Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
OARE, CHIAR NU ŢÍNEM SEAMA DE ISTORIE?!
DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE;
SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI
GRECII, EUROPA ŞI APELUL LA FIBRA SPIRITUALĂ;
Din nou despre Roşia Montană
ÎNGÂNDURATE FOTOGRAFII
Articole de Dwight Luchian PATTON, Nicolae DABIJA, Elena ARMENESCU, Leonard VELCESCU, Mircea BUNEA- Partea I
Partea II
Partea III
Remember: George ŢĂRNEA şi egloga lui
Eugen EVU: EPIFANIA EVUIANĂ
Adrian BOTEZ: MĂ-NTREABĂ STRĂMOŞII
Târgul de carte de la Frankfurt
Doi aromâni pionieri ai cinematografiei, Breviarul marelui Hidalgo
Poezia lui Liviu Ioan STOICIU
Studii despre Eminescu, Tălmăcirile lui Eugen DORCESCU
Apariţii de Dumitru Hurubă şi Petre Rău
Continuarea dezbaterii propusă de Dimitrie Grama
Un discurs al lui Geert WILDERS, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda
Biserica Ortodoxă Română şi securitatea – un studiu de Stelian GOMBOŞ
Din folclorul internetului
Din folclorul internetului - Partea II
Partea III
Partea IV
PASO DOBLE – RUBRICA LUI Ioan LILĂ
Topul cersetorilor bucuresteni
TEHNICA TÂNĂRĂ A INTERNETULUI PE MĂSURA VÂRSTEI A TREIA
PAGINA INTAI
ÎNGÂNDURATE GÂNDURI DESPRE ŢARĂ ŞI CONTEMPORANEITATE

 

OARE, CHIAR NU ŢÍNEM SEAMA DE ISTORIE?!


                 CĂLCĂTORII DE  CONSTITUŢIE ŞI
                            FĂCĂTORII DE SFINŢI...
                                                                                                                    Adrian BOTEZ

…Sâmbătă, 12  noiembrie 2011, un tânăr, ALEXANDRU ALEXE -  care, DE UNUL SINGUR (deci, ne-uzitând, măcar, de dreptul constituţional la întrunire!), şi-a exprimat public, în Piaţa Universităţii, în mod civilizat, nemulţumirea faţă de abuzurile tiranice ale prezentului guvern, cerând să i se explice în ce “direcţie” au luat-o banii lui (MUNCIŢI CINSTIT!) şi daţi statului/guvernului român, sub formă de “dări”/taxe (“Constituţia României, Art. 30 - (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile!) . Rezultatul : “a fost, la scurt timp, legitimat şi ridicat de jandarmi, pe motiv că ar instiga la revoltă şi ar încerca să organizeze adunări publice neautorizate” – cf.VIDEO NEWS, 15 noiembrie 2011. Apoi, l-au târât (mai mult pe sus!), ca pe un …”Făt Frumos Cel Fraier,/ Călare pe aer” (…nu, Doamne fereşte, ca pe un “NOBIL INTERLOP”! – …că pe ăştia mi ţi-i tratariseşte cu  guleaiuri şi cu plecăciuni şi salamalecuri, însuşi musiu CÂRC-SERDARUL, şeful…”despărţirii”!),“la despărţire” (circa de poliţie!), vorba lui nenea Iancu (Ipingescu: “Ei! dacă nu-i ajungea, DESPĂRŢIREA e aproape; să fi poftit la mine la despărţire cu lăcrămaţie, că-i împlineam eu cât i mai lipsea!”), nu i-au chiar “împlinit cât îi mai lipsea”  – …dar  l-au “ars”, lejer, pe bietul june, cu o amendă de 1.000 de RONI…leafa lui pe o lună!!! (Constituţia României, Art. 30: “(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”).
…“Cu patru zile înainte, mi-am anunţat prietenii că voi face gestul acesta, care este ieşit din comun, dar nu au venit să mă susţină. Mi-a luat o oră să-mi fac curaj şi nu ştiam în ce direcţie va ajunge mesajul. A fost acolo UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI ŞI UN COLONEL CARE O COORDONA. S-AU PREGĂTIT PENTRU REVOLUŢIE! Aveau directivă internă şi li s-a spus imperativ să nu permită să ajungă situaţia din România, ca în Grecia"   -   a spus aşa zisul protestatar, marţi seară, la Antena 3.
… CONSTITUŢIA ROMÂNIEI – “Libertatea de exprimare - ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”. 
…Uite că Preamilostivul TRAIAN nu-i aplică Litera şi Duhul Constituţiei popei Tökes (Constituţia României, Art. 30: (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”), cel care ne scuipă la noi, acasă, în bătătură… - şi ne huleşte, pârăşte şi defăimează-calomniază, cu limbă de şarpe, şi la Bruxelles, unde l-a trimis votul “mistofelit” de către Traianul nostru… -  …dar este “turnat la hârdăul lui Petrache” un nevinovat “ca helgea”, care, cu glăsciorul lui, sugrumat de mirarea în faţa…propriei îndrăzneli, îşi cere dreptatea cea mai simplă: întreabă UNDE SE DUC BANII DIN “DĂRILE” LUI, CÂND ROMÂNIA SE SURPĂ ŞI SE PRĂBUŞEŞTE, CA UN “HARAM DEŞELAT”, DIN TOATE PĂRŢILE/ÎNCHEIETURILE…ÎN RÂNJETUL SATISFĂCUT AL CĂMĂTARILOR LUMII?!
...Măi frate, pentru câteva clipe, văzând imaginile cu „guguştiucul cel viteaz”, înşfăcat, cu sadism,  de „găile cele rele”... - ...am re-trăit crâmpeie de sentimente din zilele sfârşitului lui decembrie 1989! DECI, ŞI ĂŞTIA DE ACUM, SE TEM, TOTUŞI! – ...la fel ca şi Miliţia şi Securitatea din decembrie 1989! - din moment ce trimit (NUMAI pentru un tânăr firav şi excesiv de politicos, în discurs!) „UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI ŞI UN COLONEL CARE O COORDONA”. Înseamnă că până şi farsa iniţială cu "OCCUPY WALL STREET", din 15 noiembrie 2011 – le-a scăpat “venerabililor” de sub control! Deci, Masoneria (recte, dracul!) numai se laudă că este tare: dacă UNUL dintre oameni, NUMAI UNUL!!! – află, în el, TĂRIE ÎN CREZUL SĂU şi CREDINŢĂ TARE DE A SE EXPRIMA, conştient şi fără frică, împotriva Răului – …dă în “ei” strechea!
…Acesta pare a fi încă un semn de “sfârşit de ciclu” (existenţial şi politic): nu ştiu dacă se potriveşte cu cel anunţat de liote întregi de astrologi, pentru ziua de 11.11.2011… - dar ESTE UN FAPT!!! DE NETĂGĂDUIT!!!
...Complotiştilor Lumii nu le merge chiar atât de bine , pe cât se laudă “ei”! SOLIDARITATE CREŞTINĂ – şi veţi învinge, oameni buni!!!  “NU VĂ TEMEŢI!” – nu încetează să vă strige Hristos, prin glasul de aramă al Părintelui JUSTIN PÂRVU!!!
…Nu procedaţi precum “tovarăşii/pseudo-prietenii tânărului” (“mi-am anunţat prietenii că voi face gestul acesta, care este ieşit din comun, DAR NU AU VENIT SĂ MĂ SUSŢINĂ”) – CI, VENIŢI ODATĂ, PENTRU DUMNEZEU, LA LUPTA CEA DIMPREUNĂ CU SFÂNTUL DUH, CONTRA SATANELOR LUMII!!!
MASONI ŞI CIOCOI… - PRINTRE CARE HĂHĂIE, DE NU MAI POATE, DRACUL-ŞEF AL MÂRLĂNIMII DRACILOR (n.mea: nici măcar un…Mefistofel, acolo… - … adică un diavol ceva mai instruit şi mai spălăţel…!) – Întunecimea Sa “de mai an”, BĂSESCU TRAIAN !!!
...Iată ce se scrie, într-un îndrumar bisericesc, creştin-ortodox:

