Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES Semnează:George Roca, Mihai Berca, Corneliu Leu, Mircea Popescu, Ion Coja, Mihaela Stroe, Constantin Stancu, Magdalena Albu, Alexandru Oblu, George Petrovai, Dwight Luchian Patton, Mircea Bunea, Viorel Martin, Jean Liviu Florian - Partea I
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea II
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea III
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea IV
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea V
SUPLIMENT PORT@LEU
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - Sărbătorit în familie
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea I)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea II-a)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE VENITE ULTERIOR
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…”
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…” - continuare
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI - continuare
Două studii despre spiritualitatea gândirii intelectuale de Stelian Gombos
Cinci recenzii de adrian Botez la N.N.Negulescu, Constantin Stancu, Mircea Dinutz, Radu Botiș, Ioan Enache
Studiul despre cancer al unui fizician român
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea III
 
 
            SUPLIMENT
PORT@LEU
                 -pe luna iulie 2012 -


 UN APEL AL FORUMULUI SOCIAL ROMÂN:

 STOPATI ACTIUNILE CRIMINALE ALE UNUI MARE CRIMINAL SI INFRACTOR,IMPOTRIVA PROPRIULUI POPOR.!
 

Biroul de Coordonare al Forumul Social Roman a hotarat ca este o prioritate nationala ca poporul roman sa poata scapa de unul din cele mai mari blesteme care au cazut pe capul poporului roman si anume de Traian Basescu presedinte al Romaniei cat si de camarila sa antiromaneasca.Deasemenea suntem hotarati ca impreuna cu romanii de pretutindeni si prietenii nostrii de pe intreg Mapamondul sa stopam amestecul in treburile interne ale Romaniei a tuturor celor care-l sustin pe Traian Basescu si a camarilei acestuia,cozi de topor tradatoare de NEAM SI TARA.Consideram ca tinerea referendumuliu pentru demiterea acestui mare infractor ,in conditiile impuse de de catre unele elemente ale Justitiei din Romania aservite presedintelui suspendat si sustinute din afara tarii,constituie o favorizare a unui periculos infractor impotriva propriului popor.Se impune arestarea de urgenta a acestuia si deferirea spre judecare Tribunalului international de la Haga pentru judecarea pentru genocid impotriva propriului popor si crime impotriva umanitatii.
 
_________________________
Prevederile legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român
Astfel, la art. 2 pe precizeaza:
Art. 2. − Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Dar, MARE ATENTIE, la art. 1 alin. (3) se prevede:
(3) Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum.
SA-L AJUTAM PE BASESCU SA SE SIMTA SI EL CUM NE-AM SIMTIT NOI CAND NE-AU TAIAT SALARIILE SI PENSIILE !!!
O PUTEM FACE DOAR PRIN VOTUL DE LA REFERENDUM !!!
 








                   LEO LXXX
                                 
    
   UND SEIN WORT ÜBER UNSER 
             ales-bules PRÄSIDENT!
sau, fiind vorba aici și de amestecul cu o altă limbă europeană decât cea pur-germană, mai corect s-ar scrie astfel:
         UND SEIN WORT ÜBER (UNSER)
          ALES- (-BULES) PRÄSIDENT!

Am făcut glume toată viaţa, dar gluma asta cu 80 de ani nu am făcut-o eu, aşa că trebuie să mă iau în serios. Eu nu mai glumesc; am declarat încă de anul trecut, tot în această pagină, că nu mai glumesc atâta vreme cât mai sunt ticăloşii la putere, aşa că aştept cu nerăbdare să mai trecă o săptămână să scap prin referendum de ruşinea naţională. Dacă vreţi să mă felicitaţi, mai bine felicitaţi-mă atunci.
Aşa că mă păstrez grav şi mulţumesc tuturor pentru pentru gândurile bune, pentru atenţie. Le mulţumesc tuturor, chiar şi Doamnei Merkel care, interesându-se de Preşedintele României, înseamnă că se interesează de soarta tuturor românilor, deci şi a mea. E ca şi cum aş întreba-o eu pe Dumneaei ce mai face Goebbels, sau dacă, până la urmă, s-au găsit urme din poluţia lui Hitler pe cearceafurile Evei Braun.
Ca om care, vreme de mai multe decenii m-am ocupat de studiul filosofiei politice prin care s-a statuat conceptul de „democraţie creştină”, respectându-I Doamnei Merkel cariera politică ce a adus-o în fruntea Uniunii Creştin Democrate din Germania, eu cred că ea mai are, totuşi, de învăţat câte ceva de sub eticheta creştin-democrată pe care şi-au pus-o o gaşcă de aventurieri politici, ca să nu le mai ţină partea. O asigur că n-are pe cine apăra: Luigi Sturzo şi Konrad Adenauer s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla cine le poartă insigna întru înşelarea alegătorului român.
Îmi permit să-I spun asta pentru că Dumneaei provine, ca şi mine, dintr-o familie de preoţi. Ea luterană, eu ortodox; deci, nici unul dintre noi nu poate fi mai catolic decât Papa, chiar şi în trista confuzie pe care o face luându-l în serios pe un aventurier demagog şi mincinos care a dus România de râpă. Şi, care mai are acum neobrăzarea de a vorbi despre „realizărili” unor mandate în care s-a bazat exact pe voturile celor care cred că „În România / Merge cu hoţia”…
Ei bine, aş fi fericit dacă spiritul civic românesc ar demonstra că nu mai merge cu această hoţie.
 
Numai astfel o femeie, chiar de seriozitatea lipsită de imaginaţie a Doamnei Merkel, n-ar confunda democraţia cu golanii de port pe care i-a cunoscut, poate, pe când se numea Domnişoara Kasner şi venea din RDG la Mamaia, pe plaja lagărului socialist unde nu era voie top-less. Vai, Stimată Doamnă Merkel, ce măscări mă faceţi să gândesc la bătrâneţea mea!...
                                           Corneliu Leu
                                                   Poiana Ţapului
                                              21 iulie 2012


 

Stimate DOMNULE LEU,
 
Poate cu intarziere - dar nu ma scuz, pentru ca am vrut sa respect dorinta de a va felicita dupa
ce scapam de rusinea nationala - va rog sa primiti si din partea noastra
 cele mai calde urari de sanatate si  ani multi in continuare.
Ne bucuram ca sunteti la Poiana Tapului, la aer curat si liniste.
Cu ingaduinta D-voastra publicam in numarul ce apare imediat dupa Referendum, LEO LXXX
care ne-a incalzit sufletele.
 
La multi ani ,
Emil  si  Mariana Cica, Melbourne  24 iulie 2012




 


 


