Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PREŞEDINTE AL U.D.M.R. MARKO BELA
Ce va fi în trei ani? de Andrei Marga
PROTEST de Dwight Luchian Patton
A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...! - de Adrian BOTEZ
DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI de Bradut Florescu
Noua generatie de intelectuali din România de Dan Ungureanu
ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS, SISTEMUL DE INVATAMANT FINLANDEZ
Profeţiile lui Gupta Swami despre România
I.L. CARAGIALE „Moftul artificial”
BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE
CINE ŞI DE CE a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană?
Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !
Arheometria şi moştenirea culturală a României
DESPRE CODEX RAHONHZY SI CERCETARILE VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC
ADRESE INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse- Nida Turbatu ,Mircea Bunea
asdasdf
Psalmii lui Stefan Augustin Doinaş în traducerea franceză a lui Constantin Frosin
hus
Recenzii, articole şi interviuri de Adriana SAVU, Laurenţiu BĂDICIOIU, Elisabeta POP, Al.Florin TENE, Ionel NECULA, Ionuţ CARAGEA, Melania CUC, Ioan IVĂNESCU, Dan LUPESCU, Eugen EVU, Ion SEGARCEANU, Nicholas BUDA, Loredana IONAŞ, Victoria MILESCU, Remus FOLTOŞ, Adrian BOTEZ, Jean-Paul GAVARD-PERRET , despre: Corneliu LEU, Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogăcean, Eugen DORCESCU, Adrian BOTEZ, Carmen DOREAL, Dorina ŞIŞU, Theodor ARDELEAN, Valentin BALUŢOIU, Paşcu BALACI, Dumitru DRAICA, Paul POLIDOR, Ionuâ CARAGEA, Florin AGAFIŢEI, Stefan DORU DANCUS, Mirela CADAR, Constantin FROSIN.- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de Al. Florin ŢENE
Din publicaţii recente: Patru turnători de lux, Obiectivul "Tudorache", Criticul Iorgulescu a turnat
Un temeinic studiu despre avangarda în literatura română: Ion Pachia TATOMIRESCU „Întâiul dadaism...”
Din floclorul internetului -prima parte
Din folclorul internetului - partea a 2-a
Rubrici de Ionuţ Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea I
Rubrici de Ionu' Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea II
Dex Online
PAGINA INTAI

CRIZA DE GÂNDIRE A CELOR CARE TREBUIE SĂ REZOLVE CRIZA

 

VALOAREA GARANTATĂ DE PREŞEDINTE
ÎN NOUL CARD
CORESPUNZĂTOR BUGETULUI ROMÂNILOR





CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE
DESCHISĂ
DOMNULUI PREŞEDINTE AL
U.D.M.R. MARKO BELA



    STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

    În speranţa că ne vom înţelege şi ca literaţi şi ca cetăţeni ai aceleiaşi ţări, Vă scrie un bătrân confrate cu care, prin anii ’80 primeaţi acelaşi premiu literar. Dar, în afară de asta, sunt convins că ne putem înţelege, chiar şi pe bază de termeni intelectuali, mai bine decât sunt înţeleşi aceştia de către alţi colegi de guvernare ai Domniei Voastre.
    Pentru că nu cred să existe intelectual adevărat şi de bună credinţă care să poată confunda medicul sau educatorul –  profesiuni de acută utilitate şi, dintre specializările de mare importanţă socială, cele mai strict, precis şi evident normate universal în funcţie de numărul populaţiei – cu bugetarul care taie frunză la câini şi de care societatea se poate dispensa fără părere de rău.
    Şi totuşi, Stimate Domnule Preşedinte, Domnia Voastră faceţi parte exact din guvernarea care, în aceste zile procedează la genocidul înjumătăţirii spitalelor din România şi la tragedia restructurării umilitor financiare, a învăţământului. Ba, mai mult decât atât: giraţi, prin ministrul căruia îi susţineţi creditul politic, sănătatea întregii ţări.
    Aşa că, pentru a Vă dovedi întregul meu respect  printr-o întrebare sinceră şi frontală, vă rog să-mi răspundeţi dacă, măcar în gândurile Dumneavoastră intime, nu vă puneţi problema că acest gir va lăsa în istoria relaţiilor interetnice din ţara noastră gustul amar al faptului că un ministru de etnie maghiară a înjumătăţit şansele de supravieţuire a multor suferinzi şi, în ori ce caz, a bolnavilor cronici care au nevoie de asistenţă spitalicească. Sau, de asemenea:  dacă perseverenţa Dumneavoastră (de admirat ca act în sine) de a vă dobândi dezideratele din învăţământ, nu cumva s-a realizat exact pe fondul măsurilor distructive pentru educaţia publică din România?!

Da, Domnule Preşedinte: Întrebarea mea este pe cât de directă pe atât de sinceră. Ea vine din partea unui om care ar fi foarte îngrijorat şi raţional şi sufleteşte, dacă şi-ar da seama de vreo ascensiune şovină, de vreo escaladare extremist naţionalistă în ţara lui. Din partea unui om care, cu sinceritate creştină, doreşte să prevină orice motiv pentru aceasta.
Dar cum s-o facem, cum să preîntâmpinăm o asemenea amprentă pe înregistrările sufleteşti care consemnează istoria relaţiilor interumane când, în vreme ce eu scriu aceste rânduri, la Babadag, la Ţăndărei, la Sântana, la Ocna Mureş, la Ştei, la Pătârlagele, la Cernavoda, la Cisnădie, la Titu, la Mărăşeşti, la Sulina şi în destule altele dintre cele 182 de unităţi desfiinţate sau comasate au loc proteste ale bolnavilor ca şi ale  personalului sanitar împotriva măsurilor pe care ei, prin lozincile afişate, le atribuie mai mult ministrului dumneavoastră,  decât guvernului în ansamblul incapacităţii sale?   Oamenii nemulţumiţi iau act şi consemnează protestând împotriva cuiva. Nu stau să-şi explice. Aşa că, Vă întreb cu aceeaşi francheţe: V-ar conveni să înceapă să se spună în popor că „Ministrul ungur ne periclitează starea de sănătate”?!
 
Sper să înţelegeţi alarmarea mea sinceră, dacă vă daţi seama că, în conjunctura actuală, e posibil şi aşa ceva chiar dacă n-ar fi întru totul adevărat; şi că, în plus, nu ducem lipsă de unii cărora le-ar conveni să se audă asta!
Folclorul (cine s-o ştie mai bine decât noi, scriitorii?!) este de inspiraţie emoţională. El nu face analize ştiinţifice bazate pe tehnicile unor reactivi precişi sau pe calcule logaritmice; dar, de fixat, se fixează cu colţi puternici pe conştiinţa epocii. Fapt pentru care cred că ar fi cazul să vă puneţi şi Dumneavoastră întrebarea dacă e normal să contribuiţi la apariţia unui asemenea folclor sau, măcar, dacă asta ar fi benefic pentru mentalitatea socială a României contemporane. Pentru că, pe mine, asta mă interesează, Stimate Domnule Preşedinte: Mentalitatea benefică social şi economic pe care trebuie să o capete concetăţenii mei pentru a nu se mai lăsa manipulaţi nici de instigaţii şovine nici, mai grav, de demagogia corupţilor care vor numai putere şi beneficii.
Trăgând acest semnal de alarmă la care mă obligă atât religia mea care este a dragostei faţă de semen cât şi conştiinţa mea de patriot democrat care desfide extremismele, eu v-aş ruga, aşa cum vă respect ca intelectual Stimate Domnule Preşedinte, ca în perspectiva Congresului la care aţi anunţat că nu veţi mai candida, să Vă puneţi la modul filosofic întrebarea dacă Vă veţi lăsa formaţiunea în mrejele partenerilor Dumneavoastră care Vă compromit în guvernarea prezentă atât de mult, încât se ajunge la asemenea păreri, nu lipsite de argumentare, cum că „ministrul ungur ne sabotează sănătatea”.
Or, pe mine, ca român onest şi tolerant, nu mă interesează că unul dintre membrii U.D.M.R. face jocul perfid  „Băsescu, Boc et compania”; treaba dumisale,  dacă se complace într-o asemenea adunătură de oprobriu naţional!… Pe mine mă interesează că stupida şi incapabila guvernare de astăzi duce de râpă soarta României!…
Şi mă doare, Domnule Preşedinte; Vă mărturisesc îndurerat că, la vârsta mea, cumplit mă doare!

