Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES Semnează:George Roca, Mihai Berca, Corneliu Leu, Mircea Popescu, Ion Coja, Mihaela Stroe, Constantin Stancu, Magdalena Albu, Alexandru Oblu, George Petrovai, Dwight Luchian Patton, Mircea Bunea, Viorel Martin, Jean Liviu Florian - Partea I
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea II
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea III
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea IV
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea V
SUPLIMENT PORT@LEU
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - Sărbătorit în familie
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea I)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea II-a)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE VENITE ULTERIOR
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…”
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…” - continuare
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI - continuare
Două studii despre spiritualitatea gândirii intelectuale de Stelian Gombos
Cinci recenzii de adrian Botez la N.N.Negulescu, Constantin Stancu, Mircea Dinutz, Radu Botiș, Ioan Enache
Studiul despre cancer al unui fizician român
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea III
                       CINCI RECENZII DE ADRIAN BOTEZ
 
                         INCANTAŢIA COSMICĂ A UNUI  INIŢIAT:
                                   N. N. NEGULESCU


Avem în faţă poemele unui iniţiat, N.N. NEGULESCU. Un transmodernist iniţiat. Sunt două volume („LACRIMI DE DIAMANT”  – cu o Prefaţă de  Florea Miu -  Forma Cuvintelor - şi „OCHIUL DE FOC”  – cu o dublă Prefaţă: una de Harion Voroneţeanul – Calea Regală, precum şi una de Petre Ciobanu: Metafizica triunghiului originar).
Ambele volume sunt împărţite în câte cinci secţiuni:
I-„LACRIMI DE DIAMANT”: 1-„Piramida ontică”; 2-„Crucea Sephirotică”; 3-„Pendulul percuţiei opalice”; 4-„Cupola cu haikaiuri”; 5-„Domnia Logosului”.
II-„OCHIUL DE FOC”: 1-„Omul gnostic”; 2-„Roua Hierogliptică”; 3-„Întruparea Luminilor”; 4-„Misterele Verbului”; 5-„Fântâna Panomphee”.
Se vede clar, cel puţin, prin intermediul primului volum, „LACRIMI DE DIAMANT” -  că Poetul N.N. Negulescu ţine „morţiş” la cifra cinci, în secţionarea pe care şi-o propune: partea a V-a, a primului volum, nu conţine decât două poeme (faţă de celelalte patru părţi din volum: 16, 11, 33 – respectiv, 9 „haikaiuri”). Dar...TREBUIA să se işte, şi a cincea „secţiune”, căci era nevoie de binecuvântarea Cifrei Sacre!!!
Şi orice iniţiat are toată dreptatea de partea sa, în ce priveşte grija şi respectul (dus până la adoraţia pythagoreică!), faţă de cifra 5: la ebraicii vechi, spre exemplu, Cifra 5 era echivalentă cu Litera HÉ - „Numărul CINCI al Literelor şi 15 al Căilor  – Hieroglifa Marelui Hierofant, Quinta Eternă – Numărul Ştiinţei Binelui şi Răului; Litera Femeii şi a Religiei; Pentagrama Angelică şi Diabolică” (cf. Eliphas Lévy, Chei majore şi Pantaclul lui Solomon) – este, deci, CIFRA SUPREMĂ A CUNOAŞTERII REGAL-COSMICE, CIFRĂ A CONTRASTELOR DEMIURGICE SUPREME ŞI A NUNŢILOR COGNITIVE SUPREME!
Este „semn al unirii, număr nupţial” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt – Dicţionar de simboluri, vol. I) – dar şi număr al Centrului! -  deci, al Armoniei şi Echilibrului! „Cinci este şi simbolul Omului (având braţele desfăcute, acesta pare dispus în 5 părţi sub formă de cruce)” – cf. idem. În hinduism, „reprezintă conjuncţia dintre 2 (număr feminin) şi 3 (număr masculin) – este, deci, Principiul Vital” – iar în buddhism şi creştinism, este simbolul sintezei şi al Treptelor Iluminării-Revelaţiei (cele 4 principii elementare cruciforme sunt „cimentate”-unificate şi semantizate, întru eternitatea Învierii, de către Hristos-CENTRUL!).
...Din punctul de vedere al conţinutului, însă, opinia noastră este că titlurile (atât ale secţiunilor, cât şi ale poemelor!) sunt de-a dreptul futile: avem de-a face cu o incantaţie/VIBRAŢIE CONTINUU-DEMIURGICĂ (PARASHABDA brahmanică!), aşa cum numai în templele buddhiste am mai putea auzi, atunci când „Marii Hierofanţi” invocă, identifică,  şi reprezintă/actualizează eternul AUM/Omul Divin.
...Cum se defineşte Poetul, prin N.N. Negulescu? Ca fiind CĂUTĂTORUL TĂCERII MISTICE – adică, Ucenicul Supremei Aflări: „Eu caut în mine/tăcându-mi roza tăcerii” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9). „Roza”, în creştinismul esoteric medievalo-alchimic, este Hristos-Lumina Lumii. Roza/Trandafirul/Tradafillos este hieratica Floare cu 1.000 de Petale...!
Numai prin simţirea efectivă, a Verbului Demiurgic, se pot stabili, şi pentru om („precum în cer, aşa şi pre pământ” – sau, în Tabula Smaraldina: „Ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos”), „Marile Ierarhii” şi „Marii Ierarhi”, care conduc la starea de SFERĂ platoniciană a Re-Armonizării Cosmosului („Din măreţia sferelor/ vine duhul asupra limbilor:/<<în>> – zice;/<<în-spre>> – zice;/fluturii monahi ies din gânduri” – cf. Din măreţia sferelor, p. 14;  „în” este SPLEDOAREA MEDITATIV-EXTATICĂ, iar „în-spre” este DINAMISMUL LOGOS-ULUI – FLUTURII fiind simbolul Dublului Zalmoxis-HRISTOS: Om târâtor care, prin metamorfotica crisalidă, devine DUMNEZEU MÂNTUITOR/ILUMINATOR DE ŞANSE DEMIURGICE!)!) , întru SPLEDOAREA SUPREMĂ şi VEŞNICĂ (întâi cea al Fiinţei Proprii, şi, prin aceasta, ulterior, Re-Armonizarea Creaţiei Divine – viziunea aceasta există atât în creştinismul isihast, cât şi în ocultismul astrologic, alchimic sau al Kabalei!) : „Şi-n vibraţiile/Marii Ierarhii/îmi devin sferă a sunetului,/îmi devin sferă a culorilor,/îmi devin temelie/a puterii începutirilor/din substanţa opalică/a Spiritului Zohar” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9).
OPALUL are semnificaţii mistico-mentale: are rolul de a ajuta individul să-şi descopere/reveleze ADEVĂRATUL EU, “stimulând originalitatea şi creativitatea” (cf. www.semipretioase.ro).
ZOHARUL este, de fapt: Sepher ha-Zohar (Cartea splendorii"), care a fost publicată, în 1290, de evreul spaniol Moise ben Semtov de Leon. Încă din veacul al XII-lea (Languedoc), KABALA (cea mai veche tradiţie - caldeeană, egipteană şi ebraică, în egală măsură!) era considerată Izvor de Energii Cosmice. Circulaţia energiei prin Sistemul Solar este reprezentată prin Arborele Sephiroth, la care face apel (metaforic, evident!) N.N. Negulescu:
“Pe măsură ce Forţa Vieţii se manifestă, ea exprimă noi calităţi precise. Pornind din punctul superior Kether (Coroana), printr-o traiectorie în zig-zag, ea exprimă, în ordine, Hokmah (Înţelepciunea). Binah (Înţelegerea), Hesed (Mila), Gheburah (Severitatea), Tifereth (Frumuseţea), Netzach (Victoria), Hod (Gloria), Yesod (Fundaţia) şi, în final, Malkuth (Împărăţia), care este a zecea Emanaţie.
Între limbajul şi simbolistica planetară din astrologie, pe de o parte, şi Arborele Vieţii, pe de alta, există o corespondenţă strânsă. Primele trei Emanaţii se numesc Triada Superioară. Începând cu a treia Emanaţie, găsim corespondenţa cu planetele sistemului solar, cunoscute în antichitate şi caracteristicile asociate acestora în astrologie: Binah - SaturnTimpul, scleroza, bătrâneţea, uscâciunea, răsplata actelor fiecărei fiinţe. Hesed - Jupiter-Măreţia şi strălucirea, guvernarea, justiţia, succesul social, banul, prosperitatea materială, burghezia. Gheburah -  Marte-Lupta, războiul, violenţa, forţa. Tifereth - Soare-Viaţa, dragostea altruistă, sănatatea, aristocraţia. Netzach - Venus-Emoţia, sentimentalitatea, plăcerea, atracţia erotică, artele. Hod - Mercur-Cunoaşterea, inteligenţa, energia mentală, cărţile, şcoala, comunicarea, adaptabilitatea. Yesod - Luna-Inconştientul, naşterea, căminul, femeia ca mamă, mulţimea, democraţia. Malkuth -  Pământul-Manifestarea cea mai densă şi cumulul tuturor calităţilor enumerate mai sus.  Şi mai ştim că: Cabala împarte omul în trei părţi fundamentale:
1.Nefes - corpul eteric sau principiul vieţii, ce stă la baza corpului fizic şi al existenţei concrete. Nefes este forţa care contribuie la construirea trupului. Cabala ne spune că nefes se introduce în sămânţa bărbatului când se uneşte cu soţia sa. După ce omul, duhul, a părăsit lumea terestră, nefes înconjoară mormântul său;
2.Ruah - suflu, viaţa, sufletul format din corpul dorinţelor şi mentalul concret, este un mediator între nefes ţi nesamah. Ruah nu este atât de sensibil la influenţele lumii exterioare ca şi nefes şi cuprinde personalitatea sau ego-ul. Plutind între activ şi pasiv, între interior şi exterior, ruah reprezintă legătura dintre spirit şi materie, unind în om lumea internă cu cea externă;
3.Nesamah - arborele vieţii" -  este spiritul ce cuprinde voinţa, inteligenţa şi memoria. Este în legătură cu Divinitatea, astfel că ruah şi nefes ajung la Sursa divină, prin nesamah. Pătrunzând în nesamah, Divinitatea le dă viaţă lui ruah şi nefes.
Nefes şi nesamah sunt esenţe diferite - ca uleiul şi apa - între care nu poate exista o conexiune directă. Din acest motiv, este nevoie de un mediator, de ruah, care le uneşte. Nefes, ruah şi nesamah nu sunt complet distincte şi separate, ci se interferează, asemenea culorilor spectrului, care, deşi sunt successive, se topesc una în alta. După moartea biologică, nefes, ruah şi nesamah se separă de trup şi se înalţă, fiecare în sfera de unde a venit” – cf.
www.opal-astre.ro.
„Până la blânda chemare/a efluviului TIFERET,/împodobite de planete/merg pe urmele însângerate/ale lui Iosif din Arimateea/să umplu drumul cu plânset,/suflete sihastre” („sihastru” - sinonimul Iniţierii) – cf. Trecerea Eului, p. 34.
...Din aceste izvoare pur spirituale, pline de Otrava Regală a Adevărului Ultim, se trage şi domnia (aparent, oximoronică!) a Poetului: „imperiul bogatei sărăcii/întemeindu-mi domnia” (cf. Imperiul Bogatei Sărăcii” – p. 10) – o domnie a „dezmărginirii”, prin „îmblânzirea” (FĂPTUIREA cognitiv-ontologică, îngânare/dublare demiurgică!) a Focului Sacru al Duhului: „eu îmblânzesc focul/zidit de îngeri/din fiinţa lumii/care se dezmărgineşte” (cf. Îmblânzirea Focului, p. 11) – dezmărginire, sinergică, a Fiinţei Umano-Divine şi Lumii!
...”Smaraldul” (cf. Seniorii Smaraldului: „Din nouă vremi/din nouă fulgere/din nouă împărăţii/seniorii smaraldului/mă caută/pe o corabie zburătoare/în ploaia de aur/a amurgului” – adică, în Viaţa GLORIOASĂ, de Dincolo de Ierarhiile Cerului, oricând amurgitoare!) este un alt simbol para-biblic şi ocult, care este utilizat, pentru lucrarea sa alchimică, de N.N. Negulescu: „Au cele ţesute/pe văi retrase în rugăciune/ strălucirea smaraldului ceresc” (cf. Culegătorii de seri, p. 12).