                  „Despre canonizarea sfinţilor
                            în Biserica Ortodoxă
Prin canonizare, în Aghiologia ortodoxă, ca şi în Dreptul Bisericesc ortodox, se înţelege actul prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe adormiţi întru Domnul în rândul sfinţilor pe care ea îi venerează, pe temeiul învăţăturii sale dogmatice.
Istoria vieţii bisericeşti ne arată că iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populară a fost aceea care a identificat pe adevăraţii sfinţi, a început să-i venereze creându-le un cult neoficial, local sau general.
Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, şi l-a însuşit, şi l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viaţa Bisericii Ortodoxe niciun caz în care vreun Sinod să fi încercat a crea, a institui şi a impune credincioşilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de evlavia poporului.
O problemă, care s-a pus chiar şi de către unii teologi ortodocşi în legătură cu canonizarea, este aceea de a se şti ce caracter are actul de canonizare a sfinţilor? Are acest act un caracter constitutiv, sau un caracter declarativ? Cu alte cuvinte: actul canonizării este cel care «eo ipso» îl face pe sfânt prin puterea Bisericii, sau actul canonizării este numai un act de recunoaştere şi de declarare a sfinţeniei unui erou al credinţei?
Fără îndoială că şi această problemă este de pură esenţă scolastică, şi că ea purcede din ignoranţa teologică a celor ce şi-au pus-o.
Punerea acestei probleme presupune considerarea actului canonizării ca o sfântă taină, ca a opta taină a Bisericii, ca o lucrare sfântă prin care Biserica ar împărtăşi cuiva darul sfinţeniei, mai mult decât o harismă, însăşi desăvârşirea îngerească. Dar Biserica nu poate face acest lucru şi nici nu există vreo dovadă că ea l-ar fi încercat. Nici harismele nu s-au transmis prin tainele Bisericii; ele s-au dobândit prin lucrarea directă a Sfântului Duh. Cu atât mai puţin poate Biserica să înzestreze pe cineva cu desăvârşirea morală şi religioasă, să-l facă adică sfânt. Biserica oferă doar mijloacele prin care şi condiţiile în care cineva poate să-şi dobândească desăvârşirea deplină a sfinţeniei. Ajutorul şi lucrarea Domnului, nepătrunsa Lui dragoste, milostivire şi înţelepciune, sunt acelea prin care se proslăveşte cineva ca sfânt. Numai Domnul îşi proslăveşte pe sfinţii Săi. Numai El le răsplăteşte nevoinţele lor cu semnele sfinţeniei. El şi nu Biserica îi face pe sfinţi.
Prin canonizare, Biserica nu face decât să constate, să recunoască şi să declare, să mărturisească sfinţenia unui fiu al ei, care a fost proslăvit de Domnul cu puterea sfinţeniei. Deci canonizarea are un caracter evident declarativ, iar nu unul constitutiv.
Prin canonizare, Biserica îşi îndeplineşte însă nu numai formal, ci şi în fond, cele trei misiuni mântuitoare ale ei; misiunea învăţătorească: păstrând, adâncind şi răspândind dreapta credinţă în cultul sfinţilor şi prin acest cult; misiunea sfinţitoare: sporind izvoarele de har mântuitor, prin recunoaşterea şi arătarea puterii sfinţilor şi a lucrării lor pentru mântuirea sufletelor credincioşilor săi; misiunea conducătoare: prin îndrumarea vieţii creştinilor pe căile trăirii şi lucrării arătate de sfinţi, pe cele mai drepte căi ale mântuirii.
Canonizarea sfinţilor mărturiseşte, sporeşte, întăreşte şi răspândeşte dreapta credinţă, sporeşte sfinţenia vieţii credincioşilor şi-i cârmuieşte pe căile Domnului.
Importanţa religioasă a actului canonizării pentru Biserică şi pentru mântuirea credincioşilor este de netăgăduit şi proporţiile ei nu pot fi înţelese just decât în perspectiva istorică pe care ne-o oferă dezvoltarea bimilenară a vieţii Bisericii lui Hristos.
Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond:
1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă.
2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.
3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei condiţii pot face excepţie numai mucenicii dreptei credinţe.
Existenţa condiţiilor de fond, şi anume existenţa neîndoielnică a primei şi a celei de a treia – care poate lipsi numai în cazul martirilor – ca şi a oricăreia dintre cele enumerate la cea de a doua, îndreptăţeşte autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare.
Cultul unui sfânt astfel instituit, cu observarea condiţiilor de fond şi cu îndeplinirea actelor formale, este un cult însuşit, consacrat, organizat şi statornicit în chip oficial de către cârmuirea bisericească competentă, şi el devine cult obligatoriu prin actul de autoritate pe care-l cuprinde săvârşirea solemnă a canonizării de către Sinod. El devine obligatoriu pentru o întreagă Biserică autocefală sau pentru părţi ale ei, după cum a fost instituit, fie ca un cult general sau numai ca un cult local în sens propriu, sau ca un cult provincial.
Istoria cultului sfinţilor ne arată că au existat şi că există sfinţi locali, în sensul cel mai restrâns, adică sfinţi veneraţi într-o cetate sau şi numai într-o mănăstire, apoi sfinţi locali, în sensul mai larg al cuvântului, adică sfinţi veneraţi într-o regiune sau într-o provincie, apoi sfinţi naţionali, veneraţi într-o Biserică naţională autocefală, sfinţi generali veneraţi într-o Biserică autocefală sau în întreaga Ortodoxie, şi sfinţi universali, veneraţi atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea catolică.
Cu privire la sfinţii naţionali, observăm că ei nu sunt întotdeauna sfinţi generali ai unei Biserici autocefale, ci ei sunt şi pot fi şi numai sfinţi ai unui popor sau ai unei naţiuni, care ocupă doar o parte din teritoriul unei Biserici autocefale. Dar de obicei, prin sfinţi naţionali se înţeleg sfinţii al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naţionale autocefale, fie în vremea când o Biserică autocefală actuală constituia numai o parte dintr-o Biserică autocefală mai mare, fie după ce ea şi-a dobândit autocefalia.
Dezvoltarea organizaţiei bisericeşti, care a făcut să se constituie din ce în ce mai multe Biserici autocefale în sânul Ortodoxiei, a adus după sine şi o cinstire mai deosebită a sfinţilor naţionali, «căci – precum zice PS Iosif, Episcopul Argeşului – măcar că toţi creştinii cinstesc şi prăznuiesc pe toţi sfinţii ca pe nişte plăcuţi lui Dumnezeu şi rugători pentru dânşii, dar deosebită evlavie au către sfinţii care ori se trag de neam din ţara sau oraşul lor, sau că au mărturisit acolo pentru Hristos în vremile tiranilor, sau că au stătut dascăli credinţei, sau arhierei, sau pentru că au pustnicit acolo».
Numărul sfinţilor naţionali în Bisericile autocefale variază. Unele îi numără cu sutele, altele aproape că nu şi-i cunosc, sau nu au apucat nici măcar să-i canonizeze. Între cele din urmă se înşiruie şi Biserica Ortodoxă Română, deşi ea nu este lipsită de sfinţi naţionali canonizaţi prin pietatea poporului, sau prin grija altor Biserici Ortodoxe”.
(cf. Fragmente din articolul Despre canonizarea sfinţilor în Biserica Ortodoxă - noţiuni introductive - de pr. prof. Liviu Stan, publicat în Ortodoxia, an II, nr. 2, aprilie-iunie, Bucureşti, 1950)
...Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, a fost canonizat, în CATEDRALA MITROPOLITANĂ DE LA SIBIU, Mitropiltul ANDREI ŞAGUNA (n. 20 ianuarie 1808, la Mişkolţ/ Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) – cel despre care se spune că a fost “militant pentru drepturile ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Braşov (1851), membru de onoare al Academiei Române”. Care va să zică, pentru a merita canonizarea, adică nu CONSTITUIND un sfânt (cum au făcut grecii, în veacul al XVIII-lea, cu Cosma, ucigaşul şi calomniatorul de aromâni!  - ci doar “declarând” o sfinţenie…”dobândită prin lucrarea Sfântului Duh” (cf.: “Biserica nu face decât să constate, să recunoască şi să declare, să mărturisească sfinţenia unui fiu al ei, care a fost proslăvit de Domnul cu puterea sfinţeniei. Deci CANONIZAREA ARE UN CARACTER EVIDENT DECLARATIV, IAR NU UNUL CONSTITUTIV”) –… cel ce l-a propus, fie Înaltpreasfinţitul STREZA, fie Preafericitul DANIEL (“COLEGI” DE GÂNDIRE ŞI ÎNTRU ECUMENISM ) trebuie să fi avut şi nişte motive puternic duhovniceşti, dar şi urmând criterii de dogmă tradiţională:
   ”Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond:
1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă.
2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.
…Oare de ce Înaltpreasfinţitului BARTOLOMEU ANANIA, Mitropolit şi Enciclopedist-Cărturar, LUMINĂ A ORTODOXIEI, nici nu i-a trecut prin minte, o clipă măcar,  să-l propună pe ANDREI ŞAGUNA, pentru canonizare? Înaltpreasfinţitul BARTOLOMEU numai de ignoranţă nu putea fi acuzat, cum nici de lipsă de curaj ori de “stricarea, delăsarea ori trădarea rânduielilor Ortodoxiei”! – DIMPOTRIVĂ! Atunci, cine ştie, poate că sus-zisele “criterii”, de care nu prea fac caz nici Preafericitul Patriarh DANIEL, nici Înaltpreasfinţitul STREZA (ambii ecumenişti de frunte!), nu se pot aplica, în “Cazul ŞAGUNA”?!
…1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă”. Ce ştim despre “ortodoxia” mişkolţeanului-aromân ANDREI ŞAGUNA?
”Naum Şaguna, tatăl lui Andrei Şaguna, a trecut în 1814 la catolicism, religie în care şi-a botezat copiii. În 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început şcoala la Mişkolţ. În 1826 A TERMINAT GIMNAZIUL CATOLIC LA CĂLUGĂRII PIARIşTI DIN PESTA.
La 29 decembrie 1826 a trecut la ortodoxie. Între 1826-1829, URMEAZĂ FILOZOFIA şI DREPTUL LA BUDA” – cf. wikipedia. Bun, se va zice că şi Sfântul Apostol Pavel a suferit metanoia/preschimbarea creştină a sufletului, PE DRUMUL DAMASCULUI  – …şi, din prigonitor şi ucigaş de creştini – a devenit cel mai mare şi convingător Propovăduitor/Răspânditor şi Apărător al Logosului Hristic…! Dar, după cum vedeţi dvs., şi după ce trece la Ortodoxie, Duhul îl trage, pe “sveti” ANDREI ŞAGUNA, spre cele lumeşti (“filosofie şi drept”), şi abia în 1929 se apucă de teologie, la Vârşeţ…
…N-a suferit “moarte martirică” (ci a murit, bine-mersi, în patul lui, tihnit!); chiar dacă “Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de şcoli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Braşov şi Brad. Gimnaziul de la Braşov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi şcoli superioare româneşti, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Şcolii din Brad îi dăruieşte Andrei Şaguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale şcolare, Andrei Şaguna sprijină ideea lui Ioan Puşcariu de a înfiinţa Astra. Şaguna este ales primul preşedinte al Astrei”  - cf. wikipedia – …observăm că NU DISPREŢUIEŞTE, NICI ÎN PLINĂ MATURITATE (SPRE SENECTUTE…!) FIIND, ONORURILE LUMEŞTI: nu doar că acceptă să se “tragă în poză”, în primul şir al “astriştilor” – …dar, în 1851 (deci, la 43 de ani!), acceptă slăvirea lumească, devenind “membru de onoare al Academiei Române”.
…N-a fost un Duh modelar, pentru Neamul Românesc: “misiunea conducătoare: prin îndrumarea vieţii creştinilor pe căile trăirii şi lucrării arătate de sfinţi, pe cele mai drepte căi ale mântuirii”.  N-a avut nici :
a-“puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte” -  nici :
b- “puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase” – cu atât mai puţin
c- puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
d-puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă!”
…Dimpotrivă! PE 17 IANUARIE 1847, A PREDAT-O, CU MÂNA LUI,  AUTORITĂŢILOR AUSTRIECE (ÎN BUCIUM-POIENI), PE ECATERINA VARGA ("DOAMNA MOŢILOR"), MILITANTĂ ROMÂNO-MAGHIARĂ, PENTRU DREPTURILE ROMÂNILOR ARDELENI, DIN MUNŢII APUSENI - MOŢII, CEI MAI SĂRACI ROMÂNI AI ARDEALULUI!!!
…Ca răsplată pentru această mişelească trădare de neam, “PE 2 FEBRUARIE 1834, ÎN BISERICA CATEDRALĂ DIN CARLOVIţ, A FOST ÎNAINTAT DIACON VIITORUL MITROPOLIT ANDREI ŞAGUNA” – cf. wikipedia.
…Nici a treia condiţie n-a fost împlinită: “Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii”. Mai ales că, în mijlocul Ne-cinstitei Adunări de la Sibiul Ecumenic a tronat Diavolul în persoană, “în carne şi oase” – TRAIAN BĂSESCU-TRĂDĂTORUL/VÂNZĂTORUL DE NEAM VALAH! – s-a răspândit, în văzduh, mai curând, putoare de pucioasă, decât… “mireasmă de sfinţenie!! Iar “poporul credincios” avea alte necazuri, în suflet: scăderea mărimii pâinii, de pe masă,  pentru copii …şi scăderea jalnică, până la stafidire, a salariului, ne-îndeajuns pentru supravieţuire… - şi, deci, se înregistrează nu “cultul spontan” al norodului, pentru “sveti” ŞAGUNA – ci, dimpotrivă, se înregistrează murmure de revoltă şi creşterea mizeriei morale şi fizice…în “turma” dată/încăpută  pe mâna Măcelarului, iar nu a Păstorului Bun!!!
...NU, ANDREI ŞAGUNA ERA CEL MAI PUTIN INDICAT, DINTRE PERSONALITĂŢILE ROMÂNESTI (ŞI ROMÂNEŞTI-ARDELENEŞTI!), DE A FI CANONIZAT! Sunt martiri români autentici, sunt trăitori creştin-ortodocşi cu nemăsurat mai multă forţă de lumină, sunt români cu merite spirituale infinit mai mari, cu spiritualitate infinit mai incandescentă, decât acest popă trădător:...Dumnezeu îi va judeca aspru, pe toţi înalţii ierarhi, care, prin canonizarea lui Andrei Şaguna (…în hăhăielile “legitime” ale Golanului-Şef, Băsescu, pe post de…Mefisto!), au comis o blesfemie!
...Şi când te gândeşti că, din rândul clerului ortodox, Înaltpreasfinţitul STREZA, Mitropolit al Ardealului, din 13 noiembrie 2005 (Laurenţiu/Liviu STREZA – “În 1982 pleacă la studii în străinătate, la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveţia (1982-1983). Continuă studiile în Elveţia, cu o specializare în domeniul liturgic, la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Fribourg (1983)”!!! – cf. wikipedia) şi Preafericitul DANIEL puteau să-i canonizeze, cu atâta folos, pentru Duhul Neamului Românesc - pe Părinţii DUMITRU STĂNILOAE, pe ARSENIE BOCA (la mormântul lui Arsenie Boca se săvârşesc minuni, fără să-i ceară voie ori să-l întrebe cineva pe Daniel Ciobotea!), pe TEOFIL PÂRÂIANU, ILIE CLEOPA, ILARION ARGATU, ARSENIE PAPACIOC, ADRIAN FĂGEŢEANU... - …de ce nu şi pe martirul anti-comunist VALERIU GAFENCU (supranumit, de către Nicolae Steinhardt,  „sfântul închisorilor”)?!...şi pe atâţia alţii, care au murit luptând, ca şi el, pentru Dumnezeu, Patrie şi Neam…!!! - …iar din rândul cărturarilor patrioţi şi chiar martiri ai Neamului Românesc, cel puţin pe OCTAVIAN GOGA-MARTIRUL ARDEALULUI!!!
…Duhul Sfânt n-a avut nicio tangenţă cu ce s-a petrecut, sâmbătă, 12 noiembrie 2011, la CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN SIBIU (“satanizat-mefistofelizată”, prin prezenţa “energică” a lui HĂHĂILĂ-DE-COTROCENI!!), cum n-a avut nici în clin, nici în mânecă, acelaşi Duh Sfânt, cu A.N.B.-ul Masonic, “majoritat” cu masonii Sorin Frunzăverde, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Trifon Belacurencu etc. etc.), atunci când a fost decisă alegerea Preafericitului DANIEL  (“Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relaţie nu tocmai ortodoxă cu organele Securităţii Statului” – cf. Alegerea Patriarhului - Masonerie, interese politice si santaj , în revista online Masoneria bolşevică, 19 septembrie 2007).
…Drumul spre iad a fost, deja, presărat/pavat, nu cu “intenţii bune”, ci cu HORCĂITURILE “HĂHĂITE”, AVERTIZATOARE PENTRU ORTODOXIA VALAHĂ, ale Diavolului Pseudo-Politic Băsescian…!!!
...Dar va judeca Dumnezeu! - ... şi numai El îi va alege pe ai Săi!!! Sfinţii Neamului Valah sunt cei aleşi de Dumnezeu, iar nu paiaţele împăiate de panglicari, judecaţi, deja, de Duhul Dumnezeiesc al AMINULUI/EMINESCU:
“(…)Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrîul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cîntece şi jocuri...”
…Iată că s-a ajuns la o tiranie generalizată! Iată că, între CĂLCAREA NONŞALANTĂ A CONSTITUŢIEI şi DICTATURA FACERII DE SFINŢI – nu prea există mari diferenţe (deşi Păstorii cei Buni nu lipsesc, în România! – …dar sunt smeriţi, cuviincioşi cum-se-cade  şi tare discreţi, ascunşi în tăriile munţilor, PAZNICI MEREU VEGHETORI, STRAŞNIC VEGHETORI, ÎN DREPTUL INTRĂRILOR/PORŢILOR SPRE CERURI!!! - … şi nu ne sar, la modul exhibiţionistic, în drum ori de gât, ci aşteaptă să-i căutăm şi, deci, să-i aflăm  - NOI…CU TĂRIA CREDINŢEI NOASTRE!) -  …nu doar în societatea cezarică, ci şi în biserica “cezarizată” – creând falsa impresie că, “aici”, ca şi “acolo”, vor sta lucrurile cam la fel…”precum în cer, aşa şi pre pământ” – …ŞI VICEVERSA!!! …Pentru că omului de azi, simplu, cu credinţă scăzută şi fără multă lumină de teologie în suflet şi minte, îi vine “peste mână” să facă diferenţa între  “Biserica-de-Zid”, “cezarică” – şi SFÂNTĂ şi VEŞNICĂ  - “BISERICA-LUI-HRISTOS” – Cea a CĂII DREPTE/ORTODOXE, A ADEVĂRULUI ŞI IUBIRII…!!!
…Doamne,-ajută-Ţi, cu toată Înaltă Mila Ta -  Neamul tău, căzut la grea boală a orbiei şi Somnului de Duh – şi tămăduieşte-l de boala vederii, adu-l spre LUMINA TA!
                                                                                                                             prof. dr. Adrian Botez

