INSTRUCTIUNI SI REGULAMENT (HELP)
PRIVIND FUNCTIONAREA INTERACTIVA A PORTALULUI DE CARTE SI ARTE
Portalul se adresează unor evidente nevoi de informare culturală reciprocă, aşa că nici nu mai considerăm necesar să facem precizări privind ţinuta intelectuală a exprimării, considerând că toate tentaţiile subculturale, vulgarităţile ca şi exagerarile de argou IT cu termeni tehnicizaţi şi neconcordanţe ortografice se exclud de la sine.
Informarea şi formarea culturală pe care ne-am propus să le slujim la modul interactiv, împreună cu toţi cei care doresc să devina antenele portalului nostru, obligă la o exprimare în spiritul cultivării limbii române ca şi a ideilor umaniste, tolerante, antiexclusiviste şi deschise noului, ce ne caracterizează spiritualitatea.
Orice contravine acestui ţel va fi eliminat din portalul nostru, precum orice îi slujeşte va fi binevenit, cultivat şi oferit drept exemplu altor mijloace de comunicare pe care tehnicile comercialului le coboară spre subcultură.
Ne cerem iertare pentru vizitatori pentru faptul că am început cu aceste precizări, dar ele vin din dorinţa de a-i atrage pe toţi spre calea serioasă a unei colaborări libere şi deschise pentru realizarea împreună a acestui portal, ei fiind furnizorii de ştiri şi chiar realizatorii actelor culturale si de iniţiativă locală consemnate prin informaţia transmisă , iar redactorii portalului ne trebuind să se ocupe nici cu cenzurarea nici cu selecţionarea noutăţilor popularizate, ci doar cu sistematizarea mediatizării actualităţii realizărilor din judeţe şi localităţi pe două criterii de grupare a informaţiei: Criteriul geografic ce trimite orice consemnare primită către elementele hărţii, ele putînd fi găsite prin butoanele ce conduc la listele de localităţi sau de instituţii culturale din judeţe şi Criteriul categoriilor culturale ce trimite către butonarea Săptămânii culturale literare şi artistice în ţară.
În acest fel înţelegem să punem în acţiune funcţia interactivă de informare, comunicare şi formare culturală prin schimb de experienţă între toţi cei care vor deveni antenele portalului şi care, singuri, îşi vor introduce direct informaţiile şi anunţurile de maximum 500 de semne regăsindu-le, concomitent cu transmiterea, în pagina care se deschide apăsând pe butonul FLUX DE ŞTIRI. Aceste antene colaborează voluntar de câte ori vor şi se înscriu când vor în evidenţele noastre prin FORUM sau prin butonul de la sfârşitul acestor instrucţiuni, pentru a beneficia de consultaţiile pe care le vom da şi de stagiile de instruire pe care le vom organiza periodic spre a-i forma, nu numai ca oameni care transmit ştiri, ci şi ca formatori ai unor grupuri de iniţiativă culturală în localităţile lor, în aşa fel încât majoritatea noutăţilor transmise să fie însăşi realizările lor.
Înmagazinând materia primă a ştirilor, informaţiilor şi anunţurilor primite şi afişate în ordinea sosirii la fluxul nostru de ştiri, redacţia va proceda la sistematizarea lor pentru a facilita accesul tuturor celor interesaţi. Astfel, prin butonul care conduce la pagina SĂPTĂMÂNA CULTURALĂ, LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ ÎN ŢARĂ, informaţia se va grupa pe capitole precum cărţi, spectacole, manifestări, evenimente- culturale-artistice-ştiintifice, premiere-lansări-expoziţii, iniţiative locale de dezvoltare, acţiuni cetăţeneşti, etc. Iar prin butoanele care conduc la HARTA FIECĂRUI JUDEŢ CU EVENIMENTELE LUNII RESPECTIVE ca şi la PREZENTAREA FIECĂREI COMUNE CU INIŢIATIVELE EI, aceeaşi informaţie îşi va primi repartizarea geografică apărând la activul judeţului sau localităţii respective.
