Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
NU S-AR CUVENI O GREVĂ A GÂNDIRII? Se întreabă Liviu ANTONESEI
FARSE ALE GUVERNARILOR DE STÂNGA CU PLUSĂRI DIN PATRIMONIUL ROMÂNESC
DESPRE PERSONALITATEA LUI Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare II
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare III
Marian PETCU: “PHILOBIBLON” – CEA MAI MARE REVISTĂ DIN ROMÂNIA
Tiberiu COSOVAN: „BUCOVINA ÎNARIPATĂ” SE ÎNALŢĂ SPRE CER
Anca GOJA: TEATRUL ARARAT
Lucreţia BERZINTU -INTERVIU CU LUIZA CALA
SFERICITATEA ETERNĂ A GENIULUI, EMINESCU - Magdalena ALBU
IMAGINEA SATULUI ROMANESC IN CREATIA LITERARA DIN DIN VOIVODINA
CRITICUL DE POEZIE - UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? eseu de Al. Florin ŢENE
ACCESUL ELEVILOR LA MAREA LITERATURĂ - Prof. Carmen CĂTUNESCU
INTERVIU CU „UN MARE EVADAT” -SCRIITORUL AUSTRALIAN DE ORIGINE ROMÂNĂ, V. NICHOLS - George ROCA
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU - George ANCA:
Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab - Dan LUPESCU
Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H. îşi avea locul în centrul României de azi- Dr. Napoleon SĂVESCU
SEMNUL CRUCII - Adina Livia CHIRILA
NAŞTEREA FILMULUI, ARE EA O DATĂ CUNOSCUTĂ ? - Vlad LEU
Cum staţi cu inima? - Ionuţ CARAGEA
PAGINA INTAI

NU S-AR CUVENI O GREVĂ A GÂNDIRII?

