Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ prezintă cel de al doilea caiet de dezbateri, opinii și considerentereferitoare la nevoile României pe anul 2012.Semnează: MAGDALENA ALBU, MIHAI BERCA, EUGEN COJOCARU, DANIELA GÎFU, DWIGHT LUCHIAN PATTON, ADRIAN SEVERIN- Partea I
Partea II
ION BĂIEȘU - douăzeci de ani – cât un veac de la trecerea lui!
ACTUALITATEA POEZIEI Versuri de Toma George MAIORESCU, Dan LUPESCU, Adrian BOTEZ, George BACIU
Actualitatea culturală, literară, editorială și artistică.Articole de: Bogdan-Costin GEORGESCU, Maria BĂLAȘA, Dacian DUMITRESCU, Al Florin ȚENE, Ioana STUPARU, Viorel ROMAN, Adrian BOTEZ, Isabela VASILIU-SCRABA, Georgeta RESTEMAN Despre: Radu TUDORAN, Mo YAN, Lucia OLARU NENATI, N.A.CONSTANTINESCU, Al. HUSAR, Georgeta BLENDEA-ZAMFIR, Stefan SCHEIL, Florentin SMARANDACHE, Mircea DINUTZ, H. PATAPIEVICI, Gabriela CALUTIU-SONNENBERG - Partea I
Partea II
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea I
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI Semneaza:Dan Lupescu, Mihai Berca, Sergiu Gabureac, Victor Roncea, Florica Bud, Constantin Lupeanu,Ion Lila- Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
  Prof.univ.dr.ing. Mihai BERCA

                   Democraţia dispare treptat
 Motto:
 Dacă prin vot am putea schimba ceva,
 nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm!” (Mark Twain)

Dacă este adevărat că grecii au „inventat” democraţia, atunci e bine să o spunem de la început, că au inventat-o prost. Dacă democraţia presupune „domnia poporului” sau „supremaţia poporului”, aşa cum sugerează dicţionarele, apare fără îndoială întrebarea „Ce este poporul ?” sau „Din cine e format poporul?”
 Aici lucrurile s-au încurcat încă de pe vremea grecilor inventatori, căci poporul se limita la o populaţie de indivizi care deţineau deja supremaţia asupra bogaţilor şi puterii. Ei formau poporul şi ei se votau pe ei. Căci la momentul invenţiei democratice, grecii aveau sclavi, iar aceştia nu erau oameni, fiindcă nu aveau drepturi şi cu atât mai puţin „dreptul la vot”. Churchill a intuit bine sensurile democraţiei, cităm:„…democraţia este un sistem politic prost, însă este cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”.
 Dar oare cât de prost este acest sistem politic? Şi cum a evoluat el recent? Abraham Lincoln spunea, că „…democraţia este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”. Cine priveşte acum viaţa americană nu poate să nu observe că poporul american este o „cifră statistică” şi că democraţia este un „abuz al statisticii”. Pentru a demonstra aceasta l-aş cita pe John Swinton, decanul jurnaliştilor din America, care în 1953, când democraţia era considerată în America ca piatra de încercare a sistemului, spunea:„… nu există în istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi, o ştiu si eu. Nici unul dintre voi nu îndrăzneşte să îşi exprime cinstit părerile la ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu. Dacă mi-aş permite o părere cinstită, în unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamor, să îşi vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate zilele… Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm! Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali. „Omul obişnuit nu are acces direct la evenimentele vieţii sociale, politice şi economice, cu alte cuvinte la ceea ce se petrece în societatea în care trăieşte”.
 Pentru a se informa despre ce se petrece în jurul lui, omul modern are la dispoziţie o unică sursă – mass media -, adică exact ce se vrea a fi oferit pentru a fi manipulat cum trebuie.
 Democraţia americană a demonstrat prin justiţia ei mari slăbiciuni. Oamenii omorâţi pe scaunul electric şi demonstrat mai târziu că erau nevinovaţi, au primit prin rudele lor un răspuns ca: „justiţia nu este vinovată, la vremea uciderii lui omul părea vinovat”.
 Această ţară a creat în istoria ei cele mai multe războaie, tocmai în numele democraţiei şi pentru a-şi exporta sistemul democratic în propriul ei interes. Sloganul poporului american este: „exportul democraţiei atent controlate”, ţările care au importat acest sistem democratic, suferă cronic tocmai din lipsă de democraţie – vezi cazul actual al Egiptului, Irakului etc.
 Buna noastră Europă se ridică în vârful picioarelor, priveşte peste ocean şi la sugestia bunilor şi democraţilor americani, trânteşte o federaţiune, denumită Uniunea Europeană, în care democraţia se bazează pe principiul lui Grigore Alexandrescu : „…Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei!”. Incercarea U.E. de a se crea, s-a bazat de la început pe principiul primul venit, primul servit, noi facem democraţia iar voi o aplicaţi cum vrem noi şi în interesul nostru. Voi nu contaţi. Româna nu a vrut să intre în U.E. Ea a fost atrasă cu promisiuni viguroase privind un viitor mai bun, deschiderea pieţii muncii, nivel de trai, circulaţie liberă, etc. După numai câţiva ani, constatăm că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, poate cu excepţia suprimării vizei în câteva din ţările de lux. Şi cu toate acestea, România a devenit foarte interesantă pentru ei din cauza resurselor naturale şi umane pe care le are. Gazul, petrolul, băncile, o mare parte din terenul agricol, pieţele alimentare şi de bunuri de consum au fost preluate „democratic” de ei. Nivelul de trai a scăzut dramatic, infrastructura nu se construieşte. Cu foarte mici excepţii circulăm pe şoselele construite de Ceauşescu şi plombate anual, prost şi cu eforturi mari, cu cheltuieli imense, din cauza unei acute corupţii române, creată de actuala democraţie română.
 Mi se pare foarte grav faptul că democraţia românească se sprijină pe înţelepciunea unor înalţi funcţionari de la Bruxel care, dictează reguli şi chiar legi pentru toate popoarele Europei şi care n-au vizitat niciodată ţările pentru care elaborează legi , decrete, reguli. Democraţia impusă de ei este democraţia abuzului, rezultat fie din necunoaştere, fie din rea intenţie, precum deja s-a demonstrat în lunile acestei veri.
 Sondajele acestei veri demonstrează două lucruri în România:
 pierderea încrederii în politicieni;
 diminuarea semnificativă a încrederii în U.E., ca supraputere economică şi politică.
 Amândouă sunt neglijate de Băsescu şi ai lui, care şi-au creat si subordonat instituţii speciale, pentru conservarea ilegitimă a puterii şi mai ales a corupţiei instituţionalizate, inclusiv  la nivel de U.E.
 Criza indusă la nivel mondial, european şi naţional de politicieni, avocaţi şi contabili constituie un minunat prilej de a restrânge drepturile democratice, ca şi drepturile omului, peste tot, dar cu precădere în România.
 In România s-au demonstrat, mai ales sub conducerea înţeleaptă a actualului preşedinte, câteva fenomene extrem de grave, care demonstrează sfârşitul apropiat al democraţiei şi reinstaurarea dictaturii. Subliniem doar câteva dintre ele :
 1. Neacceptarea votului popular, ca fenomen democratic al schimbării, ignorarea  poporului cu răutate şi dispreţ. Şi pentru ca principiul lui Mark Twain să se îndeplinească, o armată de procurori oneroşi a invadat ca în 1953 , satele, bisericile, şcolile pe spaţii largi, pentru a intimida populaţia în exprimarea votului. In consecinţă, citându-l pe Clemenceau, „…democraţia a devenit un Leu devorat de păduchi”. In tentativa sa de a ignora poporul, preşedintele s-a folosit de funcţionari europeni, la fel de oneroşi ca şi el, pentru a schimba regulile democraţiei.
 2. Minciuna ridicată la nivel de politică de stat şi formă de protecţie prezidenţială. Cu ajutorul unor Europarlamentari de tipul Monica Macovei, Cristian Preda şi alţii, s-a folosit pentru manipulare şi trădare, pentru a induce în mintea unor „interesaţi de voturi şi jaf românesc” ideea unei „lovituri de stat”. Incredibil, dar adevărat, deşi chiar instituţii subordonate preşedintelui au infirmat acest lucru. Nici preşedintele, nici  oamenii lui nu s-au arătat în nici un fel deranjaţi de măcelărirea constituţiei, a legilor şi votului popular liber şi democratic exprimat.
 3. Trădarea şi corupţia, trădarea de ţară! (recitiţi-l pe J. Swinton - care ştie ce spune). A-ţi reprezenta ţara ca Europarlamentar, a denigra-o şi a cere Parlamentului european să excludă România de la votul în consiliu, este cea mai mare trădare din istoria modernă a României. Nici cel mai josnic infractor român n-ar fi făcut acest lucru. A făcut-o însă o procuroare comunistă, decisă să sacrifice ţara, naţiunea, poporul, exclusiv pentru interese particulare şi de putere şi sub protecţie prezidenţială.
 4. Populaţia ţării, conştientă de această reală catastrofă la adresa statului de drept şi a democraţiei, se simte jignită, timorată, abandonată. Cuvintele jignitoare ale preşedintelui la adresa populaţiei, ieşirile sale infracţionale în public (vezi cazul conducerii în condiţii de ebrietate şi lovirea unui copil), depăşesc chiar şi dictatura ceauşistă, demonstrând dacă mai era nevoie ceea ce spune John Fowles : „…cea mai atroce dintre guvernările umane, democraţia este  sinonimă cu anarhia”.
 Promovarea anarhiei, ameţirea populaţiei, introducerea ei într-o stare permanentă de stres, creşterea entropiei în sistem sunt factori importanţi ai Băsesismului, cu masacrarea agresivă a democraţiei şi a constituţiei. După ce jură, jefuiesc, trădează,  preşedintele strigă „săriţi, hoţii fură democraţia în România”.
 Fireşte, oameni ca Viviane Reding sau Jose  Manuel Barroso nu au nici o valoare politică şi deloc intelectuală pentru România. Lipsa de reacţie a noii guvernări faţă de ieşirile antidemocratice, mincinoase şi perverse ale UE-istilor îi face pe aceştia părtaşi la acţiunile antiromâneşti atât ale grupului Băsescu cât şi ale haitei Barroso din Bruxelles. O poziţie energică ca cea promovată de Radio Naţional „…nu vă aplecaţi decât o dată pe zi, atunci vând vă spălaţi pe faţă”, era foarte necesară.
 Nu a devenit doar o Românie săracă, a devenit şi o Românie trădată, umilită, pe care nici un politician n-a îndrăznit să o apere.
 In asemenea condiţii interne, europene şi internaţionale, întrebarea „Cât mai rezistă o democraţie putredă şi dacă mai este nevoie de ea?”, devine tot mai legitimă.
 Cu ce va fi înlocuită democraţie? Greu de spus!
 Există două direcţii, care vin din feudalism şi anume :
 a) Iluminaţii afirmau acum 300 de ani „Totul pentru popor, dar fără popor”,   completate apoi de numeroşi bancheri şi  avocaţi,  precum bancherul american James P. Wartburg, care spunea „…fie că vreţi, fie că nu vreţi, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este daca va fi acceptat sau impus”.
 b) Linia inteligenţei moderne, bazată pe tehnologii. Există oameni foarte inteligenţi, care au devenit lideri mondiali, fără să-i aleagă nimeni; vezi Bill Gates, Mark Zuckerberg. Aceşti oameni ar putea înlocui „domnia poporului” într-un viitor nu foarte îndepărtat. Ei ar putea înfiinţa meritocraţia sau aristocraţia inteligenţei tehnice.
 Poporul ar urma asemenea oameni cu mult mai uşor decât orice politician, politicienii devenind în ultimii ani, adevărate sugative ale bugetelor publice, creatori de crize şi dezastre sociale şi spirituale în România, Europa şi PESTE TOT.

 

Dr. Magdalena ALBU
 
                   Intre democraţia nenăscută încă
                şi oligocraţia cu chip de drac iconic

Democraţia (cu binecunoscuta ei sorginte lingvistică grecească, demos = popor şi kratos = conducere) a devenit azi în România - de la conceptul mult prea generos cu iz de model perfect al unei veritabile societăţi de tip deschis, antitotalitar, concept vândut, din păcate, cu sânge şi gloanţe la kilogram spre sfârşitul de secol XX în majoritatea ţărilor comuniste de către marile puteri politico-economice ale lumii - nimic altceva decât termenul-paravan folosit cu neruşinare de către o altă dictatură circumstanţială, una mondială de astă dată, vizibil înrobitoare la nivel planetar, care încearcă însă fără succes să îşi ascundă relele intenţii distructive sub masca îndelung trâmbiţatelor „drepturi universale ale omului”, drepturi călcate constant în picioare în aproape toate statele lumii cu aşa-zisă tradiţie „democratică” prin ciomăgirea sistematică a demos-ului protestatar de aşa-numitele forţe de ordine publică ori de câte ori acesta are ceva de cârtit împotriva ordinului general emis (cu titlu de lege) de stăpânirea actuală a umanităţii. Ceea ce s-a întâmplat, practic, în ultimii douăzeci şi ceva de ani postcomunişti pe tărâm românesc şi mondial, deopotrivă, dacă e să ne referim numai şi numai la acest ultim segment de temporalitate istorică al contemporaneităţii, a însemnat pentru populaţiile-obiect (de observare antropologică) un lung şi devastator şir de experimente dure, inumane multe dintre ele, care au constat, de fapt, în înlocuirea unei forme de dictatură locală, cea a unei singure persoane, cu o altă formă, una mult mai sofisticată, de tip global. Fostul regim comunist opresiv şi manipulator, probat în fel şi chip pe pielea statelor estic-europene, a fost obligat brusc (de aceleaşi forţe care îl instauraseră) să îşi lase deoparte masca-i specifică şi să-şi încheie un ciclu istoric ingrat, ce părea a nu se mai sfârşi vreodată, pentru a lăsa cale liberă unui alt timp istoric, cu o mască proprie la fel de malefică, dar fundamentat pe un soi de perfidie mult mai bine construită decât cea a antecesorului său. Este vorba despre timpul actual al dezagregării treptate a suveranităţii naţionale a fiecărui stat în parte în vederea formării unui (sau unor) conglomerat(e) multinaţional(e) bazat(e) pe raţiuni economice şi militare diverse.
 In spaţiul geografic european, spre exemplu, unde populaţiile care îl locuiesc au standarde de viaţă felurite, substantivul „democraţie” este continuu plimbat pe sub nasul fiecărui cetăţean al monolitului fisurat încă dintru început UE, întocmai ca o batistă fluturată în semn de adio pe peronul dezolant al unei gări singuratice de mâna unui necunoscut. De fapt, termenul democraţie şi-a pierdut de mult şi definitiv sensul său denotativ iniţial, existând azi, aşa cum spuneam în paragraful anterior, drept simplul paravan acoperitor al multiplelor jocuri de culise ale guvernelor lumii şi a celui mondial, care le coordonează, momentan din „umbră”, pe toate acestea la un loc. Personal, mă îndoiesc de faptul că viitorul imediat sau cel îndepărtat vor repune în drepturile cuvenite semnificaţia reală a substantivului democraţie. Inclin să cred, mai degrabă, că democraţia va fi înlocuită conceptual cu altceva, mai puţin flexibil şi ofertant din punct de vedere semantic pentru omenire, însă mult mai bine vândut sub raportul tipului de discurs pe piaţa manipulărilor de tot felul. Altfel spus, va fi o altă minciună frumos ambalată şi distribuită întregii umanităţi de către extrem de comercianţi de realităţi mistificate!... Sigur că cine va pierde în tot acest joc teatral lugubru, trăind un nou experiment inepto-ocult pe propria sa piele, nu va fi nimeni alcineva decât omenirea însăşi. Dar cui îi pasă până la urmă de aşa ceva?!... Răspunsul este evident şi simplu: nimănui.     
 Nici în România lucrurile nu stau cu mult mai bine. Dimpotrivă. Braţele pline de forţă ale caracatiţei totalitare mondiale îşi poziţionează destul de sigur ventuzele de fixare şi pe corpul social românesc contemporan. Ai sentimentul, parcurgând zi după zi timpul istoric actual, că, dintr-o dată, întreg trecutul naţiei îţi este pulverizat dinadins în uitare şi falsificat cu bună ştiinţă de fitecine, prezentul fiindu-ţi vlăguit, astfel, de cea mai solidă parte constitutivă a sa, iar viitorul sortit în mod categoric a se îneca în mlaştina unui tip de dezvoltare abnormă, fundamentată numai şi numai pe torente de ignoranţă şi porniri instinctuale diverse, ceea ce va naşte, desigur, cea mai simplă şi tragică, în acelaşi timp, formă de manipulare colectivă a naţiei - manipularea prin incultură şi sexualitate. De aici înainte, orice guvern glocal numit de la centru (şi nicidecum stabilit prin intermediul aşa-numitelor alegeri „democratice” - şi cred că mulţi au fost convinşi de acest lucru în urma ultimelor evenimente politice abracadabrante din vara românească a anului 2012) va conduce cu uşurinţă, e-adevărat, dar numai pentru o scurtă bucată de vreme turmele întregi de hominide fără discernământ, erudiţie şi lipsite totalmente de germenele firesc al libertăţii lor proprii de a fi. Subliniez expresia doar pentru o scurtă bucată de vreme şi nicidecum pentru un timp îndelungat, deoarece traiectul strategic dezastruos al liderilor economici actuali (pentru că politica e doar o interfaţă a jocurilor economice de tot felul) este unul construit de aşa manieră încât acesta va întoarce destul de rapid  asupra lor înşişi, indubitabil, în sens negativ.
 Ceea ce este foarte trist azi în privinţa organismului democratic în sine se rezumă la faptul că, pe catafalcul său mohorât, stau orânduite unul lângă altul, din nefericire, osemintele tuturor celor care au luptat duşi cu forţa pe câmpul de luptă în varii conflagraţii mondiale de exterminaţiune umană sau de bunăvoie şi dintr-o uriaşă naivitate personală pe străzi ca elemente implicite de carnagiu macabru în vederea realizării filmului istoriei punctuale a lumii, istorie trasată întotdeauna însă din vârful ascuţit al condeiului extrem de meschin al unor aşa-zise „mari” puteri militare şi economice ale planetei Pământ. In toată această poveste a omenirii contemporane, din care şi România face parte ca actor important al unui întreg construct politic federal - ce foloseşte ostentativ democraţia doar ca termen-paravan, aşa cum precizam la început, cu scopul impunerii unor politici generale cu ţintă precisă -, se pot observa cu o evidenţă limpidă noile tendinţe oligarhice ale prezentului. Cu alte cuvinte, democraţia nenăscută încă a murit de mult, iar între forma aceasta democratică românească neconcepută faptic nici în secunda de faţă, dar aflată, culmea, pe marginea propriei sale prăpastii existenţiale, şi oligocraţia prezentului cu chip diform de drac iconic, în mod cert că ultima dintre ele va reprezenta de acum înainte cuvântul de ordine care va sta pe buzele întregii omeniri pentru un anume timp dat. Aşadar, trăiască OLIGOCRAŢIA şi iluştrii ei formatori iluminaţi!...
 P.S.Mai mult ca sigur însă că, în raport cu scumpirea recentă a curentului electric în spaţiul geografic românesc, bunăoară, „iluminarea” interioară a acestei mase reduse, din fericire, de escroci efemeri care conduc azi lumea e, de fapt, un soi de întuneric foarte bine conturat al propriei lor micimi humanoide!... Se pare că mai avem ceva timp de aşteptat până la a doua venire a lui Cristos pentru ca potopul răului dominant să dispară definitiv dintre hotarele acestei ţări şi ale acestei lumi în genere!... Până atunci însă, islamul este, după cum se poate lesne constata, supus în mod „democratic” invectivelor felurite în fel şi chip, creştinismul aşijderea ş.a.m.d. (poate, poate s-o alege praful de ele cât mai curând în credinţa unora, ca să aibă culoar larg noua ordine mondială spre a-şi arăta, în sfârşit, faţa-i hidoasă în văzul tuturor). Inclin să cred că dracul de pe icoanele creştine străvechi va deveni în scurtă vreme un simplu ageamiu inocent într-ale răului faţă de colţii malefici ai monstrului ocult, care îşi tot fâlfâie de multă vreme coada între hotarele imaginare ale unui spaţiu public contemporan mult prea tăcut şi naiv. 