SMARALDUL :”(…) este piatra luminii verzi, ceea ce îi conferă atât o semnificaţie esoterică, cât şi putere regeneratoare. (…)Chezăşie a fertilităţii(…). Pentru alchimişti, era piatra lui Hermes, crainic al zeilor şi Mare Psihopomp. (…) Are proprietatea de a străpunge cele mai întunecate tenebre(...). Din fruntea lui Lucifer s-a desprins, în timpul căderii acestuia, un smarald (...). Piatră a cunoaşterii secrete(...). Era piatra clarviziunii, precum şi a rodniciei şi nemuririi. La Roma, era atribuită lui Venus, iar în India conferea nemurirea” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt, idem).
Să nu uităm şi ce spun V.Lovinescu şi R.Guénon, în cărţile lor: din Smarald a fost cioplit Potirul GRAAL...pe care Iosif din Arimateea l-a purtat, întâi, prin “Ţara EVALAC” (probabil, Maramureşul VALAHILOR CTITORI!...datorită lor, a apărut Ţara lui VENUS/”CEA VERDE”/SFÂNTA VINERI/PARASCHEVA/MOLDOVA!), după care l-a dus în Irlanda/Ţara-cea-VERDE, se pare…oricum, la druizii din “Ţara Bretaniei” (probabil, partea ei scufundată, azi…: OCULTATĂ SACRU!) – Regatul Regelui Arthur!
...Oricum, cunoşterea duce la hierogamia celest-solemnă, trans-temporală, deci trans-istorică/trans-terestră, re-întregitoare/re-structuratoare ANDROGINIC-ARMONICĂ: „daţi-mi sunetul liniştii unice/întru limpedea solemnitate/a nuntirii astrale” (cf. idem, p. 13).
...Din „pânza cărnii” crisalidice (adusă sub semnul Eros-ul hesiodic - „cel dinainte de toţi zeii”: „Sunt născut înainte/de vremea care se năştea” – cf. Naşterea dintâi, p. 17), se produce Revelaţia Logos-ului Demiurgic, a Crucii Învietoare de Cosmos şi a Răscrucii Noilor Lumi-Căi Nebănuite decât de Poet şi Demiurg (alter-ego-ul mistic al Poetului) : „Aşa, încântător de nevăzut,/la capătul strigătului/pierzi locul omului” (omul pierdut este cel Înviat, Re-Găsit în Eternitatea/Anastasias); „Doamne,/este primăvara biblică!/şi embrionii îngerilor/luminoşi/îmi vor sălăşlui inima” (cf. Primăvara biblică, p. 23); zeităţile sunt „îmbrăcate în lotuşii” infinirii Luminii (cf. Semn prorocit, p. 31); până la ICONARUL VEŞNICIEI PARASHABDEI/SUNTETUL ORIGINAR-DEMIURGIC („Eu, creatul eu/ivit prin fii omeneşti,/mă vedeam înălţat/pe aripa sunetului/de iconarul veşniciei” – cf. Pe Aripa Sunetului, p. 37) şi la Mumele Logos-ului: „O, Doamne,/privesc şi ascult/apropierile, înrudirile, / familiilor de limbi/care se trăiesc,/ care se ridică/din rădăcini originare” – cf.  Familii de limbi, p. 73).
Astfel, prin Iniţierea în Arborele Sephirotic al Fiinţei Cosmice, se produce Re-Sfinţirea, întru ORFEUL Re-Armonizator al Stării Paradisiace a Făpturii Lui, a Logos-ului, Re-Încoronarea Logos-ului-CUVÂNT DEMIURGIC: „În strălucirea/cântului tău / arbore sephirotic,/limba mi se împodobeşte/cu ambrozia/ slăviţilor crăişori” (cf. Împodobirea Limbii – p. 79 – „crăişorii” erau Regii Mistici ai Neamului Românesc, neîncoronaţi de oameni, dar purtând aureole de la Logos-ul Dumnezeiesc!); se produce Originalizarea „Zilei Înalte” A Facerii prin Cuvânt A Lumii (YOD este Slovă şi Semn al Lui Dumnezeu!): „De atâta armonie/la nordul (n.n.: NORDUL este Capul Lui Hristos, Iluminarea/Învierea Duhului!) poemului/îngenunche oceanele” (...) IOD străluceşte/peste întinderea strălucirii,/arborele Universului” (cf. Zi înaltă, p. 87); Tatăl Logos s-a stârnit, şi iniţiatul cade (cu trupul) în extaz – dar cu Duhul îşi ia zborul, alertant, dintre noi (cei „din Cercul Strâmt”!): „Tată LOGOS - /Domn al Lumilor, Domn al INIMII/vieţilor arzătoare/din inimi/zbor Visul Tău/din interiorul Cercului,/zbor măreţia/întreitei recunoaşteri,/zbor ashramul/gravat/de cele şapte raze,/zbor Taborul,/cu aripile Vărsătorului” (cf. Tată Logos, p. 88).
***
...Vizibil influenţat de proiecţiile masonice asupra lumii, volumul din 2008, „Ochiul de foc”,  nu aduce, din punct de vedere al eficienţei incantatorii, nimic nou (adică, are MAXIMĂ eficienţă, precum volumul proxim, din 2005!) – ceea ce, evident, nu este echivalent, în niciun caz, cu sterilitatea semantică! Dimpotrivă, semantica se dezvoltă maiestuos, într-un ritm perfect al Armoniei Sferice.
Doar că, ceea ce, în volumul Lacrima de diamant, era învăluit în surdine, aici, în volumul Ochiul de foc, explodează într-o apoteoză steiner-iană/antropozofică!
Avem, la pagina 110, enumerarea tuturor perioadelor de evoluţie spirituală a Pământului:
1-perioada polară;
 2-perioada hiperboreeană;
3-perioada lemuriană;
4-perioada atlanteeană (şi postatlanteeană), sugerându-se, ulterior, şi „cele 7 rase”  şi cele „Şapte Epoci de Cultură” – cf. Rudolf Steiner - Apocalipsa lui Ioan, Univers Enciclopedic, 1996, p. 200 (India veche, Persia veche, egipto-chaldeană, greco-latină, actuală, Filadelfia, Laodiceea...).
„Ies din naşterea Galactică/visat de Geniile Ierarhiilor/şi cobor în nadirul materiei/fostelor trupuri/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Hyperboreean/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Atlanteean/Îmi caut flacăra splendorii/Sufletului Arian (...) Se fac curcubeie/şi urcă, urcă/un munte etherat/de Aura Lui Dumnezeu/Ce ne e nouă?/întreb viaţa înaripată/Ea deschide zâmbetul/polului austral/Mişcă cheile/vechilor Sfere/şi întinde rădăcinile/dimineţii căzute în genunchi” (cf. Viaţa Înaripată, p. 110).
De ce cade „dimineaţa”  - „în genunchi”? Pentru că Starea Gloriei Spirituale Finale se numeşte „Locul cu PATRU RĂSĂRITURI” – şi este, evident, starea de Iluminare Spirituală superioară oricărei încercări de imaginare, din partea noastră, aici, pe acest Pământ prăpădit şi tot mai amurgit, cu lumina tot mai îngenunchiată, chiar din „rădăcină” (de la a doua „frângere” COMPLETĂ a Fiinţei, după GLEZNĂ... – ...şi Prima „FRÂNGERE” ÎNTRU CRUCE: Prakrti re-unificată, funcţional, cu Purusha)!!!
Însăşi Lumina Originii se închină...SUPREMEI ORIGINI, HRISTOS-LUMINA LUMII/IZVORULUI LUMII/LUMINII!
...Din păcate, din acest poem evocând sferele evolutive ale spiritului terestru, lipseşte „carnea”, simţirea autentică, din primul volum. Totul, în poemul citat (parţial) mai sus (Viaţă Înaripată), pare o înşiruire, iar nu o trăire. O consemnare de „jurnal de bord”, febrilă şi rapidă, iar nu reproducerea (imposibilă, spun mulţi!) unui/unei...EK-STASIS!
...Peste tot, în întreg volumul, sunt, totuşi,  metafore splendide, iconografice/iconoglifice sau icono-dinamice („O pădure de umeri /caută-n vadul visului/urma Omului”- p. 16, „Lyra-flutura” – p. 31, „fărâmiturile cuvântului” – p. 31, „alergau pe cărările/cerbilor/speriate sub/sinusoida şarpelui” -, p. 36, „îi dau drumul/cântecului crucii/prin furtuna poemului” – p. 44, „eonii filigranaţi” – p. 119 etc. ) - dar care nu pot sugera...”ceva mai înalt decât înaltul”! În plus, e mai puţin evidentă Calea spre Lumină, tocmai din pricina Beţiei de Lumină, năucitoare!
Un singur poem convinge, nu prin Lumină (NIMIC nu ar mai convinge, prin Lumină, după Iniţierea din Lacrima de Diamant!) – ci, tocmai, prin durerea re-găsită, re-luată, re-trăită... – poemul Desculţi (p. 131): „Fratele meu Sufletul/umblă desculţ!/Şi mă întreb/în Biserica naşterii: pe ce mai călcăm, Doamne?/că, uite, am venit/să ascult tăcerea,/cu tot Cerul în mine” – p. 131.
Da, este consemnată, clar, criza celui care conştientizează că a ajuns la CAPĂT – indiferent unde ar fi capătul acesta – în cer ori pe pământ...Cine nu mai „calcă”(măsurând, ritmic, Pământul, cu limitele Inimii sale!), este silit la...”plutirea eternă”, adică, la condiţia non-terestră, a-cordă/anti-cordă!
Chiar nu ştim a răspunde la întrebarea: oare, după Iluminarea Supremă, Dionysiacă (din aceste două ultime două volume), Iniţiatul N.N. Negulescu n-ar trebui, oare, să nu mai scrie despre Gloria Armonică, o vreme...”şi-nc-o vreme”...?!
...Apoi, într-un târziu, ca şi cum ar fi uitat de ele/volumele cele două, ar trebui să schimbe registrul poetic...Poate.
Criza din poemul de mai sus (Desculţi) ne face să credem că Iniţiatul întru Cer va avea o şansă, precum Kesarion Breb, al lui Sadoveanu: după Cer – Pământul, Mlaştina Augusteonului, poate...
...VISUL, mai curând: da, o re-scriere, în cheie personală, a viziunii romantice – este o solidă speranţă de „pipăire (penibilă, dar teribil de UMANĂ!) a Dumnezeului”, în manieră argheziană!
...Nu ne lasă inima să părăsim aceste poeme „cu cheile sferelor” într-însele, înainte de a sublinia o posibilă afinitate templieră, a Iniţiatului N. N. Negulescu: „(...) cormoranul ţâşneşte /prin etherul privirilor/chemat la Învierea/LITEREI CHINONULUI” (cf. Poemul luminos, p. 68).
În ciuda titlului, poemul nu evocă DELOC lumina, ci blestemul fruntaşilor TEMPLIERILOR (primul prizonier – JACQUES DE MOLAY!), închişi, de Filip cel Frumos (cu complicitatea papei Clement al V-lea!), în donjonul castelului de la Chinon!
„Litera (de pe pereţii castelului) Chinonului” este, în fapt, o lucrare satanică! „Ordinul Templierilor era un organism viu, în deplina stăpânire a depozitului său tradiţional, şi atunci ei (n.n.: TEMPLIERII) au socotit crima (n.n.: regelui şi a papei) într-atât de mare, încât au cerut răzbunare pentru criminali şi pentru posteritatea lor. Ei nu şi-au dat seama că ordinul, fiind la sfârşitul ciclului lor de existenţă, căzuse sub dominaţie demonică. Proba cea mai evidentă a acestei situaţii constă în faptul că Templierii foloseau acţiuni de MAGIE NEAGRĂ” (cf. Vasile Lovinescu, Mitul Sfâşiat, cap. Blestemul Templierilor din Donjonul din Chinon, Institutul European, 1993, p. 105).
...Aşa se face că, pe 21 ianuarie 1793, când a căzut capul nevinovat al regelui Ludovic al XVI-lea, din mulţime a apărut un aşa-zis „călugăr”, care, luând sânge din gâtul tăiat al bietului rege, i-a „botezat” pe toţi cei prezenţi la hidoasa execuţie-asasinat, „Au nom de Jacques!”/„În numele lui Jacques”...
...Adică, al demonizatului JACQUES DE MOLAY...ars pe rug, cu „tovarăşii” săi cei demonizaţi, dimpreună, „în ziua de <<13 martie 1313>>, iar nu pe 18 martie 1314” - cf.
www.osmth.ro, Marele Priorat al  României, Obedienţa Regulară de Porto, art. La  ce  dată   s-a  produs  supliciul   lui   Molay?, de Cav.CRISTIAN  TIBERIU  POPESCU,  Comandantul Comanderiei nr. 1 „Dimitrie Cantemir” !
...Două cărţi ne stau, ne pândesc, acum, de pe birou. Aşteaptă să le reluăm hermeneutica, mereu, la nesfârşit: NUMAI aşa vom afla Taina despre Lume şi despre Sinele propriu devenit, prin miracolul trans-substanţierii - SINEA COSMICĂ!
Numai aşa INIŢIATUL (Poetul - N.N. Negulescu) care le-a scris/înscris (prin Poemele-Glife Sacre!), în Veşnicia Învierii, îşi va fi împlinit Luminata lui MISIUNE, faţă de Om, Omenire – faţă de Creator şi faţă de...mirabila, etern-enigmatica Lui Creatură, care (după ce a văzut, precum Lazăr cel Înviat – Minunile Paradisului!) - nu-şi mai poate curba, spre jos, Fiinţa-CAPUL-Duhul, înapoi, spre Pământ... -  ci aşteaptă Efectul ORFIC-Sărbătoarea-fără-de-Sfârşit, Efectul de Transcendere a MUNŢILOR, în Unicul Munte-MERU - efectul de anulare a ultimei rămăşiţe de tânjire, perversă-diabolică,  după borboros-ul „arginţilor lui Iuda”, după starea de „părere” -  efectul desprinderii de contingent, întru CERTITUDINEA  SACRĂ a „viorilor de sărbătoare”: „Dacă se dilată munţii/topind peste noi arginţii,/mi se pare, mi se pare/că-s viori de sărbătoare” (cf. Dacă vin..., p. 132).