 
 


               Intreviul lui Radu Tudor cu 
 academicianul Constantin C. Giurăscu


• Vezi: (Video) ACAD. DINU GIURESCU DESPRE DESFIINTAREA JUDETELOR SI NU NUMAI: “Statul de astazi apara pe altcineva… nu Romania”/ Seful UDMR, Kelemen Hunor ameninta si el cu iesirea secuilor in strada
• Profetism dostoievskian “la lucru” (III): “Cine isi blestema trecutul, acela-i de acum al nostru, iata formula noastra!” … sau demascarea “demonilor” Europei


R. T.: Va rog sa-mi spuneti cum priviti aceasta initiativa prin care conducerea Statului Roman vrea sa desfiinteze judetele actuale?
D.C. Giurescu: Aceasta initiativa se inscrie intr-un sir de actiuni care sunt menite, pe de-o parte, sa destrame unitatea teritoriala a tarii si, pe de alta parte, sa stearga identitatea noastra nationala. [...]
Si acuma noi vrem sa desfiintam cu o trasatura de pix toata aceasta intocmire care are o vechime intre 600 si 700 de ani, intrata in constiinta mea. Nu-i asa? Ce esti dumneata? Eu sunt din Vlasca, eu sunt din Arges in primul rand, si pe urma evident ca sunt din Romania, fiindca Vlasca si Argesul sunt parte din Romania. Ce facem? Sterg cu buretele, sterg cu pixul tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetateanul cu codul numeric personal cutare, pe care il inscriu cu doua-trei semne acolo intr-o lista, si in felul acesta am robotizat intreaga Romanie. Eu nu mai apartin unui judet, nu mai apartin Romaniei. Apartin unor sigle, unor numere inscrise… E trist! [...]
Aceasta desfiintare a judetelor, aceasta proiectata desfiintare a judetelor este mult mai grava. Se inscrie intr-un sir intreg de actiuni menite sa destrame teritorial Romania, si sa stearga identitatea. Eu nu mai sunt roman. Voi fi ceva. Voi fi un locuitor al unei regiuni europene. Or daca le iau la bani marunti pentru mine, ca istoric, acesta este rezultatul. Nu uitati ca aceste judete au sute de ani vechime, indiferent de faptul ca s-au schimbat granitele lor, mai mari sau mai mici, dar ele sunt intrate in constiinta mea.
R. T.: Atunci cand in 1948 sovieticii impreuna cu comunistii din Romanai au dat lovitura de gratie statului civilizat roman, au infiintat raioanele, au desfiintat judetele. Evident au fost singurii care au avut aceasta indrazneala incredibila, sa calce istoria Romaniei, au infiintat raioanele si regiunile pe model sovietic si odata cu infiintarea acestor raioane si regiuni, au schimbat si denumirea traditionala a unor orase din Romania. Cititi aici decretul pentru schimbarea numelui orasului Brasov, in acela cu numele de orasul Stalin:
Atunci cand Romania cu kalashnikovul la tampla era obligata sa aduleze pe unul dintre cei mai mai criminali din istorie, pe Iosif Visarionovici Stalin s-au desfiintat judetele si s-au infiintat raioanele si regiunile pe model sovietic.
D.C. Giurescu: Da, chiar si in Bucuresti aveam un raion Stalin. Raionul Stalin era, mi se pare, raionul 1, astazi.
R. T.: Daca lucrul acesta va inspira sa rememorati evenimente recente, pe muntii Tampei, la Poalele Tampei in Brasov, era scris peste brazi Stalin. Cred ca stiti cine mai scrie astazi cu oi pe munti, si de unde se inspira oamenii acestia, atunci  cand desfiinteaza judete, si scriu nume pe munti, in semn de omagiu pentru conducatorul iubit.
Priviti bine aceste imagini din anii ’50, din orasul Brasov.
D.C. Giurescu: Ce se intampla acuma cu desfiintarea judetelor, v-am spus, se inscrie in doua tendinte foarte clare din ultimii ani. Pe de-o parte destramarea teritoriala a Romaniei, si pe de alta parte stergerea identitatii noastre ca romani, sa nu mai fim romani. Si iata sa va dau exemple:
Intai: regiunile de dezvoltare. Acel faimos proiect, din pacate al UDMR-ului: 50.000 Km² , tai Transilvania in doua, pe linia trasata de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
Al doilea: statutul minoritatilor care se pregateste. Daca se adopta prin formula magica a asumarii raspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale in Transilvania care vor face tranzitia de la cele trei judete-doua jumatate, secuiesti, si pana la granita cu Ungaria.
Al treilea argument: legea arhivelor. Intoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastra stiti ce inseamna asta? Sa le intorc unde? Emitentul a fost pana in 1918 Ungaria sau Austria.Acolo le intorc? Eu cred ca nu-si dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei.
R. T.: Aceasta lege a fost deja adoptata…
D.C. Giurescu: De Senat, si daca se adopta si de Camera Deputatilor inseamna ca estergerea memoriei, fiindca odata ce arhivele dispar din centru… Daca le-as propune Statelor Unite  sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale de la Washington DC la diferitii emitenti, eu cred ca s-ar uita si ar spune probabil ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite.
Al patrulea element: legea educatiei. Suntem educati pe moda europeana in care 92% dintre elevii autohtoni au mai putine drepturi decat 8% dintre elevii minoritari. Bine ca au minoritarii drepturi, dar vreau ca si ai mei sa aiba aceleasi drepturi!
Aceeasi lege enumera 22 de principii directoare, unul din principii este si cultura, identitatea si istoria romaneasca, dar in lege nu se afla nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decat atata: finantarea este favorizanta pentru minoritari, si daca sunt 10 elevi minoritari romani intr-un sat, desfiintam scoala respectiva, daca sunt zece minoritari intr-un sat, facem o scoala speciala. Iata deci, ce inseamna legea educatiei europene… nu mai vorbesc deautonomia universitara, care acolo e proclamata cu litere groase, si in realitate universitatile sunt supravegheate acuma cum nu au fost niciodata inainte, la alegerea rectorului si a altora.
[Al cincilea element]: nu mai avem manual de istoria romanilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar inauntru e transata, ca la abator, istoria romanilor pe teme mari,pe care le intelege un om care cunoaste istoria romanilor, dar nu unul care trebuie s-o invete, fiindca principiul cronologic a fost desfiintat.
Al saselea element: eu pot sa insult acuma drapelul tarii, personalitatile marcante… In lege nu mai exista incriminare penala pentru acest lucru, a simbolurilor nationale. Fac ce vreau. Si cu ce ma aleg? In cazul cel mai bun, daca actioneaza guvernul sau autoritatea, ma aleg cu o amenda.
[Al saptelea element:] Am aflat cu stupoare ca asociatia culturala Forumul Romanilor din Covasna, Harghita si Mures nu primeste un leu de la Guvern pentru actiunile sale culturale.
. T.: Forumul civic al romanilor din  Harghita, Covasna si Mures au dat in judecata Guvernul Romaniei in legatura cu stema comunei Ilieni, unde se vorbeste de granita si Tinutul Secuiesc si au castigat impotriva Guvernului.
D.C. Giurescu: Asa, si Guvernul ce a facut?
R. T.: A facut recurs impotriva romanilor din Harghita, Covasna [si Mures].
D.C. Giurescu: Ei bravo! Suntem foarte “mari” in cazul asta! Guvernul care se impotriveste romanilor…
R. T.: Aceasta este Hotararea de Guvern din 2010. In HG 402/2010 se vorbeste despre Tinut Secuiesc si se vorbeste despre granita, domnule academician, pentru ca s-a spus ca niciodata acest Tinut Secuiesc nu este mentionat intr-un document romanesc. Din pacate, v-o spun cu mare regret, Guvernul Romaniei a emis un document care vorbeste despre granita intre Tinutul Secuiesc…
D.C. Giurescu: Si Tara Barsei… Extraordinar, extraordinar!
[Al optulea element:] Ora de istorie la televiziunea romana nu mai este. Astea sunt maruntisuri acuma. Nu mai exista pur si simplu.
[In al noualea rand:] Nu mai vorbesc despre desprinderea propagandistica, si nu numai, mediatica,  a celor doua judete si jumatate.
[In al zecelea rand:] Si reforma sistemului sanitar. Despre asta ce sa mai vorbesc?! Care poate sa duca foarte departe.
Peste toate – si cu asta am terminat – e anularea Parlamentului. Asumarea raspunderii este o formula extraordinara, ca sa nu mai conteze Parlamentul. Vedeti? Marea Adunare Nationala era mult mai logica decat Parlamentul de astazi. Spunea Constitutia din ’65: “forta conducatoare din Republica Socialista Romania este Partidul Comunist Roman” – monopolul puterii. Era clara puterea. Deputatii votau asa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile,  pluralist si, in schimb, ne asumam raspunderea incat orice lege poate sa treaca in momentul de fata, fiindca Guvernul beneficiaza de o majoritate aritmetica, care nu mai corespunde in niciun fel cu optiunile si cu sentimentele populatiei.
R. T.: Aceasta nenorocita de asumare (imi cer scuze pentru exprimare) seamana cu votul la comanda care se exprima in Marea Adunare Nationala.
D.C. Giurescu: Da, dar acolo cel putin era logic, ca aveam un singur Partid.
R. T.: Era logica regimului.
D.C. Giurescu - Era logica regimului de atuncea.Vedeti, stiti ce se intampla acum cu noi? Un distins coleg de-al meu, mai tanar, din Academie, a spus-o acum, recent: “Statul nu mai are vointa, nu mai vrea sa apere valorile fundamentale ale Romaniei“. Cu tot ce v-am insirat, asa ne taie in fiecare zi, si cu fiecare masura. Or, desfiintarea acestor judetelor imi taie mie insasi baza existentei locala. Nu se poate! Judetele nu sunt o creatie a lui Mircea cel Batran. Judetele erau acolo si Mircea le-a intarit. Nu sunt o creatie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo si domnitorul unirii si fondatorul monarhiei le-a intarit.
R. T.: Si daca vreo minte ratacita din actuala putere vrea sa faca vreo reforma administrativa pe regiuni cu ratiuni economice, s-o faca, dar sa nu desfiinteze judetele.
D.C. Giurescu: Culmea este ca Uniunea Europeana nu ne cere aceasta desfiintare [a judetelor].Este o mistificare grosolana, urata de tot: sa spui oamenilor ca UE ne cere asa ceva. Dar nu este adevarat. Franta si-a mentinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritoriala cu numele ei este acolo, si numai noi le desfiintam.
R. T.: Ca sa va dau un argument; stiu ca v-a deranjat intotdeauna aceasta procedura numita asumare, care personal n-o consider democratica si nici dumneavoastra n-o agreati. Ea s-a mai intamplat si in multe alte cazuri. Veti vedea ca pentru modificarea teritoriala a Romaniei, domnule academician Dinu C. Giurescu, exista o lege, si ea nu se poate face decat in cadrul acelei legi. Cine o face altcumva decat e scris in legea referendumului, incalca aceasta lege. Legea numarul 3 din 2000, care demonstreaza, fara niciun fel de indoiala, ca actuala putere nu poate face modificarea administrativ teritoriala a Romaniei prin asumare de Guvern, si nu o poate face in Parlamentul Romaniei.
Iata ce spune legea numarul 3/2000: REFERENDUMUL ESTE OBLIGATORIU.
Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
Art. 13 (3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraselor si judetelor se inainteaza Paralamentului spre adoptare numai dupa consultarea prealabila a cetatenilor din unitatile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. In acest caz organizarea refrendumului este obligatorie.
Art. 52 (1) Impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(publicata in Monitorul Oficial , nr. 84 din 24 februaire 2000)
 