 
       Magdalena ALBU
                         
                       VOTUL POPULAR
                  DIN 29 IULIE = ZVASTICA
              DE PE FUNDUL PONEIULUI ROZ



Că politica nu e apanajul demnităţii umane, ne-am lămurit de mult. De fapt, nu a fost niciodată aşa ceva de-a lungul şi de-a latul întregii istorii a umanităţii. Totdeauna s-a jucat inestetic nu la două, ci la mai multe capete, continuu au existat inşi trădători şi politruci obedienţi cu aere perfid revoluţionare numai buni de tăiat frunză la câini şi pupat în bot, vorba lui Caragiale, stăpânii, alergători de cursă lungă pentru sinecuri consistente, dar şi mitomani vânduţi la kilogram, pe mai mult de 30 de arginţi biblici, străinătăţurilor îndepărtate cu interese multiple şi-absconse. Putem constata, uitându-ne în urmă, că aşa s-a prezentat mereu dansul sui-generis al kinezicii politicarde a lumii în absolut orice epocă istorică am privi. De ce-ar face, oare, excepţie de la aceasta România vremurilor contemporane pe care le trăim atât de anormal şi irespirabil? De ce nu s-ar deda ei, politicienii zilelor de acum, mărunţi la sfat, dar mari la pungă şi statut, torentelor de manipulări grosolane diverse, dar şi călcării în picioare fără scrupule a interesului naţional? De ce ar dori ei să reprezinte voinţa unui popor întreg, când profitabil este a se reprezinta doar pe ei înşişi şi-atât ? Stau şi mă întreb, la rândul meu, aidoma multor cetăţeni ai acestei ţări carpato-danubiano-mioritico-pontice, de ce tabloul inexpresiv de acum al mai mult decât murdarului circ politic actual a ajuns să devină emblema unui stat unitar şi suveran al Uniunii Europene, stat care şi-a câştigat în timp propria-i independenţă cu iscusinţa diplomatică a unor personalităţi marcante, care au scris istorie pentru neamul românesc, dar şi cu mâna pe trăgaciul armei, atunci când evenimentele istorice tulburi au impus-o în mod violent ?!... Greu de dat un răspuns concret asupra aspectului curat involutiv şi vizibil degradat al ceea ce cu greu mai putem numi azi clasă politică românească reprezentativă pentru poporul său votant.
Am scris într-un material anterior şi repet şi aici că nu am de unde să ştiu care va fi rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui României din data de 29 iulie 2012. Anticipate pot fi doar variantele posibile ale momentului politic respectiv. Ceea ce mă mir însă că nu au înţeles politicienii implicaţi într-o asemenea acţiune perfect democratică, de altfel, deşi unii contestă acest lucru cu vehemenţă neîntemeiată, este faptul că nu ei mai contează ca părţi componente relevante în această ecuaţie a votului popular, ci doar suma de expectaţii specifice fiecărui cetăţean în parte al acestei ţări. De aceea, a te autointitula om politic activ în spaţiul public românesc şi european, deopotrivă, şi a călca în picioare cu bună ştiinţă spiritul generos al Constituţiei (cum bine a precizat C.T. Popescu de curând), îndemnând populaţia de o anumită orientare partinică să nu meargă să îşi exercite dreptul său de a alege liber, drept prevăzut cu claritate în Carta fundamentală a drepturilor omului, înseamnă marca unei atitudini profund totalitare, demnă de manipulările colective hitleriste, când ordinul Führer-ului, ghidul antidemocratic al Germaniei acelei vremi, era literă de lege pentru oricare poporean ce respira aerul naţional-socialist al teritoriului anterior menţionat. Avem în faţa ochilor un tip de atitudine completamente neconformă cu principiile europene de drept şi, iată, nesancţionată sub nicio formă, aşa cum ar trebui, de către măreaţa uniune statală în a cărei ogradă cu surle şi trâmbiţe am intrat.
Spre deosebire de aleşii românilor, aleşi care nu fac altceva decât să semene zarvă şi să arunce constant buzduganul zavistiei în capul întregului lor neam, dar şi în cel al piramidei comunitare UE, cetăţenilor mioritici, cu toate că le e o profundă lehamite faţă de sfera învârtelilor politice naţionale, nu le este, în schimb, indiferent deloc mersul înainte al propriei lor vieţi. Politicienilor ar trebui să le intre bine în cap acest lucru, fiindcă nu şi-au obţinut prin votul poporului nişte scaune calde, aducătoare de bani mulţi, doar pentru a ajunge ulterior să scuipe cu dispreţ în ochii alegătorilor mituiţi cu sârg o singură dată la patru ani, neţinând cont de dorinţa majorităţii acestora la un anumit moment dat şi modificând, pe cale de consecinţă, anumite legi fundamentale spre a-şi păstra o sumă de privilegii specifice lor şi acoliţilor care i-au susţinut financiar în diverse campanii politice (şi faţă de care aceştia au obligaţii multiple, chiar dacă pentru aceasta e necesar să calce pe însăşi fiinţa poporului român, dar şi pe cea a propriei lor ţări).
Nu credeam vreodată ca României să i se poată lipi pe trupul gol şi slab eticheta de cazan cu conţinutul dat deja în clocot. Ei bine, de multă vreme încoace, se trăieşte, se iubeşte şi se moare, vorba poetului George Ţărnea, într-o cuşcă sufocată de minciună. Şi, ca în chingile unui regim totalitar mai mult ca perfect, legea tăcerii şi cea a fricii de a vorbi, de a vota liber, de a fi tu însuţi sau însăţi până la urmă între graniţele fixe ale acestei patrii se instaurează pe zi ce trece, cu paşi brutali şi siguri într-un spaţiu dominat de o atmosferă grea, irespirabilă şi încărcată obsesiv cu zvastici în miniatură aplicate „artistic” pe fundul unui mic ponei cultural postmodern şi, pe deasupra, roz. Consider că îngrădirea dreptului la vot pentru o parte a cetăţenilor României în urma sarcinii trasate pe linie de partid - o ţară unde se moare la propriu de foame din cauza imposturii vădite a unor aleşi ai neamului lipsiţi de cea mai fină urmă de demnitate umană - este o formă veritabilă de antidemocraţie statală, de care Uniunea Europeană trebuie să ia act imediat şi să se pronunţe în mod hotărât cât mai rapid, atâta vreme cât ea, Uniunea, ca „entitate sui generis” marcantă (Augustin Fuerea - Manualul Uniunii Europene), cu personalitate juridică emergentă (bazată pe cei trei piloni reprezentativi ai săi prevăzuţi prin Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, tratat ce a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1993) până la data de 1 decembrie a anului 2009 şi, mai apoi, de la acest moment încolo, ca subiect de drept consacrat la scară internaţională de către Actul final al Conferinţei Interguvernamentale ce a adoptat Tratatul de la Lisabona, se vrea a fi acel tip de „construcţie comunitară” (A. Fuerea), capabilă să garanteze fără echivoc drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor săi, exceptând, desigur, mulţimea de interese economice conjuncturale mai mult sau mai puţin evidente ale politicienilor ei din celelalte state membre UE.
 
Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea pe teritoriul României în privinţa interzicerii participării la votul din 29 iulie a unei părţi a cetăţenilor acestei ţări, simpatizanţi ai fostului partid de guvernământ, nu poate decât să demonstreze faptul că substantivul democraţie începe să fie dintr-o dată echivalent cu substantivul autocraţie. În condiţiile infimei urme de demnitate deloc prezente în conştiinţa politicienilor actuali - şi mă refer aici la prezentarea demisiei de onoare a celor implicaţi politic în faţa naţiunii care i-a ales -, actul de vot de la acest sfârşit tensionat de iulie începe să îmi semene brusc cu emblema politică a unui partid fascist desenată cu „geniu” artistic contemporan pe scheletul sinistru cu penis erectil(?) al unei aşa-zise forme actuale de pictură postmodernă delegate a reprezenta la nivel instituţional o cultură solidă, din care se doreşte în mod vădit a nu mai rămâne absolut nimic (mă gândesc cu mare tristeţe la câte suflete au fost jertfite inutil de-a lungul vremii pentru a ajunge să trăim această veritabilă batjocură naţională în ziua de azi!...). Adolf Hitler ar fi fost, desigur, un personaj malefic foarte fericit văzând cum simbolul partidului său are parte de o publicitate atât de extinsă la nivel european. Noi, românii, însă mai puţin spre deloc.
      
