O PROBLEMĂ VITALĂ A   SOCIETĂŢII CONTEMPORANE ROMÂNEŞTI

 

 

MOTTO LA UN APEL FOARTE

GRAV AL FUNDAŢIEI NOASTRE:

                        “Am participat anul trecut la intâlnirea de la Buşteni cu INTELECTUALII DE LA SATE (iar anul acesta nu personal, ci prin dl.prin Rusu Constantin) şi am rămas impresionat de importanţa problemelor discutate la întâlnire. Am rămas impresionat, dar de data asta negativ, de numărul mic de tineri intelectuali interesaţi de această activitate. Lucrul  poate spune foarte multe. Cel putin pe mine ma sperie. Sunt un tanar de 27 ani, profesor de limba engleza titular in comuna vecina. Cu toate că dorinţa mea de a reuşi în viaţă este foarte mare, având ca obiectiv finalizarea cursurilor şi la facultatea de drept, fiind in anul III in forma de scurta durata, sunt aproape de o stare de disperare când văd ca suntem trataţi ca o ultimă roată la căruţă, ca ultimii oameni de pe pământ, de mai toţi guvernanţii ultimilor ani. Nu pot decât să vă împărtăşesc durerea şi să vă rog să luaţi şi partea noastră, a celor mai tineri de la sate, în considerare.

 Cu stimă deosebită, Roşcăneanu Sorin

Comuna Vorona, Judetul Botosani”.

 

 

   

 

 

 

      CONSFĂTUIREA NAŢIONALĂ A INTELECTUALILOR

 DE LA SATE

- a opta ediţie, Ploieşti – Buşteni, noiembrie 2007 -

 

APEL

privind reînceperea într-o etapă nouă a proiectului :

 

      «O ŢARĂ BOGATĂ CU ŢĂRANI BOGAŢI »

 

Lăsarea la voia întâmplării a satului românesc, a populaţiei lui şi a mediului natural pe care el îl reprezintă, fără o legislaţie atentă la măsurile de protejare caracteristică tuturor ţărilor civilizate, necultivarea spiritului civic şi folosirea cetăţenilor doar ca o masă de manevră  supusă tuturor tentativelor de manipulare politică, inconştienţa în accentuarea diferenţelor de şanse la cultură şi educaţie faţă de alte medii, continuarea încurajării lipsei de iniţiativă care, altădată  se producea prin asaltul colectivismului centralizator şi lipsirea de proprietate, iar astăzi prin lipsa de mijloace şi de încurajare în valorificarea acestei proprietăţi redobândite doar pe jumătate, sunt, după părerea noastră, factori importanţi de stagnare a progresului întregii ţări, piedici majore în emanciparea democratică şi a economiei libere de piaţă pentru întreaga populaţie a României.

            Incă de la înfiinţarea în anul 1990 şi acordarea personalităţii juridice în 1991, Mişcarea noastră a atras atenţia  asupra nevoii urgente de reînnodare a tot ce înseamnă tradiţie culturală aflată în moştenirea  păstrată de satul românesc ca specific naţional şi a menţionat drept scop principal al activităţii sale emanciparea populaţiei prin educaţie democratică bazată pe retrezirea şi stimularea spiritului de iniţiativă personală a fiecărui cetăţean, conştientizarea rostului său social şi a îndatoririlor morale aşa cum fuseseră definite dintotdeauna în obştea satului românesc, a spiritului de solidaritate umană într-o existenţă liberă şi democratică, a conştiinţei personale a bunăstării care se poate realiza prin punerea în valoare a proprietăţii funciare şi a spiritului de iniţiativă în valorificarea acesteia, caracteristice ţăranului român.

           

În perioada 1992 - 1994, în cadrul unui proiect european privind  „Căile de apropiere dintre Est şi Vest”, pe care l-am realizat în colaborare cu ONG-uri şi instituţii academice din mai multe ţări,  noi ne-am denumit partea noastră din proiect, cea destinată României, „O ţară bogată cu ţărani bogaţi” şi am organizat în acea perioadă o serie de acţiuni precum şi publicaţii de popularizare de mare tiraj, două consfătuiri naţionale şi două seminarii internaţionale urmate de un număr de propuneri legislative şi măsuri locale pentru apropierea satului românesc de experienţa de dezvoltare a satelor occidentale. Am militat pentru reînnodarea tradiţiilor noastre economice de „grânar al Europei”, pentru intensificarea producţiei agricole cu destinaţie de consum intern şi de export, prin stimularea iniţiativei ţărăneşti, prin recunoaşterea statutului nostru de economie prioritar agricolă, aptă să se dezvolte rapid dacă producţia ei alimentară va fi oferită Europei şi acceptată de aceasta, limitându-se la proporţii realiste utopia nefastă a industrializării socialiste care urmărea, printre altele, distrugerea ţăranului român ca personaj dificil comunismului prin spiritul său de iniţiativă particulară.

