Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SĂRBĂTOAREA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE Memoriu către Comisiile Parlamentare privind instituirea Zilei Naţionale a Limbii Române - Ovid Densuşianu despre limba română
UN DEMERS DE DEMNITATE ROMÂNEASCĂ DIN PARTEA UNUI PRLAMENTAR; Apelul domnului senator Iulian Urban
NISTE SUBLINIERI ALE REPREZENTANTULUI UNEI FIRME ELVETIENE IN ROMANIA, CITATE DE DL. SENATOR
PATRIMONIUL CULTURAL PRIN FAPTA PERSONALA
ADUNAREA GENERALA A ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA - Declaraţia partidelor parlamentare privind agenda comunelor
PACTUL NAȚIONAL PENTRU AUTONOMIE LOCALĂ
APELUL REVISTEI ,,ALBINA ROMÂNEASCĂ\"
SPRE A NU DA UN ASPECT TRIUMFALIST CELOR AFIRMATE PÂNĂ AICI: - Articole de Dan Ghelase şi Nicolae Iuga
EUGEN DORCESCU
GEORGE STANCA
GEORGE ROCA
IOAN LILĂ
LA BISTRIŢA-NĂSĂUD, UN BARON AL LUI DRACULA (SAU, MAI DEGRABĂ, AL LUI Bram Stocker)
FESTIVALUL ,,ROMEO ŞI JULIETA\" LA MIZIL
PREMIANŢI LA FESTIVAL
OPINII ALE PARTICIPANŢILOR
ANUNT PENTRU CEI INTERESATI DE DIGITALIZAREA LITERATURII
LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
sectiunea 2 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
secţiunea 3 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
APEL CĂTRE TOATE ORGANIZAŢIILE CARE ÎNTRUNESC SCRIITORI DE LIMBA ROMÂNĂ
ARMELE DE LA CIOROGÂRLA UN REPORTAJ CU MULTE ŞI FOCOASE BOMBE prezentat din cartuşierele de diverse culori ale poetului şi generalului în rezervă NICOLAE ROTARU
PAGINA INTAI

 

MEMORIU PRIVIND SÃRBÃTOAREA NAŢIONALÃ A LIMBII ROMÂNE

 ADRESAT COMISIILOR DE CULTURÃ, ARTE, MASS MEDIA ALE

                             SENATULUI ŞI CAMEREI  DEPUTAŢILOR

 

 

 

 Domnule Preşedinte, Domnilor Senatori şi Deputaţi membri ai Comisiilor,

       Avem onoarea sã Vã aducem la cunoştinţã faptul cã, din iniţiativa organizaţiei noastre pe care o descriem în raportul concluziv anexat, anul acesta, într-o reţea formatã din întruniri publice locale şi legãturi comune bazate pe internet, în multe localitãţi din ţarã şi în comunitãţi ale românilor de pretutindeni, au avut loc pentru prima oarã manifestãri prilejuind SÃRBÃTOAREA NAŢIONALÃ A LIMBII ROMÂNE.
     Anvergura lor, oficializarea lor prin Hotãrâri ale Consiliilor Locale, caracterul evocator, sãrbãtoresc, de comunicare ştiinţificã, analizã istoricã sau adunare popularã cu entuziaste programe artistice sunt descrise în acelaşi raport concluziv, reieşind cu evidenţã atât interesul cu care propunerea noastrã a fost întâmpinatã şi pusã imediat în practicã de populaţia româneascã din ţarã şi strãinãtate, cât şi nevoia pentru viitor a oficializãrii acestei Sãrbãtori prin formele legislative de rigoare. 
       Fapt pentru care, cu onoare, ne adresãm Comisiei pentru Culturã, Arte, Mass Media a Camerei Deputaţilor solicitând bunãvoinţa de a se însuşi şi trimite spre votul plenului o propunere legislativã privind INSTITUIREA SÃRBÃTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE in scopul ideii de unitate prin limbã a tuturor aspiraţiilor de simţire româneascã.
Menţionãm cã aceastã sãrbãtoare este marcatã oficial, an de an, în comunitãţile româneşti din Basarabia şi Bucovina iar, la alte popoare vorbitoare ale unei limbi comune, au cãpãtat de multã vreme pregnantã tradiţie unele manifestãri cunoscute cum sunt Zilele Francofoniei, Sãrbãtorile legate de Commonwealth-ul Britanic, Zilele Culturii Hispanice, Manifestãrile comune ale celor de limbã arabã, Manifestãri de limbã germanã ale unor universitãţi din Germania, Elveţia şi Austria, Simpozionul limbilor altaice, etc... Sau, ca exemple chiar din vecinãtatea noastrã: Colocviul comun al limbilor tiurcice organizat de Turcia şi, binecunoscutã prin amploarea şi eficienţa ei, Ziua Mondialã a Maghiarilor care a devenit tradiţionalã prin manifestãrile de unitate subliniate de maghiarii din întreaga lume.
Având onoarea sã Vã informãm cã manifestãrile fãrã suport oficial pe care le-am organizat anul acesta pornesc dintr-o Hotãrâre votatã într-un for naţional neguvernamental care este Consfãtuirea Naţionalã a Intelectualilor de la Sate si au fost susţinute de zeci de publicaţii şi ONG-uri din ţarã şi din lume, cã au avut ecouri memorabile atât prin adunãrile şi sãrbãtoririle din ţarã şi strãinãtate, prin contribuţia unor însemnate personalitãţi culturale româneşti de pretutindeni, prin reţeaua internet care s-a constituit acoperind sute de localitãţi din ţarã şi multe comunitãţi din strãinãtate, cât şi prin Hotãrâri oficiale ale unor Consilii Locale de a institui deja pe teritoriul lor Sãrbãtoarea Limbii Române şi a o înscrie în calendarul local,
     Vã rugãm, Stimate Domnule Preşedinte şi Stimaţi membri ai Comisiei sã Vã însuşiţi propunerea noastrã procedând la formele prin care Sãrbãtoarea Naţionalã a Limbii Române sã fie instituitã prin Lege.
   

     În ceea ce ne priveşte, Vã informãm cã, prin legãturi cu tot mai multe localitãţi şi comunitãţi româneşti, cu tot mai multe publicaţii cultural-sociale de limba românã, cu tot mai multe personalitãţi culturale şi lideri de opinie, noi amplificãm chiar în aceatã perioadã ecourile primei sãrbãtoriri pe care am organizat-o şi primim tot mai multe hotãrâri de însuşire a ei de cãtre Consiliile Locale şi Consiliile unor importante organizaţii neguvernamentale. Ca iniţiatori, ne angajãm în acelaşi timp ca, dacã Legea pe care Veţi avea bunãvoinţa sã o propuneţi spre vot şi promulgare, va prevedea şi contribuţia organizaţiei noastre care este recunoscutã de utilitate publicã prin Hotãrâre de Guvern, sã facem toate eforturile, sã mobilizãm toţi membrii filialelor noastre, sã întãrim reţeaua de organizaţii neguvernamentale din care facem parte, sã impulsionãm, sã susţinem şi sã animãm sãrbãtorirea an de an în judeţe, localitãţi şi comunitãţi româneşti, în aşa fel încât ea sã devinã una dintre cele mai mari sãrbãtori populare ale românilor şi sã se impunã în tradiţie.    