Cu o asemenea declaraţie de natură strict emoţională, pe care o recunosc impulsivă dar sinceră, revin la raţionamentul cu care am început aceste rânduri:
Reducerea bugetarilor din sistemul umflat cu funcţii parazitare şi recalcularea bugetului naţional pentru înlăturarea cheltuielilor parazitare şi neproductive este  soluţia logică în faţa crizei. Soluţie cu care au căzut în mare măsură de acord forurile parlamentar-guvernamentale, cele financiar-internaţionale, cele europene şi unele organizaţii reprezentative pentru societatea civilă românească.
S-a căzut de acord şi i s-a activat guvernului funcţia sa firească pentru care există: gestionarea acestor măsuri de salvare a economiei şi a bugetului naţional.
Până aici totul e normal şi exact. De aici încolo, însă, începe aberaţia produsă - ca să nu mă gândesc la mulţimea de acte strict penale – de incompetenţa crasă a mai multor guverne care poartă numitorul comun: BOC.  
Această aberaţie a condus la inimaginabila concluzie menţionată de mine la început, că „bugetar = parazitar” înseamnă nu clientela politică răsplătită cu funcţii grase în care nu face nimic, ci cel mai bine normat segment din aparatul serviciului public acordat cetăţenilor României: Personalul sanitar şi personalul din învăţământ şi educaţie. Adică medicii şi asistenţii care, în toate statisticile mondiale, sunt precis evaluaţi ca specialişti la mia de locuitori şi, în toate practicile sanitare din lume, au normele cele mai stricte cu număr de pacienţi pe zi în dispensare şi număr de paturi în instituţiile spitaliceşti… De asemenea profesorii, învăţătorii şi educatorii, tot specialişti de primă necesitate naţională, calculaţi cu aceeaşi precizie la mia de locuitori şi normaţi strict cu număr de ore pe săptămână, sunt cei care trebuie să sufere umilirea de: „bugetar = parazitul care ia salariu fiindcă a făcut servicii unui partid”. Şi, astfel, am ajuns în situaţia în care, în vreme ce exact acest segment de specialişti  - care nu sunt „bugetari” în sensul peiorativ al cuvântului, adică bugetofagi, ci oamenii cei mai utili serviciului public prin care se justifică însăşi existenţa statului modern - este evaluat în toată lumea civilizată cu date limpezi care atestă starea de civilizaţie a unei ţări sau comunităţi umane în statistici despre care trebuie să spunem cu ruşine că ne aflăm la coadă. Adică: În situaţia noastră, fie criză sau nu, noi nu avem de redus, ci de majorat încă mult numărul de angajaţi în aceste domenii.

Ei bine, aici am găsit noi să facem reducerile bugetare a căror lipsă de logică (sau lipsă elementară de conştiinţă faţă de serviciul public ce trebuie asigurat cetăţenilor ţării)  a condus, dincolo, în capitolul unde se calculează reducerile de prevederi bugetare, la alte aberaţii. A condus la desfiinţarea logisticii sanitare şi logisticii de educaţie naţională în egală măsură cu desfiinţarea posturilor de specialişti. Adică am ajuns să înjumătăţim spitalele pentru care poporul acesta a străduit încă de pe vremea lui Carol I, am ajuns să desfiinţăm şcoli exact când ne confruntăm cu reapariţia analfabetismului, am ajuns să ne autodegradăm la modul mizerabil condiţia de „specialişti puşi la dispoziţia populaţiei”, prin deteriorarea învăţământului public şi încurajarea diplomelor particulare sau chiar de stat cumpărate pe bani fără învăţătură.

Să ne gândim, Stimate domnule Preşedinte, că a diminua capacităţile educaţionale ale unui popor înseamnă a întârzia în mod voit afirmarea lui, a prelungi dependenţa lui de alţii; iar a înjumătăţi serviciul public în materie de sănătate este, şi mai grav, echivalent cu a provoca înjumătăţirea populaţiei. Fapte care conduc la concluzia că guvernarea actuală nu tinde nicidecum să facă eforturile necesare pentru a putea aduce bugetul naţional la nevoile populaţiei ci, în mod criminal, ar prefera să procedeze la acte de diminuare a populaţiei pentru ca să-i ajungă bugetul subţiat prin incompetenţă şi corupţie.
Acesta nu este un simplu act sinucigaş în istoria unei societăţi umane, ci un act de genocid cultural şi genocid sanitar din partea unei guvernări care-şi ignoră obligaţiile faţă de societatea respectivă sau, poate, la modul mafiot, chiar nu vrea să şi le îndeplinească. Exact aşa cum şi-a permis să afirme că statul nu are răspundere faţă de soarta fiecărui cetăţean al ţării, chiar actualul ei întâistătător în monstruoasa guvernare.

Este treaba Dumneavoastră şi opţiunea Dumneavoastră, Stimate Domnule Preşedinte, dacă vreţi ca istoria să Vă asocieze cu asemenea acte antinaţionale pe care le susţine o bună parte din partidul ce reprezintă latura românească din această coaliţie. Dar eu, cu gândul bun prin care doresc să ne iubim şi să ne cinstim cu toţii valorile, Vă urez să Vă dea Bunul Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă!

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ce va fi în trei ani?



Discursul inaugural rostit de Andrei Marga,
la primirea titlului de Doctor Honoris Causa
al Universităţii „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia,
6 decembrie 2010





