Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES Semnează:George Roca, Mihai Berca, Corneliu Leu, Mircea Popescu, Ion Coja, Mihaela Stroe, Constantin Stancu, Magdalena Albu, Alexandru Oblu, George Petrovai, Dwight Luchian Patton, Mircea Bunea, Viorel Martin, Jean Liviu Florian - Partea I
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea II
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea III
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea IV
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea V
SUPLIMENT PORT@LEU
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - Sărbătorit în familie
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea I)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea II-a)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE VENITE ULTERIOR
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…”
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…” - continuare
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI - continuare
Două studii despre spiritualitatea gândirii intelectuale de Stelian Gombos
Cinci recenzii de adrian Botez la N.N.Negulescu, Constantin Stancu, Mircea Dinutz, Radu Botiș, Ioan Enache
Studiul despre cancer al unui fizician român
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea III
PAGINA INTAI
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE:
ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!...  sau:  DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES

 
    




























     Colaj
fotografic

    de
George ROCA




 Prof. Univ. Dr. MIHAI BERCA
                
                                EDUCAŢIA ŞI INTELECTUALITATEA

Într-o ţară democratică cum este România ajunge „intelectual” cine vrea şi, mai ales, cine nu trebuie. Este de ajuns să deţină în schema sa managerială, la capitolul „colaboratori”, un preşedinte ca domnul Băsescu şi este deja „intelectual făcut”... fireşte, ca urmare a isteţimii minţii sale, inspirată de vaporii etilici ai sticlelor de wiskey, prezente mai tot timpul la baza din dreapta a biroului. Preşedintele se simte foarte bine printre anumiţi intelectuali. Nu-i trebuie mulţi, ci doar câţiva, care ca la teatru să-i creeze decorul şi să-i dea impresia că la rândul său s-ar putea considera, cumva, un „soi germinativ de intelectual”.
 Aşa se face că unii intelectuali de marcă, precum Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, au căzut în plasa păianjenului veninos şi până să-şi revină, chiar dacă şi-au revenit repede, au fost intoxicaţi de confraţii lor cu o ură, nu întotdeauna decentă, dar oricum pentru aceşti primi doi „domni ai scrisului, filozofi consacraţi” complet nemeritată.
 În ce-l priveşte pe H.R. Patapievici, am rezerve serioase la nivelul meu, al unui intelectual tehnic, care nu se vrea înscris în zona gonflată a intelectualilor literaţi. Căci Patapievici este un asemenea specimen, destul de agil intelectual ca să se considere un geniu. Aşa am crezut şi eu cu mulţi ani în urmă, citind primele sale scrieri. Numai că timpul trece şi energiile iubirii se epuizează. Poate că noi, cei care producem hrană inclusiv pentru domni ca H.R. Patapievici, îl iubim mai mult pe Eminescu decât el. Poate că nu avem viziunea „progresistă” a globalizării sau „europenizării” literaturii şi poate că nu ne pricepem prea bine la a învârti critica literară după interesele politice ale stăpânilor lumii. Ştim, însă, un singur lucru: îl iubim pe Eminescu, îl iubim pe Caragiale, iar amândoi laolaltă şi separat au iubit poporul român şi românii.
 Patapievici şi mulţi ca el nu sunt români şi nu pot gândi şi simţi româneşte. Sunt mulţi antiromâni, iar H.R. Patapievici este aproape de fruntea listei. De aceea în măsura în care el este antiromân, în aceeaşi măsură mă declar anti-Patapievici, iar pentru asta nu trebuie să mă convingă nimeni că geniali au fost Eminescu, Caragiale, Sadoveanu etc.
 Azi nu mai avem genii reale, avem genii umflate cu paiul de către mass-media, aservită şi ea celor care vor să înglobeze România în marasmul nefiinţei neamului.
 Ideea de a lovi în poporul român, în România, prin insultarea şi anihilarea valorilor esenţiale ale acestuia, nu este nouă. Transformându-l pe Eminescu în „cadavrul nostru de debara”, H.R. Patapievici îşi ascute dinţii de canalie intelectuală pentru a muşca din sentimentele româneşti, apoi din resursele şi energiile ţării, în favoarea acelor stăpâni nemernici ai lumii, care conştient nu ne mai plac şi nu ne mai vor. Poate că nu este poporul român pe placul lui H.R. Patapievici, dar cu siguranţă nici românii nu-l plac. El a spus clar că nu-i plac românii iar acum, în mod ostentativ, sărută obrazul buhăit de whiskey al nefericitului preşedinte al României.
 Tot în mod ostentativ s-a dat de partea celui mai urât om al naţiunii. Clarvăzător în manipulare ca şi stăpânul său, suportă suficient de greu o eventuală schimbare pozitivă în ţară. Băsescu şi Patapievici urăsc România în egală măsură şi cu maximum de intensitate, dar fiecare în felul său. Acesta este singurul lucru care îi apropie, URA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI ŞI A ROMÂNILOR.
 Şi cât de bine ştiu unde să lovească! Băsescu, care în viaţa lui nu a scris o pagină (în afară de rapoartele agramate trimise la Securitate), lucrează harnic la distrugerea bazei biologice şi de sănătate a populaţiei, distruge şcoala şi mai ales pe slujitorii acesteia, distruge cultura lovind în intelectuali (toţi cei care nu sunt de parte lui), loveşte în agricultură şi economie, în Soare şi în stele, în iubire şi în înţelegere. Creează Iadul în România! Pentru ce o face? Pentru că e bolnav, bolnav de ură! Omul acesta iubeşte URA, iubeşte degradarea, iubeşte demolarea. Pregătirea sa este la nivelul bordelurilor, pe care le-a frecventat cu sârguinţă în munca sa de marinar. Ori, cum să iubească această ciudată fiinţă şcoala, universitatea, profesorii? Dacă cineva din lumea largă îi pune în braţe un sac de arginţi, distruge tot, lăsând în urma sa pustiirea ţării şi pe H.R. Patapievici care, internaţionalizat fiind, va suporta un „destin global”, dar nicidecum unul naţional.
 Mă întreb dacă nu dânsul, H.R. Patapievici, este un catalizator al răului, al antichristului Băsescu, care nu are încă un Dumnezeu, considerându-se el însuşi un Dumnezeu ce se vrea atotputernic, deasupra tuturor şi a toate. Satanist convins, neagă orice valoare naţională, înconjurându-se de aşa-numiţii consilieri prezidenţiali, cu 40% mai mulţi decât în cazul celorlalţi preşedinţi. Deşi exista un Guvern, Preşedintele şi gaşca lui au creat la Cotroceni un alt guvern paralel, autarhic, în tentativa neeconomică a transferului resurselor naturale către alte naţiuni şi popoare, deloc prietene nouă, dar convenabile trădătorilor de ţară şi de neam. Autarhic în sensul izolării poporului de economia şi viitorul său, de cultura şi spiritualitatea sa, autarhic în sensul unei reprezentări internaţionale, izolate, aberante, antinaţionale.
 Intelectualii „băsesceni” i-au sugerat acestuia „necesitatea crizei economice”, o criză impusă, susţinută cu argumentele exteriorului. România avea resurse şi avea potenţial de creştere. Statul român putea deveni, la rândul său, o autarhie economică, conservându-şi resursele şi energiile pentru o dezvoltare economică sigură şi durabilă, bazată pe export şi nu pe import, pe folosirea sustenabilă a resurselor şi nu pe epuizarea lor forţată, neeficientă, dăunătoare.
 S-a preferat entropia indusă de Consilierii prezidenţiali şi de Guvernele prezidenţiale. S-a preferat măcelărirea Constituţiei şi a legilor, a justiţiei, culturii, sănătăţii şi educaţiei. Într-un haos programat se poate fura, delapida cu uşurinţă şi tot cu uşurinţă se pot crea funcţii şi manifestări dictatoriale la nivelul Palatului Cotroceni. Aceeaşi entropie în care au putut fi negate valorile naţionale, în care Eminescu a devenit „cadavrul din debara” al culturii româneşti, iar Patapievici geniul naţional, a devenit creatoare de conflicte între un preşedinte paranoic şi un Guvern - deocamdată bâlbâit -, dar care promite mai mult decât altele. Nu sunt încadrat politic, dar scriu ceea ce văd, iar ceea ce văd mă face să cred că suntem trădaţi în toată fiinţa noastră, că suntem trădaţi fără ca aceşti trădători să fie vreodată condamnaţi pentru fărădelegile lor. Neaplicarea corectă a legii şi pentru aceşti indivizi, căpuşe ale nemului românesc, susţinuţi financiar din banii negri ai „economiei de criză” va fi un marasm pentru firava Justiţie românească, dar şi pentru poporul român, care a permis naşterea acestui monstru naţional.
 În ceea ce priveşte promovarea culturii româneşti, ea în mod logic ar trebui efectuată din interior, pornind de la rădăcinile ei, de către români neaoşi şi nu de către minorităţile naţionale. Acestea din urmă au dreptul prin Constituţie la a-şi promova propria lor cultură. De aceea am fost surprins să constat că printre miniştrii PDL al culturii au fost doi înalţi oameni de cultură unguri (sic?) şi, atunci când au venit şi veritabili oameni de cultură români precum Diaconu şi Haşotti, antichristul de la Cotroceni a căutat şi caută metode, creează conflicte, pentru ca românii cu adevărat culţi să nu ajungă să conducă cultura românească.
Îmi e greu să închei optimist, nu am motive. Cred, însă, că domnul H.R. Patapievici şi-a pierdut metafizica pe drumul fără de întoarcere al istoriei şi s-a lovit teribil la cap de „Dialectica eternă a valorii şi corupţiei” (Alex Cistelecan - Fenomenologia spiritului conservator). Domnul Patapievici, în ciuda „negării valorilor”, nu poate nega corupţia din ICR. Fără a i se nega unele merite, cred că este total imoral să considerăm că promovăm cultura în plan internaţional dacă murim de foame, boli şi analfabetism în interior. Se pare că morala nu e făcută pentru „geniile gonflate” căci - nu-i aşa? -, valorile generează corupţie.
Ca participant direct sau moral la jignirile aduse de Băsescu intelectualităţii române autentice, starea actuală nu va rămâne nepedepsită de confraţii săi în ale criticii literare, căci Patapievici chiar nu este singurul intelectual al ţării şi, dacă este, este unul destul de greu încercat de corupţie şi antiromânism, căci înainte de a fi anglosaxon sau antigerman, nu e rău să simţi cât de puţin şi româneşte!!!
 




 Două recente articole de Corneliu LEU

  Ce poate face un slugarnic cu ștaif
          și cum lovesc în populație
             manipulările sale


 O anecdotă răsuflată din lumea judecătorească (cea serioasă, de pe vremuri) povestește despre un avocat care, ne găsind altă soluție, își sfătuiește clientul să joace rol de cretin care nu poate să articuleze, la orice întrebare a judecătorilor făcând ochii mari și răspunzând: „lo-lo-lo-lo-lo...”. Îi obține astfel achitarea pe motiv de iresponsabilitate și, când rămân între patru ochi, îi cere onorariul. Dar inculpatul face ochii mari și articulează cu greu: „lo-lo-lo-lo-lo...”.
 Cam asta a fost impresia mea vreme de nu știu câți dracu ani și câte dracu guverne în care ne vorbea Emil Boc „gestionând criza”. Era ca un robot sau ca un drogat căruia, orice întrebare despre dezastrul național i-ai fi pus, tot triumfalist răspundea. Și făcea o pauză cu buzele strânse pe zâmbet, așteptând să i se aducă mulțumiri. Sau, poate că exagerez atribuind pauzei lui de vorbire intenția de a provoca aplauze. Poate că era pauza robotului care asculta în cască indicațiile ce i se dădeau de la Cotroceni; poate că era doar zâmbetul respectuos de slugă credincioasă... Nu e de mirare; am văzut și la ditamai Ceaușescu reflexul ca, după ce-și rostea vreo indicație sau apreciere, să facă aceeași pauză uitându-se la femeia care-l domina prin cine știe ce bănuieli freudiene.
 Ceea ce demonstrează că asemenea reflexe se molipsesc devenind boală, maladie, debilitate psihică. Și ne convingem de acest lucru văzând cum evoluează personajul în continuare: L-am văzut, după ce n-a mai fost prim-ministru, cât de greu s-a lăsat dezbătut din scaunul de la partid, nu din vreo raționalitate personală, ci cu o atitudine ce părea de domeniul absurdului sau prostrației mentale, dacă n-am fi știut că, din umbră, Big-Brotherul diriguitor îi ordona să reziste fiindcă, pierzând guvernul, nu găsea o soluție să nu piardă și partidul. Micul omuleț politic nu era decerebrat, așa cum părea; era doar sluga perfectă care făcea întregul joc exact cum i se dicta, lipsit până la dubiu de orice idee personală, dar genial ca aplicator de linie a altuia. Exact ca în preceptele de formare a executanților comuniști.
 Avem și o dovadă mai veche întru aceasta: un îngrozitor act antisocial care bulversează și astăzi atât funcționarea unor instituții cât și starea de fapt a multor sute de mii de cetățeni, buzunarul lor, nervii lor, speranțele lor de a ajunge la oarecare stabilitate. Act care, în mod bizar,  influențează și astăzi viața noastră publică și privată, fără ca să vedem nici din partea noii guvernări vreo intenție de remediere.
 Vă amintiți? Pe la începutul guvernării lui Boc, presat de opinia publică și de Parlament, Băsescu  a fost obligat și a poromulgat o lege pe care încercase înainte s-o boicoteze: Legea Caselor Naționalizate pe care, însăși Uniunea Europeană ne somase s-o punem odată la punct. Și târâș-grăpiș, am pus-o. N-o fi fost ea cea mai perfectă, dar rezolva sute de mii de cazuri, scotea de pe rol sute de mii de procese. Adică degaja și justiția de inutile activități bugetofage, îi liniștea și pe bieții cetățeni ai singurei țări din fostul lagăr care, la douăzeci de ani de la schimbare, încă nu sunt siguri pe dreptul lor de proprietate. O lege foarte importantă, fiindcă ar fi adus și beneficii financiare atât la cheltuielile bugetare cât și la cele ale cetățenilor împinși spre procese costisitoare; dar și ceea ce este mult mai valoros și mai important: Liniștirea a sute de mii de cetățeni agitați de starea lor incertă de proprietate și de habitat; convingerea lor că nu mai sunt mințiți ci trăiesc într-un stat de drept; eliberarea minții lor de la procese inutile, către scopul benefic de a-ți face un rost economic pe o proprietate certă. Ceea ce înseamnă stabilitatea socială mult dorită, pentru  care s-a vărsat chiar și sângele nevinovat din 1989.
 Dar pe proaspătul prim-ministru nu-l interesa asta și, ca să-i facă plăcere lui Băsescu despre care știa că în sinea sa ura acea lege pe care o promulgase, s-a opus chiar înaltei decizii prezidențiale care, conform formulărilor finale de legi, ordona guvernului ca, în termen de nu mai știu câte luni, să emită toate instrucțiunile de aplicare a legii. Ei bine, acest Boc, pe proprie ambiție slugarnică, aproape vreme de patru ani, fără să fie admonestat de administrația prezidențială, nu a elaborat respectivele instrucțiuni. Act penal de nesupunere, dar făcându-i mentorului său plăcerea de a sabota legea pe care însuși acela o promulgase, provocând în continuare atât marile cheltuieli bugetare ale justiției cu aceste procese cât, mai ales, spolierea ani de-a rândul a cetățenilor intimați în aceste procese, disperarea lor și de a cheltui fără să vadă rezultate, și de a face rost de alți bani pentru a lua procesele de la capăt.
 Imaginați-vă această disperare, a unor oameni rămași fără proprietate și fără banii cheltuiți pe procese, ridicată la nivelul sutelor de mii și veți fi de acord cu mine că gestul lui Boc este un act lent și perfid de holocaust național. Și așezați alături figura satisfăcută a acestui pigmeu care dă un răspuns triumfalist pretinzând, să zicem, că nivelul de trai a crescut cu 0,0001%...
 Aș fi uitat toate acestea dacă, prin prilejul recentei Convenții PDL, nu mi-ași fi dat seama de instalarea cronică a bolii: Dat cu picioare-n cur afară de la șefia propriului său partid, Boc ne apare cu același surâs inconștient de suficiență drogată spunând, nici mai mult nici mai puțin: ”Nu înseamnă că tot ce am făcut e perfect și fără greșeală...” – pentru a conchide cu: „Voi rămâne, clar, primar la Cluj-Napoca...”.
 Nu mai comentez stupida convingere de aproape-perfecțiune; dar mă-ntreb de ce avea nevoie de acel „clar”?!... ce voia să sublinieze prin asta?... Ce anume e atât de clar?!!...
 Sau, mai bine zis, cât anume de clar va răspunde cetățenilor din Cluj care sunt grav afectați de modul cum el a sabotat această lege?!?... Cum îi va ajuta și împotriva cui va spune că luptă ca să-i ajute?!
 Are un singur noroc prin faptul că la Cluj sunt mari clinici pe care nu le-a putut desființa, așa cum a desființat alte spitale lăsând amărâții pacienți pe drumuri; și sunt universități pe care nu le-a putut desființa cum a desființat școli lăsând învățătorii șomeri și copiii în ignoranță!
 Un singur lucru pentru mine e clar: Că, despre unul ca el, nu poți spune nici măcar: „Astora trebuie să le dai în cap de când sunt
mici!”...
 


VREAU GUVERN DE PLAGIATORI TINERI!

 
De ce tineri? Pentru că pe vremuri se plagia altfel, se plagia pe față, se plagia chiar citând sursa de cât mai multe ori dacă era vorba de lingușeala la adresa „geniilor conducătoare” sau de falsele jurăminte de credință față de „clasici”. Țin minte că am inventariat pe două coloane nu știu câte articole ale unor somități, poate chiar academice, găsind pe coloana care inventaria cuvintele autorului-semnatar, să zicem două sute, față de patru mii sau șase mii de cuvinte, cât aveau citatele folosite. Iar aceia erau autori care luau chiar și premiul de stat tocmai pentru că citau cât mai des, cam de șapte opt ori pe pagină, sursa limbii de lemn a dictatorilor. Ca să nu mai vorbim de începutul obligatoriu al scrierii respective, în care sursa era țelul suprem al ligușirii și nu spusele ei care puteau fi chiar o prostie. Așa că, mai întâi citai sursa și apoi puneai citatul: „Așa cum ne învață tovarășul X”… și extrăgeai în continuare scriind cu foarfeca… Asta era pe vremuri, când făceai carieră cu plagiatul numit „compilare” de unde au învățat unii metoda cu întreruperea textului pentru a pune sursa mai presus de idee; așa că eu vreau tineri, ca să nu-mi mai amintească de parveniții trecutului politic.
 Ov.S.Crohmălniceanu avea o atât de mare specializare în a folosi asemenea argumente, încât și-a început o carte cu „Așa cum ne-nvață tovarășul Malenkov”; performanță pe care n-au atins-o nici criticii literari sovietici, deoarece Malenkov a zburat de la cârmă înainte de a ajunge la cultul personalității, pe care i-l începea înaintea lor un autor ce utiliza limba română.
 Mi-am permis această divagație numai pentru a demonstra că citarea sursei la fiecare pagină și cât mai insistent, în afară de faptul că își are originea în practicarea cultului personalității, devenise chiar metoda curentă a plagiatorilor care, sub communism, erau scuzați cu calificativul de „compilatori”, primind chiar premii, distincții și funcții de partid pentru aceasta.
 Și, iată că, la douăzeci de ani de când partidele politice se agresau afirmând fiecare că la ei s-au încadrat securiștii cei buni, în vreme ce ceilalți i-au promovat pe securiștii cei răi, reajungem „dialectic” în același punct, de o parte strângându-se compilatorii iar de alta plagiatorii. Realitate confirmată prin documentul prezidențial care cere, precum o declarație de avere, declarația „de neplagiat”. Or, dacă trăim într-un stat de drept, în care prezumpția de nevinovăție este constituțională, cum poți să ceri unui om căruia nu i-ai probat vinovăția o proprie declarație că este nevinovat?!
 Acesta este un act care demonstrează că tu, președinte, ești cel mai rău plagiator, fiindcă plagiezi metodele abuzive ale cadriștilor care te puneau să declari ce voiau ei, sau șefii lor să-ți pună la fișă; plagiezi metodele provocatoare ale securității care întocmea dosare secrete; plagiezi lipsa de morală a celor mai infecți dictatori care plătesc în jurul lor un aparat ce nu face altceva decât să fabrice documente acuzatoare pentru adversarii politici. Și îi plătești din bani publici, nu din propriul tău buzunar, asta însemnând că îi plagiezi și pe cei mai corupți dintre șefii regimurilor totalitare, cei care nu numai siluesc poporul, dar îl și fură. Ce să-i faci?!... Până și plagiatul e o problemă de cultură: Dacă ai cultură vastă, te orientezi către ce este mai nimerit, mai modern, mai inedit. Dacă ai cultura cazonă a cursului seral PCR, plagiezi și tu de la dictatorii a căror gândire ți-a recomandat-o partidul!
 Din pricina aceasta, în vreme ce compilatorii își folosesc acum priceperea pentru a strânge citate compromițătoare, eu aș fi fericit dacă am avea un guvern format din plagiatori tineri, bine informați în toate domeniile democrației ce se practică în cele mai civilizate state ale lumii, care să știe să-i plagieze pe cei mai productivi și mai benefici oameni politici în materie de dezvoltare națională. Să ia istoria recentă a Europei și să plagieze ce au făcut Adenauer, Willy Brandt și Helmuth Koll pentru Germania, De Gaulle pentru Franța, Margaret Tatcher pentru Anglia, miniștrii lui Baudouin sau ai lui Juan Carlos pentru Belgia și Spania, De Gasperi și Fanfani pentru Italia, Lech Velessa pentru Polonia, Vaclaw Havel pentru Cehia. Să-i plagieze bine de tot. Să-i plagieze oricum, cu și fără sursă la asterisc, în subsolul paginii sau la bibliografia finală. Să preia hălci întregi din politicile lor pozitive și să le folosească fără rușine și fără teamă de acuze, pentru un „ceva mai bine” în societatea românească.
 Iar, dacă li se cere de la Cotroceni declarație de neplagiat, să răspundă precum călugărul chemat la judecata ierarhilor pentru acuzația de afemeiere:
 -Poți jura aici că n-ai fost la femei?
 - Pot, Prea Sfințiți Părinți; fiindcă ele au venit la mine! 
 Mircea POPESCU

