Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
Prof.univ dr. Mihai BERCA si Corneliu LEU cu o privire din interior
Prof.univ dr. Mihai BERCA și Corneliu LEU cu o privire din interior - continuare
Semnal de alarmă tras de Emil PROSCAN și mesajul acd. Dinu C. GIURESCU
Dwight Luchian PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
Grupaj de articole documentare despre sfârșitul democrației privit din afară
CINE EŞTI TU, MĂI, FRANKS-ULE – de Adrian BOTEZ
Ultima oră: Banii luati de Băsescu de la FNI
Valeriu MATEI : REZISTENŢA ROMÂNILOR BASARABENI
RECENTE COMUNICATE DEVENIND ISTORIE
DIN ISTORICUL ACESTUI PĂMÂNT ROMÂNESC – semnează Igor CAȘU, Mihai CIMPOI, Ion HADÂRCĂ,Mircea DRUC, Leonida LARI
ECOURI LA ROMÂNII DE PRETUTINDENI – semnează:Mircea POPESCU,Iacob CAZACU-ISTRATI
Victoria MILESCU și poezia de maturitate
Ionuț CARAGEA, citate și aforisme
Florentin SMARANDACHE și stilul minimalist al jurnalului de călătorie
Semnează: Acad. Alexandru SURDU, Marian BARBU, Dan LUPESCU, Constantin STANCU - EVENIMENT EDITORIAL: „Democrația constituțională” de prof dr.Ioan ALEXANDRU - DESPRE PROZA LUI CONSTANTIN LUPEANU
PAUL ARETZU – vârf de lance al poeziei de azi
LINIŞTEA LUMII SAU CĂUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ
Scrisoare din Germania de Eugen COJOCARU
Intreviu cu prof. dr.I.B. Iamandescu, autorul „muzicoterapiei”
Studiul unui singur termen local: SÂGA (1)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (2)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (3)
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI -Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea IV
Extinderea regulamentului e-mailurilor
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea V
PAGINA INTAI
DESPRE TRĂDAREA DEMOCRAȚIEI

 
 



CORNELIU LEU

  DESPRE TRĂDAREA DEMOCRAȚIEI
 
1.
Se vorbește tot mai insistent despre sfârșitul democrației. Voci autorizate teoretizează aceasta, fie ca o constatare obiectivă, dar a cărei răceală te îngheață, fie cu cinismul de a afirma depășirea acestui concept, ca unul trecător în politicile omenirii, prin ajungerea societăților la alte forme de organizare. Credibile din punctul de vedere al criticatei rațiuni pure dar, din păcate, toate subiacente angajării acestor teoreticieni pe frontul justificării globalizării. Sau, mai bine zis, a „globalizărilor” care aduc mare profit pentru anumite grupuri de interese. Este privită, așadar, democrația ca o etapă în evoluția omenirii; cel mult ca o eră pe care vine acum alta s-o înlocuiască, fie că se va numi New Age sau altfel.
Privită doar ca o etapă; și nicidecum ca o metodă de organizare a vieții sociale, întotdeauna în sincronică confruntare cu alte concepte sau intenții politice. Din care confruntare, de câte ori vreuna dintre caracteristicile ei a ieșit triumfătoare, s-a marcat și un anumit stadiu de experiență obștească pentru anumite locuri de referință din omenire. Avem istoria senatorilor romani, cei care au creat din „Rei publicae” – ceea ce înseamnă treburile publice ale comunității - termenul de „Republică”. Republica era condusă de Senat. Senatorii erau trimiși la Roma din obștile lor, pentru o legislatură; iar, după ce-și terminau mandatul se întorceau la coarnele plugului. Și se lăudau cu asta; se lăudau că n-au uitat să are!... Au existat, de asemenea, religii în care, la un moment dat, marele preot era sacrificat; trebuia să se retragă, tocmai ca să nu prindă prea multă putere lumească... Există Parlamentul englez, care de sute de ani își păstrează neștirbite cutumele, tocmai pentru că ei au inventat parlamentarismul ca formă a garanțiilor cetățenești. Există  democrații în care, ca să candidezi, trebuie să faci dovada unui anumit venit; și asta nu ca să se aleagă cei bogați, ci ca să garantezi că pui acel venit la bătaie pentru cheltuielile conducerii obștei; adică dai tu, fără să-ți permiți, sub nici o formă, să iei bani de la alegători. Cum a făcut la 1848 boierimea noastră luminată, reprezentată prin strădania elocventă de a deveni producător burghez a lui C.A.Rosetti și de răbufnirea împotriva trădării lui Napoleon al treilea, care i-a adus o condamnare în Franța lui Ion C. Brătianu.
 Avem, mai dur, chiar bănuiala că un legământ secret american prevede sacrificarea acelor președinți care, prin meritele lor, devin atât de populari încât ar provoca riscul de a fi votați și a treia oară!... Îmi place să-mi imaginez că anumiți bărbați destoinici americani, de la începuturile glorioase ale democrației lor, s-au jurat și au ținut cu dinții de acest legământ. S-a făcut o singură excepție, în vreme de război. În felul acesta, exemplul Statelor Unite ca stat de drept e sfânt, ajungând chiar la această poveste în care eu cred: Hotărârea secretă prin care au ieșit din scenă ne deranjând democrația americană nici Lincoln, nici Kennedy. Ca o lege nescrisă de trecere în umbră a celor pe care, din entuziasm, lumea i-ar alege a treia oară. Oricât de merituoși ar fi - s-au jurat americanii aceia care voiau stabilitatea statului lor democratic - dacă prezintă acest risc, ajungem până la actul final. Pentru că principiul democrației e mai presus!
Cum, pe de altă parte, avem și exemplul demagogic al aproape tuturor revoluțiilor europene care și-au ales lideri ce s-au proclamat repede împărați; avem exemplul lui Hitler care a venit la putere prin repetarea unor alegeri parlamentare libere, avem exemplul farselor de alegeri din toate țările pe care le mânjește dictatura internă sau externă. Avem, da, avem exemplele anarhiei care se autodistruge provocând alte anarhii, numai pentru a da unora prilejul de a pescui în ape tulburi schimbând Constituțiile după bunul lor plac, sau găsind vreo virgulă greșită de care să se agațe avocățește. Mistificarea legii prin litera ei nu înseamnă nimic altceva decât transformarea statului de drept într-un schelet de legi pe care, apoi, orice mistificator ajuns la putere îl îmbracă cum vrea. Să ne uităm în unele state unde, ne mai putând fi un singur dictator, sunt doi schimbându-și între ei posturile, ca să pretindă că sunt aleși.
Ei bine, pe baza unor asemenea exemple, eu cred că nu e vorba despre sfârșitul democrației, ci despre trădarea democrației sau, mai bine zis, de eforturile conjugate ale unor cercuri de influență din lumea economico-financiară a globalizării pentru încurajarea trădării democrației în cât mai multe zone ale omenirii. Profitând, bine înțeles, de starea psihologică a populațiilor și străduind cât mai mult la poluarea ei.
Nu mă încumet să atac problema în întregul ei ansamblu care mi se pare de-a dreptul monstruos; notez aici doar unele remarci la care se pretează contemporaneitatea românească:
2.
Democrația creștină a venit la noi târziu și pe o ușă foarte din dos; dacă nu cumva ca o frunză veștedă aruncată întâmplător de vânt pe fereastră. Frumoasa și omenoasa ei doctrină avea  gloria unei ascensiuni europene vreme de mai bine de o jumătate de veac, atunci când alegătorul român a putut măcar auzi de ea. De altfel, ca și politicianul român, care nu e nici mai breaz nici mai cult, conform principiului electoral al reprezentativității. Adică, politicianul român este reprezentantul parlamentar al ignoranței alegătorului român. Cel mult!... Pentru că deseori el ne șmecherește crezând că poate reprezenta doar interesele sale sau ale grupului corupt din care face parte.
Nu vin cu asemenea afirmații pentru că aș dori acum, la bătrânețe, să intru în rândurile defăimătorilor de neam. Foarte departe de mine o asemenea masochistă practică a respectivilor subintelectuali!... Subliniez doar o realitate foarte convenabilă manipulărilor așa zis globaliste, exact ale celor despre care am spus că sunt cei ce cultivă încurajarea trădării democrației în cât mai multe zone ale omenirii. Pentru aceste intenții, o asemenea realitate precară cum reprezentăm noi ca zonă de influență e mană cerească și aur curat!... Iar când reușim să scăpăm de lecțiile unui mormon cu gaură-n pantof, se găsește un rector de universitate bun român pedelist, care să-l invite să mai vină pe la noi, pe la Pitești, să-i învețe pe argeșeni economie politică. Pesemne fiindcă n-au învățat destulă când le era Dincă prim-secretar și i-au făcut după ’89 familie de miliardari. Dacă ar avea măcar cultură politică de cafenea, asemenea politicieni ar ști că și în perioada crizei din 1933, guvernul condus de Maniu avea un consilier financiar superstatal, Charles Riste care, fiind francofon, nu ținea seama de „e”-ul final al numelui său. Fapt pentru care, o distinsă doamnă ce avea intrare liberă la primul-ministru, e oprită de șeful de cabinet care-i spune ferm: „Vă rog să așteptați, domnul prim-ministru e cu Riste”… Indignată de ce auzea, distinsa doamnă părăsește antecamera încercând pe la alte cabinete dar, ne rezolvându-și problema, revine peste o vreme. De data asta șeful de cabinet e galant și o invită: „ Poftiți, vă rog; domnul prim-ministru nu mai e cu Riste”…
Dar economistul la al cărui nume n-ar fi trebuit folosită prepoziția „cu”, avea în fața sa un Iuliu Maniu, nu un trepăduș care să ia notițe, sau o ministresă care a folosit fondurile europene numai când era vorba de telescaune importate; chiar și pentru zone montane inapte de pârtii, dar care trebuiau dotate pentru că banii se întorceau la producătorii din nu știu ce țară. Tot așa cum s-a reușit americanizarea fondurilor Transilvania prin Bechtel. Tot așa cum, în funcție de naționalitatea reprezentantului Comisiei Europene, în România s-au înmulțit băncile grecești, ori s-au cumpărat fregate gata uzate de marina britanică. Tot așa cum energia ieftină au luat-o rușii de la Slatina care se spune că l-au avut salariat pe un fondator pedelist. Tot așa cum o treime din proprietatea agricolă nu ne mai aparține, ajungându-se la acel „land-grabbing” fiindcă nimeni n-a dorit o lege clară, pământul ne fiind considerat în legislația lumii o marfă supusă cererii și ofertei ci, de la caz la caz, chiar un bun comun național al cărui produs nu ne e indiferent cum se prelucrează sau unde pleacă.
În acest fel, scenariul cu Big Brotherul este evident. Și are rădăcini adânci încă de la Sovromuri, sau de la CAER-ul unde lucra un tată de președinte parlamentar, tot pedelist, plătit astăzi cu cel mai îngroșat salariu de expert capitalist de stat. Bilderbergilor contemporani le convine de minune învățătura marxist-leninistă a priorității materialului asupra moralului, când ne dau pe la nas cu obsesia produselor lor care trebuie neapărat consummate de noi, în așa fel încât să facem orice act de corupție ca să le dobândim, chiar dacă nivelul moralei naționale ajunge sub zero. Sau, poate chiar dinadins ca să ajungă la acest nivel care face din noi niște docili amorali, ușor de transformat în consumatori trăind pe marginea confuză a ilegalului și inculturii, a interlopului și a sărăciei. Și mai ales a consumismului absurd care blazează orice apetit pentru politica pe care o lăsăm, astfel, în mâinile lor. Afaceriștilor din lumea elitelor mondialiste de astăzi le convine materialismul cinic pe care ni l-au predat marxiștii, pregătindu-ne pentru îndobitocirea cu ofertele materiale ale civilizației de consum; și au nevoie de politicieni care să ne descalifice moral scoțându-ne din competiție.
Am făcut această mare paranteză ca să ne dăm seama cine reprezintă astăzi la noi democratia creștină, curentul politic salutar (în anumite alianțe postbelice ori țări în refacere, chiar providențial), care s-a luptat în Europa cu extremismele staliniste sau fasciste. Pentru că, alături de neo-liberalismul îmbogățit de la social-democrație cu idei de protecție socială, acesta este temeiul mișcărilor echilibrate, de centru, care stă la baza Europei moderne; și nicidecum al „dreptei” cum se declară după ureche politologii de pe Aleea Modrogan, asumându-și ridicol, exact trăsătura conservatoare de care sunt incapabili.
3.
Dar, din nefericire, nici măcar de dreapta nu avem cum numi un asemenea partid adunat pe stricte interese clientelare, din găști mici formate pe la primării prin exercițiul mafiot asupra bugetelor locale și aduse apoi să-și extindă experiența în îndeletniciri guvernamentale. Și, astfel, pentru eșichierul nostru politic situația devine foarte gravă lipsind o asemenea doctrină de dreapta, cu partizani care cred în ea și ar putea lupta pentru implementarea unora dintre proiectele ei de guvernare.
După cum, întrucât exact același partid lipsit de orice culoare decât cea a mitei, șperțului și comisioanelor, ocupă formal și un al doilea loc mai spre centru, cel al democrației creștine, înseamnă că nici această culoare politică nu are o reprezentare reală, iar spectrul nostru politic  rămâne atât de sărăcăcios încât nu greșesc prea mult cei ce vorbesc despre amenințarea cu partidul unic. Pentru că nici dreapta, nici centrul-dreapta, ceea ce înseamnă o emisferă întreagă din sfera politicului, nu au nici un fel de acoperire prin ceea ce PDL pretinde a fi. Sau, mai bine zis, pretindea și a obținut recunoașterea formală a PPE atâta vreme cât în Parlamentul European e nevoie de reprezentanță națională în grupurile parlamentare internaționale ale partidelor. Ce fel de reprezentare e aceasta? Exact ca-n întâmplarea cu Lenin  prezidând lucrările unei internaționale comuniste, care strigă de mai multe ori fără succes: „Are cuvântul reprezentantul Zanzibarului!” și, intrigat că nimeni nu urcă la tribună, cere explicații la care aparatcicii îi răspund: „Kaganovici a spus că face orice sacrificiu pentru partid, dar inel în nas nu-și pune”.
Ei bine, noi le-am pus inel în nas lui Eba și lui Stolojan, când i-am trimis la Strassbourg ca reprezentanți români în grupul creștin-democrat al PPE. Dar și asta e de domeniul trecutului, așa cum am spus că, după ce s-a-nțepat cu trandafirul roșu, ieșind sânge tot roșu, PDL „pretindea” a fi de orientare democrat-creștină. Acum nu mai pretinde nici asta pentru că, ne mai fiind la halva, unii membri îi fug, iar alții sunt atât de derutați că plâng așa cum plângea Sechelariu, când grădina publică pe care a-mbuibat-o cu mici și fanfare, nu l-a mai votat. Asta este PDL: Un partid cu pungi de plastic portocalii din care a dispărut mălaiul, sau cu poșete la prețuri exorbitante din care au dispărut fondurile europene pentru clientela lor. E o dramă, desigur, pentru Partidul Popular European care încă stă destul de bine în alte țări, să-și dea seama că, în România, merge pe o a doua mână moartă. Prima dată, această doctrină atât de frumoasă, atât de lucidă și atât de potrivită Europei a falimentat pe mâna securiștilor infiltrați în PNȚCD care, fiind oameni fără Dumnezeu, nu aveau nici doctrină. A doua oară, uite că istoria se repetă, chiar dacă securiștii au ieșit din ea, fiind vorba tot de oameni fără Dumnezeu în năravurile lor clientelare.
Cu toate că PPE ar fi trebuit să-și dea seama, măcar cum ne-am dat noi, când am văzut cum un partid întreg se mobilizează ca să pompeze voturi pentru candidatura independentă a fetei celui care le ajunsese stăpân. Când președintele a zis că „a acceptat” să-și facă fiica parlamentar european, m-am simțit ca în cele mai înapoiate țări din lumea subdezvoltată. Dar mi-am dat seama că mă înșelasem, pentru că un comunicat oficial a venit să șteargă orice îndoială: PDL nu propunea o asemenea candidatură. Va candida independent, înfruntându-și la mod egal forțele cu ale celorlalți candidați. M-am mustrat întrebându-mă ce aveam eu împotriva unui om tânăr  care voia să-și încerce forțele în politică. Și am urmărit desfășurarea respectivei campanii electorale care a dovedit că, prin modul de organizare a acelor alegeri nu au existat șanse pentru nici un candidat independent; nici măcar pentru comisarul Abraham, bine cunoscut din lupta împotriva infracționalității și la antidrog!... Ca întotdeauna la noi, erau praguri foarte dure între independenți și candidații de partid. În afară, bine înțeles, de candidata independentă care a triumfat demonstrând înaltul democratism al familiei ei... Asta, până când au început să răsufle amănunte din interiorul respectivului partid și să apară articole de presă arătând că organizațiile PDL erau obligate să ia câte zece la sută din voturile fiecărui candidat adevărat, înscris pe listele lor și să le treacă în contul acestui „independent”...  Asta era doctrina, și nu democrația creștină venită din filosofiile lui Maritain, Mounier, De Rougemont și pusă-n practică politică de o galerie întreagă de mari bărbați, începând în Rezistență cu Luigi Sturzo și De Gaulle, continuând în Piața Comună cu Adenauer, De Gasperi și Schumann, consolidându-se în Comunitatea Europeană cu Giscar d’Estaing, Helmuth Koll, Fanfani, regele Juan-Carlos, „marea bărbată” Tatcher și, martirizându-se pentru Europa, Ioan Paul al doilea.
4.
Însă la noi, cosită de Boc, susținută la Strassbourg de Eba și cu dinții președintelui ținând încleștat de Bruxelles, s-a vestejit de tot democrația. Cum spuneam: Jale ca în cele mai înapoiate țări din lumea subdezvoltată!... Dar nu oricare, fiindcă și acolo, unde există mai multe partide, se dă o oarecare luptă. Ci, ca în acele țări și subdezvoltate și dominate de fățărnicia comunistă care nu are limite. Pentru că, nu numai Coreea de Nord e sperietoarea; lucrurile se văd bine trecând prin niște foste republici sovietice și ajungând azi în Siria: De la prințul ereditar la tovarășul ereditar, împins tenace din umbră câtă vreme tătica mai e în viață și dând apoi lovitura monarhică, nu e decât un pas pentru popoarele ținute într-un soi de feudalism de consum.
Cu teama de a nu luneca și noi într-acolo, zău că te-ntrebi crucindu-te de ce-au fost în stare ștrengarii: Să se ia câte zece la sută din voturile fiecărui candidat adevărat, înscris pe listele unui partid și să se treacă în contul unui „independent”?!... Mărturisesc: Așa ceva chiar că nu mi-am închipuit a fi posibil - Un partid întreg, solidar în slugărnicia cu care retrage și reduce din șansele propriilor săi candidați, pentru a-i face plăcere Big Brotherului?!... Un partid întreg. Fără crâcneală!... Păi doar un partid bazat pe o aspră dictatură militară asupra propriilor săi membri, ar putea ajunge la așa ceva; nu un partid „emanat” aici, alături de noi, după legile noastre electorale, din niște oameni pe care îi știm că nu sunt nici fasciști, nici comuniști... Atunci?!... Singurul răspuns este că sunt atât de ahtiați după avantaje proprii, încât servesc necondiționat puterea guvernamentală.
Apropo de această ahtiere, singurul demers, hai să-l numim „teoretic”, pe care l-am văzut la acest partid (despre care discut numai pentru că s-a aflat, cel mai recent, multă vreme la guvernare; dar va veni și rândul altora), a fost când s-a propus ca demnitarii lui să nu-și mai permită a avea afaceri directe cu bugetul de stat. Un parlamentar de înaltă cultură etic-democratică a avut nerușinarea să amenințe că, dacă se întâmplă așa ceva, el își dă demisia din partid. Și chiar s-a retras, confirmând prin aceasta fățiș că el face politică pentru a putea face afaceri cu statul. Iar, dacă asta încă n-ar fi nimic, gestul lui a speriat atât de mult încât măsura „teoretică” nu s-a mai aplicat, afacerile tuturor continuând într-o veselie și ne mai ocupându-se nimeni de ele în partidul care-l susține pe acel parlamentar și-ntr-o candidatură la primărie. Ca să nu mai vorbim că măsura propusă nu venea din considerente morale, ci direct penale. Era ca-n filmele cu mafia, când marele tartor le cere copiilor săi să treacă la afaceri cinstite, ca să nu mai riște glonțul.
Asta anunță pericolul alarmant al îngolănirii societății noastre. Da: A molipsirii ei cu golănie; a înglodării ei în amoralitatea cinică și brutală a golăniei care a incitat agresivitatea așa zișilor mineri, ei fiind golanii adevărați și nu romanticii protestatari din piață... Și, chiar dacă acuzația sună grav, avem aici a adăuga exemplul fostului prim-ministru care a tronat mai înainte ca primar și șef al grupării locale din care a selecționat un om făcându-și-l chiar viceprimar. Când acela i-a urmat în scaun, s-a dovedit a fi un hoț ordinar fiind arestat și suspendat din funcție. Ziarele au scris îndelung. Doar despre faptele aceluia, care ies tot mai compromițător la iveală. Dar nimeni nu a făcut nici un fel de legătură, nici un fel de apropo, despre cel care l-a format, l-a promovat și chiar l-a lăsat în loc. Nici pe colegii de guvern, nici pe colegii de partid nu i-au preocupat criteriile de selecție ale premierului... Sau, în ori ce caz, s-au făcut a nu-i preocupa, a nu le trece prin minte o asemenea întrebare.  Dar nu e unicul caz; avem, de asemenea, descoperirea unui senator dedat la mari acte de corupție, dovedit ca atare, fugit din țară, întors și arestat. Toți s-au grăbit să comenteze, să condamne și să se dezică de faptele lui, inclusiv președintele unui grup parlamentar al partidului respectiv. Dar acest președinte de grup parlamentar era tocmai și președintele organizației locale care l-a promovat pe senatorul corupt, acceptându-l să candideze. Nimeni nu i-a făcut nici o imputare și nimeni nu  întreabă cum de a promovat în județul lui un asemenea escroc, sau dacă a luat bani de la acela...
...Luat bani pentru organizație, bine înțeles, nu pentru sine. Ca și în cazul dispariției șefului de cabinet al fostului șef de la ANAF, a cărui specializare ocultă se pare a fi dezinteresata atragere de fonduri pentru partid. Pe care, fiindcă probele vin în special de la niște vămi, o putem numi „vămuire”! Ajungem astfel la o nouă politică financiară care se cheamă „vămuirea de partid și de stat”, practicându-se de obicei cu ochii închiși sau, mai bine zis, prin metoda închiderii ochilor. Să-mi spună cineva că asta nu este, la modul cât se poate de propriu: Îngolănirea societății prin exemplul de partid!
Și, atunci îți pui întrebarea: Oare, în numele doctrinei creștin-democrate se tace?!... Oare acesta este mesajul politic pe care îl aduce în România gruparea națională a Partidului Popular European?... Și nu numai că îl aduce, dar îl propagă; uzează de toată credibilitatea pe care o are la electorat, pentru ca să-i insufle o asemenea atitudine civică. O atitudine civică a electorilor, în deplină concordanță cu cea a aleșilor lor!... Priviți în tramvai, autobuz, metrou sau troleibuz, când cineva descoperă hoțul care vrea să-l buzunărească sau chiar e atacat: Cu cât e mai banditesc actul care-l face pe acesta să strige, cu atât reacțiile celor de pe scaune sunt mai temătoare, mai egoist-înfricoșate sau mai ostentativ nepăsătoare, ca și cum ar  vrea să sublinieze că pe nimeni nu privește soarta altuia. Și vezi un vagon întreg de călători, care numai dacă s-ar înghesui puțin în jurul agresorilor și tot i-ar anihila, cum stau, sau cel mult cască curios gura. Dar de intervenit nu intervine nimeni, asta încurajându-i și mai mult pe răufăcători. Exact același lucru se întîmplă și la scara mare, în politică, în viața internă de partid sau în viața publică determinată de asemenea politici. Pentru că nici măcar cei care afișează doctrine adverse, desigur, din discreția și nemărginitul respect reciproc ce se vede prea bine, nu dau atenție la ce fel de conținut se vinde în ambalajul democrației creștine pe care o slujim bâlbâindu-ne la Strassbourg.