 

 Dr. Daniela GÎFU

                             Discursul politic –
                          știință sau simbol?

 De curând, cunoscutul scriitor Corneliu Leu a iniţiat un nou proiect, constituirea unui Grup de reflecţie privind problemele democraţiei in societatea românească1. Invitată fiind alături de alţi condeieri, aplecaţi asupra tălmăcirii textelor politice, am răspuns la scurtă vreme, vădit preocupată de problemele tinerei noastre democraţii. Şi nu putem spune că sunt puţine. Actorii noştri politici (politicieni sau politruci) ne furnizează tomuri de date, (pre)lucrate, (pre)gândite, (pre)făcute, toate în interesul societăţii româneşti. Dacă discursul politic, este ştiinţă sau doar simbol, iată ce vrem să clarificăm în cele ce urmează.
 Plecând de la aserţiunea că afirmarea discursului politic se face în funcţie de context şi interesele unui grup, înseamnă că în fapt asistăm la un produs al retoricii politice. Construirea unui discurs politic este guvernată de legile impuse de un cumul de contexte (istoric, social, politic, economic, cultural), principalul câmp operativ în politica internă fiind statul. Şi ca să înţelegem că nu fac liderii politici din prezent nici o descoperire epocală, încă din Antichitate, Aristotel a afirmat pentru prima dată că statul poate fi guvernat fie de un singur conducător, fie de un grup restrâns, fie de un grup mare, iar Platon a promovat conceptul de republică ideală, condusă de înţelepţi şi filosofi. Mai mult decât atât, acesta a exploatat dimensiunea dialogală a discursului, accentuând pe demonstrarea adevărului ca finalitate2. Astfel, discursul politic devine, într-un asemenea context de rivalitate spirituală şi de orientare asupra problemelor sociale, principalul instrument de guvernare a politicienilor vremii. Pe scena politică românească, demonstrarea adevărului se axează pe ieşiri teatrale la rampă, lipsite de forţa argumentului.
 Discursul politic contemporan, după cum subliniază Camelia Beciu, „trebuie să comunice interpretarea corectă a unor fapte de interes public”3. Cu alte cuvinte, devine fundamental pentru un actor politic să fie perceput, în funcţie de context (electoral sau general), ca o persoană ce îmbrăţişează adevărul.
 Oprindu-ne la cel de-al doilea criteriu de afirmare a discursului politic, interesul, îl regăsim în dublă ipostază: câştigarea legitimităţii puterii pentru actorul politic şi împlinirea aşteptărilor pentru societatea civilă. Machiavelli, considerat întemeietorul ştiinţei politice moderne, afirma că „interesul reprezintă principala motivaţie a actului politic şi cea mai importantă sursă a conflictelor social-politice”4. Un discurs este politic atunci când evaluează situaţii de interes public5.
 Să analizăm subiectul politic al ultimelor 2 luni de vară (iulie-august), suspendarea Preşedintelui Băsescu. Interesul puterii (coaliţia USL formată din PSD, PNL şi PC, diferite doctrinar) era acela de a răspunde unuia dintre punctele principale din agenda protestatarilor de la începutul anului şi, implicit, de a-şi lărgi bazinul electoral. Dar vorbim şi de interesul opoziţiei, acela de a nu pierde şi fotoliul prezidenţial (discursul preşedintelui suspendat axându-se pe două coordonate, nu participării la Referendum şi excesul de românism şi românitate).
 Mărturisesc că, fără a partiza cu una din cele două forţe politice, am sancţionat toată precipitarea şi uşurinţa acţională ale USL. De la val la val, asistăm la aceeaşi piesă de teatru de tip caragialian. Demitem dintr-o parte şi numim în altă parte. Un fel de rocadă de la jocul de şah. Sau, cum e vorba românească, vin ai noştri, pleacă-ai noştri.
 Practic, orice discurs politic este rostit de un locutor, întotdeauna într-un anumit context, despre ceva anume şi este adresat unui auditor. Acest „ceva” este un eveniment, „un fenomen pe care îl percepem şi îl putem înregistra în două moduri: primul, atunci când privim la ceea ce se întâmplă în jur fără să acordăm o importanţă deosebită evenimentului; al doilea, când o anumită întâmplare «intră în rezonanţă» cu preocupările noastre”6. Altfel spus, după P. Ricœur,„dacă orice discurs e efectuat ca eveniment, orice discurs este înţeles ca semnificaţie”7. Suntem îndreptăţiţi să spunem că evenimentul şi sensul se articulează între ele, cu alte cuvinte, „mai mult decât un discurs, adică un obiect de schimb între un destinatar şi un destinator, practica semnificantă pe care o abordăm poate fi considerată ca un proces de producere de sens”8
 Ca o primă concluzie, actorul politic, în calitatea sa dublă de actor al discursului politic şi de actor social, plăteşte tribut adevărului, în favoarea promovării – într-un anumit context – unei imagini artificiale, estetizate, convingătoare, dar şi conforme cu propriul său interes.
 *
 Şi totuşi, discursul politic are o puternică încărcătură simbolică.Aşa cum remarca E. Ortigues, „funcţia simbolică este inseparabilă de discurs”9, deci şi de discursul politic care implică tot timpul reguli, adeziuni, reprezentări, credinţe etc. Dimensiunea simbolică, o condiţie necesară de existenţă a discursului politic (mediatizat sau nu), are în vedere atât semnificaţiile codului verbal, cât şi arsenalul de simboluri non-verbale.
 Ţinând cont de criteriul configuraţie,discursul politic „evoluează cu prioritate într-un spaţiu al posibilului, al verosimilului şi al credibilului, al promisiunii pentru unii (chiar dacă este dezirabil pentru toţi), promovând o configuraţie atitudinală complexă: este rostit în numele unui grup politic, al unei categorii sociale, sau al unei naţiuni; este capabil să propună scopuri, soluţii, mijloace de realizare, pe care şi le asumă locutorul; afirmă calificarea celui ce-l rosteşte (şi, implicit, a grupului pe care acesta îl reprezintă ca agent competent, capabil, bine intenţionat, eficient etc.), dar şi descalifică adversarii politici”10.
 Maingueneau afirmă despre discursul politic că este o înlănţuire de acte singulare de enunţare, pe care le numeşte „enunţuri-împrejurări”11. Cele mai simbolice împrejurări politice sunt cele electorale, când auditoriul este pus în faţa evaluării unui sistem de valori semnificante, structuri formale cu caracter ideologic şi o serie de elemente specifice exteriorităţii expresiei discursului în sine.
 Dimensiunea simbolică a discursului politic trimite, de fapt, la analizarea şi evaluarea dimensiunii simbolice a exerciţiuluiputerii, împărţită între două tipuri de actori:
 a) actorii discursului politic propriu-zis, care expun motivele aprobării sau, din contră, ale respingerii puterii, căutând să obţină adeziunea auditoriului în evaluarea lor.
 b) jurnaliştii, care difuzează expunerea acţiunii guvernamentale, o evaluează, o interpretează, oferindu-le consumatorilor media oportunitatea de a-şi exprima opiniile asupra acesteia.
 In acest sens, discursul politic, considerat adesea ca un discurs al puterii, îl regăsim drept: „modul de manifestare simbolică a relaţiei de putere”12 „modul de existenţă a puterilor legitime”13, modul de „continuitate simbolică şi de depărtare necesară faţă de realul evenimentelor şi al situaţiilor, a activităţii miniştrilor, a deciziilor, iniţiativelor ori intervenţiei acestora în societate”14.
 Intorcându-ne la subiectul amintit în acest material, pentru mulţi este revoltătoare întoarcerea lui Băsescu. Dacă analizăm, însă, momentul prezidenţialelor de la finele anului 2004, vom înţelege sau vom accepta mai lesne situaţia dată. Serialul Băsescu vs. Antonescu a devenit deja telenovelistic (începând cu confruntarea de la Cluj cu Traian Băsescu). Dacă în 2004, Antonescu aducea un suflu nou, (remarcabilă a fost siguranța de sine, chiar şi în faţa atacurilor la persoană, detaşându-se clar de cei doi adversari PDL şi PSD) formula USL ştirbeşte din aura acestuia, decredibilizându-l în timp.
 Ce-a făcut? A călcat pe urma paşilor celor “5 minute” băsesciene. A fost cea mai nereuşită ieşire la rampă a lui Antonescu, iar pentru mine, în calitate de votant, ultimul crez într-o dereticare a scenei politice româneşti. Şi cea mai favorabilă, din ultima vreme, a preşedintelui Băsescu. 
 Cât îl priveşte pe Victor Ponta, nu putem spune că se încadrează mulţumitor portretului de lider politic al mileniului III. Carismatic nu e, discursul este uşor desfiinţabil. Argumente slabe, emoţii reci. Cel mai solid partid din România posdecembrist, PSD-ul, se află descoperit la nivel de leadership. Toată zoreala cu moţiunea, a doua oară!, a confirmat că graba strică treaba. In acest moment, că ne place sau nu, alternativa e la fel de proastă. Și bat parlamentarele la uşa gerului siberian.
 S-a constatat că discursul politic reprezintă echilibrul fragil între trei tipuri de discursuri: al jurnaliştilor, al politicienilor şi al cetăţenilor; miza discursului politic fiind, în cele din urmă, instituirea unei anumite interpretări a realităţii, interpretare totdeauna dependentă de câştigarea puterii sau exercitarea ei. Puterea15, în forma ei democratică, îşi câştigă legitimitatea prin discursul politic care are uneori „misiunea de a face din minciună adevăr, din crimă o faptă respectabilă, de a-i da trecerii aparenţa de stabilitate”16. In cele din urmă, „producerea discursului (n.n. prin excelenţă, discursul politic) este deopotrivă controlată, selecţionată, organizată şi redistribuită prin intermediul unui număr de proceduri care au rolul de a-i conjura puterile şi pericolele, de a-i stăpâni evenimentul aleatoriu, de a evita copleşitoarea, redutabila ei materialitate”17. Actorii sociali şi politici urmăresc construirea unor evenimente spectaculoase, de mare impact mediatic. De aceea se conturează trei riscuri, primând, în cazul discursului politic „riscul supramediatizării în politica-spectacol, riscul aservirii opiniei publice la reprezentarea furnizată de sondaje şi ruptura dintre mass-media şi public”18.
 Desigur, nu trebuie confundat simbolul cu discursul. Intr-un simbol, forma şi sensul sunt inseparabile, cunoscut fiind că ele „îşi definesc sensul general printr-o regulă a jocului”19. In funcţie de rolul jucat de emiţător, discursul politic are şi o puternică dominantă dramaturgică, Goffman afirmând că noi „comunicăm pentru a putea juca rolul dorit într-un anumit context”20, neavând însă şi un spaţiu nelimitat de acţionare. In fapt, „discursul politic (mediatizat sau nu) poartă urmele unei multitudini de constrângeri legate de multiple obiecte politice: sisteme politice, spaţiu politic, mass-media, roluri politice, ideologii politice, strategii politice”21.
 Cele consemnate succint aici ne determină să afirmăm că problema fundamentală a discursului politic, ca discurs simbolic, constă atât în gestionarea evenimentului mediatizat, cât şi în cea a arhitecturii sale. Discursul politic devine intermediarul care transformă activitatea actorilor politici, făcând din ea un permanent eveniment simbolic, susceptibil de a fundamenta cunoaşterea ei de către opinia publică.
 Mulţumiri: Pentru a realiza această cercetare autoarea a primit sprijin financiar de la POSDRU/89/1.5/S/63663.

 Note:
1.  
http://www.cartesiarte.ro/
2.  PLATON, Gorgias sau despre retorică, în Opere, vol. I,Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 300
3.  Camelia BECIU, Comunicarea politică, comunicare.ro, Bucureşti, 2002, p. 93
4.  Niccolò MACHIAVELLI, Principele, Ed. Otten, 1963, înFOTACHE, M. & M., op. cit., p. 17
5.  Camelia BECIU, Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, p. 42
6.  Eugen NĂSTĂŞEL şi Ioana URSU, Argumentul sau despre cuvântul bine gândit, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 87
7.  Paul RICŒUR, De la text la acţiune. Eseuri de hermeneutică, vol. 2, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1999, pp. 95-96
8.  Julia KRISTEVA, Problemele structurării textului, în A. BABEŢI şi D. SEPEŢEAN-VASILIU, Pentru o teorie a textului, Antologie Tel Quel 1960-1971, Ed. Univers, Bucureşti, 1980, pp. 251-252
9.  Edmond ORTIGUES, Le discours et le symbol, Aubier, Paris, 1962, p. 190
10.  Mirela ARSITH, Semiotica discursului politic, Ed. Şt. Lupaşcu, Iaşi, 2005, p. 83
11.  Dominique MAINGUENEAU, Éléments de linguistique pour le discours littéraire, Dunod, Paris, 1993, p. 3
12.  Constantin SĂLĂVĂSTRU, Discursul puterii, Institutul European, Iaşi, 1999, p. 18
13.  Petru BEJAN, Hermeneutica prejudecăţilor, Ed. Fundaţiei AXIS, Iaşi, 2004, p. 151
14.  Călin SINESCU, op.cit., p. 93
15.  Puterea este omniprezentă în discursul politic şi, implicit, în analiza politică, fiind definită şi folosită diferit de către analişti. A se studia: Steven LUKES, Power: a Radical View, Londra, Macmillan, 1974, înDavid MILLER, Enciclopedia BLACKWELL a gândirii politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 595; CICERO, Opere alese, vol. II, trad. de A. Pârcălăbescu, Ed. Univers, Bucureşti, 1973; Thomas HOBBES, De Corpore (1655), cap. 10, care împreună cu De homine (1658) vor face obiectul volumului De cive¸ Ed. H. Warrender, Oxford, Clarendon Press, 1983; Thomas HOBBES, Leviathan, vol. I, cap. 11, 1651, Ed. C. B. Macpherson, Harmondsworth, Penguin, 1968, în David MILLER, Enciclopedia BLACKWELL a gândirii politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 596; Max WEBER, Economy and Society, vol. I, G. Roth şi C. Wittich ed., New York, Bedminster, 1968, p. 53; Robert A. DAHL, Modern Political Analysis, Englewood Cliffs, NJ, Prentice-Hall, 1963, p. 41; A. S. McFARLAND, Power and Leadership in Pluralist Systems, Stanford University Press, Stanford, California, 1969, p. 11; eseurile lui SIMON, DAHL, POLSBY şi RIKER, în R. D. BELL, EDWARDS şi R. H. WAGNER, Political Power: a Reader in Theory and Research, Collier-Macmillan, Londra, 1969; F. OPPENHEIM, Political Concepts: a Reconstruction, cap. 2 şi 3, Chicago, University of Chicago Press, 1981; J. GRAY, Political power, social theory and essential contestability, în The Nature of Political Theory, D. MILLER şi L. A. SIEDENTOP, Clarendon Press, Oxford, 1983; John GAVENTA, Power and Powerlesness: Quiescence and Rebellion in an Appalachian Valley, III, University of Illinois Press, Urbana, 1980; Steven LUKES, Power and structure,în Essays in Social Theory, Londra, Macmillan, 1977; Michel FOUCAULT, Power/Knowledge, Ed. Colin Gordon, New York, Pantheon, Brighton, Harvester, 1980; Georges BURDEAU, La politique aux pays des merveilles, P.U.F., Paris, 1979, p. 94; Ioan JUDE, Paradigmele şi mecanismele puterii. Kratologia – o posibilă ştiinţă despre putere, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2003.
16.  George ORWELL, Politics and the English language, în The Collected Essays, Journalism and Letters of G. Orwell (part IV), 1946, p. 13
17.  Michel FOUCAULT, Ordinea discursului, Ed. Eurosong &Book, trad. de Ciprian Tudor, Bucureşti, 1998, p. 67
18.  Dominique WOLTON, op. cit., pp. 355-357
19.  Vasile Sebastian DÂNCU, Comunicarea simbolică. Arhitectura discursului publicitar, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 22
20.  Erving GOFFMAN, La mise en scène de la vie quotidienne, Minuit, Paris, 1973, în A. MUCCHIELLI, Arta de a influenţa, Ed. Polirom, Iaşi, p. 64
21.  Daniela ROVENŢA-FRUMUŞANI, Analiza discursului. Ipoteze şi ipostaze, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2004, p.131