Intelectualii „de partid şi de stat” sau „intelectualii prezidenţiali” sau, într-o română ceva mai colocvială, „intelectualii lui Băsescu” se dovedesc nişte straşnici încasatori – sau, cu o formulă de la partidul mamă şi tată dar, în acelaşi timp, anexă prezidenţială, nişte foarte buni „înghiţitori de broaşte”.
 Într-o singură săptămînă, au încasat două afronturi grele, au înghiţit două broaşte. Fără să clipescă măcar. A fost, mai întîi, alegerea EBA-ei, în legătură cu care au tăcut filosofic, dar erau antrenaţi în această privinţă încă de pe vremea nominalizării sale pe lista PDL, înainte de eroica asumare a „independenţei”. Sigur, atunci, a protestat şi a refuzat să fie trecută pe lista de candidaţi D-na Alina Mungiu-Pippidi, dar acesta nu e lucru de mirare devreme ce D-Sa pare să aibă exact, poate cu asupră de măsură, ceea ce le lipseşte „intelectualilor lui Băsescu”. Între alegerea europeană a pupilei „de partid şi de stat” şi cel de-al doilea afront, a mai vorbit, totuşi, şi dl. Horia-Roman Patapievici, dar nu cuprins de vreo scîrbă sau revoltă, ci pentru a explica pe înţelesul poporului mai slab de înger „fenomenul EBA”! Doamne, iartă, ce înaltă preocupare intelectuală, curat filosofică!
Şi, atunci, de ce ne-am mira că, simţind slăbiciunea, dacă nu adoraţia acestor intelectuali fini şi subtili, dl. Băsescu plusează şi iar plusează? În bună formă la început de săptămînă, că nu degeaba înoată, precum Mao, în fiecare dimineaţă, dispus să abordeze toate subiectele, de la „re-ce-si-u-ne!”, unde a dat cu bîta în baltă, pînă la starea învăţămîntului, unde a mai dat o dată cu bîta în baltă, dl. preşedinte şi-a găsit vreme să tragă o scatoalcă amicală intelectualilor săi de serviciu, botezaţi cumva generic „filosofi”, dar şi intelectualilor în general, exprimîndu-şi franc preferinţa pentru chelneri şi tinichigii! Acum, ce să spun? Cînd te uiţi la intelectualii aborigeni, care nuli şi necompetitivi cu exteriorul, care fripturişti, care slugarnici pînă la senzaţia de regurgitare, parcă îţi vine să-l înţelegi şi pe bietul preşedinte în umoarea-i scăpată din frîu.
Şi, pînă la urmă, de ce s-ar abţine în legătură cu nişte inşi care s-au făcut preş de preş sub augustele-i picioare fără să le-o fi cerut nimeni, aşa numai dintr-o puternică pornire interioară? La unii, moştenită de pe vremea Tătucăi sau a d-lor Iliescu şi/sau Constatinescu, la alţii proaspătă, nou-nouţă, fragedă, doar pentru dl. Băsescu, „pentru că merită”, cum sună reclama de la produsele L`Oreal! Te-ai fi aşteptat, după aşa vorbă mare, la reacţii, proteste, liste de semnături, apeluri la solidaritatea poporului cu intelectualii săi batjocoriţi. Cînd „filosoful” Spînu ot Craiova i-a calomniat cam mîrlăneşte, au sărit ca arşi! Acum, nimic. Păi, n-au combătut ei eroic, laolaltă cu preşedintele, comunismul după decesul acestuia? Nu l-au sprijinit „strînsuniţiînjurul” cu prilejul referendumului? Nu şi-au ţinut ei pliscul la pocinogul cu EBA? Ba da, „au făcut totul” şi chiar ceva pe deasupra! Dar acum e tăcere, „o tăcere asurzitoare”, după vorba unui poet. O fi vorba despre punerea în aplicare a zicalei „dacă tăceai, filosof rămîneai!”, iar ei asta doresc, să rămînă în veci şi de-a pururi filosofi, filosofii de serviciu ai unei lumi de chelneri, tinichigii auto şi alţi muncitori manuali, dar măiestru diriguită de „vrednic cîrmaciul”.
Filosofi „de partid şi de stat”, de bună seamă, că e rentabil – mai cade o comandă la editură, pe vremuri de criză, un buget la institut, poate un institut nou, dacă nu mai ajung cele deja existente, o comandă de stat la nişte tiraje neapetisante ş.a.m.d. Trai nineacă, pe banii prostălăilor – despre noi este vorba! – ce-şi plătesc disciplinat impozitele!
În seara cu pricina, am avut un schimb de mesaje cu dl. Dan Petrescu – formula din titlu îi aparţine şi îi mulţumesc. Şi, tot cu o vorbă a sa, ar mai trebui să vedem dacă „greva gîndirii” trebuie chiar declarată ori numai recunoscută – poate că oamenii sînt, de fapt, în grevă de mai multă vreme, poate chiar de la începuturile gîndirii, şi nu ne-am dat noi seama. Şi-o fi dat, în schimb, seama dl. preşedinte, ceea ce, în fond, ar putea explica şi reacţia dumisale – iritată, complet nefilosofică, vag contondentă, doar verbal, din fericire!

PS Pe aceeaşi temă, trebuie neapărat văzută excepţionala primă pagină a „Academiei Caţavencu” de săptămîna asta! Tabloul acela reinterpretat spune mai multe, şi cu infinit mai mult umor!, despre destinul intelectualilor noştri decît o pot eu face într-un biet articol!

PPS Între timp, la Bookfest, preşedintele i-ar fi şoptit d-lui Liiceanu că a vrut, mai întîi, să spună „timpiţi”, dar s-a răzgîndit şi a spus „filosofi”. Ei, bine, cred că asta l-a liniştit întrutotul pe filosof...