                                  Diktatul UE


Pornind de la situatia politica tensionata din Romania, nu discutam cine are mai multa dreptatea si cine mai putina, Bruxelles-ul a decis sa dea ukaz greu Romaniei, asa cum pe timpuri acelasi gen de ukaz venea pe firul rosu de la Kremlin:
Intr-un comunicat al Comisiei Europene se arata ca presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut, premierului Victor Ponta sa restaureze puterile Curtii Constitutionale, sa nominalizeze un Avocat al Poporului care sa se bucure de sustinerea tuturor partidelor, sa asigure o procedura noua si transparenta de numire a procurorului general si a procurorului sef al DNA si sa faca din integritate o prioritate politica.
Sa fim bine intelesi, tonul komunicatului in care se cere – nu se sugereaza cum ar fi normal in cadrul unor relatii internationale normale si civilizate – arata ca UE inainteaza rapid pe drumul transformarii intr-un nou URSS.
Analizand ontinutul comunicatului putem observa:
1. Schimbarea Avocatul Poporului trecuta prin Parlamentul Romaniei si considerata constitutionala de Curtea Constitutionala, trebuie anulata si o noua regula de numire a acestuia prin introducerea dreptului de veto trebuie instituita ca urmare a diktatului presedintelui Comisiei Europene.
Acest drept de veto decurge din decizia respectivului komisar-presedinte al Comisiei Europene care cere ca alegerea sa aiba loc, nu prin votul majoritatii deputatilor, reprezentanti ai poporului roman, ci prin acceptul tuturor partidelor, daca termenul “tuturor” nu este schimbat prin “majoritatea“.
2. Tot diktatorul-presedinte al Comisiei Europene cere unui stat suveran si independent, schimbarea procedurii de numire a procurorului general si a celui al DNA, impotriva legilor si reglementarilor interne, probabil constitutionale, ale acestui stat suveran si independent, Romania.
Nu stiu daca procedurile de numire ar trebuie schimbate, dar principiile suveranitatii unui stat sunt calcate in picioare cu brutalitate printr-o decizie transmisa din exterior.
Sa fie oare ingrijorare si dorinta de a ajuta democratia interna a Romaniei prin diktat a la Kremlin sau doar ipocrizie rezultata din apararea intereselor unor familii politice europene?
Primul ministru, presat si speriat promite supunere absoluta ca un fanariot care doreste sa castige un tron atunci cand alti pretendenti trimit in mod iresponsabil reclamatii la Inalta Poarta cerand interventia acestei in probelemele tarii.
Oare nu la fel s-a procedat pentru inabusirea “Primaverii de la Praga” prin solicitarea interventiei Moscovei si a satelitilor acesteia de catre adversarii politici interni ai lui Dubcek impotriva intereselor generale nationale?
Maine-poimaine, cine stie ce mai cere URSS-UE si guvernul de la Bucuresti va indeplini cu obedienta orice decizie a Bruxelles-ului ingenunchiind Romania si sacrificand valorilor si intereselor nationale.
Presedintele Basescu, sustinut si de politicieni ai opozitiei, la acea vreme, a lansat conceptul ca Romania trebuie sa-si cedeze din suveranitate pentru a intari UE.
Probabil, din aceasta cauza Bucurestiul nu misca un deget pentru promovarea reintregirii tarii, dar bate apa in piua cu minciuna regasirii, absolut ipotetice, a “celor doua state romanesti in UE”.
Oare chiar nu mai exista demnitate nationala printre politicienii si guvernantii romani?
Dar care este autoritatea morala a Uniunii Europene care-i permite sa se erijeze in aparator al democratiei in statele componente tratate ca niste provincii?
UE nu-si bazeaza existenta si organizarea pe o Constitutie, deci nu are niste organisme constitutionale si nici macar alese prin vot popular.
De asemeni, functionarii care conduc aceste organisme sunt numiti, nu alesi, dar au pretentia sa judece si sa decida respectarea constitutionalitatii hotararilor institutiilor unui stat suveran si independent care-si bazeaza existenta si intreaga viata sociala, juridica si politica pe legea de baza a statului, numita Constitutie.
De ce nu are UE Constitutie? Din cauza ca elitelor politice le-a fost frica sa nu fie respinsa prin referendumul popular, dupa ce cateva tentative au esuat, inclusiv in Franta.
Si atunci, UE s-a creat prin decizia la varf a acestor elite impotriva vointei popoarelor Europei, fiind nascuta in mod ilegitim.
UE este un fel de corporatie multinationala care-si bazeaza existenta si functionarea pe niste tratate si reglementari interpretabile dar impuse functie de interesele de moment ale conducatorilor numiti, nu alesi, deci la fel de ilegitimi.
Este asta o dovada de respectare a principiilor democratiei? Sa judece cititorii.
Oricum, se pare ca am scapat de dracul sovietic reprezentat de URSS si am dat de tat’su URSS-EU.
Personal, n-am crezut ca se va ajunge la momentul in care legile Parlamentului Romaniei, ale reprezentantilor poporului roman, vor deveni, daca nu primesc firman de la Inalta Poarta, o simpla maculatura in ochii functionarilor superiori UE.
                                                                            Mircea Popescu
                                                                                  m.popescu@sbcglobal.net
 






 Ion COJA
                              Pasul următor:
                        Demiterea lui Băsescu!

      Prin condamnarea și încarcerarea lui Adrian Năstase s-a făcut primul pas și a început astfel sfârșitul haitei de criminali și hoți instalați la guvernarea României pe 22 decembrie 1989. Pasul următor este demiterea lui Băsescu, la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile spre acest deznodămînt firesc și absolut necesar. Ne-am săturat de ei. Din păcate, nu-i putem demite pe toți printr-un singur referendum, printr-un singur gest public! Va trebui să-i luăm pe rând. Știe toată lumea cine va urma după Băsescu! Dar e musai ca Băsescu, capul răutăților din România, să dispară acum de pe scena politică pentru ca prăbușirea sistemului politic mafiot să continue, să meargă până la capăt, dacă ne ajută bunul Dumnezeu!
      Presa mercenară, inclusiv televiziunile, încearcă o diversiune parșivă și ticăloasă în sprijinul lui Băsescu, prezentând situația ca o luptă între Traian Băsescu și Crin Antonescu, inducând în mintea românilor ideea că la referendum vor avea de ales între Băsescu și cuplul Ponta-Antonescu! Nimic mai fals și mai periculos decât această interpretare a situației în care ne aflăm! Noi acum avem posibilitatea de a elimina din jocul politic pe unul dintre cei mai mari răufăcători din politica românească! Faptul că adversarii săi s-ar putea să fie mai mincinoși și mai hoți și mai incompetenți decât Băsescu nu trebuie să ne inducă în eroarea de a-i mai acorda lui Băsescu creditul nostru!
      Din fericire, nu aceasta este situația. Adversarii politici ai lui Băsescu au păcatele lor, incomparabil mai mici însă. Au făcut multe greșeli, dar răul făcut de ei Țării și cetățenilor acestei Țări este, dacă pot spune așa, în limitele normalității. Aceste limite Băsescu le-a depășit chiar înainte de a deveni președinte!
      Avem acum ocazia acestui referendum și trebuie folosită fără niciun regret, pentru a scăpa astfel de un individ care ne-a făcut mult rău și ne va mai face, dacă nu-i luăm din mână pârghiile puterii de a face mai departe rău în jurul său!
      Pentru ceilalți politicieni, tovarăși sau adversari, unii cu nimic mai de soi decât Băsescu, nu avem încotro și trebuie să așteptăm până la următorul soroc electoral, în toamnă. Imediat după demiterea lui Băsescu, societatea civilă va trebui să se aplece asupra candidaturii lui Crin Antonescu. Ar fi o mare rușine ca românii să aleagă încă un președinte, al patrulea, care nu are ce căuta în fruntea Țării. Să sperăm că scurtul răgaz de câteva săptămâni nu ne va împiedica să ne edificăm corect asupra lui Crin Antonescu și a celorlalți candidați, în speranța că măcar unul dintre ei să prezinte un palmares demn de a fi luat în seamă.
      Să ne fie clar așadar: votul nostru pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă un vot pentru Crin Antonescu! Nu înseamnă preferința pentru acesta!
      Votăm împotriva lui Traian Băsescu numai și numai prin raportare la isprăvile bine cunoscute ale lui Băsescu, unul dintre principalii vinovați pentru starea precară a națiunii române, a României de azi!
*
      De ce trebuie demis Băsescu?
      Nu au nicio valoare acuzațiile pe care i le aduce Parlamentul. Motivele pentru care Băsescu trebuie să cadă sunt cu totul altele, mult mai serioase, mai numeroase, și de ele trebuie să ținem seama în ziua referendumului.
      Mai întâi, amintim câteva dintre motivele pentru care Băsescu nici nu trebuia să ajungă în cea mai înaltă funcție! În mod normal, Băsescu nu trebuia să ajungă nici parlamentar, nici ministru!
      1. În decembrie 1989 Traian Băsescu ocupa o funcție de director în Ministerul Transporturilor, la Constanța, în Port. Erau ani buni de când nu mai naviga. Era cunoscut printre colegi și subordonați ca un impostor în funcția respectivă. O funcție pe care nu o onora, nici prin comportamentul său, nici prin pregătirea sa profesională destul de îndoielnică. Se știa că la câteva examene importante din cariera unui comandant Băsescu nici nu se prezentase, dar le promovase prin intervenția „organelor de partid”, a protectorilor săi din Securitate.
       Apartenența lui Băsescu la Securitate este certă, a fost demonstrată public. Personal, am discutat acest subiect cu Ion(?) Cătuneanu, fost director în Portul Constanța, care după 1990 și-a recunoscut apartenența la Securitate în fața unui grup de prieteni constănțeni. Cătuneanu ne-a spus că a fost coleg cu Băsescu în structurile Securității. După părerea mea, acest detaliu biografic nu îl încriminează în mod automat pe Traian Băsescu. Nu este grav dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea sau dacă a lucrat efectiv în Securitate, ca ofițer! Problema este despre ce Securitate vorbim! După decembrie 1989 a devenit clar că Securitatea nu a fost un monolit, cu oameni de aceeași factură, toți o apă și un pământ. A devenit clar că unii dintre securiști, nu puțini, au făcut parte din Securitatea trădătoare, din Securitatea aservită unor servicii secrete străine, care n-au rămas străine de ce a urmat după 1990 în România. Avem toate motivele să credem că toată cariera politică a lui Traian Băsescu, atât de neașteptată, este datorată sprijinului ocult primit de acesta din partea unor astfel de instituții și structuri. Evident, nici pe departe Băsescu nu este singurul om politic aflat în această situație. Îi țin companie ceilalți doi președinți de după 1990, precum și importanți lideri politici sau din mass media etc. Partea proastă este că au primit acest sprijin ca să facă mult rău României și românilor.
      2. În ianuarie 1990, Băsescu a fost printre primii directori demiși la cererea colegilor și a subordonaților. S-a aflat pe lista de directori demiși semnată de ministrul Burada. După câteva zile, acesta a fost „sfătuit” și, practic, obligat să revină asupra demiterii lui Traian Băsescu, revocând ordinul. Subalternii au protestat vehement, contestându-l în continuare, inclusiv în justiție. Băsescu a fost obligat să cedeze și să plece din Constanța, alungat propriu zis de foștii colegi și subordonați. În mod semnificativ, la alegerile parlamentare nu a candidat niciodată în Constanța, unde multă lume îl cunoaște foarte bine câte parale face. Era vestit printre marinari ca un comandant de vas extrem de priceput în relațiile cu vama din port...  A venit la București unde aceiași protectori discreți și eficienți l-au plasat sub pulpana lui Petre Roman și Ion Iliescu. Așa a început o carieră politică de care n-ar fi avut parte dacă nu ar fi primit constant ajutorul unor entități secrete, imposibil de identificat de publicul larg, de alegători.
      3. Ca ministru la Transporturi (din mai 1990 până în octombrie 1992 și după 1996), se face vinovat de multe abuzuri și nereguli. Iată câteva:
- a permis și a coordonat deplasarea minerilor la București, la mineriadele din iunie 1990 și septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie inițiativă, au încercat să oprească năvala minerilor.
- a demarat acțiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul său a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurență cu CFR au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpuși de Traian Băsescu și alți foști miniștri la Transporturi. Ca să le meargă bine acestor firme, au fost suspendate o mulțime de trenuri, au intrat în reparații nesfârșite liniile cele mai circulate, pentru ca viteza trenurilor să fie exasperant de mică și lumea să prefere transportul auto. Linia Constanța-București este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă în toată țara. Se urmărește distrugerea CFR și privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus!
- a descurajat și amânat orice proiect de construcție a unor auto-străzi noi. A decis că „România nu are nevoie de auostrăzi”! A supravegheat personal reparațiilor la auto-strada Pitești, lipsa sa de pricepere vădindu-se imediat prin calitatea proastă a lucrărilor.
- a introdus sistemul de dijmuire în transportul internațional auto, sistem perpetuat până azi.
- s-a implicat direct sau prin interpuși în falimentarea flotei comerciale și înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justiție, n-a fost finalizat deoarece Băsescu a știut să-și facă complici persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky Șpagă și alții, de aceeași teapă!
- demascat de dl Gabriel Ștefănescu, șeful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe funcționarul corect și curajos.
- altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbașu. Mihai Erbașu a murit asasinat în propria sa casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV și a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconscu dovezile certe ale fărădelegilor și abuzurilor săvârșite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru și ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV și să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbașu și Gabriel Ștefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de față o propagandă fățișă în favoarea lui Băsescu. Păcat...
- alegerea sa ca primar și președinte s-a făcut prin fraudă electorală. Vorba lui Ponta: „Au furat mai mult decât noi!” (Ghilimelele îmi aparțin...) Băsescu și oamenii săi au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea prostii le merge bine mintea! Căci prost nu este Băsescu, dimpotrivă, este inteligent și mai ales viclean! Predispus genetic spre infracțiune, spre eludarea legii, a normelor și regulilor bunei creșteri, ale corectitudinii! Lasă să se înțeleagă că această „dimensiune” golănească și interlopă a personalității sale a dobândit-o la gura portului! Ca băiat de port!... Eu nu recunosc în acest comportament stilul constănțean, mentalitatea celor născuți pe malul mării! Traian Băsescu nu este constănțean! Nu este născut la Constanța, cei șapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanța, iar constănțenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul său de a răzbi în viață, mințind și păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu este de-al nostru!
Ca președinte, și-a arătat arama în nenumărate ocazii.
- răpirea ziariștilor din Irak a fost o manevră tembelă și criminală deopotrivă. Chiar și azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o alții, dar el a fost în permanență în cunoștință de ce se întâmplă. La data aceea țara era guvernată de coaliția PSD-PNL, de Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu șoma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă!
- la referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect introducând în mod abuziv și a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care atrăgea simpatia naivilor și a deturnat atenția electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el și Crin Antonescu... Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lașitate și fuga de răspundere pentru faptele sale.
- după alegerile din 2008 a refuzat să ofere funcția de prim ministru majorității parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect ne-constituțional pe Emil Boc,  care își dovedise deja incompetența, și a demarat acțiunea de racolare, prin șantaj și șpagă, a parlamentarilor traseiști dispuși să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament stabilit democratic prin votul nostru. Așa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispreț total pentru voința electoratului și litera Constituției!
- lui Băsescu îi aparține ideea de a interzice oamenilor săi din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că aceștia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rușinos, fără pereche în viața parlamentară din toată lumea!
- a luat o serie de măsuri care au discreditat și dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofițeri superiori de valoare, veritabili profesioniști, caractere autentice, și a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei.
- în disprețul opiniei publice, a adevăratei intelectualități, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu și Horia Patapievici în funcții pentru care aceștia nu aveau nicio competență, dimpotrivă, erau contra-indicați în modul cel mai categoric cu putință.
- în schimb, a eliminat-o din viața politică pe dna Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reieșit că lumea prețuia tot mult mai mult eleganța și competența unei adevărate doamne în comparație cu mârlănia și bădărănia prezidentului nimerit în funcția supremă prin tertipuri și minciună. Mona Muscă nu a făcut poliție politică. Eu însumi și toți colegii mei de la Universitatea București, care aveam ore cu studenții străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se pare ceva suspect la vreun student străin! Era știut că sub eticheta de student intrau în țară mulți veritabili teroriști! Nu am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, nu am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârșăvia lui Băsescu. Ca și colegii de partid ai bietei femei!... Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul său de succes: prin fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerușinare!
- în anii de guvernare a lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în Țară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeași perioadă guvernul a procedat și la cea mai severă scădere de salarii și pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriașe?
Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf!
- nu putem uita și ierta recomandarea prezidențială făcută tinerilor români aflați în dificultate, nemulțumiți de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!...
- cel mai vinovat și inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declarațiile repetate făcute de acest saltimbac politic potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea națională în favoarea „guvernului” de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt președinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport politic de subordonare și aservire națională. Cui a cerut nevrednicul de Băsescu mandat pentru asemenea declarații iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare națională? Sau de iresponsabilitate majoră?! Ce trebuie să mai facă acest individ că să fie îndepărtat de la orice funcție publică și tras la răspundere pentru faptele sale, incompatibile cu legea penală și cu exigențele funcției prezidențiale?! (Voi reveni asupra chestiunii.)
- și-a permis să iasă în public cu declarații ne-constituționale de susținere a unor proiecte economice precum Roșia Montană! Interpelat de activiști voluntari ai interesului național, când aceștia i-au pomenit de obligațiile pe care fiecare generație le are față de urmași, față de nepoți, neisprăvitul le-a rîs în nas: care nepoți?! Exact cu aceeași mentalitate a țiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de Țară:
        - Măi, țigane, sări că-ți arde satul!
        - Nu-i nimic! Mă mut în altul!
       Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

                                                                                                            Ion  Coja [ionzcoja@yahoo.com]

Post scriptum. Oameni buni, să nu ne facem griji prea mari și prea devreme pentru cel care va urma să-i ia locul Băsescului în toamnă la Cotroceni. Să rezolvăm la referendum problema Băsescu. Și vom vedea ce va fi mai departe! Sunt convins că vor apărea candidaturi noi, valabile, demne de funcția respectivă, din partea societății civile. Știu bine că vreo doi-trei dintre generalii pe care i-a îndepărtat Băsescu din Armată ar fi foarte potriviți cu funcția supremă. Academia Română și mediul academic ne oferă de asemenea câteva candidaturi valabile, mai valabile decât cele cu care ne amenință clasa politică. Personal, mă gândesc cu plăcere și speranță la Dumitru Prunariu... Și la încă vreo trei-patru posibili candidați, oameni tineri, români de care să fim mândri și mulțumiți.
Dar mă văd obligat să fac următoarea constatare: deși nu mi-a plăcut niciodată de Crin Antonescu, impresie pe care am făcut-o public în mai mult rânduri, trebuie să recunosc că prestația sa din ultimele zile, prestața sa la Cotroceni, mă satisface. Declarațiile sale limpezi în apărarea demnității și suveranității funcției de președinte al României în raport cu funcționărimea de la Bruxelles m-au surprins în modul cel mai plăcut. Sper că le va confirma în continuare.
Doamne, ajută!
 