De la un proaspăt laureat al titlului de doctor honoris causa se aşteaptă nu numai să aducă mulţumiri, ci şi să formuleze un punct de vedere privind domeniile în care se simte stăpân. Am scris despre filosofia contemporană şi-mi vine mereu în minte întrebarea: ce mai rămâne din filosofia de acum cincizeci de ani în era globalizării? Am scris despre teologii majori ai secolului ultim şi mă întreb: de ce nu reuşesc intelectualii actuali să integreze neliniştile marilor teologi? Am scris despre argumentare şi-mi pun întrebarea: de ce se lasă contemporanii noştri persuadaţi de atât de multe argumente false şi argumentări rău construite? Mă întreb dacă proiectul european postbelic mai este bine înţeles după trei extinderi ale Uniunii Europene, dacă s-au preluat cu acurateţe, cel puţin în cultura de la noi, termenii precum democraţie sau laicitate, dacă nu cumva secularizarea are nevoie de corectură, dacă sensul vieţii nu a devenit, totuşi, confuz la oamenii de astăzi. Îmi pun multe alte întrebări de filosofie sau sociologie şi încerc răspunsuri proprii, pe datele vieţii actuale.
Dar nu interogaţiile mele sunt importante, ci ceea ce se întreabă cei cărora am onoarea să mă adresez. De aceea, în cuvântul meu inaugural, ca membru al acestei prestigioase Universităţi, aş pleca dintr-un alt loc. Un cunoscut director de ziar şi televiziune m-a întrebat zilele trecute: „ce va fi în următorii trei ani?”. Nu sunt, desigur, profet, dar avem nevoie de răspunsuri la astfel de întrebări, iar un universitar care îşi ia în serios îndatoririle este obligat să le dea.
Îmi amintesc, însă, în prealabil, două situaţii: prima s-a petrecut prin 1923, când distinsul rector al Universităţii din Cluj, Iacob Iacubovici, a respins cererea de intrare în universitate a agronomilor spunând: „aceştia nu sunt încă de universitate!”. Putem comenta dacă renumitul chimist de atunci a avut dreptate sau nu, dar un motiv rămâne de reţinut: nu poţi fi universitar fără a fi intelectual, iar un intelectual presupune, totuşi, o concepţie civică şi morală şi un angajament explicit pentru aceasta, pe lângă multe altele. A doua situaţie se petrece sub ochii noştri: dacă un universitar se desprinde din tăcerea adesea oportunistă şi, oricum, costisitoare de la noi şi formulează o opinie în chestiuni ale societăţii, diplomaţii de carton şi noii politruci, ce proliferează în regimul actual din România, pun imediat întrebarea aparent adâncă: cu ce partid este oare acela? Sofismul e simplu: se crede că orice opinie este partinică şi, deci, pătată de subiectivitate, încât orice vorbitor în viaţa publică ar fi bine să fie cel mult un participant care ascultă.
Îmi asum deliberat răspunderea de a discuta pe faţă chestiuni de viaţă, cu argumente fireşte, chiar dacă risc, la rândul meu, să fiu taxat drept „politic”. Replica mea e simplă: ţara, singura, de altfel, care a proclamat după 1989 „apolitismul” intelectualilor, România, o duce cel mai rău în Europa comunitară, iar pretinşii apolitici s-au dovedit a fi anodini propagandişti de sezon. Îmi asum ceea ce Toma d’Aquino spunea cu înţelepciune – „prostia este păcat” – iar Angela Merkel a afirmat recent, cu toată energia: „creştinismul nu este apolitic”, încât, prin implicaţie, intelectualul, demn de nume, nu este nicidecum apolitic.
Vreau să răspund, aşadar, la întrebarea: „ce va fi în trei ani în România?” Iau în seamă deciziile care au dus la situaţia actuală, de la care trebuie, în orice caz, să plecăm, pe care vreau să le evoc succint. O fac la Alba Iulia, căci aici, în locul Marii Unirii şi al reangajării moderne a României, răspunderea analizei trebuie să fie mai mare. Ne amintim, fireşte, ce se scrie în însufleţitoarea Declaraţie de la 1 Decembrie 1918: „În domeniul vieţii publice, se va instaura un regim de guvernare democratică. Drept de vot universal, secret, egal, pe bază de sistem comunal, pentru toţi cetăţenii bărbaţi şi femei ce au împlinit vârsta de 21 de ani. Deplina libertate pentru presă, drept de întrunire şi de asociaţie. Libera manifestare a spiritului şi a răspândirii ideilor.”
Unde ne aflăm acum cu ţara noastră? Să amintim doar că Guvernul României din 2009-2010 a „reuşit” „performanţa” de a scădea cu 1/3 PIB-ul României, de a genera peste 600.000 de şomeri, de a mări datoria ţării la peste 90 de miliarde de Euro, de a tăia veniturile cetăţenilor cu 25-63% şi de a demotiva toate generaţiile. „Performanţa” este rară în Europa şi în lume şi nici o deviză n-a fost mai flagrant contrazisă, de faptele celor care au cultivat-o, pe cât este deviza „Să trăiţi bine!” lansată în 2004!
Autorităţile României nu au la această oră nici o proiecţie de viitor pentru ţară, nici un proiect major nu este în curs de realizare, populaţia tânjeşte să lucreze, dar unităţile se închid (după ce s-au închis peste 30.000 de unităţi în ultimii doi ani!). În 2008, „The Economist” scria că România va suferi datorită „incompetenţei” decidenţilor, iar Comisia Europeană arăta, în 2009, că România este vecină „incapacităţii administrative”. Recent, Banca Mondială acuza proiectul de buget 2010 că este făcut „după ureche”. În fapt, în 2009-2010 România a devenit univoc „lanterna roşie” a Uniunii Europene. Toate evaluările obiective, internaţionale (inclusiv temerea deunăzi exprimată la Washington DC, a „falimentului”) sunt negative în privinţa actualei Românii.
Mai profund decât orice, România trăieşte, sub multe aspecte, cel mai grav declin instituţional de la alegerile din 1948 încoace. S-a intrat în Uniunea Europeană (începând cu decizia din decembrie 1999), în NATO (începând cu pregătirile din 1996), dar meritul nu aparţine nicidecum liderilor de astăzi: nici unul dintre aceştia nu a fost în stare să închidă vreun capitol de negocieri, nici unul nu are la activ vreo faptă remarcabilă. Alegerile prezidenţiale din 2009, probabil singulare în Europa actuală, au reluat „tradiţia” din 1948: nu a contat ce au votat oamenii, ci cum s-au numărat voturile (după ce ministrul de interne a fost înlocuit brusc!), iar ambasadele României (începând cu cea de la Paris), au făcut executări de voturi cu viteză record pe continent! Apoi – tot ca premieră continentală – preşedintele (uzând de arbitrara sa confundare cu „suveranitatea poporului”) a rupt o bucată din PSD şi o alta din PNL (împotriva votului nominal şi a votului cetăţenilor) şi şi-a creat partiduţe la purtător. S-a ajuns astfel la „democraţia aritmetică” ce guvernează astăzi România, cu rezultatele amintite, şi, apoi, la o Curte Constituţională (prin deformarea, devenită regulă, a votului în Camera Deputaţilor). Preşedintele s-a instalat în fruntea unei ierarhii, numită pe drept „africană”, în lucrările de drept constituţional, îşi orientează fără orizont cetele de fideli (ce amintesc adesea de trupeţii din anii treizeci) şi dirijează cu rezultate mediocre o ţară deocamdată înmărmurită. Samuel Huntington vorbea de emergenţa unui „sistem pretorian”: România confirmă diagnoza: o preşedinţie ce destructurează instituţiile şi caută fără ezitare „uzurpări constituţionale” (precum slăbirea Parlamentului) şi „uzurpări legislative” (reducerea la tăcere a unor cetăţeni) pentru a promova un sistem ciocoiesc.
România este astăzi pradă unei patologii politice, pe care oricât am fi de îngăduitori, este realist să o luăm în seamă. Prima patologie a politicii româneşti actuale este „guvernarea prin antagonizare”: acum se caută conflictualizarea celor care lucrează în sfera privată cu bugetarii, mai ieri au fost opuşi întreprinzătorilor salariaţii, acum câţiva ani, tinerii au fost mobilizaţi contra celor mai devreme născuţi şi aşa mai departe. Dă rezultate o astfel de politică? Se văd bine în jur rezultatele: stagnare în epoca celei mai accentuate dinamici din lume, necompetitivitate, reducerea, fie şi relativă, a performanţelor şi, până la urmă, sărăcia.
De „guvernarea prin antagonizare” se leagă imediat alte patologii. Prima este „disfuncţia prezidenţialismului actual”: preşedinţia se interpretează pe sine ca o forţă în luptă deschisă (fie cu Parlamentul, fie cu opoziţia, fie cu pensionarii, ori cu poporul) şi stimulează o „competiţie sălbatică (savage competition)”, în condiţiile unei politizări mai extinse decât oricând şi decât în orice altă societate. A doua este „fuga de răspundere a celor care decid”: aceştia aruncă vina nereuşitei pe orice („criza mondială”, „greaua moştenire”, „colapsul Greciei”, comportamentul supuşilor etc.), fără ca vreun moment să îşi asume vreo răspundere în generarea vizibilă a crizelor actuale. A treia este „constituţie fără constituţionalism”: cei care conduc împing societatea într-o luptă în care nu se mai respectă nici măcar Constituţia, ei înşişi (cum s-a observat, de pildă, la formarea majorităţii guvernamentale alternative, în 2009) căutând să se sustragă controlului constituţional. A patra este „conceperea instrumentalistă a legilor”: legile promovate spre Parlament de către decidenţi nu sunt concepute pentru a exprima interesul public, ci spre a satisface interese de grup aflat în luptă. A cincea este „dictatura majorităţii aritmetice”: ideea profundă a democraţiei dintotdeauna şi de pretutindeni – aceea după care s-ar putea ca un singur cetăţean să aibă dreptate în faţa ecrasantelor majorităţi aritmetice – a rămas străină actualilor lideri din România, iar deciziile se adoptă, mecanic, cu majorităţi aritmetice. A şasea maladie, care încoronează oarecum panoplia nefericită a patologiilor politicii de astăzi din România, este mitul „guvernului tare”: la noi se proclamă obsesiv dezideratul „guvernului tare”, în vreme ce orice ţară civilizată preferă „guvern competent”. În practică, la noi, se ajunge, astăzi, la compromisuri de neadmis pe seama adevărului şi performanţelor.
Nu această situaţie o voi descrie, însă, ci alta, care a făcut-o şi o face posibilă: este vorba de proasta înţelegere a democraţiei de către cei care conduc, care face ca democraţia să nu se mai deosebească îndeajuns de „consultarea maselor” din regimul de tristă amintire sau de „democraţia faptelor” a militanţilor extremismului de odinioară. Este o neînţelegere care transformă democraţia într-o simplă unealtă de promovare a intereselor de „gaşcă” (pentru a folosi limbajul actualei puteri, căruia un distins intelectual ieşean îi caută zadarnic echivalentul în latină!) şi de controlare a societăţii. Vreau să ilustrez ideea neînţelegerii democraţiei de către autorităţile actuale din România prin trei observaţii.
