Informatii :



Ati selectat fluxul de stiri al judetului Mures
REVISTA VATRA
A aparut numarul 6-7/ 2013 al revistei de cultura VATRA (revista indexata in baze de date internationale - BDI), cu tema TRANSDISCIPLINARITATE CU BASARAB NICOLESCU. Din SUMAR mai spicuim: in memoriam  Alexandru Muşina: Ion Muresan, Romulus Bucur, Gellu Dorian, Traian Stef, Viorel Muresan, Constantin M. Popa, Em. Galaicu-Paun, Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Florin Iaru, Angela Marcovici, Liviu Ioan Stoiciu, Ovidiu Moceanu, Daniel Vighi, Caius Dobrescu, Dan-Silviu Boerescu, 

 Premiul pentru curaj si excelenta in jurnalism “Mile Carpenisan”, 
“Premiul Mile Carpenisan pentru curaj si excelenta in jurnalism”, acordat  de Civic Media il declara anul acesta pe Dan Tanasa drept Membru de Onoare al Asociatiei, pentru consecventa sa in artticole dedicate realit[tilor din Harghita si Covasna. Premiul a fost acordat pana acum, in 2010, jurnalistului si cameramanului Antena 3 Dan Nitescu – pentru curajul demonstrat la evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chisinau, in 2011, reporterului de razboi, blogger si jurnalist independent Cristian Botez si ziaristului oradean Florin Budea,  haituit in instanta de Laszlo Tokes, si, in 2012, reputatului analist de politica internationala Corneliu Vlad. Ceremonia de premiere va avea loc in Aula Magna a Universităţii „Petru Maior”, in cadrul conferinţei nationale “Regionalizarea României – între tradiţie şi model european“, care se va desfasura la Targu Mureş pe 24 mai, inainte de lansarea cartii istoricului american Larry Watts, “Cei dintai vor fi cei din urma”. 

O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?!?
 De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului. 
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul arginţilor Iudei, „Discursul” – evident naţionalist!!! – al lui Mircea Chelaru este atipic şi, fără îndoială, cel mai adesea deranjant. Atipic – pentru că avem de-a face cu scriitura, într-o frumoasă, curată şi cuceritoare limbă românească, a unui militar - intelectual serios, care şi-a luat în serios, evident pasionat de informaţie şi cultură, anii de studiu. Iar indivul este – am afirmat nu o dată – suma lecturilor sale. Şi din acest unghi de vedere, al educaţiei culturale, Mircea Chelaru este (caz rarissim!), ca şi regretatul meu părinte, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai ofiţerimii române. Avem de-a face cu general cu 4 stele primite nu degeaba, nu cerşindu-le, nu făcând compromisuri, ci suind „pe brânci”,– cum ar spune Arghezi – prin ani, Golgota cunoaşterii. Pentru cei care încă nu au aflat, precizez că distinsul meu prieten, născut la 3 iulie 1949, în localitatea Rediu, din judeţul Iaşi, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit, pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România, Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990, a fost director al Diviziunii III de contraspionaj a Serviciului Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Armatei în anul 2000. Din anul 2008, este general cu patru stele, în rezervă. 
Dotat cu o inteligenţă ieşită din tipare, cu simţ analitic deosebit, dar şi cu un talent aparte de a „sublima” informaţia, însoţite de charismă şi vocaţie de orator, Mircea Chelaru are, desigur, inamici cu duimul - fapt care, până la urmă, constituie un gir în plus al valorii personalităţii sale puternice! (Acum, probabil, am răspuns întrebării retorice privitoare la personajul controversat, deşi nu aceasta era tema.)
„Spirit analitic şi patriot înflăcărat, generalul Mircea Chelaru realizează în aceste Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii o investigaţie amplă a societăţii româneşti postdecembriste, continuând tradiţia unor polemici la obiect, pe linia Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Emil Cioran sau Constantin Noica, urmărind, prin ardenţa şi sinceritatea mesajului, îndreptarea stării de lucru în sânul naţiunii noastre” – scrie, pe coperta a IV-a a volumului, scriitorul şi politicianul basarabean Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, principalul autor al Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova faţă de imperiul sovietic. Spiritele înalte se întâlnesc!
„Autorul este nu numai un strălucit militar de carieră, care ajunge până la cel mai înalt grad şi demnitate în Armata Română, ci şi un veritabil erudit, un lider deosebit de cult, profund cunoscător al valorilor Istoriei şi Culturii naţionale, pe care le cultivă, le promovează cu tenacitate, atât în scris, cât şi-n întreaga sa activitate civilă, educaţională, patriotică, pe care o derulează cu fermitate, după trecerea în viaţa civică.” Sunt rânduri semnate de prof.univ.dr.doc. Constantin Marinescu, membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Republciii Moldova şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în articolul intitulat „Quo vadis România?”.
„Mircea Chelaru este un perfecţionist, visând la o naţiune română perfectă, tip de naţiune care nu există nicăieri în lume. Din această cauză ne arată, cu ostentaţie, doar partea goală a paharului, trimiţându-ne în lumea nevertebratelor. – observă, cu caldă prietenie, scriitorul Pavel Coruţ, în „Judecăţi amare”. -  Lăsând la o parte faptul că molusca poate produce şi perle – continuă acesta –, îmi permit să observ că Mircea Chelaru şi-a vărsat, în discursurile sale, tot amarul luptătorului învins fără luptă, din cauza trădării politicienilor”.
Cum spuneam, spiritele înalte se întâlnesc. „Istoria, în opinia multora, este doar o ştiinţă care trebuie studiată pentru a ne cunoaşte trecutul. Pentru Mircea Chelaru, ea este o componentă a vieţii naţiunii, la care face adesea recurs, pe care o cercetează, o analizează cu implicare, pentru a reuşi să deceleze din multitudinea de fapte şi întâmplări pe acelea care au marcat destinul naţiunii. – notează prof.dr. Victor Crăciun. Întreprinderea sa  nu este pur ştiinţifică, precum aceea a unui istoric, ci are un scop mai practic şi mai necesar, cu atât mai mult în aceste vremuri: de a le transforma din simple cauze şi urmări în veritabile lecţii şi modele menite să ne ferească pe viitor de repetarea greşelilor, de retrăirea momentelor dramatice sau, de la caz la caz, să ne folosească în reiterarea celor cu efect benefic asupra fiinţei etnice. De aceea el nu se mulţumeşte să cunoască, rece şi detaşat, trecutul, ci îl reinterpretează – notabile fiind contribuţiile sale în domeniul dacismului –, încearcă să reînvie, simbolic, epoca de sfinţenie şi moralitate a Kogaionului, glorioşii timpi ai marilor domnitori, clipele de deitate şi verticalitate ale unui neam pentru care autorul doreşte şi întrevede altă soartă”.
 
Am citit, mai întâi pe nerăsuflate, apoi am reluat cu atenţie lectura cărţii lui Mircea Chelaru. Este un opus demn de altitudinea intelectuală a autorului – adică de excepţie. O cronică serioasă nu ar putea fi „expediată” în câteva pagini, dar va veni şi momentul acesteia. Este, probabil, motivul pentru care, exceptându-i pe semnatarul Postfeţei şi pe cei ai Opiniilor publicate în carte, am remarcat, până acum, doar interviul – la cote de profesionalism demne de partenerii de discuţie – din Ziuaveche.ro, realizat de domnul col. Ion Petrescu: „Citind tomul intitulat «România moluscă», o carte ce devoalează flacăra spirituală a unui general care nu mimează dragostea de ţară – scrie acesta în preambulul dialogului intitulat „Generalul Mircea Chelaru vrea un preşedinte «arbitru pe fază»” -, m-am întrebat cui i s-ar potrivi, dintre toţi şefii postdecembrişti, ai Statului Major General al Armatei, apelativul… Fulgerul. Mircea Chelaru prin evoluţia sa publică actuală, luminează, sporadic, o arenă politică întunecită de un primitivism tipic comunist. El o face cu un spirit slujit şi de harul oratoric. Vocea sa fiind Tunetul ce nu mai poate fi ignorat de societatea civilă.”, şi un comentariu interesant, semnat de Corneliu Vlad, care prevestea, de la bun început, că „România moluscă” este o carte despre care nu se va vorbi, şi asta nu pentru că ar fi lipsită de valoare, ci pentru că ardoarea şi pertinenţa cu care Mircea Chelaru abordează problemele creează disconfort în anumite sfere: „Cele aflate în cartea aceasta le gândim sau ni le povestim zilnic mai toţi şi mulţi le-am putea scrie dacă am avea experienţa, competenţele, luciditatea, puterea de analiză, harul de exprimare şi – nu în ultimul rând – curajul autorului ei. Generalul Mircea Chelaru a avut o carieră militară spectaculoasă, în săgeată, brusc lansată şi brusc întreruptă; s-a încercat, ca politician, în câteva partide şi mişcări, dar nu pare fi făcut pentru genul de politică de pe Dâmboviţa şi îşi împlineşte acum menirea ca lider de opinie în agora (nu-i zic societate civilă, căci la noi au compromis destui conceptul), iar ca autor, excelează. (...) Se va face totul pentru ca această carte să treacă total neobservată. Peste ea vor fi prăvăliţi munţi de tăcere. Va fi premeditat şi metodic ignorată. Despre bomba atomică s-a spus că, din păcate, nu mai poate fi dezinventată. Nici cartea-bombă a lui Mircea Chelaru – de data aceasta din fericire – nu mai poate fi dezinventată, ci doar cât mai ascunsă fireştilor ei cititori. Cel mai de folos lucru pentru această carte – şi superlativul pe care-l merită- este îndemnul de a o citi. Aprecierea optimă pentru această carte este îndemnul presant de a fi cunoscută de cât mai mulţi.”
 
Atât, deocamdată! 

MARIANA CRISTESCU


Chişinău, 3-5 septembrie 2012, 
Congresul Mondial al Eminescologilor, ediţia I
 	Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează, în perioada 3-5 septembrie 2012, la Chişinău, prima ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor, la care vor participa specialişti de la universităţi şi academii din Germania, Franţa, Italia, China, SUA, Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Ucraina, Letonia, Turcia, Japonia, Bulgaria, România. 
Este primul congres de acest fel organizat în spaţiul românesc, reunind importanţi istorici şi critici literari, profesori universitari, academicieni din diferite areale culturale, precum: Klaus Heitmann, Michele Matusch şi Helmuth Frisch (Germania), Jean-Louis Courriol şi Aurelia Rusu (Franţa), Gisèle Vanhese (Italia), Xu Wende (China), Sumiya Haruya (Japonia), Rumiana Stanceva (Bulgaria), Alexander Brodsky (Israel), Sv. Paleologu-Matta (Elveţia), Brenda Walker (Anglia), Leons Briedis (Letonia), Eugen Simion (România) ş.a. În acest context esului se vor lansa: „Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic” de Mihai Cimpoi, cunoscut eminescolog, care a realizat 74 de dialoguri cu eminescologi şi traducători ai lui Eminescu din 51 de ţări, „Dicţionarul literaturii române”  - două volume, în care sunt prezentaţi 400 de scriitori din R. Moldova, „Mihai Eminescu în grafica mondială”, volume de traduceri recente în limbile portugheză, ucraineană, găgăuză etc. (Mariana Cristescu)

CĂRŢI NOI

MIRCEA CHELARU – „ROMÂNIA MOLUSCĂ”, 
Editura „Semne, 2012


 Sub egida  Ligii Culturale pentru unitatea Românilor de Pretutindeni, a apărut cartea „ROMÂNIA MOLUSCĂ”, purtând semnătura domnului general (r) dr. Mircea Chelaru.  
Cu o „Postfaţă” de prof.dr.Victor Crăciun şi „Opinii” de acad. Valeriu Matei, Pavel Coruţ, prof. univ. dr. Constantin Marinescu, volumul (142 de pagini) cuprinde douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii: 1. Despre devenirea românilor. O abordare sinceră; 2. Critica societăţii româneşti antedecembriste. Recuperãri necesare; 3. Despre schimbarea regimului în România. Demitizări şi consecinţele imediate; 4. Învăţături la timpul trecut. Luaţi, furaţi, risipiţi!; 5. Greşeli proprii şi greşeli induse. Ticăloşia la rang de virtute; 6. Convertirea legilor şi abandonul dreptăţii; 7. Educaţia în derivă. Asasinarea culturii şi sfidarea firii noastre; 8. Surclasarea românilor; 9. Despre dreapta credinţă, bigotism şi afurisenie. Convertirea bisericii la spiritual economiei de piaţă; 10. Armata, reazem pentru naţiune. Năruirea zidirilor; 11. Viziunea oarbă şi barza chioară; 12. Globalizare, continentalizare, idiotizare. Mutilarea identităţilor. 
MARIANA CRISTESCU

„România moluscă”, o carte despre care nu se va vorbi
 

 Cele aflate în cartea aceasta le gândim sau ni le povestim zilnic mai toţi şi mulţi le-am putea scrie dacă am avea experienţa, competenţele, luciditatea, puterea de analiză, harul de exprimare şi – nu în ultimul rând – curajul autorului ei. Generalul Mircea Chelaru a avut o carieră militară spectaculoasă, în săgeata, brusc lansată şi brusc întreruptă; s-a încercat, ca politician, în câteva partide şi mişcări, dar nu pare fi făcut pentru genul de politică de pe Dâmboviţa şi îşi împlineşte acum menirea ca lider de opinie în agora (nu-i zic societate civilă, căci la noi au compromis destui conceptul). Iar ca autor, excelează.
      Ca şi, în ultimii câţiva ani, Mircea Maliţa (prin” Cuminţenia pământului”) sau Claudiu Iordache (prin “Apocalipsa după Cioran”), Mircea Chelaru scrie o carte depre stricarea (din pricini şi endogene, şi exogene) a României şi a românilor şi stabileşte, şi el, că prima şi cea mai urgentă, esenţiala şi existenţiala cerinţă, a acestui neam este supravieţuirea sa. Interesul naţional al României, sintagma atât de bagatelizată prin gongorică suprafolosire, nu este azi nici cine ştie ce menire regională, continentală, ci pur şi simplu salvgardarea nealterată a identităţii naţionale şi a suveranităţii de stat, mai grav, a viabilităţii ca stat.
        Cartea nu e nici „Cântare a României”, nici tânguire, ci diagnostic al cuiva care-şi ştie şi îşi iubeşte pacientul. Nu e strigăt îndurerat de tânăr abia ieşit din adolescenţă şi, după unii, încă teribilist, cum era Cioran la vârsta când scria „Schimbarea la faţă a României”, nici jurnal de însemnări cinice şi amare ca al lui Argetoianu, ci reflecţii sobre şi punctuale, într-un elegant şi inspirat discurs metaforic, dar prin aceasta nu mai puţin exact şi riguros în cele afirmate, într-o viziune pusă sub celebrele fragmente în chestiune din Dimitrie Cantemir şi Mihai Eminescu (puse şi ca motto al cărţii), despre cum să ne privim şi să ne judecăm noi înşine, românii, pe noi înşine. Şi începe cu constatarea că „am devenit altceva fără voia noastră”, nu ne mai înţelegem între noi, „ne căutăm stăpâni inventaţi la care să ne pârâm”. Suntem victimele unui „mutant comportamental perfid, extravagant, bazat pe puterea banului, pe consumul dezmăţat al clipelor de viaţă, pe refuzul dăinuirii şi abandonul continuităţii”.Şi aşa am ajuns „în grajdul civilizaţiei moderne”, pentru că legislaţia, credinţa, educaţia, etica, armata, sunt puse în slujba convertirii României într-o „târâtoare nevertebrată”. Cu o identitate naţională tot mai precară şi mai incertă, mai vulnerabilă şi mai asaltată şi mai greu de apărat în faţa tăvălugului unei „anume” globalizări.
       „Corciturile politice au compromis virtuţile conceptului globalizării”, scrie generalul Chelaru, dar au compromis – atenţie! – şi virtuţile patriotismului, naţionalului, asupra cărora împroaşcă lături aşa-zis europene, mondialiste, cosmopolite. Dar „cinci elemente specifice, ele însele, nu pot fi negociate vreodată: steagul, cântecul, portul, limba şi datina”. Asupra lor se îndreaptă interesele uniformizării sub o guvernare mondială, într-o formă sau alta. „Se pare că nici Naţiune nu mai avem. Civismul sau tot ce este civic este prezentat ca un panaceu universal”. Şi: „Suntem pe cale de a deveni Noul Babilon”.
       Ultima frază a cărţii este vag încrezătoare în viitor (deşi începe cu „Cred cu convingere că…”). De aceea, nu vom ieşi demoralizaţi din lectură acestei cărţi, dacă revenim la un motto de capitol, din Mircea Eiade: „O naţiune (…) înfruntă eternitatea (…) numai prin ce gândeşte şi descoperă şi se creează între hotarele ei”. Unul dintre primii recenzenţi ai cărţii (contribuţia sa e inclusă chiar în volum) prezice că „foarte probabil, acest volum va fi viu discutat şi criticat”. Enormă, amarnică eroare! Se va face totul pentru ca această carte să treacă total neobservată. Peste ea vor fi prăvăliţi munţi de tăcere. Va fi premeditat şi metodic ignorată. Despre bomba atomică s-a spus.că, din păcate, nu mai poate fi dezinventată. Nici cartea-bombă a lui Mircea Chelaru – de data aceasta din fericire- nu mai poate fi dezinventată, ci doar cât mai ascunsă fireştilor ei cititori. Cel mai de folos lucru pentru această carte – şi superlativul pe care-l merită - este îndemnul de a o citi. Aprecierea optimă pentru această carte este îndemnul presant de a fi cunoscută de cât mai mulţi. 
                                              CORNELIU VLAD 
8 august 2012
*

Portrete din diaspora

DWIGHT LUCHIAN PATTON: „Considerăm ŢARA un rug pe care, la momentul potrivit, se sacrifică cei mai buni fii ai săi” 
 
În mod sigur, numele revistei „Clipa” din Anaheim (California) este binecunoscut cititorilor noştri – şi nu numai lor. „Cea mai veche revistă românească din Statele Unite în circulaţie”, cum se precizează pe frontispiciu, este condusă de doi gazetari puternici, de prestigiu internaţional şi de verticalitate exemplară, despre care am mai scris:  bunii români, intelectuali de marcă, soţii Dwight şi Vera Luchian Patton - directorul şi respectiv redactorul-şef ai publicaţiei. În ultimii ani am avut onoarea şi plăcerea de a-i întâlni adesea în „urbea de pe Maris”, unde, din dragoste şi dor de plaiurile natale, şi-au construit o locuinţă... de vacanţă (deocamdată!). Cu amabilitatea nedezminţită, cu căldură prietenească şi solidaritate de breaslă, şi-au rupt din ceasurile unei după-amieze pentru a răspunde întrebărilor mele.

