Informatii :



Ati selectat fluxul de stiri al judetului Dambovita
Reapare revista,,CLIMATE LITERARE”  !

                             
„...în câteva zile vom avea bucuria de a vă transmite, atât în format electronic cât și tipărit, primul număr pe anul 2015 ( anul opt de la apariție) - ne informează Ion Iancu Vale, directorul fondator al publicției, precizând că:
începând cu numărul următor revista va vedea lumina tiparului sub egida, onorantă și ziditoare, a Ordinului Arhitecților din România – filiala Muntenia Vest - Târgoviște.

Ștefan Doru Dăncuș anunță apariția la Editura TRIBUNA, a romanului său  „DOMNU BUMB”, care a fost lansat la Zilele Revistei TRIBUNA  ce s-au desfășurat la Cluj şi poate fi comandat la adresa: editurasingur@gmail.com sau telefon: 0767-942.329. 
-- 

Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

	Concursul se adresează creatorilor di care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie  nu  au volume de autor.
Concurenţii vor prezenta la concurs  10 titluri pentru secţiunea de poezie,  3 proze însumând maxim 8 pagini, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), care vor aborda teme la alegere şi vor fi trimise prin poştă  pe hârtie şi pe un CD, până la 26 oct e-mail office@cjcd.ro 

Gala Aninoasa 560



Anul acesta, în luna aprilie, satul Aninoasa a împlinit 560 de ani de la prima atestare documentară. Tocmai de aceea şi Sărbătoarea tradiţională a comunei are acum conotaţii deosebite. Astfel, în zilele de 12 şi 13 iunie 2013, vor avea loc mai multe manifestări cultural-artistice şi sportive în Aninoasa, Viforâta şi Săteni. Depuneri de coroane la Monumentele Eroilor, pelerinaje, micro-spectacole, activităţi sportive, vernisaje de expoziţii, lansări de carte 

qY0tKh , [url=http://pnhpqcbbqgcg.com/]pnhpqcbbqgcg[/url], [link=http://gxgdpkfegqju.com/]gxgdpkfegqju[/link], http://kvrbabuuzmey.com/

Poetul Victor Mihalache îşi lansează cartea la groapa de gunoi 

   Sâmbătă, 9 martie 2013, de la ora 10,oo, toţi cei interesaţi sunt invitaţi la o inedită lansare de carte. Inedită în primul rând prin locaţia aleasă de autor: platforma Depozitului Ecologic de la Aninoasa ( fosta Groapă de Gunoi ). Apoi, prin faptul că aici se va recita, se va cânta şi vor putea fi admirate desenele cu care Andreea Nemţu ilustrează volumul „Iubire de păpuşi de porţelan” care are o prefaţă scrisă de eruditul George Coandă şi  postfaţă ce îi aparţine Margaritei Kovalenko, traducătoarea poetului în limba bulgară.

Ştefan Doru DĂNCUŞ propune:

O ALTFEL DE ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE

 
Lucrarea va conţine recenzii, cronici sau semnalări de carte referitoare la cărţile unor autori de limbă română, scrise de-a lungul carierei acestora. Va apărea în mai multe volume, în încercarea de a cuprinde cât mai mulţi dintre autorii contemporani.Condiţii de participare: Autorii care au editat cel puţin o carte, vor trimite un CV literar, o fotografie şi 3 (trei) pagini A4 cu recenzii, cronici sau semnalări de carte referitoare la operele lor. Autorii selecţionaţi vor achita o taxă de coeditare de 300 lei, preţ în care intră şi expedierea gratuită a 5 exemplare din lucrarea în care au apărut. Materialele pentru primul volum se primesc până la data de 15 ianuarie 2013, culese pe calculator, cu diacritice, font Times New Roman, corp literă 12, spaţiere între rânduri de 1,5, format word.doc., pe mail: dorudancus@gmail.com sau poştal, pe suport electronic (CD sau DVD) pe adresa: Editura SINGUR, O.P. 8, C.P. 19, loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa. 

A 45-A CRIZANTEMA DE AUR

Crizantema de Aur, implineste, in aceasta toamna, 45 de ani. Joi, 25 octombrie va incepe cel mai longeviv eveniment muzical al Romaniei. Pe scena fostei Cetati de Scaun a Tarii Romanesti vor urca voci emblematice ale Romaniei precum: Petre Geambasu Band, din a carei componenta fac parte Doina Spataru si Anca Turcasiu, Dalila Cernatescu, Florin Raducanu, 
Timp de trei zile, cei 45 de ani de traditie vor fi readusi in atentia iubitorilor de muzica intr-o expozitie ce prezinta afisele de la fiecare editie a Crizantemei de Aur.

„Pe aripi de dor domnesc”, Domneşti, ediţia a V-a, 26 august 2012


	S-a încheiat şi cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de poezie, proză, epigramă, teatru scurt, eseu, reportaj, pictură, fotografie artistică, heraldică şi vexilologie, organizat de Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”, Biblioteca Municipală „Nicolae Velea” din Curtea de Argeş, Casa de Cultură Domneşti şi Asociaţia Naţională de vexilologie „Tricolorul”, Revista „Pietrele Doamnei”. Tema propusă – lumea satului – a fost ilustrată cu talent de cei 101 concurenţi participanţi. Iata lista premiilor intai: Secţiunea Poezie: Vasile Popovici, Corni, jud. Botoşani, Any Drăgoianu, Ţânţăreni, jud. Gorj, Oana-Anca Preda, Topoloveni, jud. Argeş, Secţiunea Proză:  Nicuşor Constantinescu, Bucureşti,  Mirela Penu, Bucureşti, Secţiunea Memorialistică: Dorel-Mihai Gaftoneanu, Botoşani, Secţiunea Teatru:Constantin Geantă, Călimăneşti, jud. Vâlcea, Secţiunea Fotografie: Dorel Lazăr, Aiud, jud. Alba, Secţiunea Epigramă:Nichi Ursei, Râmnicu-Vâlcea, Petru-Ioan Gârda, Cluj-Napoca, Ioan-Crăciun Petrişan, Timişoara


Buna ziua,               Numele meu este Ursuleanu

bk9utN , [url=http://mzlsqruuhhlk.com/]mzlsqruuhhl

CRIZANTEMA DE AUR

Festivalul se va desfășura pe parcursul a trei seri și va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul CetățiI de Scaun a Țării Românești, în perioada 27 – 29 octombrie. În primele două seri vor aduce pe scenă concurenţii festivalului care vor fi avaluaţi de un juriu format din soprana Felicia Filip, Voicu Enăchescu (director Tinerimea Română), tenorul Florin Georgescu, compozitorul Ionel Tudor, compozitorul Ion Bârdan, scriitorul Iulian FILIP.

Lucieni - sufletul în strai de sărbătoare ( ediţia a V-a )
Comuna dâmboviţeană Lucieni sărbătoreşte joi, 8 septembrie Ziua Sfintei Maria şi împlinirea a 560 de ani de la prima atestare documentară.  

Complexul de manifestări organizate pe 8 septembrie cuprinde multe acţiuni religioase, culturale, sociale şi sportive. Cu această ocazie revine pe scenele din judeţ cunoscutul solist de muzică populară Benone Sinulescu.

În Sfânta Zi de Naştere a Maicii Domnului, după marcarea Hramului Bisericii Ciurari, toţi cetăţenii comunei sunt invitaţi pe Stadionul Lucieni, unde vor avea parte de un spectacol pe cinste. Maestrul Benone Sinulescu va concerta după o lungă perioadă de absenţă de pe scenele dâmboviţene. Vor mai susţine recitaluri: Emilia Ghinescu. Valeria Arnăutu, Corina Dragomir, Ioan Alungulesei, Camelia Conovici, Liliana Mocănescu, Ansamblul „Stejărelul” din Lucieni, Ansamblul „Vestitorii Aninoasei”, Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor. 

Cu prilejul împlinirii a 560 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, toate familiile din Lucieni vor primi Certificate de Apreciere. De asemenea, se organizează lansări de carte, simpozioane, nunţi de aur şi de argint, sărbătoarea majoratului şi un târg de toamnă.

De Sfinţii Petru şi Pavel, la Vulcana Băi va fi iarăşi mare sărbătoare

   În zilele de 28 şi 29 iunie 2011, în comuna Vulcana Băi se va desfăşura sărbătoarea cu cea mai îndelungată tradiţie din judeţul Dâmboviţa. Mii de spectatori din întreaga ţară sunt din nou aşteptaţi în pitorescul parc al comunei pentru a se întâlni cu: Emilia Ghinescu, Camelia Conovici, Liliana Mocănescu, Dan Ilinca, Ansamblul „Junii Valahi” şi mulţi alţi interpreţi şi ansambluri artistice. Prezentatori vor fi Cristina Ilie şi Victor Mihalache. 



„Atelierele de Joacă” ale Victorioşilor

   În această vacanţă, componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor, sub îndrumarea actorilor Teatrului „Junior” din Târgovişte, vor lua parte la „Ateliere de Joacă”. Acestea se vor desfăşura în Târgovişte, Aninoasa, Lucieni şi în alte localităţi dâmboviţene. Şi nu numai...Au sosit deja invitaţii pentru aceste „Ateliere de Joacă” din partea Asociaţiei „Star” din Piatra Neamţ, precum şi din partea prietenilor din judeţul Caraş Severin. În plus, „Victorioşii” vor evolua în cadrul Orăşelului Mobil „Mix Music Evolution” în mai multe localităţi din ţară.
   Joaca va fi îmbinată cu munca artistică şi cu cunoaşterea. De asemenea, cei mici vor realiza în continuare emisiunea de televiziune „Clubul Victorioşilor”, care a intrat în cel de-al V-lea an de activitate şi vor filma videoclipuri cu care se vor prezenta în două festivaluri : „TV Start”, care se va desfăşura în Antalya ( Turcia) şi „Simfest”, care va avea loc la Târgu Mureş.


Radu Cristian Iordache este laureat al Festivalului naţional de Umor „Ceapa de Aur”

   Foarte tânărul actor Radu Cristian Iordache ( cinci ani şi 11 luni ), component al „Clubului Victorioşilor” din Târgovişte, a reprezentat judeţul Dâmboviţa la festivalul naţional de Umor „Ceapa de Aur”, desfăşurat la Făgăraş ( jud. Braşov ). A impresionat juriul, care a fost condus de Ştefan Popa Popa s, care i-a oferit chiar Premiul Special al Juriului. De menţionat faptul că nu au fost acordate decât premiile I, II şi III şi acest Premiu Special al Juriului, chiar dacă au fost foarte mulţi concurenţi individuali şi grupuri de umor din întreaga ţară. Radu Iordache a primit deja invitaţia să fie prezent, împreună cu colegii lui din „Clubul Victorioşilor” la festivalurile de umor de la Macea ( jud. Arad ) şi de la Câmpulung Muscel ( jud. Argeş ).


FUNDAŢIA „PETRE IONESCU-MUŞCEL”
DOMNEŞTI – ARGEŞ
EDITURA „TIPARG” – PITEŞTI


Vă invită

Joi, 14 aprilie 2011, ora 17,30 în sala de conferinţe a Bibliotecii „DINICU GOLESCU” din Piteşti la lansarea cărţii
FRAGMENTARIUM. Gheorghe Tomozei.
Manuscripte, articole (’91 – ’93)
              
Ediţie realizată de Cleopatra Lorinţiu, Ion C. Hiru şi George Baciu pe baza documentelor de arhivă furnizate de Maximilian Tomozei, fiul poetului

***
Acest  Fragmentarium propune o îmbinare de texte de şi despre Gheorghe Tomozei poetul, jurnalistul care avea vocaţia prieteniei. Sunt pagini însoţite de fotografii în mare parte inedite, care încearcă să reconstituie fragmente din viaţa unui scriitor important pentru literatura română contemporană
Jurnalistul Tomozei era de fapt tot poetul Tomozei căci el presăra în rândurile sale de proză şi notaţie jurnalieră câtă poezie putea, având şi meritul de a apropia cititorul de nişte lumi şi de nişte teme. 

Teatrul "Junior" din Târgovişte şi "Clubul Victorioşilor" la Festivalul "Trăistuţa cu Poveşti" de la Jibou 

Actori ai Teatrului "Junior" şi componenţi ai "Clubului Victorioşilor" vor răspunde săptămâna aceasta invitaţiei Primăriei Oraşului Jibou (jud. Sălaj), Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj şi Casei de Cultură din Jibou şi vor participa la Festivalul naţional "Trăistuţa cu Poveşti". Spectacolul cu care se prezintă în Festival este "Puterea Prieteniei" ( scenariul şi regia : Victor Mihalache ).

"Şcoala Micilor Vedete" şi "Clubul Victorioşilor" au obţinut premii mari la Uzdin, în Serbia 

"Bunavestire" s-a numit Festivalul Internaţional de Recitare organizat de S.L.A. Tibiscus din Uzdin ( Serbia ), ajuns la cea de-a XII-a ediţie. Şi a venit cu două Bune Vestiri pentru Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor acest eveniment: două locuri I obţinute la secţiunile Preşcolari şi Adulţi de Radu Cristian Iordache şi de Cristina Ilie. 

Salonul literar al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Salonul literar al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (SST) a găzduit sâmbătă, 11 decembrie a.c., refondarea Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”. Această reorganizare şi refondare s-a produs acum, la Târgovişte, sub auspiciile Asociaţiei Culturale România – India (RICA). Preşedintele Academiei şi vicepreşedinte sunt, începând din 11 decembrie a.c., George Anca şi, respectiv, Mihai Stan. Cu acest prilej, George Anca şi-a lansat volumul de versuri „Partea nimănui. Poeme inedite” (Editura Bibliotheca), scriitorul George Toma Veseliu a făcut o trecere în revistă a cărţilor lansate la recenta ediţie a Târgului internaţional „Gaudeamus”  semnate de membri ai SST, sub auspiciile Editurii Bibliotheca. În încheierea ultimului Salon literar din 2010, Mihai Stan, preşedintele SST, a acordat „Diploma de Excelenţă” scriitorilor Alexandru Manafu, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Tudor Cristea, la 65 de ani şi Serghie Bucur, la 75 de ani.


Program „ZILELE CULTURII ÎN ANINOASA”
 - ediţia a VIII-a  ( 05 – 06 noiembrie 2010 ) -

05 noiembrie 

   Ora 10,oo – Centrul Cultural Aninoasa 
    - Spectacol pentru copii „Mânuţele Vorbitoare” – Teatrul      „JUNIOR” Târgovişte

Ora 14,oo – Primăria Aninoasa
-	Masă rotundă cu tema „Cultura în mediul rural – Realităţi şi perspective”
Ora 17,oo – Centrul Cultural Aninoasa
-	vernisaje de expoziţii
-	lansări de carte
-	Spectacolul „Cânt şi joc în Aninoasa” ( îşi dau concursul interpreţi îndrăgiţi ai plaiurilor dâmboviţene, ansambluri folclorice şi invitaţi din ţară ). Spectacolul va fi înregistrat şi transmis de Televiziunea Favorit în cadrul emisiunii „Capra Vecinului”.

06 noiembrie  

  Ora 10,oo – Biserica Aninoasa
   Ceremonia de Nuntă de Aur pentru cuplurile din comuna Aninoasa care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Naşi : Violeta şi Constantin Maricescu

 Ora 19,oo – Trapeza Mănăstirii Viforâta
   „Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta” – ediţia a VII-a
           (întâlnire cu scriitori din Dâmboviţa şi din ţară)


Program „ZILELE CULTURII ÎN ANINOASA”
 - ediţia a VIII-a  ( 05 – 06 noiembrie 2010 ) -

05 noiembrie 

   Ora 10,oo – Centrul Cultural Aninoasa 
    - Spectacol pentru copii „Mânuţele Vorbitoare” – Teatrul      „JUNIOR” Târgovişte

Ora 14,oo – Primăria Aninoasa
-	Masă rotundă cu tema „Cultura în mediul rural – Realităţi şi perspective”
Ora 17,oo – Centrul Cultural Aninoasa
-	vernisaje de expoziţii
-	lansări de carte
-	Spectacolul „Cânt şi joc în Aninoasa” ( îşi dau concursul interpreţi îndrăgiţi ai plaiurilor dâmboviţene, ansambluri folclorice şi invitaţi din ţară ). Spectacolul va fi înregistrat şi transmis de Televiziunea Favorit în cadrul emisiunii „Capra Vecinului”.