 Mihaela Stroe [mihaelamalea@yahoo.com]
                      
                       I HAVE A DREAM – AM ȘI EU UN VIS:
                                 ,, pușcăriabilii"




 
 
 MOTTO LA POZA DE MAI SUS:

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tâmpitii?
Chiar ti-e jena sa iubesti tara asta? Nu trebuie sa fii nationalist-comunist pentru asta.
                                                       Dan Puric



 
 Constantin STANCU
 
          DESPRE INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, CU DRAGOSTE

- Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene,  a declarat în cursul lunii iunie 2012 că în ultima perioadă  Înalta Curte a făcut o serie de pași pentru îmbunătățirea celerității privind procesele de corupție la nivel înalt si substanța, proporționalitatea si caracterul de descurajare a pedepselor pentru fapte de corupție. Procesele in ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt este unul dintre aspectele-cheie ale mecanismului de cooperare si verificare pe justiție, ca efect Comisia urmăreşte  aceste cazuri ca parte a analizei noastre conform MCV.
Sunt unele verdicte, in ultimele luni, care indica un nou nivel de profesionalism, eficienta si independenta a Înaltei Curți din Romania in judecarea acestor cazuri, conform Comisiei. Întrebare: care sunt limitele până la care au acces aceşti specialişti în dosarele aflate pe rol? Altă întrebare: care este reacţia reală a magistraţilor legat de aceste intervenţii?
- Marți, 22 mai 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuate de Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori al Inspecţiei Judiciare referitoare la cererea de apărare a independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale formulată de domnul procuror Mihai Negulescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit informaţiilor de la CSM. Prin cererea formulată a solicitat apărarea independenţei, imparţialităţii şi  reputaţiei profesionale în raport cu conţinutul solicitării doamnei europarlamentar Monica Macovei, prin care aceasta a cerut Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preluarea dosarului penal la care lucra aşa cum era înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi aflat în instrumentarea sa, în vederea „soluţionării rapide şi profesioniste a acestuia”. În cererea sa, doamna Monica Macovei a mai solicitat în plus să se efectueze inclusiv verificări privitoare la existenţa unor posibile abateri disciplinare, comise de domnul procuror Mihai Negulescu.
Din verificările Inspecţiei Judiciare a reieşit faptul că Ministerul Public nu a dat curs cererii doamnei deputat Monica Macovei, dosarul rămânând, în continuare, în instrumentarea domnului procuror Mihai Negulescu.
Ce prevede legea?
CSM a răspuns că în conformitate art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, fiind interzisă intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. Verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor luate de procuror, este de competenţa procurorului ierarhic superior, potrivit art. 278 Cod procedură penală, care poate fi sesizat de persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate. Aprecierile asupra legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor procurorului, făcute de persoane care nu au nicio calitate procesuală în cauză, pot fi considerate ca o intervenţie nelegală în actul de justiţie, manifestată într-o presiune exercitată asupra procurorului investit cu soluţionarea dosarului. Conform art. 209 alin. 41 Cod procedură penală, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare, pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior.
Din verificarea actelor de cercetare efectuate în cauză de către domnul procuror Mihai Negulescu, a rezultat că „acestea au fost realizate cu maximă celeritate, mijloacele procedurale dispuse au fost cele prevăzute de Codul de procedură penală, iar actele procesuale au fost motivate corespunzător în fapt şi în drept, conform Inspecţiei. Cererile părţilor au fost analizate, procurorul pronunţându-se asupra acestora, în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege”.
Inspecţia efectuată a relevat că „menţiunile inserate de doamna deputat Monica Macovei în cererea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se fac aprecieri negative asupra competenţei profesionale, imparţialităţii şi corectitudinii domnului procuror Mihai Negulescu, sunt nejustificate”.
-  La data de 15.11.2007 fostul Președinte al Înaltei Curți de Casație si Justiție, Nicolae Popa,   s-a întâlnit cu specialişti ai Comisiei Europene. După întâlnire s-a dat un comunicat presei din care rezultă ca prezenţa unei echipe de specialiști ai Comisiei Europene la instanța suprema pentru a se informa in legătura cu restituirea la Parchet a unor dosare de corupție importante este o evidentă intervenție in procesele aflate pe rol. De fapt, întâlnirea trebuia sa aibă loc la Ministerul Justiției, însa reprezentanții Comisiei Europene s-au deplasat personal la ICCJ!
Întrebarea. Câţi români pot avea acces în acest mod la informaţiile din dosare?
Specialiștii CE “ au fost interesați printre altele de condițiile de restituire a unor dosare care privesc corupția, la Parchet (Năstase, Copos!)”, adăugând ca acțiunea experților europeni “poate sa afecteze derularea normala a procesului si ca este bine ca aceste puncte de interes sa fie amânate pana când se va da o soluție definitiva in aceste dosare". Nicolae Popa a declarat ca niciodată nu va comenta soluțiile date de colegii săi intr-un dosar sau altul si ca ceea ce au făcut cei trei specialiști ai Comisiei europeni i se pare o “ingerința” pe care le-a mărturisit-o si acestora.
Fostul preşedinte al instanţei supreme a menţionat ca marile dosare de corupție au fost restituite la Parchet din cauza faptului ca fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a modificat anumite proceduri in legislația penala cu privire la trimiterea demnitarilor in judecata. “Prea mulți miniștri vor sa fie Napoleoni. Prea mulți vor sa-si lege numele de un cod. Prea mulți vor ca înainte de a pleca din funcţia publică să intre in vigoare un cod”.
În timpul mandatului lui Monica Macovei ca ministru al Justiţiei, au existat trei coduri penale în România!
Întrebarea. Demnitarii români cred cu adevărat în independenţa justiţiei?

Sursele: Juridice.ro şi Hotnews.ro
STANCU CONSTANTIN [costystacon@yahoo.com]
 DOUĂ ARTICOLE DE MIHAELA ALBU


                                          PREŞEDINTE CU REPETIŢIE?!

Nu ştiu care va fi rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui României din data de 29 iulie şi, personal, nici nu mă interesează neavând vreo pasiune anume pentru stratele politice ale vremurilor noastre. Ceea ce este însă deosebit de important de urmărit în toată această ultimă perioadă de istorie contemporană autohtonă are o legătură precisă cu imaginea de ansamblu a întregii clase politice româneşti, o radiografie sui-generis a acestei sfere restrânse a perimetrului mioritic actual, de unde nu a lipsit de la strigare niciun personaj reprezentativ al bogatei panoplii caragialesco-filimoniene atât de cunoscute tuturor.
Am avut interpretate, aşadar, pe scena politică naţională foarte multe dintre rolurile consacrate ale literaturii române a secolului al XIX-lea. De la coane Joiţichi „ambetate” de-un amor decadent şi până la Păturici plimbându-se cu nerv (sau cu nervi) de la un partid la altul, după cum nu conştiinţa, ci „enteresul” personal şi dorinţa de parvenire le-au dictat, de la Caţavenci cu discursuri penibile, ce înfăţişau o realitate ilustră (mai bine zis sinistră) tocmai de la „paşopt” încoace, şi până la Dandanachi cu grade multe pe umăr impuşi de la centru (de la centrul lumii, evident), de la Tipăteşti numai buni de traşi în poză pentru albumul politic al UE (dar şi pentru eternitate) şi până la Brânzoveneşti şi Farfurizi, care urmăreau cu fervoare nestăvilită din culise acţiunea, gata oricând să strige de trei ori trădare, dacă „enteresele” partidului, de astă dată, o solicitau imperios, de la Chiriaci combativi - oameni de încredere, de-ai casei, cu alte cuvinte - ce apărau cu spirit incisiv onoarea pierdută a unui jupân Dumitrache tradus de propriii lui tovarăşi Ipingeşti şi până la variantele feminine ale lui Ghiţă poliţaiul, nişte Pristandale cu cât mai vopsite, cu atât mai mai inexpresive, cărora nu prea le-au ieşit la număr de-a lungul mandatului nu steagurile, ci voturile, iată doar o mică parte dintre personajele cvasiprezente zilele trecute în piesă bulevardieră intitulată simplu „Staţia România” - una dintre multele drame, de fapt, ale unui popor, căruia i se tot amputează pe zi ce trece demnitatea şi certitudinile - , nişte bolnavi deloc închipuiţi însă cu lecţia foarte bine învăţată la şcoala molierescă a Harpagon-ului carpato-danubiano-pontic de tip securisto-penal.
        
Societatea românească, dacă a ajuns la stadiul dezastrului moral şi economic în care se găseşte în momentul de faţă, nu este doar ea singura vinovată pentru amploarea acestui fenomen fără precedent al siluirii propriei sale intimităţi, aşa cum eronat se tot acreditează de către anumiţi reprezentanţi ai mass-media, decât într-o oarecare măsură. Acestei societăţi i s-a tot vârât cu forţa pe gât în anii ce au urmat „Revoluţiei” decembriste a anului 1989 (am mai scris acest lucru şi în „Dictatura nonvalorii”) o aşa-zisă „cultură” de import, distructivă pe absolut toate direcţiile sale de dezvoltare, o cultură negativă pe care ea, societatea, a fost obligată să şi-o însuşească drept normă de a fi, din păcate, altfel, riscând aruncarea de pe orbita globalizării şi, implicit, marginalizarea. Faptul că azi avem în faţa ochilor un aşa-zis mozaic arhitectural societar cu tentă postmodernistă, plin de cioburi lipite haotic pe o pânză inertă în locul unei tuşe puternice (şi bine gândite în prealabil) trasate de un pictor pătruns de oareşice urmă de geniu, reprezintă efectul unei intoxicări constante în timp din punct de vedere politico-mediatic cu cele mai imbecilizante antimodele, inclusiv la nivel politic, importate cu intenţie uşor explicabilă din Vestul sălbatic, un Vest caracterizat nu întotdeauna numai de intenţii onorabile, dar bucurându-se însă de o imagine publică aproape impecabilă, abil desenată în jurul pseudoideii de autentică „democraţie” generală. Nimic mai greşit. Totul se învârteşte în acel spaţiu cultural într-un soi de cerc vicios, unde, în numele banului, au fost ucise până şi Arta adevărată împreună cu Creatorul ei doar spre a vinde consumatorului zilnic o sumă de simboluri anume, ce nu au vreo legătură directă cu creştinismul, simboluri, în general, oculte, şi nici cu valoarea intrinsecă a Fiinţei umane ori cu istoria de până acum a omenirii. Cei care le produc au o singură dorinţă: aceea de a le distribui în cadrul larg al societăţii de consum cu un scop extrem de precis, mass-media fiind unul dintre vectorii principali întru diseminarea prin varii discursuri a informaţiei fabricate în acest sens. E doar unul dintre multiplele aspecte negative dominante ale gândirii actuale a vătafilor noştri planetari.
În ceea ce priveşte data de 29 iulie, aş dori ca ea să fie prima zi din tumultuoasa istorie a ultimelor decenii ale poporului român, când acesta îşi va putea decide singur, de astă dată, soarta, nealimentându-i-se prin mijloacele cunoscute ale manipulării singură iluzia unei hotărâri proprii şi că jocurile politice au fost cu mult înainte făcute. Nu avem cum anticipa cu exactitate care va fi deznodământul referendumului propus, putem să ne folosim numai de sondajele sociologilor şi atât. Foarte interesantă însă pentru România va fi opţiunea populară exprimată la acea dată. Pentru oricare cetăţean cu drept de vot sau nu, capacitatea fiecăruia dintre aceştia în parte de a conştientiza că destinul acestei ţări şi al naţiei sale se află acum la o răscruce memorabilă de drumuri, unde politicienii, indiferent de apartenenţa lor partinică, schimbă, fie pe rând, fie în grupuri declarate, sensul indicatorului său de mers în direcţia care le este lor prilenică, din păcate, reprezintă unul dintre reperele forte ale momentului.
Aş vrea să cred că măcar în acest alt ceas al vremilor roata istoriei românilor nu va mai fi învârtită, ca în multe alte dăţi, de altfel, de anumite forţe din exterior dominate de o seamă de interese economice conjuncturale favorabile lor, pentru că România a fost, este şi va fi mereu o atracţie deosebit de importantă din această perspectivă pentru aşa-zişii investitori străini ocazionali, care nu au drept unic ţel decât acela de a plăti o serie de comisioane grase unor compatrioţi mioriţici (vorba lui C.T. Popescu) avizi de îmbogăţire imediată cu scopul obţinerii facile a unor resurse naturale absolut necesare supravieţuirii propriilor lor industrii naţionale aflate într-un derapaj economic evident.
Poporul român va avea de ales acum între axioma „sexy”-tăcerii şi opusul ei. Cu alte cuvinte, în votul popular de la sfârşitul lunii iulie trebuie desluşit mult mai mult decât lasă acesta să se vadă la prima lectură politică inocentă a sa. Să vedem care va fi rezultatul referendumului şi direcţia viitoare către care se va îndrepta de la 29 iulie 2012 încolo România.
 



                         DICTATURA OCULTĂ CU CIP PREFERENŢIAL
                               A LUMII CONTEMPORANE


M-am hotărât, în sfârşit, să scriu despre acest subiect considerat a fi ca un fel de „secret al lui Polichinelle” la ora actuală, plecând de la premiza interacţiunii mele destinice cu câţiva reprezentanţi ai filonului negru de sorginte securisto-ocultă din ziua de azi, întâlnire care s-a constituit pentru mine într-un soi de comuniune forţată, dar mai mult decât interesantă şi extrem de dureroasă, în acelaşi timp, sub raportul analizei interrelaţionărilor dintre diverşii subiecţi umani ai prezentului. Portretul lor, aşa cum l-am văzut zilnic în faţa ochilor vreme de câţiva ani la rând, are câteva coordonate intrinseci, ce ţin de structura sa intimă, şi anume: nişte inşi veşnic pomădaţi la chip, dar extrem de urâţi la suflet, posesori ai unor raţiuni diabolice capabile de a distruge pe oricine cu uşurinţă în orice moment printr-un simplu telefon sau printr-o simplă formă de comunicare descendentă, actanţi cu intelect precar şi cu funcţii neapărat importante, care nu cunosc decât două ipostazieri ale multifaţetatului chip al lumii în care trăiesc: banii şi puterea - simple forme fără fond semnificând însă absolutul acestei vieţi în accepţia lor profund reducţionistă. Că vor intra într-o bună zi în fundul gropii ca oricare alt muritor al acestei alte planete din Universul divin şi că nu vor duce cu ei nimic în lumea de Dincolo nu îi deranjează câtuşi de puţin. Ei trăiesc subţirimea fiecărei clipe ce li se prelinge cu repeziciune pe lângă trup, de parcă aripa veşniciei i-ar fi atins generoasă numai pe ei în raport cu toate celelalte miliarde alcătuite din specia Homo sapiens sapiens, varianta degenerată în opinia lor. Orbiţi de o vanitate ce îi stăpâneşte continuu şi le întunecă minţile cumplit, securisto-masonii de azi au un unic principiu solid: vor să conducă tot, să stăpânească tot, considerându-se dumnezeii imuabili ai acestei umanităţi, umanitate care, din fericire, nu le aparţine câtuşi de puţin.
Din păcate însă pentru întreaga omenire, ei sunt prezenţi peste tot: în posturi-cheie de conducere,  guverne, mass-media, universităţi, instituţii publice, mediul privat etc. Mai nou, vor să controleze populaţia Terrei de aşa manieră, încât să ştie cu orice preţ când eşti diareic, când pui frunză de sarmale, dar şi când tai frunză la câini (aşa cum procedează aceştia), când scoţi bani din contul propriu ori când te împuiţezi legal sau clandestin, potrivit legilor naturale ale firii ş.a. Personal, am dat de securisto-masoni în mod inevitabil pe parcursul destinului meu de până acum, dar, interacţionând din necesitate cu ei, am dat, bineînţeles, şi de dracu - nu de unul, ci de mai mulţi, o serie de draci hidoşi cu nasul stârmocind la porţile homosexualităţii ori ale organului sexual feminin, deoarece curvăsăria cu nimic ostoită (poate doar de legile biologice ale naturii, în final, adică de trecerea inefabilă a timpului), hoţia nedisimulată şi beţiile succesive sunt unicul lor capital „moral” definitoriu; nimic bun, nimic profund uman -, adică de tatăl lor spiritual şi financiar, deopotrivă. Mi-a fost dat să văd nişte personaje demne de cazanul cu smoală al infernului biblic, având sufletul vândut pe doar câţiva arginţi acelui diavol-caracatiţă cu mii de braţe numite loje masonice sau confrerii întinse pe toată suprafaţa Globului pământesc şi pregătite să muşte cu aviditate din mădularele oricărui humanoid rătăcit de soartă prin deşertul de cenuşă al propriei sale vieţi sumbre. Indivizii aceştia - fixaţi, mai bine zis, încleiaţi pe viaţă în cele mai de sus scaune de conducere a instituţiilor lumii, de fapt, nişte simpli tejghetari obosiţi de soartă, care tot învârtesc (cu folos doar pentru buzunarul propriu) pe sub masa rotundă a destinului lor mercantilo-filistin fel şi fel de contracte ilegale, concepute însă într-o serie de termeni specifici numai pentru ei înşişi şi lojile lor anoste, atât - funcţionează în mod înseriat, exact ca o banală reţea electrică studiată de elevi în manualul obligatoriu de Fizică din liceu. Înseriaţii aceştia însă conduc lumea prin „n” fire întunecate la culoare, pe care ei şi le imaginează ca fiind, culmea, nevăzute şi nebănuite de niciunul dintre componenţii săraci cu duhul (cred ei) ai turmei planetare de sclavi pur statistici.  
Cu o putere financiară evidentă şi cu un status dobândit ori cumpărat, securisto-masonii lumii de azi - indivizii care se hrănesc din satisfacţia producerii răului asupra Celuilalt şi din construirea unor planuri diabolice pentru comunitate, au o predilecţie către aşa ceva - îţi inculcă ideea că simbolurile tale specifice consacrate şi libertatea-ţi proprie sunt nişte lucruri complet inutile, elemente fade ale unui simplu vis utopic nocturn, lucruri demne de a fi trecute sub obrocul searbăd al tăcerii printr-un sistem de legi bine pus la punct de către armata lor de cadre juridice obediente. Pentru ei, tu nu exişti ca OM, ca FIINŢĂ. Eşti, în opinia-le patologică, doar un simplu, mult prea simplu mijloc de producţie fără creier, cu o valoare de piaţă minimă stabilită tot de ei înşişi, bun doar de corvoadă grea şi prost plătită, căruia tot ei îi vând, pentru îmbogăţirea lor personală, fel şi fel de iluzii anoste cu semnificaţie nulă, care să îndepărteze Omul de substratul profund al existenţei sale proprii. Iar ca sclav, trebuie să stai în perimetrul tău îngust, stabilit deloc imaginar, exact ca într-un ţarc obişnuit pentru vite. Nu ai cum să îţi pui în evidenţă valoarea personală, pentru că nu ţi se dă voie să faci aşa ceva - chiar dacă tu deţii o asemenea valoare individuală remarcabilă -, atâta vreme cât nu te integrezi spiritului şi normelor lor de gaşcă denumită lojă, o confrerie cu iz funebru, care distruge însă cu viclenie şi răutate absolut tot. Aceste structuri bolnave de vanitate şi machiavelism făţiş te obligă, prin mijloace manipulatorii grosolane, să te gândeşti permanent că viaţa ta nu valorează nici măcar cât cei treizeci de arginţi ai Iscarioteanului trădător sau nici măcar cât o ceapă degerată ori încolţită din cămară comparativ, bineînţeles, cu viaţa lor mai mult decât preţioasă şi plină - de mizerie morală, evident (ei, dar mare scofală mai e şi morala acestei lumi, „La dracu cu morala!”, vorba lui Eugen Ionesco în „Rinocerii”). Te determină, umblând la mecanismele fine ale creierului tău, să te simţi vinovat de orice, imaginându-ţi că greşeşti chiar şi atunci când respiri în mod natural şi nu încerci să te abţii a elimina în atmosfera, unde ei îşi „diseminează” aburii desfrânării personale, bioxidul tău de carbon, culmea, poluant, cu alte valenţe chimice decât cele ale lor, desigur, superioare. Acestor indivizi, dumnezeul lor mic şi neînsemnat, de laborator, le dăruieşte, chipurile, puteri nebănuite şi imunitate în raport cu toate evenimentele şi stările de lucruri existente pe lumea aceasta faţă de Dumnezeul tău, neofertant şi nu întotdeauna grabnic protector, acela înomenit şi neîncuibat în orgii walpurgice  fără număr - o „umbră” doar analizabilă filozofic în fel şi chip ca simplu idol amurgit între filele unor cărţi roase de vreme -, care te supune însă la caznele iadului încă din faza telurică a fiinţării tale omeneşti în carne şi duh.
Personal, am considerat întotdeauna segmentul securisto-masonic trecut şi actual ca fiind un grav şi constant pericol pentru întreaga umanitate, pentru istoria însăşi a Fiinţei umane în succesiunea rapidă a vremurilor. Experimente dure peste experimente dure, sânge amestecat cu pseudoideologiile unor aşa-zise „revoluţii” conjuncturale, de fapt, programate anterior de către ei înşişi, cu rol profund „inovator” pentru societate, foamete şi boli, minciună, foarte multă minciună şi manipulare grosolană cât cuprinde. Acestea au fost şi sunt şi azi, iată, obiectivele pe care componenţii tuturor lojelor oculte, supranumite şi „secrete”, şi-au propus a le realiza pe tot parcursul istoriei, de la înfiinţarea lor şi până azi. Dominaţi de o incoştienţă fără de margini, aceşti indivizi de duzină - o adunătură de şmecheri parveniţi, care au mers şi merg în continuare cu acţiunile individuale şi de grup dincolo de limita legii - şi-au ocultat, fără să bănuiască o clipă măcar, chiar propriul lor statut - şi singurul, de altfel -, anume acela de Fiinţă umană dotată cu raţiune şi afect şi nicidecum cel poziţionat pe stadiul primitiv animalier (aşa precum se vede cu ochiul liber că se prezintă ei înşişi prin faptele pe care le săvârşesc cu de la sine voinţă zilnic), închizându-se între zăgazurile unor încropite pe genunchi „doctrine” maladive şi seci - baloane de săpun din start fâsâite - şi propunând paradigme peste paradigme cu esenţă nulă şi consecinţe dezastruoase pentru omenire. Ei bine, în tot acest peisaj complet nefast pentru umanitate, vârât cu forţa pe gâtul tuturor de către neodictatura mondială contemporană, montarea cipurilor reprezintă un veritabil atentat completamente condamnabil la libertatea de sine a individului planetar din orice loc s-ar afla acesta (pentru ei, pentru securisto-masoni, cipul va fi unul, bineînţeles, preferenţial). Consider că este de preferat, în acest caz, singură moartea persoanei ca măsură exactă a demnităţii unei Fiinţe umane decât privarea sa totală de propria-i libertate caracteristică. 
Este adevărat, mi-aş fi dorit să trăiesc într-un alt fel de lume, într-un orizont de timp dominat de o alt mod de a trăi şi de un alt sistem axiologic, deloc găunos, cum este cel al lumii de acum. Nu a fost să fie aşa. Sunt, prin prisma datei de naştere proprii poziţionate la graniţa imaginară dintre postmodernitate şi perioada anterioară acesteia, şi suntem obligaţi a parcurge această bucată de vreme din lungul şir al istoriei omenirii, vreme care te stoarce însă de viaţă, călcându-ţi, pur şi simplu, în picioare existenţa şi visele, sufletul şi credinţa. Iar toate acestea nu reprezintă, din păcate pentru noi, decât consecinţa evidentă a gândirii patologice abordate de stratul uman anterior menţionat, strat proţăpit de unul singur pe tronul ierarhiilor efemere lumeşti spre a o conduce şi a domina absolut totul. Viaţa a devenit azi pentru mulţi dintre pământeni o imensă şi obositoare cloacă non-substanţială, unde durerea, chinul şi mizeria atotstăpânitoare îşi desfăşoară nestingherit jocul lor furibund şi satanic. Lumina?!... Hm, un deziderat, deocamdată utopic, care va scoate capul din noroi peste nu ştiu câţi ani de aici înainte, atunci când puternicul imperiu securisto-masonic actual al întunericului şi desfrâului se va prăbuşi definitiv în propria-i antiformă creată de el însuşi la nivel planetar prin diverse mijloace de construire a imaginii şi a realităţii trăite. Faţa trivială a timpului contemporan va deveni cu siguranţă în viitor o simplă filă ca multe altele - sau poate nici măcar atât - în cuprinsul cărţii de istorie a acestei îndelung chinuite lumi. Elogiul nebuniei oculte, dacă e să facem trimitere la titlul scrierii lui Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei -, a fost făcut de multă vreme de către masonerie prin înşişi reprezentanţii ei obedienţi şi lipsiţi complet de duhul sfânt.