         

    Grupul nostru de reflecție pune în discuție aceste
    articole; așteptăm comentarea lor cât mai largă și
  completarea cu alte sugestii prin care să ne conturăm
      și să ne definim cât mai bine structura, ca for de
                                dezbateri libere

 

Pe fondul unei redefiniri conceptuale cu aplicabilitate în realitate, prof.dr. Ioan Alexandru ridică în aticolul, Despre democrația constituțională, unele întrebări asupra cărora dorim să aflăm opinia cititorului nostru:
 Poate fi calificată democrația drept liberală, în măsura în care ea este strâns legată de stat?
 Se tot vorbește de universalitatea principiilor, pe care este fundamentată democrația. Considerați că această universalitate este formală, non-formală sau informală? Care este corespondentul ei într-o lume a inegalităților de șanse?
 In ce măsură principiile democrației ajută la rezolvarea conflictelor statale (prin excelență, socio-politice) și interstatale (între state cu valori și culturi diferite).
 Un alt material asupra căruia vă invităm să vă aplecați, Democraţia dispare treptat, semnat de prof.univ.dr.ing. Mihai Berca, ridică problema României în calitate de stat membru în Uniunea Europeană. Fiindcă, nu-i așa, odată cu intrarea României în UE, după un Referendum controversat, puțini românii au înțeles sau simțit beneficiile acestui nou statut. România demonstrează de la an la an că are capacitate foarte redusă de ajustare a economiei naționale, ceea ce explică starea păguboasă pe care o resimt din ce în ce mai mult românii. Altfel spus, șanse considerabile ca românii să cunoască mai degrabă dezavantajele calității de stat membru: inflație, șomaj, tăieri de salarii, restricții de tot felul etc. După numai câţiva ani, constatăm că în afara suprimării vizei în unele ţări de lux, avantajele rămân doar o temă de discurs electoral.
 Intrebarea, Europenizare sau democratizare reală a României?, acum când se vorbește și de zona EURO, o adresăm mai ales politicienilor noștri, acum în prag de alegeri parlamentare.

 


Partea a doua

PRELUĂM DE PE ALTE BLOGURI ȘI PUBLICAȚII
 însemnările unor observatori români referitoare la experiențe în 
 DEMOCRAȚIILE OCCIDENTALE

 

Eugen Cojocaru,
cojocarueugene@yahoo.co.uk
 publica în 2007 în Germania:
               
                     MIC  ÎNDREPTAR DE DIRECŢIE

Toată lumea a auzit de „stânga/dreapta” în politică – toată lumea crede a şti ce înseamnă... Puţini sunt cei ce cunosc că atât denotaţia termenilor, cît şi realitatea s-au modificat mult, începând cu anii ’80 în Statele Unite, noua evoluţie fiind exportată, ca de obicei, lent dar tenace în restul lumii, mai întâi în Europa.
 Există o scenă antologică la acest subiect, în filmul The Big One(1998) al cunoscutului regizor american Michael Moore (Premiul Oscar pentru documentarul Bowling for Columbine/2003): în timpul unui turneu de conferinţe de mare succes prin State se discuta despre situaţia politică şi posibilităţile de îmbunătăţire a vieţii democratice. La un moment dat se ridică un tânăr de circa 30 de ani, ce redă esenţa situaţiei absurde a anihilării sistemului democratic din USAprintr-o întrebare retorică: Cum se face că pătura infimă a super-bogaţilor are două partide, republicanii şi democraţii, iar poporul american nu e reprezentat de nimeni la conducerea ţării?
 In esenţă, aceasta constituie, din nefericire, realitatea ce s-a instaurat treptat şi foarte rafinat în „Ţara tuturor posibilităţilor”, începând cu anii ’70, până când, în anii ’90, exact aşa cum observă acest simplu cetăţean american, orice diferenţă de program şi ideologie dintre cele două foste direcţii adversare au dispărut complet prin diversiunea, subminarea şi „infestarea” Partidului Democratic cu oamenii şi programatica celui Republican.
 Acum este timpul cuvenit să clarificăm şi raportul lexical denotativ: denumirea de /republican/ nu înseamnă, în cazul nostru, că această grupare şi-ar dori sau ar avea reale convingeri republicane – res publica, cum e normal într-o democraţie viabilă... Dimpotrivă, totul se conduce prin orice mijloace, cât mai în secret şi mai puţin public/res publica: să ne amintim doar celebra afacereWatergate, ce l-a costat Preşedinţia pe Richard Nixon. Din păcate, azi nu mai există societatea deschisă şi Partidul Democratic de atunci – în concluzie, actualmente nu mai e posibilă o afacere Watergate! Pentru că statul, mass-media, cele două partide şi toate pârghiile politice şi cenzoriale sunt concentrate în mâna aceloraşi grupări de interese.
 Ajungem acum la „piatra filosofală”a democraţiei: ce este „stânga” şi ce e „dreapta”? In mod normal, într-o democraţie, prima diferenţă dintre ele ar trebui să fie categoriile sociale pe care se bazează ele: tradiţional, partidele de dreapta reprezintă pe bogaţi şi super-bogaţi – proprietarii de întreprinderi, finaciarii, funcţionărimea etc., iar cele destânga sunt susţinute şi apără drepturile maselor largi ale poporului. Voi utiliza în continuare aceşti termeni şi alţii intenţionat în ghilimele, pentru că în marea majoritate a cazurilor, ei nu acoperă lexical realitatea.
 Bineînţeles că activitatea şi ideologia lor ar trebui să fie ancorate şi să acţioneze într-un cadru democratic, baza şi garanţia principiilor democratice din orice stat de drept.
 Din nefericire, se observă o tendinţă actuală fatală, în special, la partidele „de dreapta”, ce susţin că numai ele singure deţin monopolul dreptăţii şi al succesului, încercând să discrediteze şi chiar să anihileze/elimine total partidele şi grupările „de stânga”. Preşedintele Partidului Liberal german, Guido Westerwelle – exemplele vor fi mai mult din viaţa politică germană, însă, cum am observat, fenomenul este globalizat, ca şi economia şi comerţul mondial – cerea în anul 2006, nici mai mult-nici mai puţin decât exterminarea sindicatelor! Aşa cum ştim din mersul istoric al oricărei societăţi, asemenea aberaţii şi tendinţe extremiste, ce validează ca putere decizională o singură grupare/un singur partid, pavează drumul direct către iad - dictaturile cele mai sângeroase: Hitler, Franco, Strassner, Stalin Mao etc.
 Este exact ceea ce se întâmplă în SUA, unde astăzi ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, şi chiar dacă ar veni o personalitate de talia diplomatică şi farmecul personalităţii unui J. F. Kennedy sau Bill Clinton, nu ar avea nici o şansă de unul singur în vârful unui aisberg, ce se denumeşte „partid democrat”, însă care a fost transformat într-o anexă a celui „republican”!
  Cum America este singura forţă supremă economică şi poltico-militară a planetei, ea a început în anii ’90 aceeaşi politică de influenţare şi „de nivelare” pe plan mondial, ce începe să dea roade astăzi: Partidul Social-Democrat/SPD din Germania a intrat, astfel, la alegerile din 1998 pe mâna Cancelarului de atunci, Gerhadt Schröder, ce l-a înlăturat brutal de la şefia acestul partid pe, în mod real, stângistul Oskar Lafontaine, pretinzând că el e cel potrivit pentru relansarea economiei germane şi înbunătăţirea situaţiei electoratului german, sensibil înrăutăţite în ulimii cinci ani ai mileniului 2. Totul nu a fost, cum s-a confirmat mai târziu, decât un bluff: el a susţinut numai pe marii industriaşi şi finaciari, pe costurile masei poporului german, accelerând astfel conştient pauperizarea lui. In acelaşi timp a întărit birocraţia şi a dotat poliţia şi serviciile secrete cu drepturi ce ne fac pe noi, cei ce avem experienţă, să ne amintim de sistemul totalitar bolşevic. Fără să vrem, gândul ne duce şi la celebrul ultim roman al lui Alexandru Ivasiuc, Racul, unde se observa atât de pertinent raportul direct dintre starea unui popor – o naţiune bogată, cu o puternica clasă de mijloc sau sărăcă şi lipsită de drepturi - şi „guvernabilitatea” lui... „Redirecţionarea de jos în sus/Umverteilung von unten nach oben” (termenul tehnic incetăţenit) a banilor şi bunurilor imobiliare către „păturica” super-bogaţilor începuse, deja, în ascuns sub Cancelarul Kohl cu guvernarea CDU/CSU/Liberalen – „Creştin-Democraţi/Creştin-Sociali/Liberali”, fapt pentru care au şi fost pedepsiţi de electorat. A fost, însă, continuată la preluarea puterii, în 2000, de noua clică ce s-a instaurat la putere în SPD
  Schröder a trădat social-democraţia, considerată unanim societatea cea mai de succes, mai justiţiară şi mai tolerantă din cele cunoscute. Insă aşa e în lumea lupilor şi leilor în blănuri de oiţe: se întrec în laude reciproce cu toleranţa şi milostenia lor – Schröder despre Putin în 2005: „Ein lupenreiner Demokrat/Un democrat curat ca lacrima”!
 Fenomenul se instaurează în America anilor ’80, unde s-a ajuns la sărăcirea completă atât a claselor de jos, cât şi a celor mijlocii. Sistemul acesta neo-liberal, despre el este vorba, de tip ultra-agresiv a fost şi este exportat/răspândit peste tot în lume, deci şi în Comunitatea Europeană, mai ales în ţările cunoscute ca cele mai devotate financiar-economic partenerului mult mai puternic de peste ocean: Anglia şi Germania.
  Prin influenţarea subversivă a politicienilor – ce s-au transformat din reprezentanţi ai poporului, în marionete ale Lobby-urilor - s-a reuşit ancorarea unor principii anti-democratice în ConstituţiaUniunii Europene, ce consfinţesc oficial pierderea multor drepturi ale popoarelor occidentale, pe care le-au cuceirit cu mari sacrificii şi cu care s-au mândrit atât faţă de Lagarul tiranic bolşevic. Aceasta e una din cauzele principale pentru care referendurile din Franţa şi Olanda au eşuat: popoare cunoscute pentru spiritul lor de frondă şi libertate.
 Tot aceleaşi motive sunt şi la baza reorientării de stânga pe întregul continent sud-american, ca reacţie naturală la impunerea agresivă a „noii ordini mondiale” de către neo-cons-ii americani prin instituţiile oficiale controlate de ei: WTO/World Trade Org. şi WB/World Bank, ce urmăresc, din nefericire, mai mult impunerea intereselor concernelor americane, în primul rând şi apoi occidentale - una din cauzele reale a eşuării ultimelor încercări de a ajunge la un consens cu ţările Lumii a Treia. E de ajuns să dăm un singur exemplu: fosta Ministră a Mediului Înconjurător a landului Schleswig-Hoolstein, Edda Müllercritică faptul că WTO, protejează firmele care ascund şi nu fac publice procesele tehnologice şi substanţele folosite.
  Evoluţia negativă a anilor ’90 din State începe să se impregneze şi în viaţa social-economic-politică din UE, destabilizând echilibrul ideal necear oricărui stat puternic, democratic şi stabil – 15% „săraci”, 15% bogaţi şi superbogaţi, restul constituit dintr-o puternică clasa de mijloc, criterii stabilite chiar de un profesor american de economie, laureat al Premiului Nobel pentru ideile sale – a fost anihilat.
  O legislaţie şi jumătate (şase ani) le-au trebuit electoratului german, bazei Partidului Social Democrat şi unei părţi a conducerii lui pentru a-şi da seama de re-polarizărea  stângii şi de trădare, pentru a se răscula: însuşi Ex-Cancelarul Schrödera recunoscut oficial, că dacă nu „abdica” el, ar fi avut loc o lovitura „de palat”, sprijintă de marea masă de membri PSD, pentru a-l înlătura. De aceea el a primit titulatura meritată de Der Verräter de Sozial-Demokratie/Trădătorul social-democraţiei!
 Nici situaţia celorlalte partide de stânga din Europa nu este mai roză: o parte sunt dispersate şi au căzut în insignifianţă – Italia, Franţa, Grecia, altele s-au reformat cu succes – Labour Party-ul lui Tony Blair în Anglia, cel Socialist al lui Zapatero în Spania -  şi au ajuns la putere, reuşind un şpagat între lumea globalizată şi social-democraţie. Dar aceasta s-a datorat unor pesonalităţi de prim rang, ce au ştiut să se înconjoare de oameni capabili şi să rămână, totuşi, fidele principiilor democraţiei sociale.
  Chiar şi personalităţi de prima mâna a „dreptei”, care şi-au dat sama de manevrele de culise, au părăsit-o, trecând în tabăra stângii – ce atâta timp cât nu are tendinţe totalitare (cum e cazul în Venezuela lui Hugo Chavez), s-a transformat actualmente, paradoxal, în apărătoarea democraţiei! Este cazul cunoscutului şi apreciatului Heiner Geißler, fost secretar general şi cu diferite funcţii în Comitetului de Conducere al CDU, ce s-a înscris la gruparea Attac!
 O a treia categorie este cea a unor partide „social-democrate”, ce susţin că ele reprezintă „stânga” şi marea masă – PSD/România, Polonia, Ucraina - a electoratului/poporul, în realitate find tot atât de aproape de principiile social-democratice, ca şi un crocodil din apele Nilului de Premiul Nobil pentru Pace!
  În concluzie, oricărui sistem politic democratic îi sunt necesare minimum patru partide puternice, în echilibru dreapta/stânga – care să reprezinte în mod real denotaţiile ce le simbolizează, fără a-şi abroga vreunul prin „unanimitate” dreptul suprem asupra „Adevărului”, a „Căii Unice” şi a conducerii unei societăţi.



 Dwight LUCHIAN-PATTON
 publică în anii 2011-2012 aceste:

 INSEMNĂRI DESPRE DEMOCRAŢIA AMERICANĂ
 („Din lumea... lui Stanley Kramer 1029 - 1039)