Acestea, plus BIBLIOTECA VIRTUALĂ în care vom oferi tot mai multe cărţi cu drept de accesare şi descărcare gratuită pentru fiecare instituţie sau persoană care devine antenă a portalului, plus UNIVERSITATEA POPULARĂ care va oferi pentru fiecare aşezământ cultural sau grup de persoane interesate cicluri de conferinţe şi structuri de programe analitice cu lecţii în diverse domenii de educaţie a adulţilor, plus REVISTELE CULTURALE DIN ŢARĂ SI STRĂINĂTATE ale căror ediţii on-line vor putea fi accesate, plus LISTA NOILOR APARIŢII EDITORIALE, în baza cărora vor putea fi comandate cărţi direct de la edituri, beneficiind de respectiva reducere de preţ, plus FORUMUL unde vor putea primi consultaţii, vor putea sta de vorbă cu personalităţile academice care vor fi moderatori sau vor putea intra chiar în contact direct şi personal unii cul alţii, găsind preocupări asemănătoare, făcând schimb de experienţă şi pornind acţiuni sau iniţiative comune, sunt toate la dispoziţia celor care vor să devină antene ale acestui portal .
Dar portalul nostru oferă şi altfel de posibilităţi, altor categorii de instituţii sau persoane care vor să intre în această reţea internet, beneficiind de legăturile pe care ea le stabileşte, de schimbul rapid de informaţii în care le pot introduce pe cele proprii ale lor, de contactele directe, ca producători de bunuri culturale, pe care le pot stabili cu publicul larg căruia ei se adresează şi care este consumatorul şi beneficiarul acestor bunuri.
Astfel, pentru
REDACŢII CULTURALE, ŞTIINŢIFICE, LITERARE ŞI ARTISTICE,
EDITURI SI DISTRIBUITORI DE CARTE,
CENTRE DE CREAŢIE ŞI CASE DE CULTURĂ JUDEŢENE,
INSTITUTII CULTURALE, ARTISTICE, ŞTIINTIFICE.
INSTITUTII ŞI ASOCIAŢII INDEPENDENTE
SAU SUBORDONATE ADMINISTRATIEI PUBLICE,
AUTORI INDEPENDENŢI, PERSONALITĂŢI CULTURALE ŞI ACADEMICE,
înafara dreptului egal cu al celorlalte antene de a transmite informaţii şi anunţuri la zi prin fluxul de ştiri, Portalul de Carte şi Arte oferă următoarele oportunităţi:
- Legătură (direcţionare) spre propriile situri de internet sau ediţii on-line;
- Gazduire periodică a PDF-urilor revistelor care nu au ediţie on-line;
- Găzduire a câtorva date bio-bibliografice şi a unor cărţi oferite spre accesare şi descărcare;
- Găzduire a unor liste de apariţii cu date pentru comenzi contra ramburs;
- Găzduire de prezentări de instituţii cu calendare (repertorii) de activităţi;
- Descrierea unor lucrări (idei) noi cu condiţii pentru drepturi de folosinţă;
- Construirea de situri-internet la preţ redus pentru membrii reţelei.
ARGUMENT
UUn fenomen de izolare culturală în jurul a diferite centre zonale se manifestă în paralel cu înflorirea nemaintîlnită a productiei editoriale ca urmare a descentralizării. Latura bună este cresterea ofertei de carte si, în general, de act cultural, iar dezavantajul constă în imposibilitatea valorificării pe plan national a creatiei respective, din pricina necunoasterii producerii ei de la o "metropolă culturală" la alta. Regimul slab al difuzării de carte si reviste îsi demonstrează de prea multă vreme ineficienta si, mai ales, costurile mari cu care îngreunează actul cultural, în asa fel încât avantajul contemporan al unui avânt de productie culturală prin libertatea acesteia scoate la iveală si dezavantajul necunoasterii si nedifuzării unei asemenea productii. Creatorii care, din punctul de vedere al altei ineficiente - cea a asociatiilor profesionale din care fac parte - se bucură doar de statutul individual al valorii lor, îsi găsesc câmp de manifestare si afirmare doar în contextul restrâns al unor "metropole culturale" prea de sine stătătoare si prea necunoscute înafara unor înguste sfere de interes locale, iar produsul lor cultural nu are nici cum să fie cunoscut nici cum să fie valorificat la scară natională, ceea ce reprezintă riscul de provincializare si de iesire din circuitul firesc de valori, (sau de neintrare în acesta). Faptul produce astfel un grav dezavantaj atât pentru producătorul de cultură prin ignorarea operei sale, cât si pentru cultura națională ca atare, prin incapacitatea de a beneficia la timp de valorile create. Lipsa unei informări care să monitorizeze valorile culturale reale conduce atât la nepunerea lor la dispozitia publicului, cât si la aculturalizarea acestuia prin directionarea agresivă spre invazia subproduselor de artă comercială. În afară de acestea, nemonitorizarea creatiei culturale actuale conduce si la dezavantajul de a nu putea intra în Europa cu ceea ce avem mai valoros, de a deveni, din creatorii unor acte culturale temeinice, consumatorii unor importuri subculturale.
