Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES Semnează:George Roca, Mihai Berca, Corneliu Leu, Mircea Popescu, Ion Coja, Mihaela Stroe, Constantin Stancu, Magdalena Albu, Alexandru Oblu, George Petrovai, Dwight Luchian Patton, Mircea Bunea, Viorel Martin, Jean Liviu Florian - Partea I
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea II
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea III
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea IV
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea V
SUPLIMENT PORT@LEU
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - Sărbătorit în familie
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea I)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea II-a)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE VENITE ULTERIOR
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…”
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…” - continuare
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI - continuare
Două studii despre spiritualitatea gândirii intelectuale de Stelian Gombos
Cinci recenzii de adrian Botez la N.N.Negulescu, Constantin Stancu, Mircea Dinutz, Radu Botiș, Ioan Enache
Studiul despre cancer al unui fizician român
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea III
                                        Gheorghe Manea       
    
                              
      Corneliu Leu şi ţăranii: 
 consolidarea  micii
             gospodării
               ţăraneşti
  


                      
               
 
 Mulţi ani, tematica publicaţiilor Albina, Pluralitas şi a Programelor Asociaţiei pentru Progresul Satului Românesc au vizat, precumpănitor, alături de literatură, prezentul şi viitorul micii gospodării rurale.
Acest sector, parte a economiei naţionale, a agriculturii şi a societăţii româneşti este locuit de cca şase milioane suflete, cu o zestre naturală de sub un hectar teren arabil per gospodărie.Trei sferturi din populaţia din mediul rural trăieşte în condiţii precare (la subzistenţă), iar 37% sunt lucrători familiali neremuneraţi. Considerată matricea naţiunii, mica gospodărie a fost asociată cu subzistenţa – sărăcia fiindu-i factor comun în evoluţia sa istorică. Dar şi acest nivel de subzistenţă este ameninţat, cu precădere în ultimii 20 ani, urmare a haosului instalat în sector după retrocedarea proprietăţii, dispariţei canalelor de comercializare a produselor pe relaţia sat-oraş, prăbuşirii industriei, emigrării a cca 3 milioane locuitori din care, posibil, cca 1,5-2,0 milioane să provină din mediul rural, iar ca urmare, are loc îmbătrânirea populaţiei, depopularea satelor (până la pustiirea celor de munte).
Situaţia satului românesc nu a fost singulară, ea s-a suprapus peste criza întregii agriculturi care a devenit un sector marginal al economiei naţionale, căruia decidenţii din ultimii 22 ani nu au găsit timpul necesar să se aplece asupra situaţiei critice a acesteia, avantaj al hipermarketurilor străine care asigură aprovizionarea cu produse alimentare pentru români, în proporţie de 70-80% din consum, oferind produse din import, în condiţiile în care balanţa de comerţ exterior a României este deficitară de 22 ani, iar datoria externă a ajuns la 5000 euro/locuitor!
Consecinţa a acestei involuţii fără precedent în istoria României a dus şi la manifestări în interiorul comunităţilor rurale precum: abandonul şcolar, forme ale violenţei, copiii separaţi de părinţi, demotivarea faţă de muncă, proliferarea unor vicii, politizarea excesivă a administraţiei publice, corupţia unor autorităţi, lipsa orizontului pentru comunităţile de romi etc.