Liviu ANTONESEI
Iaşi, 21 iunie 2009

 PLUS QUAM RESTITUTIO IN INTEGRUM

FARSE ALE GUVERNARILOR DE STÂNGA CU PLUSĂRI DIN PATRIMONIUL ROMÂNESC

FORMAŢIUNI POLITICE CARE AU GIRAT GUVERNĂRI NEPĂSĂTOARE LA PATRIMONIUL ROMÂNESC AGITĂ ACUM PRETENŢII DE STÂNGA, ÎN VREME CE  FOSTUL REGE MIHAI A PRIMIT PESTE RETROCEDĂRILE IN INTEGRUM ŞI UN PRINCIPE PASSE-PAR-TOUT CARE INTRIGĂ CASE PRINCIARE ALE EUROPEI

Reproducem din ziarul « Cotidianul ro. », ediţia 11 iunie 2009:


Karl Friedrich de Hohenzollern: „Titlul de Hohenzollern al lui Radu Duda este o farsă“

Karl Friedrich de Hohenzollern, moştenitorul Casei princiare din care provine Casa Regală a României, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului Cotidianul, despre ambiţiile nobiliare şi politice ale lui Radu Duda şi despre tradiţiile Casei de Hohenzollern într-o Germanie republicană.


Alteţa voastră, sunteţi viitorul şef al Casei de Hohenzollern. Familia regală din România, ai cărei strămoşi provin din Casa de Hohenzollern, a anulat în ambele războaie mondiale alianţa militară cu Germania, ţara ei de origine. Care este percepţia asupra celor două evenimente în Casa de Hohenzollern?
 
Este greu să judecăm astăzi faptele de atunci, eu însumi nu cunosc aceste evenimente decât din cărţile de istorie. Cu siguranţă a existat la vremea respectivă o tensiune extraordinară între datoria faţă de Germania, unde îşi aveau rădăcinile, şi datoria faţă de Casa Regală a României şi faţă de guvernarea României. Dacă vorbim de loialitate, care trebuia manifestată faţă de ambele părţi, faţă de România şi faţă de Germania, cu certitudine a fost un conflict puternic de conştiinţă. Ştim că deciziile de atunci au fost luate din perspectiva suveranităţii Casei Regale a României şi a unei conduceri româneşti. Chiar dacă n-au fost în regulă, noi am acceptat aceste decizii.
 
Cât de strânse sunt relaţiile de familie între Casa de Hohenzollern şi Casa Regală a României?
 
Ne întâlnim foarte rar. Ultima dată ne-am văzut în 2001, la cea de-a 80-a aniversare a Regelui Mihai I, la o petrecere în Anglia. Vedeţi, locuim departe unii de alţii şi nici nu avem timpul necesar să întreţinem legăturile. Şi nici nu a existat vreodată aşa o scânteiere deosebită între familiile noastre.
 
Radu Duda, ginerele Regelui Mihai, a primit titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen chiar de la tatăl Alteţei voastre, la începutul anului 1999. În vara lui 2004, Radu Duda a fost propus candidat de un partid din România pentru demnitatea de parlamentar. La scurt timp, în presa română au apărut informaţii potrivit cărora l-aţi fi criticat pe Radu Duda pentru că foloseşte fără aprobare titlul de Hohenzollern. Este adevărată informaţia?
 
Da, este adevărat, l-am criticat pe Radu Duda - şi îmi menţin declaraţiile de atunci şi astăzi - că poartă ilegal acest titlu. Acest titlu nu îi poate fi conferit. Cu aceasta îl critic şi pe tatăl meu, un lucru pe care nu-l fac cu plăcere. Casa de Hohenzollern nu mai are căderea să acorde titluri nobiliare în actualul stat democratic german. În prezent pot fi acordate titlurile de doctor sau de profesor, iar aceasta o face strict statul german. În schimb, conferirea unui titlu nobiliar nu mai este posibilă nici în Germania, nici în România. Este adevărat că noi - şi este valabil şi în cazul meu - ne numim Principe moştenitor de Hohenzollern. Dar este o diferenţă, aici nu este vorba de un titlu, ci strict de un nume. Iar familia noastră poate conferi numele de Hohenzollern numai în cazuri excepţionale: în cazul unei adopţii sau căsătorii.
 