Magdalena ALBU
25 iulie 2012   










             Luiza Barcan

          SODOMA CĂMĂŞILOR ALBE


Scriu acest articol în aşteptarea tensionată a suspendării lui Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Preşedinte a ceea ce ne-a mai lăsat el din România, de fapt. Nu ştiu dacă vom scăpa sau nu de acest demon politic cu mii de capete, capabile să se regenereze şi să se multiplice la orice încercare de anihilare. Nu ştiu. E nevoie de un Sfânt Gheorghe care să stârpească definitiv balaurul. Va apărea un Purtător de biruinţă, oare?
Dar pentru că ieri s-au întâmplat multe pe scena politică şi pentru că m-am lăsat antrenată în cursul evenimentelor din pieţele bucureştene, constituite într-un fel de barometru al stării de spirit, m-am hotărât să aştern pe hârtie ceva ce demult aşteaptă să fie articulat.
Dacă vom mai scăpa vreodată de acest preşedinte cu nume flatulent, emblemă a decăderii morale absolute şi al abjecţiei generalizate, va trebui, este, zic, imperios necesar să aibă loc un proces nu serios, ci grav, de reconsiderare a ceea ce numim "intelighenţia românească". E foarte posibil să fie nevoie de o refacere de la zero a păturii cu adevărat instruite şi responsabile din România.
Cămăşile albe, şi nu mă refer numai la activiştii pdl-işti aduşi cu autocare ultraluxoase din diverse localităţi ale ţării, care au scandat ca la mitingurile organizate de dinainte de 1989 numele conducătorului iubit, au fost puse peste nişte oameni a căror mizerie morală nu poate fi nici măsurată nici cântărită. Inacceptabil de mulţi dintre inventatorii noului "concept", de BĂSISM, se revendică din "intelighenţia românească" pre şi postdecembristă. Şi nu doar că se revendică. Aceştia au reuşit ca în cei 22 de ani trecuţi de la sângeroasa răsturnare de regim politic din România să se impună astfel, să genereze "modele" şi să producă numeroase clone.
Pentru că, în ce mă priveşte, moda ipocriziilor de tipul "nu dăm nume" a trecut, nu voi ezita să-i numesc pe liderii băsişti "intelighenţi" ai românilor: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu (scriitorul preferat al preşedintelui, autorul celor mai scârboase panegirice ale secolului XXI), Toader (devenit Theodor) Paleologu (Doamne!, să porţi nume de dinastie bizantină şi să fii susţinătorul unui derbedeu analfabet, e peste putinţa mea de a pricepe), Vladimir Tismăneanu (uzurpatorul fără scrupule al institutului clădit de Marius Oprea, un dizident anticomunist autentic), Teodor Baconschi (cel ce cu greu se abţinea să nu cadă sub farmecele "blondei" cu frunza), Mihai Răzvan Ungureanu (tânăra speranţă a partidului portocaliu pentru prezidenţiale), Mihail Neamţu (teologul cu usturoi la brâu). Acesta ar fi "rangul I". Din"rangul II" fac parte, spre ruşinea mea, şi mulţi dintre oamenii pe care i-am preţuit cândva, pe care i-am avut invitaţi în emisiuni, a căror opinie conta pentru mine în chip major, în anii formării mele intelectuale. În ordinea inversă rangurilor intelectuale din România se aşează, din nefericire, rangurile morale ale aceloraşi persoane. Căci cele mai întinate conştiinţe sunt cele ale ştiutorilor de carte (nu-i pot numi cărturari, ca să nu-i necinstesc pe adevăraţii cărturari) care l-au promovat, l-au susţinut, l-au perpetuat şi l-au clonat pe monstrul politic cu nume flatulent.
La mitingul pro Băsescu de joi, 5 iulie 2012, s-a văzut prea bine peste ce au fost puse cămăşile albe. Erau prin piaţa aceea a Constituţiei mulţi dintre cei pe care cândva, înaintea erei flatulente, societatea românească îi numea "lumea bună". Băieţi şi fete finuţe, "cu dichis", scriitori şi cititori de dileme, caţavenci şi douăjdoi, membri ai "societăţii civile". Erau ei sau clonele lor mai tinere, fie pe scena special amenajată în serviciul exprimării unei indignări spontane, fie jos, în piaţă, scandând împotriva "dictaturii".
N-am pierdut vremea în aceste peste două decenii scurse de la Revoluţie. Am trecut de la vârsta neliniştilor şi a incertitudinilor la anii convingerilor şi principiilor bune pentru păstrarea unei coloane vertebrale necocârjate. I-am citit şi i-am răscitit pe aceşti finuţi "dilematici". Cu toţii au deprins de la părintele lor, Andrei Pleşu, arta înveşmântării nimicului în haina cuvintelor frumos răsucite în frază. Cultura românească contemporană, la ora când scriu aceste disperate rânduri, cu prea puţine excepţii, e alcătuită din flatulenţe zgomotoase a căror "mireasmă" e voluptuos inhalată apoi de chiar autorii acestor flatulenţe. Personajele culturale care s-au impus prea uşor ca unice formatoare de opinie, ca instanţe supreme, s-au susţinut reciproc şi au proliferat, ajungând astăzi să fie ideologii unui sinistru dictator de tipul celor din ţările bananiere. La atât să se rezume exotismul "dilematicilor"?
Pe domnii Gabriel Liiceanu şi Horia Roman-Patapievici am avut prilejul să-i cunosc personal, exact în ordinea de mai sus, în două împrejurări ce merită a fi evocate. Cu primul am fost prezentă la o lansare de carte-album editată de Humanitas, la Librăria Cărtureşti. Filozoful trebuia să cuvânteze despre carte ("Povestea poveştilor" de Ion Creangă), subsemnata despre desenele realizate de pictorul Ioan Iacob. Cu o "eleganţă" într-adevăr demnă de un om de calibrul său intelectual, dl. Liiceanu şi-a început alocuţiunea întrebând ce caută un critic de artă la respectiva lansare. Nu-i vedea rostul şi nu-i înţelegea competenţele. Niciodată n-am fost primită cu o urare de bun venit aşa "gingaşă". I-am răspuns că priceperea unui critic de artă în cazul unei lansări de carte e echivalentă cu cea a unui filozof în cazul comentării unor lucrări de artă plastică.
Pe intelectualul cu papion l-am cunoscut chiar la ICR, în primii ani ai domniei. La parterul instituţiei era o expoziţie a elevilor profesorului Zaica şi eu doream să o prezint în cazul defunctei mele emisiuni de arte vizuale de pe TVR Cultural. Curatorul expoziţiei mi-a spus că e absolut necesar să-i cer un interviu despre expoziţie lui Patapievici. M-am supus. Personajul a apărut în hol, fără papion, a făcut câteva fiţe, după care a zis că-mi va acorda interviul. Să-l aştept câteva minte. L-am aşteptat. A revenit din biroul de director. Cu papion. L-am rugat să-mi vorbească despre "Experimentul Zaica". A zis că nu ştie despre ce e vorba. Se întâmpla totul, repet, în cadrul instituţiei conduse de el. I-am explicat în detaliu ce face profesorul cu elevii lui, în cadrul acelui, încă de pe atunci celebru experiment de creativitate. S-a hotărât să începem interviul. I-am pus o întrebare preliminară şi a început să-mi recite, cu maximă competenţă, cu aerul unui om de cultură care şi-a dedicat întreaga viaţă "Experimentului Zaica", tot ce-i furnizasem eu ca informaţie cu zece minute mai devreme.
Ei care clamează impostura şi incompetenţa altora au ajuns ca hoţii care stigă: "Hoţii!!!" Dar, vai!, câţi "pui" au făcut în aceşti ani!
M-am întrebat, legitim cred, cum tocmai cei la care muritorii de rând se uită ca la nişte repere pot fi atât de ticăloşi şi cum este posibil să-i smintească întru ticăloşie pe mulţi oameni potenţial cumsecade din această ţară? Cred că am o explicaţie. În vremea regimului comunist oamenii de cultură care ştiau cum să se strecoare printre gratiile ideologice, care se dădeau apolitici sau care pactizau cu regimul aveau numeroase privilegii. Li se publicau cărţile, li se expuneau lucrările, li se jucau piesele, primeau burse de studii în occident, ca să nu se mai ia cu meditaţiile transcendentale. Primeau consistente subvenţii şi drepturi de autor. Singurul lucru care le lipsea era puterea. Şi cu cât mediocritatea e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de putere. Trişti Pleşi şi Liiceni, adânc frustraţi în nevoia de putere, înainte de 1989, au găsit în bălţile de sânge de pe caldarâmul Pieţei Universităţii şi al Pieţei Romane elixirul miraculos ce le-a inoculat mult râvnita putere. Le-a revenit voioşia şi au luat în stăpânire tot ce ar mai fi putut însemna cultură românească postdecembristă. Au anihilat orice formă de exprimare neavizată de ei. Au monopolizat, odată cu imensele resurse financiare, şi orice formă de prestigiu cultural. Şi pentru că au avut nevoie de un lider politic bun să le servească prin analfabetismul lui interesele materiale, prestigiul construit pe impostură şi nevoia de a deţine puterea, măcar culturală, acest sinistru Băsescu, delirul maneliştilor, al interlopilor şi al dansatoarelor din buric le-a venit mănuşă.
Personal nu cred că România mai poate fi salvată. Şi nu fiindcă se află în criză economică, ci într-o criză infinit mai gravă: o criză morală, o criză a conştiinţelor, o criză de oameni învăţaţi şi integri, unicele repere valabile pentru o lume cât de cât normală. Alţii speră că România va fi slavată. Îi aud pe unii dintre politicieni, şi-i cred, că ar vrea să-şi crească copiii în această ţară. Pentru aceasta vor fi nevoiţi să schimbe din temelie ţara, câtă mai e ea. Iar temelia unei naţii o reprezintă conştiinţele ei. Generaţia mea, însă, nu va mai prinde o asemenea miraculoasă însănătoşire.
Adevăratul lider intelectual e cel care-şi pune darul minţii în folosul luminării şi zidirii morale a generaţiilor în formare, al celor care vor să-şi şlefuiască personalitatea, al celor mulţi şi derutaţi cărora le trebuie repere autentice pentru a deveni o naţiune. Adevăratul intelectual e dator să amendeze public, explicit, orice derapaj de la normalitate al oricărei puteri, nu să sprijine, în schimbul privilegiilor, o putere discreţionară.
În România de astăzi brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali susamintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri - mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi - şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămeşile albe, dacă nu sunt autoare sunt măcar complice la această crimă.
În Sodoma biblică, se pare, înainte de focul trimis pe negândite din cer, sodomiţii erau intelectuali rafinaţi care înveşmântau cu măiestrie nimicul în dichis. Practicau toate inversiunile, şi pe cele morale, desigur. Trăncăneau subţire şi, fiind cald pe acolo, purtau cu siguranţă cămăşi albe.
                                                                               Luiza BARCAN critic de artă, jurnalist
 






 Două articole recente de Mircea POPESCU (S.U.A)
confirmate de un al treilea din 2003:

          Referendum repetat?


Pe scena politica a tarii a aparut cineva care vorbeste de frauda electorala, cineva care arata in detaliu cum se poate frauda la alegeri, cineva care stie exact cum se pot fura 2-3 milioane de voturi cu ajutorul institutiei care insumeaza electronic voturile (STS), cineva care declara ca neprezentarea la referendum poate fi mai valoroasă decat demiterea prin vot.
Un asemenea personaj, atat de speriat incat fuge acum de votul popular deoarece nu-l mai poate controla si aranja, inseamna ca a ajuns ce-a ajuns prin frauda si mai inseamna ca acest personaj nu mai este legitim.
Nu cumva acesta este portretul lui Traian Basescu?
Daca este atat de evidenta ilegitimitatea actuala a respectivului personaj, atunci singura solutie onorabila ar fi demisia, sau daca nu, demiterea.
Iar demiterea o poate face numai majoritatea poporului, aceeasi majoritare care l-a si ales candva.
Si totusi, cu sprijin extern, cu sprijin intern, in mod legal, dar nu legitim, s-a decis ca demiterea nu se mai poate face cu aceeasi majoritate care l-a ales.
Regula s-a schimbat peste noapte si trebuie majoritatea majoritatii prezente pe niste liste pe care figureaza si mortii, si disparutii prin cele zari nestiute, adica se introduce un cvorum care n-a existat si la alegeri. Iar atingerea cvorumului este mai mult decat imposibila.
Dupa toate probabilitatile, ca urmare a ”uriasei victorii si legitimitati” obtinute prin actul, desigur, de mare curaj, nu de lasitate al neprezentarii in fata poporului, Ilegitimul se va intoarce de unde a plecat.
Si, odata ajuns din nou in pozitia de presedinte al tarii, isi va relua apucaturile de subminare ale propriului guvern.
In eventualitatea unui vot popular majoritar pentru demitere, dar sub cvorumul legal, revenirea aceasta va duce la escaladarea conflictului actual si nu-i de loc exclus ca in scurt timp sa degenereze prin tulburari populare. Europa se va trezi in curtea proprie cu o noua sursa de instabilitate. Deh, cei ce-au semanat in mod partizan vant, acum vor culege furtuna.
Si totusi, daca este adevarata stirea ca CCR a declarat ca “in cazul in care referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu nu va fi validat, Parlamentul este institutia care decide ce se intampla mai departe“, cred ca s-ar putea apela la justificarile Comisiei de la Venetia pentru o repetare a referendumului in conformitate cu recomandarile acesteia privind renuntarea la cvorum.
De aceea, in aceasta perioada scurta de timp, guvernul si europarlamentarii romani ar trebui sa poarte discutii serioase cu partenerii din UE pentru acceptarea solutiei de avarie a implementarii in Legea Referendumului a recomandarilor Comisiei de la Venetia in vederea deblocarii situatiei politice din Romania si a prevenirii izbucnirii unui nou focar de instabilitatea in Europa.
Putina fermitate din partea guvernului roman nu strica.
In fond, Romania este un stat membru cu drepturi egale in UE, nu un catelus in doua labe asteptand fie un oscior ca rasplata, fie un bat pe spate daca stapanul se supara.