06 noiembrie  

  Ora 10,oo – Biserica Aninoasa
   Ceremonia de Nuntă de Aur pentru cuplurile din comuna Aninoasa care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Naşi : Violeta şi Constantin Maricescu

 Ora 19,oo – Trapeza Mănăstirii Viforâta
   „Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta” – ediţia a VII-a
           (întâlnire cu scriitori din Dâmboviţa şi din ţară)


LA 500 DE ANI, FAXIMILAREA OCTOIHULUI LUI MACARIE

Din iniţiativa Î.P.S. dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei a fost reeditat, la o jumătate de mileniu de la apariţia sa în atelierul tipografic de la Mănăstirea Dealu al ieromonahului cărturar Macarie, „Octoihul”, cea de-a doua carte executată în „tehnică Gutenberg” în acelaşi atelier din spaţiul românesc şi sud-est european. Apărut sub egida Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Academiei Române, acest „Octoih” reeditat a fost lansat şi binecuvântat de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel la momentul solemn al Proclamării locale a Sfântului voievod Neagoe Basarab, sâmbătă, 26 septembrie, anul de la Hristos 2009. Executat în condiţii grafice de excepţie la R.A. Monitorul Oficial S.A, volumul care reproduce textul „Octoihului” este însoţit şi de un volum de studiiTipărirea «Octoihului» în Ţara Românească de către Macarie, alături de celelalte două cărţi bisericeşti («Liturghierul » şi «Tetraevangheliar»), a însemnat înscrierea centrului tipografic de la Târgovişte printre oficinele tipografice de renume din Europa acelui veac (al XVI-lea – n.n.), care a contribuit la răspândirea cuvântului tipărit, atât în cele trei ţări româneşti, dar şi pentru folosul ortodocşilor din afara graniţelor româneşti

"Zilele Zâmbetului de Copil","Etno-Junior Fest", "Bogaţi la suflet" sunt manifestările organizate numai la acest sfârşit de săptămână de Teatrul "Junior" cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate. Lansarea dublului-album Şcoala Micilor Vedete - Clubul Victorioşilor "Prin copii mergi mai departe" va fi un eveniment important, de asemenea. Jocuri, concursuri, animaţie, spectacole, transmisiuni în direct la Columna Tv şi multe alte plăcute surprize vă aşteaptă dacă ne veţi fi alături. Vă aşteptăm cu drag!

   A doua ediţie a manifestării complexe ZILELE ZÂMBETULUI DE COPIL se va desfăşura în zilele de 01, 02 şi 03 octombrie în localităţile dâmboviţene Târgovişte şi Aninoasa şi la Bogaţi, în judeţul Argeş. În program: spactacole, animaţie, târg educaţional, lansări de carte şi de cd. Organizatori: Teatrul "Junior" Târgovişte, Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor, Primăriile din Târgovişte, Aninoasa şi Bogaţi, Centrul Europe Direct Târgovişte şi Biblioteca Judeţeană I.H.Rădulescu

 A III-a ediţie a ETNO JUNIOR FEST( primul festival de muzică etno pentru copii şi adolescenţi) se va desfăşura vineri, 01 octombrie 2010, începând cu ora 17,oo la Centrul Cultural din Aninoasa (jud. Dâmboviţa). La manifestare vor lua parte tineri interpereţi din întreaga ţară. Organizatori sunt: Teatrul "Junior" din Târgovişte, Şcoala Micilor VEdete şi Clubul Victorioşilor, împreună cu Primăria Aninoasa. Iniţiatorul şi prezentatorul festivalului: poetul Victor MIhalache

UN FESTIVAL „ECOLOGIC” LA PESTE 1400 M. ALTITUDINE

In perioada 1 - 5 septembrie 2010 s-a desfăşurat primul festival montan la peste 1.499 de metri altitudine, „Padina Fest”.  Timp de cinci zile, Platoul Padina din munţii Bucegi a fost centrul muzicii folk şi rock, al filmelor care au participat de-a lungul anilor la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, al distracţiei şi aventurii. Organizatorii evenimentului au experimentat cu succes un concept nou de festival, ieşit din tiparele clasice: 50.000 mp de distracţie şi adrenalină la 28 km distanţă de asfalt. Fanii muntelui au găsit la Padina nu numai obişnuitele trasee, dar şi activităţi de alpinism supervizate de salvamont (tiroliana, căţărare, rapel) sau cursuri de alpinism pentru începători. Precum şi survoluri cu un balon deasupra masivului Bucegi. Acestea, pe parcursul întregii zile pentru ca  în fiecare seară să participe la concerte de muzică folk şi rock cu Şuie Paparude, Les Elephants Bizzares, Omul cu Şobolani, Kumm, Toulouse Lautrec, Ţapinarii, Emeric Imre, Titus Constantin, Eugen Avram, Monarchy, Camera 101, Pretoria şi Micul Paris. Experienţa deosebit de încurajatoare va conduce la aprofundarea caracterului „ecologic”pentru ediţiile viitoare, ca şi la multiplicarea componentelor artistice. 



http://nmremodel.com/images/46/viagra-on-line-purc

http://aspenetech.com/Components/65/celexa-medicin

http://freedomairlines.net/webalizer/46/how-much-s

http://rncair.net/images/842/canine-pregnancy-cala

http://belvederecharity.org/cp/950/discoverychanne

http://goneforasoldier.com/_vti_script/25/ny-range

http://egainscenter.com/sitemap/162/i-went-off-zol

http://hotels-near-cid.com/links/770/tattoo-sleeve

http://exlum.com/LED Ceiling lamp/754/malware-prot

http://poughkeepsie-ny.com/images/04/3d-loli-art.h

http://business-card-template.info/images/53/littl

http://jdcollisioncenter.com/cp/219/gilbert-roland

http://bestfootwears.com/images/133/seamless-panty

Compania „Euro – Art Serv” 
Consiliul local şi Primăria Aninoasa,
Teatrul „Junior”,
în colaborare cu emisiunea “Capra vecinului”, de la Televiziunea Favorit

organizează
ediţia a treia a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST
şi a doua ediţie a

ZILELOR ZÂMBETULUI DE COPIL

în zilele de 1, 2 şi 3 octombrie 2010, în comuna Aninoasa şi în municipiul Târgovişte
judeţul Dâmboviţa

Compania „Euro – Art Serv” 
Consiliul local şi Primăria Aninoasa,
Teatrul „Junior”,
în colaborare cu emisiunea “Capra vecinului”, de la Televiziunea Favorit

organizează
ediţia a treia a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST
şi a doua ediţie a

ZILELOR ZÂMBETULUI DE COPIL

în zilele de 1, 2 şi 3 octombrie 2009, în comuna Aninoasa şi în municipiul Târgovişte
judeţul Dâmboviţa

Zilele comunei Vulcana Băi, din judeţul Dâmboviţa


   Într-o vreme în care mai mult tristeţe întâlnim în jur decât bucurie, Consiliul Local şi Primăria comunei Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa, la iniţiativa primarului independent Emil Drăghici şi cu sprijinul multor oameni care iubesc meleagurile mirifice de aici, organizează a XX-a ediţie a superbei sărbători “Zilele Comunei Vulcana Băi”. A fost prima manifestare de gen din judeţul Dâmboviţa după 1990 şi una dintre primele din ţară. Şi ar fi fost mare păcat ca, din cauza crizei economice, localnicii şi turiştii obişnuiţi deja cu această întâlnire să aibă de suferit. Aşa că, dispunând de un buget mic, dar de suflete mari, dorince să facă loby acestui tărâm de vis, această ediţie specială a Zilelor Comunei Vulcana Băi se va desfăşura în zilele de 28 şi 29 iunie 2010.

Tradiţia, eleganţa, cultura şi buna-dispoziţie vă dau întâlnire la

Zilele comunei Vulcana Băi, din judeţul Dâmboviţa


   Într-o vreme în care mai mult tristeţe întâlnim în jur decât bucurie, Consiliul Local şi Primăria comunei Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa, la iniţiativa primarului independent Emil Drăghici şi cu sprijinul multor oameni care iubesc meleagurile mirifice de aici, organizează a XX-a ediţie a superbei sărbători “Zilele Comunei Vulcana Băi”. A fost prima manifestare de gen din judeţul Dâmboviţa după 1990 şi una dintre primele din ţară. Şi ar fi fost mare păcat ca, din cauza crizei economice, localnicii şi turiştii obişnuiţi deja cu această întâlnire să aibă de suferit. Aşa că, dispunând de un buget mic, dar de suflete mari, dorince să facă loby acestui tărâm de vis, această ediţie specială a Zilelor Comunei Vulcana Băi se va desfăşura în zilele de 28 şi 29 iunie 2010.
   Astfel, luni, 28 iunie, începând cu ora 15,oo, la Primăria Vulcana Băi va avea loc o şedinţă festivă a Consiliului Local în cadrul căreia delegaţia României ( constituită din elevi din Vulcana Băi ) prezentă la a VI-a ediţie a Concursului European al Liceelor la Comitetul Regiunilor de la Bruxelles va prezenta raportul asupra acestei deplasări. De la ora 16,oo, Casa de Cultură “Ion Minulescu” va fi gazda întâlnirii cu seniorii comunei, cu tinerii care au împlinit anul acesta vârsta de 18 ani şi care primesc Titlul de “Cetăţean al Comunei” şi cu cadrele didactice cu foarte mulţi ani de activitate în spate. Maestrul Nicolae Sabău, Viorela Stoian ( o foarte talentată micuţă din Piatra Neamţ, componentă a Grupului Naţional “Şcoala Micilor Vedete” ), Camelia Conovici, Cristi Guşatu şi Formaţia Record, Dan Ilinca, componenţii Ansamblului “Junii Valahi” şi mulţi alţii vor întreţine, din punct de vedere artistic, atmosfera.
   Marţi, pe 29 iunie, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în parcul cu acelaţi nume din Vulcana Băi, are loc Sărbătoarea propriu-zisă. La ora 12,oo vor urca pe scenă elevii şi grădinarii de pe raza comunei. Apoi va avea loc un recital al Grupului Naţional “Şcoala Micilor Vedete”. Concursul folcloric “Vulcana Băi în zi de sărbătoare” a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi va reuni pe aceeaşi scenă artişti din peste zece commune dâmboviţene. Vor fi decernate multe diploma şi trofee aniversare. Începând cu ora 16,oo, în colaborare cu Televiziunea Favorit şi  Radio Antena Satelor se va derula un amplu spectacol folcloric care va fi transmis pe parcursul a două ediţii ale emisiunii “Capra Vecinului” la Televiziunea Favorit. Îşi dau concursul: Florin Vasilică şi Grupul “Teleormanul”, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Dan Ciotoi, Nicoleta Buga, Mariana şi Mihai Călin, Ioana Anton, Stelian Hristea, Daniela Ion, Alina Coman, Veronica Geamănu, Ştefan Vlad şi alţii. Regia artistică şi prezentarea: Victor Mihalache.

   Vă aşteptăm cu drag la cea de-a X-a ediţie a Concursului Folcloric “Vulcana Băi în zi de sărbătoare” şi la a XX-a ediţie a Zilelor Comunei Vulcana Băi !

Tradiţia, eleganţa, cultura şi buna-dispoziţie vă dau întâlnire la
   ZILELE COMUNEI VULCANA BĂI, din judeţul Dâmboviţa
   Într-o vreme în care mai mult tristeţe întâlnim în jur decât bucurie, Consiliul Local şi Primăria comunei Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa, la iniţiativa primarului independent Emil Drăghici şi cu sprijinul multor oameni care iubesc meleagurile mirifice de aici, organizează a XX-a ediţie a superbei sărbători “Zilele Comunei Vulcana Băi”. A fost prima manifestare de gen din 

in conditiile odioaselor masuri de sacrificare a tuturor categoriilor sociale de romani, este sacrificat şi accesul la  cultura acestui popor care l-a făcut dainuitor pe acest pamant.
Revista literara Dor de Dor ,un portdrapel al acestei moşteniri, se afla in pragul inchiderii definitive a paginilor sale. Oare cineva din marii bogaţii ai acestei ţări, se vor gandi sa /i ofere o mana de ajutor?Oare va auzi cineva acest strigat de durere inabusit cu fiecare zi?Voi oameni cu functii, voi cu inima?

in conditiile odioaselor masuri de sacrificare a tuturor categoriilor sociale de romani, este sacrificat şi accesul la  cultura acestui popor care l-a făcut dainuitor pe acest pamant.
Revista literara Dor de Dor ,un portdrapel al acestei moşteniri, se afla in pragul inchiderii definitive a paginilor sale. Oare cineva din marii bogaţii ai acestei ţări, se vor gandi sa /i ofere o mana de ajutor?Oare va auzi cineva acest strigat de durere inabusit cu fiecare zi?Voi oameni cu functii, voi cu inima?

Întâlnirea de taină „VÂRSTE”
Acum, în primăvara ce ne înconjoară şi în vremurile de restrişte pe care le trăim, avem nevoie –parcă- mai mult ca oricând de câteva clipe de regăsire şi de străluminare.
Teatrul „Junior”, Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor vă cheamă miercuri, 24 martie, la ceas de seară şi de taină, la orele 18,00 în Foyerul cu Mochete al Casei Sindicatelor din Târgovişte să redescoperiţi doina şi balada românească în stare pură. Iuliana Ilie, o tânără de doar 1

In Memoriam ION DOLĂNESCU


Primul mare spectacol In Memoriam ION DOLĂNESCU va avea loc în Aninoasa, judeţul Dâmboviţa şi se va intitula

                          „UN  MUNTE  DE  DOR”

* Spectacolul este organizat de Primăria Aninoasa în colaborare directă cu Ionuţ Dolănescu
* Iniţiatorii manifestării sunt: poetul şi art-managerul Victor Mihalache şi Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa
* Pentru acest spectacol extraordinar va fi înălţat un munte de flori în curtea Centrului Cultural Aninoasa, loc ce va purta numele „Un munte de dor pentru „Ion Dolănescu”

„Şcoala Micilor Vedete” şi „Clubul Victorioşilor”
vă invită la un
„ SHOW  LA  PATINOAR”
-premieră pentru judeţul Dâmboviţa-


Dragi prieteni, marcăm o nouă premieră a emisiunii "CLUBUL VICTORIOŞILOR". Cu o ediţie înainte de intrarea în cel de-al 4-lea sezon, duminică, 31 ianuarie 2010, de la ora 10,00 vom realiza o ediţie specială la Patinoarul din Târgovişte ( în Piaţa Mihai Viteazu), ediţie transmisă în direct de Columna Tv. Muzică, dans, animaţie, concursuri, invitaţi din ţară, premii (asigurate de www.101jucarii.ro şi de Centrul Europe Direct Târgovişte) şi multe alte surprize. Vă aşteptăm să petrecem împreună câteva ore de neuitat!!!

PITI – STAR
- EVENIMENT ARTISTIC – DISTRACTIV PENTRU TOŢI COPIII TALENTAŢI –

Organizatori : 
*Teatrul „JUNIOR” din Târgovişte (by Euro-Art Serv)
*Şcoala Micilor Vedete & Clubul Victorioşilor
*Columna TV & Columna FM

PREMII IMPORTANTE:
   - locuri în Tabăra Mini-Vedetelor de la Costineşti
   - burse la Şcoala Micilor Vedete
   - realizarea de videoclipuri gratuite
   - prezenţe în emisiuni de radio şi de televiziune
   - cărţi, reviste, jucării, dulciuri şi multe altele
* Notă : fiecare participant va primi diplomă şi o mapă a evenimentului.
* Cadrele didactice care vor înscrie mai mulţi copii vor primi diplome şi premii, iar unităţile de învăţământ vor fi premiate şi vor fi incluse în parteneriate educaţionale.

      Pentru detalii, regulament şi înscrieri accesaţi http://scoalaminivedetelor.blogspot.com

   Luni, 21 decembrie 2009, începând cu ora 19,oo, în sala mare a Casei Sindicatelor din Târgovişte va avea loc un CONCET DE COLINDE susţinut de: Călin Geambaşu Band, One Way Band Romania şi Şcoala Micilor Vedete. Prezintă poetul Victor Mihalache. Intarea este liberă.

         Sâmbătă, 5 decembrie, va debuta la Târgovişte ediţia de iarnă a “Zilelor Zâmbetului de Copil”. La Muzeul de Istorie al judeţului Dâmboviţa va avea loc, începând cu ora 10,00, un spectacol complex prezentat de componenţii Şcolii Micilor Vedete, Clubului Victorioşilor, Teatrului “Junior”, precum şi de invitaţii lor din judeţ şi din ţară. În săptămânile următore caravana “Zilele Zâmbetului de Copil” va fi prezentă în mai multe locaţii din ţară: Ploieşti, Craiova, Movila (jud. Ialomiţa), Aninoasa, Lucieni (jud, Dâmboviţa), Bucureşti şi altele. Una dintre componentele manifestării va fi umanitară şi se va intitula “Suflete comori pentru Sărbători”. Astfel vor fi colectate obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, alimente, dulciuri, rechizite şcolare şi jucării care vor fi dăruite apoi unor copii aflaţi în dificultate. Primele pachete voluminoase au fost aduse déjà la sediul Teatrului “Junior” de familia lui Andrei Popa din Bucureşti (component al “Clubului Victorioşilor”).
   Parteneri ai întâlnirii cu universul copilăriei de sâmbătă, 5 decembrie, sunt: Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Centrul “Europe Direct” Târgovişte, Biblioteca Judeţeană “I.H.Rădulescu” Târgovişte şi Creative Brand Comunication Bucureşti.

