Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
O inițiativă a Mișcării pentru Progresul Satului Românesc: „FESTIVALUL HORA”
ISTORIC BISERICESC -articole de: Adrian BOTEZ, Stelian GOMBOȘ
DWIGHT LUCHIAN PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
ACTUALITATEA POLITICĂ ÎN FARSE, ACTE PENALE ȘI BLESTEME NAȚIONALE – articole de Magdalena ALBU, Stefan Doru DĂNCUȘ, Alexandru PETRIA, Viorel ROMAN, Mircea POPESCU; Sergiu GĂBUREAC
DOUĂ ARTICOLE DE SERGIU GĂBUREAC
Un exemplu australian
Prof. Dr. Ioan ALEXANDRU:O EROARE CONCEPTUALĂ PRIVIND ROSTURILE ȘCOLII
DILEMELE BASARABIEI – un articol de Iacob Cazacu – Istrati și un altul despre Andrei Vartic, Cuiul Dacic
BISERICA DIN ETER – continuare din numărul trecut
Dan LUPESCU
Adrian Botez
Emil Proșcan
Tudor LEU
Texte de Dan Lupescu, Stefan Doru DĂNCUȘ, Gheorghe A.STROIA, Sandu TICU, Andrés Sánchez ROBAYNA, Mariana CRISTESCU, Ioana STUPARU, Adrian BOTEZ, Lucian GRUIA despre: Romulus COJOCARU, Jacques BOUCHARD, Eugen DORCESCU, Ben TODICĂ, Geo CĂLUGĂRU, Al. Florin ȚENE, Eugen COJOCARU, Florentin SMARANDACHE, Ioan MITITELU, Ecaterina ȚARĂLUNGĂ.- partea 1
Partea 2
Partea 3
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 1
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 2
DIN FLOCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului - partea 1
„Sârba Băsescu și protestatarii”
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA 2
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - CONTINUARE
PAGINA INTAI
DESPRE PRIMĂVARA RENĂSCĂTOARE ȘI SPIRITUALITATEA NEAMULUI

 O inițiativă a
Mișcării pentru Progresul Satului Românesc
„HORA”
FESTIVALUL VALORIFICĂRII TRADIȚIEI ARTISTICE ROMÂNEȘTI
ÎN CREAȚIA MODERNĂ
Festivalul național „Hora” este o inițiativă neguvernamentală susținută atât de organizații obștești cât și de instituții publice de cultură, consilii populare, instituții județene nesubordonate și sponsori privați, pentru o acțiune cât mai susținută de afirmare a valorilor tradiției artistice românești naționale și locale în contextul creației artei contemporane, a afirmării talentelor individuale sau a formațiunilor artistice în care ele se grupează.
Pornind de la simbolul pe care îl reprezintă Hora în tradiția folclorică, dar și în tradiția istorică a dorinței noastre de unire, de la diversitatea temelor muzicale și a metaforei exprimată în refrene devenite proverbe populare, dar și de la susținuta prelucrare cultă, vreme de secole, a acestor teme, considerăm că ideea de „Horă” are toată expresivitatea pentru a întruni pe plan local, zonal sau național o diversitate de manifestări artistice puse în concurs, precum spectacole și manifestări de stradă folclorice sau de taraf, prelucrări de folclor în toate genurile muzicii moderne, concerte simfonice din bogatul repertoriu al prelucrărilor, toate acestea stimulând noi creații în genurile respective dar, de asemenea, facilitând manifestări de poezie, de artă plastică, de dans contemporan și de creație cinematografică pornind de la temele respective, amplificându-le și prelucrându-le la nivelul artei moderne contemporane în diverse genuri de exprimare artistică și pe specificul fiecărei localități care-și stabilește singură modalitățile și domeniile în care participă.
Organizarea acestui festival național presupune participarea liberă și voluntară a localităților și județelor, fiecare având posibilitatea să-și denumescă festivalul personalizat, după specificul creației artistice a zonei (de ex: „Hora Brașovului”, „Hora Prahoveană”, Hora de la Cluj”, „Hora din Aninoasa”, „Horele Moldovei”, etc) fiecare localitate sau zonă evaluându-și forța de organizare, iar comitetul de inițiativă pe care îl formăm studiind organizarea și elaborând un sistem de într-ajutorare a lor și de acțiuni mari pe plan național, prevăzând atât normele de funcționare și dispecerizare în rețea națională a acestor manifestări, cât și posibilități de scoatere la concurs pentru societăți manageriale și de impresariat a celor mai importante manifestări, în așa fel încât de la început, acestea să aibă fie un caracter de voluntariat, fie de organizare economico-comercială  pe criteriile impresariatului artistic și a organizării de spectacole.
Pentru elaborarea unei concepții de desfășurare a acestui act cultural, a regulamentelor de funcționare și a criteriilor de evaluare artistică, a formelor pe care le capătă manifestările finale, pe plan național, care nu trebuie să țină neapărat seama de poziția administrativă a localităților, ci de locurile cele mai propice unor asemenea manifestări și dezvoltării continue a tradiției lor devenind adevarate carnavaluri, ca și pentru identificarea dinainte a unor surse financiare posibile prin susțineri și suport financiar, sponsorizări și colectări din contribuțiile de 2%, prevederi în bugetele administrației locale, etc. și, în același timp, pentru afirmarea unui brand al festivalului  și organizarea comisiilor care să scoată la concurs impresarial diverse manifestări, membrii fondatori ai acestei inițiative se constituie într-un Comitet Național căruia, apoi, prin regulament, i se vor fixa normele de reprezentare și constituire în viitor. 
Acest comitet național va căuta finanțări prin care, în anul acesta să organizeze o consfăturire cu reprezentanți ai localităților, județelor, instituțiilor și organizațiilor care și-au manifestat interesul, în care să se elaboreze toate criteriile și regulamentele de funcționare, inclusiv perspectiva dezvoltării pe plan internațional, să se împuternicească un colectiv pentru popularizarea inițiativei și un altul pentru colectarea de fonduri, precum și reprezentanții locali în județele care participă, sau în comunitățile românești din străinătate.
PARTICIPANȚI ANUNȚAȚI PÂNĂ ÎN PREZENT (lista rămâne deschisă):
Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc, Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România, Uniunea Națională a Interpreților și Instrumentiștilor, Direcția Județeană Cultură și Patrimoniu – Dolj, Primăria Comunei Izbiceni-Olt, Primăria Comunei Aninoasa-Dâmbovița, Asociația Județeană a Comunelor –Constanța, Camera de Comerț și Industrie Prahova, Primăria municipiului Medgidia, Primăria orașului Mizil, Primăria orașului Panciu,  Asociația Județeană a Comunelor – Prahova, Primăria comunei Luncavița, Fundația Nicolae Sabău, Primăria comunei Vulcana Băi, Primăria comunei Arbore, Primăria comunei Cornu, Primăria comunei Tulț, Primăria comunei Podgoria, Primăria comunei Lumina, Primăria comunei Topalu, Primăria comunei Tomșani, Primăria comunei Bănești, Primăria comunei Bran, Fundația Alexandru Sihleanu – Vrancea, Centrul Cultural Aurel Stroe-Bușteni și multe redacții din țară și străinătate în parteneriatul media.



 
 


 
 Adrian BOTEZ

              “LECŢIILE” LUI HRISTOS DE PE CRUCE"