- Dragi prieteni, pe frontispiciul „CLIPEI” pe care o păstoriţi, precizaţi că este o „revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură, editată săptămânal în Statele Unite ale Americii” aflată în „anul XXII”. Acest din urmă amănunt mă determină să constat că revista s-a născut în 1990. Adică după evenimentele din acel decembrie care avea să schimbe România. Aşa este?  Pe de altă parte, dacă este „cea mai veche revistă românească din Statele Unite în circulaţie”, înseamnă că, înainte de 1989, românii din America nu au avut publicaţii în limba română, deci nu ar trebui să ne surprindă percepţia uneori deformată a unora despre realităţile din ţară. Până în 1989, doar „Vocea Americii” mai lega... „malurile”, ori chiar „Europa Liberă”... Nu mă voi referi în acest spaţiu la pseudoinformaţiile mincinoase colportate de alte... etnii şi diaspore, generos stipendiate..., care au contribuit substanţial la deformarea imaginii noastre în lume. Aşadar, cum s-a născut „Clipa”, când şi de ce?
  - „Clipa Magazine” a apărut pe eşichierul publicistic în urmă cu peste  două decenii, în nobila intenţie de a păstra un colt de românism pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii şi a menţine ceea ce marele român, distinsul intelectual, om de cultură, şi bunul meu prieten, Lazăr Lădariu, a caracterizat ca nimeni altul: „Limba este suportul vieţii neamului nostru, candela dăinuirii unui popor.”  Din start, ne-am propus a fi liantul care uneşte cea mai antagonică şi  dezbinată comunitate din USA, motiv pentru care în paginile publicaţiei noastre îşi găsesc locul opinii provenite din tot spectrul politic şi confesional.
La data apariţiei publicaţiei noastre, comunitatea românească din USA beneficia de prezenţa prestigioaselor publicaţii „Micro Magazin” şi „Lumea Liberă Românească”, editate la New York, pe coasta de est a Americii, şi care, din cauza totalului dezinteres al pretinsei comunităţi române din America, şi-au încheiat activitatea.
- Cum poate supravieţui o publicaţie editată punctual pentru comunitatea românească în America, în situaţia în care statul român nu dă niciun ban, iar conaţionalii noştri de acolo s-au obişnuit să o primească în dar, fără a o sprijini material?
- Presa, indiferent de orientarea ei, este susţinută de guverne, partide politice, organizaţii sau comunităţi. Din nefericire, fără a arunca un blam nemeritat, presa de limbă română nu se încadrează în această categorie, limba română constituind o eternă necunoscută pentru copiii proveniţi din părinţi de origine română. Surprinzător şi greu de digerat, se preferă alte lexicuri - chineza, japoneza, spaniola -, în locul limbii strămoşeşti. Toate încercările noastre de a remedia aceasta situaţie s-au izbit de un impenetrabil zid. Oricum, în peste două decenii de existenţă, „Clipa” se editează pe bază de voluntariat şi din bugetul familiei noastre.
- Sunteţi români, plecaţi din ţară de multă vreme, dar este evident faptul că, deşi sunteţi şi cetăţeni americani, onorând patria adoptivă, v-aţi păstrat intacte identitatea naţională, limba, tradiţiile şi mândria de români. Mai mult, v-aţi construit o casă aici, în judeţul Mureş, la Livezeni. „Râurile se întorc la izvoare” – ar spune Lazăr Lădariu. Puteţi comenta?
- Indiferent de perimetrul geografic în care ne-au purtat paşii, am păstrat, păstrăm şi vom păstra un respect deosebit ŢĂRII noastre de origine. PATRIA, GLIA NATALă, PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC, locul care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale înaintaşilor noştri nu trebuie să aibă nicio conotaţie politică. Din acest motiv, ne-am străduit să fim patrioţi români şi înaintea tristelor evenimente din Decembrie 1989. Considerăm ŢARA un rug pe care, la momentul potrivit, se sacrifică cei mai buni fii ai săi.  
- Cum se vede România de azi din perspectiva jurnaliştilor americani? Cum o vedeţi... cu inimi de români?
- Cu un regret nemărginit, greu de redat în lexicurile universale, România are statutul de Paria al lumii civilizate. Prof. Dr. William Williams, de la George Mason University, a caracterizat România un „Haiti al Europei.” Domnia sa este o voce autorizată a publicisticii americane şi o personalitate care are acces în toate sferele de influenţă ale politicii externe ale USA.
- Ce aşteptaţi de la poporul român? Care ar trebui să fie atitudinea societăţii civile, vizavi de realităţile pe care le constataţi?
- Societăţile evoluate s-au distins prin atitudine, şi nu prin dotare tehnică sau umană. America este un exemplu elocvent în acest domeniu. Din nefericire, am constatat, cu un nemarginit regret, că fondul politic şi publicistic -  excepţii notabile constituind prestigiosul colectiv jurnalistic de la „Cuvântul liber” şi „Napoca News” - se caracterizează printr-un infantilism revoltător de precar, dovedind, dacă mai era nevoie, cele anticipate, încă din 10 ianuarie 1776, de Thomas Paine: „Domeniul politic a fost monopolizat de cei mai mari ignoranţi şi cei mai mari şarlatani ai umanităţii.”  Fără a jigni pe nimeni - de fapt, ne conducem după un percept comportamental extras dintr-o scrisoare a lui Voltaire către Piron („Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a spune ceea ce gândeşti”) -poporul român nu este încă pregatit pentru a înţelege conceptul filozofic al democraţiei.
- Ce aşteptări aveţi, dacă aveţi, de la o viitoare guvernare, având în vedere apropiatele alegeri parlamentare din toamnă?
- Niccolo Machiaveli, om politic, istoric şi scriitor italian, ne-a lăsat, în „Prinţul”, următoarele: „În politică acţionează forţa intereselor, şi nu principii morale sau religioase, şi este mai bine să fii temut decât adulat.”
Dacă interesul va rămâne, ca până acum, „ocuparea posturilor naţiunii”, şi nu binele ei, nu aştept absolut nimic. Regret sincer că anumite raţiuni îmi interzic să particip la alegerile prezidenţiale!!! Oricum, chiar dacă este greu de digerat, iar pentru unii o eternă necunoscută, încă din 1688, John Locke, în „Tratatul de guvernare”, spunea că „între guvernanţi şi guvernaţi există un pact social; în momentul în care acesta se rupe, cineva trebuie să plece.”  Este mai mult decat evident că cineva trebuie să plece!!!
- Este ştiut că de la cei pe care-i iubim cerem cel mai mult. Deşi sunt multe de îndreptat în România, v-aţi întoarce definitiv? În fond, „Clipa” aţi putea-o realiza şi aici, fiindcă prestigiul binemeritat de care se bucură ar atrage semnatari de primă mărime.
- Greu de digerat, dar  am crescut şi sunt adeptul unei discipline de tip spartan şi promotorul ideii că „civilizaţia începe cu ordinea şi dispare cu haosul” (filosoful Will Durant). Mâine ne-am întoarce dacă acest postulat comportamental ar avea aplicativitate în România. Iarăşi îmi amintesc, cu durere, când strămoşii noştri făceau studii strălucite la Budapesta, Berlin, Paris, Viena etc. şi se întorceau în ŢARĂ, pentru a pune umărul la propăşirea gliei natale. Acum, cu regret, ei pun umărul la propăşirea ...altora. De la dispariţia sentimentului patriotic până la ....alte dispariţii - mă refer la cele teritoriale -, distanţa nu este prea mare.
- Care este mesajul pe care îl transmiteţi în acest iulie torid cititorilor revistei, de aici, din inimă de Românie?
- Indiferent de coordonatele geografice unde va aflaţi, consideraţi ŢARA de origine ca o MAMĂ. Iar despre MAMA, numai de bine! 
- Vă mulţumesc pentru amabilitate şi sper în aplicarea cât mai degrabă -  ar cam fi timpul! -  în practică, a postulatului mai sus menţionat, pentru a vă afla alături de noi, aici, acasă, din ce în ce mai des! 

MARIANA CRISTESCU

Pe aici iubirea a rămas întreagă...

E deja un fapt recunoscut că ne-am obişnuit noi, românii, să ne preţuim valorile abia după ce  nu le mai avem. Este probabil, blestemul acela al dezunirii, de care vorbea Vasile Pârvan, care ne urmăreşte, uneori, şi când trecătorul trup este redat ţărânii din care s-a înălţat.
Prea târziu realizăm că mai degrabă şi mai „igienic” sufleteşte se poate trăi... frumos (nu „bine”, cum ne saluta ştrengăreşte primul marinar al ţării!), decât cu răutate, cu şişul ascuns la spate, la pândă şi gata de atac precum fiarele flămânde ale codrului.
Prea târziu ne dăm seama cât de puţin îi trebuie unui om să fie fericit sau doar luminos, într-o zi, într-un an, într-o viaţă, dacă cineva din apropiere - copil, părinte, bunic, prieten, coleg, iubit, iubită, soţie, oricare dintre ei - ştie să-i spună, din când în când, şi într-un anume fel... „Te iubesc!”. Fiindcă iubirea are nenumărate culori, şi oamenii au nevoie de ea, şi de culorile ei. Pentru că... „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.
Şi acum regret, după ani şi ani, că nu am ştiut să adaug, uneori poate din sfială, poate aşteptând un moment mai... potrivit, acelui firesc „Mulţumesc! adresat unor oameni excepţionali, care mi-au marcat viaţa într-un fel sau altul, cât de mult i-am iubit şi cât de mult au însemnat pentru devenirea mea ori pentru lumina din suflet pe care mi-au dăruit-o. Celor dragi trebuie să le spunem „Te iubesc!” atâta vreme cât sunt vii, cât îi avem lângă noi, cât ne putem bucura şi-i putem bucura (şi) rostind ... cuvinte. Căci nu degeaba „La început a fost Cuvântul! 
M-am gândit din nou la toate acestea şi la multe altele, aflând că, la... Aniversara din 20 iulie, copiii Poetului Adrian Păunescu, Andrei şi Ana-Maria îi pregătesc un număr de revistă sărbătoresc. Şi sufletul meu s-a bucurat înalt, cum hohoteau dacii când îşi încredinţau eroii marelui Zeu. Şi am scris câteva rânduri, pe care m-am încumetat să le trimit, fiindcă alături de tatăl lor aflându-mă, nu o dată,  nu m-am încumetat să-i spun ce mândră mă simt de a-i fi contemporană. 
Îi spun acum, deşi mărturisirea e tardivă. Poate că, totuşi, de acolo de sus, Poetul ne citeşte misivele şi se bucură!
„Pe aici, iubirea a rămas întreagă... Pentru mine, Adrian Păunescu nu s-a mutat, nici sub aripa vreunui înger ca o mare pasăre albă, nici într-o altă mirabilă sămânţă înălţată în aburul cald al pâinii în formă de inimă a Neamului acestuia, căruia Poetul i s-a închinat până la capăt, cu dureroasă şi  pătimaşă iubire. Îl simt în preajmă, fiindcă mi-e dor de el, fiindcă ne este dor de el, fiindcă ne trebuie mai mult ca oricând, şi pentru că nu voia să plece. Avea încă atâta treabă pe pământ!
Mi-e dor de Adrian Păunescu mai ales fiindcă totdeauna mi-a plăcut să cred că am căzut împreună din aceeaşi stea, în aceeaşi zi, el - majestuos, în plexul solar, eu -  lunatică şi imperceptibilă particulă pitită în umbra verde şi înaltă a ierbii. 
Uneori, în momente de cumpănă, mă întrebam: „Oare cum ar reacţiona Poetul?” Şi răspunsul venea ca o şoaptă purtată de gând, de vânt, de umbra stelei aceleia, fluturând fâşii colorate de vis şi speranţă. Venea răspunsul adus de niciunde, poate de aripa îngerului ca o pasăre albă, deschizând coperţile negre «de scrum» la pagina cu pricina şi ungându-mi rănile cu dumnezeiescul mir al poeziei.
Mai aud şi acum pasărea aceea, sau îngerul acela, fiindcă foşnet mătăsos, răcoros, de aripi îmi trece prin odăile sufletului şi se aşază, cuminte, în sipetul neuitării, din ce în ce mai populat, în vremea cea din urmă, de cei de care ne este atâta dor.
«Unde sunt cei care nu mai sunt?»
La mulţi ani, dragul nostru! Pe aici iubirea a rămas întreagă...”

MARIANA CRISTESCU

P.S. Acestea sunt gândurile mele, la Ziua Poetului. Şi nu voi retrage niciun cuvânt, niciodată, sub nicio presiune! Eu nu-mi schimb sentimentele în funcţie de culorile la guvernare. Cred că vor înţelege acest fapt inclusiv cei care mă atenţionează, aproape ameninţător, că... s-a schimbat Puterea. O fi! Numai că eu preţuiesc oameni, nu scaune! Şi nu mă lepăd de prietenii mei doar pentru că nu mai au funcţii... importante, oricum efemere. 



Pe aici iubirea a rămas întreagă...

E deja un fapt recunoscut că ne-am obişnuit noi, românii, să ne preţuim valorile abia după ce  nu le mai avem. Este probabil, blestemul acela al dezunirii, de care vorbea Vasile Pârvan, care ne urmăreşte, uneori, şi când trecătorul trup este redat ţărânii din care s-a înălţat.
Prea târziu realizăm că mai degrabă şi mai „igienic” sufleteşte se poate trăi... frumos (nu „bine”, cum ne saluta ştrengăreşte primul marinar al ţării!), decât cu răutate, cu şişul ascuns la spate, la pândă şi gata de atac precum fiarele flămânde ale codrului.
Prea târziu ne dăm seama cât de puţin îi trebuie unui om să fie fericit sau doar luminos, într-o zi, într-un an, într-o viaţă, dacă cineva din apropiere - copil, părinte, bunic, prieten, coleg, iubit, iubită, soţie, oricare dintre ei - ştie să-i spună, din când în când, şi într-un anume fel... „Te iubesc!”. Fiindcă iubirea are nenumărate culori, şi oamenii au nevoie de ea, şi de culorile ei. Pentru că... „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.
Şi acum regret, după ani şi ani, că nu am ştiut să adaug, uneori poate din sfială, poate aşteptând un moment mai... potrivit, acelui firesc „Mulţumesc! adresat unor oameni excepţionali, care mi-au marcat viaţa într-un fel sau altul, cât de mult i-am iubit şi cât de mult au însemnat pentru devenirea mea ori pentru lumina din suflet pe care mi-au dăruit-o. Celor dragi trebuie să le spunem „Te iubesc!” atâta vreme cât sunt vii, cât îi avem lângă noi, cât ne putem bucura şi-i putem bucura (şi) rostind ... cuvinte. Căci nu degeaba „La început a fost Cuvântul! 
M-am gândit din nou la toate acestea şi la multe altele, aflând că, la... Aniversara din 20 iulie, copiii Poetului Adrian Păunescu, Andrei şi Ana-Maria îi pregătesc un număr de revistă sărbătoresc. Şi sufletul meu s-a bucurat înalt, cum hohoteau dacii când îşi încredinţau eroii marelui Zeu. Şi am scris câteva rânduri, pe care m-am încumetat să le trimit, fiindcă alături de tatăl lor aflându-mă, nu o dată,  nu m-am încumetat să-i spun ce mândră mă simt de a-i fi contemporană. 
Îi spun acum, deşi mărturisirea e tardivă. Poate că, totuşi, de acolo de sus, Poetul ne citeşte misivele şi se bucură!
„Pe aici, iubirea a rămas întreagă... Pentru mine, Adrian Păunescu nu s-a mutat, nici sub aripa vreunui înger ca o mare pasăre albă, nici într-o altă mirabilă sămânţă înălţată în aburul cald al pâinii în formă de inimă a Neamului acestuia, căruia Poetul i s-a închinat până la capăt, cu dureroasă şi  pătimaşă iubire. Îl simt în preajmă, fiindcă mi-e dor de el, fiindcă ne este dor de el, fiindcă ne trebuie mai mult ca oricând, şi pentru că nu voia să plece. Avea încă atâta treabă pe pământ!
Mi-e dor de Adrian Păunescu mai ales fiindcă totdeauna mi-a plăcut să cred că am căzut împreună din aceeaşi stea, în aceeaşi zi, el - majestuos, în plexul solar, eu -  lunatică şi imperceptibilă particulă pitită în umbra verde şi înaltă a ierbii. 
Uneori, în momente de cumpănă, mă întrebam: „Oare cum ar reacţiona Poetul?” Şi răspunsul venea ca o şoaptă purtată de gând, de vânt, de umbra stelei aceleia, fluturând fâşii colorate de vis şi speranţă. Venea răspunsul adus de niciunde, poate de aripa îngerului ca o pasăre albă, deschizând coperţile negre «de scrum» la pagina cu pricina şi ungându-mi rănile cu dumnezeiescul mir al poeziei.
Mai aud şi acum pasărea aceea, sau îngerul acela, fiindcă foşnet mătăsos, răcoros, de aripi îmi trece prin odăile sufletului şi se aşază, cuminte, în sipetul neuitării, din ce în ce mai populat, în vremea cea din urmă, de cei de care ne este atâta dor.
«Unde sunt cei care nu mai sunt?»
La mulţi ani, dragul nostru! Pe aici iubirea a rămas întreagă...”

MARIANA CRISTESCU

P.S. Acestea sunt gândurile mele, la Ziua Poetului. Şi nu voi retrage niciun cuvânt, niciodată, sub nicio presiune! Eu nu-mi schimb sentimentele în funcţie de culorile la guvernare. Cred că vor înţelege acest fapt inclusiv cei care mă atenţionează, aproape ameninţător, că... s-a schimbat Puterea. O fi! Numai că eu preţuiesc oameni, nu scaune! Şi nu mă lepăd de prietenii mei doar pentru că nu mai au funcţii... importante, oricum efemere. 



SIGHISOARA FILM FESTIVAL

Maine, 28 iunie 2012 incepe Festivalul de Film de la Sighisoara un festival non-competitional organizat la Sighisoara de catre Fundatia Romana pentru Educatie si Educatori (F.R.E.E.), in parteneriat cu Primaria Municipiului Sighisoara si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si cinematografica "I.L. Caragiale" din Bucuresti (UNATC).
Festivalul de film de la Sighisoara isi doreste sa serveasca ca rampa de lansare pentru tinerii absolventi ai Facultatii de Film din cadrul Universtatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica si isi propune sa devina un loc de intalnire al producatorilor importanti din Romania cu cineasti romani, continuand seria intalnirilor si in anul 2012.

RĂZVAN DUCAN: „POEM SĂRUTÂND MÂNA POETULUI”


 Încheind prezentarea cărţii „Mulţumesc albastru”, în septembrie 2006, spuneam: „Răzvan Ducan, unul dintre «blânzii păstori peste metafore», dovedeşte că suferinţa naşte, într-adevăr, poezie, printr-un crez poate echivalent cu un imn închinat vieţii”. Contaminat de poezie, de verbul care clădeşte, de frumos, Răzvan Ducan deţine, în aceeaşi măsură, şi în cartea de faţă – „Poem sărutând mâna poetului”, apărută la Editura Nico –, acel „cod descriptiv” al atitudinii lirice pentru realizarea unităţii poetice, a nuanţării sentimentelor în materialitatea acestei lumi, în care funcţia lirică a poeziei este dublată de imaginaţie şi virtuozitate: „Poetul sărută mâna binefăcătorului său/ şi apoi îşi ia zborul într-un spaţiu metafizic/ pe care şi-l construieşte singur,/ Ca o batistă ce păstrează în fluturare/ lacrima despărţirii pe un peron de gară,/ poetul păstrează pe hârtie/ sau în folderul calculatorului,/ caligrafia poemului,/ placentă din care apa devenirii şi-a început scurgerea//...// Asemeni flăcării luate imediat/ de pe mormântul lui Iisus Cristos de la Ierusalim/ în Noaptea de Înviere,/ flacăra poemului nu arde, ci purifică”. („Poem sărutând mâna poetului”); „Brazdă în cer,/ Păsări în unghi la arat,/ Vânt la cules,/ Ploi la semănat” („Muşchi de primăvară”); „Nici scripta nu-i mai manent/ Şi nici manent nu-i la fel,/ Riga Cripto umblă-n cârje,/ Lapona nu-i Enigel” („Brownian, 2012”).
Construcţia riguroasă în spaţiul stilistic poetic, prin stilizări meditative, sugestive, o realizează Răzvan Ducan prin proiecţii plastice ale trăirii în game poetice diverse, uneori sub efectul unui sarcasm metaforic, chiar cu expresii mai „colţuroase”, emoţia poetică revendicându-se de la aceeaşi atitudine şi substanţă personală: „Şi spune: aici se va naşte un râu/ Aici un soare îşi va avea propriul cer./.../ Poetul îşi lasă povestea ca un asfalt/ Pe un drum cu gropile nepotrivelii lustruit.” („Aerului trebuie să i se pună o armătură”); „Oamenii îl zăresc nezărind/ De fapt, el zăreşte nezăritul lor./ Din când în când, el premiază oamenii buni cu luminile aduse/ din acele locuri inaccesibile./ Aprinderea metaforei,/ iată prima emoţie cosmică cu care le gratulează existenţele” („El locuieşte...”); „Eu, vas de cleştar cu sunet de Dumnezeu/ În harfa cărnii strune,/ Loc unde soarele răsare,/ Loc unde soarele apune (...) Eu, bucuria de-a mă cunoaşte la greu./ La bine, insolenţa de-a cere ce nu se cuvine/ Şi de-a crede mereu/ Că e pupila preferată de Dumnezeu” („Eu”).
Poetul care „aprinde metafora” în prima emoţie cosmică, cu bucuria de a se cunoaşte la greu, el „armătura aerului”, cum se autodefineşte în poemul „Poetul este”, plonjează în realitatea unui spaţiu imaginar prin ţesătura sublimă a versului: „Eu scot poezia la plimbare,/ Poezia, la plimbare, crede ea că mă scoate./ Niciunul nu mârâim, nu lătrăm,/ Niciunul nu dăm din mâini şi din coate” („Poezia mă duce în lesă de hârtie”); „Vreau o lupă de micşorat necazuri,/ Vreau o lupă de mărit bucurii,/ aparenţele nu dăunează,/ neapărat, celor care scriu poezii” („Vreau o lupă de micşorat necazuri”); „Poetul nu are nevoie de ochelari 3D/ să perceapă organismul tridimensional al poemului,/ de aceea poemul nu se poate ascunde de el/ printre lucruri şi fiinţe,/ ca un animal sperios şi preţios (...) Prin floarea de poem,/ prin grădina de poezie,/ poetul e polenizat de veşnicie” („Poemul anaglific”); „Cerul e întins ca o piele ce se usucă de dor./ Albastrul face zborul cocorilor cu o octavă mai sus./ Aerul îl face mai adânc cu un plămân” („În rădăcini se desfac hărţi”).
„Polenizat de veşnicie”, poetul cel „aproape de cuvinte”, aflat în chiar „pântecul verbelor”, ştie că până şi inima îşi lasă „lacrima ei de cerneală”, că, trecător prin viaţă „cu propriile tabele şi cu propriile promisiuni”, ca „dimensiune conlocuitoare”, „medaliatul pe dinăuntru”, care scrie poezii „pe muşchiul inimii”, devine un „submultiplu de stea”: „Este un privilegiu ca/ în ghipsul unor poezii/ să-ţi laşi  formele tale/ terestre de-a iubi” („Şi aşa este un privilegiu”); „Ciobanul român stă proptit în bâta lui încrustată cu cristale Swarowski/ gândind la fluctuaţiile bursei de la Sidney.//...// Din când în când, îi sună la chimir telefonul mobil,/ setat cu lătrături de câini,/ cu care el îşi adună turma,/ până ce îl ţin bateriile” („Ciobanul român, anul poetic 17122011”).
„Am trăit toată viaţa pe un vârf de creion,/ Al dracului de bine ascuţit” – spune Răzvan Ducan, într-un poem, cu rostul lui, al poetului din totdeauna, de a „prinde stele cu cuvântul”, într-o ţesătură sublimă a versului – cum este şi emoţionanta adresare din final, „Fiului meu, Darie” – expresiv şi original prin raiul metaforelor, sinteză existenţială a unui poet cu blazon atât de respectabil. „Zborurile – zice poetul – sunt stări nevindecabile”!