ZILELE ZÂMBETULUI DE COPIL

- ediţia de iarnă -


În zilele de 03, 04, 05 şi 06 decembrie 2009, Teatrul "Junior" din Târgovişte ( divizie a Euro-Art Serv), Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" şi Creative Brand Communication organizează în curtea Muzeului de Istorie din Târgovişte, ediţia de iarnă a manifestării complexe "Zilele Zâmbetului de copil". Spectacole, atmosferă de sărbătoare, invitaţi, târg educaţional, concursuri, jocuri şi multe alte plăcute evenimente se vor desfăşura cu acest prilej. În acest timp, Muzeul de Istorie va găzdui prima ediţie a Târgului de Iarnă, unde cei interersaţi vor găsi: îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii şi adulţi, dulciuri, cărţi, cd-uri, decoraţiuni de iarnă, jocuri şi jucării, bijuterii, cosmetice şi multe altele.

CRIZANTEMA DE AUR

Simona Boboia a obţinut, recent, Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare a Romanţei „Crizantema de Aur" 2009. Evenimentul, ajuns la cea de-a 42-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 28-31 octombrie, la Târgovişte, reunind 16 concurenţi din România şi din Republica Moldova. Din juriu au făcut parte nume mari ale culturii româneşti, între care: soprana Felicia Filip, preşedinta juriului, Anton Şuteu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Voicu Enăchescu, dirijor şi profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti, Florentina Satmari, prezentator tv etc. 

TOAMNA CRIZANTEMEI DE AUR

Cea de-a 42-a ediţie a festivalului „Crizantema de Aur“ a început luni, la Târgovişte, în sala de spectacole a Casei de Cultură, şi ţine până sâmbătă, când va avea loc Gala Laureaţilor. Spectacolul este prezentat de Adrian Păduraru şi de Monica Davidescu. După concursul din prima seară actorii Tetarului Nottara au prezentat spectacolul musical „Tandreţe, amor şi dor – melodii de altădată“, în a doua seară vor urca pe scenă Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. În ultima zi a festivalului un pas cultural mai înalt: Se va prezenta o lansare de carte, dar nu autohtonă ca multe dintre romanţe, ci semnata de Paulo Coelho. A 42-a editie „Crizantema de Aur“ se va încheia sâmbătă cu Gala Laureaţilor şi un  recital de muzică uşoară apropiată romanţei: fado, şansonetă şi canţonete, 

Primăria comunei Aninoasa, judeţul Dâmboviţa
în colaborare cu
Compania „Euro – Art” Serv

vă invită să participaţi la

RURAL   FILM   FEST (ediţia a III-a)

         Festivalul va avea loc în Aninoasa, la doar 4 kilometri de Târgovişte, în zilele de 05 şi 06 noiembrie 2009 şi se adresează creatorilor de film şi realizatorilor de televiziune care abordează problematica satului. Producţiile sunt aşteptate în format DVD până pe data de 02 noiembrie pe adresa : Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod 137540, Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa.
   Realizatorii vor fi invitaţi cu prilejul „Zilelor culturii în Aninoasa” ( ediţia a VII-a) – 05-07 noiembrie 2009 să participe la vizionarea tuturor producţiilor înscrise în festival, la discuţii şi colocvii, precum şi la o sesiune foto-video la Mănăstirile Viforâta şi Dealu şi în alte locuri interesante de pe raza comunei şi din împrejurimi. Toţi cei prezenţi vor fi răsplătiţi cu diplome şi alte semne de recunoştinţă, iar cei stabiliţi de juriu vor primi frumoase premii. Relaţii suplimentare la tel. 0740-643071, sau pe messenger, la id-ul victormih2005.

În zilele de 5, 6 şi 7noiembrie va avea loc a VIII-a ediţie a manifestării complexe "Zilele Culturii în Aninoasa", în judeţul Dâmboviţa. "Rural Film GFest", Festivalul Primarilor Artişti, "Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta", Balul Oamenilor de Afaceri sunt doar câteva dintre activităţi. Pentru detalii şi înscrieri sunaţi la Primăria Aninoasa Dâmbiviţa, sau la producătorul executiv al evenimentului, poetul Victor Mihalache (0740-643071). Aşteptăm înscrieri din partea celor interesaţi!

   LUCIENI - SUFLETUL ÎN STRAI DE SĂRBĂTOARE (ediţia a III-a)
 În zilele de 10 şi 11 octombrie, comuna dâmboviţeasnă Lucieni se va afla în sărbătoate. Prima ediţie din noua serie a "Colocviilor Sănătăţii la Lucieni" va reuni mulţi specialişti în medicină. La spectacolul de pe stadion îşi vor da concursul: "Nemuritorii", Valeria Arnăutu, Corina Dragomir, Camelia Conovici, Mitică Tavă şi mulţi alţi îndrăgiţi artişti. Prezintă: Victor MIhalache. Organizatori: Consiliul Local şi Primăria Lucieni.

Seară dâmboviţeană la Favorit TV
Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor, Ansamblurile "Vestitorii Aninoasei" (din Aninoasa) şi "Stejărelul" (din Lucieni), Liliana Mocănescu, Constantin Maricescu (primarul Aninoasei), Gheorghe Mocănescu (primarul de Lucieni), Corina Dragomir şi Valeria Arnăutu au evoluat într-un show tv manageriat de poetul Victor Mihalache şi realizat şi prezentat de Silvana Rîciu. Multe mesaje au fost primite pe timpul emisiei, semn că Seara Favorită Dâmboviţeană a plăcut

Compania „Euro – Art Serv”,
în colaborare cu mai multe structuri locale şi centrale,

organizează cu sprijinul Primăriei Târgovişte

în zilele de 03 şi 04 octombrie 2009 

în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte

prima ediţie a

„ Z I L E L O R     ZÂMBETULUI  DE  COPIL „

Happening-uri, festival muzical, paradă a modei pentru copii, spectacole, concursuri, jocuri sportive şi distractive, expoziţii florale şi de bunuri de larg consum pentru copii şi părinţi, emisiuni de radio şi de televiziune, invitaţi şi multe alte lucruri şi întâmplări interesante.

Vom avea invitaţi din întreaga ţară (copiii participanţi la cea de-a doua ediţie a „Etno-Junior Fest”), grupuri artistice ale copiilor din judeţ şi din ţară, face –painting, actori, reprezentanţi media din presa locală şi centrală.

Vor fi amenajate standuri cu propuneri educaţionale şi ale unor edituri care se adresează părinţilor şi copiilor.


Compania „Euro – Art Serv”,
în colaborare cu mai multe structuri locale şi centrale,

intenţionează să organizeze

în zilele de 03 şi 04 octombrie 2009 

în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte

prima ediţie a

„ Z I L E L O R     ZÂMBETULUI  DE  COPIL „

Happening-uri, festival muzical, paradă a modei pentru copii, spectacole, concursuri, jocuri sportive şi distractive, expoziţii florale şi de bunuri de larg consum pentru copii şi părinţi, emisiuni de radio şi de televiziune, invitaţi şi multe alte lucruri şi întâmplări interesante.

Avem în proiect şi o tentativă de record Guiness Book despre care vă vom anunţa la momentul potrivit, după stabilirea detaliilor.

Lansare simultană de mini-CD-uri ale componenţilor Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor în 12 localităţi din ţară

   Un alt element de noutate cu care vine Teatrul „Junior” (divizie a Euro Art Serv) este lansarea simultană în 12 localităţi din ţară, luni, 14 septembrie 2009, cu ocazia Deschiderii noului an şcolar de învăţământ, a tot atâtea mini-cd-uri realizate de componenţii Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor. În Târgovişte, Pucioasa, Aninoasa, Bucureşti, Lehliu-Gară, Movila, Vulcana de Sus, Piatra Neamţ şi în alte localităţi din judeţele Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Neamţ Cei 12 copii şi adolescenţi, membri ai Grupului Naţional „Şcoala Micilor Vedete, au muncit mult pe parcursul vacanţei pentru a le putea face aceste cadouri muzicale colegilor şi profesorilor lor .Prin aceste lansări se intenţionează şi oferirea unei abordări artistice a evenimentului prilejuit de Deschiderea Anului Şcolar.

La Macea, în judeţul Arad, a avut loc între 7 şi 9 august cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de UMor Popular "Gura Satului". La secţiunea de interpretare premiul I a revenit grupului "Şcoala Micilor Vedete" din Aninoasa, jud. Dâmboviţa. La secţiunea interpreţi individuali, Umorista de numai 5 ani Patricia Fieraru, de asemenea componentă a Şcolii Micilor Vedete, a obţinut Premiul Special al Juriului "Traian Lăpăduş". Podiumul la interpretare a fost dâmboviţean în totalitate.

   Grupul Naţional "Şcoala Micilor Vedete" din Aninoasa - Dâmboviţa participă în perioada 07-09 august 2009 la Festivalul Internaţional de umor popular "Gura Satului" ce se va desfăşura în localitatea Macea, jud. Arad. Momentele prezentate în concurs sunt: "Gura Satului"(grup) şi "Scufiţa Portocalie"( individual Patricia Fieraru). Textele şi regia ambelor momente sunt semnate Victor Mihalache.

   ZILELE  COMUNEI  VĂCĂREŞTI -jud. Dâmboviţa
   14 şi 15 august 2009 vor fi zilele de sărbătoare pentru cei din Văcăreşti şi nu numai. Vor fi invitaţi scriitori, muzicieni şi artişti din toată ţara. În premieră se va desfăşura Festivalul de poezie şi muzică "Acasă la Văcăreşti". Creaţiile poetice sunt aşteptate pe adresa Primăriei Văcăreşti, cod poştal 137495, jud. Dâmboviţa. La spectacolul folcloric îşi vor da concursul: Simona Dinescu, Ilie Roşu, PrezintCamelia Conovici, Mitică Tavă şi alţii

Joi, 16 iulie, la primria Vulcana Băi din judeţul Dâmboviţa va sosi o solie din partea primăriei Pietrari, din acelaşi judeţ. Primarul de Pietrari, Cornel Coman, se va afla în fruntea grupului ce aduce la Vulcana Băi invitaţia pentru participarea Consiliului Local şi Primăriei Vulcana Băi la prima ediţie a Sărbătorii Caşului Afumat de la Pietrari.

              ZILELE  COMUNEI  PIETRARI

Cu acest prilej vor avea loc „Sărbătoarea Caşcavalului Afumat”şi
„Concursul tăietorilor de lemne”. Duminică, 19 iulie la Primăria Pietrari va avea loc reuniunea reprezentanţilor Consiliilor locale şi ale aparatelor primarilor din comunele Pietrari, Vulcana-Băi şi Voineşti. Luni, 20 iulie de Ziua Sfântului Ilie, ocrotitorul Pietrarilor va avea loc parada portului popular românesc pe traseul Primărie – Troiţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, apoi târnosirea Troiţei Sfântului Ilie, Ocrotitorul Pietrarilor si debutul suitei de manifestări „Spectacole cu şi pentru copii”. Evoluţii ale elevilor şcolilor şi grădiniţelor de pe raza comunei. Va urma spectacolul ansamblurilor folclorice şi al soliştilor din mai multe localităţi dâmboviţene si Spectacolul extraordinar la care işi dau concursul: Ionuţ Dolănescu, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Ilie Roşu, Elisabeta Turcu, Nicoleta Vasile, Gheorghe Ciucioiu, Lucia Geambaşu, Liliana Mocănescu, Marian Stere şi mulţi alţii. 

  În zilele de 19 şi 20 iulie, comuna Pietrari din judeţul Dâmboviţa găzduieşte Sărbătoarea Caşcavalului Afumat şi Concursul Tăietorilor de Lemne, manifestări ce se vor desfăşura în cadrul primei ediţii a Zilelor Localităţii. Ocrotitorul pietrărenilor este Sfântul Prooroc Ilie şi de aceea a fost aşezată sărbătoarea în această perioadă. Printre invitaţi se vor afla: Ionuţ Dolănescu, ILie Roşu, Elisabeta Turcu, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Lucia Geambaşu şi mulţi alţii. Prezintă Victor Mihalache

Sărbătoare „haiducească” la Vulcana-Băi

Duminică, 28 iunie şi luni 29 iunie, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, comuna dâmboviţeană Vulcana Băi vine cu o nouă premieră: prima Sărbătoare Haiducească. Vom avea parte de: întreceri haiduceşti, foc de tabără, paradă a portului popular, recitaluri folclorice şi o întâlnire cu cei mai îndrăgiţi „haiduci” ai momentului: Grupul „Nemuritorii”. Duminică, 28 iunie 2009 vor fi prezentati doi tineri din Vulcana Băi care au reprezentat România la „Concursul european al liceenilor”, va avea loc lansarea volumului de versuri „Urma Curcubeului” al poetului Victor Mihalache si recitaluri artistice: Camelia Conovici (folclor), Marian Stere (muzică uşoară), Victor Mihalache (etno), Ansamblul „Junii Valahi”, Şcoala Micilor Vedete, Orchestra Dragoş Popescu şi Grupul vocal-instrumental. Luni, 29 iunie 2009 se va desfasura
Festivalul Folcloric „Vulcana Băi în zi de sărbătoare”, cu participarea colectivelor artistice din mai multe comune dâmboviţene
   

Sărbătoare „haiducească” la Vulcana-Băi

Duminică, 28 iunie şi luni 29 iunie, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, comuna dâmboviţeană Vulcana Băi va fi în mare sărbătoare. După ce a deschis suita Sărbătorilor Fiilor Satului şi a Zilelor Localităţii, fiind prima comună din Dâmboviţa care a organizat o astfel de reuniune, anul acesta Vulcana Băi vine cu o nouă premieră: prima Sărbătoare Haiducească.
   Pentru că pe aceste meleaguri maiestuoase au hălăduit pe vremuri haiducii şi pentru că nevoia de inedit este întotdeauna prezentă acolo unde sunt minţi luminate şi novatoare, pe 28 şi pe 29 iunie, la Vulcana Băi vom avea parte de: întreceri haiduceşti, foc de tabără, paradă a portului popular, recitaluri folclorice şi o întâlnire cu cei mai îndrăgiţi „haiduci” ai momentului: Grupul „Nemuritorii”.

Compania „Euro – Art Serv”              Consiliul local şi Primăria Aninoasa
                                           Teatrul „Junior”

                                                     organizează

                          ediţia a doua a festivalului de muzică pentru copii

                     ETNO – JUNIOR – FEST

                 în zilele de 3 şi 4 octombrie 2009, în comuna Aninoasa,
                                               judeţul Dâmboviţa


         Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Un asemenea festival este binevenit tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance. Prima ediţie s-a dovedit a fi un real succes. Aici s-au clădit noi prietenii şi s-au cimentat altele vechi. Nimeni nu s-a aflat sub stress-ul jurizării, iar atmosfera a fost una de excepţie.
   Gazda primitoare a festivalului va fi şi anul acesta frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.
   Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.
1.	Vârstele participanţilor
Vom aştepta şi urmări cu interes evoluţiile participanţilor cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, din ţară şi de peste hotare.

2.	Piese interpretate
           În concurs vor fi interpretate două melodii etno, cu negativ (cu sau fără backing vocal). Negativele trebuie să fie de bună calitate, pe suport cd sau mini-disk.

3.	Preselecţia participanţilor 
            Preselecţia concurenţilor se va face pe baza cd-urilor demo ce vor conţine chiar melodiile propuse pentru concurs şi a unor fişe ce vor conţine numele şi prenumele concurentului, data naşterii, adresa, o scurta prezentare a activităţii artistice de până acum (unde este cazul!) şi două fotografii. Aceste materiale vor fi trimise până la data de 10 septembrie (data poştei) pe adresa:  Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod poştal 137540 , Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa şi vor fi însoţite de o copie a ordinului de plată ce va dovedi achitarea taxei de preselecţie.

4.	Taxele de participare
          Taxa de preselecţie este în valoare de 50 de lei şi se va achita în contul: RO04RNCB2500000409880001, deschis la B.C.R Târgovişte. Concurenţii admişi în finală vor mai achita în acelaşi cont, sau vor aduce cu sine şi vor primi chitanţă, suma de 50 de lei. Aceste sume se vor regăsi în organizarea evenimentului, o organizare pe care o dorim de excepţie.

5.	Cele mai rapide înscrieri
           Având în vedere că ne aflăm încă la un început cu acest festival, cei ce vor avea încredere „din prima” în oferta noastră şi vor fi cei dintâi la înscrieri vor primi bonusuri-surpriză din partea organizatorilor ( fie un loc în plus gratuit la cazare şi masă pe întreaga perioadă de desfăşurare, fie materiale audio-video şi promoţionale, fie o şedinţă foto cu vedetele invitate la festival, etc.). Primii cinci înscrişi vor avea, deci, parte de plăcute surprize! Ideea este că ar fi bine să vă înscrieţi din timp, pentru că deja s-a dus vestea despre această manifestare şi despre starea de prietenie veritabilă ce domneşte aici.