 

         Comunicare transparenta



Actualul scandal politic din Romania are ecouri cu urmari dramatice pentru tara noastra la organismele Uniunii Europene aparent neinformate sau informate superficial asupra deteriorarii situatiei socio-politice din ultimii ani.
Reactia supradimensionata a unor lideri europeni, dincolo de atitudinea lor partizana, dovedeste ca repetatele incercari ale puterii politice din Romania de a concentra si a subordona toate institutiile statului intr-o singura mana, concomitent cu distribuirea avutiei nationale doar in favoare grupurilor de interese satelite ale partidului de guvernamant, au fost tratate cu superficialitate sau pur si simplu ignorate de institutiile UE si de liderii apartinand aceleiasi familii politice europene.
De aceea, pornind de la realitatea ca situatia din Romania se reflecta distorsionat in mediile politice internationale din cauza informarilor unilaterale sau a informatiilor difuzate denaturat prin mass-media, devine imperios necesara stabilirea unor modalitati de comunicare transparenta din partea organismelor statului roman, atat pe plan international cat si la nivelul societatii romanesti.
In cele ce urmeaza, se propun doua modalitati de realizare a unei comunicari transparente, capabile sa inlature sau sa minimizeze interpretari si abuzuri ale unor organisme internationale care pot aduce Romania in situatia unui stat ingenunchiat fara drept de replica in fata unor decizii externe.
Aceste forme de comunicare nu sunt niste noutati, ci se intalnesc sub diverse variante in numeroase tari cu traditie democratica.
1. Buletin Informativ International
Principalele institutii ale statului roman, Parlament, Guvern si Presedintie vor elabora, vor edita si vor transmite mass-media, ambasadelor din capitala Romaniei si institutiilor UE, un Buletin Informativ saptamanal (sau de cate ori este nevoie), in care sa fie prezentate problemele aflate in dezbaterea publica, punctele de vedere divergente dintre partidele puterii si opozitiei sau dintre institutiile statului, cerintele si preocuparile societatii civile, precum si modul lor de abordare si rezolvare.
Buletinul editat in limba romana si in limbile de circulatie internationala va constitui o forma oficiala de informare transparenta a tuturor actiunilor guvernamenale si va fi un instrument eficient de urmarire a progreselor administratiei romane in diversele domenii care pot ridica semne de intrebare sau chiar suspiciuni.
Acest mod transparent de informare va oferi Uniunii Europene posibilitatea urmaririi “pe viu” a evolutiilor din Romania si rezolvarea prin discutii bilaterale a eventualelor dispute legate de interpretarea si reglementarea unor norme ale UE care decurg din calitatea Romaniei de tara suverana membra a organizatiei.
Va exista astfel o baza serioasa si obiectiva, fara interpretari unilaterale sau politizate, de evaluarea a Romaniei in elaborarea raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare si Verificare sau a altor rapoarte care pot afecta, printre altele, admiterea tarii in zona Schengen.
Totodata, un asemenea document larg difuzat, va oferi Uniunii Europene si celorlalte tari, posibilitatea cunoasterii directe si a altor probleme care preocupa natiunea romana.
2. Conferinta de Presa Saptamanala
Procesul de comunicare transparenta va fi extins realizandu-se un dialog direct cu societatea romaneasca prin informarea deschisa a mass-mediei in cadrul unei Conferinte de Presa Saptamanale la care purtatorii de cuvant ai institutiilor statului vor informa si vor raspunde interpelarilor in scopul clarificarii diverselor probleme curente si masurile intreprinse sau in curs de implementare pentru rezolvarea lor.
Acest mod de dialog si informare transparenta vor contribui la cicatrizarea ranilor provocate de neincrederea si suspiciunea care au condus la divizarea profunda a natiunii romane.




 