 

 

 

           OVID DENSUŞIANU : Istoria limbii române – vol I “Originile”- extrase şi concluzii

 

 ROMANIZAREA PENINSULEI BALCANICE, ELEMENTUL AUTOHTON, LIMBA LATINĂ, DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE BALCANICE, INFLUENŢA SLAVĂ

  Originile limbii române  nu trebuie căutate exclusiv în Latina transplantată la nordul Dunării. Dacă romanizarea Daciei poate fi considerată drept una dintre faptele cele mai importante din istoria extinderii latinei  în orientul Europei, nu trebuie să credem că se va ajunge vreodată a explica trecutul atât de obscur al limbii române fără a depăşi frontierele acestei provincii. Un eveniment precum acela al cuceririi ţării dacilor era strâns legat de o întreagă serie de întâmplări pe care filologul, la fel de bine ca şi istoricul, nu trebuie să le neglijeze dacă vrea să explice atât de numeroasele probleme care se leagă de originea românilor.

Nu există metodă mai falsă în cercetările de acest gen decât de a lua în considerare fenomenele la modul izolat, fără a examina raporturile lor cu alte realităţi şi influenţa exercitată de unele asupra altora. Savanţii aplecaţi asupra studierii originilor limbii române au uitat deseori să privească mai departe de linia Carpaţilor şi a Dunării. Cu o obstinaţie, de altfel explicabilă, ei au ţinut la o tradiţie foarte dragă primilor filologi transilvăneni care voiau să dezvăluie toate particularităţile  limbii române prin latina transportată la nordul Dunării. Astăzi nu mai are nici un rost să respectăm o asemenea tradiţie, iar filologia română trebuie să iasă din limitele restrânse ale vechii metode, angajându-se pe o cale mai sigură şi mai apropiată de adevăr.

Examinată de aproape, limba română  nu poate reprezenta  numai latina din Dacia. Alături de elemente care nu se pot lega, într-o ultimă analiză, decât de latina importată în Dacia, româna ne oferă destule  fenomene care trădează o origine meridională şi care ne trimit spre ţările dintre Adriatica şi Dunăre. Romanizarea destul de profundă a  celei mai mari părţi din peninsula balcanică şi relaţii care au existat, cel puţin până-ntr-o anumită epocă, între elementul roman al Daciei şi cel al Traciei, al Iliriei, etc. ne interzic să izolăm naşterea limbii române în regiunea Carpaţilor. E mai important să revizuim  un capitol dintre cele mai importante ale istoriei limbii române decât să neglijăm a urmări destinul latinei la sudul Dunării. De asemenea, va fi imposibil de înţeles consecinţele cuceririi Daciei, dacă refuzăm să ne amintim evenimentele care au precedat aceasta facilitând propagarea  latinei în peninsula Balcanică.

    Expediţiile romanilor contra dacilor au fost doar un episod din acest îndelung proces de romanizare a Europei occidentale care a început în secolul al treilea înainte de Hristos şi care avea să schimbe complet fizionomia ţărilor situate între Adriatica şi Marea neagră. Peninsula balcanică era romanizată în mare parte în momentul în care colonii lui Traian veniră  să se stabilească în regiunea Carpaţilor. Iliria fusese cucerită în secolul al doilea înainte de Hristos şi devenise chiar provincie romană într-a doua jumătate a primului secol, după o lungă rezistenţă şi numeroase războaie începute în anul 228. Prin cucerirea acestei ţări era făcut primul pas spre romanizarea peninsulei balcanice, iar romanii nu aveau decât să-şi împingă mai departe cuceririle şi să supună alte ţări din sudul Dunării înaite de a se îndrepta spre nord. Grecia şi Macedonia avură soarta Iliriei în anul 146 înainte de Hristos; Moesia a fost supusă în anul 29 înaintea erei noastre; Panonia fu tranformată în provincie romană în anul 9 după Hristos, iar Tracia în anul 46. Deci în momentul în care cucerirea Daciei, în 107 după Hristos veni să încoroneze această operă de romanizare a provinciilor danubiene şi să întărească elementul ce urma să dea mai tîrziu naştere  poporului român, latina era vorbită  de la Adriatica la Marea Neagră şi de la Carpaţi până-n Munţii Pindului.

   Dacă, în mijlocul acestei populaţii romane, existau anumite elemente care voiau să se sustragă influenţelor culturii şi limbii latine, civilizaţia romană a ajuns să se impună aproape  oriunde superioritatea ei era recunoscută şi, cu timpul, avea să pătrundă din ce în ce mai profund în comunităţile locuitorilor autohtoni. Numai grecii şi o parte din populaţia tracă şi ilirică s-au arătat mai refractari faţă de  cultura romană... În Iliria , populaţia latină ajunse să supună în mai multe regiuni vechiul element autohton şi să răspândească în ţară un idiom roman ale cărui ultime trăsături par să ne fie conservate într-un dialect din insula Veglia. Într-o parte a Macedoniei şi a Traciei şi mai ales în sudul Panoniei, în Moesia şi în Dacia, civilizaţia romană ajunse deasemenea să se impună majorităţii populaţiei şi, în marile oraşe, la fel de bine ca în locurile apropiate centrelor administrative, auzeai deja în secolul al doilea latina cea care avea să dea naştere mai târziu limbii rămâne.

   Aceasta este în linii mari istoria extinderii latinei în peninsula balcanică până în secolul al doilea după Hristos. Pentru a înţelege bine originile limbii române nu trebuie pierdute din vedere toată această suită de fapte şi nu trebuie nici o dată uitat că urmările romanizării Daciei nu au cum fi studiate fără o cunoaştere generală a destinului limbii latine în alte ţări ale Europei orientale. Dacă romanii, după cucerirea Iliriei, ar fi fost împinşi de evenimente spre Dacia, fără să fi romanizat mai întâi Moesia, Tracia şi Macedonia, nu e nici o îndoială că limba română n-ar fi existat astăzi. Spiritul roman care s-ar fi dezvoltat la nordul Dunării ar fi fost respins spre vest unde s-ar fi afundat, în decursul secolelor, în italiană sau retoromană. Pe de altă parte, dacă romanii s-ar fi oprit la Dunăre şi nu s-ar mai fi stabilit în Dacia şi în Panonia, romana orientală n-ar fi fost reprezentată astăzi decât printr-un mic dialect analog macedo-românei. Şi, dacă limba română există astăzi cu dialectele sale principale (daco-român, istro-român şi macedo-român), trebuie să atribuim acest fapt realităţii că latina a fost vorbită de la Carpaţi şi până la frontierele Greciei. Latina din nordul şi din sudul Dunării s-au susţinut reciproc, şi tocmai graţie acestui sprijin mutual se datorează faptul că limba română a putut să se constituie şi să se conserve de-a lungul întregului Ev Mediu...