…Duhovnicul meu din tinereţe (Dumnezeu să-i ierte şi odihnească sufletul! – căci, de mult, a pornit-o spre Cerurile Luminii!) mi-a grăit, mereu, după fiece împărtăşire din Trupul şi Sângele Lui Hristos-Mântuitorul Lumii: “Să ţii minte, fiule, că Paştele, pentru noi, ortodocşii, este cea mai luminată sărbătoare!”
…Şi, pentru că mie, atunci, mai multă plăcere îmi făcea Crăciunul cel cu daruri surprinzătoare, întru bucurie – mi-a explicat: “Paştele nu e mâncare şi băutură, ci Paştele este Minunea Învierii, a Mântuirii Duhului nostru!” Încă nu apăruseră (în acei ani depărtaţi...), cum au apărut azi, prin magazinele “burduşite” de marfă scumpă şi proastă - iepuraşii de ciocolată şi reclamele licărind turbate, mai să-ţi scoată ochii…
…Mai târziu, intrând prin mânăstiri, mulţi dintre preasfinţiţii călugări mi-au explicat că Paştele nu ar trebui să însemneze nici masacrul apocaliptic al mieilor… 
…Tot bătrânul meu duhovnic de tinereţe mi-a lămurit şi cele şapte “lecţii” de pe Cruce, ale Lui Hristos, pentru umanitatea cosmic-divină:
1-întâi: “Părinte, iartă-i, că nu ştiu ce fac!” (Luca, 23/34) – era (şi rămâne!) semnalul pentru cei care coboară în comoditatea de Duh a ascultării (oarbe!) a unor comenzi cezarice, fără să-şi exercite Libertatea Discernământului, pe care Dumnezeu i-a dat-o, încă din Rai, Omului/Întâiului Adam…;
2-apoi: “Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea (n.mea: pe Ioan, adus, cam în silă, de Maria Cea Pururea Fecioară şi de Maria din Magdala – pentru că, ştiind latineşte, se putea înţelege cu legionarii romani, care păzeau, pe Golgota, cele trei cruci…şi să pună o vorbă bună, ca femeile să se poată apropia de Răstignit!) - stând acolo, a zis mamei Sale: <> Apoi, a zis ucenicului: <>” (Ioan, 19/26-27); prin Sfântul Apostol Ioan, noi TOŢI am devenit fiii, întru Duh, ai Mamei Cosmice…şi, deci, fraţii Săi, ai Lui Hristos!
3-“După aceasta, Iisus ştiind că toate s-au săvârşit, ca să se plinească Scriptura, a zis: <> Şi era acolo un vas plin cu oţet. Iară ostaşii umplând un burete cu oţet şi puindu-l într-o vargă de isop, l-a dus la gura Lui”. Ca unul care ştiu, după operaţie, cât de “tăietor” de sete este oţetul (cu care mi se tamponau buzele), am înţeles bine că sărmanii păgâni nu  fuseseră sadici, cum se mai interpretează, pe ici, pe colo, şi azi… - … ci chiar miloşi, în felul lor grosolan, rudimentar…Dar nu pricepuseră ceea ce, peste ani, Vasile Voiculescu al nostru, în poemul În Grădina Ghetsimani, a tălmăcit ca fiind setea de sufletele noastre, pe care voia să le preia ÎN TOTALITATE, astfel luând asupra Sa şi TOATE păcatele omenirii (de aceea, la Mânăstirea Zamfira, Nicolae Grigorescu pictează, pe un perete, un Hristos Alb/Luminat-tot-anul, iar pe alt perete, un Hristos-Negru/Întunecat-tot-anul!), pentru a le mântui pe TOATE!
… “Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură” – …de fapt, Iisus-omul refuza, pe când Hristos-Dumnezeu îşi împlinea, “cu asupra de măsură”, Misiunea Cosmic-Soteriologică!
4-…lui Dismas, Tâlharul (de fapt, zelotul lui Barabas!)-de-Dreapta, care (SINGURUL DIN UNIVERS!) îi recunoaşte DUMNEZEIREA PURĂ, deci cu efecte SOTERIOLOGICE CLARE (pocăindu-se, din străfundul durerii şi, deci, al INIMII sale!  - şi-l mustră pe Hestas, Tâlharul-din-Stânga: “Nu te temi tu de Dumnezeu, că în aceeaşi osândă eşti? Dar noi după dreptate suntem osândiţi, căci primim cele cuvenite după faptele noastre, iar ACESTA nimic nu a făcut!” – Luca, 23/40-41…în acele clipe în care, şi Hristosul, şi ticălosul pocăit, se chinuiau SUPREM, în ceasul morţii – iar apostolii, afară de Ioan, se ascundeau pe sub pământ, precum şobolanii!): “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” (Luca, 23/42) – Mântuitorul Hristos îi zice, cu ultimele puteri: “Adevărul îţi grăiesc: astăzi vei fi cu mine în rai!” (Luca, 24/43).
Vă daţi seama ce lecţie adâncă a dat Hristosul, în aceste momente cumplite? “Orice vei fi făcut în viaţa asta trecătoare (n.mea: în timpul încercării, pe care-l numim “istoric”!), dacă te pocăieşti, fie şi cu braţele faptei/făptuirii blocate, fie şi cu picioarele acţiunii străpunse – DAR CU LIMBA TRADUCÂND SUFLETUL, SMERIT DIN RĂDĂCINI! - …Dumnezeu este atât de incredibil iubitor de făpturile sale, de Capodopera Zilei a Şasea, în primul rând, încât ŞTERGE TOT ÎNTUNERICUL DIN FIINŢA TA, pentru El şi întru El suferitoare, până la zdrenţuirea ultimă a trupului cu care ai împlinit, cândva (n.mea: într-un timp pe care El îl “uită”, pentru a-ţi “uita” păcatele istoricei tale fiinţe de rele îndemnuri, de la Satana venite!), păcatul…ŞI TE RESTAUREAZĂ/INSTAUREAZĂ ÎNTRU ADEVĂRATUL TĂU SĂLAŞ- RAIUL!”
5-Urmau acele enigmatice vorbe, pe care le menţionează Marcu (15/34): “<> Adică: <>”
Cât de controversate au rămas, până în zilele noastre, aceste vorbe, de o nemaipomenită vehemenţă a durerii hristice! Iată cum le tălmăceşte, un creştin-scriitor, de azi : „Foarte simplu, noi ştim că Dumnezeu este sfânt şi că El urăşte păcatul. Chiar urăşte păcatul, mai mult decât noi ne putem imagina. In acele momente, pe cruce, Isus duce povara tuturor păcatelor noastre. Vă daţi seama că El avea pe umerii lui miliarde de miliarde de miliarde.... de păcate?
Am putea spune, în ghilimele, că, în acele momente, Isus a fost "cel mai păcătos om din istorie", pentru ca avea pe umeri Săi, păcatele mele şi ale tale şi ale TUTUROR oamenilor. Putea un Dumnezeu sfânt să fie lângă un păcătos?
Asta ar putea explica de ce Dumnezeu l-a părăsit, dar de ce a strigat şi a permis şi celorlalţi să afle asta?
Toata viaţa Lui, a trăit alături de Tatăl. De când s-a născut în iesle, până ce a ajuns sus pe cruce, Isus a fost mereu în prezenţa Tatălui. Noi nu ne putem imagina ce gol imens a simţit El pe cruce, în acele clipe, pe lânga durerea insuportabilă, pricinuită de biciuire şi răstignire. Astfel, prin faptul că El a strigat, în auzul tuturor, avem încă o pildă, prin care putem vedea cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul.
In concluzie, Isus a spus aceste cuvinte, pentru că realmente era părăsit de Dumnezeu şi pentru ca noi să înţelegem, o dată pentru totdeauna, cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul. Nu există păcat mai mic, sau păcat mai mare, există păcat şi atât. Mai mult decat atât, această afirmaţie ne arată dragostea imensă pe care Dumnezeu ne-o poartă. El a îngăduit ca Fiul Său să poarte păcatele noastre, să moară în chinuri,  pentru a le spăla chiar cu sângele Său, totul ca noi să putem să ne împăcăm cu Dumnezeu” – cf. dumnezeuestedragoste.blogspot.comAnulaţi, art. “Eli, Eli, lama sabachtani?”, din  24 Feb 2009 – şi ce fel de comentarii se fac, pe forum: “Explicaţia aceasta pur şi simplu este fantezistă. Acele cuvinte dovedesc cât se poate de clar ZDRUNCINAREA CREDINŢEI LUI IISUS”, dar şi: “Cea mai puternica frază spusă de Iisus, pentru oamenii deznădăjduiţi…”
…Ce grea se dovedeşte, precum vedeţi, Doctrina Sfintei Treimi! Se uită că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh… “una sunt”!!!
…Iată cum mi-a tălmăcit duhovnicul meu de tinereţe, atunci, cu zeci de ani în urmă, aceste vorbe, strigate în aramaică  (pentru a se adresa, astfel, TUTUROR TIMPURILOR UMANITĂŢII!), de Mântuitorul Hristos: “Fiule, tu ştii că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt cele trei ipostazuri ale Lui Dumnezeu. Deci, Tatăl nu putea să-şi părăsească Fiul, pentru că…PE SINE S-AR FI PĂRĂSIT! – ceea ce, cum singur îţi dai seama, este absurd! Atunci, Dumnezeu este absurd…sau omul este absurd? Vei zice, şi bine vei face, că omul este absurd. Atunci, ne întrebăm, din moment ce TOATE cele şapte lecţii ale Mântuitorului, pe Sfânta Cruce a Mântuirii, sunt lecţii pentru om, iar nu pentru…Dumnezeu: cui se adresează Hristos – cu aceste vorbe ale înstrăinării Sfintei Treimi… – se adresează omului, sau se adresează Lui Dumnezeu? Fireşte, zic eu, că Hristos se adresează omului – pentru că Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul nu se puteau părăsi, unul pe altul, pentru simplul motiv că erau ACELAŞI DUMNEZEU! Şi atunci, care este mesajul Lui Hristos-Dumnezeu (UNA cu Tatăl şi cu Sfântul Duh!), către om? Păi, eu zic că ar fi acesta: <>, spre care te impinge Satana, ci, ÎN ULTIMA CLIPĂ, te vei întoarce, cu faţa plină de lumina nădăjduirii şi cu sufletul umilit şi prăbuşit de ruşinea păcatului, Dumnezeu te va ierta! - tot aşa cum l-a iertat şi pe criminalul Dismas, care, în ultima lui clipă de luciditate, M-a recunoscut şi s-a luminat de Nădejdea Ultimă, cea în Dumnezeirea Mea…da, l-am iertat DEPLIN, FIRESC! - CA PE PROPRIUL MEU COPIL/CREAŢIE/CREATURĂ: Eu-Fiul, dimpreună cu Eu-Tatăl, dimpreună cu Eu-Sfântul Duh…care UNA SUNTEM!!! >>”.
…Mi s-a părut a fi cea mai de bun-simţ şi cea mai pilduitoare şi mai umano-dumnezeiască interpretare a (aparent!) “crâncenelor” (sau…”puternicelor”!) vorbe ale lui Hristos, după care Acesta,
6-…pentru a da, până la capăt, Modelul pentru Omul/Făptura Umano-Divină a Zilei-a-Şasea, a rostit, cu împăcare şi nesfârşită blândeţe, vorbele “predării”, ultime şi deplin-triumfale, către Dumnezeu (marcând, astfel, înfrângerea definitivă a Satanei-Marele Iluzionist al Crimei Deznădăjduirii!): “Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul/îmi încredinţez duhul Meu!”
7-Iar ultima vorbă/”lecţie” hristică, de pe Cruce: “Săvârşitu-s-a!” (Ioan, 19/30) este, prin Taina ei Cosmic-Încifrată, de-a dreptul zguduitoare: “Mi-am împlinit misiunea de a descătuşa Duhul Umano-Divin! Din acest moment, va începe, majestuos şi la nivelul întregului univers al Fiinţei Umano-Divine (trecute, prezente şi viitoare), Procesul Mântuirii! NESTĂVILIT, FĂRĂ OPRIRE, PÂNĂ LA TRONUL JUDECĂŢII DE APOI!”
…Până şi scepticii “oameni de ştiinţă”-fizicieni – mărturisesc că au văzut, în jurul pământului, acea aură/”halou” de Lumină Dumnezeiască, urmare a ţâşnirii Apei din Rana Inimii Hristice (sângele s-a pogorât peste “ţeasta” Primului Adam!) – prin care, peste timpuri şi vreri meschin-umane (expresii ale degenerării spirituale umane, pervertite, parţial, de “frecventarea colţului/<> cu ispite”, al Satanei!), se împlineşte destinul Făpturii UMANO-DIVINE: MÂNTUIREA!!!
…Deci, în definitiv, ce este PAŞTELE? Este veşnica reamintire, către om (din partea Lui Dumnezeu!), a Învierii. Cu Duh şi Trup, deopotrivă (pentru că şi Trupul va fi judecat, la Supremul Tron Cosmic, pentru cât s-a supus şi cât s-a împotrivit poruncilor Duhului Curăţeniei – şi cât a păstrat şi cât n-a păstrat, prin făptuire externă, Puritatea de Duh, Puritatea Cea Dinlăuntrul Omului, acolo unde vine, pe neaşteptate, MIRELE-HRISTOS!). Şi ce înseamnă Lumina Minunată  a Învierii? Trebuie să aflăm, ori măcar “să pipăim” această Taină Dumnezeiască – pentru a nu ne prăbuşi, azi, în vremurile Beznelor celor mai dese şi al Dansului Satanei, peste Lume – în prăpastia DEZNĂDĂJDUIRII, NEPĂSĂRII EGOISTE ŞI EGOTISTE…A LEHAMITEI VINOVATE, PRIN PASIVITATE (complice!) FAŢĂ DE CEL RĂU!!!
…Pentru a nu ne pierde omenia din noi şi pentru a nu ne rătăci de SUPRA-FIINŢA NOASTRĂ NAŢIONALĂ – de popor şi de NEAM!!! Căci, la Tronul Judecăţii din Urmă şi Desăvârşite: “…iată o  mulţime mare de oameni, pe care nimeni n-ar fi putut-o număra, din toate seminţiile şi neamurile, şi din toate popoarele şi limbile (s.mea) – mulţime care stătea înaintea tronului şi înaintea Mielului, în haine albe şi cu ramuri de finic în mâinile lor. Aceştia strigau cu glas mare şi ziceau: <>” (Apocalipsa, 7/9). Iată  cum se zice CLAR că SEMINŢIILE şi NEAMURILE şi POPOARELE şi LIMBILE sunt entităţi dumnezeieşti (iar nu invenţii de-ale…”turbaţilor de naţionalişti!”) – oricât s-ar da peste cap să demonstreze contrariul toate…”UNIUNILE” masonice – şi, mai ales, peste toate strădaniile masonilor lumii, de a amesteca, într-un spurcat Babilon, toate neamurile şi a strica, satanic, toate limbile (cu excepţia celei maghiaro-udemeriste, poate…). Priviţi cum …nu mai avem la ce şi pe  cine privi, la fotbal, unde la formaţia C.F. R.-Cluj, într-o vreme, NU MAI EXISTA UN SINGUR ROMÂN, “DE SĂMÂNŢĂ”, MĂCAR… - nu mai zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille, Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (excepţie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …fraţi traci, de-ai noştri, dar mult mai înţelepţi şi stabili decât noi, întru Divina Tradiţie!!!). Şi uitaţi-vă cum corcesc rasele şi seminţiile, “fraţii” ucigaşi ai Franc-Masoneriei…şi vor să şteargă toate hotarele dintre minţi, religii (“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) şi dintre neamuri şi seminţii…
“VADE RETRO, SATANAS!!!”
…Frumos şi adânc grăieşte (cum niciun teolog creştin n-a făcut-o şi, din păcate, nici nu se străduieşte a o mai face, azi!), despre ÎNVIERE, Părintele Dumitru Stăniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fără pereche, în istoria lumii. Importanţa ei întrece absolut tot ce se întâmplă şi se poate întâmpla în univers. (…) Creaţia dă posibilitatea istoriei, Învierea o arată ca insuficientă, ca stadiu ce trebuie să dispară şi să fie înlocuit cu forma cea perfectă şi definitivă a existenţei. Învierea arată istoria ca un provizorat, în tensiune spre eschatology. În Înviere se manifestă nemulţumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemulţumire de care suntem, şi noi, pătrunşi. Dacă Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza şi efectul ei, în istorie, atunci ea nu ne-ar arăta ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenţa istorică drept existenţă ultimă. Numai prin faptul  că Învierea atrage cu forţă metaistorică, ceva din istorie – în altă orbită de existenţă! – arată spre un viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singură realitate – CI PENTRU A O JUDECA, A O ARĂTA ÎN CRIZA DE CARE SUFERĂ ŞI PENTRU A SE MILOSTIVI DE EA! (…)
Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnavă în care s-a rostogolit, înălţând-o la o stare a cărei bogăţie, plenitudine şi fericire nici nu ne-o putem închipui, aşa cum nu-şi poate închipui omul mereu bolnav starea de perfectă sănătate. Dacă prin păcat s-a introdus în viaţă, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, această  boală este eliminată. E de crezut că, fără căderea în păcat, n-ar fi intervenit Învierea, aşa cum, peste tot, n-ar fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.
În Iisus Hristos, viaţa cea nouă, eshatologică, e realizată. El este începătura pentru toţi care cred în Învierea Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleşte. Viaţa cea nouă nu este numai promisiune, ci este realizată, prezentă. Noi trăim mai departe în istorie, dar cu ochii credinţei şi ai nădăjduirii spre El, spre viaţa cea adevărată, deplină, ultimă şi fără de moarte.
Când zicem, cu credinţă: <> – afirmăm implicit: <>” – cf. D. Stăniloae, Ortodoxie şi românism, Sfintele Paşti, 1937 – tipărită La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.
…Bine-bine, eu, noi… – ca fiinţe, am aflat câte ceva din Veşnica Taină a Învierii. Dar SUPRA-FIINŢA noastră, Neamul/naţiune?
…Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinţa noastră – NEAMUL/NAŢIUNEA? Se produce la fel ca şi pentru fiinţă, numai că este un eveniment fără margini de măreţ, întrevăzându-l (prin SUPRA-FIINŢA noastră!)  pe însuşi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!
“(…)Este diversificarea omenirii în naţiuni un păcat, sau o urmare a păcatului? Ar fi de ajuns să respingem această presupunere, cu simpla provocare la legea universală a treptatei diversificări a faunei şi a florei. Legea aceasta nu e plauzibil să fie contrară Voii Lui Dumnezeu, mai ales că diversificările acestea manifestă, cele mai adeseaori o înnobilare a trunchiului de bază, nu o decădere a lui (s.mea). Dar răspunsul se poate da şi altfel: păcatul sau răul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamnă stâlcire, desfigurarea a lucrului dat, a existenţei produse de alte puteri. Este specificul naţional o stâlcire a umanului, o decădere din fiinţa omenească? Ar fi, când acest specific naţional s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fără înălţimi ţi puritati de simţire şi de gând. Cine nu ştie, însă, că nimic josnic nu se află în felul specific cum percepe şi reacţionează în lume membrul unei anumite naţiuni? In simţirea doinei româneşti şi în hora noastră nu cred că e ceva păcătos, sau dacă e şi aşa ceva, aceasta nu e caracter naţional, ci omenesc. Naţiunea în faza păcatului are manifestări păcătoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte  – care este expresia metafizică a Supra-Fiinţei umano-divine, în eternitatea Revelaţiei Dumnezeieşti, deci înafara păcatului!  – …şi naţiune-popor, care sunt expresia istorică, deci păcătoasă, a Supra-Fiinţei umano-divine!), pentru că natura omenească, în general, cu toate diversificările în care se înfăţisează, este păcătoasă. Scoaterea oamenilor din starea păcătoasă nu se face prin anularea calităţilor naţionale, ci prin îndreptarea naturii omeneşti, în general. Dacă ar fi ceva păcătos în însuşi specificul naţional, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni şi răi în cadrul unei naţiuni, căci toţi ar fi răi (o logică perfectă! – A SE LUA AMINTE, DE CĂTRE…”UNIONIŞTII” MASONI!!!).
Chestiunea îmi pare atât de evidentă, încât socotesc de prisos să mai insist.
Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între naţional şi uman. Naţionalul nu întunecă umanul, nu-l extermină? Iar dacă umanul rămane, nu cumva e naţionalul o simplă iluzie, ceva de suprafaţă, pe care să-l poţi lepăda în oricare moment voieşti?
E de remarcat, întâi, că nu există om anaţional. Nici Adam, măcar, n-a fost anaţional – ci a vorbit o limbă, a avut o anumită mentalitate, o anumită construcţie psihică şi trupească. Un om pur, necolorat din punct de vedere naţional, fără determinamentele naţionale – ESTE O ABSTRACŢIE (n.mea: iată la ce vor cei de la “uniuni” să realizeze din noi: nişte …ABSTRACŢII, nişte “zombie”, pe care le/îi înrolezi cu mult mai lesne, în “armata” de sclavi mondiali – decât pe nişte fiinţe umano-divine, determinate, ca personalităţi, de Însuşi Dumnezeu!). Aşa cum nu poate exista un măr fără determinamentele unui anumit soi, aşa cum nu poate exista un om fără determinamente individuale.(…) Un român, când simte milă faţă de un ungur, în mila lui e tot român; sentimentul de frăţie umană care simte că-l leagă de un ungur, e un sentiment colorat româneşte, nu e anaţional.(…)” – cf. Bucovina profundă online, Părintele D. Stăniloae, art. Scurtă interpretare teologică a naţiunii, Sfintele Paşti, 1934.
“(…)Naţiunile sunt, după cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu PE TOATE LE VREA! În fiecare arată o nuanţă din spiritualitatea Sa  nesfârşită. Le vom suprima noi, vrând să rectificăm opera şi cugetarea eternă a Lui Dumnezeu? SĂ NU FIE! Mai degrabă vom ţine la existenţa fiecărei naţiuni, protestând când una vrea să oprime sau să suprime pe alta şi propovăduind armonia lor, căci armonie deplină este şi în lumea ideilor dumnezeieşti (…) În cadrul Ortodoxiei pot exista popoare cu preocupări, însuşiri, cu politică, artă şi cugetare originale. Ortodoxia este RITMUL, este MĂSURA, nu este melodia vieţii înseşi. Şi câte melodii nu pot exista, pe aceeaşi măsură? ” – cf. Părintele D. Stăniloae, Ortodoxie şi românism, Sibiu, 1939, p. 32. 
…Deci, cu inima plină de lumină, îţi mărturisesc (de fapt, dar egal: RE-AMINTESC!) Cereasca Minune, CERESCUL ADEVĂR – Ţie, Neam al Românilor:
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
…VEI ÎNVIA ŞI TU, MIRACULOS  NEAM AL ROMÂNILOR - CU TOŢI SFINŢII ŞI MARTIRII ŞI VOIEVOZII ŞI “CRĂIŞORII” TĂI… - …CÂT DE CURÂND VA BINEVOI DUMNEZEUL MÂNTUIRII!!!
…FACEŢI SĂ TACĂ RĂZBOAIELE ŞI CRIMELE VOASTRE (cele de pe dinlăuntru, precum şi cele de pe dinafară) – ŞI, HAIDEŢI (începând cu ACEST Paşte!!!) SĂ ASCULTĂM MAGNIFICA ARMONIE DUMNEZEIEASCĂ  (...dinafară de partide „manelisto-tamburinice”, de interese grotesco-burleşti - lăcomii dovedind apucături şi pofte animalice, de fiare ale beznelor..., dinafară de găşti şi tâlhari nepocăiţi, de tot soiul...!) – ŞI SĂ FIE (în sfârşit!), DUPĂ VORBA LUI HRISTOS:  “PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PRE PĂMÂNT”!!!
…”- SĂ FIE PAŞTI ÎN FIECARE ZI!” – cum înţelept grăieşte  Părintele Constantin Sturzu…!!! (cf. oradereligie.wordpress.comAnulaţi, ziarul Lumina de duminică, din 30 Mai 2008).
                                                                                                              prof. dr. Adrian Botez

 - Trebuie să spunem însă, de la început, că, şi la sat, şi la oraş, Biserica de Zid (instituţională), iar nu Biserica lui Hristos - perpetuează, în mod ciudat (şi deloc spre cinstea ei!), pe lângă tradiţiile autentice, închinate Paştelui-Învierii – şi tradiţii false, tradiţii care nu ţin nici măcar de păgânismul tracic! Paştele n-are, nici în clin şi mânecă, ceva cu mâncarea şi băutura!!! Paştele este, exclusiv, bucurie spirituală!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numărul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundaţi pe Hristos cu abatorul!, că măcelărirea mieilor, de Paşte, este o crimă oribilă, un păcat strigător la cer şi, totodată, unul contra Sfântului Duh (păcat de care “păstorii turmei”-clerul, dacă nu neapărat stimulator, măcar un complice asiduu! – va avea de dat seamă, din greu, pe cealaltă lume!!!) – păcat prin care Hristos este răstignit, de lăcomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Şi demonstram că obiceiul păgân al “sacrificării” (de fapt, MĂCELĂRIRII!!!) mielului, de Paştele-Pesahul evreiesc, precum şi cel, tot atât de păgân, al “sacrificării” (de fapt, MĂCELĂRIRII!!!) porcilor, de Crăciun (când se naşte Mântuitorul Lumii!!!) - ţin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea creştin-românească, şi trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:
 a-porcii, de Crăciun, sunt masacraţi, ca “restanţă” a păgânilor greci şi romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar
 b-mieii masacraţi de Paşte sunt “restanţă” a primitivilor evrei, închinători lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar şi “restanţă” de la păgânismul grecesc! Leviticul ebraic menţionează, pentru sărbătoarea Ispăşirii, sacrificiul unuia din doi ţapi de jertfă – în urma operaţiei de MAGIE SIMPATETICĂ: ţapul ispăşitor, ţinut la uşa Tabernacolului, era atins de toţi membrii comunităţii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în deşert, fie aruncat într-o prăpastie. Dar, într-o primă fază a mozaismului, ţapul ispăşitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFĂ CĂTRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DEŞERTULUI!! - cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeaşi menţiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e făcută şi în legătură cu sărbătorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinătorii lui Dionysos) aruncau, în hău, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul porţilor infernale” (cf. Séchan Louis şi Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).
 Ierarhii vechi ai Bisericii Creştine, mult mai atenţi la autenticitatea creştin-religioasă decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restanţelor” păgâne din mentalul popular, şi mult mai puţin dispuşi a ceda DEMAGOGIEI BURŢII POPORULUI (îndemnând şi arătând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperaţi de rezultatele strict culinare şi de măcel, ale identificării lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CREŞTINĂ SĂ-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE ŞI LUNĂ, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam mulţi ani, şi oamenii Bisericii (deh, oameni şi ei…) au căzut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Şi astfel, măcelul oribil al mieilor continuă, într-o veselie tembelă şi terifiant-criminală – sporind astronomic păcatele noastre, în loc să ne apropie, prin Paşte, de Mântuire… - cf. revistacontraatac.wordpress.com – nr. 20.

   - Limba aramaică este o limbă aproape moartă, vorbită în special în Antichitate. Câteva capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică, ca de altfel și Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamană cu portugheza. Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele două sunt privite ca două limbi 


                                                                     
 


 
Ne-aşteaptă iarăşi mama de Înviere-acasă

Ne-aşteaptă iarăşi mama de Înviere-acasă
Când numără tăcută, în gând curat – dorinţe,
În ea se da o luptă: nu-i timp de suferinţe!
Şi pregăteşte pască şi miel şi drob pe masă...
„Îmi vin  copiii-şi spune - şi-i gata cozonacul!”
Genunchii şi-i apleacă, îngân-o rugăciune:
„Adu-mi-i, Doamne,-acasă şi fă Tu o minune
Să vadă cum înfloare-n grădină liliacul!”
Ferestrele-s curate şi-i casa primenită
Un coş cu ouă roşii aşteaptă-n colţul mesei
Muşcata-i înflorită, zâmbind, cârciumăresei
Îi cade-o frunză-n glastra de doruri năpădită.
De Paşte-i gata totul, dar dorul o apasă
Şi-aşterne lin privirea spre zări, căci ştie bine...
Suntem departe, mamă, mereu gândim la tine
Noi te purtăm în inimi, venim la anu’-acasă!
Te-mbracă mândru, mamă, cu sufletul curat
Du-te să iei Lumină şi pentru toţi te roagă
Eşti dulce mângâiere, măicuţa noastră dragă
Şi-ţi spunem cu iubire: HRISTOS A ÎNVIAT!