            1
 Nu exista discurs prezidential, in care mesianica faptura sa nu aminteasca de faptul ca cei avuti sa-si plateasca in mod cinstit taxele!!! Se pare ca Titanicul Pontifus Maximus, scolit si parascolit la cele mai faimoase institute de invatamant in care accesul a fost asa de strict incat nu-si mai aminteste nimeni ca l-ar fi avut coleg, nu este familiar cu notiunea de cinstit. In primul rand, nu este cinstit sa tratezi un grup de oameni, diferit de altul. Doar pentru informarea celor care pretind ca stiu ceva, cand in realitate nu stiu nimic, sistemul progresiv de taxe a fost propus pentru prima data de Moses Mordecai Karl Levi in anul 1848, in faimosul “Communist Manifesto”, cand s-a lansat si preceptul comunist al redistribuirii: de la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa nevoi, (from each according to his ability, to each according to their needs). Se pare ca atat Marx cat si Obama considera inegalitatea drept imorala si singurul remediu pentru reducerea ei ar fi aplicarea unui sistem diferit de taxe. Personal consider ca daca am ajuns sa vorbim de moralitate in esichierul politic, nu ne mai ramane decat a primi cursuri de etica-morala de la angajatele de la Mustang Ranch, din Carson City, statul Nevada, orasul care gazduieste cea mai faimoasa casa de toleranta din Statele Unite ale Americii. Pentru cei mai nefamiliari, aceasta "vestita" institutie a intrat sub patronajul guvernului federal, atunci cand patronul stabilimentului, renumitul gangster Joe Conforte, nu si-a mai platit taxele de zeci de milioane de dolari si a ajuns bine merci in Brazilia, tara cu care nu avem tratat de extradare. Domnia sa a fost vazut ducandu-si tihnita existenta pe plajele de la Copa Cabana si Rio, devalizand statul American de zeci de milioane de dolari. Sunt convins ca in acea perioada, ca niciodata in istorie a existat o identitate la propriu perfecta intre membrii guvernului si proprietatile guvernamentale din Carson City!!!
 Stiu ca inca din Republica lui Platon s-a stipulat ca un guvern nu este destinat promovarii moralitatii sau virtutilor, dar nu poate exista fara cetateni morali sau virtuosi. Uitati-va la componenta guvernelor si Parlamentelor din lume, inclusiv din TARA stramoseasca si atunci sper sa realizati sursa tuturor relelor existente pe Planeta Terra.
  Nu se invata nimic, sau nu avem cu ce, din afirmatiile lui Ronald Reagan, unul dintre cei mai cerebrali presedinti ai Americii, care a afirmat textual: "guvernul nu este solutia problemelor noastre, guvernul este problema". (The government is not the solution of our problem, government is the problem). Nu cred ca un sistem social echitabil este acela care retribuie similar un neurochirurg cu un muncitor necalificat.
 Cel putin teoretic aceasta Republica a fost statuata dupa preceptul ca toti oamenii au fost creati egali de Creator, cu anumite drepturi inalienabile si trebuie sa primeasca un tratament egal in fata legii. Aplicand un sistem diferentiat de taxe, violeaza acest principiu sacru pe care s-a fundamentat America. Oricum, Republica lasata mostenire de Benjamin Franklin la Philadelphia, n-am putut s-o pastram si astazi avem ceea ce meritam.
 In ce priveste guvernul, raman in continuare strict la parerea filosofului francez din secolul al XIX-lea, Frederic Bastiat, care a definit guvernarea "drept o mare fictiune, prin care fiecare tinde sa traiasca pe cheltuiala altora". (Government is the great fiction, through which everybody endeavors to live at the expense of everybody else). Nimeni, dar absolut nimeni din actuala administratie, desi se flutura tot felul de masterate, doctorate si alte date, nu a auzit de postulatul stabilit de Thomas Jefferson, al treilea presedinte al Statelor Unite ale Americii, care stipuleaza ca "economia este prima si una dintre cele mai importante virtuti ale republicii, iar datoria publica este cel mai mare pericol care ne afecteaza. (Economy is among the first and most important of republican virtues, and public debt is the greatest of the dangers to be feared). Ce mare dreptate a avut geniul numit Ayn Rand, care ne-a atentionat ca orice interventie guvernamentala in economie, consta in a da beneficii nemeritate, luate prin forta, unei categorii sociale in detrimentul alteia. Va suna familiar? Este exact ceea ce doreste sa implementeze messianica administratie, prin aplicarea unui sistem diferit de taxe. Din nou, deloc surprinzator pentru mine, niciun cuvant despre cei 50% dintre americani care nu platesc taxe!!!
 Pana sa vedem daca vom mai avea din ce sa platim taxe, desi este sezonul taxelor, pretul benzinei, asa cum v-am anuntat in precedentul Stanley Kramer, cunoaste cote nemaiintalnite in istoria Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea profiturile inregistrate de marile companii petrolifere, nu numai ca au crescut vertiginos, dar intrec orice limite ale bunei decente. Doar spre informarea dumneavoastra, va prezint niste date care presupun ca va vor lamuri, ca unii suntem mai egali decat altii. Exxon Mobil Corp, a realizat profit de 41.1 miliarde dolari, Chevron Corp de 25.9 miliarde dolari, Conoco Philips de 12.4 miliarde dolari etc.
 Newt Gingrich, fost Speaker al Camerei Reprezentantilor spune ca are un program al Energiei, care va aduce gallonul (3.784 L) la $ 2.50, in asa fel ca niciun presedinte al Statelor Unite sa nu trebuiasca sa se aplece  - apropos, pana sub centura - regelui Arabiei Saudite. Pentru orice minte rationala, daca mai putem vorbi de ratiune, intr-un domeniu caracterizat de lipsa ei, problema este revoltator de simpla; aducerea petrolului din Alaska si Canada pana la rafinariile din Texas, insotita de exploatarea resurselor interne. Dar atunci, cine va mai face donatii de milioane de dolari in campaniile electorale si cine va mai controla deciziile guvernamentale. Tot pentru informarea dumneavoastra, in anul 1982, capacitatea rafinariilor din USA se cifra la 301 milioane barili pe zi, ca in prezent sa se situeze la jumatate!!!
 Si cand te gandesti ca peste 50 miliarde de dolari din bugetul apararii, este destinat patrularii Golfului Persic!!! Cine are nevoie de aceasta, numai… Divinitatea stie.
 Va asigur ca de infantilitatea noastra economica va profita China, deja in tratative avansate cu Canada, in urma refuzului Statelor Unite de a coopera.
 Pacat, mare pacat ca omenirea este condusa de ignoranti, idioti si sarlatani. N-ati auzit de cuvintele lui Napoleon?- "Lasati-o sa doarma (China), pentru ca daca se trezeste, va zgudui lumea. (Let her sleep, for when she wakes, she will shake the world). Nici nu ne meritam alta soarta.
                  2
 Nu mai constituie un secret pentru cititorii fideli ai acestei rubrici, afirmatia mea referitoare la fascinatia pe care o am privind studierea culturii si civilizatiilor care s-au perindat pe acest terifiant Mapamond, cat si a respectului deosebit pe care-l port fata de cei a caror dotare cerebrala depaseste revoltator de scazuta medie a locuitorilor Planetei.
  Acesta a fost si motivul pentru care in editia numarul 691, din 12 Mai 2005, la aceasta rubrica, mi-am permis sa fac o recomandare lui Theodor Stolojan, ajuns consilier prezidential cu probleme economice al Administratiei Dambovitene. Stati linistiti, n-am fost impresionat de faptul ca in timpul vechiului sistem a fost Secretar Comitet PCR al Ministerului de Finante sau ca a lucrat la Banca Mondiala, post care se acorda prin rotatie tuturor statelor membre ale ONU, sau pentru faptul ca a candidat la presedintia Romaniei, retras ulterior, pe motiv de boala!!! Nimic din toate acestea! La timpul respectiv, Theo a devenit factorul decizional numarul 1, in domeniul economic si mi-am permis sa-i recomand renuntarea definitiva la implementarea sistemului economic Scandinav, considerandu-l incompatibil cu structura si mentalitatea poporului roman si asemuindu-l cu o grefa de falanga sanatoasa la un corp bolnav de cancer generalizat. Tot cu aceeasi ocazie, am recomandat operele economistilor Hjalmar Schacht si Gerhard Schroeder, dupa modesta mea opinie adevarate capodopere in domeniul economic, a caror aplicativitate in economia mondiala putea feri omenirea de colapsul generalizat in care ne aflam.
  Nici dupa 67 de ani de la terminarea razboiului, vecinului meu Thomas Taylor, fost militar in US Air Force, in prezent ajuns la respectabila varsta de 91 de ani, autor a 28 raiduri deasupra teritoriului german, nu-si poate explica refacerea incredibila a Germaniei, aflata la terminarea razboiului la stadiul de "praf si pulbere". Raman strict la parerea ca Germania, sau mai corect spus, pretinsul "miracol german", nu a fost generat nici de Planul Marshall, nici de "Deutsche Ordnung", ci de studierea si aplicarea preceptelor economice, elaborate de cei doi corifei. Din nefericire, in Romania studiul a devenit o cazna greu de invins, o insurmontabila povara si continuam sa batem pasul pe loc, aflandu-ne pe un nemeritat loc ultim in toate activitatile socio-politice si economice. Pana sa ne dumirim ce sistem economic sa aplicam, sau daca suntem structurati mental sa intelegem acest lucru, trebuie sa retinem ca societatile evoluate s-au distins prin spirit de organizare si nu prin dotare tehnica sau umana. Am intrat in tot felul de Uniuni, care mai de care mai Europeana decat alta, desi nu aveam nevoie, am incheiat tot felul de tratate si tratative devaforabile TARII, aliante si pacte irationale etc., nerealizand ca nimeni nu ne vrea binele, decat realizarea unor profituri din toate tranzactiile. Nu se stie de Ralph Waldo Emerson, filosof, poet si eseist american, care in "Conduita Vietii" ne spune ca nimic nu este mai deplasat pentru o persoana, decat sa intre in domenii de activitate pentru care nu are nici calificarea si nici dotarea cerebrala necesara. Starea jalnica, in care a ajuns Glia Natala, TARA care adaposteste ramasitele inaintasilor, este generata de faptul ca nu exista domeniu de activitate economico-sociala, politica, culturala sau numiti-o dumneavoastra, in care marea majoritate a factorilor decizionali sa nu fie formata din impostori. De zeci de ani cer eliminarea totala a impostorilor din Guvernul si Parlamentul Romaniei. Trebuie sa invatam, chiar folosind metode coercitive, ca atat Guvernele cat si Parlamentele nu sunt vesnice, TARA ramane pe vecie un rug, pe care la momentul necesar s-au jertfit cei mai buni fii ai sai. Va este indiferent ceea ce lasati generatiilor viitoare? Chiar daca la nivel mondial criteriile pentru selectarea valorilor au disparut cu desavarsire, primatul non-valorii devenind un postulat, Romania, care are o democratie tanara, fragila si ne-nteleasa, nu-si poate permite sa renunte la primatul valorii.
 Valorile, indiferent de orientarea lor politica, trebuiesc atrase la guvernare, iar interesele nationale trebuie sa primeze in fata intereselor de grup si de partid. Trebuie oprita imediat marginalizarea valorilor pe considerente politice. Daca America nu tinea cont de acest concept democratic, Werner Von Braun n-ar fi ajuns factor de decizie important in politica Americana si nici Franklin Delano Roosevelt, n-ar fi obtinut patru mandate prezidentiale, cu o sotie membra activa a unui partid de extrema stanga.
 Cei care se fac vinovati de semnarea unor tratate nefavorabile TARII, trebuie sa raspunda material si juridic, chiar daca, tot din infantilism politic, au ajuns sa ne reprezinte si la Bruxelles.
 Desi realizez ca nu doriti sa invatati nimic, ignoranta fiind caracteristica dumneavoastra majora, doresc sa va familiarizez cu afirmatia facuta de Gordon Brown, fost prim-ministru al Marii Britanii, referitoare la Uniunea Europeana: "Eu sunt un mare suporter al Uniunii Europene. Nu suport admiterea Euro, pentru ca sunt impotriva din principiu, ci pentru ca nu cred ca este economic corect pentru Marea Britanie". (I’m a great supporter of the European Union. I didn’t support entry to the euro, not because I’m against it in principle, but because I didn’t think it was economically right for Britain).
 Se aude pe malul Dambovitei? Ce va face sa credeti ca ceea ce nu este economic corect pentru Marea Britanie, este corect pentru Romania? Invatati de la altii, desi aveti retributii mai mari decat cei de pe Wall Street !!! Daca Marea Britanie este greu de digerat pentru cei formati sub sistemul comunist,  invatati de la China, care controleaza economia mondiala, datorita faptului ca moneda nationala yuan-ul are paritatea dorita de chinezi si nu de altii. Dumneavoastra o acceptati pe cea dictata de Uniunea Europeana, care, mai repede decat credeti, va avea soarta altor uniuni. A se vedea Uniunea… Sovietica.
 Degeaba protesteaza Uncle Sam si  multi altii. Interesele nationale trebuie sa primeze. 
                   3
  Chiar daca nu sunteti in asentimentul meu, trebuie sa admiteti ca starea jalnica in care au ajuns Statele foste Unite ale Americii este generata, printre multe altele, de nerespectarea Legii Imigratiei-Immigration Act, semnata la 20 februarie 1907 de presedintele Theodore Roosevelt, lege care exclude de la admiterea in USA a idiotilor, imbecililor, natangilor si a nebunilor. (Idiots, imbeciles, feeble-minded persons, insane persons). Pentru cei care pun sub semnul intrebarii cele de mai sus, le recomand studierea amanuntita a comportamentului primitiv al celor din jurul nostru, cat si prestatiile marcate de un infantilism cras, al celor de pe Colina Capitoliului, cat si ale ocupantului Biroului locat pe 1600 Pennsylvania Avenue din Washington D.C.
 Suntem asaltati de un adevarat tsunami mediatic in care se elogiaza “realizarile deosebite” ale Titanicului Pontifus Maximus. Totul este La Vie En Rose, stocurile cunosc cresteri fara precedent, s-au creat milioane de locuri de munca, preturile au scazut etc.etc.etc. Se prezinta statistici facute pe esantioane dinainte stabilite dintre componentii adulatorilor actualei administratii, cifrele comunicate fiind total neconforme cu realitatea. Nu se aminteste nimic de cei 12,3 milioane de americani, care sunt in cautare de lucru, dintre care peste 2 milioane numai in California, considerat candva Golden State, de rata somajului fara precedent in istoria USA, de explozia preturilor la toate produsele de prima necesitate, de zecile de milioane de americani care traiesc la limita saraciei, de un deficit bugetar fara precedent, de faptul ca dolarul este intr-un permanent declin si nimic de faptul ca moralul populatiei americane a atins cel mai scazut nivel cunoscut in istorie. Niciunul dintre aceste lucruri nu se recunoaste, fapt care ma determina sa afirm ca nici nu se va indrepta nimic, USS America, fiind preprogramat sa se scufunde.
 Unde este America anilor 1941, cand dupa atacul din 7 Decembrie 1941, de la Pearl Harbor, s-a avut curajul si taria morala de a se accepta in amanuntime cele mai mici pierderi, neajunsuri, greseli, lipsuri etc., fapt care l-a determinat pe amiralul japonez Ysuroku Yamamoto, sa exclame: "Un popor, o natiune, o persoana, care are curajul si taria morala sa admita in cele mai mici amanunte pierderile, neajunsurile si lipsurile, va fi imposibil de  invins.”? Acum nu se mai admite nimic, elogiile si osanalele aduse "conducatorului suprem", intrec in grandoare si idolatrie manifestatii similare, la adresa unor conducatori ca Mao Tze Dung, Kim Ir Sen etc. Nimeni, dar absolut nimeni, exceptie singulara fiind Cable Fox News, nu aminteste Titanicei fapturi, ca la 20 ianuarie 2009, a preluat economia Americana, la cu totul alte standarde. Doar pentru informarea dumneavoastra si a celor care traiesc in sfere inaccesibile…. adevarului, la preluarea puterii, curenta administratie a mostenit o rata a somajului de 7.6%, un numar de 2,6 milioane de someri, galonul de benzina (3.784 l.) costa 1.79 dolari, o familie Americana cheltuia lunar cca. 200 dolari pe carburanti, 32 milioane de americani erau asistati social cu bonuri de mancare, versus 48,5 milioane in prezent, datoria publica a inregistrat o crestere mai mare, decat cea inregistrata in timpul primelor 100 de Congrese USA cumulat, datoria publica era de 10,6 trilioane, nu 15,3 trilioane ca in prezent; de cand cu "stimularea" economiei lansate de mesianica faptura, guvernul a imprumutat cu 30 000 dolari pe familie, milioane de familii si-au pierdut casele din cauza "ingineriilor” financiare, aplicate de "protejatii” de la Fannie Mae si Freddie Mac, dolarul American a inregistrat o scadere spectaculoasa, uncia de aur costa 850 dolari, nu mai mult decat dublu in present, iar americanii un popor cu atitudine de invingator si foarte optimist, afirma in proportie de peste 60 %, ca nu vor mai trai niciodata la standardele avute anterioar curentei administratii.