   Unul dintre capitolele cele mai neclare ale istoriei limbii române este acela al influenţei idiomurilor indigene asupra latinei care a venit să li se suprapună. Este o problemă ce nu va ajunge niciodată a fi rezolvată într-un mod mai sigur, de vreme ce elementele de care dispune filologia sunt insuficiente ca să putem răspunde la numeroasele întrebări ce se ridică. Cunoştinţele pe care le avem astăzi despre vorbirea vechilor locuitori ai peninsulei balcanice sunt reduse aproape la zero, dar nu numai prin aceste mijloace s-ar putea face o idee exactă asupra măsurii în care latina a fost influenţată prin elementul autohton. Pentru a arunca indirect o oarecare lumină asupra unei probleme atât de complicate, trebuie să recurgem la mărturiile istoriei şi arheologiei care, ele singure pot  acoperi vreunele dintre lacunele pe care le comportă un asemenea subiect. Dar datele acestor ştiinţe sunt deseori la fel de vagi şi trebuie să le completăm de multe ori prin simple inducţiuni. Ne va fi de asemenea  greu de a fixa  mai exact epoca în care  vechile populaţii ale ţărilor dunărene s-au asimilat romanilor şi de a cunoaşte motivele pentru care civilizaţia latină s-a propagat mai repede într-o direcţie decât în alta. Asemenea remarci pot fi aplicate tuturor ţărilor care au fost romanizate... Iar, printre cauzele generale care au contribuit la triumful limbii şi civilizaţiei latine, nu trebuie să uităm a aminti extinderea din ce în ce mai cuprinzătoare a creştinismului. Chiar dacă latina nu era limba exclusivă în care se predica noua religie, folosirea ei era consacrată oficial şi din acest motiv ea se impunea în faţa tuturor celor care se converteau întru Iisus. Şi, de vreme ce creştinismul se adresa în special celor umili, el a ajutat în acest mod răspândirea latinei printre clasele de jos ale societăţii...

   Cunoaştem prea puţin limbile vechilor populaţii balcanice pentru ca să putem  fixa cu precizie în ce constă influenţa dacă, tracă sau ilirică asupra limbii române. Problema trebuie examinată îndeaproape, chiar dacă rezultatele nu vor fi pe măsura dorinţei noastre. Filologii au admis în multe cazuri existenţa elementelor dacice în limba română... Toti lingviştii recunosc astăzi că influenţa unei limbi asupra alteia este cu atât mai intensă cu cât există mai multă asemănare între ele. Dacă, de exemplu, o ţară este ocupată de un popor care vorbeşte un idiom apropiat celui al locuitorilor supuşi, acţiunea unui idiom asupra altuia va fi mai puternică. Dacă, dimpotrivă, limba indigenă e îndepărtată de idiomul importat, prin fonetică, forme, sintaxă, particularităţile pe care ea le va transmite noii vorbiri ce va rezulta vor fi mai puţin vizibile. Aplicând acest principiu la romanizarea diferitelor  provincii ale imperiului roman, va rezulta cu evidenţă că acolo unde latina va întâlni o limbă mai apropiată de ea, influenţa elementului autohton se va exercita mai lesne...

   Limba română, aşa cum se prezintă ea astăzi, ne arată  în mod neîndoielnic romanizarea profundă a ţării în care ea s-a născut. Tot ceea ce este mai caracteristic în ea poartă o trăsătură pur latină. Cât de numeroase sunt ca însumare elementele străine care au pătruns mai ales în lexic, limba română n-a suferit nici o alterare faţă de fondul ei iniţial şi şi-a păstrat caracterul evident de idiom roman, în ciuda circumstanţelor uneori prea puţin favorabile în care ea s-a dezvoltat.

   Nu se poate cunoaşte, e drept, în toate amănuntele, care era latina importată în regiunea Dunării, pentru a proceda la o comparaţie precisă între aceasta  şi limba română; dar ultimele rezultate ale filologiei romane ne permit să fixăm până la o anumită treaptă trăsăturile cele mai expresive alea acestei latine care trebuie puse la baza românei ca şi a altor limbi romanice. Cu siguranţă că se va ajunge cu timpul la a defini mai precis vorbirea coloniştilor din diferitele provincii ale imperiului roman şi a cunoaşte mai îndeaproape punctele de diferenţiere ale acestor idiomuri romane. Va fi de asemenea mai uşor a face distincţia între ceea ce se leagă direct de latina vulgară în aceste idiomuri şi ceea ce trebuie considerat de origină mai recentă. În acest mod se va putea urmări mai îndeaproape drumul parcurs de ansamblul limbilor romanice din epoca în care latina a fost importată  în provinciile unde ele s-au dezvoltat, până în zilele noastre. Pentru moment, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne-au furnizat până acum, asupra acestui subiect, datele lingvisticii şi vom vedea că, din acest punct de vedere, există o serie de fapte ce trebuie considerate ca un câştig definitiv pentru ştiinţă. Mai multe probleme importante ale istoriei formării limbii române îşi vor găsi soluţiile deândată ce vom ajunge să arătăm care erau particularităţile limbii latine vorbite de locuitorii ţărilor balcanice, în măsura în care ele vor putea fi reconstituite astăzi.

    Se admite astăzi la modul general că toate limbile romanice se bazează pe aceeaşi latină care a fost vorbită de la un capăt la altul al lumii romane. Majoritatea filologilor este de acord să considere bine stabilit acest fapt şi să-l recunoască precum un punct de pornire pentru orice cercetare  asupra istoriei limbilor romanice. În fond, nimic nu ne permite să credem că latina care a fost importată în provinciile imperiului roman era divizată în dialecte şi că, din acest motiv, mai multe fenomene care separă astăzi limbile romanice trebuie căutate încă din epoca latină. Coloniştii stabiliţi în Dacia, de exemplu, vorbeau fără-ndoilaă latina care era in uz în secolul al doilea al erei noastre în toate provinciile dependente de Roma. Era latina oficială întrebuinţată în comerţ, în administraţie şi în toate celelalte relaţii ale cetăţenilor şi care trebuia să prezinte în general, peste tot, un caracter unitar. Schimburile continue între diferitele părţi ale imperiului şi peste toate acestea, ascendentul considerabil pe care-l exercita capitala asupra coloniilor, trebuia să evite îmbucătăţirea dialectală a limbii latine. Aşa că nu era vorba  de o latină provincială proprie fiecăreia dintre ţările romanizate... Dar ar fi greşit să credem şi că nu era nici o distincţie între această latină şi cea vorbită la Roma. Dacă raţiuni puternice ne obligă să admitem că şi latina vulgară avea unitate, n-am putea niciodată crede că toţi legionarii care au cucerit Dacia îşi vorbeau limba în acelaşi mod... Nu există idiom care să poată fi unitar în sensul absolut al cuvântului şi dacă noi înţelegem în acest fel unitatea unei limbi, atunci nu va mai trebui să vorbim despre existenţa unor dialecte în latina vulgară...