5.
Ca să fie completă perspectiva unei asemenea decăderi în golănirea degradant-umană care ne paște atunci când nimeni nu mai ține seama de principii, silind și populația să se complacă în starea în care foarte puțini produc și nimeni nu mai ajunge la aceste principii (totul rezumându-se la obsesia imediată a unui consumism satisfăcut sau, și mai rău, și mai penibil, și mai imoral, aproape jalnic atunci când  există ca obsesie dar nu este satisfăcut), vom încerca a analiza și reacțiile din alte partide. Pentru că, gândind lucrurile la nivel ideologic național, ele, toate, sunt organizațiile libere, obștești care, măcar în materie de politică, dacă nu și la nivelul general al educației naționale, au menirea să creeze curentele de opinie publică. Un partid care se presupune că vine să exprime nevoile și aspirațiile unui anume segment din populația țării, e de subînțeles că a studiat starea acestei țări și și-a axat politicile pe rezolvarea problemelor importante la zi, în spiritul doctrinei pe care o afișează. În măsura în care această doctrină este numai afișată și nu reprezintă o convingere de fond, nici opinia publică pe care partidele trebuie să o formeze nu mai recurge la principii, nu mai ține seama și uită de ele, se blazează electoral, iar absenteismul se amestecă cu nemulțumirea nevoilor neîmplinite.
Peste care, astăzi, mai vin și poftele provocate de obsedantele reclame ale propagatorilor consumerismului – o categorie născută pentru a câștiga cu atât mai mult cu cât nu are principii; care nu știe altceva decât să își laude marfa și să-ți facă poftă de ea, indiferent de calitate și indiferent dacă necesitatea sau măcar utilitatea ei sunt reale sau nu. O îndeletnicire veche și pitorească altă dată, dar care a devenit foarte agresivă din clipa în care și-a dat seama că, pentru a câștiga ea, alții trebuie să nu producă. Și a trecut la atac fățiș, mutând războiul pe piața internațională, conjugându-l cu speculațiile financiare care înalță imperii de carton tot așa cum imperiul reclamei e din vorbe. False puteri care, când se prăbușesc, provoacă criza mondială ce adâncește și mai mult mediul penuriei, producând și mai mulți declasați care umplu favelele omenirii. Se ajunge astfel pe o treaptă și mai de jos a deteriorării morale, în care omul își pierde simțul muncii, rezumându-se la a dori doar să dea tunuri sau țepe, cum vede că se întâmplă și în viața financiară și în viața de partid.
Exemplul cel mai clar îl avem în faptul că, la ordinul unor forțe suprastatale de care, acești politicieni ce joacă teatru în fața noastră, nu fac decât să asculte orbește, trei sferturi dintre țările lumii sunt conduse pe calea de a nu mai produce nimic, de a rămâne în stadiul de simple consumatoare care-și cumpără mărfurile îmbogățindu-le pe celelelate; sau, mai corect spus, marile companii internaționale provenite din celelalte. Cu ce plătesc?... Cu bunurile naturale pe care devin stăpâni alții, iar ei nu mai beneficiază de nimic, înafară de perspectiva unei sărăcii totale care-i face din ce în ce mai dependenți. Dispar producătorii locali, dispar negustorii locali, dispare orice interes pentru inițiativa individuală, nici măcar plăcerea acelor străzi întinse cu firme multe și mici prăvălioare printre care se plimbă lumea în voie trăindu-și viața de stradă, nu mai există. Totul depinde de marile lanțuri care produc și marile lanțuri care desfac produse tip, în magazine tip, cu ambalaje tip și prețuri fixate de o forță tip pe care nu o poți învinge.
Toată democrația care - ăsta-i adevărul probat de istorie - s-a creat la piața de mărfuri, în tocmeala liberă, cu sentimentul fiecărui proprietar de tarabă și fiecărui țăran care și-a luat găina subsuoară considerând-o marfă, că face afaceri, că existența lui socială e girată de aceste afaceri și că mâine poate ajunge la succes în aceste afaceri, iar poimâine poate deveni om bogat; toată această activitate plină de impuls și de căutare în care fiecare se perfecționează, se concurează și se întrece, dispare. E înlocuită de existența leșioasă a unor cumpărături satisfăcând sau nesatisfăcând nevoi, a unor activități satisfăcând sau nesatisfăcând ambiții, a unor distracții satisfăcând sau nesatisfăcând pofta de viață. Totul devine jind, cerșeală sau rutină în slujba unei munci pe care nu știi pentru cine o faci și nu e neapărat să o faci pentru că, venitul ei, tot îl cheltuiești spre câștigul cuiva pe care nu-l știi și nu-l vei ști niciodată. Identitatea lui se pierde în cifrele anonime ale unor speculații financiare ajungând din ce în ce mai opacă, devenind un sistem și nu o forță, un mecanism de produs și de consumat care merge și merge și merge, fără să te mai întrebi de ce și cum.
Asta e viața de rutină în care se epuizează forțele celor mai mulți oameni; fără surprize, fără pretenții, doar cu disperări din când în când, în momentele în care apar crizele cu zeci de mii, sute de mii, miloane de destine care se prăbușesc. Milioane de destine lipsite de minimul necesar, aruncate într-un sistem de eutanasiere în care nici nu știi când ai fost eutanasiat, nici nu-ți dai seama când ai dispărut de pe fața pământului. Deoarece mecanismul merge înainte adunând alte capitaluri, de la alți consumatori, spre câștigurile transformate în mister de cei care se mint pe ei înșiși crezând că ne conduc din umbră, nedându-și nici ei seama că mecanismul este al autodistrugerii.