              Georgeta Resteman
                  13 aprilie 2012
                         Koln, Germania
  




  Stelian GOMBOȘ


Câteva consideraţii istorice despre Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei –
                                          trecut, prezent şi perspective


1. Scurtă retrospectivă şi incursiune istorică
 Teritoriul din stânga râului Prut, locuit de strămoşii românilor încă din secolele III - IV d.Hr., a depins din punct de vedere canonic-duhovnicesc, de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. În anul 1401, când Patriarhia Ecumenică l-a recunoscut pe Iosif I Muşat ca Mitropolit canonic al  Mitropoliei Moldovei (înfiinţată în anul 1386), acest teritoriu făcea parte din Mitropolia Moldovei, care era păstorită de ierarhi români, cu reşedinţa la Suceava şi apoi la Iaşi . Când Biserica Ortodoxă Rusă l-a ales, în anul 1448, pe Mitropolitul Iona (fără a avea binecuvântarea Patriarhului Ecumenic de Constantinopol), considerându-se ca fiind autocefală (recunoscută ca atare de Patriarhia Ecumenică de abia în anul 1589, în timpul primului patriarh cu numele de Iov), aceasta nu avea jurisdicţie canonică asupra teritoriului dintre râurile Prut şi Nistru. Foarte târziu, în anul 1812 - anul anexării lui injuste de către Imperiul Ţarist - acest teritoriu a fost inclus, în mod necanonic, în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse, care, în anul 1813 a înfiinţat pe acest teritoriu - reorganizat ca o nouă gubernie, numită Basarabia - eparhia de Chişinău condusă de Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu scopul rusificării populaţiei româneşti din partea de răsărit a Moldovei. După moartea lui, în anul 1821, Biserica Rusă nu a mai acceptat în Basarabia decât episcopi ruşi. În urma tratatului de pace de la Paris din anul 1856, Moldovei i-a fost retrocedată o porţiune din Basarabia de miazăzi: judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, astfel că în anul 1864 se înfiinţează la Ismail Episcopia Dunării de Jos cu jurisdicţie asupra teritoriului eliberat. Această stare de lucruri a fiinţat până în anul 1878 când în urma congresului de la Berlin cele trei judeţe din sudul Basarabiei au fost încorporate din nou la Imperiul Rus iar bisericeşte acest teritoriu a trecut din nou sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse . Cu alte cuvinte, după cum bine se ştie, în anul 1812, prin tratatul de la Bucureşti, Rusia ţaristă anexa teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, care va deveni cunoscut sub numele de Basarabia. Din punctul de vedere al organizării bisericeşti, credincioşii ortodocşi din această regiune făcuseră parte din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi al Mitropoliei Proilaviei, aflate sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol. Fără a lua în seamă vechile rânduieli, autorităţile ruse au creat o nouă structură eclesiastică, Arhiepiscopia de Chişinău şi Hotin, subordonată Sinodului rusesc, în fruntea eparhiei fiind instalat Gavriil Bănulescu Bodoni, român de neam, care a păstrat în timpul păstoririi sale caracterul românesc al Ortodoxiei din regiune.După moartea lui Gavriil, nici un arhiepiscop de Chişinău nu a mai fost român.
Din anul 1839 eparhia pierdea teritoriile de peste Nistru şi se instaura un amplu şi aspru proces de rusificare a vieţii bisericeşti, fenomen care merge mână în mână cu dezvoltarea teoriei "moldovenismului" şi a afirmării ideii că Basarabia este parte a teritoriilor tradiţional locuite de slavii de răsărit. Basarabia devenea prin urmare un spaţiu rusesc, care trebuia în mod legitim să se afle sub jurisdicţia Sinodului rus. Toate aceste lucruri au fost completate cu o amplă campanie de colonizare a Basarabiei cu elemente alogene, care au schimbat dramatic profilul etnic al provinciei. Toate aceste probleme erau cunoscute românilor de dincoace de Prut, însă teama de ameninţarea rusească a făcut ca mult timp aceste chestiuni să fie trecute sub tăcere. În anul 1856, prin decizia Congresului de la Paris, trei judeţe din sudul Basarabiei reveneau în hotarele Principatului Moldovei, fiind reintegrate şi din punct de vedere bisericesc în structurile eclesiale româneşti (Cahulul în Episcopia Huşilor, Ismail şi Bolgrad în nou-înfiinţata Episcopie a Dunării de Jos, cu sediul la Ismail). În aceste teritorii s-a încercat renaşterea unei vieţi bisericeşti de expresie română, care însă a fost atentă la diversitatea etnică din zonă. În anul 1878, la presiunile ruseşti, România a fost nevoită să cedeze cele trei judeţe, în care s-a reinstaurat autoritatea Arhiepiscopiei Chişinăului. Atitudinea Imperiului Rus faţă de România după Războiul de Independenţă din anii 1877-1878 nu a fost de natură să încurajeze relaţiile dintre cele două părţi, fapt care a condus şi la răcirea raporturilor bisericeşti. Prutul devenea o barieră foarte greu de trecut, din voinţa Rusiei, fapt care nu încuraja deloc dezvoltarea relaţiilor bisericeşti şi naţionale dintre românii de pe cele două maluri ale râului devenit frontieră între fraţi.
2. Despre Renaşterea naţională şi bisericească
Lucrurile se vor schimba abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului XX, când are loc şi o îmbunătăţire a relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia. Acest lucru coincide cu extraordinara dezvoltare în Rusia a unei spiritualităţi de inspiraţie ortodoxă, exprimată deopotrivă în mediul clerical, dar şi în cel laic, în studiile teologice de specialitate, dar şi în literatură. Era un demers care a lăsat deoparte academismul uscat şi formalismul impus Bisericii de către puterea politică după reformele lui Petru cel Mare. În acelaşi timp, a început, mai ales după mişcările din anul 1905, o tot mai insistentă campanie de emancipare a Bisericii Ortodoxe Ruse de sub influenţa statului, de renunţare la rolul de agent al acestuia şi de regăsire a adevăratei misiuni, cea duhovnicească. Efervescenţa din cadrul societăţii ruse la începutul secolului al XX-lea a însemnat şi o afirmare a românilor din Basarabia, inclusiv pe plan bisericesc. Tot mai mulţi clerici basarabeni militează pentru utilizarea limbii române, limba poporului, în biserici.
Este perioada de afirmare a unor mari clerici şi patrioţi români, precum Gurie Grosu, Dionisie Erhan sau Alexandru Baltaga. Lucrurile nu au trecut neobservate dincoace de Prut, unde începe să fie abordată tot mai îndrăzneţ chestiunea Basarabiei, inclusiv în presa bisericească. Problema emancipării naţionale în Basarabia a devenit şi mai acută după răsturnarea regimului ţarist în luna februarie anul 1917 şi reconfigurarea dramatică a realităţilor politico-sociale din Rusia. Apoi, lovitura de stat dată de bolşevici şi evenimentele istorice care i-au succedat au condus în cele din urmă la unirea Basarabiei cu Regatul României şi la revenirea Bisericii Ortodoxe din teritoriul dintre Prut şi Nistru în cadrele Ortodoxiei româneşti. Nu este deloc lipsit de interes să marcăm pe scurt cronologia evenimentelor care au condus la reunificarea bisericească de după Primul Război Mondial, mai ales că încă se mai vehiculează ideea că atunci a avut loc un "rapt" neloial făcut de Biserica Ortodoxă Română pe seama unei Biserici-surori.
3. Schimbări în viaţa bisericească dintre Prut şi Nistru după prăbuşirea ţarismului
În perioada 19-25 aprilie anul 1917, a avut loc la Chişinău, sub preşedinţia Arhiepiscopului Anastasie, "Adunarea extraordinară a clerului şi mirenilor din Eparhia Chişinăului", care trebuia să se pronunţe asupra viitorului Bisericii Ortodoxe într-o Basarabie care, deocamdată, se dorea autonomă în cadrele statului rus. Urmând procesul "revoluţionar" prin care trecea întreaga Biserică Ortodoxă Rusă, din ale cărei coordonate amintim: refacerea patriarhatului, emanciparea de sub controlul statului, ideea unei biserici a "poporului", alegerea ierarhilor de organisme din care să facă parte şi credincioşii, cu alte cuvinte, "democratizarea" bisericii, clerul basarabean a propus o serie de măsuri care se înscriau într-un proces de "naţionalizare" (termenul este contemporan) a Bisericii dintre Prut şi Nistru. Se afirma deocamdată păstrarea legăturilor canonice cu Biserica Ortodoxă Rusă, însă alegerea ierarhilor basarabeni urma să fie făcută de o adunare eparhială extraordinară, compusă din reprezentanţi ai clerului şi mirenilor. Basarabia urma să fie o mitropolie cu mai multe episcopii sufragane, toţi episcopii trebuind să fie oameni ai locului, cunoscători ai limbii "moldoveneşti". În toate parohiile curat "moldoveneşti" slujbele urmau să se facă în limba română, iar în parohiile mixte, în română şi slavonă. La 24 august anul 1917 s-a constituit Sfatul Superior Eparhial din Chişinău, organism cu replici în toate eparhiile din Rusia, expresie a spiritului "revoluţionar" al timpului. Treptat, numeroşi membri ai clerului au început să afirme din ce în ce mai limpede rolul naţional pe care trebuie să-l joace preoţii în Basarabia, autonomia Bisericii "moldoveneşti", cu mitropolit moldovean în frunte, preeminenţa limbii române în actele de cult şi în învăţământul religios. La 21 noiembrie anul 1917, în urma dezbaterilor unui larg sobor, la care a luat parte şi arhiepiscopul Chişinăului, Atanasie, era înscăunat la Moscova patriarhul Tihon, care era de acord cu "democratizarea" Bisericii, însă se pronunţa pentru menţinerea unităţii Bisericii ruse, aşa cum fusese ea în perioada imperială. Preluarea puterii de către bolşevici şi evenimentele politice internaţionale au schimbat însă dramatic şi cursul evenimentelor pe plan bisericesc în Rusia. Tot pe 21 noiembrie anul 1917 se forma la Chişinău "Sfatul Ţării", prilej cu care s-a ţinut o slujbă în limba română în catedrala din centrul oraşului, semn al schimbărilor care se preconizau, iar la 24 decembrie, în condiţii istorice dificile, se proclama independenţa Republicii Moldoveneşti.
4. Atitudinea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române faţă de situaţia Bisericii din Rusia
În toată această perioadă, România a urmărit cu atenţie evenimentele din Rusia, cu care era aliată în război, în general, şi pe cele din Basarabia, în special, însă a evitat să facă vreun gest care să afecteze un stat şi aşa extrem de slăbit de marile pierderi de pe front şi de frământările interne. Unul din semnele raporturilor bune dintre cele două state a fost şi invitaţia adresată Bisericii Ortodoxe Române de a participa cu o delegaţie la lucrările soborului din vara-toamna anului 1917, acela care urma să dea o nouă organizare Bisericii Ortodoxe Ruse. Delegaţia română a fost condusă de Episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu, cel care, în calitate de patriarh, va efectua, peste aproape 30 de ani, o nouă vizită la Moscova, atunci însă în cu totul alte condiţii. Conform raportului întocmit de înaltul ierarh, delegaţia română a sosit la Moscova pe data de 31 august anul 1917, fiind primită foarte bine. În cadrul diverselor solemnităţi, fiecare parte a avut ocazia să-şi exprime punctul de vedere asupra modului în care trebuiau să evolueze raporturile bisericeşti româno-ruse. Astfel, PS Episcop Nicodim a salutat transformările pe care le cunoştea Biserica Rusă, a subliniat unitatea de credinţă dintre cele două Biserici şi a insistat pe ideea sobornicităţii, una din expresiile acesteia fiind cunoscutul Sinod de la Iaşi din anul 1642. În răspunsul său, IPS Arsenie, vicepreşedinte al soborului, a amintit la rându-i de momente importante de apropiere între cele două Biserici, nu fără oarecare tuşe de "paternalism", spunând, printre altele: "Biserica rusească îmbrăţişează pe cea românească cu dragoste şi nădăjduieşte că împrejurările grele, prin care trec acum popoarele rus şi român, faptul că poporul românesc a luat parte la marele război european alături de cel rus, trimiterea PS voastre de către Sfântul Sinod, toate acestea vor apropia şi mai mult Biserica rusească şi românească. Biserica rusească regretă că, în timpurile din urmă, relaţiunile nu s-au menţinut tot aşa de strâns ca în trecut".
5. Despre unitatea naţională şi unitatea bisericească
Proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti a adus în discuţie, printre membrii clerului din Basarabia, şi chestiunea "autocefaliei". Unirea după o sută de ani a provinciei româneşti ocupate la anul 1812 cu Ţara-Mamă a eliminat această posibilitate şi a pus acut problema unificării bisericeşti în cadrele unei Biserici Ortodoxe Române unice. În Basarabia se formează două tabere: o tabără cuprinzând persoane de diverse etnii, reprezentanţi ai vechiului regim imperial, nostalgici ai "Sfintei Rusii", care militează pentru menţinerea Bisericii Basarabiei sub ascultarea Patriarhiei Ruse, în pofida schimbărilor politice, şi o tabără "naţională", care s-a exprimat pentru unitatea bisericească a românilor. Această "secesiune", condamnată de Patriarhia Moscovei, nu va fi un gest izolat. Din contră, în toate teritoriile desprinse de sub oprimarea ţaristă şi devenite independente de noua Rusie sovietică (Polonia, Finlanda, Ţările Baltice, Gruzia) au existat curente pentru înfiinţarea de biserici autocefale locale, în virtutea drepturilor canonice, a tradiţiei istorice din spaţiul ortodox şi pentru evitarea amestecului în treburile interne, prin biserică, a fostului stăpânitor. Patriarhatul Moscovei, fie din proprie voinţă, fie la presiunile puterii sovietice, nu va recunoaşte niciodată în perioada interbelică noile schimbări de jurisdicţie, intrând într-un conflict acut cu Patriarhia Ecumenică, care, în virtutea drepturilor sale în lumea ortodoxă, a acordat tomosuri de recunoaştere mai multor biserici nou-formate. S-a aşteptat până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când o parte din aceste teritorii au fost reocupate de noua putere sovietică şi a devenit limpede că altele, precum Polonia sau Finlanda, nu pot fi integrate URSS. Atunci Biserica Ortodoxă Rusă, în acord cu puterea sovietică, a "reintegrat" pe credincioşii ortodocşi din teritoriile reocupate şi a acordat autocefalia celorlalte Biserici ortodoxe rămase în afara graniţelor sovietice, dar care, la un moment dat, avuseseră de-a face cu Biserica Ortodoxă Rusă. În anul 1918, la 7 aprilie, după proclamarea independenţei Basarabiei şi votarea de către Sfatul Ţării de la Chişinău a unirii cu Ţara Mamă, Mitropolitul de Iaşi a arătat că toate problemele acestui ţinut privesc Biserica Ortodoxă Română, ceea ce a dus la retragerea la Petersburg a arhiepiscopului Anastasie , Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române înfiinţând Arhiepiscopia română a Chişinăului.
6. Despre dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Sinodul Rus în anul 1918
În cazul concret al Basarabiei, Mitropolitul Pimen al Moldovei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adresat la 17 aprilie anul 1918 o telegramă Arhiepiscopului Atanasie, prin care i se făcea cunoscut că este recunoscut drept chiriarh legiuit al Bisericii Ortodoxe, fiind invitat să se alăture Sinodului românesc. În răspunsul său, arhiepiscopul rus argumenta că "sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicţia bisericească de jurisdicţia statului", însă în aplicarea acestui principiu asupra faptelor istorice folosea două măsuri diferite. În opinia sa, ocuparea Basarabiei în anul 1812 şi modificările operate atunci în jurisdicţia bisericească, fără nici o consultare sau acord, erau perfect legitime (conform dreptului de cucerire), în timp ce crearea statului naţional român şi, mai ales, unificarea bisericească a românilor ortodocşi şi refacerea jurisdicţiilor istorice în Moldova nu erau posibile! În încheierea mesajului său, vlădica Atanasie arăta: "Fără orice relaţiuni cu Biserica Rusă, nu poate hotărî soarta singur eparhia Chişinăului şi nici Biserica Română, pentru că asta ar însemna din partea ei însuşirea unei moşteniri care este străină de dânsa. Lucru evident că chestiunea cu privire la situaţia Basarabiei, mai departe, din punct de vedere bisericesc, trebuie să se hotărască numai după o prealabilă discuţiune a acestei chestiuni în acelaşi timp de Biserica Rusă şi de Biserica Română şi în urma unor relaţiuni între ele, în conformitate cu canoanele; totodată trebuie luat în consideraţie şi glasul clerului şi a întreg poporului ortodox care locuieşte în limitele Basarabiei".
La 21 aprilie anul 1918, episcopatul rus din Basarabia s-a întâlnit la Iaşi cu delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Argumentele invocate de partea română, pe baza canonului 17 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi canonului 38 al Sinodului al VI-lea ecumenic, care veneau în sprijinul revenirii bisericii basarabene în cadrul Sinodului românesc, au fost respinse. De asemenea, Atanasie nu a acceptat să-l pomenească la rugăciuni pe primatul României, să promoveze limba română în biserică şi şcolile teologice şi să accepte o dezvoltare a bisericii basarabene în limitele impuse de legile statului român. Plecând la Moscova, pentru a lua parte la lucrările Sinodului rus, Atanasie a cerut patriarhului Tihon să trimită o "scrisoare irenică" mitropolitului Pimen al Moldovei (datată 23 mai anul 1918). Prin această scrisoare, Patriarhul Rus punea la îndoială realitatea unirii Basarabiei cu România, cerând ca problemele bisericeşti să fie discutate abia după încheierea păcii şi retrasarea noilor graniţe. La fel ca şi Atanasie, Tihon afirma că modificarea graniţelor nu trebuie, de la sine, "să rupă imediat legăturile canonice cu Biserica Rusă şi să se supună jurisdicţiei canonice a Bisericii Române". Din nou, patriarhul rus venea cu eternul argument al "Sfintei Rusii", invocând faptul că situaţia din anul 1918 nu poate fi comparată cu cea din anul 1812, deoarece atunci Rusia "a eliberat" pe creştinii basarabeni de sub oprimarea otomanilor musulmani, a refăcut provincia şi a "civilizat-o", în timp ce se sugera că evenimentele din anul 1918 ar fi un gest neprietenesc la adresa unei Biserici-surori! În finalul mesajului, Patriarhul Tihon propunea totuşi soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi: "Este cu totul natural şi chiar necesar în momentul de faţă a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile ei cu Biserica Rusă şi Biserica Română". "Poporul" trebuia să-şi exprime voinţa prin Soborul local sau prin Adunarea Eparhială şi, în funcţie de deciziile adoptate, Sinodul rus urma să ia o hotărâre.
7. Despre integrarea Basarabiei în cadrele Ortodoxiei româneşti - expresie a voinţei poporului
Scrisoarea Patriarhului Tihon a fost privită de către basarabeni drept semnul prin care Patriarhia Moscovei deschidea posibilitatea reunirii bisericeşti a românilor. În schimb, partea rusă va interpreta în mod diferit gestul. Loviturile primite de Biserica Rusă în acei ani din partea bolşevicilor au împiedicat continuarea dialogului, fapt interpretat ulterior de Moscova drept o ocazie pentru români de a acţiona fără a ţine seama de Patriarhia moscovită. De fapt, în toţi aceşti ani, au existat numeroase adunări şi întâlniri prin care românii basarabeni şi-au exprimat în mod limpede voinţa ca Biserica Ortodoxă a Basarabiei să devină parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române. La 14 şi 16 iunie anul 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române emitea două documente istorice: o "hotărâre" privind afacerile bisericeşti ale Basarabiei şi o "carte pastorală" către "clerul şi norodul Basarabiei", consfinţind, pe de-o parte, revenirea bisericii basarabene în sânul Bisericii-mamă şi constatând, pe de altă parte, părăsirea scaunelor episcopale de către episcopii ruşi, care au refuzat să recunoască autoritatea Sinodului român, plecând în exil. Pentru o perioadă, treburile bisericii din Basarabia au fost girate de Episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu, pentru ca în următorii ani să se organizeze alegeri episcopale, iar viaţa bisericească a Basarabiei să se desfăşoare firesc în cadrele Bisericii Ortodoxe Române. Din 19 februarie anul 1919 scaunul arhiepiscopal este ocupat de Gurie Grosu, iar la 30 decembrie Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române realizează unitatea bisericească "pe întreg pământul României reîntregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă".
În anul 1922, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat încă două eparhii în Basarabia – Episcopia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi şi Episcopia Cetăţii Albe, cu reşedinţa la Cetatea Albă. Ridicarea la rang de Mitropolie a avut loc în anul 1927, Arhiepiscopia Chişinăului fiind ridicată la rang de Mitropolie şi având ca eparhii sufragane episcopiile menţionate mai sus. Acestora li s-a adăugat, în anul 1941, din raţiuni pastoral-misionare (ţinând seama de persecuţia stalinistă împotriva Bisericii Ortodoxe din zonă), Misiunea Ortodoxă Română pentru Transnistria, cu statut de eparhie. În iunie anul 1940, ca urmare a Pactului Hitler-Stalin ( Molotov - Ribbentrop) încheiat la 23 august anul1939, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost invadate şi anexate la Uniunea Sovietică. Mitropolia Basarabiei a fost defiinţată şi întreg teritoriul ei a ajuns sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. În 1941 Basarabia revine la sânul României, Mitropolia Basarabiei cu cele patru eparhii sufragane ale sale menţionate mai sus funcţionând până în anul 1944, după care a fost forţată de către regimul comunist sovietic să-şi întrerupă activitatea. Primii mitropoliţi ai Basarabiei, până la ocupaţiile sovietice din anii1940 şi 1944, au fost Gurie Grosu şi Efrem Enăchescu.
8. Lupta pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei
 La 14 septembrie anul 1992, un numar însemnat de preoti si credinciosi ortodocsi, constituiti într-o Adunare eparhiala, au decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei, drept pentru care au trimis la Bucuresti o delegatie pentru a adresa Patriarhiei Romane rugamintea de a primi Mitropolia sub jurisdictia sa canonica. Existenta Mitropoliei si apartenenta ei la Biserica Ortodoxa Romana au fost recunoscute prin „Actul Patriarhal si Sinodal” al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de la 19 decembrie 1992 . De remarcat aici că Patriarhia Română este singura entitate bisericească şi persoană juridică din lume care putea beneficia de dreptul de succesiune pe linie ascendentă în raport cu Mitropolia Basarabiei. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, Articolul 30 (Proprietatea organizaţiilor religioase) prevedea ca „...După încetarea activităţii organizaţiei religioase chestiunea folosirii bunurilor care s-au aflat în proprietatea ei este rezolvată de către organele de conducere ale acestei organizaţii  sau de către organizaţia religioasă ierarhic superioară, cu participarea organelor locale ale puterii de stat. Bunurile care s-au aflat în proprietatea organizaţiilor religioase, după încetarea activităţii lor, trec către organizaţia  religioasă  ce le-a format...” . Patriarhia Moscovei a acuzat Patriarhia României că se amestecă în treburile canonice ale Bisericii Rusiei şi într-o scrisoare către Patriarhia Română a făcut şi puţină istorie, cu interpretări cel puţin forţate ale datelor istorice, vorbid de drepturile canonice ale Bisericii Ruse asupra Bisericii Basarabiei, care de fapt au fost, necanonice, urmări ale diferitelor ocupaţii armate ale Basarabiei . Ce ar trebui să ştie Patriarhia de la Moscova? Că în canonul 34 apostolic se spune limpede: „fiecare episcop şi credincioşii săi, vor asculta de cel mare din neamul lor” . Ori moldovenii sunt români şi Patriarhul românilor este la Bucureşti. Biserica rusă şi-a arogat de la sine putere jurisdicţia canonică asupra Basarabiei, în urma unui fals istoric, pactul Hitler-Stalin. Mai mult, ocupaţia politică a însemnat şi ocupaţia canonică, chiar şi fără un tratat, fie el legal sau mai puţin legal. Oare aşa cum Patriarhia Română şi-a menţinut jurisdicţia în Banatul Sârbesc, în fosta Jugoslavie, în Ungaria, în Basarabia de ce nu a putut sa o facă? Pentru că Biserica Ortodoxă Română nici nu a fost întebată, nu i s-a cerut permisiunea, orice i-a aparţinut de drept fiindu-i confiscat cu arma în mână. În perioada anilor 1992-2002 Mitropolia Basarabiei a dus o luptă acerbă cu instituţiile din Republica Moldova pentru recunoaşterea dreptului de succesiune .
La 8 octombrie anul 1992, Mitropolia Basarabiei solicita Guvernului Republicii Moldova să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns. La 16 octombrie anul 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor cere Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză sa dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţământului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie anul 1993 (în urma unei scrisori a Episcopului de Bălţi Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere Guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Republică . La 8 august anul 1995, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor Petru Păduraru, invocând articolul 235 al Codului de Procedură civilă, referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei, contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie anul 1995 o hotarâre prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. La 15 septembrie anul 1995 procurorul de Buiucani a introdus un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie anul 1995 iar la 18 octombrie anul 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competenta să examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare. În urma reformei sistemului judiciar moldovenesc, dosarul Mitropoliei Basarabiei a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii care a dat dreptate Mitropoliei, însă la 9 decembrie anul 1997 Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie a pronunţat o hotărâre, prin care a refuzat să admită cererea Arhiepiscopului Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru, şi altora de a obliga Guvernul Republicii Moldova să recunoască această Biserică şi să aprobe statutul Mitropoliei Basarabiei. La 3 iunie anul 1998 Mitropolia Basarabiei, reprezentată de Mitropolitul Petru Păduraru şi alţi 12, a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). La 13 decembrie anul 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru violarea drepturilor prevăzute de articolele 9 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în urma refuzului de a repune Mitropolia Basarabiei în legalitate.
9. Lupta pentru succesiunea juridică
 Realizând că dosarul Mitropoliei Basarabiei la CEDO urmează a fi pierdut de către Republica Moldova, Guvernul Tarlev, la 26 septembrie anul 2001, adoptă Hotărârea nr. 1008  privind aprobarea modificării introduse în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), conform căreia această Mitropolie a Patriarhiei Moscovei se autodeclară succesoare de drept a Episcopiei Chişinăului, Hotinului şi a Mitropoliei Basarabiei . În momentul în care s-ar fi deschis procedura de restituire a acestor bunuri de către Stat ar fi rezultat, în termenii acestei hotărâri de Guvern, că Mitropolia Basarabiei nu şi-ar putea redobândi aceste proprietăţi, întrucât ar fi succedată de structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova, fapt ce constituie o violare flagrantă a drepturilor de proprietate ale Mitropoliei Basarabiei, creatoarea şi deţinătoarea legală a acestor bunuri până la confiscarea sau naţionalizarea lor abuzivă. Hotărârea de Guvern contestată este un act de dezmoştenire a Mitropoliei Basarabiei şi echivalează cu o uzurpare a totalităţii drepturilor ei, înainte ca Guvernul să admită Mitropolia Basarabiei în legalitate şi să-i acorde protecţia prevăzută de legi, la care era şi este pe deplin îndreptăţită . Puternic contestată şi atacată în justiţie în fata Curţii Supreme de Justiţie, care a dat câştig de cauză reclamantului (Mitropolia Basarabiei), Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1008 din 26 septembrie anul 2001 a fost anulată. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie a anulat, la 2 februarie anul 2004, Hotărârea nr. 1008 a Guvernului Republicii Moldova din 26 septembrie anul 2001 prin care Mitropolia Moldovei a fost recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase ca Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de până la anul 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în anul 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra ca în accepţia legilor Republicii Moldova, a CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamnă, de fapt, succesiunea de drept. Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 31 martie anul 2004 se stabilea ca aprecierea referitoare la inexistenţa succesorilor de drept nu contravine legislaţiei şi este adecvată. Sentinţa a fost confirmată printr-o nouă hotărâre a aceleiaşi instante din 14 aprilie anul 2004 privind cererea de revizuire înaintată de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor. În noiembrie anul 2004, Adunarea Generală a Mitropoliei Autonome a Basarabiei a încheiat procesul de reactivare a vechilor sale eparhii sufragane (început încă din anul 1992), având următoarele titulaturi: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (s-a ţinut seama de configuraţia actuală a graniţelor Republicii Moldova). În anul 2006, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a recunoscut Mitropolia Autonomă a Basarabiei, ca „succesoare spirituală, canonică şi istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”, cu eparhiile ei componente: Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie anul 2004), Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria . Această hotărâre a confirmat juridic un drept istoric şi canonic al Mitropoliei Basarabiei. Prin urmare, în luna octombrie anul 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a luat act, cu binecuvântare, de această recunoaştere oficială a reactivării eparhiilor care au aparţinut Mitropoliei Autonome a Basarabiei.
Atitudinea autorităţilor de la Chişinău faţă de Mitropolia Basarabiei a atras o mustrare din partea Consiliului Europei deoarece, potrivit Raportului Internaţional cu privire la libertatea religioasă pentru anul 2005, Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) a fost favorizată în comparaţie cu alte grupări religioase . Aceste constatări survin Raportului Internaţional cu privire la Drepturile Omului din anul 2003, care făcea referire la libertatea religioasă din Moldova arătând că, deşi a reuşit să se înregistreze şi să activeze în calitate de cult recunoscut de stat, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei susţin că dreptul de proprietate este, în continuare, violat. În acelaşi sens, Raportul din anul 2005 menţiona că Mitropolia Moldovei a avut de înfruntat doar mici dificultăţi în redobândirea proprietăţilor sale – biserici, scoli, spitale, orfelinate şi proprietăţi administrative, iar în cazul celor distruse Guvernul a oferit compensaţii alternative. În schimb, litigiile de proprietate dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei nu au fost rezolvate. În plus, în cadrul şedinţei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de la 8 februarie anul 2006, fiind discutată problema respectării de către Guvernul moldovean a deciziei CEDO din anul 2001 privind Mitropolia Basarabiei, s-a constatat că decizia nu a fost implementată pe deplin deşi au trecut patru ani de la emitere. De asemenea, se constată necesitatea accelerării procesului legislativ în sensul adoptării unei noi legi privind cultele, lege care să fie în concordanţă cu decizia CEDO. Cu toate că instanţa a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, recuperarea proprietăţilor ce au aparţinut instituţiei religioase în perioada interbelică este împiedicată de faptul că nu s-a stabilit dacă există o legislaţie naţională adaptată regulilor europene pentru revendicare, precum şi dacă Mitropolia va trebui să se adreseze în acest sens instanţelor naţionale imediat după adoptarea legislaţiei de retrocedare a proprietăţilor înstrăinate ale cultelor sau instanţei europene (până la adoptarea unei legislaţii naţionale concordante). Atât în anul 2007 cât şi în anii 2008 şi 2009, oficialii Mitropoliei Basarabiei au făcut cunoscuta Curţii Europene situaţia precară în care se află demersurile autorităţilor moldovene, privind respectarea drepturilor Mitropoliei Basarabiei. În procesul de recuperare a proprietăţilor cel mai dificil este să se facă proba dreptului de proprietate a Mitropoliei Basarabiei asupra diferitelor imobile şi obiecte de cult din perioada interbelică, situaţie determinată de faptul că arhivele fostei Mitropolii, care cuprindeau actele şi inventarele de bunuri ale instituţiei ecleziastice, fie au rămas în Basarabia ocupată de sovietici în anul 1940, fie, cele care au fost parţial transferate în Romania, la Craiova şi Râmnicu Vâlcea, în anul 1944, au fost cedate Uniunii Sovietice, respectiv R.S.S. Moldoveneşti, în anul 1952.
10. Câteva date concrete cu privire la încălcările grave ale legislatiei naţionale şi internaţionale în cazul Mitropoliei Basarabiei
 Conform Raportului Internaţional al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, SUA, cu privire la Libertatea Religiei anul 2008 - Moldova „Înregistrarea oferă grupurilor religioase statut juridic, care le permite să aibă proprietate, să deschidă conturi bancare, precum şi să angajeze personal la serviciu. Comunităţile religioase sau părţile componente ale cultelor religioase înregistrate, nu sunt obligate să se înregistreze la Ministerul Justiţiei, atât timp cât nu efectuează tranzacţii juridice şi nu primesc donaţii ca persoane juridice în condiţiile legii. Cultul religios, a cărei parte componentă sunt acestea, trebuie să exercite autoritatea în aceste domenii pentru comunităţile locale neînregistrate. Comunităţile neînregistrate nu pot avea proprietate, nu pot obţine autorizaţii de construcţie pentru biserici sau seminarii, nu pot deschide conturi bancare, nu pot angaja personal la serviciu sau să obţină spaţiu în cimitirele publice în numele lor” . Însă din mai anul 2007 nici o parte componentă a Mitropoliei Basarabiei nu a mai fost admisă în legalitate, în pofida multiplelor cereri în acest sens. Toate aceste cereri au fost şi sunt tratate de Ministerul Justiţiei cu exces de birocraţie şi fără bună credinţă. De fiecare dată reprezentanţii comunităţilor locale solicitante din cadrul Mitropoliei Basarabiei s-au conformat pe deplin tuturor cerinţelor Ministerului Justiţiei, însă la fiecare nouă prezentare a setului de acte necesare înregistrării, Ministerul avansa noi şi noi cerinţe, care, de asemenea au fost acceptate de fiecare dată. Există cazuri în care pachetul de documente a fost refăcut de 7 ori şi tot nu a fost acceptat şi aprobat de către Ministerul Justiţiei, care avansa noi şi noi cerinţe. Din iunie anul 1995 Republica Moldova a devenit stat membru al Consiliului Europei. În avizul său nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri privind admiterea Moldovei în cadrul Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară de la Strasbourg a recunoscut angajamentul de a respecta prevederile legale internaţionale pe care le-a contractat cu această ocazie. Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea Avizului menţionat figura şi acela de a asigura „o libertate completă a religiei pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare” şi „o soluţie paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei” . Mitropolia Basarabiei există de facto şi de jure şi acest drept de existenţă este garantat de Constituţia şi legile ţării, precum şi de cadrul juridic internaţional în materie, în special de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care a fost încălcată de Guvernul Republicii Moldova prin neadmiterea premeditată a intrării în legalitate, timp de 10 ani, a Mitropoliei Basarabiei .
Prin urmare, dreptul la existenţă presupune dreptul natural de a avea bunuri. Dar şi viceversa: dreptul de a avea bunuri presupune obligatoriu dreptul la existenţă. Iată de ce devine cât se poate de evident că atunci când Guvernul îi refuză Mitropoliei Basarabiei dreptul de susccesiune în sens larg şi dreptul de proprietate în înţeles îngust, doreşte să-i refuze însuşi dreptul la existenţă, aşa cum şi Curtea de Apel a Republicii Moldova a observat şi a susţinut prin Hotărârea sa din 19 august 1997, când a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei . Negarea personalităţii juridice şi a dreptului la existenţă a Mitropoliei Basarabiei şi dorinţa de a o discrimina şi de a-i bloca acesteia pe viitor accesul în justiţie pentru apărarea bunurilor şi patrimoniului său au fost adevăratele scopuri urmărite de cei doi copârâţi, Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) şi Guvernul Republicii Moldova, iar acest fapt cade sub incidenţa mai multor Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului . Aceasta prevede prin art. 9. 2 că „libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile, nu poate face obiectul altor constrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice, sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia” . Mitropolia Basarabiei nu a atentat nici o dată la securitatea publică, protecţia ordinii ci invers, faptele atestă că stoparea reactivării ei duce la anumite conflicte nedorite între enoriaşi.
 Fiind vorba de culte, ca entităţi sociale specifice, divino-umane, Guvernul ar fi trebuit să evite amestecul în astfel de chestiuni, întrucât, Legea despre culte, ca şi Constituţia Republicii Moldova le recunoaşte cultelor, adică bisericilor, dreptul la urmarea tradiţiilor şi normelor proprii, tradiţii şi norme care încorporează şi dreptul canonic, astfel încât, prin intervenţia sa, Statul să nu se facă vinovat de parţialitate, ilegalitate şi de generarea inutilă de probleme. Potrivit dreptului canonic, toate înstrăinările făcute fără respectarea condiţiilor canonice sunt nule. Pe de altă parte, dacă Mitropolia Moldovei ar fi indicat ca temei al uzurpării drepturilor Mitropoliei Basarabiei la acel moment pretinsa necanonicitate a acesteia, i-ar fi fost amintit onoratei Curţi că nu ţine de comptetenţa Statelor sau Guvernelor acestora să aprecieze canonicitatea sau legalitatea unei sau altei credinţe religioase ori Biserici, fapt confirmat din abundenţă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului . Cadrul legislativ naţional, respectiv Codul civil, articolul 39 prevede că „În caz de fuziune sau divizare a persoanelor juridice patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece la noile persoane juridice care au luat naştere.
Dacă o persoană juridică este absorbită de o altă persoană juridică, patrimoniul ei (drepturile şi obligaţiile) trece la aceasta din urmă. Patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece din ziua semnării bilanţului de transmitere, dacă legea ori hotărârea cu privire la reorganizare nu prevede altfel”. Legea Republicii Moldova privind cultele religioase şi părţile lor componente nr. 125-XVI din 11/05/2007 nu a suportat nici o modificare în sensul cerut de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi nici o iniţiativă legislativă de modificare nu a fost introdusă în Parlament . Nici una din cererile parohiilor Mitropoliei Basarabiei nu a fost rezolvată pozitiv după Reuniunea a 997-a ( DH) a Comitetului de Miniştri din 6 iunie 2007 şi Reuniunea a 1007-a ( DH) a Comitetului de Miniştri din 18 octombrie anul 2007, chiar dacă, în conformitate cu noile prevederi, aceste cereri trebuiau a fi rezolvate. Recunoaşterea altor culte. De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul a recunoscut un anumit număr de culte. Pe data de 7 februarie anul 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august anul 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova. La 22 iulie anul 1993, Guvernul a recunoscut “Biserica Adventiştilor de ziua a şaptea”şi la 19 iulie anul 1994 a recunoscut “Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformare” . La 9 iunie anul 1994, Guvernul aprobă statutul şi a recunoscut “Federaţia Comunităţilor Evreieşti (religioase) “, in timp ce la 1 septembrie anul 1997, a fost aprobat statutul “Uniunii Comunităţilor Evreieşti mesianici “.
11. Legislaţie şi practici de restituire a bunurilor bisericeşti în statele ex-comuniste europene
 În majoritatea statelor ex-comuniste din Europa au fost adoptate legi şi hotărâri privind retrocedarea proprietăţilor bisericeşti preluate, confiscate, naţionalizate sau ridicate în orice mod de regimurile impuse de Moscova. În multe dintre aceste ţări procesul de retrocedare a fost încheiat. În Cehia, Legile 298/1990 şi 338/1991 reglementează retrocedarea unor proprietăţi ce au aparţinut ordinelor religioase sau altor congregaţii. În Estonia, după restabilirea independenţei de stat şi reactivarea în cadrul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol a Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene de până la ocupaţia sovietică, Guvernul i-a recunoscut anume acestei Bisericii dreptul exclusiv de proprietate asupra tuturor bunurilor bisericeşti ortodoxe, ceea ce a provocat nemulţumirea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova. După un deceniu de dispută, în august 2002, cele două Biserici locale au ajuns la un acord privind folosirea proprietăţilor bisericeşti retrocedate Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene. Statul estonian s-a angajat să acorde compensaţii băneşti Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene în valoarea bunurilor pe care le-ar putea ceda cu titlu de proprietate structurii locale a Patriarhiei Ruse. Două dintre comunităţile extrateritoriale ale Mitropoliei Basarabiei, cea din Lituania şi cea din Letonia, erau şi sunt persoane juridice ale statelor în cauză. Acestea sunt prezumate a deţine în proprietate de ani de zile, după cum şi deţin, bunuri cu destinaţie bisericească, sacre şi profane şi ca persoane juridice letonă şi, respectiv, lituaniană, beneficiază de un ansamblu de drepturi şi au contractat o sumă de obligaţiuni cu mult mai largi decât cele privind proprietatea lor bisericească şi cu ani de zile mai înainte ca Guvernul Republicii Moldova să emită Hotărârea contestată nr. 1008 din 26 septembrie 2001 .
Între timp şi alte comunităţi ale Mitropoliei Basarabiei din afara Republicii Moldova au dobândit personalitate juridică, şi anume: Parohia Ortodoxă Autonomă  „Sfinţii Petru şi Pavel” din satul Komâşivka (Hagicurda), raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, înregistrată de Secţia pentru Problemele Religiilor din cadrul Administraţiei de Stat a regiunii Odesa, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Chicago, Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” din Dallas, Texas şi Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfântul Antonie cel Mare” din Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii, în timp ce comunităţile canonice ale Mitropoliei Basarabiei din Federaţia Rusă au statut oficial de „grupuri religioase” şi administrează mai multe bunuri în nume propriu . La 11 iulie anul 2002 a fost adoptată Legea nr. 501 din pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Iar la 17 octombrie anul 2002 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1164 din pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare .  La 14 mai anul 2002 Ministrul Administraţiei Publice a semnat un document de restituire a 13 proprietăţi, dintre care 9 aprţinând Bisericiilor (maghiare). Decizia ministerială s-a bazat pe Hotărârea de Guvern nr. 1334/2000. Alte documente oficiale în materie de restituire a averilor bisericeşti sunt Hotărârile de Guvern nr. 13/1998, 112/1998 şi 83/2000. La 24 octombrie anul 2003 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1255 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 950/2001 cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie anul 1945 – 22 decembrie anul 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 10 noiembrie anul 2003. În ceeea ce priveşte persoanele fizice refugiate din Basarabia (plus nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa), România oferă despăgubiri şi compensaţii pentru pagubele suportate ca urmare a ocupaţiei militare sovietice.
12. Despre presiunile exercitate asupra desfăşurării activităţii Mitropoliei Basarabiei
 