        PROVOCAREA EUROPEI


Comunismul, care a parjolit lumea cateva decenii, a produs milioane de victime, modificari de granite, transmutari de populatie, deznationalizari, alterari ale mentalitatilor si mutilari sufletesti cu efecte dramatice pentru cel putin o generatie. Iesita istovita din inclestarea acestui razboi ideologic, Europa trece printr-un moment de transformare, pe care castigatorii normali, exponentii democratiei se grabesc sa-l fructifice prin impunerea unei restructurari capitale a continentului.
Si totusi, ultimile focare de rezistenta mai palpaie inca in Moldova, Coreea de Nord, Vietnam, sau Cuba, iar disperarea lipsei de sanse a ultimilor combatanti comunisti radicali, combinata cu frustrari ale unor societati dogmatico-religioase retrograde, creeaza zvarcoliri capabile de distrugeri masive pe plan mondial.Dar restructurarea europeana, care preconizeaza eliminarea partenerului american si crearea unor poli de putere concurentiali, nu a unui sistem comun coordonat de securitate globala, amplifica pericolele provocarilor impotriva democratiei si civilizatiei.
1. Considerente generale
In Europa, dezvoltarea istorica si puternicele traditii regionale bazate pe specific cultural national au creat o cultura a statului-natiune independent si suveran.
Astazi, Uniunea Europeana se afla in fata necesitatii naturale de metamorfoza de la o Europa a unor state/tari-natiuni sfasiate de conflicte si probleme aflate in litigiu, de polite neplatite scrise in pagini vechi de istorie, la o Europa moderna in care fiecare tara-natiune sa fie partener egal in cadrul unei comunitati de state independente.
Dar pentru aceasta este nevoie de implementarea unor relatii interstatatale bazate pe egalitatea “de facto”, un fenomen nou, inca necopt intr-o Europa separata in zone de dezvoltare inegala, in care conflictele mocnesc ascuns.
Desi continentul nu a iesit inca din faza de convalescenta, ambitia unor conducatori vest europeni care se simt marginalizati in raport cu America, forteaza intrarea intr-o cursa nerealista cu aceasta supraputere mondiala care si-a consolidat, pe baza conceptelor democratiei verificate in decursul catorva sute de ani, structuri politice, administrative si economice viabile.
Prin crearea Statelor Unite ale Europei dupa modelul Statelor Unite ale Americii, se incearca stabilirea unei noi configuratii politice, economice si militare similare.
Dar Europa este handicapata in aceasta provocare aruncata Americii, atat de resuresele unei tari-continent cum este SUA, cat si de mentalitatea americana antreprenoriala si concurentiala dinamica, nu inchistata in conceptiile paternaliste ale implicarii statului in toate domeniile de activitate, si mai ales in reglementarea vietii individului.
In dorinta de a impune noua organizare, liderii vest europeni, asa numitii “fondatori”, fac eroarea de a impune conceptia de creare a unei federatii europene cu cativa factori decizionali nedepasind pragul mentalitatii coloniale. O asemenea structura construita pe preceptele unui imperiu colonial nu poate supravietui istoric.
Care sunt sansele de reusita si mai ales care sunt perspectivele unui stat federal continental al Europei? Este greu de anticipat, mai ales ca noua structura nu este inca bine definita, dar pot fi punctate cateva aspecte de care ar trebui tinut cont in cadrul procesului de aderare, aspecte care pot avea implicatii mai ales pe termen scurt si mediu.
2.Politic
Desi nu este stabilit inca un concept clar al viitoarei configuratii a continentului, faptul ca se lucreaza la elaborarea unei Constitutii comune care sa aiba prioritate asupra tuturor reglementarilor, concomitent cu impunerea unei singure politici externe pentru toti subiectii sau chiar candidatii UE, lasa sa se intrevada perspectiva unui stat federal, nu a unei confederatii in care subiectii isi pastreaza independenta si suveranitatea atat pe plan intern cat si pe plan international.
O asemenea forma politica va conduce inerent la disparitia statelor componente, practic la eliminarea conceptului de suveranitate si independenta. Se va crea un sistem de taxe federale, o armata federala, un guvern federal, un parlament federal si o justitie federala.
Urmarile imediate sunt: transformarea statelor nationale independente si suverane in state regionale autonome conduse de un guvernator si supuse jurisdictiei federale. Guvernamantul regional va avea sarcina limitata la administrarea locala.
2.1. ONU
Politica externa, poate elementul caracteristic al independentei fiecarui stat va inceta sa fie un atribut al statelor. Deja se anticipeaza aceasta directie, prin impunerea alinierii la o singura politica europeana obligatorie chiar si pentru candidatii intrarii in noua Uniune Europeana. Se anuleaza astfel principiile suveranitatii si independentei caracteristice ale statului ca subiect de drept international. Iar exemplu elocvent il constituie atitudinea ultimativa a presedintelui Frantei si altor oficiali ai UE impotriva unor tari independente si suverane care au sprijinit Statele Unite in problema Tribunalului Penal International. Nu discutam rolul acestui TPI, ci dreptul suveran al unor state inca nealiniate de a-si decide partenerii internationali.
Deci, este evident ca noua structura politica europeana va avea urmari la nivel global, conducand fie la modificarea fundamentala, fie chiar la desfiintarea ONU.
Intr-adevar, in conditiile unei politici europene unice, locurile la ONU ale statelor membre ale UE ar trebui, in mod normal sa fie eliminate. Altfel, prin mentinerea in continuare a unui loc pentru fiecare stat federal european s-ar asigura o pozitie privilegiata UE care afara de votul propriu, ar avea si suportul statelor componente.
Varianta acordarii in contra-partida a unui loc fiecaruia din cele 50 de state americane este o formula total inacceptabila, deoarece va diminua credibilitatea organizatiei mondiale si va deschide poarta pentru abuzuri.
2.2. NATO
Prin crearea unei armate europene federale, rolul NATO se diminueaza, devenind o organizatie alcatuita doar din trei state: USA, Canada si UE.
Deja s-au ascutit contradictiile dintre grupul catorva tari vest europene si Statele Unite cu privire la rolul si importanta NATO.
Conceptia polilor de putere concurentiali si nu a unui sistem coordonat de securitate globala, incurajeaza fortele radicale si extremiste, amplificand pericolele impotriva democratiei si civilizatiei.
Existenta a doi poli de putere intr-un organism politico-militar format din trei subiecti, cum ar putea sa devina NATO, este un non-sens, practic o anulare a aliantei. Doi poli inseamna antagonism.
Pentru Romania si pentru tarile est-europene care iesite din comunism au vazut in NATO umbrela capabila sa le apere de viitoare calamitati venind dinspre Est, disparitia NATO, sau a suportului militar american este o solutie inacceptabila.
Si in acest sens, sunt ingrijoratoare semnele pe care le transmite nucleul dur al UE, prin tendintele de apropiere militara de Rusia si crearea unei armate integrate comune. Aceasta pozitie bizara are loc exact cand Rusia, sub influenta fortelor care tind sa refaca structura imperiala, isi expune in noua sa doctrina militara dreptul de interventie pentru a-si proteja interesele in zonele sale de influenta inclusiv prin mijloace de forta.
O asemenea atitudine a unora dintre principalii lideri ai unor tari membre a UE (Franta, Italia, Belgia, Germania) ridica mari semne de intrebare asupra realismului politicii externe a viitoarei federatii.
3. Socio-Economic
Fondurile federale obtinute din taxele federale vor alimenta guvernul federal, armata federala, subventiile pentru agricultura sau ajutoarele in caz de calamitati.
Crearea unei armate moderne, competitive cu cea a Statelor Unite luata ca etalon, inseamna investitii federale masive de zeci sau sute de miliarde de euro.
In general dezvoltarea economica va fi puternic influentata de lobby-urile grupurilor de interese, care au si putere, si influenta, si traditie.
Nu acesta este cazul unor tari ca Turcia, Portugalia, Romania, Bulgaria care vor fi obligate sa-si subordoneze economiile unor directii de dezvoltare fixate functie interesele acestor grupari puternice.
Subventiile din agricultura se vor reduce, iar pentru noile candidate, multe din ele tari in care agricultura are traditie: Polonia, Romania, Bulgaria, se vor impune conditii de reducere insasi a activitatii, pentru a se proteja agricultura unor tari ca Franta sau Spania. Deja estimarile pentru Romania indica o impunere a reducerii dramatice la doar 15-20% a populatiei active implicata in aceasta ramura a economiei. Rapoartele oficiale considera ca 40% din populatia Romaniei ar lucra astazi in agricultura. Ce ramuri ale economiei vor putea absorbi restul de 20-25% si ce mutatii in plan demografic vor avea loc?
Economiile statelor aflate sub nivelul general de dezvoltare comunitar vor deveni surse de industrie poluanta, energofaga, manopera ieftina, piata de desfacere pentru produse scumpe, dar sursa de produse ieftine.
Rezultatul va consta in cresterea decalajului est-vest.
De aceea nu este greu de prevazut ca, cel putin pentru inceput, economia federala va avea un caracter puternic dirijat, nu acela de piata libera (Piata Comuna) bazata pe initiativa si competitie.
Problemele de administrare locala se vor rezolva din taxele locale. Cu cat zona este mai saraca, cu atat veniturile administratiei locale vor fi mai mici, iar discrepantele dintre diversele state autonome (foste tari independente si suverane) se vor adanci.
Sistemul de invatamant este de obicei obligatia administratiei locale si implicit si calitatea acestuia va depinde de resursele locale.
Pe termen scurt (probabil cativa zeci de ani) in zonele (tarile) deja defavorizate, existenta unei importante paturi de populatie saraca si saracita, lipsa resurselor, restrictiile federale economice, nivelul educational vor face ca discrepantele fata de zonele deja dezvoltate sa se accentueze.
Cum taxele federale vor fi unice, iar cele locale, datorita gradului diferit de dezvoltare regionala economica vor fi disproportionate si in multe cazuri insuficiente pentru impunerea unei dezvoltari echilibrate, forta de munca se va deplasa spre zonele (tarile) cu standard ridicat.
Migratiile din tarile sarace se vor transforma in exod, cu urmarea directa a modificarii structurii etnice, avand, cel putin in prima perioada, un caracter de dislocare a populatiei, de depopulare masiva. Iar efectul pe termen lung va fi ireversibil.
In tarile bogate, instabilitatea sociala se va accentuata ca urmare a interactiunilor dintre diferitele grupuri nationale venite in contact direct si implicit va creste infractionalitatea urbana si fenomenele de terorism.
4. Concluzii
a. Tarile renunta la independenta si suveranitate. Se vor desfiinta ministerele de externe si ambasadele nationale ca urmare a existentei unei singure politici externe stabilite la Bruxelles.
b. Ca federatie, UE nu este compatibila cu ONU si cu NATO.
c. UE are tendinta creerii unei forme tip imperiu colonial, in care cateva tari dominante vor suplini rolul de puteri coloniale si vor impune conditiile de dezvoltare economica si subordonare politica pentru restul tarilor.
d. Subordonarea dezvoltarii economice a fostelor tari independente si suverane unor grupuri de interese va duce la cresterea decalajului Est-Vest.
e. Se vor impune norme de comportament liberal excesiv care ignorand specificul national, vor crea conditiile unei recrudescente a fortelor nationalist-extremiste.
f. Cresterea tensiunilor inter-regionale va culmina cu diverse forme de faramitare a federatiei.
g. Pentru anularea efectelor negative subliniate mai sus se impun cateva conditii sine-qua-non:
o Uniunea Europeana sa fie conceputa ca o confederatie de state egale in drepturi, suverane si independente politic, conlucrand intr-o structura asociativa economica.
o Dreptul la secesiune (iesirea din confederatie fara aplicarea sanctiunilor sau despagubirilor)
o Inlocuirea conceptiei de subordonare politica prin aceea de consultare politica.
o Eliminarea conceptului de armata unica europeana si pastrarea structurii NATO.
22 Noiembrie 2003

 
 

 


 Bogdan Tiberiu Iacob

Dezvaluiri socante:

Romania condusa de timplari, fochisti si dresori de caini


Sub acoperirea diplomelor pompoase, CV-urile reale ale actualilor guvernanți  ascund surprize de mari proporții, cel puțin dacă e să dăm crezare dezvăluirilor făcute de senatorul PSD Valer Marian, într-o declarație politică depusă ieri la Parlament.
Senatorul de Satu Mare se ”ocupă”, în declarația sa, numai de cîțiva demnitari din zona sa politică, ceea ce face, însă, cu atît mai spectaculoase dezvăluirile. El prezintă ceea ce numește caracatița Falcă, adică grupul de interese al influentului primar al Aradului, care ar putea fi viitorul lider al PDL, sau secretar general. ”În ultimii şase ani primarul Falcă şi-a constituit un cerc de putere personal la nivel naţional prin promovarea în funcţii cheie în diverse instituţii fundamentale ale statului a unei suite de apropiaţi şi fideli ai să din judeţul Arad . Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eugeniu Pistru de la Ministerul Transporturilor , preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tonca, adjunct al şefului IGPR, secretarul de stat Ioan Dascălu de la MAI , ministrul Traian Igaş, şi generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii” scrie senatorul, în declarația sa.
Bombele de abia de aici încep, însă, în momentul cînd Valer Marian prezintă și meseriile de bază ale celor în cauză: ”Eugeniu Pistru a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID). Nu numai Eugeniu Pistru a avut o meserie stimată de preşedintele Traian Băsescu, ci şi alţi discipoli ai primarului Falcă: ministrul de interne Traian Igaş a fost tâmplar, preşedintele CJ Arad, fostul senator Nicolae Ioţcu, a fost fochist, deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviş Tipei a fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi (care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad)”.
 Senatorul PSD oferă și alte informații interesante despre ministrul de Interne: ”Am adresat ministrului Traian Igaş o întrebare privind pregătirea sa juridică, solicitându-i să-mi comunice la ce vârstă a absolvit Facultatea de Drept, la ce  formă de învăţământ universitar (la zi sau la fără frecvenţă), cu ce medie generală, precum şi dacă a fost jurist practicant (judecător, procuror, avocat, notar sau consilier juridic) şi în ce perioadă. Ministrul Igaş mi-a transmis săptămâna trecută un răspuns impertinent prin care mă trimite să consult site-urile
www.igas.ro şi www.mai.gov.ro. Pe site-urile respective este menţionat doar că este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad , astfel că am fost obligat să mă adresez altor surse. Astfel, am aflat că Traian Igaş este de meserie tâmplar şi că s-a remarcat ca disk-jockey în localitatea natală Pecica. Şcoala generală a absolvit-o în comuna Cristian din judeţul Sibiu , unde se spune că a rămas repetent un an. A absolvit liceul în forma de învăţământ la distanţă şi cu mare dificultate, în jurul vârstei de 30 de ani, respectiv a început studiile la liceul din Pecica şi a trebuit să se transfere la un liceu din Nădlac pentru ale finaliza. A absolvit Facultatea de Drept în jurul vârstei de 40 de ani, tot la forma de învăţământ la distanţă (fără frecvenţă), obţinând note mediocre şi având o medie generală în jur de 8. Probabil că l-a ajutat faptul că rectorul acestei universităţi îi era coleg de partid, acesta candidând în 2008 pentru un mandat de senator în judeţul Arad. După absolvirea Facultăţii de Drept, Traian Igaş nu a fost jurist practicant, nici măcar ca şi consilier juridic, deci aprecierile şi aşteptările şefului statului nu prea au acoperire. Realitatea este că ministrul de interne a absolvit o facultate de drept privată, la fără frecvenţă şi cu note mediocre, şi nu are nicio experienţă în domeniul juridic şi nici în administraţia publică în funcţii executive. Singura sa legătură în ministerul de interne este faptul că tatăl său a fost şef de post în regimul comunist în comunele Apaţa din judeţul Sibiu şi Pecica din judeţul Arad”.
Nu în ultimul rînd, Valer Marian îl acuză pe ministrul Educației, originar tot din Arad , care ”a absolvit doar 11 clase şi nu şi-a echivalat studiile liceale şi superioare în România. Un ministru care confundă cetăţenia cu naţionalitatea (a se vedea CV-ul, în care a consemnat „Naţionalite: Română, Franceză”) şi care nu şi-a învăţat propriul şi unicul copil să vorbească limba română.  în ultimii 20 de ani şi discriminează elevii proveniţi din rândul populaţiei majoritare”.
Contactat de Inpolitics, Valer Marian a precizat că informațiile conținute în declarația sa politică nu sunt bulevardiere, ci obținute pe baza unor investigații serioase: ”Sunt jurist de profesie, am formație de procuror, nu îmi permit să mă joc cu vorbele, e vorba de informații verificate, unele dintre ele fiind puse la dispoziția mea chiar de către colegi de partid ai celor în cauză. Drama este că eu m-am ocupat doar de oamenii PDL din zona Aradului, dar am informații că în alte zone ale țării sunt cazuri încă și mai spectaculoase”.
Reamintim că informații similare s-au vehiculat în presă și în legătură cu alte nume marcante ale PDL, precum deputatul Costică Canacheu, președinte al Comisiei de Apărare, care are doar liceul și a fost electrician, ori Monica Ridzi, cunoscută ca fostă dansatoare prin cluburile de noapte hunedorene. Însăși fiica președintelui, Elena Băsescu, a stîrnit controverse, după ce s-a dovedit că presupusa diplomă a unei universități americane era, de fapt, un stagiu de cîteva săptămîni.
 