 Date furnizate de Stockholm International Peace Research Institute, International Monetary Fund, Heritage Foundation, Transparency International, Newsweek survey, World Bank, ne arata ca exceptand cheltuielile militare, unde suntem de departe pe primul loc, cheltuind cam de doua ori mai mult decat restul statelor lumii la un loc si procentul cel mai redus de taxe din Produsul Social Brut-GDP, Statele Unite ale Americii ocupa locuri deloc magulitoare in ierarhia globului pamantesc. In privinta Climatului Politic -Political Enviroment, indicator care ia in calcul stabilitatea politica, libertatea de exprimare, dreptul de asociere etc. USA ocupa locul 14 in lume, primele cinci locuri, revenind in ordine tarilor: Suedia, Norvegia, Olanda, New Zealand si Finlanda. Produsul Social Brut - GDP pe cap de locuitor, ne plaseaza pe locul 10 in lume, primele locuri revin, in ordine, urmatoarelor: Luxembourg, Norvegia, Quatar, Elvetia si Emiratelor Arabe Unite. Desi dam lectii privind eradicarea coruptiei peste tot in lume, la indicatorul vizand cele mai putin corupte guverne, ocupam tocmai locul 22, primele cinci locuri, revenind tarilor: Danemarca, New Zealand, Singapore, Finlanda si Suedia. In privinta calitatii vietii, International Living Magazine, acorda primele cinci locuri, urmatoarelor tarii: Franta, Australia, Elvetia, Germania si New Zealand, USA ocupa locul 7. In privinta educatiei, ocupam un ingrijorator loc 26. Acest indicator a luat in calcul gradul de alfabetizare si anii petrecuti in scoala si plaseaza pe primele locuri, Finlanda, Corea de Sud, Canada, Singapore si Japonia. Daca ascultam "perlele” debitate de tot felul de posesori de masterate, doctorate, etc. a unor pretinse Universitati chipurile celebre, locul 26 mi se pare mai mult decat meritoriu. In privinta Sanatatii - Health, indicator care ia in calcul speranta de viata -longevitatea, ocupam tot locul 26, primele 5 locuri revenind in ordine: Japonia, Elvetia, Suedia, Spania, Italia, Australia. Cea mai buna tara din lume, criteriu care are la baza un sistem diversificat de indicatori, a fost declarata Finlanda, urmata  in ordine de Elvetia, Suedia, Austria si Luxembourg. Statele Unite ale Americii, ocupa locul 11. Titlul de cel mai bun guvern din lume, indicator care ia in calcul stabilitatea politica, eficienta guvernului, controlul coruptiei, aplicarea legii etc. a revenit tot Finlandei, urmata de Danemarca, Suedia, Luxembourg si New Zealand. Aici ocupam ocul 28, deloc onorant pentru o tara care doreste sa implementeze sistemul ei democratic pe toate coordonatele geografice ale Mapamondului.
 Indiferent ce dorim sa implementam la nivel mondial, raman un ardent sustinator al teoriei geniului H.L. Mencken, jurnalist, editor, eseist American, care sustine ca "tot guvernul este, in esenta sa organizat sa exploateze si in aproape toate formele sale existente este dusmanul implacabil al fiecarui om harnic si bine intentionat. (All government is, in its essence, organized exploitation, and in virtually all its existing forms it is implacable enemy of every industrious and well-disposed man.)
 Anul 2012, printre multe alte triste evenimente, rememoreaza implinirea a 100 ani de la tragedia Titanicului, intamplata la 15 Aprilie 1912. Desi sansele sunt revoltator de reduse, sa speram ca la 4 Noiembrie 2012, poporul American va da dovada de maturitate suficienta spre a dori o schimbare radicala a actualei politici si va schimba Titanicul ocupant al Casei Albe.
 Tare inclin sa cred ca vom cadea victime celor stipulate de jurnalistul American George Eliot, numele sub care este cunoscuta jurnalista Mary Ann Evans: Urmeaza alegerile. Pacea universala este declarata si vulpile (guvernantii-alesii) au un sincer interes sa prelungeasca viata galinaceelor (guvernatii-alegatorii). An election is coming. Universal peace is declared, and the foxes have a sincere interest in prolonging the life of the poultry.  
                     4
 John Bolton, nume de rezonanta in politica Americana, cu ocazia a nenumarate aparitii  in mass media nu s-a abtinut de la a caracteriza actualul ocupant al Biroului Oval, in termeni deloc magulitori, dar care oglindesc cruda realitate: neprofesional si neprezidential.
 Ultima iesire prezidentiala a fost marcata total de un infantilism inadmisibil pana si intr-o republica bananiera, situata pe undeva prin Caraibe si demonstreaza, pana si pentru sceptici, ca Statele Unite ale Americii urmeaza a-si schimba forma de guvernamant !?! Din anul 1789, anul infiintarii Curtii Supreme, s-a petrecut un fapt fara precedent, presedintele Statelor Unite al Americii a avertizat Curtea Suprema sa nu respinga planul messianic de sanatate, cunoscut sub denumirea de Obamacare, pentru ca legislatia respectiva a fost aprobata de o majoritate a unui Congres ales si, chipurile, n-ar trebui sa fie respinsa de o Curtea Suprema, ai carei componenti sunt numiti pe viata de presedintele in exercitiu al USA !?! Sa nu fi auzit messianica faptura, care pe langa activist comunitar a fost si profesor de drept constitutional la Universitatea din Chicago, ca nu este fara precedent sau extraordinar ca organul juridic suprem al tarii, sa respinga acte juridice neconstitutionale. Sa nu fi stiut un profesor care are si studii juridice faptul ca Organul Suprem de Justitie este Supreme Expositor of the Constitution - Supremul lamuritor al Constitutiei. Sa nu fi auzit ato(n)t stiutorul Titanic de decizia curtii din anul 1803 in cazul Marbury V. Madison ? Faptul ca de-alungul existentei Curtea Suprema a avut in componenta ei si persoane fara educatie juridica, nu indreptateste pe nimeni, chiar fiind presedinte, sa dea ordine sau recomandari referitoare la ceea ce trebuie aprobat sau nu. Eu, tot am crezut, sper ca nu in mod eronat ca noi suntem o natiune bazata pe legi, nu pe oameni. Pana si Eric Holder, Ministrul Justitiei, de regula un obedient tacit al "indicatiilor” mesianice, s-a vazut nevoit sa afirme ca deciziile Curtii sa revizuiasca constitutionalitatea legilor este indiscutabila. (The power of the courts to review the constitutionality of legislation is beyond dispute). Sunt convins ca presedintele nu este strain de autoritatea Curtii Supreme de Justitie, dar, asa cum am mai mentionat in SK anterioare, Constitutia este eludata iar interpretarea ei este functie dependenta de intereselor anumitor grupuri. Fiind an electoral, totul se dedica victoriei, indiferent ce acte normative trebuiesc nerespectate.  Personal, nu ma mai surprinde nimic. Ruth Bader Ginsburg, Judecator al U.S. Supreme Court, aflata intr-un turneu in tarile arabe, inca nerevenite dupa asa zisa “Arab spring” a sugerat revolutionarilor sa nu urmeze Constitutia Americana, drept model pentru Constitutiile lor. Este adevarat ca nu putem trece cu vederea ca la data aprobarii Constitutiei, in care se stipula "ca toti oamenii au fost creati egali de Creator, cu anumite drepturi inalienabile…..”, in Statele Unite ale Americii, exista sclavagism, existau propietari de sclavi, iar femeile nu si-au castigat dreptul la vot decat in 1920, plus multe alte inadvertente, incompatibile cu o societate democratica ! Domnia sa, intr-un interviu acordat statiei de televiziune Al-Hayat, le-a recomandat sa ia drept exemplu Constitutia Africii de Sud, care este o lucrare monumentala in materie. Ma alatur pozitiei luate de Mat Styaver de la Liberty Counsel, care a declarat ca “Justice Ginsburg  a aratat lipsa de respect fata de autoritatea unui document pe care are datoria sa-l apere. (Justice Ginsburg failed to respect the authority of the document that is her duty to protect). Este total nepatriotic cand se ofera posibilitatea sa promovezi libertatea Americana intr-un mediu totalmente ostil, sa indici ca exemple de urmat…. Africa de Sud. Nimeni nu poate afirma ca un act creat de oameni este perfect. Dar trebuie sa se mentioneze ca la timpul adoptarii Constitutiei Americane, ne aflam in data de 17 Septembrie, 1787, iar Constitutia a fost ratificata la 21 Iunie 1788. La fel, niciun cuvant de faptul ca avem 27 Amendamente, Constitutia fiind amendata de 17 ori. Chiar daca nu constituie un secret pentru dumneavoastra, toate voturile Curtii Supreme poarta un caracter ideologic, judecatorii nominalizati de presedinti democrati - Sonia Soyomayor, Ruth Bader Ginsburg, Elena Kagan si Stephen G. Breyer sunt liberali ca orientare politico-juridica in timp ce John Roberts, Antonin Scalia, Clarence Thomas si Samuel A Alito sunt conservatori sau ultra-conservatori. Singurul cu inclinatii de ambele tabere este Antony Kennedy. Eu consider deplasat si totalmente nedemocratic, ca intr-un stat pretins de drept, Judecatorii Curtii Supreme de Justitie sa aiba ideologia ca punct de referinta in luarea deciziilor.
 In ce ma priveste, fiind un ardent sustinator al Legii Supreme a Tarii-Constitutiei, raman strict la parerea lui Mark Twain; "In tara noastra avem aceste nespus de pretioase trei lucruri: libertatea de exprimare, libertatea constiintei si prudenta de a nu le practica pe niciuna. (In our country we have those three unspeakably precious things: freedom of speech, freedom of conscience and the prudence never to practice either.)
 Desi nu-i impartasesc opinia, vreau sa va refamiliarizez cu cele spuse de jurnalistul, scriitorul, eseistul….. H.L. Mencken: "Un legiuitor-om al legii tipic zilelor noastre este un om lipsit de principii, o simpla fisa intr-un joc grotesc si ticalos. Daca se poate aplica presiune asupra lui el va trece voios in favoarea poligamiei, astrologiei sau canubalismului. (The typical lawmaker of today is a man devoid of principle-a mere counter in a grotesque and knavish game. If the right pressure could be applied to him he would cheerfully in favor of polygamy, astrology or cannibalism.)
 Si in final, o informatie utila conationalilor mei care locuiesc pe teritoriul Statelor Unite ale Americii: "La 17 ianuarie 1984, U.S. Supreme Court a votat o lege care permite inregistrarea de programe de televiziune pe videocasete, spre folosinta privata, fara a intra in contradictie cu legea federala a copy-right.” (On 17 January 1984 the U.S. Supreme Court ruled 5-4, that the private use of home videocassette recorders to tape television programs do not violate federal copyright laws.)
 M-am gandit ca poate va ajuta.
                5
 Intr-un moment istoric in care Legea Suprema a tarii este total ignorata sau, mai corect zis, interpretata dupa propriul plac al legiuitorilor, imi permit sa amintesc tuturor juramantul pe care actualul ocupant al Biroului Oval, situat pe 1600 Avenida Pennsylvania din Washington D.C. l-a facut la ceremonia inaugurarii, care a avut loc Marti, 20 Ianuarie, 2009: Eu,…… jur solemn (sau afirm) ca voi indeplini in mod cinstit-cu credinta functia de presedinte al Statelor Unite si din toate aptitudinile mele-capacitatea mea voi  pastra, proteja si apara Constitutia Statelor Unite ale Americii. (I……… do solemnly swear that I will faithfully execute the office of president of the United States and will to the best of my ability, preserve, protect and defend the Constitution of the United States). Pentru stricta dumneavoastra informare, un juramant asemanator este depus si de vicepresedintele SUA si de membrii Congresului SUA.
  Celor care au ales sa-si expuna viata pe diferite teatre operationale, pentru linistea multora care nu merita sacrificiul lor, la juramantul de mai sus se adauga, "fara nicio rezerva sau scop de reticenta-retinere" (without any  mental reservation or purpose of evasion). Se pare ca puerilismul cras si infantilismul alarmant de care se da dovada in acest domeniu Machiavelic, care este politica, este generat si de faptul ca juramantul politicienilor nu cuprinde si cuvintele rezerva - mental reservation (conditie restrictiva tacita), maladie care caracterizeaza aceasta categorie sociala, cand este vorba de interpretarea Constitutiei SUA si ale altor Constitutii ale statelor lumii. Legat de acest aspect, Ross A. de la Haye, din frumosul oras Huntington Beach, considerat o perla a Oceanului Pacific, este mult mai transant, afirmand ca "presedintele Barack Obama are cateva deficiente cognitive referitoare la Constitutia Statelor Unite ale Americii"!!!
 Un lucru este incontestabil: marea majoritate a populatiei Statelor deloc Unite ale Americii, nu are incredere in Administratia Americana, in Senatul SUA si totodata, si-a diminuat total increderea in toate institutiile guvernamentale americane. Solutia optima este data de James H. McGee, din Orange, California, care recomanda ca  inlocuirea presedintelui Obama, va duce la solutionarea tuturor problemelor cu care se confrunta SUA. (But getting rid of President Obama would go a long way toward solving U.S. problems). Nu subscriu la parerea lui James, pentru simplul motiv ca, consider actualul fond uman existent pe esichierul politic mondial, mult sub standardele minime admise pentru admiterea in invatamantul primar. Ma ingrozeste ideea ca nici n-au inceput alegerile pentru Parlamentele lumii si tot felul de posesori de … orice, in afara de intelect, se doresc senatori sau congresmeni. In nenumarate ocazii am propus - bineinteles, fara rezultat, ca celor care doresc sa ocupe posturi decizionale, sa li se administreze testul stabilit de intelectualul de prima marime, scriitorul si jurnalistul P.J. O’Rourke, adica cei care doresc functii politice sa fie testati pentru stupiditate, ignoranta, lacomie si dorinta de putere. Sunt convins ca un asemenea test, administrat celor din Parlamentul Romaniei, ar duce la eliminarea automata a cel putin 80% dintre ei. Dar intrucat asemenea teste nu se admit, tocmai spre a arata cat de inteligenti sunt cei care nu admit asemenea teste, ramanem la nivel national si mondial cu cei mai mari ignoranti in posturi decizionale.
 Sunt ferm convins ca atat TARA stramoseasca, cat si mapamondul dispun de oameni de certa valoare, caractere de exceptie, patrioti desavarsiti, intelectuali de prima marime, dispusi sa-si puna serviciile spre binele natiunii, dar asemenea calitati nu sunt admise  in infestatul esichier politic. Tuturor, cuvintele lui John F. Kennedy, rostite in timpul campaniei electorale din 1960 si mediatizata cu ocazia tuturor intalnirilor electorale, cuvinte cu care a cucerit electoratul American si i-au asigurat victoria: "singurul lucru necesar ca raul sa triumfe in lume este ca oamenii buni sa nu faca nimic". (The only thing necessary for evil to triumph in the world is for good men to do nothing).
 De fapt ideea dateaza din secolul al XVIII-lea si apartine filosofului, marelui orator si om politic irlandez, Edmund Burke care in 1770 a scris "Thoughts on the Cause of the Present Discontents-Ganduri despre cauzele nemultumirilor prezente", in care a lansat ideea ca atunci cand oamenii rai se combina, cei buni trebuie sa se asocieze; altfel vor cadea unul cate unul, o jertfa nemiloasa, intr-o lupta de dispret. (When bad men combine, the good must associate; else they will fall, one by one, an unpitied sacrifice in a contemptible struggle). Dar cand este vorba de asociere, cei buni prefera sa stea deoparte, pentru simplul motiv ca pentru a avea o similitudine de idei, oamenii trebuie sa se regaseasca in aceiasi parametrii educationali, intelectuali, morali, spirituali etc. Cum acest lucru este imposibil de realizat, cei rai se asociaza mult mai usor, standardele lor, fiind la un nivel revoltator de jos, se regasesc la majoritatea locuitorilor mapamondului. Vreti exemplu tipic de asociere a celor rai, studiati componenta parlamentelor lumii,  incepand cu cel din TARA. Oricum, lumea nu va putea fi condusa la nesfarsit de ignoranti si sarlatani, persoane al caror nivel intelectual se situeaza in vecinatatea inexistentului. Inclin sa cred ca ceva se va intampla, ori vom trece in alt stadiu evolutiv, incepand din 21 decembrie 2012, orele 23:11, Pacific Standard Time, ori vom disparea. In privinta disparitiei, desi admit ca nu mai putem functiona la standardele actuale, am dubii, intarite de cele scrise in Cartea Legii - Biblia si regasite in Geneza, Cap.9, Vers.11: "Fac un legamant cu voi ca nicio faptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa pustiasca pamantul". (And I will establish my covenant with you; neither shall all flesh be cut off any more by the waters of a flood; neither shall there any more be a flood to destroy the earth.) Asta, desi Mayasii cat si Hollywood-ul ne-au pregatit disparitia!!!
                 6
 N-am nici cel mai mic dubiu referitor la familiaritatea cohortelor de ignoranti si retardati mintal, care vizeaza posturi de senatori sau deputati in Parlamentul TARII, cu numele dramaturgului englez, George Bernard Shaw.
  Multe din operele acestui geniu (Profesiunea doamnei Warren, Casele vaduvilor) dezvaluie adevarata fata a societatii ascunse in spatele falsei respectabilitati. Daca-l citeau pe GB Shaw, aveau macar circumstante atenuante pentru faptul ca vor sa ocupe posturi in care se admit oameni care nu stiu nimic si cred ca stiu totul; aceasta arata clar o cariera politica. (He knows nothing, and he thinks he knows everything. That points clearly to a political career). Se confirma cele spuse de GB Shaw ca ignorantii se regasesc cel mai bine in domeniul politic. Dintr-o eroare a emitentului, am primit la redactie "portretul" unui individ care se doreste, nici mai mult, nici mai putin, decat senator, din partea Diasporei. Domnilor, Comunitatea romaneasca din America, asa cum am mentionat si am cerut in diferite ocazii, nu are nevoie sa fie reprezentata in Parlamentul Romaniei. Cei care au initiat aceasta propunere au datoria morala si patriotica fata de TARA sa ceara anularea ei, sau, macar, cei care doresc sa ne reprezinte sa fie supusi unui test de inteligenta, dat in fata unei comisii, din care obligatoriu trebuie sa faca parte si semnatarul acestei rubrici.