În acest spaţiu de sfârşit de lume – lumea ruralului românesc –, scriitorul Corneliu Leu, şi colaboratorii săi din Asociaţie au încercat să găsescă o soluţie la haosul înstalat în agricultura satului românesc, ştiind că haosul este reversibil şi preluând din întreaga agricultură numai mica gospodărie rurală. Soluţia la care s-au oprit a fost aceea a salvării micii gospodării agricole din zonele de deal şi munte într-o prima etapă şi pregătirea decolării către prosperitate, într-o etapă ulterioară, proces complex, asociat şi cu însuşirea unor componente ale vieţii urbane, amplificarea activităţilor economice, punerea în valoare a spiritului întreprinzător, forme moderne de organizare a producţiei agricole, poate şi cu o altă clasă de decidenţi, promovaţi după criterii de excelenţă profesionala şi care au redescoperit valori morale demult uitate, precum: cinste, onoare, demnitate, patriotism, competiţie, justiţie etc.
Speranţa în salvarea micii gospodării rurale şi îndreptarea evoluţiei acesteia către progres, către dezvoltare nu este o utopie ci are ca argumente:
• Existenţa, încă, a unui set de cunoştinte tradiţionale în valorificarea resurselor naturale existente în zona şi în posesia persoanelor rămase să locuiască în sat.
• Subzistenţa poate deveni un avantaj, comparativ cu restul populaţiei României care este hrănită cu produse importate. Supravieţuirea la acest nivel nu este dependentă de crizele din Uniunea Europeană, de ratingurile firmelor străine, de fluctuaţiile la bursă ale preţului unor produse şi chiar de o criză economică majoră a României.
• Emigranţii (fii satului) s-ar putea reîntoarce în ţară cu un anumit capital strâns (în condiţii, de multe ori grele de muncă şi de umilinţă), cunoştinţe profesionale şi manageriale moderne şi care ar dori să deschidă o afacere în satul său, afacere din care să trăiască în continuare.
• Convingerea că actualele gospodării ar putea să-şi dubleze volumul activităţii economice, inclusiv prin desfăşurarea unor practici în interiorul gospodăriei, al locuinţei, grădinii proprii.
Instrumentele necesare a fi mobilizate pentru a salva şi consolida mica gospodărie rurală trebuie căutate în practica modernă, în experienţa istorică a mediului rural sau imaginate de autori pentru a forma un set compact şi coerent de acţiune ca, de pildă:
• Conducerea administrativă a comunei să preia şi atribuţii de îndrumare economică, de creere a premiselor ce faciliteză activitatea economică, de sprijinire a formării liderilor comunităţii până în momentul când aceştia se pot autoorganiza în entităţi economice, (sociale, culturale etc) autonome.
• Mica gospodărie rurală nu poate rezista concurenţei în spaţiul economic globalizat (precum magazinele tip hipermaket), adaptarea la aceasta situaţie nouă, de supravieţuire alături de marea proprietate agricolă naţională şi de corporaţiile transnaţionale ce hrănesc practic România, presupune forme de organizare a producţiei şi desfacerii produselor agricole potrivite mediului economic actual. Cele mai cunoscute forme de compatibilitate cu cerinţele pieţii actuale sunt de tip asociativ/corporatist, organizate pe tipuri de culturi şi de produse, pe activitatea de desfacere specifică a produselor sau care cuprind întreaga activitate economică a comunei. Ultimii 22 ani nu s-au arătat favorabili căutării unor asemenea forme corporatiste sau a altor forme care să ancoreze satul românesc la realităţile economice actuale. Speranţa că lumea satului se va mişca, că va supravieţui într-o lume globalizată o reprezinta fiii satului ce se reintorc din pribegie cu noi cunoştinţe, mentalitate modernă, spirit întreprinzator şi care, în final, nu au altă soluţie de supravieţuire decât de a produce şi vinde în condiţii de concurenţă.
• Reînfiintarea Băncilor agricole de credit ce ar prelua economiile foştilor emigranţi, ai fiilor satului şi a celor ce vor să investească în mediul rural. Practica antebelică s-a dovedit favorabilă mişcării de capital în economia rurală.