 
                                                                       
                                                 Alexandru OBLU
     
       
  
            ELITELE CU PAPION
    VERSUS „POPOR PATIBULAR


Hotărât lucru, poporul român care-o mai fi rămas popor, prin aceia ce vor fi scăpat necorciţi ori necumetriţi cu reptilienele javre mondiale ale noului Fanar Occidental, este, cum se zice, „prost de bun” pentru că, de fapt şi pe nedrept el s-a născut fără noroc, înghite tot şi tace mâlc, întinzându-se chiar mai puţin decât îi este plapuma!
De aceea-l iau în şpangă toate lichelele (inclusiv cele intelectuale), dar nu numai, plus toţi spăgarii, (farsori şi gomani) care ne-au fost impuşi ca parteneri strategici pe axa „na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” a domnului Băsescu, din Bucureşti prin Londra, până către Washington. Iar acest lucru infam (păcălitul neamului) se poate petrece pentru că permisivitatea „elitelor” care-l conduc mituite, este mereu şi-n toate timpurile fără limite. Ele trădează cu neruşinare şi neobosit, atât pe faţă cât şi pe dos, iar excepţiile (care au mai fost şi mai sunt încă, din fericire), nu fac decât să întărească regula (din nefericire).
Sinteza politicianismului ignobil şi grobian, post-decembrist, de pe malurile Dâmboviţei a făcut-o preşedintele Băsescu, (ilustrul aproape zeificat de propriile portocale) cu gura păcătosului care adevăr grăieşte până şi în dreptul propriului semn: „clasa politică e coruptă integral şi este expirată...” (am citat din memorie, fără însă a scăpa esenţialul)! Păi, dacă aşa stau lucrurile, domnule prezident şi domnilor yes-mani, de ce nu procedaţi în consecinţă? Decuplaţi-vă expiraţilor de la jugulara naţiunii şi lăsaţi-o să prospere singură, prin forţe proprii şi administrare civică, prin conştiinţele dureroase ale propriei meritocraţii comunitare!
Va să zică, dle Băsescu, clasa noastră politică n-are principii, n-are simţire şi n-are conştiinţă dar se ţine de putere ca gaia-maţu, lucrând împotriva propriului popor, pe care-l mai şi minte că-l bagă reformat (adică dat la reformă?) în Noua Ordine Mondială din Epoca Raţiunii Globale! Ei, aici avem o problemă: NOI, TURMA, NU VEDEM RAŢIUNEA CĂII ! NOI, CEI DINSPRE... CUCA MĂCĂII.
Şi, pentru că trăim cu toţii într-o ţară tristă, plină de humor să ne îndepărtăm puţin de „capul satului” şi să privim un pic şi-n „curtea statului”... Iar pe acest sens al mişcării lucrurilor am să evoc o întâmplare scursă-n capitala (încă a României), în luna iunie, când, din cauza unei H.G. a noului guvern ales - Ponta- s-a luat decizia ca Institutul Cultural Român, (până atunci tutelat de Preşedinţie şi condus extrem de discutabil de către intelectualul băsescian Patapievici), să se întoarcă la firesc, adică sub patronajul Parlamentului, fiindcă el deţine legitimitatea acestei tutelări, pentru că-i format din aleşii neamului. Cu alte cuvinte: ICR să se întoarcă la argument! Dar, acest fapt, care ar fi trebuit privit ca o reparaţie necesară, ca o revenire la normalitate, a declanşat o nemulţumire aprigă-n trei trepte: (Preşedinte/ Patapievici/ fanii lui Patapievici); iar ultimii au hotărât să iniţieze mişcarea de protest „parada papioanelor”, declinul frondei prin ridicolul elitelor! Iar aceşti adulatori ai lui Horia Roman Patapievici („viruşi HoRoPa”, îi numea cineva) au avut în prima linie personaje foarte importante, domnilor: de la proaspăt înstelatul locotenent-colonel Turcescu (ofiţer superior fără nici o zi de armată), la necoptul ex-prim-ministru de „avarie comandată” Mihai Răzvan Ungureanu, până la clovnul parlamentaro-universitar Toader, moştenitor al ilustrului mason Paleologu, care, era gata-gata să frângă inima târgului, prin afectarea boţoşeniei sale.
Dar, haideţi să dezvoltăm întrucâtva contextul, pentru a vedea cât de întemeiat a fost protestul. Mai întâi, iată motivaţia guvernului, privitoare la gestul său, vis-a-vis de ICR: pentru simplul fapt legitim şi logic că Institutul Cultural Român „păstoreşte” românii din diaspora, adică pe risipiţii în lume ai poporului român din Ţara Românească şi nu pe supuşii preşedintelui său episodic, acest Institut trebuie să fie îndrumat, controlat şi sprijinit de Parlamentul României, neintermediat de nici un alt interes privat! Ei, faptul acesta n-a convenit actorilor mai sus-pomeniţi: preşedintele s-a înfuriat, Patapievici s-a revoltat şi dezgustat, iar fanii lor au protestat cum s-au priceput, cu sau fără papion.
Unul dintre ei,  bloger-ul internaut Cristian Ghinea, ne avizează mai întâi că este şi dânsul un ditamai Directorul de Centru, al Centrului Român de Politici Europene (probabil cuplat cu Patapievici la acelaşi uger instituţional generos prin venituri şi neatenţie la cheltuieli). Dl. Ghinea vrea să ne impresioneze din start cu mărturisirea că personajul Patapievici i-a marcat adolescenţa şi că, indirect, îi stimulează astăzi inclusiv tinereţea, mai ales, credem noi, în anotimpul cu strânsul recoltelor fără opinteli...
Astfel, din ceea ce ne spuneţi, dle. C.G. deducem că domnia ta, ca român amărăştean, vei fi avut motive temeinice să-l invidiezi şi adulezi pe H.R.P., poate şi pentru faptul că mentorul d-tale e unul care a avut norocul să purceadă în viaţă din zdruncinatele gonade ale unui tată personal venit la noi în ţară pe şenilele tancurilor sovietice de ocupaţie, ale lui Iosif Visarionovici Stalin...
(De remarcat că părinţii lui HoRoPa fac parte din acelaşi val de emanaţi, cu cei ai celuilalt ilustru, Vladimir Tismăneanu, care, plătit cu bani grei, de la contribuabili români, a devenit în zilele noastre, buldogul „anticomunist” personal al preşedintelui în exerciţiu! Întorcându-ne la punctul contextual, dle Ghinea, haideţi să le arătăm românilor, (cum îi place şi preşedintelui Dv. să rostească) ce anume a comis şi executat maestrul Patapievici, ca să vă provoace adulaţia şi să vă merite ca fan; iar aceasta o vom împlini citându-vă personal:
- „în 1999 a intrat în CNSAS, unde a reinventat o Instituţie (...) inspirat din experienţa Comisiei Gauck, din Germania”... (Păi, vedeţi cum îmi aduceţi dv., mie, apa la moară, dle Ghinea, indirect, dar cu flux sprinţar destul de abundent?! Va să zică, „mai ieri” părinţii lui Patapievici au transplantat în România, cu tancurile sovieticilor, comunismul; astăzi, fiul exportatorilor de sistem bolşevic, de atunci, ajuns acum (nici mai mult nici mai puţin decât Director al Institutului Cultural Român) transplantează în aceeaşi „ţară port-altoi” (care n-a fost nici a lui tată-su şi se va vedea că nu e nici a lui fiu-său) Capitalismul Corporatist Fascist, de inspiraţie germană, în ambele cazuri cu aceleaşi rezultate: „operaţia reuşită, pacientul aproape mort”!
-„apoi, continuaţi dv. dl G, a trecut la I.C.R. (despre H.R.P. e vorba), unde a reinventat altă Instituţie, preluată din fosta Fundaţie Culturală Română” pe care, ca un vajnic băsist ce se situează, alături de un Mircea Mihăeş şi Tania Radu a primit tulumbele şi aspersoarele „reformei neocone” (dictată din afară, pentru Valea plângerilor dinlăuntru), adaptate şi ajustate principiilor culturale şi estetice ale elitiştilor, ce s-au dovedit, în scurt timp, a fi total rupte de tradiţia artistică specifică şi interesele real-valorice de reprezentare ale poporului român! Prin expoziţii, ş.c.l.
În felul acesta, domnule, a „reinventat” mentorul dtale „programele de aici care nu existau în nici o parte a României”, (zici) iar între timp s-au consacrat, în triadă, vocaţional, ca „mieii blânzi care suge la doi tat-su” (folclor), adică la Statul Român pe de o parte şi la Preşedintele României, pe de alta... E drept că sugeau snagă şi dădeau pe gură, afară, venin! Motiv pentru care mai apăreau şi reacţii publice ale ofensaţilor mioritici, ca de exemplu cazul despre care se plânge ofuscatul intelectual prezidenţial: „Acum o săptămână şi jumătate un om m-a întrebat dacă sunt Patapievici şi m-a scuipat pe pantaloni”! Ca să vezi, „patibularul”, „trogloditul” ce ţi-a făcut: te-a pătat, dle Pata... Eu zic să mai laşi din scârţâitul d-tale, meştere Patapievici, s-o laşi mai moale, că tot răul e spre bine! Noroc că te-ai întâlnit cu doar un om dintre români, domnule, fiindcă, dacă aveai ghinionul să te vezi cu mai mulţi în acelaşi timp, te îngropau  în flegme! Pentru că românii au memorie, ilustrissime! Ce crezi domnia-ta, că a uitat ce ai scris despre el, cu câţiva ani în urmă, cu dispreţul visceral al unui veritabil elitist?: „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”...
Păi, cetăţene Patapievici, dacă aşa ţi-au stat gândurile nesimţite, atunci, pentru ce vrei şi acum să-i mai sugi din cur smântână poporului român?! Vedeţi oameni buni din ce zonă ne vin corupţii, putrezii şi nesătuiii? De aceea, voi merge mai departe şi voi spune că, din perspectiva şi substanţa de gen a elitelor de tipul Patapievici, acestea au fost şi sunt pentru România nenorocirea ei de cursă lungă! De unde se vede, „nefericitule” că matale nu te socoţi în nici un fel şi niciodată, măcar o ţâră şi popor român... Atunci, dacă nu eşti nici popor şi nici român, de ce mai stai cu proteza-nfiptă în buca ICR-ului, maestre Pata?
Te încântă faptul că eşti salutat la apariţie, în expoziţiile de gang ori underground, prin capitale euro-atlantice şi că ţi se trimit de acolo bezele vagi... de al cei care, privindu-te vor fi văzând întotdeauna ilustraţia măgarului roz, colportat, cel cu zvastica sculată? De ce nu lăsaţi voi lucrurile-n pace săpătorilor de neam, scuipătorilor pe pâinea ţării care vă hrăneşte? Procedaţi şi voi ca Miki Şpagă, de exemplu: “ciocul mic şi batista pe ţambal!” Ori n-aveţi voie de la… Stroe, cel din Dealul Cotrocenilor? Vedeţi că vi se apropie funia de par, „în chip patibular”, delicaţilor şi vă e la un lat de baftă judecata prostimii care nu uită şi nu iartă!
Iar pentru că tot ajunserăm aici, a venit momentul să intervină şi un alt domn în derularea lucrurilor - regizorul Lucian Pintilie - care crede, judecând guvernul, că „nu trebuie lăsat nici un prilej politicului de a patrona viaţa culturală”… Păi ne-aţi băgat într-o dilemă nouă, dle regizor, fiindcă, cea veche e deja ocupată. După cum spuneţi, guvernul Ponta şi Parlamentul României sunt „politic” şi, conform exigenţelor dv. n-ar avea treabă să se-amestece, că n-au conformitate lăsată „de sus”, dar, au dreptul să se amestece şi să dicteze cursul lucrărilor alde dl. Băsescu, cu Patapievici, Ghinea, Mihăeş, cu dv., care n-aţi fi „politici”, care jucaţi în echipa îngerilor, cu toţii…
Dar, despre a cui viaţă culturală vorbim, domnilor, despre cea a privaţilor cu numele dv. sau despre cea a artiştilor şi scriitorilor care reprezintă sufletul românesc, specificitatea lui matriceală şi nu le e ruşine să se prezinte ca românitate spirituală? Voi, aţi ajuns iluştri cetăţeni ai lumii, coborând în nume propriu dintr-o bornă zero a văzduhului lui Dumnezeu? N-aveţi şi voi un neam şi o ţară, regizorule?
E logic şi e raţional, pentru Noua Voastră Ordine Mondială, ca asupra circulaţiei şi reprezentativităţii spiritualităţii poporului român să hotărască unii cărora le pute România şi tot ce e românesc, identitar? E normal să hotărască limbricii „hrana” pe care o primesc de la organism? Ori, dacă sunt culturnici… se poate… Şi ziceţi Dv. mai departe, dle Pintilie: „politicul se insinuează şi apoi posedă. Trebuie izgonit! Acest moment (??) poate deveni unul de luciditate colectivă şi de rezistenţă colectivă”… Din nou sunt de acord cu Dv. dle regizor roman, dar „politicul” nu e „artă abstractă sau virtuală”, domnilor, el suge concret corpul social, până la epuizare, prin păduchii săi pe care-i cheamă alde Patapievici! Şi, pentru că nu preţuiesc acest corp şi pentru că nu-l iubesc, nu-l merită!
Asta vrea să facă acum USL-ul, prin guvernarea actuală; să vă mai distanţeze puţin, ca elite mercenare, de corpul social pe care l-aţi băgat în comă, pe care l-aţi secat de tot! Nu-i permiteţi să facă un act de dreptate, în Ţara cvasi-democratică a Românilor, care, sub elitele voastre, tind să devină din ce în ce mai puţini, mai impuri, mai imorali, mai debusolaţi şi mai străini, de propria lor vatră?!                                  
   






