Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
CE E SAU CE NU E, CRIZA? - REPORTAJ DE VIOREL BAETU
CENTRUL DE STUDII ŞI INSTRUIRE PENTRU PROMOVAREA PRODUCŢIEI MICILOR GOSPODĂRII, A COMERŢULUI RURAL ŞI RECONSIDERAREA MEŞTEŞUGURILOR TRADIŢIONALE
GH. MANEA -DINCOLO DE ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ?
GH. MANEA - CONTINUARE- AGRICULTURA ÎN ZONA DE CÂMPIE
CONSOLIDAREA MICII GOSPODARII RURALE
SE LANSEAZĂ EDITURA NOASTRA ON-LINE
SPAŢIUL CARPATO-DANUBIAN ÎNCEPE A FI RECUNOSCUT CA UNUL DINTRE LEAGĂNELE ANTROPOLOGICE
Premiul „Grigore C. Moisil” pentru acad. GHEORGHE PĂUNPREMIUL „GRIGORE C. MOISIL” PENTRU ACAD. GHEORGHE PĂUN
CÎŞTIGĂTORII CONCURSULUI NAŢIONAL DE FIZIOLOGIE „NICOLAE C. PAULESCU”
UN MEMORIU PRIVIND PREOCUPAREA PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI:
COMUNICAT DE PRESÃ AL PRIMÃRIEI CHIŞINÃULUI
PRIMARIA CHISINAU - DECLARATIE DE PRESA A PRIMARULUI DORIN CHIRTOACA
O INIŢIATIVÃ A ALIANŢEI FRANCEZE DIN CHIŞINÃU
UN MARE SAVANT ROMÂN FIU AL BASARABIEI
ACADEMICIANUL MIHAI CIMPOI VA PREZINTA POETUL CARE SEMNEAZA CU UN SINGUR NUME
POEME DE TRAIANUS (TRAIAN VASILCĂU)
CRISTINA OPREA: ICOANA - PUNTE ÎNTRE PĂMÂNT ŞI CER
VALERIA PETER PREDESCU
VĂ OFERIM DOUĂZECI DE FILME DOCUMENTARE CELEBRE CU SUBTITRAREA LOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ
CHIPUL POETULUI (CEZAR IVANESCU) DE IOANA GRECEANU
MELANIA CUC PREZINTA VERSURI DE VASILE URSACHE
VALERIU CUSNER PREZINTA VERSURI DE IONUT CARAGEA
OCTAVIAN CURPAS PREZINTA VERSURI DE CORINA LUPU
CONSTANTIN MĂLINAŞ PREZINTĂ VERSURI DE GEORGE ROCA
MULTIDISCIPLINARITATE, INTERDISCIPLINARITATE, TRANSDISCIPLINARITATE IN STIINTA CLASICA SI CONTEMPORANA DE SORIN BAICULESCU
ROMANUL« ISUS » DE EUGEN COJOCARU PREZENTAT DE MIRCEA POPA
LIERATURA ON LINE:
PAGINA INTAI

Ce e sau ce nu e, CRIZA?

Reportaj de Viorel Baetu

Mai putem să auzim cuvântul CRIZĂ?
Cetăţeanul de rând a început să facă alergie la acest cuvânt.
Este cuvântul care la ora asta, a reuşit să facă guvernele să aprobe în regim de urgenţă fonduri de ajutorare, fonduri de salvare, fonduri umbrelă şi alte fonduri, în valoare de sute de miliarde de Euro, Dolari, Yeni, etc, pentru a salva conjunctura.
Miliarde care pe vremuri când era vorba de mărirea pensiilor, reducerea şomajului, reducerea impozitului pentru cei care muncesc, îmbunătăţirea sistemului social, asanarea şcolilor şi alte proiecte neimportante, ca de exemplu ridicarea baremului pentru familiile cu copii care au venituri sub limita sărăciei nu puteau fi aprobate, deoarece bugetul ar fi colapsat şi nu am fi putut să justificăm datoriile pe care le-am fi lăsat generaţiei următoare.

Conjunctura este în fond barometrul economiei.
Când era vorba de o ţară din Africa în care un dictator, suportat şi ajutat de marile puteri, îşi ducea poporul în mizerie şi ascundea masacre în masă sub cuvântul „rebeli”, trăind în lux şi huzur, conjunctura pentru ţara respectivă era cotată negativ, dar nimeni nu se agita prea tare să facă ceva concret pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Dar acum e vorba de conjunctura mondială, care actualmente nu are tendinţe negative ci e neagră ca Africa  şi a cuprins după cum spune cuvântul mondială, chiar toată lumea.
Deci dintr-o dată ne-am trezit în CRIZĂ, noi cei din ţările unde bunăstarea era normalitate şi consumul a tot ce trebuie, nu trebuie şi mai ales ceea ce ni se  implanta în creier de către medii prin reclame, că este „necesar” pentru a putea fi „fericit” în societatea de consum, era standard.
 
După avalanşa de ştiri despre criză, criză şi iar criză, au apărut întrebările.
Ce e criza?
Cine e de vină?
De ce am ajuns aici?
Apoi întrebările cruciale:
Cum ieşim din criză?
Când ieşim din criză?

Câteva noţiuni, ca să putem înţelege cât de cât, chineza pe care mediile , politicienii, economişti şi alţii mai competenţi sau mai puţin competenţi, ne-o vând în legătură cu criza mondială.
- „Subprime credit” este un  credit ipotecar acordat  unei persoane private cu o bonitate de clasa a doua, deci o bonitate foarte scăzută.
-„Derivatele” sunt ca o loterie.
Valoarea unui Derivat se bazează pe valoarea de bază a unui element, care poate fi o acţiune cotată la bursă, preţul petrolului la bursă, sau procentul unei dobânzi la o bancă.
Exemplu:
Un cumpărător achiziţionează dreptul de a cumpăra o anumită acţiune la un preţ fix, la o dată fixă, deci cumpără un Derivat.
Dacă la data fixată, acţiunea respectivă este mai scumpă, cumpărătorul a câştigat, dacă e mai ieftină, banii s-au dus pe apa sâmbetei.

Cum s-a pornit criza?
Totul a pornit de la „Subprime credit” şi „Derivate”.
În SUA băncile au acordat „Subprime credit” pentru imobile fără nici un discernământ şi ca să nu-şi asume singure riscul de care erau foarte conştiente, au format pachete de Derivate. În aceste pachete au plasat, subprime creditele deci acest credite extrem de riscante, alături de acţiuni ipotecare de prima mână şi le-au vândut mai departe băncilor din toată lumea. Acestea deşi ştiau de creditele putrede, au închis ochii şi au mizat ca la poker pe „chinta royală”, câştigurile care se profilau fiind fabuloase.
În 2007 creditele acordate pentru imobile în SUA nu au mai putut fi plătite de creditori care nu mai aveau cu ce plăti, astfel imobilele au intrat în posesia băncilor care au încercat să le vândă.
Le-au aruncat pe piaţă, deci oferta era foarte mare iar cererea foarte mică, piaţa era suprasaturată.
A început criza imobiliară, adică mii şi mii de imobile care nu mai valorau nici măcar hârtia pe care scria „For Sale”. Derivatele care conţineau aceste credite,  acoperite prin imobile fără valoare, au început să „ardă” şi să scrie pierderi uriaşe în bilanţurile băncilor.
Băncile au încercat  să scape de aceste hârtii, dar cui să le vinzi?
Bilanţurile băncilor au început să fie înfrumuseţate şi chiar frizate, dar derivatele care conţineau imobile din SUA  erau în depozite şi miroseau tot mai tare, până ce putoarea nu a mai fi putut fi acoperită nici măcar cu sprayurile care garantau un miros de succes.
Primele care au trebuit să-şi declare neputinţa, adică faptul că nu mai aveau acoperire reală pentru hârtiile emise, deci nu mai aveau bonitate, în fond erau falimentare au fost băncile care lucrau cu ipoteci imobiliare.
Pe urmă au urmat, bilanţuri negative, mai negative, catastrofal de negative, o avalanşe care a prins sub ea tot ce se numea bancă, industria nu a mai avut de unde să-şi i-a creditele şi economia a fost paralizată, iar mitul stabilităţii economice s-a evaporat de azi pe mâine.
Guvernele au trebuit să intervină şi să susţină cu fonduri de ajutorare, fonduri de salvare, fonduri umbrelă, fonduri, fonduri şi iarăşi fonduri, băncile!
Da! da!
Aţi auzit bine, băncile, pentru că la ora actuală sistemul creat de aceste bănci este atât de complex şi atotputernic, încât dacă ele dau faliment, colapsează toată economia şi ne paşte haosul primar.

Întrebarea este cine conduce lumea?
Guvernele pentru care noi ne ducem la alegeri cu steaguri şi urale, ba mai bem şi o bere de bucurie că au ieşit ai noştri, sau băncile, care au doborât guvernul Islandei forţând guvernul SUA, al ţărilor Europei Comunitare, al Japoniei, plus altele şi altele, să le acorde împrumuturi de sute de miliarde.
Răspunsul este complex, complicat şi mai ales ascuns într-un dicţionar enciclopedic pentru polito-logie, socio-logie, credito-logie, puterea-logie, media-logie, corupţio-logie,  şi alte –logii mai cunoscute sau mai puţin cunoscute.

Cum ieşim din criză?
Deoarece eforturile făcute de băncile centrale prin scăderea dobanzii-cheie,  nu au fost date mai departe creditorilor de către băncile operative,  decât cu mare întârziere sau chiar de loc, acestea preferând să-şi îmbunătăţească bilanţul propriu decât să ajute industria să se pună pe picioare, speranţele sunt vagi iar prognozele se bat cap în cap.

Când ieşim din criză?
Ştie bunul Dumnezeu, dar deocamdată nouă nu ne spune.

Un lucru e sigur, încrederea cetăţeanului în sistem tinde spre zero.
Omul nu mai cheltuieşte, nu mai depune la bancă şi face rezerve la ciorap şi sub saltea, deci depozitează. În curând probabil o să-i îngroape în grădină, căci acum nu mai vin „tătarii”, dar vin „guvernanţii” şi e cam tot aia, doar într-o versiune mult mai modernă.
Cum, necum, banul nu mai circulă iar asta este pentru economie şi dezvoltare, ca o stenoză mitrală pentru inima omului.
Sperăm să nu cedeze inima, căci atunci suntem morţi şi nu numai economic!
 

 PROIECT al
MIŞCĂRII PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
– PERSOANĂ JURIDICĂ ROMÂNĂ DE UTILITATE PUBLICĂ –

Centrul de studii şi instruire pentru promovarea producţiei micilor gospodării, a comerţului rural şi reconsiderarea meşteşugurilor tradiţionale

 Temă/scop:   Gospodăriile rurale pot aproviziona propriile localităţi şi o parte din populaţia urbană cu produse agricole şi alimentare, iar tradiţia meşteşugurilor populare poate deveni un  brand de ţară şi sursă de venituri turistice.  Ne propunem studierea acestor aspecte cu soluţii directe de dezvoltare prin instruiri specializate care să formeze  baza umană a programului Leader  cultivînd spiritul de iniţiatiă locală. Realizarea unui organism unic de studiu, inventariere, monitorizare şi concepţie de dezvoltare a elementelor tradiţionale ale  satului românesc în producţia sa familială  şi găsirea formelor de valorificare economică a acesteia.
 
 
 
A. OBIECTIVE
 
 
PRIMUL OBIECTIV:
Stimularea producţiei ţărăneşti mici şi foarte mici transformând-o din formă de subzistenţă în reînceput de producţie agricolă şi sursă de câştig iar de aici, în reţele de iniţiative care să conducă la proiecte Leader.
 
Oportunitatea obiectivului:   România importă cca 70% din totalul produselor sale alimentare în condiţii de deficit bugetar foarte mare, greu de acoperit prin credite externe  şi foarte greu de achitat de o economie destructurată (lipsă sectorul industrie) şi de o agricultură aflată în involuţie.
                     În aceste condiţii grele, complicate, gospodăriile individuale pot asigura un excedent de produse pentru vânzare, condiţionarea principală fiind canalele de comercializare între producţia familială  şi piaţă,  după anul 1989  piaţa orăşenească  fiind treptat ocupată de produsele  alimentare străine iar pe piaţa sătească preţurile aceloraşi produse având adaosuri comerciale care le măresc
                    Credem că este în puterea noastră să asigurăm autoaprovizionarea satelor cu produse agricole şi alimentare, cu timpul aceasta dezvoltându-se chiar ca o componentă a siguranţei naţionale, prin formarea de oameni de iniţiativă comercială interesaţi a valorifica mica producţie ţărănească şi obţinînd pentru aceasta oportunităţi din partea autorităţilor. In acest domeniu, proiectul M.P.S.R. urmăreşte următoarele:
a.      Formarea interfeţei  gospodărie individuală-comercializare locală şi a celei sat – oraş  pentru comercializarea produselor, rolul principal avându-l agenţii comerciali rurali, numiţi în proiectul nostru „precupeţii satului” şi care trebuie găsiţi, motivaţi, formaţi şi sprijiniţi în activitatea lor.
b.      Aflarea de stimulente pentru cei mai de iniţiativă dintre aceştia ca să poată deveni întreprinzători de producţii agro-alimentare, lărgindu-şi interfaţa prin prelucrare, ambalare, etc
c.       Decizie de guvern prin care marile magazine de desfacere produse alimentare să fie obligate să ofere  spre comercializare produse alimentare în proporţie de 70 – 80%, provenite din agricultura românească ( O asemenea lege este în vigoare în Ungaria )
d.      Stimularea, prin toate acestea, a unor proiecte Leader de anvergură pe plan local, sau a unor reţele de proiecte mărunte asamblate într-un program Leader pe mai multe judeţe.
 