6.	Înscrierile în finală
         Concurenţii ce vor fi admişi în finală (ne dorim cât mai mulţi!) vor fi anunţaţi telefonic şi pe blogurile festivalului. Vor mai oferi date biografice suplimentare şi fotografii (pentru tipăriturile manifestării). li se vor comunica detalii în legătură cu deplasarea (realizată pe cheltuiala familiei concurentului, sau a sponsorilor acestuia), cu cazarea şi masa (gratuite pentru concurent şi un însoţitor). Asigurăm contra-cost, la preţuri rezonabile, la cerere, cazare şi masă pentru alte persoane ce vin împreună cu concurentul.

7.	Evoluţia în festival
         De la capul locului trebuie să spunem că nu acceptam nici un element ce poate denatura evoluţia firească a concurentului ( o „maturizare” prin machiaj, coafură sau vestimentaţie neadecvată vârstei). Aşteptăm prezenţe deschise, copilăreşti.

8.	Jurizarea
         Pentru că la mai toate festivalurile (nu numai la cele pentru copii) există probleme cu ierarhiile finale şi pentru că noi nu organizăm acest festival pentru a ne rezolva cine ştie ce meschine interese (componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor avea recitaluri în afara concursului!), componenţa juriului nu va fi cunoscută înaintea primului gong al concursului. 

9.	Premiile
           Atenţie mare!!!
        Premiile nu vor fi unele obişnuite. Participanţii la prima ediţie au primit telefoane mobile, trofee de Humuleşti (originale), diplome şi cupe. Anul acesta va puteţi aştepta la alte plăcute surprize. Vor fi oferite suveniruri şi diplome tuturor participanţilor. Spectacolele vor fi imprimate şi difuzate de un post naţional de televiziune şi unul internaţional de radio, iar o altă componentă de premii va fi constituită de interviuri şi difuzări de piese pe aceste posturi, precum şi pe alte posturi locale.

         Relaţii suplimentare la tel.:0740-643071 sau 0766-341529 şi pe 
                   http://scoalamicilorvedete.blogsot.com 
                   http://etno-junior-fest.blogspot.com

Vă aşteptăm la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa şi vă promitem o sărbătoare adevărată a muzicii etno şi a copilăriei!

Constantin Maricescu,                             
   primarul comunei Aninoasa                         
     
               Victor Mihalache,
      director Euro-Art Serv,
                   directorul festivalului

   La editura ApaArt din Târgovişte a apărut volumul de versuri "Urma Curcubeului" al poetului Victor Mihalache. Prefaţa este semnată Corneliu Leu, iar postfaţa, Nicolae Dragoş. Volumul a fost nominalizat pentru premiul "Valori Creştine", acordat de revista Albina Românească. Pentru detalii şi comenzi de carte (gratuite), puteţi scrie la victormih2005@yahoo.com

Desfăşurare de „forţe” în stil mare la „Sărbătoarea Aninoasei”


         Dacă ar fi să îl cităm pe scriitorul, gazetarul şi omul de spirit George Coandă am spune că uşor, uşor, din punct de vedere cultural, Târgoviştea devine un cartier al Aninoasei. Sigur că este aceasta o sintagmă onorantă, dar trebuie păstrate în mod firesc proporţiile. Dar nu e mai puţin adevărat că un Palat al Culturii cum este cel din Aninoasa nu este la îndemână unor oraşe importante şi că în această comună dâmboviţeană se „întâmplă” fapte artistice şi de cultură dintre cele mai interesante şi neobişnuite. „Zilele Culturii în Aninoasa”, „Noaptea de poezie de la Mânăstirea Viforâta”, „Rural Film Fest”, „Festivalul Constantin Manolescu”, „Etno Junior Fest” sunt doar câteva dintre manifestările ce au impus Aninoasa culturală în întreaga ţară şi peste hotare.
   Ediţia 2009 a Sărbătorii Aninoasei a marcat ziua comunei în stil de mare comunitate europeană. Cu invitaţi din Bulgaria (Grupul „Romantika”, Margarita Kovalenko – distins şi complex om de cultură şi Stefanka Kârsteva – cercetător la Biblioteca Naţională din Sofia şi membru al Academiei Bulgare), Cobadin, judeţul Constanţa (ansamblurile folclorice turc şi tătar) şi din judeţul Dâmboviţa ( orchestra Populară „Chindia”), scena din faţa Palatului Culturii a găzduit peste 100 de artişti. Şi asta numai la spectacolul de seară în care au mai evoluat: Ionuţ Dolănescu, Maria Butaciu, Elisabeta Turcu, Maria Ghinea, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Ileana Pavelescu, „Şcoala Micilor Vedete”, „Clubul Victorioşilor”, Ansamblul „Vestitorii Aninoasei” şi mulţi alţii.
   Rovana Plumb, Oana Antonescu (candidaţi la euro-parlamentarele din 7 iunie), Iancu Caracota (prefectul de Dâmboviţa), Florin Popescu (preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa), Gheorghe Ana (deputat), Adrian Ţuţuianu (senator) s-au numărat printre numeroasele personalităţi politice prezente la eveniment. A fost interesant faptul că la Aninoasa, PSD-ul şi PDL-ul s-au aflat pe aceeaşi scenă, demonstrând că acolo unde este judecată şi echilibru, iar oamenii ştiu să fie oameni, politica păleşte în faţa intereselor cetăţenilor.
   Am pornit cumva în sens invers relatarea despre desfăşurarea evenimentelor, pentru că a XIV-a ediţie a Festivalului Folcloric „În sat la Aninoasa” a încheiat suita manifestărilor. Mai devreme au avut loc depuneri de coroane la Monumentele Eroilor din Aninoasa, Viforâta şi Săteni, o paradă deosebită şi dezvelirea noului monument din curtea bisericii din Viforâta.
   Dimineaţa a aparţinut copiilor. Întâlnirea devenită tradiţională „Flori şi zâmbet de copli” i-a reunit pe cei mai mici locuitori ai comunei la spectacolul „Vreau să fiu Harry Potter”, prezentat de Teatrul „Junior” din Târgovişte şi la animaţie muzicală realizată de Victor Mihalache. Vernisajul expoziţiei de ex-libris şi filatelie dedicată lui Puşkin de Stefanka Kârsteva din Bulgaria şi lansarea volumului de versuri „Urma curcubeului” ( volum distins cu premiul „Valori Creştine” al revistei „Albina Românească”) au întregit paleta de manifestări.
   Iată şi câteva declaraţii în exclusivitate ale participanţilor:
Constantin Ciopec ( directorul Casei Culturii din Cobadin – Constanţa) :” Sunt profund impresionat de tot ceea ce am întâlnit la Aninoasa. Mesajul cu care noi am sosit de pe meleaguri dobrogene este unul de multi-culturalitate, de trăire adevărată şi de prietenie”.
Margarita Kovalenko (Bulgaria) – „Cunosc atât de bine Aninoasa şi mă simt atât de bine aici încât mi se pare că mă aflu pe aceste meleaguri de la începutul vieţii mele. Tot ce realizează primarul Constantin Maricescu şi poetul Victor Mihalache sunt lucruri deosebite şi de apreciat!”.
Ionuţ Dolănescu : „Aninoasa îmi aduce amintiri dragi. Aici am concertat în urmă cu câţiva ani alături de mama mea ; Maria Ciobanu şi de regretatul meu tată, Ion Dolănescu. Aici revin mereu cu plăcere ori de câte ori voi fi invitat…”
   Complexul de manifestări „Sărbătoarea Aninoasei” a fost realizat de Consiliul Local şi Primăria Aninoasa cu sprijinul postului de radio „Antena Satelor”, la iniţiativa primarului Constantin Maricescu.

Consiliul Local şi Primăria comunei Aninoasa, jud. Dâmboviţa,

în colaborare cu Radio Antena Satelor

vă invită miercuri, 27 şi joi, 28 mai 2009,
în Sfânta zi de Înălţare
la

SĂRBĂTOAREA  ANINOASEI
- ediţia a VII-a –

Programul manifestărilor:

Miercuri, 27 mai 2009

Sala de sport   - ora 11,00  - Competiţie de handbal feminin cu participarea sportivelor din şcolile de pe raza comunei.

Joi, 28 mai 2009

Scena din curtea Palatului Culturii din Aninoasa  - ora 09,30
Manifestarea complexă „Flori şi zâmbet de copil”” – ediţia a IV-a ( expoziţie de păpuşi cu cap de porţelan, expoziţie de fotografie, animaţie, jocuri şi concursuri şi spectacolul „Iepuraşul Vânător”, prezentat de Teatrul „Junior” din Târgovişte).

Parohia „Sfânta Treime” Viforâta   - ora 15,00
Dezvelirea Monumentului Eroilor

Monumentul Eroilor Aninoasa  - ora 16,00
Momentul evocator „Eroi au fost, eroi sunt încă”
( la ambele monumente vor avea loc slujbe de pomenire în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, slujbe oficiate de un sobor de preoţi, sub patronajul Înalt Prea Sfinţitului doctor Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei şi vor avea loc depuneri de coroane).

Scena din curtea Palatului Culturii din Aninoasa – ora 18,00
Festivalul folcloric „În sat la Aninoasa ( ediţia a IV-a) – iniţiator: Constantin Maricescu
   Îşi dau concursul: Ansamblurile folclorice turcesc şi tătar din Cobadin, jud. Constanţa, oaspeţi din Bulgaria, conduşi de Margarita Kovalenko, Ansamblul „Vestitorii Aninoasei”, grupul de tradiţii „Muguri de Anin”, Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor, Orchestra Populară „Chindia”.
   Cu acest prilej va avea loc lansarea cărţii „ Umbra Curcubeului” a poetului Victor Mihalache şi lansarea cerlui mai nou album al îndrăgiţilor solişti Camelia Conovici şi Mitică Tavă.
   Cu participarea interpretelor de folclor Maria Ghinea şi Elisabeta Turcu.
   Prezintă : Victor Mihalache

Primarul comunei Aninoasa,
Constantin Maricescu

BIENALA CONCURS DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEORGHE PETRAŞCU”, Ediţia a IX-a, 2008 
 
 Prilejuită, la debutul său de aniversarea a 120 de ani de la naşterea pictorului Gheorghe Petraşcu, BIENALA, concurs de artă plastică, „GHEORGHE PETRAŞCU” a ajuns laediţia a IX-a, Târgovişte 2008, îşi propune îmbogăţirea colecţiei  de artă plastică contemporană a Muzeului de Artă 
 Concursul este deschis membrilor U.A.P. din România şi Republica Moldova studenţilor (ultimul an, masterat) şi absolvenţilor Academiilor de Artă care pot participa cu cel mult două lucrări:• PICTURĂ – lucrări, cu dimensiunea maximă de 100 cm, încadrate şi cu sistem de prindere; • SCULPTURĂ – material definitiv, dimensiunea maximă 70 cm.
 

ANUNŢ DIN PARTEA WEBMASTERULUI

Respectându-şi promisiunea de a lăsa liberă publicarea oricărei ştiri culturale  venită din orice colţ de ţară, webmasterul acestui portal îl roagă pe autorul însemnării de mai jos să o semneze şi să se identifice.
Dorind să facem din acest flux de ştiri o imagine largă a contemporaneităţii noastre culturale nu putem accepta doar afirmaţii neargumentate. textele mai mari, prin care acestea se explică limpede, pot fi trimise redacţiei apăsând butonul "contact".

Noua prinţesă a umorului românesc este de la Şcoala Micilor Vedete

O cheamă Patricia Florentina Fieraru, este din Şuţa Seacă, din judeţul Dâmboviţa, are patru ani şi jumătate şi este componentă a Şcolii Micilor Vedete. Cu monologul "Aşa sunt eu", scris şi regizat de Victor Mihalache, a cucerit premiul special al juriului intitulat "Co-mici mici", cu valoare de adevărat trofeu al Festivalului Naţional al umorului "Constantin Tănase" de la Vaslui. Spunem aceasta pentru că Patricia a fost singura invitată să evolueze sâmbătă, 11 octombrie, în deschiderea spectacolului de gală cu piesa "Măscăriciul"( cu Horaţiu Mălăele în rolul principal). Preşedintele juriului a fost Dorel Vişan, iar printre "juraţi" s-au aflat: Geo Saizescu şi Cornel Udrea. Totuşi, Patricia nu va raspunde acestei onorante invitaţii pentru că trupa Şcolii Micilor Vedete a fost văduvită de un cuvenit premiu( după cantitatea aplauzelor şi ovaţiilor!) datorită jocurilor de culise ce nu se mai sfârşesc în lumea festivalurilor. Prin urmare, în semn de protest faţă de aceasta, Patricia nu va evolua în spectacolul de gală. Semnul că talentul tânăr şi umorul modern şi cu reale implicaţii sociale vor răzbi până la urmă este că au existat fricţiuni şi în rândul juriului, cei iubitori de cinste şi de dreptate susţinând cauza adevărului.
Aplauzele publicului şi ovaţiile participanţilor la ediţia jubiliară ( a XX-a) a Festivalului "Constantin Tănase" se constituie în premiul cel mare pentru Şcoala Micilor Vedete şi pentru noua prinţesă a umorului românesc, Patricia Florentina Fieraru!!!

                                               Consiliul Local şi Primăria Comunei Lucieni
organizează în perioada
11 – 14 octombrie 2008
Z I L E L E     L U C I E N I L O R
(„Lucieni - Sufletul în strai de sărbătoare”)
( ediţia a II-a)
Programul manifestărilor:

Sâmbătă, 11 octombrie
Ora 10,00   - Primăria Lucieni
   - Deschiderea oficială a complexului de manifestări
   - Postul de radio Lucieni îşi inaugurează grila de toamnă – iarnă
   - Vernisaj de expoziţie
   - Defilare cu formaţiile artistice din ţară şi de peste hotare până la Stadionul Comunal
Ora 12,00   - Stadionul Lucieni
   - Inaugurarea Târgului de produse „ Recolta 2008” ( expun producători de mere, cartofi, varză şi alte produse specifice toamnei, precum şi firme de utilaje agricole, mici comercianţi, etc.)
   - Expoziţie de tehnică de securitate anti-efracţie şi supraveghere video – Compania „Euroguard”
   -  Spectacol oferit de elevii şcolilor şi grădiniţelor de pe raza comunei şi de ansamblurile invitate din ţară şi de peste hotare.
Duminică, 12 octombrie
Ora 10,00  - Program de divertisment la Radio Lucieni
Ora 15,00   - Stadionul Lucieni
   - Întreceri sportive şi distractive ( Campionat de table, Curse de sărituri în saci, Ştafeta veselă, Aruncare la ţintă şi altele)
Ora 17,00   - Stadionul Lucieni
   - Demonstraţii de acrobaţie aeriană cu avioane uşoare şi planoare
   - Demonstraţii hipo ( curse cu obstacole)
   - Spectacol muzical distractiv susţinut de artişti de seamă ai ţării noastre şi de invitaţii din străinătate.
Ora 21,30   - Stadionul Lucieni
   - Focuri de artificii
Luni, 13 octombrie
Ora 10,00   - Sala de consiliu
   - Şedinţa solemnă a Consiliului Local Lucieni
   - Simpozion „ Comunitatea rurală, realităţi şi perspective” ( cu participarea reprezentanţilor de frunte ai comunităţii locale Lucieni şi a invitaţilor din instituţii ale statului, ONG-uri şi a unor personalităţi din sfera socialului, politicului, culturii, religiei, etc.)
   - Vizitarea Muzeului Comunal
   - Vernisajul expoziţiilor de desene „Satul meu” şi „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!”
   - Lansări de carte în Biblioteca Comunală
Ora 15,00   - Curtea Şcolii Lucieni
   - Întreceri sub semnul devizei „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!” ( cros, ştafetă, concurs de biciclete).
   - Maratonul Păcii
Ora 17, 00   - Căminul Cultural Lucieni
   - Vizitarea expoziţiilor de desene ale copiilor „Satul meu” ( ediţia a II-a), „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!” şi a expoziţiei copiilor din Pernik (Bulgaria)
   - Întâlnire între copiii din Lucieni şi oaspeţii din Bulgaria
   - Spectacolul „Iepuraşul Vânător”, prezentat de Teatrul „Junior” din Târgovişte
   - Mini – discoteca celor mici
Marţi, 14 octombrie
Ora 8,00   - Biserica Lucieni
   - Hramul bisericii
   - Oficierea slujbei pentru „Nunta de aur”
Ora 11,00   - Monumentul Eroilor din Lucieni şi Monumentul Eroilor din Şuţa Olteni
  - Slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pentru libertatea ţării
  - Moment artistic
Ora 12,00   - Curtea Bisericii Lucieni
   - Praznic ocazionat de Hramul Bisericii şi de Sărbătoarea Comunei.
   - Închiderea oficială a actualei ediţii a „Zilelor Lucienilor”
* Programul va mai cuprinde conferinţe de presă, vizite la obiective turistice din Târgovişte şi din împrejurimi, lansări de carte si de materiale audio şi altele.