 
 

Senator de Drept al Logos-ului Valah, “în iarna vrajbei noastre”: “D'ale democraţiei – Editoriale. Tablete de toată ziua” – de Mircea Dinutz


…La Editura Nico, din Târgu Mureş, a apărut o carte (144 de pagini) foarte subtil, dar dramatic tensionată – cu un conţinut relativ constant-dinamic al meditaţiei şi al ideaţiei atitudinal-cetăţeneşti: “D'ale democraţiei – Editoriale. Tablete de toată ziua” – de Mircea Dinutz. Tot ce se enunţă aici se subsumează, în mod straniu, unei coperţi foarte inspirat alese – “La circ”, reproducere după o lucrare a Tiei Peltz. Dar circul la care se raportează Mircea Dinutz nu-i distrează decât pe…oamenii noi (les nouveaux riches, cum ziceau francezii, în veacul al XIX-lea… - parveniţii/ciocoii neo-îmburgheziţi, cum zicem noi, valahii, azi!) - …în rest, rămâne Spectacolul Amărăciunii (disimulate cu discreţie, eleganţă şi …rasă!). Şi, în cel mai bun caz – al hazului de necaz. Evident, nu lipsit de revolta camus-iană: “Albert Camus asocia solidaritatea de o stare de revoltă – cf. Omul revoltat, 1951. (…) E un mod de a te <> împotriva condiţiei tale de fiinţă (fatalmente) limitată în timp şi spaţiu (…) o “revoltă metafizică” – cf. M. Dinutz,  p. 10.
În cele trei părţi ale cărţii, relativ bine echilibrate structural (I-Editoriale – 15 texte, II-Tablete de toată ziua, cap. divizat în De-ale noastre, de-ale lumii  - 11 tablete şi De-ale politicii – 9 tablete) - asistăm la tragi-comedia, cvasi-onirică, a României în care trăim. Astăzi. şi Acum. De fapt, totul, în carte,  fierbe de imediateţea trăirii - concomitentă, aproape, cu Privirea, Reflecţia şi Expresia Estetică. Un tur de forţă care nu este la îndemâna oricui – mai ales când  linia estetică nu este afectată grav, din acest  cazan în forfotire, al incandescenţei flăcării teatrului  românesc  - involuntar, dar istorico-vitalist! – de veac XXI!
Autorul mărturiseşte, în prima tabletă, Scurtă invitaţie…la spectacol!, având valoare de Cuvânt înainte/Precuvântare –  N-am crezut, până acum şapte-opt ani, că voi scrie vreodată pamflet, pe care-l consideram resentimentar, născut din zonele obscure ale sufletului şi minţii – dar…cum te poţi, altfel, elibera de răul şi urâtul acestei lumi, cum te poţi exorciza, dacă nu prin cuvântul, e adevărat, deturnat de la funcţiile sale fireşti, întemeietoare? Noi, însă, amintindu-ne celebrul distih arghezian: Am luat ocara, şi torcând uşure/Am pus-o când să-mbie, când să-njure– socotim că pamfletul este doar aversul destructurator de învechită (în rele!) lume, al epopeii demiurgice (ca-n semantica dansului shivaito-dionysiac!) – deci, o specie cosmic-necesară, în economia restructurării nucleare - complementare Facerii unei Noi Lumi/unui nou Ierusalim postapocaliptic.
…Majoritatea tabletelor sunt texte pe care cititorii fideli ai  Jurnalului de Vrancea online, le-au mai citit – deci, pot pretinde (zic ei…) că le cunosc. Este o iluzie insidioasă şi o cursă perfid construit-premeditată, de către artistul-autor: atunci când fiece tabletă intră, în contextul tragi-comediei globale, în  constructul global - se nutreşte dintr-însa/-însul, amplificându-şi, re-structurându-şi semantica, devenind parte vie, organică dintr-un spectacol sofoclian-aristofanic. Tabletele lui Mircea Dinutz, nuntite şi orientate Nordic cu premeditare, îşi amplifică, reciproc, rezonanţa semantică…
…Reverenţa dedicaţiei face onoare autorului: Mentorului meu spiritual, bunului şi înţeleptului meu prieten, Constantin Călin. Pe ansamblu, Mircea Dinutz depăşeşte, cu mult, prin cartea de faţă, complexul provincial-vrâncean – deschizându-se, prin ea, spre Valahia etern-ludică: I.L. Caragiale (Paznicul Dharmei Cetăţii, Cinicul Privitor/Observator!) este şi fantasia  extatică/expresia livrescă a respectului dinutzian – dar şi ţinta şi miza cărţii. Evident, e vorba de acel I.L. Caragiale…rânjitorul amar, cel care simţea enorm şi vedea monstruos, cel care nu ştia să râdă, cum depun mărturie sumedenie dintre amicii săi. Din punctul nostru de vedere, cartea profesorului, criticului  Mircea Dinutz, capitol cu capitol, tabletă cu tabletă (cu unele ajustări estetice şi adaptată, mai clar, cerinţelor dramatice), poate fi pusă în scenă, de un iscusit regizor al Marelui şi Bizarului Spectacol al României, nu doar Contemporane – ci…eterne.
…E drept, fiind eminamente profesor, Mircea Dinutz este îngrijorat, în primul rând şi până la exasperare, de circul/bâlciul grotesc şi distructiv din domeniul educaţiei. Şi, în definitiv, această obsesie profesională este deplin justificată: dacă, într-o societate (oricare ar fi aceasta!) nu există grijă pentru Educaţie, atunci, necesarmente, apar/vor apărea, cât de curând, îngrijorările nu doar pentru viitorul ei, ci pentru înseşi şansele ei existenţiale, ca neam, ca naţiune: La urma urmei, câtă educaţie se mai face în şcoli?? Nu cumva, pentru mulţi dintre oamenii şcolii, comunicarea se reduce la un schimb de informaţii, în sensul că profesorul dă, ca să reprimească totul într-un soi de ambalaj considerat, cu un  plus de bunăvoinţă, acceptabil?? Pe de o parte, părinţii absorbiţi cu totul de viaţa social, în lupta destul de aspră pentru supravieţuire, nu mai au destul timp să se ocupe de educaţia copiilor, iar pe de altă parte, profesorii (…) tratează cu superficialitate problema (atât de delicată) a formării pentru viaţă a viitorului matur. Ce poate să iasă de aici?! Adolescenţii au/dobândesc – prematur – o libertate pe care, nu întotdeauna, sunt învăţaţi să o folosească, lăsaţi pradă modelelor-antimodele, livrate generous de mass-media, cu toată zestrea eclatantelor vremuri pe care le trăim: bani, glorie, putere, dacă se poate cu eforturi cât mai mici, sau chiar prin fraudă!! (…) Succesul social pare să-i intereseze, în egală măsură, atât pe părinţi, cât şi pe copii – lucru firesc, dar nu şi pe căile prin care se poate ajunge la obiectivul fixat! În ce fel de lume trăim? Dar, o întrebare mult mai gravă decât pare la prima vedere: în ce fel de lume vor trăi copiii noştri??
Răspunsul şi-l dă singur, atât de atentul Paznic al Cetăţii şi Dharmei ei: într-o lume care capătă, tot mai clar, peceţi apocaliptice, prin dispariţia dimensiunii morale a duhului ei:  a- pe de o parte, sentimentul de ruşine e numit cu un cuvânt ( ruşine…?!) care se află în plin proces de arhaizare, sub privirile noastre neputincioase şi b- pe de alta, atitudinile uman-sociale, nobil-constructive de Duh – dispar. Spre exemplu, solidaritatea (Solidaritatea e acel sentiment puternic şi nobil (…) care ne face să nu întoarcem capul nepăsători, în faţa nefericirii altora, să fim demni, mai generoşi cu semenii noştri (…). Sentimentul de solidaritate (naturală) îi face pe oameni să se simtă mai frumoşi, mai puternici, mai încrezători în puterile lor -  pp. 9-13). Se ajunge la sloganul  sinucigaş: Numai dezbinaţi vom reuşi împreună! - …să dispărem ca stat, ca naţiune, în mod  sigur!  
…Iată ce zicea, despre adolescenţă (ce vârstă minunată, dar ameninţând letal societatea, dacă aceasta din urmă nu o tratează cu grija şi răspunderea cuvenite!), cel mai important şi vizionar pedagog iluminist, din veacul al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau: Dar nicio vârstă nu e la fel cu cea dintâi vârstă în care omul începe cu adevărat să trăiască (n.n.: adolescenţa). Vârsta aceasta nu durează niciodată îndeajuns pentru folosinţa pe care trebuie să i-o dăm, iar importanţa ei pretinde o atenţie neîntreruptă; iată de ce stărui asupra artei de a o prelungi (…) împiedicaţi-l pe adolescent să devină bărbat, în momentul în care nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut decât să devină.
...Se propun şi soluţii, din partea profesorului-moralistului îngrijorat şi înspăimântat de augurii cei răi: ...fixarea unor obiective clare, elaborarea unui program coerent (...) dar – mai important decât orice – schimbarea, în timp, a mentalităţii, încadrarea exiegentă a dascălilor în condiţii de competenţă reală (...) dar şi o salarizare pe măsură, renunţarea definitivă la practica păguboasă a numirilor pe criterii politice, revenirea, pe toate treptele de învăţământ, la concursurile de admitere (n.n.: o, Doamne, în sfârşit, un profesor care o spune cu voce tare!). (...) Asta numai dacă acceptăm, cu adevărat, că învăţământul este prioritate naţională şi nu un salon de naşteri premature, cu malformaţiile la vedere (cf. Bacalaureat 2011. Ecouri – niciodată tardive, p. 24).
…Şi scriitorul moralist, în sens iluminist (în niciun caz… moralizator!) Mircea Dinutz subliniază instaurarea, în societatea contemporană (din pricina egoismului, plezirismului imbecil etc.) a simptomului singurătăţii tragice: Să fie, oare, singurătatea singurul mod de a vieţui onest, într-o realitate atât de bulversată?” (cf. Vocaţia prieteniei, p. 14).
…E normal ca lipsa de educaţie a societăţii veacului XXI să ducă la grave (şi groteşti!) perturbări,  în viaţa socială şi în cultură:  În viaţa socială, <> (la vedere) a ajuns să fie sinonimă cu <>, niciun alt criteriu nefiind atât de funcţional. (…) Unul nu citeşte că-l dor ochii, altul urăşte cărţile şi nu se sfieşte s-o spună în gura mare, al treilea nu are timp de asemenea fleacuri – mulţi, mulţi alţii nu văd folosul de a citi, dar…se feresc, ca de foc, să facă asemenea mărturisiri. (…) Aşa au apărut contramodelele, oferite cu o generozitate criminală, generaţiei tinere. Şi, în acest sens, fireşte că un rol important şi degenerativ îl au şi mass-media vizuală …degenerată (cea mai…căutată, pentru că… apari pe sticlă, ca vedetă de doi bani jum'ate şi de-o derizorie clipă… - în faţa a milioane şi milioane de gură-cască!) – precum şi politica de geambaşi ori de madame de bordel, care se face în România (şi, de-o vreme, în întreaga lume!): Dar ce să faci cu toate acestea, adică să înveţi, să te străduieşti pentru a-ţi face o carieră cinstită, când vezi că un cioban de vocaţie poate deveni europarlamentar, ce rost are să te consacri muzicii, să exersezi ani de zile, să participi la concursuri epuizante, când te poţi despuia cu uşurinţă şi ajunge – într-un timp scurt – o cântăreaţă sexy (mai degrabă, doar sexy), când poţi spune câte prostii pofteşti, la emisiunile lui Măruţă sau a lui Capatos, te poţi numi Senzual, Plugaru sau Zăvoranu – n-are nicio importanţă! Vorba cuiva: <<…este foarte uşor să nu-ţi fie frică când ai curaj>>. Dar parcă <> ar fi cuvântul mai potrivit… (cf. De la aparenţă la esenţă şi…retur!, p. 17).