 
Oferta Mişcării pentru Progresul Satului Românesc  Având activităţi în mediul rural de peste15 ani, cu filiale în 32 judeţe, desfăşurând mai multe programe naţionale şi europene şi organizând anual Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate, M.P.S.R editează publicaţia lunară „Albina Românească” şi Portalul Internet
www.cartesiarte.ro   unde oferă mii de cărţi şi publicaţii gratuite bibliotecilor comunale, redactează mai multe reviste electronice de specialitate pentru cultura modernă şi cea tradiţional precum şi un Buletin informativ săptămânal adresat Consiliilor locale şi oferă Aşezămintelor culturale programe analitice pentru Universităţi populare. Cu această bază şi experienţă căutăm un loc în cadrul Programului Leader pentru a porni formarea  „precupeţilor satului” şi a face din  aceştia un element activ, de masă, foarte eficient prin numărul mare de gospodării ţărăneşti pe care le va aduce de la producţia de subsistenţă pe piaţa produselor agricole din  România. Oferta noastră cuprinde:
 
•        Motivarea, selecţia, formarea, îndrumarea persoanelor din mediul rural ce sunt atrase de ideea de  a deveni mic întreprinzător pe piaţa produselor agricole/alimentare.
•        Antrenarea personalităţilor academice, universitare şi cultural-ştiinţifice din Consiliul nostru Naţional pentru elaborarea unei strategii în acest domeniu.
•        Instruirea la nivelul fiecărui Consiliu judeţean a unor îndrumători zonali(Consilieri sociologici de iniţiativă) care să selecţioneze şi stimuleze atât oamenii care vor să-şi asigure o parte de câştig ca precupeţi cât şi colaborarea cu Primăriile şi Consiliile locale, dând acestora soluţii de măsuri administrative în sprijinul persoanelor fizice autorizate ca agenţi comerciali
•        Colaborare cu Camerelor Agricole privind acordarea de consultanţa  pentru diversificarea producţiei agricole, obţinerea produselor  alimentare, pregătirea  lor pentru comercializare şi  evidenţierera exemplelor de succes în publicaţiile noastre.
•        Indrumarea  precupeţului satului de a se transforma în persoană fizică autorizată, asociaţii familiale sau persoane juridice cu activitate economică în domeniul comerţului. Însuşirea de elemente de marketing, contabilitate etc.
•        Colaborare cu Primăriile pentru facilităţi fiscale, mijloace materiale (loc de desfacere, mijloace de transport, finanţări) acordate persoanelor fizice autorizate şi pentru organizarea unor pieţe comunale şi intercomunale, participare la târguri , nu numai în scop comercial, dar şi pentru instruirea precupeţilor, schimb de experienţă pentru agricultori, pentru orientarea culturilor, observarea jocului  preţurilor, a caliăţii produselor etc.
•        Studierea unor propuneri legislative necesare
•        Reclamă în favoarea produselor ecologice şi ce trebuie făcut
ca acestea să fie certificate într-o anumită localitate, subvenţii etc.
 
            Cea mai mare parte din oferta noastră va aparţine  membrilor MPSR din teritoriu şi va fi prestată voluntar,  prin colaborarea cu autorităţile locale şi judeţene.
 
 
           
OBIECTIVUL AL DOILEA:
            Stimularea meşteşugurilor tradiţionale pe plan local şi transmiterea lor la tânăra generaţie prin tabere de creaţie în care să se înveţe şi să se producă bunuri artizanale, să se pună în valoare creaţia artizanilor locali dar şi cunoştinţele lor pentru transmiterea către noua generaţie. O reţea între primării pentru tabere de vară organizate pe câte un meşteşug specific locului cu participarea reciprocă a tinerilor din întreaga reţea  şi asigurarea realizării unor produse demne de valorificare comercială, în urbanismul sau obiectivele turistice locale.
 
            Oportunitatea obiectivului: Puţinii meşteri populari de care mai beneficiem astăzi pot fi folosiţi ca maiştrii din Şcolile de Arte şi Meserii (care, şi aşa, se desfiinţează) în nişte tabere de vară pe care le poate organiza orice comună cu internate sau alte posibilităţi de cazare. Îndrumătorii zonali sau consilierii sociologici de iniţiativă pe care îi vom instrui, vor descoperi şi stimula acele comune în care Consiliul local are aplecare pentru aşa ceva şi, bine-nţeles, unde pot fi atraşi maiştri formatori pentru tot ce e meşteşug tradiţional în ţesături, covoare, împletituri, arta lemnului, ceramică, pielărie,  şi trăsăturile populare ale unor meserii precum tâmplăria, croitoria, broderia, curelăria, fierăria, zugrăvirea cu încondeiere şi împodobire, alte prelucrări ale produselor casnice şi artizanale. Rezultatele taberelor vor fi produsele concrete, care se vor putea valorifica sau vor putea împodobi comuna respectivă, pe de o parte; dar şi deprinderea unor tineri veniţi în tabără  din toate comunele din reţea, în schimbul participării unor copii din comuna respectivă la taberele pe alte meşteşuguri, organizate în alte comune, ca efect instructiv-educativ, pe de altă parte. Un al treilea rezultat ar fi şi asigurarea de către primăriile locale a trimiterii în asemenea tabere a copiilor de la sate, care sunt tocmai cei ce  beneficiază cel mai puţin de taberele şcolare din ţară. O oportunitate, deci, pe care primăria respectivă o oferă familiilor propriilor cetăţeni, care se va putea constitui în câţiva ani într-o acţiune pe plan naţional de autosusţinere în mod util şi educativ a vacanţelor copiilor de la ţară, dar şi de proliferare a cunoştinţelor prin care se vor putea perpetua şi lărgi de la un loc la altul meşteşugurile populare. Ca să nu vorbim, în cazul celor mai întreprinzători, de oportunitatea de a putea transforma cu timpul producţia taberelor într-o producţie artizanală cu largă valorificare, legându-se de primul obiectiv al acestui proiect prin lărgirea cu artizanat a producţiei gospodăriei familiale a săteanului român. Cu timpul, chiar şi prin selecţie naturală, se vor forma de la sine mai multe centre Leader care să valorifice superior o asemenea iniţiativă, lărgind producţia casnică specifică zonelor, proliferând meşteşugurile dintr-o parte în alta a ţării şi dând stabilitate muncii familiale aducătoare de venituri pentru sătean.
 
            Oferta Mişcării pentru Progresul Satului Românesc : Personalităţile academice, universitare şi cultural-ştiinţifice din  Consiliul Naţional şi reprezentanţii unor instituţii centrale vor constitui un prestigios Consiliu Ştiinţific în cadrul căruia:
• Se vor elabora metodologii şi programe analitice pentru taberele de vară şi cursurille lor de instruire;
• Se vor găsi corespondente ale tehnicii moderne prin componente ce pot fi realizate, in colaborare cu firme interesate, ca mică industrie casnică, aceste tehnici fiind adăugate pe listele de instruiri pe lângă meşteşugurile tradiţionale;
• Se vor găsi factori industriali interesaţi să realizeze asemenea componente în producţia familiei ţărăneşti  şi, pentru aceasta, să susţină în diverse comune activităţile unor asemenea tabere;
• Se vor elabora cursuri pentru Universităţi populare şi stagii de calificare prin care acţiunea să se extindă la populaţia adultă;
• Se vor redacta materiale specifice pentru publicaţiile tipărite şi electronice de care dispunem;
• Se va face monitorizarea întregii activităţi şi a realizărilor ei folosite ca schimb de experienţă prin reţeaua internet de care dispunem.
 
 
            Rezultate imediate şi perspective:  Prin realizarea acestor două obiective se va ajunge la reaşezarea micii gospodării ţărăneşti în rosturile ei economice şi de activare a familiei ca factor de producţie complexă: agro-alimentară şi meşteşugărească, oferind o producţie casnică ce se va diversifica treptat asigurând pieţei multe produse ce vor scuti importul, vor mări atracţiile turistice marcând brandul zonei respective şi, mai ales, vor face din nou activă pe piaţă familia ţărănească prin iniţiative îndeplinind principalele deziderate ale Programului Leader. Definirea unei noi categorii sociale, a precupeţilor, ca interfaţă care, valorificând mica agricultură şi producţia casnică le şi stimulează, va pune în activitate mari segmente de populaţie astăzi inactivă sau rămasă la nivel de subzistenţă. Iar retrezirea interesului pentru producţia casnică va completa timpul de lucru din mica agricultură, dar va crea şi premisele unor iniţiative mai îndrăzneţe de ateliere săteşti, de prelucrarea în gospodărie a unor componente pentru industrie, de valorificare superioară a produselor satului prin iniţiative susţinute de Programul Leder.
 
 
B. ORGANIZARE
 
Consiliu ştiinţific format din:
            Academicieni, universitari, artisti, etnografi, muzeografi, specialişti program Leader, reprezentanţi din Departamentul Dezvoltării Rurale, Universităţi specializate, Academia de Ştiinţe Agricole, Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, IMM-uri, Turism, Adm. Publica (pentru legislatia locala), Cooperaţie
 
Două direcţii de studiu etnografic şi adaptare la condiţii moderne a metodelor de organizare în activitate voluntară sau remunerată cu drepturi de autor a acestui Consiliu, în două comisii având fiecare câte un secretar ştiinţific (care poate fi preluat cu post cu tot chiar şi dintre specialiştii Ministerului sau a unor instituţii centrale):
-         Precupeţii, formarea lor ca stimuli şi valorificatori ai producţiei casnice-familiale şi toate reglementarile pentru stimularea de către autorităţi a activitaţii lor ca Persoane fizice  autorizate sau Asociaţii familiale, corespunzând primului obiectiv;
-         Taberele de meşteşuguri pentru tineret, organizatorii şi instructorii acestora , metodologia, ajungerea la autofinanţare, permanentizarea în cursuri de Universităţi populare, corespunzând celui de al doilea obiectiv
 
Sarcinile aparatului organizatoric-administrativ:
            Aplicarea directivelor Consiliului, elaborare de cursuri pe domenii care să conducă la proiecte Leader;
            Monitorizarea posibilităţilor şi tradiţiilor locale;
            Monitorizarea acţiunilor stimulate, propuneri de finantări independente la nivel judetean;
            Administrare, editare mijloace mass-media;
            Propuneri legislative;
            Organizarea de expoziţii;
            Atragerea de sponsori şi de industrii interesate în componente realizate prin ateliere familiale ţărăneşti;
            Bază de date – idei pentru stimularea programelor Leader in ţară (cu dezbateri permanente pentru elucidarea şi catalogarea acestor idei);
            Bază de date – localităţi şi primari cu disponibilităţi spre  anumite direcţii de iniţiativă (şi inventarul direcţiilor de iniţiativă);
 
Cursuri centrale pentru formatori:
-         Lectori, ziarişti-propagatori
-         Autori de cursuri
-         Îndrumători zonali (consilieri sociologici de initiativa)
-         Tabere de meşteşugari
-         Sprijin pentru cereri de finanţare proprii
                                                                 
Capitole bugetare:
-         Sediu (cu sală de instruire)
-         2 salarii specialişti – secretari ştiinţifici
-         3 salarii administrativ-organizatorice, puţin peste mediu
-         cheltuieli cu instruiri centralizate sau zonale
-         deplasări pentru instruiri locale
-         onorarii lectori, drepturi de autor
-         publicaţii tipărite şi electronice
 
 
 
 (toate acestea pe un buget, urmând ca toate iniţiativele locale valoroase sa prezinte la judetele respective cereri de finanţare specifice lor, centrul făcând recomandări pentru  sectoarele judeţene Leader)

Plan judeţean:
Un instructor la Consiliu Judetean atât pentru legi cât şi pentru monitorizare;
Finantare prin C.J. iar la cei mai avansaţi, direct prin Leader proiecte locale;
Centrul Creatiei populare;
Grup de primari interesaţi;
Camera de Comerţ şi Industrie;
 Pieţe, târguri, turism;
Un inspector  şcolar specializat.
   
Plan local:
- Stimularea prin ACoR a tuturor primarilor;
- Facilităţi găsite de Consiliul local;
- Popularizare facilităţi şi instruire pentru precupeţi;
- Popularizarea tabereleor de meşteşuguri pentru tineri;
- Aşezarea acestora pe lângă internate;
-   Convenţii de schimb intre comune dupa specificul meşteşugurilor;
-   Cursuri de Universitate populara răpândite prin tabere, sezonier,       dar şi permanent prin aşezăminte culturale care preiau asemenea activităţi specifice;
- Organizări comerciale pentru produse alimentare  şi muzeal-comerciale pentru cele artizanale;
- Convenţii sat-oraş pentru locuri în pieţe, cooperaţie de consum, etc.