6.
Am procedat la o oarecare radiografiere a unui partid la care mă refer numai pentru că s-a aflat, cel mai recent, multă vreme la guvernare; în plus, un partid care evocă democrația în însăși titulatura sa. Și fac asta pentru  a arata ce sanse au sa invinga  dusmanii democratiei, sau cei carora democratia le stă în coasta cea facatoare de bani si putere, atâta vreme cât morala ei are un cuvânt de spus.
Strădania lor este de a globaliza obsesia de „shopping” prin care, punând stăpânire pe bănuții fiecărei ființe, ei distrug sistematic independența acesteia. Este vorba de dependența de lucrurile materiale produse de altcineva. Afaceriștilor le convine materialismul cinic al marxiștilor și profită de faptul că aici, în aceste țări, el ne-a fost inoculat. Înțelegerea superioară a lucrurilor înseamnă meditație și rațiune, dar astea sunt probleme de care nu mai trebuie să aibă vreme omenirea. Ea e incitată mereu spre consumuri inutile; sub formă de sprijin sau investiții, se pompează bani pe de o parte, tocmai ca populația să fie făcută să cheltuiască mai mult pe de alta. Până ajunge la decădere, la înrobire, la dependență de instrumentele cu care forțele malefice ale șmecherilor o manipulează!...
Prin această reducere doar la poftele materiale, care se vede astăzi că le convine și altor politicieni, care au negat comunismul, omenirea devine din ce în ce mai mult o turmă consumatoare care se mișcă doar pe direcțiile impuse de cei care produc în neștire spre turmentarea mulțimii pofticioase. Pentru că adevăratele soluții de salvare a lumii, ceea ce include și redresarea omenirii, sunt tot cele morale. Tot cele capabile să formeze în lumea gânditoare un sistem de conștiință sănătos, un cadru de deziderate etice prin care gândirea să pună picioru-n prag stopând decăderea. Adică exact ceea ce nu-i interesează pe cei care se vor stăpânii lumii astăzi, continuând absurditatea bolșevicilor de ieri!... Dezmembrarea omenirii în pofte făcute unui instinct apucător de masă, pe de o parte și satisfacțiile ascunse, mafiote, ale unora care se doresc elite ale puterii permițându-și orice, până la a spune că Terra are nevoie doar de 500 de milioane de locuitori, restul trebuind să dispară.
Iar, prin această politică consumerist-obsesivă, primii care trebuie să dispară dintr-o populație cum e a noastră, sunt cei care produc. Ce dovadă mai elocventă privind punerea în practică a acestei mârșăvii, decât o guvernare care stabilește taxe prohibitive pentru mica producție, alături de o viață politică lipsită de un partid care să reprezinte interesele clasei de mijloc?! În schimb, proliferează politicienii slugarnici și servili intereselor străine din pricina cărora dispare cea mai activă și mai efervescentă categorie socială, cea pe care marii gânditori au considerat-o  în întreaga istorie a politicilor moderne motorul prefacerilor sociale, al inovației și progresului unei societăți. Acele furnici mici, mărunte, multe și harnice care mișună prin societate de zece ori mai repede și mai activ decât alte categorii, care le animă și pe acelea și le trag cu ele pe calea unor prefaceri salutare pe plan social: Clasa de mijloc, care e cea mai explozivă, fiind cea mai dornică de afirmare, dar și cea mai dispusă la risc personal; clasa ale cărei mișcări sau partide au constiutuit întotdeauna motorul social al progresului; fermierii rurali și meseriașii, micii industriași, micii intelectuali, micii producători, micii negustori, puzderia de  oameni capabili și dornici de afirmare care caută mereu căi, direcții și deschideri noi de care beneficiază apoi și alții... Cu alte cuvinte, cei care realizează în sine un profit mic, modest, însă întotdeauna bine folosit, dacă îi privim individual; dar constituie o forță prin mulțimea lor căutătoare de mijloace noi și de noi valorificări ale produselor vieții acesteia, creindu-ți acel sentiment de înnoire continuă  pe care-l dă mulțimea unor energii puse mereu pe afirmarea a noi posibilități de existență.
Comuniștii au știut sau au simțit că această efervescență căutătoare de soluții practice nu poate fi decât dușmanul lor, al totalitariștilor care voiau să dicteze de la centru orice măsură și să inhibe spiritul de ințiativă al ființei umane ca s-o poată conduce cum voiau ei. Erau preceptele lor absurde, dictatoriale, dar care se dovedeau folositoare pentru cei care puteau să se mențină în fruntea piramidei dominându-i pe alții. Ei nu aveau nevoie de o culme înaltă dar cuprinzătoare spre care să aspire cât mai multă lume, ci doar de vârful îngust al piramidei totalitare. Ei bine, ciudat lucru că și-ntr-o societate de comerț liber, cum se pretinde a fi cea la care am revenit, tot asupra acestei clase efervescente prin căutările ei se revarsă dușmănia celor care vor să globalizeze totul în interes personal. Nemulțumirea celor puternici financiar lovește mereu în inițiativele mici care li se opun căutându-și câștigurile proprii. Se duce o luptă neloială de îngrădire și se depun toate eforturile de inhibare a unor asemenea instincte la om, pentru a-l menține în starea de consumator disciplinat și blazat pe care poți să-l duci de nas cum vrei tu. Se crează o categorie de factori administrativi dresați pentru o asemenea înfrânare a afirmării locale, prin forțe locale; se crează funcționari de stat care pun cu plăcere taxe îngrozitoare pe mica inițiativă; se încurajează lenea și necinstea în scopul manipulării populațiilor spre doritul stadiu de consumator a ceea ce li se oferă, sau li se bagă pe gât.