Radu Duda s-a căsătorit în 1996 cu Principesa Margareta. Iar Alteţa sa poartă acest nume de Principesă de Hohenzollern, astfel încât este de înţeles ca Radu Duda să aibă dreptul să poarte numele de Hohenzollern prin alianţă. Nu este aşa?
 
Da, teoretic, prin alianţă, Radu Duda se poate numi Principe de Hohenzollern prin preluarea numelui soţiei. Dar mă întreb şi astăzi, de ce acest lucru nu s-a întâmplat imediat în 1996? De ce l-a rugat Regele Mihai pe tatăl meu să confere un titlu nobiliar pentru familia sa? Şi de ce a devenit Radu Duda abia în 2005 Principe de România, un nume pe care-l poate acorda numai Regele Mihai? Aşadar sunt multe întrebări fără răspuns. Tatăl meu nu a vorbit prea mult despre decizia lui de atunci şi nici nu m-a consultat. Astăzi este prea târziu pentru familia noastră să facă lumină în această problemă, pentru că tatăl meu suferă de demenţă.
 
Şi totuşi, de ce tatăl Alteţei voastre a acordat titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen dacă conferirea unui titlu nobiliar este imposibilă?
 
Vă spun pe şleau. Cred că Regele Mihai a insistat şi l-a convins pe tatăl meu să o facă. Probabil că tatăl meu a vrut să facă un gest de prietenie în familie şi să-i facă o plăcere Regelui Mihai. Dar în 2004, odată cu posibila candidatură la demnitatea de parlamentar a lui Duda, în toată presa a apărut numele nostru, Hohenzollern. Şi desigur că este o diferenţă majoră dacă este interesat de o funcţie politică actorul Radu Duda sau prinţul prin alianţă Duda cu numele de Hohenzollern. De pe urma numelui nostru poţi avea o sumedenie de avantaje. Şi deodată am conştientizat că un membru al Casei Regale a României apare în public cu titlul nostru şi atunci am gândit: ia stai puţin, acel titlu, cu sensul acela, nu mai era posibil. De aceea am fost atât de critic la vremea respectivă.
 
Radu Duda poartă în continuare numele de Principe de Hohenzollern-Veringen. Înseamnă că n-aţi prea reuşit să vă impuneţi punctul de vedere, nu?
 
Am făcut ceea ce îmi stătea în putere.
I-am scris lui Radu Duda în vara lui 2004 şi l-am rugat să nu mai folosească numele de Hohenzollern-Veringen. Dar până acum fără folos.
 
A răspuns atunci Radu Duda la scrisoarea Alteţei voastre?
 
I-a răspuns atunci tatălui meu, Friedrich Wilhelm, Regele Mihai. În scrisoarea de răspuns şi-a exprimat nedumerirea.
 
Nedumerirea privind criticile Alteţei voastre?
 
Intrăm deja în prea multe detalii. V-am povestit ce ştiu despre acest lucru. Ar trebui să fie suficient.
 
Aţi spus că de pe urma numelui de Hohenzollern poţi avea multe avantaje. Care sunt acestea?
 
Depinde în ce cercuri evoluezi. Sunt mulţi care susţin că nobilimea nu mai beneficiază de nici un privilegiu. Dar vă dau un exemplu din viaţa de zi cu zi. Dacă, spre exemplu, vă faceţi o rezervare la hotel şi rostiţi numele Hohenzollern, e posibil să fiţi tratat privilegiat. Oamenii tratează în continuare acest nume plin de istorie cu un anumit respect.
 
Care sunt regulile pe care un membru al Casei de Hohenzollern nu are voie să le încalce?
 
Cutuma Casei de Hohenzollern spune că nu te poţi căsători decât cu persoane de acelaşi rang. Dar în ziua de astăzi nu-i poţi impune nici unui membru al familiei cu cine să se căsătorească. Suntem cetăţeni ai unui stat, nu membri ai unui principat. Familia nobiliară Wittelsbach (n.r. -una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Germania) şi-a modificat regula de bază, adică a anulat regula căsătoriei cu persoane de acelaşi rang. Noi, în schimb, am decis să o interpretăm. În plus, mai există numeroase reguli nescrise. Spre exemplu, plecăm de la premisa că membrii familiei noastre au o ţinută morală şi o conduită civică adecvate.
 