În data de 1 decembrie anul 2007 Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat la postul de televiziune NIT că va contesta Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13/12/2001, în cazul în care Mitropolia Basarabiei nu va reveni asupra hotărârii privind trei din cele patru episcopii istorice, componente ale sale. "Nu dorim repetarea situaţiei din Kosovo în Moldova. De aceea vom răsturna Decizia Curţii de la Strasbourg, dacă dezordinea în jurul Mitropoliei Moldovei nu se opreşte. Asta e o declaraţie oficială, eu nu arunc cu cuvinte când e vorba de astfel de probleme. Nu putem să ne târguim cu credinţa noastră şi nu vom face din credinţă un ostatec al politicii. Dacă aceste evenimente vor continua şi mai departe, ne rezervăm dreptul să ieşim din Hotărârea CEDO (Mitropolia Basarabiei vs. Moldova –  n.n.) pentru că toţi înţelegem că pe parcursul civilizaţiei umane au fost foarte multe războaie, din care 90% au avut loc din cauza problemelor religioase, când o ţară a vrut să impună religia sa unui altei ţări” , a spus Preşedintele Vladimir Voronin. Asemenea declaraţii a făcut Vladimir Voronin şi în anul 2009, când acesta a dat asigurări oficiale clerului din Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) că în următorii patru ani nici o comunitate locală a Mitropoliei Basarabiei nu va fi înregistrată de către Ministerul de Justiţie şi că „Guvernul va face tot posibilul pentru a anula înregistrarea Mitropoliei Basarabiei” . La 26 decembrie anul 2007, la revenirea sa în Republica Moldova prin punctul Sculeni de trecere a frontierei moldo-române, Mitropolitul Basarabiei a fost reţinut, percheziţionat timp de două ore, umilit şi tratat ca un contravenient de către grănicerii şi vameşii moldoveni, fără a i se aduce la cunoştinţă cauzele reţinerii. După ce grănicerii moldoveni şi reprezentanţii organelor de securitate nu au găsit nimic asupra sa, i-au cerut mitropolitului să semneze pe proprie răspundere un act prin care confirma că nu deţine asupra sa substanţe narcotice. Nici un fel de explicaţii nu au fost prezentate în legătură cu această situaţie nici de responsabilii din Vama Sculeni, nici de reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate deplasaţi special din centrul raional Ungheni şi din capitala Republicii Moldova - Chişinău. Presa scrisă şi audiovizuală au relatat pe larg despre acest incident organizat de autorităţi . Asemenea cazuri sunt într-un număr destul de mare şi nu fac altceva decât să încerce intimidarea bunei desfăşurări a activităţii Mitropoliei Basarabiei, mergând până la ideea lichidării ei.
 În cocluzie şi în încheiere, putem afirma că atitudinea oamenilor politici din fruntea Republicii Modova, cât şi atitudinea Mitropoliei Moldovei faţă de reactivarea Mitropoliei Basarabiei este identică cu cea a Patriarhiei Moscovei, această atitudine explicând şi ilustrând foarte bine situaţia din Basarabia, coordonatele pe care sunt trimise direcţiile de urmat pentru „organizarea” Republicii. Aşadar, în acest context putem vorbi de perspective mai bune? Probabil că da numai atunci când în plan politic deciziile vor fi luate fără a urma indicaţiile venite pe filiere estice iar convenţiile şi tratatele democratice internaţionale vor fi respectate cu sfinţenie. De fapt, soluţia unică, veşnică şi imbatabilă este ancorarea noastră în Dumnezeu, iar în cazul de faţă respectarea grilei morale creştine a fost şi este barca de salvare din marasmul comunist (sovietic), dar şi din nebunia disonantă şi grăbită a lumii noastre, postmoderne, contemporane.
                                         Material documentar întocmit de Drd. Stelian Gomboş.

 
   http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/probbas1.html
     Patriarhia Română sub îngrijirea Inalt Prea Sfintitului Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei ; apare cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  Adevărul despre Mitropolia Basarabiei , Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p.6. 
    
http://www.biserici.org/show_events.php?id=23014
     http://www.dejure.md/library_upld/d22.txt
     http://www.law-moldova.com/laws/rom/o_sobstvennosti_ro.txt.
     Patriarhia Română, Op. Cit., p. 106.
     Ibidem.
    
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=6546
     Hotarârea Curţii Europene a Drepturilor Omului la Cererea nr. 45701/99, 13.12.2001.
     Hotărâre privind aprobarea modificării introduse în Statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) nr. 1008 din 26 septembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 116-118 din 27 septembrie 2001.
    
http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/.
     Ibidem.
    
http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/probbas1.html
    http://www.usembassy.md/ro-IRF2004.htm.
   
http://romanian.moldova.usembassy.gov/media/irfr-2008-rom.pdf 
   
http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/
     http://www.bice.md/?cid=22&link=43&sublink=136
     http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-cazul-privind-succesiunea-juridica-a-mitropoliei-basarabiei-1/
     Ibidem.
     Patriarhia Română, Op. Cit., p. 74.
   
http://www.scj.ro/decizii_strasbourg.asp
    http://www.mitropoliabasarabiei.ro/evolutia_dupa_octombrie.html
http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/02/vlad-cubreacov-legislatie-si-practici-de-restituire-a-bunurilor-bisericesti-in-statele-ex-comuniste-europene-3/.
   Ibidem.
   
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_mof?idp=18395
    http://www.bbc.co.uk/romanian/moldova/story/2007/12/071201_voronin_mitropolie.shtml
    http://www.flux.md/editii/200923/articole/6101/
     http://2007.informatia.ro/index.php?name=News&file=article&sid=233968&theme


 O NOUĂ RUBRICĂ PERMANENTĂ:


 Dwight Luchian Patton
despre procesul mondial de deteriorare a democratiei



Dwight Luchian Patton este un distins conațional al nostru provenind din familia cunoscutului arhimandrit cărturar Luchian, slujitor al catedralelor din Iași și București,  victimă a temnițelor comuniste. De mai multe decenii el editează cu consecvență „CLIPA” cea mai veche publicație românească din SUA în care, sub semnătura A.C.Ton face o analiză săptămânală a stării democrației în Statele Unite și în lume. Desfășurată până acum în peste 1000 de articole, această analiză constată existența unor forțe ostile ce străduiesc spre deteriorarea continuă a conceptelor democratice și a ideii de „dedmocrație”. Întrucât acest fenomen se constată și în cei 20 de ani de firavă democrație românească, vom selecțioina în fiecare număr de revistă anumite articole care pot fi aplicate și la realitatea noastră, sub titlul:




               Din „LUMEA LUI STANLEY KRAMER, LA CEA A LUI TĂNASE.”



CLIPA”: Din lumea...
           lui  
 Stanley Kramer

                      
  “Sine ira et studio - Fara ura si partinire”,           
                                                           Tacitus

Pentru iubitorii acestei rubrici, emanatiile cerebrale ale profesorului dr. Thomas Sowell nu mai constituie o noutate, domnia sa fiind mereu  mentionat si apreciat pentru acuratetea afirmatiilor si lipsa de menajamente in criticarea politicii infantile si aberante, dusa de curenta administratie. Thomas Sowell, economist, filosof politic, provenit din elita armatei americane -U.S. Marine Corps- este un nume de referinta in publicistica Americana, posesor al unui Bachelor Degree, din partea Universitatii Harvard, al unui Master Degree din partea Universitatii Columbia si a unui Doctorat din partea Universitatii din Chicago. Autor a peste 30 de carti, inca din 1980 e angajat al celebrului  Hoover Institute, acreditat pe langa Stanford University. Ultimul lui discurs, caracterizeaza ca nimeni altul, situatia actuala a Americii. Deci, ceea ce va redau este in intregime, textul prof. Thomas Sowell.
"Curenta miscare Occupy Wall Street este cea mai buna ilustratie la zi a modului cum arata America presedintelui Barack Obama. Este America unde cei fara de lege, necultivati, neciopliti, neispraviti, ignoranti si incompetenti conduc. Este America unde cei care n-au sacrificat nimic, jefuiesc si distrug vietile celor care au sacrificat considerabil.
Este America unde istoria este rescrisa sa onoreze dictatorii, ucigasii si hotii. Este America unde violenta, rasismul, ura, lupta de clasa si crima sunt promovate si acceptate ca masuri de distrugere a societatii civile Americane. Este America unde oamenii au decazut la nivelul animalelor; defecare in public, sex in public, lipsita de igiena de baza. Este America unde principiile - dogmele de baza ale societatii civile, incluzand credinta, familia, presa libera si drepturile individuale, au fost respinse, negate. Este America unde documentele pe care s-a creat aceasta tara au fost rupte in bucati si odata cu ele toate libertatile garantate individului.
Este America unde grele suferinte vor veni peste poporul American, dar conducatorii ca Obama, Michelle Obama, Harry Reid, Nancy Pelosi, Barney Frank, Chris Dodd, Joe Biden, Jesse Jackson, Louis Farrakhan, liberalii profesori de colegii, sefii sindicatelor si alti loiali liberali, membrii Partidului Comunist vor trai intr-o opulenta splendoare.
Este America pe care Obama si Partidul Democrat au creat-o cu asistenta voluntara a presei americane, a Hollywood-ului, sindicatelor, universitatilor, Partidului Comunist din America, a organizatiei Black Panthers si a numeroase entitati straine anti-americane.
Barack Obama a adus mai multa distrugere - ruina asupra acestei tari, decat oricare altul in istoria acestei tari, dar acesta este numai inceputul de ceea ce el si camarazii lui sunt capabili.
Miscarea The Occupy Wall Street este numai un alt pas in planul lor de anihilare a Americii.
Socialismul, in general, are un record de insuccese notabile, ca numai un intelectual poate sa-l ignore". 
Pentru acuratetea mesajului, redau textul eminentului om de cultura in limba engleza; "The current Occupy Wall Street movement is the best illustration to date of what President Barack  Obama’s America looks like. It is an America where the lawless, unaccomplished, ignorant and incompetent rule. It is an America where whose who have sacrificed nothing pillage and destroy the lives of those who have sacrificed greatly.
It is an America where history is rewritten to honor dictators, murderers, and thieves. It is America where violence, racism, hatred, class warfare and murder are all promoted as acceptable means of overturning the American Civil Society.
It is America where humans have been degraded to the level of animals; defecating in public, having sex in public, devoid of basic hygiene. It is an America where the basic tenets of civil society, including faith, family, a free press and individual rights, have been rejected. It is an America where our founding documents have been shredded and, with them, every person’s   guaranteed   liberties.
It is an America where, ultimately, great suffering will come to the American people, but the rulers like Obama, Michelle Obama, Harry Reid, Nancy Pelosi, Barney Frank, Chris Dodd, Joe Biden, Jesse Jackson, Louis Farrakhan, liberal college professors, union bosses and other loyal liberal, Communist Party members will live in opulent splendor.
It is an America that Obama and Democratic Party have created with the willing assistance of the American media, Hollywood, unions, universities, the Communist Party of America, the Black Panthers and numerous anti-American foreign entities.
Barack Obama has brought more destruction upon this country in three years than any other event in history of our nation, but it is just the beginning of what he and his comrades are capable of.
The Occupy Wall Street movement is just another step in their plan for the annihilation of America.
Socialism, in general, has a record of failure so blatant that only an intellectual could ignore or evade it".
Dragilor, orice comentarii suplimentare le consider inutile. Va las dumneavoastra placerea de a trage concluziile pe care le considerati necesare. Oricum, alegerile se apropie si aveti  sansa de a va face cunoscuta opinia. Asta in situatia in care, mai marii lumii au decis sa faca numaratoarea, inaintea inceperii votarii!?!
                                                                                                                                                  A. C. Ton