…Ei, şi într-o astfel de societate fără niciun Dumnezeu, fără repere morale - de măreţie, onoare şi demnitate – este aproape logic ca Adevărul să umble cu capul spart! Mărturie se află unicul artist, disident român autentic, Paul Goma! (cf. O întrebare legitimă, p. 29). Şi cine-l prigoneşte? Păi, tocmai ăia care n-au avut, dacă nu vizionarismul lui Goma, măcar bunul-simţ…de a tăcea :  elita! Cu dl N. Manolescu în frunte! A se vedea procesul intentat de acesta lui Liviu Ioan Stoiciu, pentru vina de a fi publicat, în “Viaţa Românească”, un fragment din Paul Goma…Şi de ce anume îl acuza N. Manolescu, pe Goma (implicit, deci, şi pe publicatorul lui Goma – L.I. Stoiciu!): evident, de anti-semitism! În treacăt fie zis: soţia dlui Goma este de origine israelită...
„Cum e posibil să fie, în continuare, marginalizat, ignorat, înjurat – Paul Goma, la 20 de ani de la revoluţie?” – se întreabă, „patetic”, L. I. Stoiciu.
Uite-aşa, BINE! „Astfel, numărul evreilor ucişi, victime ale holocaustului românesc (?!!), întrece orice imaginaţie, prin transferarea, foarte generoasă, a cifrelor înregistrate de Ungaria horthystă şi Rusia bolşevică, în contul României! Prea puţini sunt cei care protestează public – iar, dacă o fac, sunt suspectaţi de...antisemitism!” – cf. idem, p. 31.
Mda! Şi asta, pentru că, azi, suntem victimele unei cenzuri mondiale/mondialiste dictatoriale, cu nimic inferioară celei bolşevice: political correctness. N-are încotro, de corectă ce-i!
…O lume pe dos. O lume cu centri de Duh falsificaţi (prin puternice influenţe de sus, de cât mai de sus!). Mircea Dinutz caută să fie corect cu Adrian Păunescu, dar nu prea-i reuşeşte (în fară de splendidul citat din final de capitol, dintr-un poem al  bardului de la Bârca – cf. Posteritatea lui Adrian Păunescu, p. 37)  – în schimb, pe centrul fals, Cărtărescu (la fel ca şi pe alţi centri groteşti şi tragici, totodată: Liiceanu, Patapievici, Pleşu… - cf. Fenomenul Mircea Cărtărescu, p. 33) îl identifică bine (cu excepţia, poate, a faptului că dl Cărtărescu ar fi, totuşi…erudit…?!) – în lupta sa, jalnic-infernală, cu  demonii propriului orgoliu, dar şi cu…provincia (dinainte şi definitiv învinsă/condamnată la insignifianţă, de către domniile lor, bucureştenii…!):  Un scriitor din provincie ajuns la Bucureşti se simte exact cum mă simt eu, când mă aflu la New York, Paris, Berlin, Londra…  Dle Cărtărescu, cu tot respectul, dar vă cam paşte (pe ici, pe colo…) paranoia capitalistă, vorba lui Nae Caţavencu! De aici vine şi luarea de poziţie a  lui Mircea Dinutz, faţă de toate manifestările (critice sau pseudo-critice), venite din partea unora dintre corifeii bucureşteni (unii, aflaţi, azi, în zdrenţe spirituale! –         …singurul care şi-a păstrat “sărita” se pare că a rămas tot profesorul şi academicianul Eugen Simion - fie şi numai prin aristocraţia frazei rostite, vis-à-vis de un Adrian Marino, înnebunit de atâta găunoşenie a Duhului şi  răsturnare a scării valorilor româneşti: Îl iert, a suferit prea mult!): Aşadar, în aceşti ani din urmă, de câte ori mă apropii de un dicţionar, de o istorie literară – o fac fără să mă cutremur de pioşenie, încercând să apreciez cu luciditate scara de valori propusă, fără prejudecăţi şi fără resentimente, dar şi fără prea mari iluzii (cf. Ce-i mâna pe ei în luptă?, p. 46).
Şi acest pasaj rimează semantic şi întru sastisire - cu alt pasaj, din tableta lămuritoare De unde ne vin criticii?(p. 42):  De peste tot, din Suceava sau de la Târgovişte, din Satu Mare sau Slobozia, Constanţa ori Iaşi, din Tg. Mureş, Bacău sau Timişoara  - fiecare contribuind la efortul colectiv după puteri şi talent, oferind repere viabile şi construcţii respectabile, chiar dacă unii dintre ei nu ajung prea des pe Calea Victoriei …
…În ceea ce-i priveşte pe scriitori, ca şi pe politicienii contemporani - spectacolul dat de cei fără har, dar cu tupeu (har Domnului…!) - este similar cu cel din schiţa caragialiană Moşii (1901): Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldaţi - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decoraţiuni - decoraţii - doniţe - menajerii - provinciali - fluiere - cerşetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniştri - pungaşi de buzunare – hărdaie… : toţi impostorii Pământului fojgăiesc de mama focului, sufocând prim-planul Duhului Românesc - ba sub pretextul că, cică, scriu artă!”, ba că fac reviste: Votez, cu toată convingerea, pentru Curca literară!!” ( – cf. Hai să facem o revistă!!!, p. 62), ba că…România e în stare de urgenţă!, la meciul România-Luxemburg…(cf. România  în stare de urgenţă!, p. 73)…!!!
…   Farsorii, tupeiştii, arlechinii veseli şi zglobii, impostorii şi circarii (cf. Stima noastră şi mândria! – p. 59);  Ei scriu/gravează mani pe stânci, pietre, tăbliţe, dar, mai ales, consumă cantităţi uriaşe de hârtie, spre pieirea inutilă a pădurilor româneşti. Stima noastră şi mândria! -  creându-se, după prostul model heliadesco-paşoptist, un şi mai prost şi periculos contramodel (analfabet şi letal-găunos!), de Duh  şi de Logos (complet degenerate!): Scri-ţi băieţi numai nu vă lăsa-ţi! (cf. Scrieţi, băieţi, nu vă lăsaţi!, p. 54) – dus înainte (?!) de, să zicem, un Mihail Gălăţanu… (n.n.: dar acest lucru este posibil numai cu complicitatea greilor, de tipul N. Manolescu, Alex Ştefănescu etc.!).
…Ce-a fost şi ce rămâne – glosează, nostalgic, Mircea Dinutz, asupra propriilor observaţii,  meditaţii şi constatări (…noi ne oprim aici, la zona culturală, adică la finele Părţii a II-a  – nu pentru că Mircea Dinutz nu ar avea fler şi “nerv” şi pentru  Circul Politic Românesc, ci pentru că acest “Circ”, hidos şi letal, ne este  mult prea aproape-îngreţoşător, deci nu mai avem nici cerneală în călimară să-l exorcizăm prin Logos, nici salivă/flegmă în gură… - pentru o zonă în care impostura arogant-agresivă şi mitocănia înmărmuritoare, cronicizate până la genocid/crimă de trădare naţională, nu se mai pot vindeca/alunga nici cu vorba dulce şi specializat-hermeneutică, nici cu polemica aristocratică…cel mult, cu mitraliera cheguevarică!): Am cam uitat să polemizăm (cu eleganţă, cu argument, cu respect pentru celălalt), am cam uitat ce înseamnă  obiectivitatea, ascunzându-ne (abil) după conceptual de subiectivitate creatoare, inerentă oricărui act critic, am cam uitat de reguli, de principia, pomenind doar acele norme etice care ne avantajează şi ignorându-le, dacă nu ne sunt de folos! Vom intra în normalitate doar în condiţiile în care ne vom privi unii pe alţii cu sincera dorinţă de a ne cunoaşte, citindu-ne cărţile şi comunicându-ne, cu onestitate, impresiile, fără râvna de a umili, de a distruge şi a ne distruge. Pentru că, unde e multă vanitate, tot atâta deşertăciune…la ce bun să avem principii şi să ne conducem după norme etice? Se poate vieţui şi aşa (ce cultură? ce conştiinţă?), de trăit e mai greu!
…Cunoscând noi mult prea bine mediul socio-spiritual al României de azi, am fi înclinaţi să nu trecem, prea blajin, cu vederea, această viziune cvasi-utopică a unui critic, devenit scriitor moralist (cu destule valenţe estetice, printre rândurile sale, uneori de-a dreptul… neagoebasarabiene!). Un Sfânt Francisc a fost de-ajuns omenirii! De ajuns cu utopiile şi cu predicile în pustie! – ar zice alţii, mult prea uşuratici, iresponsabil de pripiţi. Noi ştim şi cunoaştem: 1.- Cel mai blând dintre sfinţi (Sfântul Francisc din Assisi) a ştiut  să fie când ferm, chiar aspru, când să se înfăţişeze blând şi, deci, să-şi intre în firea lui cea de Hristos, dată  - totdeauna, în funcţie de scopurile luptei sale neodihnite, întru Hristos-Dumnezeu şi întru mustrarea Lumii, care re-intra, hidos, în bezna din Kali-Yuga: de multe ori, a reuşit să fie muşcător de pamfletar, chiar cu Sanctitatea Sa Papa Inocenţiu al III-lea (pe la 1210)…2. -…chiar Mircea Dinutz este un spirit mereu încordat, în lupta cu sine, cu lumea, cu destinul, în plin secol XXI!
Aşa cum Predicile de pe Munte nu sunt menite a creştina omenirea într-un…pocnet de bici, aşa şi îndemnurile morale ale unui critic şi scrib (abraş cârtitoriu!) al Faptelor Lumii, bine-cunoscător al Ahrimanizării Lumii de Azi - nu sunt menite să îndrepte, instantaneu, liniile de forţă deviate/strâmbate,  ale Luminii Morale de pe Terra ori, numai din România. Dar Mircea Dinutz a fost, o viaţă de om, în primul rând, profesor/pedagog, şi, deci, ştie bine că orice îndemn spre Bine trebuie repetat, cu răbdare, de atâtea ori şi cu o voce din ce în ce mai ridicată, încât să blocheze, mental, altfel de porniri decât cele spre Bine…
…Mult mai curând decât predicator şi chiar moralizator (chiar creator de teatru absurd-ionescian, în cele mai impetuoase dintre tabletele sale: Hai să facem o revistă! (p. 62), Trei întrebări şi niciun răspuns  (p. 101), Ce bine e în democraţie!!  (p. 113), Mircea Dinutz ne apare, în unele dintre cele mai îngândurate şi încordate pagini ale sale (pseudo-ludice, atractive… - …dar, deşi, deseori, problematizant-impresionante – nu rămân,  totdeauna şi constant, la cea mai înaltă valoare estetică – aceea din, spre pildă, cosmic-liricul Instantaneu, autentic poem incantatoriu, epifanie şi colindă metafizică, totdeodată: …<>, spuse, fără să ezite, tovarăşul său. <>, răspunse primul, îngropând pasărea, din nou, sub zăpadă, ceva mai departe de locul bătut de toată lumea atât de grăbită, încât nu ştiuse să vadă, să audă, să simtă fiorul dumnezeirii, care se aflase aproape, uimitor de aproape de ei… - doar cântecul rămăsese între crengile copacului, pentru ca numai cei aleşi, doar ei, să-l asculte şi să se lase vrăjiţi!) - pagini născute în iarna vrajbei noastre (cum zicea bardul Will…) - ca fiind un senator de drept al logos-ului valah contemporan (în linia George Pruteanu) - Logos contorsionat de toate vijeliile demonice (ale veacului şi mileniului acestuia apocaliptic), care ne strâmbă Duhurile, date nouă spre Sfântă şi Luminată  Păstrare întru Dreptate, de către El…
…REPETITIO [est] mater studiorum…dar poate şi: …mater luciorum et revelationibus!
 