• Delimitarea în spaţiul comunal a ceea ce va deveni Parcul agro- industrial, locul în care se vor amplasa şi desfaşura activităţi de tip industrial, Parcul fiind pus la dispoziţia întreprinzătorilor, fiilor satului în special, care pot imagina activităţi foarte variate de prelucrare a produselor agricole la produse alimentare, activităţi de depozitare, sortare-ambalare şi transportul produselor, servicii pentru agricultură, valorificarea unor deşeuri agricole, obţinere de energie, prelucrare lemn, piatră, lucrări de artizanat etc. Valoarea adăugată produselor agricole, activităţile industriale ce apar cu locuri de muncă noi, legăturile comerciale cu exteriorul satului sunt premise la creşterea nivelului de trai al locuitorilor, stabilitatea populaţiei rurale, consolidarea economiei satului, industrializarea acestuia, deschiderea drumului către asimilarea de componente ale urbănizării şi modificarea structurii.
• Dublarea veniturilor gospodăriilor, amintită mai sus ca obiectiv, impune şi modificarea structurii producţiei, a activităţii economiei locale, nu numai dupa cerinţele pieţii, dar şi după criterii de eficienţă. În accepţiunea lui Corneliu Leu şi a colaboratorilor săi, organizarea activităţii economice trebuie făcută pe filiere de valorificare a produselor agricole, ceea ce înseamnă prelucrarea până la alimente a acestor produse, preindustrializarea şi industrializarea lor pe platforma Parcului agro-industrial. Pot fi identificate filiere precum: creşterea vitelor-carne şi lapte şi derivatele acestora obţinute în miniabatoare şi ateliere de prelucrare a cărnii, şi a laptelui, pomi fructiferi- fructe-dulciuri-sucuri naturale-alcool-bauturi alcoolice-lemn pentru sculptura (nuc, piersic, cireş etc), redescoperirea filierei de punere în valoare a fibrelor şi firelor vegetale şi animale (lână, in, cânepă, mătase), prelucrarea acestora în ţesături, împletituri, îmbrăcaminte, articole de artizanat etc.
• Ameliorarea structurii activităţii economice a satului înseamnă eforturi, timp, pricepere şi, înainte de toate, dorinţa, motivarea, voinţa de a îmbunătăţi propriul nivel de trai, a schimba în bine faţa satului, a stabiliza populaţia, a da o perspectivă copiilor. Sunt multe măsuri care se pot realiza relativ rapid, fără eforturi financiare semnificative ca, de pildă: plantarea a zece milioane nuci pe terenurile publice, dublarea numărului de stupi, reconsiderarea oieritului până la capacitatea maxima a păşunilor naturale etc.
• Activităţi non-agricole pot fi organizate ca generatoare de venituri, publicatia Albina a insistat mult timp pe dezvoltare unor forme moderne de turism rural ca: bunici de vacanţă - familii din mediul rural să poată primi, pe perioada vacanţelor, copii alături de cei ai familiei-gazdă, minipensiuni - în care o familie îngrijeşte un convalescent din mediul urban sau primeşte în gazdă pe termen lung, o familie de pensionari, turism interactiv cu activităţile agricole etc.
Se poate observa, din scurtele consideraţiuni prezentate mai sus, că se propune o viziune nouă asupra locului şi rolului satului românesc în economia naţională la începutul sec XXI, secol ce vine cu multiple provocări ce se suprapun peste slăbiciunile noastre interne, slăbiciuni pe care neobositul Corneliu Leu ni le-a aratat, ani de zile, în rubrica-rechizitoriu În Gura Leului şi care pot fi considerate premise ale succesului sau insuccesului conceptului de consolidare a micii gospodării rurale.
Să sperăm că la următoarea aniversare, a implinii varstei de 90 ani, Corneliu Leu o să poată să-şi vadă satul aşa cum l-a dorit: ţărani bogaţi într-o ţară bogată, iar startul aparţine micii gospodării ţărăneşti.