Prima se referă la confundarea legitimităţii cu legalitatea. Trec peste faptul că la guvernanţii de astăzi nu este vreun semn că înţeleg ce înseamnă legitimitate. Ei cred că, după un scrutin legislativ la care au participat 40% dintre alegători, iar partidul lor a obţinut în jur de o treime dintre voturile exprimate, totul este în regulă. În fapt, spus fără ocolişuri, în România actuală, nu există legitimitate a deciziilor, chiar dacă, forţând „democraţia aritmetică”, se obţine o legalitate chinuită. Oriunde în lume, astfel de guvernanţi ar fi precauţi, dacă ar avea cultura legitimării.
Este straniu comportamentul „aleşilor”: ştiind bine că nu vor mai fi aleşi a doua oară, cinismul întrece orice limită înregistrată în democraţiile europene. Peste noapte, unii devin „independenţi” (ceea ce este, în fond, ilegal, oricând aceştia putând fi acţionaţi în justiţie de către cei care i-au votat cu sigla unui partid cu tot!) şi relativizează, oportunist, toate opiniile lor anterioare. Alţii spun în privat ceea ce cred cu adevărat despre guvernanţi, pentru ca în declaraţii publice să îşi umfle pieptul, ca eroici apărători ai liniei partidului. „Reprezentarea poporului” care i-a ales au uitat-o cu totul, în numele „mandatului imperativ” al partidului, care îi târâie în soluţii proaste.
Guvernanţii actuali din România nu înţeleg că democraţia nu se lasă redusă la numărarea voturilor şi la stabilirea celui care are un vot în plus. „Democraţia aritmetică” şi „dictatura majorităţii aritmetice” au fost criticate plenar de cultura democratică a lumii civilizate, iar un democrat onest ştie că un consens cât mai larg, mai ales atunci când aritmetica este subţire (câteva voturi în Parlament în plus) sau discutabilă (în definitiv, ce ar fi fost dacă la alegerile prezidenţiale din 2009 numărarea voturilor ar fi fost alta? sau dacă se lua în seamă victoria în ţară a candidatului rival?) este soluţia înţeleaptă. Carpaticii democraţi de mucava nu înţeleg – se vede prea bine – ce înseamnă democraţia. Până la urmă, pentru ei, poporul este cel care nu este bun (după cum arată şi remarca unuia: „nu se obţin banii de la Bruxelles, căci se lucrează cu români!” sau invitaţia recentă a preşedintelui la „a folosi libertatea câştigată pentru a părăsi ţara”).
Peste toate, cei care administrează România actuală nu înţeleg legătura indisolubilă dintre democraţie şi valoarea profesională a reprezentanţilor. Precum odinioară Ceauşescu, puterea apelează la persoane de calitate îndoielnică, încât, pe de-o parte, să nu fie vreun pericol de concurenţă din partea acestora şi, pe de altă parte, să se poată oricând arunca vina pe cineva. La rândul lor, persoanele acestea reproduc nivelul redus de competenţă şi onestitate: cei pe care îi numesc sunt, deopotrivă, mai curând incompetenţi, docili, agresivi, cu destule pete la activ. O ţară care are nevoie, ca de aer, de persoane competente şi integre, capabile să imagineze, să gândească şi să implementeze soluţii chibzuite, cade astfel pradă unor administratori nepricepuţi, care o trag în jos. Cu un preţ uriaş, însă, pe care îl plăteşte, ceas de ceas, inevitabil, fiecare cetăţean.
Peste toate, însă, din păcate, sărăcia inundă cu repeziciune, din nou, România – fapt care ar trebui să îi pună cel puţin pe gânduri pe propagandiştii politicii din zilele noastre. Efectele sunt multiple: neputinţa capitalizării, scurgerea rapidă de resurse şi pierderea prestigiului internaţional. Bucureştiul este vizitat rar, din complezenţă, reprezentanţii români contează doar formal (dacă nu cumva sunt ignoraţi sau aţipesc la reuniuni, cum se poate observa în tot mai multe filmări), adesea ei nu înţeleg problemele puse în discuţie, singurele instituţii internaţionale (precum CEPES), care mai existau la Bucureşti, au fost desfiinţate, nu s-au putut folosi resursele Uniunii Europene şi susţinerea SUA.
La aceste premise lăuntrice României actuale, sunt de adăugat, pentru a putea răspunde la întrebarea „ce va fi în trei ani?”, premise contextuale. Le enumăr cât mai succint. Competiţia internaţională stimulată de globalizare şi de criza declanşată în 2008 se va intensifica. Centrul economic al lumii se mută în Asia de Sud-Est. SUA rămâne principalul actor al lumii, dar China se ridică la rangul celei de a doua supraputeri, Rusia revine printre forţele hotărâtoare, iar alianţa Franţa, Germania, Rusia va avea un cuvânt mai greu de spus. Societăţile avansate trec deja la „noua economie”, iar „statul social” este supus unei revizuiri profunde şi promiţătoare.
Ce va fi România în următorii trei ani depinde de ceea ce ea face acum, în condiţiile date de premisele amintite. Nu se poate răspunde concret la întrebarea „ce este de făcut?” fără a lămuri în prealabil „cine poate face?”. Cu datele pe care le are la activ (alegeri fracturate, incapacitate administrativă, îmbrăţişarea modelului african, selectarea mediocrilor în roluri publice etc.) actuala putere – preşedinte, guvern, aparat – nu va scoate România din cea mai gravă criză a istoriei ei moderne. Dacă se va încerca prelungirea acestei puteri – ceea ce este de aşteptat să se forţeze – situaţia românilor se va înrăutăţi, fie şi în termeni doar relativi.
Eroarea politicii actuale este de direcţie – înainte de a fi de alte naturi, şi ele importante. Atunci când la începutul anului 2009, s-a configurat dezechilibrul bugetar, în loc să se consulte specialişti reali şi să se caute o direcţie de dezvoltare pentru România, s-a apucat direcţia comprimării activităţilor – care a fost şi este oriunde în lume contraproductivă. Spus mai simplu: abordarea oficială din România, a crizei financiare şi economice începută în 2008, este eronată! Nu s-a lămurit nici un moment provenienţa crizei (cum s-a produs criza? ce decizii au fost luate în prealabil? cine le-a luat? a cui este răspunderea?) şi se izolează, în abordare, deficitul bugetar, ce este acuzat exclusiv, de structura bugetului, ultima se rupe de economie, iar economia de politici şi de mişcările din societate. Izolările acestea, triple, ar fi chestiune de interes doar euristic dacă nu s-ar lua decizii pe baza lor. Aceste decizii nu dau rezultate nu numai pentru că ating interesele foarte multor oameni, nu doar pentru că cetăţenii sunt afectaţi şi-şi exprimă nemulţumirea. Ele nu dau rezultate deoarece sunt greşite tocmai din punct de vedere economic, iar dovada peremptorie este împrejurarea că nici o ţară nu practică astfel de „soluţii”.
România s-a umplut între timp de mistificări, care împiedică înainte de orice discutarea onestă a situaţiei. Se decretează de sus că numai cu o persoană anume „România va traversa deşertul”. Că nimeni nu are proiecte alternative. Că de vină este „criza mondială”. Că am fi după două decenii de erori. Şi altele. Ca şi în anii optzeci, înainte de înlocuirea lui Ceauşescu, este de procedat astăzi la demistificări şi la aducerea pe agenda publică a veritabilelor probleme ale ţării.
Situaţia ţării este pe muchie (tehnologic, economic, social, politic, cultural), încât la întrebarea „câţi ani vor trebui reparaţiei celor stricate în 2009-2010?” economişti de bună calificare spun aproape automat opt-zece ani. Este adevărat că Paul Krugman argumenta nu de mult că şi criza din 1929 s-a încheiat abia în 1945! Eu cred că schimbarea politică neîntârziată din România ar pune ţara în mişcare în trei-şase luni, iar un nou mod de dezvoltare ar putea fi instalat destul de repede, cu cetăţeni pricepuţi şi devotaţi. În puţini ani, România nu numai că ar înlătura daunele grele ale lui 2009-2010, dar ar reintra între ţările respectate ale lumii.
Nu vreau să proiectăm utopii sau să ne lăsăm în seama reveriilor. Dar nici nu este cazul să se cedeze actualelor direcţii şi persoane, demult compromise. Este vorba de a ne clarifica şi de a acţiona energic, ca altădată la Alba Iulia. Pun în joc, fie şi numai numindu-le aici, şapte concepte ale schimbării: „stat ca păzitor al ordinii”, „democraţie ca formă de viaţă”, „nouă industrializare”, „consolidare a pieţei interne’, „independenţa justiţiei”, „descentralizare prin subsidiaritate”, „reconstrucţia democratică a statului” şi lansarea dialogului în societate.
Deunăzi, la Toruń şi Roma m-a întâmpinat aceeaşi întrebare: ce aţi face în România, ce deviză aţi recomanda? Am răspuns fără ezitare cu o formulă biblică deja folosită cu succes de multe ori în istorie: „Nu vă fie frică!” Am adăugat, însă, o formulă cu aceeaşi origine: „Să trăim în adevăr!”. Curajul şi adevărul ar fi timpul să redevină virtuţi carpatice! Dar se cuvine să fim lucizi: nu pot deveni astfel de virtuţi fără acţiunea conştientă şi responsabilă a intelectualităţii.
Ce va fi peste trei ani? Să răspund la întrebarea cu care am început. Dacă se continuă ceea ce este acum, atunci vom avea o ţară lovită de sărăcie, la coada Europei, în care unii se vor bucura că au ceva mai mult decât alţii. Dar toţi vor suferi, fizic şi nefizic, sub o cohortă de trupeţi care vor avea o victorie poate ceva mai puţin stingherită decât a fraţilor de spirit, adoptaţi incult şi, poate, involuntar, precum Goebbels sau Sauckel. Îmi amintesc că în dramatica dezbatere din Germania anilor treizeci asupra cauzelor prăbuşirii democraţiei în ţara sa Thomas Mann a atras atenţia asupra venirii la conducerea ţării a categoriei celor mai necalificaţi şi mai corupţi. În intervenţia la „Vocea Americii”, din 10 aprilie 1945, celebrul romancier trăgea astfel bilanţul: „În Germania acum doisprezece ani, ultimii şi cei mai de jos, din punct de vedere uman, au venit la conducere şi au determinat faţa ţării”. Bilanţul era trist, catastrofa Germaniei se produsese. La noi trebuie, oare, aşteptată prăbuşirea mai departe, fie ea şi paşnică?
Dacă curajul şi pasiunea adevărului vor prevala, dacă intelectualii acestei ţări îşi vor spune cuvântul, atunci va fi altfel. Ne amintim ce spunea Seaton Watson: „toate trăsăturile menţionate, mizeria ţăranilor, brutalitatea birocratică, educaţia falsă şi o clasă privilegiată căreia îi lipseşte orice simţ al responsabilităţii sociale, ai căror cei mai privilegiaţi membri au fost gata să-şi trădeze de la o zi la alta principiile, în schimbul unei primiri la liderul suprem, toate acestea au existat în România în grad proeminent”. Iar acestea le scria un foarte mare filo-român, în cartea Eastern Europe between the wars (Cambridge University Press, 1945). Citez, în continuare: „Democraţia nu poate înflori în astfel de atmosferă. Procesul decăderii a mers în România mai departe decât în alte părţi ale Europei răsăritene. Nici un progres nu va fi făcut până când nu se abandonează aceste metehne iar o nouă abordare va fi pregătită să-i ia locul. Perioada tranziţiei va fi lungă şi dureroasă. Dar atunci când va fi încheiată, marile energii şi calităţi ale poporului român, al doilea ca efectiv şi probabil cel mai talentat în Europa răsăriteană, îi va asigura acea poziţie onorabilă pe care nu a fost încă în stare să o atingă”. Nu ar fi cazul ca intelectualii să se decidă şi să încheie astăzi, în sfârşit, acea tranziţie lungă şi dureroasă?