LAZĂR LĂDARIU


DARIE DUCAN: „Republica de cenuşi aruncate în mare”



Dramaturgia românească postdecembristă, din păcate – preluând cuvintele regretatului Laurenţiu Ulici –, „nu s-a dovedit prea productivă, nici cantitativ, nici calitativ”, comparativ cu acea perioadă interbelică sau cu cea de până în decembrie 1989. Suficientă este, referitor la perioada ultimă amintită, o simplă înşiruire, pentru susţinerea unei afirmaţii, a unor nume precum: D.R.Popescu, Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Romulus Guga, Paul Anghel, Ion Băeşu, Dumitru Solomon, Tudor Popescu... Sunt doar câteva dintre numele care au dat consistenţă actului dramatic din cei 45 de ani, lăsând acea dâră luminoasă în urma lor şi în conştiinţa iubitorului de teatru al acelor vremuri.
„Deficitul de notorietate”, sesizabil imediat după 1989, rezultantă a dispreţului postdecembrist faţă de cultură, în general, motivele conjuncturale care au dus la îndepărtarea de acea „dinamică a receptării”, atât de necesară în actul de creaţie, luarea mereu în răspăr şi în băşcălie sfertodoctă a realităţii terifiante, toate au dus la situarea într-o poziţie jenantă, nu doar a României, în general, ci şi a culturii, poate a teatrului în special. Există o excepţie, a prezenţei, oarecum singulară, românească, dar pe malurile Senei trăitor: Matei Vişniec, considerat „vârf de lance” al generaţiei sale.
Din acelaşi aluat, uşor recognoscibil, ca şi Vişniec, al săritorilor din plutonul tinerilor creatori de după 1989, se situează, în acea linie întâi, şi Darie Ducan, la 19 ani cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor din România, venit, ca şi Matei Vişniec, din poezie.
Prin „Republica de cenuşi aruncate în mare”, „Patria sturionului negru” şi „Seminţe de mătură”, cuprinse în recenta lui carte de teatru, Darie Ducan confirmă, din nou şi deplin, prin talent şi imaginaţie, „tendinţele de sincronizare cu dramaturgia europeană”. O confirmă şi cuvintele elogioase ale celor două personalităţi de marcă ale teatrului românesc: „Darie Ducan este poet, înainte de toate, dar un  poet proteic care nu poate exista decât dinamitând graniţele dintre genurile literare, invadând cu verbul său noi spaţii de exprimare. (...) Scriitura sa dramatică are ceva visceral şi grav, provocator şi polemic. Teatrul său este, în primul rând, literatură care se citeşte cu uimire şi încântare” (Matei Vişniec); „Eu cred în Darie Ducan pentru că este foarte tânăr şi refuză să scrie la fel cu majoritatea dramaturgilor păşunişti, manelişti, moderni, postmoderni, de piaţă”. (D.R. Popescu).
	Prin ce se remarcă Darie Ducan? Prin „însuşirea limbajului dramatic”, prin situarea în neliniştea unei modernităţi, prin tenta, uneori, brechtiană, a absurdului, şi, mai ales, prin originalitate. Lectura teatrului lui Darie Ducan, incitantă, creează acele „stop-cadre” decupate dintr-o realitate românească, cu acele trimiteri la cenuşiul şi griul existenţial: cortinele care, în „Republica de cenuşi aruncate în mare”, „nasc sfârşituri” succedându-se metronomic;  „a fi centrul ţării în afara ei”; Lui Dumnezeu, la coadă plătind lumina, nu-i ajung cinci bani; căutarea zilei de mâine, arătarea Îngerului, paparazzo – păzitor, venit să moară, şomer, lucrător la stat, sosit să-şi predea aripile; desfiinţările de librării; „urşii s-au obişnuit cu bişniţa, cu furtul, cu alba-neagra”, viaţa  - ca serie de cortine lăsându-se; „bătrâneţea ca vacanţă”; cartofii ca parabolă; confuzia cuvintelor bibilică – biblică; asimilarea oinei, ca sport naţional, fără „d” din doină; existenţa noastră zilnică de ping-ponguri, grija de a nu fi daţi afară din casă de... cartofii ameninţători şi periculoşi. O atmosferă pe alocuri insuportabilă, din Testamentul întâi şi al doilea ale „Republicii”, creată de personajele mişcându-se printre cortine, zmee, baloane colorate şi scaune cu rotile, în care Eva întreabă: „Adam..., ştii ce zicea Platon?” „Unde?” – întreabă Adam. „În Republica” – răspunde Eva. Replică de început al derulării dramatice: „Mă lasă rece ce spunea Platon în «Republica»” – răspunde Adam. Un debut prevestitor în privinţa semnificaţiei artistice, a vocaţiei speciale a lui Darie Ducan, a originalităţii ideii, dar şi a prezentării ei, uneori cu acea „rezonanţă fabulistică” a sensului existenţei în viziunea modernă a materiei dramatice.
	 Teme dezvoltate simbolic, redate prin acea savoare lingvistică a paradoxului uneori: „... se pare că ne-am scris istoria cu stânga şi am murit-o cu dreapta” – constata Eva, clamând: „Adam, nu-mi place ţara în care trăim”; „Românul este o specie ciudată de om (...) Românii sunt oameni minunaţi, dar, în dialectica minunatului sunt oricând gata să-ţi demonstreze că piatra cu care îţi dau în cap e de o valoare inestimabilă”... Sunt replici ironice ale unui prezent în care Adam are păsări în dinţi, în care „cu nimeni nu ne mai înţelegem”, iar „duşmanii adevăraţi sunt cei din interior”, replici dintr-o scenă memorabilă, cea a aşezării patului cu capul spre Est, Vest, Sud, Nord, sau dialogul din Testamentul al II-lea, de pe muntele de cartofi, culminând cu gestul Evei de înapoiere a coastei, conducând, logic, la momenmtul în care „cenuşa ne-o vor arunca în mare”, cum spune personajul Adam. Pentru cina cea de taină, cu cartofi, ninge cenuşa!
Aceeaşi atmosferă suprarealistă din „Patria sturionului negru”, a peştilor fără oase, peşti fără caracter”, se degajă dintr-un monolog, în primul rând al incantaţiei poetice („în fiecare fir de ploaie trăieşte un peşte”), când Dunărea-i plecată „să-şi depună altundeva malurile”.
Dom’ Nelu, Bogdan Toader, Vladina, Zodierul, copilul Zodierului, din „Seminţe de mătură”, vieţuiesc, nu trăiesc, parcă sub semnificaţia cuvintelor-avertisment: „Trăim vremuri când estimp nu mai înseamnă în acest timp, ci (în) estul timpului...” , în care berea vulgară, cu apa ei devenită lacrimă, se învecinează cu discuţia despre „Podul de pastramă”, peste care dominantă, parcă, devine replica: „Noi nu suntem români, nu mai vorbim româna”, iar „recuperarea” folclorului se face într-o limbă chewing gum, într-un timp în care, „la biserica Kretzulescu, unde grafitti-urile au atins nu numai clopotele, ci şi dangătul, şi, până în Mahalaua Dracului, miroase a mici şi a sărăcie”. În „Seminţe de mătură”, Mitică – fiul Zodierului – cântă după urmele gumelor de mestecat de pe stradă, folosite ca note muzicale. În această atmosferă, a posibilului „Dicţionar român – chewing gum” şi a răzuirii urmelor gumelor, pentru a fi înlocuite cu tătarcă – seminţe de mătură, un bulgăre de gumă de mestecat vine peste oraş, strivindu-l, cu personajele lui.
Cartea de faţă este cea a unei identităţi confirmând vocaţia dramatică plecând din talent, chemare aparte, vastă cultură, dar şi din acele raţiuni morale ale scrisului. Darie Ducan este unul dintre cei mai interesanţi tineri veniţi în dramaturgia unor motivaţii psihologice, într-o lume a singurătăţii şi a griului, a urâtului şi a alienării individului!

LAZĂR LĂDARIU





Cărţi noi
                              Oaza ce apare
 
A scrie despre trandafirii deșertului într-un oraș al trandafirilor, acolo unde trăiește Mariana Cristescu, la Târgu - Mureș, e un semn de mare singurătate, aleasă din mulțimea de ne-singurătăți, care înfloresc de două, trei ori pe an, în timp ce singurătatea scriitoarei înflorește la fiecare apariție editorială. Și cum altfel este, și a fost creatorul din/ de cuvinte, dintotdeauna, dacă nu singur, în turnul lui de fildeș, de unde poate mări sau micșora lumea prin lentila din dotare.
„Trandafirii deșertului ( România, mon amour)”, Editura Nico, 2011, e o declarație de dragoste, și ironică, și adevărată, dar totuși o afirmație de apropiere, rostită cu gura celorlalți - parteneri de dialog literar, artizani ai fenomenului cultural, artiști de diferite arte.
Lazăr Lădariu vorbește în Cuvânt-ul înainte al acestei cărți despre categoria din care face parte și Mariana Cristescu, scriitoare și jurnalistă, deopotrivă, aceea a oamenilor implicați, care pun umărul, care nu așteaptă în tribună, ci intră în teren, în luptă, crezând în victorie. Dar parcă aceste atribute i se potrivesc mai mult jurnalistului, în timp ce scriitorului îi șade bine, uneori, timiditatea, neîncrederea, pesimismul. Mariana Cristescu îmbină, armonios, cele două ipostaze.
Cartea este opera de autor a celei care s-a risipit în articole de cultură, ani de-a rândul. Aici se întâlnesc cronici de carte ( Mihai Sin, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuț, Valentin Marica, Ion Dumbravă, Darie Ducan, Marius Pașcan, Zeno Ghițulescu), cronici de film (Ben Hur), cronici plastice (Vasile Mureșan, Marcel Lupșe, Ioan Șulea), cronici folclorice (Ansamblul „Mureșul”), cronici istorice ( Momentul „90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”), cronici religioase (despre Simpozionul „Artă și credință”), cronici folk (Tatiana Stepa), cronici de film (”Cocoșul decapitat”), evocări (Eminescu, Nichita Stănescu, George Pruteanu), interviuri. Scriitoarea știe să schimbe registrul expresiv, cu totul original, de la actori (Vanesa Redgrave, Adrian Pintea), la sculptori (Ion Irimescu, cel ce a stat de vorbă cu Dumnezeu; parcă cine n-ar vrea să poată face lucrul acesta?), de la pictorița Alexandra Nichita, numită ”Micul Picasso”, la Vlad Bina, creator de universuri digitale. 
Scrisul Marianei Cristescu e un gest angajat, inspirat, care nu uită niciodată, nici atunci când tratează aspecte sociale anoste, să scrie frumos, să facă literatură. Atâtea nume i-au trecut prin față, prin condei.
Mariana Cristescu i-a dat fiecăruia dreptul la timp.
Cred că jurnalistul face, zi de zi, ca viața să aibă sens, prin articolele sale. Dar pentru a da sens propriei vieți, articolele trebuie adunate într-o carte. E arta de-a te scrie cu tine însuți. 
Citind „Trandafirii deșertului”, nici nu-ți vine să crezi că toate acestea s-au întâmplat. Și, probabil, sunt multe altele, de care, cu păcat, am uitat. 
Și eu m-am regăsit în paginile acestei cărți și m-am bucurat, dând imediat peste citatul din Dante Alighieri: „Mai bine cu tine în Iad, decât fără tine în Paradis”.
Chiar dacă trandafirii deșertului sunt... flori de nisip, să nu uităm că nisipul e cel care, în clepsidră, (ne) măsoară vremea, vremurile...
Numele trandafirului, de la Umberto Eco, este iar adus în prim- plan, printr-o metaforă pentru omul de cultură care, în deșertul românesc, spune Mariana Cristescu ( și știe ea ce știe!), poate fi rănit și cu unghia.
Un bun jurnalist știe să dea strălucire mărgăritarelor, chiar și atunci când acestea n-au nimerit într-un loc fericit. Mariana Cristescu e un bun jurnalist. Așadar... Silogismul poate fi ușor continuat.
„Trandafirii deșertului” este o carte de care aveam nevoie.
Elena M.Cîmpan

La mulţi ani, maestre CORNELIU LEU!
 
Să fii născut în Leu şi să te cheme Leu (de două ori - dacă punem la socoteală şi terminaţia, pronunţată englezeşte, a  prenumelui) este o aşezare a lucrurilor pe care numai hazardul o poate hotărî. 
Să fii, însă, Leu - adică OM cu majuscule -  în viaţă e cu adevărat „lucru mare”, cum ar spune moroşenii. Şi mare prilej de bucurie când se întâmplă aşa, fiindcă maestrul Corneliu Leu, aflat la borna celui de-al optulea deceniu de viaţă trăită cu maximum de intensitate, şi cu deosebit folos pentru cultura română şi pentru oamenii acestui Neam, este un OM care a lăsat şi lasă urme urieşeşti pe unde a trecut şi trece, şi nu mi-ar ajunge toată pagina şi toată ziua doar pentru a le enumera şi a vă povesti despre fiecare în parte. A lăsat şi lasă, în continuare... valoare, frumuseţe, uneori dură, dar atât de necesară într-o lume care se scufundă, pas cu pas,  în magma mizerabilă a laşităţii şi a compromisului. Dar susţine cineva că frumuseţea trebuie să fie nepărat, şi tot timpul, catifelată? Ia gândiţi-vă cum ar fi pământul fără stânci! Şi cum ar fi viaţa fără adevăr? Care doare uneori! Corneliu Leu a spus şi spune, mereu, apăsat, adevărul. Nu e comod, dar cu atât mai necesar! 
Scriitor, dramaturg, regizor de film, fondator al mai multor organizaţii social-culturale (1967 - Înfiinţează postul ,,Radiovacanţa”; 1968 - Începe realizarea şi prezentarea pe parcursul mai multor ani a serialului TV de film de autor ,,Călătorii romantice”; 1969 - înfiinţează Editura Eminescu şi colecţia ,,Romanul de dragoste”; 1970 - înfiinţează Studioul de filme al Televiziunii, începând producţia primelor seriale româneşti şi a coproducţiilor TV; 1973 - înfiinţează ,,Casa de filme nr. 4”, devenind producătorul unor filme şi mari ecranizări precum: „Cantemir”, „Ioanide”, „Adevărul şi Puterea”, „Mihai Viteazul”, „Actorul şi sălbaticii”, „Ciprian Porumbescu”, ,,Ţara de piatră”, „Serata”, „Casa de la miezul nopţii”, „Cu mâinile curate”, „Felix şi Otilia”, ,,Lumina palidă a durerii”, „Nea Mărin Miliardar”, „Iarba verde de-acasă”, „Alexandra şi infernul”, „Scrinul negru”, „Tănase Scatiu”, „Facerea lumii”, „Agentul straniu”, „Imposibila iubire”, „Castelul din Carpaţi” etc.; 1986 - reînfiinţează, la ,,Contemporanul” suplimentul „Realitatea ilustrată”; 2001 - înfiinţează, la 172 de ani de la apariţie, noua serie a revistei „Albina”; 1949 - membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România; 1952 - membru fondator al Uniunii Ziariştilor din România; 1965 - membru titular al Organizaţiei Internaţionale a Ziariştilor; 1995 - membru titular al Institutului Internaţional „Jacques Maritain”; 1997 - membru fondator al Asociaţiei Europene pentru Educaţie Pluralistă; preşedinte - Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc; membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec; preşedintele „Fundaţiei Episcopul Grigorie Leu” (bunicul domniei sale), etc. Sunt doar câteva repere, pentru cititorii noştri. 
Maestrul Corneliu Leu s-a născut, în urmă cu 80 de ani, la 21 iulie, sub soarele care transformă în miere ameţitoare celebrele podgorii ale Medgidiei, din care se bucurau şi zeii daci. Verbul său e strălucitor şi muşcător ca mustul în fierbere, spiritul ademenitor ca valul neobosit al mării care i-a legănat copilăria.
Mi-e drag Corneliu Leu şi mă bucur că pot să-i spun, cu reverenţa cuvenită: La mulţi ani, iubite Maestre! Să ne trăiţi în sănătate maximă şi să ne împrospătaţi mereu sufletele şi minţile precum fântâna cu apă vie!
MARIANA CRISTESCU


PAGINI DE ISTORIE INSTANT – PAŞI  PRIN PUSTIA VEACURILOR

MARIANA CRISTESCU, Trandafirii deşertului (România, mon
amour)” , Editura Nico, Târgu-Mureş, 2011