  Parafrazand pe filosoful britanic Antony Hope, "a explica adevarul celor care nu sunt structurati mintal sa-l inteleaga, este similar cu a promova falsitatea," nu va consider capabili sa intelegeti absolut nimic, cu atat mai mult notiunea de adevar. Este un afront adus TARII stramosesti cand tot felul de analfabeti, semidocti, purtatori ilegali de creier, doresc sa ocupe posturile natiunii. Chiar nu va cunoasteti lungul nasului si considerati ca democratia inseamna renuntarea definitiva la primatul valorii. Doriti prin inactivitatea dumneavoastra sa secatuiti o vistierie deja devalizata de toate guvernele care s-au perindat la conducerea gliei natale.
  In ce ma priveste, chiar daca va deranjeaza, ma regasesc intr-un citat al lui Maxim Gorki, referitor la Cehov: "Un om valoros si inteligent, atent la tot ce se petrece in juru-i, a trecut pe langa aceasta gloata anosta si cenusie de oameni neputinciosi si, cu un zambet trist, cu o mustrare domoala, dar adanca in glas si cu o tristete deznadajduita pe chip si in inima le-a spus bland si cu sinceritate: URAT MAI TRAITI, DOMNILOR! Dar, asa cum am mai mentiont, este aproape imposibil sa intelegeti, dintr-un motiv revoltator de elementar: "iti trebuie intelect sa intelegi intelectul, cultura ca sa intelegi cultura s.a.m.d., iar dumneavoastra nu aveti nici una, nici alta. Am ajuns, facand referire la Joseph Baretti- il puteti regasi in anul 1766 in Guvernul Marii Britanii - sa urasc omenirea, pentru ca ma consider unul dintre cele mai bune produse ale ei si eu stiu cat sunt de rau. (I hate mankind, for I think myself one of the best of them, and I know how bad I’m.) Pentru cei avizati dintre dumneavoastra, citatul este atribuit in mod eronat lui Samuel Johnson, considerat un al doilea Shakespeare al Marii Britanii.
 Fiind convins ca viata mea poate fi singura Biblie pe care anumite persoane o citesc – my life may be the only Bible some people read- sper ca intelegeti ce inseamna o metafora, din ratiuni care tin de norme de conduita total inaccesibile si necunoscute marii majoritati a locuitorilor acestui conglomerat de dezordine, analfabetism, incultura etc., ma simt obligat sa sar in apararea prestigiului celei mai performante organizatii de Law Enforcement Americane- Secret Service- formata in exclusivitate din descendenti ai Vechii Sparte, oameni dispusi in orice moment sa-si sacrifice viata pentru apararea vietii altora.
 Cei familiari cu Biblia, pot regasi in Evanghelia dupa Ioan, Cap.8, versetul 7, urmatoarele: "Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea". (He that is without sin among you, let him first cast a stone at her). Creata la 5 Iulie, 1865, aceasta organizatie cuprinde elita Americana in domeniu si este formata din cei mai buni, dintre buni. Din 1894, intre atributii a intrat si protejarea part-time a presedintelui USA si a familiei sale, pe atunci in persoana lui Grover Cleveland, presedinte care s-a casatorit la 49 de ani cu Miss Frances Folsom, in varsta de 21 de ani.
 Dupa asasinarea presedintelui William McKinley, survenita in anul 1901, Congresul SUA a cerut ca protectia presedintilor sa devina o full time atributie. In prezent, 3.200 de angajati sunt gata in orice moment sa renunte la viata lor, pentru a proteja viata altora. Nu vreau sa va reamintesc de incidentul de la Cartagena, Columbia, cand 11 membri ai acestei supersofisticate organizatii, aflati in timpul liber au apelat la serviciile unei companii de "escort", lucru care a generat un scandal fara precedent, tocmai din partea acelora care nu cunosc notiunea de neprihanire. Ca sa vedeti conformatia morala a celor din Secret Service, doresc sa va redau un episod, intamplat in timpul administratiei 42, chiar in incinta Biroului Oval. Un angajat al Serviciului a fost intrebat de presedintele William Jefferson Blyte Clinton, cunoscut si sub numele de Bill Clinton, ce parere are despre el?  Raspunsul a venit prompt si a fost demn de un descendent din Leonidas, Regele Spartei; nu-mi place de dumneavoastra, n-am votat pentru dumneavoastra, dar pentru ca atributiile mele sunt sa va protejez viata, sunt dispus sa-mi dau viata, in orice moment, pentru a salva viata dumneavoastra. Se aude, de cei neprihaniti, dispusi sa arunce cu pietre in cei care se afla la standarde comportamentale imposibil de perceput de marea masa a locuitorilor Terrei.
 Trebuie sa va familiarizez si cu structura morala a celor care trebuiesc protejati. John Adams, al doilea presedinte al SUA,  a fost acuzat ca a trimis la Londra pe generalul Charles C. Pinckney sa procure doua amante pentru presedinte. Thomas Jefferson, unul dintre autorii Declaratiei de Independenta, al treilea presedinte al SUA a fost caracterizat drept lipsit de morala si catalogat drept libertin. Pe cand se afla la Paris a avut intimitati cu doua femei casatorite si a avut copii cu propria-i sclava, Sally Hemings. Jefferson a admis toate aceste maniere improprii, lucru care nu l-a impiedicat sa devina presedinte al SUA, presedinte la Yale University si sa ramana pentru totdeauna inscris in Panteonul celor mai mari eroi ai natiunii americane.
 Presedintele Andrew Jackson, militar de prima marime, general in armata unionista, a fost consideratun home-wrecker. Presedintele Grover Cleveland, singurul care a obtinut doua mandate, la date diferite - a condus administratiile 22 si 24 - a fost acuzat in campania electorala din 1884 ca este tatal unui copil, conceput cu o prostituata din Buffalo, New York, lucru pe care l-a admis si a dus la castigarea alegerilor si din anul 1892, pentru americani primand onestitatea in fata unor greseli… umane. Presedintele Woodrow Wilson a intretinut relatii extraconjugale cu Edith Balling Galt, lucru care dupa multe pareri, a grabit decesul sotiei sale. Succesorul lui Woodrow Wilson, presedintele Warren G. Harding a avut o multime de relatii extraconjugale, care i-au generat "urmasi", cu care era intr-o permanenta legatura prin intermediul Serviciului Secret. Relatiile extraconjugale ale presedintilor Franklin Delano Roosevelt, Dwight D. Eisenhower si John F. Kennedy, sunt similare cu cele ale presedintelui Warren G Harding.
 Despre William Jefferson Blyte Clinton, ce sa va mai spun: in biroul sacrosanct in care presedintele Ronald Reagan nu indraznea sa-si dea jos haina, presedintele numarul 42, si-a dat jos pantalonii, performand in Biroul Oval, scene demne de Mustang Ranch, Carson City Nevada. Sunt convins ca niciunul dintre dumneavoastra nu si-ar da viata pentru oameni cu asemenea standarde morale. Cei din Secret Service o fac in permanenta si merita tot respectul nostru.
 Cine se crede cel mai neprihanit dintre noi, sa puna mana primul pe piatra.
                7
 Nu pot incepe acest nou Stanley Kramer, fara a mentiona aprecierile venite din TARA, din partea unei persoane de litere, om de vasta cultura, intelectual desavarsit,  profesoara Iulia Iancu  din Bucuresti, la adresa eseurilor mediatizate la aceasta rubrica: exceptionale, excelente, percutante, docte si multe alte atribute magulitoare, care ne determina sa ne continuam munca, in ciuda unor deficiente financiare uriase, generate, in principal, de aportul ca si inexistent al comunitatii romanesti din America.
  Domnia sa, profesoara de limba romana, timp de aproape 4 decenii, gradul I didactic, a fost colega de facultate cu un titan al literaturii romane, poetul Adrian Paunescu. Chiar daca deranjeaza si starneste reactii adverse sau contrarii, insotite de blamuri nemeritate, suntem singura minoritate din Statele Unite ale Americii, care dovedeste un dezinteres total fata de limba inaintasilor nostri, generatiile nascute pe pamant American, fiind mult mai familiare cu alte lexicuri, decat cel provenit din TARA, care adaposteste mormintele inaintasilor. Nu vom indrepta nimic, daca nu acceptam ceea ce suntem. Nu vrem sa invatam nimic de la celelalte comunitati, mult mai reduse la numar decat cea romaneasca care-si mentin nealterate legaturile stramosesti. Ziarul comunitatii maghiare, la o populatie de cca. 24.000 de suflete in zona, are peste 20.000 de abonamente, intr-o familie de 4 persoane se fac trei abonamente, pentru simplul motiv ca sunt mandrii ca pot prezerva limba inaintasilor, pe pamant American. Cand am incercat sa explic acest fenomen unor conationali, mi s-a replicat ca eu tin cu "ei", argument pueril si lipsit de elementare notiuni de logica, lucru care dovedeste ca nu suntem structurati mental sa suportam adevarul. Aceste lucruri vi le aduce la cunostinta o persoana a carui familie cuprinde americani, germani, maghiari, romani si vietnamezi.
  Foarte probabil, multi dintre d.voastra isi reamintesc de filmul "A Few Good Men", care a rulat in anul 1992, in regia lui Rob Reiner. Filmul a benefeciat de o distributie de exceptie, din care doresc sa mentionez numele lui Jack Nicholson, Tom Cruise si Demi Moore. Interpelat de avocatul apararii, rol interpretat excelent de Tom Cruise si rugat de a spune adevarul, Col. Nathan R. Jessep, comandantul bazei militare americane de la Guantanamo Bay, rol interpretat magistral de actorul Jack Nicholson, dupa parerea subsemnatului, cel mai bun actor American al tuturor timpurilor, a replicat: you can’t handle the truth - tu nu poti face fata adevarului. Se pare ca este o noua boala incurabila si netratabila, de care sufera un important sector al populatiei.
  Luna trecuta am invitat la o ceremonie religioasa famila Francisc Sink, de origine maghiara. Am ramas surprins de faptul ca fetita familiei, Maria Sink, in varsta de 3 ani, vorbea o romana impecabila, in timp ce mii de copii si nepoti ai unor pretinsi patrioti romani, recunoscuti si in TARA pentru merite inexistente, nu cunosc un cuvant in limba romana!!! Este dureros, rusinos si dovedeste lipsa de respect fata de glia strabuna. Sa nu ne mai miram ca se umbla cu degetul pe harta TARII si din ignoranta, infantilism - asta, ca sa nu zic prostie - participam, fara sa ne dam seama, la procesul de dezintegrare teritoriala a Mioriticului Plai Carpatin. Zeci de sate din Roditorul Pamant al Transilvaniei, Falnicul Ardeal, au fost maghiarizate, iar romanii in propria lor tara n-au fost capabili sa romanizeze un singur sat maghiar. Vinovati au fost gasiti maghiarii, desi vina apartine in exclusivitate romanilor!!! Nu, nu dragilor, maghiarii nu sunt de vina, culpa este in totalitate a romanilor. Cat timp nu vom avea curajul si taria morala sa admitem in cele mai mici amanunte pierderile, neajunsurile, lipsurile etc., cat timp nu vom putea identifica raul, nu vom putea indrepta nimic, chiar daca guvernul de la Bucuresti va cuprinde crema intelectualitatii mondiale si va fi format din persoane cu un coeficient de inteligenta - IQ peste limita lui 200, deci mult superior dotarii cerebrale a lui Einstein.
 Filosoful francez de origine Algeriana, Albert Camus, ne-a spus ca omul este singura creatura care refuza sa fie ceea ce este. (Man is the only creature that refuses to be what he is). Admiteti ceea ce sunteti, cat si faptul ca nu va puteti conduce singuri, toate lucrurile rele cu care se confrunta omenirea, aproape intotdeauna sunt rodul ignorantei. Iarasi trebuie sa va reamintesc, desi am evidente dubii, ca vorbesc si scriu la bostani si pereti. La preluarea presedintiei, omul politic Sarb, Milorad Dodici, a afirmat: avem numai doi dusmani, impotriva carora trebuie sa luptam. Acestia sunt ignoranta si incapacitatea noastra.Este in genetica noastra, ca pentru toate problemele cu care ne confruntam, vinovatii sunt… altii.
 Nu schimbarea presedintelui, a  guvernelor, a tuturor factorilor decizionali etc. creeaza cadrul organizatoric al unei societati evoluate. In primul rand este vorba de schimbarea atitudinii fata de TARA si insuflarea unui simt civic in randul conationalilor.
 Asa cum v-am mai spus si va tot spun, doar, doar se va invata ceva, America este singura tara a mapamondului, care a ajuns la standardele care a ajuns, nu datorita dotarii tehnice, umane sau capacitatii organizatorice, ci in exclusivitate datorita atitudinii. Cu atitudinea actuala si cu actualul fond uman, care, cu revoltator de putine exceptii, este lamentabil, vom avea pentru eternitate statutul de Haiti al Europei.
 Revenind "acasa", astazi 8 Mai 2012, cand va scriu acest Stanley, gratie unei politici Bananiere, datoria nationala a USA a ajuns la 15,671, 916,356, 611.36 trilioane de dolari, revenindu-ne pe cap de locuitor 51,582 dolari. Vorba presedintelui Herbert Hoover: binecuvantati fie tinerii nostri, pentru ca ei vor mosteni datoria natiunii!!! (Blessed are the young for they shall inherit the national debt.)
 Asa ca, dezastrul este generalizat.
               8
 N-am cerut, nu cer si nu voi cere nimanui sa-mi impartaseasca opiniile; din contra, am un respect deosebit pentru opiniile adverse sau contrarii, cu o singura conditie: sa fie argumentate logic si exprimate intr-un lexic urban, civilizat, decent, atribute de regula necunoscute celor care si-au facut un obicei de a fi impotriva, fara a aduce o argumentatie pertinenta.
 Toate, dar absolut toate protestele, imi amintesc de jurnalistul American, R. Emmett Tyrrell, editor-in-chief al prestigioasei publicatii The American Spectator, care, intr-o critica referitoare la miscarea radicala feminista, a spus: ei (ele) nu stiu ceea ce vreau, dar o vreau cu ardoare (They don’t know what they want, but they want it very badly). Analizati ultimele proteste care au paralizat orase de talia Oakland sau San Francisco si veti rationa ca iesirile barbare ale protestatarilor n-au evidentiat cu nimic mobilul sau motivul manifestarilor. A fost, daca-mi acceptati termenul, un fetisism al miscarii, al protestului; este un protest de dragul protestului!
 Un organ serios decizional aduna aceste cohorte de facatori de nimic, in afara de distrugeri si zgomote peste limita decibelilor admisi intr-o tara civilizata si i-ar fi invatat obligatoriu lectii de economie, aratandu-le ca sectorul privat creeaza bunastarea existenta si nu guvernul American sau guvernul Californian. Asistand la scene inadmisibile intr-o tara pretins civilizata, care se doreste si liderul necontestat al mapamondului, mi-a revenit in memorie replica data de personajul Scar, din filmul animat "The Lion King": we are all surrounded by idiots - noi suntem toti, inconjurati de idioti. Profitand de acest atribut care domina componenta populatiei, guvernele lumii, inclusiv cel din TARA STRAMOSEASCA, se creeaza noi ministere, departamente, comitete si comisii, care pe langa faptul ca nu-si materializeaza existenta in nimic, vlaguiesc la maximum bugetele tarii. Daca actiunile si implicarea mea sunt complet ignorate, sa nu fi auzit aceste cohorte, care se regasesc perfect in cele afirmate mai sus de caracterul Scar, de Herman Kahn, fondator al Institutului Hudson, proeminent strateg militar, futurolog si specialist in teoria sistemelor, autor al celebrelor carti Thinking about the Unthinkable, Crisis and Arm Control, On Escalation si a unor inegalabile studii privind viitorul, de afirmatia lui referitoare la faptul ca "un surprinzator numar de comisii guvernamentale vor lua importante decizii asupra problemelor fundamentale cu mai putina atentie decat cea acordata cumpararii unui costum de haine!" (A surprising number of government committees will make important decision on fundamental matters with less attention than each individual would give to buying a suit.) La 40 de  luni de la schimbarea vechii administratii, traim inca in trecut. Asta tot din ignoranta, infantilism politic si prostie. Ar fi trebuit sa se stie de legiunile si cohortele de consilieri de cele lasate posteritatii de un creier de exceptie, Denis Waitley, unul dintre cei mai respectati intelectuali americani, autor al genialelor Psychology of Winning, Seeds of Greatness etc., care ne-a spus: pierzatorii traiesc in trecut. Invingatorii invata din trecut si se bucura lucrand in prezent, pentru viitor. (Losers live in the past. Winners learn from the past and enjoy working in the present toward the future). Se adeveresc pentru a nu stiu cata oara, cele exprimate magistral de profesorul dr. Thomas Sowell, military ca formatie profesionla: Barbarians are inside the gate-barbarii sunt printre noi. Mai bine era Hannibal ad portas si ar fi repetat victoria de la Cannae din 216 I.Cr. Pentru cei mai putin familiari - asta, ca sa folosesc o expresie decenta - expresia se foloseste cand este vorba de o primejdie grava si iminenta. Ce doriti mai grav decat faptul ca USS America se indreapta nestingherit spre Groapa Marianelor-Toscarora? Ce doriti mai deplasat ca faptul ca persoane care n-au contribuit cu nimic la aceasta societate, sunt componentii de baza ai miscarilor "Occupy?" Jumatate din populatia USA nu plateste taxe, dar are indecenta sa ceara celeilalte jumatati sa plateasca taxe mai mari! Constitutia, Legea Suprema a tarii, este total ignorata, tocmai de persoana menita s-o apere, care pe deasupra este si profesor de drept constitutional. Ilegalii au fost rebotezati drept persoane fara documente, iar cei care iau atitudine sunt catalogati rasisti si vinovati de "hate speech". In tot acest dolce farniente, performanta notabila a mesianicei fapturi care ocupa biroul locat pe 1600 Avenida Pennsylvania din Washington DC, a fost ridicarea datoriei nationale cu 5 trilioane de dolari, depasind performanta predecesorului George W. Bush, care s-a cifrat la 4 trilioane de dolari, pe toata perioada de 8 ani, ai mandatului.