 
ALESUL NAŢIUNII ŞI LUMEA INTERLOPĂ

In contextul în care recente arestări din lumea interlopă conduc, prin anchetele efectuate, tot mai des spre aleşii naţiunii, reproducem protestul rămas fără răspuns al lui
Dwight L. Patton, directorului uneia dintre cele mai vechi publicaţii a românilor din Statele Unite ale Americii, care confirmă nu numai în ţară, ci chiar şi în relaţiile cu dispora românească, preferinţa pentru o asemenea clientelă politică





                        PROTEST:
 
La inceputurile existentei noastre, Clipa Romanian Magazine, editata in USA, a avut ca motto un extras dintr-o scrisoare a lui Voltaire, adresata lui Piron: "Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptul tau de a spune ceea ce gandesti."
V-am facut aceasta modesta introducere pentru a reliefa faptul ca am un respect deosebit pentru parerile adverse sau contrarii si nu cer nimanui sa-mi impartaseasca opinia.
Berttolt Brecht ne spunea in "Teroarea si mizeriile celui de-al treilea Reich" ca lumea va ajunge in pragul prabusirii, a autodesfiintarii atunci cand neinitiatii, nestiutorii, oamenii mai putin dotati, vor da lectii celor initiati, stiutori si dotati cerebral. Previziunile lui Brecht s-au adeverit, daca aveti amabilitatea de a trece in revista "alesii" serviciilor, pardon Diasporei. Cel putin, USA este locul in care multi emigranti de origine romana sunt posesorii celor mai inalte distinctii militare sau civile, angajati, sau fost angajati, ai ceIor mai representative Institutii americane. Sa alegi a fi reprezentat de un "fotograf", vanzator de baticuri si esarfe, personaj asupra caruia planeaza indreptatite semne de intrebare si al carui nivel educational s-a oprit la un nivel revoltator de jos, este o insulta la adresa comunitatii romane din America. Cele mai representative organizatii romano-americane ale exilului  si publicatiile Curentul International, New-York Magazine, Miorita Noastra, Romanian Echo, Clipa Magazine, multe persoane private, oameni de arta si cultura, cadre didactice se alatura protestului meu.
 Implicarea Bisericilor, indiferent de denominatie s-a facut impotriva Legii Americane, care nu permite  organizatiilor Non Profit sa faca politica,  Section 501/3.In plus, si organizarea centrelor de votare in Biserici este, dupa umila mea parere, aberanta. Se pare ca s-au oferit sume insemnate de bani, pentru "cumpararea" voturilor. Sectiile de votare  s-au organizat in sediile unor firme care au ca actionar pe Mircea Lubanovici. Presedintele sectiei de votare Portland a fost Nelu Ciorba, angajat al buletinului Romanian Times, iar  printre membrii sectiei de vot s-a aflat Lucica Dragomir McNeff si Vasile Nedelcu, angajati ai publicatiei finantate de Mircea Lubanovici si Beniamin Lucescu. Cel mai apropiat colaborator al lui Mircea Lubanovici, ma refer la Beniamin Lucescu, este anchetat de FBI, care i-a pus sechestru pe bunurile mobiliare si imobiliare si are interdictia de a parasi Statele Unite ale Americii. Un alt colaborator apropiat al lui Mircea Lubanovici, este numitul Iosif Caza, aflat in prezent intr-o inchisoare federala pentru fals si uz de fals, un fel de Al Capone autohton. Poate un asemenea individ, conectat la lumea interlopa sa ne reprezinte romanii aflati in afara perimetrului national?
In plus, desi se trece sub tacere, in cele 8 luni de “reprezentare” a avut o interventie de 55 secunde si cheltuieste cu larghetea unui nabab, zeci de mii de euro, din banii contribuabilului roman, atat pe o nejustificata chirie cat si pentru deplasari in Statele Unite ale Americii unde deocamdata  colaboratorii lui apropiati au probleme care intra sub incidenta lui American Panal Code.
 In zona in care locuiesc, traiesc 88 minoritati nationale. Nici una, dar absolut nici una, nu are reprezentanti parlamentari in tara lor de origine. Si aici, noi am vrut sa fim diferiti de restul lumii civilizate si sa ne "fotografiem" conationalii cu ajutorul "specialistilor" in domeniu.
Cu respect si elocinta va rog sa sustineti protestul meu si sa-l faceti public. Dictionarele lumii nu-mi furnizeaza suficient material lingvistic spre a-mi exprima indignarea fata de aceasta marsavie.
Unul din favoritii mei scriitori, Tom Stoppard, spunea in "Jumpers" ca nu votarea este democratie ci numaratoarea. (It's not the voting that's democracy, it's the counting). Se pare, ca si in multe cazuri similare, ca numaratoarea s-a facut inainte de a incepe votarea, marginalizandu-se intelectuali de marca, oamenii neinregimentati politic si ale caror valente intelectuale, morale, patriotice, comportamentale etc. sunt in afara oricaror dubii!
Inca din 1688, filosoful englez John Locke a trasat in cartea “Tratatul de Guvernare”, perceptele de baza ale functionalitatii unui guvern, a unei reale democratii, spunand printre altele: “Intre guvernanti si guvernati exista un pact social; cand acest pact social se rupe, guvernarea devine imposibila. La fel, intre Romania si emigratie exista un Pact Social. Aveti datoria de a nu rupe acest Pact Social si a largi prapastia existenta intre tara noastra de origine sI Diaspora. Prin mentinerea lui Mircea Lubanovici singurul perdant major va fi Tara. Cerem insistent PD-L sa-si retraga sprijinul acordat numitului Mircea Lubanovici. Mentinerea lui intr-una dintre cele mai reprezentative Institutii ale Statului Roman reprezinta un vot de blam nemeritat la adresa  a sute de mii de romani din diaspora, care au luptat pe frontul invizibil  ca Romania sa-si depaseasca Statutul de Paria al Europei si sa-si cucereasca un loc binemeritat intre natiunile globului. In tot acest timp, Mircea Lubanovici se ocupa de comertul cu basmale, baticuri si esarfe. Daca cititi cartea filosofului englez Herbert Spenser, “Representative Government-what is good for”, scrisa la 1857, veti realiza incompatibilitatea anumitor persoane cu anumite functii.
Raman constant la parerea ca Romania dispune de oameni de exceptie, marginalizati pe nedrept, desi o viata intreaga au urmarit binele natiunii, indiferent de forma de guvernamant, si nu fotoliile  ei.
 
 
Cu deplina cordialitate,
 
                                                                              Dwight L. Patton, Director "Clipa Magazine"-USA
                                                                                                           www.clipa.com


                               A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...!





... Sâmbătă, 5 februarie 2011, agenţiile de presă au comunicat două ştiri la “breaking news” (una de amiază şi una de seară…):
1-Prima o continua pe aceea din 3 februarie 2011 (“Alianţa PSD - ACD ar putea să se numească Uniunea Social-Liberală, iar activitatea sa va fi gestionată de doi co-preşedinţi, Victor Ponta din partea PSD şi Crin Antonescu din partea PNL, au declarat, pentru HotNews.ro, surse social-democrate. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, pentru Hotnews.ro, că în sigla Alianţei PSD-ACD se vor regăsi atât simbolul social-democraţiilor- cei trei trandafiri - cât şi cel al liberalilor - săgeata. El a adăugat că, în cadrul negocierilor cu liberalii, s-a stabilit că, pentru primăria Capitalei, Alianţa PSD-ACD să susţină un candidat comun, urmând ca, pentru primăriile de sector, candidaturile să se stabilească prin sondaje” – cf. HotNews.ro.) – şi anume:

 - “S-a format Alianţa Social-Liberală (…). Uniunea Social-Liberală - Alianţa PSD-PNL-PC are cea mai mare susţinere din partea electoratului din Bucureşti, iar 62-68% dintre români ar vota cu USL, potrivit unui sondaj realizat de PNL, a declarat, sâmbătă, liderul liberal Crin Antonescu, citat de Mediafax. Conducerile PSD, PNL şi PC urmează să valideze, sâmbătă, alianţa dintre Partidul Social-Democrat şi Alianţa de Centru - Dreapta PNL-PC.” cf. HotNews.ro, 5 februarie 2011.