               OUROBOROS-UL, DE PE „DRUMUL TOIAGULUI”:
                  „Pe masa de operaţie”, de CONSTANTIN STANCU


De mulţi ani, admiram (aproape extatic – pentru că autorul este un şlefuitor desăvârşit al Verbului Orfic...precum Spinoza, care şlefuia lentile, pentru Re-iniţierea Orbilor Lumii!) scânteierile lirice din poemele lui Constantin Stancu...: Fructul oprit, Păsările plâng cu aripi, A privi cu ochiul inimii, Pomul cu scribi...
...Când am primit, de la Haţeg, o carte de proză (cu aspect de roman) din partea domniei sale, autorul sus-zis – prejudecăţile mele (cu totul ruşinoase!) au şi scos capul, obraznice, degrabă, la suprafaţă (mai ales că eu fac alergie la cam toate cărţile premiate, din ultima vreme... – ...pentru că, zdrobitoarea lor majoritate, reflectă gradul de rudenie sau amiciţie al autorului, cu vreo autoritate municipală, ceea ce n-are nimic de-a face cu esteticul!): „Eh, nu poate atinge, nici măcar râvni – Desăvârşirea, umblând după doi iepuri, deodată...!”
...Tot ce pot să vă mărturisesc este că, după ce am deschis volumul „Pe masa de operaţie” (Editura Rafet, 2011 – premiul „Octavian Moşoiu”, al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a, Rm. Sărat, 2011 – acordat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” – preşedinte Constantin Marafet, cu sprijinul financiar al Consiliului Municipal Rm. Sărat şi al Asociaţiei) – nu l-am mai lăsat..., până când n-am întors pagina şi-am văzut scris: Cuprins...Nici nu am cuvinte (şi nici nu cred că există, în vreo limbă a lumii!) să exprim dezamăgirea că „s-a terminat” cartea...cât am regretat că jocul dramatic al ideilor, „montat” în Teatrul Cosmic – încetase...
...Titlul nu pare deloc îmbietor, pentru cine se opreşte la copertă... – şi nici titlurile celor 12 capitole nu sunt prea îmbietoare... – ...cel mult, ciudate: Boala nevăzută, Moartea ca un fel de naştere, Ghimel, Dalet, Misterul frigului, Het, Pâinea cea de toate zilele, Visul, Lamed, Toiagul, Tau, Epistola...
...Dar, iată: Nichita Stănescu – Măreţia Frigului...: „...atunci când am citit Măreţia frigului, volumul de versuri al poetului Nichita Stănescu – simţisem că voi deveni Poet”. POET - Călăuză Orfic-Spirituală, adică - întru căutarea Sinei. Deja, începea să se întrevadă „fântâna” dintre lumi! Interesant, zguduitor - dar...nu suficient, încă, pentru interesul Omului Viu. Omului Care Se Caută...întru Veşnicie!
...Noroc că, într-o vară de tare demult, începusem să descifrez tainele fascinante ale limbii ebraice vechi/veterotestamentare (nici până azi nu am lămurit sumedenie de simboluri...) şi studiasem, cu nesaţ, „Cheilor majore şi Pantaclul lui Solomon”, de Eliphas Lévi.
Apoi, pe măsură ce parcurgeam primele (dintre cele 105) pagini ale cărţii (care, de la început, vorbea despre un om care se pregătea, spiritual, să înfrunte o operaţie de extirpare (?!) a unui neoplasm, fixat la un rinichi – şi era, precum orice OM-Frate întru Hristos, încărcat de toate păcatele şi durerile Lumii, înainte de CRUCIFICAREA/”OPERAŢIE” COSMICĂ!), mi-am adus aminte de Mircea Eliade şi a lui nuvelă despre „cancer”: Les Trois Grâces...Şi, abia atunci, am avut, deodată, Revelaţia... – ...şi m-am dezlănţuit, cu mintea şi sufletul deschise, asupra cărţii lui Constantin Stancu...
... “Dumnezeu n-a putut distruge propria sa creaţie(...). În corpul omenesc totul s-a păstrat, părinte, deci s-a păstrat şi taina vieţii veşnice, cu care fusese dăruit Adam... (…)Păcatul originar n-a putut distruge mecanismul regenerării, ci numai l-a modificat, în aşa fel încât să nu mai poată fi recunoscut. Mai mult, l-a camuflat în nişte procese fiziologice care, aparent, indică exact contrarul regenerării, l-a camuflat în anumite maladii şi mai ales în cea mai primejdioasă afecţiune organică: proliferarea celulelor, neoplasma” (n.n.: tumoarea canceroasă) – spunea Aurelian Tătaru, din nuvela eliadescă.
…Iată cheia! Se întâlneau, de fapt:
1- Omul/POETUL-RE-ARMONIZATOR DE LUMI (Suprafiinţa/Supra-Eul Spiritual, MAGUL INVIZIBIL, multiplicat în ecouri/magi, al “Crăciunului” solstiţial!), cu
2- Dumnezeul Demiurg şi Mântuitor – dar şi cu…
3- ”Cancerul”/probă iniţiatică, Taină Mistică, prin care străbaţi tot infernul, spre a răzbi în Paradis. “Masa de Operaţie” este Cosmosul Fiinţial, în/pe care “operează” Dumnezeu. Supremul Taumaturg/MEDICULCOSMIC/MÂNTUITORUL!
4- Deci, “MASA de OPERAŢIE” - poate fi Masa Cinei Celei de Taină -  poate fi Suprema Masă/PUNTE Resurecţională – CRUCEA!
“Cancerul”, deci, devine Răul cu faţă dublă (precum orice simbol al Marii Tradiţii Terestro-Paradisiace): este puroiul păcatelor noastre: “Îţi indic să te operezi cât mai repede, să scoţi mizeria de acolo, de la rinichi…” – dar şi şansa de a te mântui, prin suferinţă, prin lacrimi lustraţionale, care “curg în sus”, prin misteriul “comunicării mistice” – IUBIREA SUPREMĂ/EROS AGAPÉ: “Aş scrie sau aş plânge poeţii, ei sunt aici, nu-i vedem pentru că sunt sub val, dar lacrimile lor ajung la noi, sunt lacrimi care curg în sus. Ceea ce-i face însemnaţi este durerea lor de a nu ajunge cuvintele lor până la noi” – cf. Boala nevăzută, p. 9.
…Şi de ce, neapărat, “rinichii” sunt canceraţi? Rinichii, care parcă sunt doi foetuşi, faţă în faţă, unul către altul privind, curioşi…încă stagnând în uterul paradisiac…! Sau…numai unul ŞTIE? – iar celuilalt îi este frică, încă, să afle că se află, s-a aflat, mereu, TOTDEAUNA, logic şi legic, în Paradis (cum afirmă şi personajul Orbului Borges – Paracelsus, din “Roza lui Paracelsus”, adresându-se potenţialului ucenic: “- Şi în care alt loc ne aflăm atunci? Crezi, oare, că divinitatea ar putea să creeze un spaţiu care să nu fie Paradisul ? Crezi, oare, că prăbuşirea constă în altceva deciâ în a ignora tocmai faptul că ne aflăm în Paradis ?)!
Iată ce-i zicea Durckheim – eminentei psihoterapeute şi scriitoare, Annick de Souzenelle (cf. Simbolismul corpului uman, Amarcord, Timişoara, 1999) : “Noi evocăm descrierea biblică a corpului <>,  în care rinichii formează o evidentă frontieră între două etaje ale fiinţei. Şi atunci Durckheim izbucneşte de o nouă profunzime din el şi, luând prima hârtie care îi vine la îndemână, trasează desenul pe care l-am păstrat mereu cu religiozitate şi pe care îl transmit pentru prima dată în aceste pagini: el plasează omul aşezat în hara lui, în postura de lotus şi îmi spune: <>”
Acum abia înţeleg şi simbolistica desenului de pe Coperta I a cărţii lui Constantin Stancu – un porumbel...cu imaginea dublată-reflectată! Este imaginea întâlnirii ego-urilor – „deasupra”, îl întâlnim, totdeauna, pe „Celălalt”!
...Evident, e cazul să organizăm, de-acum, discuţia despre cartea „cu cheie” a lui Constantin Stancu.
Un ORB misterios (şi la fel de misterios, VINDECAT DE CĂTRE MARTORII CERULUI!), Ilie Roman (care îşi aminteşte, trudnic, terapeutico-magic şi soteriologic, originea divină a NUMELUI PARADISIAC/”NUMA”, deci şi a Formei Iniţiale/”RUPA”!: “Mi-am propus ca la durere, în loc să ţip (…) să mă rog, să strig spre Dumnezeu, gândul meu era astfel spre Cel Prea Înalt, Cel Care Stă Pe Un Munte Înalt, adică – şi mă întrebam cum suna numele acesta, în limba veche, făceam un efort să-mi amintesc, era important pentru mine. (…) până la urmă am realizat că numele era în mine – ELI ELION” – cf. Moartea ca un fel de naştere, p. 14), lasă un text/”epistolă”, unui novice (după modelul borgesian…sperând măcar într-UN ucenic destoinic semantic!) – şi, apoi, dispare în necunoscut (sau, poate, se “transplantează” în… “CELĂLALT”/Cititorul Epistolei Sacre/Mesajului Mântuitor?): “De fapt, autorul lor (n.n.: al semnelor de pe “o coală pătată cu sânge, un sânge care nu s-a evaporate…”) dispăruse în toamna aceea, sau a fugit undeva, în munţi, la o mânăstire (n.n.: manolic-cosmică!), sau într-un sat cu garduri de lemn, ţărăneşti (n.n.: Paradisul) (…) Dacă textul a ajuns la mine, înseamnă că mai trăiesc, sau, cine ştie…Eu trăiesc, Ilie Roman cel real şi cel din vis fac, într-un fel, legătura…Îmi este frică, uneori…” (cf. Epistola, p. 101).
Şi, prin infiltrarea „Celuilalt” (cel din Scrisul/Hieroglifa Omului şi Lumii-Epistolă!), novicele, căutând oameni, într-o veritabilă „questă” a Sfântului GRAAL -  află cine este, prin ceilalţi  – află, întru frica Sinelui, cine este SINEA! - deci, cine SUNTEM: „Am încercat să-i vizitez pe cei pe care i-a descris în text, să înţeleg simbolurile din numele lor, dar mi-a fost greu să fac o astfel de vizită. Treptat, am înţeles că fiecare reprezenta o literă dintr-o limbă veche şi că era în joc un cuvânt, un mesaj, poate, pentru că literele apropiate, după cum oamenii se apropie de viaţă, pot forma un cuvânt, exact ca în prietenia dintre ei, legătura lor era secretul” – cf. Epistola, p. 102.