   Vineri, 3 octombrie 2008, incepand cu ora 17,oo, în comuna dâmboviţeană Aninoasa va avea loc cea de-a VI-a ediţie a FESTIVALULUI  PRIMARILOR  ARTIŞTI. Şi-au anunţat prezenţa primari cu veleităţi artistice din judeţele: Arad, Mureş, Timiş, Buzău, Vrancea şi Dâmboviţa, precum şi alţi oaspeţi din ţară  şi din străinătate.Grupurile "Kambanki" şi "Tea-Dance" din Elin-Pelin (Bulgaria), "Nemuritorii", "Ceata lui Constantin", Şcoala Micilor Vedete şi "Vestitorii Aninoasei" vor susţine recitaluri.

PROGRAMUL TEATRULUI TONY BULANDRA DIN TARGOVISTE

DATA	ORA	PIESA
VINERI 26 Sept.	19:00
Sala Mare	“AMORUL PICTOR” dupa Moliere
Regia Louise Danceanu
SAMBATA 27 Sept.	19:00
Sala Mare	“BACHANTELE” dupa Euripide
Regia Mihai Maniutiu
DUMINICA 28 Sept.	19:00
Sala Studio	“AGENDA UNUI BARBAT” de J.C. Carriere
Regia Petrica Nicolae
LUNI 29 Sept.	19:00
Sala Mare	“ROMEO SI JULIETA” de  W.Shakespeare
Regia Kemal Basar (Turcia)
MIERCURI 1 Oct.	19:00
Sala Mare	“VISUL UNEI NOPTI DE VARA” de  W.Shakespeare
Regia Florin Gabriel Ionescu
JOI 2 Oct.	19:00
Sala Mare	“VISUL UNEI NOPTI DE VARA”de  W.Shakespeare
Regia Florin Gabriel Ionescu
VINERI 3 Oct.	19:00
Sala Studio	“AUTO” de Ernesto Caballero
Regia Horatiu Mihaiu Premiera
SAMBATA 4 Oct.	19:00
Sala Mare	“VISELE CALATORILOR DE PE TITANIC”
Regia Mihai Maniutiu
DUMINICA 5 Oct.	19:00
Sala Mare	“ROMEO SI JULIETA” de  W.Shakespeare
Regia Kemal Basar (Turcia)
MIERCURI 8 Oct.	19:00
Sala Mare	“AMORUL PICTOR” dupa Moliere
Regia Louise Danceanu
JOI 9 Oct.	19:00
Sala Studio	“AUTO” de Ernesto Caballero
Regia Horatiu Mihaiu
VINERI 10 Oct.	19:00
Sala Mare	“AMORUL PICTOR”  dupa Moliere
Regia Louise Danceanu
SAMBATA 11 Oct.	19:00
Sala Mare	“FEMEILE DIN TRAHIS” dupa Sofocle
  Regia Alexander Hausvater
DUMINICA 12 Oct.	19:00
Sala Mare	“FRIDA IMPRESII”
 Regia: Mc.Ranin
MIERCURI 15 Oct.	19:00
Sala Mare	“PAC POC PIC”
 Regia muzicala Bogdan Matei
JOI 16 Oct.	19:00
Sala Mare	“PAC POC PIC” 
Regia muzicala Bogdan Matei
VINERI 17 Oct.	19:00
Sala Mare	“IMBLANZIREA SCORPIEI” de  W.Shakespeare
Regia Gabriela Dumitru
SAMBATA 18 Oct.	19:00
Sala Studio	Spectacol invitat
DUMINICA 19 Oct.	19:00
Sala Studio	“DUMNEZEUL DE A DOUA ZI”
De Mimi Branescu
VINERI 24 Oct.	19:00
Sala Studio	“NEBUNI DE FAMILIE” de Dana Dorian
Regia Corneliu Jipa
SAMBATA 25 Oct.	19:00
Sala Studio	“DUMNEZEUL DE A DOUA ZI”
De Mimi Branescu
DUMINICA 26 Oct.	19:00
Sala Studio	“MATRIOSCA” de Tuncer Cucenoglu
Regia Catalin Chirila
 

Zilele Europene ale Patrimoniului din România

Zilele Europene ale Patrimoniului din România, ediţia 2008, au început  la Târgovişte, prin lansarea oficială a evenimentului care este organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor cu sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti. Cu acest prilej pot fi vizitate  monumente, situri arheologice sau zone protejate care, în mod obişnuit, sunt accesibile numai specialiştilor. 


Mini MEGASTAR la Târgovişte! 

A fost o sărbătoare plăcută din prietenia lui VICTOR MIHALACHE, omul de cultură, care cu bani puţini şi prieteni de ANINOASA şi LUCIENI, face mereu gesturi reuşite, de această dată cu oamenii de la Radio ROMÂNIA Cultural, aflaţi la Casa Sindicatelor (director prof. MIHAI ALEXANDRU) mereu Centrul Cultural al TÂRGOVIŞTEI).
Emisiunea înregistrată, va fi pe postul amintit duminică 28 septembrie de la ora 9.00. Concursul s-a desfăşurat pe 2 categorii de vârstă 9 – 14 şi 15 – 20 ani. La prima categorie de vârstă concurenţii au fost în majoritate târgovişteni (La „Şcoala micilor vedete” mai ales) şi morenari (de la Clubul Copiilor – director prof. Daniela CĂLINEŢ).


http://pxjfrxdp.ibnsites.com, 




Primăria comunei Aninoasa, judeţul Dâmboviţa
în colaborare cu
Compania „Euro – Art” Serv

vă invită să participaţi la

RURAL   FILM   FEST (ediţia a II-a)

         Festivalul va avea loc în Aninoasa, la doar 4 kilometri de Târgovişte, în zilele de 02 şi 03 octombrie 2008 şi se adresează creatorilor de film şi realizatorilor de televiziune care abordează problematica satului. Producţiile sunt aşteptate în format DVD până pe data de 20 septembrie pe adresa : Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod 137540, Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa.
   Realizatorii vor fi invitaţi cu prilejul „Zilelor culturii în Aninoasa” ( ediţia a VI-a) – 01-05 octombrie 2008 să participe la vizionarea tuturor producţiilor înscrise în festival, la discuţii şi colocvii, precum şi la o sesiune foto-video la Mănăstirile Viforâta şi Dealu şi în alte locuri interesante de pe raza comunei şi din împrejurimi. Toţi cei prezenţi vor fi răsplătiţi cu diplome şi alte semne de recunoştinţă, iar cei stabiliţi de juriu vor primi frumoase premii. Relaţii suplimentare la tel. 0740-643071, sau pe messenger, la id-ul victormih2005.


Consiliul Local şi Primăria Aninoasa

organizează în perioada 1 – 5 octombrie 2008

complexul de manifestări

„ ZILELE  CULTURII  ÎN  ANINOASA”

( ediţia a VI – a )


Program:

   Miercuri, 1 octombrie

Ora 10,00   - Primăria Aninoasa

   Deschiderea oficială a complexului de manifestări
   Vernisajul expoziţiei de fotografie „ 10.700”
   Conferinţă de presă

Ora 16,00   - Sala de sport Aninoasa

   Concurs de cultură generală şi întreceri sportiv – distractive între cele trei şcoli generale de pe raza comunei.


     Joi, 2 octombrie

Ora 10,00   - Grădiniţa Aninoasa

   Întâlnire cu cei mai mici locuitori ai comunei Aninoasa, copiii de la grădiniţele Aninoasa, Viforâta şi Săteni. Concursuri, programe artistice şi spectacol al Teatrului „Junior”.

   Ora 17,00   - Primăria Aninoasa

   Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a „ Rural Film Fest” ( festivalul filmelor şi al emisiunilor de televiziune cu temă rurală)
   Vizionări şi discuţii

   Ora 21,00   - Trapeza Mănăstirii Viforâta

   „ Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta” ( ediţia a V-a)

   Vineri, 3 octombrie

   Ora 10,00   - Primăria Aninoasa   

Vizionări de materiale şi discuţii asupra lor în cadrul „Rural Film Fest”

   Ora 12,00   - Vizitarea Mănăstirii Dealu

   Ora 16,00   - Primăria Aninoasa

   Gala decernării premiilor „Rural Film Fest”

   Ora 18,00   - Complexul Socio – Cultural Aninoasa
   Festivitatea de inaugurare a Complexului Socio – Cultural Aninoasa

   Vernisaje de expoziţii

   Festivalul Primarilor Artişti ( ediţia a VI-a)

   Sâmbătă, 4 octombrie

   Ora 10,00   - Complexul Socio – Cultural Aninoasa

   Deschiderea primei ediţii a festivalului muzical pentru copii „ Etno – Junior – Fest”

   Desfăşurarea concursului

   Ora 16,00   - Complexul Socio – Cultural Aninoasa

   Desfăşurarea celei de - a doua părţi a concursului „ Etno – Junior – Fest”

   Discoteca celor mici

   Duminică , 5 octombrie

   Ora 10,00   - Complexul Socio – Cultural Aninoasa

   Festivitate de premiere pentru concursurile „Constantin Manolescu” şi „Aninoasa văzută prin ochii copiilor” ( ambele aflate la a VI-a ediţie)

   Gala Laureaţilor primei ediţii a „Etno – Junior – Fest”

   Finalul celei de-a VI-a ediţii a „Zilelor Culturii în Aninoasa”

   * Programul va mai cuprinde vizite la obiective turistice din Târgovişte şi Aninoasa, conferinţe de presă, filmări şi înregistrări audio pentru mass-media naţională şi locală, discuţii libere.

   Producătorul executiv al evenimentului : „Euro – Art Serv”

   Parteneri media : Radio „Antena Satelor”, Etno TV, TVRM, Impact, Columna Tv, Dâmboviţa, Scena Vieţii

   Colaboratori: Şcolile şi grădiniţele de pe raza comunei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dâmboviţa

   Sponsori : Bloom Info, Confort, Tec Ton International

Movies

Compania „Euro – Art Serv”              Consiliul local şi Primăria Aninoasa
                                           Teatrul „Junior”

         

                                                     organizează

                         prima ediţie a festivalului de muzică pentru copii

                     ETNO – JUNIOR – FEST

                 în zilele de 4 şi 5 octombrie 2008, în comuna Aninoasa,
                                               judeţul Dâmboviţa


         Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Era necesară apariţia unui asemenea festival tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance.
   Gazda primitoare a festivalului va fi frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.
   Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.
Elementele inedite ale acestei manifestări sunt :
- festivalul în sine. Nu mai există altul profilat numai pe muzică etno pentru copii în ţară;
- faptul că nu va fi cunoscută componenţa juriului până la primul gong al festivalului, iar membrii juriului nu se vor întâlni între ei şi nu vor delibera. Va exista numai un secretar al juriului care va strânge fişele şi va face totalurile, evitându-se, astfel, pilele, relaţiile,etc.
- premiile: Trofeul va fi următorul: va fi dat oficial numele unei stele după cel al câştigătorului ( câştigătoarei). Alte premii vor consta în împroprietărirea cu teren pe Lună sau pe Marte ( cu acte în regulă).

Regulamentul festivalului şi informaţii suplimentare la http://etno-junior-fest.blogspot.com 

MARE FESTIVAL, MARE!!!
Avem deosebita plăcere să vă anunţăm că "Euro - Art Serv", Teatrul "Junior", Consiliul Local şi Primăria comunei dâmboviţene Aninoasa, împreună cu Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor organizează în zilele de 4 şi 5 octombrie 2008 prima ediţie a festivalului muzical pentru copii " ETNO - JUNIOR -FEST". Regulamentul, condiţii de participare şi detalii despre desfăşurarea acestei manifesteră puteţi găsi pe http://etno-junior-fest.blogspot.com

Şcoala Micilor Vedete realizează un film de televiziune

Pe baza experienţelor săptămânale acumulate în cadrul emisiunilor „Clubul Victorioşilor” la Columna Tv din Târgovişte, o parte a componenţilor Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor deveni în această vacanţă protagonişti ai unui film. Titlul său provizoriu este „La răscruce de vise”, iar scenariul şi regia sunt semnate Victor Mihalache. Este o poveste în care se îmbină realul cu fantasticul, iar prezentul cu trecutul. Locaţiile în care se va filma se află în judeţele Dâmboviţa, Braşov,Sibiu şi Constanţa. Filmul va participa la mai multe competiţii de gen din ţară şi de peste hotare şi este realizat de Euro-Art Serv Studio în colaborare cu Columna Studio şi Columna Tv din Târgovişte.

 	
					

[Vezi alte comunicate din categoria Educatie / Cultura] | [inapoi]
	
Prima mini-tabără folk din mediul rural din România
Educatie / Cultura
	     salveaza in format PDF
    vezi versiunea pentru tiparire
  	
		


Aninoasa şi Vulcana-Pandele, jud. Dâmbovi#- 13 Iulie 2008 - Pentru a demonstra ca folk-ul nu este un gen muzical pe cale de dispariţie şi ca - dimpotrivă, este ascultat şi promovat şi în mediul rural - Compania 'Euro-Art Serv' şi primăriile comunelor dâmboviţene Aninoasa şi Vulcana - Pandele organizează în zilele de 18, 19 şi 20 iulie 2008 mini-tabăra 'VIS - Pro folk'.

Concerte în curtea Mânăstirii Viforâta şi în ceardacul Casei- Muzeu a gravorului Gabriel Popescu din Vulcana-Pandele, o drumeţie în Bucegi, imprimări pentru emisiuni de radio şi televiziune, precum şi dezbateri pe tema viitorului muizicii folk, aceasta este oferta pentru prima ediţie a mini-taberei 'VIS - Pro folk'. Deja şi-au anunţat participarea cant-autori din Bucureşti, Giurgiu, Slatina şi Târgovişte şi sunt aşteptate şi alte înscrieri şi confirmari. Paerticipanţii vor fi invitaţi şi la Zilele comunei Vulcana-Pandele şi vor avea întâlniri cu Constantin Maricescu ( primarul comunei Aninoasa) şi cu Constantin Olteanu ( primarul de Vulcana-Pandele).Jurnaliştii care vor să participe la tabără pot obţine acreditări de la iniţiatorul şi organizatorul principal Victor Mihalache ( tel:0740-643071).

Euro-Art Serv este o companie artistică ce are ca divizii Teatrul pentru copii şi tineret \'JUNIOR\', revistele \'Scena Vieţii\' şi \'Scena Vieţii-Junior\', precum şi laboratorul de creaţie audio-video EAS Studio.

 O adresă utilă pentru conducătorii de grupuri de copii şi adolescenţi care doresc colaborări în domeniu, pentru părinţi şi copii ce vor prezenţe pe posturi de televiziune şi în spectacole, pentru toţi cei ce vor să întâlnească mirajul copilăriei: http://scoalamicilorvedete.blogspot.com

Români la Bruxelles

          La „Concursul Liceelor 2008”, organizat de Comitetul Regiunilor, România a fost reprezentată de o delegaţie dâmboviţeană

   * 11 licee din 8 ţări au participat la competiţie
   * România a fost reprezentată de un echipaj al Colegiului Naţional „Constantin Carabella”
   * Artizanul acestei prezenţe româneşti la Bruxelles este domnul Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana – Băi, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România şi membru în Comitetul Regiunilor de pe lângă Parlamentul Europei