2-A doua a fost: “Accident teribil la Mina Uricani: 5 oameni au murit în subteran. Cinci mineri au murit sâmbătă după-amiază, în mina din Uricani. O explozie i-a spulberat. Salvatorii mineri au reuşit să le aducă rămăşiţele la suprafaţă, însă o nouă explozia s-a produs. Primele rezultate indică o scurgere de gaze ca fiind cauza exploziei. După scoaterea trupurilor ortacilor din subteran, mina a fost închisă. Poliţişti, inspectori de muncă şi procurori au început o anchetă pentru a se afla exact cauzele celor două explozii” – cf. REALITATEA TV,  05 feb 2011, 17:19.
Prima ştire nu mă interesează deloc. A doua – DA! Chiar foarte mult.
Eu nu sunt dintre cei care cred că “salvarea poporului român vine/va veni din partea opoziţiei politice”. Toţi politicienii vin la putere nu pentru sărmani, nu pentru “cei mulţi”, nu pentru “norod”…CI DOAR PENTRU BANI ŞI PUTERE!!! De orice “culoare” ar fi, ei sunt hoţi şi iresponsabili şi nemernici trădători (conştient sau nu!)! În seara când posturile TV anunţau tragedia de la Uricani, infantilii autişti (“şefi de partid”! – jucându-se cu trandafiraşi otrăviţi şi cu săgeţi…la fel!) Crin Antonescu,Victor Ponta şi Daniel Constantin (ultimul după… “ultimii”!) se hlizeau…de parcă erau la “botez”, şi nici “spatele” nu-i durea că România se pregăteşte de un nou prohod, în Valea Plângerii/Valea Jiului…! Gândul lor era, se-nţelege, la…”ciolan”, iar nu la oamenii ca noi…ca tine, ca mine…!
…Şi nicicum la faptul că şcolile “se comasează”, se “reformează” întru PERFECTA IMORALITATE, până la dispariţia desăvârşită a actului educaţional…spitalele se reduc, în România, la jumătate…iar în cele ce rămân în picioare, se operează LA LANTERNĂ!!!
…Eu sunt dintre cei care cred că pe români îi pot scăpa Dumnezeu şi…ei înşişi.
“EXPERIMENTUL PITEŞTI” (de la sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50 - "reeducarea" prin tortură, 602 victime), a fost executat la ordinul bolşevicului Stalin.
“EXPERIMENTUL ROMÂNIA” (care a început în decembrie 1989  - şi continuă…nu se cunosc toate efectele urmărite, deci nu se poate aprecia, cu exactitate, nici finalul experimentului! ) este executat la ordinul Guvernului Masonic Mondial…”Atot-Reformator”, distrugător al oricărei NORME MORALE şi AXIOLOGICE, pentru a testa gradul de rezistenţă psihică al unui popor, pus în cele mai aberante şi exterminatoare condiţii de existenţă – şi pentru a evidenţia limitele psihice şi fizice, dincolo de care acel popor poate fi declarat ca “anesteziat perfect” şi “perfect mancurtizat”. Al doilea experiment este continuarea primului. Acest experiment (“EXPERIMENTUL ROMÂNIA”), dacă reuşeşte, va fi aplicat TUTUROR POPOARELOR LUMII. Pentru ca Guvernul Masonic Mondial să-şi asigure deplina stăpânire asupra minţilor şi (eventual) afectelor umane şi să se asigure de o masă de sclavi absolut inofensivi şi total imbecilizaţi. Foarte facil de manipulat, ÎN ABSOLUT ORICE DIRECŢIE ontologic-socială. Sau, pur şi simplu, ÎN ABSOLUT ORICE DIRECŢIE ucigaşă şi/sau sinucigaşă.
…Într-un stat ca România, stat complet lipsit de orice urmă de autentică democraţie (de aceea...atheniană, iar nu perversiunile cumplite...”washingtoniano-CIA-iste”!), eu am aşteptat “mântuirea prin Armată”. Da. Am aşteptat o “juntă militară”, care să instituie, în România Băsesciano-pedelistă  -  Legea Marţială! (...niciodată şleahta Băsescu+PDL nu va da/ceda puterea din mâini, în mod paşnic, de bunăvoie...”democratic”...!!!)... şi să suspende (pentru o perioadă determinată) nu atât “drepturile cetăţeneşti”, cât, mai cu seamă, “drepturile omului”, care au devenit, cam în toată lumea “moderno-masonică”…  - “Drepturile Bandiţilor” de a ne sfida şi a ne prosti, mai cu spor întru Neruşinare!!! – şi de a ne “reforma”…PÂNĂ LA DESFIINŢARE!
…S-a dovedit o iluzie, chestia cu “junta”… - pentru că respectiva instituţie care ar fi putut instaura “junta”, adică Instituţia Armatei, NU MAI EXISTĂ. Şi pentru că Uniunea Europeană a Masonilor nu permite…”mişcarea în front” a unui stat, gata pregătit pentru măcelărire…!!!
…Acum, unii mai aşteaptă “mântuirea printr-o nouă mineriadă”. Eu cunosc adevărul despre “mineriadele”, manipulate grosolan, dar eficient, pentru manipulatori, din 1990-1991. La fel, ştiu despre tragedia “mineriadei” manipulate de “foame şi nevoi”, din februarie 1999, cu finalul tragic de la Stoeneşti, unde Oltul a fost înroşit de sângele celor care cântă, azi ca şi acum 100 de ani, într-un bocet de o solemnitate eschiliană: “În mină  - Dumnezeu cu noi!,/ Afară -  grijă şi nevoi./Deasupra noastră n-avem cer,/C-aşa e viaţa de miner”.
Nu, minerii nu mai sunt cei din 1999…pentru că li s-a ordonat, de către SRI=Noua Poliţie Politică Românească: “Ciocu' mic, dacă ţineţi  la femeile şi la copiii voştri!” Şi ei, sărmanii, ţin…ţin “la femei şi copii”, infinit mai mult decât la propria viaţă, pe care, zilnic, şi-o pun pe masă, în “pocherul” jucat, ceas de ceas şi clipă de clipă, cu Moartea – pentru a avea “pită” pe masă, pentru femei şi copii…ţin pentru că… la ce le-a mai rămas să ţină?! Cu “Dreptatea Borţoşilor” (…de la Bucureşti, dar şi de la Regia Huilei şi Lignitului…şi de la hoţii care li se dau “lideri sindicali”: minerii mor de foame şi/sau mor spulberaţi în beznă, iar “liderii sindicali” ai minerilor huzuresc în vile …“la lumina”…Mediteranei!) s-au lămurit: toţi îi fură, care de pe unde…şi din 6,5 miliarde de dolari, subvenţia pe 2010, pentru mineritul din Valea Jiului, NICIUN LEUŢ n-a ajuns la mina de la Uricani: aparatele de detectat metanul (care gaz, combinat cu praful de cărbune, dă vestitul “gaz grizu”, aproape spontan exploziv…d-apoi când dă de un… “arc voltaic”!) sunt dinainte de 1989 -  …adică, ultimul conducător român care a înţeles necesitatea independenţei energetice a României ŞI A ŞI DORIT, efectiv,  acest lucru, a fost Ceauşescu! Bandiţii de azi, care, cică, “ocârmuiesc” România, se fac că uită de faptul că zone “uniprofesionale”, adică în care nu se practică, din moşi-strămoşi, decât O SINGURĂ activitate, în mod PROFESIONAL, mai sunt în lume, şi chiar în Europa (exceptăm, deci, pe cel mai mare producător de cărbune din lume, China – 2.380 milioane tone anual, cât şi pe al doilea, SUA – 1.054 tone anual!): Bazinele Ruhr şi Saar/ Germania (197 milioane de tone anual), Silezia Superioară poloneză (fluctuând între 30 milioane de tone anual şi 60 de milioane de tone anual), Bazinul Doneţk/Donbas – Ucraina (81 milioane de tone anual), Ţara Galilor (cca. 600 de milioane de tone anual … - nici până azi nu s-au găsit “soluţii alternative”, pentru minerii galezi, aşa cum minte Uniunea Europeană! - …deci, Regatul Unit al Marii Britanii SUBVENŢIONEAZĂ CĂRBUNELE DIN CORNWELL/Ţara Welşilor!). România ocupa, înainte de 1989, locul 5 (dacă luăm în considerare Cehia, cu producţia fluctuând drastic, între 91 de milioane de tone anual în 1980, şi nici 47 de milioane tone anual, în 2004…clar, Cehia suferă de aceleaşi  “reforme” masonice, ca şi România…!), între ţările producătoare de cărbuni, din Europa (cca. 27 milioane de tone, anual, în 2004).
…De ce “se zvoneşte” (da, “zvonul” apare ca urmare a unui complot cu ramificaţii mondiale!), pe la Guvern, că Ion Agaton (Ministrul Economiei) a semnat un contract de închidere a minelor Uricani, Petrila, Paroşeni? Pentru că, aşa cum se “întâmplă”  de 21 de ani, adică din aceeaşi noapte a “victoriei revoluţiei masonice”, trădarea şi hoţia colcăie, în Ţara Valahilor: vom importa (se zice…) cărbune (CU PREŢUL TRANSPORTULUI NESPECIFICAT!!!) din SUA şi Canada…”nespecificarea costului de transport” este pentru …”prostirea proştilor”, iar contractul este încheiat pentru ca “burtoşii” de la conducere (n-are importanţă de ce “culoare”!) să-şi umple buzunarele cu miliarde grele…dolari, of course!!! - …din comisioane şi mituiri enorme!
…Au fost terorişti în România? Răspunsul: fireşte, Ion Iliescu (…1990-1996 - continuare şi între 2000-2004!) & Petre Roman, respectiv Victor Ciorbea (DISTRUGĂTORUL “ÎN MASĂ” AL MINERITULUI ROMÂNESC!!!)  & Emil Constantinescu, în anii '90 -  …şi Băsescu & Comp. (liberalii, în frunte cu Tăriceanu şi Patriciu, nu trebuie…”uitaţi”!), din 2004 şi până AZI!
Adică, cei care au distrus şi distrug (zi de zi, ceas cu ceas, de 21 de ani, cu o răbdare diabolică!)  forţa vitală a României: SOLIDARITATEA!!! Îl rog şi invit, pe oricare dintre voi, oameni buni, să coboare, cum eu am şi coborât, câteva sute de metri, spre “gurile de şobolani” ale minerilor…în loc “să se dea” cu TELEGONDOLA creaturii monstruoase şi groteşti a României, Monstrul “Feminin” al Loch Ness-ului Românesc…ar trebui legată burduf (Creatura!) şi plimbată prin bâlciuri!!! (…TELEGONDOLĂ care a costat 10 milioane de euro… - pentru…”TURISM FĂRĂ TURIŞTI”! – …10 milioane de euro, cât ar fi costat TOATE aparatele de detectat metanul, în TOATE minele active din Valea Jiului!!! – …şi ar fi rămas şi pentru TOATE PENSIILE MINERILOR DIN “VALE”!!!) - …vorbesc, fireşte, despre autista “neo-Lupească” a României – cataclismul artificial (mai ceva decât un uragan pacific, corcit cu un cutremur de gradul 9, pe scara Richter…!), numit… Elena Udrea!
Nimeni (nici minerii înşişi…poate EI în primul rând!) - nu-şi permite să sape “culcuşuri” pentru muncă, unde să stea în picioare, că…scade producţia! Aşa că stau ei, minerii, ciuciţi, precum foetuşii în burta mamei, complet goi, horcăind sufocaţi, pentru că, în acea beznă mâzgoasă, clocotind oribilă, sunt între 40 şi 60 de grade Celsius!!! Ei între ei se recunosc, dar NIMENI dinafara “ortăciei” (nici mama lor!) nu-i poate recunoaşte, de negri ce sunt, cu cărbunele adâncit nu în piele doar, nu în plămânii (…pietrificaţi de silicoză…) doar, ci impregnat până în “genele” lor de îngeri…incognito!!!    
…Şi tot ce-i în ţară lumină VIE (nu atomico-nucleară!), se ctitoreşte fie pe apele munţilor, fie pe sângele morţilor sfârtecaţi de explozii şi pe acela, care se va scurge ceva mai lent în piatra munţilor Văii Jiului, al copiilor şi femeilor de miner, rămase văduve şi “fără o scânteie de foc în vatră”: “Când, plini de praf, cu paşi trudiţi,/Ieşim din mină obosiţi/Ne doare că-n lumina sa/Pământul ţine-o lume rea…”.
…Şi ne mai mirăm de ce, pe la colţuri de stradă, oameni (maturi şi bătrâni, EGAL!) scrâşnesc, printre dinţi, iarăşi, viersuirea sălbatică a Internaţionalei Socialiste, a lui Eugène Pottier şi Pierre Degeyter…: “Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,/Voi, osîndiţi la foame, sus!/Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,/Să-nceapă al lumii vechi apus!/Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,/Sculaţi, popor de osîndiţi!/Azi nu sînteţi nimic în lume,/Luptaţi ca totul voi să fiţi!//Hai la lupta cea mare,/Rob cu rob să ne unim,/Internaţionala/Prin noi s-o făurim!”
Nu-i a bine…”tovarăşi”! “Neo-comunismul”, grefat pe “neo-liberalism”, rezultă…NEO-TEROAREA IACOBINĂ!!!
…A trecut, “s-a stins” pericolul comunist? Ei, lasă că au grijă “tătucii masoni” să re-aprindă focul…În definitiv, chiar aşa: ce merite “până pe-acolo” au Elena Băsescu (ca şi tac-su!), Elena Udrea, oligofrenii de Botiş ori Ialomiţianu, ori zoo-Hoară şi zoo-Tălmăceanu…zoo-Murg, plus zoo-Tinel (“coadă de purcel”!)  - ori Ion Ariton şi Igaşul-Tâmplarul Tractorist de la Interne (fin-de-Băsescu, deh!), de se-mborţoşează, pe zi ce trece, tot mai tare… - şi ce ne-merite vor fi avut cei 5 mineri, cărora, şi la ora la care scriu aceste rânduri, medicii legişti “se screm” să le reunească bucăţile de trup, ca să le poată băga (cât de cât integral…!) în sicrie…ori femeile şi copiii lor, ca turta de ceară la faţă, nu doar de durere după tinerii lor taţi morţi, ci şi de…FOAME?!
Ia băgaţi-i pe borţoşi în minele de cărbune, până n-apucă ei să le închidă…sau, băgaţi-i în minele de cărbune, pe TOŢI borţoşii ăştia bandiţi şi neruşinaţi trădători de ţară, şi închideţi-le VOI, peste ei, cu o “puşcătură” bună – …dragi oameni de treabă!!!
…Atunci, poate, de acolo, din beznă şi din prăbuşirea pământului-beznă, vor înţelege că  expresia (despre minerii care au murit, pentru că…) “…aşa a fost dintotdeauna…” (dixit Botiş! – …ca despre căldura verii şi răceala iernii…) este o expresie criminală şi imbecilă…şi vor înţelege chiar mai mult, şi anume, tâlcul stihuirii de bocet grav şi demn al minerilor Văii Plângerii (eu sunt convins că TOŢI minerii vor fi chemaţi, de Dumnezeu, la Rai, pentru că alt iad decât mina de cărbuni nu poate inventa niciun Duh, dumnezeiesc ori drăcesc!): “Când plini de praf, cu paşi trudiţi,/Ieşim din mină obosiţi/Ne doare că-n lumina sa/Pământul ţine-o lume rea…”