 DINCOLO  DE  ALARMĂ  -   CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ?

 

   
           Urmare a unor decizii greşite,  agricultura ultimilor 19 ani a României a involuat continuu, nemaireuşind să hrănească populaţia, situaţie fără precedent în instorie, când acelaşi pământ, hrănea o parte din imperiul turcesc sau asigura plata datoriilor externe făcute cu procesul masiv de industrializare, în timpuri mai apropiate de  generaţia noastră.

      ASTAZI,  performanţele agriculturii sunt catastrofale:
       
• Cca 70% din produsele alimentare ale ţării se importă.
• Importul se realizează pe credit: returnarea banilor va fi foarte dificilă deoarece economia României este destructurată ( ţara este dezindustrializată, resursele naturale externalizate/vândute, deficit bugetar cronic pentru susţineare unei birocraţii clientelare, cheltuieli nesăbuite din banul public etc).
• Zona de munte cunoaşte fenomenul de pustiire a satelor,creşterea vitelor, ca peocupare principală a locuitorilor de aici, se stinge încet, în nepăsarea generală.
• Zona de deal se autoaprovizionează (economie de subzistenţă), trăind departe de oraş, de sistemul de asistenţă sanitară, de învăţământul performant (1-2 % din absolvenţii de liceu din mediul rural acced la o facultate ), de apă potabilă curentă, canalizare, de lipsa alternativei la closetele ancestrale poluatoare a apelor freatice. Populaţia îmbătrâneşte, tinerii migrează, satul sărăceşte, cârciumele proliferează.
             Surplusul de produse – de multe ori real – nu poate ajunge la oraş deoarece lipsesc canalele de comercializare, mediul de afaceri este ostil pe pieţele oraşelor (dominate de mici mafii locale), transportul de mărfuri este scump şi ocazional, ofensiva importatorilor de produse alimentare este foarte puternică şi bine organizată prin intermediul hipermarketurilor.
             Produsele ecologice şi tradiţionale nu sunt sprijinite prin subvenţii, produsele ce s-ar putea încadra în această categorie  nu se valorifică corespunzător; a devenit fapt comun ca excedentul de mere , de exemplu, să fie folosit ca hrană la animale, iar laptele să hrănească... porcii.
• Zona de câmpie , după distrugerea IAS-urilor – unităţi economice de nivel european – face cu dificultate faţă cererilor de cereale pentru piaţa internă. Suprafeţe de teren au fost înstrăinate, altele nu sunt cultivate (2 – 3 mil ha ).  Ce a  mai rămas din sistemele de irigaţie  (eforturi de investiţii de câteva miliarde de dolari)  jalonează aria haosului agriculturii din sudul ţării şi explică şi presiunea necesarului de alimente asupra  balanţei de plăţi externe a României.


  MÂINE, ce viitor se prevede agriculturii României.?  Teoretic, sunt previzibile trei scenarii: continuarea stării actuale  cu alimente cumpărate din exterior cu bani proveniţi din credite pe care le vor plăti urmaşii noştri, un scenariu pesimist, în care este loc pentru involuţia în continuare a agriculturii. Premise există, a se vedea incapacitatea  cronică a accesării fondurilor nerambursabile de la U.E, întârzieri în plata subvenţiilor ,scumpirea continuă a produselor industriale, inclusiv a combustibililo, emigrarea tinerilor etc. Scenariul optimist condiţionează supravieţuirea economică şi alimentară a României şi readucerea ţării  în fluxurile normale, europene şi mondiale de produse  agricole şi alimentare, loc pe care  România îl poate pretinde pe baza resurselor naturale, numărului populaţiei ,tradiţiei, locului geografic, calităţii de ţară membră a U.E.
         Optând pentru scenariul optimist, acesta are de surmontat câteva dificultăţi (provocări, în limbaj actual), înainte ca traiectoria evoluţiei agriculturii să devină o certitudine, durabilă în timp. Dificultăţile se cunosc de mult, sunt cronice, ele nu au putut sau nu au vrut să fie gestionate în interes naţional şi, pentru a fi depăşite, logica  trimite la o altă categorie de decidenţi decât cei ce au condus destinele agriculturii timp de 19 ani : ei atât au ştiut, atât au putut, atât au făcut. Şi-au încheiat ciclul decizional!  Noii decidenţi –  aşteptaţi să-şi facă apariţia pe scena politică românească – marchează startul scenariului optimist  şi  vor trebuie să  gestioneze  următoarele situaţii:
    
• Populaţia României urmează să scadă de la 21,47 mil locuitori la 16,9 mil în următorii 50 ani, numărul persoanelor cu vârsta aptă de muncă se va reduce de la 14,06 mil la 9,03 mil, iar al celor cu vârsta de cel puţin 65 ani se va majora de la 3,19 mil la 5,91 mil.
• Aportul agriculturii la formarea PIB-ului se va reduce, probabil, de la 13,4% în anul 2001, la 5,7% în 2013 şi la 3,9%  în 2020.
• Urmare a fenomenului încălzirii climei, ce afectează partea de  sud a ţării, inclusiv Dobrogea şi Banatul, temperatura va creşte cu 5 – 7 grade centigrade ,iar volumul precipitaţiilor va scădea cu 20 – 40%, începând cu perioada 2020 – 2030. Pentru fiecare creştere cu un grad a temperaturii, producţia de grâu va scădea cu 10%.
• Va creşte numărul populaţiei rurale fără pământ şi experienţă în agricultură, cu şcolarizare precară,  cu case improvizate şi care  va trebui integrată economic, social, cultural cu colectivitatea rurală. Sarcina este restantă de peste 100 ani, când ţiganii au fost eliberaţi fără a li se da şi pământ, sau alte mijloace de trai,  asigura acces la învăţământ etc.În câteva generaţii umane vor avea majoritatea în unele localităţi ,ei hotărînd soarta lor, iar această perspectivă trebuie gestionată corect, şi ca reparaţie istorică şi în interes naţional, încă de astăzi, prin programe pe termen lung şi foarte lung , consecvent urmărite.
• Satul nu-şi poate realiza, singur, infrastructura care este deficitară din timpuri istorice (calitatea drumurior, a surselor de apă potabilă, gestiunea apelor uzate, lipsa şcolilor moderne, a locurilor şi modalităţlor de divertisment etc). Cât de greu pare a cere statului bani de investiţii în infrastructura rurală cînd, administraţia Capitalei , de pildă, unde locuiesc sau trăiesc peste 10% din populaţia ţării, încearcă de peste 20 ani să-şi construiască o instalaţie de tratare a apelor uzate, iar finalul nu se întrevede!
• Analfabetismul, absenteismul de la şcoală sunt fenomele reale, înlesnite şi de prăbuşirea calitativă a sistemului de învăţământ la nivel naţional


     Presupunând că aceste dificultăţi îşi vor găsi soluţii (cât optimism îţi trebuie să crezi într-o asemena perspectivă?) va fi posibilă evoluţia agriculturii României, într-o perspectivă modernă, cu puternice influenţe ale unei concepţii de supravieţuire, care îşi are sorgintea  în argumente precum:
*    Dorinţa imperioasă de depăşire a decalajelor de tot felul dintre  România şi celelalte ţări europene, decalaje ce ne situează pe ultimele două locuri în orice clasament al performanţelor naţionale, poziţie umilitoare, nemeritată  pentru popor ,nemotivantă pentru tineri, dar indiferentă celor mai mulţi decidenţi care, în ultimii 19 ani, chiar au  prosperat economic..
*     Speranţa că România poate da decidenţii de care este nevoie  pentru supravieţuirea ei economică
*      Convingerea că sunt soluţii la dificultăţile prin care trece agricultura şi că aceste soluţii pot fi puse în evidenţă, judecate de cei pricepuţi  şi cei mulţi din agricultură şi că acest evantai de soluţii ar uşura imens lucrul celor ce se apleacă asupra conducerii destinului agriculturii  Metafora de „aplecat” presupune reacţia acestor decidenţi, aleşi după criteriile excelenţei profesionale, la răspunderea imensă ce o au ,în cei  patru ani de mandat, să lase o urmă a refacerii agriculturii şi nu a adâncirii dezastrului (o palidă aluzie la blocarea fondurilor  SAPARD pentru agricultura României).
*       Într-o încercare de supravieţuire a satului, primii care se mobilizează, acţionează,  tremură pentru viitorul lor şi al copiilor lor sunt ţăranii, conduşi ,îndrumaţi ,sprijiniţi de comandamentul lor – Primăria, Primarul.  În tradiţia românilor, Primarului i se adăugau-spiritual- preotul, şi educaţional -învăţătorul. In cărţile de biologie ale şcolarilor din sat se poate citi: sistemele vii care nu se autoorganizează, dispar, mor. Acest proces de autoorganizare trebuie să fie viu, dinamic, eficient şi să se sprijine, preponderent, pe resurse proprii ,pe inteligenţa, experienţa, cinstea, motivarea ţăranilor. Această motivare este greu de găsit ,dar trebuie indusă la nivelul întregii comunităţi şi cu  aportul masiv al trioului de mai sus: administraţie, spritualitate, educţie
    

      Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte  un summum de idei , sugestii, teme de reflecţie, propuneri concrete, care să  uşureze alegerea de către decidenţi, a   celor mai potrivite hotărîri ce pot fi luate pe termen scurt, mediu şi lung,  în strategiile, politicile, programele şi măsurile ce au în vedere salvarea agriculturii româneşti şi imprimarea unei traiectorii  continuu ascendente a evoluţieiei.. Acest inventar,un soft în realitate al sistemului economic rural ,poate fi folosit şi de  operatorii sistemului – ţăranii, conducătorii subsistemului tactic – primarii, sau strategic – consiliile judeţene, instituţiile  descentralizate ale guvernului, sau ,pentru stabilirea obiectivelor strategice la nivel naţional, instituţiile centralizate ale statului.       Credibilitatea lucrării, a materialului prezentat ca inventar, rezidă în sursa de informare a autorilor şi anume:   colecţia  publicaţiei ALBINA ROMÂNEASCĂ, propunerile făcute cu prilejul consfătuirilor pe ţară ale CONSILIULUI PRIMARILOR ,consfătuirile anuale  ale membrilor MISCĂRII  PENTRU RIDICAREA SATULUI ROMÂNESC, publicaţiile de specialitate adresate agricultorilor şi specialiştilor, mass media centrală şi regională, publicaţii pe WEB (Carte şi Arte, News letter,alte surse.
        Lucrarea ,în continuare, este organizată pe trei capitole: propuneri de supravieţuire şi modernizare ulterioară a agriculturii în zona de munte, de deal şi de câmpie. Cu o asemenea structură, lucrarea va fi pusă la dispoziţia unui număr cât mai mare de persoane,  specialişti, oameni cărora nu le este indiferent viitorul agriculturii şi al ţării, aşa fel ,încât, inventarul de idei şi soluţii propuse să se îmbogăţească, să fie corectat, să fie judecat ca  oportunitate şi conformitate cu realităţile economiei româneşti şi aspiraţiile   populaţiei şi, înainte de toate, apreciat ca plauzibil sau ca un simplu exerciţiu publicistic .

AGRICULTURA  ÎN  ZONA  DE  MUNTE

      Redresare economiei zonei de munte ,în scenariul optimist, s-a bazat pe următoarele conjucturi favorabile :
•Existenţa resursei naturale: păşuni, pădure, teren arabil, apă.
•Resursa umană  din zona muntelui unde a trăit în armonie cu natura din timpuri imemoriale.
•Principiile  conceptului de dezvoltare durabilă care se regăsesc în
raportul istoric al    relaţiei      om – mediu – economie, din această zonă
•Acumularea unui bogat tezaur de cunoaştere, transmis generaţii la rând, în  creşterea vitelor, a oilor în special, şi asigurarea unui ridicat grad de independenţă alimentară, aproape integral al îmbrăcămintei şi încălţămintei, practici naturiste în tratarea bolilor  oamenilor şi ale animalelor, tehnici proprii de conservare a alimentelor, de prelucrare a laptelui de oaie ,de relaţii interumane  de suptavieţuire etc..
•Cultul muncii, respectarea ierarhiei valorilor morale locale, rezistenţă  fizică la condiţiile dure ale mediului ambiant, cultură cu elemente de spiritualite şi măiestrie artizanală, cultul frumosului etc.
•Lipsa sau prezenţa nesemnificativă a unor tare ale urbanului ca: hoţia, lenea, neglijarea familiei, sentimentul de însingurare, obezitatea, bolile  psihice ,imoralitatea ,ateismul etc .Lipsa accestora, dau dârzenie voinţei acestor oameni şi faptelor lor.
•Şi nu fără importanţă pentru viitorul zonei poate fi luat în seamă şi faptul că populaţia montană înţelege cel mai bine, noţiunea de supravieţuire ce face parte – de cele mai multe ori – din viaţa cotidiană.