 

           Sergiu GĂBUREAC
     
             TABLETA DE ÎNAINTE DE WEEKEND (10.5):
       SE VOR UNI ROMÂNII CU TOŢI, CA SĂ SCĂPĂM ŢARA DE HOŢI !?


Avertizare.
Lectura poate crea un disconfort accentuat. (SG)

Scrisoarea doamnei Cristina Anghel către Barosso

Stimate domnule Barroso,
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastre sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.
1) În data de 27 septembrie 2011 a fost numit domnul Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al Poporului, fără a fi agreat de toate partidele, aşa cum ne-aţi sugerat recent, ci exclusiv de către majoritatea parlamentară din acel moment. În acel moment, Opoziţia a părăsit sala. Din nefericire, atunci nu aţi protestat!
2) În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost  repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.
3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumului, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni.
4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.
5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărarea a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso! 
6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept „Casa din Mihăileanu". La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?
7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?
8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.
9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.
10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.
11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.

Domnule Barroso,
Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj.
Sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.
 22 iulie.2012
Cristiana Anghel
învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber
------------------------------------------------------------------------
Aşteptăm răspunsul domnului Barosso !
Astfel de oameni să avem în Parlamentul României.
-------------------------------------------------------------------------
Votaţi DA !
Să-i spunem lui Băsescu PA !
Noi cei care nu suntem nici pedelişti, nici uselişti, doar alergici la dictatură, şi tot ieşim de mai bine de şase luni prin pieţe, vă invităm să votaţi cum credeţi de cuviinţă.
Dacă eram ascultaţi de la bun început nu se mai prelungea această criză politică nenorocită, care ne afectează pe toţi.
Mai reduceam din costuri, iar democraţia era la ea acasă şi în România.
Nu ne făceam de râsul lumii.
Cine plăteşte ?
Aşteptăm reforma tuturor partidelor.
Să vedem acum Justiţia cu adevărat independentă !
N.B. Văd că unii se erijează în reprezentanţii Pieţei Universităţii şi a altor pieţe?!? Interesant !
Postaţi ! Forwardaţi ! Publicaţi !
Toate bune, 
Sergiu GĂBUREAC
vineri, 27 iulie 2012
Bucureşti


Ultima oră !
 
S-a finalizat ancheta judiciară
“- De ce s-a împuşcat Năstase în gât ?
-  Acolo îi stătea Băsescu.”
Acum, de bucurie, a renunţat official la rejudecare şi-şi aşteaptă noul coleg de celulă.
 
 N.B. Sper să fi pus toate ghilimelele.
 
Pe diseară. În piaţă.
 
Toate bune,














               prof. dr. Adrian Botez


                                     „PROŞTII”,
                                          DE LIVIU REBREANU...!!!