Sunteţi deja păţit cu unchiul Alteţei voastre, Ferfried Principe de Hohenzollern, care a ţinut prima pagină a ziarelor din Germania cu aventurile lui amoroase, dificultăţile fi-nanciare cu care se confruntă şi cu schimbarea radicală a modului său de viaţă.
 
Aşa este. Dar dacă în calitate de moştenitor primeşti apanaj (rentă plătită nobililor - n.r.), aşteptăm şi un comportament adecvat. Dar nici pe Ferfried nu-l putem sancţiona în vreun fel, nici nu-i putem bloca mijloacele băneşti care îi revin. Sancţiunile sunt un lucru relativ, iar noi înţelegem regula de bază a Casei de Hohenzollern ca pe o obligaţie autoimpusă.
 
Între timp aţi întrerupt orice legătură cu Ferfried?
 
Da. Dacă se ajunge ca numele familiei noastre să fie murdărit în presă, legătura cu membrul familiei care a determinat acest lucru nu mai este importantă.
 
Radu Duda a anunţat la începutul lui aprilie că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din România. Cum vedeţi acest lucru?
 
Este decizia lui. Au mai existat alte cazuri în care membrii sau foşti membri ai unei Case Regale să aleagă acest drum. Spre exemplu, fostul rege al Bulgariei Simeon al II-lea, care a fost premier al Bulgariei din 2001 până în 2005. Despre cât de mult succes a avut mandatul său nu vreau să fac vreo apreciere. În cazul lui Radu Duda, situaţia este diferită. Este român, a crescut în România şi nu provine din Casa Regală. Dacă aceste lucruri sunt privite aşa nuanţat în legătură cu candidatura sa, nu-mi dau seama, pentru că ştiu prea puţine despre situaţia din România. Şi pe Radu Duda abia dacă îl cunosc. L-am întâlnit la sfârşitul anilor ’90 de trei ori şi de fiecare dată la petreceri de familie.
 
Cum se potriveşte titlul de Hohenzollern cu această candidatură la Preşedinţie?
 
Este, ce-i drept, o senzaţie ciudată, când cineva care se prezintă Principe de Hohenzollern ar deveni deodată preşedinte al României.
 
De ce e ciudat?
 
Vă mai explic încă o dată cu alte cuvinte: titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen este o farsă. Radu Duda nu poate purta acest nume legal. Nu are dreptul acesta. Este un nume pe care tatăl meu i l-a conferit fără să aibă puterea să o facă. Şi pentru mine este de neînţeles, până în ziua de astăzi, de ce Regele Mihai l-a convins pe tatăl meu să-şi dea încuviinţarea. Iar acum oamenii asociază din nou numele familiei noastre cu această candidatură. Aceasta înseamnă că oamenii vor gândi: în sfârşit vine un urmaş al Hohenzollernilor care să candideze pentru o funcţie politică. Iar asocierea aceasta mă mâhneşte, pentru că Radu Duda nu este un Hohenzollern veritabil.
 
În cazul în care Radu Duda ar fi ales preşedinte, aţi face din nou demersuri ca el să renunţe la titlul de Principe de Hohenzollern?
 
Mă voi gândi când ajungem în stadiul acela.
 
Mihai I susţine candidatura lui Radu Duda, deşi a declarat că este „neobişnuit ca un membru al Casei Regale să servească unei republici“. Şi Alteţa voastră priveşte ca pe ceva neobişnuit ca un membru al Casei Regale să servească unei republici?
 
Nu, absolut deloc. Gândiţi-vă numai la Principele Carol Anton, exemplul strălucit al familiei noastre. În 1850 a predat îndatoririle de conducere pe care le avea ca Principe de Hohenzollern suveran statului prusac. Stat căruia i-a servit în perioada 1858-1862 ca premier. În final a devenit guvernator general al Rhenaniei. Deci a servit statului prusac de două ori - o dată ca politician, a doua oară ca ofiţer.
 