   Invazia slavilor a modificat complet fizionomia peninsulei balcanice. Ea aduce o răsturnare în toată această parte a Europei orientale, introducând un element nou în mijlocul populaţiei romane care, cu greu, ajunsese la a se forma. Aceştia nu sunt năvălitori trecători ca Goţii, împinşi numai de dorinţa de a lua de la alţii care determină acum apariţia lor în istorie ; ei sunt barbari împătimiţi, cuceritori ferm decişi să-şi caute o nouă patrie. Mai impetuoşi decât au fost reprezentaţi vreodată, ei nu dau înapoi din faţa niciunui obstacol, pentru a-şi asigura un loc printre populaţiile dunărene. Eforturile lor în acest scop, cruzimile la care se dedau în incursiunile lor spre sud, umplu vreme de mai multe secole istoria imperiului bizantin.

Toată lumea este de acord astăzi să considere invazia slavilor  un eveniment pregătit cu încetul. Descinşi din nord în regiunea Carpaţilor, au avansat câte puţin spre malurile Dunării... Nu erau decât colonii izolate, enclave cu greu perceptibile în mijlocul populaţiei romane. Adevărata invazie nu începe propriu zis decât în ultimii ani ai secolului al cincilea, pe când Ostrogoţii părăseau ţările dunărene ducându-se spre Italia şi lăsând slavilor teritoriul liber. Abia atunci aceştia încep presiuni asupra imperiului bizantin împingându-şi incursiunile până în Peloponez. Profitînd de confuziile care dominau imperiul, în ciuda rezistenţei repetate a trupelor imperiale, ei reuşesc să cucerească cea mai mare parte a teritoriului sud-dunărean. În vreme ce ajung să stăpânească Moesia, Tracia şi Macedonia, ei se îndreaptă şi spre vest prădând Iliria şi Dalmaţia. În prima jumătate a secolului al şaptelea, aproape întreaga peninsulă balcanică se afla astfel în mâinile lor... Ocuparea peninsulei balcanice de către slavi a avut multe şi importante consecinţe asupra dezvoltării elementului roman oriental. Ea a preluat, în primul rând, o bună parte din teritoriul acestuia săpând în acelaşi timp un abis între acesta  şi restul lumii latine... Elementul roman  oriental era scindat pentru totdeauna de cel occidental având să urmeze de acum înainte o dezvoltare aparte, destinul trebuind să i se îngemăneze cu cele ale popoarelor ce-l înconjurau.

    Toate aceste întâmplări au o importanţă incomensurabilă pentru studiul formării limbii române. Ele ne explică caracterele particulare pe care le prezintă această limbă în raport cu alte idiomuri romane şi evoluţia specială pe care a avut-o în cea mai mare parte a Evului Mediu. În fapt, începând cu invazia slavă, romana balcanică a devenit româna, aşa cum ni se prezintă ea astăzi. Până atunci, vorbirea rezultată din transplantarea pe cele două maluri ale Dunării nu putea fi considerată decât o variantă dialectală, ca să spunem aşa, a limbii italiene. Contactul cu slavii este cel care a transformat această vorbire  într-o limbă aparte, întrutotul romană fără îndoială în constituţia sa internă, dar sensibil diferită de cele care au ieşit din acelaşi tipar...

    Majoritatea elementelor slave au pătruns în română în secolele cinci – şapte... Asupra acestora s-au suprapus cu timpul altele ce pot fi distinse de precedentele. Penetrarea românii cu elemente slave a durat deci mai multe secole fiind intensă şi variată. O vedem continuându-se chiar în momentul apariţiei primelor texte  româneşti şi se opreşte doar în secolul al şaptesprezecelea în faţa conceptului de limbă daco-romană, pentru a reapare sub o altă formă, aceea a influenţei limbii ruse moderne la sfârşitul secolului al optsprezecelea şi începutul celui de al nouăsprezecelea. Ea n-a încetat să-şi încerce influenţa  nici în zilele noastre în anumite regiuni precum Basarabia şi Bucovina, dar se produce şi dincolo de Dunăre, asupra macedo-românei şi mai ales asupra istro-românei care este chiar ameninţată de a fi înghiţită de slavă...

    Ajungem la capătul drumului pe care ne-am propus să-l parcurgem în această primă parte a lucrării noastre.

   Momentele cele mai importante ale istoriei vechi a limbii române reies, credem, destul de clar din multitudinea faptelor pe care le-am studiat.

Transportată în peninsula Balcanică, latina a întâlnit traca, ilirica şi greaca ; în lupta care se încinge între ea şi aceste idiomuri, traca şi ilira îşi pierd cea mai mare parte a spaţiului. Absorbind în ea  o cantitate din elementul autohton, latina balcanică se transformă cu timpul într-o vorbire romană specială, a cărei dezvoltare înaintează într-o bună măsură până în secolul al şaselea, în paralel cu dezvoltarea celei albaneze şi mai ales a celei dalmate, a italienei şi uneori a retoromanei.Această vorbire  romană devine limba română propriu zisă în momentul în care invazia slavă o separă de restul întregii lumi romanice.

Din centrul formării sale, din Iliria, limba română avea în evul mediu ramificaţii în nord, până în Dacia; între această limbă română septentrională şi cea de dincolo de Dunăre, au avut loc numeroase schimburi vreme de secole. În aceste schimburi şi mai ales în emigraţia spre Dacia a unui puternic contingent de element meridional trebuie căutată explicaţia surprinzătoarei asemănări ce se constată între diferitele dialecte româneşti; şi tot în ele găsim datele care explică separarea limbii române în cele trei dialecte cunoscute. Această separare se definitiva  în secolul al treisprezecelea. Aceasta fiind epoca în care româna luă forma pe care şi-a conservat-o în trăsăturile sale cele mai specifice, până în zilele noastre; cele mai importante influenţe străine care s-au exercitat asupra ei şi care i-au imprimat majoritatea particularităţilor esenţiale sunt anterioare acestei date.

   Privită în acest mod, istoria veche a limbii române este plasată în adevăratul ei cadru; ea nu se mai prezintă precum  expunerea unor fapte izolate şi alese în scopul de a susţine teze dictate de preocupări deseori străine ştiinţei. Conform celor afirmate de noi, dezvoltarea limbii române apare mai complicată decât s-ar fi bănuit şi cum nu s-ar fi dorit a se crede până acum ; ea nu se reduce la o simplă transformare, lentă şi ferită de vreo influenţă străină profundă, cum au  făcut supoziţii asupra latinei din Dacia majoritatea filologilor; ea cuprinde ceva mai mult, aducând în plus întreaga istorie a latinei orientale şi mai mult decât un capitol de istorie a mai multor idiomuri balcanice...