…Hristos nu s-a certat, niciodată, cu sărmanii cei cinstiţi şi curaţi la suflet, ci, NUMAI ŞI TOTDEAUNA,  cu „şerpii şi puii de vipere”, „morminte pe dinafară văruite şi pe dinăuntru împuţite”, cu  borţoşii de farisei (“Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din mintă, din mărar şi din chimen, şi nesocotiţi cele mai de samă ale legii: DREPTATEA, MILA ŞI CREDINŢA!”), căpuşele de la Templul cel Mare din Ierusalim…căci, da: “…În lumina sa/Pământul ţine-o lume rea…”
…Cred (şi, vă rog, nu încercaţi să-mi ziceţi că mă-nşel! – chiar dacă am auzit că această “dorinţă” - ce-am zis-o “mai la deal” şi pe care o voi repeta…”mai la vale” - şi-ar fi exprimat-o şi un “tătuc” comunist”…! – …eu nu-s comunist, ci unul dintre cei ce-s exasperaţi de…”ANESTEZIŞTII LUMII”!!!) că a-i băga  în bezna muncii de mină, pe borţoşii trântori şi trădători de ţară şi  prăbuşitori de omenie -  ESTE O FAPTĂ BUNĂ, CURAT CREŞTINEASCĂ, DECI FOARTE BINE PRIMITĂ ÎN CERURI, ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU-HRISTOS! Hai, toţi borţoşii trădători, la subteran, la ULTIMUL ORIZONT!!! Le faceţi un bine, astfel, oameni buni şi de treabă - pentru că, în adâncul hulpav al Pântecelui Minei-de-Cărbune, îi pregătiţi pentru Adevărul Morţii şi, apoi, pentru Înviere… -  prin pocăinţa adâncă, în beznele propriului lor suflet bicisnic, de poli-ticieni fără…”polis”/Cetate!!! Ci, cum au fost învăţaţi de unii “alogeni”, năvăliţi pe la noi (la ordinele/şantajele masonilor Europei, încă din veacul al XIX-lea!): …”ubi bene, ibi patria”…
Şi pentru că s-a întâmplat să se nască (să-i avorteze mămicile lor…)  în Grădina Maicii Domnului, uite că jefuiesc şi rup crăcile Grădinii Lui Dumnezeu! …Şi chiar cred că…NU VOR PLĂTI, NICI AICI, NICI ÎN “ALTĂ…PARTE”!
…De ce vreţi, voi, bandiţilor de toate “culorile” (stipendiaţi şi mituiţi de Guvernul Masonic  Mondial!) -  să desfiinţaţi mineritul, în România? Nu-mi “cântaţi” mie despre…”ordinele FMI”! Masonii nu pot da ordine decât slugilor, lacheilor! – iar nu unui stat independent! (…chiar dacă România, prin intrarea în UE, şi-a pierdut o parte importantă din suveranitatea naţională…dar contează cine negociază suveranitatea asta, dacă tot am ajuns atât de jalnici, încât să ne negociem…sufletul şi istoria!!!)  NU! Alt motiv există, şi motivul este…”în ograda voastră”, nemernicilor!
Iată de ce: pentru că minerii, prin însuşi specificul muncii lor (SOLIDARITATEA DE ORTACI!!!), sunt singurul pericol REAL pentru “BORŢOŞII TRĂDĂRII”! Pentru că, prin SOLIDARITATEA lor de “ortaci”/fraţi întru Viaţă şi Înviere, pândiţi, din toate colţurile beznei minei, de Moarte (…pentru ei, dacă n-ar avea familii “afară”… - e Moartea cea alinătoare de “grijă şi nevoi”…) – voi, borţoşilor, voi, bandiţilor (mercenari trimişi de FMI, de Banca Mondială, de Banca Europeană de Investiţii -BEI, care  a fost înfiinţată în 1958 prin Tratatul de la Roma, de către …Clubul [Masonic] de la Roma! etc.  -  SĂ NE SUGRUMAŢI ÎN SOMN!) vedeţi ADEVĂRUL MORŢII PUTERII VOASTRE BLESTEMATE, întemeiate pe Crimă, pe Furt şi Trădare/Prăbuşire Apocaliptică -  de Ţară şi de Neam!

…Voi, cei curaţi la inimă şi la Duh, nu vă temeţi de Arhangheli – …ei se vor întoarce în Cerul din Inimă, în Lumina lor, atât de intensă, încât ni se pare, nouă, păcătoşilor adevăraţi, “neagră”… – se întorc să dea (BĂRBĂTEŞTE ŞI FĂRĂ DE FRICĂ!), palma cu Moartea-cea-cu-ei-Blândă…pentru că, dintru început, coborând în mina …cea chinuitoare, înfricoşătoare şi cu atâtea taine zguduitoare… - ei, minerii, Cavalerii Întunericului Luminii - “au îmbrăcat cămaşa Morţii”:
“Cu-atâta jale şi nevoi
Ne-ntoarcem iarăşi înapoi
În lumea noastră fără cer
C-aşa e viaţa de miner.

Dar moartea vine tot mai des
Să vadă ce-are de cules
Din lumea noastră fără cer
Asta e viaţa de miner..."

…Cu ei, cu jertfa lor cutremurătoare, vine la tine, omule bun -  ADEVĂRUL;  prin ei poţi afla Adevărata Credinţă în Hristos…datorită lor poţi să-i uiţi pe “borţoşii” care te-au răpit (…pentru tare lungă şi-amară vreme!) din Sinea ta…din Liniştea şi Rostul şi din Cântarul Cel Drept al Bunei Fapte! Cărbunele lor întunecat, strecurat prin focul sângelui din VINELE LOR PURURI DESCHISE SPRE JERTFIRE, îţi aduce ţie nu doar lumina cămării, ci şi Lumina Curăţiei de Duh!
                                                                                prof. dr. Adrian Botez


                      DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI



      Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.   IATA CE ARTICOL  A  SCRIS, DUPA CE A PLECAT :  

 Rostul  
Romaniei i-a disparut rostul. E o  tara  fara rost, în orice sens vreti voi. O  tara  cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.   Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.   *Batranii*.  Romania  îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.   