 George Petrovai
( in revista „Noi N U”)


                Politica românească – o sursă inepuizabilă
                                de ruşine şi indignare


Că politica românească postdecembristă este deopotrivă penibilă şi păgubitoare pentru ţară şi popor, nu numai că nu mai surprinde pe nimeni, dar a ajuns să fie privită ca un fapt obişnuit, cam aşa ca o umbră ce se ţine scai de imaginea României, oriunde în lumea asta largă este dusă ea (imaginea) de diplomaţi, turişti şi comunităţi româneşti.
Şi cum să nu fie aşa, când chiar de la început ea s-a dovedit deosebit de prolifică în a furniza (spre încântarea unora şi spre îngrijorarea altora) o gamă diversificată de promisiuni cu iz stătut de minciuni, de învârteli care la ţanc se văd preschimbate în malversaţiuni şi de megapotlogării care, de regulă, nu au mult de aşteptat până când se văd cocoţate pe culmile politicii dâmboviţene, unde tronează jaful generalizat şi trădarea înveşmântată în hainele devotamentului naţional?!
De-acord, nu toţi făcătorii de politică postdecembristă au urmărit cu prioritate îmbogăţirea lor prin această îndeletnicire eminamente omenească, care – cel puţin pe aceste meleaguri – se vădeşte într-atât de avidă de componentele fundamentale ale umanului (raţiune, omenie, cinste, măsură), încât în majoritatea cazurilor îi stoarce ca pe nişte lămâi pe cei ce o îmbrăţişează şi apoi îi azvârle la lada de gunoi a istoriei.
Ion Iliescu este cel mai potrivit exemplu în acest sens. În deceniul cârmuirii sale de tristă amintire, el s-a arătat aşa de preocupat de promovarea purităţii ateismului său pernicios şi, după pilda oferită de Ilici Lenin, de definitiva zdrobire a adversarilor ideologici („În dispută, ne spune Vasili Grossman în nuvela Panta rhei, Lenin nu urmărea adevărul, ci victoria!”), încât prea puţin s-a sinchisit că în urma lui lasă o ţară muribundă şi două categorii distincte de cadavre – cadavrele bucureştenilor batjocoriţi şi ucişi de minerii chemaţi pentru a apăra cu bâte şi răngi „valorile” democraţiei originale şi cadavrele vii ale „baronilor” puţind a necinste şi osânză într-un partid despre care adorabilul Petre Ţuţea cu certitudine ar fi spus că nu reprezintă nici măcar „laptele bătut al comunismului”.
Desigur, mă grăbesc să adaug că deşi s-au îndepărtat într-o bună măsură de calea comunismului cu faţă umană, comunism edulcorat şi moşit de Iliescu şi ciracii lui, regimurile Constantinescu şi Băsescu n-au adus cu ele un spor de înţelepciune, armonie şi prosperitate pentru românii îndelung răbdători, respectiv un spor apreciabil de prestigiu internaţional pentru România, cu toate că îndată după câştigarea primului mandat de preşedinte, Traian Băsescu a condamnat comunismul de la tribuna Parlamentului (oare cât de sincer a făcut-o?) şi cu toate că îndată după aceea (la 1 ianuarie 2007) ţara a fost admisă în structurile euro-atlantice şi în Uniunea Europeană.
Dimpotrivă, pe fondul unor crize convergente (financiare, economice, politice) prelungite, a căror ofensivă n-a putut fi contracarată de măsurile pe cât de disperate, pe atât de impopulare ale succesiunii de guverne pedelisto-udemeriste, nivelul de trai al grosului românilor s-a deteriorat până ce a ajuns în vecinătatea catastrofalului (disponibilizări masive în sectorul bugetar, restrângerea sectorului privat, creşterea preţurilor şi tarifelor, diminuarea lefurilor şi a pensiilor etc.), iar datoria externă şi-a urmat cursul său ascendent.
Iată de ce anul electoral 2012 a început cu căderea mult hulitului şi urâtului Guvern Boc, pentru ca după aproximativ trei luni, în urma moţiunii de cenzură înaintată de Uniunea Social Liberală (USL), să cadă şi Guvernul pedelisto-udemerist al lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Cele două căderi rapide de guverne în anul electoral şi într-un interval atât de scurt de timp, fenomen cu totul neobişnuit în politica românească postdecembristă, cu siguranţă că i-a cam pus pe gânduri pe politicienii trecuţi prin ciur şi prin dârmon din PSD şi PNL.
Dar cei doi cumetri politici – Victor Ponta şi Crin Antonescu, călăuziţi în demersul lor pripit de ura viscerală faţă de Traian Băsescu, s-au repezit să înghită momeala azvârlită de PDL, via Cotroceni, cu totul surzi la sfaturile venite din spatele lor de-a fi mai vigilenţi ca oricând.
Şi poate că nescontatele rezultate obţinute de USL în urma votului dat de electorat la locale mai degrabă din ură faţă de PDL decât din simpatie şi încredere în dubioşii candidaţi ai USL-ului (a nu se uita că alegătorii români, fără tradiţie electorală şi constrânşi de nevoi, sunt imprevizibili, maleabili şi inconstanţi!), aceste rezultate spectaculoase, prin urmare, pesemne că i-o fi făcut pe greii din umbră ai celor două partide unite prin ură şi năzuinţe să creadă că s-au înşelat în previziunile lor, căci pentru o clipă au uitat de sfatul tătucului Stalin şi s-au lăsat cuprinşi de dulcea ameţeală provocată de succes.
Doar pentru o clipă. Pentru că pe capul plecat al „celui mai cinstit guvern din Decembrie ’89 încoace”, nu şi pe capul prezumţios şi miştocăresc al proaspătului premier Ponta, au început să cadă acuzaţii devastatoare privind credibilitatea sa: primii care au părăsit noul cabinet au fost incontestabilii plagiatori Corina Dumitrescu şi Ioan Mang, urmaţi la scurt timp de incompatibilul Mircea Diaconu.
Dar adevărata lovitură de trăznet pentru USL şi frământatul Guvern Ponta o reprezintă plagiatul învederat al premierului la înjghebarea tezei sale de doctorat! După cum a dezvăluit prestigioasa revistă ştiinţifică Nature, informaţie şoc care de îndată a fost preluată de marile cotidiene ale lumii, circa 130 de pagini din teză (aproape jumătate) constituie un fals grobian – copierea ad litteram, inclusiv cu greşelile de ortografie, fie de pagini întregi, fie doar de fragmente consistente din cărţile de drept internaţional penal ale autorilor români Dumitru Diaconu, Ion Diaconu şi Vasile Creţu.
Dacă pentru furtul subtil de idei este nevoie de inteligenţă şi abilitate din partea plagiatorului, iar pentru dovedirea în acest caz a fraudei este într-adevăr nevoie de ochiul atent şi versat al specialistului, plagiatul lui Ponta este nu numai grosolan (pur şi simplu el copiază masiv, fără a se sinchisi să facă ceea ce ştie că trebuie să facă până şi un elev de liceu – să pună între ghilimele fragmentele citate!), ci este şi un plagiat mare cât roata carului – intri pe internet şi adevărul ţi se impune cu forţa de necontestat a evidenţei!
De mirare că în pofida acestor probe mai presus de orice dubiu, procurorul-politruc Victor Ponta încă mai are îndrăzneala să o scalde, ba trăgând de timp şi sperând într-o minune pesemne impusă viitoarei Comisii de Etică ce-i va analiza aceasta adevărată capodoperă a furtului intelectual, ba acuzându-l pe Traian Băsescu că el i-a copt-o, de parcă preşedintele l-ar fi îndemnat să plagieze şi acuma l-ar fi dat de gol, sau de parcă persoana care atenţionează asupra hoţiei ar fi mai infamă decât însuşi făptuitorul ei...
Şi colac peste pupăză, neonorabilul Ponta nu numai că refuză cu insolenţă şi obstinaţie să pună în practică ceea ce i-a impus micului plagiator Ioan Mang să facă în virtutea legii – adică să-şi dea demisia, dar şi ţine morţiş că numai el, cel pătat pînă-n albul ochilor şi arătat cu degetul de presa internaţională, este îndreptăţit să reprezinte România la reuniunea de la Bruxelles.
Nu-i greu de întrevăzut cam cum poate să-şi reprezinte ţara un premier al cărui prestigiu este grav avariat...
De neînţeles pentru mine rămâne comportamentul sfidător al ortacilor lui Ponta din USL. Aceştia nu numai că nu-l trag de mânecă, doar astfel dovedind că vor să-l ajute ca să scape de penibilul nimicitor al situaţiei ivite, dar chiar îl împing de la spate ca el să calce şi mai zdravăn în străchini.
De pildă, era de aşteptat ca universitarul Andrei Marga, el însuşi conducător de doctorate, să se arate într-atât de ruşinat de acest guvern al plagiatorilor, iar acuma într-atât de indignat de superplagiatul lui Ponta, încât pe dată să-şi dea demisia din postura de ministru al Externelor (care, după gafele făcute, i se potriveşte cam aşa cum i s-ar potrivi lui Vanghelie postul de ambasador al României la ONU), nicidecum să admită să-l însoţească la Bruxelles, mai înainte ca premierul să facă dovada că acuzaţiile aduse sunt nefondate.
Dar dezinteresul manifestat de la bun început de Ponta vizavi de gravele dezvăluiri apărute în revista Nature este grăitor prin sine însuşi. Şi tot aşa de elocventă este stupefianta lui afirmaţie că-i gata să renunţe la titlul de doctor, întrucât titlul nu i-a adus nici un profit, dar că la funcţia de premier n-are de gând să renunţe. Cine poate sa creadă că dacă lucrurile ar fi cuşere, „mieluşelul” de Ponta ar sta cu mâinile în sân, fără să prezinte dovezi care să oblige revista Nature la cuvenita dezminţire şi la consistente daune morale pentru grava atingere adusă blazonului său?!...
Numai că în scurt timp, praf şi pulbere se va alege de toate visele lui de mărire bazate pe fraudă, minciună şi mitocănie: titlul de doctor îi va retras, demisia îi va fi impusă de dispreţul constant al politicienilor din străinătate, iar liniştea după inavuabila agitaţie de-acuma şi-o va regăsi doar în apropierea mentorului său de altădată.
Că mare trebuinţă de cinste, respect şi cumsecădenie are ţara asta, de la vlădică până la opincă...

 
 
                                                                                                                                  
                                                                                                                                   


                          


      Dwight Luchian Patton
     DE LA LUMEA LUI
                        STANLEY KRAMER 
                           LA CEA A LUI TĂNASE
 


    Din lumea... lui Stanley Kramer (1013)
      “Sine ira et studio - Fara ura si partinire”, Tacitus


* Am un respect deosebit pentru persoanele care, indiferent de nivelul educational, dispun de decenta necesara de a nu intra in domenii de activitate pentru care n-au nici vocatia si nici calificarea necesara si in plus, deloc de neglijat, isi poarta cu demnitate anii petrecuti pe acest zbuciumat mapamond - ma refer la varsta, iar in lipsa unor argumente palpabile sustinute de probe, se abtin de a adjectiva in mod nepermis pe cei care au pareri diferite sau contrarii.
Oricat am dori sa parem de egali, unii suntem mai egali decat altii, datorita - hai sa folosesc un termen decent - unui numar superior de circumvolutiuni, deci dotare cerebrala diferita. Desi realizez ca primatul valorii nu se mai ia in calcul, lumea fiind dominata de primatul prostiei, oamenii cu o dotare cerebrala indoielnica constituind o alarmanta majoritate a locuitorilor planetei. Inclin sa cred ca se va accepta in final ca suntem diferiti ca nivel cerebral si nu putem accepta sine die iesirile infantile ale celor a caror singura virtute este ca au acces la persoane care, datorita functiilor detinute, sunt, cel putin temporar, factori decizionali.
 Wallace Stevans, unul dintre cei mai signifianti poeti ai secolului al XX-lea, eseist si filosof spunea: "Oamenii de exceptie vad lucrurile diferit de majoritatea muritorilor.” Deci, aceptati ca suntem diferiti, desi Sapiens nihil invitus facit.
 In epoca prostiei universale, "trasul de bracinar” a devenit o practica curenta pentru cei la care manierele, in general, lipsesc cu desavarsire, de bune maniere nici nu poate fi vorba. Ce bine ar fi daca ne-am cunoaste lungul nasului si locul pe care-l meritam in societate. Socrate, omul care a influentat filosofia universala, de la Platon pana la S. Kierkegaard, spunea ca "exista un singur lucru bun, cunostintele, si un singur rau, ignoranta.” (There is only one good, knowledge, and one evil, ignorance.) Refuz sa cred ca la nesfarsit, ignorantii vor fi luati in considerare.
Oricum, ca o vaga consolare va improspatez memoria cu legea lui Thumb -The Law of Thumb- care ne spune ca cine gandeste logic este in contrast cu lumea reala. (Somebody who thinks logically is a nice contrast to the real world.) Concluzia care se desprinde, demonstreaza ca lumea in care traim nu are nimic comun cu logica, ofensiva irationalului se face simtita in toate domeniile de activitate, agresiunea (a)normalitatii fiind practica curenta a tuturor cancelariilor lumii, oamenii de valoare fiind marginalizati si nefiind admisi in anumite sfere, in care ignoranta, infantilismul politic si prostia sunt caracteristici dominante.
Chiar daca nu este pe placul purtatorilor ilegali de creier si al celor a caror dotare cerebrala ar starni pana si hazul copiilor de la grupa mica a unei gradinite situata undeva prin Muntii Calimani, revin la Berttolt Brecht si la "Teroarea si mizeriile celui de-al treilea Reich”, amintindu-va ca "lumea va ajunge in pragul prabusirii, a autodesfiintarii atunci cand neinitiatii, nestiutorii, oamenii mai putin dotati cerebral, vor da lectii celor initiati, stiutori si dotati cerebral. Analizati la nivel planetar de cine suntem condusi si realizati ca prabusirea Mapamondului este iminenta, contributia majora ne apartine prin acceptarea la nesfarsit de a fi condusi de cei mai ignoranti si mai sarlatani dintre noi.
Desi Franklin Delano Roosevelt, singurul presedinte American care a castigat 4 mandate prezidentiale, nu se numara printre favoritii mei, din cauza faptului ca dupa perioada 1929-1933, criza generala a capitalismului, a dorit introducerea in Statele Unite ale Americii a sistemului comunist, fara a realiza ca cel mai bun sistem politic devine nefunctional daca este aplicat de "ciocanari” si nu de oameni de valoare, doresc sa va refamiliarizez, doar, doar se va retine ceva, cu una din emanatiile cerebrale ale lui Eleonor Roosevelt, sotia presedintelui, decedata la 81 de ani ca membra activa a Partidului Comunist American: oamenii educati discuta despre idei; oamenii mai putin educati, discuta despre evenimente; oamenii needucati, discuta despre persoane - oameni, mai pe limba stramoseasca, nu-i duce cerebelul decat la barfe si improscarea cu neadevaruri a celor care, sub toate aspectele, se afla la ani lumina de ei. Cel mai mare deserviciu facut unei comunitati si asa destul de antagonica apartine acestor categorii de persoane.
Motivul pentru care nu progresam si avem statutul existent, a fost explicat  inca din secolul al XIX-lea de filosoful Frederic Bastiat, care ne-a lasat spre stiinta ca "progresul unei comunitati, natiuni depinde de nivelul relatiilor sociale existente intre membrii comunitatii respective.” Cat timp vom tolera printre noi asemenea factori distructivi, sa nu ne mai mire adjectivari de genul “Haiti al Europei”, “Somalia Europei”, “Paria Europei”si altele similare, provenite din partea unor persoane de prima marime, inclusiv profesori universitari.
Raman tot in asteptarea materializarii perceptului de "meritocratie”de care vorbea distinsul om de cultura Corneliu Leu. Trebuie, odata pentru totdeauna,  inteles ca niciodata nu se va schimba statutul existent, pastrand aceiasi factori decizionali. Asta daca se doreste sa se schimbe ceva in perimetrul stramosesc.
Tuturor incompetentilor, care ocupa nemeritat scaunele Presedintilor, Guvernelor si Parlamentelor lumii, o urare desprinsa din Cartea Legii - Biblia, Psalmul 109, versetul 8 : "Putine sa-i fie zilele la numar, si slujba sa i-o ia altul! (let his day be few; and let another take his office.) Aceeasi “urare” se regaseste si in Faptele Apostolilor, Cap 1, versetul 20; "slujba lui s-o ia altul.” (and his bishopric let another take) Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Ca o consolare pentru toti care se disociaza total de exponentii dictaturii prostiei, cuvintele omului de stiinta scotian, medic, scriitor, autorul Pamfletelor lui John Bull, renumitul John Arbuthnot: "In final, toate partidele politice mor, asfixiindu-se cu propriile minciuni.”(All political parties die at last of swallowing their own lies). Sunt in asteptarea materializarii acestei salvatoare predictii.
                                                                 A. C. Ton


 


 Directorul CIA David Petraeus afirma :
     Oamenii pot fi supravegheaţi chiar şi prin
    intermediul televizorului, al frigiderului
                          şi al cuptorului!
 


http://www.financiarul.ro/2012/03/19/directorul-cia-oamenii-pot-fi-supravegheati-chiar-si-prin-intermediul-televizorului-al-frigiderului-si-al-cuptorului/
- Nu ne-am aştepta ca o activitate inofensivă cum ar fi descărcarea unui film de pe Internet şi transferul său pe o plasmă, pentru a fi vizionat într-o duminică după-amiază, sau deschiderea radioului în maşină să activeze vreun sistem de supraveghere. Totuşi, ne avertizează Daily Mail, aceste două mişcări simple pot transmite date exacte despre ceea ce facem la un momoent dat şi unde ne aflăm.
"Spionii" nu vor mai trebui să se infilltreze cu discreţie prin case pentru a instala dispozitive de supraveghere - e suficientă valorificarea conexiunilor între dispozitivele controlate de aplicaţii pe care le folosim în fiecare zi, afirmă directorul CIA, David Petraeus (foto jos).
CIA susţine că are resursele necesare pentru a "citi" aceste dispozitive prin intermediul Internetului, şi poate chiar prin intermediul undelor radio. De altfel, toate dispozitivele electronice cu care ne-am obişnuit - de la telecomandă la ceasul electronic de ultimă generaţie - pot fi acum controlate prin aplicaţii.
ARM, o companie producătoare de cipuri, a scos recent pe piaţă un cip de mică putere, care poate fi utilizat pentru aproape orice dispozitiv din casă - de la un figider sau cuptor la soneria de la uşă - acestea putând fi controlate prin conexiunea la Internet.
 
 
Totuşi, informaţiile cumulate de la gadget-uri conectate "vor putea fi citite cu foarte mare uşurinţă şi chiar controlate de la distanţă", avertizează directorului CIA într-o analiză realizată pe blogul Danger Room al publicaţiei Wired.
Petraeus spune că toate aceste gadgeturi conectate la web au revoluţionat arta spionajului, permiţând monitorizarea indivizilor aproape automat.
Acesta afirmă că noile tehnologii au revoluţionat domeniul monitorizării indivizilor  - "în special pentru efectul lor asupra traficului clandestin". Elementele de interes vor fi amplasate, identificate, monitorizate şi controlate de la distanţă prin tehnologii avansate, cum ar fi radio-frecvenţele de identificare, reţelele de senzori, serverele  încorporate - toate conectate la un Internet de ultimă generaţie, folosind tehnici de mare putere, diversificate şi eficiente din punct de vedere al costului.
Petraeus a vorbit şi despre capitalul de risc care derivă din tendinţa de a instala procesoare pentru conexiuni la Internet tuturor dispozitivelor de care ne înconjurăm, inclusiv unora "neutre" cum ar fi frigiderele, cuptoarele şi sistemele de iluminat.