Menţionăm faptul că partenerii din Ungaria pe care i-am avut în cadrul acelui program au repurtat succes cu propunerile adresate guvernărilor lor, Ungaria ajungând astăzi  unul dintre furnizorii alimentari ai continentului, cu multe produse specifice omologate, în vreme ce propunerile noastre au rămas neluate în seamă de guvernele de la Bucureşti. În plus, mai amintim demersul nostru legislativ eşuat, acela prin care atrăgeam atenţia că, de vreme ce, la colectivizare, ţăranului român i s-a luat şi pământul  şi atelajele care erau parte integrantă a sistemului său de producţie,  repunerea în posesie doar a terenurilor, fără ca aducerea la zi a tehnicii de lucru a pământului să fie pusă tot în posesia sa, obligarea lui de a plăti, din ce nu are, prestatiile mecanice făcute de alţii, îl vor pune în imposibilitate de iniţiativă, continuând starea de stagnare, aşa cum s-a şi întâmplat.

            Pornind de la denumirea acestui proiect, constatăm astăzi, chiar dacă timid, redresarea unor zone în care ţăranii au ajuns să cîştige mai bine fie în producţia internă fie, mai ales, în satele unde trimit bani de la munca în străinătate. Indiferent cum, dezideratul se confirmă: prin satul românesc, ţara arată mai demn şi mai frumos acolo unde ţăranii încep să aibă venituri şi deschidere spre cultura europeană. Din acest motiv realuăm proiectul „O ţară bogată cu ţărani bogaţi” punând accentul pe necesarul minim de cultură modernă, de informare cât mai largă în legătură cu valorile existenţei în Uniunea Europeană, deoarece şi produsele pe care le realizam aici mizează pe succes european şi migraţia forţei de muncă este condiţionată de aprecierea europeană. Pe lângă bogăţia cu ţărani bogaţi recunoscută teoretic de toată lumea, iată că şi identitatea noastră de ţară se defineşte tot prin nivelul de hărnicie şi înţelepciune al ţăranului român. Or, înţelepciunea trebuie ajutată prin informare şi educaţie! 

 

Un al doilea proiect realizat de noi în perioada 1994 -1996, tot în cadrul unui program european întrunind forţe ale societăţii civile din mai multe ţări, a fost cel intitulat „Democraţia locală în România contemporană” ale cărui concluzii, cu toate că s-au bucurat de succes la Summitul de la Madrid, au fost preluate formal de guvern, doar prin obligaţiile pe care le impuneau organismele europene. Şi în cadrul acelui proiect, noi am subliniat importanţa factorului educaţional, a emancipării populaţiei prin cultură democratică modernă îmbinată cu reînnodarea tradiţiilor obştei satului românesc, punând accentul pe stimularea şi reimpunerea iniţiativei locale şi a iniţiativei personale ca forme de generare a unui curent de opinie publică pozitiv şi creator în viaţa obştească, a insistenţei asupra reimpunerii preceptelor morale îmbinată cu experienţa activ-umanistă a spiritului de iniţiativă şi a popularizării modelelor de succes economic bazat pe democraţia locală, a depăşirii intereselor politicianiste de manipulare a populaţiei prin cultivarea spiritului de independenţă şi decizie personală, ca trăsătură a unei noi clase de mici producători care să devină modele în emanciparea satelor. Dar măsurile economico-financiare ale diverselor guvernări au mers împotriva acestor tendinţe, înăbuşind mica iniţiativă privată şi neglijând importanţa iniţiativei locale în dezvoltarea naţională, ca factor educaţional pragmatic pe care noi ne bazam pentru a ajunge, de la bunăstarea materială, la dezvoltarea culturală a satelor.

