Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
Prof.univ dr. Mihai BERCA si Corneliu LEU cu o privire din interior
Prof.univ dr. Mihai BERCA și Corneliu LEU cu o privire din interior - continuare
Semnal de alarmă tras de Emil PROSCAN și mesajul acd. Dinu C. GIURESCU
Dwight Luchian PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
Grupaj de articole documentare despre sfârșitul democrației privit din afară
CINE EŞTI TU, MĂI, FRANKS-ULE – de Adrian BOTEZ
Ultima oră: Banii luati de Băsescu de la FNI
Valeriu MATEI : REZISTENŢA ROMÂNILOR BASARABENI
RECENTE COMUNICATE DEVENIND ISTORIE
DIN ISTORICUL ACESTUI PĂMÂNT ROMÂNESC – semnează Igor CAȘU, Mihai CIMPOI, Ion HADÂRCĂ,Mircea DRUC, Leonida LARI
ECOURI LA ROMÂNII DE PRETUTINDENI – semnează:Mircea POPESCU,Iacob CAZACU-ISTRATI
Victoria MILESCU și poezia de maturitate
Ionuț CARAGEA, citate și aforisme
Florentin SMARANDACHE și stilul minimalist al jurnalului de călătorie
Semnează: Acad. Alexandru SURDU, Marian BARBU, Dan LUPESCU, Constantin STANCU - EVENIMENT EDITORIAL: „Democrația constituțională” de prof dr.Ioan ALEXANDRU - DESPRE PROZA LUI CONSTANTIN LUPEANU
PAUL ARETZU – vârf de lance al poeziei de azi
LINIŞTEA LUMII SAU CĂUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ
Scrisoare din Germania de Eugen COJOCARU
Intreviu cu prof. dr.I.B. Iamandescu, autorul „muzicoterapiei”
Studiul unui singur termen local: SÂGA (1)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (2)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (3)
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI -Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea IV
Extinderea regulamentului e-mailurilor
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea V
 SCRISOARE DIN GERMANIA
   
CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS...
  

Și să le fie țărâna ușoară! De ce vă expimați așa?, mă întrebați. Pentru că au cam murit... Cine?, exclamați uimiți. Atât cărțile, cât și scriitorii de anvergură!, răspund eu impasibil. Cum se poate, replicați indignați, librăriile sunt pline de cărți, sute și mii te întâmpină încă de la intrare... Tocmai de aceea!, continui  imperurbabil.
    Una din cauzele principale este pletora de un anumit tip de cărți, al unor pretinși scriitori, ce vin ca un tsunami peste vechiul „Țărm al Syrtelor” (Julien Gracq) al marii literaturi, înghițind și distrugând puținii autori buni. Pentru că  trăim acum apogeul perioadei pe care Graham Green o numise încă de la apariția fenomenului, în anii ’50: „epoca comedianților” (sic cacofonie!).
   Într-adevăr, cine știe cum era lumea culturii și o librărie până la sfârșitul anilor ’80, nu poate să nu fie lovit de fiecare dată de un infarct sufletesc și spiritual, când intră în imensele „hale” de maculatură actuală: containere (nu e exagerare) întregi de cărțulii așteaptă să fie cumpărate la prețuri de nimic!! Magazine speciale vând cărți noi și mai vechi „la kilogram“ pentru (țineți-vă bine!) 0,50-1,00 Euro... Găsim la această „(in)cultură en-gros“ și un Joyce, Proust, Hesse, Camus, Balzac, Flaubert ș. m. a.!
   O editură e considerată „neserioasă“ și „minoră“, dacă tipărește mai puțin de 250-300 de titluri pe an, cele mari au mii în portofoliu… De unde atâta valoare la acest imens potop de hârtie, când e cunoscut că procentul nu e mai mare decât la pescuitorii de perle: la câteva sute, chiar mii de scoici, găsesc doar una.
   În anul 1988, la terminarea facultății, îmi făceam planuri să plec din țară și am vândut circa 150 de cărți bune din biblioteca mea particulară de 1.000, de care ziceam că mă pot despărți, să nu fie prea multe de transportat. Am dat un anunț în ziar, iar a doua zi le-am vândut pe toate, în câteva ore, la prețul inițial, de multe ori chiar dublu! Azi nu aș vinde aceleași cărți nici la un euro kilogramul!  Cum s-a ajuns la asemenea deteriorare imensă a marii culturi!?
   Înainte, fiecare națiune și epocă avea 1-2 scriitori geniali, 3-4 foarte buni și 8-10 buni. Ei toți dădeau 4-5 cărți pe an și tot așa „aerate” arătau și librăriile, revistele literare și comentariile criticilor începând cu secolul 19. Așadar:  fiecare cititor își făcea imediat o imagine clară asupra  „pieței cărților” datorită numărului restrâns și vizibil al ofertei.