Pentru depăsirea acestei stări, pentru a realiza cel putin acea monitorizare si informare reciprocă atât de necesară unui climat cultural productiv, stimulativ si cu adevărat folositor din punct de vedere social, propunem realizarea în totală independentă si în respectul tuturor avantajelor culturale ale descentralizării, a unei retele de informare reciprocă între creatori, editori, producători, manageri culturali, ca si în relatia creator-producător cultural-consumator de cultură, bazată atât pe internet ca formă tehnică de comunicare, căt si pe interesul de afiliere, prin liberă vointă la această retea, a unor persoane, institutii, organizatii si societăti comerciale care simt izolarea momentului de fată si doresc depăsirea acestei stări tocmai pentru realizarea unei culturi nationale cât mai diverse, dar unitară în posibilitățile ei de afirmare si evolutie. În plus, o asemenea retea ar putea conduce la initiative libere degrevând unele institutii de stat de sarcini organizatorice care nu le mai corespund, mărindu-le rostul în politicile de stimulare a initiativelor societătii civile în cadrul cărora se încadrează si se dezvoltă mult mai bine creatia culturală.
Nu pretindem că, prin proiectul de fată, se va rezolva total problema valorificării productiei culturale la scară natională. Aceasta, ca orice produs, constituie o problemă de înfruntare pe piata liberă - înfruntare cu subprodusele care invadează si poluează - ca si de educație de lungă durată pe plan national, tocmai prin avantajarea produsului curat, real si specific, prin reabilitarea si reasezarea acolo unde trebuie a conceptului "culturii de masă". Deoarece pornim de la ideea că acest concept are sensuri de mare importantă natională, sensuri mult mai adânci decât demagogia practicată de politruci, care înă ne face să fim suspiciosi fată de această sintagmă. si, punând la dispoziția întregului public - cititor, spectator, amator, colectionar, consumator de cultură, etc. - informatiile dintr-o asemenea retea, vom realiza un oarecare pas pentru purificarea culturii de masă printr-o ofertă si o promotie mult mai diversificată decât cea din asalturile comercialului artistic.
Astfel, o asemenea retea va fi, pe lângă un stimulent de cunoastere si competitivitate între creatori sau valorificatori de productii culturale din întreaga tară, si un serviciu important în informarea tuturor categoriilor de populație beneficiare si consumatoare de cultură, asa că, proiectul de fată îsi va aduce o anumită contributie la rezolvarea în timp a spinoasei probleme a nivelului cultural.