 
Cu alte cuvinte trebuie sa organizeze referendum in fiecare localitate si in fiecare judet, sa-si intrebe cetatenii. Daca o fac prin asumare de Guvern si nu organizeaza referendum in toate judetele din Romania, sunt pasibili de inchisoare, potrivit acestei legi, actualii guvernanti.
D.C. Giurescu: Da, asa este, daca vor sa aplice aceasta lege; insa in ultimul timp, eu am asistat, nicio lege nu mai este valabila. Uite asta este foarte clar. Ar trebui sa ma intrebe pe mine in Bucuresti, pe cei care locuiesc in Brasov, in Constanta, in Cluj, in Timisoara, oriunde,  daca vor sa schimbe limitele judetului, daca vor sa-l anulez, sau daca vor sa se incadreze in alte limite teritoriale.
R. T.: Vedeti? Exista chiar o lege. Atat presedintele cat si primul ministru spun “noi am hotarat, vom modifica, o trecem prin Parlament si gata“. Oamenii acestia nu cunosc nici macar legile acestei tari, cei care ne conduc, daca nu cunosc istoria.
D.C. Giurescu: Sau nu vor sa o ia in seama. Si nu cunosc nici istoria. Stiti, asta este partea cea mai grava: vor sa ne stearga memoria, vor sa ne sterga identitatea noastra.Prin toate aceste rasturnari, prin toate aceste actiuni de buldozer pur si simplu, vor sa fiu ca frunza pe apa, ca frunza este un simbol, sa nu mai stiu ce e cu mine, sa fiu un fel de cetatean asa, al nimanui, care locuiesc intr-o regiune desemnata printr-o cifra romana, si care sunt inca odata inscris printr-un indicativ numeric intr-o lista. Asta este, fiindca un om ca acela nu are decat nevoi imediate: trebuie sa se duca la mall, sa cumpere o masina si sa calatoreasca poate in strainatate, si sa se imbrace bine. Asta este tot, dar in cazul asta Romania: adio! Aici este partea cea mai grava. Prin desfiintarea judetelor imi iei baza mea teritoriala care de sute de ani exista acolo.
Bunicul meu s-a nascut in Buzau, si judetul Buzau exista si astazi. De patru generatii suntem buzoinei prin nastere. Ala este primul loc. Imi stergi si Buzaul? Ce fac? Unde sunt nascut? In raionul Stalin din Bucuresti?
[...]
R. T.: Iata ce scrie istoricul Constantin C. Giurescu [tatal d-lui academician  Dinu C. Giurescu] in Istoria Romanilor:
“Judetele, ca subimpartiri administrative, sunt contemporane cu intemeierea statului.“
Mai departe:
“Prima mentiune despre judetul Valcea o gasim in hrisovul din 8 ianuarie 1394, prin care Mircea cel Batran daruieste Manastirii Cozia, intre altele, dijma din miere si ceara a acestui judet“.
“Cea dintai mentiune despre judetul Ilfov o gasim in documentul de la 23 Martie 1482 in care e vorba de <>“
“Rezumand constatarile facute asupra vechilor judete din Ardeal, observam ca daca multe din ele si-au luat numele de la cetatile in jurul carora s-au dezvoltat, altele s-au numit dupa cursurile de apa pe care le strabateau. O seama dintre vechile denumiri româno-slave sau chiar anterioare acestora au fost pastrate (Maramures, Bistrita, Crasna, Timis, Brasov) sau traduse din limba cuceritorilor (Tarnava, Alba). Ele constituie inca un argument pentru continuitatea noastra in Ardeal, aratand lipsa de temei a teoriei potrivit careia am fi venit in aceasta tara abia la sfarsitul secolului XII sau inceputul secolului XIII“.
Acestea sunt argumentele esentiale pe care Constantin C. Giurescu le ofera in Istoria romanilor, argumente pentru judete, argumente pentru existenta romanilor pe aceste meleaguri, argumente care ne determina astazi sa pledam pentru mentinerea acestor judete. Din aceasta editie, pe care dumneavoastra personal ati ingrijit-o, domnule academician ce ati vrea sa comentati?
D.C. Giurescu: Intai vechimea lor daca se poate. Subimpartirea lor [a judetelor] sunt contemporane cu intemeierea statului. Daca sunt contemporane cu intemeierea statului, inseamna ca in momentul cand Basarab a adunat diferitele parti si a facut Tara Romaneasca, sau cand Alexandru cel Bun a intarit, a consolidat Moldova, el a aflat acolo judetele si tinuturile respective. Ele sunt expreisia nevoilor populatiei de pe valea unui râu, de pe valea celuilalt râu, din jurul unei cetati sau a unui targ important. La fel si in Transilvania. Asta este! [Judetele] sunt o organizare naturala, normala, ivita din nevoile unei populatii dintr-o zona, si nu dintr-un decret prezidential care le anuleaza sau le da la o parte. Nu poti sa stergi istoria cu buretele fiindca vrei tu! Nu se poate acest lucru! Iar Constantin C. Giurescu inIstoria lui monumentala are un capitol special despre judetetele Tarii Romanesti. Din asta intelegand si cele ale Moldovei, si cele din Regatul Transilvaniei.
R. T.: Aici este coperta cartii lui Constantin C. Giurescu. Nu stiu daca mai este nevoie de argumente suplimentare, dar sunt carti, sunt tratate, sunt volume de istorie dupa care au invatat sute de mii, poate milioane de elevi, de studenti din Romania, mai putin cei care ne conduc astazi.
D.C. Giurescu: Da, si el a scris si doua manuale, de clasa a V-a si a VIII-a, care erau manuale standard pana in 1944-1945, care au fost anulate dupa aceea. Le compari, acelea care erau manuale tot alternative, cu ceea ce este acuma si vezi distanta enorma, vezi de ce elevii, studetii actuali fug de manualul de istorie. Simplu!
R. T.: Am gasit in aceleasi resurse publice si o harta a judetelor Valahiei, domnule academician. Am vrea sa o aratam si celor care privesc Punctul de intalnire si sa o discutam  putin. Sunt denumiri care, din punctul meu de vedre, starnesc emotii pentru cei care simt ceva pentru istorie.