 

            Subliniem această precizare privind insistenţele noastre asupra dezvoltării culturale în satul românesc deoarece, iată, experienţa prezentă ne arată că acel milion (sau milioane) de români prin care suntem prezenţi pe piaţa muncii europene provine în mare majoritate din satele noastre şi reprezintă exact nivelul cultural pe care i l-au oferit guvernările din aceste aproape două decenii. Dacă forţa şi seriozitatea lor la muncă dovedesc moştenirea genetică şi de tradiţie, educaţia precară este, evident, rodul nepăsării guvernamentale în materie de educaţie a generaţiei care s-a format in aceşti ani, ca şi în materie de emancipare a generaţiei care vine cu trăsăturile induse de guvernarea mai veche. Atât experimentele nefaste si derutante făcute la voia întâmplării în sfera învăţământului, neglijându-se esenţialul care ar fi fost formarea de competente cadre didactice şi motivarea lor, cât şi  totalul dezinteres pentru educaţia adulţilor demonstrat de administraţia culturii şi cea a dezvoltării rurale, au favorizat anarhia unei dezvoltări empirice a sechelelor nefaste lăsate de mentalitatea nesinceră şi ilicită produsă de nevoile existenţei sub dictatură, ca  şi a lipsei de iniţiativă produsă de înjosirea colectivistă a personalităţii umane. Astfel, starea de semihoţie generală din socialism, cu şefi îmbuibaţi de plocoane, funcţionărime corupta şi ţărani care, pentru a subzista, erau nevoiţi să fure din popria lor proprietate, a căpătat forme monstruoase în corupţia liberalismului prost înţeles, în lipsa vreunei atenţii pentru educaţia democratică a electoratului şi a populismului demagogic ce a ajuns a suplini adevărata iniţiativă politică.

            Mişcarea noastră a insistat mereu asupra aspectelor educativ-formative deficitare atât în satul românesc cât şi într-o bună parte din restul societăţii. In baza celor două programe prezentate pe scurt mai înainte, în anul 1997 noi am iniţiat prima Consfatuire Naţională a Intelectualilor de la Sate ca un amplu grup de reflecţie şi iniţiativă la nivel naţional, putând apoi a fi reluat şi adaptat local în întreaga ţară, reflecţie direcţionată spre redresarea vieţii culturale a satelor din România, cu convingerea că o asemenea redresare va aduce o influenţă pozitivă asupra întregii societăţi româneşti, prin crearea unui curent de opinie publică bazat pe legile moralei şi ale existenţei democratice. Enumerăm, doar, temele principale ale acestor dezbateri ale căror concluzii le-am supus întotdeauna atenţiei organismelor guvernamentale şi organismelor parlamentare, cerând încurajarea lor prin măsuri legislative sau administrative:

           

Prima Consfătuire: Rolul intelectualilor ca lideri de opinie şi de formare cetăţeneacă a populaţiei; lansând un „Apel privind informarea populaţiei” care sublinia starea deficitară informativă a cel puţin jumătate din populaţia ţării, folosită în mod politicianist pentru manipulări electorale;

            A doua Consfătuire: Iniţiativele locale în organizarea vieţii obşteşti, a dezvoltării economice şi a progresului cultural; lansând  Apelul privind handicapul cultural-moral care subminează demnitatea şi posibilităţile de afirmare în comunităţile dezavantajate ale mediului rural, ameninţând o cronicizare a situaţiei de decădere pe mai multe generaţii şi producând un mare deficit naţional prin lipsa de formare a capacităţilor umane;

            A treia Consfătuire: Reabilitarea instituţiilor culturale ale satului romînesc – Biblioteca şi căminul cultural; cu un apel îngrijorător privind „ Starea dezastruoasă a învăţământului de la sate”;

A patra Consfătuire: Folosirea oportunităţilor pentru dezvoltarea ruralului românesc prin forme asociative; şi a lansat un program de formare de producători pentru ecologizarea agriculturii şi realizarea de produse  alimentare ecologice, care s-a desfăşurat vreme de doi ani culminând cu un târg de produse ecologice şi primele contracte obţinute de aceşti producători;

            A cincea Consfătuire: Accesul la informaţie culturală în mediul rural; de la egalitatea în drepturi, la egalitatea în şanse;