  Ca tacamul sa fie complet, Joi, 10 May, 2012,  sub bagheta multimiliardarului Jeffrey Katzenberg, avand la pupitru elita stangii americane, care a cuprins nume sonore ca George Clooney, Barbara Streisand, Robert Downey Jr., orasul Studio City, considerat un bastion al liberalismului a gazduit o campanie de obtinere de fonduri, destinate realegerii actualului presedinte. In timp ce 48.5 milioane de americani primesc bonuri alimentare de subzistenta, in timp ce rata somajului a atins cote nemaiintalnite in istoria USA, in timp ce noua situatie economica a generat peste un milion de copii ai strazii, tacamul a costat 40. 000 de dolari si a generat 15 milioane pentru campania electorala. Discursul prezidential a fost "fulminant", iar presedintele si-a exprimat sprijinul total si neconditionat pentru rezolvarea problemei numarul 1 a Americii: casatoria intre persoanele de acelasi sex. Bravos Natiune, asta da democratie!!!
  Paradoxal, in ziua in care cei mai egali dintre egali, se desfatau cu inegalitatile vietii, companiile Campbell’s, United States Postal Service, AARP Drive to End Hunger, Feeding America, AFL-CIO, Uncle Bob’s Self Storage, United Way si Valpak au apelat la populatia Americana sa doneze alimente conservate pentru cei mai putin privilegiati. Sunt aproape sigur ca cei care si-au permis sa plateasca 40. 000 dolari pentru a cina cu mesianica faptura, n-au gasit cativa dolari pentru aceasta actiune.Sa nu fi cunoscut cei care vor sa instaureze un nou sistem social, ca acesta presupune, printre altele si sloganul: fiecaruia dupa nevoi, de la fiecare dupa capacitate.
 Noua campanie electorala nu mai cuprinde ca cea precedenta cuvintele "hope and change"- speranta si schimbare. Neputand fi materializate pozitiv in perioada care s-a scurs de la 20 ianuarie 2009 incoace, s-a decis schimbarea sloganului cu unul mai simplu: forward - inainte. Pentru cei pentru care studiul nu constituie o permanenta necunoscuta, "inainte" are un simbol deosebit in terminologia politicii socialiste si a fost folosit drept titulatura multor publicatii socialiste si comuniste, in Europa secolelor XIX-lea si XX-lea, simbolizand trecerea de la capitalism la socialism si comunism. Chiar cu riscul de a fi din nou inteles eronat, lucru la care de altfel ma astept, cel mai perfect statuat sistem din lume, nu poate fi implementat decat de persoane de o imaculata conduita. N-am nimic impotriva celor doua sisteme, sau impotriva oricarui sistem egalitar, chiar le gasesc cele mai aproape de  perfectiune, cu o singura conditie: sa fie aplicate de oameni ca mine sau ca George Novac din… Londra, Maria Diana Popescu sau  Ion Maldarescu, persoane care nu pot fi cumparate nici cu toate  rezervele de aur americane, care ar trebui, daca mai sunt, sa se gaseasca la baza militara de la Fort Knox, Kentucky. Daca vreti sa implementati socialismul, comunismul sau orice tip de societate egalitara cu persoane ca actualul presedinte sau ca cele care platesc 40.000 dolari pentru un dinner, in timp ce peste 1 milion de copii americani n-au adapost, sistemul este mort din fasa si va crea disparitati si mai mari, intre membri societatii, intre guvernanti si guvernati.
 Am sa inchei cu Dixi et salvavi animam meam - Am spus si mi-am izbavit sufletul, formula in limba latina a profetului Ezechiel - capitolul III, vers.19, 21 care recomanda sa avertizezi atat pe omul ticalos sa nu savarseasca fapte rele, cat si pe omul drept, sa nu cada in pacat - caci numai spunandu-le acest lucru, mantui-vei sufletul tau.
             9
 Pentru cei care sunt in asteptarea fatidicului eveniment care, dupa Calendarul Mayas, urmeaza a avea loc la 21 decembrie, 2012, orele 23:11 Pacific Standard Time, cand acest conglomerat de dezordine si de haos generalizat va intra intr-o noua faza evolutiva - a se citi, disparitie- am o veste care sper sa le mai ridice putin zdruncinatul lor moral. Mark Twain, numele sub care este cunoscut scriitorul American Samuel Langhorne Clemens, ne-a lasat in urma cu peste 100 de ani, urmatoarea butada: daca lumea se va sfarsi, vreau sa ma aflu in Cincinnati. Totul soseste acolo 10 ani mai tarziu.( If the world comes to an end, I want to be in Cincinnati. Everything comes there 10 years later.) Eu, in bunele intentii pe care le nutresc pentru conationalii mei, recomand Mioriticul Plai Carpatin, unde unele lucruri nu ajung niciodata, sau chiar daca ajung au un mod original de manifestare si interpretare.
 Oricum, pana cand omenirea sa intre intr-o noua faza evolutiva, USA a facut deja acest salt. Greu de crezut, dar intr-un discurs menit sa genereze noi sufragii electorale, Titanicul Pontifus Maximus, a spus textual: "In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am cucerit lumea".(In the world ye shall have tribulation: but be of good cheer; I have overcome the world.) N-am nici cel mai mic dubiu ca Titanicul personaj a cucerit lumea, presedintele Statelor Unite ale Americii, fiind considerat de jure si de facto omul numarul 1 al Planetei.
 Surpriza a fost cu totul alta, cand am constatat ca cel mai puternic om al Planetei, care si-a petrecut tineretea in Indonezia, tatal fiind de religie Islamica, a preluat, in discursul electoral, un citat regasit in Evanghelia dupa Ioan, capitolul 16, versetul 33!!! Ca o parere strict personala, ar fi trebuit sa aprofundeze si acel citat celebru, regasit tot in Evanghelia dupa Ioan, cap 8, versetul 32 si aflat pe frontispiciul profesionalei si ultrasecretei agentii Centrale de Investigatii si care spune: "Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi". (And ye shall know the truth, and the truth shall make you free.) Si sa nu mai admita acest tsunami dezinformativ de care avem parte in fiecare zi.
 Nu realizez ce adevar trebuie sa cunoastem. Un lucru este cert, Titanicul poate fi declarat invingator, inainte de alegeri si fara a fi bombardati cu adevaruri, departe de…adevar. Tuturor, acestor fabricanti de adevaruri la comanda grupurilor de interese, un citat regasit in Ifigenia in Taurida, a lui Goethe, actul III, sc.1: Zwishen uns sei Wahrheit - Intre noi sa fie adevarul! Deocamdata, intre ei-guvernantii si noi - guvernatii exista numai un pact social nefunctional, care nu are nimic comun cu adevarul. Cert este ca prin plasarea lui Mitt Romney, in fruntea preferintelor electoratului republican, s-au creat premizele maxime pentru realegerea actualului presedinte pentru un nou mandat prezidential. Avand in vedere antecedentele privind modul in care a fost tratata religia Mormona in America, nicio persoana in deplinatatea facultatilor mintale n-ar putea vedea un presedinte ca facand parte din aceasta denominatie.
 Este adevarat, pana la alegerile din 1960, acelasi lucru viza si pe cei de religie catholica, ceea ce dovedeste ca pana si in America, preceptul de democratie, nu este chiar asa de democratic.
 Fara a avea pretentia ca va spun absolut totul, am sa incerc sa creionez cateva aspecte din modul cum au fost tratati mormonii in America, tara, cel putin teoretic, statuata pe precepte specifice unui stat democratic. Pana la admiterea in Uniunea Statelor Americane, eveniment intamplat la 4 Ianuarie 1896, mormonii s-au bucurat de "atentii" speciale din partea tuturor statelor pe unde au salasluit. In anul 1836, statul Missouri editeaza Missouri Act care stipuleaza specific ca Mormonii trebuie exterminati -must be exterminated. Asta, intr-o tara in care Declaratia de Independenta stipula clar ca "oamenii au fost creati egali de  Creator, cu anumite drepturi inalienabile…!!! Deci, nu trebuie sa ai dotarea cerebrala a lui Dreistein sa realizezi ca Mormonii, populatia afro-americana, chiar femeile, nu faceau parte dintre "egali". In 1847, Statul Illinois elaboreaza un act similar, prin care se cerea Mormonilor sa paraseasca statul Illinois si chiar USA, alfel urmand a fi exterminati!!! Ca tacamul sa fie complet, in anul 1857, presedintele James Buchanan - apropos, unul din favoritii mei pentru ceea ce a lasat posteritatii!!! - a trimis 25. 000 de trupe federale in Utah, teritoriu populat in exclusivitate de Mormoni, nevoiti sa se retraga din cauza "amabilitatilor" la care au fost supusi. Chiar acum, in anul de gratie 2012, sondajele de opinie arata ca alegerea unei persoane de religie Mormona la Casa Alba, este putin probabila. Deci, cu alte cuvinte, ramanem cu ceea ce avem. Presa liberalo-stangista a facut mare scandal cand Ann Romney, sotia candidatului la presedintia Statelor Unite a cheltuit 900 de dolari pentru o vestimentatie feminina - o bluza, dar n-a reactionat cu nimic cand prima doamna a Americii, a cheltuit 50.000 de dolari pentru lenjerie intima. Deci, ca peste tot, standardele sunt diferite in functie de ordinele primite, din partea grupurilor de interese.
 In rest, pentru cei interesati, sub semnatura mesianicei fapturi a aparut cartea "Dreams From My Father", in care presedintele isi reaminteste mesele servite in copilarie, impreuna cu tatal vitreg, Lolo Soetoro, musulman indonezian. Doar ca titlu informativ, meniul cuprindea carne de caine, carne de sarpe, carne de tigru si drept delicatese se serveau greieri prajiti.
 Fiind adept al dictonului latin "De Gustibus Non Est Disputandum", ma intreb totusi: cum se simte Bo, primul caine al Americii? Pana sa vedem cum se mai simte Bo, cainele familiei prezidentiale si "primul caine al Americii, 94.000 de Californieni au ramas fara ajutorul de somaj, fiind in imposibilitatea de a-si gasi un loc de munca timp de 18 luni. Ce vor face aceste persoane, numai Divinitatea stie. Sub conducerea mesianica si a noului guvernator Jerry Brown, in anumite zone din California rata somajului a depasit 20%, regiuni intregi fiind abandonate!!!
 In America, democratii au un nou slogan electoral, "Inainte, tovarasi!" si ne consolam cu faptul ca problema majora a USA, casatoria intre persoanele de acelasi sex va fi legiferata, la orizont prefigurandu-se o alta problema majora: legalizarea zoofilismului, a relatiilor intime intre om si animal, de preferinta, mielusele!!!
 Sa nu fie familiar mesianica faptura cu faptul ca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut, citat regasit in Geneza. Cap.1, verset 27, Matei 19:4, Marc 10:6!!!
 Asa cum am incercat sa va familiarizez in nenumarate ocazii, toate marile imperii ale lumii au disparut, in exclusivitate datorita degradarii morale, de la degradarea morala la cea finala nemaifiind decat un singur pas, care urmeaza a fi facut, daca urmatorii 4 ani, Casa Alba va avea acelasi ocupant.
 Daca asta doriti, Inainte tovarasi!
              10
 "Democratia este o incantatoare forma de guvernare, plina de varietate si dezordine; distribuitoarea unui  fel de egalitate atat celor egali, cat si celor inegali". - "Democracy is a charming form of government, full of variety and disorder; and dispensing a sort of equality to equal and unequal alike" – spune Platon.  Iar eu, cu gândul la asta, încerc amai ridica putin moralul zdruncinat de pretinsii politicieni si parlamentari, care ocupa nemeritat si pana la refuz Cancelariile si Parlamentele lumii, vlaguind nepermis de mult si pana la epuizare vistieria Mapamondului. Și imi permit sa reamintesc o butada piparata a omului politic francez, Edouard Herriot, fost prim-ministru al Frantei si presedinte al Camerei Deputatilor, membru marcant al partidului radical socialist francez: "democratia este o fata buna, dar, ca sa nu te insele, trebuie sa faci zilnic dragoste cu ea" - "La democratie est une bonne fille, mais pour qu’elle soit fidele, il faut faire l’amour avec elle tous les jours".
 Pentru că, abia acum ajung să-mi explic de ce preceptul de democratie nu poate fi implementat: politicienii lumii fiind coplesiti de o morala exagerata, nu se ating de … democratie, preferand tot felul de… „Rahave”, cu care nu vom cuceri nimic. Cu cea regasita in Biblie, macar am cucerit Ierihonul - A se vedea Josua, Capitolul 6. Pentru cei care sunt deja familiari cu unele "extrase" oferite de aceste eseuri, imi permit sa fac uz de un citat provenit de la apostolul Pavel, fost Saul si adresat celor din Cetatea Filipi si regasit in Epistola catre Filipeni, Cap.3, Ver.1: "mie nu-mi este greu sa va scriu mereu aceleasi lucruri, iar voua va este de folos". - "To write the same thing to you, to me indeed is not grievous, but for you it is safe".
 In această rubrică,de fapt, eu încerc sa-i familiarizez pe cei care, fara a etala virtuti deosebite in vreun domeniu de activitate, ocupa  posturi pentru care nu numai ca n-au dotarea cerebrala necesara, dar n-au nici vocatie - cu eruditul francez Vincent de Beauvais, numele sub care este cunoscut marele cărturar cunoscut la vremea lui drept  Vicentius Bellovacensis. Inca din anul 1256, acest inegalabil geniu intelectual, a oferit umanitatii celebra „Speculum Majus ”, cea mai mare enciclopedie editata in istorie, care cuprinde patru capitole distincte:” Speculum Naturale”,„ Speculum Historiale”, „Speculum Doctrinale” si „Speculum Morale”. Ultima data, aceasta capodopera stiintifica a vazut lumina tiparului in secolul al XVII-lea - deci sansa de a deveni familiari cu ea, se reduce considerabil, ca sa nu zic, devine nula. Oricum, nu ma asteptam la "cei mai mari ignoranti si cei mai mari sarlatani" ai umanitatii - a se citi, politicienii lumii - sa aiba printre preocuparile lor si studiul-cititul, conditia obligatorie de a ocupa asemenea posturi fiind tocmai existenta unui nivel precar, chiar inexistent, de inteligenta.
 Mi-a atras atentia in mod deosebit, Speculum Doctrinale care   este fundamentat pe ideea ca omenirea poate fi salvata de la situatia jalnica in care a ajuns, in exclusivitate prin educatie. Se aude, domnilor-tovarasi?Prin educatie, nu prin plasarea in toate posturile decizionale si parlamentare a unor nulitati intelectuale. Pana ce nu veti scoate - prin picioare in partea dorsala, ultima vertebra - pe toti impostorii din guverne si parlamente, omenirea, inclusiv TARA care adaposteste mormintele inaintasilor, este sortita unui colaps generalizat. Peste tot "se flutura"  diplome, obtinute, multe dintre ele, la universitati inexistente, unele  cu sediul in garajele unor conationali, fara a se realiza un lucru elementar: o diploma este o bucata de hartie, care, in functie de grosimea ei, poate avea o anumita intrebuintare!?! 
 Filosoful American Will Durant ne-a spus ca "educatia este o descoperire progresiva a ignorantei noastre" - "Education is a progressive discovery of out own ignorance". De abia acum imi explic rezerva manifestata de politicienii lumii, fata de fenomenul educational. Acesti domni-tovarasi nu doresc sa-si descopere cat de ignoranti sunt! Fiti siguri ca sunteti deja deconspirati, intrucat "ceea ce sculptura este pentru un bloc de marmora, educatia este pentru sufletul uman" - "What sculpture is to a block of marble, education is to human soul". Cuvintele apartin scriitorului si politicianului englez, din secolul al XVIII-lea, Joseph Addison SI, de la o posta emanati orice, numai educatie nu. In final, imi permit sa va dau un sfat, preluat de la scriitorul American Mark Twain: "niciodata n-am lasat scoala sa se interfereze cu educatia" - "I have never let my schooling interfere with my education". Desi Vladimir Ilici Lenin a lansat celebrul slogan: "Invatati, Invatati, Invatati!", cand a vazut carnetul de note al lui Iosif Vissarionovici Dougashvili Stalin, eu va recomand sa renuntati in corpore la posturile natiunii, pentru simplul motiv ca nu sunteti structurati mintal-intelectual sa intelegeti ceea ce inseamna binele unei natiuni.
 Pentru a fi sau a deveni promotorii conceptului filosofic de libertate-freedom politicienii lumii, inclusiv cei din TARA care adaposteste mormintele inaintasilor, trebuie sa devina familiari, printre multe altele cu operele economistului politic si filosofului englez, din secolul al XIX-lea, John Stuart Mill, care a avut o contributie determinanta in stiinta teoriilor sociale, teoriilor politice si economie politica si care a incercat sa ne explice ca: „singura libertate care-si merita numele, este cea care urmareste binele propriu in felul nostru, cat timp nu incercam sa nu-l acordam altora, sau sa le impiedicam eforturile de a-l obtine" - "The only freedom which deserves the name, is that of pursuing our own good in our own way, so long as we do not attempt to deprive others on theirs, or impede their efforts to obtain it". Vedeti dumneavoastra un politician capabil sa respecte cele de mai sus?