7.
 Am afirmat că nu avem un partid al clasei de mijloc pentru că nu văd nici o mișcare, nici un protest față de îngrădirile care o injosesc și o anihilează cu consecvență, sau vreo doctrină care să le exprime răspicat drepturile. Nu s-a găsit un partid care să protesteze față de infamanta birocrație căreia trebuie să-i facă față măruntul investitor privat sau față de exterminatoarea fiscalitate aplicată lui. N-a apărut vreo inițiativă politică menită să asigure organizarea lor. Nu s-a văzut nici un gest îngrijorat al vreunui for politic constatând că dispare această clasă. Nu s-a auzit nici un apel de susținere a ei prin vreo inițiativă legislativă și nu există nici un organism care să arate transparent statisticile pierderilor din acest segment de populație care, în alte țări, este susținătorul principal al instituțiilolr statului și promotorul societății. Mai mult: Cei care i-au îngrădit accesul la bunul comun de care beneficia altă dată, cei care din retrocedarea proprietății i-au dat numai terenul, nu și mijloacele de producție pe care i le-a luat colectiva sau cooperația meșteșugărească, adică nu l-au repus și pe el la „in integrum” ca pe alții, îi impun și taxe atât de mari pentru mica întreprindere, încât omul se frige cel mai tare cu propria-i inițiativă și cu propriul său meșteșug. Până când își uită și meșteșugul, învață să nu mai aibă nici inițiativă. Exact cum au făcut cândva cei cu colectivizarea, ca să ajungă la proletariatul agricol care, iată-l și azi, când și-a redobândit pământul, cum nu-și mai poate redobândi pofta de a-l munci!... Iar la acest necaz național nu s-a găsit nici un partid care să vrea să reprezinte interesul câtorva milioane de români făcând parte din asemenea familii de mici producători, comercianți, investitori, intelectuali care nu așteaptă salariu bugetar, inovatori și modele locale de perseverență, și tot felul de gospodari al căror interes se destramă, a căror hărnicie se uită.
Dacă social democrația e orientată în special spre problemele celor care exercită munca angajată, iar neoliberalismul își păstrează atenția asupra lumii afacerilor mai mari, democrația creștină este cea care și-a demonstrat o asemenea chemare în istoria recentă a multor țări europene; acesta este și motivul denumirii de „Partid Popular European”. În vreme ce, în ceea ce ne privește, ne-am lămurit și nu mai pierdem timpul cu argumente: Ca la noi, la nimeni!... Motivul? Pentru că nu această clasă a inițiativei și strădaniei private dă marile tunuri din care se-nfruptă lumea politică și nu e ea nici cea care primește marile concesiuni bugetare de care dispune lumea politică luându-și tainul. Aici e vorba de inventivitate, de inițiativă și de muncă, uneori, cu rezultate foarte mici, nesemnificative ca posibilitate de jecmăneală; așa că, mai degrabă sunt preferați interlopii care, chiar dacă nu dau tunuri, dau țepe.
Tunul și țeapa! De aici provin și banii pentru partid și mângâietoarele suplimente personale și, în ultimă instanță, bursa voturilor. Să lansezi o doctrină de apărare, promovare și stimulare a inițiativei private mici, e pierdere de timp când vin spre buzunarul tău lanțurile de supermarketuri și ai de promovat legi prin care acorzi marile finanțări bugetare. Ca să nu mai vorbim de problemele micii inițiative rurale sau de cartier urban, care ar ajuta niște pârliți de pe urma cărora nu pică nimic! Așa că eșichierul politic românesc contemporan nu cuprinde în nomenclatorul său politicieni specializați pentru așa ceva, sau politicieni care să creadă în redresarea națională prin așa ceva. Cu toate că experiența omenirii arată că asta ar fi cu adevărat „sarea pământului”, „regeneratorul social”, „cheia micilor succese continue”, etc.etc... Dar la noi, dacă nu e tun și nu e țeapă, înseamnă că nu ai nici tu ce lua de pe jos. Deci, nu te interesează!
Iar asta convine extraordinar marilor monștri globalizați care au început să ne numere îngrijorați că suntem pe lumea asta prea mulți care le suflăm în ceafă, că e prea mare libertatea democratică și n-o pot manipula la precizie cu cipurile lor. Convine atât de mult, încât s-a ajuns la forma cinică a unor universități care produc politicieni cărora să nu le pese de asemenea fenomene micronaționale în macropolitica lor. De data asta ne mai fiind doar continuatorii aparatcicilor bolșevici, ci aspirând chiar spre gauleiterii ideologizați de Goebbels, ca să poată cânta pe mai multe voci prohodul democrației.
8.
Și, astfel, ajungem la constatarea lor fericită că sunt încă destule țări pe lume în care dictatura e bine-mersi; ba, sunt încă și mai multe unde se inovează aparențe noi și operații estetice expresive, amplasate pe aceeași tulpină de pernicios virus dictatorial, fardat cu tentațiile pieței care pare liberă doar pentru că practică expunerea la stand. Pentru că libertatea e o problemă de gândire. Iar oamenii, când vor comoditate, de fapt nu mai vor să gândească la multele necazuri pe care li le-ar da aspirațiile îngrădite, ci doar la cu ce să se-mbuibe, ne mai păsându-le că astfel decad. Dictaturile, fie ele militare sau financiare, le-au prins această slăbiciune și profită de ea până îi vor distruge. Există alegători care votează cu dictatorii, sau cu viitorii dictatori, numai pentru că sunt oameni cărora le e mai comod să trăiască într-un rău cunoscut, lipsiți de drepturi dar cu oarecare hrană asigurată, decât să ajungă la instabilitate și existență anarhică. O dictatură dă stabilitate societăților primitive care, altfel, cu câte mafii există acum pe lume, s-ar sfâșia în anarhice războiae interne. Dictaturile pot aduce un aparent echilibru strivind anarhia și impunîndu-și regulile totalitare pe care, la inceput, oamenii nu le observă asupra propriei lor persoane și încă nu le consideră propriul lor jug. Din comoditate, ei le acceptă, chiar dacă rămân la un orizont limitat.
Astfel, din păcate, omul nu e numai cel cântat retoric de la Walt Whitman la Gorky și la Malraux. El poate fi și ființa blazată lenevos, care nu se ingrozeste de orizontul său limitat, care se adaptează la indobitocire; care târziu iși dă seama, venindu-i mintea cea de pe urmă, fiindcă la inceput il orbesc grijile elementare: hrană, habitat, loc de muncă. Iar omul simplu contemporan, speriat de câte forțe acaparatoare a creat împotriva lui omenirea, câți, din câte direcții vin spre el fie cu războaie, fie cu tentații, fie cu răscoale anarhice, fie chiar și cu perfidii financiare sau demagogii electorale numai și numai ca să-l încalece, să-l domine și să-l subjuge, nu se mai gândește la libertatea care este un superlativ îndepărtat al existenței sale, pe care nu știe dacă-l va atinge și cum va arăta. Așa că abandonează foarte ușor un asemenea deziderat abstract pentru nivelul feudal de înțelegere politică la care a fost ținut și acceptă promisiunile mai concrete ale dictatorilor.
Pentru că acest om, minimalizat mereu de soartă și îndepărtat de la decizie, chiar și în condițiile unor state bananiere în care se pompează Coca-Cola, ca să nu mai vorbim de deșerturile asiatice, vrea doar să-și poată păstra speranța că nu-i va fi mai rău. Se simte mic, meschin, neajutorat și alege o dictatură internă ca să se apere de dictaturile modiale ce-l amenință. Și, astfel, inconștient, el, acest alegător lipsit de aspirații, perpetuează totalitarismele, iar negustorului global îi e mai ușor să trateze și să facă comerț global cu un dictator dispus a-și angaja întreaga țară, decât cu niște milioane de prăpădiți. Cărora dictatura le bagă pe gât orice vrea, în vreme ce piața liberă le-ar da dreptul să opteze.
În acest fel, raiul desfacerilor de consum se mută în această lume, pentru că aici se poate comercializa tot ce e refuzat sau expirat în altele. Ne aducem aminte cum, pe vremea lui Ceaușescu, apăruseră în toate magazinele, în afară de cele speciale, niște măsline mici, mici de tot, (doar piele și sâmbure, exact ce-i trebuie fomistului care-i doar piele și os), pe care le cumpăram alături de câte un sul de hârtie igienică scorțoasă (ce-i folosește tot fomistului care nu are prea mult de șters)!... Ei bine, cei care - recunosc ei, sau nu - au lucrat la „Dunărea” își pot aminti de contractul oneros cu care, tot prin ei, negustorul grec, sau turc, sau italian, vindea la acelaș preț măslinele mai mari în altă parte și făceau ciubucul fifty-fifty sub nasul lui împușcatu.
Așa s-au acumulat unele dintre capitalurile care au azi clasificare Forbes. Marii negustori modiali și-au găsit cu dictatorii trăsătura comună a dorinței de monopol: Unii comercial, alții politic. Iar raiul comerțului pentru aceștia nu mai e deloc piața liberă care îi poate înfrunta și le poate face surprize, ci tocmai piața dirijată cât mai dictatorial, pentru consumatori înfometați care nu mai au timp să citească termenul de garanție. Emanciparea de dictatură nu le convine. Pentru că una este să vii azi la piață în România post decembristă, ca să vinzi măslinele cu litra și alta era când  semnai cu dictatura o vânzare pentru toate  nunțile, pomenile, posturile și parastasele a 23 de milioane de români, care pun fiecare câte cinci măsline-n farfurie la asemenea ocazii... Și, astfel, capitalistul preferă dictatura, dacă nu e în țara lui, sau dacă nu-i afectează libertatea personală, angajându-și politicieni unde o poate face mai pe față sau mai pe dos. Adică fie prin cultivarea lipsei de voință politică, fie prin anihilarea celor care ar vrea să producă bunuri sau idei. 
Or, cultivarea lipsei de voință politică se face în primul rând golind partidele de conținut doctrinar, făcând din ele găști de aranjamente sau haite de  ținut cât mai încleștat ciolanul. Iar anihilarea celor care produc concurând importul rezultă din guvernarea corespunzătoare unei asemenea realități politice. Și, dacă Partidul Popular European nu are calitatea de a analiza cât de creștin democrată poate fi guvernarea din România, în schimb secțiunea lui română poate produce șefi de Agenții guvernamentale ca Blejnar cu al său consilier dispărut, sau Miss Bistrița care a frânt o inimă de secretar general fugind în America. Pentru ce? Pentru a dirija fonduri și patrimonii spre depozite proprii, mânându-i și pe contribuabili spre a-i vota condiționat prin dese tentative de strângere a șurubului polițienesco-financiaro-penal.
9.
Două războaie mondiale s-au terminat cu mari sacrificii, dar cu cuceriri de nezdruncinat în avansarea omenirii pe direcția democratică! Iar astăzi, la abia o jumătate de veac de la aceste sacrificii mondiale pentru triumful democrației, în abia al treilea deceniu de la terminarea războiului rece cu totalitarismul comunist, dacă s-a ajuns la a nu mai conta deloc principiile etice, politice, sociale în fața speculațiilor financiare, înseamnă că marele capital își însușește demagogia provocatoarei analize marxiste și a războinicei incitări leniniste.  Ne ascundem sub masca „relațiilor pragmatice” între toate statele (zi „averile” sau „hoțiile”) lumii și nu ne e rușine că suntem pateneri de afaceri cu criminali sau teroriști; ne facem că nu știm ce teroare e în țările dictatorilor cărora le strângem mâna pentru „bune relații internaționale”?!... Liderii țărilor care au pretenția a se numi marile democrații ale lumii, stau bot în bot cu dictatori feroci, discutând tranzacții financiare fără a pomeni un cuvințel despre drepturile omului. Ca să nu mai vorbim de acceptarea perfidiei dictatorilor ascunși în spatele unor aparențe așa zis democratice, cum ar fi organizarea alegerilor la o populație pe care o terorizează și o manipulează prin cele mai antidemocratice mijloace totalitare, sau de acceptarea necondiționată în capitalism a capitalurilor care au fost stoarse dictatorial. Ba unii chiar mai aplaudă și felicită „succesul în alegeri” al dictatorilor care fac ceea ce a început să se denumească în omenire „rocada rusă”!..
Cât despre atât de obișnuitele astăzi mari summituri ale puternicilor lumii, asistăm la batjocura spectacolului stupid  în care, magnații financiari, miniștrii și bancherii unor state de veche tradiție democratică, se bat prietenește pe burtă făcând parte din aceleași conclavuri financiare cu tirani odioși, cu șefi de partide dictatorial-antiumaniste și cu aventurieri care au trădat valorile democratice de care făceau caz cândva, dându-și pe față arama plăcerilor și intereselor totalitare. Se pupă și se firitisesc între ei uitând de grava diferență de valori politice și acceptând stigmatul trădării aspirațiilor omenești în fața încâlcelilor financiare pe care le produc asemenea relații, fiecare având impresia că ar putea câștiga ceva de la celălalt... Sunt, de fapt, convulsiile unei asemenea lumi fățarnice și numai masturbarea gazetărească crede că poate minți vorbind de scrutin electoral la Moscova și de dorința sinceră de ajutor american pentru problemele tehnice ale extragerii petrolului din Golf.
Democrația devine pentru ei o chestiune din ce în ce mai formală, de afișaj exterior sau de rugăciune spusă papagalicește, fără nici o rezonanță sufletească înspre cel căruia o adresezi, iar fondul lucrurilor, nu numai că nu acordă nici o atenție vreunei convingeri politice, nu numai că dezice orice comentariu despre programele interne de guvernare, nu numai că sfidează pe oricine mai crede în ceva; dar se transformă rapid și pe față într-o dictatură financiară pentru care nici nu contează de unde provin sau cui aparțin capitalurile. Important este doar să fie cât mai puțini, ducând la o concentrare cât mai înrăită a puterii... Oamenii de rând sunt corupți de alte tentații și manipulați de mințile golănite cinic și acaparator ale celor care, prin orice mijloc, aruncând mereu promisiuni deșarte sau tentații meschine, vin să contamineze diavolește societatea trăgând-o spre păcatele mărunte ce i se par dulci și lesne de atins. Pentru că nu există psihologie mai periculoasă și mai contaminantă, decât a golanului îmbogățit prin necinste, care se oferă drept exemplu de parvenire unui electorat sărăcit, plin mai mult de invidii decât de inițiative. Și nu e vorba nicidecum de vremea celor care sfidau în Piața Universității spunându-și elegant golani, spre a înfrunta morbul gulerelor albe cu cravată și costum APACA al parveniților activiști; ci de un model social impus nouă de golănia propriu zisă, rudă cu hoția și cu terorismul de cartier, mediul imoral al ilicitului, prostituției și agresivității, care se laudă cu actul mârlănesc, pumnul și banii trișați la babaroase, impunându-și autoritatea la cei slabi și jecmănindu-i.
Asta e lumea, încă mai moderniztă prin droguri, proxenetism și rețele mafiote, în care teoreticienii își permit să vorbească despre sfârșitul democrației. O lume despre care cetățeanul cinstit, când privește de departe, spune flegmatic: „Ar vrea ei!”. Problema, însă, se pune întrebându-ne ce face el când ajunge să privească asta de aproape?! Pentru că, în ultimă instanță, marilor elite care se pretind a domina din umbră lumea afacerilor le convine materialismul cinic al marxiștilor. Aceia ne terorizau să acceptăm absurditatea lor cu primatul materialului asupra moralului; pragmaticii de acum, mai rău, vor să impună ceva ce nu sunt în stare nici ei să creadă, dar le aduce deocamdată beneficiile și puterea după care sunt ahtiați. Putere prin care se menține și se propagă obsesia consumistă ca aspirație principală a omului, spre a deruta electoratul și a obține răgazul prin care se instaurează noua ordine... Adică noua dezordine din care vor câștiga mai bine cei care speră  să se situezeze deasupra, dar nu-și dau seama că, până la urmă, dacă se produce acea explozie fatală democrației, vor fi spulberați și ei.
Poate că acești oameni, care o fac astăzi pe elitele contemporane, ar trebui să studieze mai bine care a fost rostul (dar și soarta) elitelor financiare care au crezut în 1932 că îl lucrează doar pe Hindenburg, când au forțat repetarea alegerilor încurajându-l pe Hitler.
 10.
Explicabil faptul că, într-un asemenea context, într-o țară de mâna a doua, cum ar vrea mulți să ne considere iar politicienii noștri le oferă argumente din belșug, un partid tot de mâna a doua care n-a reușit să se armonizeze doctrinar, își pune o etichetă ca să poată face parte dintr-o grupare europeană. Pentru ca apoi, adunătură conjuncturală ne crezând în vreo idee și lipsiți de criterii ideologice, membrii săi să-și dea singuri cu stângu-n dreptul. Până la fapta penală a mulgerii ilicite de fonduri, cu sfidarea asiguratorie a unora că sunt fonduri pentru partid, chiar dacă degetele mâinii cu care luau erau atât de rășchirate, încât să cadă destul pe jos și pentru ei. Acesta este pericolul golăniei care contaminează devenind fenomen de îngolănire a societății, cu echivalarea implicită a degradării ei morale.
În acest mod, iată-ne ajunși la o societate în continuă deteriorare. Politicienii se conduc după instinctele lor apucătoare uitând pentru ce au fost aleși; dar, cum am spus, mai rău: chiar și alegătorii uită pentru ce i-au ales, tocmai fiindcă s-au învățat să nu creadă nici o dată în promisiunile lor. O amnezie degradantă și periculoasă se dezvoltă și se instalează asupra întregii societăți care se descompune, se tot descompune, până ce va reajunge în cele mai stupide faze de primitivism, de subculturalism, de ignorare agresivă a valorilor afirmate și consolidate prin eforturile omenirii în decursul istoriei.
Și, pentru că, pe viitor, ar fi necesar să extindem o asemenea radiografie și pe „organele” altor partide, trebuie să spun de pe acum că, nu numai în cazul de la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietății care mocnește din toamna lui 2011, nici în cazurile și mai vechi de la vămile județene, nici în legăturile măcar „sufletești” ale fostului prim-ministru cu arestarea primarului de Cluj sau ale altui membru marcant cu arestarea senatorului de Galați, nu am văzut vreo reacție sau vreo întrebare exprimată de opoziție.
M-aș fi așteptat; dar, ca și-n exemplul cu buzunăreala din tramvai, indiferent de apartenența politică, oamenii tăceau, ocoleau, se făceau că nu există o asemenea întrebare. Și, atunci, nu am eu, cetățean, dreptul să suspectez că ar putea fi vorba de o convenție tacită între niște răsfățați de soartă care, or fi ei opozanți unul altuia, dar se simt împreună cu musca pe căciulă fiindcă fiecare la rându-i, face sau e dispus să facă același lucru?... Prin asta, problema devine tabu; e de nescormonit și folosește doar la a arunca praf în ochii alegătorului, creind bănuiala că relațiile mafiote funcționează de minune între politicienii de diverse orientări, opozanții lor adevărați fiind doar populația, cetățenii contribuabili pe spinarea cărora se petrec toate aceste flagrante aranjamente sau, de-a dreptul, spolieri.
Sunt ele acceptate tacit de toată lumea activă politic, de vreme ce au ajuns în practica de zi cu zi?... Oare toată această lume e coruptă și nu poate exista o opoziție categorică?... Oare orice măsură luată acum împotriva adversarului, dar care ar deveni ulterior legislație obligatorie, produce ezitare chiar dacă interesele politice ar cere ca ea să fie demascată imediat?... Asta ar însemna că reacțiile în fața mârșăviei sunt privite cu circumspecție, conducând mai degrabă la lașitate și la retragere pe criteriul că s-ar putea să procedezi și tu la fel când vei ajunge la putere, s-ar putea să ajungi și tu să uzezi de asemenea mijloace nepermise, pentru că și tu ești om, deci supus decăderii în corupție, sau chiar tentat de aceasta.
 În cazul în care gândești astfel, nu mai faci gestul bărbătesc de a demasca public corupția celuilalt. Pentru că, în mintea ta care a devenit foarte dispusă, din ce în ce mai dispusă de a nu mai fi cea mai cinstită, cum și-o doreau, considerând cinstea o glorie, marii oameni dotați cu simț cavaleresc, perfidia care a căpătat ascensiune îți spune că stavila pe care o ridici astăzi adversarului ar putea deveni piedică fermă, consemnată legislativ, pentru ce ai fi tu tentat să faci mâine.
Exact cum n-am auzit nici o reacție pe vremea când se vedea cu ochiul liber cum, un președinte proaspăt ales, încuraja, mărea salariile pe care tot el a venit mai târziu să le demaște, și dădea apă la moară mergând doar la bilanțurile unor departamente care, în statul de drept ar fi putut suplini lipsa unui aparat de represiune mai dictatorial. Erau penibile gesturile lui de încurajare a unora din care se vedea cum voia să-și facă gardă personală; fiindcă nici curaj de dictator nu avea, ci era vorba de meschina perfidie de a-și asigura un control mai mare decât îi permitea Constituția, până va avea șansa s-o schimbe și pe aceasta... Dar nimeni nu semnala această perfidie cu iz antidemocratic, nimeni nu-ncerca nici măcar să-și bată joc de ea. Tot el a trebuit să vină să-i înjure pe cei la bilanțurile cărora se ducea - ca și cum s-ar fi dus la securistul care ținea legătura cu Rotterdam - și să-și nege orice intenție de „întărire a aparatului” în scop dictatorial. Cu toate că tentativa de strângere a șurubului polițienesco-financiaro-penal, cu efectul clar de a elimina opozanții, este o creație băsesciană de prim ordin.
Nu am auzit și nu am văzut nici reacții, nici măcar batjocuri sau luări peste picior a unor asemenea intenții, ceea ce-mi trezește întrebarea: Oare, atunci când închizi ochii lăsând deschisă portița, nu cumva o faci pentru ca și tu să ai astfel de căutări sau avantaje mafiote, când vei ajunge la putere?
Dacă nu chiar mai înainte. Pentru că, înțelegându-te cu adversarul pe dedesubtul lucrurilor, mai e un pas până, tot așa, în secret, apoi din ce în ce mai pe față, să te aliezi cu el împotriva cetățeanului de rând, a prostimii care te alege. Și, astfel, de la marii bărbați austeri și vizionari ai mișcărilor politice din trecut, care considerau cinstea o glorie, ajungem la niște mărunte și perfide suflete de bărbați și femei amestecați în politică și ajungând a fi plini de avantajele ei tocmai pentru că au cinismul de a considera cinstea o prostie. Au impertinența să-și bată joc de ea la modul cât mai nesimțit și cât mai nepăsător față de nevoile alegătorului. Ceea ce, așa cum spuneam, înseamnă îngolănirea societății, fenomen despre care se va vorbi, din păcate, în istoria noastră, privind trăsăturile celor două legislaturi băsesciene. Iar îngolănirea, care nu înseamnă decât despiritualizare și nu privește existența decât la modul de aroganță, trișare, țeapă și sfidare a valorilor, este mediul cel mai bun pentru a putea proclama sfârșitul democrației. Iată, astfel, cum, o asemenea antantă internă bazată pe ceea ce consideră valoros corupția, ar avea - oho, cât de influent ar avea! - și susținere externă.
Fapt pentru care putem să ne consolăm și să încheiem cântând duios țărișoarei noastre, ca-n versurile romanței:
                         Nu te-ntrista, e vechi năravul
                           Și nu ești prima vinovată ! ... 