 

 

     ZIARUL „ZIUA” DESPRE:

  “Limba română văzută ca o cenuşăreasă în Republica Moldova ”

   In Republica Moldova, limba romana este astazi aceeasi cenusareasa care a fost de-a lungul anilor, deoarece este nerecunoscuta de putere si plansa de cei de jos, a declarat pentru Agerpres academicianul Dumitru Matcovschi, scriitor, unul din liderii Miscarii de Eliberare Nationala din Republica Moldova de la finele secolului trecut.

Situatia nu s-a schimbat fata de 1989-1991, perioada in care Republica Moldova mai era parte componenta a fostei URSS: aceleasi persoane, pentru care declararea independentei Republicii Moldova a constituit "o zi neagra", sunt la putere; limba romana este minimalizata, iar sustinatorii ei marginalizati si au de castigat doar profitorii, a declarat Matcovschi.

"Unicul lucru pe care-l putem face este lupta, ori lupta a fost intotdeauna frumoasa", a mentionat el

Si presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, acuza marginalizarea limbii romane peste Prut. Limba rusa inca a ramas foarte influenta in anumite sfere si doar in institutiile de invatamant superior limba romana a ocupat locul cuvenit. "Daca intram in Europa, trebuie sa intram cu limba romana pusa la punct", spune Cimpoi.

El s-a declarat nemultumit si de atitudinea autoritatilor fata de sarbatoarea "Limba noastra cea romana", marcata la 31 august si care trebuie sa aiba o semnificatie nationala. Cele doua sarbatori nationale - Ziua Independentei si "Limba noastra cea romana", foarte scumpe inimii, au fost de fapt anulate, in sensul ca se sarbatoreste doar asa-zisa "Zi a Republicii". Atunci cand a inceput lupta pentru renasterea nationala basarabeana, primul lucru care a fost accentuat a fost problema limbii, dar si astazi mai trebuie sa luptam pentru limba si denumirea corecta a acesteia, a conchis Cimpoi, citat de Agerpres.

    Vasile Pavel: "Limba romana este cel dintai semn al identitatii neamului nostru"

Academicianul Vasile Pavel sustine ca oficializarea limbii romane si revenirea la grafia latina reprezinta poate cea mai mare cucerire pentru Republica Moldova din 1989 incoace. "Limba romana este cel dintai semn al identitatii neamului nostru. Cel mai grav este ca denumirea corecta a acesteia nu este recunoscuta nici pana in prezent, in pofida faptului ca stiinta lingvistica, inclusiv Academia de Stiinte a Moldovei (ASM) s-a pronuntat demult. "Cu parere de rau, savantii nu au fost auziti, iar politica a fost si este si in prezent asa cum este", a declarat Pavel.

Pe de alta parte, prim-vicepresedintele ASM considera ca nu politicul este de vina pentru pozitia slaba a limbii romane in Republica Moldova, ci insasi populatia. Problemele limbii sunt determinate de istoria Republicii Moldova, si nu au atat caracter politic, cat stiintific. Unii oponenti cauta impedimente de ordin politic, dar problema consta in aceea ca populatia, in special generatia mai in varsta, nu poseda vocabularul limbii romane si este necesara o mai buna cunoastere a limbii in care vorbeste.

    "Limba moldoveneasca", efect al relatiilor prea stranse romano-moldovenesti

Limba romana a dobandit statutul de limba oficiala in Republica Moldova la 31 august 1989, pe fundalul "perestroikai" din fosta URSS. In timpul perioadei sovietice, populatiei i s-a impus sa vorbeasca in "limba moldoveneasca" si sa utilizeze grafia chirilica. Rolul limbii romane in calitate de limba de stat a Republicii Moldova a fost consfintit si in Declaratia de independenta adoptata la 27 august 1991.

    Ulterior insa, Miscarea de Eliberare Nationala a scazut din intensitate, promotorii limbii romane s-au divizat in diferite partide si grupuri de interese, iar Constitutia din 1994 a statuat drept limba de stat, "limba moldoveneasca", inclusiv pe fundalul conflictului transnistrean, cauzat - potrivit unor lideri de la Chisinau, dar si de la Tiraspol si Moscova - inclusiv de relatiile prea stranse dintre Republica Moldova si Romania si posibila unire a celor doua state, lucru cerut cu insistenta in acea perioada de unii politicieni si o parte a populatiei de pe ambele maluri ale Prutului.

    Si sarbatoarea "Limba noastra cea romana" si-a pierdut din importanta pe care o avea la inceputul anilor '90, cand era considerata la fel de importanta ca Ziua Independentei. In 2004, dupa venirea Partidului Comunistilor la putere, cele doua sarbatori au fost comasate, instituindu-se "Ziua Republicii".

Potrivit datelor furnizate in urma recensamantului populatiei din 2004, 58,8% din populatia Republicii Moldova au declarat ca vorbesc de obicei in "limba moldoveneasca", 16,4% in limba romana, 16,0% in limba rusa, 3,8% in limba ucraineana, 3,1% in limba gagauza si 1,1% in limba bulgara.

    Datele respective nu spun insa nimic cu privire la numarul persoanelor care nu cunosc limba de stat a Republicii Moldova, insa numarul acestora este mare, in special in centrele raionale si orasele mari, precum Chisinau si Balti, ele reprezentand chiar majoritatea populatiei in zona de sud a Republicii Moldova, unde locuiesc preponderent gagauzi si bulgari.

In pofida faptul ca legislatia ii obliga pe oficiali sa cunoasca limba de stat, ministrul Reintegrarii Vasilii Sova nu vorbeste limba romana. De asemenea, nu poseda limba de stat mai multi sefi ai administratiei centrale si locale. Cel putin 15 deputati (din 101) din parlamentul de la Chisinau, toti membri ai fractiunii comuniste, de asemenea nu cunosc limba de stat a Republicii Moldova, astfel ca pentru ei este asigurata traducerea simultana a lucrarilor parlamentului.