	A propune, în ziua de azi, un periplu iniţiatic prin intimitatea creaţiei unor autori sau oameni de cultură reprezintă nu numai un act de curaj, dar, mai curând, o aventură teribilă. 
	Ceea ce reuşeşte Mariana Cristescu în cartea „Trandafirii deşertului” este o probă de jurnalism exemplar şi o dovadă de generozitate şi deschidere sufletească faţă de valorile autentice ale neamului, recunoscute sau nu, dar care-şi semnează, fiecare, dreptul la exprimarea neîngrădită, drept dobândit după ani de încorsetare a Cuvântului şi chiar a gândurilor.
	Mariana Cristescu este, fără urmă de îndoială, un jurnalist de linia întâi, care şi-a luat în serior vocaţia, încă de la primele pagini scrise. Pentru ea, scrisul nu e o bagatelă, ci un modus vivendi şi arta desăvârşirii Cuvântului, chiar o datorie de onoare, pe care o achită exemplar. Vocea ei răsună precum cea a unui stentor care anunţă o veste în Cetate. Este Glasul cu porta-voce care pătrunde în inimi şi se întoarce-n ecou. Chiar dacă cei care trebuie s-o audă îşi fac urechea toacă. Stăruind în lupta cu vremea, jurnalista reuşeşte să „mişte” uneori, chiar şi munţii. Ceea ce nu e de ici-colea. Efectele articolelor sale din reviste, hebdomadare, cărţile sale s-au văzut şi simţit imediat sau pe timp îndelungat, fiecare studiu de caz fiind tezaurizat în sipetul inimii. Ceea ce frapează la Mariana Emanuela Cristescu este că ea, în pofida presiunilor de orice fel, a rămas dreaptă în scris ca şi în viaţă, preferând să-şi asume responsabilitatea cuvântului său, în orice situaţie. Ceea ce e admirabil. În acest sens, Mariana Cristescu poate constitui, pentru tinerii gazetari şi jurnalişti, un model perfect despre cum trebuie să-şi exercite profesiunea şi să respecte codul deontologic.
	Polemicii distructive, jurnalista i-a preferat  susţinerea cu argumente clare, temeinice, o logică fără cusur şi adoptarea unei poziţii ferme în afirmaţii, acoperite de o bogată documentare şi de o cultură enciclopedică solidă.
	Cartea este o reuşită din toate punctele de vedere, nu numai prin contribuţiile intervievaţilor, dar prin întregul ei, care semnifică o viziune clară asupra fenomenului cultural de la răscrucea veacurilor şi, în mod conjunctural, al mileniilor.
	Şi cum răscrucea mileniilor a însemnat un punct de reper semnificativ, un prag important la care se raportează toate domeniile vieţii sociale şi culturale în accepţia bună a cuvântului, cartea de faţă este una dintre oglinzile prin care putem vedea dinamica literaturii, în funcţie de reprezentanţii ei străluciţi, care ar putea alcătui, şi ei, aidoma celor din veacul XX, o falangă de aur rămasă în istorie.
	Ce a dorit Mariana Cristescu în această frumoasă demonstraţie de înalt profesionalism jurnalistic? Desigur, nu gloria de moment, înseilată pe o copertă ori titrată într-un jurnal, fie el şi cotidian. A dorit să semnaleze semnele veacurilor care s-au încrucişat, cu doar câţiva ani în urmă, semne prea puţin prielnice culturii, dar care s-au impus în pofida vitregiilor politico-economice şi sociale şi au ieşit la lumină precum ghiocelul răzbate potrivnicia zăpezii şi-şi ridică creştetul în lumină.
	Autoarea, prin toate cărţile de până acum, a dovedit cu prisosinţă că este o forţă, o voce puternică, legitimă, perspicace, penetrantă, care s-a impus cu pregnanţă în lumea jurnalisticii, o lume foarte dură, unde nu toţi răzbesc. 
	Încă din primul articol, La Târgu-Mureş, ... „Fahrenheit 451”?!? – autoarea face câteva asociaţii şi similitudini neaşteptate cu titlul şi conţinutul unui roman celebru, ecranizat, cu acest titlu: „Fahrenheit 451” – scris de Ray Bradbury: „o alegorie cu multiple sensuri, dominată de previziunea sumbră a unei lumi silite să îşi renege trecutul şi umanitatea prin distrugerea memoriei şi a tradiţiei, miza conflictului care opune indivizii şi societatea fiind libertatea spirituală. Celor care nu îşi mai amintesc filmul şi nu au avut şansa de a citi nici cartea, le reamintim că... 451 grade Fahrenheit este temperatura la care... ard cărţile!”
	Pornind de la această aserţiune, autoarea face un expozeu al stării de cultură în mediul rural, mai précis, la bibliotecile săteşti. Biblioteca – acest bastion al culturii – se năruie încetul cu încetul, dacă nu cumva este smulsă din rădăcini cu buldozerul. Locul ei îl iau restaurantele, farmaciile, casele de licitaţie, cazinourile.  Fenomen generalizat. Fondurile  de carte care, atât cât au mai rămas, zac prin locaţii improprii, ori lipsesc cu desăvârşire, fiind distruse, odată cu noile schimbări de mentalitate survenite în ultimele două decenii. Cartea – un obiect desuet – care e tratat cu indiferenţă, dacă nu cumva cu dispreţ şi derâdere, ca fiind ceva total nefolositor, „Cititul e pierdere de vreme!” – a trecut prin războaie, calamităţi, dar acum nu mai poate trece de indiferenţa oamenilor. 
	Şi Mariana Cristescu trage concluzia justă, la care subscriu în totalitate: „Într-adevăr, nu numai somnul raţiunii şi pasivitatea nasc... monştri, ci şi rapacitatea, jalnicul „consens” al goanei după arginţi...”
	Pentru oamenii care şi-au dedicat întreaga viaţă cărţilor e un lucru extrem de trist, chiar deprimant. Toată munca lor se poate nărui într-o noapte. S-au văzut cazuri când s-au ars biblioteci întregi. 
	Dar cum poţi să arzi spiritul?
	Temă de meditaţie: a ucide spiritul e mai grav decât a ucide trupul. Un om mare a spus că nu trebuie să distrugi bibliotecile dacă vrei să distrugi spiritul, ci trebuie doar să-i faci pe oameni să nu mai citească. Şi ce alternative i-ai putea oferi? Manele, emisiuni de divertisment jalnice, dispute politice sterile şi interminabile, show-uri de scandal cât cuprinde. 
	Te întrebi apoi, unde au dispărut valorile? 
	În spatele cortinei, pentru că la faţă de cortină sunt alţi corifei. Ai banului, ai sexului, ai kitsch-ului înflorind pe tarabe…
	Mariana Cristescu atinge aceste probleme spinoase, acute, cu maximum de responsabilitate, cu bun-simţ, cu fermitate. Cine are urechi de auzit…
	Mariana Cristescu abordează subiecte din toate domeniile vieţii sociale: sănătate, învăţământ, cultură, educaţie, artă, sport, ecologie, dar şi din toate mediile sociale şi în toate aceste ramuri ale vieţii poziţia ei este echidistantă, obiectivă, calmă, echilibrată, strălucitoare. Articolele, portretele, evenimentele semnalate alcătuiesc un autentic florilegiu al vieţii cotidiene pe plaja sfârşitului şi începutului de veac, dar şi reiterând subiecte din istoria noastră imediată, pe care le aduce la zi, urmărindu-le evoluţia.
	Se ştie foarte bine că omul are nevoie stringentă de a fi informat şi de a primi informaţiile din surse sigure. Fără ştirile diurne, omul se poate simţi ca de pe altă planetă. Cu condiţia ca aceste ştiri să fie corecte, obiective, bazate pe adevăr şi imparţialitate. Subiectivismul şi „tragerea pe turta proprie” dăunează mai mult chiar decât totala lipsă de informare. De aceea, responsabilitatea morală a jurnalistului este enormă. Unii jurnalişti îşi fac chiar o armă de luptă din Cuvânt pentru a lovi în persoanele  pe care nu le agrează ori nu sunt de aceeaşi parte a baricadei. Poziţia jurnalistului trebuie să fie, aşa cum am mai spus, echidistantă.
	Toate acestea fac din Mariana Cristescu o profesionistă a cuvântului, un om dăruit vocaţiei sale.
	Naşterea de sine în cuvânt este deja, pentru Mariana Cristescu, o realitate care nu mai poate fi pusă la îndoială.
	Alături de problemele spinoase ale societăţii actuale, Mariana Cristescu scoate în evidenţă în scrierile sale şi modelele de urmat, în chip deosebit pentru tinerii care sunt destul de confuzi şi derutaţi din pricina nesiguranţei şi bâlbâielilor Ministerului Educaţiei care introduce fel de fel de „noutăţi” în sistemul de învăţământ şi cel educaţional, care au darul  mai mult să zăpăcească tânăra generaţie decât s-o instruiască. Principalele repere au fost subminate şi se caută asiduu false repere. Istoria, Limba Română, tradiţia, datinile, patrimonial naţional au fost, pe rând, înecate în oceanul de falsitate, de minciună, îndobitocire şi spirit gregar care bântuie la toate nivelele vieţii. 
	„Lecţia de demnitate”  este un exemplu care ilustrează promovarea valorilor autentice şi exemplul bun de urmat pentru tineri. „Reputata actriţă britanică Vanessa Redgrave, laureată a Premiului Oscar, a două Globuri de Aur, şi a Premiului pentru cea mai bună actriţă la Cannes, este cunoscută în întreaga lume pentru implicarea activă în apărarea drepturilor omului”.
	Implicarea artistei în proiectul „Roşia Montană” este onorabilă.
Din 1995, este Ambasadoare a Bunăvoinţei din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Invitată de onoare a Galei TIFF de la Cluj-Napoca şi premiată de Festival pentru întreaga sa activitate artistică, ea a declarat pe scenă: „În momentul în care îmi va fi înmânat acest premiu, doresc să îl dedic lui Eugen David, Eugen Cornea şi Asociaţiei «Alburnus Maior».
Dacă prestaţia mea de o viaţă înseamnă ceva, atunci înseamnă că am ştiut să ascult oamenii, oameni care au muncit din greu pentru lucrurile importante în care credeau. În numele celor care cred în ceva, dedic acest premiu lui Eugen David. Sunt convinsă că îl cunoaşteţi, este un fost miner, dar în acelaşi timp principalul militant pentru salvarea Roşiei Montane. Salvarea acestei zone nu este numai o problemă locală, este o problemă a Europei şi a întregii lumi. Planeta noastră este pe moarte, şi nu avem dreptul să distrugem un ecosistem a cărui refacere ar dura câteva sute de ani.”
	Aşadar, nu ştirile mondene, despre party-uri din cercurile bogate, nu cine cu cine s-a căsătorit şi când au divorţat, subiecte care fac rating pe toate canalele TV, dar ştiri importante care privesc în mare măsură soarta ţării noastre, a bogăţiilor ei naturale, a conservării patrimoniului, acestea sunt principalele subiecte ale gazetarei Mariana Cristescu, în care ea îşi dă măsura supremă a virtuţilor scriitoriceşti.
	Dacă toată lumea ar lua atitudine faţă de problemele majore cu care se confruntă România, cei care le provoacă nu ar mai avea atâta curaj să o distrugă. Prezentarea aceasta este şi o pledoarie pro domo şi mi-o asum.
	Când citeşti o ştire eşti tentat s-o iei de bună, fără să te întrebi, însă, despre sinceritatea sau buna documentare a semnatarului. Multe lucruri negative s-au putut întâmpla din cauza dezinformării cititorilor, iar uneori, evenimentele au luat chiar întorsături dramatice. De aceea, ştirile trebuie probate de către gazetar, cu mai multe surse. În goana după senzaţional şi după exclusivitate sau întâietate, unii ziarişti se pripesc şi trimit ştirile fără verificare. 
	Mariana Cristescu are darul rarissim de a putea pătrunde în miezul problemelor, în esenţa lor, şi de a trage concluzii juste. În această privinţă, scriitoarea este cu adevărat, ceea ce se numeşte în limbaj jurnalistic, „cap limpede”, în permanenţă, şi nu doar în orele de serviciu, când trebuie să dea BT-ul în urma citirii pe verticală a titlurilor.
	Acest gen de scriere este cu atât mai dificil cu cât trebuie să fii obiectiv şi concentrat pe idée, într-un spaţiu restrâns, în care trebuie să spui totul. Informaţia restrânsă este apanajul timpurilor moderne, când omul nu are timp suficient pentru analiza fiecărei fraze.
	Revenind la articolul despre Vanessa Redgrave,  intrată de curând în proiectul  şi în marea familie a Campaniei «Salvaţi Roşia Montană!»”, trebuie subliniată atitudinea morală pe care trebuie s-o aibă fiecare cetăţean al planetei pentru a nu distruge nimic din ceea ce i-ar putea afecta şi pe alţii, doar pentru a-şi satisface unele dorinţe proprii. Lecţia de demnitate oferită de actriţă este sublimă: ea s-a deplasat la faţa locului, a vorbit cu localnicii, i-a încurajat, i-a susţinut şi s-a dedicat acestei cauze, necondiţionat. 
	Mariana Cristescu inserează în carte, multe „exerciţii de admiraţie” – faţă de confraţii de condei, semnalând apariţiile unor cărţi remarcabile, dar şi portretizându-i cu multă căldură şi generozitate, specifice unui spirit de înaltă ţinută artistică şi morală.
	A te bucura de bucuria altora este apanajul oamenilor aleşi.
	Dar şi încurajarea talentelor nu a rămas mai prejos. În acest sens, Mariana Cristescu evidenţiază zborul fulminant al tinerei artiste plastice Alexandra Nechita, „Micuţa Picasso”, în articolul: „Români de geniu, în America zilelor noastre”.
	Mariana Cristescu semnalează un fenomen îngrijorător: „În fiecare an, mii de tineri români, din motive financiare ori de dragul aventurii, aleg calea bejeniei. Cei mai mulţi se pierd în masa informă, umilită, a emigranţilor. Există însă şi învingători: cei hărăziţi de Dumnezeu, care se înalţă, se impun oriunde, adăugând geniului seriozitate şi muncă. Şi, nu în ultimul rând, dimensiunea morală a actului creator”.
	Autoarea reclamă „Nevoia de... modele!” a tineretului: 
„În acest hăţiş mizer de interese materiale, singura certitudine este, paradoxal, ... dilema. Constante ale anilor postdecembrişti rămân... incertitudinea, inconsecvenţa, minciuna, rapacitatea, promiscuitatea, intoleranţa, violenţa, grosolănia, hoţia, crima etc. etc., „piloni” ai unei lumi sfâşiate între Rai şi Iad, între „mizeri şi bogaţi” – cum observa Eminescu în „Împărat şi proletar” – creaţie repudiată rapid din manuale în anii postdecembrişti, deşi mai actuală ca oricând! Pentru că a fi foarte bogat (nu contează prin ce mijloace!) şi a fi foarte sărac sunt singurele opţiuni ale societăţii româneşti, determinând categoriile umane şi, evident, ... modelele!”
	Dimensiunea spirituală, deloc neglijată de Mariana Cristescu, este ilustrată cu un articol de excepţie intitulat: „A stat de vorbă cu Dumnezeu, într-o eternă dimineaţă a lumii...” –un Laudatio bine meritat,  fiind vorba de „Maestrul Ion Irimescu, de pe prima pagină a Albumului dăruit de Academia Română, la împlinirea vârstei de... 100 de ani.
Miracol de longevitate, „un artist cât secolul XX”, Maestrul ar fi împlinit 103 ani în luna februarie 2006! Sculptor puternic, tradiţionalist şi, în acelaşi timp, original, a traversat un întreg veac fără să-şi piardă seninătatea, îmbărbătându-ne şi înălţându-ne mereu prin splendoarea operei sale fără egal. Dar, pentru că şi minunile trebuie să aibă un sfârşit, Maestrul a obosit într-un sfârşit şi a... plecat puţin, sâmbătă, 29 octombrie 2005, să se odihnească pe pajiştile verzi ale Câmpiilor Elizee. Aşa e datul, cei mai buni se duc, pe ei Dumnezeu îi iubeşte mai mult. Rămânem mai săraci, cu nostalgia doar, a „zăpezilor de altădată”.
Fiecare subiect al Marianei Cristescu este o fărâmă de actualitate pe care autoarea îl trazează cu maximum de responsabilitate. Fie că e vorba de  al 6-lea Congres Internaţional de Dacologie, organizat de profesorul Napoleon Săvescu, preşedintele Societăţii „Dacia Revival International”, fie că e vorba  despre Kogaion, despre Zamolxe, despre strămoşii noştri geto-daci, fie că este vorba de permanenta „Nevoie de Eminescu”, ori de Cultura mureşeană în memoria cărţilor, vol.1, fenomen analizat cu rigoare şi exigenţă de istoricul literar Melinte Şerban, o oglindă fidelă a stării cultural-artistice mureşene în 352 de pagini, ori de alte repere ale spiritualităţii din această parte cu trecut greu încercat în istorie, Mariana Cristescu  „le aduce la rampă”, le aşază în lumina cea mai potrivită, ca să le dea strălucirea şi însemnătatea pe care le merită.
	Domeniul artei plastice este ilustrat de prezentarea lui Vasile Mureşan, un discipol al ilustrului Corneliu Baba, articol prilejuit de o expoziţie personală a artistului. Articolul se intitulează sugestiv:  „Vasile Mureşan, între Lucian Blaga şi Corneliu Baba”.  Tot la arta plastică se referă şi eseul: „Suntem, oare, pregătiţi şi... demni să aflăm „Marea Taină”?- despre unul dintre cei mai mari artişti ai timpului nostru, Ioan Şulea. Mariana Cristescu este cea care caută similitudini şi conexiuni între fapte şi întâmplări, între oameni şi evenimente culturale, astfel, leagă expoziţia artistului de pe simeza Palatului Culturii de memorabila vizită în România a regretatului Sfânt Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, care numise ţara noastră, nu întâmplător, ci dezvăluind o taină ascunsă sub valurile vremii, „Grădina Maicii Domnului”.
	Pornind de la această superbă metaforă, autoarea face un amplu expozeu asupra locurilor sfinte din România, biserici de pe tot cuprinsul ţării unde se află icoane sfinte care dau semne: Maica Domnului care plânge, multe icoane făcătoare de minuni. 
	După descrierea amănunţită a locurilor sacre, autoarea se întreabă în mod legitim dacă poporul român e pregătit pentru a afla „Marea Taină”.
	Articolul: „O terapeutică a sufletului luminos şi vrednic” are drept subiect lansarea albumului  „Marcel Lupşe – un pictor”, semnat Dan Hăulică, Mircea Oliv, Alexandru Mircea, şi apărut în condiţii grafice excepţionale la Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2007, cu sprijinul generos al lui Georg Lecca, prilej cu care, Mariana Cristescu redă câteva extrase din cuvântul  criticului de artă Dan Hăulică de la acest eveniment, un comentariu foarte pertinent, presărat cu vorbe de duh, în stilul reputatului critic.
	Un alt eveniment inserat în cartea de faţă este lansarea unui volum de versuri al lui Darie Ducan, „Lungi plantaţii la singular” – eveniment ce a avut loc la librăria târgumureşeană „Romulus Guga”, un foarte tânăr autor mureşean, membru al USR, cu un palmares editorial impresionant în pofida vârstei.
	 „Constantin Mihu – Arc peste timp” – se numeşte medalionul pe care autoarea în face artistului cu acest nume, la împlinirea „neverosimilei vârste” de 80 de ani, prilej de a vernisa o expoziţie de fotografie în Cetatea târgumureşeană.  Portretul pe care i-l face artistului Mariana Cristescu este mai mult decât edificator: „Ca să realizezi ceea ce face Costi Mihu nu e suficient - aşa cum spune el - „să te întâmpli la momentul potrivit, şi să ai ochi !”. N-ar fi destul, fără harul extraordinar şi sensibilitatea aceea atât de specială, filtrată prin nobleţea sufletească. Să simţi vibraţia aerului care dă contur şi adevăr imaginii fugare, în permanentă metamorfoză, să poţi opri clipa din mersul ei ireversibil, înlănţuind-o în întreaga, deplina ei expresivitate, ei bine, acestea însumează, fie şi destul de stângaci prins în cuvinte, „rotundul” artistic al prietenului meu. Un om cu chip luminos, frumos la suflet, blajin şi delicat, care abia acum, spre anii senectuţii, mai „scapă” câte o amintire, la ceas de taină”
	O emoţionantă evocare îi face şi actorului Adrian Pintea, în articolul: „Ne e foarte dor de dumneavoastră, domnule Pintea!...
	Imensa erudiţie a autoarei iese la iveală în fiecare text, printr-un bogat conţinut şi referiri la marile spirite ale umanităţii din care citează din belşug, precum şi din similitudinile pe care le face cu situaţiile autohtone, ceea ce face parte, desigur, din măiestria condeiului său.
	Nici cântecul nu este neglijat, şi Mariana Cristescu, în articolul „Natalia Gliga. Cântec sub vremi…!” aduce un frumos elogiu cântăreţei  Natalia Gliga, originară din Caşva mureşeană. Mariana Cristescu se slujeşte şi de mărturisirile artistei despre viaţa ei de scenă, unde a avut modele de marcă, printre care pe Maria Tănase.
	Despre originea ardeleană a celui mai bogat român din lume, Hasso Plattner, din Slimnicul Sibiului, Mariana Cristescu scrie în articolul „Români şi…români!” – prilej cu care îi face istoricul familiei, după datele existente în documente.
	Tot despre români celebri, de data aceasta despre un tânâr supradotat, vorbeşte Mariana Cristescu în articolul: „Alexandru Radu - „cel mai tare” student român din lume!” -  singurul român acceptat la 12 universităţi de top din Statele Unite ale Americii, optând în final pentru Ştiinţe Politice-Economie, la Harvard. 
	Un interesant volum de versuri cu un titlu aproape şocant: „Şi Dumnezeu suspină” – al Magdalenei Dorina Suciu, apărut la Criterion, o antologie bilingvă – versiunea engleză aparţinând Olimpiei Iacob,  este prezentat de Mariana Cristescu în aceste cuvinte: „În mod indiscutabil, în această lume, din ce în ce mai goală de sens şi mai ticăloşită, în acest timp în care, cu greu, mai poţi întâlni un om întreg la suflet şi la cap, Magdalena Dorina Suciu este nu numai o poetă de excepţională sensibilitate şi vibrantă forţă emoţională, a cărei creaţie luminează sufletele şi colorează lumea, ci şi un OM de impecabilă verticalitate şi impresionantă dragoste de viaţă. Curajul de a trăi frumos într-o lume urâtă, înălţându-se în lumina cuvântului, precum îngerul lui Chagall deasupra mizeriei oraşului, conferă valenţe deosebite poeziei ei, în egală măsură clasică şi contemporană pentru cei de astăzi, dar şi pentru generaţiile viitoare. Dumnezeu îi poartă mâna!”
	Despre Simpozionul „Artă şi credinţă” este vorba în articolul „Reghinul, sub culorile sărbătorii”, având ca temă Patrimoniul cultural mobil bisericesc - „Artă şi credinţă” - însoţit de o serie de manifestări menite să-i confere o anume spectaculozitate, facilitând astfel participarea unui număr cât mai mare de receptori ai evenimentului, spune Mariana Cristescu în această prezentare.
	Şi despre reeditarea volumului  semnat Mihai Sin - „Quo vadis, Domine?” (vol. I-II), Editura Nemira, 2007, volum care a produs reacţii diverse la prima ediţie, în lumea criticii literare: 
„Cert este faptu l- de altfel singurul încărcat de importanţă - că proza lui Mihai Sin are plaja sa de cititori, nu puţini, în situaţia în care, pe zi ce trece, ecranul (fie Tv, fie Internet) devine un adversar neprincipial şi nedemn al culturii, în general, şi al lecturii, în special.
Mihai Sin este, fără îndoială, unul dintre marii prozatori ai literaturii contemporane româneşti, pe cât de apreciat, pe atât de (...nu o dată!) hulit, calomniat şi marginalizat de unii reprezentanţi ai aşa-zisei „protipendade” intelectuale (cu precădere târgumureşene). Scrisul său este la fel de moral ca şi purtătorul de condei, la fel de... incomod şi înainte, şi după evenimentele din 1989”.
	Un alt autor recenzat şi prezentat este Lazăr Lădariu, iar volumul se numeşte „Trecerea râului”.
„O carte mai mult decât interesantă este acest al 14- lea opus de poezie, dintr-un „total” de 24 de cărţi aşezând la momentul cuvenit, în ordinea priorităţilor, sau... a iubirilor - prima (sau a doua?) iubire –gazetăria, deci publicistica. Veşnic aflat în căutarea sinelui, permanent căutător al izvorului cu apă bună pentru suflet, la care să se întoarcă, şi chiar o face, se întoarce sub formă de râu, câteodată învolburat, altădată lin şi adânc, precum Mureşul, Lazăr Lădariu - poetul - rămâne acelaşi, deşi de fiecare dată altfel”.
	Un autor prezentat cu aceeaşi căldură este ilustrul Zeno Ghiţulescu, cu volumul: „Arcane (Heimlichkeiten)”, Ed. Niculescu, 2007: 
„Doctorul Zeno Ghiţulescu, Cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Mureş şi împătimit cavaler al condeiului, poet, romancier şi dramaturg, apare din nou în „vizorul” iubitorilor de poezie cu un volum bilingv, „Arcane (Heimlichkeiten)” - o ediţie antologică româno-germană (trad. Ida Alexandrescu), autorul operându-şi singur selecţia celor 120 de poeme din cele 16 cărţi de poezie anterioare”.
	Un frumos portret îi face şi lui Nichita sub imperiul inefabil al acelui “dor fără saţiu” – prilejuit de comemorarea unui sfert de veac de la plecarea poetului să spună poezii îngerilor, aşa cum se exprimă Mariana Cristescu. Autoarea face o trecere în revistă a operei marelui poet şi punctează momentul trecerii lui la cele veşnice.
	În „Marginalii la o lansare de carte”, jurnalista aminteşte că s-au împlinit, în 27 martie 2011, „trei ani fără Avocatul  Limbii Române, George Pruteanu”. E vorba de lansarea volumului „Stele de milioane” de Romeo Soare” – carte  în care i se dedică acestuia  un capitol.
	Un portret admirabil realizează Mariana Cristescu pentru admirabilul om de cultură şi artă Romulus Vulpescu, la împlinirea vârstei de 78 de ani, în articolul sugestiv intitulat: „Suntem români şi punctum!”
„După cum scria Nichita Stănescu în „Gazeta literară” din 1967, Romulus Vulpescu face parte dintre scriitorii care sunt, în acelaşi timp, şi propriile lor personaje: „Romulus Vulpescu este invenţia lui Romulus Vulpescu, aşa cum Don Quijote este invenţia lui Cervantes. Autorul nostru este atât de lipit de propria sa operă, încât, uneori, nu poţi şti cine l-a scris pe cine, care din cei doi este real şi care este ficţiunea.”
Este un bun prilej de a o prezenta şi pe remarcabila scriitoare Ileana Vulpescu.
Mariana Cristescu ne invită virtual şi la un eveniment cinematografic, cosntituit de filmul „Cocoşul decapitat” în regia lui Radu Gabrea, asigurându-ne că: „filmul produce o adâncă bucurie estetică”.
	Articolul „Cine s-ar mai îndrăgosti de-o femeie fericită?” – este prilejuit de manifestarea „Zilele «Romulus Guga»”, întâlnirea scriitorilor mureşeni cu confraţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, un bun motiv pentru a ne prezenta Cenaclul „Conexiuni” din Bistriţa şi pe conducătoarea acestuia, scriitoarea Elena M. Cîmpan, căreia Mariana Cristescu îi face un portret admirabil.
	Uimitorul destin al solistului Costel Busuioc este subiectul articolului intitulat: „Per aspera ad astram” – de pe schelă, pe marile scene!”. Tenorul din Ghilad, judeţul Timiş, devenit…„Pavarotti din Carpaţi” datorită concursului „Fiii lui Babel” (Hijos de Babel), de la postul TVE, prin care sunt descoperiţi şi promovaţi artişti imigranţi în Spania, concurs de mare anvergură pe care l-a câştigat şi al cărui premiu constă într-un contract cu Sony BMG, casa de discuri care va sprijini cariera artistică a învingătorului”.
	Alte şi alte volume prezentate amplu, cu profesionalitate şi discernământ literar, sunt pe tot cuprinsul cărţii de faţă. Mihai Sin, Ion Dumbravă, Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Marius Paşcan, Cornel Dimovici, Ana Hancu, Mircea Dorin Istrate, tânăra Fabiana Farcaş ş.a.
	Pornind de la aserţiunea: „America nu este o ţară; America este o atitudine!”, autoarea prezintă crâmpeie din viaţa culturală a diasporei româneşti din ţara tuturor posibilităţilor, în chip deosebit, „O revistă românească, aşadar, zămislită peste... mări şi ţări... din dragostea de neam de doi români excepţionali – Dwight Luchian-Patton, director, şi Vera Luchian-Patton, redactor-şef, un săptămânal difuzat abonaţilor din Anglia, Austria, Brazilia, Canada, Franţa, Germania, Israel, România, SUA, Venezuela şi Republica Moldova. Cum spuneam la început, prietenul Dwight Luchian-Patton este un bărbat înalt, şi la propriu, şi la figurat. De dor şi drag de ţară, ca să se simtă cu adevărat „acasă” aici, în Ardeal, familia Patton şi-a cumpărat o casă la Târgu-Mureş”.
	Evenimentele artistice constituie şi ele subiecte demne de luat în seamnă şi autoarea le inserează în carte cu multă căldură.
	„Zeno” este titlul articolului omagial dedicat scriitorului Zeno Ghiţulescu, la 80 de ani, prilej de bilanţ provizoriu al celor realizate în cele opt decenii şi iată, 22 de volume nu sunt de ici de colo, cid oar câteva repere. Mariana Cristescu pune accent însă, pe omul Zeno Ghiţulescu şi valenţele lui spirituale şi morale.
	Un emoţionant Memento îi face şi solistei folk Tatiana Stepa, în evocarea: „S-a stins „sunetul în formă de suflet”...
	Şi actorului de excepţie Mircea Albulescu îi face un Laudatio cu prilejul zilei aniversare, dorindu-i: „La mulţi ani, maestre Mircea Albulescu!”
	Nici decernarea premiului Nobel pentru Literatură, scriitoarei germane Herta Müller, nu este ignorată de Mariana Cristescu, într-un comentariu pertinent: „recompensată pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării – a anunţat Academia Suediei”.
Gânduri răzleţe, la o aniversare... îl are ca protagonist pe scriitorul mureşean Valentin Marica, pe care autoarea îl prezintă în culorile cele mai calde cu putinţă.
Autoarea semnalează şi un Dublu debut  în persoanele scriitorilor Catinca Neacşu şi Costel Neacşu, în volumul intitulat: „Cu tine în rai”, Universul Şcolii, Alba Iulia, 2010.
Un poet emblematic pentru Ardeal, cântându-şi glia, este Mircea Dorin Istrate, care se regăseşte în  prezentarea cu titlul: Poetul care a trecut … „PODUL”!
Articolul „Cine pe cine arată cu degetul ?” – îl are ca protagonist pe prozatorul Paul Goma, la 75 de ani.
O atitudine fermă o are autoarea faţă de mistificarea adevărului şi de răsturnarea valorilor culturii româneşti în articolul: „Foaie verde, frunză-albastră, / vai de noi şi mama noastră!”, legată de aşa-zisul brand de ţară lansat recent de „doamna ministru”:
„Nu mă tem de ministrul Culturii, ci de cultura ministrului”... Astfel se exprima, cu ani în urmă, mai în glumă, mai în serios, superbul prozator Fănuş Neagu, intrat şi el, pe nedrept, în nenorocitul con de umbră al deşertului cultural postdecembrist, ca, de altfel, mai toate valorile noastre. Pornind de aici, deşi nu am crezut că, în această Românie, a mai rămas ceva capabil să mă stupefieze, îmi permit să constat că, dată fiind toată tevatura cu penibila frunză a doamnei Udrea, nu de branduri de ţară ducem lipsă, ci de responsabilitate şi de ... creiere de brand”.
Articolul care dă subtitul volumului, „România, mon amour...” are ca punct de pornire... „o ştire publicată recent de prietenii mei, gazetarii cu adevărat profesionişti de la 9AMNews, mi-a reţinut atenţia”: „O româncă în «Infernul» lui Clouzot. Ascensiune. Un documentar de Ruxandra Medrea despre un film neterminat al regizorului francez a ajuns pe locul 1 în Topul Rotten Tomatoes”.
Autoarea subliniază că: „Datorită Ruxandrei Medrea avem, aşadar, încă un motiv de a ne mândri că suntem români! Faptul este tonic, mai ales în conjunctura actuală!”
	Despre „DEISIS” – „O nouă galerie în Palatul Culturii care  a fost inaugurată  recent cu vernisajul expoziţiei de pictură „Prapurii”, realizată de Marcel Naste, în tandem cu lansarea volumului „Linia de orizont” (dialoguri literare) de Nicolae Băciuţ şi un recital de pricesne - pentru că ne aflăm în postul Crăciunului - susţinut de Raluca Bogătean”,  vorbeşte autoarea în articolul cu acelaşi titlu.
	Un amplu interviu realizat de Octavian Curpaş, Phoenix, Arizona (SUA) cu Mariana Cristescu, autoarea „Istoriei României în pagini muzicale”, este pretextul următorului subiect, din care aflăm amănunte interesante despre viaţa şi activitatea scriitoarei.
	Cuvântul ultim în carte îl are Nicolae Băciuţ, care îi face o prezentare Marianei Cristescu, pe măsura talentului şi abnegaţiei sale întru slujirea culturii şi artei româneşti, cu toată generozitatea şi tăria de caracter care o caracterizează.
	Cartea în construcţia ei grandioasă, degajă o căldură umană şi o dragoste pentru cuvânt şi pentru oameni, pe care, doar spiritul creştin le poate conferi într-o societate care doreşte să-şi respecte statutul şi valorile perene.