 




Nicolae Rotaru
                                                            DARE DE SEAMĂ
 


Veştile bune pot fi la fel de tăioase, dacă nu cumva mai ascuţite chiar, decât veştile rele. Cunosc un tânăr care s-a bucurat, ca toţi bărbaţii care se bucură când le nasc soţiile, atunci când a devenit tată. Imediat, însă, aflând că are tripleţi şi că toţi pruncii sunt fete, a făcut infarct şi a murit. Răul din bine există, aşadar!
 La acest aspect m-a dus gândul când am aflat vestea (bună) potrivit căreia maestrul  Corneliu Leu îşi rotunjeşte opt decenii de împliniri. Imediat însă m-a trecut un fior, fiindcă, vorba lui Fănuş dintr-o prefaţă la o carte a mea, la sexagenaritul pe care l-am petrecut deja, nici eu nu mai sunt aşa tânăr. Zic asta fiindcă, nu ştiu de ce, mereu m-am raportat la tânărul de mai multă vreme Corneliu Leu, cu care am vrut şi vreau s-aduc la vivacitate,  vrednicie, vehemenţă, voinţă, virulenţă şi vigoare, ca să aleg doar calităţi ce folosesc iniţiala vieţii, visării şi viitorului. Or, goetheanul sau arghezianul optzeci pus în relaţie cu CeL invocat pare de domeniul fanteziei artistice, necum a realităţii identitare.
 L-am cunoscut sub semnul combativităţii şi vervei, m-am onorat să m-adăpostesc la umbra fălniciei sale, i-am degustat cu respect şi admiraţie cărţile (şi piesele) de complexitate narativă şi profunzime psihologică, iar după schimbarea de macaz din decembrie, şi pamfletele vitriolante care mi-au înteţit suferinţele identice cu ale lui şi mi-au augmentat (na, c-am zis-o!) speranţele mereu reportate.
 Mărturisesc o plăcere diabolică de a fi în preajma, chiar în...gura Leului, pe care-l urmăresc, mai ales virtual, pe
port@leul lui cărturăresc logeviv şi magnetic. Se pare că nici în sens invers mesajul nu s-a poticnit, bucurându-mă de exerciţiul confraternităţii (mai o prefaţă la o carte a mea, mai o colaborare a sa la revista pe care o conduceam, mai o găzduire de producte lirice ale mele în c@rteşi@rte, mai un dialog electronic despre imediateţe socială şi bâlci politic!) şi de includerea pe lista lui cu Careva (cum ar fi zis amicul comun Paul Everac).
 Semnele trecerii lui Leu sunt semne ale rămânerii! În primul rând pentru că el tratează cu plaivazul (acum, şi cu tastatura!) teme majore ale românismului în înţeles nichitian, adică până la fruntariile de limbă, istorie şi cutumă, că pune mare preţ pe continuitate şi dăinuire creştină, că face din epica sa o încununare a damnării creatoare demnă de admiraţie perpetuă!
 Recunosc că-l admir atât individual cât şi înregimentat (de mine) într-un cerc de „incomozi” de geniu ai verbului precum duşii Fănuş, Păunescu, Tomozei, Mircea Micu, Ţărnea, Everac, Ion Rotaru, Sântimbreanu, Piru, Mircea Ciobanu.
 Recunosc că octogenariatul bătrânului plaivaznic mă stimulează la îmbucurări ale spiritului, că-mi prilejuieşte un motiv din ce în ce mai rar printre convivii întru cuvânt, acela de a-i spune că-i sunt solidar în suferinţă şi empatic în vreri şi că-i doresc, pe mosorul vieţii, cât mai mult fir (întins!) de deşirat pentru hrana ochilor şi mai ales a ochilor minţii celor ce-i iubesc şi apreciază opera. Inclusiv a acelora ca-i duşmănesc fiinţă, dar nu-i pot nega izbânzile, ctitoriile de imagine şi cuvânt, urmele (foarte multe şi imposibil de şters) ale unei drumuiri inconfundabile în lumea creatorilor de artă, cultură şi şcoală literară.
   