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               M.N. 
                                                                                                                                                   

 

 


     Un demers de demnitate românească din partea unui parlamentar:         

Apelul domnului senator Iulian Urban, vicepreşedinte al Comisiei Juridice a Senatului României:

Către Administratia Prezidenţială a României - d-lui Preşedinte Traian Basescu
Către Guvernul României - d-lui prim-ministru Emil Boc
Către Ministerul Afacerilor de Externe - d-lui ministru Cristian Diaconescu
Către Biroul Permanent al Senatului - d-lui Presedinte Mircea Geoana
Chamber of Commerce Switzerland – Romania
Către membrii Camerei de Comerţ Elveţia – România
Către membrii Camerei de Comert Romania – Elveţia

    Subsemnatul Urban Iulian, senator de Ilfov din partea PDL, Vice-Presedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări va inaintez pe aceasta cale o interpelare oficiala prin care va solicit sa aveti amabilitatea de a lua imediat pozitie fata de actele de xenofobism, defaimare publica si injosnicire la care sunt supusi romanii in presa din Elvetia de astazi 07 ianuarie 2009.
    Asa cum va invit sa vedeti din materialele alaturate precum si din scrisorile trimise de romani care muncesc in Elvetia sau pentru companii elvetienii, aceste acte reprobabile au cunoscut o escaladare fara precedent, ajungadu-se la situatia intolerabila in care sunt lipite pe strazi afise infatisand "corbii" romani.
    Este de datoria institutiilor statului roman, sa adopte o pozitie oficiala, sa ceara condamnarea imediata pe cale oficiala de catre statul elvetian a acestor atacuri xenofobe furibunde la adresa romanilor, si astept in egala masura ca toate companiile elvetiene care au angajati romani , ce isi desfasoara activitatea comerciala in Elvetia si Romania, sa condamne public aceasta campanie a unor partide politice din Elvetia.
    Romanii au adus si aduc plus-valoare economiei elvetiene, companiile elvetiene obtin profituri in Romania prin vanzarea produselor lor, astfel incat trebuie sa se decida daca romanii sunt niste "corbi" care trebuie alungati din Elvetia si firmele elvetiene, sau, sunt oameni de o valoare recunoscuta, care nu trebuie supusi pe nedrept oprobiului public.
    Daca in cazul Italiei, tara in care in 2008 campania electorala a unor partide politice a fost construita pe imaginea "tiganilor si infractorilor romani" fara ca autoritatile din Romania sa adopte pozitii ferme de condamnare, cer pe aceasta cale sa nu se permita reluarea aceluiasi scenariu macabru si in cadrul campaniei electorale din Elvetia, adica romanii sa nu fie folositi pe post de sperietori nationale. Nu de alta dar, stim si noi exemple cu celebritati elvetiene din sectorul high-management care au demonstrat ca sunt oameni, incalcand legile Romaniei si ma refer la Codul Rutier, sau companii elvetiene care nu isi platesc datoriile, insa acest lucru nu a condus la actiuni publice de condamnare in bloc a natiunii elvetiene, sau la organizarea unor referendumuri de excludere din Romania a cetatenilor acestei tari, prietene

Astept raspunsurile dvs. Scrise

Şi nişte sublinieri ale reprezentantului unei firme elveţiene în România, citate de dl. senator

 

    Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, despre care am scris aici http://www.urbaniulian..ro/2009/01/07/ presa elvetiana s-a-dezlantuit in atacuri furibunde la adresa ciorilor de romani mae somata de intervina oficial, mi-a transmis aceste lucruri :

    "Draga Iulian, Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.

    Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia.Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana. Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra.

    Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor. De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti. Fetita mea invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan. In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni."

    Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei. Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot. Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

    Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

    Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa. Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa. Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala : manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii. 

    Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : " Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.

    Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman.

Ţara mea se cheamă România, nu RRomânia!"     

 
 
 
 
 PATRIMONIUL CULTURAL PRIN FAPTA PERSONALĂ

Date recente  provenite de la colaboratorii fluxului nostru de stiri care alcătuiesc prin strădania lor 
HARTA CULTURALA A ROMANIEI CONTEMPORANE

 

 

 ♦ COLECŢIE VALOROASĂ ÎN MUNŢII BIHORULUI
   Conform aprecierii Direcţiei de Cultură şi Culte Bihor, Aurel Flutur din comuna bihoreană Chişcău deţine una dintre cele mai mari şi importante colecţii etnografice private din ţară. Muzeul de la Chişcău este în curs de acreditate, dar a intrat deja în circuitul cultural. Orice turist care doreşte să viziteze muzeul o poate face gratuit. Pentru că nu-şi permit să stea tot timpul de pază la obiecte, soţii Flutur şi-au instalat peste tot camere de luat vederi, ca ei să-şi poată vedea de lucru atunci când au vizitatori. Turiştii pot găsi la muzeu de la cuptoare din lut pentru pâine, la război de ţesut, atelier de rotar şi de cizmar sau şcoala de altădată. Nu lipsesc obiectele de uz gospodăresc, moara pentru păsat sau râşniţa pentru porumb. O raritate este colecţia care a aparţinut ultimului haiduc din Munţii Bihorului, Oneaţa, care făcea schimb de mărfuri cu celebrul Lică Sămădăul, personajul lui Slavici din „Moara cu noroc". Condamnat la închisoare, haiducul a început să lucreze diferite obiecte în lemn, pe care le trimitea acasă şi la biserica din sat. Aproape toate aceste obiecte sunt expuse acum în muzeul din Chişcău. La muzeul din Chişcău se mai găsesc lănci de luptă şi halebarde din timpul lui Horea şi Avram Iancu sau o locomobilă care a apărut în filmul „Pădureanca", pe care a cumpărat-o din satul Zimbru. Început cu obiectele din propria gospodărie, aşa cum au fost ele lăsate de înaintaşi, muzeul lui Aurel şi Lucreţia Flutur, care se află la 20 de kilometri de localitatea Beiuş, are astăzi peste 2.500 de exponate.

 ♦ RECUPERAREA UNOR PIESE DE AUR DE LA CAPALNA
    Un colier cu pandantive si o pereche de cercei, ce fac parte din patrimoniul cultural national al Romaniei, au fost recuperate din strainatate, dupa mai bine de sase ani. Cele doua obiecte au fost recuperate de politistii si procurorii romani de la un cetatean strain, ele fiind sustrase in perioada 2002-2003 din situl arheologic al cetatii dacice de la Capalna. Afirmandu-se ca înca din 2005 s-a stiut ca exista un astfel de tezaur, care era ofertat la vânzare pe piata neagra a antichitatilor la un pret de 35.000 de euro, cercetarile arata ca respectivul cetatean strain a cumparat piesele de la niste romani, indentificati ulterior ca facand parte dintr-o grupare de jefuitori de situri arheologice. Membrii gruparii sunt judecati in stare de libertate de instantele din judetul Hunedoara pentru fapte similare, comise in 2002 si 2003 in situl arheologic Sarmizegetusa Regia.  Pe piata neagra circulau poze ale tezaurului, acestea fiind si primele piste de la care au pornit anchetatorii români

 ♦ PROTEST PRIVIND PATRIMONIUL BUCURESTIULUI
    Asociatia ARTRAD, afiliatã initiativei civice a "Grupului Bucureşti" (pentru apãrarea patrimoniului urban al Capitalei), protesteaza energic si solicita masuri urgente - conform atributiilor institutiilor dvs - fata de noua interventie depreciativa aflata in curs, asupra monumentului de importanta deosebita a Bucurestilor - CONACUL GOLESCU-GRANT. Este in curs o operatie de "cosmetizare" prin vopsirea lui roz si acoperirea ornamentelor sculptate si traforate in piatra, cu huma alba! Interventie de natura a schimba complect aspectul monumentului de patrimoniu!Caz simptomatic de neaplicare a prevederilor legale de catre DCCPCNB, neglijenta cu efecte distructive si cheltuiala de ban public, complect evitabile!Aflat in procedura de clasare urgenta prin cererile ARTRAD (catre DCCPCNB) din 5.10.2007 si 1.12.2007, conform Legii nr.422/2006 - Art.13.2.d si Art.21.1, imobilul trebuia sa beneficieze dupa numai 3 zile de statut de protectie, delimitarea zonei si avizarea apartinatorilor.Obiectivul, din Sectorul 6, Str.Tibles nr.64 este in folosinta Centrului de Plasament Copii Orhideea, fiind donatie de utilitate publica facuta de Familia Grant.Cladirea a fost construita in 1814 si renovata capital la cca 1870, este legata de evenimente istorice memorabile, are 3 tunele subterane de refugiu si a supravietuit remarcabil pana in zilele noastre