                                                                                              Corneliu LEU, februarie-mai 2012




 ÎN LOC DE BIBLIOGRAFIE
preluăm în limba franceză enumerarea unor precepte rezumate de un profesor de la Universitatea din Boston iar, la sfârșitul acestei pagini, oferim spre documentare și alte articole înfățișînd un punct de vedere sau altul, pe baza datelor cărora se pot trage triste concluzii:


CELE ZECE STRATEGII DE MANIPULARE A MASELOR
                              Les dix stratégies de
                       manipulation de masses
                                                        par Noam Chomsky

Le linguiste nord-américain Noam Chomsky a élaboré une liste des « Dix Stratégies de Manipulation » à travers les média. Nous la reproduisons ici. Elle détaille l'éventail, depuis la stratégie de la distraction, en passant par la stratégie de la dégradation jusqu'à maintenir le public dans l'ignorance et la médiocrité.

1/ La stratégie de la distraction
Strategia oferirii de distracții
Élément primordial du contrôle social, la stratégie de la diversion consiste à détourner l’attention du public des problèmes importants et des mutations décidées par les élites politiques et économiques, grâce à un déluge continuel de distractions et d’informations insignifiantes. La stratégie de la diversion est également indispensable pour empêcher le public de s’intéresser aux connaissances essentielles, dans les domaines de la science, de l’économie, de la psychologie, de la neurobiologie, et de la cybernétique. « Garder l’attention du public distraite, loin des véritables problèmes sociaux, captivée par des sujets sans importance réelle. Garder le public occupé, occupé, occupé, sans aucun temps pour penser; de retour à la ferme avec les autres animaux. » Extrait de « Armes silencieuses pour guerres tranquilles »

2/ Créer des problèmes, puis offrir des solutions
A crea probleme pentru ca apoi să oferi soluții
Cette méthode est aussi appelée « problème-réaction-solution ». On crée d’abord un problème, une « situation » prévue pour susciter une certaine réaction du public, afin que celui-ci soit lui-même demandeur des mesures qu’on souhaite lui faire accepter. Par exemple: laisser se développer la violence urbaine, ou organiser des attentats sanglants, afin que le public soit demandeur de lois sécuritaires au détriment de la liberté. Ou encore : créer une crise économique pour faire accepter comme un mal nécessaire le recul des droits sociaux et le démantèlement des services publics.

3/ La stratégie de la dégradation
Strategia degradărilor progresive
Pour faire accepter une mesure inacceptable, il suffit de l’appliquer progressivement, en «dégradé», sur une durée de 10 ans. C’est de cette façon que des conditions socio-économiques radicalement nouvelles (néolibéralisme) ont été imposées durant les années 1980 à 1990. Chômage massif, précarité, flexibilité,
délocalisations, salaires n’assurant plus un revenu décent, autant de changements qui auraient provoqué une révolution s’ils avaient été appliqués brutalement.

4/ La stratégie du différé
 Storci lacrimi spunând:”Dureros, dar necesar”
Une autre façon de faire accepter une décision impopulaire est de la présenter comme «douloureuse mais nécessaire », en obtenant l’accord du public dans le présent pour une application dans le futur. Il est toujours plus facile d’accepter un sacrifice futur qu’un sacrifice immédiat. D’abord parce que l’effort n’est pas à fournir tout de suite. Ensuite parce que le public a toujours tendance à espérer naïvement que « tout ira mieux demain » et que le sacrifice demandé pourra être évité. Enfin, cela laisse du temps au public pour s’habituer à l’idée du changement et l’accepter avec résignation lorsque le moment sera venu.

5/ S’adresser au public comme à des enfants en bas-âge
A te adresa publicului ca unor copii mici
La plupart des publicités destinées au grand-public utilisent un discours, des arguments, des personnages, et un ton particulièrement infantilisants, souvent proche du débilitant, comme si le spectateur était un enfant en bas-âge ou un handicapé mental. Plus on cherchera à tromper le spectateur, plus on adoptera un ton infantilisant. Pourquoi ? «Si on s’adresse à une personne comme si elle était âgée de 12 ans, alors, en raison de la suggestibilité, elle aura, avec une certaine probabilité, une réponse ou une réaction aussi dénuée de sens critique que celle d’une personne de 12 ans». Extrait de «Armes silencieuses pour guerres tranquilles»

6/ Faire appel à l’émotionnel plutôt qu’à la réflexion
A face apel la stări emoționale și nu la raționamente
Faire appel à l’émotionnel est une technique classique pour court-circuiter l’analyse rationnelle, et donc le sens critique des individus. De plus, l’utilisation du registre émotionnel permet d’ouvrir la porte d’accès à l’inconscient pour y implanter des idées, des désirs, des peurs, des pulsions, ou des comportements…

7/ Maintenir le public dans l’ignorance et la bêtise
Menținerea  publicului în ignoranță și îndobitocire
Faire en sorte que le public soit incapable de comprendre les technologies et les méthodes utilisées pour son contrôle et son esclavage. « La qualité de l’éducation donnée aux classes inférieures doit être la plus pauvre, de telle sorte que le fossé de l’ignorance qui isole les classes inférieures des classes supérieures soit et demeure incompréhensible par les classes inférieures. Extrait de « Armes silencieuses pour guerres tranquilles »

8/ Encourager le public à se complaire dans la médiocrité
Încurajarea publicului de a se complace în mediocritate
Encourager le public à trouver « cool » le fait d’être bête, vulgaire, et inculte…

9/ Remplacer la révolte par la culpabilité
Deturnarea de la revoltăprin autoînvinovățire
Faire croire à l’individu qu’il est seul responsable de son malheur, à cause de l’insuffisance de son intelligence, de ses capacités, ou de ses efforts. Ainsi, au lieu de se révolter contre le système économique, l’individu s’auto-dévalue et culpabilise, ce qui engendre un état dépressif dont l’un des effets est l’inhibition de l’action. Et sans action, pas de révolution!…

10/ Connaître les individus mieux qu’ils ne se connaissent eux-mêmes
A cunoaște persoanele mai bine decât se cunosc ele însele
Au cours des 50 dernières années, les progrès fulgurants de la science ont creusé un fossé croissant entre les connaissances du public et celles détenues et utilisées par les élites dirigeantes. Grâce à la biologie, la neurobiologie, et la psychologie appliquée, le « système » est parvenu à une connaissance avancée de l’être humain, à la fois physiquement et psychologiquement. Le système en est arrivé à mieux connaître l’individu moyen que celui-ci ne se connaît lui-même. Cela signifie que dans la majorité des cas, le système détient un plus grand contrôle et un plus grand pouvoir sur les individus que les individus eux-mêmes.
 