	CEZARINA ADAMESCU

REGAL DE LUNI – DINASTIA DUCAN

Cunosc familia poeţilor Ducan de mai bine de 10 ani, din vremea când  Târnăveniul era a doua capitală culturală a judeţului, iar poeţii şi poetesele  de pe acolo se călcau pe bombeuri să publice cărţi peste cărţi şi să cucerească gloria literară.
        Darie, din capul locului a fost un copil special, care, în loc să bată mingea pe afară, împreună cu cei de seama lui, stătea în casă ascultând muzică simfonică şi scriind poezii - pe care le citea, foarte sigur de el, în şedinţele de cenaclu ale celor mari (ca vârstă, nu şi ca talent creator), ori comentând lansările de carte unde îşi însoţea permanent părintele – nimeni altul decât prietenul Răzvan Ducan, poet de calibru major şi excelent manager cultural, calităţi care, evident, aveau să-i atragă, în timp, pe lângă recunoaşterea cuvenită din partea persoanelor autorizate în materie, destule ponoase şi antipatii din partea altora – ca să mă exprim eufemistic.
Desigur, din fericire, în viaţă nu avem numai neprieteni şi numai necazuri, fiindcă „Dumnezeu are grijă şi de barza chioară” – cum spune bătrânica mea măicuţă,  încât soarele a zâmbit din nou la fereastra familiei Ducan, adus în traistă de succesele lui Darie, dar şi de umărul prietenesc al lui Nicolae Băciuţ – nedezminţit scutier al celor pe care-i iubeşte, atunci când au nevoie de el. Voi trece peste detalii biografice şi, intrând în subiect, voi prezenta succint cele două cărţi, diferite ca gen – una de poezie, a tatălui Ducan: „Poem sărutând mâna poetului”, apărută la Editura Nico, şi una de teatru, a lui Darie, apărută la editura bucureşteană „Tracus Arte”, în acest an, postfaţată de doi aştri ai Thaliei româneşti: Matei Vişniec şi D.R.Popescu. Diferite ca gen,  ambele volume se aşază însă sub înaltul arc al valorii, şi chiar i-aş propune lui Darie, în această idee, să trimită cartea la UNITER, pentru că, în opinia mea, ar fi imposibil ca ea să nu reţină atenţia criticii teatrale, fiind chiar pasibilă, în condiţii normale, de un mare premiu.
Carte lui Darie Ducan se numeşte „Republica de cenuşi aruncate în mare”, acesta fiind titlul Eseului în două testamente cu care deschide volumul, fiecare Testament – un fel de cabaret politic (dacă ar avea şi muzică!) - fiind structurat în câte 20 de scene, susţinute actoriceşte de trei personaje: Adam, Eva şi Îngerul. Un text dens, hiperinteligent, acid, cu efect electrocutant uneori, extrem de viu, antrenant – pentru oameni antrenaţi să citească şi deschişi la cap, dispuşi să şi vadă, nu numai să privească realitatea ce ţâşneşte de sub pana lui Darie, tânărul autor care „nu scrie cărţi, ci... oameni”. Într-o primă fază, ne confruntăm cu un teatru-lectură puternic, din care ar ieşi un serial radiofonic fără probleme, desigur cu actori care să şi înţeleagă ce citesc. Cu siguranţă va stârni polemici.
„Republica de cenuşi aruncate în mare” este România de azi, în care doi tineri, un El şi o Ea, care aici se numesc Adam şi Eva (dar s-ar putea numi oricum altfel), despre care putem presupune, că, proaspăt alungaţi din Rai, au probleme de adaptare pe pământ, într-un simulacru de grădină cu o singură cărare, populată cu scaune pentru handicapaţi, şi unde tronează Patul – bun la toate. La început, ca la început, toate par suportabile, cei doi discută, filozofează, certându-se chiar, în interludiile când nu fac sex sau nu beau coniac. Universul lor este patul, pe care îl tot învârt, în funcţie de direcţia cardinală din care ar putea fi surprinşi de un prezumtiv inamic. Când toate acestea intră deja în rutină, apare  Îngerul lor păzitor..., un amărât de înger bugetar,  concediat şi obligat să se elibereze de ... gestiune, să-şi predea aripile. El se supune, cerând în schimb să fie lăsat să moară lângă ei. Dar totul are un preţ, dacă Îngerul vrea să moară demn, trebuie să reinventeze emoţia celor doi, fiindcă oricare cuplu dornic să aibă un copil trebuie să... caseze un bunic. Nu vă spun toată povestea, oricum e abia la început.
Când Eva – care poate fi cea edenică (sau nu) - întreabă : „-Adam, dacă urâm ţara asta, de ce nu plecăm ?”, Adam – primul bărbat, făcut din ţărână (sau nu el - eu cred că Darie) răspunde : „Pentru că pe alta n-am putea-o iubi cum o urâm pe asta, cu tot ce înseamnă ea. O urâm albastru. O urâm divin, ca şi cum eu ţi-aş da o palmă şi apoi ţi-aş face un copil... Nu înţelegi ?” Asta se întâmplă în scena 17. În scena 28, Eva spune : „Totuşi, între urile zilnice, am puseuri de speranţă, în care iubesc ţara asta, dar ştii cum, aş lua pământ din ea şi l-aş xeroxa, să fie mai mare.” - „Tot e mai igienic decât ce fac ăştia de la putere” – îi replică Adam... – Ne îngroapă pe toţi de vii, cică atunci când astupi o groapă, nu intră tot pământul, rămâne în plus. Ei, bine, cu ăla măresc ei suprafaţa ţării. Suprafaţa arabilă a ţării. Îţi dai seama ce recoltă la hectar poate fi numai pe suprafeţele care nu mai încap în morminte după înmormântări?”
Fiecare din cele 40 de scene este o bijuterie în sine, un întreg, un cerc de aur - ca să citez autorul. Literatură pură, cea mai pură. Şi nu numai! Un temperament năvalnic, tumultuos, un scriitor de o forţă excepţională. 
Volumul mai include monologul „Patria sturionului negru” şi piesa în trei tablouri „Seminţe de mătură”, în debutul căreia Darie precizează: „Trăim vremuri când estimp nu mai înseamnă în acest timp, ci (în) estul timpului...” (Apropo de patul învârtit în „Republici”!).
Am citit, şi am tot citit şi… Parcă nu-mi vine să cred că  Darie are 23 de ani. Dumnezeu a dat! Iar Darie a primit cu amândouă braţele, hotărât să schimbe lumea... în secunda asta! Poate chiar o să reuşească! Eu îi doresc succes!
*
        Afirmam  în ştirea de sâmbătă, din Pagina culturală a „Cuvântului liber”, că  vom asista la un regal cultural şi că  va fi să fie minunat...! Că, despre Darie, Nicolae Băciuţ afirmă că a ieşit „din mantaua lui Vişniec, precum alţii din cea a lui Gogol” - şi că D.R.Popescu crede în Darie, fiindcă „este foarte tânăr şi refuză să scrie la fel cu majoritatea dramaturgilor păşunişti, manelişti, moderni, postmoderni, de piaţă”.
Mai afirmam că, la rândul său, Răzvan vine cu poate cea mai frumoasă carte a sa de poezie – „Poem sărutând mâna poetului”.
Cred că noi, lunaticii ăştia care vagabondăm prin vis, avem ceva comun: un soi de  avariţie teribilă în momentul în care simţim că ceva nu e în regulă, când ni se deschid alte ferestre de lume, sau doar credem că se întâmplă aşa. Şi atunci, repede, adunăm tot ce-i mai frumos, toate bilele colorate, maşinuţele dragi din copilărie, ursuleţul de pluş, poate chiar o bijuterie cu valoare sentimentală etc., etc., şi le împachetăm în cea mai preţioasă cutie, pe care o ţinem strâns lângă inimă, ca să ne mai dea putere din iubirea aceea dintâi pe care o conservă amintirea. Cred că aşa a procedat Răzvan Ducan. A adunat cele mai frumoase, sau cele mai iubite, poeme ale lui din ultima vreme, în cartea aceasta cu semnificaţie specială. Eu m+am oprit la două, dar oricare îşi merită locul aici:

RĂDĂCINA PĂTRATĂ DIN MILA LUI DUMNEZEU

Rădăcina pătrată din mila lui Dumnezeu
Extrage omul numai la greu.

La bine, omul îşi înmulţeşte infatuarea cu sine.

Adună privilegiile cu şolduri late
Şi scade recunoaşterea de multele păcate. 

Pe el se vrea icoană,
El, cea mai vlăguită poamă.

Şi totuşi e şi oportunitate frumoasă,
Cel sieşi iarbă, cel sieşi coasă.

ZBORURILE SUNT STĂRI NEVINDECABILE

Zborurile sunt stări nevindecabile,
Răni prin care pătrunde
Boala altui fel de a fi,
Depărtare aflată
Prin însumarea felurilor de-a iubi.
Aripile sunt o certitudine mai mare
Decât a locului ajuns,
Pletele neastâmpărării,
Păr imposibil de tuns.
Pe frunte, transpiraţia e stea,
Cer nins cu cutele de a-ţi păsa,
De valul clipei
Şi de piatra sorţii,
În văzul vieţii
Şi-n auzul morţii.

LA MULŢI ANI, RĂZVAN DUCAN! 
FELCITĂRI, DRAGI PRIETENI!



MARIANA CRISTESCU








oK76Ug , [url=http://ozjzeieyrzbw.com/]ozjzeieyrzb

r45Jmq , [url=http://purslazparyn.com/]purslazpary

„HARMONIA CORDIS” LA TÂRGU MUREȘ
Cea de-a sasea editie a Festivalului International de Chitara Clasica "Harmonia Cordis", programata pentru perioada 15-21 august la Targu-Mures, va reuni artisti din mai multe colturi ale lumii: Austria, Grecia, Spania, Franta, Ungaria, Cuba, Marea Britanie. Palatul Culturii si Universitatea de Arte din municipiul Mures vor fi gazdele manifestarii culturale. In cele sase zile dedicate evenimentului vor concerta: Eduard Leata (Romania), Thibault Cauvin (Franta), Beke Istvan Ferenc, Bugnar Ionut Cristian, Biro Endre (toti din Romania), Dimitris Dkavallas (Grecia), Bogdan Mihailescu (Romania), Csaki Andras (Ungaria), Gabriel Bianco (Franta), Anabel Montesinos (Spania) si Marco Tmayo (Cuba).

Editia: 993 - 25 Iunie, 2011 - Anul XXI » Editoriale 
Lansare de carte, O noua carte, acelasi OM
 
Poeta si jurnalista Mariana Cristescu este o binecunoscuta si apreciata prezenta atat in spatiul media, cat si in cultura mureseana. Intr-o lume din ce in ce mai lipsita de moralitate si credinta stabila in anumite principii si valori imuabile, „Trandafirii desertului (Romania, mon amour)”, noul volum al domniei sale si care va fi lansat azi, incepand cu ora 18,00 la Centrul de dezbateri „Emil A. Dandea” din Targu-Mures, reprezinta inainte de toate inca o declaratie de fidelitate fata de un crez, fata de cuvant ca forma de expresie, dar si fata de oamenii pe care i-a cunoscut si apreciat conform propriei sale scari de valori. 
Inteligenta vie si sclipitoare, Mariana Cristescu, poeta sensibila, jurnalista incisiva, dar si pamfletarul cu verb muscator, prin scrisul ei innobileaza permanent cuvantul dandu-i noi valente. Cei care o cunosc, stiu foarte bine faptul ca nu este un om comod. Indraznesc sa spun, nici nu cred ca si-ar dori asa ceva. Traieste si spune intotdeauna ceea ce simte, este brutal si poate incomod de sincera, ori asta - nu-i asa? - nu face bine convenientelor impuse de o societate aflata intr-un vizibil si permanent declin si care abdica constant in fata prostiei arogante si imposturii intelectuale. Insa Marianei Cristescu nu-i plac „locurile comune”. Prefera disputa verbala, chiar mai taioasa uneori, dar sustinuta inteligent si argumentat, dulcegariilor ieftine spuse fara convingere si din interes. Personal, nu cred ca are foarte multi prieteni, dar cei pe care ii are si pe care i-a castigat in timp, ii sunt prieteni adevarati pe care se poate baza atunci cand are nevoie. In opinia mea, aceasta noua carte a domniei sale, s-ar fi putut foarte bine numi si „Cartea cu prieteni”, pentru ca in paginile ei - 360 la numar - regasim si oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, dar care au ceva in comun: credinta fata de anumite principii si valori comune, credinta fata de cuvant ca forma de expresie a tot ceea ce poate fi mai nobil si mai frumos exprimat: sentimentul pur, trait profund si plenar. Aparut prin bunele oficii ale Editurii NICO din Targu-Mures si realizata in conditii grafice de exceptie, acest nou volum al Marianei Cristescu trebuie citit „intr-o anume cheie”. In cazul de fata, ca sa poti intelege pe deplin OMUL si universul sau, citeste-i mai intai volumul.      

Nicolae BALINT
www.nicolaebalint.wordpress.com 
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com/a2666-Lansare-de-carte-O-noua-carte-acelasi-OM.aspx 

SIGHISOARA FILM FESTIVAL

„Sighişoara Film Festival" va aduce, timp de patru zile, în faţa publicului o serie de filme, actori sau regizori consacraţi.
 
A treia ediţie a festivalului cuprinde patru zile de maraton cinematografic, care vor debuta astăzi cu filmul „Cel mai iubit dintre pământeni", în regia lui Şerban Marinescu, peliculă care îl omagiază pe carismaticul actor, Ştefan Iordache. La proiecţie vor participa sora actorului, Ileana Iordache, şi regizorul filmului. "La această ediţie a Sighişoara Film Festival vor fi prezentate 18 filme, dintre care opt filme de lung metraj, şapte filme de scurt metraj şi trei documentare,

SIGHISOARA FILM FESTIVAL
Ediţia a treia a Festivalului de Film de la Sighişoara se va desfăşura între 23-26 iunie. La ediţia din acest an
a festivalului de la Sighişoara vor fi proiectate cele mai bune filme româneşti de lung metraj, documentare şi scurt-metraje care s-au bucurat de recunoaşterea diferitelor jurii naţionale şi internaţionale în 2010. Astfel, anul acesta, „vedetele" festivalului sighişorean sunt filmele „Aurora", a lui Cristi Puiu, „Marţi, după Crăciun", regia Radu Muntean, „Morgen" - debutul multipremiat la Locarno al lui Marian Crişan sau „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" al lui Andrei Ujică. Dedicat filmului românesc, festivalul îl va omagia în acest an pe actorul Ştefan Iordache, iar spectatorii vor putea viziona în acest sens, în cadrul secţiunii „In memoriam" filmul „Cel mai iubit dintre pământeni", la proiecţia-eveniment fiind aşteptată soţia actorului. Proiecţiile filmelor se vor desfăşura în clubul „Aristocrat" în timpul zilei şi în aer liber seara în Piaţa Centrală a Sighişoarei.


VESTIGIILE DE  LA POROLISSUM IN CETATEA DE LA TARGU MURES

Rezultatele săpăturilor arheologice efectuate în perioada 2006 - 2010 în cimitirul aşezării romane de la Porolissum, situat în hotarul satelor Moigrad şi Jac, şi al cimitirului medieval care suprapune aşezarea romană sunt prezentate într-o expoziţie al cărei vernisaj a avut loc ieri, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din incinta Cetăţii de la Târgu Mureş. Iubitorii de istorie au posibilitatea să parcurgă aspecte legate de viaţa cotidiană a omului roman, de practicile vestimentare, de bolile existente şi tratamentele aplicate. Vizitatorii sunt invitaţi să parcurgă drumul din cimitir, de-a lungul căruia pot descoperi un rug funerar roman sau pot admira un leu funerar de o valoare artistică deosebită, o raritate a artei romane provinciale, sau piatra funerară a unei fetiţe numite Cleopatra. 


FILARMONICILE ÃŽNCEP ANUL 2011-01-08
La Târgu Mureş:
Cunoscutul dirijor spaniol Luis Cobos a fost prezent ieri  seară la concertul de Noul An, cu care Filarmonica de Stat Târgu-Mureş deschide seria evenimentelor muzicale din 2011. Alături de reputatul artist iberic, pe scenă va fi prezent şi Corul Mixt şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat. Vor fi interpretate arii din opera lui Johann Strauss senior, cât şi din opera fiului său, precum  valsul Dunărea Albastră, polca Perpetuum Mobile sau uvertura „Orfeu în Infern”. În plus, mureşenii se vor delecta cu operele proprii ale lui Luis Cobos, mai precis passodoble-ul „Sol y Sombra” şi lucrarea „Carmen Passion”, care va şi încheia concertul simfonic. 
La Bacău:
Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora“ îşi va face debutul în noul an în faţa publicului băcăuan duminica aceasta cu un maraton grecesc. Spectacolul va începe la ora 18.30, iar la pupitrul orchestrei se va afla renumitul dirijor grec Diamantis Panagiotis.  Concertul va debuta cu o serie de lucrări semnate de compozitorul grec Nikos Skalkotas intitulate „dansuri greceşti pentru orchestră de coarde“.  Partea a doua a concertului le va aduce băcăuanilor prezenţi în sala Ateneu un concert pentru flaut şi orchestră în Re Major susţinut de solistul grec Nevart Veron Galileas.
La Craiova
Filarmonica „Oltenia” va prezenta concertul de anul nou „Ecouri vieneze duminica si luni la orele 19, iar joi 13 ianuarie va avea loc un Concert dedicat Zilei Culturii Naţionale: Mihai Eminescu (161 de ani de la naşterea poetului) prezentat  de CORALA  ACADEMICĂ  A  FILARMONICII  “OLTENIA”


LA TARGU MURES BILANTUL FESTIVALULUI "PENINSULA"

Aproximativ 63.000 de persoane au participat la ediţia din acest an a Festivalului "Peninsula", care s-a desfăşurat de joi până duminică la Târgu Mureş. 