 ♦ DESCOPERIRI ISTORICE SI ARHEOLOGICE IN CARPATII RASARITENI
    Profesorul Dumitru Ionita, istoric si arheolog din localitatea nemteana Farcasa, este cel care a descoperit, in zona sa de bastina de la poalele Ceahlaului, o serie de comori, printre care 120 de tablite inscriptionate cu insemne protoliterate, vechi de peste 5.000 de ani, care atesta faptul ca pe plaiurile noastre a aparut prima forma de scriere din lume, si nu la sumerieni, asa cum se stie oficial. In cursul unor cercetari efectuate nu departe de casa, la Brosteni, profesorul Ionita a dat peste un localnic, Ioan Cimpoiesu, care i-a povestit ca tinutul ascunde comori din vremurile lui Cuza. Cercetarile istoricului Dumitru Ionita au fost pe deplin incununate de succes in momentul in carea descoperit o caseta metalica, ce continea doi butoni din sidef si un sigiliu domnesc, din aur. Sigiliul, având greutatea de 60 de grame, se prezenta sub forma unui lantisor ornamentat cu motive florale sapate in aur si având incrustat la capat un smarald, pe care era infatisat capul domnitorului Cuza purtând deasupra coroana domneasca. in partea de sus, smaraldul purta inscriptia „Alecsandru Ioan I", iar in cea de jos era inscriptionat cu prenumele prescurtat al domnitorului, incadrat in anul confectionarii sigiliului: „18-Al-62". Butonii, descoperiti odata cu sigiliul, erau confectionati din sidef, aveau greutatea totala de 20 de grame si purtau monograma domnitorului Unirii, respectiv litera I, care se suprapunea stilistic peste litera A, formând un grup de litere unitar.

 ♦ DESCOPERIRI ISTORICE SI ARHEOLOGICE IN CARPATII RASARITENI
    Profesorul Dumitru Ionita, istoric si arheolog din localitatea nemteana Farcasa, este cel care a descoperit, in zona sa de bastina de la poalele Ceahlaului, o serie de comori, printre care 120 de tablite inscriptionate cu insemne protoliterate, vechi de peste 5.000 de ani, care atesta faptul ca pe plaiurile noastre a aparut prima forma de scriere din lume, si nu la sumerieni, asa cum se stie oficial. In cursul unor cercetari efectuate nu departe de casa, la Brosteni, profesorul Ionita a dat peste un localnic, Ioan Cimpoiesu, care i-a povestit ca tinutul ascunde comori din vremurile lui Cuza. Cercetarile istoricului Dumitru Ionita au fost pe deplin incununate de succes in momentul in carea descoperit o caseta metalica, ce continea doi butoni din sidef si un sigiliu domnesc, din aur. Sigiliul, având greutatea de 60 de grame, se prezenta sub forma unui lantisor ornamentat cu motive florale sapate in aur si având incrustat la capat un smarald, pe care era infatisat capul domnitorului Cuza purtând deasupra coroana domneasca. in partea de sus,

 smaraldul purta inscriptia „Alecsandru Ioan I", iar in cea de jos era inscriptionat cu prenumele prescurtat al domnitorului, incadrat in anul confectionarii sigiliului: „18-Al-62". Butonii, descoperiti odata cu sigiliul, erau confectionati din sidef, aveau greutatea totala de 20 de grame si purtau monograma domnitorului Unirii, respectiv litera I, care se suprapunea stilistic peste litera A, formând un grup de litere unitar.

 ♦ TRADITIA SCOLII DE PICTURA DIN BAIA MARE
    A existat cândva tradiţia şcolii de pictură din baia mare cu personalitati distincte  şi un distinct aer comun. Muzeul judeţean de artă încearcă să o reconstituie, reluând tradiţia ei alături de alte semnături. Astfel, aflăm că, de curând, lucrările a 28 de artişti români importanţi, realizate în anii '60 - '80, au fost reunite în cea de-a opta expoziţie organizată în acest an de Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare". Despre autorii celor 28 de lucrări se poate spune că ei reprezintă un interval de timp vast, începînd cu a doua parte a perioadei interbelice şi terminînd cu reprezentanţi ai generaţiilor '60 - '70, unii dintre ei avînd şi conexiuni cu Baia Mare, deci cu ceea ce a fost cândva tradiţia căutării unui numitor comun într-o diversitate de personalităţi care au marcat aşa numita şcoală de pictură. Marea majoritate a picturilor recent expuse nu au mai putut fi admirate de publicul băimărean din anul 1971, atunci fiind prezentate publicului ultima oară.

 ♦ ECOURILE TRADITIEI MARII UNIRI
    În Ţara Almajului, în Banatul de munte exsita obiceiul de a se sarbatori Marea Unire la data la care almăjenii i-au simţit efectul printr-o administraţie efectiv românească, iar asta s-a petrecut în săptămânile de după actul de la Alba Iulia, când ecoul acestuia a cuprin întreaga ţară şi s-a perpetuat ca atare Astfel, după cum ne scrie profesorul Pavel Panduru  cu prilejul sărbătoririi a 90 de ani de la intrarea în România Mare după Marea Unire, şcolile din comună au organizat un program cultural-artistic debutînd cu întreceri sportive, la toate nivelele de învăţământ, apoi un program artistic cu cântece, dansuri şi scenete prin care a fost cântat actul Marii Uniri. După amiaza a avut loc un simpozion cu titlul "Almăjul şi Marea Unire", unde au fost prezentetate 15 comunicări de către educatoare, învăţători şi profesori. De la Mehadia au participat domnul Nicolae Danciu Petniceanu şi dl. prof. dr. Iulian Lalescu. Din Almăj au fost prof. Iosif Băcilă şi Ioana Nicolae (Lic. Bozovici), prof. Nicolae Andrei (Bănia), Gheorghe Rancu (Şopot), şi Vlădia Mihai (Rudăria). Comunicarea lui Al. Nemoianu , fiu al Almajului şi cărturar român din S.U.A: "Un trup" s-a bucurat de aprecierea participanţilor. Pentru a-şi aminti şi a perpetua această aniversare, fiecare participant a primit o diplomă de merit