                                       ARTICOLUL NR 1008



* Inca de la editia numarul 660, din  22 iulie, 2004, mi-am permis sa va familiarizez cu una dintre predictiile unei minti cerebrale - asta, desi a fost politician - Daniel Patrick ”Pat” Moynihan, senator al statului New York, care ne-a avertizat ca pasiunile etnice si religioase inghetate zeci de ani vor exploda, aducand mapamondul in pragul colapsului. Va las dumneavoastra placerea sa analizati unde am ajuns dupa asa-zisa Arab Spring si ce "coloratura" au noile guverne, care, chipurile au inlocuit regimurile anterioare. Oricum, cine a orchestrat aceasta noua schimbare a omis faptul ca istoria a demonstrat, demonstreaza si va demonstra ca schimbarea unor regimuri sau sisteme politice, a generat, ca o regula generala, regimuri mult mai opresive si dictatoriale decat cele anterioare, creand noi zone conflictuale, care, ulterior, vor necesita interventia noastra militara.
Sa nu fi auzit multitudinea de consilieri trecuti pe la West Point, Virginia Military Academy sau The Citadel, de gen. Douglas Mac Arthur, persoana care si-a petrecut toata viata in "spatiul militar”, comandantul trupelor americane din extremul orient, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care intr-o forma foarte delicata si-a permis sa exprime un foarte trist adevar; " In opinia mea, orice viitor ministru de razboi care recomanda presedintelui sa trimita armata de uscat in Asia, Orientul Mijlociu sau Africa, ar trebui sa fie supus unui consult medical la cap.” (In my opinion, any future defense secretary who advises the president to again send a big American land army into Asia or into Middle East or Africa should “have his head examined.”)
Din nefericire, nimeni n-a tinut cont de pertinentele sfaturi ale acestui geniu militar si ne-am trezit implicati in tot felul de conflicte militare, incepand cu Coreea, Vietnam, Somalia, Irak, Afganistan, Libia, plus multe altele in "spatiul invizibil”, cu rezultatele care se cunosc.
Mai nou, surse a caror credibilitate nu prezinta nici cel mai mic dubiu, dau drept sigura implicarea trupelor americane in Uganda, tara, care dupa inlaturarea dictatorului Idi Amin Dada, nu mai cunoaste notiunea de liniste. Noul inamic se numeste Lord’s Resistance Army, o grupare revolutionara militarizata, condusa de un oarecare Joseph Kony, dorit si de International Criminal Court din Haga. Tot aceleasi surse dau iminenta implicarea noastra, cu trupe in tarile vecine Ugandei, respectiv Republica Central-Africana, Republica Democratica Congo si Sudan. Nimeni, in deplinatatea facultatilor mentale, nu contesta faptul ca Joseph Kony nu trebuie eliminat; dar pentru asta nu este nevoie decat de  cateva echipe speciale, stationate la Fort Bragg, North Carolina sau Fort Banning, Georgia. Cu o economie intr-o accentuata forma de colaps generalizat, cine va mai suporta miliardele necesare unei asemenea operatiuni, cand si China are propriile interese in regiune.
Tuturor, cuvintele aceluiasi geniu militar, gen. Douglas Mac Arthur, care din leagan, pana la obstescul sfarsit, s-a aflat numai in "armata”: "O lume mai buna va aparea bazata pe credinta si intelegere.” (A better world shall emerge based on faith and understanding.)  In ce ma priveste, consider ca numai Credinta ne va duce la Intelegere, cu o singura conditie: va trebui sa acceptam ca nu exista Credinte superioare sau inferioare, ci o singura Credinta!, cea in Dumnezeu.
Unul dintre marii militari strategi ai lumii, legendarul filosof Zhuge Liang, inca din sec III, B.C. ne-a spus ca "puterea nu consta in teritorii extinse si o populatie numeroasa, victoria nu se asigura cu armament eficient, securitatea nu consta in ziduri inalte si santuri adanci de aparare, autoritatea nu consta numai in ordine stricte si pedepse frecvente. Cei care stabilesc o organizatie viabila vor supravietui chiar daca sunt putini, in timp ce cei care stabilesc o organizatie muribunda vor disparea, chiar daca sunt numerosi. (Strength is not just a matter of extensive territory and a large population, victory is not just a matter of efficient armaments, security is not just a matter of high walls and deep moats, authority is not just a matter of strict orders and frequent punishments. Those who establish a viable organization will survive even they are small, while those who establish a moribund organization will perish even they are large.)
 O operatiune militara este ca un foc; daca nu este oprita se va stinge de la sine.
 In ignoranta mea ma asteptam ca dupa 23 de secole, pretinsele genii care umplu pana la refuz cancelariile si parlamentele tarilor lumii, instaurand la nivel planetar dictatura prostiei sa devina partial familiari cu aceste opere filosofice. Ar fi invatat ca lupta armata constituie ultimul resort, idealul constand in a castiga fara lupta. Asta pentru cine a urmat invataturile lui Tao-te Ching. Dar cine se mai oboseste cu cititul, cand laurii si Gloria apartin celor pentru care cititul constituie o insuportabila povara, prostia devenind un criteriu de baza in a accede la posturi-pozitii guvernamentale sau parlamentare si glorii efemere. Tot invatatura Taoista, afirma ca armele sunt instrumente ale raului si trebuie folosite ca un ultim resort.
Oricum, raman strict la parerea ca omenirea comite un act sinugigas, acceptand la nesfarsit la conducerea destinelor Mapamondului, tot felul de purtatori ilegali de creier. Pana cand nu se va insaura la nivel Planetar criteriul Meritocratiei, termen de care vorbeste mereu distinsul om de cultura, intelectualul desavarsit, scriitorul de renume Corneliu Leu, planeta se va cufunda intr-o totala negura intelelectuala, materiala, morala, spirituala etc. care implicit va duce la disparitia ei totala.
Pana la disparitia noastra totala, care dupa parerea semnatarului acestei rubrici, este mult mai aproape decat o anticipam, economistii Anil Puri si Mira Farka de la Cal State Fullerton, College of Business and Economics, ne asigura ca la sfarsitul anului 2018, avem sanse reale de imbunatatirea situatiei economice actuale !?! Stati linistiti, intai sa trecem de 21 Decembrie, 2012, orele 23:11, Pacific Standard Time.
Am sa inchei acest Stanley Kramer, cu urmatoarele: Duty, Honor, Country, aceste trei cuvinte sfinte, reverentios ne indeamna la ceea ce ar trebui sa avem in vedere pentru salvarea omenirii. Sunt perfect valabile pe tot perimetrul geografic al Mapamondului.
                                                                                                    A.C. Ton
 Magdalena ALBU

                     PUMNUL POLITIC ÎN GURA PRESEI ROMÂNEŞTI

 
Circumscrisă teritoriului vast al eticii, o disciplină teoretică născută din gr. ethos, echivalent al caracterului, obişnuinţei sau datinii -, responsabilitatea ca atare este sau, mai bine zis, trebuie definită drept o atitudine conştientă a oricărui profesionist din variile segmente distincte existente pe piaţă, simţul de răspundere al acestuia în raport cu setul de obligaţii sociale ce-i revin într-un anumit context dat, impunând, de la sine înţeles, un ansamblu de norme precise şi unanim acceptate. Căci „a fi responsabil“ semnifică un lucru care transcende completamente “ceva atât de inconştient precum preferinţa”, bunăoară, fiindcă, dacă etica face referire la „cum trebuie să trăim“, atunci valorile morale apar ca nişte referenţiale mai mult sau mai puţin sigure prin care ne manifestăm judecata proprie în raport cu modul în care “suntem” ori “ar trebui să fim, în orice situaţie de viaţă: şi-n familie, şi-n sfera vieţii profesionale şi-n viaţa publică, inclusiv deci, şi în afaceri”, după cum afirma Vasile Morar în cartea sa intitulată “Etica în afaceri şi politică”.
Dacă aruncăm însă diacronic o privire asupra vastei sfere etice, putem pleca în privinţa definirii sale de la ceea ce însuşi remarcabilul orator şi avocat roman Marcus Tullius Cicero - autorul nu mai puţin cunoscutelor Catilinare - transfera acesteia din punct de vedere semantic, şi anume, înţelesul ei funciar de moravuri, obiceiuri. Mult mai târziu, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, ilustrul exponent al idealismului german de secol XIX postchristic, a fost întâia personalitate care a prezentat morala drept “aspectul subiectiv al acţiunilor întreprinse de unii”. Astăzi, teoria filozofică a moralei, presupune un teritoriu mai larg în abordarea sa complexă, şi anume, putem vorbi despre acel ansamblu vădit de “atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau popor sau grup uman (ca în exemplele, „etosul francez“, „etosul american“ sau „etosul afacerilor“- the business ethos)” (V. Morar). Disciplină considerată aidoma unui construct de tip “impersonal, obiectiv, constant”, etica rămâne axată în sinea ei, aşadar, atât pe ideile de Bine, Rău, Dreptate, Datorie ş.a., cât şi pe “moralitatea oamenilor”, după cum bine remarca acelaşi etician Vasile Morar, studiul acesteia reprezentând tot ceea ce este inclus de facto în perimetrul sui-generis al valorilor şi al normelor morale consacrate şi uzitate acum.
După Robert C. Solomon, semantica proprie a eticii include însă un câmp fix de semnificaţii fundamentale precum caracterul individual şi normele sociale, iar după Jérôme Ballet şi Françoise de Bry, aceasta ne apare drept “ceva impersonal, obiectiv, constant”, plecând de la faptul că „morala a lăsat primul loc eticii şi pentru motive mediatice”, ceea ce este, iată, un lucru mai mult decât controversat azi. Oricum, dacă ar fi să alcătuim, după unii teoreticieni, o gradualizare a eticii generale la care facem raportare aici, atunci părţile sale constitutive am putea spune că sunt reprezentate de către cele trei segmente cunoscute, şi anume, etica valoric-normativă, care include studiul marilor teorii şi doctrine etice, meta-etica şi eticile aplicate, ce tratează problematici particulare dintre cele mai diverse şi mai cunoscute, precum eutanasia, avortul ş.a., toate văzute prin prisma teoriei dezvoltate de către etica valoric-normativă şi meta-etică.
Şi, ca să completăm cumva tabloul atât de distinct al definirii eticii, dorim să îl amintim aici şi pe Paul Ricoeur, care propunea, la rându-i, o viziune proprie deosebit de interesantă asupra acestui aspect, vorbind despre un anumit triunghi etic de bază (un soi de triunghi semiotic specific), unde Eu, Tu şi El semnifică acele componente etice intrinseci în opinia sa, „marea” etică apărând atunci când “ne afirmăm şi propria voinţă şi libertatea celuilalt”, o intercondiţionare necesară a două atribute aparent disjuncte, dar totalmente legate una de alta dintru bun început, Eu şi Celălalt întruchipând, astfel, ansamblul omogenizat al unor entităţi heteroclite, pe care le uneşte însă gândirea de tip evoluat cum că fiecare este, de fapt, şi Eu, şi Celălalt în acelaşi timp, interrelaţionare umană ce trebuie să conţină drept element comun tocmai „necesitatea de a inspira încrederea celorlalţi”. Ricoeur, citat de V. Morar, spune la un moment dat aşa: „libertatea ta valorează tot atât ca libertatea mea“, ceea ce constituie puntea primordială pe care se trece “de la etică la morală cu noţiunea de imperativ şi de lege”. Dacă ne alegem, aşadar, ca macro-referenţial o organizaţie anume, mediatică sau de orice altă natură ar fi ea, atunci ecuaţia ricoeuriană dintre etică şi morală devine una „perfect aplicabilă întreprinderii“. Şi ajungem în acest fel la profesionistul în sine, asimilat de către eticianul francez cu polul Eu, care e nevoit “să-şi asigure încrederea celorlalţi”, adică polul Tu. Interesant punctul de vedere etic expus de Paul Ricoeur în cadrul propriei sale teorii, mai cu seamă că observăm aici o viziune nouă, multifaţetată ce pleacă de la un model simplu, geometric şi ajunge la un principiu de bază caracteristic oricărei instituţii în sine şi profesioniştilor ei.
În ceea ce priveşte conţinutul normelor legale privind acest cadru etic fix, trebuie spus că ele posedă un conţinut foarte clar din punct de vedere juridic ce se dovedeşte, măcar aparent, o matrice importantă pentru orice perimetru profesional. Iată că se naşte de aici şi obligaţia unui profesionist de a respecta legile în vigoare, o decizie individuală ce presupune însă o natură intrinsecă deloc alta decât de ordin moral. Evident că  atâta vreme cât sistemele legislative au rolul de „simple texte pe hârtie“, „dacă etosul este minat de neîncredere în valori, precum onestitatea, competenţa, hărnicia, atunci corupţia, lăcomia şi necinstea vor tinde să devină endemice”. Plecând de la acest lucru, norma juridică, indiferent de numărul său de inventar, ar deveni, cu alte cuvinte, o simplă secvenţă legală lipsită de un suport real, dar şi de un subiect care, moralmente, să i se supună necondiţionat. Constituirea, aşadar, a unor legi care să reglementeze relaţiile profesionale trebuie realizată pe un fundament moral indubitabil, „legi mai scurte şi mai clare, aplicate cu maximă probitate şi transparenţă” fiind, se pare, o gândire care să structureze mult mai bine cadrul de desfăşurare al diferitelor relaţii profesionale. Între normele fixe şi cele particulare, norma juridică este una cu o valoare deosebit de mare şi ţine, până la urmă, de dimensiunea morală a profesionistului implicat în actul muncii, constiinta de sine a acestuia fiind o consecinţă a interacţiunilor focalizate dintre indivizi. Norma juridică este susţinută în fapt de o acţiune educativă, decizia cuiva de a se încadra sau nu în sfera legislativă fiind una etică în genere, apelul la datoria şi conştiinţa cuiva privind respectarea normei legale putând fi unul cu ecou anume sau, dimpotrivă, unul completamente mut, întrucât conştiinţa este acea voce interioară cu nivele de cristalizare total distincte de la un individ la altul.
Am simţit nevoia interioară a acestui sumar ocol ideatic, pentru simplul motiv că l-am crezut necesar. Iar o privire aruncată înapoi în timp este întotdeauna un bun prilej de comparaţii corecte, atunci când trebuie să analizezi un anumit eveniment al prezentului. Dar - şi mărturisesc acest lucru cu mâna pe inimă - şi pentru că mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc într-o ţară ca România, unde etica şi deontologia professională, din orice domeniu ar fie acestea, se îneacă, iată, într-o mlaştină cu stidenţe nondemocratice de tip politico-securisto-ocult, unde obedienţa faţă de Puterea de curând schimbată la faţă ca tentă de culoare semnifică un fapt dramatic în ceea ce priveşte democraţia în sine. Sigur că, din acest punct de vedere, nici în presă lucrurile nu stau tocmai bine. La fel se întâmplă, din păcate, şi în domeniul IF-ului, şi în cel al medicinei (şi discutam despre faptul acesta în urmă cu câţiva ani cu profesorul neurochirurg Panoza) etc. Despre presă, am mai scris cu ceva vreme în urmă şi nu simţeam absolut deloc nevoia să o repet acum, dar, într-o atare conjunctură ivită de câtva timp încoace, cred că este util să scriu cîteva rânduri. Afirmam atunci „că este puţin prea sumar să se vorbească doar despre trei roluri de bază, pe care mass-media ar trebui să le deţină într-un regim de presă liberal.” Cu alte cuvinte, a informa, a educa şi a distra, după Claude-Jean Bertrand, reprezintă o platformă de prospecţie interesantă, dar, evident, sumară pentru cei interesaţi de subiectul cercetat. Şi tot în acel text spuneam că „mass-media româneşti s-au îndepărtat în mod extrem de clar de la menirea lor iniţială, încercând să-şi creioneze în linii mari propriul traiect funciar într-un regim de presă aşa-zis liberal, având la bază, de fapt, o analiză de detaliu gândită doar din perspectiva influenţei decisive, pe care ele o exercită asupra tuturor grupurilor de indivizi, de homo communicans din ce în ce mai confuzi, ce compun şi definesc organismul complex al societăţii româneşti din acest moment dat al evoluţiei sale istorice.”
Faptul că se încearcă însă din răsputeri în acest zile de către membrii unui for public numit CNA să se întrerupă emisia unei televiziuni de ştiri - Antena 3 - într-o ţară membră UE mă pune serios pe gânduri. Ni se arată, astfel, la orizontul vieţii noastre socio-profesionale stafia monstruoasă nu numai a unei încălcări flagrante a normelor etice şi deontologice despre care tocmai am discutat puţin mai sus în mod teoretic - desigur, norme ce ar trebui să domine orice perimetru profesional românesc contemporan, inclusiv cel jurnalistic -, dar şi una la fel de periculoasă a anulării, practic, a libertăţii de expresie din România, ceea ce contravine, desigur, în mod vădit principiilor cuprinse în Carta fundamentală a drepturilor omului. Oprirea emisiei unui anumit canal mediatic de ştiri (în condiţiile în care cea mai mare parte a mass-media româneşti din ziua de azi manipulează în sensul dorit de actuala guvernare, ceea ce reprezintă o altă tară de analizat de către specialişti a ceea ce definim drept deontologie profesională) este apanajul elocvent al unor state unde dictatura îşi exercită puterea din plin, dar şi o gravă eroare decizională, în acelaşi timp, a membrilor unei instituţii, eroare care creionează o vădită formă de antidemocraţie românească a prezentului. A-i respecta de fapt şi de drept unei profesii anume - fie ea aparţinătoare sferei mediatice sau oricărui alt domeniu de activitate de aici şi de oriunde din lume - graniţele de desfăşurare a activităţii proprii apare ca un principiu democratic funciar al timpului pe care îl trăim, principiu ce presupune să te racordezi în mod individual sau colectiv la o anumită dimensiune etică a cărei structură e susţinută, bineînţeles, de un cadru normativ juridic cu dinamică continuă, dar şi un act de alegere personală ori de grup asupra unui sistem axiologic unde aderarea se face în funcţie de propria ta voce lăuntrică şi nu altfel. De fapt, în ceea ce doreşte să facă CNA-ul acum se încalcă de două ori principiile democratice în România: o dată, pentru că se anulează dreptul la exprimare a unui segment mediatic de ştiri, şi a doua oară, pentru că se interzice, cu alte cuvinte, însuşi dreptul cetăţeanului de a alege ceea ce doreşte să privească şi să asculte, de a se situa, până la urmă, în tipul de realitate mediatică în care crede că se poate regăsi. Ceea ce mă îngrijorează însă acum în mod evident este faptul că acestă instituţie publică numită CNA nu pare interesată - aşa cum ar trebui, de altfel, să fie, dacă tot îşi clamează menirea de asanare deontologică a spaţiului audio-vizual românesc - de acele emisiuni şi canale de radio şi de televiziune care încurajează pornografia şi violenţa sub toate formele lor posibile prin programele transmise şi prin limbajul folosit în cadrul acestora (şi, când spun limbaj folosit, nu mă gândesc doar la cel verbal, desigur, ci şi la cel paraverbal şi nonverbal, care întrec orice limită a bunului simţ şi a numitei etici şi deontologii profesionale). Aceasta mă îngrijorează foarte mult, repet, ca cetăţean, pentru că în acele locuri nu se intervine, iată, deloc, din păcate, în sens pozitiv, în schimb, la o televiziune de ştiri se intervine - şi acesta e unul dintre lucrurile grave din punct de vedere decizional azi. 
Nu doresc să intru pe tărâmul politic viciat al momentului şi să vorbesc despre încercarea nereuşită, după părerea mea, de reconstrucţie imagologică a actualului partid de guvrnământ, dar şi despre forma de teamă a unei părţi a aleşilor zilei în faţa verbului combativ al unei singure televiziuni, care face notă discordantă în raport cu celelalte entităţi similare doar pentru faptul că prezintă într-un ton critic erorile de fond ale actualului sistem politic românesc. Personal, mi se pare un fapt salutar pentru orice canal mediatic acest tip de abordare evenimenţială, atâta vreme cât am ieşit, consider eu, din punct de vedere istoric din epoca întunecată a dictaturii comuniste (sau nu am ieşit încă, mă întreb?!...).
Cred că subiectul îndelung discutat zilele acestea de CNA, anume acela de a opri emisia unei televiziuni de ştiri, este o problemă complet falsă, care nu absolvă deloc instituţia publică anterior menţionată de vina de a nu lua atitudine făţişă de când s-a infiinţat şi până azi faţă de adevăratele aspecte non-etice şi non-deontologice ale spaţiului mediatic românesc. Aceasta este, de fapt, miza existenţei pe viitor a unei instituţii publice precum CNA-ul, dar şi esenţa problemei abordate puţin mai sus, iară nu ceea ce se dezbate şi se supune la vot într-un mod cu totul şi cu totul inutil acum.