Participarea la ediţia din acest an a Festivalului "Peninsula" o depăşeşte pe cea din anii precendenţi, cu excepţia ediţiei din 2007, când au fost între 85.000 şi 90.000 de oameni, însă atunci festivalul a avut cinci zile,

http://5stardentalcare.biz/cp/343/side-effects-syn

http://jmclawnservice.com/cp/86/vancomycin-intrape

http://highland60.org/MMoore-1_files/23/does-cymba

http://citygroupmc.com/cp/16/buspar-and-weight-los

http://4overprints.com/crm/01/orthoptripsy.html or

http://fxjoiner.com/_overlay/417/abbreviation-for-

http://tbebstudio.com/single_pages/11/eastern-okla

http://4overprints.com/crm/01/ciprofloxacino-dexam

http://antiques-repair.com/includes/048/ortho-alig

http://fxjoinersplitter.com/_themes/484/what-does-

http://settlementcashtoday.com/css/902/grapefuit-a

http://hauppauge-ny-hotels.com/webalizer/68/hubble

http://teagood.net/cp/26/maytag-dishwasher-recall.

http://drugtreatmentcentres.com/wp-includes/391/si

http://international-movers.ws/javascript/815/smal

CORNEL DIMOVICI - „VREMEA TRĂDĂRILOR” 

Reîntoarcerea din (şi în) Infern


Începe abrupt, cu năduful acela tipic ardelenesc, ţâşnit violent după prea multa adăstare, acumulată, veac după veac, de trăitorii de pe aici, tăindu-le pieziş şi înverzindu-le uitătura: „Şi iar accepta, trebuia să accepte, revoltat, umilit şi supus, optimist şi trist, înăbuşit de ură  şi de milă, ură faţă de sine însuşi că trebuie să existe, neavând încotro, neîntrebându-l nimeni, pe el, materie şi existenţă şi spirit, deci neîntrebându-l, trebuise, repetând şi blestemând, mereu repetând, să accepte, să îndure toată mizeria, şi înjosirile, şi umilinţele pe care poate şi trebuie să le accepte un om. Întrebarea, de la începutul începuturilor, sau soluţia, aruncată în lume, scuipată, construită ca să fie întoarsă pe toate părţile cu acelaşi rezultat: de ce eu şi numai eu, de ce nu şi celălalt, sau nu şi ceilalţi, în aceeaşi măsură, pentru că, la urma-urmei, toţi, într-o formă sau alta (...), toţi muritorii sunt loviţi, şi umiliţi, şi chinuiţi, şi aruncaţi în noroi, şi fără acest strop de speranţă, de fapt cea mai măreaţă calitate umană, ei oamenii, ar fi dispărut înainte de a fi apucat să construiască primele colibe şi străzi şi cetăţi şi catedrale”. 
      „Reîntoarcerea din Infern” se numeşte primul  capitol, deşi adevăratul infern al personajului abia acum începe, descinzând, după opt ani de detenţie politică, în preaplina „libertate” a „obsedantului deceniu”, pe peronul gării clujene. Un medic încă tânăr, fiu al unui alt deţinut politic, eliberat cu trei luni înainte de termen, încearcă să se recompună, să-şi reia viaţa de unde o lăsase. Nu în integralitatea ei, ci rătăcind prin „zăpezile de altădată” cu umbra Liviei, iubita cu ochii senini, „imenşi şi albaştri”, căutând-o „în acelaşi oraş şi totuşi într-altă lume, cumva străină, neştiind unde şi, de fapt, fără speranţă” („Binecuvântată fie puritatea inimii!”, Dante, „Divina Comedie”, Purgatoriul, cântul XXVII).
     Păstrând proporţiile şi fixând lucrurile la locul lor, ne vom reaminti că florentinul Dante Alighieri, cel mai mare scriitor al Evului Mediu, a dăruit literaturii universale splendida alegorie „Divina Comedie” în exilul său politic. Cunoaştem că în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Mai ştim că Dante este călăuzit prin Infern şi Purgatoriu de umbra lui Virgiliu, „poet divin, lumină fără moarte” , şi că Beatrice, fiinţa adorată şi pierdută, devenind instrumentul voinţei divine, îl ajută să găsească drumul spre Paradis - acolo unde pelegrinul conştientizează că „iubirea mişcă sori şi stele”.
     Infernul lui Dimovici dobândeşte carnalitate abia în „paradisul terestru”, de după eliberare, foştii prieteni, colegi şi cunoştinţe refuzându-i orice sprijin. Umbrei danteşti a lui Virgiliu, în „Vremea trădărilor” i se suprapune amica Mona, onestă, anostă, maternă şi resemnată, „ultimul refugiu”... Sau penultimul?!? De cele mai multe ori, când ne doare foarte tare, vrem la... mama. Doar că bătrâna învăţătoare din Corun... „îl privea tristă, însă nu direct, în ochi, ci cumva pe lângă ei, fixând un punct în spatele lui, dincolo de pereţii bucătăriei. Nu era niciun reproş în privirea întunecată şi grea şi adâncă. Era doar durere, eşec şi ratare. Prăbuşirea singurei fiinţe care îi mai rămăsese era mai nimicitoare şi mai fără speranţă decât ar fi fost căderea şi ratarea ei proprie. Suferinţa şi eşecul lui erau sfârşitul şi negaţia ultimelor speranţe. Şi, iar, ea nu putea să-i explice cât suferă, cât o doare şi cât îl iubeşte. Era infirmitatea genetică de a nu se putea explica. O ciudată frică de trivial, de operetă”.
        Ce slujbă putea obţine un medic abia ieşit din puşcărie, în obsedantul deceniu? Ca la Preda, la început, de probă, până se dovedea credincios „tovarăşilor”, agent dezinfector la un dispensar sătesc. Apar, ca în Infernul dantesc, personaje mai mult sau mai puţin groteşti, care, pe rând, îl întristează, îl vând, îl derutează, reuşind uneori să îl dezguste. „Tamara” se intitulează al doilea capitol, urmează „Comandău”: „axis mundi”, probabil, pentru Cornel Dimovici. Despre Comandău, comuna situată la cea mai înaltă altitudine din judeţul Covasna, aflăm din documente că este cea mai estică aşezare a Transilvaniei, atestată documentar din 1913, şi că locuitorii se ocupau prioritar  cu prelucrarea lemnului şi oieritul.  Prezent în cartea lui Dimovici, „şiclăul” - planul înclinat monument tehnic, aproape unic în Europa, asigurând transportul ecologic şi economic al materialului lemnos de la Comandău la Covasna,  mai aminteşte azi despre perioada înfloritoare a industriei forestiere de odinioară. „Autorul, medicul-scriitor Cornel Dimovici, din Germania, şi-a început cariera medicală şi activitatea de creaţie literară în localitatea Comandău, judeţul Covasna, ale cărei frumoase peisaje montane şi oameni destoinici i-au rămas apropiate sufletului său pentru totdeauna” – scria, în luna mai a acestui an, Erich Mihail Broanăr, prezent la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiul Sfântu-Gheorghe, unde s-a lansat, în prezenţa autorului, romanul apărut la Editura Sigma, Bucureşti, în anul 2010, cu o Postfaţă de Mihai Sin. În contextul amintit, scriitorul Sorin Teodorescu, din Bucureşti, afirma: „«Vremea trădărilor» este a treia carte a lui Cornel Dimovici - un prozator de certă valoare, care, deşi trăieşte de peste trei decenii în Germania, este legat sufleteşte de meleagurile covăsnene. În anii ’70, a fost medic la Comandău şi Ozun, colaborator permanent al ziarului «Cuvântul Nou» din Sfântu-Gheorghe şi al revistei «Vatra» din Târgu-Mureş. În noul său roman, Cornel Dimovici prezintă locurile atât de cunoscute şi dragi lui, în special Comandăul, cu oamenii săi aspri, care se conduc după legi aproape proprii, specifi ce unei comunităţi izolate de lume. Romanul prezintă şi frământările unui exilat care parcurge o lungă perioadă de acomodare, purtând însă în suflet iubirile şi trădările lăsate în urmă, ca şi mult îndrăgitul Comandău”. Urmează capitolele: „Paris”, „Ana”, „Revoluţie”, „Livia”. Exilul, în fond, altă Golgotă. Şi întoarcerea după „mineriadă”. Reîntoarcea, de fapt, în alt Infern... „Acum se putea reorienta în ţara asta, care era patria lui, şi o părăsise de atâţia ani, şi n-o mai cunoştea, pentru că se schimbase, şi era cumva altfel, contorsionată de revoluţie şi teroare şi sete de răzbunare... Ştia că se va reîntoarce şi va încerca să dezlege enigme şi, poate, căutând tinereţea, să se explice. Şi avea nevoie de prieteni şi de căldură...” (...) „Ce departe erau anii aceia, şi Clujul, şi tristeţea... Şi unde erau ceilalţi, cu care a mărşăluit prin ani, prieteni sau amici şi colegi? Umbre... Şi el, un emigrant, un străin, un fugir fără  căpătâi, cum profeţise Tamara...”
      Cornel Dimovici scrie frumos, cu melodicitatea şi armonia prozatorilor care pleacă din poezie, fraza este clară logică, limpidă precum ochii primei iubiri, dialogurile sunt alerte, cartea se citeşte cu plăcere, cu emoţie: „Ştii, Alex, în anii ăştia când nu mai ştiam dacă o să mai pot părăsi vreodată România, m-am agăţat mereu de Toscana. Era ţara basmelor tale. Şi te-am iubit. Şi nu ştiam dacă o să te mai  văd vreodată. (...) Toscana, şi istoria ei, şi tu eraţi paradisul care nu exista. Acolo, între blocurile cenuşii, de beton, sărăcăcioase, în mahalaua aia infernală, am supravieţuit crezând în Toscana. Şi în tine. (...) Te-am iubit de când te-am  văzut prima oară. (...) Şi în toţi anii ăştia, când am crezut că am pierdut totul, am visat Toscana şi am citit istoria şi literatura, şi de la Dante am ajuns la Virgiliu, şi Medici, şi Michelangelo, şi Savonarola...”
        Spre deosebire de poetul florentin al Evului Mediu, care, călătorind în lumea fantastică morţilor, duce cu sine toate sentimentele şi pasiunile celor vii şi trage după el tot pământul”, Dimovici călătoreşte în lumea reală a... morţilor vii, a sufletelor ucise. („Prin «Suflete moarte», autorul (Gogol, n.n.) plănuia o «Odisee» în trei părţi, după modelul «Divinei Comedii» a lui Dante, prima dintre ele reprezentând «Infernul» Rusiei, a doua - «Purgatoriul», iar a treia – „Paradisul», mântuirea ei.”) 
       „Lipsa de suspans” a discursului, reproşată noii apariţii editoriale de „alte glasuri din alte încăperi”, Dimovici „expediind”, probabil voit, o altă verigă a dezastrului, ce ar fi putut să confere un plus de dramatism finalului – incestul: „De fapt, am venit să-ţi spun că Ana, amanta ta, este fiica mea şi a ta” („Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul”, Levitic 18:6) - are ca motivaţie, cred, tocmai teama de a nu cădea în... banal, în „trivial şi operetă”. „Incestul petrecut în roman este unul real, dar datorat sistemului, care a frânt sau a distrus milioane şi milioane de destine – scrie prozatorul Mihai Sin, în Postfaţa cărţii –, dar există, fără îndoială şi un «incest» politic şi social, prin care fiinţa umană şi minima ei demnitate au fost violate «legal», disproporţia dintre individ şi angrenajul puternic şi infernal al sistemului neputând fi pusă într-o ecuaţie”. În aceste condiţii, finalul decurge firesc, proiectând în fundal prea mult aşteptata împăcare cu sine: „Alex rămăsese şi mai singur, cu păcatul ăla al lui, şi mai trist, şi mai lipsit de speranţă, urmărit de umbra aceea a blestemului încăpăţânat, seducător şi pervers. Şi se va reîntoarce în munţii ăia blestemaţi şi încăpăţânaţi, de unde, în urmă cu mulţi ani, fugise, sperând să se găsească şi să se înţeleagă şi să se elibereze…”
      Cartea e bună, Cornel Dimovici mânuieşte cu har, dezinvoltură şi minuţie „instrumentele” de lucru, iar limba română, cea frumoasă ca o duminică, se „răsfaţă” în cele peste 235 de pagini. Aşa cum, pe bună dreptate, afirmă Mihai Sin, „ar fi timpul ca autorul să fie asimilat printre valorile certe ale literelor româneşti”.

MARIANA CRISTESCU


FESTIVALUL SIGHISOAREI MEDIEVALE

Editia din acest an a Festivalului Sighisoara Medievala, care se va desfasura in perioada 23-25 iulie, va fi organizata in jurul ideii "Intoarcerii Cavalerilor".

In cele trei zile ale manifestarii, programul artistic din Cetatea Sighisoarei va oferi imaginea de ansamblu a unui spectacol in trei acte.

Astfel, producatorul evenimentului a schitat conceptul editiei din acest an, care se circumscrie ideii de "Intoarcere a Cavalerilor". 

Programul artistic se va desfasura in Cetatea medievala, pe trei scene fixe si una mobila, amplasamentele fiind astfel alese incat diferitele momente sa se succeada, oferind imaginea de ansamblu a unui spectacol in trei acte, corespunzatoare celor trei zile, fiecare seara incheindu-se cu o parada si un foc de artificii.

O carte radio: PENDUL DE CER. Cuprinde reportaje şi interviuri realizate la Festivalul Internaţional "Lucian Blaga" de la Sebeş-Lancrăm, aflate în Fonoteca de Aur a Studioului Regional de Radio Târgu-Mureş, fondul Valentin Marica, senior-editor. Este un amplu documentar radio despre importanţa culturală a Festivalului. În primul volum apar: Gh.Pavelescu, O. Drimba, D.Vatamaniuc, foşti studenţi şi colaboratori ai lui Lucian Blaga. Se află în curs de editare volumul al 2-lea 

Centrul de Studii Literare "Grigore Vieru" din Târgu-Mureş, deschis în sediul Fundaţiei Culturale "Cezara Codruţa Marica" anunţă prima ediţie a Colocviilor Literare "Grigore Vieru", 1-5 septembrie 2010, la care vor susţine comunicări ştiinţifice distinse nume ale cercetării literare din România şi Republica Moldova. Comunicările vor fi cuprinse într-un volum - Grigore Vieru - Studii Critice. Directorul Centrului  este scriitorul Valentin Marica. Lista înscrierilor :valentin_marica@yahoo.it

La Biblioteca "Târgu-Mureş" din Chişinău s-a lansat cartea ALB DE DUMINICĂ.GRIGORE VIERU ÎN EVOCĂRILE SCRIITORILOR TÂRGUMUREŞENI, un documentar literar de Valentin Marica, având ataşat şi CD-ul ALB DE DUMINICĂ, reprezentând emisiunea  realizată de Valentin Marica, senior-editor, la Studioul Regional de Radio Târgu-Mureş în ziua morţii poetului Grigore Vieru ,18 ianuarie 2009. Cu editarea acestui documentar şi-a început activitatea , la Târgu-Mureş, Centrul de Studii Literare "Grigore Vieru" .

La Biblioteca "Târgu-Mureş" din Chişinău s-a lansat cartea ALB DE DUMINICĂ.GRIGORE VIERU ÎN EVOCĂRILE SCRIITORILOR TÂRGUMUREŞENI, un documentar literar de Valentin Marica, având ataşat şi CD-ul ALB DE DUMINICĂ, reprezentând emisiunea  realizată de Valentin Marica, senior-editor, la Studioul Regional de Radio Târgu-Mureş în ziua morţii poetului Grigore Vieru ,18 ianuarie 2009. Cu editarea acestui documentar şi-a început activitatea , la Târgu-Mureş, Centrul de Studii Literare "Grigore Vieru" .

Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz

Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz va avea loc în perioada 26-30 aprilie 2010 la Târgu-Mureş.
Programul evenimentului include un concurs de interpretare, în care doritorii se pot înscrie până pe 10 aprilie, dar şi workshopuri şi recitaluri. Printre artiştii care cântă la festival se numără Chris Dahlgren (USA), Mircea Tiberian şi Luiza Zan.




URMEAZA EXPOZITIA:OPRERE REZULTATE DINTR-O TABARA DE PICTURA MURESANA

Tabara de pictura "Sovata iarna" si-a inceput opera creatoare duminica, 14 februarie, in spatiul generos oferit de Casa de oaspeti a Directiei de Tineret Mures, director coordonator fiind doamna Kakassy Blanka, iar administratorul casei, doamna Cioloboc Piroska. Si eu m-am aflat doua zile in tabara, insotindu-l pe Ilarie Gh. Opris, presedintele A.A.P _ Mures. Acolo i-am reintalnit pe Vasile Muresan, Liviu Stef, Radu Florea, Czirjék Lajos, Rodica Vescan, Akiko Kimura, Alecu Gabriela, Kulcsár Marina, Balázs Klára, Ana Calugar, Hadnagy Gabriella, Calin Pop, Cosmin Pol, Ana Salagean, Török Lászlo, Kulcsár Erzsebét, Nicolae Florea, Ioan Rusu, Sofia Neagoi, Raul Serban, 

DESPRE ARTA VINULUI LA TARGU MURES

Pe rafturile magazinului « Gylferr «  de pe bd. 1 Decembrie au apărut  vinuri de import, din renumitele podgorii Tokaji şi Kincesem Pince din Ungaria.“Ideea promovării vinurilor a venit de la un prieten din copilărie, care este un producător de vinuri în Ungaria. Are o podgorie privată. El a fost cel care ne-a introdus în tainele vinului, care este practic o artă –ne-a spus patronul Gyulai. Am făcut un contract cu podgoria Kincsem Pince. Importăm vinurile lor direct de la ei, suntem importatori unici în România pentru aceste vinuri. Colaborarea cu podgoria Tokaji este tot directă. Acolo însă sunt mai mulţi producători, toţi folosind aceeaşi marcă, iar noi colaborăm cu unul din aceştia” .

"PROETNICA" LA  SIGHISOARA

La Sighişoara, sfârşitul verii e multietnic şi multicultural. De nouă ani, vechiul burg din inima Transilvaniei se transformă, de la 14 la 22 august, într-o scenă deschisă pentru reprezentanţii minorităţilor naţionale care trăiesc în România: 20 de comunităţi etnice cărora - element de noutate - li se adaugă, din 2009, comunităţile de migranţi şi refugiaţi formate în ţară. 

Printul Charles un mare sustinator al biodiversitatii Romaniei

Printul Charles a inaugurat saptamana trecuta un centru de procesare a mierii la Saschiz, nu departe de Sighisoara. Cunoscut pentru implicarea sa ecologica si in conservarea patrimoniului cultural din Transilvania, el a declarat, citat de Die Welt: „Ar fi o tragedie de proportii nebanuite, daca un astfel de sistem, unic prin biodiversitate, s-ar pierde chiar in momentul in care Lumea incepe sa-si dea seama de insemnatatea acestor ecosisteme pentru omenire“. Este a opta vizita a printului Charles in Romania, care savureaza in timpul vizitelor private gemul de macese si corcoduse galbene, carnatii, branza, lipia de Saschiz si painea de casa. „Cred cu tarie ca Transilvania poate fi un exemplu in lume, pentru producerea ecologica de alimente sanatoase“a spus mostenitorul tronului Marii Britanii. El a mai avertizat asupra pericolelor pe care le reprezinta „presiunea dezvoltarii, care poate submina economia fragila a Romaniei“. 