*Pamantul. *  
Care pamant? Cine mai e legat de pamant în  tara  aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene". La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!  Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.  

*Credinta*.  
O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.  Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.  Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada.  Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.  Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti...  Sa traiesti!  Bradut Florescu ---
Ende der weitergeleiteten Nachricht / End of forwarded message -----

                                                                                     Peter Alexander Bidian        
                                                                                    peter.bidian@nexgo.de




              Noua generaţie de intelectuali din România
                 Foarte trist, dar, din păcate adevărat!
 

 
 
 
           
 
Le-am cerut  studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem  englez din secolul XIX, la alegere.
Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie.  (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley).  Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatruRomeo si Julieta (numita  alternativ “roman“, novel, ori poem).  Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor :
Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au.    obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i.sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.

them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de their mother.
intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster) .
combinated nu exista in engleza.
to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).
writted e incorect in loc de wrote.
poetry nu e identic cu poem.
lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cantec.
roman nu exista in engleza, corect e novel.
disapointness nu exista, corect e disappointment.
beautifuly thing e incorect.
tryed e incorect.
gaves nu exista (give sau gave).
tooked place e incorect.
tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.
Romeo and Juliet nu e un roman.
Romeo and Juliet nu e un poem.
Shackspear nu se scrie astfel.
Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.
Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cand in oranduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea. Cum s-a ajuns in aceasta situatie ? Putin dupa Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la Universitati. Ceva mai tarziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau intangibili. Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca examenele, trebuiau sa capete diplome. Dupa diplome, dadeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari negasindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. Dupa implementarea programului Bologna , studentii au terminat in trei ani in loc de patru sau cinci, cu lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute. Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).
Liceenii intra pe bani la Universitate, fara admitere, termina in trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregatiti, mai prost pregatiti decat precedentii.  Paradoxal, se face mai multa scoala la liceu decat la Universitate : la liceu, profesorii pot inca sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt platiti dupa numarul de elevi.  Studentii sunt mai prost pregatiti decat elevii de liceu.
Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, www.referate. ro.
O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamant axat pe competente. In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobandesc competente.  Mare este confuzia din capetele pedagogilor de scoala noua ! Exista materii axate pe competente (a invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza, franceza, respectiv sa canti, fluieri sau fredonezi melodii). Exista materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si zoologia, de pilda). Exista materii intermediare, ca biologia si chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare.  Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte. Educatia axata pe competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o cunostinta, nu o competenta.  O alta studenta, tot de anul III Litere, ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colti de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea macar sa-i fi poti identifica poeziile.  Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani ca in engleza, romanul se numeste novel.
Universitatea zulusa
Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la Universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de locuri.  E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de universitati fast-food au virusat invatamantul gimnazial si liceal, si trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei, are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand  din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500, langa Universitatea din Szeged , (populatie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh , Kazahstan si Sri Lanka . Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323.
Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, langa niste universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urma universitatea zulusa din Durban , cea slovena (Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000 locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului) .
Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latina . Greselile de traducere pe care le facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.
(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste.
Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sunt secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adanc“.
(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Cainta inseamna sa deplangi cele savarsite si sa nu savarsesti lucruri de deplins.
Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a pliage, dar nu inseamna ca plansul o si face eficienta“.
(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecusesi  cu vederea acest lucru mai sus.  Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai presus“.
(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenta la aer…
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…“.
Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol, va deveni in curand conducator de doctorate in limba si literatura latina .
Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara , conduce doctorate in limba si literatura latina .
Invatamantul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificati.Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat in gluma.
Sunt un excelent prooroc.
Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu cercetatori remarcabili, cand insisi conducatorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.
Coda
Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii, ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu de vorba despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sarbu si Art Nouveau. Citise imens.
Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batranel sarman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita grea dupa 1950.
Cand universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.
Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga din urma nivelul  liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.
Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii incapabili si iresponsabili au transformat invatamantul romanesc intr-un haos.
Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.
Fac inca patru profetii :
Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in vreo universitate româna.
Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor români va fi acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
Peste zece ani nici o universitate româneasca nu va intra in lista primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii, srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.
Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un articol despre starea invatamantului român, ca sa-l aiba la indemana.
                                                                                            De: DAN UNGUREANU

        ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS

     SISTEMUL DE INVĂŢĂMÂNT FINLANDEZ

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.

Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc.
Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte.
Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul
ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."


            Profeţiile lui Gupta Swami despre România

În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume.
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara . Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.

Ceauşeasca m-a făcut şarlatan
“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”
 
Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
 

“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. (Nota mea: vezi aici ştirile din România care anticipează aceasta: “România se pregăteşte de război”, “Băsescu, ‘loial’ Israelului!”, “Este târâtă România în războiul altora, fără ştirea poporului?”)
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
 
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
 
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
 
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
 
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”
 
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase
 
“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
 
România  -  pilonul noii orânduiri internaţionale
 
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”


      ŞI, PENTRU CĂ ANALIZA CONTEMPORANĂ NE    STREPEZEŞTE DINŢII, MAI BINE NE AMINTIM DE INOVAŢIUNEA PE CARE O LANSA LA 1883
Ion Luca CARAGIALE


                              Inovaţiune: Moftul artificial
Primim dela un vechiu moftangiu român, un barbat de spirit, când îl are, si nu prost, pentruca stie când nu’l are, scrisoarea de mai jos, careia ne grabim a-i da loc cu bucurie în coloanele noastre. Este o ploaie binefacatoare peste spanacul din brazdele noastre, care începuse a se cam prea ofili, precum s’a observat la statiunile meteorologice dela chioscurile de pe bulevard. Iata:


                                        Iubiti Moftangii,

Vazând în foaia voastra de spanac ca va aflati pe cale de a ispravi zeama din lamâia care v’a crescut între umeri;
Vazând pericolul la care s’ar expune societatea româna prin lipsa eventuala a acestei foi, caci, cum am zis, zeama de lamâie fiind pe sfârsite, Moftangiria voastra e amenintata de pieire;
M-am gândit sa va viu în ajutor, si nici una nici doua, fiindca în acest fin de siécle toate sunt artificiale, m’am socotit sa va îndemn ca de azi înainte sa stoarceti lamâi artificiale, adica sa luati dela bacanie ce lipseste la academie, sa întrebuintati dar sare de lamâie.
Cu acest chip o sa aveti si lamâie si sare, si Moftul român va deveni un Moft artificial, adica Moft fin de siécle.
Dar o sa’mi ziceti sau or sa-mi zica altii mai moftangii ca dv. (lucru ce eu crez ca n’o sa se gaseasca): “Bine, nene, toate sunt bune, înteleg vin artificial, pâine artificiala, ou artificial, pui artificial, closca artificiala – dar Moft artificial, cum are sa fie? Ce? e destul sa te faci ca stranuti ca sa ii miroasa? – Ei bine, amicii mei, nimic mai adevarat! nimic mai natural ca moftul artificial! Uitati-va, de pilda, la guvernul român. Credeti ca e guvern natural? al natiunii? din natiune? Fereasca Dumnezeu. E un guvern artificial!!
Întrebati presa independenta, de exemplu Republica domniei pamântene, despre aceasta; ea vă va da urmatoarele probe:
Sa luam pe d. P.P. Carpp. Ce credeti, ca e natural? De loc. Daca ar fi om ca toti oamenii, natural, nu s’ar uita printr’un ochiu ca sa vaza mai prost decât cu doi n’ar avea monoclu; prin urmare iata un moftangiu artificial. Luati-i monoclul, va ramâne om ca toti oamenii, si nu ar fi bun la nimic.
Sa trecem la Tache. Ce credeti ca e natural? Nicidecum. Vine în Camera cu o prostie, pardon, cu un proiect; opozitia îl înhata, îi da pantalonii’n jos si trage-i. Si credeti ca cu asta s’a ispravit? As! Tache încalta alti pantaloni si vine, pardon, iar cu proiectul din nou. Iata dar un moftangiu artificial. Daca n’ar avea sapte pantaloni, el ar fi un om natural, si n’ar fi bun de nimic.
Sa trecem la coconu Lascar dar acesta când a fost vreodata natural? E moftangiul cel mai artificial; caci ne întrebam: când a spus adevarul? când era contra fortificatiilor sau când este pentru legea Maximului? Credeti poate pe Lahovari ca e un moftangiu român natural? Fereasca D-zeu. Lahovarestii sau Lahovarietatile, cari sunt pe cale de a funda, un teatru, zice Claymoor, o dinastie, zicem noi, când dintre ei se va naste un cap încoronat, sunt greci, prin urmare dându-se de români sunt artificiali.
Despre Ghermanis, nu mai vorbim, caci nu ne place sa ne copiam. Atâta numai avem de zis ca acest grec reactionar are, din acelasi tata si aceeasi mama, un frate român liberal, pe care l-a ales Natiunea în lupta cu Reactiunea la Giurgiu, deputat. Asa ca acu e încurcatura: Menelas e moftangiu artificial român si Efrem moftangiu artificial grec.
Scl. scl.
Cred ca v’ati saturat de exemple citate din Republica domniei pamântene si nu veti ezita a cumpara câteva chilograme de sare de lamâie. Daca mai stati la îndoiala, întrebati si pe dr. Babes: si apa cotidiana e artificiala; de ce n’ar fi si gazeta, pâinea cotidiana, tot astfel?
Bacanie! bacanie ! Sare de lamâie si piatra acra si virginitate poti avea azi artificiala!
Artificialitate si iar artificialitate!
Traiasca dar mofturile artificiale!
                                                                                                                                   I.L. Caragiale
                                                                                                                               Moftul Roman, 1883







Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971