D.C. Giurescu: Da, uitati-va aici! Judetul de Balta: erau baltile de langa Dunare. Judetul Dolj:Dolj inseamna Jiul de Jos. Judetul Jalistea, de asemenea, un altul. Motru: era raul Motru. Arges, Dambovita, Buzau, Ramnicul Sarat, Ialomita sunt pe malul unor rauri, Paduret din cauzapadurilor, Ilfov inseamna Tara Arinilor. Erau probabil foarte multi arini in zona aceasta.
R. T.: Vlasca de care pomeneati…
D.C. Giurescu: Vlasca este nume dat de vechii slavii, care au venit aicea dupa anii 500-600 si au gasit aici, la Giurgiu, in padurile de acolo pe vlahi, pe valahi. Vlasca inseamna Tara Valahilor si cuceritoritorul slav, ocupantul slav de atunci a zis “da dom’le asta-i Vlasca, e Tara Valahilor” adica unde locuiau stramosii nostri. Adica vedeti ca ei s-au constituit si s-au format in mod natural in jurul unor puncte din astea, pe care acuma dupa 600 de ani le desfiintam cu pixul sub motivari total false.
R. T.: M-a miscat, trebuei sa recunosc, acea afirmatie din cartea tatalui dumneavoastra, faimosul istoric Constantin C. Girescu, in legatura cu pledoaria pentru judete, in zona Ardealului, si as vrea sa revenim, daca se poate in legatura cu acea afirmatie.
Spune Constantin C. Giurescu: “existenta judetelor este cle mai bun argument pentru faptul ca noi am fost dintotdeauna prezenti, in special in zona aceasta a Ardealului“, pe care multi o contesta, si daca astazi vrem sa desfiintam judetele, ma gandesc cu infrigurare, domnule academician, ca cineva, probabil, cand contesta judetele si le desfiinteaza, urmatorul pas ar fi sa conteste si prezenta noastra, sau romanismul din Ardeal.
D.C. Giurescu: Da, bineinteles, ca am venit in secolul XII, XIII, asta este o veche tema de propaganda, neputand sa conteste majoritatea absoluta a romanilor, au inceput sa spuna: “da, dar voi ati venit dupa noi, si noi am fost primii ocupanti” si alte teorii din acestea. In Ardeal, insasi constituirea voievodatului Transilvaniei in cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea cand romanii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. Voievodatul, asa cum a fost voievodatul Tarii Romanesti. Asta e pe de-o parte.
Pe de alta parte sigur ca au fost unele judete constituite de regalitatea maghiara care au tinut seama fie de Tarnava Mare si Tarnava Mica. Uite doua judete: Maramuresul care exista atunci si l-au constituit intr-un comitat. Bihorul de asemenea. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, in momentul in cand a incorporat Transilvania, le-a preluat si le-a transformat in comitatele regatului. Si mai tarziu cand Ungaria a facut dualismul cu Austria, a reinfiintat toate judetele. Judetele din Transilvania sunt judetele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Asa de puternica era institutia, incat au extins aceasta institutie a comitatelor, echivalenta cu judetele, pe toata Ungaria mare, aceea din 1867.
R. T.: Vad atacurile care vin din partea extremistilor maghiari; citesc aceasta afirmatie emotionanta a lui Constantin C. Giurescu, tatal dumneavoastra, care spune ca “judetele sunt o forma care demonstreaza in Ardeal existenta romanilor dinainte de secolul XII“, si o pledoarie pentru romanism in aceasta zona esentiala pentru existenta noastra ca stat; vad ca se doreste desfiintarea judetelor si imi dau seama ca, dupa aceasta discutie extrem de periculoasa si de care nu avem nevoie acuma in plina criza, pentru romani, urmatoarea discutie probabil va fi statul unitar roman.
D.C. Giurescu: Da, pai e “normal”. Tot ce am insirat pana acuma, acei pasi mai mari sau mai mici pentru destramarea unitatii teritoriale si a demnitatii romanesti, merg toate ca un suvoi catre o singura tinta, articolul 1 din Constitutie: Romania este stat national unitar, suveran, si indivizibil. Asta le trebuie, asta vor sa suprime. Si suprima in momentul in care in constiintele noastre, ale elevilor din liceu, a disparut Istoria romanilor ca materie de invatamant. In momentul in care in constiinta cetatenilor dintr-o urbe, nu mai au constiinta ca sunt romani, poate nici macar ca sunt bucuresteni sau brasoveni, ci asa, suntem niste cetateni care navigam intr-o regiune de dezvoltare, asa 1,2,3, 4, sau 5.
R. T.: Sa dea Dumnezeu sa n-aveti dreptate, domnule academician, dar mi-e teama ca experienta uriasa a dumneavoastra va indreptateste sa va ganditi la faptul ca idea de stat unitar a Romaniei, si modificare a Constitutiei va duce tocmai acolo.
D.C. Giurescu: Pai da, si ca un corolar, va fi dupa acea renuntarea la ziua de 1 Decembrie, renuntarea la imnul statului, adica [la] Desteapta-te romane, si la alte lucruri. Toate merg in aceasi directie. Sunt insa, cum sa va spun, minti care conduc si care gandesc in felul acesta.
R. T.: Daca doriti sa rememorati, sau sa vedeti pentru prima oara, cine au fost cei care au distrus judetele Romaniei, ne intoarcem in 1950, sa va arat o lege care a fost adoptata de Marea Adunare Nationala chiar in acel an, care reprezenta debutul obsedantului deceniu. As spune cel mai urat, si cel mai trist, si cel mai greu de suportat deceniu din istoria moderna a Romaniei.Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinta judetele Romaniei, si o facea sub conducere sovietica, o facea Gheorghiu Dej, impreuna cu bunul sau prieten Iosif Visarionovici Stalin.Am postat pe blogul meu in integralitate aceasta lege. Astazi, pe Punctul de Intalnire am adus un extras:
Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane
In temeiul art. 38 din Constitutia Republicii Populare Romane, vazand Hotararea Consiliului de Ministri nr. 935 din 31 august 1950, adopta urmatoarea lege pentru raionarea administrativ-economica a teritoriului Republicii Populare Romane.
Articolul 1. Fiti foarte atenti la acest articol 1, fiindca seamana foarte mult argumentatia comunistilor sovietici din anii ’50, din Romania, cu ceea ce ofera astazi ca motivatie, regimul Basescu-Boc. Tot sub masca bunastarii economice si a atragerii unor fonduri si a cooperarii dintre tot felul de persoane fizice si juridice, sub aceeasi motivatie ne este propusa acum, ca si atunci, desfiintarea judetelor. Iata asadar ce spune acest articol 1:
“Pentru asigurarea dezvoltarii industriei si agriculturii, in scopul construirii socialismului si a ridicarii nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a inlesni cat mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cat mai temeinic la asigurarea rolului politic conducator al clasei muncitoare si la intarirea aliantei clasei muncitoare cu taranimea muncitoare, TERITORIUL ROMANIEI SE IMPARTE IN: REGIUNI; ORASE; RAIOANE.
Regiunile din Republica Populara Romana si capitalele lor sunt:”

Domnule profesor, ati trait acele vremuri.
D.C. Giurescu: Am trait acele vremuri si cand mi-ati reamintit lucrul asta, imi vine in minte acuma, ca pentru europenizarea Romaniei se desfiinteaza judetele, in vederea asigurarii nivelului de trai, a cresterii bunastarii poporului, etc. etc. Este o similitudine absolut de negandit, aproape. E aceeasi argumentare, numai ca acelasi Gheorgiu Dej a desprins  Romania de sub tutela sovietica pe cand acuma nu stiu ce se intampla.
R. T.: Domnule Dinu C. Gurescu, ce este de spus, ca un cuvant final, despre desfiintarea judetelor?
D.C. Giurescu: Am sentimentul ca sunt in 1940, in preajma prabusirii hotarelor noastre. E de spus numai ca fiecare om trebuie sa-si dea seama ca soarta lui personala, afara de beneficiarii regimului, depinde de ce se joaca acuma. Se joaca integritatea teritoriala a Romaniei, se joaca stabilitatea ei, se joaca identitatea, sentimentul ca esti roman, se joaca apararea tarii. Statul de astazi nu mai apara Romania. Statul de astazi apara pe altcineva, dar nu obstea romaneasca.
De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie sa spuna NU. “Nu!” – la ceea ce se pregateste in momentul de fata, si sa revenim la traditiile noastre, sa revenim la puterea noastra din totdeauna.
R. T.: Multumesc pentru aceasta extraordinara lectie de istorie domnule academician Dinu C. Giurescu. Va astept oricand cu drag, inapoi la Punctul de intalnire.





 DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE:

1. O înregistrare video cu bocluc

Ziaristul Cornel Mihalache, de la „Adevărul”, semnalează găsirea unei înregistrări în care crainicul George Marinescu anunţa la Televiziun ea Română pe 23decembrie 1989: Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străini şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit"... Ceea ce confirmă autenticitatea casetei video în care domnul Ion Iliescu îşi informa colegii din CFSN că: am intrat în legătură cu Ambasada Sovietică şi le-am transmis situaţia în care ne aflăm, ca să comunice la Moscova, să se ştie cine suntem şi ce vrem".

2. IAR ACUM, UNUL TIPĂRIT CU O  JUMĂTATE DE AN MAI ÎNAINTE:


Cine a semnat Declaratia de la Budapesta in iunie 1989 in care se cere autonomie Transilvaniei?

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA
Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei
DECLARAŢII
Noi, romani si unguri,
Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.
Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.
Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.
Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.
Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989
Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.
Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000″, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.
Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.
La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.
# # #
Interesant ca in declaratie nu se spune nimic despre romanii din Ungaria, care ar trebui sa aiba si ei drepturi de studiere in limba materna, alte drepturi pe care autorii declaratiei le vor pentru minioritatea magheara din Romania.
# # # 

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

# # #
DECLARAŢIA CELOR ŞASE
Nu e vorba de declaraţia „celor şase“ mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie anul acesta.
Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.
Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea d-lui Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în „palmaresul“ său.
Apoi comentariile d-lui Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării „declaraţiei“ pe care dl. Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal.
Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la „Vocea Americii“, şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu d-na Alexandra lonescu la BBC, al dialogului cu dl. Mihai Korne.
Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.
Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.
Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.
Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.
Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.
Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.
E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.
Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.
Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.
Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.
Ion Raţiu
# # #
PROTESTEZ CU TOATA ENERGIA
Domnule Director,
Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dvs., următoarele:
Protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei“ de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.
Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.
Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.
Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.
Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.
Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.
Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.
Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.
Cu stimă,
Liciniu Faina
# # #
AM FOST CONSTERNAT
Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.
Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…
La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.
Alecsandru Miele (R.F.G.)
# # #
GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.
Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
Ion Varlam (Franţa)
N.R. Acesta este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care dl. Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură.
# # #
PROTEST LA „DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA”
Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.
Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.
Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.
Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României.
Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.
Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)
„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989
# # #



ŞI IATĂ ACUM PROBLEMA  ARDEALULUI  VĂZUTĂ  DE  UN  AMERICAN


                                            MILTON  G.  LEHRER :

                                   ARDEALUL   PĂMÂNT   ROMÂNESC
                        PREZENTAREA  SCRIITORULUI   AMERICAN 

            În prefaţa volumului  de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G. Lehrer,  pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească – Cluj Napoca , precizează că obiectivele  lui Milton G. Lehrer  au fost etalarea adevărului istoric şi social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea cinică.  
  Milton  G.  Lehrer  s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă aflam că părinţii săi erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au reîntors în ţară.  Milton şi-a continuat studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare şi a  obţinut doctoratul în drept internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind ebraică, engleză, română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii europene, dar angajat permanent era la La Tribune des Nations. În 1939, datorită unei zgomotoase propagande despre aşa zisele nedreptăţi pe care le suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia hebdomadarului  îl trimite pe Milton G. Lehrer  în Transilvania  să se informeze şi să informeze corect despre realitatea minorităţilor din  Transilvania unită cu România din 1918 . 
La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer  scrie în hebdomadar: Opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare din România este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă ungară.  Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină. Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor . În continuarea articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului românesc , se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole, încorporată Ungariei abia în 1867 – cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat  una.  Drept care a fost din nou, reafirmat  şi consfinţit, în Tratatul de la Paris din 1947 al naţiunilor europene.  În următoarele luni Milton G. Lehrer publică  în La Tribune des Nations  alte articole pe această temă  printre care şi unul intitulat  Transilvania, pământ românesc  ce va fi şi titlul volumului  său,  de mai  târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia disponibilă la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a pledat, informat şi magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.
  După  ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940,  Milton G. Lehrer  are motive întemeiate să părăsească capitala franceză şi se refugiază în România, la Bucureşti. Astfel, trăieşte alături de poporul român  tragedia  Ultimatului de la Moscova  şi a Dictatului de la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din partea Transilvaniei  ocupate de Ungaria şi adună materiale pentru volumul intitulat  Le probleme transylvain  vu par un americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine , terminat în franceză şi română în 1944, an în care versiunea românească este editată şi publicată în primă ediţie. Din nefericire pentru naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din motive financiare şi este încă o ruşine a  guvernanţilor români care aveau posibilităţi de finanţare, dar nu au făcut-o !! Şi nu numai a guvernanţilor dar şi a  Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le probleme transylvain, lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în prezent .  
  Ediţia  de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a volumului document, imbatabil martor al adevărului şi se datorează soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit în România aducând manuscrisul primei părţi a volumului, în care se arată continuitatea populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de faţă se datorează şi Uniunii Naţionale Vatra Românească şi  istoricului Ion Pătroiu .
Am lăsat pentru altă dată, comentariile asupra interzicerii reeditării acestui volum necesar cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până acum şi de acum înainte, pentru că actualii guvernanţi ai statului român sunt  înscăunaţi de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt vasali pentru această înscăunare. Îmi permit să afirm şi să susţin că,  la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani  sau împotriva lor,  cu excepţia lui  MILTON  G.  LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile personalităţi istorice româneşti care au pledat  şi luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal. Acum însă, când propaganda udemeriştilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman şi pseudo-elitele bucureştene ce domină  mass media romaneâscă nu o contracarează real, subliniez real, din contră anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual pe MILTON G. LEHRER. Tăinuirea şi dosirea acestui volum, şi a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar, inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni, demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi români şi o parte din elitele culturale nu sunt nici măcar trestii gânditoare, ci doar nişte trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi interesele lor meschine …
SPICUIRI  NOTABILE   DIN  PREFAŢA  VOLUMULUI
Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj civic scrie o prefaţă de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citită, meditată.
Prefaţa începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a ţinut la Abrud conferinţa Lupta ştiinţifică împotriva dreptului românesc, prin care documentat  arată efectele negative ale propagandei ungureşti, deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se conteste  drepturile poporului român asupra teritoriului său naţional prin negarea  identităţi şi a continuităţii.    
În acest sens , câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine cu un exemplu prin care ne arată cât de departe merg ungurii cu dezinformarea şi falsul istoric. De curând s-a aflat,  din Cronica de la Saint Denis – cronica considerată buletin oficial al regatului Franţei –  cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea,  victoria regelui Ungariei , Sigismund de Luxenburg , la  Rovine, împotriva lui Baiazid !!  Da, aţi citit bine, aşa  scrie în cronica franceză ca a avut loc o mare procesiune şi s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Bătrân, când bătălia luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste  Dunăre  după cum scriu chiar cronicile otomane. După  înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către Mircea cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia  vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a bătut corp la corp cu Baizid !! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până  la Paris. Da, se practică din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toţi şi mă mir cum de s-au oprit aici cu fabulaţia, fără să ne spună cine a învins din bătaia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu să adauge: viteazul rege al Ungariei i-a tăiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de faptul ca la Notre-Dame  de Paris  s-ar fi tras clopotele o săptămâna, în loc de o zi .
Lăsând la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion Pătroiu arată că, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinţa şi faptele lor sunt  numai de unii prezentate corect iar de alţii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică cu  Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia lui Burebista şi Decebal, spulberându-ne din Europa !
Mai  trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale propagandei ungureşti. În timp ce toţi vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu aroganţă vorbesc de milenarul regatului lor  european, când de fapt pentru aproape o jumătate de  mileniu nu a existat un stat ungar de sine stătător. Cu tot  acest adevăr istoric,  ei nu contenesc nici astăzi să tipărească şi să răspândească hărţi cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmaţiei (1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !! Opus acestei tardive grandomanii ungureşti, istoricul Ion Pătroiu face o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria, foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru răspândire şi propagandă, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl au  ungurii revizionişti  de astăzi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi şi Viktor Orban de la ei .           
  Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că românii nu cunosc adevărata istorie şi propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Menţionez două: obstrucţia  de astăzi a adevărului despre propagandă iredentistă anti-românească  şi inexistenţa unei istorii corecte a ungurilor scrisă de un român pentru români. E adevărat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul Ardealul pământ românesc scris de americanul Milton  G.  Lehrer.
  