Aşadar sunt compatibile cariera politică într-o republică şi regulile Casei de Hohenzollern din care face parte Alteţa voastră?
 
Desigur. Dacă eu sau unul dintre fraţii mei am fi spus că vrem să devenim politicieni, ce argumente ar fi existat împotrivă ca noi să servim republicii?
 
Dar n-aţi intrat în politică.
 
Aş fi intrat cu plăcere, dar ca prim născut am datoria să păstrez tradiţia familiei noastre. Politica şi afacerile sunt două domenii care nu se împacă. Un politician trebuie să servească ţării sale fără limite. Şi acesta este şi motivul pentru care nu înţeleg de ce unii politicieni se înhamă la alte activităţi secundare, spre exemplu să facă parte din Consiliul de Administraţie al unei companii. Din punctul meu de vedere, această activitate nu se potriveşte cu o funcţie politică. Aici avem de-a face cu un conflict de interese.
 
Despre susţinerea Regelui Mihai pentru candidatura lui Duda la Preşedinţie presa din România comentează, printre altele, că este nepotrivit pentru monarhie să se implice în lupta politică dintre partide. Ce părere aveţi despre aceste comentarii?
 
Da, o carieră politică creează o situaţie echivocă. Trebuie să candidezi pentru un partid. Legat de acest lucru aş fi avut şi eu ceva probleme. La noi în familie a existat mereu tradiţia să nu închei vreo alianţă cu un partid, tocmai ca să nu fii implicat în lupta politică. Este un conflict de interese. Iar dacă hotărăşti să candidezi pentru preşedinţie, atunci trebuie să alegi şi un partid.
 
Radu Duda candidează la alegerile prezidenţiale ca independent.
 
Şi în cazul acesta se află în mijlocul luptei politice. Trebuie să facă declaraţii politice, să se confrunte cu partide politice. Nu-mi place deloc ca numele nostru să fie din nou amestecat în aşa ceva, dar accept alegerea lui Radu Duda de a intra în politică.
 
Regele Mihai a desemnat-o oficial pe fiica sa, Principesa Margareta, succesoare. Potrivit regulilor, tatăl Alteţei voastre şi apoi Alteţa voastră aţi fi devenit succesori la tronul României. Vă pare rău că aţi pierdut succesiunea prin decizia Regelui?
 
Nu. Am în prezent alte îndatoriri. Chiar dacă succesiunea la tron ar fi fost reală, n-aş lăsa totul baltă în Germania numai ca să merg în România. Regele Mihai a luat o decizie extrem de corectă.
 
Carol I, Conte de Hohenzollern, a fost primul rege al României. Aveţi din acest motiv vreo afinitate pentru România?
 
Nu aş numi-o afinitate. România este o ţară foarte frumoasă, dar şi una extrem de dificilă. Am văzut-o cu ochii mei în-tr-o călătorie cu ani în urmă. Ţara mai trebuie să se dezvolte mult. Dar pentru aceasta are nevoie şi de structuri de decizie în loc de oameni care doar se hrănesc din oala cu fonduri a Uniunii Europene. Cred că în România acţionează încă puternic structurile din vremea dictaturii comuniste, care pun zdravăn frână progreselor.
 
Cât de realistă i se pare Alteţei voastre întoarcerea monarhiei în România?
 
Nu-mi dau seama cât s-a distanţat afectiv România de monarhie şi nici dacă poporul vrea un rege la conducerea ţării. Cert este că decizia aceasta trebuie să o ia singur.
 