     Propunerile de idei, sugestii, soluţii doresc punerea în valoare a zonei montane, preluând tot ce este valoros sub aspectul economic, social, ecologic, cultural şi mai ales,. al cunoştiinţelor acumulate de-alungul multor generaţii umane despre creşterea vitelor. In acest model al evoluţiei habitatului montan trebuie ţinut seama că proiecţiile ce se fac acum privesc sec.XX, iar locuitorii vor trebui să trăiască, să muncească, să se bucure de tot ce oferă bun, nivelul civilizaţiei actuale. Intreprindere grea sau foarte grea, ce se poate desfăşura pe traiectoria uneia sau mai multor generaţii umane, dar şansă de supravieţuire a acestei  lumi, a acestei zone., considerată matcă  în evoluţia istorică a populaţiei româneşti. 
Pentru a da contur acestui model se poate începe cu câteva propuneri ca, de exemplu:

1.     Reconsiderarea oieritului sub aspect economic, motivaţiei personale şi profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi trai.Urgenţa măsurii presupune să nu se piardă tradiţia, experienţa generaţiei anterioare, speciile de oi şi animale de povară,  drumurile  cunoscute ale transhumanţei. Întreruperea lanţului generaţiilor de oieri este sfârşitul acestei îndeletniciri milenare, autosusţinute, sfârşit grăbit de decizii greşite sau voit luate în ultimii 50 – 60 ani, cu osebire în ultimii 19 ani, când s-a încercat împiedicarea circulaţiei oilor  de la  munte la şes şi invers, comercializarea brânzeturilor (  ambalare, certificare) impusă pe o rază restrânsă geografic,  asomarea oilor în abatoare care nu există, desfiinţarea industriei de prelucrare a lânii, aceasta ajungând să fie depozitată la halda de gunoi, dispariţia saivanelor din zona Dunării, în care se adăposteau oile în timpul iernii şi, mai grav, pierderea respectului pentru această categorie  socio-profesională specială.  Măsuri  sugerate pentru redresarea  situaţiei:
•Găsirea soluţiilor pentru adăpostirea şi hrănirea oilor în timpul iernii, inclusiv realizarea infrastructurii necesare acestui scop;  preluare de soluţii şi din  practica ţărilor vecine sau  cu relief muntos din Europa.
•Facilităţi de ordin admininstrativ şi finaciar pentru crescătorii de oi la păşunatul pe  proprietatea statului , pe izlazurile comunale în timpul iernii şi la transportul  cu mijloace auto sau  pe calea ferată al oilor.
•Temă de cercetare, susţinută din fonduri bugetare, pentru ameliorarea calităţii lânii pentru a putea fi exportată sau prelucrată în ţară ; stimularea investitorilor şi întreprinzătorilor în acest sens.
•Alternative de valorificare a lânii oilor, stabilite în urma cercetărilor  româneşti sau prin colaborare cu firme străine (de pildă, ca material termo şi fonoabsorbant în construcţii de imobile etc).
•Promovarea consumului cărnii de oaie în instituţiile statului , în comerţul intern şi extern. Oaia „la proţap” poate deveni un eveniment zilnic, pentru staţiunile turistice din toată ţară, prilej şi de divertisment (a se vedea experienţa din Grecia).
•Încadrarea  produselor obţinute în activitatea de creştere a oilor, în categoria produselor” ecologice”,certificarea lor şi comercializarea ca atare, în special în ţările arabe, via comercianţii arabi existenţi în România.
•Conceperea de proiecte-tip pentru stâni şi realizarea lor în ţară, care să adaoge la vechea concepţie funcţională de stână, elemente moderne: condiţii de igienă, calitatea produselor, confort pentru oameni, depozitarea produselor etc.Eventual, în extrasezon pastoral, o parte din construcţie poate fi transformată în refugiu pentru turişti. Se creiază, astfel şi noi locuri de muncă şi noi trasee turistice de iarnă.
•Asocierea şi consolidarea  asociaţiilor de crescători de oi pentru susţinerea propriilor interese, investiţii comune, marketing în scopul încheierii de contracte comerciale pe termen lung cu beneficiari siguri: ţări arabe, hipermarket-uri ,instituţii ale statului ( armată ,penitenciare, cămine,etc)
•Posibilitatea pensionării crescătorilor de oi, pensii private.
•Simplificarea evidenţei contabile a  societăţilor comerciale înfiinţate de crescătorii de oi sau a asociaţiilor acestora.
•Sistem de şcoli sau includerea în curricula şcolară din zona montană a cunoştinţelor necesare formării crescătorilor de oi; editarea de manuale, îndrumătoare, ghiduri, atestarea profesională. Formarea cadrelor didactice de specialitate.
•Organizarea regulată de concursuri zonale şi regionale pe teme de oierit; participarea şi a ciobanilor din ţările vecine; prilej de reclamă la produsele tradiţionale, ecologice  de carne, brânzeturi, lână, etc.
•Incurajarea prelucrării blănii de oaie, a pielei oilor la produse care să se situeze între artizanat  tradiţional şi preluarea unor elemente din moda europeană.
•Asigurarea asistenţei veterinare pe toată durata anului.
•Organizarea mai multor muzee dedicate oieritului, instituţii care să aibă şi activitate de cercetare pentru înregistrarea şi conservarea cunoaşterii tradiţionale. Mijloc de propagandă în rândul tinerilor, pentru a privi oieritul şi ca posibilite de realizare profesională.
•Modernizarea treptată a localităţilor crescătorilor de oi: infrastructură, curent electric, şcoli, miniinstalaţii de prelucrare a produselor, depozitare, ambalare, certificare şi expediere, sediul societăţilor comerciale de profil, miniabatoare ,mijloace proprii de transport al produselor spre beneficiari.
•Găsirea de variante de urmarea/completare a ciclului  de învăţământ al personalului de la stână sau care însoţeşte oile în transhumanţă ;. perioadă legală de ucenicie pentru aceşti tineri şi atestare profesională  ulterioră.
•In localităţile de crescători de vite, modernizate sau în curs de modernizare, pot fi primiţi copiii din mediul urban pentru petrecerea vacanţei. Iniţiativa  a aparţinut MRSR şi s-a intitulat. „bunici de vacanţă”. Familii atestate de primărie sau biserică pot primi asemenea copiii care să se bucure de toate avantajele mediului montan, inclusiv de hrană naturală şi ar  reprezinta şi o sursă de câştig pentru gospodine şi prilej de vânzare de produse din propria gospodărie.

 2. O  gândire asemănătoare poate fi  exprimată şi pentru  creşterea vitelor, comercializarea produselor, a laptelui în special, condiţionînd viabilitatea sectorului şi a zonei de munte .Lester Brown, în cartea „Planul B 3.0- Mobilizarea generală pentru salvarea civilizaţiei”,( Ed Tehnică, Buc.2000), relatează cum a ajuns India să  devină cel mai mare producător de lapte şi produse lactate din lume, bazându-se pe fermieri ce îngrijesc 2 sau 3 vaci fiecare şi le oferă,  ca furaje, şi paiele de grâu, de orez, tulpini de porumb, iarbă perenă . Secretul acestui succes extraordinar a fost crearea  pieţei pentru lapte – prin asocierea crescătorilor de vite şi proliferarea instalaţiilor industriale de mici dimensiuni, amplasate local, pentru prelucrarea laptelui. 
Realizările din zona  nordului Moldovei, datorate şi neobositului A. Rey
      sunt un  alt model de revigorare a activităţii crescătorilor  de vite.
       
3.Valorificarea potenţialului hidroenergetic al apelor de munte, prin construcţia de microhidrocentrale ( de interes public- privat sau numai privat) devine interesantă prin numărul mare al acestor amenajări posibile (cca 11.000, care prezintă interes economic), puterea instalată (aprox egală cu a unui modul de la Cernavodă) şi prin efectele pe plan local : crearea de noi locuri de muncă, electricitate pentru aşezările  de munte  unde nu a ajuns curentul electric, evitarea inundaţiilor şi a alunecărilor de teren ce ameninţă aşezările umane din zonă,   sursă de apă pentru satele din aval de baraje, potenţial turistic, aplasarea caselor de vacanţă, creşterea peştelui în lacurile de acumulare, amenajarea drmurilor în zonă, sursă de  venit la bugetele primăriilor  etc.

4.Rescoperirea meşteşugurilor tradiţionale în scopul propriu al familiei şi al gospodăriei, al localităţii şi ofertă pentru comerţ, mai ales, a produselor de artizanat, filtrate de moda  şi preferinţele  cumpărătorilor. Un institut naţional  ar putea fi profilat pe realizarea acestui desiderat cu finalitate economică.

5. Consolidarea gosopodăriei, activarea potenţialului economic al acesteia, adaptarea la nevoile proprii, asigurarea unui disponibil pentru comercializare. S-au pierdut definitiv multe activităţi îndeplinite de membrii familiei ,în cadrul gospodăriei, precum: prelucrarea lânii, a pieilor de animale, prelucrarea  inului şi a cânepii, realizarea de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, femei şi  copii cu motive populare  etc. Din nefericiere, în locul acestei laborioase activităţi de creaţie şi de producţie, în care erau antrenaţi toţii membrii unei familii, într-o  diviziune a muncii ce cuprindea copiii şi oamenii în vârstă, nu prea s-a pus nimic în loc.Urmarea : sărăcie! Supravieţuirea gospodăriei montane presupune imaginarea, descoperirea şi punerea în operă de activităţi lucrative utile, cu valoare economică pentru familie ,gospodărie , localitate. De aici vin banii pentru bunăstarea  locuitorilor. Idei pentru activităţi vechi şi noi cu valoare comercială, inclusiv la nivelul pieţelor europene ar putea fi de natura următoare:
                                         
•Creşterea albinelor şi, îndeosebi, a albinelor în regim ecologic. Europa are piaţa deficitară pentru mierea  pe care o importă din America de Sud, Turcia  etc. Flora spontană din zona de munte poate justifica creşterea însemnată a numărului stupilor. De ce nu se pot vedea stupi de albine şi în curtea primăriei, bisericilor ,poliţiei comunale, cadrelor didactice etc şi, în general ,al tuturor gospodarilor care au un spaţiu liber în faţa casei sau pe prispă  pentru  câţiva stupi.
•Plantarea de nuci, acolo unde condiţiile pedoclimatice permit. Maximizarea numărului de nuci,  inclusiv pe terenurile publice, de-alungul drumurilor, în locuri virane, în spaţiile libere din incintele instituţiilor publice. In afară de  fructe – în avantajul locuitorilor satului şi al pieţei europene deficitare ,nucul aduce în circuitul economic lemnul cu înaltă valoare comercială, stabilizează solul, protejează casele împotriva viscolelor şi furtunilor care pot deteriora acoperişurile acestora, oferă umbră şi umidifică aerul, nucul este rezistent la secetă, deoarece rădăcinile lui pot   pătrunde la 10 -20 m adâncime în sol, la stratul de apă freatică
  Lemnul de nuc ar permite   încurajarea sculpturii  
decorative,  elementele realizate- pentru decorarea caselor din    mediul urban şi poate şi ruaral-  vor fi ,oricînd, căutate pe piaţă.   Invăţarea meseriei de sculptor în lemn poate încpe în şcoala   primară şi continua ca ucenicie, pe lângă sculptorii  maturi    existenţi sau aduşi  în localitate din altă parte . Un extract din   frunzele de nuc poate fi comercializat sau folosit drept colorant  ecologic pentru ţesături
• Acelaşi mode de gîndire şi pentru cireşul negru, apreciat mult pentru calitatea estetică a lemnului şi obţinerea de dulceţuri, atât de căutate pe piaţa internă, preocupare pentru gospodinele care cunosc secretul unor reţete. Cireşul negru nu trebuie plantat în grădină sau curte ci pe locuri publice, el, ca şi nucul, sunt rezistenţi la atacul insectelor şi al celor mai multe boli ale pomilor fructiferi.
•Prelucrarea pietrei la elemente decorative pentru case. Meseria trebuie învăţată sau preluată de la maiştrii existenţi (dacă se mai găsec). Sunt ţări cu o economie pronunţat deschisă către turism ,în care, noile şi vechile  facilităţi de  turism (vile, hoteluri de mici dimensiuli, restaurante, grădini, alei etc) includ în construcţia lor elemente decorative din piatră .Dar în unele din aceste ţări, exploatarea pietrei nu este permisă  (protejarea mediului) sau nu este preferată de locuitori.,caz în care, se importă elemente/detalii de construcţie, realizate din roci de diferite calităţi, cu destinaţii diverse (se ajunge până la componente de construcţii funerare, lăcaşuri de cult etc). Componente de dimensiuni mici, care să înglobeze o cantitate mare de manoperă, îndemânare şi talent pot fi realizate la nivel local, prin asocierea sătenilor sau, mai greu, la nivel familial, condiţia fiind existeţa rocilor şi talentul omului !
•Piscicultura rurală este  în ofensivă în Japonia, China şi...Israel.  Se realizeză de către o gospodărie, grup de gospodari sau la nivelul întregii colectivităţi ,bazine cu apă sărată, în Japonia  sau cu apă dulce, în Israel.şi China. Bazinele sunt realizate în sol sau deasupra solului, improvizând pereţii verticali din piatră, pămînd, saci cu deşeuri din  construcţii, cărămizi etc  Interiorul  acestei construcţii se acoperă cu o folie de polimer impermeabil. În funcţie de mărimea bazinului astfel pregătit se stabileşte producţia posibilă de peşte,aerarea sau nu a apei şi reţeta de  mâncare pentru peşte  reţetă care se obţine din comerţ sub formă de granule. Peştele  ajuns la greutatea comercială revine mai ieftin decât peştele pescuit în mare sau  în lacurile naturale, permiţând ţăranilor obţinerea de profit.
 Dacă în condiţiile de climă din Israel şi de penurie de apă, creşterea peştelui în bazine artificiale este posibilă tehnic şi    rentabilă economic, nu se poate prelua această experienţă şi de către locuitorii satelor de munte ( şi nu numai de munte) din     România? Heleşteele publice, amenajate sub imboldul Domnitorilor Moldovei, heleşteele individuale din judeţul Argeş şi alte localităţi sunt precursoarele acestei idei de  piscicultură în microbazine.