Declaraţia acesta este relevantă mai ales în contextul în care, în această săptămână, una dintre cele mai mari companii producătoare de cipuri, ARM, a prezentat clienţilor săi un nou procesor.
Cipurile scoase pe piaţă sunt mai mici, mai ieftine şi cu un nivel mai redus de consum decât procesoarele anterioare, fiind concepute pentru a ataşa conexiune la Internet aproape oricărui aparat electric, înaintând conceptul de "Internet al  obiectelor".
Analiştii care încearcă să întrevadă consecinţele viitoare ale acestor tehnologii cred că, într-o zi, toate aceste dispozitive conectate la Internet vor ajunge să transmită date exacte despre locaţia noastră şi activităţile în care suntem implicaţi, date care vor fi arhivate şi stocate pe termen lung.
Grupurile de apărare a confidenţialităţii, între care Electronic Frontier Foundation, au avertizat că informaţiile personale vor ajunge să fie folosite în mod abuziv şi că, prin multiplicarea dispozitivelor conectate la Internet , posibilităţile de supraveghere a indivizilor se vor mări exponenţial, fără ca utilizatorii să aibă dreptul de contro ; sau de aparare în fata acestor metode intrusive.

 



 In completare la acestea,
Mircea Bunea 
 
                          vine cu detaliile din 9 iunie curent:  

in dorinta de a informa lumea cat mai bine despre ceea ce se intampla in Romania, si nu numai, am sa postez o lista cu orasele in care sunt montate instrumente psihotronice sau care sunt influentate puternic de astfel de dispozitive, orele la care se fac emisii, si mesajul lor. Cei care veti citi acest post, aveti grija cat mai mare la mentalul vostru. Fara frica oameni buni. Doar fiti atenti la gandurile voastre si verificati de doua ori inainte de a accepta ca un anumit gand este al vostru. Multe dintre ele sunt puse acolo, pentru ca majoritatea dintre voi sunteti foarte neatenti la ceea ce ganditi.
Orasele principale afectate de astfel de instrumente:
1. Bucuresti
2. Brasov
3. Cluj Napoca
4. Iasi
5. Galati
6. Constanta
7. Arad
8. Timisoara
9. Craiova
10. Focsani
Orele de emisie: 00, 04, 09, 12, 15, 18 si 21
Mesaje: de natura sexuala, carnala, mesaje de tip propagandist la adresa politicii, mesaje de tip revoltator la adresa comportamentului oamenilor, mesaje cu ura si furie, crime si atacuri fizice.
Deci, multa atentie la gandurile voastre si emotiile pe care le emiteti. De cele mai multe ori nu sunt generate de voi. Influentele acestor instrumente se face simtita zilnic si afunda omul si mai mult in superficialitate, ura, furie, lipsa de armonie si separare.
Asta nu va scuteste insa de disciplina. Fiecare e responsabil pentru faptele sale. Astfel, faceti ce puteti pentru a evita sa fiti influentati subtil, si nu puneti vina pe nimeni altcineva. Voi puteti sa fiti vulnerabili sau puteti sa fiti stapani pe gandurile voastre. Este o decizie ce trebuie sa o luati personal.
Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. Inductia este realizata printr-o forma de influenta subtila si nu este deloc usor de perceput de majoritatea oamenilor care nu-si observa gandurile zilnic. La nivel de tara , efectele lor sunt destul de puternice, si afecteaza multimile de oameni atat pe plan subtil, cat si in plan direct: mass-media (TV, stiri etc) si reviste, ziare… Cu totii suntem familiarizati cu stirile de la ora 5 de pe PRO TV si nu numai acelea. Toate sunt pline de lucruri odioase, crime, violuri, atacuri, batai, accidente, toate menite sa seteze mintea umana pe un nivel de vibratie foarte jos, incapabil sa observe armonia din lumea asta. Nedreptatile, furturile si justitia corupta sunt titlurile cele mai des vehiculate in mass-media, scandalurile de proportii fiind o alta sursa de manipulare.
Si totusi, toate aceste lucruri, ce vor a realiza din Romania ? Romanii sunt supusi chimicalelor de pe piata alimentara, sunt intoxicati zilnic fizic si mental, emotional si verbal, si pe deasupra, la conducerea tarii sunt doar oameni ce vor sa se imbogateasca fara sa conduca poporul undeva. De ce acest haos total ? Pentru ca omul nu este stapan pe fiinta sa. Pentru ca romanul este foarte influentabil si se lasa dus de conflicte si agitatie, de lucruri ce-i starnesc curiozitatea si care-l tin treaz cu actiune, fara sa fie ceva mai profund in spatele lor. Romanul se lasa condus de oameni cu o putere mai mare de convingere. Si toate astea pentru ca nu vrea sa fie mai atent la gandurile sale.
Oameni precum liderii politici din Romania, guvernatorul bancii romanesti, prim ministri, si politicienii inutili, sunt cei care sunt lasati la putere pentru ca romanul este indiferent, si manipulat zilnic sa fie indiferent. I se starneste indiferenta cu orice ocazie, este stimulat zilnic sa plece capul, crezandu-se incapabil sa faca ceva.
Dar ce poate face romanul ??? MULTE. Poate sa creada ca el poate schimba ceva. Schimba unul, schimba doi, si asa se aduna tot mai multi. Schimba modul sau de a gandi si de a aborda viata. Schimba nepasarea din actiunile sale, schimba gandirea care-l face sa fie incapabil sa modifice ceva prin jur. Toate astea, vor schimba tot mai mult Romania . Si este valabil nu doar pentru tara asta, ci pentru toata lumea.
Armele psihotronice amplifica toata neputinta asta a omului. Si nu este pentru ca omul nu ar putea face ceva. Armele astea exista pentru ca omul poate face atat de multe, incat i-ar arunca pe impostorii de la conducere direct in mizerie si inchisoare sufleteasca. Omul este capabil de multe, doar sa creada in asta, sa creada ca EL SINGUR poate face multe.
Ca, odata ce se aduna mai multi, puterea va creste enorm. Nu va mai luati dupa ideea ca “sunt singur, ce pot face eu… ?”. Ce puteti face ? Ganditi diferit ! Coordonati-va viata altfel si schimbati ceea ce faceti cu propria voastra viata si fiinta. Atunci se vor schimba tot mai multe in jur. Credeti in puterea voastra de influentare si veti modela viata voastra mai mult decat ati crede ca puteti. Nu-i lasati pe altii sa decida in locul vostru, nu lasati sa fiti tratati ca sclavi, pentru ca PUTETI SA VA SCHIMBATI VIATA.
Mai sunt cateva orase, omise, pe lista: Oradea , Satu Mare, Drb. Tr. Severin, Calarasi, Sibiu ... S-ar putea sa mai fie si in Ploiesti , Rm. Valcea si Pitesti ,
 
 
 


                         Islanda arestează bancherii vinovati de criză

Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus "AJUNGE!", atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă? Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TăI! E chiar atât de greu? Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă... deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele uneiConstituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastrenaţionale nu vor mai putea să se repete niciodată. Dar asta nu etotul... Cea mai bună veste abia acum urmează!
Ei bine, islandezii AU ARESTAT DEJA pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei. Săptămâna trecută, 9 persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării. În Islanda se desfăşoară o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme. Dar de ce oare restul ţărilor occidentale nu au auzit nimic despre asta? Mass-media oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare că există această cenzură strictă. La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numaică guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiectpentru noua Constituţie, iar acum se începe procesul penal prin carebancherii vinovaţi de declinul economic al ţării vor fi puşi subacuzare. Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi areoriginile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să NAŢIONALIZEZEcele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) aicăror clienţi erau în principal englezi şi americani. După aceastămăsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursafinanciară islandeză a fost închisă temporar atunci când scădereaajunsese la 76 %. Islanda devenise falimentară, şi pentru a salvasituaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferitîn plus 2,5 miliarde USD. În timp ce băncile şi autorităţile căutausoluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţeniiislandezi au ieşit în stradă şiau manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa ParlamentuluiIslandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat.Cetăţeniiau cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În luna aprilie2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din AlianţaSocial Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fostnumit Johanna Siguroardottir. Pe parcursul anului 2009, economiaIslandei a continuat să fie întro stare precară, dar Parlamentul apropus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde deEURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!! Această propunerea aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pestrăzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. Înmartie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţiaIslandei a REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse. Asta adeterminat creditorii să îşire-gândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată denumai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani. Ei bine, nici astanu a mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentulaprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis lunatrecută să nu o ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou lareferendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt.Bancherii tremurăde frică Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ceislandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiarifără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigarefinanciară care să determine responsabilităţile legale pentru crizaeconomică brutală ce a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţivabancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiunifinanciare de mare risc. Între timp, Interpolul a emis un mandat dearestare internaţional penumele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintrebănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi săpărăsească ţara în masă, ca şobolanii. În acest context de criză, afost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care săreflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune,fiind inspirată de Constituţia Daneză.
Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers. Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti. Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii va fi protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege. Oamenii, din nou, vor decideviitorul Islandei, în timp ce politicienii şi bancherii vor privi depe margine transformarea acestei naţiuni.
Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii.

                                      VIOREL MARTIN <
viorel.martin@gmail.com>
 








 ÎN LOC DE FINAL DE PAGINĂ


SCRISOARE DE MULTUMIRE
 
Am trait minunat pe vremea lui Basescu.
Toata lumea din tara avea un loc de munca.
Toata lumea avea o pensie.
Si salariile, si pensiile, cresteau.
Se construia fabrica dupa fabrica, uzina dupa uzina, in toata tara.
Se ridica spital dupa spital.
Teatru dupa teatru, scoala dupa scoala, stadion dupa stadion.
Biblioteca dupa biblioteca.
Datoria externa a tarii scadea vertiginos catre zero.
Da, am trait nu bine, ci minunat!, pe vremea lui Basescu.
Flota Romaniei isi adauga vas dupa vas.
Autostrazile se construiau intr-un ritm ametitor.
Caile ferate, de asemenea.
Industria grea, usoara, si prelucratoare, duduiau.
Tara era electrificata si asfaltata.
Invatamantul romanesc era complet gratuit, asigura sute de mii de locuri de munca la absolvire, obtinea peste hotare medalie dupa medalie, si recunoasterea a zeci de mii de inventii, inovatii, si brevete, sau certificate de calitate.
Tineretul  avea tabere gratuite, sportive, culturale, educative.
Am trait fantastic, nu bine, pe vremea lui Basescu.
Fiecare om al muncii isi permitea nu numai automobil, in trei ani, locuinta, in sapte, ci si concediu la munte si la mare, in fiecare an.
Natalitatea, nu numarul de avorturi, crestea in tara!
Va multumesc, cetatene  Basescu!
Am trait nu bine, ci extraordinar pe vremea dumnevoastra!
Nu ca pe timpul sinistrilor si odiosilor din 1989 incoace, si a clicilor lor  dictatoriale, vandute Agenturilor Iubee Internationale!
Sa ne traiti multi ani fericiti, cetatene Basescu, in iubita noastra patrie, furata si daramata odata la patruzeci de ani de iubei, si recladita de Dumneavoastra personal, Republica Socialista Romania!
 
Cu deosebit respect,
  Jianu Liviu-Florian
jianuliviu@yahoo.com

 
 



 NU UITAȚI!


Ori se rupe, ori se crapă:
Intra el, sau noi, la apă ?!

 
 

 
 
            SUPLIMENT
PORT@LEU
                 -pe luna iulie 2012 -


 UN APEL AL FORUMULUI SOCIAL ROMÂN:

 STOPATI ACTIUNILE CRIMINALE ALE UNUI MARE CRIMINAL SI INFRACTOR,IMPOTRIVA PROPRIULUI POPOR.!
 

Biroul de Coordonare al Forumul Social Roman a hotarat ca este o prioritate nationala ca poporul roman sa poata scapa de unul din cele mai mari blesteme care au cazut pe capul poporului roman si anume de Traian Basescu presedinte al Romaniei cat si de camarila sa antiromaneasca.Deasemenea suntem hotarati ca impreuna cu romanii de pretutindeni si prietenii nostrii de pe intreg Mapamondul sa stopam amestecul in treburile interne ale Romaniei a tuturor celor care-l sustin pe Traian Basescu si a camarilei acestuia,cozi de topor tradatoare de NEAM SI TARA.Consideram ca tinerea referendumuliu pentru demiterea acestui mare infractor ,in conditiile impuse de de catre unele elemente ale Justitiei din Romania aservite presedintelui suspendat si sustinute din afara tarii,constituie o favorizare a unui periculos infractor impotriva propriului popor.Se impune arestarea de urgenta a acestuia si deferirea spre judecare Tribunalului international de la Haga pentru judecarea pentru genocid impotriva propriului popor si crime impotriva umanitatii.
 
_________________________
Prevederile legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român
Astfel, la art. 2 pe precizeaza:
Art. 2. − Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Dar, MARE ATENTIE, la art. 1 alin. (3) se prevede:
(3) Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum.
SA-L AJUTAM PE BASESCU SA SE SIMTA SI EL CUM NE-AM SIMTIT NOI CAND NE-AU TAIAT SALARIILE SI PENSIILE !!!
O PUTEM FACE DOAR PRIN VOTUL DE LA REFERENDUM !!!
 








                   LEO LXXX
                                 
    
   UND SEIN WORT ÜBER UNSER 
             ales-bules PRÄSIDENT!
sau, fiind vorba aici și de amestecul cu o altă limbă europeană decât cea pur-germană, mai corect s-ar scrie astfel:
         UND SEIN WORT ÜBER (UNSER)
          ALES- (-BULES) PRÄSIDENT!

Am făcut glume toată viaţa, dar gluma asta cu 80 de ani nu am făcut-o eu, aşa că trebuie să mă iau în serios. Eu nu mai glumesc; am declarat încă de anul trecut, tot în această pagină, că nu mai glumesc atâta vreme cât mai sunt ticăloşii la putere, aşa că aştept cu nerăbdare să mai trecă o săptămână să scap prin referendum de ruşinea naţională. Dacă vreţi să mă felicitaţi, mai bine felicitaţi-mă atunci.
Aşa că mă păstrez grav şi mulţumesc tuturor pentru pentru gândurile bune, pentru atenţie. Le mulţumesc tuturor, chiar şi Doamnei Merkel care, interesându-se de Preşedintele României, înseamnă că se interesează de soarta tuturor românilor, deci şi a mea. E ca şi cum aş întreba-o eu pe Dumneaei ce mai face Goebbels, sau dacă, până la urmă, s-au găsit urme din poluţia lui Hitler pe cearceafurile Evei Braun.
Ca om care, vreme de mai multe decenii m-am ocupat de studiul filosofiei politice prin care s-a statuat conceptul de „democraţie creştină”, respectându-I Doamnei Merkel cariera politică ce a adus-o în fruntea Uniunii Creştin Democrate din Germania, eu cred că ea mai are, totuşi, de învăţat câte ceva de sub eticheta creştin-democrată pe care şi-au pus-o o gaşcă de aventurieri politici, ca să nu le mai ţină partea. O asigur că n-are pe cine apăra: Luigi Sturzo şi Konrad Adenauer s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla cine le poartă insigna întru înşelarea alegătorului român.
Îmi permit să-I spun asta pentru că Dumneaei provine, ca şi mine, dintr-o familie de preoţi. Ea luterană, eu ortodox; deci, nici unul dintre noi nu poate fi mai catolic decât Papa, chiar şi în trista confuzie pe care o face luându-l în serios pe un aventurier demagog şi mincinos care a dus România de râpă. Şi, care mai are acum neobrăzarea de a vorbi despre „realizărili” unor mandate în care s-a bazat exact pe voturile celor care cred că „În România / Merge cu hoţia”…
Ei bine, aş fi fericit dacă spiritul civic românesc ar demonstra că nu mai merge cu această hoţie.
 
Numai astfel o femeie, chiar de seriozitatea lipsită de imaginaţie a Doamnei Merkel, n-ar confunda democraţia cu golanii de port pe care i-a cunoscut, poate, pe când se numea Domnişoara Kasner şi venea din RDG la Mamaia, pe plaja lagărului socialist unde nu era voie top-less. Vai, Stimată Doamnă Merkel, ce măscări mă faceţi să gândesc la bătrâneţea mea!...
                                           Corneliu Leu
                                                   Poiana Ţapului
                                              21 iulie 2012


 

Stimate DOMNULE LEU,
 
Poate cu intarziere - dar nu ma scuz, pentru ca am vrut sa respect dorinta de a va felicita dupa
ce scapam de rusinea nationala - va rog sa primiti si din partea noastra
 cele mai calde urari de sanatate si  ani multi in continuare.
Ne bucuram ca sunteti la Poiana Tapului, la aer curat si liniste.
Cu ingaduinta D-voastra publicam in numarul ce apare imediat dupa Referendum, LEO LXXX
care ne-a incalzit sufletele.
 
La multi ani ,
Emil  si  Mariana Cica, Melbourne  24 iulie 2012




 


 


 
       Magdalena ALBU
                         
                       VOTUL POPULAR
                  DIN 29 IULIE = ZVASTICA
              DE PE FUNDUL PONEIULUI ROZ



Că politica nu e apanajul demnităţii umane, ne-am lămurit de mult. De fapt, nu a fost niciodată aşa ceva de-a lungul şi de-a latul întregii istorii a umanităţii. Totdeauna s-a jucat inestetic nu la două, ci la mai multe capete, continuu au existat inşi trădători şi politruci obedienţi cu aere perfid revoluţionare numai buni de tăiat frunză la câini şi pupat în bot, vorba lui Caragiale, stăpânii, alergători de cursă lungă pentru sinecuri consistente, dar şi mitomani vânduţi la kilogram, pe mai mult de 30 de arginţi biblici, străinătăţurilor îndepărtate cu interese multiple şi-absconse. Putem constata, uitându-ne în urmă, că aşa s-a prezentat mereu dansul sui-generis al kinezicii politicarde a lumii în absolut orice epocă istorică am privi. De ce-ar face, oare, excepţie de la aceasta România vremurilor contemporane pe care le trăim atât de anormal şi irespirabil? De ce nu s-ar deda ei, politicienii zilelor de acum, mărunţi la sfat, dar mari la pungă şi statut, torentelor de manipulări grosolane diverse, dar şi călcării în picioare fără scrupule a interesului naţional? De ce ar dori ei să reprezinte voinţa unui popor întreg, când profitabil este a se reprezinta doar pe ei înşişi şi-atât ? Stau şi mă întreb, la rândul meu, aidoma multor cetăţeni ai acestei ţări carpato-danubiano-mioritico-pontice, de ce tabloul inexpresiv de acum al mai mult decât murdarului circ politic actual a ajuns să devină emblema unui stat unitar şi suveran al Uniunii Europene, stat care şi-a câştigat în timp propria-i independenţă cu iscusinţa diplomatică a unor personalităţi marcante, care au scris istorie pentru neamul românesc, dar şi cu mâna pe trăgaciul armei, atunci când evenimentele istorice tulburi au impus-o în mod violent ?!... Greu de dat un răspuns concret asupra aspectului curat involutiv şi vizibil degradat al ceea ce cu greu mai putem numi azi clasă politică românească reprezentativă pentru poporul său votant.
Am scris într-un material anterior şi repet şi aici că nu am de unde să ştiu care va fi rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui României din data de 29 iulie 2012. Anticipate pot fi doar variantele posibile ale momentului politic respectiv. Ceea ce mă mir însă că nu au înţeles politicienii implicaţi într-o asemenea acţiune perfect democratică, de altfel, deşi unii contestă acest lucru cu vehemenţă neîntemeiată, este faptul că nu ei mai contează ca părţi componente relevante în această ecuaţie a votului popular, ci doar suma de expectaţii specifice fiecărui cetăţean în parte al acestei ţări. De aceea, a te autointitula om politic activ în spaţiul public românesc şi european, deopotrivă, şi a călca în picioare cu bună ştiinţă spiritul generos al Constituţiei (cum bine a precizat C.T. Popescu de curând), îndemnând populaţia de o anumită orientare partinică să nu meargă să îşi exercite dreptul său de a alege liber, drept prevăzut cu claritate în Carta fundamentală a drepturilor omului, înseamnă marca unei atitudini profund totalitare, demnă de manipulările colective hitleriste, când ordinul Führer-ului, ghidul antidemocratic al Germaniei acelei vremi, era literă de lege pentru oricare poporean ce respira aerul naţional-socialist al teritoriului anterior menţionat. Avem în faţa ochilor un tip de atitudine completamente neconformă cu principiile europene de drept şi, iată, nesancţionată sub nicio formă, aşa cum ar trebui, de către măreaţa uniune statală în a cărei ogradă cu surle şi trâmbiţe am intrat.
Spre deosebire de aleşii românilor, aleşi care nu fac altceva decât să semene zarvă şi să arunce constant buzduganul zavistiei în capul întregului lor neam, dar şi în cel al piramidei comunitare UE, cetăţenilor mioritici, cu toate că le e o profundă lehamite faţă de sfera învârtelilor politice naţionale, nu le este, în schimb, indiferent deloc mersul înainte al propriei lor vieţi. Politicienilor ar trebui să le intre bine în cap acest lucru, fiindcă nu şi-au obţinut prin votul poporului nişte scaune calde, aducătoare de bani mulţi, doar pentru a ajunge ulterior să scuipe cu dispreţ în ochii alegătorilor mituiţi cu sârg o singură dată la patru ani, neţinând cont de dorinţa majorităţii acestora la un anumit moment dat şi modificând, pe cale de consecinţă, anumite legi fundamentale spre a-şi păstra o sumă de privilegii specifice lor şi acoliţilor care i-au susţinut financiar în diverse campanii politice (şi faţă de care aceştia au obligaţii multiple, chiar dacă pentru aceasta e necesar să calce pe însăşi fiinţa poporului român, dar şi pe cea a propriei lor ţări).
Nu credeam vreodată ca României să i se poată lipi pe trupul gol şi slab eticheta de cazan cu conţinutul dat deja în clocot. Ei bine, de multă vreme încoace, se trăieşte, se iubeşte şi se moare, vorba poetului George Ţărnea, într-o cuşcă sufocată de minciună. Şi, ca în chingile unui regim totalitar mai mult ca perfect, legea tăcerii şi cea a fricii de a vorbi, de a vota liber, de a fi tu însuţi sau însăţi până la urmă între graniţele fixe ale acestei patrii se instaurează pe zi ce trece, cu paşi brutali şi siguri într-un spaţiu dominat de o atmosferă grea, irespirabilă şi încărcată obsesiv cu zvastici în miniatură aplicate „artistic” pe fundul unui mic ponei cultural postmodern şi, pe deasupra, roz. Consider că îngrădirea dreptului la vot pentru o parte a cetăţenilor României în urma sarcinii trasate pe linie de partid - o ţară unde se moare la propriu de foame din cauza imposturii vădite a unor aleşi ai neamului lipsiţi de cea mai fină urmă de demnitate umană - este o formă veritabilă de antidemocraţie statală, de care Uniunea Europeană trebuie să ia act imediat şi să se pronunţe în mod hotărât cât mai rapid, atâta vreme cât ea, Uniunea, ca „entitate sui generis” marcantă (Augustin Fuerea - Manualul Uniunii Europene), cu personalitate juridică emergentă (bazată pe cei trei piloni reprezentativi ai săi prevăzuţi prin Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, tratat ce a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1993) până la data de 1 decembrie a anului 2009 şi, mai apoi, de la acest moment încolo, ca subiect de drept consacrat la scară internaţională de către Actul final al Conferinţei Interguvernamentale ce a adoptat Tratatul de la Lisabona, se vrea a fi acel tip de „construcţie comunitară” (A. Fuerea), capabilă să garanteze fără echivoc drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor săi, exceptând, desigur, mulţimea de interese economice conjuncturale mai mult sau mai puţin evidente ale politicienilor ei din celelalte state membre UE.
 
Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea pe teritoriul României în privinţa interzicerii participării la votul din 29 iulie a unei părţi a cetăţenilor acestei ţări, simpatizanţi ai fostului partid de guvernământ, nu poate decât să demonstreze faptul că substantivul democraţie începe să fie dintr-o dată echivalent cu substantivul autocraţie. În condiţiile infimei urme de demnitate deloc prezente în conştiinţa politicienilor actuali - şi mă refer aici la prezentarea demisiei de onoare a celor implicaţi politic în faţa naţiunii care i-a ales -, actul de vot de la acest sfârşit tensionat de iulie începe să îmi semene brusc cu emblema politică a unui partid fascist desenată cu „geniu” artistic contemporan pe scheletul sinistru cu penis erectil(?) al unei aşa-zise forme actuale de pictură postmodernă delegate a reprezenta la nivel instituţional o cultură solidă, din care se doreşte în mod vădit a nu mai rămâne absolut nimic (mă gândesc cu mare tristeţe la câte suflete au fost jertfite inutil de-a lungul vremii pentru a ajunge să trăim această veritabilă batjocură naţională în ziua de azi!...). Adolf Hitler ar fi fost, desigur, un personaj malefic foarte fericit văzând cum simbolul partidului său are parte de o publicitate atât de extinsă la nivel european. Noi, românii, însă mai puţin spre deloc.
      
Magdalena ALBU
25 iulie 2012   










             Luiza Barcan

          SODOMA CĂMĂŞILOR ALBE


Scriu acest articol în aşteptarea tensionată a suspendării lui Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Preşedinte a ceea ce ne-a mai lăsat el din România, de fapt. Nu ştiu dacă vom scăpa sau nu de acest demon politic cu mii de capete, capabile să se regenereze şi să se multiplice la orice încercare de anihilare. Nu ştiu. E nevoie de un Sfânt Gheorghe care să stârpească definitiv balaurul. Va apărea un Purtător de biruinţă, oare?
Dar pentru că ieri s-au întâmplat multe pe scena politică şi pentru că m-am lăsat antrenată în cursul evenimentelor din pieţele bucureştene, constituite într-un fel de barometru al stării de spirit, m-am hotărât să aştern pe hârtie ceva ce demult aşteaptă să fie articulat.
Dacă vom mai scăpa vreodată de acest preşedinte cu nume flatulent, emblemă a decăderii morale absolute şi al abjecţiei generalizate, va trebui, este, zic, imperios necesar să aibă loc un proces nu serios, ci grav, de reconsiderare a ceea ce numim "intelighenţia românească". E foarte posibil să fie nevoie de o refacere de la zero a păturii cu adevărat instruite şi responsabile din România.
Cămăşile albe, şi nu mă refer numai la activiştii pdl-işti aduşi cu autocare ultraluxoase din diverse localităţi ale ţării, care au scandat ca la mitingurile organizate de dinainte de 1989 numele conducătorului iubit, au fost puse peste nişte oameni a căror mizerie morală nu poate fi nici măsurată nici cântărită. Inacceptabil de mulţi dintre inventatorii noului "concept", de BĂSISM, se revendică din "intelighenţia românească" pre şi postdecembristă. Şi nu doar că se revendică. Aceştia au reuşit ca în cei 22 de ani trecuţi de la sângeroasa răsturnare de regim politic din România să se impună astfel, să genereze "modele" şi să producă numeroase clone.
Pentru că, în ce mă priveşte, moda ipocriziilor de tipul "nu dăm nume" a trecut, nu voi ezita să-i numesc pe liderii băsişti "intelighenţi" ai românilor: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu (scriitorul preferat al preşedintelui, autorul celor mai scârboase panegirice ale secolului XXI), Toader (devenit Theodor) Paleologu (Doamne!, să porţi nume de dinastie bizantină şi să fii susţinătorul unui derbedeu analfabet, e peste putinţa mea de a pricepe), Vladimir Tismăneanu (uzurpatorul fără scrupule al institutului clădit de Marius Oprea, un dizident anticomunist autentic), Teodor Baconschi (cel ce cu greu se abţinea să nu cadă sub farmecele "blondei" cu frunza), Mihai Răzvan Ungureanu (tânăra speranţă a partidului portocaliu pentru prezidenţiale), Mihail Neamţu (teologul cu usturoi la brâu). Acesta ar fi "rangul I". Din"rangul II" fac parte, spre ruşinea mea, şi mulţi dintre oamenii pe care i-am preţuit cândva, pe care i-am avut invitaţi în emisiuni, a căror opinie conta pentru mine în chip major, în anii formării mele intelectuale. În ordinea inversă rangurilor intelectuale din România se aşează, din nefericire, rangurile morale ale aceloraşi persoane. Căci cele mai întinate conştiinţe sunt cele ale ştiutorilor de carte (nu-i pot numi cărturari, ca să nu-i necinstesc pe adevăraţii cărturari) care l-au promovat, l-au susţinut, l-au perpetuat şi l-au clonat pe monstrul politic cu nume flatulent.
La mitingul pro Băsescu de joi, 5 iulie 2012, s-a văzut prea bine peste ce au fost puse cămăşile albe. Erau prin piaţa aceea a Constituţiei mulţi dintre cei pe care cândva, înaintea erei flatulente, societatea românească îi numea "lumea bună". Băieţi şi fete finuţe, "cu dichis", scriitori şi cititori de dileme, caţavenci şi douăjdoi, membri ai "societăţii civile". Erau ei sau clonele lor mai tinere, fie pe scena special amenajată în serviciul exprimării unei indignări spontane, fie jos, în piaţă, scandând împotriva "dictaturii".
N-am pierdut vremea în aceste peste două decenii scurse de la Revoluţie. Am trecut de la vârsta neliniştilor şi a incertitudinilor la anii convingerilor şi principiilor bune pentru păstrarea unei coloane vertebrale necocârjate. I-am citit şi i-am răscitit pe aceşti finuţi "dilematici". Cu toţii au deprins de la părintele lor, Andrei Pleşu, arta înveşmântării nimicului în haina cuvintelor frumos răsucite în frază. Cultura românească contemporană, la ora când scriu aceste disperate rânduri, cu prea puţine excepţii, e alcătuită din flatulenţe zgomotoase a căror "mireasmă" e voluptuos inhalată apoi de chiar autorii acestor flatulenţe. Personajele culturale care s-au impus prea uşor ca unice formatoare de opinie, ca instanţe supreme, s-au susţinut reciproc şi au proliferat, ajungând astăzi să fie ideologii unui sinistru dictator de tipul celor din ţările bananiere. La atât să se rezume exotismul "dilematicilor"?
Pe domnii Gabriel Liiceanu şi Horia Roman-Patapievici am avut prilejul să-i cunosc personal, exact în ordinea de mai sus, în două împrejurări ce merită a fi evocate. Cu primul am fost prezentă la o lansare de carte-album editată de Humanitas, la Librăria Cărtureşti. Filozoful trebuia să cuvânteze despre carte ("Povestea poveştilor" de Ion Creangă), subsemnata despre desenele realizate de pictorul Ioan Iacob. Cu o "eleganţă" într-adevăr demnă de un om de calibrul său intelectual, dl. Liiceanu şi-a început alocuţiunea întrebând ce caută un critic de artă la respectiva lansare. Nu-i vedea rostul şi nu-i înţelegea competenţele. Niciodată n-am fost primită cu o urare de bun venit aşa "gingaşă". I-am răspuns că priceperea unui critic de artă în cazul unei lansări de carte e echivalentă cu cea a unui filozof în cazul comentării unor lucrări de artă plastică.
Pe intelectualul cu papion l-am cunoscut chiar la ICR, în primii ani ai domniei. La parterul instituţiei era o expoziţie a elevilor profesorului Zaica şi eu doream să o prezint în cazul defunctei mele emisiuni de arte vizuale de pe TVR Cultural. Curatorul expoziţiei mi-a spus că e absolut necesar să-i cer un interviu despre expoziţie lui Patapievici. M-am supus. Personajul a apărut în hol, fără papion, a făcut câteva fiţe, după care a zis că-mi va acorda interviul. Să-l aştept câteva minte. L-am aşteptat. A revenit din biroul de director. Cu papion. L-am rugat să-mi vorbească despre "Experimentul Zaica". A zis că nu ştie despre ce e vorba. Se întâmpla totul, repet, în cadrul instituţiei conduse de el. I-am explicat în detaliu ce face profesorul cu elevii lui, în cadrul acelui, încă de pe atunci celebru experiment de creativitate. S-a hotărât să începem interviul. I-am pus o întrebare preliminară şi a început să-mi recite, cu maximă competenţă, cu aerul unui om de cultură care şi-a dedicat întreaga viaţă "Experimentului Zaica", tot ce-i furnizasem eu ca informaţie cu zece minute mai devreme.
Ei care clamează impostura şi incompetenţa altora au ajuns ca hoţii care stigă: "Hoţii!!!" Dar, vai!, câţi "pui" au făcut în aceşti ani!
M-am întrebat, legitim cred, cum tocmai cei la care muritorii de rând se uită ca la nişte repere pot fi atât de ticăloşi şi cum este posibil să-i smintească întru ticăloşie pe mulţi oameni potenţial cumsecade din această ţară? Cred că am o explicaţie. În vremea regimului comunist oamenii de cultură care ştiau cum să se strecoare printre gratiile ideologice, care se dădeau apolitici sau care pactizau cu regimul aveau numeroase privilegii. Li se publicau cărţile, li se expuneau lucrările, li se jucau piesele, primeau burse de studii în occident, ca să nu se mai ia cu meditaţiile transcendentale. Primeau consistente subvenţii şi drepturi de autor. Singurul lucru care le lipsea era puterea. Şi cu cât mediocritatea e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de putere. Trişti Pleşi şi Liiceni, adânc frustraţi în nevoia de putere, înainte de 1989, au găsit în bălţile de sânge de pe caldarâmul Pieţei Universităţii şi al Pieţei Romane elixirul miraculos ce le-a inoculat mult râvnita putere. Le-a revenit voioşia şi au luat în stăpânire tot ce ar mai fi putut însemna cultură românească postdecembristă. Au anihilat orice formă de exprimare neavizată de ei. Au monopolizat, odată cu imensele resurse financiare, şi orice formă de prestigiu cultural. Şi pentru că au avut nevoie de un lider politic bun să le servească prin analfabetismul lui interesele materiale, prestigiul construit pe impostură şi nevoia de a deţine puterea, măcar culturală, acest sinistru Băsescu, delirul maneliştilor, al interlopilor şi al dansatoarelor din buric le-a venit mănuşă.
Personal nu cred că România mai poate fi salvată. Şi nu fiindcă se află în criză economică, ci într-o criză infinit mai gravă: o criză morală, o criză a conştiinţelor, o criză de oameni învăţaţi şi integri, unicele repere valabile pentru o lume cât de cât normală. Alţii speră că România va fi slavată. Îi aud pe unii dintre politicieni, şi-i cred, că ar vrea să-şi crească copiii în această ţară. Pentru aceasta vor fi nevoiţi să schimbe din temelie ţara, câtă mai e ea. Iar temelia unei naţii o reprezintă conştiinţele ei. Generaţia mea, însă, nu va mai prinde o asemenea miraculoasă însănătoşire.
Adevăratul lider intelectual e cel care-şi pune darul minţii în folosul luminării şi zidirii morale a generaţiilor în formare, al celor care vor să-şi şlefuiască personalitatea, al celor mulţi şi derutaţi cărora le trebuie repere autentice pentru a deveni o naţiune. Adevăratul intelectual e dator să amendeze public, explicit, orice derapaj de la normalitate al oricărei puteri, nu să sprijine, în schimbul privilegiilor, o putere discreţionară.
În România de astăzi brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali susamintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri - mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi - şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămeşile albe, dacă nu sunt autoare sunt măcar complice la această crimă.
În Sodoma biblică, se pare, înainte de focul trimis pe negândite din cer, sodomiţii erau intelectuali rafinaţi care înveşmântau cu măiestrie nimicul în dichis. Practicau toate inversiunile, şi pe cele morale, desigur. Trăncăneau subţire şi, fiind cald pe acolo, purtau cu siguranţă cămăşi albe.
                                                                               Luiza BARCAN critic de artă, jurnalist
 






 Două articole recente de Mircea POPESCU (S.U.A)
confirmate de un al treilea din 2003:

          Referendum repetat?


Pe scena politica a tarii a aparut cineva care vorbeste de frauda electorala, cineva care arata in detaliu cum se poate frauda la alegeri, cineva care stie exact cum se pot fura 2-3 milioane de voturi cu ajutorul institutiei care insumeaza electronic voturile (STS), cineva care declara ca neprezentarea la referendum poate fi mai valoroasă decat demiterea prin vot.
Un asemenea personaj, atat de speriat incat fuge acum de votul popular deoarece nu-l mai poate controla si aranja, inseamna ca a ajuns ce-a ajuns prin frauda si mai inseamna ca acest personaj nu mai este legitim.
Nu cumva acesta este portretul lui Traian Basescu?
Daca este atat de evidenta ilegitimitatea actuala a respectivului personaj, atunci singura solutie onorabila ar fi demisia, sau daca nu, demiterea.
Iar demiterea o poate face numai majoritatea poporului, aceeasi majoritare care l-a si ales candva.
Si totusi, cu sprijin extern, cu sprijin intern, in mod legal, dar nu legitim, s-a decis ca demiterea nu se mai poate face cu aceeasi majoritate care l-a ales.
Regula s-a schimbat peste noapte si trebuie majoritatea majoritatii prezente pe niste liste pe care figureaza si mortii, si disparutii prin cele zari nestiute, adica se introduce un cvorum care n-a existat si la alegeri. Iar atingerea cvorumului este mai mult decat imposibila.
Dupa toate probabilitatile, ca urmare a ”uriasei victorii si legitimitati” obtinute prin actul, desigur, de mare curaj, nu de lasitate al neprezentarii in fata poporului, Ilegitimul se va intoarce de unde a plecat.
Si, odata ajuns din nou in pozitia de presedinte al tarii, isi va relua apucaturile de subminare ale propriului guvern.
In eventualitatea unui vot popular majoritar pentru demitere, dar sub cvorumul legal, revenirea aceasta va duce la escaladarea conflictului actual si nu-i de loc exclus ca in scurt timp sa degenereze prin tulburari populare. Europa se va trezi in curtea proprie cu o noua sursa de instabilitate. Deh, cei ce-au semanat in mod partizan vant, acum vor culege furtuna.
Si totusi, daca este adevarata stirea ca CCR a declarat ca “in cazul in care referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu nu va fi validat, Parlamentul este institutia care decide ce se intampla mai departe“, cred ca s-ar putea apela la justificarile Comisiei de la Venetia pentru o repetare a referendumului in conformitate cu recomandarile acesteia privind renuntarea la cvorum.
De aceea, in aceasta perioada scurta de timp, guvernul si europarlamentarii romani ar trebui sa poarte discutii serioase cu partenerii din UE pentru acceptarea solutiei de avarie a implementarii in Legea Referendumului a recomandarilor Comisiei de la Venetia in vederea deblocarii situatiei politice din Romania si a prevenirii izbucnirii unui nou focar de instabilitatea in Europa.
Putina fermitate din partea guvernului roman nu strica.
In fond, Romania este un stat membru cu drepturi egale in UE, nu un catelus in doua labe asteptand fie un oscior ca rasplata, fie un bat pe spate daca stapanul se supara.






 

         Comunicare transparenta



Actualul scandal politic din Romania are ecouri cu urmari dramatice pentru tara noastra la organismele Uniunii Europene aparent neinformate sau informate superficial asupra deteriorarii situatiei socio-politice din ultimii ani.
Reactia supradimensionata a unor lideri europeni, dincolo de atitudinea lor partizana, dovedeste ca repetatele incercari ale puterii politice din Romania de a concentra si a subordona toate institutiile statului intr-o singura mana, concomitent cu distribuirea avutiei nationale doar in favoare grupurilor de interese satelite ale partidului de guvernamant, au fost tratate cu superficialitate sau pur si simplu ignorate de institutiile UE si de liderii apartinand aceleiasi familii politice europene.
De aceea, pornind de la realitatea ca situatia din Romania se reflecta distorsionat in mediile politice internationale din cauza informarilor unilaterale sau a informatiilor difuzate denaturat prin mass-media, devine imperios necesara stabilirea unor modalitati de comunicare transparenta din partea organismelor statului roman, atat pe plan international cat si la nivelul societatii romanesti.
In cele ce urmeaza, se propun doua modalitati de realizare a unei comunicari transparente, capabile sa inlature sau sa minimizeze interpretari si abuzuri ale unor organisme internationale care pot aduce Romania in situatia unui stat ingenunchiat fara drept de replica in fata unor decizii externe.
Aceste forme de comunicare nu sunt niste noutati, ci se intalnesc sub diverse variante in numeroase tari cu traditie democratica.
1. Buletin Informativ International
Principalele institutii ale statului roman, Parlament, Guvern si Presedintie vor elabora, vor edita si vor transmite mass-media, ambasadelor din capitala Romaniei si institutiilor UE, un Buletin Informativ saptamanal (sau de cate ori este nevoie), in care sa fie prezentate problemele aflate in dezbaterea publica, punctele de vedere divergente dintre partidele puterii si opozitiei sau dintre institutiile statului, cerintele si preocuparile societatii civile, precum si modul lor de abordare si rezolvare.
Buletinul editat in limba romana si in limbile de circulatie internationala va constitui o forma oficiala de informare transparenta a tuturor actiunilor guvernamenale si va fi un instrument eficient de urmarire a progreselor administratiei romane in diversele domenii care pot ridica semne de intrebare sau chiar suspiciuni.
Acest mod transparent de informare va oferi Uniunii Europene posibilitatea urmaririi “pe viu” a evolutiilor din Romania si rezolvarea prin discutii bilaterale a eventualelor dispute legate de interpretarea si reglementarea unor norme ale UE care decurg din calitatea Romaniei de tara suverana membra a organizatiei.
Va exista astfel o baza serioasa si obiectiva, fara interpretari unilaterale sau politizate, de evaluarea a Romaniei in elaborarea raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare si Verificare sau a altor rapoarte care pot afecta, printre altele, admiterea tarii in zona Schengen.
Totodata, un asemenea document larg difuzat, va oferi Uniunii Europene si celorlalte tari, posibilitatea cunoasterii directe si a altor probleme care preocupa natiunea romana.
2. Conferinta de Presa Saptamanala
Procesul de comunicare transparenta va fi extins realizandu-se un dialog direct cu societatea romaneasca prin informarea deschisa a mass-mediei in cadrul unei Conferinte de Presa Saptamanale la care purtatorii de cuvant ai institutiilor statului vor informa si vor raspunde interpelarilor in scopul clarificarii diverselor probleme curente si masurile intreprinse sau in curs de implementare pentru rezolvarea lor.
Acest mod de dialog si informare transparenta vor contribui la cicatrizarea ranilor provocate de neincrederea si suspiciunea care au condus la divizarea profunda a natiunii romane.