         Pe 18 şi pe 19 iunie, La Bruxelles (Brussels) s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a „Concursului Liceelor”, o competiţie ce a avut drept câştigători 11 echipaje din 8 ţări europene. Prezenţa în capitala Europei a fost chiar premiul adjudecat de elevii care au răspuns mai multor întrebări despre structurile europene şi care au alcătuit câte un eseu ce a avut la bază tot „chestiuni arzătoare” ale Uniunii Europene.
   Emil Drăghici, inimosul primar al comunei Vulcana-Băi, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) şi membru în Comitetul Regiunilor, parte a Parlamentului Europei, a fost cel care a reuşit includerea României în această competiţie şi cel care s-a constituit ad-hoc într-o ospitalieră gazdă la Bruxelles a celor patru componenţi ai delegaţiei române. Alexandra Mitrescu, Marta Bucur (eleve), Gheorghe Matei ( directorul C.N. „Constantin Carabella”) şi subsemnatul, în calitate de jurnalist, aceasta a fost componenţa grupului.
   Pe 17 iunie, la ora 17,40, cursa Tarom Ro373 ne-a purtat,  manevrată de căpitanul Puşcă, în cele mai bune condiţii până la Bruxelles. Capitala Europei ne-a întâmpinat cu un soare blând şi cu monumente răsărind în calea noastră la orice pas. Transferul la hotelul „Ibis” s-a făcut cu un microbuz, iar drumul ne-a dezvăluit deja că ne aflăm pe un loc încărcat de istorie, de civilizaţie şi de eleganţă. La grupul statuar „Don Qujotte şi Sancho Panza” avem prima surpriză „românească”: o copilă din Arad cântă la acordeon şi cerşeşte de mama focului. Apoi am văzut că Grand Place şi multe alte locuri din Bruxelles sunt invadate de cerşetori, muzicanţi, vânzători de flori, toţi români. După efectuarea cazarii, domnul Emil Drăghici ne-a invitat la o plimbare prin centru şi ne-a dezvăluit din secretele gastronomice ale locului. Apoi am urmărit parada de bucurie a italienilor pentru faptul că s-au calificat în „optimile” Campionatului European de Fotbal. 
   Dimineaţa de 18 a început sub semnul mişcărilor de protest ale fermierilor belgieni, aşa că transferul spre Parlamentul Europei s-a făcut mai devreme decât era prevăzut în programul manifestării. În sala Comitetului Regiunilor cele 11 echipaje şi-au prezentat materialele audio şi video despre ţările lor şi despre liceele reprezentate. Pe rând au evoluat reprezentanţii Cehiei, Poloniei, Estoniei, Italiei, Letoniei, Angliei, Irlandei şi României. Cea mai interesantă şi complexă prezentare a fost făcută de Alexandra Mitrescu şi de Marta Bucur şi spun aceasta fără subiectivism. Dovada o constituie felicitările primite după aceea şi faptul că fetele au fost remarcate de toată lumea prezentă la reuniune (au fost şi cele mai frumoase!). După pauza de prânz am mers în clădirea Parlamentului şi – după o scurtă vizită - am avut imensa şansă de a participa la o sesiune plenară a Comitetului Regiunilor în sala mare a Parlamentului Europei. Participanţii la Concursul Liceelor 2008 s-au putut fotografia cu Luc Van den Brande, preşedintele Comitetului Regiunilor şi cu comisarul european Danuta Hubner. Aici am întâlnit mai mulţi primari din România, reprezentanţi în Comitetul Regiunilor din partea Asociaţiilor Comunelor, Oraşelor şi Municipiilor. Melinda Bodo, membră în secretariatul Comitetului Regiunilor, o româncă – maghiară din Harghita ne-a fost pe toată perioada şederii la Bruxelles ghid şi gazdă preţioasă. Ziua s-a încheiat cu un dineu la hotelul „Novotel”. Eu am avut parte de o vizită nocturnă la Atomium şi prin alte locuri interesante ale Bruxelles-ului, alături de prietenii mei Petruţ şi Simona ( şi de micuţa lor Bianca).
   Ziua de 19 s-a desfăşurat sub semnul turismului şi ( în prima parte) al ploii. Îmbarcaţi într-un autocar modern şi spaţios, am făcut un tur al Bruxelles-ului. Sunt atâtea de văzut încât nu ar ajunge câteva zile, nu câteva ore. După masa de prânz a fost program de voie până la ora transferului către aeroport, iar apoi, conduşi de căpitanul de aeronavă Manolache, în Boeing-ul 737 am ajuns cu bine pe aeroportul Bucureşti - Otopeni.
   Au fost două zile dense, de ţinut minte toată viaţa, pentru că onoarea de a lua loc în fotoliile cele confortabile ale sălii mari a Parlamentului Europei nu este la îndemâna oricărui muritor. Tocmai de aceea transmit şi pe această cale toate felicitările domnului Emil Drăghici pentru demersurile pe care le face întru aşezarea României pe un meritat loc de cinste în galeria statelor importante ale Europei! Domnia –sa face mai mult lobby pentru România cât nu ştiu câţi alţi politicieni la un loc. Salutări Melinda Bodo! Un gând bun pentru Alexandra Mitrescu şi Marta Bucur! Domnului Gheorghe Matei toate urările de bine şi de împlinire a proiectelor celor frumoase legate de Colegiul naţional „Constantin Carabella”!

                                                           Victor Mihalache 

Consiliul Local şi Primăria comunei Aninoasa, jud. Dâmboviţa,

în colaborare cu Radio „Antena Satelor”

organizează joi, 5 iunie,
în sfânta zi de Înălţare,

SĂRBĂTOAREA  ANINOASEI

Ora 10,oo   - Scena din curtea căminului cultural Aninoasa
Manifestarea complexă „Flori şi zâmbet de copil”
- participă copii din grădiniţele şi şcolile generale de pe raza comunei
- spectacolul pentru copii „Iepuraşul Vânător”, prezentat de Teatrul „Junior” din Târgovişte
Ora 17,oo  - Monumentul Eroilor din Aninoasa
Moment evocator „Eroi au fost, eroi sunt încă”
Slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă
Depunere de coroane
Ora 18,oo  - Scena din curtea Căminului cultural Aninoasa

Festivalul folcloric „În sat la Aninoasa” ( ediţia a XIII-a) – iniţiator Constantin Maricescu
Îşi dau concursul: Nelu Bălăşoiu, Elisabeta Turcu, Camelia Conovici – Vulpoiu, Mitică Tavă, „Orchestra Maeştrilor”, condusă de Marian Mateescu, „Şcoala Micilor Vedete”, Ansamblul „Vestitorii Aninoasei”
Prezintă : Victor Mihalache

PROGRAMUL
Festivalul Internaţional al “PĂPUŞILOR VII”
Ediţia a IV-a,
 21-25 MAI 
Târgovişte 2008

SPONSOR PRINCIPAL ORANGE ROMÂNIA


21.05. 2008 - 22.05. 2008  
	Deschiderea atelierelor de creaţie a păpuşilor gigant şi a atelierului de mânuire a marionetei

Vineri, 23.05.2008 
Piaţa Mihai Viteazul - Parcul Mitropoliei

Ora 14.00, Scena a III-a:
	Deschiderea Festivalului 
	Deschiderea expoziţiei de păpuşi din porţelan (colecţia Mihalache)

Ora 15.00, Scena I:
	 „Cocoşelul neascultător” -  de Ion Lucian, regia Dan Ţopa, Teatrul Merlin (Timişoara)  

Ora 16.30, Cortul albastru:
	Atelier de creaţie personaje gigant: măşti, costume şi machiaj, confecţionare măşti şi păpuşi, mănuire păpuşi şi marionete, pictură pe faţă- Invitat special Radu Dinulescu - Teatrul de Marionete Arad

Ora 16.30, Cortul alb:
	Atelier de „Mânuit Păpuşi” – Invitat special lector univ. dr. Gabriel Apostol

Ora 17.30, Scena a II –a:
	Căsuţa cu poveşti (Expoziţie de desen ale copiilor)

Ora 18.30, Scena a III –a:
	“Mica Sirenă”- după Hans Christian Andersen, regia Gabriel Apostol, Teatrul pentru copii şi tineret “Mihai Popescu” (Târgovişte)  

Ora 20.00
	„ Notes Musicales” - Trupa Quidams, Franţa 

Ora 22.00
	Spectacol pentru adulţi – „Cabaretissimo” – Cabaret cu păpuşi – Paul Ionescu




Sâmbătă, 24.05.2008 
Piaţa Mihai Viteazul - Parcul Mitropoliei

Ora 10.00, Scena  a II-a:
	Parada păpuşilor - Piaţa Mihai Viteazul

Ora 10.30, Cortul albastru:
	Atelier de creaţie personaje gigant: măşti, costume şi machiaj, confecţionare măşti şi păpuşi, mănuire păpuşi şi marionete, pictură pe faţă- Invitat special Radu Dinulescu - Teatrul de Marionete Arad

Ora 10.30, Cortul alb:
	Deschiderea atelierului de „Mânuit Păpuşi” – Invitat special lector univ. dr. Gabriel Apostol – Teatru Tăndărică Bucureşti

 Ora 10.30, Scena mică ( scena IV)
	„Vasilache”- Paul Ionescu, Teatrul Tăndărică Bucureşti

Ora 11.30, Scena a III-a:
	“Vreau să număr stelele”-  după Ion Sava, regia Bogdan Ulmu, Teatrul  Bacovia (Bacău) 

Ora 12.30, Scena I:
	“Cenuşăreasa”  -  adaptare după Gh. Perarault, regia Cristian Pepino, Teatrul Toma Caragiu (Ploieşti) 

Ora 13.30, Scena a II-a:
	“Ciuboţelele Ogarului” – după Călin Gruia, regia Alin Antemir, Teatrul Anton Pann (Vâlcea)

Ora 14.30 
	Masă Rotundă – “Teatrul de animaţie încotro”

Ora 16.30, Scena a III-a:
	“Cartea cu Poveşti” – regia Nicolae Banică, Teatrul  Aschiuţă (Piteşti)  

Ora 17.30, Scena I:
	“Iepuraşul Vânător” –de Victor Mihalache,  regia Victor Mihalache, Teatrul Junior (Târgovişte)

Ora 18.30, Scena a II-a:
	“Albă ca Zăpada”- de Fraţii Grimm,  regia Oana Leahu, Teatrul pentru copii şi tineret “Mihai Popescu” (Târgovişte)  

Ora 20.00
	„Reve d’ Herbert„ - Trupa Quidams, Francez 




Duminică, 25.05.2008
Piaţa Mihai Viteazul - Parcul Mitropoliei

Ora 10.00, Scena I:
	Deschidere – Fanfara 

Ora 11.00, Scena a II-a: 
	“Zâna Lacului” – regia Maria  Gornic, Teatrul de Marionete Arad –  

Ora 12.30, Scena a III-a:
	“Vreau să număr stelele” - regia Bogdan Ulmu, Teatrul  Bacovia (Bacău)“

Ora 13.30, Scena I:
	“Privighetoarea” – de Arany Janos, regia Nagy Kopeczky Kalman, Teatrul Tamasi Aron (Sf. Gheorghe)  

Ora 14.00, Scena a II-a:
	Jocuri şi concursuri, animaţie stradală, realizată de echipa de clovni a Teatrului Municipal pentru copii şi tineret „Mihai Popescu” Târgovişte 
	Spectacol de Fanfara cu  Majorete – Secţia Muzicală 

Ora 16.00, Scena a III-a:
	„Iepuraşul Vânător” –de Victor Mihalache, regia Victor Mihalache, Teatrul Junior (Târgovişte)  

Ora 17.00 
	Concert formaţia Zacusca – Târgul Mureş

Ora 18.00, Scena I:
	“Vaca Rosmarie” – după Andri Beyeler, regia Cristi Juncu, Teatrul pentru copii şi tineret “Mihai Popescu” (Târgovişte)“

Ora 19.00 
	Compania Specimen Italia

Ora 20.00 
	Carnavalul Festivalului 
	Parada 
	Artificii

PARTENERI MEDIA:

TVR
TVR INTERNAŢIONAL
ARTPRESS
PORT.ro
Icity
Minisat 

Aici RADIO LUCIENI !!!











Aici Radio Lucieni! se va auzi începând de astăzi pe strada mare din comuna noastră. O modernă staţie de radioficare, cu goarne precum cele de la Radio Vacanţa a pornit de astăzi să emită. Se vrea acesta a fi un alt cadou din partea Primariei, a Consiliului Local şi a Primarului pentru toţi cetăţenii din Lucieni. Oameni importanţi de presă aui fost prezenţi la inaugurarea Staţiei de Radio Lucieni, consilieri locali, dar şi simpli cetăţeni. Vanesa Toma a fost aceea care alături de mine şi de poetul Victor Mihalache a făcut oficiile da gazdă. A avut loc dezvelirea siglei postului, s-a ascultat Cântecul pentru Lucieni, iar apoi s-a făcut auzită muzică religioasă. O premieră pentru satul dâmboviţean, pentru satul românesc în general s-a derulat astăzi la Lucieni şi suntem foarte mândri de asta. Paşte fericit tuturor!











Spuneam mai demult ca prichindeii reuniţi sub însemnele Şcolii Micilor Vedete şi ale Clubului Victorioşilor au avut două lăudabile iniţiative: au început să strângă jucării şi alimente pentru un copil de vârsta lor aflat în dificultate şi s-au mobilizat pentru o vizită la Căminul de Bătrâni de la Pucioasa. Şi ambele superbe gesturi au fost finalizate în Joia Mare a Săptămânii Patimilor Domnulu

Superbe gesturi de Paşte ale componenţilor ŞCOLII MICILOR VEDETE şi CLUBULUI VICTORIOŞILOR
















Spuneam mai demult ca prichindeii reuniţi sub însemnele Şcolii Micilor Vedete şi ale Clubului Victorioşilor au avut două lăudabile iniţiative: au început să strângă jucării şi alimente pentru un copil de vârsta lor aflat în dificultate şi s-au mobilizat pentru o vizită la Căminul de Bătrâni de la Pucioasa. Şi ambele superbe gesturi au fost finalizate în Joia Mare a Săptămânii Patimilor Domnului Nostru Iisus Hristos. Micuţul Ionuţ Marian Mănescu, de 7 ani, din localitatea Şuţa Seacă a fost fericitul beneficiar a foatre multe jucării, alimente şi o considerabilă sumă de bani donată de noii lui prieteni de la Şcoala Micilor Vedete. El ne-a mărturisit că până acum nu a avut parte de jucării şi că este extrem de fericit la primirea acestui neaşteptat dar. Şi-a dorit şi un set de carioca, pentru a putea desena şi colora şi l-a primit, de asemenea. Mai târziu am aflat că s-a jucat cu absolut toate jucăriile şi că le-a dat din ele şi frăţiorilor săi mai mici. Apoi, cu un autocar pus la dispoziţie de Primăria Aninoasa şi de firma Bossu Trans, s-a făcut deplasarea la Căminul de Bătrâni de la Pucioasa. Pentru că ploua intens, întâlnirea a avut loc în sala de mese şi nu în parcul instituţiei, ca de obicei. Emoţie, lacrimi de fericire şi o revedere la de la bunici la nepoţi, cu micuţii stând în braţele bătrânilor locatari şi cu multe mulţumiri din partea lor pentru componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor. Artiştii cei de o şchioapă au prezentat un consistent program muzical, au dansat de mama focului şi şi-au etalat cu mândrie noile costumaţii de scenă. Actorii Teatrului "Junior" au făcut şi ei câteva daruri muzicale. În cea de-a doua parte a programului, soliştii Orchestrei Populare "Chindia": Rodica Voicu, Ileana Pavelescu, Florentina Mâinea, Cristina Alexandru Gheorghilaş; precum şi Alina Oancea şi Nicolae Dulgheru au prezentat un spectacol folcloric cu totul şi cu totul deosebit. Vanesa Toma, Cristina Ilie, Loredana Dobrescu şi Beatrice Simion au avut, de asemenea, inspirate intervenţii artistice. Domnul Constantin Maricescu, inimosul priamr al comunei Aninoasa, a ţinut să fie prezent în mijlocul bătrânilor şi le-a adus daruri constând în alimente şi în dulciuri. Toatea aceste momente au fost înregistrate de Televiziunea "Columna" pentru emisiunea "Clubul Victorioşilor" din Sfânta zi de Paşte. Tuturor vă dorim Sărbători cu bine şi un Paşte Fericit!

  Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor di Târgovişte vă invită să vă întâlniţi cu primăvara, cu copilăria şi cu tinereţe pe blogul dedicat
   http://scoalamicilorvedete.blogspot.com
Vă aşteptăm şi vă dorim soare în suflete şi tot binele din lume!

TINERI MUZICIENI ROMANI LA VERONA
Elevi  de la Liceul de Artă din Târgovişte sunt invitati sa susţina  un recital în cunoscutul oraş italian Verona. Pe nume: Cristian Alexandru Moroianu, Luiza Georgiana Stoica, Marina Bratu şi Denisa Mariana Grecu ei au fost pana acum laureaţi la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. 
Recitalul vocal-instrumental pregatit  conţine fragmente din lucrari de Bach, Haydn, Chopin şi Mendelsson Bartholdy, precum şi muzică vocală din folclorul românesc.


Lansarea primului blog de primar dâmboviţean:

   http: constantin-maricescu.blogspot.com

   Joi, 13 martie 2008, în sediul primăriei din Aninoasa a avut loc un nou eveniment cu titlul de premieră: lansarea blogului „Constantin Maricescu – Inima mea bate pentru Aninoasa!”. Consilieri locali, salariaţi ai primăriei, prieteni de suflet ai domnului Constantin Maricescu, precum şi mulţi gazetari din presa locală şi naţională au participat la această inedită manifestare. Pentru început s-a făcut o incursiune în istoricul comunicării pe aceste meleaguri. De la străvechile focuri de pe dealuri cu care erau anunţate invaziile, trecând prin vorbele transmise prin toboşarul satului, urcând la goarnele aşezate pe maşina-caravană ( Aninoasa a fost prima comună dâmboviţeană care a apelat la această metodă de a face comunicări cetăţenilor!) şi ajungând la modernul Internet, aici s-au făcut mereu paşi buni pe tărâmul transmiterii în timp util a informaţiilor. Apoi, de la calculatorul de pe biroul primarului a fost realizată incursiunea pe blog, iar Constantin Maricescu a reiterat ideea apropierii de cetăţenii pe care îi reprezintă şi a rezolvării problemelor lor în cel mai scurt timp. Ori, pentru a nu mai fi nevoiţi să bată drumul până la primărie, pot comunica prin intermediul calculatorului, postând un comment pe acest blog. De asemenea, potenţiali investitori, sau vizitatori ai Aninoasei pot afla mai multe despre aceste locuri, despre agenda de lucru a edilului, sau despre ce se realizeză şi ce urmează să se realizeze pe teritoriul aceste comune. Următorul pas a fost trecerea pe la câteva gospodării pentru a anunţa cetăţenii despre noua iniţiativă a primarului.