            A şasea Consfătuire:  Conjugarea tuturor eforturilor naţionale pentru dezvoltarea rurală în România contemporană – În legătură cu acestă dezbatere, de la a şasea ediţie a Consfătuirii (septembrie 2005), care a evaluat şi a reconsiderat toate activităţile celor 15 ani pe care îi împlinea Mişcarea noastră, precizăm că ea a constituit o analiză a realităţilor rurale româneşti în care am fost implicaţi, a factorilor care pot contribui la progresul lor şi a instituţiilor guvernamentale care lucrează sectar, necoordonat, în direcţii diferite, precizând că: „problemele dezvoltării rurale pot fi regăsite în sferele de preocupări a numeroase şi diverse instituţii guvernamentale, autorităţi, organisme centrale sau locale dezvoltând activităţi incoerente şi lipsite de o viziune unitară... fapt care impune, cel puţin consultativ dacă nu ca monitorizare, o abordare globală a problemei în toate conexiunile ei socio-economico-morale şi un proiect de politici naţionale de lungă durată”, propunerea noastră fiind de a se realiza o consultare periodică pe plan guvernamental, iar decizia, în limitele competenţei de ONG de utilitate publică pe care o avem, a fost de a realiza o retea de comunicare permanentă cu filialele noastre şi alte organizaţii care ni se alătură. Înafară de acestea, apelul adresat guvernării României arăta că: „... aşa cum există la cel mai înalt nivel de organizare un Consiliu Suprem de Apărare a Tării  format din reprezentanţi ai tuturor departamentelor implicate, importanţa naţională a dezvoltării rurale merită un gir asemănător”...

A şaptea Consfătuire a lansat tocmai pe această bază :Proiectul realizării unei reţele internet de informare culturală, ştiinţifică, artistică şi de iniţiativă cetăţenească prin care se va realiza Harta Culturii Contemporane şi Iniţiativelor Locale Româneşti;

A opta Consfătuire, în numele căreia lansăm acest apel, a inaugurat Portalul cultural si de iniţiativă locală www.cartesiarte.ro punând prin el în reţea comune şi instituţii culturale sau obşteşti din întreaga ţară, oferind în permanenţă informaţii şi programe  pentru nivele diferite ale aşezămintelor culturale, pentru informarea populaţiei şi educarea tineretului de la sate, cărţi şi reviste online pentru biblioteci.

 

Enumerând toate acestea spre demonstrarea permanenţei preocupării noastre şi a eventualei îndatoriri pe care, în numele ei, ne-o recunoaştem prin acest demers, reiterăm propunerile celei de a şasea ediţii a Consfatuirii Naţionale menţionate mai sus şi facem următoarele precizări:

Ea a venit în urma amplei dezbateri provocată în întreaga ţară de participanţii la acea Consfătuire, urmând documentelor celei anterioare care, analizând situaţia concretă a lipselor de şanse egale în educaţia naţională şi mai ales privind accesul la informaţia culturală în mediul rural, a tras un semnal de alarmă, a făcut publice dezbaterile prin întruniri locale şi prin numerele întregului an de apariţie a revistelor „Albina românească” şi „Pluralitas”, ca şi prin propuneri concrete înaintate unor organisme de stat.

Fără să considerăm aceste propuneri ca unice în rezolvarea acutei probleme a stării de stagnare în defavorizare a ruralului românesc, subliniem cu măsură existenţa lor, ca un punct de vedere al unui grup de reflecţie dedicat cu sinceritate cauzei ruralului românesc şi care a avut perseverenţa vreme de opt ediţii să ducă dezbaterea la nivelul multora dintre localităţile ţării ca şi la nivel naţional reprezentativ. Ne încurajează faptul că, pe parcurs, ni s-au raliat şi alte organizaţii importante ale societăţii civile româneşti, filiale ale noastre, sau instituţii de sine stătătoare în diverse localităţi, sau organizaţii de anvergură naţională cum sunt Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Forumul Montan din România, etc. precum şi numeroase organizaţii ale societăţii civile din ţările Uniunii Europene, cu toate acestea având proiecte comune şi acorduri de susţinere permanentă în acţiunile noastre.