 ♦ JUNII DIN MARGINIMEA SIBIULUI
    Peste 300 de juni din cele 15 cete ale Mărginimii Sibiului au dansat şi colindat la sărbătoarea Junilor, de la Sălişte, o tradiţie veche de peste 100 de ani. Mii de sibieni şi turişti au înfruntat gerul să asiste la eveniment. 15 cete de juni şi juniţe, tineri îmbrăcaţi în portul popular al locurilor, au defilat, au cântat şi au dansat în Piaţa Junilor capitala Mărginimii Sibiului. Cu straie, care mai de care mai de vază şi cu dansuri ce au îndulcit atmosfera celor -10 grade de afară, junii din Sălişte, Tilişca, Vale, Miercurea Sibiului, Gura Râului, Sibiel, Răşinari, Tâlmăcel, Orlat, Râul Sadului, Sadu, Cristian, Alămor, Rod şi Vaideeni (judeţul Vâlcea) au jucat Căluţul, Româna, Balul Mărăcinilor, Fecioreasca şi Căluşelul, spre satisfacţia asistenţei.„Sărbătoarea Junilora luat fiinţă în 1906 şi de atunci în fiecare an, la poalele munţilor Cindrel, ciobanii şi băciţele lor, împreună cu rudele şi copiii se strâng ca să danseze şi să colinde la Sălişte.

 ♦ VESTIGII MEGALITICE IN MUNTII CALIMANI
    Gura Haitii este o localitate dorneana de la poalele muntilor Calimani unde, in curtea unui gospodar, se afla adapostite  trei bucati de stânca deasupra carora sta scris  „Muzeul Megalitilor". Impreuna cu fiul sau Claudiu,Vasile Pata , pe langa stancile numite "Cei 12 Apostoli", a descoperit o piatra pe care erau gravate insemne ciudate, printre care si simbolul soarelui.. Apoi, s-au mai gasit prin imprejurimi inca trei pietre gravate. A Anuntat, profesorul Traian Naum, specialist in muntii Calimani, impreuna cu arheologul cu Marin Cârciumaru, au luat in serios descoperirea.  Asa a iesit la iveala originea stâncilor, care se pare ca au fost inscriptionate pe la mijlocul mileniului IV. i.e.n. Semnele de pe ele sunt identice cu literele alfabetelor getilor. Insemne bizare, scrijelite in piatra, câteva simboluri solare, asemanatoare celor din vechile culturi antice, egiptene sau aztece. Un desen pare sa simbolizeze Soarele si câteva planete. Altul pare un simbol precrestin. Un altul seamana izbitor cu un OZN!  In legatura cu primul megalit descoperit de familia Pata, autorii lucrarii „Muntii Calimani", Traian Naum si Emil Butnaru, fac urmatoarele observatii: „Totalitatea gravurilor de pe latura principala a megalitului sunt subordonate, prin modul in care au fost efectuate, cultului soarelui, marele cerc cu raze «in turbina» reprezentând probabil discul solar intâlnit uneori in gravurile din Franta, Portugalia, Italia etc." 

 ♦  FESTIVALUL DATINILOR DE IARNĂ DE LA SICHETUL MARMAŢIEI
    Pentru aproape doua saptamani, „capitala" Maramuresului Istoric devine o scena deschisa, pe care se perinda artisti, oameni de cultura, colindatori, „draci", „brondosi"... Motivul? In 19 decembrie, se da startul celei de-a 40-a editii a Festivalului de datini, devenit deja un brand al Maramuresului.Inca de la primele editii, festivalul a atins dimensiunea nationala, fiind prezentate aici si obiceiuri din Moldova, Bucovina, Banat, Oltenia, Dobrogea. In ultimii ani, s-au regasit printre participanti si persoane din tari ca Ucraina, Republica Moldova etc. In schimb, programul evenimentului a ramas cam la fel. De la mijlocul lunii decembrie, in Sighet, incep lansari de carte, vernisaje si alte evenimente culturale, pentru ca, in a treia zi de Craciun, sa fie primiti colindatorii. Alaiurile de colindatori sau „mascati" din localitatile maramuresene se perinda, apoi, prin fata spectatorilor, „servindu-le" cate un colind, un joc sau un obicei specific zonei. La final, urmeaza un spectacol de gala, un foc de artificii si certitudinea ca zestrea culturala si folclorica este dusa mai departe, asa cum se intampla de 40 de ani. De cateva decenii, festivalul are si o componenta stiintifica, sub forma unor sesiuni de referate si comunicari, care au loc in ultima zi a festivalului si la care au participat, de-a lungul timpului, nume sonore, ale caror lucrari au inceput sa fie adunate, in 2002, in Acta Musei Maramoresiensis.  Din 2003, festivalul a fost inclus in randul Festivalurilor Internationale, prin Organizatia Internationala pentru Folclor, afiliata UNESCO. Si in acest an, „punctul central" al festivalului a fost programat pentru 27 decembrie, cand, in centrul Sighetului, vor defila alaiurilor de colindari. In aceeasi zi, va avea loc un targ de arta populara, un spectacol folcloric de exceptie si un concert al lui Stefan Hrusca.

 

 

 NOTA REDACŢIEI :

     Dacă la aceste informaţii, pe care le primim de la diverşi colaboratori ai portalului nostru internet www.cartesiarte.ro  - uneori chiar anonimi, dorind sa evidenţieze fapta şi nu numele lor - adăugăm noutatea că, la Jimbolia, primarul localităţii a pus la dispoziţia cunoscutului poet Petre Stoica o întreagă clădire, în care a fost amenajat MUZEUL PRESEI DIN ROMÂNIA purtând numele ziaristului local Sever Bocu, dar având în depozitele sale exponate de anvergură naţională, ceea ce îl face să fie, dacă nu singura încercare muzeografică privind presa, oricum cea mai importantă  şi mai de consecvenţă în dezvoltare – şi dacă  subliniem faptul că asemenea iniţiative se valorifică numai prin posibilităţile materiale ale promotorilor lor, putem fi fericiţi.
    Şi, numai deocamdata punem starea aceasta în ghilimele. Pentru că, fie şi în contextul indiferenţei oficiale, fie şi în cel al cheltuirii banilor publici în alte scopuri decât acest înalt mesaj cultural, a avea atâtea exemple de dăruire personală şi ca timp şi ca vocaţie şi ca efort material din partea « particularilor » sau a « societăţii civile » sau a « forţelor locale », sau oricum altfel am vrea să numim această coştiinţă de sine în actul public al culturii, este un lucru încurajator care dă speranţe perpetuării grijei şi respectului pentru patrimoniul cultural naţional.
    Într-o asemenea viziune, aşteptăm în Fluxul nostru de ştiri culturale cât mai multe asemenea informaţii prin care, selectându-le, să oferim o imagine a efortului anonim care există şi se manifestă, trebuind a fi şi susţinut cu îndrăzneală şi dăruire prin nişte politici culturale coerente, practicate generos la nivel guvernamental.

 


 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971