SCURTĂ  PREZENTARE  A  VOLUMULUI 
              Această prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român , sau de ce ungur nu, să facă rost şi să citească întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse diferite, româneşti şi străine, despre Transilvania , despre populaţia şi istoria ei.    Milton G. Lehrer îşi împarte volumul în cinci părţi

             PARTEA  ÎNTÂIA  -  Ce este Transilvania ?
             La această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de corect: Transilvania este unitatea pământului locuit de români  şi începe cu poporul daco-get. Şi ca să dovedească acest fapt recurge la diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând mai mult asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost  luat în considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care până la urma s-a sfârşit ca un dictat prin ameninţare  cu forţa. După acest recensământ în Transilvania avea 5.548.363  de locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi şi şvabi 543.852. deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era ungur. Milton G. Lehrer  din datele statistice ale acestui recensământ demonstrează  ca românii formează marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când celelalte minorităţi sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu  argumente istorice, citând peste douăzeci de autori străini, atestă continuitatea populaţiei daco-gete în Transilvania, contracarând teoria lui Robert Roesler, prin care la venirea ungurilor  aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.  
  
              PARTEA  A  DOUA   -  Transilvania  leaganul  românismului
  În această parte de 112 de pagini, autorul scrie  pe rând, sucit dar esenţialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea şi transformarea poporului daco-get în spaţiul  carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, susţinându-le existenţa permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament istoric, demolează pe rând toate teoriile propagandistice anti-româneşti prin care  Dacia romană ar fi rămas goală după retragerea aureliana (247 A.D.) Pentru cei mai puţin informaţi şi  pentru tânăra generaţia post decembristă,  care este complet dezinformată istoric şi politic, recomand acest capitol din care se va afla cum  istoricii unguri au distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă pentru o mie de ani.  În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a părăsit Dacia lui Decebal  şi a  pribegit păstorind pe nu ştim unde  şi după o mie de ani s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind  marele lor principat transilvan. Şi după ce ne-au primit , din milă, ne-am numit popor român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă. Citiţi: Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertilă şi mai bogată regiune a continentului , gol pe care aveau să-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea ( Ardealul pământ românesc, ediţia 1991, pag 72)  Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea teorie a discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu probe şi raţionamente istorice aceste născociri. În schimb a venit  Milton G. Lehrer care îi demolează prin erudiţie istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen asemănător în tot imperiul roman, adică, odată cu retragerea  legiunilor  romane să plece şi populaţia autohtonă după ele. De ce tocmai din Dacia, cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului ?  A doua întrebare fără răspuns este; unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor şi istoricilor lor, prin care să ateste acest exod şi nomadism al poporului geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că în asemenea situaţii inevitabil ar fi fost mari confruntări, lupte între băştinaşi şi intruşi consemnate  în documente, cronici, istorii.  Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din  teoriile ungureşti. Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se întreabă  celebrul istoric Ferdinand  Lot de la Sorbona , pentru că ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.  Nu există documente şi nici logică istorică, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania !! Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau capitolul Anonymus – Belae regis notar – care a scris în latină cea mai veche şi importantă cronică despre unguri.  Notarul regelui scrie: în momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de către vlahi şi slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în latină)  Deci vidul a trebuit cucerit !  De la cine ?  De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilău, de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi de la Glad ce avea ducatul în   Banat.  Aceste dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus , marele lor cronicar latin. 
  Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care răstoarnă tot zbuciumul falsificării istoriei de cate unguri, el aduce şi alte dovezi vechi scrise despre Terra  Vlachrorum, argumente arheologice, toponimice, lingvistice.  Dovada continuităţii folosirii limbii latine, în proporţie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept  nomad pentru o mie de ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care îl regăsim pe vatra strămoşilor săi vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?      
  
PARTEA   A  TREIA  -  Transilvania după năvălirea ungurilor
Este o parte condensată de date concrete  pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul  896,  când  ungurii  pătrund în Panonia şi, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge până la Tratatul de la Trianon –1920, când Ungaria devine stat independent, de sine stătător după o jumătate de mileniu de atârnări şi compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta şi mai încărcată de fapte, personalităţi istorice şi documente din istoria noastră, a ungurilor şi cea universală.  La sfârşitul lecturii acestui capitol, am imaginea clară a unei fresce istorice de o mie de ani şi am ajuns la ideea , pe care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre  mileniul  de  împilare  a  românilor ardeleni  de  către  unguri !! 
Fresca  istorică  prezentată de Milton G. Lehrer   începe cu sosirea  ungurilor în Panonia şi fiind opriţi  din  incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg , se retrag  din vest, întorcându-se spre Transilvania.  Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul   demonstrează că teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propagandă ungurească nefondată. Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală, religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine. 
Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus, pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri consecutiv  cu saşi, şvabi şi unguri. În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost  aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud - est  a Transilvaniei, care, pentru împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară, iobăgindu-i pe valahii toleraţi ,  tensiunile cresc între intruşi şi românii ardeleni într-un tumultus rusticorum , cum e menţionat în cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge  la Răscoala de la Bobâlna – 1437.  În acest  moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită  Unio  Trium  Nationum  în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni, secuii se considerau  naţiune separată de unguri, prin această uniune iau cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii toleraţi  deşi erau cei mai vechi în Transilvania  iar numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc ! Toleraţi în propria lor ţară aveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară. În Dieta  Transilvaniei in 1653, s-a votat legea Approbatae et Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.
Episcopul unit al romanilor ardeleni,  Inocenţiu Micu – Klein, în Dieta transilvană ia apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor  demonstrând ca sunt cei mai vechi şi numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care cere drepturi romanilor, pentru că  cine are obligaţii trebuie să aibă şi drepturi !!  Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind  mijloace  necinstite împotriva sa. Inocenţiu Micu – Klein este chemat la Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.
Ideea mea, după lectura  acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care începuse un proces puternic de renaşterea naţională.  Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan  este o continuare importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere !! Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese  din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat  post mortem prin tragere pe roată,  apoi l-au despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi Mihăleni !! Era în anul 1785 , când nobilii ungurii  îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.
Evenimentelor  din Ardeal  ale revoluţiei ungureşti din 1848 – 1849 , autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi  pe de altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram  Iancu. Sunt  multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă, mă rezum doar la bilanţul plătit de români: două sute treizeci de sate şterse de pe suprafaţa pământului, viaţa a  patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur.  Kossuth înfrânt fuge până în Statele Unite şi concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai splendidă realizare a speciei umane. Săracă splendidă  subspecie !! 
 Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat. Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor toleraţi  până în anul 1867,  când  se instalează dualismul austro-ungar iar  romanii ardeleni cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci şi unu de ani se instalează cea mai neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată . Romanii ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte ţări europene, declanşând vii şi puternice  proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc , memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi. Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor  ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi reviste româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în Transilvania.
Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat  şi  aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va degenera într-un război mondial, o jumătate de milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri .
 Milton G. Jehrer , în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor milenare, că ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât  au fost ei de stăpâniţi şi atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ci ar trebui, mult mai mult, să cunoaştem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentării pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL  PĂMÂNT ROMÂNESC din care reiese cu prisosinţă  mileniul împilării românilor ardeleni de către vecinii noştri de la apus. Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început şi continuă insistent propagandă  despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români, acuzându-i în toată lumea că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii lor de la noi. Perfidie şi palavre.    
   
            PARTEA  A  PATRA  -  Ungaria de la  Trianon
  Înainte de-a ajunge la Tratatul  de la Trianon, trebuie cunoscute alte  evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind  cehii şi polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la întâi Decembrie Transilvania se uneşte cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează  într-o stare revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă  România în noaptea de 15 / 16  Aprilie  1919. Trupele ungare sunt respinse până pe linia Tisei şi astfel  Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu România . Este o recunoaştere falsă, de moment pentru că era învins şi avea nevoie de timp să urzească  cu Lenin un nou atac, împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără declaraţie de război, atacă România în data de 19 / 20 Iulie 1919 . De data aceasta trupele române nu se mai opresc până la Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun , plus o opincă pentru luare aminte de către cea mai splendidă dintre naţiuni.  Nu românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta până la Viena, unde printre altele pune mâna  pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgraţie sub suspiciosul Stalin care i-a hotărât sfârşitul.
Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca românească de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi i-a scăpat de Bela Kun  şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei, care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. Armata română s-a retras din Ungaria  în Noiembrie 1919.  
  După  semnarea Tratatului  de la Trianon , jurnalistul şi scriitorul american scrie că ungurii s-au plâns în cele patru colţuri ale lumii de marea nedreptatea care li s-a făcut  prin ceea ce ei numesc dictatul păcii , dar el  şi conchide:  li s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei în cursul vremurilor prin violenţă  Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini intelectuali români, Milton G. Lehrer  citează,  în pagini după pagini, date demografice din multe monografii şi recensăminte  străine ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentaţi-vă despre acestea citind  paginile de la 348 la 373. După acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează adevărul şi ridică stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament  ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel : Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea  Ungariei milenare . Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat care Ungarie milenară ?!?
   