Fraza Divină a Lumii, revelată prin IUBIREA-TEXT, produce metanoia (schimbare şi/sau transformare /restructurare de personalitate)! Re-centrarea/Re-orientarea Fiinţei, spre Eul Divin. Prin „kenoză”! (Gr. Kenosis: deşertare, smerire, umilire.  Starea de "deşertare" sau de "golire", pe care Fiul lui Dumnezeu o asumă în Întruparea Sa, ca act de ascultare, faţă de Dumnezeu-Tatăl). Sau, una prin cealaltă…! “Mi-am propus să-mi schimb viaţa, în urma acestui text, să mă retrag undeva la ţară, într-o căsuţă modestă, cu o grădină plină de pomi, cu fântână în curte (…). Şi nu era greu, pe apartamentul din centru voi încasa o sumă bună, o casă la ţară era mult mai ieftină, cu mult mai ieftină…Dar care este preţul cu adevărat?” – cf. Epistola, p. 103.
“Preţul” Paradisului este însăşi Metanoia/Kenoza. “Aparatamentul” Cărnii – să ne lepădăm de el…pentru că nesfârşirea o întrezărim prin “culoarul” dintre lumi (Fântâna/Styx, plătită cu “parola” AUM/OM!!!) – până la Grădina Merelor de Aur/Hesperidelor/Akes Samenos.
…De ce a orbit…ORBUL? Din pricina Cuvântului Radioactiv (şi dez-dumnezeit, ieşit din Logos-ul/Rânduiala Sacră, întru “praful” eminescian: “Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi!”) - al Arhivei/Bibliotecii Babilonice-Cosmos Borgesian…: “Praful era mult şi arhiva neîngrijită (…) se pare că de la praf i s-a tras, era praf de minereuri şi asta vine din toată lumea…” – cf. Visul/Pietre preţioase, p. 64.
Dar ORBIREA (…ca revelare a V.I.T.R.I.O.L.-ului – Otrava METANOIEI, întru Revelarea PIETREI FILOSOFALE!)  înseamnă, de fapt, INIŢIEREA întru REVELAŢIA LUMII “DE DINCOLO”…!
...Şi cum se numeau oamenii/semenii, Slove ale Frazei Divine a Lumii – dacă ştii să iubeşti, la modul mistico-hristic?
...GHIMEL (p. 17): TERNARUL-MAMA GENERATOARE-GENERAREA – Împărăteasa/APA: „Era mândru de lucrurile rare şi valoroase din casa sa (...) erau acolo adunate tablouri, vase vechi, ceasuri, medalioane, BUMERANGUL (...). Mi-a arătat un ceas vechi (...) dintr-un sat uitat de lume, dar nu şi de Dumnezeu”  şi „subiectul lui era Femeia” – adică, APA! – cf. p. 17)!!! Primul Număr Sacru, Triunghiul lui Jehovah. Mercurul Înţelepţilor: „Vezi, când Dumnezeu are musafiri, le pune muzica aceasta, ca să-i îmblânzească pe oameni, care au nevoie să fie schimbaţi şi muzica poate face minuni...”
...Şi cu Cine nunteşte „GHIMEL” (APA)? Cu Cine – decât cu DALETH/FOCUL? Cuaternarul-Cvadratura. Numele Cercului Perfect. Crucea filosofică. Focul Elementar al Înţelepţilor: „Dalet (...) călător prin lume după jumătatea care dă sens, care rotunjeşte viaţa” (cf. Dalet, p. 22) – o „rotunjeşte” până la OUROBOROS COSMIC...Şarpele Care-şi Înghite Coada, echivalent, în Cosmos, cu Fulgerul Care Uneşte Contrariile, aduce Revelaţia: „...adolescent la aproape cincizeci de ani...(...) Uneori am senzaţia că el mai trece pe străzile oraşului, strâns lângă femeia iubită, două umbre ireale (...) şi nimeni nu pricepe de ce toate acestea trec ca un fulger scurt între O ZI şi ALTĂ ZI, o lumină ce nu există decât în ochii PRINŢULUI”! (cf. Dalet, p. 26).
...Şi unde se întâlnesc „Ghimel” şi „Daleth”? Altfel decât întru Echilibru, întru Desăvârşirea ARMONIEI/DEZ-ÎMPREJMUIRE ( ...pentru a re-ctitori DIZARMONIA/RE-ÎMPREJMUIREA ... –  totul, adică ceea ce ne-a revelat Coloana Infinitului Brâncuşiană... -  până la DE-PERSONALIZARE!) - NU SE POATE!
Deci, CHET! Echilibrul Universal/JUSTIŢIA. Tetragrama cu reflactarea sa. Dublul Stauros (n.n.: STAVROS=CRUCEA!). Cuaternarul multiplicat de binar: „...avea un vers ca un cântec şi un cântec ca un poem (...) părtea că le are pe toate (...) dincolo de aparenţe era drama. (...) Era  hăituit, nu o spunea, dar o arăta (...). Iar noi înconjuraţi de gard stăm într-o lume care nu ne mai aparţine de mult. Gardul ne înconjoară, deşi credem că versul ne-a eliberat...”(cf. Het, p. 35).
...Până unde, TOTUL? Pe Axa Lumii/FIRUL DE BUSUIOC, ni se revelează, dincolo de Orb şi Ne-Orb – dincolo de persoana civilă Ilie Roman, sunt Martorii DOI, care-l atenţionează pe Om că nu-i locul lui „aici”, ci în „Biserică”/”ACOLO”/”VISUL SACRU” („De ce stai aici? Stai degeaba, nici nu intri, nici nu părăseşti locul, mai bine ai fi intrat în Biserică” – cf. Visul/Martorii, p. 53)... Taumaturgii/STRĂINII Divini, care „croiesc” existenţial Coloana/Spirala Infinită, nu sunt, de fapt, ci...EXISTĂ ESENŢIAL/TRANSSUBSTANŢIAL: „Dar cei doi au fost uitaţi, parcă, nu mai contau, străinii păreau a nu fi din cercul oamenilor, ci erau parcă în plus. Ilie a observat asta într-un fel ciudat, umbrele care stăteau prinse în plasa unei iluzii, aşa erau străinii” – cf. Visul, p. 55). 
 Este/EXISTĂ, deci, Depersonalizatul Final şi Demiurg... - ...ELI ELION!
...Orbul devine, acum, Cel din IZVORUL /REVELAŢIA LUMII/FEREASTRA CERULUI TERESTRU, Cel care VEDE CU INIMA: „FEREASTRA (...) pentru că de aici s-a relevat Planul Lui Dumnezeu pentru om, prin Adam şi Eva, pentru cunoaşterea şi stăpânirea Pământului” – cf. Visul, p. 60.
Orbul/POETUL trebuie să se integreze Frazei Cosmice/MESAJULUI DIVIN despre ÎNVIERE! 1-Poetul „îşi forţează limitele” (cf. Lamed, p. 83); TREBUIE să ajungă în EST, pentru a îmblânzi Îngerul-Arhanghelul-Paznic al Edenului: „Ştii că în Biblie se lasă un mesaj, nu spre EST, acolo a fost pus îngerul cu o spadă de foc, să apere Edenul” – cf. idem, p. 88;
2-„DUREREA POETULUI pentru cetate, ca oraş în dificultate, dar nu numai pentru cetatea în  care trăieşte este vizibilă, poetul nu acuză, el cântă şi cântarea sa urcă oraşul MAI SUS CU UN SECOL. Ştiu că se simte solidar cu toţi artiştii care suferă, iar cu poeţii cu mult mai mult, este în acelaşi copac cu scribi. De fapt şi mărturiseşte că moartea poetului este numai în limba română, CA UN LOC ÎN CARE SE POATE ÎNVIA” – cf. idem, p. 87 (Limba Originară, ca Limbă a Resurecţiei Cosmice, a Reluării Ciclului Fiinţial-Cosmic!);
3-Poetul este, mai evident decât oricine, în Creaţie – Frate întru HRISTOS, Autosacrificat pentru REGENERAREA ARMONICĂ a Lumii: „Sensul acesta va trebui modificat, pentru că, de fapt, port şi rănile tale şi ale altora, de reţinut că e nevoie aici de pus cuvântul” – cf. idem, p. 89;
4-deci, „POEZIA (n.n.: FAPTA/Înfăptuirea Călăuzei Lumii, Poetul! – NEGREŞIT/NEGREŞITOR, întru Anamneza Misiunii-FRAZEI sale COSMICE...!) este ŞANSA ÎNVIERII, prin cuvântul (n.n.: Dumnezeul Ioanic!) pus la dispoziţie de divinitate, o şansă pe care nu o ratează, ci o caută, cu responsabilitatea celui care ştie şi care, parcă, a mai trăit, cândva, toate acestea” – cf. idem, p. 91.
...Dar nu fără (NIMIC din RITUALUL/SCRIS al LUMII-COSMOS, fără...: „Scrisul e un fel de ritual, care, de multe ori, înseamnă mai mult, e mod de a intra în Templu, toţi avem nevoie de luminpă, uneori nu o mai vedem, asta e vina noastră, este acolo...” – cf. ibidem) de Suferinţa Izbăvitoare/LACRIMA: „Ioan (n.n.: Preotul în Vârstă) i-a adus aminte că are un loc în Biserică, unul special pentru el...O lacrimă i-a apărut în ochi...parcă plutea...” (cf. Visul/Lacrima, p. 75) – ...ca în Crăiasa Zăpezii, când Lacrima i-a redat lui Kay iubirea pentru Gerda...! – ajungând la TOIAGUL/Axa Lumii, la COPACUL PARADISIAC...mereu, însă, cu „toporul”  lângă RĂDĂCINĂ, „toporul-FULGER al lui THOR” fiind, de fapt, NOUA RĂDĂCINĂ...adică, Satana-Spirală va însoţi toate „demiurgiile” Sinelui, devenit SINE...!  - şi, prin LAMED/Spânzuratul (Desăvârşirea. Sacrificiul. Trecerea. Crucificarea. Spiritul care se separă se materie) – se ajunge la TAU (numărul 21/22, ultima literă a Lumii: Cheia Tarotului Lumii, de TREI ori ŞAPTE. ABSOLUTUL. Rezumatul întregii ŞTIINŢE UNIVERSALE...).
...Nu. Nu e bine ce-am făcut....O carte iniţiatică este DESCOPERITĂ/REVELATĂ, iar nu...povestită/explicată! Dar...ce-am făcut e, de-acum, bine (sau foarte prost!) făcut!
...Această greşeală a mea, însă, sper să nu-i împiedice pe cititorii cărţii să-şi reveleze, mult mai departe decât a reuşit entuziasmul meu...”MESAJUL DIVIN”, simbolurile/litere/semne, către  ELI ELION.
...Fără să ne dăm seama, am uitat de Călăuză...adică, de Autorul Constantin STANCU! Da, aceasta este „Condiţia BUNEI/AUTENTICEI CĂLĂUZE”: să fie uitată, atunci când a condus bine, exact, „corect”... -  ...către Grădină, prin Labirintul-Fântână, vărsând LACRIMA SOTERIOLOGICĂ, pe Drumul Toiagului, până la Rădăcina Copacului-cu-Topor-la-Rădăcină...!
...Ouroboros-ul-Romanul Iniţiatic (şi Eternă Spirală!), care tentează Labirintul Perfecţiunii...! Prin LACRIMA OGLINDIRII  EULUI  DIVIN... - adică, a...”Celuilalt”...! – pe care eu eram gata să-l alung (şi) din Oglinda Mântuirii mele...atât de prostesc ignorant şi suficient ajunge să devină omul, în lumea asta jalnic-„cezarică”!!!
 