 
 Prof.dr. Mihai BERCA


PSEUDOCAPITALISM  EPILEPTIC  ROMÂNESC


Moto: Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner
Winston Churchill


 Un studiu recent efectuat de cercetătorii americani şi români, arată că 3 români din zece, suferă de o boală nervoasă sau psihică, de depresii, uneori letale, pentru că se finalizează uneori cu sinucideri sau cu agresiuni din cele mai nimicitoare pentru oameni, dar şi pentru mediu şi viaţa socială în generală. Cauzele înrăutăţirii bruşte a sănătăţii populaţiei, sunt extrem de numeroase, încât este foarte dificil să alcătuieşti un top al acestora. De regulă, în zicerile conducătorilor unor ţări când cineva moare cu zile, sau e bolnav, este vinovat. Mortul respectiv, bolnavul. Nu au găsit soluţiile de a trăi în condiţiile politico-economice, oferite de guverne, în cazul nostru de celebrul Guvern al României. Nimeni nu se îngrijorează de creşterea numărului de bolnavi şi de morţi. Sistemul sanitar unul din cele mai sumbre şi întunecate, din lume, şi din întreaga istorie a României, nu mai este în măsură să asigure nici 30% din asistenţa medicală a românilor. Nu este deloc întâmplător faptul că actualul Ministru al Sănătăţii un "român neaoş" declara recent că, închiderea a 67 de spitale a fost un lucru bun. Mă aşteptam ca, un cetăţean al patriei e drept de altă "etnie" cum e acest ministru, oricât de răutăcios ar fi, să spună cam aşa "Este adevărat că am închis 67 de spitale din România. Este adevărat că nu am închis spitale din Covasna, Harghita şi Satu Mare, unde trăiesc ungurii noştri, dar domnilor români, am construit alte 100 în loc, noi şi moderne pentru a vă putea trata, după modelul european". Nu s-a întâmplat nimic de genul acesta şi nici primul ministru al ţării nu a schiţat nici un gest umanitar, nici măcar simbolic, tratând fiinţa umană românească, cu răceala seacă a militarului din serviciile secrete ale lumii, care ştie că are .......altă misiune, dar nicicum pe aceia de a servii cumva interesele cetăţenilor ţării.
 În holurile spitalelor supraaglomerate, lumea se înghesuie pentru o fărâmă de sănătate, pe care în mare  parte o rezolvă prin intrarea în echilibrul final, asemănător stabilităţii macrostructurale a ţării, adică MOARTEA. Nimic nu este maii stabil decât moartea, opusul entropic al vieţii. Cu ea începe.......materiei, oamenii reducând încet dar sigur, lutul stabil, biotopul din care Dumnezeu însăşi la creat pe om prin suflarea sa decisivă. Şi cu asta a început entropia planetei, a umanităţii însăşi.
 Este prima mare cauză a îmbolnăvirii populaţiei – lipsa posibilităţii de a avea acces la sănătate, frica de moarte. Căci omului simplu necitit, în spiritualitatea sa, fără o pregătire lăuntrică, bazată pe cunoştere, pe exerciţiu spiritual şii autocontrolul energiilor defecte, rele, devine uşor prada bolilor mentale. Dacă, pentru omul în vârstă, sau pentru cel fără speranţa de a mai reveni în societate, lucrurile par deja rezolvate de către putere, pentru copii, pentru tineri, pentru mamele sortite să aducă prin rodul pântecelor lor, viitorul ţării, stresul cauzat de haosul planificat al zilelor de astăzi, este un dezastru evident. Şi nu cred că există vreun politician căruia să nu îi fie clar, că, ţara, naţiunea se îndreaptă spre pieire.
 Al doilea plan, al susţinerii, dezvoltării naţionale, este educaţia. Îmi aduc aminte câte eforturi făceau bunicii şi părinţii mei pentru a-mi netezi drumul spre şcoală. Şi câte eforturi făcea dascălul Vasile Modrea, ca noi copii să învăţăm bine  a scrii şi citi româneşte. Nici un părinte nu venea  cu jalba în băţ, la şcoală sau la mai marii şcolii pentru a-l reclama urechelilor părinteşti ale dascălului Vasile, şi nici ale profesorilor din clasele de gimnaziu şi liceu. Există şi astăzi copii care ar vrea să înveţe. Există părinţi care îşi doresc un viitor pentru copii lor, care doresc înainte de toate ca aceştia să înveţe în primul rând a scrii şi a citi româneşte,  a şti câte ceva despre istoria ţării, adică despre cine sunt şi încotro merg, despre bogăţiile şi frumuseţile ţări, despre natură, pâine, animale, muncă, cinste şi respect. Şi ce primesc copii? "O altfel de şcoală" adică nu mai înveţi să scri, să citeşti, să socoteşti, să-ţi creezi abilităţi de muncă, de cinste şi corectitudine. Nu! Înveţi să vezi, şi ceea ce vezi este corect, este realitatea pe care ţi-o oferă ei, şi cu care tu eşti obligat să te obişnuieşti. Nimeni nu-i mai urecheză, părinteşte şi drăgăstos, pe şcolari şi şcolăriţe ci dimpotrivă dascălii pentru a nu intra în conflict cu părinţii, mulţi dintre, ei, deveniţi calaii proprilor lor copii, le dau note mari, iar atunci când scriu eronat şi când 2 x 4 = 5, faptele lor sunt considerate aport personal la îmbunătăţirea limbii române sau a unei "altfel de aritmetici". În felul acesta scopul politicienilor este atins. Se crează o masă amorfă de tâmpiţi, drogaţi, beţivi, curvari, o masă haotică nemodelată în care este  foarte normal ca fete de 13-14 ani să rămână însărcinate şi să nască prunci, care adeseori nu au nicio sursă de supravieţuire. Căci asta văd copii chiar la mai marii ţării, pe ecranele mas-media, în fotografiile din reviste şi ziare. Aceasta este realitatea care li se oferă prin modelul " a vedea". Ce se întâmplă însă cu copii buni într-o asemenea societate? Ce se întâmplă cu părinţii lor?. Da, a-ţi intuit. Ei intră, în grup sau pe rând în depresii, fac boli nervoase şi se adaugă masei mari a drogaţilor ţării. Căci, aţi văzut doar, un copil care nu se alătură masei mari de gură cască pe străzile oraşelor, care vede că această "o altă şcoală" este o porcărie patentată pentru prostirea lor, un asemenea copil este pedepsit. Acţiunea "gură cască" pe străzi în căutarea realităţii a devenit obligatorie. România are probleme deocamdată cu psihiatri. Lipsesc. Dacă intri, însă, pe mâna unui psihiatru psihopat eşti un om mort. Copil sau adult eşti îndopat cu medicamente speciale, care te introduc urgent într-o blegeală veşnică,din care ca alternativă ai doar moartea, cauzată direct sau indirect prin suicid în cele mai diferite modalităţi. Puterea este mulţumită. Au maii murit nişte nefericiţi într-o lume în permanentă expansiune demografică, dominată de ura intraspecifică pe care cei tari o au împotriva celor slabi. Căci iubirea în numele lui Dumnezeu a fost înlocuită cu "URA" de clasă instalată de comunişti şi preluată ingenios de capitalismul epileptic al zilelor noastre.
 Nu este şi acesta un motiv de depresie şi îmbolnăvire, pentru singurii şi puţinii oameni sănătoşi pe care îi mai are ţara?. Cât de puternic ar trebui să fi pentru a lupta cu un sistem agresiv, care îţi distruge familia, conştiinţa, viaţa, îţi spală creierul şi apoi susţine că toate faptele sale sunt destinate binelui poporului!!?
 Motivele depresiei noastre sunt însă mult mai numeroase. Vă povestesc acum câteva dintre ele, care s-au năpustit asupra mea în ultimii ani.
1. Tot din motive de "stres provocat" m-am îmbolnăvit de inimă. Fiind o problemă absolut personală nu pot oferi detalii cititorului nostru. Cum eram şi sunt încă pe deantregu în consens şi ordine cu neuronii mei m-am gândit, normal, să apelez la un medic. Că doar este specialistul, nu? Uşor, uşor am luato, conform algoritmului legal impus sistemului sanitar. Am mers la medicul de familie. Aoleu zice specialista mea, e grav vă dau imediat o trimitere la spitalul "X ", acolo adresaţi-vă domnului "Y" spuneţi-i că  veniţi din partea mea, şi în rest vă descurcaţi dvs. Ei bine nu m-am descurcat, domnul "Y" era plecat prin străinătate iar ceilalţi nu aveau timp de mine. Apelez la pile mai solide. Ajung la spitalul "B", sunt dat cu consemn pe mâna a două doamne, medici buni, dar la rândul lor foarte ocupate. Reuşesc în câteva zile să obţin un diagnostic şi două reţete ce cuprindeau 12 molecule chimice, le cumpăr, citesc prospectele şi mă apucă durerile de cap, cu mult mai puternic decât cele de inimă. Fiecare medicament avea o indicaţie şi 10-20 contraindicaţii, în aşa fel încât dacă înghiţeai una, ţipau celelate, deja înghiţite prin reacţi dure, în special în zona sistemului nervos central şi stomacului, a ficatului, a oaselor, etc. Nu le puteam suporta iar electrocardiogramele arătau că nici inima nu-şi revenea la normal. Încep să gândesc şi acţionez în două direcţi:
a. Să aflu de la medici, de ce recomandă medicamente cu efecte secundare atât de nemernice.
b. Să schimb sistemul, şi să încerc rezolvarea problemei, în cealaltă parte, adică în "privat".
De la primii medici nu am putut să obţin explicaţii deloc ştiinţifice şi nicii decum credibile. Problema mea era aceia că am un organism prea sensibil faţă de medicamentele administrate, că fiecare organism în baza biodiversităţii biologice, reacţionează diferit, etc-etc. Bine, am zis, dar cum rămâne cu boala mea? Va fi necesar să verificaţi funcţionalitatea sistemului de vase coronariene al inimii, a fost concluzia. Am înghiţit-o şi am plecat spre sectorul privat. Acolo am consultat alţi doi medici. Prima consultanţă, tot cu pilă dar la o clinică privată s-a bazat pe o reinterpretare a vechilor investigaţii, cu o concluzie primită, de 200 lei, schimbaţi tratamentul şi vă ajutăm să faceţi şi o operaţie. Va trebui să treceţi pe la mine, pe la spitalul "F". O să vă implantăm şi un P.M. Am luat tratamentul, am primit imediat ameţeli, aritmie crescută, încât era să îmi dau duhul într-o noapte. Am renunţat şi la acest specialist. M-am dus la altul, mai bine zis la alta, mai tânără, mai frumoasă. Învăţasem totul despre bolile de inimă, aşa că acum cu noua specialistă am început să-i spun eu şi pe unde să caute în inima mea. Din nou Holder EKG pentru 24 de ore, din nou analize, alţi 600 lei, un nou sortiment de medicamente şi o nouă monitorizare. Inima mea refuza să se încadereze în tiparul, în matriţele specialiştilor cardiologi. Bine, dar cu rezultatele astea dvs, ar trebui să fiţi mort, zice specialista. Bine, dar precum vedeţi eu sunt viu. Urmează o lungă discuţie despre capacitatea mea de efort, care influenţează activitatea cardiacă, la suprasolicitare. Demonstrez că pot lucra 10 ore pe zi, chiar şi cu extrasistole mai mari de 1,6 secunde considerate periculoase de dânşii specialiştii. La un moment dat tânăra şi frumoasa mea specialistă în ultima zi de consultaţie, în care m-a făcut s-o aştept o oră, că de era ocupată, îmi spune Tare greu se lucrează cu dvs, ştiţi multe lucruri şi nu ascultaţi sfaturile mele. Îmi declin responsabilitatea, nu înţeleg boala dvs şi nu vă pot ajuta decât aşa cum ştiu eu. Am priceput i-am muulţumit frumos şi am sfârşit aventura cu specialiştii noştri cardiologi. Am reuşit să găsesc singur printre cele 20 de medicamente oferite pe cele 3, care mă ajută, şi le completez cu tratamente naturiste. Între timp regândesc oportunităţile, cuget şi îmi zic: Asta  e sistemul sanitar românesc. Aceiaşi specialişti care lucrează în spital, lucrează şi în clinicile private. Oamenii aceştia prost plătiţi, fac norme duble pentru a putea supravieţui. Mai sunt dependenţi şi de multinaţionale, care îi sponsorizează pentru a prescrie, în cantităţi mari, medicamente insuficient cercetate pe marea biodiversitate umană. De fapt, firmele îşi iau măsuri de prevedere. Pentru medicamentele mai toxice cum ar fi acenocumarolul, exista o singură indicaţie terapeutică pe o jumătate de rând, 8 contraindicaţii majore pe un sfert de pagină, 12 precauţii foarte dure, 7 reacţii adverse şi o atenţionare cum că pentru orice accident secundar cauzat de produs e necesară reconsultarea medicului. Firmele introduc pe piaţă medicamente, uneori foarte periculoase, pentru care nu îşi asumă nicio responsabilitate, iar specialiştii noştri te pun să le înghiţi. Din fericire pentru mine, am obiceiul să mă informez, să gândesc, să reperez efectele lor biologice şi să mă apăr. Ce fac oamenii mai puţin cunoscători, puşi să înghită cantităţi enorme de pilule, fără să aibă cunoştinţă de ceea ce li se poate întâmpla? Ei, au încredere în specialişti, şi exact de aici li se poate trage sfârşitul, moartea, pe care cu haosul actual al sănătăţii mulţi dintre ei chiar şi-o doresc. Nu ai cum să rămâi sănătos mintal, când şi se prescrie 15-16 molecule pentru o boală, fiecare cu 8-15 contraindicaţii, în total peste 200 de contraindicaţii şi tot atâtea reacţii adverse, interferenţe şi sute de precauţii. E clar, că şi specialiştii au intrat în boli nervoase care merg până la demenţă. Perseverent cum sunt, am cugetat că ar fi bine să mă adresez şi altor specialişti din străinătate. Şi m-am gândit să încerc la aceiaşi clinică la care s-a operat şi preşedintele ţării. Imi zic eu, fireşte că el a fost mai bine sfătuit şi a evitat anticipat calvarul din sistemul românesc, pe care ei l-au creat. M-am adresat aceleiaşi clinici din Viena. După primul consult, am rămas cu un singur medicament şi cu o operaţie pe care o voi face în curând.
Repet: Din fericire sistemul meu nervos a rezistat, dar câţi pot rezista, fără cunoaştere, fără bani, fără miinimum de înţelegere pentru viaţa lor?
2.  Te poţi, însă, la fel de bine îmbolnăvi de inimă sau de nervi intrând în contact cu autorităţile statului. Reforma administrativă a fost o glumă bună. Au fost daţi afară cei buni şi au rămas piloşii, nevestele, amantele, rudele. Încercaţi, ca şi mine, o experienţă cu secţiile financiare, este o adevărată aventură. Cei care mă cunosc ştiu că, asemănător  tuturor cetăţenilor normali ai ţării, mă bat ca prostul să îmi plătesc impozitele încă din primele zile ale anului care vine. Îmi zic eu, politicienii noştri se plâng că nu au bani. Deşi nu-i cred, fiindcă văd cum aruncă banii publici în devălmăşie, cum fură fără scrupule, şi cum nu ştiu, sau nu vor să-i gestioneze în favoarea cetăţenilor. Cu toate acestea merg şi plătesc, şi nu plătesc puţini. La u moment dat, în plină evoluţie a bolii mă trezesc cu conturile blocate. Motivul? Neplata timp de 3 ani a impozitelor. Se impunea o investigaţie din partea mea  cu atenţie. Şi încep căutările aflând că vinovatul este o anumită dna Ionescu, care nu a primit dosarul meu de la o altă secţie financiară. De ce? Pentru că nu o interesa. Dorea Domnia sa să îl aibe la nas. După ce l-a avut a început să-l umfle, fără să-mi demonstreze că eu aş avea venituri mai mari faţă de cele declarate: menţionez că pentru evitarea greşelilor mi-am angajat expert contabil care numai asta face. Greşeala nu s-a înfăptuit aşa cum presupunea acest funcţionar, urât la suflet şi mai ales la minte, dar banii au trebuit plătiţi, pentru deblocarea conturilor, urmând ca ulterior să mă decontez prin reţinerea din noile impozite a sumelor reţiunte abuziv. Am cerut viguros explicaţii. Mi s-a răspuns că dânşii dispun de o nouă "paradigmă" în colectarea impozitelor, venită de la "Paradigmaticul" guvern Boc. Să leşin şi alta nu. Să vezi Doamne, o nouă paradigmă, adică nu puteau să-i zică model sau înalte învăţături guvernamentale despre jefuirea omului de rând, despre înşelare, stresare, îmbolnăvirea lui. Cu lămurirea aceastei " paradigme" fiscale am pierdut săptămâni din viaţa mea, pe care nici un criminal din birocraţia statului spân, a statului rău şi sfidător, dispreţuitor, nu mi le pot da înapoi. Am aflat, apoi, din gura unui purtător de cuvânt al PDL, pe numele lui Sever Voinescu, pe care chiar îl consideram " din greşeală" un intelectual, că fostul său Guvern guverna în spaţiul unei noi " PARADIGME", fără să lămurească conţinutul acestui nou model de guvernare, folosind doar cuvinte neinteligibile pentru masa mare a oamenilor, afundândui în veşnicul haos naţional creator de stres, de boală, de moarte.
 Exemplele mele sunt extrem de numeroase. Am suportat agresiuni din partea Gărzii de mediu din Călăraşi, pe care a trebuit să îi ofer Justiţiei pentru a-mi obţiine dreptatea, şi am obţinut-o, dar fireşte cu alte costuri de nervi, timp şi bani. Sunt în dispute şi cu pompierii din Călăraşi, care mă obligă, în ciuda Directivei Apei  a UE, să înmagazinez 300 m3 apă, sustrăgându-i circuitului natural, o adevărată crimă, pentru a avea ei cu ce stinge un eventual şi ipotetic incediu, deşi la 200 m există Borcea, apă în mişcare supusă circuitelor naturale din care o potenţială extragere ar fi foarte simplă. Ei au legile lor, normele lor, în deplină contradicţie cu legile naturale şi nu-i interesează gravitatea propriilor lor decizii. Pentru un om normal, pentru care legile, normele de birou, tâmpit create constituie agresiuni împotriva ta şi a mediului în care trăieşti şi lucrezi, acestea sunt tot atâtea motive de stres, îmbolnăvire şi moarte.
 Urcând mai sus în sfera decizională a politicului, constaţi cu surprindere că "paradigma" lui Sever Voinescu chiar se aplică. De la Palatul Cotroceni trecând prin majoritatea birourilor ministeriale, sticlele cu whisky le găseşti în plină functionalitate, fie sub birou, fie în birou. Deasupra ziarelor în permanenţă răsfoite de funcţionari, un miros de distilat din cereale iţi agresează nasul. Fumatul a fost interzis dar băutul nu. În birourile în care domină doamnele, acestea sunt pline cu ceşti de cafea, cu oglinzi, rujuri şi alte agrementari destinate trupului şi nicidecum intelectului sau muncii eficace. Nu, nu ai voie să pui întrebări, căci agresiunea se revarsă asupra ta sub forma unei inundaţii a raului. Pleci ameţit, stresat şi inainte,să intri în depresie te întrebi Cine sunt oare cei care ne conduc?. Greu de răspuns. Din această zonă vine agresiunea majoră, completată de contribuţia mas-media care voluntar sau involuntar îi scoate în faţă.Cunoaştem acum că "paradigma" o constituie programul "Cum să distrugem România", în care intră subprogramul "Cum să distrugem Românii". Deci, cine sunt cei ce conduc? " O masă de nemernici, manipulaţi de afară, în majoritate semialfabeţi, pungaşi aciuiti în Parlament numai pentru a primi imunitate şi a scăpa de zecile de procese penale pe care le au". La presiunea Uniunii Europene, câte unul dintre ei este sacrificat pe altarul unei false lupte anticorupţie, cum s-a întâmplat recent cu acel monstru din Galaţi, domnul Boldea, ajuns aproape fără voturi în Camera Deputaţilor, şi care s-a străduit să promoveze legi în favoarea mafiotismului şi criminalităţii organizate. Şi dacă mă mai gândesc că însăşi "paradigma" prezidenţială înseamnă să insulţi, să dispreţuieşti, să furi, să favorizezi infractorii mai ales dacă aceştia îţi sunt rude, să vinzi ultimele resurse ale ţării, să te urci beat la volan în văzul întregii naţiuni şi în dispreţ total pentru lege, dacă toate acestea constituie noul model de guvernare, nu poţi să nu te gândeşti că suntem pierduţi, iar depresia, boala, moartea nu au cum să te ocolească.
 Noua paradigmă a Cotrocenilor nu poate să promoveze decât nonvalorile, nulităţi, cetăţenii penali ai naţiunii, asmuţindu-se în acelaşi timp, poliţia şi procurorii asupra puţinilor oameni normali care mai sunt prin ţară. S-a.creat în felul acesta un epifenome politic specific, al lor, al delapidatorilor şi torţioniştilor de corpuri şi suflete româneşti, existenţa românismului şi a românilor fiind în mare pericol.
3. Fenomenul este observabil în atitudinea dementă faţă de marile valori, intelectuale şi inventiv-creative ale românilor. Oastea pseudoumanoizilor, cu gura mare, cefele groase şi dinţii ascuţiţi crează, astăzi într-o Românie cândva sigură pentru cetăţenii ei, sentimentul de nesiguranţă, de teamă pentru viaţa lor şi a copiilor lor.Actul terorist din celebra coafură din centrul Capitalei, prin care două fiinţe umane au fost trimise direct în mormânt iar alte cinci la spital a fost încadrat la "fapte diverse", numai pentru că făptaşul era poliţist al Statului Român. Şi nu este o excepţie, numeroşi alţi poliţişti omorând, în stare de ebrietate, oameni pe trecerea de pietoni, sau făcând parte din grupări de crimă organizată extrem de periculoasee. Şi atunci cum să rămâi sănătos? Cum să nu te apuce depresia şi dorul de moarte? Oare câţi oameni de valoare sunt prezenţi pe ecranele televizioarelor? Şi câţi impostori? Eminescu, Blaga, Aurel Vlaicu, sportivi de renume şi antrenori ai României, gloria ţării au fost fie atacaţi fie uitaţi şi neglijaţi total în mizeria creată de ei. Invenţii celebre, ca motorul lui Dumitru Multescu bazat pe forţa gravitaţională au fost aruncate în derizoriu. Mai este oare normal să rămâi sănătos?
4. Lucrătura mafiotă internaţională la care se lucrează pentru distrugerea ţării şi pentru mutilarea sufletească şi fizică a românilor, ne poate aduce şi mai multă sărăcie dar nu cred că ne va aduce înfrângerea dorită de ei. S-a demonstrat istoriceşte că Românii au o rezistenţă specifică, a lor, un atribut naţional de mare valoare conservatoare. S-a încercat distrugerea ciobanilor, cei care au stăpânit munţii şi dealurile încă din vremurile imperiului roman şi nu s-a reuşit. S-a încercat anihilarea biodiversităţii româneşti, şi scoaterea în afara legii a tratamentelor naturiste, în favoarea promovării otrăvurilor şi nu s-a reuşit. Băsescu a încercat eliminarea din sistemul sanitar românesc a medicului Arafat, şi n-a reuşit, ba dimpotrivă a declanşat o rezistenţă de stradă organizată împotriva lui şi a pseudoguvernului pe care îl conducea. De curând, s-a încercat mătrăşirea către străinătate a cuprului românesc, şi nu s-a reuşit. Un fost ministru de finanţe a încercat distrugerea pensionarilor ţării, dar nu a reuşit. Românul, ca om ca fiinţă cosmică poate fi nimicit, ceea ce se întâmplă în fiecare zi cu mulţi dintre noi.Nu cred însă că poate fi înfrânt. Nemernici sunt mulţi. Ei se vor exclude însă singuri. Faptele lor nu pot fi uitate, iar istoria momentelor contemporane, le va scoate la lumină, pentru reînsănătoşirea psihică şi nervoasă a românilor, pentru revenirea la normalitate şi siguranţă naţională.
                                                                                                          Prof. univ. Mihai BERCA
 