  PARTEA  A  CINCEA 
  Ultima parte a  acestui competent tratat  istoric  despre Ardealul pământ românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena  prin care  trupele horthyiste  au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor ardeleni: de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.
  Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940:
Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria  şi puterile Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei. Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum alături de puterile Axei.   
Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria  în Transilvania.  Milton G. Lehrer  între paginile 478 şi 495 ne  ilustrează elocvent  rolul lor: Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti  şi citând din ,, Les Assassinants,, aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei  Transilvaniei, au fost ucişi 919 români,  771 persoane torturate,  3.373 bătute şi maltratate, peste 13.000 de români deţinuţi.  Ungaria  horthysta  poate fi mândră de acest rol . Şi era  numai începutul, numai două luni din cele 49 de luni de ocupaţie !! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei ce  au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au  numit mulţi autori. 
Sfârşitul acestui tratat  de istorie  despre împilarea românilor ardeleni de către unguri   conţine trei mici părţi: Epilogul  ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citează pe Henry  Barbusse : omul este o maşină care uită  şi să fim atenţi cum se vor prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionistă.  Şi a avut dreptate …
Postfaţa, este scrisă de soţia autorului Doamna  Edith  Lehrer, care face nişte dezvăluiri pe care să le citim cu multă luare aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945 , când la Athenee Palace înconjuraţi de personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalişti, prieteni au lansat   prima ediţie a cărţii, ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată  ca o valoare academică. Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia sperată  spre dictatură ce încorsetează toata societatea românească  şi Doamna Edith Lehrer scrie: Numeroşii prieteni ai soţului meu -  mari patrioţi  -  au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu … Nu mult timp după aceia, cartea, tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă  … Prigonit,  hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969 …
Această  cartea a fost pusă la index  47 (patruzeci şi şapte ) de ani, timp în care romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul unguresc ne defăimează insistent în toată lumea. Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură şi de mass media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 – 1945, numai propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi. Se pare că şi astăzi cartea această  este pusă la index !!
  Au trecut 21 (douăzeci şi unul) de ani de la ultima ei ediţie  şi cât de necesară este 
                                                                                             CORNELIU  FLOREA                                      
                                                                                             25  OCTOMBRIE  2011

    Sfârşitul programat al democraţiei
 
1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale "opace" (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic,  în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.
Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
 
General Motors 178,2   Singapore 96,3
Danemarca 161,1   Toyota 95,2
Tailanda 157,3   Israel 92
Ford 153,5   General Electric 90,8
Norvegia 153,4   Filipine 83,1
Mitsui & Co 142,8   IBM 78,5
Polonia 135,7   NTT 77
Africa de Sud 129,1   Axa - UAP 76,9
Mitsubishi 129   Egipt 75,2
Royal Dutch Shell 128,1   Cile 74,3
Itoshu 126,7   Irlanda 72
Arabia Saudita 125,3   Daimler-Benz 71,5
Exxon (Esso) 122,4   British Petroleum 71,2
Wall Mart 119,3   Venezuela 67,3
Ford 100,1   Groupe Volkswagen 65,3
Grecia 119,1   Noua Zeelanda 65
Finlanda 116,2   Unilever 43,7
Marubeni 11,2   Pachistan 41,9
Sumimoto 109,3   Nestle 38,4
Malaezia 97,5   Sony 34,4
Portugalia 97,4   Egipt 33,5
Singapore 96,3   Nigeria 29,6
 
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1
Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5
Asia de Sud 297,4
Africa Sub-Sahariana 269,9
Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.
 
2.Iluzia democraţiei

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit "globalizare".
Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel,  deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de "dreapta" şi de "stânga" au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte "noul sclavagism", asezonat cu sos picant - de dreapta - sau dulce acrişor - de stânga.
 
3. Dispariţia informaţiei
De la începutul anilor '90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte "de revistă", din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.
 
4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii
Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.
Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:
Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.
Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul "Stăpânilor lumii", cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin  dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei  pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii  şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa "criză asiatică" din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.
 
5. Artibutele puterii
Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare - şi ultima - pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.
 
Note:
A - Armate particulare
Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi  MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak.). La sfârşitul anului 2002  DynCorp a fost răscumpărat de către  Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite "antreprenori" de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.
B - Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la proiectul său  Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
C - Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.
 
6. Adevărata realitate a banilor
Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în "lumea reala". Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: " timpul înseamna bani".Banii înseamnă timp.
Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.
  
Banii, Timpul si Sclavii
 
Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.
În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului - salariat.
Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.
De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.
Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.
Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.
Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.
 
7. Punctul de non-retur ecologic va fi depăşit
Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare "producţia" naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al  modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este "rentabil " şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.
 
8. Distrugerea naturii se face intenţionat
Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:
-     Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale.)
-     De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.
-     În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea "noii ordini sociale", tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.
 
9. Alternativele ultimei şanse
Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.
 
10.     2000 de ani de istorie
În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:
 - Epoca triburilor   Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
 - Epoca imperiilor şi a regatelor   Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
 - Epoca statelor-naţiune  Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
 - Epoca conglomeratelor economice  Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie. 
 
                                                   Forwarded message ----------
                                                                       From: Natalia Grosu <
natalia.grosu@gmail.com>
                     
 
 
 
 
 9 a.m.News despre o Teorie a conspiratiei

Teorie a conspiratiei? Super-reteaua ce controleaza lumea economica
                                                                                                                           24 Octombrie 2011

Dovezi din ce in ce mai clare sunt evidentiate de o universitate din Zurich care sustine ca un mic grup de companii, in special banci, controleaza puterea si au o influenta colosala asupra economiei globale.
Studiu a fost realizat asupra a 43.060 de corporatii multinationale, si a permis descoperirea configuratiei unei retele compusa de 1.318 companii, ce reprezinta "inima" economiei globale, scrie dailymail.co.uk.
Documentul mai arata ca 147 de companii formeaza o "super-entitate" care controleaza 40% din toti banii pe care multinationalele din intreaga lume ii detin. Cele mai multe dintre acestea reprezinta banci, iar printre primele 20 se numara nume cunoscute precum Barclays si Goldman Sachs.
Experti in macroeconomie de la Universitatea din Londra explica faptul ca acest studiu nu a fost facut pentru a arata ca lumea este controlata in vreun fel, ci pentru a se evidentia stransa conexiune dintre cele mai mari companii ale lumii.
De asemenea, elvetienii mai spun ca reteaua este atat de fragila incat este predispusa colapsului, care arata faptul ca metodologia a presupus utilizarea unui model matematic, folosind o baza de date cu 37 de milioane de companii si investitori. Un astfel de exemplu este criza declansata in anul 2008, ce-si face simtite repercusiunile si in ziua de astazi.
Iata aici raportul integral ce dezvaluie mecanismele si algoritmii de functionare

• Cum functioneaza "caracatita"?
Totul pleaca de la premise des intalnite in afaceri, si anume, ca un actionar al unei companii detine si alte actiuni sau alte firme. Astfel, se va forma o matrice a detinerilor, respectiv a portofoliului.
Potrivit unui ecuatii folosite de catre cercetatorii de la Universitatea din Zurich, daca firma A detine un procent din firma B, iar firma B are actiuni la firma C, atunci firma A este indirect conectata cu firma C. Ceea ce este usor deductibil si logic. Aceste conexiuni indirecte se inmultesc rapid, lucru care va duce la extinderea retelei. Pentru a exemplifica, cercetatorii au prezentat structura corporatiei Benetton.
DIAG 1
Schema de mai sus este urmata de conexiunile sale, prezentate de cercetatori in graficul B: Detinerile indirecte, pornind de la cele directe.



Cu cat sunt mai multe legaturi indirecte, cu atat fiecare actionar are dreptul, oricat de mic, sa decida in si mai multe firme. De aici rezulta conexiunea stransa dintre companii, respectiv controlul anumitor companii asupra altora si in final, asupra mediului de afaceri.
Primele 30 de companii:
1. Barclays plc
2. Capital Group Companies Inc
3. FMR Corporation
4. AXA
5. State Street Corporation
6. JP Morgan Chase & Co
7. Legal & General Group plc
8. Vanguard Group Inc
9. UBS AG
10. Merrill Lynch & Co Inc
11. Wellington Management Co LLP
12. Deutsche Bank AG
13. Franklin Resources Inc
14. Credit Suisse Group
15. Walton Enterprises LLC
16. Bank of New York Mellon Corp
17. Natixis
18. Goldman Sachs Group Inc
19. T Rowe Price Group Inc
20. Legg Mason Inc
21. Morgan Stanley
22. Mitsubishi UFJ Financial Group Inc
23. Northern Trust Corporation
24. Société Générale
25. Bank of America Corporation
26. Lloyds TSB Group plc
27. Invesco plc
28. Allianz SE
29. TIAA
30. Old Mutual Public Limited Company



 
 GRECII, EUROPA ŞI APELUL LA FIBRA SPIRITUALĂ;

Valoarea medie a pensiilor în Europa (in Euro)

• Luxemburg (3.000 Euro)
• Norvegia (1760)
• Grecia (1620)
• Danemarca (1411)
• Elvetia (1393)
• Italia (1141)
• Franta (1108)
• Islanda (1046)
• Suedia (1060)
• Finlanda (1050)
• Austria (1026)
• Spania (877)
• Belgia (847)
• Germania (791)
• Malta (615)
• Slovenia (604)
• M. Britanie (460)
• Polonia (437)
• Cehia (390)
• Portugalia (354)
• Ungaria (332)
• Croatia (321)
• Estonia (288)
• Letonia (258)
• Lituania (220)
• ROMANIA (177)
• Bosnia (171)
• Bulgaria (145)
• Albania (55)
 
FĂRĂ COMENTARII.
 
SAU AR TREBUI ?
Te miri ca nemtii sunt suparati pe greci care au o pensie medie peste cea a elvetienilor (!), de doua ori mai mare decat a germanilor, sau de peste trei ori mai mare decat a britanicilor etc. ?

DREPT ÎNCURAJARE
PRIVIND FORŢELE BINELUI
PUBLICĂM ACEST MESAJ AL SCRIITORULUI
ION MARIN ALMĂJAN


Vă trimit acest text uluitor al Bisericii Ortodoxe din Grecia. Părintele poet Ioan Petraş poate sta mărturie în legătură cu poziţia mea, în sensul acestui text ,exprimată cu mult timp în urmă, faţă de rostul şi rolul Bisericii Oryodoxe Române. În scrisoarea pe care i-am trimis-o IPSS Nicolae mitropolitul  Banatului la începutul secolului acesta, i-am scris că în cursul istoriei  românii au căutat sprijin şi apărare la sânul maicii lor Biserica Ortodoxă . Când aceasta s-a dovedit surdă şi nepăsătoare, poporul a alergat spre alte biserici sau a acceptat  credinţa în antihrist. Sunt fericit că Biserica Ortodoxă Greacă s-a trezit şi aştept ca acelaşi lucru să se petreacă cu Biserica noastră . De aceea vă rog să transmiteţi acest text mai departe să ajungă  la cunoştinţa  multor români, Poate  Imul nostru îşi va găsi, în sfârşit, raţiunea de a fi.
 
Un document extraordinar de puternic,  fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea bisericii.
Pe langa acest mesaj ( atentie!!!!) Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta.
 


 Enciclică a
Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
"CĂTRE POPOR"


 
                            "CĂTRE POPOR"
     enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
 
Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund: "spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de popoare".
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl "încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
                                                                                                   Ierarhia Bisericii Greciei
 

 

 
 DIN NOU DESPRE ROŞIA MONTANĂ

 
                                                                                                                                       Magdalena ALBU
  
                          
BANI CU MIROS DE CIANURĂ…

ROŞIA MONTANĂ - DRUMUL AURULUI, DRUMUL
  ISTORIEI ŞI CEL AL MORŢII
...
 
Aşezată acolo unde zeii dacilor au bătut primul dangăt de clopot în inima munţilor transilvani, Roşia Montană priveşte tăcută, cuminte şi semeaţă istoria neamului şi a locurilor, cea de dinainte şi cea de acum, preamărindu-şi şi răstignindu-şi, deopotrivă, soarta în strălucirea amăgitoare şi mefistofelică a culorii aurului apusean… Scoborând din praful tăbliţelor cerate ale anului 185 î.Hr., Roşia Montană poartă în ea urmele grele de ancestralitate ale stăpânirii romane, care a schimbat, practic, destinul acestor locuri de legendă dacă. Multele neamuri invadatoare dornice de a poseda avuţia harnicilor localnici ai zonei au lăsat urme adânci în parcursul existenţei milenare a Ţării Moţilor. Retrasă în munţii din apropiere pentru a rezista în faţa pagânilor nemiloşi, populaţia băştinaşă a transcens secolele îmbunătăţindu-şi întrucâtva tehnica prelucrării aurifere moştenite de la romani, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea zăcământul de aur fiind spălat şi ales cu saitrocul, trocuţa, valaul şi hurca, de exemplu.
 