      PREOTUL RADU BOTIŞ, POEMELE SALE ÎNGEREŞTI ŞI
                           ÎNDUHOVNICITELE LUI REVISTE


...Dumnezeu îşi alege, cu grijă, pe Marii Săi Misionari. Dumnezeu nu risipeşte, întru zădărnicie, Harul Său Sfânt. Sunt, în lumea asta, oameni care gâfâie, fără să fi făcut nimic. Sunt, dimpotrivă, în lumea asta, oameni cărora le sporesc puterile şi sunt din ce în ce mai senini şi mai fără stare, întru lucrare, cu cât ştiu că-L slujesc, mai abitir şi mai din greu, pe Stăpânul Ceresc!
...Unul dintre aceşti oameni ai harului şi al lucrării misionare întru Ortodoxie, deci pentru Dumnezeul Luminii Tradiţiei -  fără stavilă de oboseală, vreodată! - este preotul iconom stavrofor, maramureşeanul RADU BOTIŞ - licenţiat al Universităţii Babeş Bolyai (din Cluj-Napoca), Facultatea de Teologie Ortodoxă,cu masterat în ştiinţe istorico-practice, la aceeaşi facultate (2006). Este un adevărat izvor de Lumină: Poet de mare rafinament şi cu smerenie angelică, eseist de talent, gânditor, ctitor de reviste, colaborator la tot ce înseamnă Frumos şi Luptă Dumnezeiască, pentru mai Bine, mai Frumos şi mai Drept…
Singur spune despre sine, cu modestie, dar şi cu conştiinţa truditorului fără osteneală, în Via Domnului Dumnezeului nostrum, Mântuitorul HRISTOS: “Fiecare am primit din partea lui Dumnezeu un talant sau mai mulţi. Nu trebuie nimic ţinut la păstrare pentru că vine momentul când vom fi întrebaţi de rostul nostru pe acest pământ. Bucuria va fi mare pentru cei chemaţi întru Bucuria Eternităţii” – şi Adevăr grăieşte, întrutotul!
Iată ce scria despre Poezia religioasă a Părintelui RADU BOTIŞ, binecuvântând-o, cu nesfârşită admiraţie, Î.P.S.S. IRINEU POP BISTRIŢEANUL, episcop-vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului: “Poeme de adâncă sensibilitate şi spiritualitte etnică în care vibrează marile şi sfintele învăţături ale Bisericii noastre apostolice (…)Aceste poezii ne antrenează, subtil, într-un exerciţiu de meditaţie, purificându-ne simţurile printr-o adevărată chenoză literară, odată cu poetul. Cucernicul părinte Radu Botiş ne oferă, prin versurile sale, STROPI DE ROUĂ DIVINĂ, care regenerează şi edifică întru mântuire” – cf. www.universulcartilor.wordpress.com
Cât bun-gust şi câtă dreptate avea Î.P.S.S. IRINEU BISTRIŢEANUL! Căci, iată ce Rugăciune spre liniştirea nebuniilor şi rătăcirilor lumii şi spre răsărirea dragostei uitate, întru fericirea veşnică a Luminii Crucificat-Mântuitorului, cu lacrimă de mărgăritar închină Preasmeritul Părinte RADU BOTIŞ:
“Doamne în a dragostei rânduială /Sub pavăza crucii agale suind, /Lacrimii noastre caută vremi de beteală /Prin astă lume, străluminând. //Doamne, chipul din sfânta icoană /Iradiază, caută vremi de-mpăcare,/Preacum chemarea cea mai de seamă/Inimii noastre dragi, fiecare. /Doamne, la umbra plăcută a liniştii Tale/Ca o închinare căutând împlinirea,/Iartă-ne încă nefireasca umblare,/Pacea din Tine, în noi, fericirea”.  
***

…Acum mai bine de zece ani, pe când încă trăia întrupat, aici, pe pământ, iar nu dus la îngeri, spiritual encicopedist numit ARTUR SILVESTRI – am auzit, prima oară, şi am văzut, cu ochii mei, câtă cerească slujbă poate împlini un preot ortodox, atunci când este stăpânit de Duhul Cel Sfânt.
Am văzut cum poate un om drept la Duh, chiar cu unealta cea prost folosită de majoritatea oamenilor Pământului, INTERNETUL – să formeze şi să salveze suflete:
1--suflete mai fragede, abia venite dinspre Creator, prin poveştile de suflet (ale dnei CEZARINA DAMESCU, ale dlui JIANU LIVIU-FLORIAN etc.) ori poemele serafice (luminoase şi pline de nesfârşită curăţie, ale maestrelor scrisului: dna CEZARINA ADAMESCU, dna IOANA STUPARU, dna CAMELIA CIOBOTARU, dl ADRIAN MUNTEANU etc.!), apărute (dimpreună cu materiale de mare gravitate pentru existenţa României, întru graniţele ei de Duh Ortodox: Octavian Lupu:PARIS – FARMECUL GRĂDINII TUILERIES ŞI RAFINAMENTUL PALATULUI LUVRU; sau: Cristian LAURENŢIU:Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină, sau: SIMPOZION INTER-RELIGIOS LA PATRIARHIA ROMÂNĂ  “DIASPORA, O REALITATE A SOCIETĂŢII ACTUALE” etc.) în revista online, fondată de RADU BOTIŞ, “Slova Creştină” –
www.slova-creştină.ro – cu suplimentul “Slova copiilor” (cf. www.copii-crestini.ro, dar şi
2-suflete mature, intrate, demult, în hărţuiala lumii străbătute de fiorii întunecaţi, stârniţi de Marele Iluzionist.  Pentru aceşti din urmă oameni, dacă Îl păstraseră, încă, pe Dumnezeul Luminii Adevărului în ei, Părintele RADU BOTIŞ se aliase, întru luminoasă luptă, cu revistele ARP, ale atât de mult-regretatului ARTUR SILVESTRI – şi dădeau, amândoi, prin articole adânc documentate şi tăios-ferm formulate – străfulgerări cumplite, cu paloşele arhaghelice ale patriotismului, ale desăvârşitei Iubiri de Neam, ale Duhului Dreptăţii şi ale Autenticei Frumuseţi… - …iar oamenii întristaţi, ori, deja, descurajaţi -  se scuturau, ca de un vis rău, şi re-deveneau Războinici ai Lui HRISTOS, alăturându-se, umăr lângă umăr, celor doi Arhangheli pogorâţi pe Pământ!…
Pe lângă faptul că este editor fondator al revistei „Slova Creştină” (revistă de creaţie, atitudine şi cultură) – de la un timp am văzut că materiale de-ale mele şi de-ale amicilor mei cu drag de Dumnezeu şi de ţară, interviuri şi lucrări de amploare ştiinţifică (ex. : traduceri de BAKI YMERI VOKA, sau: Interviu cu scriitoarea şi jurnalista MARIA DIANA POPESCU: “Se impune o dictatură a virtuţii!”, sau: Adrian Botez: NORMALITATEA REACŢIONARĂ: SINERGIA SCRIS-FĂPTUIRE-FIINŢARE COSMICĂ,  LA GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE-pentru o noua hermeneutică, aplicată asupra textelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce etc.),  cu mare dragoste duhovnicească dăruite Părintelui RADU BOTIŞ, se duceau către o nouă ctitorie internetistică de-a sa:
www.glascomun.info
 

Deci, Sfânta Scriptură şi bunele lucrări ale omului-cu-misiune îşi află sălaş de folos şi în lumea virtualităţii, dacă gândul de pornire al lucrărilor este curat şi drept!
Sfânta Scriptură capătă, deci, tălmăciri foarte practice şi spre priinţă Duhului ORTODOX, prin lucrări de mare amploare ştiinţifică şi de credincioşie – cum însuşi glăsuieşte Părintele RADU BOTIŞ, într-un impresionant poem de-al său (cf. Lumina Cărţii Sfinte):
“Săraci, o prea săraci am fi/De n-am avea o călăuză a noastră,/E prea puţin o pasăre măiastră-/Căci, cu nimic nu poţi asemui/Acestă Carte reînviind istorii,/Balsam vindecător şi fără de pereche,/Mai nouă parcă, dar atât de veche/Scriptura Sfântă, a urcuşului spre glorii”…
…Părintele simţise, deci, că lumea care foloseşte Internetul pentru sporirea de Duh era pârjolită de nevoia unei mai cuprinzătoare reviste online.  În plus, Părintele lucre spre prevenirea răului, care, cu viclenie demoniac, se infiltrează, când şi cum nici nu gândeşti, în suflete. Părintele nu voia ca lumea cea căutătoare (uneori de deşertăciune!) să se smintească – şi, ca urmare, lumea trebuia atrasă, prin lucrarea foarte gingaşă a Internetului, spre cele duhovniceşti, ale Binelui, Dreptului şi Frumosului Dumnezeiesc (să nu apuce Satana să le răpească sufletele şi atenţia voluptuous-moleşită, spre pustiu!). Şi, astfel, preotul RADU BOTIŞ a devenit editor fondator al revistei: „Glas Comun” (revistă cultural-creştină).
…Dar a venit vremea să-l cunoaştem mai bine, pe acest Artist al Lui HRISTOS, pe acest Luminător de oameni, pe acest smerit, dar ferm şi neobosit binefăcător, prin daruri şi haruri rarissime, răspândite asupra a mii şi zeci de mii de oameni! - …pe care oameni, chiar dacă (în marea lor majoritate!) nu-i vede, totuşi, fără nici cea mai mică şovăială, le pipăie sufletele şi le smulge din focul patimilor nesănătoase, spre Sănătatea Credinţei în Izvorul Luminii Lumii- HRISTOS :
-Membru al Asociaţiei Scriitorilor-filiala Baia Mare, Maramureş; UCMR-ADA Bucureşti.
ACTUALMENTE:  Preot iconom stavrofor.
Locul II  în anul 2000 la Concursul Literar de Inspiraţie Spiritual-Creştină „Izvorul Tămăduirii” - Bucureşti, premiul editurii Ariadna (sect. volum de debut pentru poezie religioasă) în cadrul Festivalului „Pro Unione”, ed. a II-a Baia Mare, 2001, menţiune CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ,,Starpress" 2008.
 ACTIVITATE LITERARĂ:  Cărţi publicate:
 
"Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, Editura Transilvania;
.”Viata vie a unui mănunchi de creştini români” (Editura Enesis, date monografice); ”Ca tămâia înaintea Ta” (poezii creştine);”Sfaturi pentru mântuire” (Editura Ariadna); ”Elemente  de Istorie Locală; "Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America” (Editura Enesis 98, TIP); ”Glas Comun, un an de la apariţie”.
 