 Ştefan Doru DĂNCUŞ

                  DESPRE LEGEA LUSTRAŢIEI,
            DE LA SILVIU BRUCAN LA ANDREI CORNEA

Această impresie de Lege a lustraţiei (sau proiect de lege) vine cu o întârziere care nu repară nimic, mai mult agită vechi certuri între români. Între timp, foştii torţionari (un material fulminant a apărut şi în revista SINGUR, pe vremea când se tipărea pe hârtie, semnat de Fabian Anton) ori slugile sistemului – au murit. De la Timişoara lui 1989 au trecut peste 20 de ani (mai mulţi decât cei prognozaţi de bufniţa cotrocenistă a PRO-TV-ului, Silviu Brucan, Dumnezeu să-l ierte, că de odihnit – cine ştie…). Cui să cer, azi, cele 8 luni de mină subteran, executate la Motru, în 1989?
Am fost un tânăr care voia libertate. Peste mine a trecut şi Piaţa Universităţii (Partidul „Mişcarea pentru România” al lui Marian Munteanu) şi deziluzia numită C.D.R (Emil Constantinescu). Nădăjduind că va fi mai bine, am ajuns la 44 de ani. Până acum vreo 5 ani am tot strigat în stânga şi-n dreapta, am făcut scandal, am încercat să adun oameni excepţionali pentru a ne opune minciunii generalizate; dar ultima mea detenţie (arestul de la Târgovişte şi Oradea) m-au potolit.
Sunt prea bătrân şi prea şubred ca sănătate să pot porni revoluţii într-o Românie în care orice mişcare de stradă, orice efort de reconstrucţie a „societăţii civile” de care vorbeşte Liviu Antonesei sunt maculate în scurt timp de profitori şi lingăi pentru care obedienţa este egală cu „trăiesc mai bine ca alţii”.
Am avut o treabă la Poliţie şi am trecut pe lângă o coadă, de la un ghişeu: de-acolo îşi iau şi acum, în 2012, remuneraţiile – „ciochiştii”, adică cei care dau cu ciocul, adică, în sens larg, informatorii. Dacă această lege ar fi putut fi impusă în 1989 – România era acum monarhie constituţională. Noi, cei de atunci, nu am reuşit să ne apărăm interesele cum ar fi trebuit; eram şi prea tineri, ce-i drept. Acum? Acum, îl aud pe unul din marii ucigaşi ai României, Ion Iliescu, vorbind despre această lege ca despre o „ruşine”, de parcă nici n-au existat mineriadele patronate de el, de parcă episodul „Târgu Mureş” nu e o „ruşine”; l-am putea eticheta drept o „consecinţă nefastă a exercitării exerciţiului democratic” în care „sinergiile” dau năvală unele peste altele într-o euforică şi benefică beatitudine socială.
Guvernele de după 1989 au reuşit să dezbine poporul român; oricât am evita această nenorocită de socoteală matematică – rezultatul îl avem zilnic în faţa ochilor, indiferent că suntem scriitori, patroni, editori, angajaţi pe la minusculele fabrici cât de cât active ori pe la firmele de pază, poliţişti, agenţi la finanţe şi garda financiară: suntem unul împotriva altuia, deşi în noi există ceva care ne şopteşte să ne iubim aproapele.
Lustraţia n-are nicio noimă astăzi. Mi s-ar fi potrivit pe la 21 de ani, când a fost împuşcat Ceauşescu. Văd în legea asta halucinogenă un nou tertip al puterii politice actuale, un public-ţintă (target) care să-şi piardă reperele, să rămână dezorientat şi să nu se dezmeticească decât după ce ”aleşii” îşi vor reocupa fotoliile.
Copiii mei m-au întrebat: ce este aceea Legea lustraţiei, tată, că toată lumea vorbeşte de ea? Pentru această întrebare fără precedent n-am avut răspuns: mi-ar fi trebuit peste 20 de ani să le explic.
P.S.: Acum am citit pe internet o ciudăţenie scrisă de Andrei Cornea. Andrei Cornea este dânsul – printr-o regretabilă extensie semantică – o “eroare”. Dar, datorită poziţiei pe care o are, nu este una facultativă. Aşa că i-am parcurs uimit textul scris, cred, “la prima mână”, ca şi cum i-ar fi fost comandat de cineva. Sinistru material, dacă ne gândim că miliţienii de care vorbeşte ne terminau cu bătaia la tălpi (cu “bulanele”). Sau poate plantau flori în Piaţa Universităţii (tot cu “bulanele”), ce ştim noi, ăia, “stupid peoplels”?



                         Zero milă pentru Intelectualii lui Băsescu


E alarmă în tabără Intelectualilor lui Băsescu. Sunt ei jigodii, dar nu şi proşti. Ştiu că au luat-o pe tobogan şi că jos îi aşteaptă tăierea sinecurilor. Din partea mea, pot să şi crape. Au făcut un rău imens ţării susţinând un regim dement.
Dacă jigodia e o boală tratabilă la câini, la aceste pipede e un modus vivendi dăunător societăţii.
O să sară probabil în sus cei mai sensibili şi-o să spună că sunt extremist. Nici o problemă. Asta cred. M-am săturat de purtatul cu mănuşi faţă de nişte oameni care îşi prostituează mintea, egoişti până-n ultima moleculă, care merită dispreţ.
În România se moare din cauza guvernării acoliţilor lui Băsescu. Poţi să taci în faţa dramelor, dacă mai ai un strop de umanitate? A celor îngheţaţi sub zăpezi? A bătrânilor ce se sting în lipsuri? Văzând copiii bolnavi de cancer, lăsaţi fără medicamente? I-aţi auzit pe Patapievici, Mihăieş, Pleşu, Liiceanu, şi lista e lungă, însă mi-e scârbă să le transcriu numele, vorbind indignaţi despre aceşti micuţi cu speranţa vieţii suspendată? Nici cancerul la copii nu-i impresionează? O vorbă măcar, ca să scoată ochii prostimii?!
Locul acestor indivizi este la groapa de gunoi, nu în spaţiul public. N-am nici o milă pentru ei.
                                                                                         Alexandru Petria



 NOTA REDACȚIEI: Adăugăm la acest articol o știre de ultima oră apărută în ziarul „Ziua de vest” din Timișoara
(http://www.ziuadevest.ro/eveniment/28674-domnul-doctor-honoris-causa-nu-e-doctor.html):

Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin a retras titlul de "doctor" lui Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român. Nemţii şi-au dat seama că titlul lui Patapeievici este un fals ordinar.

HRP a primit, săptămâna trecută, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Titlul a fost contestat de mai mulţi dascăli şi intelectuali din Timişoara. Conform blogului
www.roncea.ro, titlul de "doctor" i-a fost retras şi lui Sorin Antohi, membru fondator GDS.
 
Nemţii nu glumesc...
"Nemţii nu glumesc! Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, unde Horia Roman Patapievici, membru al GDS şi actual preşedinte al ICR, şi Sorin Antohi, membru fondator al GDS, informator al Securităţii, reclamat de laureata Nobel Herta Muller şi rentier ICR, au beneficiat prin fraudă de o bursă post-doctorală  "Andrew W. Mellon Fellow", în ciuda faptul ca nu aveau/au doctoratul, le-a retras titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei. Dr. Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin, a confirmat pentru Roncea.ro că în cazul Patapievici s-au efectuat deja cuvenitele corecturi, urmând să se realizeze şi pentru Antohi, ceea ce s-a petrecut cu promptitudine", se arată pe blogul
www.roncea.ro.

Contestatarii lui Patapievici jubilează
Nici pe site-ul Institutului Cultural Român, nici pe cel al Editurii Humanitas, nici pe cel al Preşedinţiei României, HRP nu are trecut în CV titlul de doctor. Totuşi, site-ul preşedinţiei confirmă că HRP a beneficat de o bursă abuzivă la Berlin, în 2006, la care nu puteau participa cei ce nu aveau titlul de doctor.
www.roncea.ro a descoperit şi că conducătorul său de doctorat, profesorul Ilie Pârvu, confirmă că Patapievici nu şi-a luat vreodată doctoratul. Acelaşi blog susţine că Bogdan Duca, fost coleg de doctorat la Universitatea din Bucureşti cu Patapievici, nu ştie nimic despre finalizarea doctoratului şefului Institutului Cultural Român. "Prestigiosul Institut pentru Studii Avansate (Wissenschaftskolleg zu Berlin) a dat în vileag - în aceste zile - impostura lui Patapievici, care a beneficiat de o consistentă bursă de studii postdoctorale, deşi nu are un titlu de doctor de cercetare. Ar fi numai hilar, de n-ar fi revoltător până la stele şi îndărăt: cel plătit substanţial spre a gestiona imaginea României în lume terfeleşte prestigiul culturii, al ştiinţei, academismul românesc", spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, organizatorul protestului antiPatapievici din ziua decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.





DOUĂ ARTICOLE DE VIOREL ROMAN
                                          Al treilea cardinal

Preafericitul Lucian cardinal Muresan este al treilea cardinal al Bisericii din Romania si in inaltul Senat de la Roma, prezidat de papa Benedict XVI, ii reprezinta pe greco-catolici, pe milioanele de romanii fugiti in occident si intraga natiune.
Romania este in UE, dar ortodocsii sunt inca nefamiliarizata cu normele si valorile din vest. De aceea rolul noului cardinal este de a-i sprijini pe presedintele si patriarhul de la Bucuresti in continuarea dialogului cu Roma inceput de Fericitul papa Ioan Paul II.
Ideia Statului fara Biserica s-a dovedita contraproductiva, pentru ca el are la baza o falsa constiinta, generata de escamontarea valorilor, judecatilor religioase pe care le-a facut in prealabil. EU se bazeaza pe codul canonic catolic actualizat - acquis communautaire.
La incrucisarea intereselor a trei culturi, religii, imperii, greco-catolicii din Transilvania s-u unit cu Roma in 1697 fara o supraveghere austro-ungara. In 1701 a doua unire s-a realizat in conditii de subordonare cu consecinte pana astazi. Vezi rolul UDMR-ului.
De trei secole se lupta greco-catolicii sa ridice nivelul intelectual al natiunii, sa formeze o patura de intelectuali occidentali capabili sa articuleze si realizeze programul de emancipare nationala, sociala la nivelul tarilor de origine latina, Italia, Franta, Spania.
E greu de stiut ce linie va urma Preafercitul Lucian, ce a primei uniri, a episcopului romanilor Inocentiu Micu Klein, a Scolii Ardelene sau unirii a doua, a episcopilor Ioan Bob si Ioan Lemeni, mai cooperanti cu administratia maghiara.
Presedintele, patriarhul si cardinalul pot elibera neamul romanesc de lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, cum se exprimau cei care au esuat in perioada interbelica. Ideia contemplativa, tot din vremea aceea, ca trebuie asteptat pana cand moldo-valahii ortodocsi se coc, s-a dovediat la fel de gresita.
Conditiile de emancipare a tuturor romanilor sunt azi in UE incomparabil mai favorabile decat cele din trecutul Bisericii unite cu Roma, dar asta nu inseamna ca afirmarea nationala, sociala se face cadou, va cadea ca para malaeata in gura lui natafleata.
Acum nu se mai pune problema uniri cu Roma ca pe vremea Imperiilor, ci o cooperare si coordonare a eforturilor comune occidentalo-romanesti in Europa unita gratiei Romei. Asta presupune si dialog si intransigenta in apararea intereselor neamului, cum au facut episcopul si protopopii ardeleni la prima unire si apoi mai ales Scoala Ardeleana.
Rezistente in efortul de emacipare au fost si sunt pe toate fronturile. Occidentalii n-au incredere in greco-ortodocsii moldo-valahi, greco-pravoslavnicii n-au incredere in ortodocsii de origine latina. Moscova, Belgrad, Sofia nu vad cu ochi buni emanciparea Romaniei pentru ca le sta in calea unitatii lumii lor slave. Greco-fanariotii sunt nostalgici.
Budapesta ii vor pe romani de o mie de ani ori subordonati, ori maghiarizati.
Pe de alta parte, daca ne reamintim de generozitatea Fericitului papa Ioan Paul II fata de moldo-valahi, puteam avea nadejdea ca presedintele, patriarhul si al treilea cardinal vor schimba destinul neamului in UE si vor crea un model si pentru celelalte tari ortodoxe, cum a fost si prima vizita a unui papa in lumea ortodoxa, la Bucuresti in mai 1999.