10 Iun 2009 Annett Muller, Razvan Mihai Vintilescu

 

Despre personalitatea celui care da interviul
 Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern

Născut în 1952. De 22 de ani conduce în calitate de viitor conducător al familiei compania Principe de Hohenzollern. Concernul operează în domeniile imobiliar, turism, maşini grele, forestier şi prelucarea lemnului. Compania este printre altele proprietara a 15.000 de hectare de pădure, fiind cel de-al treilea mare proprietar de păduri din Germania. Familia Hohenzollern are în prezent aproximativ 30 de membri, dintre care cei mai mulţi trăiesc în Germania. Au profesii din cele mai diverse. Karl Friedrich Principe Moştenitor de Hohenzollern este proprietarul unei companii, fraţii săi mai mici sunt unul negustor de opere de artă, celălalt arhitect. Capul familiei Hohenzollern, Friedrich Wilhelm, în vârstă de 85 de ani, tatăl prinţulului moştenitor, nu mai acordă interviuri din motive de boală.

E regula aceasta, ca primul născut între fii să moştenească averea, cea mai importantă tradiţie a Casei de Hohenzollern din care faceţi parte?
 
Nu, nu neapărat. Desigur există şi alte tradiţii pe care le păstrăm. Pentru noi este extrem de important să putem finanţa şi întreţine reşedinţa princiară, Castelul Sigmaringen, care are nu mai puţin de 400 de camere. Castelul este identitatea familiei noastre, a Casei de Hohenzollern. Şi nu o vom vinde vreodată. Două treimi din încăperi le punem, de decenii, la dispoziţia publicului, ca muzeu. În plus, avem o colecţie importantă de opere de artă, adunate de-a lungul a peste nouă secole, colecţie pe care am expus-o în muzeul despre care vă vorbeam. Şi aceasta este o tradiţie. Noi, spre deosebire de alte familii nobiliare, nu ne vindem colecţiile, valorile de artă sau castelele.
 
La alte familii nobiliare, vânzarea bunurilor este legată strict de diminuarea resurselor financiare şi nicidecum de nerespectarea tradiţiei. La ce a fost nevoită să renunţe familia Alteţei voastre de-a lungul anilor?
 
Principala noastră fabrică, Zollern SRL, care furniza componente auto, a intrat într-un impas financiar în anii ’70. Tatăl meu a hotărât atunci să păstreze fabrica totuşi şi să o finanţeze din banii săi. Pentru aceasta a fost nevoit să vândă diverse moşteniri, pământuri, păduri, obiecte de artă şi altele. Astăzi vedem infuzia aceasta de capital ca pe o restructurare importantă, iar succesul societăţii Zollern dovedeşte că a meritat investiţia. Am avut de mai multe ori mare noroc în istoria familiei. Daţi-mi voie să fac o scurtă incursiune în istorie: în 1806, Împăratul Napoleon a făcut o reformare a landurilor germane; aproape toate principatele şi comitatele au fost dizolvate atunci. Noi am fost ocoliţi de această reformă datorită unui context fericit: Principesa Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg, principesa noastră, avea legături cu cercuri influente la curtea lui Napoleon. Al doilea mare noroc l-am avut în 1850. Principatul Hohenzollern a căzut pe mâna prusacilor, dar a fost vorba strict de predarea chestiunilor legate de conducere. Averea noastră, proprietăţile pe care le aveam au rămas ale noastre. Decizia aceasta a făcut posibil ca în timpul celor două războaie mondiale să nu putem fi desproprietăriţi şi aşa ne-am salvat bunurile în vreme de război.
 
Cum resimţiţi tradiţia aceasta, ca Alteţa voastră, în calitate de primogenit, să trebuiască să administraţi averea, ca pe o onoare sau o povară?
 
Din amândouă câte puţin. Ca pe o povară, deoarece pentru păstrarea tradiţiei ai nevoie de bani lichizi, pe care trebuie să-i furnizeze compania noastră. În acelaşi timp o resimt şi ca pe o mare onoare şi bucurie că avem privilegiul unei astfel de moşteniri.
 
Dinastia Hohenzollern are o ramură şvabă şi una francă. Alteţa voastră proveniţi din cea şvabă. Ramura cealaltă a dat cei trei împăraţi care au condus Imperiul German în perioada 1871-1918. Şi astăzi mai există în Germania oameni care spun: „Îl vrem înapoi pe Împăratul Wilhelm“. Ce le spuneţi acestor susţinători ai monarhiei?
 