  Colaboratorul nostru Emil PROSCAN ne-a trimis urmatoarele randuri:
"Cineva" ne-a cumparat, pe banii nostri, bilet de calatorie, numai dus, spre o destinatie neanuntata si ne-am trezit impinsi in vagoane. Vizioneaza filmuletul urmator daca vrei sa stiti cine este acest "cineva" si spre ce ne intreptam. Cale de intors nu mai exista. Ne mai poate salva doar semnalul de alarma dar cine are curaj sa traga de maner?

Apăsați aici!
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2kDmDS_HNYU#!
 



 



 Mesajul acad. Dinu C. Giurescu

"Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre" Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea. Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul - tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist! Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:
*
*Primul: regiunile de dezvoltare*, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km² , taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
*
*Al doilea: statutul minorităţilor* care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.
*
*Al treilea argument: legea arhivelor*, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.
*
*Al patrulea argument: legea educaţiei*. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate,    acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.
*
*Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor*. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
*
*Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării*, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.
*
*Al şaptelea argument:* am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.
*
*Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este*. Nu mai există, pur şi simplu.
*
*În al nouălea rând:* desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.
*
*În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar*, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.
 
Peste toate – şi cu asta am terminat – vine *anularea Parlamentului*. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în nici un fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.
 
Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.
 
Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă - căci frunza este acum un simbol - să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă. Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul acesta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce
fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?
 
Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII... Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea. În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti).
 
Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.
 
Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.
 
Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de *Legea nr. 5 din 1950*, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:
 
*„Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române. În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Articolul 1”*... Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, regimul Băsescu-Boc. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor. Iată aşadar ce spune acest articol 1:*„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE. Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:...”*  Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.
 
ROMANI !
 
Mergeti la vot in numar mare, pentru ca : la o prezenta a romanilor de peste 60-65% UDMR-ul ( care din 22 de ani a guvernat 13,7 ani - cel mai mult )  nu mai intra in parlament si nu mai poate santaja partidele cu care se va alia, in cazul unei prezente mici. Poate ne trezim o data pentru totdeauna si le dam o lectie..... !
 
                                                         Prof. Acad. DINU C. GIURESCU
 
 Dwight Luchian Patton
despre procesul mondial de deteriorare a democratiei.

Dwight Luchian Patton este un distins conațional al nostru provenind din familia cunoscutului arhimandrit cărturar Luchian, slujitor al catedralelor din Iași și București,  victimă a temnițelor comuniste. De mai multe decenii el editează cu consecvență „CLIPA” cea mai veche publicație românească din SUA în care, sub semnătura A.C.Ton face o analiză săptămânală a stării democrației în Statele Unite și în lume. Desfășurată până acum în peste 1000 de articole, această analiză constată existența unor forțe ostile ce străduiesc spre deteriorarea continuă a conceptelor democratice și a ideii de „dedmocrație”. Întrucât acest fenomen se constată și în cei 20 de ani de firavă democrație românească, am început să selecționăm în fiecare număr de revistă anumite articole care pot fi aplicate și la realitatea noastră, sub titlul:


 DE LA LUMEA LUI
STANLEY KRAMER 
LA CEA A LUI TĂNASE




Stanley Kramer (1009)
                                            “Sine ira et studio - Fara ura si partinire”, Tacitus


* Cautand sa-mi explic alarmanta situatie a terifiantului nostru Mapamond si totodata gasirea unor solutii de redresare a nepermisei stari de lucruri instaurate, la nivel planetar, de "Dictatura Prostiei", am ajuns la concluzia ca exista o singura solutie de redresare, desprinsa din filosofia Taoista a lui Zhunge Liang, filosof chinez din sec. III, B.C., un singur postulat, menit sa opreasca acest aparent implacabil mers spre autodistrugere: renuntati la cei fara valoare si tara poate fi linistita, pasnica, calma; renuntati la incompetenti si tara poate fi profitabila. (Get rid of the worthless and the country can be peaceful: get rid of the incompetent, and the country can be profited).
Unde se gasesc cei fara valoare si incompetentii lumii, nu constituie o necunoscuta nici pentru cei  al caror nivel educational s-a oprit la invatamantul primar!?! Parlamentele lumii sunt cele care adapostesc armate de incompetenti sau persoane fara valoare, oameni cu un nivel educational si comportamental extrem de redus, indivizi fara verticalitate si fara standarde morale si spirituale, usor de manevrat de grupurile de interese care conduc destinele mapamondului. Deci, daca doriti sa mai existam, primul obiectiv ar fi reducerea drastica a parlamentarilor si stabilirea unor criterii foarte stricte de accedere la o asemenea pozitie, criterii lipsite total de apartenenta la o anumita grupare politica. TARA, cu interesele ei, nu are si nici nu trebuie sa aiba o conotatie politica, oamenii merituosi, persoanele merituoase, trebuiesc atrase la conducerea destinelor planetei, indiferent de orientarea lor politica. Suna utopic, dar ar fi printre putinele solutii decente.
Un ultim sondaj de opinie, realizat de Pew Institute, arata ca doar 9% dintre americani au incredere in deciziile luate pe Colina Capitoliului!!! Sunt convins ca nici in perimetrul pamantului stramosesc, opinia despre "alesii" natiunii nu este cu mult mai favorabila. Desi stiu ca ma adresez celor cu care nu pot comunica, din cauza anumitor, hai sa le numesc decent, dezechilibre de ordin educational, revin la opinia eruditului Nicholas Wishek, care propune reducerea numarului senatorilor si congressmanilor la jumatate. Eu, care sunt adeptul eliminarii totale a tot ceea ce este ineficient, as propune reducerea cu 90%, corespunzatoare procentului de neincredere a populatiei in aceasta institutie guvernamentala.
Dragilor, trebuie sa retineti ca avem drepturi dinainte sa apara guvernele lumii; drepturi care nu pot fi revocate sau impiedicate de legile umane; sunt drepturi care isi au originea  si provin de la Marele         Legislator al Universului. De fapt, unul din parintii fondatori ai ceea ce a fost candva Statele Unite ale Americii, un adevarat concept filosofic, greu de digerat de marea majoritate a Mapamondului, ma refer la John Adams - al doilea presedinte al USA - a mentionat acest lucru, tocmai pentru a arata ca ne-am nascut cu anumite drepturi inalienabile, care nu intra sub incidenta niciunui Cod Penal din lume. Acelasi lucru il mentiona, la inceputul mileniului I si filosoful latin Marcus Tullius Cicero, cand a lasat posteritatii maxima, "sunt legi care i-au scapat lui Hammurabi, nu sunt cuprinse nici in Codul Roman si in niciun Cod Penal din lume; sunt legi care tin de instinctul de autoaparare". 
Daca se continua la nesfarsit a ramane silentiosi cand ar trebui sa protestam, ne incadram perfect in adjectivarea facuta de Thomas Jefferson, celor cu un asemenea comportament - las, fricos, "To remain silent when they sould protest makes cowards of men". Dar proteste decente, organizate de "vox populi", nu de o administratie ineficienta, care cauta sa distraga atentia americanilor de la problemele reale  si sa redirectioneze blamul in cu totul alta parte. Proteste similare, cu ocuparea centrelor unor orase americane, se regasesc in istoria Statelor Unite inca din anul 1930, organizate de populatia homeless in timpul marii depresiuni si au fost cunoscute sub numele de Hoovervilles.
 Acum, sub o forma sau alta, administratia refuza sa admita ca ne confruntam la nivel economic cu o situatie similara celei din perioada 1929-1933 si vorbeste de recesiune. Dragilor, nici la nivel de kindergarten si curs elementar, unde va expuneti planurile mesianice, nu va mai crede nimeni. America este in depresiune, cu o economie falimentara si se mentine cu ajutorul… Chinei si a emisiunilor suplimentare de valuta lansate de Federal Reserve. In cele peste 1000 de zile de cand am avut nesansa sa-l avem pe acest Titanic Pontifus Maximus la conducerea administratiei americane, economia a pierdut peste 2,5 milioane de locuri de munca si s-au cheltuit suplimentar aproape 5 trilioane de dolari!!!
Cifrele vorbesc, domnilor. Nu puteti la nesfarsit sa inselati tot timpul, tot poporul. (But you cannot fool all the people all the time ) - Abraham Lincoln.
Invatati de la marele Abe, al 16-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, favoritul numarul 1 al curentei administratii; "Lasati poporul sa cunoasca faptele, si tara va fi in siguranta". (Let the people know the facts, and the country will be safe.) Atata timp cat marea majoritate a stirilor date spre consumul masei amorfe sunt rodul comenzilor date de anumite grupuri de interese, ceea ce stim noi, idiotii utili, curtati in perioada alegerilor si a taxelor, este la ani-lumina de adevar, intarindu-mi convingerea  ca "in spatele tuturor adevarurilor, exista un singur adevar; acela ca nu exista adevar". - Flannery O’Connor.
Deci, retineti filosofia Taoista a lui Zhunge Liang, singurul postulat valabil pentru salvarea omenirii.
                                                                                                        A. C. Ton
                                      ETAPELE
              sfârșitului democrației

Circulă pe internet acest grupaj de articole pe care vi-l punem la dispoziție poentru unele informații obiective pe care le prezintă:

1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic,  în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.
Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
 
General Motors 178,2   Singapore 96,3
Danemarca 161,1   Toyota 95,2
Tailanda 157,3   Israel 92
Ford 153,5   General Electric 90,8
Norvegia 153,4   Filipine 83,1
Mitsui & Co 142,8   IBM 78,5
Polonia 135,7   NTT 77
Africa de Sud 129,1   Axa - UAP 76,9
Mitsubishi 129   Egipt 75,2
Royal Dutch Shell 128,1   Cile 74,3
Itoshu 126,7   Irlanda 72
Arabia Saudita 125,3   Daimler-Benz 71,5
Exxon (Esso) 122,4   British Petroleum 71,2
Wall Mart 119,3   Venezuela 67,3
Ford 100,1   Groupe Volkswagen 65,3
Grecia 119,1   Noua Zeelanda 65
Finlanda 116,2   Unilever 43,7
Marubeni 11,2   Pachistan 41,9
Sumimoto 109,3   Nestle 38,4
Malaezia 97,5   Sony 34,4
Portugalia 97,4   Egipt 33,5
Singapore 96,3   Nigeria 29,6
 
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1
Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5
Asia de Sud 297,4
Africa Sub-Sahariana 269,9

Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.