DIRECŢIA JUDEŢEANA PENTRU CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL MUREŞ
ASOCIAŢIA ARTIŞTILOR PLASTICI MUREŞ
TRIBUNALUL MUREŞ


organizează 
 EXPOZIŢIA   DE   ICOANE 
 „ ÎNVIEREA“

Expun:
BALAZS KLARA
ELENA COSTINAS

Recital de pricesne, 
RALUCA FOCŞAN  MIHUŢ

                       
Vernisajul : 10 aprilie 2009, orele 13,Tribunalul Târgu Mureşianuar 1 tol valozot a torveny, nem

			Alocuţiuni:
     Nicolae Băciuţ – director     	 	       D.J.C.C.P.C.N. Mureş,

Vasile Mureşan – muzeograf

 Ilarie Opriş – preşedinte AAP

Cartea 
 ION ILIE MILEŞAN – „ECOURILE MEMORIEI”
                                          (pseudojurnal sentimental), 
Ed. „Ardealul”, Târgu-Mureş, 2008
Cu riscul de a cădea în derizoriu, voi afirma de la bun început că avem de a face cu o carte extrem de interesantă. Ion Ilie Mileşan este un artizan al construcţiilor livreşti pe cât de trainice, „gospodăreşte” împletite, pe atât de rafinat filigranate, motiv pentru care nu o dată i s-a reproşat dificultatea lecturii. Este însă doar o jumătate de adevăr, dacă ne raportăm la un cititor mai... antrenat, pentru care exerciţiul lecturii face parte din plăcuta sa cutumă zilnică. Dacă ne raportăm, însă, la realitatea imediată, înaintând în... masa „cultivată” eminamente după colţul blocului sau pe internet, problema este ca şi rezolvată, pentru că în această situaţie chiar şi „Căţeluş cu părul creţ” dă naştere unor întrebări.... existenţiale, de genul: cine mai e şi ăsta şi în ce echipă joacă? Aşadar, am hotărât că e o carte interesantă; autorul „joacă”, de data aceasta, „pe faţă”, cu cărţile pe masă. Dar nu cu orice fel de cărţi, şi nu pe orice fel de masă. Cu cât creştem mai mari, cu atât lumea devine mai mică. Iar structura lumii în care se derulează paralel şi/sau alternativ pseudobiografiile unor „mutanţi” (căci nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub ele, ca să parafrazăm cronicarul), pe care obstinat o declară „insulă”, este populată cu personaje puternic individualizate, conturate cu precizie chirurgicală, vizibile şi sonore de departe, ca „Strigătul” lui Munch, caii lui Victor Vasarely  sau „Giuditta” lui Gustav Klimt, şi, mai ales, ca să nu se uite! Mileşan coboară parcă din dramaturgia expresionist vieneză a lui  Büchner – personajele lui, ciudate (ciudate fiiindu-le şi numele sau poreclele), se rotesc invariabil prin „cenuşa imperiului”, într-un lumpenproletariat re-creat în mod tragicomic (uneori urcând treptele  Golgotei ardelene ca Agârbiceanu, Slavici, Rebreanu, dar şi, de ce nu, ca Bálint Tibor – căci mi-a amintit „Maimuţa plângăreaţă”) pe acea insulă unde poate ajunge chiar şi un „adolescent miop” precum povestitorul, care îşi asumă emoţional toate experienţele, dar de unde nu pot evada nici măcar băieţii buni. Este această insulă ca o scenă rotativă unde personajele reale sau doar proiecţia imaginară a lor consumă, public, biografii, suferinţe sau doar tristeţi, cu apetit egal, la desert. („Dar ce te faci, Omule, cu stafiile, care coboară viclene, din când în când, cum spuneam, de la răspântii de conştiinţă, dintr-un trecut nebulos pe care, la imboldul lor, fiecare dintre «tabere» încearcă să şi-l apropie, să şi-l facă prielnic, îngăduitor cu propriile greşeli, pe care, dacă s-ar putea, să le şi încuvinţeze, la nevoie chiar să le oblige a lua forma noilor calapoade, de import...”) De ce este cartea lui Mileşan un pseudojurnal? Pentru că scriitorul adoptă poziţia martorului şi a... purtătorului de cuvânt al unui personaj central, în jurul căruia se învârteşte totul. Este sentimental acest pseudojurnal? În tot cazul, echidistant nu este! Nici n-ar putea fi. Cum să fii echidistant între victimă şi călău. Cartea se numeşte „Ecourile memoriei”. A cui memorie? A scriitorului? A personajului? Până la urmă, e vorba de... memoria colectivă. Cum spuneam, cartea a fost scrisă, mai ales, ca să nu se uite! Pentru că cine îşi uită istoria riscă să o retrăiască! Carnalitate inclusiv... olfactivă dobândesc aceste ecouri, uneori plonjând deliberat în grotesc, într-o atmosferă irespirabilă. Doar ei, părinţii, şi amicul jertfit inutil (oare?) în final – în raport cu lumea aceea de iad - apar în lumina cald şi tăcut estompată de strivirea lacrimii ce nu are voie să iasă în lume. În rest, eşecuri, rateuri – inclusiv prima experienţă amoroasă -, tristeţi, disperări sisifice, o lume de oameni şi insecte scârboase, în care lupta e acerbă şi nu mai ştii cine pe cine ajunge să strivească, cine-i om şi cine-i jivina vânată prin copaci. „Lumea asta în care ne încurcăm reciproc, oameni şi gândaci!” O lume kafkiană, veţi spune! Da, dar sunt şi inflexiuni care amintesc „Nebunul şi floarea” a lui Romulus Guga, ori „Cel mai iubit dintre pământeni” a lui Preda. Există însă, pe alocuri, şi alunecări spre tandre, melodioase ecouri evocând parfumul „Crengii de aur”... 
În mod paradoxal, furia, justificabilă în ochii cititorului, lipseşte cu desăvâşire din... reţetar. Asta înseamnă, oare, că scriitorul a devenit un înţelept? Îmi persistă în memorie titlul unei piese a clujeanului Vasile Rebreanu, pe care nu am apucat să o văd: „Marea lehamite”. Numai că aici lucrurile stau cu totul altfel. Mileşan e mult mai tranşant. În fond, nu are nimic de pierdut: „Mă loveşte scârba, îmi simt rânza atârnând în furca pieptului, nările-mi sunt asaltate de izul morţii”. Izul morţii? Antologic, memorabil este mai ales finalul cărţii! Moartea, întâmplătoare sau nu, se confundă cu libertatea, devine unica soluţie reparatorie în această înlănţuire, halucinantă, a unor secvenţe dezumanizante. Wozzeck, personajul lui Bücher, se autodefinea: „Şi pe lumea cealaltă, tot pe noi ne vor pune la facerea tunetului”. În zilele noastre, lama de brici a lui Mileşan taie în carne vie: „Sosiţi în sfârşit la locul tragediei, supraveghetorii bodogăne la-nceput ceva, în consens (şi vorbele lor se-amestecă), ceva despre disciplină, chiar rigoare, despre sacrificiul inerent marilor bătălii, despre faptul că viaţa are să curgă firesc în direcţia stabilită, indiferent de numărul şi calitatea jertfelor, în marşul acesta spre lumină...”
S-ar putea vorbi o săptămână despre acest nou volum al lui Ion Ilie Mileşan. „Exagerez desigur, realitatea e alta, o ştiu prea bine: după fiecare destăinuire a lui mă simt parcă mai împlinit, ca şi cum încercările prin care trecuse doar el, întâmplările ale căror eroi doar lui îi erau familiari, s-ar «vărsa» în propria-mi conştiinţă, năvalnic, confuz, într-un fel siluind-o, în altul desăvârşind-o cu fiecare spovedanie...”
Ce scenariu de film ar ieşi de aici! Nu rataţi „Ecourile memoriei”!
MARIANA CRISTESCU


ZILELE „LAZĂR LĂDARIU”

File de jurnal

25 MARTIE 2009:

 UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” - „Primăvara poeţilor”

Filiala Mureş a Uniunii Scriitorilor din Romania a organizat, miercuri, de Buna Vestire, la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, un recital de poezie cu participarea poeţilor Zeno Ghiţulescu, Lazăr Lădariu, Ana Maria Crişan, Martha Izsák, Iulian Boldea, Kocsis Francisko, Eugeniu Nistor. Moderator – criticul literar Alexandru Cistelecan. 
Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Filiala a acordat scriitorului  LAZĂR LĂDARIU, DIPLOMA DE ONOARE, în semn de omagiu pentru activitatea literară desfăşurată pe parcursul mai multor decenii. 
Manifestarea, organizată în cadrul Festivalului Internaţional „Primăvara poeţilor”, a găzduit şi lansarea volumului de eseuri „Poetul for ever: Ion Mureşan”, volum gândit de Iulian Boldea şi prezentat de criticii literari dr.Alexandru Cistelecan şi dr.Cornel Moraru.
*

 TEATRU 74: Lansarea volumului „Vâslele timpului” de Lazăr Lădariu – antologie poetică alcătuită de Mariana Cristescu 

În sala arhiplină, în prezenţa autorului, au comentat recenta apariţie editorială „Nico”: dr. Zeno Ghiţulescu, preşedintele Filialei Mureş a Uniunii Scriitorilor, criticii literari dr. Cornel Moraru, dr. Iulian Boldea, poeţii şi publiciştii dr. Valentin Marica – senior-editor la Radio Târgu-Mureş, dr. Nicolae Băciuţ – editor, director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Judeţean Cultural Mureş, Mariana Cristescu – şeful secţiei Cultură şi Artă a cotidianului „Cuvântul liber”. Au susţinut alocuţiuni prefectul judeţului, Marius Paşcan, şi primarul municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea. Au recitat actorii Nicu Mihoc şi Cătălin Mândru. Cantautorul sighişorean Ovidiu Bucşe a prezentat un minirecital. Au fost prezenţi, de asemenea, domnul Ioan Cristian Chirteş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, protopopul  ortodox al Târgu-Mureşului, pr. Gheorghe Nicolae Şincan, pr. Silviu Negruţiu, domnii ing. Ovidiu Natea şi ing. Gavril Ţîru - foşti prefecţi ai judeţului, actuali şi foşti parlamentari – Cristian Georgescu (PSD), ing. Adrian Moisoiu -, foşti şi actuali directori ai instituţiilor culturale târgumureşene, poeţi din Târnăveni, Sighişoara, jurnalistul Ilie Şandru, din Topliţa, reprezentanţi ai Filialei mureşene a AAPA, ai mass-media mureşene, oameni de cultură şi artă. La împlinirea a 7 decenii de viaţă, publicul i-a cântat „Mulţi ani trăiască !” lui Lazăr Lădariu. La ceas de sărbătoare, oaspeţii au fost invitaţi la un pahar de vin şi câteva gustări pregătite cu talent şi pricepere de echipa coordonată de doamna Maria Aruncutean, de la restaurantul „Balada”.
***
27 MARTIE 2009: Sala de Oglinzi din Palatul Culturii: 

 Medalion LAZĂR LĂDARIU – 70

Organizatori: Instituţia Prefectului Mureş, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Filiala Mureş a Uniunii Scriitorilor din România, Redacţia „Cuvântul liber”, ASTRA – Despărţământul Judeţean Mureş. În prezenţa prefectului judeţului, drd Marius Paşcan, a primarului municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea, care au rostit alocuţiuni elogioase la adresa sărbătoritului, moderatorul manifestării  – dr. Nicolae Băciuţ, director al DJCCPCN – a conferit sărbătoritului Titlul şi Diploma de „CETĂŢEAN DE ONOARE AL POEZIEI”, pentru întreaga activitate poetică, precum şi frumoasa Cupă realizată de artistul Grigore Nicuşan. Alte Diplome speciale i-au fost înmânate domnului Lazăr Lădariu de domnul Ioan Cristian Chirteş – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean – „pentru activitatea depusă în slujba administraţiei publice a judeţului Mureş”, Dimitrie Poptămaş - preşedinte al Fundaţiei „Vasile Netea” – „pentru merite deosebite în valorificarea şi promovarea literaturii şi a culturii româneşti, la împlinirea a 70 de ani de viaţă”, prof. Doina Ţintoşan – director al Gimnaziului de Stat „Alexandru Ioan Cuza”, preşedinte al filialei „Junii lui Cuza” a ASTREI – „Laudatio scriptic, în semn de gratitudine pentru beneficiile aduse comunităţii de Excelenţa sa prin devotamentul şi profesionalismul cu care şi-a încărcat fiecare moment de prezenţă în mijlocul mureşenilor şi al românilor în extenso. Personalitatea domniei sale reiterează pentru semeni valoarea majoră pe care istoria culturii o conferă înţelepţilor”. Domnul col. (r.)ing. Ioan Judea a transmis sărbătoritului mesajul preşedintelui Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, dl col (r.) Petre Stoica,  şi i-a conferit (prin Decizia nr.54/11.03 2009, semnată la Bucureşti, a Asociaţiei) Medalia  „PENTRU MERITE DEOSEBITE” şi Titlul de „Membru de Onoare”, pentru contribuţia deosebită în activitatea de cinstire a Eroilor şi Martirilor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune şi înfăptuirea marilor idealuri ale Neamului Românesc”.  Scriitorul Lazăr Lădariu a fost, de asemenea, elogiat de  domnii dr.Zeno Ghiţulescu – preşedintele Filialei Mureş a Uniunii Scriitorilor, dr.Valentin Marica – senior editor al Studioului Teritorial de Radio Târgu-Mureş – şi de doamna Mariana Cristescu -  şeful secţiei Cultură şi Artă a cotidianului „Cuvântul liber”.
Manifestările consacrate sărbătoririi lui Lazăr Lădariu s-au încheiat într-un cadru, de asemenea festiv, la „Club Jo”, la invitaţia domnului Doru Borşan, unde asistenţa a avut plăcuta surpriză de a urmări şi un regal folcloric susţinut de artişti ai Ansamblului profesionist „Mureşul”. (Alexandra C.)



CĂRŢI NOI

ION GÎJU – „ROMÂNIA, CINE EŞTI? DACIA SAU ROMÂNIA”

Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 2009

Cuvânt înainte

Poziţia geopolitică a României în spaţiul carpato-danubiano-pontic a determinat o istorie aparte a acestui teritoriu, dar şi a poporului care l-a locuit şi-l locuieşte. Găsindu-se la întâlnirea celor patru zone geografice ale Europei – sudică, nordică, vesticăşi estică -, respectiv în zona de contact a Europei peninsulare, vestică, cu Europa continentală, estică, România a constituit locul de trecere a multor populaţii în migrarea lor după un trai mai bun sau pentru jafuri. Majoritatea popoarelor migratoare au trecut, dar multe au şi rămas, o perioadă de timp, mai mică sau mai mare, pe aceste locuri. Dar indiferent cât au stat pe acest pământ, cele mai multe au fost absorbite de o populaţie străveche, cu o cultură şi o civilizaţie superioară – dacii, şi apoi urmaşii acestora, românii. Urmele lăsate de aceste populaţii nu au fost semnificative, iar acestea, în majoritate, au dispărut. Totuşi, poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, care, prin strămoşii lui – dacii -, are o istorie de peste 3.000 de ani. Cu toate acestea, România şi poporul român sunt puţin cunoscute în Europa şi mai puţin în lume, fapt ce trebuie să ne preocupe permanent, respectiv să facem tot ce se poate pentru a fi cât mai prezenţi în lume. Străvechiul popor de la Carpaţi şi Dunăre s-a adaptat condiţiilor locurilor şi a reuşit să stăpânească şi să neutralizeze interesele şi forţele ce s-au întretăiat în acest spaţiu. Referindu-se la acest aspect, academicianul Vintilă Mihăilescu, în 1940, spunea: „Cine luptă pentru întregirea şi consolidarea statului carpatic românesc luptă pentru pacificarea de durată în Europa, iar cine susţine trunchierea acestei ţări şi a acestui popor pledează, cu voie sau fără voie, consştient sau subconştient ... la frământarea trecutului”.
România este aşezată în acest spaţiu geopolitic, favorizată de factori naturali de excepţie. Aici s-a statornicit şi consolidat o structură etnică omogenă, un popor omogen. Unitatea etnică românească rămâne remarcabilă prin întinderea ei pe întreg teritoriul carpatic şi dunărean, prin limba vorbită şi înţeleasă fără dificultate din Panonia şi până dincolo de Nistru, din Maramureş şi până dincolo de munţii Balcani. România a cunoscut epoci de culminaţie doar în măsura în care poziţia ei geo-economică a fost fructificată. Academicianul Victor Tufescu acorda atenţie problemelor economice şi demografice ale Europei viitoare şi spunea, în 1943 : „... una dintre problemele propuse de Europa pentru viitor este EUROPENIZAREA acestei jumătăţi a continentului nostru – jumătatea estică – şi întoarcerea acesteia cu faţa spre VEST... schimbarea mentalităţii asiatice şi mutarea hotarului Europei cu adevărat la Caspica şi Ural”. Prin integrarea României în Uniunea Europeană, se pare că şansa noastră este, în sfârşit, sigură de reuşită.
Lucrarea prezentă se doreşte o contribuţie la cunoaşterea, de către cetăţenii europeni, a României adevărate şi reale, cu natura, oamenii şi istoria ei, istorie zbuciumată şi care, de cele mai multe ori, a fost potrivnică românilor. De asemenea, sunt enumerate, pe domenii, personalităţi româneşti având contribuţii importante la tezaurul civilizaţiei şi culturii europene şi universale. Noi trebuie să urmăm îndemnul savantului Gheorghe Munteanu-Murgoci, care, la începutul secolului al XX-lea, spunea : „...Trebuie să ne prezentăm ţara ca o carte în care să privim, ca într-o panoramă frumoasă, ţara, poporul şi toate manifestările lor... din care străinul, uimit, să înveţe a ne cunoaşte pe noi şi faptele de care dispunem... să ne respecte prieteneşte şi meritat”. Căci fiecare popor a contribuit şi contribuie la civilizaţia şi cultura umană, iar contribuţia poporului nostru a fost şi este deosebită, deoarece „de peste 4.000 de ani de când suntem pe acest pămând, contribuţia a fost pe măsură”.
AUTORUL  


LANSARE DE CARTE


Joi, 9 aprilie, cu începere de ora 12, la sediul Filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca, va avea loc lansarea volumului „Plouă peste crimele oraşului”de Alexandru Jurcan. Prezintă: Irina Petraş, Mircea Petean, Dinu Bălan. (M.Cristescu)





Trei”, la TEATRU 74

TEATRU 74 şi Cultura.Inmures.ro prezintă miercuri, 8 aprilie 2009, ora 20, „TREI”,
un spectacol de Laurenţiu Blaga, cu Nicu Mihoc, Theo Marton şi Cătălin Mîndru. Scenariul îi aparţine lui Laurenţiu Blaga şi este realizat pornind de la texte din lirica poeţilor târgumureşeni. „Trei” reprezintă o colecţie de texte din lirica mureşeană, târgumureşeană, în mod special, realizată sub forma unui scenariu dramatic. 
La realizarea scenariului au fost folosite poezii ale unor poeţi români şi maghiari născuţi sau care au activat în Târgu-Mureş. Cele peste 50 de poezii fac parte, în principal, din antologia trilingvă „Trei decenii de poezie” editată în 2007 de Editura „Ardealul”, în colaborare cu Revista „Vatra”, dar şi din volume de sine stătătoare ale unor poeţi mureşeni. În scenariul „TREI” au fost introduse texte ale poeţilor Nicolae BĂCIUŢ, Laurenţiu BLAGA, Iulian BOLDEA, Teodor BORZ, Dumitru Mircea BUDA, Loredana BULGĂR, Mariana CRISTESCU, Ana-Maria CRIŞAN, Dan CULCER, Ion DUMBRAVĂ, Zeno GHIŢULESCU, Romulus GUGA, Ion HOREA, JÁNOSHÁZY György, KÁLI István, KOCSIS Francisko, Lazăr LĂDARIU, MARKÓ Béla, Soril MIAVOE, Eugeniu NISTOR, Silvia OBREJA, Monica Mihaela POP, Ştefan ROMAN, Ileana SANDU, Ioan SUCIU MOIŞA, SZÉKELY János, SZŐCS Géza, SZŐCS Kálmán, Ion VLASIU. (Mariana CRISTESCU)

Concert de caritate, de Pasti

Ieri seara, pianistul Richard Clayderman a sustinut un concert in Sala Mare a Palatului Culturii din Targu-Mures. Succesul a fost enorm si scopul a fost atins, concertul fiind urmat si de o licitatie, tot cu caracter caritabil, a unor opere semnate de pictori targumureseni. (M.Cristescu)

Concert de caritate, de Pasti

Ieri seara, pianistul Richard Clayderman a sustinut un concert in Sala Mare a Palatului Culturii din Targu-Mures. Succesul a fost enorm si scopul a fost atins, concertul fiind urmat si de o licitatie, tot cu caracter caritabil, a unor opere semnate de pictori targumureseni. (M.Cristescu)

REVISTA „VATRA VECHE” LA TÂRGU MUREŞ ŞI PE ÎNTREGUL SPAŢIU ROMÂNESC

Subintitulat „Lunar de cultură editat de ASOCIAŢIA „NICOLAE BĂCIUŢ” PENTRU DESCOPERIREA, SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA VALORILOR CULTURAL – ARTISTICE ŞI PROFESIONALE* Serie veche nouă* Anul I, nr. 2”,  numărul pe aprilie 2009” al revistei fondate de Slavici, Caragiale şi Coşbuc îşi recunoaşte descendenţa şi de la seria nouă fondata de Romulus Guga, îl are director de onoare pe Mihai Sin, iar redacţia formată din: NICOLAE BĂCIUŢ, redactor-şef, Mariana Cristescu, Răzvan Ducan, Mioara Kozak, Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Cristian Stamatoiu – redactori. De fapt, încă de la primul număr, redacţia avertiza: "Această nouă Vatră veche apare din dorinţa celor care, trăind în acest spaţiu de cultură şi civilizaţie, doresc să se regăsească în paginile unei publicaţii în care s-au regăsit aproape două decenii. Şi cum acest lucru n-a mai fost posibil, din raţiuni pe care nu merită să le analizăm, acum şi aici, am dat curs dorinţei celor care au sentimentul că Vatra lui Romulus Gugale-a fost confiscată. Le-o restituim. Restul depinde de ei, de noi, care credem că provincia literară nu e o sintagmă stigmatizabilă". Chiar daca nu am întâmpinat « noua veche revistă » de la primul număr, o facem acum, cu o caldă apreciere în privinţa conţinutului şi a ambiţiilor grafice. Si subliniem adresa declarată a unei publicaţii către întregul spaţiu românesc, revista chiar deshizându-se cu o relatare despre un foarte durabil parteneriat prin carte românească între Târgu mureş şi Chişinău.

“Sighişoara Muzicală”,

Un nou festival găzduit de cetatea Sighisoarei, în perioada 24-28 octombrie 2008.  “Sighişoara Muzicala” s-a dovedit un mare succes. Organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sighişoara, în cadrul Anului European al Dialogului Intelectual – AEDI 2008. “Sighişoara Muzicală” a adus cântecele religioase, acompaniate de orgă si avandu-l alaturi pe Grigore Leşe. Romanian Piano Trio a delectat cu muzica pe care a propus-o, iar  Marius Mihalache cuEtno jazz. Felicia Filip a oferit un recital “Iris şi Felicia Filip” aducand in nou, vocea sopranei alături de cea a lui Cristi Minculescu, veteranul rock-ului românesc. 




FESTIVALUL « MUUVI » LA LAZAREA
Ajuns la a treia editie, festivalul de film de la Lazarea momeste spectatorii cu nume de DJ romani si maghiari, precum si cu o retrospectiva a seriei de animatie "Tintin".
Festivalul de film de la Lazarea este unul mai alternativ decat AlterNative, fratele sau mai mare de la Targu Mures, al carui specific este dat tot de filmele de scurtmetraj. Daca festivalul de la Targu Mures bifeaza anul acesta a 16-a editie, "muuuvi" este abia la a treia si tine foarte mult la imaginea sa de festival mic si informal.