 

        PROVOCAREA EUROPEI


Comunismul, care a parjolit lumea cateva decenii, a produs milioane de victime, modificari de granite, transmutari de populatie, deznationalizari, alterari ale mentalitatilor si mutilari sufletesti cu efecte dramatice pentru cel putin o generatie. Iesita istovita din inclestarea acestui razboi ideologic, Europa trece printr-un moment de transformare, pe care castigatorii normali, exponentii democratiei se grabesc sa-l fructifice prin impunerea unei restructurari capitale a continentului.
Si totusi, ultimile focare de rezistenta mai palpaie inca in Moldova, Coreea de Nord, Vietnam, sau Cuba, iar disperarea lipsei de sanse a ultimilor combatanti comunisti radicali, combinata cu frustrari ale unor societati dogmatico-religioase retrograde, creeaza zvarcoliri capabile de distrugeri masive pe plan mondial.Dar restructurarea europeana, care preconizeaza eliminarea partenerului american si crearea unor poli de putere concurentiali, nu a unui sistem comun coordonat de securitate globala, amplifica pericolele provocarilor impotriva democratiei si civilizatiei.
1. Considerente generale
In Europa, dezvoltarea istorica si puternicele traditii regionale bazate pe specific cultural national au creat o cultura a statului-natiune independent si suveran.
Astazi, Uniunea Europeana se afla in fata necesitatii naturale de metamorfoza de la o Europa a unor state/tari-natiuni sfasiate de conflicte si probleme aflate in litigiu, de polite neplatite scrise in pagini vechi de istorie, la o Europa moderna in care fiecare tara-natiune sa fie partener egal in cadrul unei comunitati de state independente.
Dar pentru aceasta este nevoie de implementarea unor relatii interstatatale bazate pe egalitatea “de facto”, un fenomen nou, inca necopt intr-o Europa separata in zone de dezvoltare inegala, in care conflictele mocnesc ascuns.
Desi continentul nu a iesit inca din faza de convalescenta, ambitia unor conducatori vest europeni care se simt marginalizati in raport cu America, forteaza intrarea intr-o cursa nerealista cu aceasta supraputere mondiala care si-a consolidat, pe baza conceptelor democratiei verificate in decursul catorva sute de ani, structuri politice, administrative si economice viabile.
Prin crearea Statelor Unite ale Europei dupa modelul Statelor Unite ale Americii, se incearca stabilirea unei noi configuratii politice, economice si militare similare.
Dar Europa este handicapata in aceasta provocare aruncata Americii, atat de resuresele unei tari-continent cum este SUA, cat si de mentalitatea americana antreprenoriala si concurentiala dinamica, nu inchistata in conceptiile paternaliste ale implicarii statului in toate domeniile de activitate, si mai ales in reglementarea vietii individului.
In dorinta de a impune noua organizare, liderii vest europeni, asa numitii “fondatori”, fac eroarea de a impune conceptia de creare a unei federatii europene cu cativa factori decizionali nedepasind pragul mentalitatii coloniale. O asemenea structura construita pe preceptele unui imperiu colonial nu poate supravietui istoric.
Care sunt sansele de reusita si mai ales care sunt perspectivele unui stat federal continental al Europei? Este greu de anticipat, mai ales ca noua structura nu este inca bine definita, dar pot fi punctate cateva aspecte de care ar trebui tinut cont in cadrul procesului de aderare, aspecte care pot avea implicatii mai ales pe termen scurt si mediu.
2.Politic
Desi nu este stabilit inca un concept clar al viitoarei configuratii a continentului, faptul ca se lucreaza la elaborarea unei Constitutii comune care sa aiba prioritate asupra tuturor reglementarilor, concomitent cu impunerea unei singure politici externe pentru toti subiectii sau chiar candidatii UE, lasa sa se intrevada perspectiva unui stat federal, nu a unei confederatii in care subiectii isi pastreaza independenta si suveranitatea atat pe plan intern cat si pe plan international.
O asemenea forma politica va conduce inerent la disparitia statelor componente, practic la eliminarea conceptului de suveranitate si independenta. Se va crea un sistem de taxe federale, o armata federala, un guvern federal, un parlament federal si o justitie federala.
Urmarile imediate sunt: transformarea statelor nationale independente si suverane in state regionale autonome conduse de un guvernator si supuse jurisdictiei federale. Guvernamantul regional va avea sarcina limitata la administrarea locala.
2.1. ONU
Politica externa, poate elementul caracteristic al independentei fiecarui stat va inceta sa fie un atribut al statelor. Deja se anticipeaza aceasta directie, prin impunerea alinierii la o singura politica europeana obligatorie chiar si pentru candidatii intrarii in noua Uniune Europeana. Se anuleaza astfel principiile suveranitatii si independentei caracteristice ale statului ca subiect de drept international. Iar exemplu elocvent il constituie atitudinea ultimativa a presedintelui Frantei si altor oficiali ai UE impotriva unor tari independente si suverane care au sprijinit Statele Unite in problema Tribunalului Penal International. Nu discutam rolul acestui TPI, ci dreptul suveran al unor state inca nealiniate de a-si decide partenerii internationali.
Deci, este evident ca noua structura politica europeana va avea urmari la nivel global, conducand fie la modificarea fundamentala, fie chiar la desfiintarea ONU.
Intr-adevar, in conditiile unei politici europene unice, locurile la ONU ale statelor membre ale UE ar trebui, in mod normal sa fie eliminate. Altfel, prin mentinerea in continuare a unui loc pentru fiecare stat federal european s-ar asigura o pozitie privilegiata UE care afara de votul propriu, ar avea si suportul statelor componente.
Varianta acordarii in contra-partida a unui loc fiecaruia din cele 50 de state americane este o formula total inacceptabila, deoarece va diminua credibilitatea organizatiei mondiale si va deschide poarta pentru abuzuri.
2.2. NATO
Prin crearea unei armate europene federale, rolul NATO se diminueaza, devenind o organizatie alcatuita doar din trei state: USA, Canada si UE.
Deja s-au ascutit contradictiile dintre grupul catorva tari vest europene si Statele Unite cu privire la rolul si importanta NATO.
Conceptia polilor de putere concurentiali si nu a unui sistem coordonat de securitate globala, incurajeaza fortele radicale si extremiste, amplificand pericolele impotriva democratiei si civilizatiei.
Existenta a doi poli de putere intr-un organism politico-militar format din trei subiecti, cum ar putea sa devina NATO, este un non-sens, practic o anulare a aliantei. Doi poli inseamna antagonism.
Pentru Romania si pentru tarile est-europene care iesite din comunism au vazut in NATO umbrela capabila sa le apere de viitoare calamitati venind dinspre Est, disparitia NATO, sau a suportului militar american este o solutie inacceptabila.
Si in acest sens, sunt ingrijoratoare semnele pe care le transmite nucleul dur al UE, prin tendintele de apropiere militara de Rusia si crearea unei armate integrate comune. Aceasta pozitie bizara are loc exact cand Rusia, sub influenta fortelor care tind sa refaca structura imperiala, isi expune in noua sa doctrina militara dreptul de interventie pentru a-si proteja interesele in zonele sale de influenta inclusiv prin mijloace de forta.
O asemenea atitudine a unora dintre principalii lideri ai unor tari membre a UE (Franta, Italia, Belgia, Germania) ridica mari semne de intrebare asupra realismului politicii externe a viitoarei federatii.
3. Socio-Economic
Fondurile federale obtinute din taxele federale vor alimenta guvernul federal, armata federala, subventiile pentru agricultura sau ajutoarele in caz de calamitati.
Crearea unei armate moderne, competitive cu cea a Statelor Unite luata ca etalon, inseamna investitii federale masive de zeci sau sute de miliarde de euro.
In general dezvoltarea economica va fi puternic influentata de lobby-urile grupurilor de interese, care au si putere, si influenta, si traditie.
Nu acesta este cazul unor tari ca Turcia, Portugalia, Romania, Bulgaria care vor fi obligate sa-si subordoneze economiile unor directii de dezvoltare fixate functie interesele acestor grupari puternice.
Subventiile din agricultura se vor reduce, iar pentru noile candidate, multe din ele tari in care agricultura are traditie: Polonia, Romania, Bulgaria, se vor impune conditii de reducere insasi a activitatii, pentru a se proteja agricultura unor tari ca Franta sau Spania. Deja estimarile pentru Romania indica o impunere a reducerii dramatice la doar 15-20% a populatiei active implicata in aceasta ramura a economiei. Rapoartele oficiale considera ca 40% din populatia Romaniei ar lucra astazi in agricultura. Ce ramuri ale economiei vor putea absorbi restul de 20-25% si ce mutatii in plan demografic vor avea loc?
Economiile statelor aflate sub nivelul general de dezvoltare comunitar vor deveni surse de industrie poluanta, energofaga, manopera ieftina, piata de desfacere pentru produse scumpe, dar sursa de produse ieftine.
Rezultatul va consta in cresterea decalajului est-vest.
De aceea nu este greu de prevazut ca, cel putin pentru inceput, economia federala va avea un caracter puternic dirijat, nu acela de piata libera (Piata Comuna) bazata pe initiativa si competitie.
Problemele de administrare locala se vor rezolva din taxele locale. Cu cat zona este mai saraca, cu atat veniturile administratiei locale vor fi mai mici, iar discrepantele dintre diversele state autonome (foste tari independente si suverane) se vor adanci.
Sistemul de invatamant este de obicei obligatia administratiei locale si implicit si calitatea acestuia va depinde de resursele locale.
Pe termen scurt (probabil cativa zeci de ani) in zonele (tarile) deja defavorizate, existenta unei importante paturi de populatie saraca si saracita, lipsa resurselor, restrictiile federale economice, nivelul educational vor face ca discrepantele fata de zonele deja dezvoltate sa se accentueze.
Cum taxele federale vor fi unice, iar cele locale, datorita gradului diferit de dezvoltare regionala economica vor fi disproportionate si in multe cazuri insuficiente pentru impunerea unei dezvoltari echilibrate, forta de munca se va deplasa spre zonele (tarile) cu standard ridicat.
Migratiile din tarile sarace se vor transforma in exod, cu urmarea directa a modificarii structurii etnice, avand, cel putin in prima perioada, un caracter de dislocare a populatiei, de depopulare masiva. Iar efectul pe termen lung va fi ireversibil.
In tarile bogate, instabilitatea sociala se va accentuata ca urmare a interactiunilor dintre diferitele grupuri nationale venite in contact direct si implicit va creste infractionalitatea urbana si fenomenele de terorism.
4. Concluzii
a. Tarile renunta la independenta si suveranitate. Se vor desfiinta ministerele de externe si ambasadele nationale ca urmare a existentei unei singure politici externe stabilite la Bruxelles.
b. Ca federatie, UE nu este compatibila cu ONU si cu NATO.
c. UE are tendinta creerii unei forme tip imperiu colonial, in care cateva tari dominante vor suplini rolul de puteri coloniale si vor impune conditiile de dezvoltare economica si subordonare politica pentru restul tarilor.
d. Subordonarea dezvoltarii economice a fostelor tari independente si suverane unor grupuri de interese va duce la cresterea decalajului Est-Vest.
e. Se vor impune norme de comportament liberal excesiv care ignorand specificul national, vor crea conditiile unei recrudescente a fortelor nationalist-extremiste.
f. Cresterea tensiunilor inter-regionale va culmina cu diverse forme de faramitare a federatiei.
g. Pentru anularea efectelor negative subliniate mai sus se impun cateva conditii sine-qua-non:
o Uniunea Europeana sa fie conceputa ca o confederatie de state egale in drepturi, suverane si independente politic, conlucrand intr-o structura asociativa economica.
o Dreptul la secesiune (iesirea din confederatie fara aplicarea sanctiunilor sau despagubirilor)
o Inlocuirea conceptiei de subordonare politica prin aceea de consultare politica.
o Eliminarea conceptului de armata unica europeana si pastrarea structurii NATO.
22 Noiembrie 2003

 
 

 


 Bogdan Tiberiu Iacob

Dezvaluiri socante:

Romania condusa de timplari, fochisti si dresori de caini


Sub acoperirea diplomelor pompoase, CV-urile reale ale actualilor guvernanți  ascund surprize de mari proporții, cel puțin dacă e să dăm crezare dezvăluirilor făcute de senatorul PSD Valer Marian, într-o declarație politică depusă ieri la Parlament.
Senatorul de Satu Mare se ”ocupă”, în declarația sa, numai de cîțiva demnitari din zona sa politică, ceea ce face, însă, cu atît mai spectaculoase dezvăluirile. El prezintă ceea ce numește caracatița Falcă, adică grupul de interese al influentului primar al Aradului, care ar putea fi viitorul lider al PDL, sau secretar general. ”În ultimii şase ani primarul Falcă şi-a constituit un cerc de putere personal la nivel naţional prin promovarea în funcţii cheie în diverse instituţii fundamentale ale statului a unei suite de apropiaţi şi fideli ai să din judeţul Arad . Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eugeniu Pistru de la Ministerul Transporturilor , preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tonca, adjunct al şefului IGPR, secretarul de stat Ioan Dascălu de la MAI , ministrul Traian Igaş, şi generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii” scrie senatorul, în declarația sa.
Bombele de abia de aici încep, însă, în momentul cînd Valer Marian prezintă și meseriile de bază ale celor în cauză: ”Eugeniu Pistru a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID). Nu numai Eugeniu Pistru a avut o meserie stimată de preşedintele Traian Băsescu, ci şi alţi discipoli ai primarului Falcă: ministrul de interne Traian Igaş a fost tâmplar, preşedintele CJ Arad, fostul senator Nicolae Ioţcu, a fost fochist, deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviş Tipei a fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi (care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad)”.
 Senatorul PSD oferă și alte informații interesante despre ministrul de Interne: ”Am adresat ministrului Traian Igaş o întrebare privind pregătirea sa juridică, solicitându-i să-mi comunice la ce vârstă a absolvit Facultatea de Drept, la ce  formă de învăţământ universitar (la zi sau la fără frecvenţă), cu ce medie generală, precum şi dacă a fost jurist practicant (judecător, procuror, avocat, notar sau consilier juridic) şi în ce perioadă. Ministrul Igaş mi-a transmis săptămâna trecută un răspuns impertinent prin care mă trimite să consult site-urile
www.igas.ro şi www.mai.gov.ro. Pe site-urile respective este menţionat doar că este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad , astfel că am fost obligat să mă adresez altor surse. Astfel, am aflat că Traian Igaş este de meserie tâmplar şi că s-a remarcat ca disk-jockey în localitatea natală Pecica. Şcoala generală a absolvit-o în comuna Cristian din judeţul Sibiu , unde se spune că a rămas repetent un an. A absolvit liceul în forma de învăţământ la distanţă şi cu mare dificultate, în jurul vârstei de 30 de ani, respectiv a început studiile la liceul din Pecica şi a trebuit să se transfere la un liceu din Nădlac pentru ale finaliza. A absolvit Facultatea de Drept în jurul vârstei de 40 de ani, tot la forma de învăţământ la distanţă (fără frecvenţă), obţinând note mediocre şi având o medie generală în jur de 8. Probabil că l-a ajutat faptul că rectorul acestei universităţi îi era coleg de partid, acesta candidând în 2008 pentru un mandat de senator în judeţul Arad. După absolvirea Facultăţii de Drept, Traian Igaş nu a fost jurist practicant, nici măcar ca şi consilier juridic, deci aprecierile şi aşteptările şefului statului nu prea au acoperire. Realitatea este că ministrul de interne a absolvit o facultate de drept privată, la fără frecvenţă şi cu note mediocre, şi nu are nicio experienţă în domeniul juridic şi nici în administraţia publică în funcţii executive. Singura sa legătură în ministerul de interne este faptul că tatăl său a fost şef de post în regimul comunist în comunele Apaţa din judeţul Sibiu şi Pecica din judeţul Arad”.
Nu în ultimul rînd, Valer Marian îl acuză pe ministrul Educației, originar tot din Arad , care ”a absolvit doar 11 clase şi nu şi-a echivalat studiile liceale şi superioare în România. Un ministru care confundă cetăţenia cu naţionalitatea (a se vedea CV-ul, în care a consemnat „Naţionalite: Română, Franceză”) şi care nu şi-a învăţat propriul şi unicul copil să vorbească limba română.  în ultimii 20 de ani şi discriminează elevii proveniţi din rândul populaţiei majoritare”.
Contactat de Inpolitics, Valer Marian a precizat că informațiile conținute în declarația sa politică nu sunt bulevardiere, ci obținute pe baza unor investigații serioase: ”Sunt jurist de profesie, am formație de procuror, nu îmi permit să mă joc cu vorbele, e vorba de informații verificate, unele dintre ele fiind puse la dispoziția mea chiar de către colegi de partid ai celor în cauză. Drama este că eu m-am ocupat doar de oamenii PDL din zona Aradului, dar am informații că în alte zone ale țării sunt cazuri încă și mai spectaculoase”.
Reamintim că informații similare s-au vehiculat în presă și în legătură cu alte nume marcante ale PDL, precum deputatul Costică Canacheu, președinte al Comisiei de Apărare, care are doar liceul și a fost electrician, ori Monica Ridzi, cunoscută ca fostă dansatoare prin cluburile de noapte hunedorene. Însăși fiica președintelui, Elena Băsescu, a stîrnit controverse, după ce s-a dovedit că presupusa diplomă a unei universități americane era, de fapt, un stagiu de cîteva săptămîni.
 













 
                                                                       
                                                 Alexandru OBLU
     
       
  