In loc de încheiere
 Expunerea unor idei posibile de supravieţuire, în mediul montan actual, prilejuieşte următoarele consideraţii:
1. Situaţia de criză profundă a ruralului românesc, în special a zonei montane poata stimula găsirea de soluţii, aproape toate, situate la interfaţa tradiţie-actualitate .Accepţiunea crizei, în această situaţie, se extinde şi la formula „criza este un nou început”.
2. Din relaţia om-economie-mediu, componenta cea mai vulnerabilă este omul, dată fiind  durata ciclului de viaţă, vârsta înaintată a locuitorilor din mediul rural, emigrarea tinerilor sau reducerea ratei natalităţii. De aceea, urgenţa, stringenţa reconsiderării întregii activităţi  economice montane se impune cu deosebită acuitate pentru a asigura legătura generaţiei actuale – tezaurizatoarea unei experienţe profesionale şi de viaţă ancestrale – şi noua generaţie care trebuie căutată, adusă de undeva, altfel legătura se pierde şi se ajunge la pustiirea satelor, fenomen real, întâlnit atât în România, cât şi în alte ţări cu relief muntos din  Europa.
3. Sunt posibilităţi de depăşire a producţiei de subsistenţă, dar limitarea excedentului de produse specifice zonei este efectul lipsei canalelor  comerciale  sat – oraş. Sistemul comerţului românesc este dirijat precumpănitor către  import de produse şi astfel, falimentarea producţie proprii de alimente şi produse agricole  se consumă cu discreţie şi implacabil.
4. Intervenţia statului în gestiunea economiei zonei montane nu a fost fastă , în ultimii 5o-6o ani, şi dezastruoasă în ultimii 19 ani. Aderarea Românie la U.E. nu a adus suflul necesar amplificării activităţii agricole, modernizării acesteia şi a satului românesc, care continuă să involueze. Semnele schimbării de atitudine, faţă de soarta agriculturii, la nivelul decidenţilor, sunt foarte greu de descifrat, situaţie nefericită ce impune ţăranilor mai multă iniţiativă, respo nsabilitate şi curaj faţă de viitorul propriu şi de cântărire lucidă a ajutorului ce se aşteaptă din  partea autorităţilor. In această abordare a procesului de supravieţuire, Primăria canalizează ideile, deciziile şi speranţele locuitorilor, catalizând  iniţiativele, acţiunile de rederesare economică la nivelul localităţii

 Canalele de comercializare a produselor zonei montane au fost demolate după 1989, se formează greu altele, tipice economiei de piaţă. Intervenţia statului ar putea deveni benefică, fără cheltuieli materiale ci numai prin voinţă politică şi promovarea interesului naţional. Este exemplul ce-l oferă Ungaria, care a legiferat obligaţia ca în unităţile comerciale de tip hipermarke, 80% din produsele alimentare din magazie să fie de provenienţă naţională. Este un ajutor imens dat ţăranilor care vor fi căutaţi pentru a oferi produse şi nu a aştepta la uşa din spatele magazinelor ,la concurenţă cu produsele din import ,impuse de politici  de marketing agresive. Pentru această nouă ipostază, ţăranii trebuie să vină la întâlnirea cu comercianţii ca persoane juridice,  capabile să folosească băncile şi creditul bancar, contractele pe termen lung  etc. Este replica ce trebuie pregătită de sat pentru ca decizia guvernamentală – ipotetică – de reglementare a raportului import/produse proprii să devină reală  şi eficientă. S-ar înregistra primul pas în procesul dificil, dar necesar de supravieţuire a economiei montane.

ZONA  DE   DEAL

                   Aceasă  zonă se găseşte deja sub semnul supravieţuirii, termenul uzual ,fiind de economie de subzistenţă .Tipul de economie poate deveni durabil pe termen lung, favorizat de următoarele particularităţi ale zonei:
       
•Densitatea mare a populaţiei şi o proporţie însemnată din populaţia României, locuieşte în zona de deal.
•Suprafele reduse de pământ ce revin la o gospodărie şi acestea sunt distribuite în mai multe parcele.
•Varietatea geomorfologică sau situarea pe o arie restrânsă  de teren, a dealurilor, terenului plat, petecelor de pădure, apelor curgătoare cu arealul lor, toate acestea formează suportul unei diversităţi de cultri agricole, pomi fructiferi, viţă de vie, lasă loc şi pentru izlazul comunal, micilor grădini de zarzavat etc. Biodiversitatea proprie zonei (atropică şi naturală),  prin diversitatea ei ,conferă flexibilitate la variaţiile de climă, la cantitatea de precipitaţii
•Resursa umană are gradul de şcolarizare cuprins între ciclul primar şi cel gimnazial. Un procent însemnat dintre locuitori a lucrat în industrie, ca navetitşi, prilej de câstig suplimentar.
•Satele sunt închegate, gospodăria organizată temeinic (model- înainte de  colectivizare) pentru a putea îndeplini cât mai multe din cerinţele vieţuirii: lucrul pământului, creşterea vitelor, practicarea unor meserii necesare gospodăriei, familiei sau satului, prelucrarea unor produse agricole, creşterea şi grija pentru copii. Rezultatul : un grad de independenţă ridicat faţă de oraş

    Involuţia economiei rurale, plafonarea la nivelul de subzistenţă este şi efectul lipsei interfeţei  sat- oraş, prin care agricultorii să-şi poată vinde surplusul de produse.Dispariţia canalelor de comercializare, odată cu anul 1990, a marcat stagnarea  economică  a satului şi. manifestarea unor procese puternic perturbatorii ca:

•Îmbătrânirea populaţiei; plecarea tinerilor din ţară, întoarcerea pensionarilor şi a şomerilor.
•Scumpirea continuă a produselor industriale şi lipsa creditului pentru achiziţii de maşini sau mici investiţii.
•Învăţământ neperformant, reducerea numărului de intelectuali.
•Poluarea morală a satului: ofensiva violenţei,a hoţiei, alcoolismului, prezenţa unor colectivităţi lipsite de pământ, situate departe de şcoală, locuind în condiţii mizere, alterează spiritul de ordine şi ierarhia valorilor morale stabilite tradiţional în  colectivitate.
   Cu toate acestea  se consideră că zona de deal are un surplus de produse care ar putea fi dirijat către oraş. Motivarea acestei aserţiuni:
    
•Teren agricol rămas nelucrat.
•Livezi şi podgorii îmbătrânite.
•Izlazurile comunale nefuncţionale din lipsă de solicitare.
•Preţuri foarte scăzute pentru unele produse: lapte, fructe, cereale.
•Consumul de alcool şi de ţigări, reprezintă la scara României, o cheltuială cuprinsă între 3 şi 4 miliarde euro.Dacă jumătate din această sumă este „consumată” în mediul rural , există posibilitatea teoretică  de a dirija o parte din  cheltuială „parazită”,neobligatorie, pe alte componente ale economiei locale.
•Existenţa unor modele de succes în multe localităţi, urmarea unor eforturi proprii, prezenţei investitorilor, sprijinului primit din partea statului sau din partea U.E. arată rezervele existente în zonă ,dar şi mecanismele ce trebuie folosite pentru motivarea şi realizarea unor proiecte de revigorare a economiei din zona de deal.
•Un tezaur de informaţii şi cunoştinţe este acumulat de generaţia în vârstă, tezaur acumulat în timp istoric şi care reprezintă experienţa multor generaţii umane, ce au reuşit să trăiască continuu, pe acelaşi teritoriu şi să aibă reacţii de răspuns la toate provocările grave venite din partea naturii sau a semenilor. Este ceasul al 12-lea când această experienţă poate fi trasferată tinerilor: aceştia trebuie să existe, să îi intereseze preluarea ei, şi să o transforme în practică.  Există pericolul real ,grav, de întrerupere a  acestui lanţ al cunoaşterii., dar  rapid recuperat, pus în operă, dă continuitate economiei zonei şi şansă de evoluţie în perspectivă.

 Alte şanse de a modifica pozitiv trendul traiectoriei de evoluţie a satului din zona de deal sunt de dată relativ recentă  şi  se pot transforma în factori reali de dezvoltare.  Pot fi avute în vedere procese ca:
    
•Repatrierea unor părţi din câştigurile muncitorilor români ce lucrează în străinătate şi care, reîntorşi acasă ,s-ar putea antrena în iniţierea unei afaceri, folosind  şi experienţa acumulată în alte ţări.
•Revenirea unui număr dintre pensionarii din economie şi dintre persoanele ce şi-ai pierdut serviciul sau şi şansa de a mai găsi altul devin, acasă,  consumatori de produse, stimulând activitatea agricolă şi chiar practicând-o
•Intervenţia statului în protejarea   producţiei naţionale de produse agroalimentare.
•Recunoaşterea  calităţii de produs agricol  tradiţional ca tranziţie între produsele ecologice şi cele convenţionale. Se pot obţine preţuri mai mari pentru actualele produse, fără  eforturi  investiţionale în calitatea solului,  a seminţelor etc.

    Cu aceste proiecţii în alb şi negru, ale prezentului şi viitorului agriculturii din zona de deal, se pot face următoarele consideraţii finale:

1.În cel mai rău caz, satul trebuie lăsat în starea de subzistenţă (conservare) şi să fie capabil să se antreneze, în condiţii favorabile, pe o traiectorie ascendentă de evoluţie.
2.Dezvoltarea satului condiţionează dezvoltarea ţării, degrevarea bugetului de costul produselor alimentare din import şi permite României să se integreze în fluxurile mondiale de produse agroalimentare.
3.Agricultura din zona de deal este a suprafeţelor mici de teren ,a producţiei puternic diversificate, unde este imposibil de  aplicat principiile marii agriculturi din zona de câmpie şi care trebuie să rămână structurată ca atare, dar modernizată ca organizare, dotarea proprietarilor de teren, consolidarea micilor gospodării, realizarea unei infrastructuri a localităţii care să o apropie de confortul urban.
4.Intervenţia autorităţilor în mersul agriculturii în ultimii 19 ani nu a fost pozitivă şi nu sunt multe semne de schimbare a atitudinii. Criza ecnomică actuală, „sărăcirea” statului prin destructurarea economiei, nu lasă multe speranţe de implicare  în procesul viitor de modernizare al acestuia (infrastructură  ,învăţământ, sănătate, cultură, sprijin financiar direct, acordat agricultorilor etc. De la această realitate ar trebui pornit în proiecţiile ce se fac asupra viitorului satului.

Scenariul optimist de evoluţie a agriculturii în zona de deal.

      Obiectivul declarat al prezentei lucrări pentru agricultura zonei de deal a fost gestionarea corectă a tranziţiei de la starea de subzistenţă la cea de dezvoltare, printr-un proces treptat care are ca pilon principal susţinerea, consolidarea micii gospodării rurale.
      Eforturile necesare acestei tranziţii sunt de aşteptat să fie suportate de colectivitatea locală, motivată şi antrenată efectiv în proiecte pe termen scurt, mediu şi lung, articulate într-o strategie de evoluţie a localităţii.  Mijloacelor financiare necesare modernizării satului nu vor veni uşor din partea statului, de aceea, atragerea investitorilor devine esenţială pentru viitorul localităţii şi succesul strategiei. In lipsa investiţiilor, satul rămâne, sau trebuie să rămână, în starea de  supravieţuire.

      In cele ce urmează, se prezintă propuneri de evoluţie a  satului, provenite din surse diferite de informaţii. Inventarierea lor este făcută fără a fi selectate printr-un set de criterii, ci sunt înscrise într-o ordine aleatorie, putând fi folosite de decidenţi la fundamentarea hotărîrilor acestora. Pot ,de asemenea, stimula imaginaţia autorităţilor locale pentru elaborarea de programe şi acţiuni de interes comunitar.

-Protejarea produselor agroalimentare proprii faţă de importul aceloraşi produse, mai scumpe şi ,în general, chimizate, biomodificate.
- Cele câteva zeci de mii de unităţi comerciale ce desfac băuturi alcoolice în mediul rural, să fie obligate să ofere spre vânzare, prioritar, produsele alcoolice  obţinute local.
- Primăriile să repartizeze şi să amenajeze spaţii pentru organizarea desfacerii produselor agricole proprii pe piaţa comunală şi intercomunală,
- Asocierea ţăranilor pentru desfacerea produselor şi încheierea de contracte pe termen lung, în special cu hipermarketurile, restaurantele,instituţiile publice sau la export. Realizarea infrastructurii necesare, prin investiţii în amenajarea depozitelor, spaţiilor de sortare, ambalare, certificarea calităţii.
- Formarea agenţilor comerciali proprii („precupeţul satului”) prin organizarea şi funcţionarea pieţelor comunale, intercomunale, participarea la târguri, vânzare „la marginea drumului”, în staţiunile turistice, pieţele improvizate de la oraş sub egida primarilor, aprovizionarea cabanelor turistice etc.
- Acordarea unei mese calde copiilor de vârstă şcolară ai căror părinţi sunt săraci.
- Reconsiderarea tracţiunii animale la efectuarea lucrărilor agricole pe arii restrânse de teren ,pe loturile destinate culturilor ecologice, transportului în pantă, transportului de persoane şi mărfuri pe distanţe scurte
- Reactivarea izlazurilor comunale şi a văcarului satului.
- Atragerea investitorilor pentru realizarea de investiţii cu finalitate în  .