 

Din păcate, cu toate că am avut reacţii pozitive din partea unor Comisii Parlamentare sau departamente ale Administraţiei Prezidenţiale, punerea în practică a propunerilor noastre care se putea face în cadrul concret-guvernamental, nu s-a bucurat de succes. Proaspăt înfiinţat (desigur, din raţiuni superioare, dar şi printr-un oarecare ecou al insistenţelor noastre) Departamentul pentru Dezvoltarea Rurală din Ministerul Agriculturii şi-a însuşit proiectul nostru dar, apoi, prevalându-se de schimbarea programului de guvernare, a uitat de el şi l-a neglijat în întregime. Pornind de la această tristă experienţă de politizare iresponsabilă, noi repetăm ceea ce am afirmat de la început ca organizaţie independentă, neînregimentată politic şi dedicată perenităţii culturii satului românesc: faptul că „Esenţială pentru dezvoltarea naţională, problema redresării ruralului românesc presupune un program de lungă durată care să conjuge toate forţele naţionale indiferent de opţiunile lor politice şi să prevadă măsuri pe termen lung apte de a fi preluate de la o guvernare la alta. Ea nu poate intra în jocurile politice şi presupune responsabilitatea naţională a mai multor generaţii, faţă de mai multe generaţii viitoare de români” .

Fiind vorba şi de un număr seminarii internaţionale pe care le-am organizat în scopul definirii conceptului de societate civilă şi a acţiunilor caracteristice ei în stabilirea identităţii culturale a ţării pe care o reprezintă, am adresat  unele dintre concluziile noastre Ministerului Afacerilor Externe, dar nu am primit nici un fel de alt răspuns decât preocuparea ministerială de atunci pentru aşa zisul concept de „fabulo-spirit”, hilară etichetă cvasicomercială ce se propunea cu infantilism să fie bine plătită spre a ne duce faima în Europa, în vreme ce înjositoarele realităţi culturale, produse de guvernări iresponsabile, ne impuneau o cu totul altă faimă, o nefericită etichetare îngrozitor de puternic afişată astăzi şi demnă de compătimit.

De asemenea, Ministerul Educaţiei,  a răspuns cu greu sugestiilor noastre, mai degrabă prin influenţa directă pe care am avut-o în cadrul Inspectoratelor Judeţene şi nu a depăşit niciodată stadiul promisiunilor şi a inconsecvenţei întru acestea, iar Ministerul Culturii, care, în virtutea unei colaborări îndelungate, sub diferite guvernări între anii 1991 şi 2003, a parafat împreună cu ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor şi Primul Ministru documentul prin care s-a dat Hotarârea de Guvern privind recunoaşterea organizaţiei noastre ca fiind de utilitate publică, nu a făcut decât să împiedice ulterior punerea noastră în drepturile unei asemenea recunoaşteri. Acestui Minister îi suntem recunoscători însă, pentru faptul că, la sfârşitul anului 2006, ca un ecou şi a demersurilor noastre, a fost susţinătorul principal al OUG nr.1038/28.12. 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, al cărui program restrâns deocamdată doar la reamenajările şi dotările clădirilor este propice şi se va putea lărgi cu aplicaţii concrete la probleme de spiritualitate naţională, dacă vom susţine necontenit impunerea unui curent de opinie publică recunoscând necesitatea afirmării culturale a populaţiei şi depăşirea handicapului din mediul rural defavorizat.

Am dat aceste exemple nicidecum din vreo intenţie vindicativă, ci pentru a demonstra că putem realiza dialog atunci când există receptivitate guvernamentală şi putem da continuitate fericită acestui dialog care abordează probleme mai îndelungi decât o legislatură, dacă asemenea probleme nu se mai politizează, ci devin o emulaţie pentru soluţii noi în programele de guvernare ale fiecărui partid. Cu toată modestia, recunoscând limitarea sa, deocamdată, la un singur punct de vedere care poate fi lărgit, afirmăm cu tărie că demersul nostru este obiectiv şi de lungă durată, urmărind realizarea şi amplificarea unui curent de opinie publică activă în afirmarea culturală a întregii populaţii a ţării,  pentru realizarea marelui bun naţional care este capacitatea creatoare a cetăţenilor ei.

 

În legătură cu un asemenea curent de opinie publică se dezvoltă argumentarea prezentului nostru demers de lansare a unei etape noi din proiectul :

 

„O ŢARĂ BOGATĂ CU ŢĂRANI BOGAŢI”

prevăzând realizarea unei reţele de instituţii publice şi

organizaţii obşteşti în scopul impunerii unor măsuri echitabile,

de şanse egale educaţionale şi informative care să asigure

un nivel cultural contemporan pentru populaţia satelor României,

folosind mijloacele tehnice ale comunicării moderne

şi direcţionând dotările aşezămintelor culturale în acest scop

 