            ELITELE CU PAPION
    VERSUS „POPOR PATIBULAR


Hotărât lucru, poporul român care-o mai fi rămas popor, prin aceia ce vor fi scăpat necorciţi ori necumetriţi cu reptilienele javre mondiale ale noului Fanar Occidental, este, cum se zice, „prost de bun” pentru că, de fapt şi pe nedrept el s-a născut fără noroc, înghite tot şi tace mâlc, întinzându-se chiar mai puţin decât îi este plapuma!
De aceea-l iau în şpangă toate lichelele (inclusiv cele intelectuale), dar nu numai, plus toţi spăgarii, (farsori şi gomani) care ne-au fost impuşi ca parteneri strategici pe axa „na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” a domnului Băsescu, din Bucureşti prin Londra, până către Washington. Iar acest lucru infam (păcălitul neamului) se poate petrece pentru că permisivitatea „elitelor” care-l conduc mituite, este mereu şi-n toate timpurile fără limite. Ele trădează cu neruşinare şi neobosit, atât pe faţă cât şi pe dos, iar excepţiile (care au mai fost şi mai sunt încă, din fericire), nu fac decât să întărească regula (din nefericire).
Sinteza politicianismului ignobil şi grobian, post-decembrist, de pe malurile Dâmboviţei a făcut-o preşedintele Băsescu, (ilustrul aproape zeificat de propriile portocale) cu gura păcătosului care adevăr grăieşte până şi în dreptul propriului semn: „clasa politică e coruptă integral şi este expirată...” (am citat din memorie, fără însă a scăpa esenţialul)! Păi, dacă aşa stau lucrurile, domnule prezident şi domnilor yes-mani, de ce nu procedaţi în consecinţă? Decuplaţi-vă expiraţilor de la jugulara naţiunii şi lăsaţi-o să prospere singură, prin forţe proprii şi administrare civică, prin conştiinţele dureroase ale propriei meritocraţii comunitare!
Va să zică, dle Băsescu, clasa noastră politică n-are principii, n-are simţire şi n-are conştiinţă dar se ţine de putere ca gaia-maţu, lucrând împotriva propriului popor, pe care-l mai şi minte că-l bagă reformat (adică dat la reformă?) în Noua Ordine Mondială din Epoca Raţiunii Globale! Ei, aici avem o problemă: NOI, TURMA, NU VEDEM RAŢIUNEA CĂII ! NOI, CEI DINSPRE... CUCA MĂCĂII.
Şi, pentru că trăim cu toţii într-o ţară tristă, plină de humor să ne îndepărtăm puţin de „capul satului” şi să privim un pic şi-n „curtea statului”... Iar pe acest sens al mişcării lucrurilor am să evoc o întâmplare scursă-n capitala (încă a României), în luna iunie, când, din cauza unei H.G. a noului guvern ales - Ponta- s-a luat decizia ca Institutul Cultural Român, (până atunci tutelat de Preşedinţie şi condus extrem de discutabil de către intelectualul băsescian Patapievici), să se întoarcă la firesc, adică sub patronajul Parlamentului, fiindcă el deţine legitimitatea acestei tutelări, pentru că-i format din aleşii neamului. Cu alte cuvinte: ICR să se întoarcă la argument! Dar, acest fapt, care ar fi trebuit privit ca o reparaţie necesară, ca o revenire la normalitate, a declanşat o nemulţumire aprigă-n trei trepte: (Preşedinte/ Patapievici/ fanii lui Patapievici); iar ultimii au hotărât să iniţieze mişcarea de protest „parada papioanelor”, declinul frondei prin ridicolul elitelor! Iar aceşti adulatori ai lui Horia Roman Patapievici („viruşi HoRoPa”, îi numea cineva) au avut în prima linie personaje foarte importante, domnilor: de la proaspăt înstelatul locotenent-colonel Turcescu (ofiţer superior fără nici o zi de armată), la necoptul ex-prim-ministru de „avarie comandată” Mihai Răzvan Ungureanu, până la clovnul parlamentaro-universitar Toader, moştenitor al ilustrului mason Paleologu, care, era gata-gata să frângă inima târgului, prin afectarea boţoşeniei sale.
Dar, haideţi să dezvoltăm întrucâtva contextul, pentru a vedea cât de întemeiat a fost protestul. Mai întâi, iată motivaţia guvernului, privitoare la gestul său, vis-a-vis de ICR: pentru simplul fapt legitim şi logic că Institutul Cultural Român „păstoreşte” românii din diaspora, adică pe risipiţii în lume ai poporului român din Ţara Românească şi nu pe supuşii preşedintelui său episodic, acest Institut trebuie să fie îndrumat, controlat şi sprijinit de Parlamentul României, neintermediat de nici un alt interes privat! Ei, faptul acesta n-a convenit actorilor mai sus-pomeniţi: preşedintele s-a înfuriat, Patapievici s-a revoltat şi dezgustat, iar fanii lor au protestat cum s-au priceput, cu sau fără papion.
Unul dintre ei,  bloger-ul internaut Cristian Ghinea, ne avizează mai întâi că este şi dânsul un ditamai Directorul de Centru, al Centrului Român de Politici Europene (probabil cuplat cu Patapievici la acelaşi uger instituţional generos prin venituri şi neatenţie la cheltuieli). Dl. Ghinea vrea să ne impresioneze din start cu mărturisirea că personajul Patapievici i-a marcat adolescenţa şi că, indirect, îi stimulează astăzi inclusiv tinereţea, mai ales, credem noi, în anotimpul cu strânsul recoltelor fără opinteli...
Astfel, din ceea ce ne spuneţi, dle. C.G. deducem că domnia ta, ca român amărăştean, vei fi avut motive temeinice să-l invidiezi şi adulezi pe H.R.P., poate şi pentru faptul că mentorul d-tale e unul care a avut norocul să purceadă în viaţă din zdruncinatele gonade ale unui tată personal venit la noi în ţară pe şenilele tancurilor sovietice de ocupaţie, ale lui Iosif Visarionovici Stalin...
(De remarcat că părinţii lui HoRoPa fac parte din acelaşi val de emanaţi, cu cei ai celuilalt ilustru, Vladimir Tismăneanu, care, plătit cu bani grei, de la contribuabili români, a devenit în zilele noastre, buldogul „anticomunist” personal al preşedintelui în exerciţiu! Întorcându-ne la punctul contextual, dle Ghinea, haideţi să le arătăm românilor, (cum îi place şi preşedintelui Dv. să rostească) ce anume a comis şi executat maestrul Patapievici, ca să vă provoace adulaţia şi să vă merite ca fan; iar aceasta o vom împlini citându-vă personal:
- „în 1999 a intrat în CNSAS, unde a reinventat o Instituţie (...) inspirat din experienţa Comisiei Gauck, din Germania”... (Păi, vedeţi cum îmi aduceţi dv., mie, apa la moară, dle Ghinea, indirect, dar cu flux sprinţar destul de abundent?! Va să zică, „mai ieri” părinţii lui Patapievici au transplantat în România, cu tancurile sovieticilor, comunismul; astăzi, fiul exportatorilor de sistem bolşevic, de atunci, ajuns acum (nici mai mult nici mai puţin decât Director al Institutului Cultural Român) transplantează în aceeaşi „ţară port-altoi” (care n-a fost nici a lui tată-su şi se va vedea că nu e nici a lui fiu-său) Capitalismul Corporatist Fascist, de inspiraţie germană, în ambele cazuri cu aceleaşi rezultate: „operaţia reuşită, pacientul aproape mort”!
-„apoi, continuaţi dv. dl G, a trecut la I.C.R. (despre H.R.P. e vorba), unde a reinventat altă Instituţie, preluată din fosta Fundaţie Culturală Română” pe care, ca un vajnic băsist ce se situează, alături de un Mircea Mihăeş şi Tania Radu a primit tulumbele şi aspersoarele „reformei neocone” (dictată din afară, pentru Valea plângerilor dinlăuntru), adaptate şi ajustate principiilor culturale şi estetice ale elitiştilor, ce s-au dovedit, în scurt timp, a fi total rupte de tradiţia artistică specifică şi interesele real-valorice de reprezentare ale poporului român! Prin expoziţii, ş.c.l.
În felul acesta, domnule, a „reinventat” mentorul dtale „programele de aici care nu existau în nici o parte a României”, (zici) iar între timp s-au consacrat, în triadă, vocaţional, ca „mieii blânzi care suge la doi tat-su” (folclor), adică la Statul Român pe de o parte şi la Preşedintele României, pe de alta... E drept că sugeau snagă şi dădeau pe gură, afară, venin! Motiv pentru care mai apăreau şi reacţii publice ale ofensaţilor mioritici, ca de exemplu cazul despre care se plânge ofuscatul intelectual prezidenţial: „Acum o săptămână şi jumătate un om m-a întrebat dacă sunt Patapievici şi m-a scuipat pe pantaloni”! Ca să vezi, „patibularul”, „trogloditul” ce ţi-a făcut: te-a pătat, dle Pata... Eu zic să mai laşi din scârţâitul d-tale, meştere Patapievici, s-o laşi mai moale, că tot răul e spre bine! Noroc că te-ai întâlnit cu doar un om dintre români, domnule, fiindcă, dacă aveai ghinionul să te vezi cu mai mulţi în acelaşi timp, te îngropau  în flegme! Pentru că românii au memorie, ilustrissime! Ce crezi domnia-ta, că a uitat ce ai scris despre el, cu câţiva ani în urmă, cu dispreţul visceral al unui veritabil elitist?: „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”...
Păi, cetăţene Patapievici, dacă aşa ţi-au stat gândurile nesimţite, atunci, pentru ce vrei şi acum să-i mai sugi din cur smântână poporului român?! Vedeţi oameni buni din ce zonă ne vin corupţii, putrezii şi nesătuiii? De aceea, voi merge mai departe şi voi spune că, din perspectiva şi substanţa de gen a elitelor de tipul Patapievici, acestea au fost şi sunt pentru România nenorocirea ei de cursă lungă! De unde se vede, „nefericitule” că matale nu te socoţi în nici un fel şi niciodată, măcar o ţâră şi popor român... Atunci, dacă nu eşti nici popor şi nici român, de ce mai stai cu proteza-nfiptă în buca ICR-ului, maestre Pata?
Te încântă faptul că eşti salutat la apariţie, în expoziţiile de gang ori underground, prin capitale euro-atlantice şi că ţi se trimit de acolo bezele vagi... de al cei care, privindu-te vor fi văzând întotdeauna ilustraţia măgarului roz, colportat, cel cu zvastica sculată? De ce nu lăsaţi voi lucrurile-n pace săpătorilor de neam, scuipătorilor pe pâinea ţării care vă hrăneşte? Procedaţi şi voi ca Miki Şpagă, de exemplu: “ciocul mic şi batista pe ţambal!” Ori n-aveţi voie de la… Stroe, cel din Dealul Cotrocenilor? Vedeţi că vi se apropie funia de par, „în chip patibular”, delicaţilor şi vă e la un lat de baftă judecata prostimii care nu uită şi nu iartă!
Iar pentru că tot ajunserăm aici, a venit momentul să intervină şi un alt domn în derularea lucrurilor - regizorul Lucian Pintilie - care crede, judecând guvernul, că „nu trebuie lăsat nici un prilej politicului de a patrona viaţa culturală”… Păi ne-aţi băgat într-o dilemă nouă, dle regizor, fiindcă, cea veche e deja ocupată. După cum spuneţi, guvernul Ponta şi Parlamentul României sunt „politic” şi, conform exigenţelor dv. n-ar avea treabă să se-amestece, că n-au conformitate lăsată „de sus”, dar, au dreptul să se amestece şi să dicteze cursul lucrărilor alde dl. Băsescu, cu Patapievici, Ghinea, Mihăeş, cu dv., care n-aţi fi „politici”, care jucaţi în echipa îngerilor, cu toţii…
Dar, despre a cui viaţă culturală vorbim, domnilor, despre cea a privaţilor cu numele dv. sau despre cea a artiştilor şi scriitorilor care reprezintă sufletul românesc, specificitatea lui matriceală şi nu le e ruşine să se prezinte ca românitate spirituală? Voi, aţi ajuns iluştri cetăţeni ai lumii, coborând în nume propriu dintr-o bornă zero a văzduhului lui Dumnezeu? N-aveţi şi voi un neam şi o ţară, regizorule?
E logic şi e raţional, pentru Noua Voastră Ordine Mondială, ca asupra circulaţiei şi reprezentativităţii spiritualităţii poporului român să hotărască unii cărora le pute România şi tot ce e românesc, identitar? E normal să hotărască limbricii „hrana” pe care o primesc de la organism? Ori, dacă sunt culturnici… se poate… Şi ziceţi Dv. mai departe, dle Pintilie: „politicul se insinuează şi apoi posedă. Trebuie izgonit! Acest moment (??) poate deveni unul de luciditate colectivă şi de rezistenţă colectivă”… Din nou sunt de acord cu Dv. dle regizor roman, dar „politicul” nu e „artă abstractă sau virtuală”, domnilor, el suge concret corpul social, până la epuizare, prin păduchii săi pe care-i cheamă alde Patapievici! Şi, pentru că nu preţuiesc acest corp şi pentru că nu-l iubesc, nu-l merită!
Asta vrea să facă acum USL-ul, prin guvernarea actuală; să vă mai distanţeze puţin, ca elite mercenare, de corpul social pe care l-aţi băgat în comă, pe care l-aţi secat de tot! Nu-i permiteţi să facă un act de dreptate, în Ţara cvasi-democratică a Românilor, care, sub elitele voastre, tind să devină din ce în ce mai puţini, mai impuri, mai imorali, mai debusolaţi şi mai străini, de propria lor vatră?!                                  
   






 

           Sergiu GĂBUREAC
     
             TABLETA DE ÎNAINTE DE WEEKEND (10.5):
       SE VOR UNI ROMÂNII CU TOŢI, CA SĂ SCĂPĂM ŢARA DE HOŢI !?


Avertizare.
Lectura poate crea un disconfort accentuat. (SG)

Scrisoarea doamnei Cristina Anghel către Barosso

Stimate domnule Barroso,
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastre sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.
1) În data de 27 septembrie 2011 a fost numit domnul Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al Poporului, fără a fi agreat de toate partidele, aşa cum ne-aţi sugerat recent, ci exclusiv de către majoritatea parlamentară din acel moment. În acel moment, Opoziţia a părăsit sala. Din nefericire, atunci nu aţi protestat!
2) În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost  repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.
3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumului, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni.
4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.
5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărarea a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso! 
6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept „Casa din Mihăileanu". La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?
7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?
8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.
9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.
10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.
11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.

Domnule Barroso,
Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj.
Sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.
 22 iulie.2012
Cristiana Anghel
învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber
------------------------------------------------------------------------
Aşteptăm răspunsul domnului Barosso !
Astfel de oameni să avem în Parlamentul României.
-------------------------------------------------------------------------
Votaţi DA !
Să-i spunem lui Băsescu PA !
Noi cei care nu suntem nici pedelişti, nici uselişti, doar alergici la dictatură, şi tot ieşim de mai bine de şase luni prin pieţe, vă invităm să votaţi cum credeţi de cuviinţă.
Dacă eram ascultaţi de la bun început nu se mai prelungea această criză politică nenorocită, care ne afectează pe toţi.
Mai reduceam din costuri, iar democraţia era la ea acasă şi în România.
Nu ne făceam de râsul lumii.
Cine plăteşte ?
Aşteptăm reforma tuturor partidelor.
Să vedem acum Justiţia cu adevărat independentă !
N.B. Văd că unii se erijează în reprezentanţii Pieţei Universităţii şi a altor pieţe?!? Interesant !
Postaţi ! Forwardaţi ! Publicaţi !
Toate bune, 
Sergiu GĂBUREAC
vineri, 27 iulie 2012
Bucureşti


Ultima oră !
 
S-a finalizat ancheta judiciară
“- De ce s-a împuşcat Năstase în gât ?
-  Acolo îi stătea Băsescu.”
Acum, de bucurie, a renunţat official la rejudecare şi-şi aşteaptă noul coleg de celulă.
 
 N.B. Sper să fi pus toate ghilimelele.
 
Pe diseară. În piaţă.
 
Toate bune,














               prof. dr. Adrian Botez


                                     „PROŞTII”,
                                          DE LIVIU REBREANU...!!!


...Românii (mă refer la acea parte, tot mai rarefiată, a românilor care nu dorm, încă, de-a-mpicioarelea!) „ascultători”, azi, de Traian Băsesc', la conferinţa de presă, în care (în linii mari) „el jefe”/the Boss of Romania” ”deplângea” (cu lacrimi de ciudă, rău... „perdeluite”!) faptul că Victor Ponta-premierul României „l-a lăsat acasă” (tocmai pe EL, „el presidente”/el caudillo”: EL, şi nu alt muritor, ar fi trebuit să fie la şedinţa Consiliului European de la Bruxelles, de azi, 28 iunie 2012 – iar nu „mister” Ponta-Naum...), ar fi trebuit să simtă, TOŢI, aceleaşi lucruri jalnice, precum personajul lui Liviu Rebreanu, Nicolae Tabără (dimpreună cu feciorul său şi...o babă „de ocazie”), din povestirea „Proştii”, când conductorul trenului (tren pe care ei, ţăranii „proşti”, s-au sculat, de cu noapte – „noapte de păcură”, să ...NU-l prindă!) le strigă , cu o aroganţă triumfătoare: „ -Să vă sculaţi mai devreme, putregaiule, şi să nu mocoşiţi, fire-aţi ai dracului să fiţi, răcni conductorul, dispărând într-un vagon”.
NU l-au prins trenul nu pentru că n-au avut maximă grijă şi bunăvoinţă, ci pentru că el, conductorul, CARE NU (MAI) ERA ŢĂRAN, CI...STĂPÂNUL „TAINEI” TRENULUI „MISTICO-URBANO-DEMONIC” – l-a îmbrâncit, „pe scări la vale” („îl înhăţă de după cap, îi trânti un pumn în ceafă şi-l îmbrânci pe scări la vale”), pe „prostul” de ţăran, neobişnuit cu/neadaptat la violenţa demonică a oraşului „cu bondoci” („Conductorul striga şi zâmbea mulţumit în sine că a spus o glumă minunată. CÂND ŞI CÂND, ARUNCA PRIVIRI PLINE DE ÎNŢELES UNUI DOMN BONDOC, CARE SE UITA LA DÂNSUL ŞI-L ASCULTA CU UN SURÂS DE ADMIRAŢIE PE BUZE...): „Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu obrazul în prundiş şi sângele îl prididi pe gură şi pe nas. Şi aşa rămase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera şi-l durea mai straşnic ca rănile feţei”.
Dar acest ţăran, Nicolae Tabără, măcar reacţionează verbal şi „în Duh”, faţă de mârlănia orăşenilor-bondoci, „deştepto-şmecheri”: „Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, îşi şterse sângele cu poala cămăşii şi aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceaţa zorilor. Un val amar de vorbe îi răsări în suflet, dar buzele lui crâmpoţite de-abia  putură rosti oftând:
— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”
Din păcate, ţăranul român, Nicolae Tabără, de la început de veac XX, după ce blestemă..., se supune, definitiv (ca un Hristos învins!) – ...se supune, parcă, unei fatalităţi de deasupra tuturor divinităţilor cerului (...şi cerul îl sfidează, imperial, parcă, pe Tabără-ţăranul: „Din noianul negru de nouri, însă, soarele scăldat în sânge îşi înălţa biruitor capul şi împroşca în feţele drumeţilor o beteală de raze purpurii...) - cu care fatalitate-realitate nu se poate lupta un om, un...român, mai ales: „Tabără îşi avântă povara în spinare şi PORNI ÎNCET ÎNAINTE PE O CĂRARE SPINOASĂ, CU CAPUL PLECAT”.
...Da, ca nişte „proşti” ar fi trebuit să se simtă românii (rămaşi „treji”, cu conştiinţele!), atunci când Băsescu, Golanul-ŞEF, „CONDUCTORUL” şi „BONDOCUL-ŞEF”, le-a aruncat, azi, în faţă...”prostia” lor, neştiinţa întru ale ticăloşiei europeano-masonice (noi, subsemnatul, am tot scris, am tot vestit, de ...”ani buni”-TARE RĂI ANI...dar cine s-a îngrijit să asculte, fie şi o vorbă, spusă de un „NE-ŞEF”, de un „NE-GOLAN” al României? - ...nimeni, fireşte!) :
„<> (…)El a subliniat că deşi nu va apărea scris în documente subiectul legat de suveranitate, la Bruxelles se vor pune bazele discuţiilor despre o mai puternică integrare. <>” – cf. Făclia, ziar independent de Cluj, pe
www.ziarulfaclia.ro.
…De ce “agenda UE de astăzi este mult mai subtilă decît pare”…?! – şi de ce nu va apărea, în Concluzii, problema “CEDĂRII DE SUVERANITATE”?Deh, mistere “adânci”, pentru …”proşti”! Pentru că, de fapt, se anunţaseră, încă din 2007, “binefacerile” SIGURE/CERTE (singurele…) pe care România le va avea, din partea UE/Statelor UNITE ale Europei (masonii n-au deloc imaginaţie, ci doar o feroce tenacitate: USA, USE…!):
1-fiecare membru al UE (şi membrii “sclavizato-jefuito-asasinaţi” din EST, în primul rând!), vor “ceda” (“de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni”!) 1% din PIB-ul lor, către UE…;
2-şi…tocmai ceea ce-i miră, pe unii, azi: “CEDAREA DE SUVERANITATE”, către iudeo-masonerie!!!
…La Antena 3, azi după-amiază, borţosul ziarist (versatil şi…ofiţer de securitate!), Bogdan Chireac, spunea: “NOI salutăm această cedare de suveranitate!” La fel zicea şi liberalul Voicu, şi ceilalţi din studio…
Dar…CINE  sunteţi “VOI”, cei care “salutaţi” trădarea de Neam, neruşinată, “pe faţă”?!
Da, ÎNAFARA  UNUI REFERENDUM NAŢIONAL – orice “salutare” a lipsirii României de SUVERANITATE – ESTE TRĂDARE DE STAT ŞI DE ISTORIE A NEAMULUI ROMÂNESC!!!)
Căci, în definitiv, problema SUVERANITĂŢII nu-i aparţine unui ziarist sau unui politician, nici măcar unui …Golan-ŞEF! Nu ziariştii, nu politicienii, nu Golanii-Şefi au vărsat sânge, pentru SUVERANITATEA ROMÂNEASCĂ!!! – …ci moşii şi strămoşii lui…Nicolae Tabără!
Când erau principatele medio-evice valahe, lupta pentru menţinerea suveranităţii (şi turcii ne-au lăsat-o, după lupte cumplit de sângeroase, dar şi prin onoarea respectării tratatelor cu principii valahi! – ceea ce nu e cazul, cu pidosnicii iudeo-masoni atei, de la UE-ul de azi!) o asigurau voievozii-martiri, de tipul lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş…susţinuţi de către “oastea cea mare”, format din ţărani…”proştii”!
…Şi tot ţăranii-dorobanţi au dobândit, cu preţul sângelui şi-al vieţii, SUVERANITATEA STATULUI UNIFICAT-ROMÂNIA, cea din 1877, prin miracolele de vitejie ale “proştilor”, de la Plevna! “Deosebit de semnificativ este faptul că guvernul Statelor Unite, cu prilejul numirii noului lui reprezentantdiplomatic, declară că STATELE UNITE RECUNOSC ÎN CHIPUL CEL MAI DEPLIN SUVERANITATEADESĂVÂRŞITĂ ŞI INDEPENDENTĂ A ROMÂNIEI , noul agent diplomatic fiind acreditat <> – cf. prof. Dragomir Laurenţiu Marius, art. Diplomaţia şi problema recunoaşterii internaţionale a independenţeidepline a României, publicat în „Revista de ştiinţe politice. Revue des sciences politiques”, nr. 3 / 2004.
…Nu ne scoateţi morţii din morminte, să nu cumva să intraţi în locul lor, voi, toţi, trădătorilor de Neam şi Patrie! Ne vom trezi, prin Înalta Milă a Lui Hristos, înainte ca “şmecherii”, din ţară şi dinafară, să ne păcălească şi desfiinţeze! Şi, atunci, va fi VAI DE… “VOI”!!!
A desfiinţa România (de ieri, de azi, din veci spre veci!) – înseamnă a-l nega pe IISUS HRISTOS!!!
…Voi, trădătorilor politicieni, de toate zdrenţele şi culorile (negre şi vinete, “în mare”! – ca STEAGUL PIRAŢILOR!), trădătorilor ziarişti, lingăi şi şantajişti şi oportunişti, traficând până şi cu cadavrul Mumei voastre…voi, trădătorilor prin somn şi prin supunere oarbă, animalică şi tembelă, veţi plăti, în faţa Neamului (prin ştreang ieftin, de cânepă zdravănă, de nădejde!) şi-n faţa Tronului Judecăţii Dumnezeieşti (cu mult mai înfricoşătoare, decât ne-ar ajuta imaginaţia noastră, impotentă şi şchioapă!), pentru TĂCEREA VOASTRĂ VINOVATĂ, FAŢĂ CU SÂNGELE STRĂMOŞILOR VOŞTRI, SÂNGE MARTIRIC, PE CARE-L SCUIPAŢI, CU NEPĂSAREA VOASTRĂ DE VIPERE, ORI DE MOLUŞTE!!!
…”Nu veţi scăpa, nici în mormânt!”
 
 




 ÎNCHEIEM CU FOTOGRAFIA CARE EXPRIMĂ VISUL UNEI CITITOARE, INTITULAT:
          „O justiție independentă!”
                            - primită de la Mihaela Stroe
                                                      [mihaelamalea@yahoo.com]
 
 
 
 
 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971