« Ziarul de Mures » despre « Zilele municipiului Reghin » 

In cele trei zile ale evenimentului ce se va desfasura în perioada 25-27 iulie, pe scena din centrul orasului vor urca numeroase trupe. Prima seara a evenimentului va fi dedicata muzicii populare, va fi o seara de folclor dedicata iubitorilor de folclor. De la ora 17.30 va avea loc deschiderea oficiala a Zileleor Reghinene, printr-o parada prin centrul orasului unde vor defila calareti si fanfara Reghinului. De la ora 18.00 primarul Reghinului, îsi va tine discursul de deschidere, dupa care va urma spectacolul folcloric al interpretilor locali, Ansamblul Casei de Cultura a Tineretului "George Enescu"si Casa de Cultura "Eugen Nicoara", Forumul Democrat German si Ansamblul "Laleaua Neagra". De la ora 18.45 va urca pe scena Ansablul "Miorita" cu dansuri române, maghiare si tiganesti. Seara se va încheia cu un recital sustinut de Ioan Bocsa.
A doua seara a Zilelor Reghinene, va fi dedicata muzicii dance-rock. Cu începere de la ora 18.00 vor urca pe scena cele doua trupe locale 112 si Titan, de la ora 20.00 trupa Tabasco le va lua locul trupelor reghinene. Un invitat special este Zoltan Erika din Ungaria, care le va cânta reghinenilor melodii cunoscute din anii 80'-90'. Seara se va încheia pe muzica celor de la Sistem.
A treia seara si ultima din acest sir al Zilelor Reghinene din acest an, va fi o seara dance, cu trupele Insect si Desperado.

ICOANE PE STICLA INCONJURATE DE ALTE MANIFESTARI ARTISTICE LA LAPUSNA DE MURES

Tabara de icoane pe sticla, ajunsa la cea de-a doua editie se va desfasura in perioada 21-27 iulie la Castelul de vanatoare din Lapusna, bucurandu-se de participarea a noua artisti plastici mureseni si nu numai: Klara Balazs, Elena Costinas, Melania Cuc, Marina Parvu Kulcsar, Veta Pascu, Floarea Vultur, Ana Salagean, Marcel Naste si coordonatorul taberei, Calin Bogatean.

Festivalul Sighisoara Medievala 2008
	


MASCA

VINERI, 25 IULIE 2008
SALA FESTIVA A PRIMARIEI
Ora 16.00 Deschiderea oficiala a Festivalului Sighisoara Medievala 2008 - participa oficialitati, invitati, organizatorii

PARADA CIMPOAIELOR SI TULNICELOR
Ora 16.45 Huniadi Cantores, Hunedoara
Traseu: Primaria municipiului, Turnul cu Ceas, Piata Cetatii
PIATA CETATII
Ora 17.00 Deschiderea festivalului pentru public
Parada mastilor si costumelor medievale: participa cavaleri, domnite, actori ambulanti, stegari, tobosari;
Ora 18.00 Spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato, Lanciano, Italia
Ora 19.00 Spectacolul Cavalerilor Cetatilor Bârsei
Ora 20.00 Spectacolul Ordinului Cavalerilor de Transilvania din Hermannstadt, Sibiu
Ora 21.00 Broda s Band, Polonia, Concert de muzica medievala
Ora 22.00 Spectacol de teatru, Madonna Antonia , Castel Viscardo, Italia
Ora 23.00 Spectacolul Companiei Wallart, Sibiu
PIATA OCTAVIAN GOGA (SIGMA)
Ora 18.00 Deschiderea Concertelor de muzica medievala, Truver în cautarea Europei , Grupul de Muzica Medievala si Traditionala Truverii , Bucuresti
Ora 19.00 Spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato, Lanciano, Italia
Ora 20.00 Anton Pann, Bucuresti, Concert vocal-instrumental de muzica medievala
Ora 21.00 Iulian Anghel, Ploiesti, Recital de chitara clasica
Ora 22.00 Aeternum, Sibiu, Concert de muzica medievala
Ora 23.00 Roma Swing Ensemble, Canada, Concert de jazz medieval
Ora 24.00 Spectacolul Gladius Dei, Sibiu
PIATA RATUSTELOR
Ora 18.00 Deschiderea Festivalului Copiilor
Ora 18.10 Spectacol de teatru pentru copii Trupa Tomitana, Palatul Copiilor Constanta
Ora 18.45 Spectacol de teatru pentru copii Trupa Sirin, Sighisoara
Ora 19.30 Spectacol de teatru pentru copii Palatul Copiilor Arad
Ora 20.15 Spectacol de teatru pentru copii Trupa Am Fi Teatru, Clubul Copiilor Lugoj
Ora 21.00 Parada Mastilor Medievale ale Copiilor
Ora 21.30 Fashion Medieval Show, Mariana Pachis, Bucuresti
STRADA COSITORARILOR NR.2
Ora 21.00 Canciones y Minnesangers, Reprezentare de poezie si muzica, regia Dan Lototchi, Sighisoara
BISERICA DIN DEAL
Ora 18.00 Aliona Ciugulea, Concert duo vioara-orga
Ora 18.30 Augustin Penson, Duo flaut-chitara
Ora 19.00 Recital de poezie medievala, Rodica Baghiu, Teatrul National Cluj-Napoca
TURNUL FIERARILOR
Ora 18.00 Expozitie de arta contemporana,Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca
PIATETA SCOLII DE MUZICA
Ora 18.00 Deschiderea scolii de dans medieval, Lect.univ.dr. Szöke Istvan de la Universitatea de Arta Teatrala din Târgu-Mures
CATEDRALA ORTODOXA
Ora 18.00 Cvartetul Huniadi Cantores, Hunedoara, Concert de muzica veche
Ora 19.00 Corala Sound, Concert de muzica renascentista

SÂMBATA, 26 IULIE 2008
TURNUL FIERARILOR
Ora 11.00-13.00 Expozitie de arta contemporana,U.A.D. Cluj-Napoca
Ora 17.00-20.00 Expozitie de arta contemporana, U.A.D. Cluj-Napoca
PIATETA SCOLII DE MUZICA
Ora 11.00-14.00 lect.univ.dr. Szöke Istvan, U.A.T. Târgu-Mures
Ora 17.00-20.00 lect.univ.dr. Szöke Istvan, U.A.T. Târgu-Mures
SALA FESTIVA A PRIMARIEI
Ora 16.00 Deschiderea sesiunii de comunicari stiintifice
Dr. Cosmin Rusu, Cluj Napoca, Peisajul medieval urban în Transilvania. (Re)prezentari ale orasului: Imaginea proprie si perspectivele 'externe'
Drd. Nicolae Tescula, Muzeul de Istorie Sighisoara, A supraveghea si a pedepsi. Aspecte privind actul de justitie în Sighisoara medievala
Lansare de carte Editura Tritonic:
Bogdan Hrib, Razvan Dolea: Blestemul Manuscrisului
Eduard Tone: Castelul Printesei de Caramel
BISERICA DIN DEAL
Ora 17.00 Augustin Pesnon, Concert de muzica veche, flaut-chitara
Ora 17.30 Aliona Ciugulea, Concert duo vioara-orga
Ora 18.00 Kolegium Baia Mare, Concert de muzica medievala apuseana
Ora 19.00 Galele poeziei medievale, Marian Negrescu, Teatrul Elvira Godeanu, Tâgu-Jiu
CATEDRALA ORTODOXA
Ora 19.00 Grupul Psaltic Anton Pann, Concert de muzica bizantina
PIATA RATUSTELOR
Ora 10.00 Spectacol de teatru pentru copii Palatul Copiilor Cluj-Napoca
Ora 10.45 Spectacol de teatru pentru copii Palatul Copiilor Pitesti
Ora 11.30 Spectacol de teatru pentru copii Palatul Copiilor Botosani
Ora 12.15 Compania de Teatru Bogdan Tudor - Ploiesti
Ora 13.15 Trupa de dansuri medievale, NOSA, Bistrita
Pauza de prânz
Ora 16.00 Trei Parale, Concert de muzica veche
Ora 17.00 Spectacol de teatru pentru copii, Teatrul de copii din Timisoara
Ora 17.45 Spectacol de teatru pentru copii Trupa Cameleon Sighisoara
Ora 18.30 Spectacol de teatru, Teatrul Strada Brasov
Ora 19.30 Carnavalul Medieval al Copiilor
Ora 21.30 Medieval Fashion Show, Mariana Pachis, Bucuresti
PIATA OCTAVIAN GOGA (SIGMA)
Ora 11.00 Spectacolul Cavalerilor Cetatilor Bârsei
Ora 12.15 Teatrul fara Nume, Bucuresti, Spectacol extraordinar de teatru pe picioroange
Ora 13.00 Fabutka, Miercurea Ciuc, Concert instrumental de muzica veche
Pauza de prânz
Ora 16.00 Spectacolul Ordinului Cavalerilor de Transilvania din Hermannstadt, Sibiu
Ora 17.00 Spectacol de teatru, Madonna Antonia, Castel Viscardo, Italia
Ora 18.00 Aeternum, Sibiu, Concert de muzica medievala
Ora 19.00 Spectacolul Trupei Gladius Dei, Sibiu
Ora 20.30 Oedip Rege, dupa Sofocle, Teatrul Scena si Teatrul National Târgu Mures
Ora 21.30 Roma Swing Ensemble, Canada, Concert de jazz medieval
Ora 22.30 Spectacolul Trupei Wallart, Sibiu
PIATA CETATII
Ora 10.30 Spectacol de teatru de papusi, Majestic Laios, Botosani
Ora 11.30 Muierea versus barbat, Concert spectacol, Grupul de Muzica Medievala si Traditionala Truverii, Bucuresti
Ora 12.30 Spectacolul Cavalerilor Cetatilor Bârsei
Ora 13.00 Iulian Anghel, Ploiesti, Concert de chitara clasica
Animatie stradala asigurata de studentii Universitatii de Arta Teatrala Târgu-Mures
Ora 16.00 Anton Pann, Bucuresti, Concert vocal-instrumental de muzica veche
Ora 17.00 Cavalerii Coroanei (Mister Medieval), Teatrul Strada, Brasov
Ora 17.45 Spectacol Commedia dell Arte, Universitatea de Arta Teatrala Târgu-Mures
Ora 18.45 Spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato, Lanciano, Italia
Ora 19.00 Nomen est Omen, Concert instrumental de muzica medievala
Ora 20.00 Brodas Band, Polonia, Concert vocal-instrumental de muzica medievala
Ora 21.30 Recital Extraordinar, RADU GHEORGHE
Ora 23.00 Duete Shakespeariene, un spectacol de Roxana Colceag, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I. L. Caragiale Bucuresti
Ora 24.00 - Noaptea Mastilor de Carnaval

DUMINICA 27 IULIE 2008
TURNUL FIERARILOR
Ora 11.00-13.00 Expozitie de arta contemporana,U.A.D. Cluj-Napoca
Ora 17.00-20.00 Expozitie de arta contemporana, U.A.D. Cluj-Napoca
PIATETA SCOLII DE MUZICA
Ora 11.00-14.00 lect.univ.dr. Szöke Istvan, U.A.T. Târgu-Mures
Ora 17.00-20.00 lect.univ.dr. Szöke Istvan, U.A.T. Târgu-Mures
PIATA RATUSTELOR
Ora 10.00 Spectacol de teatru, Compania Bogdan Tudor, Ploiesti
Ora 11.00 Spectacol de teatru pentru copii, Trupa Tomitana, Palatul Copiilor Constanta
Ora 11.45 Concert de muzica medievala sustinut de copii, Palatul Copiilor Botosani
Ora 12.30 Spectacol de teatru pentru copii, Trupa Am Fi Teatru, Clubul Copiilor Lugoj
Ora 13.15 Spectacol de teatru, Compania Alin Antemir, Ploiesti
Pauza de prânz
Ora 16.00 Fashion Medieval Show, prezentat de copii, Mariana Pachis, Bucuresti
Ora 16.45 Spectacol de teatru pentru copii, Palatul copiilor Pitesti
Ora 17.15 Spectacol de teatru, Teatrul pentru copii Timisoara
Ora 18.15 Spectacolul cavalerilor pentru copii
Ora 18.45 Spectacol de teatru pentru copii, Trupa Thalia, Sighisoara
Ora 19.15 Micii Cavaleri înmânarea ordinelor cavaleresti celor mici
Ora 19.45 Spectacol de teatru pentru copii, Palatul Copiilor Arad
Ora 20.15 Majestic Laios, Botosani, Spectacol de teatru de papusi
Ora 21.15 Carnavalul copiilor
STRADA COSITORARILOR NR.2
Ora 21.00 Canciones y Minnesangers, Reprezentare de poezie si muzica, regia Dan Lototchi, Sighisoara
SALA FESTIVA A PRIMARIEI
Ora 16.00 Sesiune de comunicari stiintifice
Lector dr. Ionut Costea, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Falsificatorii de bani. Destine si istorie urbana în Sighisoara secolul al XVII-lea
Drd. Liviu Câmpeanu, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Crima si pedeapsa în Transilvania medievala
BISERICA DIN DEAL
Ora 17.00 Cristina Arustei, Concert de muzica veche, flaut si orga
Ora 17.30 Liceum consort, Concert instrumental de muzica medievala
Ora 18.30 Cvartetul Huniadi Cantores, Hunedoara, Concert de muzica veche
Ora 19.00 Recital de poezie medievala, Cristina Padure, U.A.T. Târgu-Mures
BISERICA MANASTIRII
Ora 18.00 Prof. univ. dr. Marcel Costea, Concert de orga
CATEDRALA ORTODOXA
Ora 18.00 Corul Armonia Sighisoara, Concert de muzica corala
Ora 19.00 Da Capo, Concert de muzica corala renascentista
PIATA CETATII
Ora 10.00 Spectacol Commedia dell Arte, U.A.T. Târgu-Mures
Ora 11.00 Iubirile lui Pulcinella, Spectacol Commedia dell Arte cu muzica live, Trupa Pulcinella în colaborare cu Grupul Truverii, Bucuresti
Ora 12.00 Iulian Anghel, Ploiesti, Recital de chitara clasica
Ora 13.00 Kolegium, Baia Mare, Concert de muzica medievala apuseana
Ora 14.00 Infiniment, Les 4 A Strophes, Franta, Concert
Animatie stradala asigurata de studentii Universitatii de Arta Teatrala Târgu-Mures
Ora 16.00 Huniadi Cantores, Hunedoara, Concert de cimpoaie Ora 17.00 Mirandolina, dupa Carlo Goldoni, spectacol de Cristian Ioan, Teatrul National Tg-Mures Ora 18.00 Anton Pann, Concert vocal-instrumental de muzica medievala Ora 19.00 Balera, spectacol de Achile Rosseletti din Italia, Teatrul Elvira Godeanu, Târgu-Jiu Ora 20.15 Enchordais, Grecia, Concert vocal-instrumental de muzica veche Ora 21.30 Spectacolul Ordinului Cavalerilor de Transilvania din Hermannstadt, Sibiu Ora 22.15 Spectacolul Cavalerilor Cetatilor Bârsei
PARADA MASTILOR MEDIEVALE
Ora 23.00 Parada mastilor medievale pe traseul: Piata Cetatii, Turnul cu Ceas, Parcul Central, Monumentul Latinitatii, Piata O. Goga (Sigma)
PIATA OCTAVIAN GOGA (SIGMA)
Ora 10.00 Spectacolul Cavalerilor Cetatilor Bârsei
Ora 11.00 Nomen est Omen, Concert instrumental de muzica medievala
Ora 12.00 Szivek es Szarvak, dupa Moliere, Sectia maghiara a U.A.T. Târgu-Mures
Ora 13.00 Fabutka, Miercurea Ciuc, Concert instrumental de muzica veche
Pauza de prânz
Ora 16.00 Teatrul fara Nume, Bucuresti, Spectacol extraordinar de teatru pe picioroange
Ora 16.30 Roma Swing Ensemble, Canada, Concert de jazz medieval
Ora 17.30 Concert extraordinar de cimpoaie si tulnice, Huniadi Cantores, Hunedoara
Ora 18.30 Spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato, Lanciano, Italia
Ora 19.00 Ninigra si Aligru, adaptare scenica dupa Nina Casian, Teatru Ariel Târgu Mures
Ora 20.15 Spectacol Commedia dell Arte, U.A.T. Târgu-Mures
Ora 21.15 Trupa de dans Coconite, Dansuri medievale
Ora 22.15 Trupa Amadeus, Cvartet instrumental electric, Concert
Ora 23.00 Spectacol extraordinar, Wallart, Sibiu
Ora 24.00 Foc de Artificii

Teatrul Ariel din Targu-Mures impreuna cu Fundatia Dramafest si Uniter, in parteneriat cu E-ON, anunta lansarea Bursei de piese noi de teatru romanesti, finalizata cu premiul Dramafest - E-ON, in valoare de 10.000 lei. De asemenea, se va acorda un premiu in valoare de 2.000 lei pentru piesa cu cel mai important potential radiofonic. 
 
 
Dramaturgii interesati sa participe la concurs sunt rugati sa trimita cate un singur text, care nu a mai fost publicat sau jucat, partial sau integral. Textele se primesc numai in varianta electronica, pe adresa bursatexte@yahoo.com, pana la data de 1 septembrie. Piesele selectate vor fi anuntate pe 1 octombrie. Lecturile scenice vor avea loc in prezenta autorilor, intre 23 si 26 octombrie, si vor fi urmate de premierea piesei castigatoare si montarea ei in stagiunea 2008/2009, la Teatrul Ariel.Juriul de selectie a textelor este format din criticii de teatru Oana Cristea-Grigorescu, Iulia Popovici si Eugenia Anca Rotescu.Juriul de premiere este format din Sorin Crisan (critic si teoretician de teatru, profesor al UAT - Targu Mures), Alina Nelega (dramaturg), Teodor Cristian Popescu (regizor), Diana Popdan (ziarista radio), Iulia Popovici (critic de teatru).Detaliile privind regulamentul Bursei si desfasurarea proiectului pot fi accesate la www.teatrulariel.ro, incepand cu data de 15 aprilie sau telefonic la 0748-203 172, persoana de contact Mariana Iordache (secretar literar, Teatrul Ariel).  

MEMORIA LUI VASILE NETEA 

La Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian" din Targu Mures au debutat  "Zilele culturale Vasile Netea, manifestare organizata de Fundatia care-i poarta numele. Comemorarea istoricului, literatului si folcloristului muresean Vasile Netea a continuat a doua zi, la Deda, locul unde este înmormântat carturarul. Cu aceasta ocazie, în prima zi, a fost lansat volumul intitulat "Vasile Netea, evocari si bibliografie", îngrijit de Dimitrie Poptamas si Melinte Serban. 


Summitul poetilor la Teatrul 74 din Targu Mures
 Al doilea eveniment din seria "Conferintelor cetatii", inins-a bucurat de prezenta a patru din cei cinci poeti optzecisti invitati - Nichita Danilov, Ion Muresan, Ioan Es. Pop si Liviu Ioan Stoiciu, a criticului literar Bogdan Cretu, autorul prefetei antologiei "Bautorii de absint", a profesorului universitar Alexandru Cistelecan, a actorilor Teatrului 74 si a unui public numeros din municipiul Targu Mures. 

Vineri, 11 ianuarie, s-a redeschis, complet restaurat, Palatul Culturii din Târgu Mureş. Clădirea este un exemplu interesant al arhitecturii 1900 din România, atât prin plan, cât, mai ales, prin decorul faţadei şi al interioarelor. Construit între 1911 şi 1913, după proiectul arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezso, ca Sală de concerte, clădirea se remarcă prin acoperişul colorat specific, prin vitraliile de valoare europeană şi prin orga sa, ce urmează a fi şi ea restaurată

Concert Iris la Mizil anulat!

Renumita si iubita formatie "Iris" urma sa sustina astazi, 1 noiembrie, un concert la Mizil, la Casa de Cultura. 

Concertul ar fi avut loc, conform conditiilor impuse de impresar, doar daca ar fi fost vandute 500 de bilete. S-au vandut sub 100, asa ca proiectatul concert "Iris" la Mizil s-a incheiat inainte de a incepe.


Adrian Păunescu la MIZIL
între biografie şi bibliografie

Mijloace: proiector cinematografic, ecran filme, sala Casei de Cultură a oraşului Mi
Formatul materialului: multimedia
Grup ţintă: spectatorii şi invitatul
Colaboratori: profesorii Badicioiu Laurentiu Aura Frusinoiu, Daniel Ivan, Michnea Ivanca, Catalin Şerban, Graţiela Macovei

Proiectul a luat naştere la iniţiativa primarului oraşului, Emil Proşcan.
La intalnire cu Adrian Punescu s-a jucat si piesa ANOTIMPURILE, de Emil Proscan

JUDETUL MURES :
MONUMENTUL DIN CODRUL FETEA INCHINAT REZISTENTEI ANTICOMUNISTE 
In grupul de rezistenta armata anticomunista din Codrul Fetea au activat zeci de studenti ai Universitatii din Cluj pana in 1948, cand a fost anihilat de Securitate. 
Sufletul acestei grupari, studentul medicinist Ion Golea, s-a reintors in Codrul Fetea, in 1951, impreuna cu un grup de luptatori anticomunisti, parasutati de avioane NATO, activand pana in 1953, cand au cazut prin tradare. Astazi mai supravietuiesc doar trei luptatori: dr. Teofil Mija, inginerul Aurel Ursu si Nelu Navodar. 
Monumentul din Codrul Fetea a fost construit, in 2003, prin grija dr. Teofil Mija si a inginerului Aurel Ursu. In fiecare toamna supravietuitorii si urmasii luptatorilor vin aici sa cinsteasca memoria eroilor martiri anticomunisti. 

Asociatia Culturala "Ars Maris", cu sprijinul Primariei municipiului Reghin, al Consiliului Municipal Reghin si al Bibliotecii Municipale "Petru Maior" Reghin, organizeaza, in luna octombrie a.c., prima editie a Concursului national de poezie si proza scurta "Ars Maris".
Concursul este deschis autorilor care nu au volum publicat, cu virsta maxima de 35 de ani. Lucrarile (la sectiunea poezie - maxim 10 poezii, la sectiunea proza scurta - maxim 15 pagini), dactilografiate/listate in trei exemplare, insotite de un CV (nume, prenume, virsta, adresa, numar de telefon), vor fi expediate pe adresa: Ioan-Pavel Azap, str. Unirii nr. 17, ap. 34, Cluj-Napoca, jud. Cluj, pina in data de 1 octombrie a.c. Plicul va purta mentiunea Pentru concursul "Ars Maris".

Inapoi la prima pagina

Portal de carte si arte periodic de cultura si initiativa locala. Copyright ©2007 Editura Realitatea ISSN 1842 - 9971 cartesiarte.ro