Eu am crescut în democraţie şi sunt - precum tatăl meu - un democrat declarat. Germania este cu istoria ei nestatornică - începând cu Imperiul German, Republica de la Weimar până la dictatura nazistă - un caz aparte. Pe de altă parte, monarhia aparţine unei istorii îndepărtate. Conceptul de monarhie este depăşit şi nepotrivit pentru Germania. Democraţia s-a confirmat acum în Germania.
 
De ce nu ar fi putut fi monarhia constituţională, aşa cum o au astăzi Marea Britanie, Norvegia, Luxemburg sau Spania, un model de guvernare potrivit pentru Germania?
 
Ar fi fost de neconceput ca după Al Doilea Război Mondial şi un regim hitlerist să urmeze o monarhie. Vă dau doar un exemplu: după cel de-Al Doilea Război Mondial, aliaţii victorioşi, Franţa şi Statele Unite, şi-au disputat sud-vestul Germaniei. A fost creat aşa-numitul Stat din sud-vest care cuprindea landurile Baden, Wuerttemberg-Baden şi Wuerttemberg-Hohenzollern. S-a negociat ani întregi, organizând multiple referendumuri, formarea unui singur land din cele trei. Bunicul meu, Principele Friedrich, a încercat atunci să aducă odată cu landul Hohenzollern identitatea şi istoria acestuia în noua formaţiune Baden-Wuerttemberg. Ba chiar a insistat ca numele Hohenzollern să se regăsească în numele landului. Ar fi urmat să se numească landul Baden-Wuerttemberg-Hohenzollern. Însă locuitorii landului federal s-au pronunţat în 1951, prin referendum, împotriva acestui proiect.

 


Precizare privind succesiunea în dinastie
Conform principiului legii salice din ultima Constituţie regală democratică, cea din 1923, ordinea de succesiune la tronul României după Regele Mihai I este următoarea:

 

                1. Prinţul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern (n. 1924)
                2. Prinţul Karl Friedrich de Hohenzollern (n. 1952)
                3. Prinţul Alexander de Hohenzollern (n. 1987)
                4. Prinţul Albrecht de Hohenzollern (n. 1954)
                5. Prinţul Ferdinand de Hohenzollern (n. 1960)
                6. Prinţul Aloys de Hohenzollern (n. 1999)
                7. Prinţul Fidelis de Hohenzollern (n. 2001)
                8. Prinţul Johann-Georg de Hohenzollern (n. 1932)
                9. Prinţul Carl Christian de Hohenzollern (n. 1962)
              10. Prinţul Nicolas de Hohenzollern (n. 1999)
              11. Prinţul Hubertus de Hohenzollern (n. 1966)
              12. Prinţul Ferfried de Hohenzollern (n. 1943)
              13. Prinţul Meinrad de Hohenzollern (n. 1925)
              14. Prinţul Carl Alexander de Hohenzollern (n. 1970)
              15. Prinţul Carlos Patrick de Hohenzollern (n. 1978)

Această linie descinde din Prinţul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen, care, împreună cu tatăl său, Prinţul Leopold, a renunţat la tronul României în favoarea fratelui său mai mic, viitorul Rege Ferdinand I.


Conform noului Statut al Casei Regale, ordinea de succesiune la tronul României este următoarea:
               1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949)
               2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1950)
               3. Nicolae de Roumanie Medforth-Mills (fiul Elenei, nepotul Regelui, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010 sau la moartea Regelui Mihai, oricare ar surveni mai întâi) (n. 1985)
               4. Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei) (n. 1989)
               5. ASR Principesa Irina a României (a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1953)
               6. Michael de Roumanie Kreuger (fiul Irinei) (n. 1985)
               7. Angelica de Roumanie Kreuger (fiica Irinei) (n. 1986)
               8. ASR Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1957)
               9. Elisabeta Maria Biarneix (fiica Sofiei) (n. 1999)

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971