                                                
 
           


               
 
                          INTERVIU             
CU PROFESORUL  LAURENȚIU BĂDICIOIU
organizatorul festivalului vesel de la Mizil


Bădicioiu: Sunteți născut la Medgidia, spațiu cosmopolit, multicultural. Tatăl avocat, mama medic. Cum v-au fost copilăria și adolescența la Medgidia?
LEU: Copilăria senină, într-un mediu patriarhal în care doi părinți realizați intelectual prin mari eforturi și sacrificii proprii străduiau pentru același țel care e garanția afirmării oricărei societăți: Un viitor și mai bine realizat pentru mine. Adolescența stupidă, o forță incultă și despiritualizată oprimându-mi părinții pentru o asemenea „mentalitate burgheză”.
Bădicioiu: Ce ne puteţi spune despre genealogia familiei Dvs. ?
Ajunge, citeam undeva, până în vremea lui Ștefan cel Mare…
LEU: Aveți la dispoziție  datele despre unchiul meu, Episcopul Grigorie Leu martirizat în 1949: ...S-a născut la 2 mai 1881 în familia preotului Sachelar Constantin Leu, proaspăt întors din războiul de la 1877 şi uns parohul bisericii cu hramul Sfântul Ilie din comuna Ţuţcani, judeţul Covurlui. Avea în linie directă numai ascendenţi preoţi şi dascăli de ţară, până la stră-străbunicul blagocin Mihail Leu, popă de tabără al lui Ştefan cel Mare, cu piatra de mormânt datată 1507. Alţi ascendenţi ai familiei - care-şi împart între dânşii satele sunt pomeniţi de un uric de la 26 iunie 7054 (1546), Ştefan cel Mare dă un uric la 24 noiembrie 1492 lui Ivancu şi Vascu - fii lui Leu, în 1458, acest Vascu - scris Vasco Leu după grafia poloneză, se află la Cameniţa în bejenie cu Petru Aron, iar în divanele lui Alexandru cel Bun şi Iliaş, hrisoavele îi pomenesc pe postelnicii Leu la 20 iunie 1438, 24 februarie 1437, 23 mai 1436, la 10 februarie, 3 iunie şi 1 septembrie 1429, la 15 aprilie şi 16 februarie 1428, în anul de la facere 6929, adică 1421, la 1402 şi în 30 iunie 1392. Numele de Leu conjugat cu Postelnicu apare şi la generaţii mai noi, de după Mihail Blagocinul: Gorie Leu (Leoag) când postelnic şi când vornic de poartă şi şătrar, apare la 1650 şi la 1659, alte documente sunt din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu şi a domniilor fanariote. În timpul lui Grigorie Ghica şi al lui Constantin Mihai Racoviţă, sub binecuvântarea mitropolitului Nichifor, apare în legătură cu înscrisurile mânăstirii Adam un Grigore Postelnicu Leu, iar sub Grigore Ghica, Ion Leu sin ot Postelnicu fiind dascăl al şcolii şi bisericii din comuna Țuţcani face un înscris privind nişte branişti ale locuitorilor de pe valea Horincei în legătură şi cu propriile lui moşteniri, către prezidentul judecătoriei Covurlui care nu este altul decât Alexandru Ioan Cuza. Ceea ce înseamnă că suntem în anii 1849-1850. Și tot în legătură cu Vodă Cuza îl găsim pe Ion Leu-sin Postelnicu la Dobrovăţ pentru secularizarea averii mănăstireşti.
Bădicioiu: Profesori de neuitat la Liceul “Mircea cel Bătrân” din Constanța?
LEU: Excepționalul om și pedagog care a fost Ioan Banu, dăruiții profesori Dabija, Blum, Robescu, Neacșu, Bădică și Micu.
Badicioiu: Reporter la început de carieră la revista Pagini dobrogene, la hebdomadarul Uniunii Scriitorilor, Luceafărul, apoi redactor sef adjunct la Contemporanul. Ce este pentru Dvs. jurnalismul; și cel literar în special?