După doar câteva săptămâni de la lansare, blogul Şcolii Micilor Vedete din Târgovişte a depăşit 1.ooo de vizitatori. Oameni din întreaga ţară şi din străinătate care cred în primăvara adusă în suflete de copilărie, de muzică şi vers de calitate au "trecut" pe la http:scoalamicilorvedete.blogspot.com şi au lăsat câte un gând, sau ne-au contactat după aceea. Îi invităm pe organizatorii de spectacole şi realizatorii de emisiuni radio-tv, precum şi pe toţi cei ce îndrăgesc copilăria să ne cunoască!

Portretul chinezesc

           Un concurs de nota 10 la Lucieni

         Abia ce a început primăvara şi – din acest Kilometru 0 al vieţii şi al firii – au răsărit mlădiţe de gând bun şi de activităţi interesante. Astfel, în organizarea Bibliotecii Comunale din Lucieni şi a Şcolii Generale şi beneficiind de sprijinul generos al Primăriei din localitate, joi, 13 martie a.c., în Sala de Consiliu de la Căminul Cultural Lucieni s-a desfăşurat ineditul concurs „Portretul chinezesc”. În ce a constat? Fiecare dintre cei 20 de concurenţi ( elevi în clasele a III-a şi a IV-a la Şcoala Generală Lucieni) au primit câte un chestionar cu întrebări de genul : „ În ce secol ţi-ar fi plăcut să te naşti?”, „Care este culoarea ta preferată şi de ce?” sau „ Care este instrumentul tău muzical preferat?”. Apoi, pe baza răspunsurilor din acest chestionar fiecare concurent a trebuit să facă un portret unui coleg. Juriul ( alcătuit din : Victor Mihalache – preşedinte şi membri:  Roxana Constantin, Nicoleta Stan (învăţătoare), Jenica Constantin ( bibliotecar), Liliana Mocănescu ( educatoare) şi Raluca Iacob – institutor) a avut o misiune grea. Răspunsurile au fost interesante şi pline de neprevăzut. Până la urmă a fost stabilit următorul podium: Locul I – Vanessa Toma (clasa a III-a), Locul II – Maria Alexandra Enache ( clasa a III-a) şi Locul III – Bianca Şerban. Au mai fost acordate următoarele premii speciale: Premiul pentru umor ( din partea Teatrului „Junior”) – Mara Alexandra Enache, Premiul ”Şcolii Micilor Vedete” – Vanessa Toma şi Premiul „Columna TV” – Silviu Nedelcu (clasa a IV-a).
   Primarul Gheorghe Mocănescu a oferit premii atât din partea  Primăriei Lucieni, cât şi în nume personal şi a fost o gazdă excelentă pentru oaspeţii din presa scrisă şi cea vizuală prezenţi la eveniment. O menţiune specială pentru doamna Jenica Constantin, iniţiatoarea concursului şi responsabila cu destinele Bibliotecii Comunale din Lucieni.


Proiectul „Primăvara – Kilometrul 0”

  „ CARNAVALUL  PRIMĂVERII”  LA LICEUL  DE  ARTE  „BĂLAŞA  DOAMNA”  DIN  TÂRGOVIŞTE

         Miercuri, 12 martie, începând cu ora 17,00, în Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte s-a desfăşurat „Carnavalul Primăverii”. Greu de descris în simple cuvinte atmosfera creeată de cei peste 400 de spectatori care au făcut ca moderna şi cocheta sală de spectacol să devină neîncăpătoare. Organizat de conducerea liceului, Euro-Art Serv ( prin Teatrul „Junior”) şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”, spectacolul a fost o supre-reuşită, la care au contribuit profesorii: Sabina teodorescu şi Alexandru Bondu şi învăţătoarele: Elena Tudose, Florica Burtescu, Florica Ioniţă. Stela Popescu, Ileana Văduva şi Viorica Cotovelea. Grafica şi recuzita au fost asigurate de prof. Briena Costache, afişul manifestării a fost semnat de profesorii Gheorghe Simion şi Paul Mănguţă, iar coordonatoarele întregului program au fost doamnele profesoare Doina Bădica şi Carmen Antonescu. În cuvântul de deschidere, prof. Gabriela Istrate, directoarea Liceului „Bălaşa Doamna” a subliniat necesitatea unor astfel de întâlniri pe triunghiul şcoală - părinţi – elevi şi a dezvoltării spiritului civic prin artă a tinerei generaţii. În spectacol au evoluat: Formaţia camerală „Preludium”, Corul Liceului ( coordonat de lect.dr. Florin Badea), grupul folk „Sens Unic”, trupa de dans „No Limit” ( pregătită de prof. Gabriela Pană), patinatoarea Liza Ipati, precum şi mulţi copii şi tineri instrumentişti care au acompaniat momentele de prezentare de costume, măşti şi personaje. Micuţii claselor I-IV au luat foarte în serios provocarea Carnavalului şi au venit cu costume şi măşti superbe, cu prezentări care mai de care mai elaborate şi cu foarte multe zâmbete aducătoare de primăvară. Pentru elevele claselor V-VIII a avut loc prima ediţie a concursului „Miss Primăvara” – parte integrantă a caravanei „Miss Adolescenţa – Miss „Scena Vieţii”, organizată de Teatrul „Junior”. 15 tinere s-au „luptat” pentru titlul pus în joc. Acesta a revenit domnişoarei Roxana Căpitănescu, elevă în clasa a V-a. Roxana are 12 ani, este o fire ambiţioasă, îi place să citească, să cânte, să deseneze şi să îşi facă temele.
   A fost o seară a prieteniei şi a bucuriei, care s-a constituit într-un nou început, doamna Gabriela Istrate promiţându-le la final celor prezenţi că vor mai avea loc astfel de reuniuni şi pentru elevii de liceu şi pentru toţi cei ce fac cinste numelui Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte.

                                                       Victor Mihalache

   Data de 13 martie va marca pentru localitatea dâmboviţeană Aninoasa şi pentru primarul ei, Constantin Maricescu încă o premieră: lansarea blogului Constantin Maricescu - Inima mea bate pentru Aninoasa. Evenimentul va avea loc la Primăria Aninoasa şi se va desfăşura în prezenţa mai multor invitaţi şi a presei. Adresa la care poate fi vizionat blogul este: http:constantin-maricescu.blogspot.com

Euro- Art Serv / Teatrul „Junior”

în colaborare cu
„Columna Wyl Tv” Târgovişte
şi
Săptămânalul „Impact”

                                iniţiază proiectul

PRIMĂVARA  -  KILOMETRUL  0

         Acest program este destinat tuturor categoriilor sociale şi tuturor vârstelor şi urmează să fie derulat în comunităţi urbane şi rurale. Proiectul este unul complex şi îşi propune dezvoltarea simţului estetic, al spiritului de prietenie şi de colaborare, precum şi al grijii faţă de semeni şi de mediul înconjurător. Activităţile urmează să se desfăşoare pe întreaga perioadă a primăverii calendaristice şi vor fi mediatizate cu precădere de Columna Tv, săptămânalul „Impact” şi revista „Scena Vieţii”, dar invitate vor fi toate instituţiile media de pe raza judeţului Dâmboviţa, precum şi parteneri media din ţară.
   Din program:
   - „Primăvara Culturală Rurală” – simpozioane, lansări de carte, vernisaje de expoziţii, concursuri şi spectacole în mediul rural, cu sprijinul reprezentanţilor comunităţilor locale.
   - „ Omul şi Natura” – acţiuni de ecologizare a unor zone, plantări de pomi şi flori, dezbateri pe tema poluării şi a potenţialei încălziri globale a Pământului.
   - Spectacole pentru copii şi adolescenţi, în spiritul acordării unei şanse întru frumos şi civilizaţie ( Teatrul „Junior” şi invitaţi din judeţ şi din ţară). Această suită de spectacole se va constitui şi într-o rampă de lansare pentru tinerele talente dâmboviţene.
   -  Organizarea unor expoziţii şi târguri tematice, pentru a oferi un cadru adecvat de exprimare unor firme şi unor oameni de succes şi de iniţiativă pentru a-şi promova ideile şi realizările.
   - Alte activităţi ce vor fi sugerate organizatorilor de către potenţialii participanţi şi parteneri la proiectul „Primăvara – Kilometrul 0”.

         Pentru că se vrea a fi un complex de manifestări de anvergură, în vederea susţinerii acestui proiect ambiţios vor fi contactate instituţii ale statului din judeţul Dâmboviţa, primării, firme particulare, reprezentanţi ai partidelor politice, organizaţii şi asociaţii care pot ajuta, logistic şi financiar, stabilirea calendarului de acţiuni şi sa buna desfăşurare.

   Participând la organizarea şi desfăşurarea maratonului de activităţi cultural - educative şi de formare a unui spirit de iniţiativă şi de interes faţă de viaţa comunităţii şi a societăţii, sprijiniţi demersul firesc al orientării către civilizaţie şi progres. Înscrierile pentru fixarea de întrevederi întru semnarea de parteneriate şi pentru colaborări se pot face la telefon: 0740-643071.

   Toţi factorii angrenaţi în proiectul complex „Primăvara – Kilometrul 0” vor fi menţionaţi ( pe poziţii ce vor reflecta implicarea lor materială şi logistică) în articolele din „Impact” şi „Scena Vieţii”, în materialele de televiziune difuzate de Columna Tv Târgovişte şi pe blogul Primăvara- Kilometrul 0, ce poate fi accesat la adresa http:primavara-kilometrul0.blogspot.com. De asemenea, toţi vor fi invitaţi la manifestări şi la dezbaterile de presă generate de proiect.



Victor Mihalache,

director Euro-Art Serv şi iniţiatorul
Proiectului „Primăvara – Kilometrul 0”



   ŞCOALA MICILOR VEDETE, INIŢIATIVĂ A EURO-ART SERV, PRIN DIVIZIA PENTRU COPII TEATRUL "JUNIOR" DIN TÂRGOVIŞTE, ARE PLACEREA SĂ VĂ INVITE SĂ ÎI URMĂRIŢI ACTIVITATEA PE BLOGUL : http: scoalamicilorvedete.blogspot.com. VĂ AŞTEPTĂM SUGESTIILE ŞI GÎNDURILE DE COLABORARE, PRECUM ŞI ÎNSCRIERI DIN ÎNTRAGA ŢARĂ!

   Sâmbătă, 9 februarie 2008, începând cu ora 10.oo, în Sala Mică a Casei Sindicatelor din Târgovişte va avea loc spectacolul de absolvire al celei de-a III-a serii a ŞCOLII MICILOR VEDETE. Îşi dau concursul foşti şi actuali elevi ai Şcolii, profesorii lor, precum şi componenţii Clubului Victorioşilor. Spectacolul va fi imprimat de Columna Tv şi difuzat integral duminică, 10 februarie, de la ora 10,oo. De asemenea, va fi lansat  suplimentul revistei "Scena Vieţii - JUNIOR"- Şcoala Micilor Vedete

"CĂSUŢA CU POVEŞTI" - o nouă premieră a Tetarului "JUNIOR" din Târgovişte
   Victor Mihalache a pregătit pentru cei mai mici spectatori, dar şi pentru telespectatorii postului Columna Tv un one-man-show cu muzică, poveşti şi efecte speciale. Florin CVorlăteanu ( acompaniament muzical), Constantin Petrovici (camera tv) şi Aurel Ciuca (tour-manager) sunt cei care îl însoţesc pe Victor Mihalache în această incursiune în minunata lume a copiilor şi a copilăriei. În pregătire: o expoziţie de desene!

               FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ FOLK “TÂRGOVIŞTE”
                        EDIŢIA a I-a – 28 februarie – 01 martie 2008



	Primăria Târgovişte, Consiliul Local Târgovişte, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Mihai Popescu” în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului “I. Gh. Vasiliu”, Fundaţia Culturală “Ghiocelul” în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa şi Centrul Naţional pentru Cultură Tradiţională Dâmboviţa organizează ediţia a I-a a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Târgovişte”, potrivit următorului regulament:

			REGULAMENT DE CONCURS

	1. Concursul este deschis oricărui interpret sau grup folk, care poate prezenta în concurs cel puţin două creaţii proprii ( grupurile folk nu vor depăşi mai mult de 4 membri.) La festival se pot înscrie doar tinerii cu vârstă cuprinsă între 15 – 35 ani;
	2. Pentru înscriere la concurs participanţii vor expedia o casetă sau un CD demo cu piesele propuse pentru concurs, interpretate voce şi chitară, şi un CV în vederea realizăriipliantului de sală cu date proprii şi date din activitatea desfaşurată în domeniu, până cel târziu 15 februarie 2008. Documentele necesare înscrierii vor fi expediate pe adresa Casa Tineretului, strada Tineretului nr.1 cod 130000 cu menţiunea Festivalul Naţional de Muzică Folk „Târgovişte” (pt. Viorel Dincă). Un juriu de specialitate va selecţiona interpreţii şi piesele alese pentru concurs în cel mult 3 zile de la data limită a înscrierii şi aduse la cunoştinţă concurenţilor selecţionaţi;
	3. Concursul va avea loc în perioada 28.02 – 01.03 2008 la sala de spectacole a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa (Casa Tineretului), micro 6, zona „Select”;
	4. Organizatorii vor asigura cazarea şi masa concurenţilor admişi în concurs pe perioada desfăşurării festivalului;
	5. Ordinea intrării în concurs va fi stabilită de organizatori în funcţie de cerinţele spectacolului;
	6. Un juriu de specialitate format din personalităţi (TV – RADIO, artişti profesionişti consacraţi) va acorda celor mai buni concurenţi următoarele premii:

			     TROFEUL LORIN STĂNESCU
				În valoare de 3.000 lei
        Individual                                                                    Grup
  
Premiul I                   2.000 lei                         Premiul I                2.000 lei
Premiul II                 1.500 lei                         Premiul II               1.500 lei
Premiul III                1.000 lei                         Premiul III              1.000 lei

                                     Menţiune I, II, III – 500 lei fiecare

	7. Organizatorii şi sponsorii vor mai acorda premii în funcţie de opţiunile juriului ( creaţie, interpretare şi speciale, etc.)
	8. Laureaţii vor participa la Gala Laureaţilor. Neprezentarea în concert atrage după sine anularea premiului;
	9. Organizatorii intenţionează să realizeze cu laureaţii un CD – înregistrare din concert, toate drepturile decurgând din Legea drepturilor de autor fiind cedate organizatorilor;
	10. Concurentul distins cu trofeul festivalului nu va mai putea participa la ediţiile viitoare ale concursului decât ca invitat în recital. Concurentul sau grupul distins cu premiul I nu va mai putea concura decât după următoarele două ediţii.




				Informaţii despre Festival la telefon:
		Teatrul pentru copii şi Tineret „Mihai Popescu” Târgovişte
                                        Tel/fax : 0245.210879
			        e-mail :tmp_tgv@yahoo.com
		Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa
			        Tel/fax : 0245.214389
			       e-mail : fjt_db@yahoo.com	

   Primul Revelion în aer liber din mediul rural dâmboviţean la avea loc în comuna Aninoasa, în curtea Primăriei. Începând cu ora 21,00, în seara de Revelion, solişti şi formaţii vor evolua printre momente de discotecă şi concursuri, într-un spectacol transmis de Columna Tv. Vin fiert şi câte o cupă de şampanie, dicursul primarului Constantin Maricescu şi focurile de artificii de la mieyul nopţii vor completa REVELIONUL PRIETENIEI, pus la cale de Euro-Art Serv. La multi ani, România!

Miercuri, 12 decembrie 2007, în Amfiteatrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice "Bălaşa Doamna" din Târgovişte va avea loc prima ediţie a GALEI PREMIILOR EURO-ART, precum şi Serbarea de Crăciun pentru ŞCOALA MICILOR VEDETE şi CLUBUL VICTORIOŞILOR. Actorii Teatrului "JUNIOR" din Târgovişte, împreună cu Moş Crăciun, vor întreţine buna-dispoziţie pentru cei peste 100 de elevi din Târgovişte, Găeşti şi Româneşti ai Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor şi vor decerna premii pentru 2007.

SE DĂ STARTUL CELEI DE-A DOUA EDIŢII A CONCURSULUI DE POEZIE PRIN SMS

Ca şi anul trecut, pe tot parcursul lunii decembrie, doritorii pot trimite mesaje poetice care vor fi jurizate şi apoi premiate la finele lunii ianuarie.