Realizatorii portalului
COMUNICAT AL ASOCIATIEI COMUNELOR DIN ROMANIA
Informam toate filialele si toti colegii primari ca, pe baza protocolului de colaborare cu Miscarea pentru Progresul Satului Romanesc si revista "Albina romaneasca" precum si a hotararilor adoptate la cea de a 7-a editie a Consfatuirii Nationale a Intelectualilor de la Sate, marti 27 februarie 2007, la orele 18 a fost inaugurat lansandu-se in retea PORTALUL INTERNET pus in slujba afirmarii culturale a tuturor comunelor din Romania, a sprijinirii bibliotecilor, scolilor, asezamintelor culturale si tuturor actiunilor de educatie civica si initiativa locala de dezvoltare. Din aceasta data, portalul poate fi accesat la adresa de internet: www.cartesiarte.ro Intitulat "PORTAL DE CARTE SI ARTE - PERIODIC DE CULTURA SI INITIATIVA LOCALA", acesta cuprinde un intreg domeniu internet capabil sa gazduiasca atat informatii din toate judetele si comunele la care se ajunge printr-un motor de cautare propriu ce realizeaza contacte pe intreaga harta a tarii, cat si web-siteuri monografice ale tuturor comunelor care si le vor face, avand dreptul sa si le introduca si sa si le administreze fiecare in parte, primind pentru aceasta consultanta tehnica si stagii de instruire a persoanelor implicate. Ii rugam, asadar, pe presedintii filialelor noastre sa indeplineasca doua cerinte absolut necesare pentru succesul acestei initiative si anume: 1. Sa informeze toate organismele judetene - Consiliu Judetean, Inspectorat scolar, Directie de Cultura-Culte, Biblioteca judeteana, Centrul traditiei si creatiei populare (care au fost anuntate in legatura cu aceasta initiativa si li s-a trimis descrierea aparuta in revista "Albina romaneasca", unele dintre ele stabilind si oameni de legatura) de faptul ca ACEST IMPORTANT PORTAL A FOST INAUGURAT si poate fi accesat la www.cartesiarte.ro, cerand de la respectivele institutii sprijin pentru afirmarea initiativelor din toate comunele. 2. Sa retransmita acest comunicat tuturor colegilor primari informandu-i si indemnandu-i sa stabileasca in fiecare comuna cate o persoana care sa tina legatura permanenta cu portalul si sa-l alimenteze cu toate stirile de interes local, facandu-se apoi pasi catre realizarea unui site al comunei care sa functioneze permanent in gazduirea oferita de portal. Sa-i indemne sa studieze intructiunile ce se gasesc in regulamentul portalului, sa ceara consultatii prin "FORUM-ul" portalului si sa inceapa a introduce cat mai multe stiri locale, ca si dorintele lor de a intra in asociere cu alte localitati, institutii administrative sau societati private prin intermediul acestui FORUM care ofera un larg spatiu de consultare. Mentionam ca PORTALUL DE CARTE SI ARTE este in constructie si se va largi mereu cautand sa satisfaca toate cerintele venite din partea comunelor. In acelasi timp, el va oferi spre lectura sau descarcare bibliotecilor comunale si scolilor un numar mare de carti si reviste pentru care a obtinut gratuitatea drepturilor de autor, va avea un modul separat de programe si conferinte care se pot prezenta cu caracter de Universitate Populara in orice adunare cetateneasca sau activitate de Camin Cultural, va populariza imagini din muzeele localitatilor si alte atractii zonale care pot trezi interesul pentru turismul cultural si actiuni specifice conform traditiilor locale.
SCRISOARE CATRE CONSILIILE JUDETENE, DIRECTIILE JUDETENE DE CULTURA SI INSPECTORATELE SCOLARE
STIMATE DOMNULE DIRECTOR EXECUTIV,
Am onoarea si bucuria să Vă anunţcă un prim modul din PORTAL DE ARTE SI CARTE a început să funcţioneze pe internet la adresa www.cartesiarte.ro şi că, prin aceasta, aşteptăm din partea Instituţiilor Culturale din toată ţara colaborarea spre a realizaîn cel mai scurt timp HARTA CULTURALĂ A ROMÂNIEI CONTEMPORANE.
Aşa cum V-am anunţat la sfârşitul anului trecut, trimiţându-Vă şi proiectul care descrie acest portal în revista Albina românească, punem spaţiu gratuit la dispoziţie pentru orice fel de ştire privind viaţa culturală a localităţilor şi pentru a informa despre orice eveniment cultural produs în judeţe şi localităţi.
Colaboram pentru aceastacu toate PRIMĂRIILE comunale şi orăşeneşti, şi toate INSTITUŢIILE CULTURALE ŞI ŞCOLARE LOCALE aşteptându-le sa ne trimită cât mai multe ştiri şi calendare de evenimente culturale, concursuri, iniţiative, aniversări . Pentru o continuitate în relaţiile noastre cu aceste primării şi instituţii le rugăm pe fiecare să desemnezepersoane de contact pe care le vom denumi generic antenele portalului, le vom lua în evidenţa noastră transmiţându-le în mod periodicinstrucţiuni şi invitându-le la stagiile de formare prin care vor deveni voluntari formaţi ai vieţii culturale locale, participanţi la concursurile noastre, ajungând nu numai să transmită ştiri despre evenimentele culturale ci să iniţieze, să provoace şi să anime asemenea evenimente în localităţile ţării.