1.-Minibrutării cu obţinerea de specialităţi din specificul local
2.-Producerea bicombustibililor pentru autovehiculele din zonă.
3.-Miniinstalaţii de prelucrare a laptelui.
4.-Instalaţii fixe sau mobile de uscare/afumare a fructelor.
5.-Miniabatoare şi prelucrarea cărnii de pasăre şi  de vită.
6.-Ateliere pentru producerea de mobilă rustică ce cuprinde şi elemente de artizanat, sculptură etc.,principalii beneficiari fiind casele de vacanţă, unităţile de agroturism, oamenii bogaţi.
7.-Creşterea păsărilor în regim ecologic.
8.-Producerea dulceţurilor, sucurilor, siropurilor natuarle.
9.-Ateliere pentru producerea atelajelor şi a uneltelor agricole pentru tracţiunea  animală.
10.-Ateliere pentru sculptură în lemn
11.-Diversificarea producţiei la nivelul fiecărei gospodării, cu produse ce se caută în localitate sau pe piaţa oraşului. nomenclatorul este deschis, imaginaţia, talentul, voinţa gospodarului pot da viaţă unor produse tradiţionale sau noi ca, de exemplu:fructe de pădure cultivate în grădina casei, plante aromate şi medicinale ,flori sezoniere, fructe conservate, dulceţuri, zarzavaturi cultivate în sere reci, andive, ciuperci, vin netratat cu chimicale şi certificat ca ecologic, cireşe de mai, bame, stafide, muştar etc
12.-Tracţiunea animală – acolo unde tractorul nu este eficient -.este şi o oportunitate pentru creşterea cailor, vacilor şi comercializarea lor.
13.-Extinderea creşterii albinelor – teoretic, la fiecare gospodărie – îmbogăţeşte, în primul rând, dieta locuitorilor din sat, a copiilor şi apoi, oferă pieţei europene un produs căutat.
14.-Plantarea de pomi fructiferi pe spaţiile publice: lemnul aparţine autorităţilor ,iar fructele- colectivităţii.. Se poate lansa un Program     naţional de plantare a 10 milioane nuci, în următorii 10 ani. Nucul aduce în circuitul economic fructe, lemn de esenţă preţioasă, mijloc excepţional de stabilizare a solului împotriva alunecărilor de teren şi, înainte de toate, valorificarea unui teren care nu era productiv: marginile drumurilor comunale, curţile instituţiilor publice, locurile virane din localitate, hotarele dintre loturile agricole, perimetrul izlazurilor, terenuri ce nu pot fi cultivate cu altceva etc. Alături de nuc se pot lua în considerare şi cireşul negru, smochinul, măslinul sălbatic (zona Timişoara), dudul, castanul dulce, alunul domestic etc.
15.-Ţuica – nelipsită din gospodăriile din mediul rural, nu mai are piaţă de desfacere. Ea poate fi transformată în alcool concentrat şi transformat în lichioruri din fructele locale sau băuturi cu arome naturale din flora spontană..
16. Vinul – din ce în ce mai dificil de comercializat  din cauza concurenţei noilor ţări ce cultivă viţă de vie – poate fi oferit pieţei interne sub formă de must. Instalaţii complete de preparat mustul pot fi amplasate în oraşe, staţiunile turistice, popasurile de pe autostrăzi etc, în lunile sept-octombrie. Aici se prepară mustul sub privirile consumatorilor care-l cumpără direct din teasc.Ambalajele pot fi din ceramică, fabricată local.
17.- Redescoperirea culturii locale, cultivarea ei, preluarea de către generaţiile tinere, organizarea de manifestări locale, participare la manifestări în afara localităţii. Descoperirea talentelor deosebite şi sprijinira acestora pentru a-şi desăvârşi vocaţia. Nou statut pentru Căminele culturale care trebuie să răspundă cerinţelor de început de secol XXI şi realizarea de asemenea Cămine.
18. Organizare şi participare la serbări populare, festivaluri, concursuri, expoziţii etc.,prilej de a pune în valoare ce are mai preţios localitatea şi locuitorii săi (port, cântec, datini, comportamente etc) ,dar şi prilej de comparaţii, de concurenţă, de prezentare de produse de artizanat proprii, de produse alimentare etc.
19.Reconsiderarea învăţământului primar şi liceal ca nivel calitativ şi  curricular, adaptat nevoilor zonei care cere tineri cu spirit întreprinzător, competitiv, capabili să evalueze şi să-şi asume riscuri, să gândească inovator.şi să posede noţiuni de bază ale economiei de piaţă. Un teren – ca lot agricol- le-ar uşura familiarizarea cu elementele esenţiale ale agriculturii din zonă şi   ar  permite organizare unei mici pepiniere care să producă puieţii de pomi pentru plantarea pe  spaţiile publice Modernizarea şcolilor, atragerea cadrelor didactice de înaltă calitate profesională,.care să promoveze absolvenţii de liceu în învăţământul superior şi să descopere elevii deosebit de dotaţi şi să-.i îndrume către şcoli de excelenţă sunt desiderate dificil de atins pe termen scurt sau chiar mediu. Rămân în aşteptarea unor vremuri mai bune...

           Primăria  comandamentul  strategic al dezvoltării zonei de deal 
       Este sarcina Primăriei să conducă procesul dificil, complicat şi scump al decolării din sărăcie  către dezvoltare. Primăria mobilizează toate competenţele capabile să reformeze economia rurală, să motiveze locuitorii şi să acţioneze în vederea atingerii unor obiective concordante cu dorinţa de dezvoltare economică, socială, culturală etc. Dacă nu are această capacitate de organizare, localitatea rămâne în stadiul subzistenţei ,al supravieţuirii la nivel minim. Este posibil să se  coboare şi sub nivelul subzistenţei, caz în care, viitorul comunităţii este ameninţat, după cum s-a prezentat zona de munte, cu procesul sau fenomenul „pustiirii” satelor, depopulării lor.
       Logica gestiunii viitorului localităţii cere existenţa unei strategii cu tot ce înseamnă metodologic, o asemena lucrare : desemnarea unor obiective strategice pe termen lung, mediu şi scurt, alegerea scenariilor previzibile pentru evoluţia spaţiului politic, social, la nivel naţional şi local, conturarea unor politici pe domenii de activitate compuse, la rândul lor din programe. Programele se detaliază cu măsuri, responsabili, au asigurate sursele de îndeplinire, stabilite termene etc. Strategia se elaborează de către specialişti, cu colaborarea largă a  tuturor celor ce pot să-şi exprime opinii, să judece propuneri ce privesc viitorul localităţii. După dezbaterea publică şi aprobarea în Consiliu, strategia devine document de bază al localităţii, administraţiile publice locale fiind obligate să-i respecte prevederile pe durata preconizată pentru realizarea obiectivelor.
      Până la elaborarea unei strategii de evoluţie a localităţii, Primăria, primarul ar putea să dea atenţie următoarelor sugestii:
•Inventarierea terenurilor nelucrate, identificarea proprietarilor şi clarificarea fiecărui caz. Se poate conveni cu proprietarii ca aceştia să fie de acord cu  arendarea pe perioade de 5 – 10 ani către locuitori din sat  sau către firme specializate din afara satului.
•Ofertă pentru atragerea arendaşilor, făcută prin Camerele de Comerţ,. Camera Agricolă,  Instituţii specializate ale statului, prin media e; cuantumul mediu al arendei  poate fi  stabilit la nivel naţional.
•Plan de plantare de pomi fructiferi de interes public, cu atenţia principală acordată nucului. Manopera pentru plantare poate fi asigurată de persoanele asistate financiar de către Primărie şi care sunt capabile de muncă. Obţinerea puieţilor rămâne să fie stabilită, ca sursă de finanţare. În extremis, se realizează o pepinieră în comună.
•Desemnarea perimetrului parcului agroindustrial cu care se crede că vor fi atraşi investitorii. Sunt condiţinări ale declarării şi recunoaşterii rolului de parc agroindustrial. Investiţiile vor fi realizate în regim public-privat sau numai privat.
•Organizarea pieţelor la nivel de comună pentru produsele proprii, apropierea de căi de circulaţie este recomandată pentru accesul terţilor. Ritmicitatea funcţionării pieţei va fi apreciată de Primărie.
•Înţelegeri cu Primăriile din oraşele apropiate pentrua acordarea de facilităţi producătorilor din zona de deal, pe piaţa oraşului.
•Începerea elaborării strategiei de evoluţia a localităţii.

 

continuare              DINCOLO  DE  ALARMĂ  -   CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ? -

 ZONA  CÂMPIE
     Reprezintă principalul potenţial agricol al ţării, caracterizat prin mărimea suprafeţei, calitatea solului, existenţa proprietăţilor de mari dimensiuni. S-a dovedit, până în 1990, că zona poate fi organizată şi valorificată eficient, după modele moderne, iar prin reţeaua de irigaţii, i s-a redus dependenţa de condiţiile  climatice negative.
     Intervenţia statului după 1989 a adus modificări majore în economia zonei, dintre care:
•Desfiinţarea fermelor de mari dimensiuni, tip IAS.
•Refacerea proprietăţii particulare.
•Ieşirea din uz a sistemului de irigaţii.
•Refacerea micii proprietăţi  şi practicarea unei agriculturi de subzistenţă.
•Preţul scăzut al pământului – comparativ cu media europeană – a atras întreprinzători, inclusiv străini,  care dau terenului folosinţa ce o doresc proprietarii.
•Incintele indiguite  din perimetrele lacurilor Dunării sunt supuse unei presiuni de reconsiderare a oportunităţii lor, judecată după criterii economice şi, mai ales, ecologice.
•Micii producători nu reuşesc să ajungă la pieţele mari cu propriile produse.
•Producţia de plante oleaginoase pentru obţinerea de biocombustibili este prezentă, dar sensibilă la fluctuaţiile preţului petrolului pe pieţele mondiale
•Produţia agricolă este dependentă, aproape total, de cantitatea de precipitaţii

Incertitudini în  evoluţia zonei

Viitorul zonei de câmpie nu este lipsit de ameninţări reale sau prezumate. De pildă:

•Principalul pericol, cu urmări pe termen lung şi foarte lung îl reprezintă schimbările climatice, urmarea efectului de seră al Terrei. Aridizarea zonei din sudul ţării este un fenomen real, cunoscut de mai mult timp, dar care nu a generat o reacţie corectă a decidenţilor în scopul gestiunii fenomenului şi reducerii efectelor. Întârzierile nu sunt uşor de recuperat, devin din  ce în ce  mai scumpe şi mai păguboase pentru economie şi pentru siguranţa alimentară a ţării.
•Înstrăinarea pământului – dat fiind preţul lui scăzut – poate influenţa, în bine sau rău, agricultura din  zonă ,exemple:

1.Profilulde producţie poate fi altul decât cel dorit de economia zonei, biodieselul şi bioalcooli găsesc o piaţă europeană avidă de asemenea produse. Facilităţile de transport pe Dunăre şi Marea Neagră  se constituie în avantaje comparative care pot stimula culturile de plante oleaginoase şi  sorg în zonă.
2.Unele suprafeţe de teren nu au fost cumpărate pentru culturi agricole şi ca mijloc de speculaţie finaciară.
3.Este posibil ca exploatarea terenului să se facă în stil „minier”, de sărăcire în substanţele nutritive naturale ale solului în scopul creşterii profitului pe termen scurt şi mediu.
4.Poate duce la exportul de humus.
5.Este normal ca proprietarul terenului să-şi exporte produsele, fără ca acestea să fie procesate sau oferite pieţei naţionale. Se pierde un prilej de a ridica economic localităţile din zonă, în care s-ar putea investi în unităţi de procesare a produselor agricole.
6.E
 îngrăşăminte chimice ,amplificând astfel, activitatea economică a                                    
zonei şi  stimulând     introducerea     tehnicilor  noi  în  agricultură.
7.Pot fi modele de management modern în agricultură    
• Involuţia agriculturii din zonă, suprapusă peste prăbuşirea industriei (industrie cu profil adaptat agriculturii) a dus şi va duce, în continuare, la decăderea  oraşelor din  sudul ţării.
• Aridizarea Dobrogei nu va fi în avantajul atragerii turiştilor în zona Litoralului, zonă ce tinde să iasă din fluxurile europene de turism, nu numai din cauza calităţii infrastructurii şi  a serviciilor, dar şi din cauza concurenţei turismului din  ţările vecine care au ştiut să gestioneze fenomenul de aridizare a climei ( a se aminti experienţa Bulgariei).
• Pe termen scurt, în anii secetoşi, este posibil ca România să importe cereale, aşa cum de-altfel s-a mai întâmplat în ultimii 19 ani.