         Compania „Euro-Art Serv” lansează prin diviziile sale Teatrul „Junior” din Târgovişte şi revista „Scena Vieţii” cea de-a doua ediţie a Concursului de poezie prin SMS, la care se pot înscrie creatori din România, dar şi din întreaga lume. Regulamentul este extrem de simplu: trimiteţi unul sau mai multe poeme - sms la numerele de telefon: 0740-643071 sau 0788-745435 şi veţi fi automat înscrişi în competiţia pentru premiile ce vor fi acordate, în urma unei atente şi competente jurizari, la finele lunii ianuarie a anului 2008. Data limită până la care sunt primite poeziile ( ce nu trebuie să depăşească 160 de caractere cu tot cu numele autorului) este 31 decembrie 2007, ora 23,59. Eventualii sponsori sau parteneri de publicitate ai acestui eveniment cultural inedit pot lua legătura cu iniţiatorul acestei competiţii, poetul Victor Mihalache, la aceleaşi numere de telefon. La prima ediţie a Concursului de poezie prin SMS au participat 62 de autori din ţară şi doi de peste hotare cu 174 de micro-poeme.

Sâmbătă, 1 decembrie, aproape 100 de copii talentaţi din judeţul Dâmboviţa vor "cuceri" Capitala şi târgul Kidex prin evoluţii pline de farmec. Este vorba de componenţii ŞCOLII MICILOR VEDETE ( secţiile din Târgovişte, Găeşti şi Româneşti ), precum şi de cei ai CLUBULUI VICTORIOŞILOR. Răspunzând invitaţiei organizatorilor, micuţele vedete dâmboviţene vor evolua în două reprize, de la orele 12,30 şi 18,00 pe scena Kidex. Un alt recital va aparţine actorilor Teatrului "Junior" din Târgovişte. 

 Un nou domeniu: producţia autohtonă de programe tv. analizat de presă
Cu toate că multe posturi tv apelează la emisiuni produse sau preluate din alte ţări, în România se formează o piaţă a  furnizorilor de programe tv prin câteva case de producţie precum Ioana Pasca, Marketing & New Business Director Intact Production, Direct Target şi multe companii mici. Majoritatea televiziunilor produc sau adaptează singure. Astfel Intact Production a fost creată pentru a asigura serviciile necesare producţiilor de televiziune difuzate pe canalele tv din trustul Intact şi, în aceeaşi situaţie se află şi Media Vision, casa de producţie a trustului Mediapro. Casele de producţie fac propuneri de formate de emisiune, care sunt sau nu acceptate de televiziuni, în funcţie de strategia de programe pe care o are postul la momentul respectiv. Specializarea este o tendinţă din ce în ce mai evidentă pe piaţă, unii producători independenţi specializându-se în reality, emisiuni de platou, divertisment sau talk-show. De curând, la Tîrgovişte, o televiziune locală în colaborare cu formaţii ale Casei de Cultură a pornit turnarea unui serial.

Primarii şi arta interpretativa
Primarul din comuna Aninoasa de Damboviţa, care este şi el un interpret de folclor, a premiat, cu prilejul FESTIVALULUI PRIMARILOR ARTIŞTI pe care-l organizează anual, mai mulţi colegi de-ai săi din judeţul Vâlcea, ceea ce  demonstrează că judeţul nostru duce înainte arta lui Anton Pann, chiar prin aleşii satelor.
Astfel, în cel puţin trei primării vâlcene administraţia publică se îmbină cu activitatea concertistică desfăşurată de angajaţii instituţiilor statului sau chiar de către edilii-şefi ai localităţilor. La Amărăşti, Constantin Drăghici, liderul grupului folcloric „Haiducii” ocupă fotoliul de primar;la Prundeni, de mai bine de un an, toată suflarea feminină din primărie are program de repetiţii de trei ori pe săptămână, după ce primarul Horia Horăscu a înfiinţat singurul grup popular feminin din judeţ: „Mândrele” şi tot la iniţiativa lui, la Prundeni s-a desfăşurat faza judeţeană a festivalului de folclor „Glasul cântecului românesc”;iar Niculiţă Fetelea, primarul din Câineni-Vâlcea care mînuieşte şapte instrumente a prezentat la Aninoasa în cadrul ediţiei 2007 a Festivalului Primarilor Artişti pentru un recital la drâmbă luând premiu de patru ediţii ale festivalului din comuna dâmboviţeană. 

        Zilele Culturii în Aninoasa  - ediţia a V-a 
                - 8, 9, 10 noiembrie 2007-

    

Joi, 8 noiembrie
   Ora 8,00   - Sfânta Mănăstire Viforâta
                          Slujbă de pomenire a tuturor artiştilor dâmboviţeni
                          plecaţi de pe această lume

   Ora 10,oo  - Căminul Cultural Săteni
                          „Primul Pas” – manifestare pentru copiii comunei
                          Concurs de cultură generală între şcolile de pe raza
                          comunei
                          Prezentarea cărţii „Dascălii Aninoasei”
                          Vernisajul expoziţiei de desene „Aninoasa văzută
                          prin ochii copiilor”
                          Spectacolul „Lecţia de zâmbet”, prezentat de 
                          actorii Teatrului „Junior” din Târgovişte

   Ora 16,oo   - Primăria Aninoasa
                         Vernisajul expoziţiei de pictură„Culorile Amintirii”
                         ( expun artişti plastici din Piatra Neamţ)
                         Deschiderea primei ediţii a festivalului „Rural Film 
                         Fest” – concurs de film şi emisiuni de televiziune
                         cu subiect rural.
                         Vizionări de producţii înscrise în concurs.
   Ora 18,oo     - Căminul Cultural Săteni
                          Spectacol de teatru cu piesa „Deşteapta lu’Pămân-
                          tu”, adaptare după Victor Ion Popa. Interpretează:
                          Grupul teatral „Replica” al Cercului Militar Târgo-
                          vişte.

  Ora 20,oo    - Trapeza Mănăstirii Viforâta
                         Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta

Vineri, 9 noiembrie

   Ora  10,oo     - Primăria Aninoasa
                         Vizionări de producţii în cadrul „Rural Film”

   Ora 13,oo       - Vizită la Sfintele Mănăstiri Dealu şi Viforâta

   Ora 17,oo        - Căminul Cultural Săteni
                          „Festivalul Primarilor Artişti” – ediţia a V-a  

Sâmbătă, 10 noiembrie

   Ora 10,oo        - Primăria Aninoasa
                            Premierea laureaţilor „Rural Film Fest”
                            Premierea câştigătorilor Concursului literar
                            „Constantin Manolescu”
                            Recital de muzică şi poezie susţinut de „Familia
                            de Artişti”                                                  
 

Organizatori :
          Primăria şi Consiliul Local Aninoasa, la iniţiativa primarului Constantin Maricescu
Producător executiv:
          Compania Euro-Art Serv
Parteneri:
           Etno Tv
           Radio Antena Satelor 
           Televiziunea Columna
           Uniunea Internaţională a Femeilor Române (UNIFERO)
           Teatrul „Junior”
           Grupul „Star Ty” al Centrului Republican pentru copii şi 
             tineret Chişinău – Republica Moldova

Vineri, 26 si sambata, 27 octombrie, Consiliul local si Primaria comunei dambovitene Lucieni, la initiativa primarului Gheorghe Mocanescu, organizeaza prima editie a "Zilelor Lucienilor". Vernisaje de expozitii, decernari de diplome si premii, intreceri sportive, inaugurari de edificii si spectacole pentru mari si mici vor oferi bucurie localnicilor si oaspetilor soiti din judetul Dambovita si din tara. Sunteti invitati la "Zilele Lucienilor" la un festival al rodniciei si al viselor implinite!

   Prima telenovelă locală din România intră în producţie luna aceasta

   La Târgovişte încep săptămâna viitoare filmările telenovelei „Viaţa care doare” – o producţie independentă EAS (Euro-Art Serv) Studio & Columna Film. Serialul va fi difuzat de televiziunea locală Columna Wyl.
   La concurenţă cu telenovelele produse şi difuzate de Acasă, Antena 1 sau Pro Tv, Columna Wyl Tv din Târgovişte introduce în grila de toamnă o telenovelă produsă de EAS Studio şi Columna Film. Titlul provizoriu al serialului este „Viaţa care doare” şi – ca element de noutate- aduce faptul că acţiunea se petrece simultan în Târgovişte (România) şi Castellon ( Spania), acolo unde trăiesc şi muncesc mulţi dâmboviţeni. Scenariul şi regia sunt semnate de Victor Mihalache, iar între protagonişti se vor regăsi actori ai Teatrului „Junior” din Târgovişte, mulţi debutanţi (elevi şi studenţi), dar şi –episodic- vedete de talie naţională. Filmările vor debuta săptămâna viitoare la Târgovişte. La finele lunii, echipa de filmare se va deplasa în Spania. Serialul va putea fi vizionat la Columna Wyl Tv din Târgovişte începând cu 19 noiembrie, de luni până vineri, la ora 20,oo. Echipa de realizare, condusă de Victor Mihalache, mai are la activ sitcomurile „Familia DeSaga”, difuzat de Antena 1 Târgovişte ( premieră la nivelul anului 2002!) şi „Pocânzeni 0750” , difuzat de OTV ( primul ţărcom de la noi, adică primul sitcom ţărănesc!).

 	RURAL FILM FEST - FESTIVAL DE FILM ŞI EMISIUNI TV DESPRE LUMEA SATULUI ÎN CADRUL 'ZILELOR CULTURII ÎN ANINOASA'
	     salveaza in format PDF
    vezi versiunea pentru tiparire
  	
		


Aninoasa , jud. Dâmboviţa- 12 Septembrie 2007 - Răspunzând unei dinamici fireşti, realizatorii de film documentar şi de emisiuni de televiziune se apleacă cu un interes sporit asupra lumii satului. Tocmai de aceea vrem să îi cunoaştem, să le vedem producţiile şi să le acordăm premii.

În cadrul 'Zilelor Culturii în Aninoasa'( 6-8 noiembrie 2007), în organizarea Primăriei comunei dâmboviţene Aninoasa, a Companiei 'Euro-Art Serv' şi a Televiziunii 'Columna' Târgovişte se va desfăşura prima ediţie a RURAL FILM FEST. Sunt aşteptate producţii video ( filme documentare, docu-drama şi de animaţie), precum şi emisiuni de televiziune( informative, reportaje, divertisment), toate inspirate de lumea satului, din întreaga ţară şi de peste hotare. Adresa la care pot fi trimise lucrările (în format DVD) este: Victor Mihalache , str. Gării, nr.12, Vulcana-Pandele, jud. Dâmboviţa, cod poştal 137540. Relaţii suplimentare şi formular de înscriere pot fi obţinute dacă scrieţi la mail victormih2005@yahoo.com. Vor fi acordate diplome, trofee, premii în bani şi obiecte, iar în cadrul festivalului vor fi organizate proiecţii cu producţiile selecţionate, proiecţii ale unor filme şi emisiuni în afară de concurs, întâlniri cu personalităţi ale vieţii culturale româneşti şi responsabili culturali.

Euro-Art Serv este o companie artistică ce are ca divizii Teatrul pentru copii şi tineret \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'Junior\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\', revistele \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'Scena Vieţii\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\' şi \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'Scena Vieţii - Junior\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'.

Victor Mihalache 0740-643071

FESTIVALUL PRIMARILOR ARTIŞTI a ajuns la a V-a ediţie care se va desfăşura şi anul acesta în comuna dâmboviţeană Aninoasa. Primarii cu veleităţi artistice sunt invitaţi să se înscrie telefonic (şi să primească informaţii suplimentare!) la numărul 0740-643071 (Victor Mihalache - iniţiatorul şi realizatorul festivalului). Sunt aşteptaţi primari cântăreţi, instrumentişti, scriitori, astronomi, sau cu diverse alte pasiuni. Festivalul se va desfăşura în cadrul "Zilelor Culturii în Aninoasa".

ŞCOALA MICILOR VEDETE, o iniţiativă a Teatrului JUNIOR din Târgovişte, pregăteşte un nou an şcolar, care va demara sâmbătă, 28 septembrie, la ora 10, la Casa Sindicatelor din Târgovişte. Oferind cursuri de actorie, muzică, dans, bune maniere, precum şi aplicaţii de spectacol, radio şi televiziune, ŞCOALA MICILOR VEDETE îşi pregăteşte cursanţii în module de trei luni, costul unui curs fiind de 300 de lei. Doritorii se pot adresa pentru informaţii suplimentare şi înscrieri la tel. 0741-323635.

Mo?ie cump?rat? cu hrisov de Vlad ?epe? ?i dat? zestre sorei sale Alexandra, sat cu atestare documentar? de la Radu ?erban în 1604, zon? geologic? r?mas? din Marea Sarmatic? cu mari bog??ii de marne, carbune, petrol ?i, specifice b?ilor de aici, apele s?rate de z?c?mânt. Situat? pe valea Vulcanei, afluent al Ialomi?ei, zon? de deal cu p?duri ?i paji?ti, ob?te s?teasc? din apropierea Târgovi?tei voievodale cu danie la 1622 pentru ridicarea m?n?stirii pe Vîrful Vulcanei (642 m) ?i atestare la 1691 pentru schitul Cet??ea. Cuprinde satele Vulcana de Jos, Vulcana de Sus ?i Nicolae?ti, cu livezi, agricultur? ?i zootehnie specifice zonei de deal, cu sta?iune balnear? înfiin?at? la 1910  în care, din ini?iativa înv???torului Ion Gh. Mare?, coleg  al lui Ion Mihalache, în perioada interbelic? se reia dedzvoltându-se apicultura tradi?ional? ?i ia fiin?? o puternic? mi?care cooperatist? determinând înflorirea comunei. Efortul actual se îndreapt? spre revalorificarea acestor tradi?ii atât balneare cât ?i cooperatiste, cu importante realiz?ri edilitare ?i culturale, datorate unui Consiliu local activ, cu mari realiz?ri în organizarea local? a înv???mântului ?i stimulente atât pentru elevi cât ?i pentru cadrele didactice, dând titluri de „Dasc?l de onoare al comunei Vulcana-B?i” ?i, respectiv, „Elev de onoare”, constituindu-se „Consiliul întâilor premian?i ai comunei Vulcana-B?i”?i acordându-se „Premiul profesor Virgiliu Mare?”. Func?ioneaz? o activ? cas? de cultur? ce poart? numele lui Ion Minulescu cu grupul vocal „Ml?di?e vulc?nene” ?i organizând anual un concurs folcloric de ziua comunei, slujind cu manifest?ri publice ?i monumente Cultul Eroilor ?i încurajând dialogul interreligios în spiritul ecumenic al ortodoxiei noastre.
O ampl? monografie a fost editat? la aniversarea celor 400 de ani de atestare documentar? a localit??ii, pe baza documentelor adunate în vechea monografie de doctorul Gheorghe I. Mare?, prin concep?ia fiului acestuia, doctorul Dinu G. Mare? îmbinând exemplar informa?ia util? cu literatura ?i cu sprijinul ?i colaborarea primarului Emil E. Dr?ghici, datorit? activit??ii c?ruia, în Vulcna-B?i se afl? sediul pe ?ar? al Asocia?iei Comunelor din România. Intra?i direct pe situl prim?riei: www.vulcanabai.ro

Localitate de tradi?ie din preajma Cet??ii de Scaun a Târgovi?tei, Aninoasa formeaz? o comun? prosper? cu pomicultur?, zootehnie, viticultur? ?i extrac?ie petrolier? împreun? cu satele Viforâta ?i S?teni, având pe teritoriul ei dou? bine cunoscute l?ca?uri de cult ortodox: M?n?stirea Dealu, sr?vechi schit reconstruit de Radu cel Mare ?i fiul s?u Vl?du? între 1499-1512, cu zugr?veal? brâncoveneasc?  de la 1713 ?i M?n?stirea Viforâta datând de la Vlad Înecatul la 1530. Aceast? tradi?ie edilitar? se men?ine ?i în prezent, Aninoasa fiind una dintre pu?inele comune rurale care are Serviciu Public de Gospod?rie Comunal?. Ast?zi, ea se prezint? ca p?str?toare a tradi?iilor folclorice ale Munteniei prin ansamblulul „Vestitorii Aninoasei” care prezint? pe scenele lumii una dintre cele mai pure ?i mai spectaculoase variante ale „C?lu?ului” ?i g?zduie?te festivaluri folclorice în comun?. Prezen?e marcante:biblioteca „Constantin Manolescu”, cenaclul literar-artistic cu acela?i nume, cercul de tradi?ii „Muguri de Anin” ?i grupul umoristic „Sens Unic” ce organizeaz? concursuri la scar? na?ional?. Radioul na?ional a stabilit în comun? o subredac?ie a postului „Antena Satelor”, iar presa scris? este promovat? local prin „Jurnal de Aninoasa”. Începe s? capete tradi?ie na?ional? ?i chiar interna?ional? „Festivalul primarilor arti?ti”, ampl? manifestare ?i concurs durând o s?pt?mân?, al c?rei animator este primarul Constantin Maricescu, el însu?i un cunoscut cânt?re?. Iar poetul Victor Mihalache editeaz? revista „Scena vie?ii”. Ve?ti culturale permanente pe situl www.primariaaninoasa.ro

Inapoi la prima pagina

Portal de carte si arte periodic de cultura si initiativa locala. Copyright ©2007 Editura Realitatea ISSN 1842 - 9971 cartesiarte.ro