Fapt pentru care Vă rugăm, în primul rând pe Domnia Voastră,să stabiliţi o persoană de contact la nivel de Direcţie sau de Consiliu Judeţean, cu care să păstrămo legătură permanentă, care să monitorizeze şi care să ne sprijine în tot ceea ce vom întreprinde pentru judeţul Dumneavoastră, să ne sugereze toate linkurile prin care să oferim oricărui vizitator pe internet posibilitatea de a cunoaşte site-urile pe care va popularizaţi activitatea din instituţiile subordonate şi de a intra in contact cu ediţiile on-line ale publicatiilor locale.
Harta, pe care o publicăm chiar în deschiderea portalului, oferă prin apăsarea pe Judetul Dumneavoastră legături atât cu fiecare instituţie judeţeană pe care ne-o veţi recomanda, cât şi cu fiecare localitate a căror listă, după cum puteti constata, nu se limitează la municipii, oraşe şi comune ci, pentru prima dată, înşiruie orice sat şi cătun, chiar rugându-Vă să ne semnalaţi acolo unde există omisiuni.
STIMATE DOMNULE DIRECTOR EXECUTIV,
Pe aceasta schemă geografică şi de voluntariat uman pe care Vă rugăm să ne sprijiniţi să o realizăm, HARTA CULTURALĂ A ROMÂNIEI CONTEMPORANEse va realiza cu atât mai repede cu cât vom realiza împreună, pe acest portal şi prin activarea antenelor despre care V-am vorbit,HARTA CULTURALĂ A JUDEŢULUI DUMNEAVOASTRĂ.
Noi am realizat deocamdată harta ţării, hărţile judeţelor cu listele lor precum şi motorul de căutare în dreptul fiecărei localităţi. Urmează ca, de acum înainte, să le umplem pe acestea cu informaţii mereu noi, cu monografii culturale, cu descrierea instituţiilor culturale din judeţ şi cu legături (link-uri) spre toate site-urile locale, instituţionale, redacţionale sau chiar şi personale, de creatori şi autori, care pot completa această hartă.
Vă daţi seama că este o întreprindere extrem de grea şi contămîn mod special pe sprijinul Domniei Voastre şi al persoanelor de contactpe care dorim să le formăm ca instructori moderni ai vieţii culturale locale, fapt pentru care vom cere sprijin guvernamental, al Ministerului Culturii şi Cultelor, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, al Comisiilor parlamentare şi al Consiliilor judeţene.
În plus, portalul nostruîşi propune să ofere tuturor vizitatorilor şi, în special, bibliotecilor orăşeneşti sau comunale, caselor de cultură şi căminelor culturale, următoarele:
-Cărţi cu drepturi de autor gratuite pentru descărcarea de pe internet, pentru care, în cadrul orelor de aplicaţii practice din şcoli, să se organizeze cercuri de legătorie de carte;
-Conferinţe şi expuneri cu caracter de Universitate Populară pentru a putea fi folosite în acţiuni culturale de toateaşezămintele din ţară şi la cursuri pentru adulţi;-Un forum de dezbaterea problemelor culturale-educaţionale contemporane, moderat de personalităţi academice;-Spaţii de prezentare şi de legătură cu site-urile personale pentru muzee, reviste, edituri şi alte instituţii de cultură şi învăţământ din localităţi.
Contând pe înţelegerea Domniei Voastre, sperăm să apreciaţi importanţa acestui demers şi să susţineţiintenţia noastră de a deveni o interfaţă între toate elementele de importanţă locală şi de specific local ale culturii româneşti, oglindindu-le în ansamblul lor şi stimulând legăturile creatoare dintre ele.
Şi, bine înţeles, aşteptăm cu multă încredere confirmarea Domniei Voastre la adresa de mail de mai sus, la adresa postală: 126, bd. Dacia, Bucureşti 020064 sau la fax 021 6105659,