APARIŢII  ÎN VOLUME COLECTIVE:
"Memoria documentelor" , Prof.dr.Dobrescu T.Constantin(Fundația pentru Istoria Prahovei),Editura Elapis,Ploieşti,2011;
."Ulmeni Maramureş.Studiu monografic,Editura Olimpias,Galati,2011;
.” Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS,Editura Fortuna, 2011;
.  ”Antologiile revistei Singur(proză),Editurile Singur/Grinta,Târgovişte/Cluj- Napoca,2010;
. ”O Antologie a poeziei maramureşene,alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu,Editura Ethnologica,Baia Mare,2010;
.’’ Preoţi sfinţi,lăcaşuri sfinte, Editura Semănătorul,2010;
.’’ Antologie de poezie, 55 de poeţi contemporani(pagini alese)’’, coordonată de Valentina Becart, editura ArhipArt, Sibiu, România, 2010;
.” Îndreptar de terapie divină” - breviar sufletesc – Editura Sinteze, Galaţi, Crăciun, 2009;
.”Artur Silvestri - Documentar memorialistic”,(Editura Semănătorul, 2009);
." Literatură virtuală şi Curentul Generaţiei Google",alcătuită de Ionuţ Caragea,(Editură Fides,Iaşi, 2009);
.”Armonii celeste”,Antologie,Cenaclul Arionda,(Galaţi, Editura Olimpias, 2009);
.”Dor de Dor”, Antologie lirică, epică, plastică, (Călăraşi, Editura S.C. Tipografia S.A. Slobozia-Ialomiţa, 2008);
.”Mărturisirea de credinţă literară”, - vol. II, (Bucureşti, Editura Carpathia Press, 2008).
 
***
...Să trăiţi, întru mulţi ani, sănătoşi, senini şi desăvârşit împliniţi! – vrednice Părinte RADU BOTIŞ!
Fie ca „Slova creştină” a Prea Sfinţiei sale, preotul RADU BOTIŞ, să se scrie, ca SLOVĂ DE FOC, în inimile tuturor celor care năzuiesc, pe Calea Cea Dreaptă a Mântuirii! – iar „Slova copiilor” să modeleze duhurile cele încă fragede, pentru a-L vedea, încă din răsăritul vieţii, pe El, Lumina Lumii – şi a nu se lăsa răpiţi, de îmbierile celui viclean, spre zările beznei şi rătăcirii sufletului şi Duhului!
Iar „Glasul comun” a Prea Sfinţiei sale, preotul RADU BOTIŞ  să însemneze şi să devină Glasul acelei Doine a lui Goga (numită, cu înţelept gând: „NOI”! – adică, FAMILIANEAMULUI ROMÂNESC-CETATE DE NESPART ŞI DE NEBĂTUT, Familie a unui Neam care, deocamdată, îşi prelungeşte, nefiresc şi nesănătos, o expectativă periculosă, depărtată, temporar, de VATRA CREDINŢEI NEABĂTUTE ÎN ÎNVIEREA NEAMULUI!!!), cel cu Sufletul Aprins – întru solidarizarea hristică, pentru nădăjduirea Mântuirii celei din veac, a Neamului Românesc cel DREPTCREDINCIOS/ORTODOX. Pentru că, da, cum dumnezeieşte spunea tribunul Octavian GOGA – numai AICI, în Grădina Maicii Domnului, este Raiul Cel Adevărat (dar pe care tocmai noi, CEI ALEŞI DE EL, CA GRĂDINARI ŞI PAZNICI, nu-l ştim, l-am uitat, nu-i auzim glăsuirea sfântă! – ...şi de aceea, trăim vremi în care, deocamdată, ne încearcă şi TREBUIE SĂ NE ÎNCERCE! - mai mult lacrima căinţei, a conştientizării neîmplinirii Misiunii noastre Sfinte, decât Lumina Biruinţei Desăvârşite!): “La noi sunt codri verzi de brad/Şi câmpuri de mătasă;/La noi atâţia fluturi sunt, /Şi-atâta jale-n casă./Privighetori din alte ţări/Vin doina sa ne-asculte;/La noi sunt cântece şi flori/Şi lacrimi multe, multe...”
 
...Şi merită, acest om de o nobleţe rară a Duhului (şi blând vestitor al vremilor CĂINŢEI, faţă de Mântuitorul nostru, IISUS HRISTOS!), cu toţii să rostim, din străfundul inimii, pentru sine precum pentru noi! - ...căci Părintele RADU BOTIŞ pentru Neamul Românilor celor TOŢI, de PRETUTINDENI, muceniceşte şi cântă, cu îngerii dimpreună, şi-şi trudeşte Duhul şi glasul şi mânurile, cu râvnă sfântă (...râvnindu-i, pe TOŢI ROMÂNII, în turma sa, strânşi iarăşi, din amara risipire a vremilor celor cainice, ale jălniciei prezentului - la sânul cel de MAICĂ şi SFÂNTĂ GRĂDINĂRIŢĂ a Raiului Domnului-HRISTOS, MÂNTUITORUL ŞI LUMINĂTORUL LUMII -  la sânul de SFÂNTĂ ROMÂNIE!):
„Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-l ajute, în continuare, prin Mare Mila Sa, pe acest deosebit de harnic muncitor în Via Domnului, Luminat Misionar, spre Mântuirea Neamului Românesc, să-şi desăvârşească truda sa, EGAL pământească şi cerească: Părintele RADU BOTIŞ!”
 



          15 ANI DE LA ÎNCEPUTUL UNEI MARI MĂRTURII ORTODOXE...!

...În martie 2012, se împlinesc 15 ani de la începutul unei Mari Mărturii a ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI: miraculoasa apariţie a revistei „Credinţa Ortodoxă” (cu binecuvântare de la Episcopia Alexandriei şi Teleormanului), condusă de martiricul cărturar Ioan ENACHE, a însemnat şi, probabil, va însemna, în Istoria Neamului Românilor - apariţia, pe Cerul Dumnezeului Celui Viu, a uneia dintre cele mai jertfelnice şi mai curajoase RĂSTIGNIRI ÎNTRU SLOVĂ/publicaţii, ale DUHULUI ORTODOX ROMÂNESC!
...Eu primesc şi citesc zeci de publicaţii ale BOR. Fiecare dintre ele are câte ceva bun şi luminător, între paginile ei – dar în faţa niciuneia nu mă plec, cu mai adâncă şi cutremurată smerenie, precum o fac când citesc versetele de foc şi sânge hristic, ale „Credinţei Ortodoxe”! De ce încerc acest sentiment unic? Pentru că revista „Credinţa Ortodoxă” respectă, SINGURA, ŞI FĂRĂ DE CLINTIRE, porunca Mântuitorului HRISTOS: „NU VĂ TEMEŢI!”
...Numai între paginile „Credinţei Ortodoxe”, sufletul şi cugetul meu se hodinesc întru lumină şi liniştire curată, pentru că ştiu că, atunci când voi citi cuvintele unui preasfinţit călugăr, ieromonah, ori ale unui laic, asupra căruia Duhul Sfânt a pogorât Revelaţia Adevărului – nu mă voi sminti, cu Duhul, întru nimic! – ci mă voi lumina DEPLIN, întru pregustarea Celor Patru Răsărituri ale Raiului Hristic!
...Un alt miracol al Voinţei Lui Dumnezeu: pe când mii de reviste au nevoie (adunat!) de sute de mii de pagini, nu pentru a limpezi Cerul, ci pentru a chema furtuni şi bezne şi tot mai încruntate neînţelegeri... – ei bine, revista de 20/15 cm, „Credinţa Ortodoxă”, are nevoie doar de 16 pagini (format mic, spre minuscul!) pentru a lămuri şi a ne spăla sufletele de orice întuneric al ne-înţelegerii! Precum o apă de lumină trece peste sufletul cititorului, care, când o găteşte de citit, O ARE, DEJA, SCRISĂ, CU LITERE DE FOC, ÎN INIMĂ!!!
Şi, parcă, simte că, după ce s-a ospătat din aceste bucate ale Duhului Celui mai Ales, nu mai are trebuinţă de altă luminare...căci tot ce ar citi şi auzi mai mult decât versetele revistei dlui Ioan ENACHE – spre tulburare şi nepriinţă i-ar fi!
...Multă, multă sănătate ctitorului şi directorului ei mucenicesc, Ioan ENACHE! La fel, şi tuturor celor care se strâng în jurul lui, spre a fi deja, ori a deveni curând – ADEVĂRATE CĂLĂUZE, PENTRU DUHUL ROMÂNESC AL VEACULUI CELUI MAI CUMPLIT ŞI CONTRADICTORIU – VEACUL XXI!
LA MULŢI ANI ŞI RODNICI, ÎNTRU TOATE CELE ALE DUHULUI!  - şi să vă ajute Bunul Dumnezeu, întru tot binele pe care-l aduceţi nouă, spre luminată învăţătură! Cu adevărat se revarsă Hristos Cel Înviat, din toate slovele-văpăi ale revistei – şi, dacă cineva se întreabă, cumva, care ar fi „piatra de încercare”, pentru Duhul său, spre a şi-l dovedi trudind întru Hristos, spre Calea Răsăritului/Învierii – apoi, nu există mai bună măsură pentru orice Duh şovăielnic în credinţă, decât citirea celor scrise, cu toată sinceritatea şi dăruirea, întru Dulcea Durere a Biruinţei asupra Păcatului – cele care ard în cuprinsul de rai pregustat al revistei lui Ioan ENACHE!
...Cu această cărticică-de-reviste la piept, ctitorul cel sângerat de toţi ghimpii lumii se va arăta la Poarta Raiului, şi recunoscut va fi (dimpreună cu, sfinţiţi, mulţi dintre colaboratorii săi, preacucernici părinţi-călugări!), ca fiind din ceata binevoitorilor întru Lumină Sfântă şi Lină Hodină, după atâta ARDERE CURATĂ DE DUH!
                                                                                      prof. dr. Adrian Botez
 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971