 

Prof. Dr. Adrian SEVERIN
 scria în septembrie 2012  din experiența
 la Parlamentul European:

            Interlocutorii-cheie” ai doamnei Reding

 Sunt deja ani buni de cand mai multi europarlamentari insista sa afle care sunt sursele de informatii pe baza carora Comisia Europeana evalueaza situatia justitiei din Romania. In ciuda eforturilor, niciodata nu a putut fi obtinut un raspuns satisfacator. Identitatea respectivelor surse este, spre a parafraza faimoasa butada a lui Winston Churchill referitoare la Rusia, o ghicitoare invaluita de mister, ascunsa intr-o enigma. Exista, insa, o cheie a acestei sarade: (dez)acordul referitor la statutul international al Romaniei.
 Dupa caderea Cortinei de Fier Occidentul si-a revendicat o zona de influenta in fostul spatiu sovietic, care nu includea Romania (si Bulgaria). In contextul noii ordini internationale care parea a se naste, URSS (inca vie desi nu si viabila) considera esential sa isi pastreze o pozitie dominanta la Marea Neagra si in Balcani, in timp ce puterile euro-atlantice apreciau ca realista si dezirabila integrarea in zona controlata de ele doar a statelor est-europene „surori” – catolice si protestante. Teoretizarea acestei strategii se gaseste in eseul lui Samuel Huntington despre conflictul civilizatiilor. Asa s-a nascut Grupul de la Viszegrad sau initiativa Alpe-Adria a ministrului de externe italian Gianni DeMichelis.
 Romania nu a acceptat, insa, aceasta intelegere ori, poate mai exact, nu a acceptat sa fie lasata in afara acestui aranjament. Cu un efort considerabil (despre care nu este locul sa povestim aici) a spart izolarea internationala la care fusese condamnata in vara lui 1990 (sub pretextul sanctionarii recursului la mineri spre a solutiona controversele politice post-comuniste) si a fortat, dupa o odisee de neimaginat, intrarea in Consiliul Europei. Cand s-a trezit cu romanii in casa, distinsul „club al democratilor” a fost nevoit sa adopte o procedura de monitorizare post-admitere (bunica MCV de mai tarziu) si sa-si deschida portile Rusiei, precum si fostelor republici sovietice, renuntand, practic, la vechea sa identitate.
 Oarecum in paralel, Romania s-a opus si teoriei potrivit careia statele est-europene rezultate din Tratatul de la Versailles ar fi nu numai entitati artificiale dar si mult prea mari spre a se incadra comod in ordinea europeana si globala post bipolara; fapt pentru care ar fi trebuit fragmentate inainte de a se integra separat si selectiv intr-o noua Europa politica. Ca romanii nu au fost de acord sa se scindeze nu ar fi fost mare lucru. De opus s-a opus si Serbia; si inca cum! Grav este ca au reusit!
 Etapa urmatoare a fost inca si mai dramatica. Scapata de dominatia sovietica (cel putin formal) Romania dorea sa scape si de pericolul izolarii sau de cel al ramanerii intr-o zona gri, ca tara a nimanui. Nu i-a fost de ajuns sa fie intacta tritorial dar a poftit sa intre si in sistemul occidental de aliante devenind membru NATO si UE. Atat Vestul cat si Estul au fost de acord ca aceasta ar fi insemnat traversarea unei lini rosii. Nu atat in relatiile lor cu Romania cat in relatiile dintre ele, aceasta modificand situatia geo-strategica si, deci, echilibrul global de putere.
 Cum necum, folosindu-se fluiditatea periculoasa a contextului international, precum si de lupta celor care ambitionau adancirea integrarii aliantelor si structurilor federale occidentale, pe de o parte, cu cei care urmareau diluarea coeziunii acestora prin admiterea unor membri cunoscuti pentru traditiile suveraniste, pe de alta parte, Romania a ajuns acolo unde mai nimeni nu o dorea. Oarecum pusa in fata inevitabilului dar si cautand un compromis intre cei care vedeau un atu in primirea imediata a Romaniei si cei care considerau Romania ca pe o vulnerabilitate suplimentara a organizatiei, UE a inventat Mecanismul de Verificare si Cooperare (MCV). Acesta ar fi putut fi – si a fost – folosit spre a reduce pana la anulare spatiul de miscare si drepturile Romaniei in cadrul UE, condamnandu-o la un statut de mana a doua; daca nu chiar la unul de protectorat.
 Asadar, fortand mereu jocul si practicand politica faptului implinit, romanii au dobandit in cadrul ordinii internationale succesoare a Razboiului Rece un statut formal neconform intentei protagonistilor globali. Iata de ce, intre acest statut si statutul real s-a cascat o falie care, din pacate, urmare a neglijentei, incompetentei, iresponsabilitatii sau chiar tradarii unora dintre conducatorii mai recenti ai Romaniei, s-a largit pana la dimensiuni extrem de periculoase.
 Pentru a functiona asa cum trebuie MCV trebuia alimentat cu datele necesare. Nu este vorba despre datele reale ci despre cele „utile” scopului pentru care se voia folosit. Spre a nu primi Romania in spatiul Schengen, spre a nu deschide romanilor pietele muncii, spre a le opri accesul la fonduri europene (care – nu-i asa? – nu prind rau nici membrilor mai dezvoltati), spre a le anula optiunile electorale, spre a nu-i distribui in functii europene de influenta, este nevoie de informatii care sa ateste ca Parlamentul corupt sufoca justitia, ca judecatorii corupti ii achita pe infractorii inculpati de procurorii incoruptibili, ca politicienii romani puscariabili dau lovituri de stat care sa le asigure impunitatea, ca alegerile sunt viciate prin fraude uriase etc. Cum Occidentul (UE) nu minte (sic!) el nu poate inventa pur si simplu asemenea stiri. In „inocenta” sa se poate lasa, insa, mintit. Daca sursele de informatii il inseala, nu este vina lui ci a surselor. Totul este ca inselaciunea sa fie nu una „intamplatoare”, in afara oricarui control rational, ci „necesara”, adica adecvata realizarii unei agende politice „superioare”.
 Iata de ce identitatea surselor trebuie protejata. Protectia acesteia este mai importanta chiar decat respectul datorat mult trambitatei transparente.
 Insistenta cu care anumiti europarlamentari au pus intrebari indiscrete Comisiei a facut-o, insa, pe comisarul Reding sa aiba o scapare si sa ofere un raspuns, de asemenea, usor indiscret. Astfel, domnia sa a precizat saptamana trecuta ca rapoartele privind Romania se bazeaza pe date provenind: 1. de la autoritatile romane (nimic de obiectat); 2. de la expertii institutiilor europene (care or fi aceia caci daca este vorba despre functionarii europeni ei sunt doar experti in birocratie?!); 3. de la experti ai unor state membre (aceasta explica o serie de recomandari aberante caci un jurist crescut in cultura sistemului de drept englez sau suedez cu greu ar putea intelege si remedia problemele sistemului romanesc cu traditiile sale franceze si central-europene); 4. de la ONG-uri (nu se site daca este vorba de cele profesionale sau cele politic-militante arondate in mod secret intereselor de partid); precum si – atentie!! – 5. de la „interlocutori-cheie” (sic!).
 Acest concept pare a fi cheia spre aflarea modului de operare „eficienta” a MCV. Daca sunt „cheie”, acesti interlocutori sunt foarte importanti si, deci, foarte influenti. Daca aceste caracteristici sunt singurul lor element de indentificare, inseamna ca ei nu se incadreaza in nici una dintre celelalte categorii mentionate in raspunsul doamnei Reding. Daca este asa, inseamna ca nu au nici o legitimitate; in afara de aceea conferita de imprejurarea ca servesc asteptarilor CE.
 Evident, va trebui insistat spre a se afla numele si prenumele acestor personaje-cheie de la care provin informatiile transferate apoi in aberatiile denigratoare ale rapoartelor privind „progresele” justitiei romanesti. Guvernul roman ar fi putut si ar putea impune deconspirarea numelor lor. Pana acum fie nu a vrut-o, fie nu a stiut sa o obtina. Punand, insa, cap la cap verdictele UE cu declaratiile reprezentantilor „industriei anticoruptiei” din Romania, ajungem la cateva ipoteze credibile: Monica Macovei, Alina Mungiu, Sorin Ionita, Laura Ștefan.
 Oricine ar fi, un lucru este clar: „interlocutorii-cheie” ai doamnei Reding sunt denigratorii Romaniei si dezinformatorii UE. Ei ar trebui sanctionati de ambele. Daca sunt cumva si romani, este vorba despre tradare.
 Tradarea! Iata cea mai grava forma de coruptie care distruge azi o Romanie ce nu s-a lasat altfel distrusa. O forma de coruptie de care nu se ocupa DNA!
 Mostenirea unei batalii neterminate

 Confruntarea dintre Presedinte si Parlament nu s-a incheiat odata cu odiseea referendumului pentru demiterea celui dintai si procesul celui de al doilea in legislativul european. Oricum am numi starea politica actuala din Romania – coabitare, concubinaj, razboi civil, razboi rece etc. – fapt este ca doua mari probleme raman nerezolvate. In ordinea interna este problema justitiei. In ordinea relatiilor externe, problema suveranitatii.
 Cu cat ma gandesc mai bine la evenimentele recente imi dau seama ca domnii Basescu si Barosso, precum si doamnele Macovei si Reding au avut dreptate cand au afirmat ca lupta politica din Romania are in centrul sau statul de drept si independenta puterii judecatoresti. Unde s-au indepartat de adevar inainte numitii, a fost in afirmatia ca punerea sub acuzare a Presedintelui ar viza subminarea statului de drept si instaurarea controlului politic asupra justitiei. In realitate, demiterea lui Traian Basescu era vazuta ca o solutie pentru reabilitarea statului de drept prin refacerea legaturii lui esentiale cu democratia si pentru depolitizarea justitiei ca premisa a recastigarii independentei puterii judecatoresti.
 Presedintele Basescu a spus de la bun inceput ca doreste sa fie Presedinte-jucator si sa reformeze statul. Aceasta implica transformarea republicii parlamentare construita de Constitutie, in republica prezidentiala. Intr-un atare demers seful statului nu putea gasi sprijin nici in puterea legislativa nici in cea executiva. Dintre puterile statului singura disponibila ramanea puterea judecatoreasca (includ aici si CCR); numai ca aceasta nu este o putere politica. Cu alte cuvinte este o putere care nu modifica ci apara, conserva ordinea proiectata de celelalte puteri.
 Pentru a deveni putere politica puterea judecatoreasca trebuia sa separe statul de drept de democratie. In practica asta a insemnat doua lucruri. Pe de o parte, aplicarea in actul de justitie a unui sistem de norme para legal emanat nu din deciziile Parlamentului ci dintr-un proiect politic propriu al magistratilor si pus in slujba acestuia. Pe de alta parte, indreptarea sabiei justitiei impotriva adversarilor politici ai proiectului promovat si aparat de ea. Cand CCR decide ca seful statului iar nu seful executivului (premierul) participa la negocierile din cadrul Consiliului European, in conditiile in care Constitutia atribuie celui dintai exclusiv rolul de a simboliza statul (acesta este sensul cuvantului „reprezinta”) iar Guvernului ii confera plenitudinea de competente in materie de politica interna si externa in baza aprobarii si sub controlul Parlamentului, ea ofera Presedintelui puteri peste limitele mandatului sau constitutional extragand totodata exercitiul respectivelor puteri de sub supravegherea parlamentara. Cand, in afara propriilor competente, CCR il restaureaza pe Presedintele supus procedurii de demitere, atasand unui referendum apreciat ca nevalid efecte obligatorii in contrasens cu vointa populara, ea savarseste, daca nu o lovitura de stat propriu-zisa, cel putin consacrarea unui act de uzurpare a puterii. Tot astfel, condamnarea de catre ICCR a unei persoane fara probe directe care sa sustina acuzarea, exclusiv in baza unor prezumtii judecatoresti izvorate din conceptia despre lume a magistratilor iar nu din normele adoptate de Parlament, arata cum legea isi pierde suprematia specifica statului de drept facand locul unor reguli de comportament impuse de persoane lipsite de mandat si de control democratic. Cati dintre cetatenii care se opun unui regim prezidential se vor mai prezenta la urne dupa ce au fost anchetati de DNA in legatura cu felul in care au votat la referendumul din 29 iulie? O justitie para-legala si-a asumat un proiect politic prezidential caruia ii confera forta obligatorie para-democratica (in opozitie cu legitimitatea democratica). Compatibilitatea cu acel proiect este criteriul in functie de care justitia selecteaza persoanele-tinta.
 Era inevitabil ca un asemenea proces sa duca la incalcarea drepturilor omului asa cum sunt ele definite in Constitutie, precum si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale. (Dreptul la imagine, la demnitate, la viata privata, la prezumtia de nevinovatie, la siguranta personala, la un proces echitabil sunt numai cateva exemple de drepturi constant violate).
 Dincolo de faptul ca pe o asemenea cale schimbarea de regim politic s-a produs in chip nedemocratic (fara mandat si control popular), ea a conferit in fapt Presedintelui puteri specifice unei republici prezidentiale, in conditiile in care Constitutiei Romaniei ii lipseau garantiile impotriva abuzurilor, existene in legile fundamentale ale unor astfel de republici. Or, o republica prezidentiala fara sanctiuni aplicabile abuzurilor de putere prezidentiala, adica fara un sistem functional de control si echilibru, derapeaza inevitabil spre autoritarism. Un autoritarism pudibond numit prin alte parti, „democratie suverana” sau „democratie controlata”.
 Iesind, prin efectul politizarii, din triada de nedespartit democratie-stat de drept-drepturile omului, justitia ca putere politica a trebuit sa intre intr-o alta triada si anume cea alcatuita din puterea informatiilor secrete-puterea judecatoreasca-puterea mediatica, toate politizate. Informatiile primite de la serviciile secrete au fost folosite pentru identificarea si punerea sub acuzatie a oponentilor politici ori a celor susceptibili sa devina oponenti politici, pentru ca apoi, imbracate in haina judiciara sa fie infiltrate in presa si trasformate in combustibil al telejustitiei. Cei care trec azi pragul DNA, strecurandu-se prin padurea camerelor de luat vederi ale televiziunilor „convocate” la executia de dinaintea judecatii (sic!), au toate motivele sa vada inscrise pe poarta institutiei cuvintele citite de Dante pe usa Infernului: „Lasati orice speranta voi cei care intrati!” Intr-adevar, cei ce intra in cladirea DNA pot lasa orice speranta de a mai iesi cu demnitatea intacta, asa cum altadata se intampla cu cei ce vizitau Gestapoul, KGB sau Securitatea.
 Intentionat sau nu, ceea ce USL a amenintat prin initiativele sale a fost tocmai politizarea justitiei si ramanerea acesteia sub tutela prezidentiala. Puterea judecatoreasca nu poate fi independenta daca actioneaza ca putere politica avand ca obiectiv schimbarea ordinii constitutionale a Romaniei (transformarea in fapt a republicii parlamentare in republica prezidentiala fara nici o garantie impotriva abuzurilor prezidentiale). Spre a-si recastiga independenta puterea judecatoreasca trebuie sa inceteze a mai fi agent politic.
 Este limpede ca legislatia si institutiile actuale nu au fost apte sa impiedice politizarea justitiei si sunt putine semne ca ar fi echipate pentru a asigura depolitizarea sa. Prin demiterea lui Traian Basescu, respectiv a principalului factor al politizarii, USL a incercat sa ofere o solutie personala problemei. Cum Traian Basescu a ramas in functie, de acum trebuie cautata o solutie institutionala.
 In acest punct apare problema externa: cea a suveranitatii. Mai este Romania suficient de suverana spre a-si alege liber formula de democratie dorita – republica parlamentara sau republica prezidentiala? Poate ea sa isi modifice in voie Constitutia si celelalte legi spre a-si garanta viabilitatea si durabilitatea formulei alese? Se pare ca Romania este prea slaba spre a-si putea permite sa faca ceea ce vrea dar si prea importanta spre a i se putea permite sa faca ceea ce vrea.
 Experienta recenta ne arata ca UE si SUA au preferat ca Romania sa fie o „democratie suverana” functionand sub control prezidential si au intervenit eficient spre a impiedica actiunile susceptibile a pune in pericol un atare regim. Caci nu domnul Basescu ci regimul neo-cezarist a fost aparat. Un regim respins de aceiasi actori euro-atlantici atunci cand vine vorba de Rusia.
 La mijloc nu este romanofobie, discriminare sau complot ci sunt imperativele geo-politice carora respectivii actori li se supun. Cand este vorba despre un stat de dimensiunile si cu semnificatia strategica ale Rusiei, autoritar-populismul intern este periculos intrucat se poate transforma in agresivitate externa. In cazul Romaniei, o tara cu mult mai mica avand atuuri strategice mai putin relevante, autoritarismul intern se converteste in obedienta externa sau in oportunitatea oferita strainatatii de a-si negocia interesele romanesti mai coerent, mai expeditiv si cu garantii certe. Pentru o putere de talia Rusiei aroganta in fata rivalilor din afara este expresia externa a autoritarismului intern. Pentru o putere de talia Romaniei mentierea ordinii interne prin autoritarism are nevoie de sprijinul unei autoritati externe; ceea ce implica supunerea fata de straini. Pe de alta parte, o Rusie democratica este mai lenta si mai ezitanta cand se pune problema luarii de decizii vitale in concursul cu Occidentul. Ea ar fi, deci, un competitor mai slab. O Romanie democratica este sursa de dureri de cap pentru un Occident care are nevoie sa o alinieze rapid si fara prea multe discutii exigentelor sale. Ea ar fi, deci, un aliat mai naravas. Or, decat un aliat cu nabadai mai bine un protectorat stabil; chiar daca stabilitatea prin autoritarism este iluzorie si nu rezista pe termen lung.
 Asa stand lucrurile, problema justitiei romanesti, adica cea a reconcilierii statului de drept cu democratia si drepturile omului, nu poate fi rezolvata decat odata cu problema suveranitatii. Chiar daca mult trambitata coabitare intre Presedintele Basescu si Guvernul USL s-ar injgheba, aceasta nu ar fi decat de ochii lumii (occidentale) si criza politica latenta s-ar reacutiza la urmatoarele alegeri prezidentiale. Asa cum romanilor nu li s-a permis sa demita un anumit tip de presedinte (faptul ca se numea Basescu este doar un accident istoric), asa nu li se va permite sa aleaga un altul. Daca vor reusi sa il aleaga, acesta fie va avea mari dificultati in relatiile externe fie va fi obligat sa se converteasca la cezarism.
 Iata de ce se impune resetarea urgenta a raporturilor Romaniei cu aliatii care au ajuns sa se comporte ca patroni ai sai. Nu schimbarea aliantelor este in discutie, caci nu exista alternativa la aliantele prezente. In discutie este statutul Romaniei in cadrul acestor aliante. Cum se poate indrepta el? Solutii exista. Totul depinde de curajul, inspiratia si norocul liderilor politici romani, de solidaritatea nationala a romanilor si de evolutia UE catre o adevarata democratie trans-nationala (adica o autentica federatie de state-natiune).

 
 
COLABORATORII ACESTUI
 NUMĂR:

 
MAGDALENA ALBU
 Doctor inginer, publicist pe teme culturale şi politice.
 MIHAI BERCA
 Profesor universitar doctor, şef de catedră la UASMV Bucureşti, profesor asociat al mai multor universități europene, laureat al premiilor Academiei Române, Academiei Oamenilor de Știință, Academiei de Științe Agricole.
 EUGEN COJOCARU
 Scriitor și critic de artă, vicepreşedinte al Societății scriitorilor de limbă română din Germania.
 DANIELA GÎFU
 Cercetător postdoctoral cu lucrări în domeniul procesării limbajului natural în corelație cu analiza de discurs și Profesor asociat la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Redactor-șef adjunct al revistei „Destine literare”, care apare la Montreal.
 DWIGHT LUCHIAN PATTON
 Publicist și analist politic, directorul  săptămânalului „Clipa” - cea mai veche publicație de limba română cu apariție permanentă în Statele Unite ale Americii.
 ADRIAN SEVERIN
 Profesor universitar doctor de drept al comerţului internaţional şi construcţie europeană, europarlamentar, ex-viceprim ministru şi ministru al Afacerilor Externe.




           caiet de dezbateri, opinii și considerente
                  referitoare la nevoile României

                          Nr. 2 / noiembrie 2012

                                             COLECȚIA PERSONALISTĂ
                               SUB ÎNGRIJIREA LUI CORNELIU LEU




Așteptăm contribuții, intervenții și comentarii în dezbaterea noastră la adresele de mail:
leuc@upcmail.ro, leuc@clicknet.ro, invitând pe oricine să se asocieze astfel grupului nostru de reflecție.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971