Destinul complex al aurului din Alburnus Maior şi-a pus amprenta definitiv asupra evoluţiei ontosului local. Praful aurifer ascuns în fibra dacitelor de Cetate - mărturie geologică fundamentală a principalei erupţii din Badenianul Superior - a răscolit în străvechime şi răscoleşte şi astăzi, iată, liniştea unui spaţiu de vis, unde fiinţa umană splendidă şi neasemuit de curată sufleteşte a acestor culmi muntoase nu mai are, din nefericire, niciun cuvant de spus despre propria sa vatră auriferă, aşa cum nu a avut-o, de fapt, secole de-a rândul în faţa feluritelor hoarde cotropitoare străine puse pe căpătuială înzecită din prea-plinul unei naturi darnice rostuite de bunul Dumnezeu acestei milenare ţări româneşti.
Roşia Montană a străbătut epocile simplu, însă cu o dârzenie şi cu o demnitate a spiritului ei colectiv superioare oricărei naţii a lumii pentru care rădăcinile proprii n-au însemnat niciodată absolut nimic. Pentru Alburnus Maior, Dumnezeu şi legătura oamenilor cu pământul lor plin de aur au reprezentat întotdeauna echivalentul sacralităţii sufletului său în raport cu Ceilalţi, cu lumea de dincolo de Rotunda şi de Geamăna, cu perimetrul amplu al comunităţii ample a globului pământesc şi, nu în ultimă instanţă, cu ceea ce mulţi au explorat la nivel filosofic şi religios, Universul.
 
Gândind din perspectiva oricărei fiinţe care a trăit din plin splendoarea nemărginită a Roşiei Montane, se poate afirma fără putinţă de tăgadă că această bucată unică de ţară a locuitorilor transilvani este, într-adevăr, un loc unde estetica spaţiului de dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber reprezintă trăire pură şi Creaţie sortită desăvârşirii de către Demiurg, iară nicidecum unul al disputelor şi al mizelor pecuniare considerabil de mari sub masca falsă a binefacerilor sociale (mediatizate, după cum se poate constata, din plin) de tot soiul a unor companii străine, evident, de interesele acestei ţări, dar foarte interesate de propriile-i avantaje financiare.
 
Aparţinătoare unităţii de Bucium, respectiv Transilvanidelor laramice, după cum grăiesc încadrările specialiştilor geologi, Roşia Montană îşi vrea trăită adevărata sa istorie şi mai departe de acest punct istoric critic din evoluţia sa actuală. Mai bogată cu 37 de case de patrimoniu datând din perioada de glorie a Imperiului Habsburgilor, cu tăuri cu apă din vremea Mariei Tereza ori cu ţuica şi laptele dulce al localnicilor moţi, zona, peste care Valea Roşie îşi prelinge azi tăcut apele, strigă cu îndreptăţire durerea lăuntrului său sfâşiat între a alege sărăcia actuală a locului şi a accepta un proiect de exploatare auriferă, care va oferi locuri de muncă pentru o perioadă limitată de timp, dar în urma căruia se va instala însă definitiv dezastrul ecologic de neoprit.
Durerea nu ţine cont, din nefericire, de nimic. Ea te înţelepţeşte sau te transformă într-un învins. Depinde cum îi percepi esenţa. Se pare că acum, la două mii de ani de la botezul fundamental al poporului român, o parte din această naţie suferă. O dată în faţa frumuseţii dumnezeeşti de azi a locurilor încarcate de lumina blândă a răsăritului apusean al Ţării Moţilor, iar a doua oară în faţa unui pământ unde moartea îşi va construi nestingherită sălaşul în fibra aurului descântat cu cianuri... Lacrimile Roşiei Montane sunt, de fapt, lacrimile înaintaşilor noştri, pentru că niciodată aceştia nu ar fi catadicsit să vadă în spaţiul lor aurifer autohton altceva decât pâinea sfântă lăsată de bunul Dumnezeu moştenire celor ce vor veni după ei. Se pare însă că, până la următorul scont al timpului, precum ar zice la fel de plin de durere “Omul deplin al culturii române” (Constantin Noica), Mihai Eminescu, stropul de rugăciune pentru locul lui Dumnezeu de lângă Poiana Narciselor numit Roşia Montană ar însemna acum singura nădejde certă în tot colbul plin de suferinţă al unor vremi contemporane de un machiavelism înfiorător şi crâncen…
În cadrul conferinţei internaţionale intitulate, „Roşia Montană în Istoria Universală", care a avut loc de curând la Cluj, Academia Română, Universitatea „Babeş-Bolyai" şi ICOMOS România au adoptat o Rezoluţie ce cuprinde 16 puncte (Rezoluţie semnată atât de preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, cât şi de rectorul UBB, Andrei Marga), unul dintre acestea, punctul 9, vizând tocmai îndelung disputatele probleme ecologice pe care le implică proiectul RMGC. Iată ce spune acest punct al Rezoluţiei anterior amintite: "Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată". Cuvinte demne de a fi luate în serios de autorităţile române, fiindcă, printre altele, sunt vorbele unor specialişti de marcă ai acestei ţări, neregionalizate încă. Iar dacă nici ceea ce spune Academia Română, cel mai prestigios lăcaş de cultură şi de ştiinţă al României, nu este luat în seamă şi evaluat la adevărata sa dimensiune intrinsecă, lăsând deoparte toate interesele pecuniare de moment, atunci este clar că numai binele acestei ţări nu se vrea în clipa de faţă de ocârmuitorii ei. Este mai mult decât evident că banii, în general, nu au un plăcut miros de smirnă şi tămâie, însă, în cazul Roşiei Montane, de departe aceştia nu duhnesc puternic a altceva decât a moarte şi cianuri…
O dată cu proiectul de expolatare minieră RMGC, se poate spune că România îşi mai pierde încă o parte din identitatea sa naţională. Drumul aurului prin sufletul Ţării Moţilor pare a fi propriul său blestem, nedezlegat încă… Să sperăm însă că, într-o bună şi cât mai apropiată de la Dumnezeu zi, vorbele acestei grave imprecaţii rostite cândva de sufletul acestor munţi transilvani să fie alungate o dată pentru totdeauna în temniţa cruntă a propriei lor tăceri de către spiritul plin de lumină al unui înţelept preot geto-dac ori sfânt şi neştiut de lume sihastru ortodox, ambii trăitori într-ale rugilor divine în bătaia vântului apusean cu gust de praf necernut al aurului cu ochi de diavol pentru unii şi cu miros de pâine pentru alţii, ce stăpâneşte tăcut străvechea vatră a Roşiei Montane…
--------------------------------------------- 
P.S.
Ataşăm mai jos textul integral al Rezoluţiei Conferinţei “ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ”, text care poate fi citit pe site-ul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca:
„Conferinţa ROŞIA MONTANĂ ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română şi ICOMOS România, cu participarea unor specialişti geologi, geografi, chimişti, biologi, istorici, arheologi, arhitecţi, economişti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvişti etc. din ţară şi străinătate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizând patrimoniul natural, istoric, arheologic şi cultural al zonei Roşia Montană, în contextul implementării proiectului RMGC, a ajuns la următoarele concluzii: 
1. Roşia Montană posedă un potenţial natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual.
2. Patrimoniul geologic  al Roşiei Montane, ca şi al întregului “patrulater aurifer” al Munţilor Apuseni este alcătuit din zăcăminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economică. In actuala situaţie, a unei crize internaţionale de resurse minerale, aceste zăcăminte sunt resurse strategice ale statului român ce trebuie valorificate in strânsă corelaţie cu interesele majore ale acestuia.
3.  Se apreciază că zăcământul de la Roşia Montană conţine mai mult aur şi argint decât s-a estimat de către investitorul implicat. O evaluare riguroasă a acestuia de către specialiştii statului român, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate şi conţinutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesară.
4.  Prin efectul contractului actual, statul român a cedat practic zăcământul de la Roşia Montană gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringentă şi imperios necesară, inclusiv sub aspectul costurilor sociale şi de asigurare a riscurilor, luând în calcul costurile sociale şi de asigurare a riscurilor proiectului.
5.  Patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană este de notorietate mondială (Panteon al Daciei Romane,  Miracolul arheologic al Daciei Romane – referitor la tăbliţele cerate – Eldorado arheologic), a cărui distrugere nu poate fi justificată de nicio formă de exploatare economică.
6.  Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice şi culturale  de la Roşia Montană (galeriile daco-romane, siturile arheologice,  cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, constituente ale civilizaţiei europene.
7.  Din zona arheologică de la Roşia Montană a fost cercetată arheologic în mod ştiinţific doar o infimă parte. Anularea imediată a tuturor avizelor de descărcare de sarcină arheologică, inclusiv a celui din 14.07.2011-Cârnic, se impune deoarece contravin legislaţiei în vigoare.
8.  Autorităţile publice chemate să apere patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană trebuie să îşi facă datoria şi să acţioneze conform intereselor naţionale.
9.  Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată.
10.  Proiectul contravine majorităţii absolute a principiilor dezvoltării teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială, principiul ecologic, principiul dezvoltării economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ.
11.  Proiectul este deficitar conceput în ceea ce priveşte peisajul şi mediul aferent. El vizează obţinerea de avantaje maxime şi rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice şi strategice de primă importanţă, în vreme ce statului român îi revine o infimă parte din câştigurile preconizate. În schimb, toate consecinţele nefaste de după închiderea exploatării miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele şi cianuri secole la rând, distrugerea unui patrimoniu ştiinţific şi cultural inegalabil) urmând să fie suportate numai de cetăţenii statului român.
12.  Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populaţiei zonei, care va migra în masă din vecinătatea  unui lac cu cianuri şi metale grele ce pot polua pânza freatică şi pot fi antrenate de agenţii atmosferici pe suprafeţe mult mai extinse decât cele ale exploatării propriu-zise. În acest context orice afirmare a turismului în zonă, aşa cum susţin promotorii proiectului, devine iluzorie.
13.  Reconsiderarea modului de valorificare a zăcământului în folosul statutului român şi în respectul dreptului la proprietate, în condiţii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice şi culturale, este obligatorie.
14.  Valorificarea turistică inspirată a peisajului şi vestigiilor istorice şi arheologice de la Roşia Montană poate aduce localităţii, zonei şi poporului român, pe o durată nedeterminată, beneficii mult mai mari decât exploatarea zăcământului aurifer într-o perioadă de timp limitată, cu costuri materiale şi spirituale infinit mai mici.
15.  Proiectul actual trebuie oprit şi înlocuit cu o strategie de dezvoltare economică durabilă a localităţii în respectul valorilor şi potenţialului său cultural şi natural în care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier şi alte activităţi tradiţionale să coabiteze eficient cu mineritul. În acest context, elaborarea unui nou PATZ de către o instituţie avizată şi echidistantă, este stringentă.
16.  Participanţii la conferinţă susţin, cu argumente ştiinţifice de necontestat, necesitatea continuării demersurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Participanţii la Conferinţa ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ solicită autorităţilor statului român să ia notă de opiniile ştiinţifice autorizate ale specialiştilor români şi străini şi să oprească proiectul actual, deja menţionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare durabilă a zonei, în condiţii de prezervare a patrimoniului său material şi spiritual de valoare mondială. “
                                                                                                                        
 AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA! 



                                                                                    Acolo se ascunde un tezaur urias
                                                                                       ce nu va putea fi masurat nicicind in bani!
                                                                                        Am gasit ghidul local recomandat
                                                                                      (clandestin, in soapta, la ureche! - dureros!)
                                                                                         care stie foarte multe (nu din presa!)
                                                                                        si care ne-a dus in adincurile pamintului.
                                                                                         Si mai ales ale istoriei.
                                                                                       Si cind am iesit la suprafata
                                                                                        ne-am dat seama in ce hau fara fund
                                                                                        de fapt suntem pe cale sa fim aruncati.

                                                                                                                            Cezar Aanicăi
                                                                                                                             Iasi , mai 2010



" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania , atestata de la anul 131 dupa Hristos.
..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.
..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..
..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..
...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.
..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.
..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo...
..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.
De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.
Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.
"Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.
Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.
Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita,
in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.
Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana
am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si  bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti  de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic
in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii,  au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine
fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotarii miniere  pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana
prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer
 prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic
s-a vorbit despre faptul cgea asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura
si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar,  in industria militara si spatiala si in economie in general
sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste  nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica  15 %  iar  explatatorii  iau restul de  85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile
pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.
pasivitatea o sa ne coste scump
eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii,  pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.
ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?
cred ca trebuie, in primul rand,  ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!
pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem,
si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea
pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.
Doamne ajuta!
                                                                   ÎN   ÎNCHEIERE
                                      aceste 
              ÎNGÂNDURATE    FOTOGRAFII


 
 


 
 
  

  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971