    Se observă uşor, din inventarierea ameninţărilor la adresa zonei de câmpie a României că gestiunea acestor potenţiale  sau reale pericole pentru siguranţa alimentară a populaţiei ţării este imperios să fie organizată, în regim de urgenţă şi cu măsuri excepţionale luate, pentru a evita creşterea dependenţei alimentare de import  şi accentuare deficitului bugetar anual. La nivelul specialiştilor şi al  acelora care nu sunt insensibili la ce se întâmplă în domeniu, s-au sugerat soluţii, idei de interveni în evoluţia agriculturii şi a-i reda locul normal cuvenit în economia naţională, de sector de autosatisfacere a nevoilor alimentare ale populaţiei şi sursă de venit din exportul de produse, rol care nu este nou în istoria agriculturii româneşti.
      
Sugestii  pentru  redresarea  agriculturi din  zona  de  câmpie

         Nu este uşor de a da contur unui scenariu optimist de redresare rapidă şi de dezvoltare, în perspectivă, a acestui sector vital pentru economia României.  Premisele nu sunt prea favorabile: climatul politic (cam acelaşi de 19 ani ), criza economică mondială şi naţională ( între 2008 şi Trim.I 2009, România a pierdut 11 puncte procentuale la evoluţia PIB-ului), structura neperformantă a economiei, calitatea actului de decizie -  nu întotdeauna în consonanţă cu interesul naţional - ,ajutorul acordat de U.E.  care găseşte greu  drumul spre agricultura României, se dovedesc piedici serioase, dar nu imposibil de surmontat, şi care, depăşite pe termen mediu , să lase loc de desfăşurare unui scenariu optimist de evoluţie, pe terme lung, a agriculturii în zona de câmpie.
        In această ultimă variantă, se prezintă o selecţie de propuneri preluate din literatura de specialitat şi a MRSR care ar putea sugera idei decidenţilor ce privesc soarta agriculturii de câmpie.Exemple:

1.Elaborarea unei strategii de gestiune a efectelor schimbărilor climatice asupra zonei de câmpie din sudul ţării. Studiul poate fi elaborat la nivel academic şi pregătit pentru vremea când Parlamentul şi Guvernul vor găsi răgazul abordării  viitorului  agriculturii româneşti. Interesant de luat în seamă şi Legea 418 /Decretul lege nr 1846 din 5 ilulie 1943, care se referea la „întregirea fondului forestier”. În plin răboi, se decreta: „extinderea suprafeţei fondului forestier prin împădurirea terenurilor degradate, crearea de păduri comunale, realizarea de perdele de protecţie a câmpurilor, a căilor ferate şi ale şoselelor, împăduriri în zonele inundabile ale Dunării, Siretului  şi Prutului”, măsuri care  sunt actuale şi astăzi. Orizontul unei asemena strategii de gestionare a schimbărilor climatice poate fi  de 100 ani.
2.Reconsiderarea după criterii economice, ecologic şi sociale a oportunităţii menţinerii terenurilor îndiguite ale bălţilor Dunării. Inundarea, treptată a acelora ce nu se mai justifică economic şi amenjarea lor ca exploataţii piscicole.
3.Reacţia autorităţilor la procesul de înstrăinare a proprietăţii agricole. Evaluarea dimensiunii procesului sau fenomenului, evaluarea  efectelor şi reglementarea folosirii forţei de muncă numai dintre cetăţenii români,din zonă.
4.Efectuarea unui studiu privitorla modernizarea sistemului de irigaţii: variante, eficienţă, opţiuni.  Includerea şi a sistemelor de microirigaţii pentru terenurile cu suprafaţă redusă. Idei de afaceri pentru realizarea de instalaţii şi de echipamente în zonă.
5.Ofertă cu facilităţi deosebite pentru atragerea investitorilor în economia oraşelor din câmpie, special a celor de pe malul Dunării. Se stimulează şi consumul de produse alimentare din economia locală şi se oferă amplasamente pentru potenţialele instalaţii de procesare a produselor agricole (necesar a se stabili locul parcurilor industriale sau agroindustriale în asemenea aşezări).
6.Interzicerea exportului de humus, depistarea cazurilor de export realizat.
7.Plantaţiile forestiere în zona de câmpie pot fi realizate, diferenţiat ca responsabilităţi , urgenţe şi surse finaciare şi umane necesare. De pildă:

•Realizarea de aliniamente de pomi, în următorii 4-8 ani, de-alungul căilor ferate, drumurilor publice judeţene şi naţionale.
•Idem, de-alungul canaleor de irigaţii şi a canalului Dunăre – Marea Neagră.
•Idem, de-alungul drumurilor comunale.
•Identificarea terenurilor virane, neproductive, degradate în vederea împăduriri lor.
•Perdele de protecţie – în accepţiunea Legii 418/1943 şi a Strategiei pentru gestiunea deşertificări ( ce urmează a fi elaborată).
•Pe termen scurt, în regim  de urgenţă, proprietarii de terenuri agricole să fie obligaţi să-şi planteze aliniamente de pomi, de-alungul hotarelor loturilor, suprafaţa acestor plantaţii va fi proporţională cu suprafaţa terenului arabil şi nu va diminua  suprafaţa totală a perdeleor de protecţie realizate de stat.
•Reforestarea zonelor vicinale noilor lucii de apă ,apărute în incintele inundate.
•Plantarea masivă de pomi fructiferi în zona rurală, după modelul amintit la zona  de deal ,iar profitul obţinut va contabiliza şi îmbunătăţirea microclimatului  şi a unui disponibil de fructe, în favoarea locuitorilor şi  ofertei de lemn de construcţii în beneficiul autorităţilor publice.
8.Adaptarea pepinierelor din zonă la cerinţelele mari la programului de reîmpădurire a câmpiei Includerea în speciile cunoscute în România şi a celor  cu valoare comercială, specifice sudului, şi care se aclimatizeză cu noile condiţii din zonă.
9.In aliniamentele de pomi să facă parte şi pomi fructiferi ,de tipul nucului sau esenţe cu creştere rapidă necesare industriei .hârtiei, obţinerii biocombustibililor etc.
10.Manopera de care are nevoie programul de plantaţii de pomi poate fi asigurată şi de şomerii din economie de cei ce au pierdut ajutorul de şomaj, de persoanele asistate financiar de la buget de deţinuţii din penitenciare sau ,în zona satelor, de voluntari. Aliniamentele de-alungul căilor ferate şi al drumurilor naţionale şi judeţene vor fi realizate, evident, de salariaţii acestor companii (unde există un surplus, declarat , de forţă de muncă).
11.Surse financiare pentru realizarea perdelelor de protecţie şi modernizarea sistemelor de irigaţii pot fi găsite şi prin colaborarea externă. De pildă, recent, Guvernul Japoniei, a elaborat un plan de investiţii pentru concesionarea sau cumpărarea de teren agricol în ţări ca:  România, Ungaria, Ucraina, Brazilia, Argentina, Paraguay şi Kazahstan ,pentru a se asigura livrări constante de produse  ca porumb, soia şi grâu către Japonia.   (informaţie  în  publicaţia ECONOMISTUL, din 29 aprile 2009). Dacă se adugă şi faptul că Agenţia Domeniilor Statului (ADS) mai are de privatizat încă 135  IAS-uri şi că are acum în proprietate 784 mii ha, din care, 678 mii ha au fost concesionate sau arendate ,rezultă  oportunitatea contactării (rapide ?) a guvernului Japoniei pentru o colaborarea care, în contul  arendei, de pildă,  să contribuie la reactivarea –parţială – a sistemului de irigaţii sau la realizarea perdelelor de protecţei din zona de cîmpie.
12.O idee interesantă (aparţine ministrului Ilie Sârbu) propune ca o parte din terenurile ce aparţin  ADS – ului să fie date în folosinţa persoanelor lipsite de pământ. Acestea,  cu ajutorul statului şi prin munca proprie, pot să-şi amenajeze  locuinţe – probabil, ca o extensie la aşezările actuale – şi să se antreneze în activitatea economică a zonei, chiar dacă aceasta este, deocamdată, de subzistenţă .Dar vor avea alt statut social şi alte perspective pentru copiii lor. Acest act de împroprietărire este de mult aşteptat, în special de către ţigani – şi  este de aşteptat să fie sprijint şi de către U.E.ca o soluţie la problemele ce le ridică astăzi, pentru întreaga comnunitate europeană ,integrarea acestei etnii pentr a-i asigura dreptul la o viaţă civilizată.
13.Existenţa loturilor de teren  nelucrate cere un regim juridic special care să oblige proprietarul să le aducă în sistemul productiv. In această categorie s-ar încadra şi fostele sere de legume din  vecinătatea centralelor termice, construcţiile zootehnice rămase în paragină etc. Poate fi imaginată o companie de mari dimensiuni care să valorifice acest potenţial imens (2- 3 mil ha) în interesul econmiei naţionale, plătindu-i proprietarului o cotă parte din profitul obţinut. Oferta poate fi făcută şi către guvenul Japoniei şi nu numai.

Micile gospodării din zona de câmpie

    
      Nu se pot aştepta la sprijin substanţial din exteriorul lor pentru a progresa economic şi social, pe termen scurt şi mediu.  Rămâne ca ele să se autogestioneze  în mare măsură, pentru a obţine produse pentru consumul propriu şi excedent de produse,  pe care le  pot comercializa.
    Diversificarea culturilor, activităţilor în cadrul gospodăriei, aclimatizarea de specii şi soiuri tipice climei calde ar da un spor de siguranţă alimentară.
     Consideraţiile făcute la capitolul zona de deal rămân valabile şi pentru zona de câmpie, dar aici, în câmpie, condiţiile de supravieţuire sunt mai severe decât la deal şi priorităţile pot fi diferite ca ,de exemplu: asigurare cu apă ,microirigaţii, punerea în valoare a surselor regenerabile de energie(inclusiv a deşeurilor agricole) sau asigurarea combustibililor pentru încăzit şi pregătirea hranei, obţinerea materialelor de construcţie pentru case, distanţa faţă de oraş.


In încheiere la prezentarea zonei de câmpie, administrarea acesteia presupune soluţii la căteva probleme esenţiale: scoaterea zonei de sub influenţa incertitudinilor percipitaţiilor atmosferice şi gestiunea efectelor încălzirii climei.Cu aplicaţie imediată este găsirea de soluţii la punerea în valoare economică a întregului  potenţial agricol al zonei .Pachetul celor trei categorii de soluţii este cheia către salvarea grânarului  ţării.Alternativa ţine de domeniul incertitudinii, sărăciei,haosului economic şi social.

 

LUCRAREA  DE  FAŢĂ s-a dorit o  atenţionare asupra situaţiei agriculturii româneşti care nu mai poate să hrănească populaţia României, iar pe agricultori îi menţine la limita subzistenţei.Este rezultanta gestiunii defectuoase, la nivel central, regional şi local a intereselor agriculturii, agricultorilor, locuitorilor ţării.
       Sunt posibile măsuri de redresare, treptată,  a situaţiei : o colecţie de măsuri posibile s-a selectat din opiniile exprimate de persoane şi personalităţi interesate în prezentul, dar mai ales, în viitorul agriculturii. Indiferent de gradul lor de credibilitate , de remarcat că sunt rezultatul unor  gândiri, unor  preocupări care dau contur speranţei că ceva se mai poate îndrepta .Este şi speranţa că un scenariu optimist de evoluţie a agricutorii poate fi avut în vedere pe termen lung.
       Pe parcursul lucării s-a  făcut, de mai multe ori, trimitere la decidenţi, dar aceştia nu vor citi, în  nici-un caz, un material de peste 2o pagini! Speranţa este că unul din consilierii acestora ( în sectorul agricol sunt  cca 20 de mii de consilieri, incluzând şi consilierii comunali)  va încerca să sintetizeze  materialul pentru decident, şi în această ipoteză ideală, îi sugerăm şi formularea:
Cine va hrăni România dacă nu mai sunt accesibile creditele externe? Cine, când şi din ce vor fi plătite creditele făcute pentru importul produselor alimentare? Există o limită  a proporţiei poduselor alimentare de import?