   Astăzi, conform studiilor statistice, suntem bulversați și sufocați de peste un milion de titluri pe an!! Nu toate sunt beletristică, observați pertinent. Da, așa e, dar tot rămân 100.000 din această categorie numai în spațiul de limbă germană – ceea ce e imens. Cum poate reacționa și știi bietul lector obișnuit, ce dorește (ca oricine, nu!) o carte bună. Și criticii profesioniști au renunțat de mult să facă o selecție, mai mult, să le citească și se observă, nu rareori, că recenziile publicate sunt făcute la repezeală, după doar o scurtă și superficială „frunzărire”.
   Cu acest subiect se ocupă recent editorialul revistei LITERATURBLATT (Stuttgart, 4/2011) cu titlul semnificativ Un sentiment neplăcut de saturație de Irene Ferchl: „Se impune tot mai mult bănuiala că *starurile* și *operele* lor sunt doar niște baloane umflate de marketing, interșanjabile și repede uitate ale acestor *descoperiri* ridicate în slavi.“
   Totuși, se vinde încă bine, dar ce, e întrebarea esențială. La o cercetare atentă remarcăm că sunt mai mult așa-numitele „all-age-books“ – adică “scriituri” ce vor să statisfacă gustul publicului de la 6 la 99 de ani... O invenție tipic americană, inaugurată de lumea holywoodiană comercială. Bineînțeles, un asemenea ghiveci coboară ștacheta calitativă la media de vărstă de 8-10 ani și nu poate avea niciodată valoarea literaturii nici măcar la nivelul scriitorilor buni ai unei epoci. 99% din ele, constată critica literară Ulrike Frenkel, „sunt lumi ale fanteziei pline de zâne, dragoni, făpturi ireale”, ce demonstrază infantilizarea maselor celor ce încă binevoiesc sa mai citească. Cunoscutul critic german, Helmut Karasek, a fost întrebat înt-un interviu ce părere are despre seria Harry Potter. Răspunsul sarcastic: Scuzați, dar am trecut de mult de vârsta respectivă!
   Era și înainte literatură „grea“, în sensul de cultivată, formativă și informativă de decodare a unei epoci și a societății umane, dar ei, Galsworthy, Balzac, Gide, Th. Mann, Malraux, Camus, Steinbeck, Dreisler, Hemingway ș. a. erau nu numai pe rafturile marii burghezii și intelectualității, ci aproape la toate celelalte clase sociale: functionari, învățători, personal medical mediu,  muncitori, țărani.
   Astăzi e rar să vezi în Germania ingineri, architecți, doctori, chiar profesori de liceu etc., ce au o bibliotecă acasă! Singurele „obiecte“ tipărite ce pot fi detectate la ei sunt, eventual, albume de călătorie și cărți de gastronomie. Conform unui studiu recent, în Germania 65% din populația sub 35 de ani nu mai citește!! Un elev al unui liceu de elită din Stuttgart îmi mărturisea în 2004, că doar încă un coleg din toată clasa mai citește – cum campania de cucerire a creerelor tineretului prin telefoane mobile, jocuri electronice si internet a făcut mari
progrese de atunci, ne putem imagina situația dezastruoasă de acum...
   De aceea, se poate afirma că pentru „citit“ (nu pentru literatura adevărată) e bună și această scriitură de infantilizare – cel puțin există un mic procent, ce mai ia o carte în mână. Nu trebuie să ne mirăm în acest context revelatorul exemplu al Statelor Unite, unde mari autori contemporani ca John Irving, John Updike, Frentzen ș. a. vând o carte foarte bună la cifra ridicolă de 10.000 exemplare, ce se consideră un mare hit! La o populație de aproape 400 milioane avem un procent infim de cititori: 0,002!! Ray Bradbury observa încă în anii ’60 în ce directive ia politica țării sale: Pentru a distruge o cultură, nu e nevoie să fie interzise cărțile, e de-ajuns să-i faci pe oameni să nu mai citească!
   Să ne amintim România anilor ’60-’80, când noile apariții marcante de proză și poezie contemporană, dar și clasicii se vindeau în ediții uriașe de 100-200.000 de exemplare, la o populație comparativă de doar 22 milioane! 
   Așa se explică fenomenul solistei germane Lena, Premiul Eurovision 2010, care, recunoaște mass-media autohtonă, nici nu știe să cânte, dar e adulată de 85 de milioane!! Am dat un  exemplu din muzică, mai vizibil decât în literatură, ca o dovadă a efectului nefast al influenței și presiunii mediale și politice, ce nu ține cont de calitatea artistică. Iată cum a fost și e răspândită acultura la fel de repede și intens ca McDonaldurile - calitatea, garantat aceeași.
   O altă cauză importantă a dispariției literaturii adevărate e politica marilor concerne mediale, mai ales SUA și Germania – Random House, Bertelsmann, Springer, de a tipări intenționat o mulțime de mediocrități cu subiecte restrânse: crime abominabile, horror, sinucideri, boli, catastrofe și alte elucubrații fără  tangență cu realitatea. De fapt, aceasta se și dorește, strategia fiind întâlnită de prin anii ’80 în filmele noului Hollywood încăput pe mâna băncilor. Ele au eliminat fără scrupule stilul marilor realizări precedente cu formula simplistă și simplificatoare: action, brutalitate, sex&horror!