                                   Ghinionul de a fi moldo-valah

500 de ani au supravietuit moldo-valahi sub cea mai incompetenta   administratie din lume, cea turco-fanariota, 50 de ani sub cea   sovietica. Acuma ei sunt in Europa numai aparent, pentru ca noua   statui a lui Kemal Atatürk pe Calea Victoriei si faptul ca in locul   Aeroflot-ului rus s-a instalat la Bucuresti Turkish Air pe Magheru   sunt indicii mai sigure.  Moldo-valahii sunt in continuare provinciali turco-pravoslavnici,   chiar daca bacsisul se chiama acuma comision si UE e Inalta Poarta. De   la vladica la opinca nu s-a schimbat mai nimic. Vezi pe   www.viorel-roman.ro Scrisoarea deschisa adresata poporului roman de   arhimandritul Iustin Parvu si pe www.badpolitics.ro Lucian Croitoru:   In Romania nu e capitalism, clicile antreprenori de carton-politicieni   au acaparat economia.  Chiar si presedintii moldo-valahii au o soarta ca sub fanarioti.   Ceausescu e lichidat, Iliescu a lichidat economia, Constantinescu s-a   auto lichidat, Basescu resemnat ii pregateste pe evreii Unghureanu &   Tismaneanu cel Tanar sa-i convinga  pe naivi ca o forma fara fond,   statul lui, o fictiune dependenta de FMI, e compatibil cu Europa. Cam   cum au incercat si esuat sub sovietici si Ana Pauker & Tismaneanu cel   Batran.  Noua clasa politica imita numai establishment-ul din vest. Cutumele   turco-fanariote sunt insa cat se poate de reale. Voda e deasupra legii   si cu boierii cei mari decid totul in Consiliul Suprem de Aparare al   Tarii.  Baronii locali, boierii mici si mazilitii isi cumpara   imunitatea cum pot si chiar trebuie sa suporte procese de coruptie,   acum la moda.  Totul s-a privatizat, invatamantul, sanatatea, siguranta personala si   armata. Cei care supravietuiesc cu cativa euro pe zi sub administratia   de la Bucuresti n-au incotro. Asa ca nu-i surprinzator ca milioane fug   in UE. Oricum, din toate timpurile, numai in Europa s-au putut afirma   Enescu, Brancusi, Vlaicu, Vuia, Coanda, Cioran, Eliade etc. Putin   probabil ca in cultura de anonimat de la Portile Orientului ar fi   iesit din mediocritate.  La moldo-valahi nu exista o clasa de mijloc sau o burghezie nationala,   ca in occident, ci numai intermediari, agenti, dealer, vatafi,   nterlopi, care cu totii sunt hotarati sa distruga orice sansa de   integrare reala in Europa, pentru ca ei nu au o religie, ci popi, care   ierta mai mult decat pot ei fura. Zeci de miliarde de euro le stau la   dispozitie de la UE ca sa modernizeze tara, dar ei nu le folosesc   pentru ca ar trebui sa dea socoteala pentru ei.  Nu mai exista banci sau intreprinderi autohtone notabile, ci numa   filiale a unor banci si companii straine. Totul depinde de buget si de   sansa de a primi contracte privilegiate, bineinteles in cardasie.   Contractele, examenele, licentele, locurile de munca, aprobarile devin   facile numai prin coruptie, influenta, spaga etc. Capitalism de   cumetrie.  De la buget se fura usor, observa si arhimandritul Parvu: Slujbasii   tarii, caftanitii vand la pret de piatra seaca si fier vechi bunurile   realizate de tine, sub obladuirea sefilor lor, impart banii, apoi sunt   judecati de ochii lumii si primesc pedepse cu suspendare, adica   multumesc, la revedere, te chemam noi cand avem nevoie de srviciile   tale. Consilierul BNR, Croitoru e pe aceiasi linie: clicile   antreprenorilor de carton ale politicienilor nu se imbagatesc din   riscurile pe care si le asuma pe bani proprii, ci din alocarile de la   buget. Cei care platesc impozite si taxe au ghinionul de a fi   moldo-valahi, romani captivi.
                                                                                       www.viorel-roman.ro    




                                                                  Traseismul romanesc

Este bine cunoscut traseismul politic de la un partid la altul al diversilor oportunisti neimpliniti politic, financiar sau pur si simplu care doresc sa-si mentina statusul si avantajele de om “important” politic.
Sa fie acesti traseisti nimic mai mult decat niste tradatori? Sa tradeze ei vreun partid sau vreo doctrina? Nu, ei nu pot trada o doctrina deoarece habar n-au ce este aceea atata timp cat fac un adevarat slalom de la stanga la dreapta si inapoi. Dar de tradat, tot tradeaza, ii tradeaza pe cei care i-au ales pe lista unui partid. Din pacate, pe lista de partid si nu individual, deoarece uninominalul este o poveste care i-ar impiedica pe multi dintre oamenii politici sa se mai regaseasca pe bancile Parlamentului.
Iar cand partidul se scufunda, nu mai vorbim de traseisti, vorbim de sobolani care fug deoarece nu mai au ce roade pe o epava.
Uneori partide intregi sunt traseiste incercand sa obtine fonduri si sustinere politica de la diversele “internationale europene”.
Daca ne gandim doar la glorioasa istorie a PDL-ului, care astazi pluteste in deriva “ciuruit” peste tot, nu se poate sa nu ne amintim de trecutul sau socialist, trecut putin pe la liberalism si terminandu-si traseul intr-un conservatorism dubios ca membru al Partidului Popular European, dupa cum a fost mai benefic, indiferent de doctrina.
Si pentru ca cercul traseismului national sa fie complet, avem de-aface si cu organizatii civice de tot soiul din tara si din afara, de prin Europa sau de prin California, din Basarabia sau de prin Centrele Universitare ale Romaniei care si-au uitat si idealurile, si scopurile si s-au repezit sa faca temenele si sa trimita ode de recunostinta sau scrisori de aprobare catre cel care le vorbeste frumos de la inaltimea unui piedestal guvernamental, care le mai da o bursa, sau care-i mai baga in seama printr-o invitatie publica la “sediu”.
Iar sunetul discursurilor populiste care gadila placut urechile, se opreste la nivelul timpanului liderilor de organizatii lipsiti de analisti sau consilieri priceputi care sa transforme sunetele in analize corecte capabile sa-i fereasca de derapajele la care sunt tentati de acest populism calp.
Si atunci, liderii organizatiilor “independente si apolitice” ale societatii civile, pentru a-si arata recunostinta deplina, fac o propaganda cu voce pitigaiata pentru idolii lor politici, fie ca-s indivizi, fie ca-s embleme de partid.
Daca lipsa de profesionism poate fi considerata o scuza penibila, ce fel de scuza mai poate fi invocata atunci cand se renunta la principiile organizatiilor pentru niscaiva faramituri de la masa potentatilor puterii?
Iar cand barca ia apa, tocmai acesti lideri sunt cei care, ca orice sobolani, sar primii de pe punte si incearca sa se salveze jurand credinta altor idoli politici in devenire, uitand de civism si de principii de “neatarnare”.
Altfel, traseismul tinde sa devina un sport national oriunde s-ar manifesta, pe malul Dambovitei, al Bacului sau al Pacificului.
Pentru limitarea efectelor acestei forme de lichelism public, societatea civila trebuie sa dea tonul redresarii morale, sa se debarasaseze de meteahna compromisului si sa coopereze demn cu clasa politica de pe pozitii egale, strict pentru realizarea scopurilor pe care si le propune in concordanta cu principiile proprii.
                                                                                            Mircea POPESCU
 Sunt un om la fel ca Dumneavoastră, poate cu un plus de cunoştinţe şi experienţă, datorită vârstei şi a faptului că lucrez, de o viaţă, în lumea informaţiei şi a cărţilor. Am mai trăit o astfel de experienţă. Nu urmăresc nimic altceva decât a trăi demn în ţara mea. Sunt Sergiu Găbureac, contestatar. Informaţii găsiţi cu ajutorul dlui Google.
 
 
AVEM O MARE PROBLEMĂ !
 
Avem la Cotroceni un om bolnav.
Un individ ajuns acolo printr-o conjunctură dramatică.
Mulţi l-am votat fără să ştim, de fapt, cine este cu adevărat.
Acum îi cunoaştem trecutul, care ne face să ne fie ruşine de noi înşine.
Cum am putut alege un iresponsabil într-o asemenea funcţie importantă.
Acum ştiu. Şi cu acele voturi furate pe la Paris şi alte capitale de băieţii deştepţi.
Acest semen al nostru este om bolnav de PUTERE.
Este boala care distruge o ţară în doar câţiva ani.
Acum avem o ţară grav bolnavă.
Avem un Guvern bolnav, supraponderal, cu miniştri inculţi şi neprofesionişti.
Avem un Parlament bolnav, supraponderal, imoral, dominat de traseişti şi mercenari politici de toate etniile. Din cauza acestora am ajuns una dintre oile negre ale Uniunii Europene.
Principalele instituţii civilizatoare ale statului român şcoala, sănătatea, poliţia, justiţia şi chiar biserica nu funcţionează normal.
Statul român este bolnav de corupţie, dominat de bunul plac şi multă, multă imoralitate. Avem o justiţie legată la ochi de adevăratelea.
 
Aşa nu se mai poate ! M-am săturat de alba-neagra !
 
CE VREAU ? VREAU O ROMÂNIE NORMALĂ
  Ani în şir, am votat, cum am votat. Am ratat de fiecare dată. Parcă e un blestem. Şi ne-am ales cu tot mai mulţi aleşi, de joasă calitate umană.
De trei zile ne strângem prin pieţele României şi cerem diverse lucruri. Se vede de la o poştă că suntem oameni de toate vârstele, cu fel de fel de ocupaţii şi interese, convingeri şi pregătire, dar e clar că ceea ce ne-a adunat împreună este dorinţa de a schimba ceva în România.
Unii cred că suntem manipulaţi. Aşa este ! Suntem manipulaţi de nedreptate, aroganţa aleşilor, sărăcie şi injustiţie.
Modul în care ne manifestăm nu pare a fi legal, aşa cum sunt hoţiile lor fără de număr pentru care au creat legi speciale de-a lungul acestor ani.
Cer scuze pentru disconfortul creat celor de după perdele.
Să ştie că nu-i condamn pentru neimplicare, ştiu ce înseamnă frica, dar să ştie că cei din pieţele României apără şi interesele lor generale.
 
Sunt convins că tot mai mulţi dintre contestatari au aceleaşi convingeri.
   
 
CUM PROCEDĂM !?!
Ce doresc personal:
DEMISIA lui Traian Băsescu din calitatea de preşedinte al României. Motivele sunt arhicunoscute.
DEMISIA Guvernului Boc şi instalarea unui guvern de tehnocraţi.
ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE în martie-aprilie 2012.
REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI cu păstrarea celor două camere.
ALEGERI PREZIDENŢIALE ANTICIPATE în mai 2012.
REFORMAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI şi reducerea lui la un cabinet cu 10-12 miniştri / ministere.
REFORMAREA partidelor. Este primordial ca  toate partidele să-şi facă curăţenie în propria ogradă prin eliminarea tuturor celor care     i-au făcut de râs de-a lungul anilor, pe toţi traseiştii şi mercenarii politici. Apoi să se prezinte la alegeri.
Vreau ca JUSTIŢIA să funcţioneze. Fără tot felul de prescrieri.
Cei vinovaţi de involuţia României în ultimii 20 de ani trebuie să plătească ! Vreau o societate pluralistă morală şi modernă.
Condiţia esenţială este ca toate acţiunile noastre să fie paşnice. Excesele nu servesc nimănui. Mai ales în condiţiile în care, lucru dovedit, câteva unităţi ale poliţiei, jandarmeriei şi ale serviciilor de informaţii sunt total ostile poporului român, cu masive infiltrări în rândul manifestanţilor.
Diversiunile, organizate de oamenii puterii, deja manifestate sâmbătă şi duminică, nu trebuie să  compromită mişcarea noastră.
Ne delimităm total de acţiunile violente ale acelor grupuri apărute ca din senin în rândul celor care se exprimau paşnic.
Vreau o societate civilă eliberată de lichele şi oportunişti.
Deşi pare imposibil un dialog cu autorităţile actuale, asta e prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate.
Nu credem că actualul regim clientelar va ceda uşor. Pentru asta trebuie inteligenţă şi onoare E clar cu nu ai de la cine cere asemenea lucruri.
Ştim că sunt câteva conştiinţe în interiorul coaliţiei PDL-UNPR-UDMR, dar nu cred că vor reuşi să impună conducerilor lor politice un dialog civilizat cu NOI.
Cu o televiziune publică, mult mai slugarnică decât cea din 1989, e foarte greu să se ştie cine suntem şi ce vrem. Noroc cu mass media privată, deşi şi aici sunt unele probleme privind relatarea corectă a evenimentelor din România. Dar cel puţin ei nu trăiesc din banii noştri.
Mulţumesc tuturor celor care prezintă corect  realitatea din stradă şi din ţară. Mulţumesc tuturor persoanelor juridice care sprijină acţiunile noastre.
 
Tot mai mulţi vom fi în pieţe pentru a ne manifesta paşnic.
 
ROMÂNIA TREZEŞTE-TE ! DOAMNE AJUTĂ !
 
 Mulţumiri !
 
 

                                         Blestemul  Pieţelor  !
 
Mă tot întreb. De ce ne-a scos Dumnezeu, atâtea zile prin pieţele României şi prin Europa, punându-ne imaginaţia, din greu, la lucru !?! Am fost şi suntem, încă, prin pieţe, oameni de toate convingerile, cu educaţie şi pregătire diversă.
Cererile sunt extrem de clare: demisia lui Traian Băsescu; demisia oricărui guvern girat de o majoritate parlamentară nelegitimă; instalarea unui guvern de tehnocraţi care să organizeze alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare. Am mai solicitat: reformarea Parlamentului României cu reducerea masivă a numărului de parlamentari (cca 200+cca 70) şi parlament bicameral cu funcţii distincte; reformarea Guvernului României cu reducerea drastică a agenţiilor, a personalului guvernamental, precum şi un cabinet cu 10-12 miniştri; reformarea tuturor partidelor din România. Partidele să-şi facă curăţenie generală prin eliminarea tuturor compromişilor, a incompetenţilor şi a traseiştilor-mercenari  la toate nivelele: local, judeţean şi naţional. Apoi să se prezinte la alegeri. Iar Justiţia să-şi pornească motoarele. Cereri şi solicitări cărora li s-ar fi dat curs în orice ţară democratică aflată într-un asemenea impas.
Uniunea Europeană e plină de exemple.
Mass media ne-a acordat ceva atenţie. La începuturi. Făceam, nu-i aşa, rating ! Dar nu a tratat niciodată subiectul cu toată seriozitatea ! Abia acum dă ceva semne. Boborul a reacţionat în diverse moduri, preferând, ca în multe alte situaţii extreme din istoria noastră, să stea pe după perdele. Departe de a-l condamna. Nu poţi avea pretenţii de la un popor slab educat şi neinformat în proporţie de masă. Guvernanţii ne-au ignorat. Total. De la ei aveam, însă, oarece pretenţii. Nu ştiu cine i-a sfătuit să se comporte aşa, dar au greşit. Grav. Cu aşa ceva nu te joci !
Nu întâmplător, regii aveau pe unul, care avea voie să spună orice. Puţini cunoşteau rolul real al bufonului, de care, unor curteni, le era o frică îngrozitoare ! Ştiau că regele ţinea cont de cele "exprimate liber în spaţiul public" de nebunul regal. Şi era doar unul !?!
Am mai spus. Nu numărul protestatarilor e important. Totul e ca mesajele să fie corecte. Asta o ştiu de la tatăl meu, preotul Dimitrie. Decidenţii actuali n-au ţinut cont. Circulă tot felul de teorii. Unii analişti îi tot dau cu suta de mii în stradă. Sau, cum a spus însuşi cappo di tutti capi, nici cu cinci milioane nu demisionează ! Zău !?! Vom vedea.
La o sumară analiză a zecilor de scandări (ce lucrări de doctorat ar mai ieşi, fie d.p.d.v. sociologic, politic, economic, istoric, fie d.p.d.v. religios, filosofic, filologic, artistic, geografic !) oricine întrevede adevărurile de netăgăduit exprimate în Pieţe.
Poate, odată voi dezvolta subiectul, deşi mi se pare inutil să mai comentez de pildă: MARŞ, AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ !, “animalul politic” fiind perfect localizat în perimetrul Cotrocenilor.
Urmează extracţia ! Numai să nu ne facă SRI-ul din nou figura ! Noroc cu SIE !
Sau BĂSESCU ŞI CU AI LUI / TRĂDĂTORII NEAMULUI ! cu N.B. S-A DAT ŞPAGĂ BAROSANĂ / PENTRU ROŞIA MONTANĂ !
Iată, sunt vândute noi resurse strategice de zeci de milarde de euro cu doar câteva sute de milioane ! Pe ultima sută de metri, decidenţii actuali din România aplică politica otrăvirii fântânilor şi pustiirea holdelor pe fondul unor declaraţii bocciene de tipul “Casa părintească nu se vinde !”.
Concluzia. Cum să nu-i iubeşti pe protestatarii (ciumpalaci, nevrotici etc.), care au punctat, chirurgical, vinovaţii pentru situaţia catastrofală în care se află azi România ? Am mai pierdut câteva luni din timpul nostru comun, pe filosofia lui "degeaba protestează ăia" ! Nu, nu-i degeaba ! Cine are dreptate câştigă. Greu de tot, pieţarii câştigă !
Pentru tot neamul.
Ştiţi ce-a spus lelea Safta, Cassandra noastră cea de toate zilele: “Eu nu blestem, maică, dar praful să se aleagă şi arză-i-ar focul ...”.
A sosit vremea ca incantaţiile pieţelor să-şi facă efectul.
Sfârşitul celor 500, care au trădat neamul şi o ţară lăsată de Dumnezeu din străvechime, pe aceste minunate plaiuri, e foarte aproape. 
Unii au învăţat câte ceva !  Pentru România se deschide o nouă fereastră. A treia în ultimii 22 de ani. Favorabilă celor mulţi. Depinde cum va fi gestionată reformarea radicală a tuturor structurilor societăţii româneşti.
Fără jumătăţi de măsură, domnule Procuror (nu faceţi confuzii) ! Cum a fost data trecută, de Duminca Orbului ! Acum avem închisori de maximă siguranţă şi legi, cât de cât, europene.
 
Ultima oră !
Au început transferurile în politichia românească. Atenţie la implanturi !
 
ROMÂNIA-I ŢARA MEA !
VREAU UN TRAI DECENT ÎN EA !
 
Şi nu uita !
VOTUL e mai puternic decât glonţul !
                                                                              SERGIU GĂBUREAC
 
 
 ÎN FINALUL PLEDOARIILOR DIN ACEASTĂ PAGINĂ:
UN EXEMPLU AUSTRALIAN

Nota 10 pentru demnitate prim-ministrului australian Kevin Rudd

Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
Citat:
"IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
 
"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in ar moni e si bucurie pasnica.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."
Prime Minister Kevin Rudd - Australia
 
 
 
  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971