şi, ca participanţi la cea de a opta ediţie a Consfătuirii Naţionale a Intelectualilor de la Sate, declarând că nu pretindem a reprezenta altceva decât experienţa fiecăruia dintre noi în diverse zone din ţară şi consecvenţa reluării în cele opt ediţii ale Consfătuirii a diferitelor probleme ridicate de dezideratul dezvoltării rurale româneşti în slujba căruia ne-am pus, înfăţişăm mai jos ceea ce devine important de precizat:

 

Considerând că datoria principală a Statului modern democratic este cea de a crea cetăţenilor lui condiţii pentru un trai demn, putându-le doar astfel pretinde relaţii de demnitate civică, condamnăm neglijarea consecventă, de către guvernări succesive, a problemelor educaţionale la nivelul comunelor României şi cerem eforturi susţinute pentru depăşirea handicapului cultural-moral din zona dezavantajată a ruralului.

De asemenea, constatăm că astăzi, când circulaţia europeană a forţei de muncă priveşte  - şi pentru ţările avansate şi pentru ţările mai puţin avansate, indiferent dacă e vorba de angajaţi sau angajatori - în special mediul rural,  problema educaţiei civice pe o bază culturală sănătoasă se pune din toate punctele de vedere şi ale tuturor părţilor, iar curentele de opinie publică în spiritul moralei democratice capătă importanţă pentru orice comunitate umană, fie ea ofertantă sau utilizatoare de forţă de muncă.

Indiferent de nivelul de trai - care ne face fie să migrăm spre oferte, fie să fim noi cei care oferim locuri de muncă - nivelul cultural al populaţiei are, în orice situaţie, un cuvânt important de spus, iar aprecierea fiecărei persoane şi a fiecărui grup social se poate face numai după nivelul de emancipare şi pregătire pe care îl prezintă. Şi ca angajaţi în alte ţări, şi ca angajatori aici, fie alegând calea de a trimite bani în ţară, fie contribuind direct la realizarea PIB-ului naţional, este necesar un nivel minimal de cultură contemporană şi de cunoaştere a valorilor europene.

În momentul de faţă, reaua credinţă şi interesele politicianiste de manipulare mai uşoară a unui mediu dezavantajat cultural, cum este cel rural, îşi arată efectul, chiar prea brutal pentru a nu suferi în demnitatea noastră!... Iar nevoia de facilităţi educaţionale egale tuturor, acordând tuturor cetăţenilor şi generaţiilor şanse egale, reclamă imperios punerea în valoare a capacităţilor umane care înseamnă cel mai mare bun naţional. Selecţia liberă, la care oferta românească este supusă  şi în materie de produse şi în materie de forţă de muncă la nivel european, va avea repercusiuni nu numai asupra aprecierii fiecărei persoane în parte, ci şi asupra aprecierii sau deprecierii noastre ca ţară. Iar societatea românească se poate redresa numai printr-o formare temeinică a generaţiilor ei. Din acest motiv, educaţia are nevoie de eforturi naţionale mult mai mari; de atenţie guvernamentală, dar şi neguvernamentală, mult mai susţinută; de situare a ei pe primul plan al problemelor guvernării, dacă această guvernare vrea într-adevăr să valorifice capacităţile poporului român, valorificând persoana umană ca garant al dezvoltării prin afirmarea ei în cadrul democratic al unor şanse egale.

Dezbaterea pe care ne propunem să o realizăm pe acestă temă trebuie să fie concretă şi eficientă, ajungându-se cât mai repede la formularea unor soluţii. Mişcarea noastră o susţine pornind de la aceste idei şi punând la dispoziţie portalul de cultură şi iniţiativă pe care l-a lansat de curând, pentru a găzdui un prim schimb de păreri şi a înregistra toate instituţiile şi organizaţiile dornice să participe, pentru ca, într-o a doua etapă, să se realizeze un Forum comun care să propună măsuri organizatorice, soluţii la problematica abordată şi etapele următoare de îmbinare a dezbaterii cu soluţionările ce se iniţiază.

Ţinem la dispoziţie documentele ediţiilor menţionate ale Consfătuirii Naţionale a Intelectualilor de la Sate, ca simplu grup de reflecţie şi iniţiativă privind Dezvoltarea Rurală în România Contemporană, cu toate detaliile propunerilor făcute şi le oferim celor care le solicită la  tel/fax: 021 6105659,  e-mail: leuc@b.astral.ro , office@cartesiarte.ro             FUNDAŢIA EPISCOP GRIGORIE LEU- MIŞCARE PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC

www.cartesiarte.ro