   Nivelul actual al marii majorități a produselor îndreptățește numirea autorilor  ca “scribălăi” - iată câteva exemple edificatoare: o franțuzoaică nimfomană și-a lansat opera magna cu “viața ei intimo-pornografică”, o tinerică  nemțoaică fără nici un talent sau experiență literar/ă își transpune pe hărtie elucubrațiile demne de un adolescent psihopat, fixat pe excrețiile propriului corp ori diareea verbală  a  unui cântăreț (agresiv, acultural) tot neamț, idol al multor milioane sunt noile „staruri” ale marilor edituri, ce au format actualmente un alt nivel de receptori, ce gustă și apreciază pornografizarea și infantilizarea în masă.
   Există și azi scriitori de mare talent și forță narativă, dar ei sunt ignorați și îndepărtați intenționat (a se citi cauzele în studiile mele Necesitatea vitală a artistului – (România) Șocul viitorului, Ed. Ideea Europeana, București, 2006 și  Postmodernismul și non-arta în Arta – Concept și istoric, Ed. Clusium, 2003) de casele editoriale dirijate din umbră de marele capital. Statele superbogate ale lumii pretind că nu au cu ce subvenționa cultura: închid teatre, case de tineret, catedre de științe umaniste, proiecte de literatură și artă etc., dar, în același timp, aruncă miliarde de euro pentru proiecte aberante și futile: Hamburgul construiește de ani buni o imensa clădire a noii filarmonici, ce a costat până acum 1,5 miliarde și încă nu se știe când va fi gata. Sigur e doar că nu vor mai fi bani nici pentru femeia de servici!! În Berlin s-a construit un complex de clădiri ce a costat 500 milioane de euro până la abandonarea sa, când s-a constatat că a fost fals planificat. La Stuttgart au fost închise câteva teatre și case de tineret pentru că nu ar avea câte 10.000 de euro pentru subvenționarea lor - exemplele pot continua la nesfârșit. Același oraș își permite să arunce 10 miliarde de euro, tot din banii cetățenilor, pentru un proiect inutil de construcție, în fapt o imensă afacere imobiliară a politicienilor cu mafia industrială și bancară locală!
   Scriitorii și cititorii de tip clasic, autori și perceptori de cultură de calitate, au fost și sunt întotdeauna critici la adresa societății în care trăiesc. Să-i menționăm pe Eugène Sue, John Steinbeck, „tinerii furioși” englezi și americani ai anilor ’50, Camus, Sartre ș. m. a. La moartea lui Malraux au fost aproape 200.000 de persoane pe Champs Élisées dorind să însoțească sicriul împodobit cu statueta sa preferată: o antică statuetă de alabastru a unei pisici. Ei au devenit prea periculoși astăzi, de aceea ni se propun ca “idoli/eroi”, de prin anii ’80, tot felul de fotbaliști, models, baschetbaliști, cântăreți de duzină, ce se mândresc în interviuri că nu au citit nici o carte în viața lor!! Mulți din acești distrugători (nu creatori) de cultură câștigă nemeritat milione, chiar sute de milioane pe an. La o sindrofie în Monte Carlo, un jurnalist al unei reviste cunoscute a vrut să schimbe căteva vorbe cu pilotul de Formula 1, Michael Schumacher, dar a fost repezit arogant și dur: El e un nimic, cum îndrăznește să-i vorbească!?
   În epocile precedente, clasele sus-puse, mijlocii sau de jos, toți afirmau că modelele lor sunt din cultură: Voltaire, Shakespeare, Joyce, Malraux, Sartre, Noam Chomsky, Simone de Beauvoire, Picasso, Monet, da Vinci, Gide, A. Huxley, Monet, Brâncuși, Platon, Noica, Marin Preda, Amza Pelea, Eminescu... nu numai de înaltă valoare artistică, dar și o ținută morală ireproșabilă.
   Marii creatori își predau operele editorilor și aceștia le tipăreau fidel, în respect și venerație. Acum citim la fiecare apariție mulțumiri encomiastice la adresa editorilor și a lectorilor responsabili „fără de care cartea nu ar fi apărut”, ca să citez un C. D. Florescu...  Scriitorașii sunt școliți în marketing, medial etc. ce și cum să scrie după rețetele șoc ale detabuizărilor brutale: transvestiți, canibali, bisexuali, femei frumoase și necunoscute, lumi exotice! Ei primesc și comenzi politice, cum e cazul „menționatului” de mai sus sau Herta  Müller, ce a luat ca răsplată Premiul Nobel după mari presiuni (ne)diplomatice.
  Azi, Zeitgeist-ul se mândrește cu saltimbanci și comedianți, spre a reveni la Graham Green și, de ar reînvia, s-ar speria dezgustat de noua dimensiune a prostirii. Brutalitatea și minciuna, pornografia și egoismul stau cocoțate pe înaltele și înzorzonatele piedestale ale idolilor societății. Ele au înlocuit fostul „opiu al popoarelor” – religia abuzată pentru „ținere în frău” – cu noua „religie a aculturii și infantilizării”! Knowledge is power... Exact – iar cine nu știe, e sclav!
                                                                                                      Eugen COJOCARU
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971