LEU: Nu reporter. Cu reportaje mi-am câștigat traiul la radio, televiziune si in presa scrisă. Am debutat cu proză și am continuat să fac cu pasiune presă literară. Cred că prin asta am răspuns și în legătură cu jurnalismul literar despre care aș spune mai degrabă ce nu este, sau ce nu trebuie să fie: Nu poate să dăinuie în istoria culturii cultivând doar interese de gașcă, așa cum înțeleg mai ales veleitarii grafomani dar, din păcate, nu numai aceștia.
Bădicioiu: Sunteți promotorul și coordonatorul întâlnirilor intelectualilor de la sate, în cadrul Mișcării pentru Progresul Satului Românesc. Recunoașteți că astăzi, și asta este o nenorocire, nu mai avem studenți din mediul rural. Nu ar trebui făcut ceva și pentru asta?
LEU: Aș putea înșira o serie întreagă de inițiative ale noastre susținute de oamenii de bună credință pe plan local, dar tratate cu dezinteres de guvernările politicianiste. Ca să aibă un răspuns de succes, întrebarea asta trebuie să ne-o punem cu toții; și să ne-o punem cu responsabilitate.
Bădicioiu: Care sunt întâlnirile care v-au marcat biografia?
LEU: Întîlnirea cu literatura ca pasionat, întâlnirea cu securitatea ca anchetat, întălnirea cu nevasta ca răsfățat și întălnirea cu oameni care m-au făcut să cred în prietenie chiar dacă unii m-au dezamăgit.
Bădicioiu:  În anii ’70 ați înființat Casa de filme 4. Ați fost producătorul a numeroase pelicule memorabile: Cantemir, Ioanide, Mihai Viteazul, Actorul şi sălbaticii, Ciprian Porumbescu, Ţara de piatră, Serata, Casa de la miezul nopţii, Cu mâinile curate, Felix şi Otilia, Nea Mărin miliardar, Scrinul negru, Tănase Scatiu, Castelul din Carpaţi. Ce amintiri aveți din acea perioadă?
LEU: Am înființat și Studioul de filme al Televiziunii și Radiovacanța și seria nouă din Albina românească și revista de politologie democrat-creștină Pluralitas și un curs universitar despre Personalism și editura Eminescu și editura Realitatea, am înființat acea Mișcare pentru Progresul Satului românesc și premiile pentru primarii comunelor care susțin cu succes viața culturală... Iar, în ultimă instanță, cred că dintre cărțile mele am „înființat” și câteva titluri care rămân. Ce amintiri am despre toate acestea? Este o singură amintire care se cheamă „întreaga mea viață”.
Bădicioiu: Mizilul este un loc aproape comun în literatură. Până să fiți invitat la Festivalul “Romeo și Julieta la Mizil” ce știați despre acest oraș?
LEU: Că este capitala zonei cu unele dintre cele mai bune vinuri.
Bădicioiu: La ediția a V-a, jubiliară, ați primit trofeul Patriarhul festivalului care vă răsplătește prezența cvasi-integrală și girul pe care l-ați dat festivalului prin personalitatea Domniei Voastre. Cum apreciați ca a evoluat festivalul de la Mizil?
LEU: Frumos, așa cum a evoluat și patriarhul lui bând vinurile acelea bune.
Bădicioiu: Ati atins cota 8 – optzeci de ani; oare gena să fie… de(i)vină? Mulțumit de viața Dvs?
LEU: Despre asta discutăm săptămâna viitoare. Chiar dacă ai avea motive personale, poți să te declari mulțumit când asupra aspirațiilor acestei vieți încă apasă spectrul de golănie despiritualizată din minciunile unui Băsescu?!
Bădicioiu: Vă mulțumesc frumos pentru interviu și vă urez avant la lettre: LA MULȚI ANI!
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971