2.Iluzia democraţiei
1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic,  în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.
Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
 
General Motors 178,2   Singapore 96,3
Danemarca 161,1   Toyota 95,2
Tailanda 157,3   Israel 92
Ford 153,5   General Electric 90,8
Norvegia 153,4   Filipine 83,1
Mitsui & Co 142,8   IBM 78,5
Polonia 135,7   NTT 77
Africa de Sud 129,1   Axa - UAP 76,9
Mitsubishi 129   Egipt 75,2
Royal Dutch Shell 128,1   Cile 74,3
Itoshu 126,7   Irlanda 72
Arabia Saudita 125,3   Daimler-Benz 71,5
Exxon (Esso) 122,4   British Petroleum 71,2
Wall Mart 119,3   Venezuela 67,3
Ford 100,1   Groupe Volkswagen 65,3
Grecia 119,1   Noua Zeelanda 65
Finlanda 116,2   Unilever 43,7
Marubeni 11,2   Pachistan 41,9
Sumimoto 109,3   Nestle 38,4
Malaezia 97,5   Sony 34,4
Portugalia 97,4   Egipt 33,5
Singapore 96,3   Nigeria 29,6
 
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1
Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5
Asia de Sud 297,4
Africa Sub-Sahariana 269,9

Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.

2.Iluzia democraţiei
Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.
Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel,  deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant - de dreapta – sau dulce acrişor - de stânga.

3. Dispariţia informaţiei
De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii
Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.
Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:
• Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
• Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.
• Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
• Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin  dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
• Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
• Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei  pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii  şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

5. Artibutele puterii
Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.

Note:
1 – Armate particulare
Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi  MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…). La sfârşitul anului 2002  DynCorp a fost răscumpărat de către  Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.
 
2 – Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la proiectul său  Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
3 – Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.
6. Adevărata realitate a banilor
Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”.
Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari.
Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”.
Banii înseamnă timp.
Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

 Banii, Timpul si Sclavii
 Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.
În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.
Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.
De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.
Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.
Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.
Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general. 

7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit
Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al  modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.
8. Distrugerea naturii se face intenţionat
Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:
1-     Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…)
2-     De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.
3-     În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.

9. Alternativele ultimei şanse
Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.

10. 2000 de ani de istorie
În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:
1 - Epoca triburilor
Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
2 - Epoca imperiilor şi a regatelor
Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
3 - Epoca statelor-naţiune
Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.
Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
4 - Epoca conglomeratelor economice
Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.

      sursa : LA FIN PROGRAMMEE DE LA DEMOCRATIE




             Cine conduce lumea? Piramida puterii


Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.
De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
 
De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei "fabrica" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.  
 1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.
    2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
    3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. - vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara...) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece "fabrica de bani" este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in "sclavi de tip modern".
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.

CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:
În varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.

NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0 - Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa "spargi" piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.

1. Nivelul 1 - Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele..
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.

2. Nivelul 2 - Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.

3. Nivelul 3 - Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice "sub-familii".
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de Dr. John Coleman,  fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:

4. Nivelul 4 - Centrul de comanda
Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global:
- 1. Comisia Trilaterala este o "asociatie particulara" infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a "intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic". De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. - in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.(n.a. Intre timp inregistrarea Antena 3 a fost stearsa de pe site-ul lor, insa puteti vedea un fragment din ea in clipul Noua Ordine Mondiala - Declaratii fatise):
2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizaČ›ie americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite Č™i afaceri internaČ›ionale. "Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” - un grup de bărbaĹŁi, cu interese ĹŸi concepĹŁii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziĹŁii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft,
3. Grupul Bilderberg este o organizaČ›ie cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri Č™i academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954.
4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta ĹŸi afacerist italian ĹŸi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara.
5Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecĹŁie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice InternaĹŁionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.

5. Nivelul 5 - Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului? "Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara" este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.

6. Nivelul 6 - Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului.Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor.Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul
www.codexalimentarius.com.

7. Nivelul 7 - Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.

8. Nivelul 8 - Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi populatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.
In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri "alesi de popor" nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.
 



      DESPOVĂRAREA SUFLETULUI


Pus faţă în faţă cu moartea un  rang înalt din grupul  Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american.El i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta în 2012. Înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată "Noua Ordine Mondială" vom fi conduşi de către chinezi.Însă rasa galbenă nu este decât o marionetă în mâinile Iluminaţilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.În câteva puncte iată sinteza  pastorului Lindsey Williams.
1. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporţii, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În această luptă vor intra  mai multe ţări ale globului şi în felul acesta noua conflagraţie mondială se va generaliza făcând milioane de victime.2. Dolarul american va ajunge la pământ în 2012. Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare.O nouă Monedă Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet diferită până la sfârşitul anului 2012. "Să urmăriţi să cumpăraţi aur sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând preţuri astronomice. În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai puternici". China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.3. Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş, datorită sărăciei în care ne vom afla.4. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotaţia de 200 de dolari pe baril.5. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră. Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.6. Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!7. Elitele aşa-zişilor „iluminaţi" alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni. 8. O declaraţie năucitoare: „De curând, „iluminaţii" au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua Ordine Mondială".Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului" („Devil's Mesia") înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii" au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului" („Devil's Mesia") acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale"...

http://www.antena3.ro/externe/sfarsitul-lumii-prezis-traim-realitatea-zguduitoare-a-ultimelor-zile-153758.html
                            





                        CINE EŞTI TU, MĂI, FRANKS-ULE, GOLEMULE?!

...Când văd bula asta de slănină, râncedă şi otrăvită, rostogolită prin Bucureşti... - când îl văd pe mormonul ăsta mătrăgunos şi plin de el, ca un VĂTAF DE MOŞIE, plimbându-se, cu burdihanul scos, sfidător, afară din pantaloni şi cu servieta lui jerpelită şi burduşită, veşnic, plină de vrăji malefice...adică, pe „domnul” Jeffrey Franks – mi se face negru în faţa ochilor!
...Cine eşti tu, măi, Franks-ule, care ai falimentat Argentina (2001) – să vii, de ani ...RĂI, nesupărat de nimeni, să falimentezi şi România?!
...Cine eşti tu, măi, Franks-ule, să vii la noi, într-o ţară care nu a fost declarată OFICIAL, deocamdată, drept COLONIE a FMI-ului, şi să „convii” cu retardaţii ăştia „us(e)LAŞI” (care au fost în „opoziţie”, şi acum ne aduc, în Grădina Maicii Domnului, la fel de multă pălămidă şi jale, umilinţă şi dezonoare, cât şi PDL-ul!): „Pensionarii își vor primi banii reținuți ilegal drept CASS (contribuții la sănătate) în 16 tranșe, corespunzator celor 16 luni anterioare, din perioada 2011-aprilie 2012, în care au fost obligați să verse la buget aceste sume. Decizia a fost convenită în urma negocierilor Guvernului cu FMI”.
Adică, atunci când mi i-au luat pedeliştii, mi i-au luat buluc-grămadă, deodată – iar când să mi-i dea înapoi handicapaţii ăştia din fosta „opoziţie”, să mi-i dea...în 16 tranşe (de câte cât? – ...de câte 2 lei vechi???!!!)...Păi, una că eu, pensionarul, nu voi mai apuca tranşa a 16-a, că am 70-80 de ani, şi mă scoate moartea, „pe cale naturală”, din „sistem” (cum zicea şi boscorodea şi „răposatul” Boc!), iar pe de altă parte:
a-când mi i-au luat grămadă, am simţit, CUMPLIT, zgâlţâiala, dar
b-acum, când să mi-i dea (cică!) înapoi...NU VOI SIMŢI NIMIC! – pentru că efectul PSEUDO-RESTITUIRII banilor este anulat, în timp, de inflaţie şi de deprecierea leului, în raport cu blestematul de euro (singura bancnotă, din istoria umanităţii, CARE N-ARE CHIP DE OM, PE EA!!!).
...Cine eşti tu, komisar/emisar al „MORŢII PRIN FMI”, măi, Franks-ule – de-ţi permiţi să interzici guvernanţilor noştri de azi, la fel de slugoi (faţă de Bancherii/Zarafii Lumii) ca şi cei de ieri, să reducă TVA-ul?! Şi să amâni „reparaţiunea” jefuirii (din 2010) a bugetarilor, tocmai în...2013, adică, „la calendele greceşti”, pentru că, după ce s-au ales, ploşniţele de guvernanţi masoni (indiferent de ce „crez” [?!] şi „culoare”!) – NU VOR MAI DA UN SFANŢ!!!
...Cine eşti tu, mârlanule şi infractorule internaţional, care ai nenorocit ţări şi popoare întregi - să propui AMENZI pentru „băieţii deştepţi” din Energie, care ăştia au furat România cu miliardele de euro... (eu ştiu o babă din Sascut care, pentru că, DE FOAME, a luat un pachet de biscuiţi, de pe o tonetă din gară, a făcut TREI ANI DE PUŞCĂRIE, „CINSTIT”!!!) – în loc să sugerezi (dacă tot eşti pus pe „sugeratelea/poruncitelea”!) să se aplice legea, iar hoţii şi subminatorii de economie naţională (deci, TRĂDĂTORI DE ŢARĂ!) să nimererască „la răcoare”, pe viaţă?! Ori ţi-o fi frică să nu ţi se aplice şi ţie acest „tratament termic”, pentru cât rău ai făcut umanităţii Terrei – ...şi nu le faci lor, ce ţi se cuvine şi ţie...?! Măi, din mormon te-i  fi făcut, te pomeneşti, creştin, aud?!
...Şi mai vrei să devii...conferenţiar universitar, în România, după ce-ţi expiră mandatul de Călău al României? „Negociatorul-şef al misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, aflat marţi la Universitatea din Piteşti, a primit, din partea rectorului instituţiei, propunerea de fi conferenţiar, pentru un salariu de 3.000 de euro.
Reprezentantul FMI a răspuns că va accepta <>, dacă programul din următoarea misiune îi va permite.
<<În condiţiile în care programul din următoarea misiune îmi va permite, accept cu plăcere. Misiunea mea în România a luat sfârşit, dar nu voi rămâne şomer şi sunt onorat să susţin teze în faţa studenţilor din Piteşti. Iar dacă voi preda, nu o voi face pentru bani, ci pentru plăcerea de a fi la catedră.(...) Aveţi potenţial, dar este nevoie de muncă pentru a valorifica acest potenţial. (...) AM DEVENIT ÎN ULTIMII ANI FOARTE ATAŞAT DE POPORUL ROMÂN (n.mea: …da, “ataşat”, ca Măcelarul de Miel!). Aveţi o ţară minunată şi un potenţial nemaipomenit şi aş fi bucuros să văd cum România îşi atinge acest potenţial pe viitor (n.mea: cioclul Franks a vrut să zică, dar l-a trădat limba română, “sireaca” de ea: “aş fi bucuros să văd cum România  atinge fundul gropii, pe care i-am săpat-o eu, cu atâta râvnă, în aceşti ultimi ani…) >>", a declarat Jeffrey Franks” – cf. Mediafax.
Ce să le predai românilor, măi, “flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule”  (…cum îi zicea Arghezi reprezentantului lui Hitler la Bucureşti, baronul MANFRED VON KILLINGER, în pamfletul “Baroane”)?! -  măi, Franks-ule?! Genocidul şi terracidul, da?! Păi, lasă, că FMI-ul va mai trimite “francşi” asasini ca tine, peste tot în lume – şi terracidul se va petrece şi fără “predicile” tale “mormoneşti”, cu subiect extras din vasta ta experienţă de CASAP UNIVERSAL!
…Sau să le predai nesimţirea şi zgârcenia bancherească?! Nu zic “evreiască”, că sar “etnicii” în sus, de cinci stânjeni: evreii şi ţiganii sunt singurii din lume care se supără, când îi identifici din punct de vedere etnic: probabil, majoritatea lor (…că sunt destui evrei săraci şi chiar înţelepţi, ca şi ţigani omenoşi, gospodari şi de treabă!) “se simt cu musca pe căciulă” – “musca” numindu-se “HOŢIE”, “CRIMĂ”  şi “NESIMŢIRE AGRESIVĂ”!
…Da, vino să le predai tinerilor români “argeşeni”, un curs de…”găuri internaţionale/internaţionaliste în papuci”, huidumă osânzoasă şi asasină de Duh al Neamurilor -  “Franks-ule, GOLEMULE,/Nu te-ar răbda vremile”!!! Nu te-aş spânzura cu propria-ţi curea, că s-ar rupe, sub …cantitatea ta de obrăznicie!
…Dar pe slugoii “mei” români, care te gâdilă pe tine sub guşă (…şi-i gâdilă şi linguşesc pe toţi Casapii şi Vătafii Străini, veniţi să-mi “prihănească” şi putrezească mie GRĂDINA – CONTRA …“UNA BUCATĂ COMISION GRAS”, pentru “lacheii” pseudo-români!!!), slugoi trădători de Dumnezeu, Patrie şi Neam, nemernicii de la guvernare (de la cea de ieri, ca şi de la cea de azi, EGAL!) - pe ei, da,  i-aş “rezolva”, pur  şi simplu, cu o funie de cânepă – CINSTITĂ ŞI SĂNĂTOASĂ!!!
                                                                                prof. dr. Adrian Botez

 


 

puteti, de asemenea, culege unele informații în plus, de pe slide-show-ul de mai jos


 

 
 ULTIMA ORĂ
primim următorul mesaj:

----- Forwarded Message -----
From: Radu Chirica <
raducg56@yahoo.com>
To:
Sent: Saturday, May 12, 2012 11:06 PM
Subject: Fw: Re: Fw: Tr : TRAIAN BASESCU ... a luat bani de la FNI !
Oare de ce se agita sa caute un tap ispasitor?
Probabil ca sa poata distruge dovezile,
caci alta explicatie nu tine!!
TRAIAN BASESCU ... a luat bani de la FNI !
TRAIAN BASESCU A PRIMIT SPAGA DE LA S.O. VÂNTU, ÎN ANUL 1999, 3,3 MILIARDE DE LEI!
Pentru împrospatarea memoriei!
 
Lista profitorilor care au retras bani de la FNI:
* Traian Basescu - 3,3 miliarde de lei;
* Radu Berceanu - 3,3 miliarde de lei;
* Constantin Dudu Ionescu - 3,3, miliarde de lei;
* Valeriu Stoica - 3,3, miliarde de lei;
* Ioan Avram Muresan- 3,4 miliarde de lei;
* Remus Opris - 3,8 miliarde de lei;
* Ulm Spineanu - 2,2 miliarde de lei;
* Dragos Constantinescu - 2,8 miliarde de lei;
* Nicolae Noica - 4,2 miliarde de lei;
* Emil Boc - 1,5 miliarde de lei s.a.m.d.
Sursa Aici:
WikiLeaks.ro documente



  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971