 

                                                               Material întocmit de Gheorghe Manea
                                                                             Mai 2009
             

 CONSOLIDAREA   MICII   GOSPODARII   RURALE

 

Titlul de mai sus poate rezuma lucrarea : „Transformarea micilor gospodării agricole ţărăneşti în exploataţii agricole familiale – baza agriculturii durabile multifuncţionale în România”, a autorului dr.ing.Viorel Morărescu, carte apărută la Editura Alma Print din Galaţi ,în 2008.
            Interesul pentru exploataţiile agricole de mici dimensiuni este susţinut, atât de proporţia mare a numărului acestora în totalul exploataţiilor agricole dintr-o ţară: 98% în China, 80% în India, 98% în Rusia şi Ucraina, 95% în Bulgaria ,58% în România, 51% în Polonia, 92% în SUA etc.,cât şi de numărul locuitorilor antrenaţi în această formă de practicare a agriculturii.
            Definiţia micii gospodării rurale are diferite interpretări în literatura de specialitate sau în practica ţărilor cu asemena formă de exploatare a pământului. In SUA, de pildă, este uzuală definiţia după care, o exploataţie agricolă mică are vânzări totale anuale de produse agricole cuprinse între 1000 şi 20 000 dolari; Banca Mondială o caracterizează ca „acea gospodărie care are o bază tehnică materială modestă şi  care lucrează mai puţin de 2 ha de teren cultivat.  Autorul cărţii susmenţionate ,pare să opteze pentru următoarea definiţie:”operatorul exploataţiei agricole şi familia lui asigură aproape în totalitate munca ,economiile proprii şi managementul; venitul din activitatea agricolă şi neagricolă este modest, activitatea agricolă asigură cel puţin 50% din venitul total al gospodăriei, iar cel ce exploatează o asemena gospodărie are o atitudine şi motivaţie economică pozitivă pentru activitatea lui”
         Comparativ cu marile exploataţii agricole,micile gospodării rurale, sunt „perene”,durabile în timp.O exploataţie agricolă care se extinde dincolo de nişa ei ecologică degradează- fără excepţie- baza ei de resurse naturale (sol, aer, apă ) şi îşi diminuează productivitatea şi afectează şi sănătatea, atât a oamenilor care lucrează pământul, cât şi a  populaţiei , a societăţii în general. Ocupaţia de agricultor este deprofesionalizată prin aranjamentele contractuale corporatiste care reduc funcţia de agricultor la aceea a unui muncitor slab priceput ,prost plătit.
          Marile ferme agricole, bazate pe mecanizare ,chimizare, biotehnologie, standardizare, obţin productivităţi mari pe hectar, costuri de producţie scăzute, dar limitele biologice ale solului ,ale ecosistemelor sunt depăşite, procesul de regenerare naturală nu mai este posibil, biodiversitatea lasă loc specializării, iar pe termen lung ,o asemenea formă de exploatare... moare .Este ultimul stadiu al unei agriculturi industriale, ce a depăşit mult limitele naturale.
           Alterantivă la marile ferme agricole este mica proprietate ,caz în care, scopurile micului fermier nu coincid cu cele ale marelui producător agricol: dacă productivitatea, costurile de producţie sunt predominante în primul caz, mica gospodărie însă, are caracteristică asigurarea calităţii vieţii, relaţia sănătoasă cu terenul, cu clienţii şi cu vecinii. Gospodăria de dimensiuni mici, reprezintă şi oportunitate pentru spaţii naturale deschise, aer liber ,peisaje pitoreşti, refugiu, mediu paşnic ,loc bun pentru creşterea copiilor, existenţa familiei în contextul unei comunităţi de sprijin social, unde familiile pot trăi şi lucra împreună, iar oamenii îşi cunosc realmente vecinii cu care colaborează. Sunt şi familii care aleg agricultura de mici dimensiuni ca scop şi semnificaţie pentru viaţa lor, agricultura devenind expresia spritualităţii proprii.
            Pe plan conceptual, sistemele vii, ca şi agricultura de-altfel, trebuie să fie gestionate, mai degrabă pe bază de principii, decît de prescripţii sau procese standardizate. Principiile unei exploataţii agricole durabile trebuie să asigure integritatea ecologoică, viabilitatea economică, responsabilitatea socială şi multifuncţionalitatea ambientală.
            După definirea principiilor, etapa următoare a analizei gospodăriilor agricole este stabilirea „justei dimensiuni” a exploataţiei  pentru a nu se depăşi limitele sănătoase economice, sociale şi ecologice .In cadrul acestei dimensionări pot apărea neconcordanţe între mărime familiei agricultorului şi suprafaţa terenului. Ajustările ce ar putea avea loc pot duce la măriri de suprafaţă prin comasări, achiziţionări, concesionări sau, dacă acest proces nu este posibil, prin reducerea număruluui membrilor familiei sau chiar la schimbarea ocupaţiei/profesiei de agricultor. Calitatea managementului arbitrează acest proces de corelare a mărimi familiei cu suprafaţa exploataţiei agricole.
            Dar  când suprafaţa exploataţiei devine prea mare? .Autorul dr ing.Viorel Morărescu notează următoarele cazuri:
• limitele exploataţiei nu sunt sănătoase ecologic;
•când a devenit contractual depenedentă de alte persoane ce stabilesc tehnologia ,inputurile sau pieţele pe care se comercializează produsele;
•lizierele sau gardurile verzi de separare a proprietăţilor au dispărut, odată cu biodiversitatea ce o găzduiau ;
•solul se simte ca un pavaj sub picior sau, agricultorului nu-i mai place să-l străbată mergând pe jos:
•vacile nu mai au nume, iar copiii agricultorului nu le mai cunosc;
•animalele nu mai simt soarele, nu mai au spaţiu de plimbare sau nu mai au contact cu solul;
•nu mai este de lucru decât pentru un angajat care să lucreze cu maşinile sau cu substanţele chimce;
•munca devine din ce în ce mai grea şi întodeauna pare că este tot mai mult de lucru;
•copiilor nu le mai place viaţa în mediul rural şi refuză să se mai întoarcă aici după terminarea studiilor;
•agricultorul este prea ocupat ca să-şi mai bată capul şi cu treburile comunităţii şi tot mai rar are deaface cu comunitatea:
•grija pentru teren nu mai reprezintă scopul şi semnificaţia vieţii agricultorului:
•pentru agricultor, continuarea tradiţiei agricole este ,mai degrabă, o sarcină decât o onoare:
•pe agricultor nu-l mai emoţionează, nu-l mai bucură exploatarea pământului;
•Agricultorul a uitat de ce a dorit să devină agricultor fruntaş în colectivitaea sa.
•Familia din exploataţia agricolă se găseşte, geografic, departe de aceasta sau, mai degrabă, este împrăştiată.


               Cu privire la România, autorul cărţii remarcă  derularea procesului haotic de creare a unor mari latifundii, în totală contradicţie cu spiritul şi concepţia Politicii Agricole Comune ( PAC ) a Uniunii Europene, care pune la baza exploataţiei agricole proprietatea privată asupra terenului şi munca, asigurată în ce mai mare parte, de membrii familiei agricultorului, în condiţii de viaţă atractive, comparabile cu cele din mediul urban. In România, au apărut mari exploataţii agricole de până la 6o – 70 mii hectare teren arabil, formate, de cele mai multe ori ,prin cumpărare sau arendare în condiţii spoliatoare a terenurilor deţinute, mai ales, de  sute de mii de proprietari agricoli, majoritatea săraci sau, prin concesionarea terenurilor proprietate de stat.
           Pe cele mai multe din aceste latifundii se practică o agricultură de tipul mineritului, în condiţiile unui exacerbat capitalism sălbatic, devorator al resurselor naturale, ale solului în special. Efecte: se extrage şi se exportă anual, o imensă cantitate de elemente nutritive, preluate din rezervele naturale ale solului, unde au fost create şi acumulate prin procese ce au durat sute sau mii de ani. Are loc degradarea fizică, chimică şi biologică a solului ,concomitent cu deteriorarea altor funcţii vitate ale acestuia, regăsite în scăderea fertilităţii solului,a capacităţii lui de producţie, afectarea biodiversităţii, a calităţii mediului înconjurător.
Mediul rural românesc a devenit o lume în majoritate pauperizată, fără nici-o perspectivă de remediere imediată, lume în care coexistă şi se potenţează reciproc: sărăcia de tradiţie, sărăcia de cultură sărăcia de politici agricole şi rurale ,sărăcia de mijloace de legătură şi comunicare, sărăcia de tineret şi de copii, sărăcia de o viaţă liniştită pentru bătrâni ,copii şi persoane invalide, sărăcia de capital, sărăcia de servicii social-economice şi culturale, sărăcia de servicii pentru  îndrumarea agricultorilor şi a vieţii satului.
Soluţia propusă de autor la această stare de lucruri falimentară pentru satul românesc,  ( România importă  70 – 80% din produsele sale alimentare, în general, finanţate prin credite externe )  este următoarea: „transformarea actuală a micii gospodării agricole de subzistenţă în reale exploataţii agricole familiale” O primă condiţie de realizare a acestui deziderat, ce ţine de supravieţuirea  agriculturii şi agricultorilor pe termen lung, este acordarea unui nou statut agricultorilor din micile gospodării, care să da un nou sens şi conţinut profesiei de agricultor. Această profesie este extrem de specializată şi complexă şi  trebuie cultivată într-un sistem în care să coexiste cercetarea, instruirea, reinstruirea, consultanţa ,iar toate acestea să fie puse în concordanţă cu cerinţele pieţii şi ale dezvoltării durabile a spaţiului rural şi economic naţional, privit şi în contextul integrării României în rândul statelor membre ale UE şi fenomenului de globalizarea a agriculturii şi economiei mondiale
Toate acestea ,presupun şi un management al resurselor naturale , condus după principiile dezvoltării durabile ,prin menţinerea şi îmbunătăţirea biodiversităţii, protejarea şi ameliorare calităţii mediului înconjurător. De altfel ,aceste obiective de o importanţă  deosebită, constituie cel de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune.


        In economia lucrării  autorului este rezervat un spaţiu larg modalităţilor de a trasforma mica gospodărie ţărănească în exploataţii agricole familiale, capabile să depăşească pragul agriculturii de subzistenţă şi să devină jucător important pe pieţele naţionale şi externe de produse agricole. Condiţionările unui asemenea proces de mare anvergură şi complexitate pot fi gestionate de decideţi politici  excepţionali ca pregătire şi calităţi morale care să ţină sema de:
•Recunoaşterea importanţei micilor exploataţii agricole şi  consolidarea lor.
•Crearea unui cadru instituţional de susţinere şi responsabilitae pentru micile exploataţii agricole.
•Organizarea acţinulor cu caracter social în scopul instruirii participanţilor şi ajutorării celor marginalizaţi, în folosul agricultorilor din micile exploataţii agricole şi a celor care se ocupă de creşterea animalelor pe păşune
•Asigurarea generaţiei viitoare de agricultori
•Promovarea agriculturii durabile ca o strategie profitabilă, ecologică,  social serioasă şi acceptabilă pentru micile exploataţii agricole.
•Alocarea resurselor bugetare pentru întărirea competitivităţii micilor exploataţii agricole în cadrul Polticii Agricole Comune.
•Asigurarea unor condiţii de lucru corecte ,normale pentru toţi oamenii angajaţi în agricultură.
•Programe de împrumut pentru stabilirea tinerilor în mediul rural în agricultură şi creşterea vitelor. Pot fi avute în vedere şi parteneriate la nivel de stat şi local pentru sprijinirea financiară a tinerilor din mediul rural.
 

In încheierea lucrării, autorul  consideră  că: dezbaterile  asupra rolului  viitor al  agriculturii şi viabilităţii micilor explotaţii agricole vor continua cu siguranţă şi, probabil, nu se va ajunge la reale soluţii până când nu vor apărea noi dovezi suficiente din era post-globalizării pentru a permite  testarea riguroasă a ipotezelor. Intre timp ,factorii politici trebuie să acţioneze efectiv  şi să ia decizii privind priorităţile dezvoltării, urmând ca acţiunile întreprinse în lumina acestor decizii să aibă ele însele, prin rezultatele finale ,un impact pozitiv important pentru micile exploataţii agricole. Intre aceste priorităţi, cercetarea ,îmvăţământul, consultanţa, organizarea creditului agricol ,promovarea principiilor dezvoltării durabile a agriculturii de nişă, care să fie social echitabilă, economic viabilă şi ambiental multifuncţională, trebuie să devină instrumentul complex de sprijinire a micilor exploataţii agricole pentru ca acestea să  ajungă exploataţii agricole familiale cât mai profitabile, deoarece numai în aceste condiţii, exploataţiile agricole pot constitui cheia cea mai importantă a revitalizării comunităţilor rurale – necesitate mai stringentă ca niciodată  în România de astăzi.


       Cartea, cu denumirea menţionată la începutul modestelor noastre observaţii, o considerăm de o deosebită importanţă informaţională şi de utilitate profesională  pentru toţi cei ce lucrează în agricultură şi, mai ales ,pentru decidenţii ce au neglijat timp de aproape 20 ani acest sector vital pentru economia României.
        Micile gospodării rurale hrănesc astăzi, în condiţii de subzistenţă ,aproape 50% din populaţia României:  dar ele au capacitatea să producă şi să hrănească toată populaţia României. Aceasta este miza reconsiderării micilor exploataţii agricole din România ,ca poziţie în spaţiul economic şi social românesc. Putem înţelege magnitudinea  acestei mize ,mai ales, în condiţiile actuale  de criză economică , ale cărei urmări pot avea efecte dramatice asupra populaţiei ?
       După cum rezultă şi din demersul autorului, esenţiale sunt deciziile de ordin politic. Clasa politică a dovedit, 19 ani, că atât a ştiut să  facă, atât a făcut: a falimentat agricultura! Ce şansă avem ca România să reuşească să se hrănească singură ,fără a sta cu mâna întinsă la porţile băncilor străine? Răspunsul trebuie căutat în calitatea actului de decizie: altă calitate a decidenţilor!


                                                                                     Ing.Gh.Manea

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971