turnul
atârnat în cuierul toamnei
şi ne-mpărţeam singurătatea:
eu luam zâmbetul pleoapei stângi,
plâns la fiecare frunză strânsă-n palmă
de vântul bolnav de pojar,
ea lua plânsul pleoapei drepte,
surâs la fiecare pasăre căzută-n insomniile
ţărilor calde
şi tot aşa...
Până când mie mi-a rămas inima,
ei – sufletul...
O! Ce singură va fi noaptea următoare
fără singurătate....

ÎŞI VINDEA SUFLETUL
Îşi vindea sufletul pe stradă,
felie cu felie.
Era un lucru, în prăvălia cu taine
bârfite de aezi la ferestrele
cu pleoape de păpădie.
Îşi vindea sufletul pe stradă,
felie cu felie.
Era un gând cu riduri pe haine,
dansându-şi virgin migrenele
în poeme cu trup de hârtie.
Îşi vindea sufletul pe stradă
felie cu felie.
Era ea, cu emoţia gurii un brand,
sărutată de orişicine la second hand.


 
PLEACĂ
Am băut din tine un amurg
şi am făcut nota de plată:
o insomnie şi-un sfert.
Am mâncat din tine o dimineaţă
fără păsări
şi-am făcut nota de plată:
două oseminte de văzduh.
Am luat ca desert umbra sânului
şi-am făcut nota de plată:
trei sughiţuri ale inimii.
Pleacă,
să nu cumva să rămân flămând
de tine.


IUBEŞTE-TE TOAMNĂ
Iubeşte-te toamnă cu mine
în pântecul potecii gravide,
până copacii rămân goi şi singuri
după ce vântul i-a ucis în coride.
Iubeşte-te toamnă cu mine,
în grădina cu păsări lehuze,
până copacii rămân singuri şi goi
cu oasele frunzelor uscate pe buze.
Iubeşte-te toamnă cu mine
în parcul cu noaptea în mână,
până copacii rămân goi şi singuri
sub cerul aţipit pe-un căpătâi de lună.
Iubeşte-te toamnă cu mine,
ca o amantă nebună, nebună.


IUBITO
Iubito, ai grijă să nu se stingă vântul,
să nu moară flaşnetarul cu frac şi joben,
să nu cadă-n nepăsare timpul,
să nu se veştejească toamna la ten.
Iubito, ai grijă să ştergi noaptea udă de rouă,
să închei nasturii de la vestonul lunii,
să descânţi ochii albaştri ai ploii ce plouă,
să-mi pui în sertarul inimii toate sonetele humii.


NAŞTERE
Noiembrie – plictisit de târziu –
îngenunchiase pe ştergarul alb
de deasupra icoanei din lemn de tei.
Mama, lângă hornul pustiu şi cărunt,
asculta toaca schitului de sub deal
rostind vorbe de apus.
Era aproape roşie luna, cu fruntea
plină de stele.
Floarea din fereastră adormise
lipită pe o gură de vis.
Tata alerga prin ogradă, certând vremea
care tocmai hotărâse să mă nască.
...Şi ploaia plângea rar...
Noiembrie – plictisit de târziu –
îngenunchiase pe ştergarul alb
de deasupra icoanei din lemn de tei.
Eu urcam încet pe cruce, scâncind
la fiecare strigăt de cui.


ASCULTĂ
Ascultă, femeie, mirarea obrajilor pădurii!
Şi păsările care plâng în rănile scorburilor,
când eu îţi rup umbra în vreascuri
hoinărindu-te în cenuşa nopţii.
Azvârlită în mine, pari un cuţit
cu preselele sparte în oboseala frunzelor
din rochia toamnei ce ne poartă
în raniţă.


ARITMETICĂ
Unu e substantivul în maternitatea fântânii
cu ciutura proaspătă,
doi e portativul desenat pe intonaţia visului,
trei e râsul cu bube de buruieni în poală,
patru e sărutul paparudă cu o pâine sub jerseu,
cinci e înjurătura ce sughite proverbe,
şase e amurgul cocoţat pe cai de lemn,
şapte e sângele vântului urcat în apusuri,
opt e oraşul putrezit în mâneca ochilor de cucuvea,
nouă e ziua de ieri cu inima cât un curcubeu
zece e balconul pe care fumează cerul,
privind birjele ce trec înspre cimitir.


LIED
Lebăda cântă poemul mut
din carnea mea verde călcată de vânt,
cad sunete rânjite pe grumazul degetelor,
livada de vise a înflorit sub aşternut.
Lebăda cântă poemul mut
din trupul tău de ciută, foşnind a pământ,
miroase a busuioc în pântecul stelelor,
ploaia biciuie frunzele ca un arnăut.


TRAI SĂPTĂMÂNAL
Luni lustruiesc pantofii oraşului,
marţi iubesc frunzele la mansardă,
miercuri cumpăr din piaţă lacrimi ieftine,
joi mă cert cu chiriaşul de vise,
vineri îmi duc emoţiile la teatrul de păpuşi,
sâmbătă joc dame cu dudul de lângă fereastră,
duminică citesc în ziarul de ştiri că venise iarna
la schitul unde se călugărise cireşul sub care
ţi-am jefuit trupul abia început.


JURNAL
Alaltăieri,
am scris un e-mail vieţii mele celei duse,
harfă cu geană de femeie şi trup de zaţ
rămas în cafeaua de dimineaţă.
Am numărat neliniştile vocalelor seduse,
din fiece pântec de vers aşezat pe braţ,
privind spre fereastra cu dantură de ceaţă.
Ieri,
mi-am atârnat ochelarii de gulerul noptierei,
şi ţi-am adunat într-o silabă surâsul părului,
cu care-mi nechezi, la vecernii, sărutul.
Stau de vorbă cu ceaşca de ceai şi pe umărul ei
îmi aşez cotul gurii, vioară în orchestra lutului,
în care suspină ca-ntr-un budoar trecutul.
Azi,
sprijinit în bastonul toamnei cu mersul tăcut,
îmi pun pălăria plictisită de atâtea riduri
şi, ca un copac legănat în şezlongul târziului ,
scârţâi într-un cântec din tine căzut.
O emoţie de sânge sunt, pe-ale zilelor diguri,
oftând într-un val prelins pe obrazul cerului.
Mâine,
pe strada desculţă, pierdută în tropotul trăsurilor,
voi trece ca un gând, cu degetu-n gură, indiferent.
În geamantanul din tâmple, iarna îşi va pune resturile,
viscolind fraza inimii mânjite de obişnuinţa lucrurilor.
Iar tu, iubito, proverbul pus într-un măr inexistent,
o să-mi păstrezi într-un album înţelesurile.

Din volumul „Cu gându-n buzunar” , Ed. „Alfa” –Iași, 2012
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971