...Românii (mă refer la acea parte, tot mai rarefiată, a românilor care nu dorm, încă, de-a-mpicioarelea!) „ascultători”, azi, de Traian Băsesc', la conferinţa de presă, în care (în linii mari) „el jefe”/the Boss of Romania” ”deplângea” (cu lacrimi de ciudă, rău... „perdeluite”!) faptul că Victor Ponta-premierul României „l-a lăsat acasă” (tocmai pe EL, „el presidente”/el caudillo”: EL, şi nu alt muritor, ar fi trebuit să fie la şedinţa Consiliului European de la Bruxelles, de azi, 28 iunie 2012 – iar nu „mister” Ponta-Naum...), ar fi trebuit să simtă, TOŢI, aceleaşi lucruri jalnice, precum personajul lui Liviu Rebreanu, Nicolae Tabără (dimpreună cu feciorul său şi...o babă „de ocazie”), din povestirea „Proştii”, când conductorul trenului (tren pe care ei, ţăranii „proşti”, s-au sculat, de cu noapte – „noapte de păcură”, să ...NU-l prindă!) le strigă , cu o aroganţă triumfătoare: „ -Să vă sculaţi mai devreme, putregaiule, şi să nu mocoşiţi, fire-aţi ai dracului să fiţi, răcni conductorul, dispărând într-un vagon”.
NU l-au prins trenul nu pentru că n-au avut maximă grijă şi bunăvoinţă, ci pentru că el, conductorul, CARE NU (MAI) ERA ŢĂRAN, CI...STĂPÂNUL „TAINEI” TRENULUI „MISTICO-URBANO-DEMONIC” – l-a îmbrâncit, „pe scări la vale” („îl înhăţă de după cap, îi trânti un pumn în ceafă şi-l îmbrânci pe scări la vale”), pe „prostul” de ţăran, neobişnuit cu/neadaptat la violenţa demonică a oraşului „cu bondoci” („Conductorul striga şi zâmbea mulţumit în sine că a spus o glumă minunată. CÂND ŞI CÂND, ARUNCA PRIVIRI PLINE DE ÎNŢELES UNUI DOMN BONDOC, CARE SE UITA LA DÂNSUL ŞI-L ASCULTA CU UN SURÂS DE ADMIRAŢIE PE BUZE...): „Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu obrazul în prundiş şi sângele îl prididi pe gură şi pe nas. Şi aşa rămase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera şi-l durea mai straşnic ca rănile feţei”.
Dar acest ţăran, Nicolae Tabără, măcar reacţionează verbal şi „în Duh”, faţă de mârlănia orăşenilor-bondoci, „deştepto-şmecheri”: „Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, îşi şterse sângele cu poala cămăşii şi aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceaţa zorilor. Un val amar de vorbe îi răsări în suflet, dar buzele lui crâmpoţite de-abia  putură rosti oftând:
— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”
Din păcate, ţăranul român, Nicolae Tabără, de la început de veac XX, după ce blestemă..., se supune, definitiv (ca un Hristos învins!) – ...se supune, parcă, unei fatalităţi de deasupra tuturor divinităţilor cerului (...şi cerul îl sfidează, imperial, parcă, pe Tabără-ţăranul: „Din noianul negru de nouri, însă, soarele scăldat în sânge îşi înălţa biruitor capul şi împroşca în feţele drumeţilor o beteală de raze purpurii...) - cu care fatalitate-realitate nu se poate lupta un om, un...român, mai ales: „Tabără îşi avântă povara în spinare şi PORNI ÎNCET ÎNAINTE PE O CĂRARE SPINOASĂ, CU CAPUL PLECAT”.
...Da, ca nişte „proşti” ar fi trebuit să se simtă românii (rămaşi „treji”, cu conştiinţele!), atunci când Băsescu, Golanul-ŞEF, „CONDUCTORUL” şi „BONDOCUL-ŞEF”, le-a aruncat, azi, în faţă...”prostia” lor, neştiinţa întru ale ticăloşiei europeano-masonice (noi, subsemnatul, am tot scris, am tot vestit, de ...”ani buni”-TARE RĂI ANI...dar cine s-a îngrijit să asculte, fie şi o vorbă, spusă de un „NE-ŞEF”, de un „NE-GOLAN” al României? - ...nimeni, fireşte!) :
„<> (…)El a subliniat că deşi nu va apărea scris în documente subiectul legat de suveranitate, la Bruxelles se vor pune bazele discuţiilor despre o mai puternică integrare. <>” – cf. Făclia, ziar independent de Cluj, pe
www.ziarulfaclia.ro.
…De ce “agenda UE de astăzi este mult mai subtilă decît pare”…?! – şi de ce nu va apărea, în Concluzii, problema “CEDĂRII DE SUVERANITATE”?Deh, mistere “adânci”, pentru …”proşti”! Pentru că, de fapt, se anunţaseră, încă din 2007, “binefacerile” SIGURE/CERTE (singurele…) pe care România le va avea, din partea UE/Statelor UNITE ale Europei (masonii n-au deloc imaginaţie, ci doar o feroce tenacitate: USA, USE…!):
1-fiecare membru al UE (şi membrii “sclavizato-jefuito-asasinaţi” din EST, în primul rând!), vor “ceda” (“de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni”!) 1% din PIB-ul lor, către UE…;
2-şi…tocmai ceea ce-i miră, pe unii, azi: “CEDAREA DE SUVERANITATE”, către iudeo-masonerie!!!
…La Antena 3, azi după-amiază, borţosul ziarist (versatil şi…ofiţer de securitate!), Bogdan Chireac, spunea: “NOI salutăm această cedare de suveranitate!” La fel zicea şi liberalul Voicu, şi ceilalţi din studio…
Dar…CINE  sunteţi “VOI”, cei care “salutaţi” trădarea de Neam, neruşinată, “pe faţă”?!
Da, ÎNAFARA  UNUI REFERENDUM NAŢIONAL – orice “salutare” a lipsirii României de SUVERANITATE – ESTE TRĂDARE DE STAT ŞI DE ISTORIE A NEAMULUI ROMÂNESC!!!)
Căci, în definitiv, problema SUVERANITĂŢII nu-i aparţine unui ziarist sau unui politician, nici măcar unui …Golan-ŞEF! Nu ziariştii, nu politicienii, nu Golanii-Şefi au vărsat sânge, pentru SUVERANITATEA ROMÂNEASCĂ!!! – …ci moşii şi strămoşii lui…Nicolae Tabără!
Când erau principatele medio-evice valahe, lupta pentru menţinerea suveranităţii (şi turcii ne-au lăsat-o, după lupte cumplit de sângeroase, dar şi prin onoarea respectării tratatelor cu principii valahi! – ceea ce nu e cazul, cu pidosnicii iudeo-masoni atei, de la UE-ul de azi!) o asigurau voievozii-martiri, de tipul lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş…susţinuţi de către “oastea cea mare”, format din ţărani…”proştii”!
…Şi tot ţăranii-dorobanţi au dobândit, cu preţul sângelui şi-al vieţii, SUVERANITATEA STATULUI UNIFICAT-ROMÂNIA, cea din 1877, prin miracolele de vitejie ale “proştilor”, de la Plevna! “Deosebit de semnificativ este faptul că guvernul Statelor Unite, cu prilejul numirii noului lui reprezentantdiplomatic, declară că STATELE UNITE RECUNOSC ÎN CHIPUL CEL MAI DEPLIN SUVERANITATEADESĂVÂRŞITĂ ŞI INDEPENDENTĂ A ROMÂNIEI , noul agent diplomatic fiind acreditat <> – cf. prof. Dragomir Laurenţiu Marius, art. Diplomaţia şi problema recunoaşterii internaţionale a independenţeidepline a României, publicat în „Revista de ştiinţe politice. Revue des sciences politiques”, nr. 3 / 2004.
…Nu ne scoateţi morţii din morminte, să nu cumva să intraţi în locul lor, voi, toţi, trădătorilor de Neam şi Patrie! Ne vom trezi, prin Înalta Milă a Lui Hristos, înainte ca “şmecherii”, din ţară şi dinafară, să ne păcălească şi desfiinţeze! Şi, atunci, va fi VAI DE… “VOI”!!!
A desfiinţa România (de ieri, de azi, din veci spre veci!) – înseamnă a-l nega pe IISUS HRISTOS!!!
…Voi, trădătorilor politicieni, de toate zdrenţele şi culorile (negre şi vinete, “în mare”! – ca STEAGUL PIRAŢILOR!), trădătorilor ziarişti, lingăi şi şantajişti şi oportunişti, traficând până şi cu cadavrul Mumei voastre…voi, trădătorilor prin somn şi prin supunere oarbă, animalică şi tembelă, veţi plăti, în faţa Neamului (prin ştreang ieftin, de cânepă zdravănă, de nădejde!) şi-n faţa Tronului Judecăţii Dumnezeieşti (cu mult mai înfricoşătoare, decât ne-ar ajuta imaginaţia noastră, impotentă şi şchioapă!), pentru TĂCEREA VOASTRĂ VINOVATĂ, FAŢĂ CU SÂNGELE STRĂMOŞILOR VOŞTRI, SÂNGE MARTIRIC, PE CARE-L SCUIPAŢI, CU NEPĂSAREA VOASTRĂ DE VIPERE, ORI DE MOLUŞTE!!!
…”Nu veţi scăpa, nici în mormânt!”
 
 




 ÎNCHEIEM CU FOTOGRAFIA CARE EXPRIMĂ VISUL UNEI CITITOARE, INTITULAT:
          „O justiție independentă!”
                            - primită de la Mihaela Stroe
                                                      [mihaelamalea@yahoo.com]
 
 
 
 
 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971